Spaţiul Schengen reprezintă un teritoriu în care este garantată libera circulaţie a persoanelor. Statele semnatare ale acordului au desfiinţat toate frontierele interne, în locul acestora existând o singură frontieră externă. Aici se aplică reguli şi proceduri comune cu privire la vizele pentru şederi scurte, cererile de azil şi controalele de frontieră. Simultan, pentru a garanta securitatea în spaţiul Schengen, s-au intensificat cooperarea şi coordonarea dintre serviciile poliţieneşti şi autorităţile judiciare. 

Totuşi, nu toate ţările care cooperează în cadrul spaţiului Schengen fac parte din spaţiul Schengen. Motivul este fie că acestea nu doresc să elimine controalele de frontieră, fie că încă nu întrunesc condiţiile impuse pentru aplicarea acquis-ului Schengen.

Acquis-ul Schengen prevede cooperarea dintre autorităţile poliţieneşti din statele participante. Un sistem comun de informaţii (Sistemul de Informaţii Schengen, SIS) le permite poliţiştilor din ţările Schengen să emită avertizări privind criminalii căutaţi într-o ţară anume, persoanele dispărute sau bunurile furate.

Aderarea la spaţiul Schengen presupune îndeplinirea unor standarde referitoare la 5 domenii, care vor fi supuse procesului de evaluare Schengen: controlul frontierelor (terestre, aeriene, maritime), cooperarea poliţienească, vizele, protecţia datelor personale şi SIS.

În centrul mecanismului Schengen a fost înfiinţat un sistem de informaţii. Cu ajutorul acestuia, autorităţile naţionale de control la frontieră şi autorităţile judiciare pot obţine informaţii cu privire la anumite persoane şi obiecte.

Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională (C.C.P.I.) constituie autoritatea naţională centrală în domeniul cooperării poliţieneşti internaţionale fiind specializată în schimbul de informaţii operative în

domeniul combaterii criminalităţii la nivel internaţional şi potrivit legii, asigură schimbul de informaţii operative în domeniul combaterii criminalităţii transfrontaliere, precum şi gestionarea fluxului informaţional de interes operativ aferent cooperării internaţionale derulată de structurile specializate ale Ministerului Afacerilor Interne.

Cooperarea poliţienească în spaţiul Schengen include în special: asistenţă reciprocă în scopul prevenirii şi descoperirii infracţiunilor, supraveghere transfrontalieră, urmărire transfrontalieră, comunicarea informaţiilor în cazuri particulare în scopul prevenirii pe viitor a infracţiunilor împotriva ordinii şi siguranţei publice, schimb de informaţii în scopul efectuării eficiente a controalelor la frontierele externe, numirea de ofiţeri de legătură, intensificarea cooperării poliţieneşti în regiunile de frontieră prin încheierea de înţelegeri şi acorduri bilaterale, crearea şi întreţinerea unui sistem informatic comun SIS.

Cooperarea poliţienească se desfăşoară în contextul suveranităţii naţionale, acest fapt stabilind in Convenţia Schengen un set de principii de bază.

Implementarea acestor principii (proceduri, autorităţi competente, autorizaţii posibile, canale etc.) se realizează conform legislaţiei naţionale.

Cooperarea poliţienească în cadrul statelor Schengen se desfăşoară geografic în trei locaţii diferite.

În primul rând în cadrul teritoriului. Prima ţintă a cooperării poliţieneşti constă în regiunile de la frontiere, unde nevoia de cooperare zilnică este clar prezentă. De la intrarea în vigoare în 1995 a Convenţiei Schengen între ţările originale semnatare, o serie de aranjamente şi acorduri bilaterale au fost încheiate în vederea adaptării cooperării la nevoile de

la o anumită frontieră sau regiuni de frontieră. Evaluările desfăşurate în contextul evaluării Schengen au demonstrat că principala activitate constă în lupta împotriva criminalităţii organizate.

In al doilea rând, la frontierele externe acţiunea de aplicare a legii revine poliţiei de la frontierele externe şi, în consecinţă, teritoriului dintre aceste frontiere.

În al treilea rând, Convenţia Schengen face posibil ca statele membre să cadă de acord ca ofiţerul de legătură trimis într-o ţară terţă poate, de asemenea, să reprezinte interesele unui alt stat membru.

Cerinte pentru realizarea unei asistente reciproce prin autoritatile centrale:

Statele Schengen îşi asumă obligaţia să se asigure că autorităţile lor poliţieneşti, în concordanţă cu legislaţia lor naţională şi conform atribuţiilor lor, se sprijină reciproc în scopul prevenirii şi depistării infracţiunilor, autoritatea centrală stă la dispoziţie 24 din 24h , autorităţile poliţieneşti naţionale au acces permanent şi direct la autoritatea centrală; autorităţile centrale constituie o reţea operaţională între ele în vederea dezvoltării de modalităţi practice de cooperare şi pentru îmbunătăţirea generală a calitatea serviciilor lor, unităţile de poliţie care înaintează cereri autorităţii centrale trebuie să cunoască limitele legislaţiei lor naţionale privind legalitatea solicitărilor de asistenţă, autoritatea centrală controlează de două ori legitimitatea solicitărilor, statele Schengen ar trebui să găsească posibilitatea unui sistem comun de schimb de informaţii.

