strategii didactice interactive utilizate in cadrul lectiilor de geografie

Strategii didactice interactive utilizate in cadrul lectiilor de geografie

Scris de MihaielaVineri, 08 Aprilie 2011 00:00 - Ultima actualizare Miercuri, 06 Aprilie 2011 17:39

STRATEGII DIDACTICE INTERACTIVE UTILIZATE

ÎN CADRUL LECŢIILOR DE GEOGRAFIE

Profesor: Miron Steluţa Otilia

Şcoala cu clasele I-VIII Movila Miresii, judeţul Brăila

Rezumat: Lucrarea conţine definirea conceptului de strategie didactică precum şi explicareaelementelor componente ale unei strategii didactice interactive.

Cuvinte cheie: stategie didactică, interactivitate, metode, mijloace, conţinuturi, forme deorganizare, timp.

Pentru a defini conceptul de strategie didactică trebuie să pornim de la definiţia dată înDicţionarul explicativ al limbii române, conform căreia

1 / 4



strategia este „parte componentă a artei militare, care se ocupă cu problemele pregătirii, planificării şiducerii războiului şi operaţiilor militare”. (Coteanu I., (1998), Dicţionarul explicativ al limbii române)

Astfel, strategia militară se referă la organizarea unui plan de atac sau de apărare. În sensgeneral, strategia se referă la managementul metodelor implicate într-o activitate, în vedereaatingerii unui scop.

Crenguţa Lăcrămioara Oprea defineşte strategia didactică în lucrarea „Strategii didacticeinteractive ” (2008), cafiind „ansamblul complex şi circular de metode, tehnici, mijloace de învăţământ şi forme deorganizare a activităţii, complementare, pe baza cărora profesorul elaborează un plan de lucrucu elevii, în vederea realizării cu eficienţă a învăţării”.

Deci, strategia didactică este modalitatea eficientă prin care profesorul îi ajută pe elevi să-şidezvolte capacităţile intelectuale, priceperile, deprinderile, aptitudinile, sentimentele, emoţiile,ajungând astfel la cunoaştere. Pentru atingerea acestui scop, profesorul trebuie să prevadăimplicarea elevilor, apelând la strategiile didactice interactive care favorizează schimburileinterrelaţionale.

Interactivitatea presupune o atitudine pozitivă faţă de relaţiile umane, faţă de importanţa munciiîn echipă, deschidere faţă de cooperare. Interactivitatea presupune atât competiţia, cât şi cooperarea, care nu sunt antitetice, ambele implicând un anumit grad de interacţiune.

Strategiile didactice interactive presupun munca în echipă, prin colaborare şi cooperare, învederea atingerii obiectivelor propuse, se bazează pe sprijinul reciproc, stimulează participărileindividuale, solicită efort de adaptare la normele de grup, toleranţă faţă de opiniile colegilor,dezvoltă capacitatea de autoevaluare, susţinând învăţarea activă prin care elevul transformăinformaţia într-una nouă, personală, proprie. (Oprea Crenguţa Lăcrămioara, (2008), Strategiididactice interactive)

2 / 4



Profesorul gândeşte strategia didactică pas cu pas pentru a asigura dobândirea competenţelorspecifice de către elevi, alegând între diverse combinaţii de metode, tehnici şi procedee deinstruire şi autoinstruire, mijloace de învăţământ, forme de organizare a elevilor.

Elementele componente ale unei strategii didactice interactive sunt:

Ø Metodele, tehnicile şi procedeele;

Ø Mijloacele de învăţământ;

Ø Formele de organizare a elevilor;

Ø Conţinuturile;

Ø Timpul şcolar disponibil.

