Lucrare profesională nr. 4

Incontestabil, tema restituirii proprietăţii funciare constituie una dintre cele mai vechi

probleme juridice cu care se confruntă instanţele civile.

Speţa pe care o voi analiza, tratează în profunzime problema stabilirii dreptului de

proprietate privată asupra pădurilor.

Expunerea situaţiei de fapt

Numitul L. I., a fost proprietarul unei suprafeţe de pădure de 15 ha în perioada 1942-

1945. După ce a survenit decesul acestuia, în anul 1945, cei patru copii ai defunctului, rămaşi

orfani, deoarece mama lor a decedat anterior lui L.I., fiind minori nu au putut întocmi acte pe

numele lor pentru acea suprafaţă de pădure. Ei au rămas în grija bunicii lor R. P., care s-a

ocupat fără întocmirea unor formalităţi speciale de averea succesorală, decedând şi ea în anul

1949.

După aproximativ 3 ani de când a survenit decesul lui L.I, statul a preluat, potrivit cu

legile de expropriere a pădurilor din perioada anilor 1945-1950, acea suprafaţă de pădure.

În data de 14.09.2005, în baza prevederilor Legii nr. 247/2005 care a modificat Legea nr.

18/1991 privind fondul funciar, copiii şi nepoţii defunctului, după fiica decedată, au depus la

Primăria comunei Izvoarele Sucevei cerere pentru reconstituirea dreptului de proprietate

privind acea suprafaţă de 15 ha teren pădure situat pe raza satului Bobeica – Dvoraşi, comuna

Izvoarele Sucevei, jud. Suceava, la locul numit „Bobeica – Dvorişte” Ocolul silvic Breaza.

Subsemnaţii L.M., L.D., L.V. (copiii defunctului) împreună cu D.M., V.N., D.N. şi M.G.

(nepoţii defunctului după fiica decedată L.A.), au făcut dovada dreptului de proprietate asupra

suprafeţei de pădure pretinse printr-un extras din registrul agricol aflat la Arhivele Naţionale din

cadrul Direcţiei Judeţene Suceava – Ministerul de Interne, din perioada anilor 1942-1946. În

acel extras figura ca proprietar defunctul L.I.

Comisia comunală a respins cererea moştenitorilor lui L.I., pe motiv că lipseau actele

doveditoare de proprietate şi planul de amplasament.

Împotriva hotărârii comisiei locale pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra

terenurilor a comunei Izvoarele Sucevei, au făcut contestaţie moştenitorii defunctului.

Comisia Judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenului a

judeţului Suceava, învestită cu soluţionarea contestaţiei, a respins-o pe considerentele că nu s-a

putut face dovada calităţii de proprietar deposedat, numitul L.I. fiind decedat în anul 1945 şi că

nu s-a putut face identificarea în amenajamentul silvic, pe vechiul amplasament, aşa cum

prevăd legile fondului funciar, în vederea întocmirii procesului – verbal de vecinătate pentru

terenul cu vegetaţie forestieră solicitat. În acest sens, comisia a pronunţat hotărârea nr. 753 din

18.08.2008.

Faţă de această situaţie, moştenitorii lui L.I. au înţeles să facă plângere la Legea nr.

18/1991 modificată prin Legea nr. 247/2005, la data de 02.10.2008, prin care au solicitat

Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc, să anuleze hotărârea nr. 753 din 18.08.2008 emisă de

Comisia Judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenului a

judeţului Suceava pe motiv că este nelegală şi netemeinică şi să li se reconstituie dreptul de

proprietate pentru suprafaţa de 15 ha teren cu destinaţie forestieră situat la locul numit

„Dvorâşte” de pe raza satului Bobeica, comuna Izvoarele Sucevei, Jud Suceava.

La termenul din 10.03.2009 s-a formulat în cauză, cerere de intervenţie în interes

propriu de către L.V., prin care s-a solicitat să se constate că şi intervenientul alături de

contestatori este moştenitor legal după defunctul L.I., să fie şi el beneficiar a reconstituirii

dreptului de proprietate solicitată de către petenţi, cu motivarea că din greşeală în contestaţia

formulată la comisia Judeţeană, el a fost omis a fi trecut ca şi contestator, însă îşi însuşeşte

susţinerile celorlalţi petenţi atât din contestaţia de la Comisia Judeţeană, cât şi din plângerea la

instanţă.

Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor a

formulat întâmpinare prin care a solicitat să fie apreciate în mod corect prevederile legale, în

sensul corelării tuturor elementelor necesare reconstituirii dreptului de proprietate pentru

teren cu vegetaţie forestieră, respectiv: structura de proprietate existentă la momentul

deposedării abuzive a acestor terenuri de către regimul comunist şi a mai solicitat ca datele

referitoare la amplasamentul terenului cu vegetaţie forestieră, care face obiectul litigiului să fie

cerute de la Regia Naţională a Pădurilor prin Direcţia Silvică Suceava, în calitate de

administrator al fondului funciar.

Mijloacele probatorii administrate în cauză, au fost proba cu înscrisuri: respectiv

documentaţia depusă de pârâtele Comisia Comunală Izvoarele Sucevei şi Comisia Judeţeană

Suceava, copii acte de stare civilă ale părţilor, adeverinţă de la Arhivele Naţionale privind

înscrisurile din registrul agricol în perioada 1942-1946 a defunctului L.I. cu copia foii de registru

agricol, unde la rubrica păduri, L.I. apare ca deţinător a 15 ha în perioada anilor 1942-1946,

proba cu depoziţiile a 3 martori propuşi de petenţi, care au confirmat faptul că defunctul a fost

proprietar de pădure în satul Bobeica la locul numit Dvoriştea, arătânt totodată că numitul L.I. a

avut patru copii respectiv trei băieţi şi o fată şi că ei sau ascendenţii lor au avut pădure

învecinată cu cea pretinsă de petenţi.

La solicitarea petenţilor s-a efectuat în cauză o expertiză topometrică prin care au fost

identificate cele 15 ha pădure cu amplasamentul specificat de petenţi, stabilindu-se că terenul

în litigiu este disponibil putând fi predat pe vechiul amplasament.

Judecătoria Câmpulung Moldovenesc a admis plângerea petenţilor, pronunţând sentinţa

civilă nr. 675/15.04.2009.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că petenţii au făcut dovada, în baza probelor

administrate, că autorul lor L.I. a fost proprietar de pădure până la data decesului său intervenit

în 1945, în suprafaţă de 15 ha şi că având în vedere că moştenitorii legali ai acestuia erau minori

la data decesului numitului nu a avut cine să se ocupe de întocmirea formalităţilor succesiunii.

Instanţa a mai conchis că, faptul că autorul petenţilor a decedat cu aproximativ 3-5 ani

înainte de naţionalizarea pădurilor şi având în vedere situaţia specială a familiei din momentul

decesului lui L.I., în sensul că rămăseseră patru copii minori care erau orfani de ambii părinţi şi

de care s-a ocupat bunica lor – nu constituie un motiv pentru care în prezent petenţii să nu-şi

poată valorifica drepturile cuvenite după autorul lor. Pe acest temei, a admis cererea de

reconstituire şi plângerea petenţilor şi a anulat hotărârea nr. 753/18.08.2008 a Comisiei

Judeţene de fond funciar Suceava.

La data de 25.05.2009, împotriva sentinţei civile nr. 675/15.04.2009 a declarat recurs

Comisia Judeţeană de fond funciar Suceava, prin care a solicitat admiterea recursului, în sensul

de a anula hotărârea instanţei de fond şi să respingă plângerea formulată de intimaţi ca

nefondată.

În motivarea recursului, recurenta a susţinut că instanţa de fond a admis acţiunea

intimaţilor încălcând prevederile legale în materie, care stipulează că reconstituirea dreptului

de proprietate se face pentru foşti proprietari deposedaţi sau moştenitorii acestora, pe vechiul

amplasament, în structura de proprietate existentă la momentul deposedării abuzive a acestor

terenuri de către regimul comunist.

Recurenta, îşi întemeiază recursul pe prevederile art. 3 alin (5) din Legea nr. 1/2000,

modificată prin Legea nr. 247/2005, care stabileşte că „prin proprietar deposedat se înţelege

persoana titulară a dreptului de proprietate în momentul deposedării”, precizând că, în speţă,

petenţii/intimaţii nu prezintă înscrisuri doveditoare din care să rezulte calitatea de proprietar

deposedat a autorului său, în condiţiile în care acesta a decedat la nivelul anului 1945.

