In timpul casatoriei, sotul mosteneste o casa de la parintii sai, pe care ulterior o vinde, iar suma obtinuta o depune la banc ape numele sau. Dupa ceva timp, sotia intenteaza procesul de divort si solicita partajarea bunurilor proprietate comuna in devalmasie, inclusive a sumei de bani depuse la banca rezultate din vinzarea casei mostenite de catre sotul ei.

Cum va solution litigiul instant de judecata?

Functiile patrimoniului: Subrogarea Reala.

Noţiunea de „subrogaţie” îşi găseşte echivalentul în termenul de înlocuire. Astfel, în cadrul unui patrimoniu, dacă un bun este înstrăinat, locul său va fi luat depreţul primit, iar dacă preţul se investeşte într-un alt bun, locul său va fi luat debunul dobândit

Articolul 372. Proprietatea personala a fiecăruia dintre soţi

(1) Bunurile care au aparţinut soţilor înainte de încheierea căsătoriei, precum şi cele dobîndite de ei în timpul căsătoriei în baza unui contract de donaţie, prin moştenire sau în alt mod cu titlu gratuit, sînt proprietatea exclusivă a soţului căruia i-a aparţinut sau care le-a dobîndit.

(2) Bunurile de folosinţă individuală (îmbrăcăminte, încălţăminte şi altele asemenea), cu excepţia bijuteriilor şi a altor obiecte de lux, sînt bunuri personale ale soţului care le foloseşte, chiar dacă sînt dobîndite în timpul căsătoriei din contul mijloacelor comune ale soţilor.

(3) Bunurile fiecăruia dintre soţi pot fi declarate proprietate a lor comună în devălmăşie dacă se constată că în timpul căsătoriei s-au făcut din mijloacele lor comune investiţii care au sporit simţitor valoarea acestor bunuri.

1. Ca derogare de la regula instituită în art. 371, în art. 372 sunt prevăzute categoriile de bunuri ce constituie proprietatea personală a fiecăruia din soţi. O parte din aceste din urmă bunuri, deşi sunt dobândite în timpul căsătoriei, sunt, totuşi, prin excepţie, bunuri proprii, caracterul de excepţie al acestora urmând a fi dovedit. Bunurile proprietate personală a fiecăruia din soţi nu fac parte din comunitatea de bunuri, şi fiecare din soţi pot dispune liber de ele, fără a fi necesar consimţământul celuilalt soţ. Categoriile de bunuri care fac obiectul proprietăţii personale a fiecăruia din soţi sunt expres şi exaustiv enumerate în art. 372 alin.1 şi 2 Convenţional, toate bunurile proprietate personală a fiecăruia din oţo pot fi clasificate în următoarele trei grupe: a) bunuri dobândite de soţi înainte de încheierea căsătoriei; b) bunurile dobândite de ei în timpul căsătoriei în baza unui act cu titlu gratuit; şi c) bunurile de folosinţă individuală. Bunurile dobândite de soţi înainte de încheierea căsătoriei sunt constituie proprietate personală a fiecăruia dintre soţi. După regula generală, stipulată în art. 371, bunurile dobândite de soţi în timpul căsătoriei sunt proprietatea lor comună în devălmăşie. Pornind de la faptul că bunurile care au aparţinut soţilor înaintea de încheierea căsătoriei nu au fost dobândite în timpul căsătoriei, acestea nu fac parte din comunitatea de bunuri. Dacă anterior soţii au trăit în concubinaj, bunurile dobândite în această perioadă sunt bunuri propriii ale acelui care le-a achiziţionat, afară de cazul când la dobândirea lor au contribuit ambii concubini, caz în care fiecare dintre ei are o cotă-parte din dreptul de proprietate, mărimea căruia depinde de aportul fiecărui concubin. Bunurile

