star [colit în pepiniera seminari[tilor de la hu[i · se impune de la sine, dup\ ce a scormonit, a...

$: star [colit în pepiniera seminari[tilor de la Hu[i · se impune de la sine, dup\ ce a scormonit, a notat, a siste- matizat [i a prezentat cititorilor viitori noianul de date pri-$
Livia Ciuperc\

CARTEA DRAGOSTEI CRE{TINE

Constantin R. Cri[an, vl\star [colit în pepiniera seminari[tilor de la Hu[i

Carte tip\rit\ cu binecuvântarea Înaltpreasfin]itului

TEOFAN Mitropolitul Moldovei [i Bucovinei

DOXOLOGIA Ia[i, 2015

Elevii primei promo]ii a Seminarului Teologic de la Hu[i, 1923

Cuprins

Prefaţă: Constantin Dram – O carte pentru inimă şi suflet .......11 Predoslovenie ..................................................................................13

Partea I Povestea unui Anuar:

50 de ani de la absolvirea Seminarului Teologic de la Huşi. 1923-1973 ........................39

Seminarul Teologic Huşi şi-ai săi Fii ............................................42

Partea a II-a Constantin (Radu) Crișan

Colții unei vieți ..............................................................................237 Anii de școală .................................................................................241 Piese de puzzle ..............................................................................248 Aripi înflăcărate .............................................................................261 Întâmplări din viața mea de școlar .............................................264 Sufletul florilor ..............................................................................268 }ancuri și cascade .........................................................................297 Descătușări încătușate ..................................................................305 Tatăl și fiii .......................................................................................312 Cântarea mântuirii mele ...............................................................344 Două poeme – cu dedicație ..........................................................367 Romancierul. Zbateri. Întâmplări din Mândruţa.

O capodoperă .........................................................................383 Alte manuscrise inedite ................................................................399 Teatru ..............................................................................................433 Epilog ..............................................................................................446 Prezentare autor ............................................................................448

O carte pentru inimă [i suflet

Cu fiecare carte pe care o scoate, Livia Ciuperc\ î[i con-figureaz\ un spa]iu [i o anume specializare; dac\ ar fi s\ o numesc, aceast\ specializare s-ar chema recuperarea istorico-literar\ a unor nume uitate, din varii motive. Sunt nume peste care timpul a plasat prea repede nemiloasa mantie a uit\rii, iar Livia Ciuperc\ [i-a f\cut un titlu de glorie din redescoperirea [i a[ezarea lor în pagini monografice, având drept numitor comun pentru ace[ti scriitori „scrisul din pl\cere”, adic\ distan]area, oficial\ sau nu fa]\ de ceea ce ar însemna practicarea asumat / profesionist\ a actului de a face literatur\. Fac aceast\ încadrare uitându-m\ la una dintre recentele apari]ii semnate de distinsa autoare. Anume volumul III din lucrarea Portrete la Dun\rea de jos, din a c\rei Precuvântare cit\m: Dup\ cum lesne ve]i constata, în aceste trei volume se reg\sesc spirite luminate – [i de ieri [i de azi – f\r\ a gândi o clip\ s\ le minimaliz\m sau s\ le sporim valoarea. Sunt portrete de intelectuali, al\turi de care putem numi, f\r\ p\rtinire, înc\ zeci [i zeci de nume. Numai PreaBunul Dumnezeu [tie câte dintre aceste personalit\]i de la Dun\rea de Jos vor mai fi încrustate [i-n liter\ de carte, sub acest generos generic: Scriitori g\l\]eni de ieri [i de azi.

Am reprodus aceste rânduri deoarece exprim\, f\r\ echivocuri, inten]iile [i voca]ia unei autoare care caut\, nu abandoneaz\, identific\ surse ascunse, înl\tur\ praful de pe documente, cu o consecven]\ demn\ de laud\. Aceste atribute se potrivesc [i atunci când ne referim la o nou\ carte gândit\ de Livia Ciuperc\, de aceast\ data: Cartea dragostei cre[tine. E o carte despre Constantin R. Cri[an, vl\star [colit în

Cartea dragostei cre[tine

13

[i consemnarea proiectului «Cartea dragostei» - promo]ia 1923. Printre sutele de fi[e, olograf (în marea lor majoritate) ne atrage aten]ia aceast\ list\, cu «Preo]i profesori deceda]i», în câteva variante.// Fire inventiv\, P\rintele Constantin R. Cri[an propune fo[tilor s\i colegi de la Seminarul Teologic din Hu[i (prima serie: 1923) – o aniversare incitant\. O re-întâlnire superior gândit\ fa]\ de cea din 1933. În acest sens, fiecare dintre fo[tii seminari[ti avea de alc\tuit câte o auto-biografie, dup\ un plan conturat de un grup de initiativ\, care s\ ilustreze, în fapt, activitatea de o via]\.” Sunt pagini în care analiza derulat\ de profesoara Livia Ciuperc\ evi-den]iaz\ metodele [i abnega]ia însufle]it\ de har cu care preotul – scriitor [i-a urmat chemarea. Fi[ele de existen]\ întocmite colegilor, observa]ii atente asupra vie]ii spirituale [i o mul]ime de elemente ce ]in de încadrarea realist demn\ de un roman descompus în piesele unui joc de puzzle fac din aceast\ prim\ parte a volumului un document de real interes documentar [i nu numai.

A doua parte a c\r]ii are titlul direct a]intit c\tre perso-nalitatea vizat\ de la bun început, ca inten]ie monografic\: Constantin (Radu) Cri[an. Poate mai mult decât orice, felul în care urmeaz\ a fi denumite capitolele acestei p\r]i merit\, de asemenea, o aten]ie adecvat\: „Col]ii unei vie]i”, „Anii de [coal\”, „Piese de puzzle”, „Aripi înfl\c\rate”, „Sufletul florilor”, „}ancuri [i cascade”, „Desc\tu[\ri înc\tu[ate”, „Tat\l [i fiii”, „Cântarea mântuirii mele”, „Romancierul”, „Zbateri”, „Întâmpl\ri din Mândru]a”, „O capodoper\”, „Alte manuscrise inedite”, „Proz\”, „Teatru”. Sunt intitul\ri ce dezv\luie felul în care se comport\ autoarea cu materialul destinat monografierii: când avântat, retoric, romantic, când aplicat, rece, arhivistic, constatator în genul proxim al istoricului literar. Rezult\ pagini de monografie de bun\ calitate, cu reproduceri de acte, documente, epistole, adrese etc., tot ce tine de existen]a administrativ\ a unui om, urm\rind atât anii de [coal\ cât [i anii de împliniri ai

Livia Ciuperc\

14

maturit\]ii. Atitudinea de autor care „comunic\ [i se comu-nic\” este foarte vizibil\ în cercetarea Liviei Ciuperc\, un punct culminant fiind atins atunci când textul monografic este luminat cu o astfel de exclama]ie, sincer\ [i p\truns\ de sim]ire profund\: „Binecuvântat\ Arhiva DJAN Bac\u!”.