Şi, subscrisa Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva, Direcţia Silvică Suceava a declarat în

data de 02.06.2009 recurs împotriva sentinţei civile nr. 675/15.04.2009, solicitând admiterea

recursului, modificarea sentinţei pronunţate de instanţa de fond în sensul respingerii plângerii

ca nefondată.

În motivare, Direcţia Silvică Suceava susţine că potrivit art. 61 alin. 1 din Regulamentul

privind procedura de constituire „ reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor

forestiere se face, pe vechile amplasamente, din suprafeţele de teren cu destinaţie forestieră

cuprinse în amenajamentele silvice şi din terenurile cu destinaţie agricolă acoperite cu vegetaţie

forestieră; păşuni împădurite, înfărişuri, zăvoaie şi alte asemenea. Reconstituirea se va face

având în vedere structura de proprietate existentă în momentul deposedării abuzive a acestor

terenuri de către regimul comunist.”

Aceasta a precizat că potrivit prevederilor imperative impuse de legile fondului funciar,

petenţii trebuiau să facă identificarea terenului solicitat în vederea reconstituirii dreptului de

proprietate, pe vechiul amplasament, în amenajamentul silvic, şi să întocmească un plan de

situaţie al terenului solicitat, care să fie însuşit de Comisia Locală de Fond Funciar Izvoarele

Sucevei şi Ocolul Silvic Breaza, în calitate de administrator al terenului, şi care să fie recepţionat

de O.C.P.I. Suceava.

După întocmirea acestuia, aceasta pretinde că petenţii trebuiau să întocmească

procesul – verbal de vecinătate care trebuia însuşit de către Comisia Locală de Fond Funciar,

Ocolul Silvic Breaza şi proprietarii vecini ai terenului pentru care s-a solicitat reconstituirea

dreptului de proprietate sau moştenitorii acestora.

Recurenta a arătat că instanţa de fond trebuia să le ceară petenţilor să-şi îndeplinească

aceste atribuţii imperative stabilite de legile fondului funciar şi nu să admită cererea petenţilor

privind efectuarea unei expertize.

Totodată aceasta a invocat faptul că raportul de expertiză întocmit în cauză, nu a fost

comunicat pentru a se putea exprima şi punctul de vedere a intimatelor, şi că expertul nu a

solicitat prezenţa unui delegat din partea Ocolului Silvic Breaza la efectuarea expertizei care

putea să prezinte amenajamentul silvic şi hărţile fondului funciar.

De asemenea, subscrisa Direcţia Silvică Suceava, a mai susţinut că instanţa a administrat

proba cu martori prin încălcarea prevederilor art. 6 alin. 13 din Legea 1/2000 în sensul că existau

înscrisuri doveditoare, reconstituirea nu s-a făcut pe vechiul amplasament iar martorii audiaţi

nu au făcut dovada că sunt vecini sau moştenitorii lor pe toate laturile terenului în litigiu.

Intimaţii au depus întâmpinare la recursurile declarate de către Regia Naţională a

Pădurilor – Romsilva, Direcţia Silvică Suceava şi Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de

proprietate asupra terenurilor, solicitând Tribunalului Suceava să le respingă ca nefondate.

În apărare, intimaţii au susţinut că ei au solicitat în repetate rânduri Comisiei Locale de

Fond Funciar Izvoarele Sucevei şi Ocolului Silvic Breaza să le comunice planul de situaţie al

terenului pentru a putea identifica terenul solicitat. De asemenea au afirmat că au angajat un

inginer cadastral specialist în sivicultură pentru a realiza documentaţia solicitată de către

instituţiile statului în vederea obţinerii celor 15 ha pădure, dar acesta le-a comunicat că nu

poate să facă lucrarea întrucât cei de la Ocolul Silvic Breaza nu vor sub nicio formă să

colaboreze lovindu-se de un refuz categoric, precizând că singura modalitate de a obţine

suprafaţa litigioasă fiind aceea de a se adresa instanţei de judecată,

Totodată intimaţii mai arată că recurentele au fost înştiinţate telefonic despre ziua şi ora

la care expertul urma să facă măsurătorile în satul Bobeica, faptul că acestea nu şi-au trimis un

delegat la efectuarea expertizei nu i se poate imputa lor.