În vederea întăririi cooperării poliţieneşti transfrontaliere în zonele de frontieră, Convenţia Schengen permite statelor Schengen să încheie acorduri bilaterale (art. 39.4 şi 5).

Astfel, au fost semnate câteva acorduri specifice cu ţări terţe.Aceste acorduri bilaterale se pot conforma aceluiaşi model.In primul rand , crearea de centre de cooperare cu poliţia şi vama si cooperarea directă între forţele de poliţie şi unităţile vamale. Centrele de cooperare poliţieneşti şi vamale/ posturile de poliţie comune sunt localizate la frontiere şi sunt alcătuite din membrii ai forţelor de poliţie şi vamei din celor două ţări vecine.

In ceea ce priveste locatia, posturile de poliţie comune si cooperarea poliţienească şi vamală trebuie să fie stabilite la frontierele interne şi externe. Biroul trebuie stabilit în imediata vecinătate a punctului de trecere a frontierei. În plus, gradul de ocupare al angajaţilor poate avea consecinţe din perspectiva permiselor de lucru/de rezidenţă şi chiar a salariilor. În regiunile de frontieră, pe baza acordurilor bilaterale, posturile de poliţie comune/ cooperarea poliţienească şi vamală poate fi stabilită în vederea strângerii într-un singur loc a serviciilor interne de securitate. Punctele de contact comune implică, de asemenea, cooperarea autorităţilor de securitate din fiecare ţară.

In realizarea operatiunilor, procedurile de lucru ale posturilor de poliţie comune/ cooperării poliţieneşti şi vamale trebuie să fie specificate cu mult timp înainte în acordul comun. Orele de funcţionare şi orele de lucru pentru personal trebuie să fie determinate de necesităţi.

In vederea utilizarii retelei de telecomunicatii, toate autorităţile reprezentate trebuie să aibă acces complet on-line la cercetările naţionale şi la sistemele de informaţii securizate. Legăturile telefonice şi faxul cu capacitatea de a apela internaţional reprezintă o cerinţă absolută.

Dacă este necesar, orele de funcţionare pot fi prelungite. Datorită volumului de muncă, 24h/24h devine o practică necesară.

Un alt aspect esential pentru lucru este personalul. În selecţionarea personalului trebuie avute în vedere standarde înalte. Descrierea postului ar trebui să includă flexibilitate şi abilităţi de comunicare. O bună utilizare a limbilor străine este necesară ofiţerilor care lucrează în centre de cooperare. O cunoaştere aprofundată a prevederilor Convenţiei de la Schengen şi a acordurilor bilaterale este necesar astfel încât sistemul de frontieră să nu interfeze cu sistemul Convenţiei.

Personalul ar trebui destinat permanent posturilor de poliţie comune/ cooperării poliţieneşti şi vamale si selecţia personalului ar trebui să se bazeze pe pregătire amănunţită. Această pregătire ar trebui să includă aspecte privind sistemul juridic al statului vecin, în special privind structurile autorităţilor, administraţiei şi serviciilor poliţieneşti ale acestora. Un aspect particular pentru lucru la frontierele interne îl reprezintă faptul că sunt necesare cunoştinţe detaliate privind legislaţia UE.

De asemenea atributiile au un caracter esential, acestea fiind încredinţate posturilor de poliţie comune/ cooperare poliţienească şi vamală si fiind multiple. Principalele atribuţii sunt următoarele: construirea şi menţinerea contactelor, găsirea şi schimbul de informaţii, elaborarea de rapoarte de situaţii comune, asigurarea de asistenţă logistică pentru operaţiuni comune şi echipe de cercetări comune care operează în zonă.

În realizarea schimbului de informaţii pentru sprijinirea operaţiunilor poliţieneşti, următoarele aspecte ar trebui incluse în responsabilităţile instituţiilor relevante.

Sa existe confirmarea identităţii proprietarilor de vehicule, sa se realizeze controlul adreselor de domiciliu/reşedinţă, sa se exercite căutarea şi investigarea persoanelor şi a obiectelor sa se faca examinarea

documentelor si consultarea băncilor de date de permise de conducere dar si controlul abonaţilor telefonici, colaborarea în investigaţii, urmăriri şi observaţii internaţionale.

Un alt aspect important este relatia cu autoritatea centrala , posturile de poliţie comune/ cooperarea poliţienească şi vamală ar trebui să raporteze sistematic autorităţii centrale privind aplicarea articolelor 39, 40, 41 şi 46 ale Convenţiei Schengen.