E o atitudine pe care o p\streaz\ [i atunci când se opre[te la opera literar\ a lui C.R. Cri[an. O face, ca o reveren]\ ce se impune de la sine, dup\ ce a scormonit, a notat, a siste-matizat [i a prezentat cititorilor viitori noianul de date pri-vind un parcurs existen]ial de excep]ie (o not\ deosebit\ pentru capitolul „Tat\l [i fiii”). Trecând la literatura semnat\ de preotul cu virtu]i literare, autoarea c\r]ii de fa]\ îi clasific\ opera pe genuri, emite judec\]i de valoare motivate, face necesare compara]ii [i trimiteri, neomi]ând nimic din ceea ce e important într-un asemenea demers. Cu aceea[i serio-zitate investit\ pe tot parcursul volumului, Livia Ciuperc\ [tie s\ fac\ încadrari [i portrete de real\ substan]\: „Tonul sf\to[elnic, insisten]a detaliului, subtilitatea descrierii, im-plantarea auctorial\, bucuria de a reconstitui atmosfera satului românesc (moldovenesc, indiferent dac\ se nume[te Mândru]a, S\lcu]a sau Bujoara) în ce are el autentic, ne-cosmetizat (ba am zice, în ve[mânt, nu de pu]ine ori, direct, [ocant de brutal), gândind la romanul Zbateri, la nuvela Pe Bujoara sau la romanul manuscris Fete [i b\ie]i (Jurnalul unei codane).”

Nu e o noutate s\ afirm c\ e mai greu s\ scrii despre asemenea autori decât despre cei cu o bio-bibliografie cla-sicizat\. Livia Ciuperc\ probeaz\, înc\ o data, reale [i de substan]\ calit\]i de istoric literar care [i-a ales drumuri pu]in umblate dar posibil înc\rcate de reale satisfac]ii [i împliniri.

A[tept\m ca aceast\ nou\ carte s\ ajung\ acolo unde îi este locul: în fa]a cititorilor a[tepta]i dup\ o munc\ neisto-vit\ [i lipsit\ de faima de[art\ a laudei de sine.

Constantin DRAM

Predoslovenie

A r\mas o felie de cer, albastru azurat în sufletele noastre!... Constantin R. Cri[an

Cartea dragostei este o Carte a dragostei cre[tine, un

Anuar-Omagiu adresat unei genera]ii de seminari[ti – primei promo]ii de seminari[ti ai Seminarului Teologic Ortodox Hu[i (1919-1923). Un volum care însumeaz\ traiectul existen]ial – în cheie cre[tin\ – a ceea ce a însemnat cultul Românului pentru glia str\bun\, pentru familie, pentru credin]\. O carte-memorie a unei genera]ii de Preo]i cre[tin-ortodoc[i. O carte ce nu se cere mâncat\ de foc (gândind la modestia preotului Vasile Nacu, figur\ emblematic\ a martiriului românesc), ci îmb\ls\mat\ în ve[mânt aurit, pentru c\ ea reprezint\ chintesen]a unei învolburate jum\t\]i de secol. O carte compus\, ml\diat\, coordonat\ de preotul-scriitor Constantin R. Cri[an, ini]iatorul [i sufletul acestui demers, ce încrusteaz\ un timp de istorie cre[tin\ – începând cu sfâr[itul secolului al XIX-lea pân\ înspre al treilea p\trar al secolului al XX-lea. Iar printr-o încercare, curajoas\, dar nu [i împlinit\ (decât par]ial), cu nota]ii care str\pung [i-n mile-niul al III-lea.

Documenta]ia la Cartea dragostei a început târziu, în 2014, la o distan]\ semnificativ\ (de circa – un an) fa]\ de interesul pe care îl ar\tam vie]ii [i activit\]ii literare a lui Constantin R. Cri[an, una dintre personalit\]ile moldovene demne de rememorat – prin oglindirea unei perioade de istorie cul-tural\ a României. Din momentul în care am p\[it pragul DJAN Bac\u, cople[it\ de numeroasele mape donate de

Livia Ciuperc\

16

preotul-scriitor, era imposibil a ignora chiar [i cea mai mic\ fi[\ olograf. Totul reprezenta sufletul unui om, cu toate zbaterile sale. Amprenta unei existen]e. Scrisori, fi[e, pagini manuscris (poezie, proz\ scurt\, roman, teatru, eseu), note biografice ale colegilor de genera]ie – multe proiecte nefi-nisate. Toate a[teapt\, în t\cere, s\ fie scoase la lumin\. Tocmai de aceea, acest volum va fi dispus în dou\ p\r]i: Cartea dragostei (oglindire a primei promo]ii de seminari[ti 1923) [i Preotul-scriitor Constantin R. Cri[an, vl\star [colit în pepiniera de la Hu[i.

Încerc acum, modest, f\r\ preten]ia de a m\ fi ridicat la nivelul aspira]iei celui care a îmbr\]i[at, adeseori, [i masca pseudonimului, s\ fac pu]in\ lumin\ în via]a a 34 de preo]i – fo[ti seminari[ti ai Seminarului Teologic Cre[tin-Ortodox, promo]ia 1923.

Cartea dragostei – un frumos proiect de suflet! Ea s-a vrut şi este o carte. Şi-aceast\ carte, o spune

preotul-scriitor Crişan, tr\ieşte nu prin viaţa ei proprie, ci prin viaţa timpului în care s-a n\scut, prin viaţa interioar\ a generaţiei pe care o rezumeaz\, prin viaţa marelui suflet colectiv al poporului pe care îl sintetizeaz\ opera literar\.

În iulie 1973 se împlinea jum\tate de secol de la absol-

virea primei promo]ii de seminari[ti din Hu[i. Re]inem osârdia comitetului coordonator (Pr. Petru Alexandrescu, Pr. Gh. Giucanu, Pr. Ioni]\ Diaconescu, Pr. Nicolae Arn\utu), de[i condeiul poart\ marca scriitorului Constantin R. Cri[an. Descifrarea paginilor manuscris (scrisori, note biografie [i autobiografice, nota]ii fugare etc.) s-a realizat prin mai multe deplas\ri la Bac\u, cu mult calm [i credin]a c\ proiec]ia unui Anuar se va fi împlinit, la 3 iulie 1973 ([i nu m-am în[elat). Au trecut multe zeci de ore de cercetare mig\loas\, printre manuscrise, pân\ s\ simt prima real\ mângâiere. Prima emo]ie a acestei confirm\ri mi-a produs-o lectura scrisorii redactate de preot Alexandru Ciortan – [i datat\: „Ro[iu]a (Gorj), 18 iulie 1973”.