În ceea ce priveşte proba cu martori, intimaţii au arătat că cei trei martori au făcut

dovada calităţii lor, vecini cu terenul proprietatea defunctului L.I., şi prin urmare în

conformitate cu principiul aflării adevărului şi a rolului activ pe care îl are instanţa în

soluţionarea cauzelor, aceasta avea dreptul să administreze, chiar şi din oficiu, probele pe care

le consideră utile şi concludente cauzei.

Ulterior, în cauză s-a formulat o cerere de intervenţie în interesul recurenţilor de către

Fondul Bisericesc Ortodox Român, prin care s-a solicitat admiterea recursului şi casarea

sentinţei atacate.

Aceasta a arătat că parcela de 15 ha pentru care s-a dispus reconstituirea dreptului de

proprietate, este de fapt proprietatea Fondului Ortodox Bisericesc aşa cum rezultă din

amenajamentul Ocolului Silvic Seletin ediţia 1938-1947.

S-au depus la dosar înscrisuri, respectiv planul de situaţie întocmit de SC Geonet SRl,

care a fost confirmat de OCPI Suceava, Primăria Izvoarele Sucevei şi de Ocolul Silvic Breaza

asupra terenului care a format obiectul unei acţiuni în revendicare.

Instanţa de recurs a hotărât că faţă de susţinerile recurenţilor precum şi a

intervenientului, având în vedere înscrisurile depuse la dosar de către Fondul Bisericesc

Ortodox Român, precum şi modul în care a fost efectuată expertiza identificarea făcându-se în

amplasamentul indicat de petentă fără a se verifica hărţile cadastrale, se impunea

administrarea probei cu o nouă expertiză, prin care să fie stabilit dacă amplasamentul solicitat

este proprietatea petenţilor sau a Fondului Bisericesc Ortodox Român în funcţie şi de

înscrisurile depuse în instanţa de recurs.

Cum această probă nu putea fi administrată în recurs, tribunalul a reţinut motivul de

nelegalitate prev. de art. 304 pct. 5 şi 9 C.P.C. rap. la art. 312 pct. 5 C.P.C., admiţând recursul

recurenţilor şi cererea de intervenţie accesorie, trimiţând cauza spre rejudecare instanţei de

fond.

După casare, având în vedere cererea de intervenţie accesorie formulată de Fondul

Bisericesc Ortodox Român în recurs şi documentele depuse de acesta, s-a efectuat o nouă

expertiză prin care care s-a solicitat expertului să stabilească în funcţie de actele prezentate,

respectiv amenajamentul Ocolului Silvic Seletin, ediţia 1938-1947 a cărei revizuire a fost

aprobată prin Decizia Ministerului Agriculturii şi Domeniilor publicate în M.O. partea 11 a nr.

121 din 28 mai 1942 şi suprapunerea planşei cadastrale cu harta silvică a Ocolului Silvic Seletin

— ediţia 1938-1947 şi cu harta actuală a ocolului Silvic Breaza, dacă terenul ce formează

obiectul judecăţii este proprietatea Fondului Bisericesc sau al reclamanţilor, urmând a se

verifica existenţa actelor de preluare a terenului de pădure.

Conform raportului de expertiză şi răspunsului la obiecţiunile formulate în cauză, a

rezultat că potrivit extrasului nr. 4005 din 17.02.2005 al Arhivelor Naţionale — Direcţia

Judeţeană Suceava, L.I. apare deţinătorul suprafeţei de 15 ha pădure în perioada 1943, 1944,

1945, 1946, cu precizarea că anul 1946 este ultimul an în care s-au mai făcut menţiuni în

registrele agricole, întrucât începând cu 1947 şi până în 1948 statul a preluat pădurile de la

foştii proprietari, în cazul de faţă atât pădurile aparţinând Fondului Bisericesc Ortodox Român

cât şi ale proprietarului L.I. , din punctul ,,Dvoriştea".

