STATUL ROMAN MODERN: DE LA PROIECT POLITIC LA REALIZAREA ROMANIEI MARI (1821 - 1918)

1. PROIECTE DE REALIZARE A STATULUI ROMAN MODERN Secolul al XVIII-lea si prima jumatate a secolului al XIX -lea au marcat intrarea societatii romanesti intr-o noua faza a evolutiei sale istorice, identificata prin aparitia semnelor certe ale modernizarii si afirmarea constiintei necesitatii unitatii politice nationale. Elita politica constituita in "partida nationala", receptiva la modelul occidental, a identificat atunci modalitatile potrivite pentru emanciparea natiunii romane din teritoriile aflate sub dominatie habsburgica si tarista si a statelor romanesti din zona extracarpatica. Romanii, la fel ca germanii, italienii s.a. isi doreau propriul stat national. Implinirea acestei aspiratii s-a facut treptat, pe fondul mutatiilor petrecute in societatea romaneasca (dezvoltarea eco nomica, modernizarea institutionala, afirmarea noii elite politice animate de "spiritul vremii", dezvoltarea culturii) si in raport de contextul e uropean. Au existat mai multe etape: miscarea reformatoare de pana la jumatatea secolului al XIX -lea, Revolutia de la 1848, formarea statului national roman (1859), castigarea independentei de stat (1877 -1878), desavarsirea unirii (1918). 1.1. Proiecte de reformare a societatii in Moldova si Tara Romaneasca pana la 1821 Statul roman modern, inainte de a deveni o realitate institutionala, a fost imaginat ca proiect politic de generatii intregi de ganditori sau de practicieni ai politicii. Acest proiect a inceput sa se contureze in secolul al XVIII -lea, devenind din ce in ce mai complex pe masura ce diferite aspecte ale sale treceau din planul ideilor in cel al realizarilor efective. Proiectul politic al statului roman modern s -a raportat intotdeauna, pe de o parte, la realitatile autohtone, pe de alta parte, la raportul de forte dintre marile puteri ale timpului. Formulat initial ca alternativa la regimul fanariot, a avut o importanta conotatie nationala. Contestarea domniilor fanariote s -a facut pe calea pamfletelor si a memoriilor politice. Momentele de varf ale productiei si raspandirii acestora se inregis treaza in anii 1769-1774(internationalizarea problemei orientale , prin asumarea de catre Rusia a rolului de

protectoare a crestinilor din Imperiul Oto man) si 1821-1831. Reformele preconizate vizau, in primul rand, reorganizarea administrativa si refacerea potentialului distrus al tarii, prin desfiintarea venalitatii slujbelor, instituirea unui sistem modern de retribuire a dregatorilor si introducerea responsabilitatii lor, sistem fiscal rational si eficient, liberalizarea comertului, sprijinirea dezvoltarii mestesugurilor si a manufacturilor, dezvolta rea invatamantului, apararea proprietatii, egalitatea tuturor cetatenilor in fata legii, libertatea cuvantului, a tiparului, a dreptului de asociere si de deplasare in afara granitelor.

In ceea ce priveste forma de guvernamant , majoritatea covarsitoare a auto rilor opteaza pentru un regim monarhic in varianta sa romaneasca, respectiv domnia. Ca tipuri de regim monarhic, se propun absolutismul , cu varianta despotismului luminat saudomnia marginita (constitutionala ). Teoria domniei constitutionale se bucura de o larga

popularitate in ambele Principate. Intreaga constructie poli tica pe care o propuneau autori i memoriilor si programelor politice era una de tip reformist, in care opera de reasezare a societatii trebuia infaptuita de carmuire. In 1802, de exemplu, Dimitrie Sturdza , membru al elitei moldovene, a alcatuit un proiect intitulat " Plan sau o forma de obladuire republiceasca aristodemocraticeasca". Forma de guvernamant propusa era republica, pe care trebuia sa o conduca boierimea grupata, potrivit principiului separarii puterilor, in trei divanuri: Divanul cel Mare, organul suprem de guvernare, format d in marii boieri, Divanul Pravilnicesc, cu rol legislativ si compus din boieri cunoscatori ai pravilelor, Divanul de Jos, cu rol financiar, alcatuit din deputati alesi prin vot indirect. Idei moderne erau promovate in politica economica si culturala precum si referitor la exercitarea drepturilor si libertatilor cetatenesti (programul prevedea libertatea economica, dreptul fetelor de a beneficia de aceeasi instructie ca si baietii, garantarea libertatii individuale prin interzicerea arestarii fara o cercetare prealabila si judecata, interzicerea incasarii altor dari in afara de cele prevazute in bugetul statului etc.). Chiar domnii fanarioti au promovat numeroase masuri novatoare. Cu exceptia caracterului national al domniei si a problemelor legate de raportur ile politice cu Inalta Poarta, multe dintre reformele propuse de boierime au fost initiate sau incercate de domnii fanarioti, dar instabilitatea domniilor (determinata in principal de cauze externe) a facut ca acestea sa cada repede in desuetudine. Meritul elaborarii unui proiect politic, care avea ca obiectiv apararea existentei politice a Tarilor Romane, apartine boierimii mari si mijlocii ca principala purtatoare a constiintei istorice. Programul politic nu s-a fixat intr-un act fundamental ci in totalitatea memoriilor si proiectelor de reforma redactate in timpul razboaielor austro -ruse-turce (1711-1812), printre altii de Mihai Cantacuzino, Ienachita Vacarescu si DimitrieSturdza. Ideea dominanta a fost revendicarea unui nou statut juridic pe baza dreptului

istoric (romanii "dintr-un inceput 343c29d au fost un norod slobod si nesupus"), recastigarea independentei prin inlaturarea regimului turco -fanariot. Programele boieresti au prevazut reforma institutiilor si a formei de guvernamant (republica, monarhie constitutionala), dar recastigarea puterii politice a fost obiectivul principal al programului politic pana la 1821, program politic care prin revendicarile lui nationale a reusit sa

solidarizeze intregul corp social al natiunii in timpul miscarii conduse de Tudor Vladimirescu. Gandirea politica a generat la inceputul secolului al XIX -lea un adevarat program de reforme si de emancipare nationala, care contureaza proiectul statului roman modern. Programele revolutiilor din 1821 si 1848, precum si al e societatilor politice secrete dintre cele doua revolutii au contribuit la clarificarea acestui proiect. 1.2. Revolutia lui Tudor Vladimirescu si revenirea la domniile pamantene In ultimul deceniu al epocii fanariote, lumea crestina sud -est europeana intra intr-un proces de radicalizare politica. O societate secreta, Eteria , avea ca scop eliberarea grecilor, cu sprijinul Rusiei, pe fondul unei rascoale generale a crestinilor din Balcani. Miscarea stabilise legaturi si cu boierii romani, inclusiv cu aceia d e la varful ierarhiei politice. In anul 1821, Tara Romaneasca s-a confruntat cu o situatie extrem de complexa, determinata de amplificarea miscarii sociale si nationale. In contextul crizei Imperiului Otoman, al miscarilor de eliberare din Balcani si al cr esterii dominatiei Rusiei in zona, Principatele au initiat o actiune politica avand ca scop promovarea programului lor national. Dupa moartea domnului fanariot Alexandru Sutu , marii boieri pamanteni din Tara Romaneasca, inspirati de principiile iluministe si de ideile nationale moderne, au hotarat organizarea unei revolte care sa redea Principatelorvechile privilegiiincalcate de otomani si fanarioti . Slugerul Tudor Vladimirescu, fost comandant de

panduri si sudit al Rusiei, a fost ales de Comitetul de Obladuire (Grigore Brancoveanu, Grigore Ghica si Barbu Vacarescu) - organism politic provizoriu desemnat sa inlocuiasca domnitorul - sa "ridice norodul cu arme ". Miscarea condusa de Tudor Vladimirescu, desfasurata intre ianuarie - mai 1821, a avut un caracter moderat, reflectat si de documentele programatice, care, insa, contineau idei iluministe. Actiunea romaneasca s -a desfasurat in stransa legatura cu Eteria si in acest scop Tudor a incheiat un legamant cu Iordache si Farmache, capeteniile eteriste; intelegerea avea ca scop lupta impotriva dominatiei otomane. Desi a stabilit legaturi cu Eteria, Tudor Vladimirescu nu a acceptat subordonarea miscarii sale fata de cea greceasca initiata de Alexandru Ipsilanti. La chemarea lui Tudor au raspuns pandurii, care alcatuiau nucleul militar al miscarii, taranii si mica boierime. Pentru a castiga adeziunea poporului, Tudor Vladimirescu a lansat Proclamatia catre tara, la Pades (23 ianuarie1821), prin care promitea tuturor celor care se inrolau in tabara sa calitatea de me mbru

al Adunarii Norodului (constituita in tabara de la Tantareni), organ reprezentativ, politic si militar imputernicit sa functioneze spre binele poporului, constituit dupa modelul Adunarii

Nationale din timpul insurectiei sarbesti, amandoua inspirate de Adunarea Nationala a Revolutiei franceze. Adunarea Norodului a impartit puterea politica cu vechea administratie, controlata de boierii din Comitetul de Obladuire. Dupa sosirea in Principate a lui Alexandru Ipsilanti, conducatorul miscarii eteriste, si du pa tratativele cu Tudor, administratia locala a fost impartita intre Tudor si Eterie, prin mijlocirea Comitetului de Obladuire. Actele elaborate in perioada in care a condus tara ca reprezentant al "vremelnicei ocarmuiri" reflecta contradictiile politice s i militare. Cererile norodului romanesc (16 februarie 1821), concepute ca un act fundamental pe care trebuiau sa jure domnii Principatelor, reprezinta principalul document programatic al revolutiei. Ele contineau principii moderne - numirea in functii dupa merit, libertatea comertului, armata nationala, desfiintarea vamilor interne -, dar prevedeau si mentinerea domnilor fanarioti. Aceste principii urmau sa stea la baza unei noi ordini sociale. Suveranitatea poporului, afirmata pentru prima data de Proclamatia de la Pades, se desprinde din insasi titulatura programului: cererile sunt ale poporului (norodului). Dintre acestea, cele mai importante sunt: adaugirile la bir sa fie facute numai atunci " cand va fi vreo mare trebuinta a tarii si cunoscuta de tot norodul"; desfiintarea privilegiilor boieresti (dregatoriile sa nu mai fie date pe bani, iar promovarea sa se faca dupa merit); reforma justitiei (legile trebuiau sa fie o emanatie a vointei norodului); reforma administrativa; promovarea in functii dupa merit si desfiintarea unor dregatorii socotite inutile si jefuitoare ale poporului (Spataria cea mare, Hatmania Divanului, Vornicia Capitalei); reforma scolara (extinderea retelei scolare pe cheltuiala bisericilor); reforma armatei (instituirea unei armate regulate a tarii formata din 4.000 de panduri si 200 de arnauti cu "leafa usoara" pe cheltuiala manastirilor; reforma fiscala (revenirea la darea in patru sferturi, desfiintarea scutelnicilor si a poslusnicilor); desfiintarea vamilor interne (facilitarea liberului schimb si formarea pietei nationale unice). Obiectivul national al miscarii era formulat cu destula prudenta: indepartarea grecilor din dregatoriile laice si ecleziastice, delimita rea pietei romanesti de cea otomana si constituirea armatei nationale. Dupa 20 martie, Tudor a inlocuit discursul social -politic cu unul patriotic si national, necesar unirii tuturor fortelor pentru recastiga rea "drepturilor tarii"

