Stiluri de viaţă pro-longevitate. Importanţa activităţii fizice şi sportului Dan Riga1, Sorin Riga1, Liana Moş2, Daniela Motoc2, Francisc Schneider2

1 Departamentul de profilaxie şi cercetare a stresului, Spitalul Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Al. Obregia”, Bucureşti 2 Universitatea de Vest „Vasile Goldiş”, Arad

Rezumat Lucrarea este o pledoarie documentată, istorică şi ştiinţifică pentru civilizaţia palestrică, pentru

sanogeneză şi profilaxie prin palestrică, aprofundată în registru bio-psiho-social. Sănătatea şi boala sunt analizate prin percepţia umană a stării de sănătate, trecerea de la sănătate

la boală şi obţinerea/menţinerea sănătăţii. Principiile de viaţă pro-sanogenetice şi pro-longevitate cuprind necesitatea alegerii opţiunilor bune, dublată de înlocuirea alegerilor greşite cu cele corecte.

Importanţa educaţiei, activităţii fizice şi sportului este relevată prin necesitatea mişcării în ontogeneza umană şi prin dimensiunea sa istorică - universală (în spaţiu şi timp): antichitatea chineză, greacă şi romană, perioada modernă şi epoca contemporană. Faptul cel mai important şi obiectiv este că civilizaţia palestrică este reconfirmată ca necesitate medico-socială şi ca strategie de sănătate-longevitate prin cercetarea ştiinţifică avansată, în trinomul bio-psiho-social. Cuvinte cheie: educaţie → cultură: fizică, mişcare, sport; sanogeneză → sănătate (obţinere, menţinere, construcţie); anti-îmbătrânire, pro-longevitate → longevitate sănătoasă; istoria palestricii → civilizaţia palestrică.

Paradoxul balanţei oxidanţi/antioxidanţi în efort fizic Simona Tache1, Cristina Bidian1, Dumitru Rareş Ciocoi-Pop1, Cornelia Popovici1, Alina Martoma2

1 Universitatea de Medicină şi Farmacie “Iuliu Haţieganu”, Cluj-Napoca 2 Policlinica M.A.I. Braşov

Rezumat Producerea speciilor reactive ale oxigenului şi azotului este un fenomen biologic ubiquitar în

viaţa celulelor eucariote. Stresul oxidativ este definit ca un dezechilibru între speciile reactive ale oxigenului şi sistemele antioxidante sau statusul prooxidant/ antioxidant, în defavoarea mijloacelor de apărare antioxidante.

Stilul de viaţă: fumatul, alcoolismul, dieta adecvată sau inadecvată, exerciţiul fizic, starea antrenată sau neantrenată, vârsta şi genul, contribuie la producerea stresului oxidativ şi nitrozativ.

Numeroase studii au arătat prezenţa speciilor reactive ale oxigenului şi azotului la nivel muscular şi rolul lor în reglarea activităţii musculare. Producerea speciilor reactive ale azotului este legată de cea a speciilor reactive ale oxigenului. Fibrele musculare scheletice generează în mod continuu specii reactive ale oxigenului şi azotului la un nivel scăzut, care creşte în timpul contracţiei musculare. Ele exercită efecte multiple directe şi indirecte asupra activităţii musculare (contractilitate, excitabilitate, metabolism şi homeostazia calciului) şi sunt implicate în oboseala musculară a muşchilor scheletici din timpul exerciţiilor extenuante.

Exerciţiile extenuante, exerciţiile fizice acute epuizante, exerciţiile de rezistenţă de durată şi intensitate extremă, exerciţiile ultralungi, sindromul de supraantrenament şi depăşirea limitelor ca o fază iniţială a sindromului de supraantrenament, induc un răspuns semnificativ al stresului oxidativ şi nitrozativ.