S-a precizat că având în vedere faptul că în anul 1938 exista un amenajament silvic al

pădurilor aparţinând Fondului Bisericesc Ortodox Român, iar în anul 1950, deci după

naţionalizarea şi preluarea pădurilor de către stat, exista la Ocolul Silvic Breaza un

amenajament silvic, expertul a avut posibilitatea comparării trupurilor de pădure Dvorşite

înainte şi după naţionalizare, rezultând că trupul de pădure ,,Dvorişte" din amenajamentul 1950

are o suprafaţă mai mare cu 13,22 ha.

Expertul a arătat că la Ocolul Silvic Breaza nu se găsesc documente de preluare a

pădurilor de către stat în anii 1947 — 1948 nici de la L. I. şi nici de la Fondul Bisericesc Ortodox

Român al Bucovinei, dar din evidenţa amenajamentului silvic — anul 1938 se constata că trupul

de pădure ,,Dvorişte" are 186,96 ha, iar în amenajamentul din 1950, acelaşi trup de pădure ,

Dvorişte are 200,18 ha, deci cu 13,22 ha mai mult.

S-a concluzionat de către expert că această creştere a suprafeţei de pădure a

trupului ,,Dvorişte” după naţionalizare provine din preluarea de la L.I. a suprafeţei de pădure pe

care o avea potrivit Registru1ui agricol din anul 1946, iar faptul că diferenţa suprafeţei trupului

de pădure ,,Dvorişte" este de 13,22 ha, iar L.I. a avut 15 ha potrivit Registrului agricol, se poate

datora preciziei de măsurare din anul 1950 a celor 200 de hectare la întocmirea

amenajamentului.

Expertul a precizat faptul că perioada scursă din 1938 până în 1950 este mică, astfel că

nu s-au produs schimbări mari în structura arboretului, iar forma parcelelor a rămas relativ

neschimbată. Faptul că conturul trupului de pădure ,,Dvorişte" a rămas neschimbat ca şi limite,

dar suprafaţa lui a crescut cu 13,22 ha la ediţia de amenajament 1950, duce la concluzia că

proprietatea lui L.I. a fost preluată în anii 1947 — 1948 de către Statul Român, acesta

concluzionând că suprafaţa de pădure ce formează obiectul judecăţii este proprietatea 1ui L. I.,

care a fost inclusă în amenajamentul silvic al statului în anii 1947 — 1948.

Judecătoria Câmpulung Moldovenesc a admis plângerea având ca obiect fond funciar

formulată de petenţi, întrucât aceştia au făcut dovada prin întreg probatoriul administrat în

cauză, respectiv înscrisurile de la registrul agricol, martorii audiaţi expertizele întocmite, că

autorul lor L.I. a fost proprietarul suprafeţei de 15 ha teren pădure la locul numit „Dvorişte”

preluată la stat.

Ca urmare a admiterii plângerii petenţilor, instanţa a respins cererea de intervenţie

accesorie a Fondului Bisericesc Ortodox al Bucovinei – Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, ca

nefondată.

Împotriva sentinţei civile nr. 919/22 iunie 2011 pronunţată de Judecătoria Câmpulung

Moldovenesc au formulat recurs pârâta Direcţia Silvică Suceava şi intervenientul Fondul

Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei - Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor.

În motivarea recursului, recurenta-pârâtă, Direcţia silvică Suceava a susţinut că

hotărârea instanţei de fond a fost luată cu încălcarea disp. art. 24 ale Legii nr. 1/2000, potrivit

căreia intervenienţii trebuiau să facă identificarea terenului solicitat în vederea reconstituirii

dreptului de proprietate, pe vechiul amplasament, în amenajamentul silvic.

Recurenta arată că pentru reconstituirea dreptului de proprietate în baza legii nr.

1/2000, identificarea vechiului amplasament este o cerinţă obligatorie, asa cum s-a stabilit şi

prin minuta din data de 10.03.2010 a Comisiei de unificarea practicii judiciare în materie civilă,

dreptul familiei şi conflicte de muncă şi asigurări sociale, conform căreia în cadrul procedurii de

reconstituire a dreptului de proprietate se impune stabilirea situaţiei juridice actuale a vechiului

amplasament, în acest mod verificându-se dovezile privind continuitatea proprietătii şi

eventualele reconstituiri în favoarea altor persoane.