17

Timpul trecea, dobândeam noi informa]ii, r\sfoiam presa acelor timpuri, convorbiri telefonice cu distinse fe]e bise-rice[ti – de la Arhiepiscopia Roman, Hu[i sau de la diferite parohii din ]ar\, din nordul Moldovei pân\ la Marea cea Mare, din Capital\ pân\-n inima Munteniei [i-a Olteniei, pe-acolo pe unde vântul sor]ii i-a purtat pe ace[ti osta[i ai lui Christos..., fo[ti seminari[ti de Hu[i, multe [i diverse investiga]ii. Peste tot am g\sit în]elegere, fiecare persoan\ abordat\ s-a str\duit s\ ofere o cât de minuscul\ infor-ma]ie, care mi-ar fi putut fi de vreun folos – în demersul meu. Acumulam informa]ii – cu dorin]a vie de a cl\di întregul.

Marea mea dorin]\ era s\ descop\r un exemplar al acestui Anuar, pentru a-l confrunta cu nota]iile mele extrase din Arhivele Bac\u, Vaslui, Gala]i [i Roman, plus mai multe biblioteci din ]ar\ (Bac\u, Bucure[ti, Cluj, Ia[i). Cu voia Domnului, dup\ aproape un an de c\ut\ri, dorin]a îmi va fi r\spl\tit\. La Prim\ria comunei Mice[ti-Arge[ s-a dovedit de o amabilitate admirabil\ – o doamn\ secretar\ (...) O prim\ conversa]ie telefonic\, o confirmare de aur. Împlinirea cea mare poart\ data de joi, 10 iulie 2014 (pentru mine, o dat\ de istorie documentar\). Atunci am atins primul exemplar al Anuarului Cartea dragostei. Un exemplar înnobilat de mân-gâierea, la propriu, a mâinilor distinsului preot Teodor R\dulescu (1902-1977) [i de mâinile so]iei sale, presvitera Eleonora (-1976?) – [i în primul rând, de mâna aceluia care a trudit la scrierea [i multiplicarea ei (un efort uria[ – [i foarte periculos, având în vedere c\ omul Cri[an era strict supravegheat).

Un fericit moment de a le cunoa[te pe cele dou\ dis-tinse surori, Mariana [i Valeria, fiicele p\rintelui Teodor R\dulescu. La ele acas\, la Bucure[ti, încoronare a câtorva ore bune în gr\dina-parc, la intersec]ia „Banul Antonache” „Calea Floreasca” „G. C\linescu”, un loc mirific, pe care eu l-a[ numi „oaza de lumin\: Valeria R\dulescu” (un mini-col] de rai... corul p\s\relelor, parfumul florilor, bog\]ia


19

Ciortan, Pr. Ioni]\ Diaconescu, Pr. Gh. Diaconu, Pr. Dimi-trie Dimitrescu, Pr. Gh. Dimitriu, Seminaristul Ioan Dr\g\-nescu, Pr. Alex. Dumitra[cu T\une, Pr. Ioan Fordea, Pr. Gh. Giurcanu, Pr. Cezar Ignat, Pr. Const. Marinescu, Pr. Fl. Mo]escu, Pr. Vasile Nacu, Pr. I. Pavel, Pr. Anton Pîrciu, Pr. Const. Popescu, Pr. Gh. Popescu, Pr. Const. Popilian, Pr. V. Profir, Pr. Gh. Scopos, Pr. Dumitru Stan, Pr. Emil Stoica, Pr. Dumitru {u[nea, Pr. Const. Zaharia, Pr. Dumitru Zugravu), „Epi-logul”, „La [ase ani dup\ absolvire”, „Programul reuniunii din 3 iulie 1973”, „Reuniunea”, „Ac]iuni preg\titoare”, „Întâlnirea (Emo]ii, lacrimi, m\re]ie; Reuniunea. Ora de clas\, Agapa) ”, „Ultima sear\”, „Post scriptum” (o Cronic\ Rimat\, alc\tuit\ din 106 catrene, vers endecasilabic), „In memoriam”, „Încheierea” (cu o consemnare, special\: „circuit închis, nu este public\, pentru urm\toarea întâlnire – este perfectibil\”). Oricum, Anuarul are o ]int\ precis\: Închin aceast\ carte urma[ilor no[tri – rod al dragostei cre[tine între elevii [i profesorii Seminarului Promo]ia 1919-1923.

Plus, multe alte detalii. La pagina 15 poate fi vizuali-zat\ o fotografie, m\rimea 22/15 cm, reprezentând „Pro-mo]ia 1923”, elevii-seminari[ti, îmbr\ca]i în costumul spe-cific, dup\ cum urmeaz\: „Stând”: V. Popovici, M. Bejenaru, Ioan Negoi]\, N. Donos, Gh. Popescu, pedagog Cu[tiuc; Rând I: Zaharia Const., Capot\ {t., Arn\utu N., Barbu Dum., Diaconu Gh., Pîrciu Anton, Cri[an Const., Ignat Cezar, Popilian C., Nacu V.; Rând II: R\dulescu Th., Chiriac Const., Balae[ D, Busuioc Gh., Stoica Emil, Chiculi]\ Cezar, {u[nea D., Diaconescu Ioni]\; Sus: Zugravu D., Profir V., Mo]escu Fl., Scopos Gh., Bobîi Ioan, Dimitriu Gh. Demiurg, Stan D., Dimitrescu Titi, Giurcanu Gh.

La pagina 138 este reprodus\ o fotografie, „Aspect de la A[ez\mintele Matei Basarab – din Brebu. Biserica Turn [i Fântâna”. Probabil, s-a dorit un corolar al celor unspre-zece pagini (126-137), dedicate Preotului Dimitrie Dimi-trescu (Titi). Expozeul triumf\ cu un pasaj comico-satiric,

Livia Ciuperc\

20

demn de pana unui maestru, pentru c\ Preotul Dimitrescu a ]inut ca la aceast\ mini-biografie s\ ata[eze [i o adres\ oficial\, la care au conlucrat un set de comitete [i comi]ii (amintitoare de Zaharia Trahanache) ale acelor timpuri, din care s\ se concluzioneze c\ este un preot excep]ional, magnific; un veritabil elogiu-limbaj de lemn, ce triumf\ printr-o nobil\ cacofonie: Preotul Dimitrescu, în tot timpul activit\]ii sale în comuna noastr\, atât pe t\râm social, cultural [i psihologic, a dat dovezi de un bun ata[at fa]\ de regimul nostru de demo-cra]ie popular\, prin desf\[urarea muncii lui dus\ al\turi de chemarea ce i s-a f\cut de Organiza]ia de Baz\ [i de organele noastre administrative locale... (În parantez\, mucalitul me-morialist: {i pe [ase pagini de coal\, nu de sferturi, enumer\ ac]iunile!) Ceea ce a f\cut ca Comuna noastr\ s\ fie frunta[\ pe Raion [i pe Regiune... Sic! {i nici nu se putea o finalitate mai potrivit\: Titi Dimitrescu este una din florile rare din buchetul absolven]ilor primei serii...