Exerciţiul moderat, antrenamentul de intensitate scăzută, antrenamentul prelungit, îmbunătăţesc statusul antioxidant. Speciile reactive ale oxigenului joacă un rol important în semnalizarea celulară şi în reglarea expresiei genelor antioxidante. Efortul fizic produce o hiperreglare a factorului nuclear kappa B şi a proteinkinazei mitogen activate; există două căi majore de transducţie a semnalelor în stresul oxidativ, care activează expresia genică a unui număr de enzime şi proteine cu rol important în menţinerea homeostaziei intracelulare oxidanţi/antioxidanţi.

Analiza raportului prooxidant/antioxidant (coeficientul lui Loverro) a arătat modificări semnificative ca răspuns la efortul fizic care produce distrugere musculară şi a demonstrat aplicabilitatea practică a acestui raport în evaluarea riscului de stres oxidativ şi nitrozativ la atleţi.

Cuvinte cheie: stres oxidativ, stres nitrozativ, efort fizic, status prooxidant/antioxidant

Bazele teoretice ale stimulării magnetice asupra fibrelor nervoase periferice Stelian Butariu1, Elena Gheorghina Butariu1, Georgeta Mihalaş2

1 Cabinet Medical - Fizioterapie şi Recuperare Medicală, Băile Calacea, Jud. Timiş 2 Universitatea de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş” Timişoara

Rezumat Refacerea mişcărilor active reprezintă un obiectiv major al programelor de recuperare în diferite

patologii: afecţiuni neuromusculare, posttraumatice, medicină sportivă. Stimularea magnetică periferică ocupă un loc aparte în recuperare. În lucrarea de faţă, prezentăm bazele teoretice şi modul de acţiune al stimulării magnetice asupra fibrelor nervoase periferice. Stimularea magnetică a nervilor periferici se bazează pe principiul inducţiei electromagnetice. O bobină circulară străbătută de un curent electric variabil în timp, amplasată deasupra unui segment de corp va induce în ţesuturile anatomice ale segmentului respectiv un curent electric. Acesta poate produce o depolarizare a celulelor excitabile şi genera un potenţial de acţiune, cu apariţia unei contracţii musculare.

Metodele de stimulare magnetică periferică sunt: stimularea cu bobină circulară, cu bobină în formă de 8 şi prin canale multiple. Fiind o procedură neinvazivă, bine tolerată de pacient, ea poate fi considerată o metodă alternativă în tratamentul afecţiunilor neuromusculare, în recuperarea posttraumatică şi sportivă.

Cuvinte cheie: inducţie electromagnetică, stimulare magnetică periferică, modelul cablului, blocaj anodal.

Metodologia exerciţiului fizic la vârstnici Elena Gheorghina Butariu 1, Lavinia Noveanu 2, Minodora Andor 2, Stelian Butariu 1, Georgeta Mihalaş 21 Cabinetul Medical Physiodinamic – Fizioterapie şi Recuperare Medicalǎ, Băile Calacea, Carani, jud. Timiş 2 Universitatea de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş” Timişoara

Rezumat Îmbătrânirea antrenează o serie de modificări morfologice şi funcţionale ale organismului, cu

repercusiuni importante asupra stării de sănătate şi calităţii vieţii. În cazul vârstnicilor (65-75 ani), practicarea exerciţiului fizic asigură creşterea capacităţii funcţionale, previne osteoporoza, bolile cardiovasculare, diabetul, obezitatea şi depresia, ameliorează echilibrul şi coordonarea neuromusculară. Programul de exerciţii fizice la vârstnic trebuie început cât mai precoce, înainte de instalarea decondiţionării fizice. Acesta presupune evaluarea iniţială a statusului clinico – funcţional, prin teste de efort şi apoi stabilirea combinaţiilor adecvate de exerciţii pentru creşterea rezistenţei (anduranţei) şi forţei musculare, pentru refacerea echilibrului şi a mobilităţii articulare. Se recomandă, în medie, 3 şedinţe de exerciţii fizice pe săptămână, la un nivel moderat de intensitate (frecvenţă cardiacă 60-70% din frecvenţa maximă sau cotaţie 11-13 pe scara Borg de percepţie a efortului fizic), cu o durată a efortului de 20-30 minute/şedinţă sau 10 minute de 3 ori/zi.