("Proclamatia catre bucure steni"). Evenimentele au luat o directie neasteptata: revolta grecilor si cea a romanilor au fost dezavuate public de consulul rus de la Bucuresti si,apoi, chiar de tarul Alexandru I, membru al Sfintei Aliante, care nu putea sa accepte

anularea sistemului stabilit in Europa de Congresul de la Viena (1815). In acelasi timp, insa, tarul sustinea din umbra cele doua miscari antiotomane. Pozitia Rusiei si iminenta interventiei militare otomane I -au determinat pe Tudor sa incerce o apropiere de Poarta, prin incriminarea exclusiv a fanariotilor. Daca din perspectiva romaneasca aceasta pozitie putea fi convenabila, din perspectiva antiotomana a Eteriei, a fost asimilata tradarii. Tratativele initiate cu otomanii si descoperirea acestora de catre eteristi au inse mnat sfarsitul lui Tudor. Parasit de capitanii sai, Tudor a fost judecat, condamnat si executat de Eterie pentru tradare, in conformitate cu legamantul incheiat (mai 1821). Interventia militara otomana a pus capat miscarii lui Tudor Vladimirescu. Dar anul 1821 a provocat sfarsitul regimului fanariot in Principate. Elita politica romaneasca a recuperat, prin redactarea unui numar impresionant de memorii si proiecte de reforma, intregul tel declarat (antifanariot) al acesteia. In vara anului 1822, Poarta a a cceptat restaurarea domniilor pamantene, numindu-i pe Grigore al IV-lea Dimitrie Ghica in Tara Romaneasca si pe Ionita Sandu Sturdza in Moldova. Dincolo de proiectul antiotoman, miscarea din 1821 a fost un raspuns dat de societatea romaneasca la problemele cu care se confrunta. Ea a surprins mentalitatile in schimbare (".patria este poporul si nu tagma jefuitorilor ") si necesitatea restructurarii statului conturata intr-un program coerent (Cererile norodului romanesc ). La baza statului trebuia sa stea principiul suveranitatii poporului si se impunea anularea legilor date fara acordul acestuia. Domnul trebuia sa fie ales de tara, iar privilegiile boieresti desfiintate. Desi infranta, revolutia de la 1821 a creat premisele modernizarii societatii romanesti si a alimentat miscarea nationala pentru independenta. Miscarea din 1821 a dovedit clar ca modernizarea societatii romanesti nu mai putea fi amanata. Ea a dezvaluit gradul in care societatea devenise constienta de propriile nevoi si a reprezentat principa lul moment al afirmarii natiunii romane in spatiul extracarpatic. 1.3. Evolutie si revolutie. Elitele romanesti si spiritul public in prima jumatate a secolului al XIX-lea Revenirea la domniile pamantene poate fi interpretata ca o schimbare de regim politic, in masura in care institutia domniei devine nationala (paman teana). Structura organizarii de stat (institutiile) nu s -a modificat pana la adoptarea Regulamentelor Organice (1831-1832). In deceniile 3 si 4 ale secolului al XIX -lea, boierimea reformatoare

a redactat zeci de proiecte, vizand modernizarea organizarii interne si, in primul rand, redactarea unor legi fundamentale. Un astfel de proiect a fost alcatuit de carvunarii din Moldova (numiti astfel prin analogie cu "carbonarii italieni"). Proiectul celor 77 de "ponturi" ("Constitutia carvunara") alcatuit in 1822 de comisul Ionica Tautu, consilier al domnului Ionita Sandu Sturdza si secretar al capuchehaiei Moldovei, exprima revendicarile micii boierimi, inspirate de Declaratia drepturilor omului si ale cetateanului si de actele si memoriile anilor 1821-1822, avand astfel un caracter liberal si iluminist. *Conducerea statului ar fi fost atribuita unui domn, avand puteri limitate, ales dintre pamanteni de o Adunare obsteasca formata din inalti ierarhi si "toata obstea boierilor", * ajutat de un Sfat obstesc investit cu atributii mai mari ca ale domnului. *Memoriul mai continea cereri privind organizarea administrativa, judecatoreasca, bisericeasca, financiara, libertatea religioasa, personala, a tiparul ui, egalitatea in fata legilor, respectul proprietatii, separarea puterilor in stat, drepturi egale pentru diferitele categorii ale boierimii etc. In legatura cu problemele nationale, * Constitutia carvunara sustinea ideile autonomiei fata de Poarta si ale deplinei dezvoltari a culturii romanesti. Un alt document important din aceeasi perioada este Asezamantul politicesc semnat de Simion Marcovici (1829), care sustinea organizarea statului pe baza separarii puterilor. Sub domniile regulamentare ale lui Ale xandru Ghica (1834 - 1842), Gheorghe Bibescu (1842 - 1848) si Mihail Sturdza (1834 -1849), progresul economic s-a accentuat si contradictiile sociale, politice si nationale s -au agravat. Proiectele de reforma au devenit mai complexe, dobandind uneori accent e radicale. Afirmarea intelectualitatii si elementelor burgheze a avut ca rezultat conturarea unor programe ce sustineau egalitatea la numirea in functii, impozit progresiv pe avere, libertatea tiparului, stat republican (asemenea idei preconiza filozoful iluminist Eufrosin Poteca). In anii 1837-1838, Partida Nationala, condusa de boierul Ion Campineanu, s -a evidentiat in cadrul Adunarii Obstesti a Tarii Romanesti cu prilejul discutarii articolului aditional la Regulamentul Organic. Sub influenta sa Adunare a respingea incalcarea autonomiei tarii. Cu aceasta ocazie, reprezentantii Partidei Nationale au redactat Actul de unire si independenta si Osabitul act de numire a suvera nului romanilor. Actul de unire si independenta solicita inlaturarea suzeranitatii otomane si a protectoratului tarist si unirea Principatelor intr -un regat al Daciei. Osabitul act de numire a suveranului romanilor continea referiri la atributiile domniei care trebuia sa fie ereditara, drepturi si libertati cetatenesti (votul universal) si eliberarea clacasilor. In final, cele doua documente

cuprindeau un adevarat proiect de constitutie, bazat pe principiile liberalismului politic si economic. Se preconiza unirea Principatelor sub domnia lui Mihail Sturdza, fapt posibil, dupa parerea domnului moldovean, numai cu sprijinul puterilor europene. Noul stat trebuia sa fie o monarhie constitutionala sub garantia colectiva a Marilor Puteri. In cadrul regimului preconizat, toti romanii erau declarati egali in fata legilor, urmand sa se bucure de libertatea personala, a cuvantului si a presei si de introducerea votului universal. S-a adoptat ideea limitarii puterii suveranului de catre parlament, a independentei puterilor legiuitoare si judecatoreasca fata de cea executiva, iar in economie principiu l liberei concurente si al neinterventiei statului. Un rol important in aceasta perioada l-au avut societatile politice secrete. Acestea regrupau fortele reformatoare angajate intr -o activitate menita sa duca la rasturnarea vechii ordini sociale si politice. Ele au pregatit revolutia din 1848. In 1834, la Sibiu, Societatea revolutionara secreta romano -polona condusa de Adolf David milita pentru "republica romaneasca cuprinzatoare, asezata de o parte si de alta a Carpatilor". In Tara Romaneasca, "Partida nationala" respingea in 1838 articolul aditional la Regulamentul Organic si preconiza unirea, independenta si un program de reforme bazat pe libertatile si drepturile cetatenesti si pe rezolvarea problemei agrare. In

Moldova, Conjuratia confederativa initiata de Leonte Radu punea la cale, in 1839, unirea federativa a Moldovei cu Tara Romaneasca si Serbia. Noul stat urma sa fie condus de un domn ereditar tutelat de boieri, sub suzeranitatea Portii. Un program complex a fost elaborat de societatea secreta condus a de Dimitrie Filipescu (in Tara Romaneasca), depistata de politia lui Alexandru Ghica in 1840. Programul acesteia prevedea consolidarea autonomiei si "chiar independenta", lichidarea proprietatii boieresti, a relatiilor servile si instaurarea republicii d emocratice, intemeiata pe ideile de libertate si egalitate. Cu acelasi program, miscarea nationala a renascut in 1843 prin societatea Fratia, fondata la Bucuresti de N. Balcescu, I. Ghica, Christian Tell si C. A. Rosetti, viitori conducatori ai revolutiei de la 1848. Deviza ei era: " Dreptate, Fratie". Aceasta organizatie masonica avea ca obiective unirea Moldovei si Tarii Romanesti, inde pendenta, emanciparea clacasilor, egalitatea cetatenilor in fata legii. Ideile ei liberale au fost raspandite prin publi catii caPropasirea, Arhiva istorica, Magazin istoric pentru Dacia si Dacia literara. In 1845 se infiinta la Paris, din initiativa lui C.A. Rosetti, Societatea Studentilor Romani, ca filiala a Fratiei, organizatie care intretinea stranse legaturi cu persona litati ale vietii culturale franceze. Tot ca filiala a Fratiei a functionat la Iasi, din 1846, Asociatia patriotica. In prima jumatate a secolului al XIX -lea societatea romaneasca s-a dezvoltat progresiv, cautandu-si noi modele si forme de organizare. Intre activitatea teoretica

reformatoare (proiecte de reforma, memorii) si actiunea social -politica (miscarea din 1821, activitatea societatilor secrete), programele oficiale de reforma nu au facut decat sa potenteze contradictiile si sa grabeasca declansarea r evolutiei. Nevoia de reorganizare interna era recunoscuta si in principalele acte interna tionale referitoare la Principate. Tratatul de la Adrianopol (1829) consacra individualitatea politica a Tarilor Romane, instituia oficial (de jure) protectoratul rusesc asupra acestora si prevedea reorganizarea administrativa interna in temeiul unor noi reglementari, viitoarele Regulamente Organice. 1.4. Reforme in spiritul despotismului luminat. Regulamentele Organice Tratatul de la Adrianopol a impus de jure protect oratul rus asupra celor doua principate si a deschis calea infaptuirii de sus a unor reforme care raspundeau numeroaselor proiecte inaintate de romani Curtii de la Petersburg. Doua comisii de boieri munteni si moldoveni, conduse de consulul general rus Minciaki au elaborat textul Regulamentelor Organice, care au fost primele constitutii moderne ale Principatelor. Aprobate de Rusia si de Adunarile obstesti, aceste acte au fost ratificate de Poarta si au ramas in vigoare pana la Conferinta de la Paris (1858), cu o scurta intrerupere in Tara Romaneasca in 1848. Ele au incercat sa reformeze Vechiul Regim in spiritul despotismului luminat, introducand principii si forme moderne de organizare, dar pastrand vechiul continut al puterii. La baza statului s -au stabilit, in "spiritul veacului", suveranitatea poporului, separarea puterilor si bugetul modern. * Puterea executiva revenea domnului, care era ales pe viata de o Adunare Obsteasca Extraordinara. Acesta ii numea si ii revoca pe ministrii, avea drept de initiativ a si sanctiune a legilor si era ajutat de un Sfat administrativ compus din sase ministri. De asemenea, putea dizolva Adunarea Obsteasca, dar numai cu acordul puterilor protectoare si suzerana. *Puterea legislativa revenea Adunarii Obstesti, compusa in majoritate din boieri si inalti functionari si prezidata de mitropolit. Adunarea adopta legile si prezenta domnului rapoarte despre starea tarii, numite anaforale. Regulamentele organice pot fi considerate "actul de nastere al parlamentarismului in Romania", f iind primele legiuiri care instituie adunari formate pe baza de sufragiu, care, prin participare la activitatea legislativa, limitau puterea sefului statului. *Puterea judecatoreasca era exercitata de organele de judecata, instanta judecatoreasca suprema f iind reprezentata de Inaltul Divan Domnesc. O contributie reala au adus Regulamentele Organice in modernizarea institutiilor . Au fost infiintate tribunalele, corpul de avocati, serviciul procuraturii, arhivele statului, notariatele. S-a reorganizat invatamantul si a fost constituita armata nationala. Actele de

