STILURI EDUCATIVE ÎN

FAMILIE

Familia începe cu ...

Familia este un fel de cooperativă de sentimente, care îndulcește pentru fiecare

membru loviturile mai grele ale vieții, repartizînd efectele pentru toți. (A. Berge)

Familia este primul grup social din care face parte copilul.

Familia este un fel de cooperativă de sentimente, care îndulcește pentru fiecare

membru loviturile mai grele ale vieții, repartizînd efectele pentru toți. (A. Berge)

Familia este primul grup social din care face parte copilul.

Identificați, apoi ierarhizați funcțiile unei familii.

Argumentați alegerea.

Analizați, în perechi.

Stilul educativ parental:

este modelul orientativ al acțiunilor educative în familie, amprenta subiectivă care caracterizează mediul respectiv.

este modul părinților de acționare asupra copiilor și este o unitate armonioasă sau dizarmonică între stilurile personale de educație ale celor doi părinți.

este o manieră în care părinții își exprimă credințele despre cum trebuie să fie părinții buni sau cei mai puțin buni.

Determinante ale stilului parental Socio-culturale și de clasă, cum ar fi mediul

general, modelele culturale și educative generale și particulare, tradițiile, instruirea primită, gradul de cultură, condiția socială, structura familiei, etc;

Socio-economice, dependente de profesiile practicate de părinți;

Psihologice individuale, unde se identifică anumite caracteristici date de personalitatea părinților și a copiilor din familie;

Psihologice interindividuale, care se descriu în funcție de modul de relaționare tipic în familie și de tradiția interiorizată a modelelor culturale și educative.

Clasificare:• În funcție de analiza relațiilor:

a. relația autoritate-liberalism (constrîngere-permisivitate)

b. relația dragoste-ostilitate

(atașament-respingere)• În baza variabilelor – controlul parental și sprijinul

parental:

-permisiv;

-autoritar;

-autorizat.

Unii cercetători identifică și clasificarea, în funcție de nivelul de direcționare a copilului:

* stiluri directive(autoritare);

* stiluri non-directive(liberale).

Stilul permisiv, în care familia, deşi exprimă în mare măsură afecţiunea faţă de copil, nu este tradiţionalistă, permite copiilor să-şi hotărască singuri condiţia, avînd în vedere responsabilităţile şi datoriile. Astfel oferindu-i copilului liberate maximă.•Îi permite copilului să se manifeste cum vrea el, fără prea mari restricţii;•Cea mai mare valoare o reprezintă libertatea de expresie;•Manifestă sensibilitate la drepturile altora, se consultă cu copilul atuci cînd ia o decizie;•Manifestă căldură şi interes faţă de tot ce face copilul;•Foarte rar aplică pedeapsa;

•Copilul îşi dezvoltă o identitate proprie, va avea o pesonalitate distinctă, marcantă, originală;•Copilul se simte important, special, fapt ce îi va condiţiona

creşterea stimei de sine;Pe lîngă, aceste puncte forte acest stil determină şi cîteva

neajunsuri:- Copilul crescut într-o manieră indulgentă, greu asimilează rolul

limitelor, al regulilor ne mai vorbind de respectarea acestora la necesitate;Părinţii se pot aştepta ca el cît mai curînd să devină „dirijorul” familiei făcînd ceea ce doreşte şi ignorînd sfaturile;

- Părintele va fi depăşit de copilul-problemă.

Stilul autoritar, în care părinţii sunt foarte autoritari cu proprii copii, nu permit copiilor să le iasă din cuvînt, sunt oricînd gata să folosească pedepse fizice sau verbale atunci cînd copilul nu le respectă cerinţele, la realizarea unei sarcini, deşi manifestă afecţiune faţă de el. Părinţii ce abordează un stil autoritar sun foarte deschişi informaţiilor sau influenţelor din partea copiilor, considerîndu-se totalmente corecţi.•Nivel înalt al controlului, relaţii calde. Părinţii primesc şi menţin autonomia copiilor lor. Doar în caz de necesitate, limitează copiii motivîndu.şi cerinţele. Părinţilor li se permite modificarea acestor cerinţe în măsura posibilităţilor. Pentru ei este posibilă discuţia cu copiii a regulilor de comportare stabilite. Copiii acestor părinţi sunt convinşi în sine, dispun de o autoapreciere înaltă. Ei sunt capabili către autocontrol, la ei sunt foarte bine dezvoltate deprinderile sociale;•Nivel înalt al controlului, relaţii reci. Părinţii cer îndeplinirea exactă a indicaţiilor lor şi sunt reţinuţi în relaţiile cu copiii. Cerinţele pe care le înaintează copiilor nu se discută. Copiii de obicei, sunt închişi în sine, fricoşi, excitaţi. Fetele deseori sunt lipsite de iniţiativă, influenţate de alte persoane, iar băieţii – de nedirijat ţi agresivi.