Cuvinte cheie: vârstnic, exerciţiu fizic, capacitate funcţională

Exerciţiile isokinetice. Avantaje, dezavantaje şi indicaţii ca metodă de antrenament şi recuperare medicală Laszlo Irsay1, Monica Borda1, Andreea Diana Marquise1, Zsuzsa Irsay2, Liviu Pop1

1Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu”, Cluj-Napoca 2Universitatea de Medicină şi Farmacie „Semelweis”, Budapesta, Ungaria

Rezumat Aparatele de izokinetism pentru recuperare au fost introduse în practică la sfârşitul anilor 1960

când conceptul de exerciţiu izokinetic a fost elaborat de James Perrine şi Henry Hislop. De atunci, numeroase studii au fost elaborate folosind aparate de isokinetism. În loc de exerciţii tradiţionale care implică o contrarezistenţă sau greutate constantă la o viteză de execuţie variabilă, Perrine a dezvoltat conceptul care implică o viteză presetată fixă, cu rezistenţă, care persistă pe întreaga amplitudine a mişcării.

Articolul aduce în centrul atenţiei beneficiile isokinetismului şi limitările pe care acesta îl are ca tehnică de recuperare şi de antrenament.

Cuvinte cheie: isokinetism, recuperare, antrenament

Preocupări legate de fundamentarea aplicării unor terapii recuperatorii ale mersului prin stimulare electrică funcţională în scleroza multiplă Marius Cristian Neamţu 3, Elena Taina Avramescu 1,2, Mirela Lucia Călina 1,2, Denisa Enescu Bieru 11 Universitatea din Craiova, Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport 2 Policlinica pentru Sportivi Craiova 3 Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova, Facultatea de Moaşe şi Asistenţă Medicală

Rezumat Scleroza multiplă este o boală inflamatorie, demielinizantă a sistemului nervos central. În fiecare

an aproape 10000 de persoane sunt diagnosticate cu scleroză multiplă, iar la nivel mondial numărul persoanelor afectate este de peste 2,5 milioane. Afectarea sistemului nervos conduce la invalidităţi importante, recuperarea este dificilă şi limitată, deteriorând semnificativ calitatea vieţii şi conducând la o creştere a numărului de persoane cu dizabilităţi medii sau severe.

Impredictibilitatea şi varietatea simptomelor cauzate de scleroza multiplă a dus la o multitudine de abordări alternative asupra managementului bolii. S-au dezvoltat numeroase tratamente şi mijloace de suport – fizioterapie, terapie ocupaţională/ergoterapie, consiliere şi terapie psihologică, consiliere de specialitate – cu utilitate mai ales în îmbunătăţirea calităţii vieţii bolnavilor. În unele ţări, pacienţii sunt trataţi prin stimulare electrică funcţională. În literatura de specialitate, stimularea electrică funcţională este descrisă ca un tratament comun pentru pacienţii care au suferit un accident vascular cerebral, dar datele privind aplicarea în scleroza multiplă sunt sporadice din cauza lipsei de documentaţie clinică. Din acest motiv, articolul prezent îşi propune să creeze suportul teoretic pentru aplicarea stimulării electrice funcţionale în scleroza multiplă, alături de utilizarea unui sistem complex de achiziţie şi analiză a datelor, cu aplicaţii directe în analiza motricităţii umane, contribuind la facilitarea reducerii costurilor aferente sănătăţii şi integrării sociale a pacienţilor (efecte economice şi sociale).

Cuvinte cheie: scleroza multiplă, stimulare electrică funcţională, analiza computaţională a mersului, creşterea calităţii vieţii.

Rolul comunicării nonverbale în dezvoltarea abilităţilor sportive ale copilului de vârstă şcolară mică

Carmen Isac

Universitatea de Nord, Baia Mare

Rezumat Până în prezent, expresia corporală în strânsă legătură cu laturile intelectual-moral-volitive şi

psiho-afective, având ca suport expresia facială s-a încadrat în disciplina mişcării scenice, ca obiectiv adresat completării artei actorului.