Ultimele pagini, fac referire la întâlnirea propriu-zis\ [i sunt asezonate cu alte câteva micu]e fotografii de grup. Important este c\ o prim\ întâlnire, la [ase ani de la absol-virea Seminarului Teologic din Hu[i, a fost o reu[it\, chiar dac\ prezen]a colegilor nu a fost cea a[teptat\. Erau înc\ foarte tineri, aveau viitorul în fa]\. R\zboiul [i prefacerile socio-politice din România nu s-au mai dovedit favorabile pentru organizarea altei întâlniri. De la reuniunea din 1933 au trecut patru decenii... Cât a r\t\cit poporul ales prin pustie, s\ se preg\teasc\ pentru intrarea în Canaan...

Jum\tate de secol de mari speran]e... Secolul nostru e unul dintre cele mai însemnate secole pe care le-a tr\it... Cum se rostogolesc vremurile, evenimentele, istoria! A trecut cu t\v\-lugul peste noi, ne-am plecat p\mântului, ca [i iarba vântului... Via]a e plin\ de surprize, câteodat\ aparent absurd\ [i ilogic\... (doar câteva reflec]ii, cu subîn]eles, din Cartea dragostei, p. 268).

Din experien]\ [tim, un Anuar este un document tehnic, dominat de date [i cifre, redactare în stil denotativ. Ei bine,


21

Anuarul Promo]iei 1923 al Seminarului Teologic Hu[i este, în adev\r, o Carte a Dragostei. Domin\ tonul sf\to[elnic, amintitor de B\dia Creang\, humule[teanul. Putem a ne convinge:

Doamne, ce mai oameni au scos de pe b\ncile lor Semi-nariile, {colile Normale, Liceele genera]iilor trecute! Fie ca tra-di]ia s\ se continue [i nepo]ii [i str\nepo]ii no[tri s\ fie vrednici [i binecuvânta]i de bunicii [i str\bunicii lor, de-acolo, din mor-mintele noastre în care ne vom odihni numai dac\ vom vedea c\ mo[tenirea noastr\ n’a c\zut pe mâini nevrednice sau prea slabe! {i suntem siguri c\ ne vom odihni lini[ti]i... (Cartea dragostei, ms. dactilografiat, p. 65).

Stilul conotativ preumbl\ generos – în aproape toate cele trei sute de pagini:

Ce coroan\ de lumin\ încununeaz\ fruntea fo[tilor absol-ven]i [i primei serii a Seminarului Teologic din Hu[i, de acum jum\tate de veac! Acolo vin elevi din toate col]urile ]\rii – spre a li se împlânta aici adâncul inimilor cu avântul unui apostolat visat de marii [i neuita]ii no[tri profesori, pedagogi, educatori [i acestui seminar!... El este izvorul din care ne-am ad\pat cu o ap\ vie care s’a f\cut izvor de ap\ a vie]ii sufletelor noastre, în sufletele noastre fl\mânde de a ad\pa apoi mereu [i mereu – ale fo[tilor elevi din prima serie!... (Cartea dragostei, ms. Dactilo-grafiat, p. 65).

Promo]ia 1923 a fost o serie de suflete aprinse, de oameni care au f\cut [i au însemnat ceva în via]a asta... – fie proto-popul [i profesorul Petru Alexandrescu, fie profesorul Barbu Dimitrie, fie inspectorul D. Balae[, fie candidatul la tronul mitropolitan pe care-l merit\ Gh. Giurcanu, fie pictorul Nicolae Arn\utu, fie membrul Consistoriului Costel Mari-nescu, fie exigentul înv\]\tor Floric\ Mo]escu Cetera[ul, fie austerul [i nobilul Titi Dimitrescu, fie filosoful Alex. Ciortan, fie samariteanul C. Popilian, fie Teodor R\dulescu, prietenul de vân\toare [i intimul marilor oameni dintre cele dou\ R\zboaie Mondiale, dintre care Istrate Micescu-i

Livia Ciuperc\

22

era devotat, acest Ric\ R\dulescu, tat\l unei mari artiste (soprana Valeria R\dulescu), – fie Costic\ Alexandrescu, tat\l unei familii de ingineri, dintre care Dimitrie C. Alexan-drescu, inginerul din Bra[ov..., – fie vrednicul b\rbat, Costic\ Chiriac din Huruie[ti, – fie mo[ul Gheorghe Diaconu, în]eleptul nostru b\trân din clas\, – fie ziditorul de biserici, Vasile Nacu, – fie oratorul Ioniţ\ Diaconescu, – fie masivul [i independentul Gheorghe Dimitriu Demiurg, – fie, în sfâr[it, chiar scriitorul smerit al acestor rânduri, Constantin R. Cri[an (Toma Sp\taru, romancierul), – la fel cu el, poetul Alexandru Dumitra[cu T\une... (Cartea dragostei, 1973, p. 269).

Din scrisoarea – datat\: „Bucure[ti, 20.05.1973”, expe-diat\ de Dumitru Balae[ colegului s\u, Pr. Constantin R. Cri[an (originalul scrisorii, la DJAN Bac\u) afl\m o bine-cuvântat\ informa]ie istorico-pedagogic\. E important a reproduce pasajul. Aceasta dovede[te c\ efortul profeso-rilor de la Seminarul Teologic din Hu[i a rodit în sufletele primei promo]ii de preo]i cre[tin-ortodoc[i: am avut un îndreptar pre]ios [i acea bro[ur\ intitulat\ „Sfaturi c\tre preo]i”, dup\ diferi]i autori, înmânat\ la 11.06.1923, de P\rintele Director, la orele 17, cu o dedica]ie fiec\rui absolvent al primei serii – la masa din curtea Episcopiei...

Iat\ ce înseamn\ Ascultarea. O form\ absolut\ de iubire: ascultarea de Dumnezeu. Ascultarea unui absolvent de seminar devine datorie sacr\ – de a cultiva (pentru tot restul vie]ii, în fa]a altarului, în fiecare clip\ a vie]ii p\mânte[ti) înv\-]\tura cre[tin\.

Poate [i de aceea, Promo]ia 1923 este definit\ o serie fantastic\. Seria îndr\zne]ilor, neconformi[tilor, originalilor, seria direct\, magnific\, irepetabil\... O serie a biruitorilor pleca]i cu fruntea sus: Capot\, Profir, Pîrciu, B\bîi, Busuioc... (Cartea dragostei, p. 269)

Cum s-ar putea omite iubirea fa]\ de dasc\lii lumina]i ai Seminarului Teologic Ortodox Hu[i, din vremea directo-ratului unui vrednic preot-profesor Ioan Negoi]\? Aminte[te