Dezavantajele acestui stil sunt următoarele:-Un copil crescut de părinţi autoritari va învăţa foarte greu să devină maleabil, sensibil la dorinţele altora, va fi neiertător cu cei care greşesc;-Va întîmpina dificultăţi în realizarea unei comunicări eficiente;-Va fi lipsit de iniţiativă, de curaj, veşnic nemulţumit, se va teme permanent să nu greşească;-Preocupările lui majore sunt legate de reacţiile părinţilor la o anumită acţiune;-Scade stima de sine.

Stilul liberal – părinţii slab sau deloc nu limitează comportamentul copilului. Pentru ei este caracteristică dragostea părintească nelimitată. În comunicare părinţii cedează copilului poziţia activă, ei, oferindu-le copiilor libertate, puţin de tot dirijează şi exclud limitele. Copiii acestor părinţi deseori sunt neascultători, lor le sunt proprii manifestările agresive. Comportamentul acestor copii în public este, de obicei, neadecvată şi impulsivă şi numai uneori ei devin activi şi creativi. Stilul parental neglijent determină stilul în care părinţii sunt centraţi pe propriile probleme şi interese evitînd responsabilităţile parentale. Acest stil este caracteristic părinţilor care nu se implică în relaţia cu copiii lor şi în educaţia lor limitîndu-i în afecţiune şi control al comportamentului. Părinte indiferent. Părinţii nu-i limitează pe copiii lor şi sunt indiferenţi faţă de ei, uneori chiar învrăjbiţi fiind limitaţi în comunicare, relaţiile cu copiii sunt

totalmente lipsite de afecţiune. Copiii unor astfel de părinţi săvîrşesc fapte nedemne. Un ajutor primordial părinţilor poate acorda, următoarea tactică de conduită – susţinerea copilului, evidenţierea laturilor puternice ale copilului, manifestarea afecţiunii faţă de copil, ajutorul la necesitate de a-i oferi copilului posiblitatea să rezolve problemele independent atunci cînd e posibil, să evite stimulările şi pedepsele disciplinare, să accepte individualitatea copilului demonstrînd optimism, empatie şi încredere faţă de el.

Părinte protector:•este indiscutabil un părinte model extrem de atent, dedicîndu-se totalmente acestei meserii;•prioritar oferă copilului securitate, deoarece conştientizează că un copil este o fiinţă foarte fragilă care are nevoie de sprijin şi protecţie;•educă copilul spre precauţie şi diplomaţie faţă de tot ce aparţine exteriorului familiei;•la apariţia unei probleme astfel de părinte caută vinovaţii pentru a interveni cu discuţii morale;•deopotrivă cu părinţii autoritari, acceptă greu situaţia în care copilul începe să-ţi dezvolte independenţa, însă ei nu crează conflicte, ci intră în panică „consumîndu-se”; Pe lîngă punctele forte, acest stil de educaţie parentală imprimă şi divergenţe:

-odată cu trecerea timpului copilul se simte tot mai sufocat şi are tendinţa de a se distanţa de părinţi, refuzînd să comunice direct cu părintele despre problemele personale, de teamă că nu va fi înţeles şi se vor îngrijora;-copilul va învăţa să ascundă informaţii, va avea o viaţă secretă, personală, nebănuită de părinte;-fiind pus în situaţia de a-şi exprima frustrarea sau mînia, preferă să se exprime indirect prin răzbunări sau sabotaj;

Părinte democratic:

•ţine cont în permanenţă de respectarea drepturilor copilului;•stabileşte reguli pe care le aplică cu consecvenţă;•acordă prioritate omului şi nu legii;•este indulgent, flexibil, deschis spre nou pentru a accepta tot ce ar putea ameliora viaţa copilului şi a familie;•stimulează independenţa copilului, respectîndu-i opiniile, interesele şi personalitatea;•manifestă afecţiune faţă de copil, considerîndu-l drept membru responsabil al familiei;

Cu toate că acest stil, se poate considera cel mai benefic dezvoltării copilului, se stipulează cîteva dezavantaje:-copilul se va adapta cu greu stilului autoritar;-fiind pus în situaţia de îndeplinire a cărorva ordine va

necesita discuţii asupra acestora, fără a manifesta promptitudine;

Drept consecințe ale stilurilor parentale abordate, deosebim următoarele tipuri de personalitate a copilului:

*copilul puternic sensibil;

* copilul introvertit;

*copilul sfidător;

*copilul neatent;

*copilul activ agresiv.

Scrie o scrisoare pentru copilul tău.

Ce ai dori să-i spui referitor la tema

abordată astăzi?

* * *

Mulțumim pentru

atenție!