Conceptual, expresia corporală este o disciplină de studiu cu funcţie artistică, prin faptul că pe lângă tangenţe se interferează cu diverse arte şi anume: muzica, dansul, teatrul, pictura-sculptura, precum şi cu diverse ramuri ale gimnasticii privind crearea plasticităţii formelor mişcării în corespondenţă cu muzica. Pentru controlul propriilor gesturi în diferite situaţii se impune educarea tinerei generaţii în folosirea limbajului corporal ca mijloc de comunicare.

Cuvinte cheie: comunicare nonverbală, dans de expresie, pantomimă.

Coeziunea în grupurile sportive Oana Rusu Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi, Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport

Rezumat Complexitatea problematicii coeziunii este dată de următoarele componente: a) delimitarea

conceptuală (coeziunea este văzută în termenii rezistenţei grupului în faţa forţelor distructive sau definită ca un proces dinamic care se reflectă în tendinţa unui grup de a rămâne împreună şi uniţi în atingerea obiectivelor instrumentale şi/sau pentru satisfacţia nevoilor afective ale membrilor); b) caracteristicile sale (multidimensionalitatea, dinamicitatea, instrumentalitatea, afectivitatea pe care o implică); c) tipologia sa în funcţie de dinamica internă a grupului dar şi de raporturile cu alte grupuri (normativă şi culturală, funcţională, socio-afectivă); d) consecinţele pe care le are asupra grupului şi dezvoltării grupului în contextul în care acţionează (poate influenţa satisfacţiile membrilor grupului sau avea consecinţe asupra performanţei); e) factorii intrinseci şi extrinseci de care depinde dezvoltarea ei; f) relaţiile cu sarcina grupului, cu performanţa, cu modul de trăire a succesului sau insuccesului de către membrii grupului, cu imaginea grupului etc.

Cuvinte cheie: coeziune de grup, grup sportiv, factorii coeziunii de grup, relaţia coeziune - performanţă de grup.

Educaţia fizică universitară în Europa – studiu comparativ

Nicolae-Horaţiu Pop, Flavia Rusu, Ioan Paşcan Universitatea „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca, Facultatea de Educaţie fizică şi Sport

Rezumat Conform Cartei Europene pentru Sport, prin sport se înţeleg toate formele de activităţi fizice,

care, printr-o participare mai mult sau mai puţin organizată, au drept obiectiv expresia sau îmbunătăţirea condiţiei fizice şi psihice, dezvoltarea relaţiilor sociale sau dobândirea unor rezultate pozitive în competiţiile de toate nivelele. Legislaţia din România prevede că „autorităţile publice asigură condiţiile necesare pentru a facilita participarea tinerilor la viaţa politică, socială, economică, culturală şi sportivă a unei comunităţi.” Studiile comparative publicate în ultimii ani pe tema nivelului de fitness al studenţilor de la diferitele facultăţi ale Universităţii „Babeş-Bolyai”, ce au arătat o stagnare şi chiar un regres al nivelului de fitness în comparaţie cu standardele cerute la bacalaureat, precum şi reticenţa tot mai evidentă şi deschis exprimată a studenţilor faţă de orele de sport impuse de curricula universităţii, au dus la publicarea acestui articol. Comparativ, sportul universitar în alte ţări europene se bazează pe alegerea activităţilor sportive la care studenţii vor să participe de bună voie şi pe o ofertă largă în ceea ce priveşte aceste activităţile. Sportul universitar este de obicei organizat în centrul (sau centrele) sportive ale respectivelor universităţi. Scopurile acestor activităţi sunt: menţinerea stării de sănătate, organizarea timpului liber (activităţi de loisir) conform unei politici de „sport de masă” şi organizării de competiţii regulate pentru sportivii de performanţă. Educaţia fizică şi activităţile sportive din universităţile româneşti – în special din Univeritatea „Babeş-Bolyai” – pot fi reorganizate astfel încât să existe tot mai puţini studenţi cu scutiri medicale pe viitor.

Cuvinte cheie: educaţie fizică, universitar, sport, sănătate, loisir.