dobândite de soţi în timpul căsătoriei în baza unui contract de donaţie, prin moştenire sau în alt mod cu titlu gratuit la fel sunt proprietatea exclusivă a celui soţi care le-a dobândit. Dovada donării bunului unuia din soţi poate fi făcută prin orice mijloc de probă. Darurile de nuntă trebuie să fie considerate bunuri comune, dacă nu se va face dovadă că ele au fost adresate doar unuia din soţi. Donaţiile făcute de unul din soţi celuilalt, atât înaintea căsătoriei, cât şi în timpul căsătoriei, vor fi bunuri proprii ale soţului cărui-a iau fost oferite. În afară de moştenire şi donaţie se mai consideră acte cu titlu gratuit şi privatizarea bunurilor (în catzul în care aceasta are loc cu titlu gratuit), precum şi dobândirea dreptului de proprietate asupra bunului găsit, şi asupra comorii.

2. De asemenea, nu fac parte din proprietatea devălmaşă lucrurile de folosinţă individuală. Din categoria bunurilor de uz personal fac parte aşa bunuri ca obiectele de îmbrăcăminte, cele necesare igienei personale, bunuri afectate exclusiv păstrării sau îmbunătăţirii sănătăţii unui din soţi (o proteză dentară de aur)etc. Aceste lucruri fac parte din proprietatea acelui soţ care le foloseşte. Însă bunurile (bijuteriile şi alte obiecte de lux), procurate în timpul căsătoriei pe mijloace comune, sunt considerate bunuri în devălmăşie, indiferent de faptul cine le foloseşte. Legea nu stabileşte ce se atribuie la obiecte de lux, de fapt acest lucru este cu neputinţă. În stabilirea caracterului de bun propriu ori comun obiectelor de lux ce constituie bun de uz personal trebuie avută în vedere în afara destinaţiei şi valoarea acestora raportată la veniturile soţilor şi la nivelul lor de viaţă. Pentru o familie un bun poate fi socotit obiect de lux, iar pentru altă familie nu. Aceasta depinde de starea materială a fiecărei familii. În caz de litigii, problema e soluţionată în dependenţă de starea materială concretă a familiei.

3. În alin. 3 sunt cuprinse condiţiile necesare a fi întrunite pentru declararea bunurilor proprii a fiecăruia din soţi bunuri proprietate comună în devălmăşie. Aceste condiţii sunt cuprinse şi în art. 23 din Codul Familiei. Astfel, bunurile fiecăruia dintre soţi vor putea fi declarate proprietate a lor comună în devălmăşie dacă se va dovedi că în timpul căsătoriei s-au făcut din mijloacele lor comune investiţii care au sporit simţitor valoarea acestor bunuri (reparaţie capitală, reconstrucţie reutilare, etc.). În caz de litigiu, acesta va fi de competenţa instanţei judecătoreşti, care va stabili dacă investiţiile făcute în bunurile proprii din mijloacele comune au sporit simţitor valoarea bunurilor proprii

Codul Familiei

Articolul 22. Proprietatea personală a soţilor

(1) Bunurile care au aparţinut fiecăruia dintre soţi pînă la încheierea căsătoriei şi bunurile primite în dar, obţinute prin moştenire sau în baza altor convenţii gratuite de către unul dintre soţi în timpul căsătoriei, sînt proprietate personală a fiecăruia dintre soţi.

(2) Lucrurile de uz personal (îmbrăcămintea, încălţămintea şi alte obiecte), cu excepţia bijuteriilor de preţ şi altor obiecte de lux, sînt proprietate personală a soţului care le foloseşte, indiferent de timpul şi modul de dobîndire.

Codul Civil Romanesc

Art. 340

Bunurile proprii

Nu sunt bunuri comune, ci bunuri proprii ale fiecărui soţ:

a) bunurile dobândite prin moştenire legală, legat sau donaţie, cu excepţia cazului în care dispunătorul a prevăzut, în mod expres, că ele vor fi comune;

b) bunurile de uz personal;

c) bunurile destinate exercitării profesiei unuia dintre soţi, dacă nu sunt elemente ale unui fond de comerţ care face parte din comunitatea de bunuri;

d) drepturile patrimoniale de proprietate intelectuală asupra creaţiilor sale şi asupra semnelor distinctive pe care le-a înregistrat;

e) bunurile dobândite cu titlu de premiu sau recompensă, manuscrisele ştiinţifice sau literare, schiţele şi proiectele artistice, proiectele de invenţii şi alte asemenea bunuri;

f) indemnizaţia de asigurare şi despăgubirile pentru orice prejudiciu material sau moral adus unuia dintre soţi;

g) bunurile, sumele de bani sau orice valori care înlocuiesc un bun propriu, precum şi bunul dobândit în schimbul acestora;

h) fructele bunurilor proprii.