stare civila au fost scoase de sub controlul Bisericii, s -au modernizat serviciile publice (serviciul sanitar, posta, pompieri) si s-a preconizat fondarea unei Banci Nationale cu drept de emisiune monetara. Reforma sistemului fiscal a statornicit un impozit unic ("capitatia" pentru tarani si "patenta", calculata pe venit, pentru burghezie), dar a pastrat vechile privilegii fiscale, a desfiintat vamile interne si breslele si a adoptat principiul bugetul ui. Un pas important in directia unor relatii agrare moderne s -a facut prin transformare rezervei domeniului in proprietate absoluta a boierului. Regulamentele aveau, insa, si aspectenegative , care explica lipsa lor de popularitate. Ele pastrau vechile pri vilegii si scutirile de

impozite pentru boieri si cler si nu rezolvau problema agrara: claca era sporita la 12 zile pe an si, in plus, se introducea nartul (norma zilnica de lucru). Mai mult, o treime din fiecare mosie era considerata proprietatea absoluta a boierului. Acte fundamentale pentru Principate, Regulamentele Organice au fost puse in aplicare la 1 iulie 1831 in Tara Romaneasca si la 1 ianuarie 1832 in Moldova si inlocuite in 1858 cu Conventia de la Paris. Cu toate limitele lor, Regulamentele Organ ice au contribuit la modernizarea societatii si statului si au apropiat structurile legislative si administrative ale Principatelor in vederea unirii lor. Astfel organizate, cele doua state ar fi fost integrate mai usor stapanirii ruse. Reflectand influent a si tendintele expansioniste ale Rusiei, Regulamentele au starnit o vie ostilitate din partea tinerilor boieri care se impregnasera, in decursul studiilor lor pariziene, de noi idei politice si de gusturi occidentale. Aceste tendinte au devenit evidente in 1833, atunci cand Rusia a incercat sa impuna articolul aditional. Boierimea munteana s-a coalizat atunci in "Partida nationala" condusa de Ion Campineanu, opunandu -se in anii 1837-1838 adoptarii acestui articol care incalca autonomia tarii. Actul de unire si independenta si Osabitul act de numire a suveranului romanilor, redactate de Partida nationala, schitau un proiect de eliberare, de unire si organizare a monarhiei constitutionale. In 1834, au fost numiti domni de catre Rusia si Turcia (nu alesi, asa cum prevedeau Regulamentele), Alexandru Ghica in Muntenia si Mihail Sturdza in Moldova. Acuzat de proasta gestiune si de lipsa de autoritate, Alexandru Ghica a fost destituit si inlocuit cu Gheorghe Bibescu, singurul domn ales in conformitate cu prevederil e Regulamentului organic. Aceste trei domnii poarta denumirea de regulamentare. Desi au aplicat programe reformatoare la nivel institutional si de crestere a gradului de civilizatie, domnii regulamentari au fost vehement contestati in epoca si s -au confruntat cu opozitia cvasipermanenta a clasei politice. 1.5. Revolutia de la 1848

Revolutiile de la 1848 din Tarile Romane se inscriu in valul de miscari revolutionare care a cuprins Europa in primavara anului respectiv, de la Paris pana in centrul si rasaritu l continentului. In Moldova si Tara Romaneasca, revo lutia de la 1848 a fost in primul rand opera intelectualilor "pasoptisti". Ei erau un grup deosebit de omogen, apartineau in general mijlocului clasei boieresti, beneficiasera de posibilitati similare de a studia in marea lor majoritate in strainatate si se distingeau de inaintasii lor prin cunoasterea directa a Europei Occidentale, al carei model politic si cultural il doreau aplicat si Tarilor Romane. O alta caracteristica a intelectualitatii romanesti de la 1848 este adeziunea totala la ideea moderna de natiune si atasamentul neconditionat fata de telurile nationale (independenta sau autonomie politica). Moment crucial in evolutia societatii romanesti spre un stat modern, revolutia din 1848 1849, a incununat un secol de mutatii produse in plan economico - social, politic si in mentalul colectiv, a marcat afirmarea natiunii romane si exprimarea optiunii pentru "modelul occidental". Pentru romanii aflati sub suzeranitatea Portii si protectia Rusiei (Princi patele romane) sau sub dominatia Habsburgilor (Transilvania, Bucovina), obiectivul emanciparii politice nationale era greu de realizat. Constienti de aceasta, fruntasii revolutionari au manifestat prudenta fata de includerea acestui obiectiv in programele oficiale, pastrandu-si solicitarile in limite "legale" : respectarea autonomiei Principatelor in conformitate cu vechile tratate si unirea teritoriilor romanesti din Imperiul Habsburgic intr -un "ducat autonom"; cu recunoasterea drepturilor natiunii romane. Programele de la Brasov si Cernauti au solicitat deschis probleme ca: inlaturarea Regulamentelor Organice si protectoratului rus, unirea si independenta romanilor, probleme ce reuneau in jurul lor toate fortele sociale si politice romanesti.A. Moldova . Aici s-a manifestat opozitia fata de domnitorul Mihail Sturdza, la care a

participat boierimea mica si mijlocie, o parte a marii boierimi de orientare liberala si mai ales elita intelectuala. Domnitorul era adeptul ideilor conservatoare si a rezolvarii cri zei politice interne fara convulsii sociale. La 27 martie/8 aprilie 1848 reprezentantii boierimii liberale si ai orasenilor din Moldova s-au intrunit la Iasi intr-o adunare de protest contra regimului autoritar patronat de Mihail Sturdza (adunarea de la Ho telul Petersburg), cerand limitarea puterii acestuia prin institutii reprezentative si instaurarea unui regim politic liberal moderat, care sa stimuleze dezvoltarea economica. Cererile lor au stat la baza Petitiuniiproclamatiune (program in 35 de puncte) intocmita de comitetul revolutionar condus de V. Alecsandri, pentru a fi inaintata domnitorului. Boierimea moldoveana dorea reformarea regimului prin masuri moderate, atitudine explicabila prin autoritarismul lui Sturdza si temerea fata de o interventie ar mata a Rusiei, care avertizase ca nu va tolera miscari

revolutionare (asa se explica si primul punct al Petitiunii-proclamatiune, introdus de revolutionari din considerente tactice). Autoritatile i-au arestat pe manifestanti; cativa au reusit sa se refu gieze in celelalte provincii romanesti, unde au participat la actiunile revolutionare. Revolutionarii moldoveni, puternic impresionati de Adunarea de la Blaj, din mai 1848, au redactat un legamant, la Brasov, la 12 mai, intitulat Printipiile noastre pentru reformarea patriei. Tot in exil, dar la Cernauti, Mihail Kogalniceanu elaboreaza Dorintele partidei nationale in Moldova , in august 1848. Acest program va fi dezvoltat ulterior intr -un Proiect de constitutie. Intre obiectivele inscrise retin atentia: indepe ndenta si unirea Principatelor ("unirea Moldovei si Valahiei intr-un stat neatarnat romanesc" din programul de la Brasov si unirea considerata "cheia boltii iara de care s-ar prabusi tot edificiul national" din programul de la Cernauti). Apar deosebiri in solutiile pentru rezolvarea problemei agrare: emanciparea si improprietarirea taranilor clacasi (fara despagubire la Brasov si cu despagubire la Cernauti). Interventia armatei tariste a pus capat agitatiilor din Moldova in iulie 1848.B. Tara Romaneasca . Daca intrunirea de la Iasi, de la Hotelul Petersburg, din 27

martie 1848, cu greu poate fi considerata o veritabila revolutie, domnitorul Mihail Sturdza actionand rapid pentru inabusirea protestelor, in Tara Romaneasca, miscarea

revolutionara a dus la inst aurarea unui regim revolutionar, care a durat pana in septembrie 1848, cand trupele otomane au impus caimacamia boierului conservator Constantin Cantacuzino. In Tara Romaneasca, evenimentele s -au desfasurat pe cale revolutionara, dupa model francez. Principalele forte participante au fost: Societatea Secreta Fratia; grupul de exilati romani aflati la Paris; negustori, intelectuali, boierime liberala; ofiteri si populatie urbana. Revolutia urmarea rasturnarea regimului existent si edificarea unuia nou, modern. La 9 iunie, la Islaz, s-a desfasurat o adunare populara, unde Ion Eliade Radulescu a prezentat un program. Proclamatia prezentata in fata adunarii populare se baza pe principiul suveranitatii poporului si continea, pe langa obiectivele nationale s i sociale, cereri privind: organizarea unui regim politic quasi -republican, cu domn responsabil ales din cinci in cinci ani, adunare obsteasca din toate categoriile sociale, ministri responsabili, drepturi si libertati cetatenesti. Insurectia din Bucuresti declansata la 11 iunie 1848, l -a silit pe domnitorul Gheorghe Bibescu sa accepte programul revolutiei drept constitutie si sa formeze un guvern cu ministri dintre fruntasii miscarii. Dupa retragerea consulului rus din Bucuresti, domnitorul Gheorghe Bibesc u abdica si fuge in Transilvania pe 13 iunie, incredintand conducerea tarii unui guvern provizoriu prezidat de mitropolitul Neofit.

Guvernul provizoriu, in lipsa unui corp reprezentativ, exercita atat puterea executiva, cat si pe cea legislativa si avea misiunea de a organiza noul regim pe baza celor 21 puncte ale Proclamatiei de Islaz. Principiile care au stat la baza activitatii sale au fost libertatea, egalitatea, fraternitatea. Pe plan intern guvernul provizoriu: a decretat desfiintarea rangurilor boier esti si a cenzurii, acordandu -se libertate presei; a adoptat drapelul national tricolor cu deviza "Dreptate, Fratie"; a eliberat robii; a interzis bataia si pedeapsa cu moartea; a infiintat Garda Nationala - pusa sub comanda lui Gheorghe Magheru, numit capitan general - si corpul Comisarilor de Propaganda, a caror atributie era explicarea programului de la Islaz; a eliberat detinutii politici. O Comisie a Proprietatii, infiintata de guvern in iulie 1848 pentru a rezolva problema agrara prin reglementarea raporturilor dintre proprietari si clacasi, nu a reusit sa -si duca la bun sfarsit misiunea din cauza opozitiei inversunate a proprietarilor si a interventiei otomane, fiind desfiintata in august 1848. Fortele contrarevolutionare interne au pus la cale inlatu rarea guvernului revolutionar, dar primele tentative au esuat datorita sprijinului acordat de populatie noii puteri. La insistenta Rusiei, insa, trupele otomane conduse de Suleiman -Pasa au patruns in tara. Intr-o prima etapa, reprezentantul Portii, Suleima n Pasa, a condamnat revolutia si a obligat la infiintarea unei Locotenente Domnesti, compusa din Ion Eliade Radulescu, Nicolae Golescu si Christian Tell (29 iulie 1848). Aceasta solutie a nemultumit Rusia si Imperiul Otoman. Dupa noi presiuni rusesti, Suleiman a fost inlocuit cu Fuad-Pasa, care a primit ordin de reprimare a revolutiei. La 13/25 septembrie 1848 trupele otomane au ocupat Bucurestiul, reprimand rezistenta armata a unitatii de pompieri din Dealul Spirii, condusa de Pavel Zaganescu. Doua zile mai tarziu, armatele ruse din Moldova au trecut Milcovul, cooperand cu fortele otomane la restabilirea regimului regulamentar in Tara Romaneasca.C. Transilvania, Banat, Bucovina . In aceste provincii, aspectele sociale si politice

au fost amplificate de dorinta romanilor de a obtine emanciparea nationala. La miscarea revolutionara a participat elita burgheza, ecleziastica si intelectuala, alaturi de taranime. In Transilvania s-a manifestat un conflict etnic intre romani si maghiari, determinat de programul national al revolutionarilor maghiari, care isi propuneau restaurarea Ungariei medievale. De fapt, disensiunile intre revolutionarii romani si cei maghiari s -au ivit inca de la inceput, ca urmare a abordarii diametral opuse a problemei nationale. In timp c e romanii solicitau "drepturi pentru natiunea romana", maghiarii condusi de Lajos Kossuth nu recunosteau decat drepturile si libertatile pentru conationalii lor. Ei au hotarat, in martie 1848, sa nu recunoasca individualitatile nationale din Ungaria, sa im puna folosirea exclusiva a limbii maghiare in stat si sa proclame uniunea Transilvaniei si a Comitatelor din Partium cu Ungaria.