Importanţa elementului „Rândunica” în structurarea şi evaluarea exerciţiului la inele în gimnastica artistică masculină Manuel J. A. Campos, Cristina Côrte-Real, Eunice Lebre Facultatea de Sport, Universitatea Oporto

Rezumat Premize şi obiective. „Rândunica” este un element foarte important în exerciţiul la inele

în gimnastica artistică masculină. Scopul studiului a fost verificarea contribuţiei elementului „Rândunica” ca structură de bază şi de asemenea creşterea valorii exerciţiului la inele.

Metode. S-au observat exerciţiile la inele a 212 gimnaşti de la Campionatele Mondiale din Stuttgart din 2007. Evaluarea exerciţiilor s-a făcut cu ajutorul imaginilor IRCOS, cu sprijinul Supervizorului Arbitrilor la inele din competiţia analizată. Pentru analiza datelor, am utilizat corelaţia Pearson şi statistica descriptivă (studiul frecvenţelor şi interogări încrucişate).

Rezultate. Ca rezultate principale, am constatat că: majoritatea gimnaştilor care realizează elementul „Rândunica” aleg să execute două variante ale elementului; valoarea notei de pornire a exerciţiilor pare să crească în funcţie de numărul variantelor elementelor executate, având implicaţii asupra notei finale şi astfel, asupra clasării gimnaştilor; elementele „Rândunica” au fost realizate în majoritatea cazurilor între primele cinci elemente ale exerciţiului, echipele din topul clasamentului au un număr mai mare de gimnaşti care execută două elemente „Rândunica” în exerciţiile lor; majoritatea gimnaştilor la Competiţia III au prezentat două elemente „Rândunica”.

Concluzii. „Rândunica” este o alternativă avantajoasă pentru evaluarea şi structurarea exerciţiului la inele, în principal prin faptul că are spectrul cel mai larg de variante cu un grad ridicat de dificultate, datorită complianţei cu grupele de elemente şi posibilităţii de acordare a valorii legărilor pentru alte elemente de forţă direct legate.

Cuvinte cheie: gimnastică artistică masculină, cod de punctaj, inele, „rândunica”, exerciţiu de gimnastică.

The Importance of “Swallow” on structuring and valuing rings exercises of Men’s Artistic Gymnastics Manuel J. A. Campos, Cristina Côrte-Real, Eunice Lebre Sports Faculty of Oporto University

Abstract Background and aims. “Swallow” is a very important element for the rings routines in

Men’s Artistic Gymnastics. This study aimed to verify the contribution of “Swallow” as structural framework and also to enhance value in the rings routines.

Methods. The rings routines of 212 male gymnasts from the World Championships at Stuttgart in 2007 where observed. The exercises evaluation was made through the IRCOS images, with the support of Rings Supervisor Judge from the competition analyzed. For data analysis, we resorted to the Correlation of Pearson and Descriptive Statistics (study of frequencies and crosstabs).

Results. As main results, we found that: most gymnasts who make “Swallow”, choose to do two variants of the element; the start value note of exercises seems to increase according to the number of variants elements executed, having implications on the final score and thus on gymnasts classification; the “Swallow” elements were majority performed in the first five elements of the exercise, the summits teams have a larger number of gymnasts performing two “Swallow” elements on their exercises; most of the gymnasts on Competition III showed two “Swallow” elements.

Conclusions. “Swallow” is an advantageous alternative for the value and structuring of Rings exercise, mainly by having the widest range in variants of high value of difficulty, for the compliance with the requirement groups and for the ability of connection value awarded with other elements of strength directly connected.

Keywords: men’s artistic gymnastics, code of points, rings, “swallow”, gymnastic routines.  

Dezvoltarea esteticii corporale în cadrul lecţiilor de body-building din învăţământul superior de profil nesportiv Remus Dumitrescu1, Ioan Hantău2 1 Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei – Departamentul Educaţie Fizică şi Sport 2 Academia Naţională de Educaţie Fizică şi Sport Bucureşti

Rezumat Premize. Impactul pe care îl are întreţinerea fizică asupra vieţii oamenilor, impune body-

buildingul ca bază a armonizării biosomatice, dar în acelaşi timp şi ca factor definitor al personalităţii individului. Parametrii biologici au o importanţă deosebită în procesul dezvoltării fiinţei umane, condiţionând starea de sănătate, educaţia, instruirea şi procesul muncii.