23

preotul-scriitor C.R. Cri[an despre str\daniile lor, ca elevi, n-ar fi fost posibil ca s\ fi ie[it vreodat\ vreun profesor f\r\ ca absolut niciun elev s\ nu-i fi întrecut a[tept\rile – profesor sau Episcop – cum am avut to]i ocazia s\ vedem [i s\ tr\im – fie c\ era vorba de o predic\, de o conferin]\, de o interpretare...a[a de original\ [i surprinz\toare cum nici în textul german al lui Adolf von Harnack (f\uritorul [colii mitologice germane) – dup\ care ne chinuia p\rintele Negoi]\ s\ ne înve]e..., de un plan pas-toral care-l uimea pe p\rintele Donose, acest iubitor de preo]ie care, cu ochii blânzi, lucitori de mul]umire [i surpriz\, încheia: «bine, b\iete, numai s\ fie a[a!» {i a[a a fost! C\ ne-am întâlnit în via]\ cu ceea ce nici într’o Pastoral\ din lume nu se putea prevedea – a[a cum în manualele militare nu se pot imagina toate situa]iile de pe front... Noi am fost frontul... Profesorii no[tri, mae[trii înaltei Academii a Osta[ilor lui Christos! (Cartea dra-gostei, p. 256)

Da, Cartea dragostei este scris\ de Pr. Constantin R. Cri[an, pe baza informa]iilor culese din cele peste dou\ sute scri-sori [i documenta]ii primite de la colegi sau din propriile sale amintiri – [i reprezint\ conceptul s\u creator – istorie de via]\, plus fantezisme pline de savoare memorialistic\. Preotul Cri[an nu este un scrib, el este creatorul acestui Anuar. Un Anuar Memorial, adic\ o Carte a dragostei Cre[tine.

Cu dorin]a vie de a contura, istoric, [i alte evenimente, similare, Preotul Cri[an aminte[te [i de Reuniunea de la Bârlad a absolven]ilor Liceului Pedagogic, seria 1921, or-ganizat\ îns\ la Institutul Pedagogic din Bucure[ti – în iunie 1971 (şi care, în mod cert, i-a folosit ca model – pentru întâlnirea din iulie 1973, de la Huşi). De asemenea, în 1972, acela[i Liceu Pedagogic din Bârlad [i-a s\rb\torit CENTENARUL – Reuniunea la care, de asemenea, subsem-natul am fost prezent – [i va r\mâne neuitat\ – prin grandiosul ei, cu reprezentan]i a 72 de serii de absolven]i – 28 de serii au plecat cu tot plutonul dincolo... P\rintele Cri[an explic\ [i motivele: majoritatea au murit pe front, o mic\ parte – în

Livia Ciuperc\

24

închisorile comuniste sau de b\trâne]e. Ce pleiad\ de oameni ale[i s-au întâlnit atunci la Bârlad – profesori, înv\]\tori, ofi]eri [i generali, ingineri, medici, scriitori, avoca]i, inspectori, directori de licee, trei preo]i [i doi profesori universitari – fo[ti elevi ai unei simple foste {coli Normale! Cât ideal, cât\ sete de cultur\, cât\ vrednicie româneasc\ s-a azurat acolo, la acest curat soare al luminii, azi Liceul Pedagogic din Bârlad – unde aceast\ aceea[i ALMA MATER ne-a pus bazele culturii laice [i filosofice – [i, pe care am fi nedemni de am repudia-o [i nu am cinsti-o cu dragostea [i recuno[tin]a noastr\... (Cartea dragostei, p. 270). {i – cu triste]e, unii au fost martiri ai neamului...

Ac]iunile preg\titoare pentru întâlnirea de la Hu[i au ca primi ini]iatori pe Nacu [i Cri[an. Lor li se al\tur\: Giur-canu practic, realist, gospodar, prietenul Arn\utu, iar pre[e-dinte al Comitetului de Organizarea va fi numit [eful pro-mo]iei, Petrache Alexandrescu – inim\ de aur, coleg ine-galabil... (Cartea dragostei, p. 272).

Cu informa]iile acumulate la reuniunile de la Bârlad, Bucure[ti sau Deva, preg\tirile fo[tilor seminari[ti hu[eni se deruleaz\ mul]umitor, cu emo]ia, fireasc\, a momen-tului cel mare: Reuniunea propriu-zis\.

În ce s\ înmuiem peni]a? în lacrimi, în zâmbete, în inimi, în duio[ie, în tremurul buzelor, în ochii voala]i, în sufletele diafane, cutremurate, pe care alunec\ suavele acorduri ale unei inevi-tabile muzici cere[ti – muzica duio[iei, a emo]iei abia st\pânite? (p. 281).

În ziua de 3 iulie 1973, la Hu[i, au slujit în altar: Gh. Giurcanu (protos), cu Ioni]\ Diaconescu (predicator) [i Floric\ Mo]escu (în triplet\) – to]i înal]i, majestuo[i, cu gravitatea m\re]iei clipei zugr\vit\ pe fe]e...

Demne de re]inut sunt aprecierile care înnobileaz\ pa-ginile acestui memorial: Diaconescu este grav, serios, demn, con[tient, superior, elevat, Giurcanu – înalt, bine zidit, cu o barb\ patriarhal\, cu o fa]\ plin\, serioas\, autoritar\, capul, comparat cu al lui Moise, cel din viziunea lui Michelangelo.


25

Ce bine i-ar fi stat s\ fie Mitropolit al Moldovei – sau oriunde în alt\ Mitropolie! – un preot cu voce de tunet, considerat – în acel moment, în timpul acelei slujbe – Mitropolitul nostru; Ioni]\ – a predicat magnific, foarte bun [i la partea artistic\, priceput la «alti]e» [i la poezie...

Cât despre Nacu (Vasile) [i Barbu (Dumitru), ei au str\lucit ca luceferii de pe cer, – prin absen]\!... (p. 282). A urmat Parastasul pentru cei pleca]i, îngenunchere la mormântul Episcopului Iacov, Ora de clas\, Agapa. Rememor\rile sunt duioase: Diaconescu Gheorghe, „mo[u”: împreun\ cu so]ia, am fost întotdeauna în acela[i gând [i casa noastr\ a fost farul moral c\l\uzitor al satului (p. 287); Dr\g\nescu Ioan – per-ceptor pe undeva... n-a fost de g\sit... 288; Popescu Gh. „Ibric”, absent, bolnav, internat într-un sanatoriu. Cu triste]e, sunt consemnate [i posibile refuzuri, pasive, din partea lui Stan, {u[nea, Zugravu. Posibil, supozi]ii, de ultim moment, dac\ ne referim la absen]a – foarte motivat\ – v\duvei pre-otului-coleg Profir Vasile, care locuia chiar în Hu[i.

Sub pana scriitorului Constantin R. Cri[an, acest memorial devine adev\rat\ oper\ de art\. Risip\ de metafore, izvorâte din prea plinul bucuriei de a se [ti împreun\, de a-[i reg\si – chiar [i pentru câteva ore anii adolescen]ei, de a se crede inocen]i, de a-[i rev\rsa iubirea cre[tin\ – f\r\ rezerve. Un preaplin al sufletului iubitor, din câteva tr\s\turi de condei: Ciortan – ochi de vultur, cap de gânditor, peni]\ de literat; Diaconu – flatat de porecla de «mo[», fericit s’o poarte acum ca pe o hain\ proprie, nu ca alt\dat\, ca pe o n\past\; Po]i s\ ui]i de Chiriac, care î[i mai p\streaz\ înc\ din candoarea de alt\dat\... ori de mobilismul lui Marinescu ce-[i purta neastâm-p\rul din coleg în coleg, cu dorin]a, dac\ s’ar fi putut, s\-i metamorfozeze în mici figurine, s\ poat\ s\-i duc\ pe to]i – în buzunar – acas\... {i-un corolar, defini]ia metaforic\ a c\s\-toriei: Dragostea-i condiment, temelia e ra]ionament... (Cartea dragostei, p. 253).