Protestele romanilor au luat forma celor trei Adunari Populare de la Blaj: . 18 aprilie: adunarea care a testat atitudinea popu latiei fata de programul politic national, pregatind totodata adunarea din mai; . 3-5 mai: Marea Adunare Nationala de pe Campia Libertatii de la Blaj (40.000 de participanti), care a proclamat independenta natiunii romane si a adoptat Petitiunea Nationala, un program in 16 puncte redactat de Simion Barnutiu. In Petitiunea Nationala se cerea: independenta natiunii romane, reprezentare proportionala in toate institutiile tarii, dreptul de a folosi limba romana in legislatie si administratie, independenta Bisericii Ortodoxe Romane, infiintarea de scoli romanesti in toate satele si orasele, precum si a unei universitati, desfiintarea iobagiei fara rascumparare si improprietarirea taranilor, asigurarea drepturilor si libertatilor cetatenesti, elaborarea unei noi Constitutii a

Transilvaniei si respingerea ideii de "uniune" cu Ungaria. Adunarea propunea si infiintarea unui organ executiv, Comitetul National de la Sibiu, condus de Andrei Saguna, care sa coordoneze actiunea politica romaneasca. Mai multe petitii au fo st trimise Dietei din Cluj si Curtii Imperiale din Viena. La 18 mai 1848, Dieta din Cluj cu preponderenta maghiara, a votat pentru unirea, de fapt, anexarea Transilvaniei la Ungaria, masura sanctionata de imparat la 29 mai 1848. Astfel se anula autonomia P rincipatului. Esecul misiunilor romanesti si sanctionarea uniunii cu Ungaria de catre imparat au determinat trecerea de la faza legalista a revolutiei la cea armata. Datorita rezistentei romanilor, unificarea politica si administrativa a Transilvaniei cu Ungaria a esuat, iar colaborarea dintre autoritatile maghiare si cele austriece a incetat. . 3-16 septembrie: a treia Adunare de la Blaj, care a hotarat: orga nizarea militara a provinciei pentru a apara suveranitatea teritoriilor romanesti (obiectiv nation al al revolutiei romane din Transilvania); inarmarea poporului; formarea a 15 legiuni romanesti; preluarea cu forta armata a administratiei provinciei din mainile maghiarilor si organizarea administrativa a 15 prefecturi sub conducerea Comitetului National de la Sibiu. Intre lunile octombrie 1848 si iulie 1849 s-a declansat un razboi civil intre trupele austriece si cele maghiare, ultimele conduse de generalul polonez Iosif Bem. Romanii s -au retras in Muntii Apuseni, sub conducerea lui Avram Iancu. Armata guvernului de la Budapesta a reusit sa restabileasca controlul maghiar in teritoriile deschise ale Transilvaniei. Totusi, nici o armata maghiara nu a putut sa patrunda in zona Muntilor Apuseni aparata de motii condusi de Avram Iancu. Conflictele dintre maghiari si austrieci au dus la o reconsiderare a pozitiei Vienei fata de romani, astfel incat, prin Constitutia din 4 martie 1849, imparatul Franz Joseph recunostea autonomia Transilvaniei. Intre romani si maghiari au inceput tratative mediate

initial de deputatul roman Ioan Dragos si continuate cu succes de Nicolae Balcescu. La 2 iulie 1849 se semna Proiectul de Pacificare de la Seghedin , care recunostea unele drepturi ale romanilor, dar nu prevedea renuntarea la unirea Transilvaniei cu Ungaria. Soarta revolutiei a fost decisa de contraofensiva trupelor celor doua Imperii, Austriac si Tarist: la 1/13 august 1849, la Siria, langa Arad, armata maghiara a capitulat in fata armatei tariste, chemata in ajutor de Curtea vieneza. Imparatul a anulat promisiunile fac ute romanilor. In Bucovina, romanii au actionat pentru pastrarea caracterului istoric al provinciei si respectarea natiunii romane. La 8/20 mai 1848, adunarea populara de la Cernauti condusa de E. Hurmuzaki, convocata din initiativa Comitetului de Actiune, a precizat obiectivele revolutiei, cuprinse ulterior in Petitia tarii, redactata in luna iulie : separarea Bucovinei de Galitia si organizarea sa pe baze autonome; o Dieta care sa cuprinda reprezentanti ai tuturor starilor si o conducere proprie in adminis tratie, justitie si politica; independenta Episcopiei Bucovinei; alegerea episcopului de un Congres local din clerici si mireni; conservarea nationalitatii romane si infiintarea de scoli nationale; egalitatea in fata legii; libertatea comertului; desfiinta rea clacii si dijmei. In Banat, provincie integrata Ungariei la sfarsitul secolului al XVIII -lea, miscarea de eliberare nationala a imbracat tot forma unor adunari populare. In fruntea banatenilor s -a remarcat Eftimie Murgu, adept al unirii Banatului cu Tr ansilvania. La 15/27 iunie 1848, Adunarea de la Lugoj, prezidata de Eftimie Murgu, a adoptat Petitia neamului romanesc din Ungaria si Banat, prin care se cerea: respectarea nationalitatii romanesti, oficializarea limbii romane, inarmarea poporului si autonomia provinciei.D. Semnificatia revolutiei de la 1848 . Proiectul politic pasoptist a fost opera intelec -

tualilor liberali care i-au definit obiectivele si au condus revolutia. Nicolae Balcescu, unul dintre autorii proiectului politic revolutionar pas optist, a surprins constituirea si maturizarea lui treptata. Obiectivele proiectului erau: . autonomia si independenta (obiectiv national);. unirea romanilor intr-un singur stat (obiectiv national); . reforma agrara (obiectiv economico social); . drepturi si libertati politice (obiectiv politic); . modernizarea institutiilor (obiectiv politic); . o noua organizare a puterilor in stat (obiectiv politic). S-au formulat trei solutii in vederea ameliorarii statutului juridic extern al Principatelor: autonomia (Proclamatia de la Islaz), independenta (Printipiile noastre pentru reformarea patriei), constituirea unui Regat al Romaniei sub garantia europeana (propunere facuta de Ioan Maiorescu Parlamentului german de la Frankfurt pe Main). Unirea romanilor intr -un singur stat nu a fost formulata in programele de la Iasi, Islaz, Bucuresti si Blaj din motive strategice. A fost inscrisa in programul revolutionarilor moldoveni de la Brasov (Printipiile

noastre pentru reformarea patriei) si in programul de la Cernauti (Do rintele partidei nationale in Moldova) redactat de Mihail Kogalniceanu. Desi revolutionarii munteni nu au inscris ideea unitatii nationale in programe, C.A. Rosetti, in gazeta Pruncul roman, publica in iunie 1848 articolul "Catre fratii nostri din Moldova", in care facea un apel la unire. Aceeasi idee este sustinuta si de gazeta Poporul suveran. In Transilvania, idealul national este exprimat pe Campia Libertatii de la Blaj in expresia "noi vrem sa ne unim cu tara". Pentru a nu irita imperiile vecin e, aceasta idee nu a fost inclusa in programele revolutionare adop tate la Iasi, Islaz sau Blaj. Problema agrara a constituit principala problema sociala a revolutiei, parte componenta a problemei proprietatii. Solutiile propuse au fost diferite, de la o solutie moderata in programul de la Iasi (Petitiunea proclamatiune), pana la solutia radicala in programul emigratiei moldovene de la Brasov. In Tara Romaneasca s-a constituit o Comisie a proprietatii care avea in vedere reglemen tarea raporturilor dintre proprietari si tarani. Programul politic pasoptist a fost pus in aplicare in timpul domniei lui Al.I. Cuza. Anexe Petitiunea-proclamatiune a boierilor si notabililor moldoveni, Iasi, 27 martie 1848 "1. Sfanta pazire a Regulamentului, in tot cuprinsul seu si fara nici o rastalmacire. [] 3. Siguranta personala, adeca nimeni sa nu poata fi pedepsit decat pe temeiul legi lor si in urmarea unei hotarari judeca toresti. 4. Grabnica imbunatatire a starii locuito rilor sateni []. 8. Reforma scoalelor pe o temelie la rga si nationala, spre raspandirea luminarilor in tot poporul. 30. Fiecare pamantean sa aiba dreptul de a adresa jalba Obstescii Adunari." Printipiile noastre pentru reformarea patriei, Brasov, 12 mai 1848 "1. Desfiintarea boerescului si a orice alte dari ale lacuitorilor sateni catre propri etari. 3. Improprietarirea lacuitorilor sateni fara nici o rascumparare din partea lor. 4. Nimicirea tuturor privilegiilor si prin urmare: deopotriva purtare a sarcinilor statului de catra tot poporul in deobste, precum si deopotriva impartasanie a lui la toate driturile politice si tivile. 5. Intemeierea institutiilor tarii pe printipiile de libertate, egalitate si fratietate, dezvoltate in toata intinderea lor. 6. Unirea Moldovei si a Valahiei intr -un singur stat neatarnat, romanesc.' Proclamatia de la Islaz, 9 iunie 1848 "Pe scurt, poporul roman, recapituland, decreta: 1. Independenta sa administrativa si legislativa pe temeiul tractatelor lui Mircea si Vlad si neamestec al nici unei puteri din afara in cele dinauntru ale sale. 2. Egalitatea drepturilor politice []. 4. Adunanta generala compusa din reprezentanti ai tuturor starilor societatii. 5. Domn responsabil, ales pe cinci ani si cautat in toate starile sotietatii. 12. Emancipatia manastirilor inchinate. 13.

Emancipatia clacasilor ce se fac proprietari prin despagubire []. 22. Convocarea indata a unei Adunante Generale Extraordinare Constituante alese [] a face Constitutia tarii pe temeiul acestor 21 articole decretate de poporul roman." Petitiunea nationala, Blaj, 4 mai 1848 "1. Natiunea romana rezimata pe prin cipiul libertatei, egalitatei si fratiei pretinde independenta sa nationala in respectul politic, ca sa figureze in numele sau; ca natiunea romana sa-si aiba reprezentantii sai la Dieta tarii in proportiune cu numerul sau [] 2. Natiunea romana pretinde, ca biserica romana fara distinctiune de confesiune sa fie si sa ramana libera, independinte de la oricare alta biserica []. 3. Natiunea romana (] cere fara intarziere desfiintarea iobagiei fara nici o des pagubire din partea taranilor iobagi []. 6. Natiunea romana cere, ca conlocuitoriele natiuni neci de cum sa nu iee la dezbatere cauza uniunei cu Ungaria pana cand natiunea romana nu va fi natiune constituita si organizata cu vot deliberativ si decisiv in camera legislativa []. 7. Natiunea romana cere libertatea de a vorbi, de a scrie si a tipari fara nici o censura. [] 13. Natiunea romana pretende portarea comune a sarcinilor publice dupa starea si averea fiecaruia si stergerea privi legielor."Documentul programatic 1. Petitiunea Obiectiv national Obiectiv politic Obiectiv economico-social

8. a scoalelor si temelie nationala, raspandirea luminarilor poporul

Reforma 3. pe larga o personala,

Siguranta 4.