Obiective. Evaluarea nivelului dezvoltării fizice asupra a două loturi: experimental (supus unui program bazat pe lucrul cu greutăţi şi dispozitive în cadrul căruia se combină mai multe metode de antrenament) şi control (supus unui program bazat pe lucrul cu greutăţi şi dispozitive în cadrul căruia este aplicată metoda tradiţională de pregătire), în cele două etape ale cercetării: iniţială şi finală; Metode. Pentru cunoaştere particularităţilor biosomatice, motrice şi psihice s-au folosit următoarele metode: evaluări de ordin somatic (greutatea, diametrul biacromial, perimetrul toracic, elasticitatea toracică, perimetrul abdominal, perimetre braţe, indice masă corporală, compoziţia corporală); evaluări ale capacităţii motrice (forţa musculaturii abdominale; forţa explozivă a membrelor inferioare; forţa în regim de viteză pentru - musculatura spatelui, pectorală şi trenul inferior; forţa flexorilor palmari; viteza de accelerare şi deplasare; rezistenţa aerobă cardio-respiratorie); evaluări de ordin fiziologic (explorarea capacităţii de efort fizic; explorarea capacităţii vitale).

Rezultate. Constituirea strategiilor didactice şi aplicarea programului de body-building bazat pe tratarea diferenţiată a cursanţilor, bine constituit şi realizat prin evoluţia încărcăturii în funcţie de progresele obţinute (îmbunătăţirea semnificativă a calităţii şi eficienţei lecţiilor, creşterea capacităţii de autoinstruire şi autoevaluare, sensibilitate a imaginii de sine) s-a dovedit superioară strategiei didactice frontale. Datele obţinute ne permit să afirmăm că majoritatea indicilor examinaţi ai lotului experimental cât şi cei ai lotului de control se deosebesc semnificativ de cei iniţiali (P<0,05; 0,01). Concluzii. Modelul de instruire proiectat de noi a preconizat îmbinarea instruirii frontale cu cea de grup şi mai ales individuală, organizând toate funcţiile educaţiei: biologică (somatică, motrică, funcţională, igienică etc.); psihologică (prin procesele cognitive, afective, volitive şi trăsăturile personalităţii); socială (prin procesele şi relaţiile sociale); psihosocială (care vizează formarea prin valorificarea resurselor interne); dezvoltarea personalităţii (prin realizarea obiectivelor sociale sau conform condiţiei sociale).

Cuvinte cheie: estetică corporală, body-building, lecţia de educaţie fizică, învăţământ superior.

Recuperarea kinetică după traumatisme sportive Ágnes Ugron, Mariana Marolicaru Universitatea „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca, Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport

Rezumat Premize: Cercetarea pleacă de la premisa că este posibil să existe anumite elemente care creează

o strânsă interdependenţă între programul kinetoterapeutic şi felul reabilitării. Obiective: Obiectivul cercetării este focalizat pe sportivul tarumatizat şi pe trăirile psiho-afective

ale acestuia în timpul recuperării. Lucrarea se bazează pe demersul recuperării kinetice după traumatisme, la sportivii de

performanţă luând în considerare statisticile care stabilesc o ierarhie a accidentărilor în funcţie de sport. Metode: În realizarea cercetării s-a folosit metoda anchetei. La cercetarea propriu-zisă au

participat 30 de sportivi de performanţă (12 fete şi 18 băieţi), care practică jocuri sportive (handbal, volei, fotbal, baschet şi hochei pe gheaţă) şi au suferit un traumatism sportiv.

Subiecţilor le-a fost administrat în perioada 1 decembrie 2006-1 aprilie 2007, un chestionar referitor la problemele ridicate de accidentări. Chestionarul cuprinde 16 itemi, fiecare având 3-6 posibilităţi de răspuns.