Seminarul Teologic Ortodox Hu[i şi-ai s\i fii

S\ descoperim şi s\ redescoperim... Sfânta şi Dumnezeiasca noastr\ Biseric\

drept sl\vitoare, Biserica Ortodox\!... IPS TEOFAN,

Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei „Vatr\ de lumin\, tinda Bisericii a fost întâia şcoal\ a

poporului românesc, iar preotul, mai târziu, ajutat de dasc\l, întâiul înv\ţ\tor al satului. Ucenicia preotului începea prin a fi elevul sau ucenicul unui preot sau dasc\l, apoi devenea el însuşi dasc\l, înv\ţ\tor al şcolarilor nu prea mulţi, din tinda bisericii. Fiind de multe ori fiul s\u devenind gine-rele preotului, trecea adeseori în satul vecin cu 30-40 de case, dar cu bisericuţ\, preot şi dasc\l.

Cu vremea, pentru preg\tirea tot mai temeinic\ a cle-rului, care avea s\ activeze numai într-un s\tuc, ci în m\-n\stiri, care erau un fel de academii cu înc\rcat suflu teologic – şi în oraşe, unde înv\ţau şi fiii de boieri, pentru ca dintre egumenii cei mai aleşi s\ urce în scaunele metropolitane, necesitatea c\rtur\rimii viitorilor preoţi a crescut. Nu toţi marii boieri îşi puteau trimite fiii peste hotare, nici s\ aduc\ dasc\li str\ini pentru fiii lor.

Pentru cei mulţi, r\mâneau bisericuţele şi m\n\stirile, adev\rate focare de cultur\, exprimând din cultura laic\ elemente progresiste la zi şi, ca oriunde, prin cultur\, aceşti ştiutori de carte se fixau în fruntea p\turii celei avansate.

În Moldova, marele Vemianim Costache, ridicat de la opinc\, luminat, a pus la inim\ nevoia de c\rtur\rire a


43

viitorilor preoţi. Urmaşul şi maestrul s\u, ajuns Episcop de Huşi, sub numele de Meletie al II-lea Istrate, a înfiinţat, în chiliile Episcopiei, întâiul seminar, în 1851. A funcţionat pân\ în 1893 când, pe baza legii clerului, s-a desfiinţat. Printre cei mai valoroşi directori, conduc\tori şi însufleţitori ai vechiului seminar, a fost şi vestitul Episcop Melhisedek, una din figurile istorice ale neamului.

În 1919, când, în urma r\zboiului de reîntregire, activi-tatea seminariilor stagnase, simţindu-se o acut\ nevoie de preoţi, din iniţiativa unor Clerici inimoşi, din Huşi, unde era Episcop marele Nicodin Munteanu, c\rtur\rit la Kiev – s’a reînfiinţat vechiul seminar, cu binecuvântarea Episco-pului, în aceleaşi modeste chilii aşezate la nordul şi estul aşez\rii episcopale, strâmtorând-o. A început mai mult cu entuziasm, cu suflet, cu d\ruire, decât cu mijloace mate-riale, foarte modeste. Dar ţara îşi revenea dup\ anii marelor jertfe, totul se f\cea cu entuziasmul începutului.

La 1 septembrie 1919, s’au început cursurile, iniţial numai cu cursul superior, clasa a V-a, prima serie. Dar în st\ruinţa celor arzând de dragostea culturii, s’au constituit şi clasele I, II, IV, V şi a VI-a, ca, în anul 1921, septembrie, s\ aib\ toate clasele, de la I-a pân\ la a VII-a, cu 320 de elevi, venind mereu elevi, aproape pentru fiecare clas\, prin exa-mene de diferenţ\ sau integrale. În anul şcolar 1922/1923 erau în clasa a VIII-a 35 de elevi, care au absolvit, luându-şi diploma, în frunte cu Alexandrescu Petrache. Preşedintele comisiei a fost profesorul universitar de la Teologia din Cern\uţi, care a şi recomandat Ministerului câţiva absol-venţi, aprobându-li-se burse pentru Oxford şi Strassbourg.

În adev\r, aceast\ prim\ serie de absolvenţi, cu elevi din toat\ ţara, era caracterizat\ prin dou\ însuşiri funda-mentale: vocaţia pentru preoţia militant\, activ\ – şi înzes-trarea, chemarea spre cultur\. Împrejur\rile au f\cut ca aproape toţi s\ se arunce din primul an în marea aştept\rii poporului lipsit de preoţi şi înv\ţ\tori, cu avânt şi cu total\

Livia Ciuperc\

44

d\ruire, puţini f\când teologia la cursuri, mulţi abandonând-o (nu din incapacitate) dup\ anul II sau III.

Sub atenta supraveghere a exigentului Episcop Nicodim, viitorul Patriarh, mare c\rturar – (ne amintim de vizita sa inopinat\ în clasa a VII-a, la 4 decembrie 1921, când p\rin-tele profesor Ion Negoiţ\ era la ora de hermeneutic\) – pleiada primilor profesori, a iniţiatorilor, şi-au pus tot su-fletul şi dragostea lor ca s\ ne înveţe, s\ ne ajute s\ ne însufleţeasc\, s\ ne preg\teasc\ în primul rând pentru preoţia practic\, misionar\, constructoare mai mult decât medita-tiv\, vis\toare.

Neuitaţii noştri profesori, în frunte cu blândul, bunul, milosul, harnicul şi atotînţeleg\torul nostru p\rinte şi tat\, preotul Iancu Negoiţ\ şi stimata-i Doamn\, – fie-le în veci neuitat\ pomenirea! – câte amintiri nu ne leag\ de ei! Pare c\ voiau s\ ne înveţe cam cât ştiau şi ei – profesori, p\rinţi, prieteni, – educatori... Neuitat\, venerat\, str\lucit\ pleiad\!