Potrivit art. 340 lit. g) NCC :" bunurile, sumele de bani sau orice valori care inlocuiesc un bun propriu, precum si bunul dobandit in schimbul acestora sunt bunuri proprii ale fiecarui sot." Cu alte cuvinte, bunurile achizitionate in timpul casatoriei, cu bani proveniti dintr-o mostenire legala, sunt bunuri proprii ale sotului respectiv.

Divizibilitatea patrimoniului

Dat fiind faptul că patrimoniul este unic, aceasta nu înseamnă că el este şi indivizibil, în sensul că toate componentele sale ar avea unul şi acelaşi regim juridic. Patrimoniul unui subiect de drept poate fi divizibil în mai multe categorii, grupe sau mase de drepturi şi obligaţii, fiecare dintre acestea având un regim juridic distinct, în raport cu scopul pentru care o astfel de divizare a patrimoniului a fost realizată.

Patrimoniul unui subiect de drept, persoană fizică sau juridică, poate face obiectul unei diviziuni sau unei afectaţiuni, în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege. Astfel, orice societate comercială, ca subiect de drept, are un patrimoniu propriu care cuprinde mai multe mase de bunuri – mobile, imobile, fonduri băneşti –, fiecare având un regim juridic distinct. Sau o unitate administrativ-teritorială, ca persoană juridică de drept public, are un patrimoniu propriu, supus şi normelor juridice de drept civil, care cuprinde bunuri ce fac parte din domeniul public de interes local şi bunuri ce fac parte din domeniul privat al acesteia. În timp ce bunurile din domeniul public sunt inalienabile, imprescriptibile şi insesizabile, cele din domeniul privat sunt supuse dispoziţiilor de drept comun, dacă prin lege nu se prevede altfel .

În cazul persoanelor căsătorite, fiecare dintre soţi poate avea în patrimoniul său atât bunuri proprii, cât şi bunuri comune, potrivit regimului matrimonial pe care soţii şi l-au ales. Într-adevăr, în concordanţă cu realităţile socialeconomice, spre deosebire de dispoziţiile fostului Cod al familiei, în prezent abrogat în mod expres, care prevedeau ca unic regim matrimonial al soţilor comunitatea de bunuri a acestora, art. 312 NCC dispune că viitorii soţi au posibilitatea să îşi aleagă regimul matrimonial dintre următoarele regimuri prevăzute de text: comunitatea legală, separaţia de bunuri sau comunitatea convenţională. Patrimoniul, deşi unic, are aptitudinea de a fi împărţit în mai multe grupe de drepturi sau obligaţii, fiecare cu o destinaţie sau afectaţiune distinctă şi determinată. Izvorâtă din concepţia germană a patrimoniului afectaţiune (Zweckvermörgen), această orientare şi-a găsit şi exprimarea legislativă în art. 30 C. Fam privind comunitatea matrimonială. Astfel, patrimoniul unei persoane căsătorite este divizat în masa bunurilor comune şi în cea a bunurilor proprii. Prin urmare, dacă un imobil înstrăinat face parte de masa bunurilor proprii ale unui soţ, suma primită drept preţ va intra prin efectul subrogaţiei reale cu titlu universal în aceeaşi masă comună, deşi principiul comunităţi matrimoniale este că orice bun dobândit în timpul căsătoriei este bun comun al soţilor. La fel, creditorii personali ai unuia dintre soţi pot urmări doar bunurile proprii ale acestuia.