Grabnica

proclamatiune boierilor notabililor moldoveni

adeca imbunatatire a starii

si nimeni sa nu poata locuitorilor sateni. spre fi pedepsit decat pe temeiul legilor si in

in

tot urmarea hotarari toresti. 30.

unei judeca-

Fiecare

pamantean sa aiba dreptul de a adresa jalba Adunari.2. Printipiile noastre 6. Unirea Moldovei 5.

Obstescii

Intemeierea 1.

Desfiintarea si a

pentru

si a Valahiei intr-un institutiilor tarii pe stat printipiile

boerescului

reformarea patriei singur neatarnat, romanesc.

de orice alte dari ale sateni

libertate, egalitate si lacuitorilor

fratietate, dezvoltate catre proprietari.

in toata intinderea 3. lor.

Improprietarirea sateni o din

lacuitorilor fara nici

rascumparare partea lor.

4. Nimicirea tuturor privilegiilor si prin urmare: deopotriva purtare a sarcinilor statului de catra tot poporul precum deopotriva impartasanie a lui la toate driturile indeobste, si

politice si tivile.3. Proclamatia de la 1. Independenta sa

2. Egalitatea

13.

Emancipatia

Islaz

administrativa legislativa temeiul

si drepturilor politice. pe 4.

clacasilor ce se fac prin

Adunanta proprietari compusa despagubire.

tractatelor generala

lui Mircea si Vlad si din reprezentanti ai neamestec al nici tuturor unei puteri din afara societatii. in cele dinauntru ale sale. 12. 5. Domn starilor

responsabil, ales pe Emancipatia cinci ani si cautat in toate sotietatii. 22. indata Convocarea a unei starile

manastirilor inchinate.

Adunante Generale Extraordinare Constituante alese

a face Constitutia tarii pe temeiul

acestor 21 articole decretate poporul roman.4. Petitiunea

de

1. Natiunea romana 7. Natiunea romana 3. Natiunea romana rezimata cipiul pe prin- cere libertatea de a (] cere fara intardesfiintarea libertatei, vorbi, de a scrie si a ziere fara nici

Nationala

egalitatei si fratiei tipari pretinde independenta nationala sa figureze

o iobagiei fara nici o despagubire din

censura.

sa 8. Natiunea romana partea in cere ase-curarea iobagi. 13.

taranilor

respectul politic, ca libertatei personale, numele sau; pota prinde

Natiunea pretende

in nemine sa nu se romana

sub portarea comune a publice si

1. [] ca natiunea vreun romana sa-si aiba politic. reprezentantii sai la Dieta tarii in cu

pretestu sarcinilor dupa

starea

averea fiecaruia si stergerea legielor. privi-

proportiune numerul sau.

2. Natiunea romana pretinde, ca biserica romana distinctiune fara de

confesiune sa fie si sa ramana libera, independinte de la oricare alta biserica. 6. Natiunea romana cere, ca conlocuitoriele natiuni neci de cum sa nu iee la dezbatere cauza

uniunei cu Ungaria pana cand natiunea romana nu va fi

natiune constituita si organizata cu vot

deliberativ si decisiv in legislativa.5. Petitia

camera

neamului Respectarea din nationalitatii romanesti; oficializarea limbii

romanesc

Ungaria si Banat

romane; inarmarea poporului; autonomia provinciei transformarea Banatului intr-un si

"capitanat general".6. Petitia tarii

Separarea

Dieta

care

sa Libertatea comertului. ai Desfiintarea clacii si dijmei. fata

Bucovinei de Galitia cuprinda si organizarea sa pe reprezentanti baze autonome; tuturor starilor. Egalitatea in

independenta

Episcopiei Bucovinei legii. fata de Mitropolia de la

Ortodoxa Karlowitz;

alegerea un din

episcopului de Congres clerici si local

mireni;

conservarea nationalitatii romane si infiintarea de scoli nationale; conducere proprie in administratie, justitie si politica.

2. CONSTITUIREA STATULUI ROMAN MODERN 2.1. Unirea Principatelor Romane. In timpul Revolutiei de la 1848 -1849, ideea de unitate a fost formulata diferit de la o provincie la alta, in functie de contextul intern si extern. Ea a aparut cu claritate in gazetele Pruncul romansi Poporul Suveran de la Bucuresti, in documentele redactate de revolutionarii moldoveni refugiati la Brasov (mai 1848) sau Cernauti (august 1848), precum si in cadrul Marii Adunari Nationale de la Blaj din 3 -5 mai 1848, unde s-a strigat "Noi vrem sa ne unim cu tara!". In 1849, dupa interventia militara otomana care a pus capat evenimentelor revolutionare din Tara Romaneasca, Rusia si Turcia semneaza Conventia de la B alta-Liman. Potrivit acesteia, regimul politic regulamentar a fost reintrodus, dar a suferit cateva modificari, in sensul accentuarii tutelei politice a puterilor suzerane ori protectoare, dar si al sporirii autoritatii domnului. Domnul nu mai era ales, ci numit de tar si de sultan; durata domniei era fixata la sapte ani; Adunarile erau dizolvate si inlocuite cu divanuri alcatuite exclusiv din mari boieri numiti de domn. Puterea suzerana si cea protectoare controlau activitatea domnilor, dorind sa suprime raspandirea ideilor liberale si nationale si sa mentina stabilitatea politica. Domnii numiti in temeiul Conventiei de la Balta -Liman, Grigore Alexandru Ghica in Moldova si Barbu Stirbei in Tara Romaneasca, au domnit pana in 1856. Adepti ai unui reformism etatist de tip iluminist, ambii au avut merite incontestabile in modernizarea societatii si a statelor romanesti, incurajand dezvoltarea economica si invatamantul. In Moldova, Grigore Alexandru Ghica a permis reintoarcerea exilatilor revolutionari si organizarea miscarii unioniste, spre deosebire de omologul sau muntean, care, fara a fi vadit antiunionist, a preferat sa evite orice tip de agitatie politica. De asemenea, tot Grigore Al. Ghica a decretat emanciparea robilor tigani (1856), a aprobat tiparirea le topisetelor Moldovei, a desfiintat cenzura si a decretat libertatea presei. Pe plan international, in 1853, in relatiile dintre Rusia si Poarta survine o noua criza majora. Izbucnirea razboiului Crimeii (1853 -1856) intre Rusia si Turcia si implicarea Angli ei (1854), Frantei (1854) si Sardiniei (1855) in conflict de partea Portii au afectat spatiul romanesc. Noua faza a problemei orientale a debutat cu ocuparea Principatelor de catre trupele rusesti, iar dupa retragerea acestora, de catre cele austriece si t urcesti. Domnitorii s-au refugiat in Austria. Rusia a fost infranta si a acceptat negocierile de pace de la Paris. Razboiul a prilejuit cunoasterea problemei romanesti in cercurile diplomatice europene, ca urmare a propagandei desfasurate de revolutionarii romani aflati in exil dupa infrangerea revolutiei de la 1848. Existenta in randul romanilor a unui puternic curent unionist si interferarea intereselor Marilor Puteri in sud -estul Europei au facut ca problema unirii

Principatelor sa devina o problema euro peana. Ea a fost discutata in cadrul Conferintei de la Viena (martie 1855), precum si a Congresului de pace de la Paris (1856) care punea capat razboiului Crimeii (1853 -1856).Congresul de pace de la Paris (februarie - martie 1856). La Paris, cele sapte tari

participante au avut atitudini diferite, in functie de propriile interese. Franta sprijinea unirea, pentru ca astfel imparatul Napoleon al III -lea, prin ministrul sau de externe, contele Walewski, spera sa-si refaca prestigiul european; Sardinia si Prusia considerau ca prin unirea Principatelor Romane isi vor "deschide drum" pentru constituirea propriilor state nationale - italian si, respectiv, german; Rusia, infranta in razboiul Crimeii, "juca" dupa "muzica" Frantei; Anglia, s-a aratat favorabila unirii, apoi si-a schimbat atitudinea; Austria si Turcia erau impotriva, deoarece nu doreau sa -si piarda influenta in teritoriile romanesti. Deciziile adoptate prin Tratatul de pace de la Paris (18 martie 1856) prevedeau *inlocuirea protectoratului Rusiei asu pra Principatelor cu garantia colectiva a marilor puteri, *mentinerea suzeranitatii otomane, garantarea independentei administrative,

revizuirea legilor fundamentale (Regulamentele Organice), * integrarea in granitele Moldovei a trei judete din sudul Basarabiei (Cahul, Bolgrad, Ismail), trimiterea in Principate a unei Comisii Europene cu misiunea de a propune "bazele viitoarei lor organizari", *libertatea navigatiei pe Dunare, a comertului si a cultelor, neutralizarea Marii Negre, dreptul la armata nat ionala s.a. Marile Puteri pregateau alegerea unor adunari consultative speciale - numite Adunari ad-hoc - in fiecare Principat, care aveau misiunea de a face cunoscuta unei comisii internationale parerea romanilor asupra unirii si problemelor importante. Rezolutiile acestor adunari urmau sa fie prezentate conferintei Marilor Puteri, organizata la Paris, unde urmau sa se ia deciziile finale, comunicate ulterior romanilor sub forma unui decret promulgat de sultan. Trupele militare straine trebuiau sa fie retr ase. Poarta numea in mod provizoriu caimacami, loctiitori ai domnului, pentru a supraveghea si a mentine stabilitatea in cele doua tari romanesti. Hotararile marilor puteri din 1856 au fost importante pentru romani, deoarece urmareau sa impiedice expansiu nea Imperiului Rus spre sud-estul Europei.Rolul Adunarilor Ad-hoc (septembrie-decembrie1857) . Prevederile Tratatului de

pace de la Paris nu aveau drept rezultat realizarea imediata a unirii, dar inlocuirea protectoratului Rusiei crea conditii dintre cele mai favorabile infaptuirii acesteia. Exista posibilitatea ca romanii insisi sa hotarasca asupra viitorului lor. Miscarea unionista s -a intensificat pe plan intern dupa ce revolutionarii exilati au putut sa revina in tara. In locul

celor doi domni, al caror mandat expirase in 1856, Poarta a numit caimacami care sa conduca Principatele. Alegerile pentru Adunarile Ad -hoc au evidentiat disputa dintre partizanii unirii ("partida nationala") si fortele ostile care se bazau pe sprijinul Austriei, Angliei si Turcie i. In aceste alegeri clerul, marea proprietate si orasenii votau direct, iar mica proprietate si taranii indirect, prin delegati. Pentru prima oara in Tarile Romane prevederileelectorale se intemeiau pe avere, nu pe originea sociala , iar adunarile care se