Rezultate: Rezultatele obţinute decurg din datele prelucrării statistice şi sunt prezentate grafic. S-a constatat că procesul de recuperare kinetică după accidentarea sportivă numai la 20 % din

cazuri a fost început la timp. Conform părerii unui procent de 10% din sportivi procesul de recuperare depinde de clinica unde sportivul este internat, tratat sau operat. La 90% din cazuri, durerea a fost un factor limitant în timpul recuperării, la 6,66% „fără durere nu există succes”, iar în 3,33% din cayuri recuperarea n-a fost limitată de durere. Din eşantionul cercetat 93,33% dintre sportivi au afirmat, că recuperarea kinetică are un rol important în scurtarea timpului recuperator, iar numai după 6,66% tratamentul kinetic nu modifică intervalul de timp necesar recuperării. Un număr de 20 de sportivi, reprezentând un procent de 66,66 %, consideră că antrenorul şi coechipierii l-au sprijinit în reintegrare în activitatea sportivă competiţională. Un procent de 6,66 % a fost sprijinit de antrenor, coechipieri, psiholog, iar 13,33 % consideră că sprijinul cel mai important a fost acordat de către antrenor, coechipier şi kineterapeut. Numai 3,33 % au fost sprijiniţi de antrenor, coechipieri, medicul sportiv şi de masor; 10 % dintre subiecţi au confirmat că coechipierii au sprijinit în reintegrarea în activitatea sportivă competiţională. Numai în cazul a doi sportivi a fost menţionat şi psihologul cu rol incontestabil. Aceste date relevă o mare lipsă a contribuţiei psihologice, care este frecvent întâlnită în activitatea sportivă de performanţă în ţara noastră.

Concluzii: Activitatea de recuperare în echipă are funcţia, rolul şi importanţa sa incontestabilă în reintegrarea sportivului accidentat în activitatea sportivă competiţională. În urma evaluării rezultatelor s-a ajuns la concluzia că riscul de accidentare creşte în funcţie de pretenţiile faţă de sportiv. Recuperarea kinetică după traumatisme este percepută diferit de la sportiv la sportiv şi contează foarte mult cât de susţinut este acesta de cei apropiaţi şi de antrenor. În cazul în care sportivul nu are susţinere suficientă situaţia după accidentări devine dramatică pentru că favorizează instalarea singurătăţi lipsei de încredere şi duce la scăderea performanţei.

Cuvinte cheie: recuperare kinetică, traumatism, sport de performanţă, recuperare, orientare socială

Aspecte electrofiziologice ale răspunsului galvanic al pielii în timpul efortului fizic de intensitate redusă Claudiu Mirescu1, Traian Bocu2

1 Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca, student 2 Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca

Rezumat Premize. Rezistenţa electrică a pielii (răspunsul galvanic al pielii - RGP) este un indicator al

rezistenţei electrice, în condiţiile traversării pielii de către un curent. RGP este determinat în special de stratum corneum al pielii şi este influenţat, în principal, de activitatea glandelor sudoripare. GSR este o măsură electrofiziologică de un mare potenţial relevator pentru starea de sănătate a organismului.

Scop. Studiul urmăreşte relaţia dintre RGP şi efortul fizic, precum şi evaluarea corelaţiilor dintre acesta şi adaptarea cardiovasculară la efort.

Metode. Au fost colectate date de la 33 de participanţi de sex masculin, cu o medie de vârstă de 19+/-2 ani. Aceştia au fost supuşi unui exerciţiu fizic de intensitate redusă, de 25 Watts, timp de 50 de secunde. În acest timp, a fost înregistrată variaţia RGP. De asemenea, RGP a fost înregistrat 10 secunde înainte de efort şi 10 secunde după efort. Pentru măsurători, s-a folosit un multimetru digital cu interfaţa PC. Subiecţilor li s-a aplicat testul Ruffier, pentru evaluarea adaptării cardiovasculare la efort.