Aceasta mai arată că, deşi a solicitat ca expertul să facă o suprapunere a hărţii

amenajamentului silvic din 1938 peste harta amenajamentului silvic din 1950 pentru a stabili

dacă există identitate sau nu de limite a acestor suprafeţe expertul nu a efectuat această

suprapunere şi a reconstituit dreptul de proprietate practic fără a face o identificare a vechiului

amplasament.

Dacă forma parcelelor a rămas neschimbată la nivelul anului 1950 faţă de anul 1938,

unde sunt cele 15 ha trecute în proprietatea statului de la autorul petenţilor. Deşi a făcut

obiecţii la raportul de expertiză şi a solicitat efectuarea acestei suprapuneri, expertul nu a

efectuat suprapunerea, iar instanţa de fond a luat în considerare numai concluziile nefondate

ale expertului.

Iar, intervenientul Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei- Arhiepiscopia Sucevei

şi Rădăuţilor, a solicitat admiterea recursului, în primul rând pentru că expertul nu a examinat

în funcţie de celelalte înscrisuri de la dosar, obiectivul nr. 8, susţinând că instanţa de judecată

avea obligaţia de a admite cererea de expertiză contrarie formulată de reprezentantul fondului

Bisericesc, în condiţiile art. 212 alin. 2 Cod procedură civilă.

Acesta a invocat că hotărârea atacată este nelegală şi contrară probatoriului din

moment ce prin acest raport expertul afirma că ,,nu poate răspunde la întrebarea dacă terenul

ce formează obiectul judecăţii este proprietatea. .. reclamanţilor".

Totodată, recurentul contestă şi afirmaţia expertului că nu ar fi găsit acte oficiale prin

care Statul Român ar fi preluat în anii 1947-1948 trupul de pădure „Dvorişte” de la Fondul

Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei, menţionând că atât reprezentanţii Ocolului Silvic Breaza

cât şi ai Fondului Bisericesc au prezentat expertului în fauza de documentare înscrisuri din care

rezultă că terenul a fost preluat ca urmare a desfiinţării Fondului Bisericesc cu aplicarea

Decretului nr. 273/24.06.1949, Comisia de lichidare numită de Statul Român întocmind tabloul

terenurilor preluate de la fondul Bisericesc pe fiecare ocol silvic, inclusiv Ocolul Silvic Seletin,

conform amenajamentelor silvice de la acea dată.

Examinând recursurile formulate de recurenţi prin prisma prevederilor art. 304 pct-9

C.P.C., art. 304 1 C.P.C., tribunalul a reţinut că recursul este nefondat, deoarece instanţa a fost

lămurită prin expertiza făcută pe care a colaborat-o şi cu celelalte mijloace de probă

administrate în cauză (înscrisuri, martori) despre faptul că adevăratul proprietar a suprafeţei

litigioase este autorul intimaţilor şi nu intervenientul Fondul Bisericesc Ortodox Român al

Bucovinei- Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor. Aceasta a mai arătat că, în cauză, nu se impunea

o contraexpertiză.

În temeiul disp. art. 312 Cod procedură civilă, recursul a fost respins ca nefondat iar

hotărârea primei instanţe menţinută ca fiind temeinică şi legală.

Decizia Tribunalului Suceava nr. 684/29 martie 2012 a rămas definitivă şi irevocabilă.

Analiza cazului. Greşeli de ordin procedural comise de instanţele care au fost învestite

cu soluţionarea acestui litigiu de fond funciar.

Aşa cum am arătat, după natura ei, acţiunea promovată de către moştenitorii legali ai

defunctului L.I., are ca obiect fondul funciar, mai exact prin aceasta se urmăreşte reconstituirea

dreptului de proprietate asupra unui teren cu destinaţie forestieră.

Baza legală a acţiunii petenţilor o constituie Legea fondului funciar nr. 18/1991,

modificată prin Legea nr. 247/2005.

În raport cu momentul procesual în care s-au aflat, părţile au avut mai multe calităţi:

Astfel, în cadrul contestaţiei privind stabilirea dreptului de proprietate privată asupra

terenurilor, moştenitorii defunctului au avut calitatea de contestatori, iar Comisia locală pentru

stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenului de la comuna Izvoarele Sucevei

calitatea de intimată.