constituiau in temeiul lor aveau un anume grad de reprezentativitate. Falsificarea alegerilor din Moldova de catre caimacamul Nicolae Vogoride (cu sprijinul Turciei), a creat o stare de tensiune interna si internationala. Fruntasii unionisti au adus la c unostinta Comisiei europene de la Bucuresti falsificarea alegerilor in Moldova. In august 1857, prin intalnirea de la Osborne dintre Napoleon al III -lea si regina Victoria, situatia s -a dezamorsat, incheindu-se un compromis: Anglia a acceptat organizarea u nor noi alegeri in Moldova (in care fortele unioniste au obtinut victoria), iar Franta a renuntat la principiul unirii depline sub un principe strain. Adunarile ad -hoc nu puteau lua hotarari, ci doar faceau propuneri marilor puteri. Ambele adunari au adopt at propuneri asemanatoare, intre care unirea Principatelor intr-un stat sub numele de Romania si aducerea pe tronul tarii a unui principe strain, dintr-o familie domnitoare europeana care sa -si creasca mostenitorii in religia tarii, respectarea autonomiei, neutralitatea si inviolabilitatea terito riului noului stat, adunare legislativa si guvern constitutional reprezentative, sub garantia colectiva a Marilor Puteri. S-au adus in discutie si alte probleme: rezolvarea chestiunii agrare, organizarea interna etc. Dupa exprimarea romanilor, adunarile s -au dizolvat, iar marile puteri au luat act de ele prin Conventia de la Paris, care a servit drept constitutie Principatelor pana in 1864.Conventia de la Paris. In 1858 s-a intrunit Conferinta Marilor Puteri la P aris, in

cadrul careia comisia de ancheta prezenta raportul sau asupra dorintelor romanilor si, dupa dezbateri prelungite, se aproba la 7/19 august Conventia de la Paris, care oferea Principatelor o noua organizare interna, inlocuind Regulamentele Organice. Conventia de la Paris mentinea suzeranitatea Portii otomane, sub garantia colectiva a celor sapte puteri semnatare ale Tratatului de la Paris. Principatele Unite Moldova si Valahia urmau sa aiba fiecare cate un domnitor, ales pe viata de Adunarea electiv a din fiecare principat. Domnii reprezentau puterea executiva si nici un act al lor nu avea valoare daca nu era contrasemnat de ministrul de resort. Puterea legislativa se exercita colectiv de catre domn, adunarea legislativa a fiecarui principat si Comisi a Centrala de la Focsani. Adunarile functionau ca un parlament unicameral, care dezbatea si adopta legile, fara a avea insa initiativa legislativa. Guvernele erau alcatuite din ministri numiti de domnitori, responsabili

in fata acestora si a Adunarilor ele ctive. In afara institutiilor separate existau si trei institutii comune: Comisia Centrala de la Focsani (care elabora proiectele de legi de interes comun), Inalta Curte de Justitie si Casatie (cu sediul tot la Focsani) si armata. Conventia de la Paris prevedea principii de organizare si modernizare a viitorului stat (separatia puterilor in stat, desfiintarea privilegiilor de clasa, egalitatea in fata legii, drepturi politice pentru crestini, libertatea individuala, accesul liber la functiile publice, garant area proprietatii); de asemenea, se sublinia necesitatea reglementarii raporturilor dintre proprietari si tarani. Conventia era completata de un act electoral, care stabilea sistemul de alegeri pentru cele doua adunari; alegatorii se imparteau, in functie de venit (vot cenzitar), in alegatori directi si alegatori indirecti (votau prin intermediul unor delegati). Acest act constitutional adoptat la Paris nu implinea, dar nici nu anula speranta de unire a romanilor. Conventia de la Paris avea atributele unei Constitutii, inlocuind Regulamentele Organice; a fost valabila pana in anul 1864. Prin actul adoptat la Conferinta de la Paris din 1858 s-au creat conditiile realizarii unitatii nationale prin insasi vointa romanilor. Faptul ca nu se specifica in Conventie obligativitatea ca cei doi domni sa fie diferiti ca persoana, oferea posibilitatea de a se face primul pas si cel mai important spre unirea Principatelor. Prin abolirea rangurilor si privilegiilor boieresti si consacrarea egali tatii tuturor cetatenilor i n fata legii, Conventia de la Paris punea capat Vechiului Regim si crea premisele instaurarii regimului modern. Prevederile ei au constituit un pas hotarator pe drumul rea lizarii unirii Principatelor, exprimand sustinerea politica in primul rand a Frantei lui Napoleon al III-lea.Dubla alegere ca domn a lui Alexandru Ioan Cuza . In Moldova, Adunarea Electiva

era dominata de reprezentantii Partidei Nationale. Conservatorii ii aveau drept candidati pe fostul domnitor Mihail Sturdza si pe fiul acestuia, Grigore Sturdza. Fortele progresiste au reusit sa desemneze un singur candidat, pe colonelul Alexandru Ioan Cuza. El a fost ales domn al Moldovei la 5 ianuarie 1859 , fiind acceptat si de conservatori, datorita vederilor sale moderate in comparatie cu alti posibili candidati. Alegerea lui Cuza semnifica triumful fortelor politice care militau pentru modernizarea societatii. Unirea s-a infaptuit insa prin alegerea, la 24 ianuarie 1859, a lui Alexandru IoanCuza, ca domn al Tarii Romanesti. La Bucuresti, Adunarea Electiva era dominata de

conservatori care doreau sa aleaga pe unul din fostii domnitori: Gheorghe Bibescu sau Barbu Stirbei. Ideea alegerii aceluiasi domnitor in ambele Principate prinsese, insa, contur si reprezentantii Partidei Nationale au facut ap el la populatia capitalei pentru a -i determina pe conservatori sa accepte alegerea lui Cuza. Sub presiunea maselor, unionistii reusesc sa contracareze majoritatea conservatoare, Adunarea Electiva acceptand, dupa dezbateri furtunoase, propunerea de a -l desemna domn al Tarii Romanesti pe alesul Moldovei,

Alexandru Ioan Cuza. Cele doua tabere au renuntat la candidatii proprii, acceptand candidatura lui Cuza, care in 24 ianuarie 1859 a fost ales domn in unanimitate si in Tara Romaneasca. Acest act politic a inaugurat politica faptului implinit. Alegerea aceluiasi domn in ambele Principate a produs uimirea Curtilor europene, dar si admiratia cercurilor progresiste. Domnia lui Alexandru Ioan Cuza a reprezentat o perioada hotaratoare pentru consolidarea unirii si modernizarea statului. In prima parte a domniei s -a realizat unificarea administrativa si legislativa, s-a obtinut, din partea marilor puteri garante recunoasterea unirii depline, iar in a doua parte a domniei au fost infaptuite reforme in conformitate cu cerintele epocii moderne. 2.2. Domnia lui Alexandru Ioan CuzaConsolidarea si recunoasterea internationala unirii. Dubla alegere a lui Alexandru

Ioan Cuza a fost interpretata de marile puteri ca o incalcare a prevederilor Conventiei de la Paris. Dina acest motiv, dupa 24 ianuarie 1859, viata politica a Principatelor era deosebit de complexa. Uniunea personala nu era recunoscuta de Marile Puteri. La Iasi si la Bucuresti functionau doua guverne si doua Adunari, iar organizarea administrativa e ra lipsita de unitate. Prin cipalele obiective ale noului domn erau recunoasterea internationala a dublei alegeri - pe plan extern, si realizarea uniunii politice si administrative depline si recunoasterea ei, precum si alcatuirea unui plan de reforme care sa modernizeze societatea romaneasca - pe plan intern. Pe plan extern, prin Conferinta organizata in martie 1859 la Paris, Franta, Anglia, Rusia si Sardinia au recunoscut actul de la 24 ianuarie; Austria si Turcia si-au dat acordul in septembrie 1859, dar numai pentru perioada domniei lui Cuza. Se consacra astfel uniunea personala a celor doua Principate, prima etapa spre realizarea deplina a unirii. Pe plan intern, a fost initiat un amplu program de consolidare a unirii: in domeniul administrativ s-au unificat serviciile de vama; de asemenea, s-a centralizat administratia telegrafului, s-au unificat armatele (reunite in tabara de la Floresti) si cursul monetar. Capitala a fost stabilita la Bucuresti, s -a adoptat noua stema (vulturul si zimbrul), s-a extins administratia romaneasca si in cele trei judete din sudul Basarabiei; pentru uniformizarea legislatiei, Comisia Centrala de la Focsani (care si -a desfasurat activitatea intre ianuarie 1859 - ianuarie 1862) a elaborat un proiect de Constitutie si proiecte de lege agrara si electorala. De asemenea, Cuza a promovat elemente ale burgheziei in aparatul de stat, a numit functionari moldoveni in Tara Romaneasca si invers si s -a preocupat de uniformizarea armatei, creandu-se primul minister unic - cel de razboi (1860), condus de generalul Ioan Emanoil Florescu.

Pe plan extern, Cuza a initiat diverse actiuni diplomatice: prin memorii adresate Marilor Puteri le solicita sa fie de acord cu constituirea la Bucuresti a guvernului si a Adunarii unice; in septembrie 1860 a efectuat o vizita la Constantinopol, unde a fost primit ca un adevarat suveran etc. Ca urmare, puterile europene reunite in Conferinta de la Constantinopol (septembrie - noiembrie 1861), au recunoscut deplina unire politica a Principatelor. Firmanul emis de sultan sublinia ca unificarea deplina a institutiilor era valabila numai pe timpul domniei lui Cuza. In acest context favorabil au urmat importante evenimente politice: la 11 decembrie 1861, Cuza a proclamat unirea si nasterea natiunii romane; la 22 ianuarie 1862 s-a constituit primul guvern unic, in frunte cu Barbu Catargiu, iar peste doua zile si-a deschis lucrarile Adunarea legislativa a Principatelor Unite. La 24 ianuarie 1862, prima Adunare unica a Principatelor Unite adopta numele

de Romania pentru noul stat si proclama Bucurestiul capitala tarii.Marile reforme . Guvernul Barbu Catargiu (ianuarie - iunie 1862). Primul guvern unic

al Principatelor, format la 22 ianuarie 1862, a fost condus de Barbu Catargiu. Era un guvern conservator, care reflecta structura Adunarii unice. Comisia centrala de la Focsani a fost desfiintata si a fost creat un alt organism, Comitetul legislativ provizoriu. In primavara anului 1862 a fost elaborata o lege a presei. Principala problema a societatii romanesti din aceasta perioada era, insa, problema agrara, iar solutionarea acesteia era sustinuta de toate fortele politice. Modalitatile de rezolvare preconizate erau insa diferite. Conservatorii, care reprezentau interesele mosierimii, sustineau desfiintarea clacii, dar nu erau de acord cu improprietarirea taranilor, dorind sa mentina intacta marea proprietate. Prin urmare, guvernul punea in discutia Adunarii, in primavara anului 1862, un proiect de lege rurala (intocmit inca din 1860 de Comisia Centrala de la Focsani) care reflecta viziunea conservatorilor de rezolvare a problemei agrare, insa Alexandru Ioan Cuza a refuzat sa -l sanctioneze. Guvernul Nicolae Kretzulescu (iunie 1862 - octombrie 1863). Guvernarea cabinetului Barbu Catargiu s-a incheiat o data cu asasinarea, in conditii neelucidate pana astazi, a primului-ministru (iunie 1862). S-a format imediat un guvern al caii de mijloc condus de Nicolae Kretzulescu, lider al liberalilor moderati. De la bun inceput guvernul a urgentat adoptarea masurilor administrative avand in vedere realizarea unirii depline: a unificat serviciile sanitare, a constituit Consiliul superior al instructiunii publice si Directia generala a arhivelor statului. Guvernul a luat primele masuri care vizau manastirile inchinate, care aveau mari datorii catre statul roman. In 1860, Costache Negri, reprezentantul roman la Constantinopol, depunea primul memoriu in aceasta chestiune. In noiembrie 1862, averile manastirilor inchinate au fost trecute in proprietatea statului, iar in ianuarie 1863 Adunarea a hotarat ca datoria lor sa intre in bugetul statului.