3 / 4



Metoda didactică este un mod de a acţiona practic, planificat şi sistematic, calea de urmat înscopul atingerii unui obiectiv, o cale eficientă de organizare şi dirijare a învăţării. Metodele au caracter polifuncţional, îndeplinind mai multe funcţii (Ilinca N., (2006), Didacticageografiei ): ü funcţia cognitivă; ü funcţia instrumentală (operaţională); ü funcţia normativă; ü funcţia motivaţională; ü funcţia formativ – educativă. În lucrările de pedagogie, în funcţie de criteriile de clasificare, metodele pot fi grupate în diferitecategorii şi tipuri de metode, astfel: I. După tipul de comunicare: Ø Metode de comunicare orală: metode expozitive, metode conversative; Ø Metode de comunicare scrisă: lectura; Ø Metode de comunicare prin limbaj intern: introspecţia, reflecţia personală; Ø Metode de comunicare vizuală: observarea. II. După gradul de participare al elevului în propria instruire: Ø Metode pasive: metode expozitive; Ø Metode semiactive: metode conversative; Ø Metode active: ü Metode de explorare directă a realităţii; ü Metode de explorare indirectă a realităţii; ü Metode bazate pe acţiune reală; ü Metode bazate pe acţiune simulată. III. După demersul cunoaşterii: Ø Metode algoritmice: algoritmizarea; Ø Metode euristice: studiul de caz, problematizarea. IV. După forma de organizare a activităţii: Ø Metode individuale; Ø Metode grupale; Ø Metode frontale. V. După funcţia didactică principală: Ø Metode de predare (de transmitere a cunoştinţelor); Ø Metode de învăţare; Ø Metode de cercetare; Ø Metode de fixare a cunoştinţelor; Ø Metode de sistematizare a cunoştinţelor; Ø Metode de evaluare. VI. După criteriul istoric: Ø Metode de tradiţionale; Ø Metode moderne. (Dulamă Maria Eliza, (2010), Didactică axată pe competenţe) Procedeul didactic este o secvenţă a metodei, un detaliu, o tehnică mai limitată de acţiune, ocomponentă sau chiar o particularitate a metodei. (Cucoş C., (2002), Pedagogie) Tehnica didactică este o îmbinare de procedee, însoţite, după caz, de mijloace pentrurealizarea eficientă a unor activităţi didactice. (Bontaş I., (1995), Pedagogie) Mijloacele de învăţământ reprezintă ansamblul de resurse sau instrumente materiale şi tehniceutilizate în demersul didactic pentru a facilita perceperea, înţelegerea, fixarea şi consolidareacunoştinţelor şi abilităţilor practice, în vederea dobândirii competenţelor. Pentru formarea competenţelor pot fi alese anumite mijloace de învăţământ, ţinând cont defuncţiile pe care le îndeplinesc acestea: ü funcţia informativ – demonstrativă (de comunicare); ü funcţia de substituire; ü funcţia de motivare a învăţării; ü funcţia formativă; ü funcţia de evaluare; ü funcţia ergonomică; ü funcţia estetică. (Ilinca N., (2006), Didactica geografiei) În studiile de pedagogie, există multe clasificări ale mijloacelor de învăţământ, conform unorcriterii diferite: I. După funcţia pedagogică: Ø Mijloace informativ – demonstrative; Ø Mijloace de exersare şi formare a deprinderilor; Ø Mijloace de raţionalizare a timpului didactic; Ø Mijloace de tehnică informatică şi de calcul; Ø Mijloace de evaluare. II. După natura lor: Ø Mijloace obiectuale; Ø Mijloace scrise şi grafice; Ø Mijloace audiovizuale. (Ilinca N., (2006), Didactica geografiei) Formele de organizare a elevilor pot fi: frontală, grupală şi individuală. Formele predominantede organizare a elevilor în lecţiile tradiţionale sunt cele frontale, iar în lecţiile moderne, centratepe elev, sunt predominante activităţile individuale şi în grupuri mici. Tabel nr. 1. Avantajele şi dezavantajele formelor de organizare a elevilor FORMA DE ORGANIZARE A ELEVILOR AVANTAJE DEZAVANTAJE FRONTALĂ § raţionalizarea timpului;§ volum mare de informaţii vehiculate;§ feed-back imediat şi permanent; § activitate centrată pe profesor;§ utilizarea metodelor expozitive şi conversative;§ învăţarea se face prin memorare;§ favorizarea competiţiei; GRUPALĂ § gruparea aleatorie sau după diferite criterii a elevilor;§ diferenţierea sarcinilor de învăţare;§ învăţarea se produce în ritm propriu;§ dezvoltarea abilităţilor de comunicare şi cooperare;§ dezvoltarea identităţii personale;§ schimbarea atitudinii faţă de mediul educaţional şcolar; § resurse mari de timp;§ crearea zgomotului;§ controlul slab al cantităţii şi calităţii învăţării;§ apariţia erorilor în învăţare;§ cantitatea mică şi calitatea incertă a cunoştinţelor dobândite;§ evaluarea se face cu dificultate INDIVIDUALĂ § diferenţierea sarcinilor de învăţare;§ învăţarea se produce în ritm propriu;§ creşte responsabilitatea elevului faţă de propria învăţare; § facilitează erorile în învăţare;§ resurse mari de timp;§ favorizează competiţia;§ comunicarea este aproape absentă;§ evaluarea rezultatelor nu se face de fiecare dată; Fiecare formă de organizare a elevilor prezintă avantaje şi dezavantaje, iar profesorul trebuiesă aleagă cele mai optime forme de organizare pentru dobândirea competenţelor. Conţinutul învăţământului, în didactica tradiţională, reprezenta ansamblul cunoştinţelor,priceperilor şi deprinderilor dintr-un domeniu, pe care elevii îl dobândesc în şcoală. În didacticamodernă, conţinutul învăţământului cuprinde ansamblul cunoştinţelor, abilităţilor, strategiilor,atitudinilor, comportamentelor, competenţelor dintr-un domeniu, proiectate în documenteleşcolare oficiale, care vizează stimularea personalităţii. (Dulamă Maria Eliza, (2010), Didactică axată pe competenţe) Strategiile didactice stabilesc modul în care elevul este pus în contact cu noul conţinut învederea personalizării şi individualizării acestuia. Timpul şcolar disponibil determină alegerea unei anumite strategii didactice, iar fiecarestrategie didactică necesită un anumit timp pentru aplicare. Prin combinarea optimă a resurselor materiale, procedurale şi umane, profesorul alege cea maibună strategie pentru atingerea obiectivelor şi dobândirea competenţelor. Bibliografie: Dulamă Maria Eliza, Didactică axată pe competenţe, Editura Presa Universitară Clujeană, 2010 Ilinca N., Didactica geografiei, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2006 Oprea Crenguţa Lăcrămioara, Strategii didactice interactive, Editura Didactică şi Pedagogică,Bucureşti. 2008

4 / 4

strategii didactice interactive utilizate in cadrul lectiilor de geografie

Documents