Iancu (Ion) Negoiţ\ era pe cât un pedagog des\vârşit, dar mai ales un conduc\tor, un Director des\vârşit – şi Doamna o înv\ţ\toare des\vârşit\. Era un fiu de ţ\ran s\rac, orfan de mic, crescut şi dat la şcoal\ de preotul sa-tului natal, – de aceea era un tat\ atât de înţeleg\tor pentru cei lipsiţi – şi pentru toţi – chiar când n\zbâtiile noastre treceau m\sura – un administrator grijuliu, înv\ţând, ajutând, îndrumând, sf\tuind, rar pedepsind... Dac\ nu ar fi fost aşa, ci o fire uscat\, str\in\ de inima elevului îmbobocit spre a da road\, viu, – dac\ p\rintele Negoiţ\ ar fi fost priponit de litera regulamentului şi de o disciplin\ mioap\ sau ipocrit\, scriitorul acestor rânduri nu ar fi terminat niciodat\ seminarul lui drag, în urma corecţiei adminis-trat\ unui pedagog, în dormitorul mare, cu paturi supra-puse – şi a altor pozne de elev... A plecat pedagogul şi a r\mas elevul... Sfinţit\-ţi fie amintirea, tat\ bun! Îţi s\rut\m, în amintire, sfinţitele mângâietoarele mâini, bunule p\stor cu chip îngeresc, p\rintele nostru drag şi bun, Iancu Negoiţ\ –


47

Dintre profesorii civili, ne-au r\mas neuitaţi cei mai apropiaţi de noi. Şi unul dintre cei mai apropiaţi era şi cel mai tân\r – entuziastul şi mult talentatul, pe cât de cult şi de preg\tit, profesorul Constantin Palade – de român\ şi filozofie – dar nu pentru asta ne-a r\mas în amintire aşa de viu, ci prin lecţiile sale de muzic\. Nu erau lecţii. Eram şi prea maturi pentru asta. Erau repetiţii generale pentru oper\! Nu-l putem vedea, în amintire, decât dirijând, transfi-gurat, avântat, cu sufletul pe buze, tr\ind arta, mode-lându-ne sufletele şi glasurile cu ochii, cu bagheta, cu ges-turile, cu sufletul. Când ne amintim de el, nu se poate s\ nu tres\rim, s\ nu înviem, s\ nu fredon\m cu un impuls spontan de a-l retr\i: Victoria... şi Gloria... Iat\, Victoria (Verdi, Beethoven)... Mare profesor, mare suflet de om, de artist!

Pe cât de perseverent, de neobosit, aproape pis\log, dar şi el, în felul lui, un artist al muzicii bisericeşti care pentru el nu avea secrete, domnul Dumitru Pipa, cânt\reţ bise-ricesc emerit, cu înregistr\ri de concerte pe pl\ci, p\strându-l nemuritor. Oricât de slab cânt\reţ erai (şi redactorul acestor rânduri era primul din coad\), profesorul nu dispera de elev, nu brutaliza, nu jignea. El cânta, b\tea m\sura, visa cântând, n’aveai decât s\-l imiţi... Şi ne iubea. Reîntâlnindu-l, dup\ ani, uitase ce fel de elev i-am fost, c\ m\ recomanda celor din jur: «a fost cel mai bun elev al meu!» asta arat\ c\ pe toţi ne-a iubit... Şi noi, cu toate glumele noastre, l-am iubit şi stimat – a fost un adev\rat profesor de muzic\ oriental\!

De Gh. Vîntu ne amintim ca de un mare profesor şi de un mare cet\ţean care f\cea din lecţiile sale în primul rând patriotism. A plecat dintre noi înainte de a ne conduce pân\ la ultima clas\ – iar încununarea preţuirii pe care toţi i-am adus-o a fost magnifica înmormântare, când cel din urm\ drum al profesorului, a oprit în pragul tuturor şcoalelor unde a sem\nat cuvântul iubirii de neam şi patrie, la liceu, Normal\ şi la Seminar – toţi aducându-i ultima închinare şi omagiu – în numele seminariştilor vorbind un elev – de neuitat...

Livia Ciuperc\

50

Vânt” – ilustrat\ copios, talentat şi artistic de Arn\utu, – cu versuri şi proz\ de Alexandru Dumitraşcu (cel care va semna cu pseudonim: T\une, Al. T. Horincea), Diaconescu Ioniţ\, Crişan (pseudonimul Toma Sp\taru), Barbu şi Zaharia. Unde vor mai fi preţioasele exemplare ale acestei reviste unice în felul ei, de ţepii c\reia nu erau scutiţi nici mai marii – şi totuşi nu ne eliminau! Aceea – academie! La începutul anului 1922 s’a constituit societatea cultural\, cu statute în regul\ – «Drumul Crucii», conferinţe, studii, recit\ri şi originale, muzic\ – şi ce muzic\ – sub bagheta lui Titi Dimitrescu! Ne-am asociat în primul rând cu Liceul de b\ieţi, cu Şcoala Normal\, vecinele noastre de la sud, – cu care am scos împreun\ la tipografia Corl\ţeanu revista «Zorile» – nu chiar de lep\dat; am avut şedinţe culturale comune, publice şi interşcolare, în afar\ de cele ale şcolii noastre – în aula mare a liceului – seminariştii se întreceau cu liceenii – Ionel David, azi profesor, Harnagea, azi inginer, Octav Angheluţ\, azi pictor emerit – şi nimeni n’ar putea spune c\ seminariştii erau cu ceva mai prejos.

Dar neuitatele serb\ri publice ale Seminarului nostru, cu piese de teatru grele, jucate pe scena teatrului or\şenesc! Erau evenimente culturale care zguduiau liniştita aşezare a Huşilor, sala era neînc\p\toare – dup\ o conferinţ\ serioas\ a unui profesor, declamaţii (Diaconescu, Dimitriu, Barbu), apoi piesa. Fie Se face ziu\ (1914), de Zaharia Bârsan, fie Institutorii∗, de Otto Ernst, fie Porunca a patra, Ludwig Anzengruber, fie Pe malul gârlei, de Dumitru C. Oll\nescu-Ascanio – ce emoţie, ce viaţ\, ce avânt, ce frumuseţe neuitat\ şi curat\, Doamne! Ne-aducem aminte c\ vicarul Antonovici

∗ Institutorii: ustur\toare satir\ la adresa carenţelor din înv\ţ\mânt,

prin ilustrarea unui tip de director onctuos, umil şi mediocru, al unui tip de institutor ramolit şi cu tabieturi, crispat, intrigant, în opoziţie cu tipul de institutor cu vederi moderne, reţinând deviza inspectorului: Nu cunosc decât o disciplin\: capacitatea.


51

(devenit episcop) a ieşit din sal\ cu faţa inundat\ de lacrimi perlate, adânc emoţionat de jocul «actorilor» – interpretau aşii: Diaconescu, Barbu, Zaharia, Demiug, – regizor Crişan (nu-i aşa de uşoar\ treaba de regizor şi organizator!) – şi nu se pot uita nici florile albe şi roşii care ne inundau sufletele de fericire, de avânt, sub bagheta fermecat\, de vr\jitor, a profesorului Palade. Cânta corul seminarului!... Sfânt\ şi fericit\ tinereţe – unde eşti? Treci în inimile nepo-ţilor noştri, care azi au de ce fi mai fericiţi ca noi, fiii ţ\ra-nilor desculţi de alt\dat\!