Guvernul Mihail Kogalniceanu (octombrie 1863 - ianuarie 1865). Considerat cel mai important guvern din timpul domniei lui Cuza pentru activitatea sa reformatoare, acest cabinet a fost instalat la 11 oct ombrie 1863. In noiembrie, la deschiderea lucrarilor Adunarii, Cuza anunta in mesajul sau programul legislativ: reforma electorala si agrara, organizarea armatei, reforma instructiunii publice, secu larizarea averilor manastiresti etc. In decembrie 1863 a fost adoptata legea secularizarii averilor manastiresti, transferandu se astfel intinse suprafete agricole in proprietatea statului. Trecerea sub controlul statului a averilor manastiresti, inclusiv ale manastirilor inchinate, a intarit autonomia tarii. L egea secularizarii averilor manastiresti a asigurat un fond funciar insemnat, care va fi folosit apoi pentru aplicarea Legii agrare din 14 august 1864. Pe 13 februarie 1864 a fost adoptata Legea privind infiintarea Consiliului de Stat, care era prezidat de domnitor si elabora la cererea guvernului proiecte de legi. In martie 1864 a inceput dezbaterea chestiunii rurale, care a accentuat confruntarea dintre guvern, sprijinit de domnitor, si Adunare, dominata de marii proprietari funciari. Punerea proiectului legii rurale (agrare) in discutia Legislativului (proiect care propunea desfiintarea clacii si improprietarirea taranilor cu loturile pe care le aveau in folosinta) a determinat fortele conservatoare care dominau Adunarea sa dea un vot de blam guvernului. Cuza a preferat sa mentina cabinetul si sa dizolve forul legislativ, dand astfel lovitura destat din 2 mai 1864 . Aceasta a fost insotita de o proclamatie catre armata si de una catre

popor. De asemenea, a fost adoptat un nou act constitutional - numit Statutul dezvoltator al Conventiei de la Paris, care extindea substantial atributiile domnitorului -, precum si o noua lege electorala. Potrivit Statutului dezvoltator, noua lege fundamentala care inlocuia Conventia de la Paris, domnitorul avea initiativa legilor elaborate de Consiliul de Stat si, de asemenea, avea drept de veto. S-a trecut la sistemul legislativ bicameral, prin crearea celui de-al doilea corp legiuitor, Corpul Ponderator (Senatul), cu membri alesi de Cuza. Regulamentul de functionare al ac estuia era alcatuit de guvern, iar presedintele Adunarii era numit de domn. Statutul dezvoltator a fost aprobat printr -un plebiscit, organizat la 10 mai 1864. In iunie 1864, marile puteri au recunoscut modificarile aduse Conventiei de la Paris, acordand Principatelor dreptul de a schimba in viitor legile care priveau organizarea interna. Prin Statutul dezvoltator se trecea la un regim autoritar, in care atributele puterii executive erau sporite. Noua lege electorala, care impartea corpul electoral in doua c ategorii, alegatori primari si directi, marea numarul alegatorilor: votul ramanea cenzitar, dar censul era mai mic in comparatie cu dispozitiile electorale ale Conventiei de la Paris. Lovitura de stat a inaugurat o conducere autoritara a domnitorului, crit icata vehement de opozitie. Ea a fost justificata de

imposibilitatea adoptarii reformelor in conditiile in care alegerile facute in conformitate cu prevederile Conventiei de la Paris creau o majoritate conservatoare in Camera. Elaborata de Consiliul de Sta t si imbunatatita de guvern, Legea rurala a fost promulgata de domnitor la 14 august 1864. * Aceasta elibera taranii clacasi de sarcinile de tip feudal (claca) si ii impro prietarea cu pamantul pe care-l foloseau, prin rascumparare (despagubire). * Articolul 1 al legii oferea posibilitatea taranilor clacasi sa devina proprie tari deplini pe locurile supuse posesiunii lor. *Suprafata de pamant pe care o primeau era stabilita in functie de numarul vitelor detinute. *Cei care nu au facut claca deveneau proprietari numai pe locurile de casa si gradina, iar pamantul nu putea fi instrainat sau ipotecat timp de 30 de ani. *Taranii plateau despagubiri pentru claca timp de 15 ani. *Pamantul acordat taranilor nu trebuia sa depaseasca 2/3 din suprafata mosiei, fara a socoti padurile. Existau insa si numeroase limite: intinderea mica a lotului,

neimproprietarirea unui numar destul de mare de tarani etc. Totusi, legea a intarit proprietatea taraneasca si a imbunatatit situatia unei parti importante a locuitorilor s atelor. O alta lege insemnata a fost cea a instructiunii publice, promulgata la 7 decembrie 1864, prin care invatamantul devenea unitar, structurat pe trei cicluri: primar, care era gratuit si obligatoriu, secundar si superior. Tot in domeniul invatamantul ui este de remarcat infiintarea, in octombrie 1860, a Universitatii din Iasi, cu patru facultati: drept, filozofie, stiinte, teologie. La 4 iulie 1864 se infiinta si Universitatea din Bucuresti, care avea sectii de drept, stiinte si filosofie (litere). In 1864 - 1865 au fost adoptate si alte reforme care au contribuit la constituirea unui cadru nou de organizare a societatii: in administratie (legea comunala, legea pentru infiintarea consiliilor judetene); in justitie (elaborarea Codului penal - martie 1864, adoptarea noului Cod civil, in decembrie 1864); in domeniul organizarii bisericesti (legi care au diminuat rolul Bisericii in treburile civile si au sporit dominatia statului in structura administrativa a acesteia); in comert (elaborarea Codului comerci al, infiintarea Camerei de Comert); adoptarea sistemului unic de masuri si unitati (septembrie 1864); in domeniul armatei - Legea organizarii armatei (noiembrie 1864) s.a. In ianuarie 1865, in urma unor neintelegeri cu domnitorul, Mihail Kogalniceanu a dem isionat. Cabinetele care i-au urmat au continuat politica reformatoare.Politica externa . In aceasta perioada, Principatele au urmat in politica externa o

directie proprie. Cuza a concentrat in mainile sale toate parghiile externe, pentru a evita eventualele oscilatii provocate de viata interna. Domnitorul a sustinut miscarile de

eliberare ale popoarelor din Europa Centrala si Estica, emigratia poloneza, pe cea maghiara si pe cea bulgara de pe teritoriul roman. A organizat si coordonat propaganda romaneasca in strainatate si a sustinut dezvoltarea culturala a romanilor din Imperiul Habsburgic, pentru care a alocat sume importante de la bugetul statului. Pentru a afirma individualitatea politica a statului roman, a infiintat agentii diplomatice la Constantin opol, Paris si Belgrad, iar in 8 august 1862 a creat ministerul de externe, care avea ca scop coordonarea intregii politici externe. Domnia lui Cuza a coincis, astfel, unei perioade de crestere a prestigiului tarii. Raporturile cu puterea suzerana si Puter ile Garante se deosebeau esential de perioada anterioara. Pentru intarirea autonomiei tarii in relatiile cu puterile europene, a fost sporita capacitatea militara, s -a incercat emiterea unei monede si a unei decoratii nationale, s-a proclamat autocefalia Bisericii Ortodoxe Romane fata de Patriarhia de la Constantinopol (recunoscuta, insa, mult mai tarziu) etc.Monstruoasa coalitie si sfarsitul domniei lui Alexandru Ioan Cuza. Masurile legis-

lative modernizatoare adoptate de Alexandru Ioan Cuza au fost insot ite de anumite tendinte autoritare, care i-au atras adversitatea oamenilor politici de toate orientarile. Astfel, la inceputul anului 1863 s -a conturat o grupare eterogena formata din liberalii radicali condusi de Ion C. Bratianu si C.A. Rosetti si conservatori, intrata in istorie sub numele de "monstruoasa coalitie " care urmarea detronarea lui Cuza si aducerea pe tronul tarii a unui principe strain. Liberalii radicali, continuatori ai ideologiei de la 1848, dorind o transformare economica si sociala radicala, dupa modelul Europei Occidentale, considerau masurile luate de Cuza prea moderate. Conservatorii, in schimb, doreau pastrarea traditiilor si privilegiilor epocii premergatoare revolutiei, puternic afectate de politica reformatoare a domnitorului, si insistau ca dezvoltarea sa se faca lent si fara schimbari radicale. Pentru ambele grupari, Cuza ducea o politica necorespunzatoare. Desi Cuza a reusit sa puna in aplicare ambitiosul sau program legislativ si de organizare a unor institutii moderne, pozitia i -a fost subminata de activitatea "monstruoasei coalitii". Conservatorii l-au criticat pentru reformele agrara si electorala, iar liberalii radicali i -au reprosat ca era prea moderat. Constient de esecurile domniei autoritare, domnitorul s -a gandit la abdicare. Liberalii radicali condusi de Ion C. Bratianu si C.A. Rosetti au organizat lovitura de stat de la 11 februarie 1866. Cuza a semnat actele de abdicare si a plecat in strainatate, unde a murit in mai 1873. Locul domnitorului a fost luat de o locotenenta domneasca, compusa din Lascar Catargiu, generalul Nicolae Golescu si colonelul Nicolae Haralambie. Domnia lui Al. I. Cuza a fost o etapa decisiva in modernizarea statului roman: a insemnat, in primul rand, punerea in aplicare a programului de la 1848 . Politica reformatoare si intarirea statului roman

a reprezentat o premisa importanta in dobandirea independentei. La abdicarea lui Cuza (11 februarie 1866), Romania moderna era, in esenta, edificata. 2.3. Instaurarea dinastiei de Hohenzollern Ideea aducerii printului strain nu era noua, caci ea fusese formulata in memoriile boieresti si in Rezolutiile Adunarilor ad -hoc din 1857. Pentru Romania anului 1866, aceasta idee avea multiple semnificatii: era o solutie pentru consolidarea statului national (caci puterile europene recunoscusera unirea doar pe timpul lui Cuza); se miza pe asigurarea stabilitatii interne, inlaturandu -se lupta pentru domnie; prezenta pe tronul tarii a unui reprezentant dintr-o mare familie domnitoare europeana putea sa intareasca prestigiul extern al tarii, reprezentand o garantie pentru consolidarea autonomiei si pentru pregatirea terenului in vederea dobandirii independentei de stat a Romaniei. Inlaturarea lui Cuza a atras reactia puterilor europene. In randul acestora, intrunite in c adrul Conferintei de la Paris din martie 1866, se auzeau voci care cereau desfacerea unirii: Rusia si Turcia foloseau prilejul pentru a cere separarea si ocupatia militara. Aparea chiar propunerea ca romanii sa fie intrebati din nou asupra viitorului lor, ca in 1857, Poarta insistand pentru organizarea unor noi alegeri sub supravegherea comisarilor otomani. Austria a actionat si ea deschis pentru desfacerea unirii. Pe plan intern, atat liberalii, cat si conservatorii erau in majoritate in favoarea aducerii unui print strain pe tronul Romaniei, ca solutie eficienta si sigura pentru stabilitatea politica si sociala. Prin intermediul Frantei si cu acceptul Prusiei, s -a perfectat aducerea in tara a lui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, inrudit cu regele Prusiei si var dupa mama cu Napoleon al III-lea. Acesta a fost proclamat domn al Romaniei in urma plebiscitului din aprilie 1866. La 25 aprilie 1866, Carol a acceptat pro punerea si a obtinut acordul tatalui sau, al regelui Prusiei si al cancelarului prusac Otto von Bismarck pentru a pleca spre Romania. Deoarece unele puteri europene nu erau de acord cu aceasta solutie si cereau alegerea unui nou domn pamantean, cercurile politice romanesti au mers pe varianta "faptului implinit". Din cauza conflictului austro -prusac, printul a calatorit cu un pasaport fals pana la Turnu Severin, fiind insotit de Ion C. Bratianu. In dimineata zilei de 10 mai (care va fi Ziua Nationala a Romaniei pana in 1947), Carol intra in Bucuresti, pe Podul Mogosoaiei, indreptandu -se spre Mitropolie, unde a fost proclamat domn de catre Adunare, in fata careia a jurat sa pazeasca legile Romaniei, drepturile si integritatea sa. Marile Puteri, dezbinate de interese contradictorii l -au acceptat in mod formal pe Carol. In urma unei vizite facute la Istanbul, in octombrie 1866, Poarta dadea firmanul de investitura a lui Carol I, prin care renunta implicit la "nota restrictiva" de recunoastere a unirii doar pe timpul lui Cuza si accepta unirea deplina, indiferent de domnitor.