În plângerea formulată ulterior, moştenitorii defunctului au avut calitatea de reclamanţi

iar Comisia comunală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor

Izvoarele Sucevei şi Comisia judeţeană Suceava pentru stabilirea dreptului de proprietate

privată asupra terenurilor, au avut calitatea de pârâte.

Totodată, Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva, Direcţia Silvică Suceava a fost

introdusă în proces în calitate de pârâtă.

Calitatea de intervenient în nume propriu a avut-o L.V., fiul defunctului, care a solicitat

să fie introdus în proces, având în vedere că a fost omis să fie trecut în contestaţie.

În recursul principal, calitatea de recurentă/pârâtâ a avut-o Comisia Judeţeană pentru

stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava şi Regia Naţională a

Pădurilor – Romsilva, Direcţia Silvică Suceava, intimaţi fiind reclamanţii.

În calitate de recurent/intervenient în numele altei persoane a intrat în proces şi Fondul

Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei - Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor.

După casare, la instanţa de fond, moştenitorii după autorul L.I. au avut calitatea de

reclamanţi/petenţi iar Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra

terenului de la comuna Izvoarele Sucevei, Comisia judeţeană Suceava pentru stabilirea

dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva,

Direcţia Silvică Suceava au avut calitatea de pârâte.

Calitatea de intervenient în nume propriu a avut-o L.V., fiul defunctului şi calitatea de

intervenient în numele altei persoane a avut-o Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei -

Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor.

În recursul secundar, calitatea de recurentă/pârâtă a avut-o Regia Naţională a Pădurilor

– Romsilva, Direcţia Silvică Suceava, iar Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei -

Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor a avut calitatea de recurent/intervenient. Intimaţi fiind

moştenitorii defunctului.

Judecătoria Câmpulung Moldovenesc a comis următoarele greşeli procedurale:

- judecând prima oară cauza, instanţa de fond a respins cererea de intervenţie în interes

propriu a lui L.V., fiului defunctului, în ciuda faptului că petenţii nu-i contestă acestuia calitatea

de moştenitor după autorul L.I. şi dreptul de a fi beneficiar al reconstituirii proprietăţii după

autorul comun, pe motiv că atâta timp cât nu a figurat ca contestator la Comisia Judeţeană,

acesta nu se poate adresa instanţei, direct cu plângere pe cale de intervenţie, invocând

procedura specială în trepte specifice litigiilor de fond funciar.

În mod greşit instanţa a respins cererea de intervenţie formulată de L.V. deoarece în

prevederile art. 49 Cod procedură civilă este stipulat că oricine are interes poate interveni într-o

pricină ce se urmează între alte persoane. Nu există derogări de la această regulă.

Totodată la art. 50 alin. (2) din acelaşi act normativ este prevăzut că cererea de

intervenţie în nume propriu se poate face numai în faţa primei instanţe şi înainte de închiderea

dezbaterilor.

Întrucât L.V. a depus cererea de intervenţie la instanţa de fond, înainte de închiderea

dezbaterilor, se impunea ca Judecătoria Câmpulung Moldovenesc să admită cererea de

intervenţie aşa cum a fost formulată.

Pe de altă parte, instanţa de fond nu a arătat expres care este articolul din Legea

Fondului Funciar care prevede că intervenientul care nu a figurat ca şi contestator la Comisia

Judeţeană, nu se poate adresa instanţei, direct cu plângerea pe cale de intervenţie.

După casarea recursului principal, Judecătoria Câmpulung Moldovenesc a admis cererea

de intervenţie în interes propriu formulată de L.V., pe motiv că dintr-o eroare a petenţilor a fost

omis să fie trecut pe contestaţie, situaţie recunoscută de către aceştia, care au fost de acord cu

cererea de intervenţie în interes propriu formulată de el.

Hotărârea dată de către instanţa de fond după casare, dovedeşte faptul că prima

instanţă de fond a a respins în mod greşit cererea de intervenţie în interes propriu.

O altă greşeală de ordin procedural comisă de prima instanţă de fond a fost aceea că nu

s-a pronunţat asupra compensării cheltuielilor de judecată, deşi reclamanţii au solicitat acest

lucru.