Rezultate. S-a relevat faptul că, în timpul repausului, RGP a rămas constant. O dată cu debutul efortului, RGP a scăzut rapid şi liniar în primele 10 secunde, apoi a rămas constant pe tot parcursul experimentului. Scăderea RGP a avut loc cu o pantă medie de -5.81+/-12.32. Nu au fost înregistrate corelaţii cu indicele Ruffier.

Concluzii. Scăderea bruscă a RGP se datorează umplerii canalelor glandelor sudoripare cu secreţie, în condiţii de efort. Panta descreşterii se datorează reactivităţii glandelor sudoripare, care nu este influenţată de gradul de adaptare cardiovasculară. Ne propunem lărgirea gamei de teste aplicate subiecţilor şi a numărului de analize corelaţionale.

Cuvinte cheie: rezistenţa electrică a pielii.

Particularităţi de dezvoltare a îndemânării în antrenamentul de handbal la copiii de 10-11 ani Cristina Iurian1, Rodica Petruş2, Emilia Grosu3, Cristina Dogaru Cucuian4

1 Clubul Sportiv Şcolar „Viitorul” Cluj-Napoca 2 Şcoala „Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca 3 Universitatea „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca, Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport 4 Academia Naţională de Educaţie Fizică şi Sport Bucureşti, doctorand

Rezumat Premize. Solicitările specifice din handbal reclamă, prin complexitatea lor, dezvoltarea

capacităţilor motrice la cote înalte. Realizarea corectă a elementelor şi procedeelor tehnice cu coeficient de siguranţă cât mai înalt, atât în antrenamente cât şi în concurs, necesită o pregătire continuă cu un mare volum şi intensitate de efort. Prin studierea surselor de informare bibliografică s-au extras o serie de aspecte referitoare la capacitatea motrică şi îndemânare. În majoritatea lucrărilor s-au găsit referiri cu caracter general la capacitatea motrică, cu localizări în sfera fiziologică sau psihologică, care au ajutat în corelarea manifestării sale în handbal. Datele din literatură arată importanţa îndemânării în capacitatea de învăţare rapidă, de valorificare a experienţei motrice acumulate prin fenomenul transferului de deprinderi. De asemenea, se subliniază rădăcinile genetice ale acestei capacităţi şi relativa posibilitate de perfecţionare faţă de alte capacităţi motrice. Referirile speciale privind dezvoltarea îndemânării în handbal recomandă o atenţie deosebite în special în etapa pregătirii iniţiale.

Obiective. Scopul studiului a fost observarea evoluţiei dezvoltării îndemânării în antrenamentul de handbal la începătoare, la o grupă de 20 de fete, la vârsta de 10-11 ani pe parcursul unui interval, în urma efectuării unei pregătiri specifice jocului de handbal şi adaptate genului şi vârstei.

Metode. Pentru a putea măsura nivelul îndemânării s-a propus un test cu 11 probe (itemi) specifice jocului de handbal, având ca materiale ajutătoare mingile de handbal. Unitatea de măsură pentru probele specifice a fost numărul de repetări (execuţii) corecte. Studiul s-a desfăşurat pe o perioadă de 20 de luni calendaristice, timp în care s-au realizat trei testări (iniţială, intermediară şi finală).

Rezultate. Capacitatea motrică îndemânare cunoaşte o creştere semnificativă a valorilor înregistrate pe parcursul celor trei testări efectuate; diferenţele dintre rezultatele obţinute la testarea intermediară şi iniţială având valori mai mari decât cele dintre testarea finală şi intermediară. S-au obţinut diferenţe semnificative la majoritatea itemilor.

Concluzii. Rezultatele au demonstrat că exerciţiile folosite pentru dezvoltarea coordonării motrice (îndemânării) sunt eficiente. Recomandăm utilizarea lor în pregătirea grupelor de începătoare la handbal, cu precizarea că aceste exerciţii trebuie să fie adaptate şi eventual completate, în conformitate cu vârsta copiilor, baza materială existentă şi nivelul de pregătire.

Cuvinte cheie: handbal, îndemânare, antrenament, copii.