2.4. Constitutia din 1866 Adunarea Legislativa aleasa cu o luna inaintea venirii lui Carol s -a transformat in Adunare Constituanta, luandu -si misiunea de a discuta si apoi de a vota proiectul unei Constitutii. Dupa dezbateri aprinse intre conservatori si liberali, noua lege fundam entala a fost promulgata de domn la 1 iulie 1866, ea reprezentand prima Constitutie interna romaneasca (elaborata de reprezentantii legitimi ai natiunii). Inspirata dupa modelul belgian, Constitutia a fost una dintre cele mai democratice din Europa secolul ui al XIX-lea. Adoptarea Constitutiei a reprezentat un pas inainte pe drumul modernizarii principalelor institutii si al racordarii lor la mutatiile europene petrecute in secolul al XIX -lea. Aceasta lege fundamentala se asemana cu alte Constitutii liberale in vigoare in Europa occidentala. Ea tinea cont de conditiile specifice ale Romaniei si se referea la o diversitate de aspecte care vizau dezvoltarea si modernizarea societatii: teritoriul Romaniei, drepturile cetatenesti, Reprezentanta Nationala (Parlame ntul), puterile in stat, prerogativele domnului si ale ministrilor s.a. Exprimand dorinta de independenta, Constitutia proclama oficial numele de Romania, nu amintea nimic despre raporturile cu Poarta si cu Puterile garante, consfintea ca statul roman era o monarhie constitutionala, iar ca sistem politic consacra parlamentarismul pluripartidist. Printre principiile asezate la baza Constitutiei se numarau: suveranitatea nationala; guvernarea reprezentativa si responsabila; principiul democratic al separatiei puterilor in stat; responsabilitatea ministeriala; monarhia ereditara; drepturi si libertati cetatenesti.Puterea executiva era incredintata domnului si guvernului . Ca sef al puterii

executive, domnitorul numea si revoca ministrii, numea si confirma in to ate functiile publice, era comandantul armatei, conferea distinctii si decoratii, batea moneda, avea drept de amnistie politica, gratia, putea sa de clare razboi si sa incheie pace, incheia conventii cu alte state dupa ce obtinea acordul Parlamentului. Act ele sale aveau "tarie" doar daca erau contrasemnate de un ministru. Domnitorul se bucura si de largi prerogative legislative: convoca, amana si dizolva Adunarea Deputatilor si Senatul, initia proiecte de lege (prin ministrii sai), sanctiona si promulga leg ile, avea drept de veto absolut, putandu -se opune punerii in aplicare a unor legi votate de Parlament. Puterea legislativa apartineaParlamentului (bicameral) care avea o serie de atributii: dezbatea si adopta bugetul (numai

Adunarea Deputatilor), vota, modifica sau abroga legile, avea drept de interpelare a guvernului s.a. Puterea judecatoreasca se exercita prinCurti de judecata si Tribunale. Hotararile si sentintele acestora se pronuntau in numele legii si se executau in numele domnului. Cea mai inalta instanta era Curtea de Casatie.

Constitutia consfintea importante drepturi si libertati cetatenesti: libertatea constiintei, a presei si a intrunirilor, libertatea invatamantului, egalitatea in fata legilor (art.10), libertatea exercitarii drepturilor poli tice (numai de catre crestini), libertatea individuala, dreptul la azil politic, protejarea refugiatilor din motive politice s.a. De asemenea, se acorda dreptul de intrunire si asociere, aceasta prevedere stand la baza organizarii partidelor politice. Proprietatea, de orice natura, era proclamata sacra si inviolabila (art.19). Articolul 7 prevedea ca "insusirea de roman se dobandeste, se conserva si se pierde potrivit regulilor statornicite prin legile civile ", iar cetatenia romana poate fi dobandita doar d e "strainii de rituri crestine". Articolul 31 consacra suveranitatea poporului. Impreuna, articolele 32, 33 si 35 consfintesc separatia puterilor. In plus, prin articolul 35 se consacra monarhia constitutionala ca forma de organizare statala, in timp ce articolul 82 consfinteste caracterul ereditar al monarhiei. Principiile liberale specifice acestei legi fundamentale nu se regaseau in legea electorala cenzitara care completa Constitutia. Astfel, normele cenzitare promovau interesele marilor proprietari f unciari si ale marii burghezii, electoratul fiind impartit pe colegii (doua pentru Senat si patru pentru Camera Deputatilor) in functie de avere. Primele trei colegii ii delegau direct pe deputati ( vot direct), in vreme ce colegiul al lV-lea alegea prin delegati (vot indirect). Pentru Senat existau doua colegii in care isi exprimau optiunea proprietarii funciari si de imobile. Varsta minima a alegatorilor era fixata la 21 de ani. Sistemul electoral cenzitar, aproape general in acel moment in Europa, care impartea corpul de alegatori in colegii, in functie de venituri, oglindea marile dife rente sociale din sanul societatii romanesti: pe de -o parte, boierimea care si -a perpetuat predominanta politica si dupa 1866, pe de alta parte, taranimea - stratificata - care constituia majoritatea populatiei. Intre aceste clase sociale exista o burghezie care va castiga in importanta din ce in ce mai mult. Cele doua mari partide ale epocii moderne - Partidul National-Liberal si Partidul Conservator - s-au cristalizat tocmai in urma aplicarii Constitutiei din 1866. In ansamblu, Constitutia din 1866 poate fi considerata un compromis intre liberali si conservatori: pentru ca acestia din urma sa accepte adoptarea unei constitutii liberale, liberalii au acceptat introducerea unui sistem electoral nedemocratic, bazat pe votul cenzitar. Constitutia din 1866 a avut insa si alte limite, ea permitand introducerea si perpetuarea unor practici nedemocratice: guvernul nu era o creatie a Parlamentului. Acest fapt este demonstrat de procedura de schimbare a guvernelor. Procesul incepea cu demisia guvernului in functie si cu numirea de catre domnitor a unui nou prim -ministru,

dupa care era dizolvat Parlamentul si se stabileau noi alegeri. Noul guvern folosea toate mijloacele disponibile pentru a-si asigura o majoritate in Parlament si, pana dupa Primul Razboi Mondial, nu a fost niciodata dezamagit. Desi nu o consacra efectiv, Constitutia din 1866 a fost perceputa pe plan extern ca o puternica manifestare a independentei. Ea prevedea ered itatea domniei si atributiile unui domn suveran, depasind statutul de autonomie recunoscut prin tratatele internationale. In acelasi timp, legea fundamentala a Romaniei nu amintea nimic de suzeranitatea otomana si de garantia colectiva a puterilor europene . De asemenea, promulgarea Constitutiei de catre domn fara a mai astepta acordul puterilor europene, era si ea o dovada a aspiratiei romanilor catre independenta. Constitutia din 1866 a fost suferit mai multe modificari: in 1879 a fost modificat articolul 7, in sensul acordarii de drepturi civile si politice (cetatenie) indiferent de religie; in 1884, cand se reduce numarul de colegii electorale de la patru la trei; in 1917, cand sunt modificate regimul proprietatii si sistemul electoral, pentru a permite introducerea reformei agrare si a reformei electorale. Aceasta lege fundamentala, ramasa in vigoare pana in 1923, a contribuit la consolidarea si modernizarea statului roman. CONSTITUTIA DIN 1866 Art. l. Principatele Unite Romane constituie un singur stat indivizibil sub numele de Romania. Art. 2. Teritoriul Romaniei este inaliena bil. Art. 7. insusirea de roman se dobandeste, se conserva si se pierde potrivit regulilor statornicite prin legile civile. Numai strainii de rituri crestine pot dobandi impaman tenirea. Art.10. Nu exista in Stat nici o deosebire de clasa. Toti romanii sunt egali inaintea legilor si datori a contribui fara deosebire la darile si sarcinile publice. Ei singuri sunt admisibili in functiunile publice, civile si militare. Art. 19. Proprietatea de orice natura, precum si toate creantele asupra Statului, sunt sacre si neviolabile. Art. 31. Toate puterile Statului emana de la natiune, care nu se poate exercita decat numai prin delegatiune si dupa princi piile si regulile asezate in Constitutiunea de fata. Art. 32. [] Orice lege cere innoirea a cator trele ramuri ale puterii legiuitoare. Nici o lege nu poate fi supusa sanctiuni domnului, decat dupa ce va fi discutata si votata liber de majoritatea ambelor Adunari. Art. 33. Initiativa legilor este data fiecareia din cele trei ramuri ale puterii legislative. Art. 35. Puterea executiva este incre dintata domnului, care o exercita in mod regulat prin Constitutiune. Art. 82 . Puterile constitutionale ale domnului sunt ereditare, in linie coborato are directa si legitima a mariei sale principe lui Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen, din barbat in barbat prin ordinul de primogenitura si cu exclusiunea perpetua a femeilor si coboratorilor lor. 2.5. Cucerirea independentei de stat .

Contextul intern si international. Dupa 1772, elita politica solicitase in memoriile

adresate marilor puteri, statutul de independenta pentru Principatele romane. Diferite proiecte si planuri din preajma anului 1848 ale revolutionarilor munteni si moldoveni, aflati in legatura cu activitatea revolutionarilor polonezi, aveau ca obiectiv dobandirea

independentei. Adversarul comun era Rusia care, prin "articolul aditional" la Regulamentele Organice, urmarea sa-si sporeasca controlul asupra Principatelor. Romanii considerau ca o intelegere cu sultanul, pe cale pasnica, s -ar fi putut realiza, iar principala piedica in calea reformelor interne o constituia tarul. Aceeasi ostilitate era manifestata si fata de habsburgi, fapt care a permis, in timpul domniei lui Al. I. Cuza, o a propiere de revolutionarii maghiari. Interesante sunt planurile federaliste care infloreau la jumatatea secolului al XIX lea. Nicolae Balcescu a sustinut si el mai multe proiecte federaliste (1850, 1851), retinandatentia cel ce viza fondarea Statelor Unit e ale Dunarii care ar fi grupat pe romani,

maghiari si "iugoslavi". Ion H. Radulescu dorea o "republica universala a Europei ". Mai realiste au fost planurile de intelegere balcanica. Astfel, in 1863, Cuza a stabilit relatii diplomatice cu Serbia peste capul Portii, relatii continuate dupa venirea lui Carol I la tronul tarii, prin semnarea unui tratat in 1868. Cei doi monarhi au sustinut miscarea revolutionarilor bulgari, iar in 1866 si 1869, oamenii politici romani se consultau cu emisarii guvernului grec in vederea stabilirii unei actiuni comune antiotomane. Redeschiderea "crizei orientale" in 1875, prin rascoalele antiotomane din Bosnia si Hertegovina, a oferit ocazia unei actiuni politice si militare pentru dobandirea independentei. Carol I ridicase acea sta problema in fata Consiliului de Ministri inca din 1873. Clasa politica sustinea ideea, dar existau deosebiri de vederi asupra cailor si metodelor prin care se putea realiza. Cei mai multi liberali (intre care I.C. Bratianu, M. Kogalniceanu) erau pentru o apropiere de Rusia in vederea unei actiuni antiotomane deschise. Schim