Dar serbarea de la Leova (Basarabia) – corul zguduind înc\perea – şi sufletele! Aici dirija Titi Dimitrescu, tipul dirijorului de mare clas\.

Dar activitatea şefilor de meditaţie – Alexandrescu Pe-trache, Diaconescu, Crişan, Nacu – f\când oficii de peda-gogi emeriţi!

Dar examenul De diplom\ – sub supravegherea profe-sorului Cotes!

Ne oprim aici. Ca, în perspectiva unei jum\t\ţi de veac, cu nostalgia acelor frumuseţi, amintirea s\ ne impun\ aceast\ constatare: deşi era o serie de o înalt\ efervescenţ\ cultural\, care – aveau impresia c\ târa dup\ ea adeziunea profesorilor – profesorii noştri, iubiţii noştri preoţi profesori, ştiau c\ seminarul acesta s’a înfiinţat în primul rând pentru a preg\ti preoţi de sate, preoţi de altar, buni chivernisitori ai bisericilor, slujitori, cânt\reţi şi predicatori. Poate la niciun seminar nu s’a pus atâta accent pe predic\, precum la neuitatele hramuri ale Seminarului din amvonul episcopiei tot un elev predica – nu un profesor! Şi ce au vrut profe-sorii – aceea au realizat: preoţi ostenitori, predicatori, înv\-ţ\tori, ziditori de biserici şi de suflete. Nu ne-au îndemnat, nu ne-au ar\tat un ideal de a alerga dup\ studii înalte – cei mai mulţi ar fi ajuns doctori în teologie practic\. Doctoratul nostru – altarul... Nu ne-am dus la Oxford, am f\cut teologia ca preoţi, numai Busuioc a fost la Strassbourg.

Livia Ciuperc\

52

Şi acum, înainte de a rezuma aici biografiile acestor absolvenţi ai primei serii a Seminarului Teologic din Huşi, 1923, – spre a vedea ce au f\cut cu talentul, ce au realizat şi cum au ajuns azi (azi, fiind anul 1973, n. n.) – cu sufletul – şi cu chipul – dup\ 50 de ani de preoţie, ne reîntoarcem cu jum\tate de veac s\ ne reamintim de profesori, de clas\, de climatul ei – dar şi de fiecare din noi, nu cum suntem azi, ci cum eram atunci, m\car printr’o tr\s\tur\ identifica-toare, deşi, poate, nu caracteristic\ şi fundamental\ – aşa cum ne reamintim, indiferent dac\ viaţa a confirmat sau a infirmat apoi ceea ce atunci îmbobocea în obrajii tineri şi în ochii luminoşi ai fiec\ruia. De cine s\ ne amintim mai întâi? Tot mai bine-i s\ facem apel la catalogul clasei, începând cu elevul:

1. Alexandrescu Constantin, zis Turcul – jovialul – cei 7 napi – altruistul, optimistul, blândul, roşcatul, puţin boem şi foarte nesup\r\cios, prieten cu unii zei ai antichi-t\ţii senine şi bine dispuse. Prieten şi coleg f\r\ cusur...

2. Alexandrescu Petrache, studiosul – totdeauna cu câte un cuvânt latinesc în gur\ – pentru el c\ţelul era catellus – v’amintiţi? Ordonatul, disciplinatul, cu relaţii sus, la m\ri-muri – dar aşa de bun coleg şi prieten, c\ din latina lui se înfruptau şi alţii, avea de unde – inim\ cald\ de moldo-vean, huşan get-beget, seminarul era parc\ la el acas\. Ai sem\nat toat\ viaţa, Petrache, din înţelepciunea strâns\ atunci!

3. Arn\utu Neculai – ce nu era Arn\utu Neculai? Fata asta ′n\ltuţ\, cu ochii de peruzea (în rolul Gizelei Nelm, din Institutorii, jurai c\-i o fat\ frumoas\!) – şi el huşan, cu tat\ podgorean – ce nu era Arn\utu? Dar marea lui pasiune era pictura. P\str\m şi azi caiete de explicaţie, pentru her-meneutic\. Sub titlul lecţiei, un bust de femeie frumoas\ – la asta era atent Arn\utu Neculai, când p\rintele Iancu in-terpreta dup\ o carte nemţeasc\ un text. Bunul şi priete-nosul Arn\utu!


53

4. Balaeş Dumitru – elegantul şi frumosul Balaeş, cu obrajii buc\laţi, cu gulerul alb, impecabil în strânsoarea tunicii de uniform\, enigmaticul şi voit inpenetrabilul şi misteriosul Balaeş, mereu surâzând!

5. Barbu Dumitru, psihologul, profesorul în pup\ şi’n crisalid\, ciracul profesorului Buşil\ şi ca şi el psiholog, cu un zâmbet întins superior pe buzele-i subţiri, niciodat\ nereuşind s\ fie şi maliţios – Barbu era un «domn» nu numai prin hain\... Când juca teatru – era un artist, un sentimental.

[Direcţia Judeţean\ a Arhivelor Statului Vaslui. Şcoala Normal\ Bârlad. Extragem din Registrul matricol, pe anul şcolar 1918-1919, clasa a V-a, urm\toarea situaţie la înv\-ţ\tur\ a elevului Barbu Dumitru (n\scut la 9 noiembrie 1900, la Cobeşti-Bac\u, tat\l – mic agricultor): religia: 9; româna: 6.25; pedagogia: 6.25; istoria: 6.75; geografia: 6; şt. naturale: 6; matematica: 6; şt. agricole: 7; igiena: 7; drept comercial: 8; violina: 6; muzica: 8.50; desen: 7.25; lucrul: 6.25; gimnastica: 9; practica: 6; purtarea: 8.44; media general\: 7.01. Pentru anii de r\zboi, examenele s-au prezentat astfel: 1914-1915, media general\: 7.09; 1915-1916: 6.78 (Iaşi); 1916-1917, 1917-1918: 7.17 (Bârlad)]

6. B\bîi (Bobâi) Ion, b\trânul clasei – poate peste 50 de ani – tipicarul, canonicul, puţin miop, colegul nostru adoptat f\r\ discrimin\ri gerontocratice, deşi el, poate, le-ar fi dorit. A plecat dintre noi, fie-i somnul str\juit de sfinţi!

7. Busuioc Gheorghe – şi el azi plecat dintre noi – se-mincerul, Baiazid (din Scrisoarea III). Cu el nu se prea glumea, c\ prea le lua pe toate în serios. Dar ce bun coleg era! Fie-i ţ\râna uşoar\!

8. Capot\ Ştefan – om dintr’o bucat\, figur\ frustr\, voinic, direct, familiar şi prietenos – şi, ca şi Turcu – admi-rator al zeilor sângelui Domnului cu m\sur\, inindentifi-cabil când şi unde... Şi ce preot vrednic, capabil, harnic, a fost! Ierte-l Dumnezeu – drag coleg!

star [colit în pepiniera seminari[tilor de la hu[i · se impune de la sine, dup\ ce a scormonit, a...

Documents