Ca o regulă generală, transmiterea informaţiilor se va face prin intermediul autorităţii centrale desemnate.

Autoritatea centrală desemnată trebuie considerată ca fiind prima rută pentru transmiterea informaţiilor, care cad sub incidenţa art. 46. Chiar şi în anumite cazuri urgente, experienţa şi structura lor ar trebui să furnizeze cele mai bune rezultate în vederea prevenirii şi depistării infracţionalităţii şi mentenanţei politicii publice şi securităţii naţionale.

O varietate de mijloace de comunicaţie securizate şi sigure ar trebui să fie disponibile. Este încurajată adoptarea unui sistem pentru validarea informaţiilor. Statele Schengen vor fi mai în măsură să răspundă informaţiilor, care implică o validare recunoscută de către statul transmiţător.

Pentru a se asigura că informaţia poate fi furnizată cât mai repede posibil şi că poate fi utilizată confidenţial, sunt necesare mijloace de comunicaţie securizate şi sigure. Dacă, în cazuri urgente, transmiterea directă a informaţiilor se desfăşoară între unităţile naţionale, autoritatea centrală trebuie anunţată imediat.

Informaţiile furnizate ar trebui să fie detaliate într-un asemenea mod încât statul receptor să poată facă o evaluare reală a valorii acestora sau să deruleze o evaluare a riscului. Când sursa de informaţii este sensibilă

sau trebuie să fie protejată, acest fapt ar trebui specificat în mesajul original.

În anumite cazuri urgente, schimbul de informaţii poate avea loc direct între autorităţile poliţieneşti vizate, doar dacă prevederile legislaţiei naţionale nu prevăd contrariul. Autoritatea centrală va fi informata despre aceste aspecte cât mai curând posibil.

Cooperarea cu Schengen presupune:asistenta reciproca, supraveghere, urmarire, ordine si siguranta publica dar si un sistem informatii Schengen.

Coordonarea internă funcţională este necesară la toate nivelele (autorităţile care sunt competente pentru diferite sarcini, eliminarea “găurilor negre” de competenţă). Schimbul de informaţii între autorităţile competente (poliţie de frontieră, organe vamale, poliţie, autorităţi judecătoreşti, procuratură) este esenţial, incluzând şi un mecanism de rezolvare a posibilelor dispute dintre autorităţi, referitoare la competenţă. În plus, trebuie să se ţină seama şi de problemele operative (de exemplu folosirea echipamentelor de comunicaţie compatibile).

Fiecare stat, prin intermediul instanţei sale centrale, poate comunica din oficiu informaţii considerate drept importante privind represiunea infracţiunilor viitoare, prevenirea infracţiunilor sau prevenirea ameninţărilor împotriva ordinii sau siguranţei publice. Dispozitivul de asistenţă dintre forţele de poliţie din spaţiul Schengen este completat de o practică formalizată de schimb de funcţionari.

Un aspect important al cooperării poliţieneşti în spaţiul Schengen este reprezentat prin detaşarea funcţionarilor de legătură. Această tehnică nu este o inovare a Acordurilor Schengen întrucât statele europene efectuaseră deja asemenea schimburi.

Convenţia prevede, în consecinţă, schimbul de poliţişti, precum şi cel al altor funcţionari.

Dreptul de observare transfrontalieră, numit şi ,, filare “, este definit de articolul 40 care reia de fapt o practică destul de frecventă. Convenţia prevede că ”agenţii uneia din părţile contractante, care în cadrul unei anchete judiciare, observă în ţara lor o persoană despre care se presupune că ar fi participat la un act care ar putea constitui motivul extrădării, sunt autorizaţi să continue această observaţie pe teritoriul unei alte Părţi contractante atunci când aceasta a autorizat observaţia transfrontalieră pe baza unei cereri de întrajutorare judiciară prezentată în prealabil”.

Convenţia Schengen precizează condiţiile în care poate avea loc filarea.

Dreptul de observare nu poate astfel să fie exersat decât prin întâlnirea unei persoane care este pe de parte observată în cadrul unei anchete judiciare (flagrant delict, comisie rogatorie, anchetă preliminară) şi care de altă parte, este presupusă vinovată sau participantă la un act care ar putea duce la extrădare. Acestea sunt condiţiile privind persoana observată.

Urmărirea reprezintă căutarea unei persoane care a comis o crimă sau un delict. În mod normal, aceasta nu poate fi realizată dincolo de graniţă27. Convenţia consacreează un drept de urmărire transfrontalieră agenţilor de poliţie ale statelor Schengen. Datorită circumstanţelor în care este utilizată această tehnică, informarea prealabilă a autorităţilor naţionale rezultă a fi imposibilă. Tocmai datorită acestui lucru, putem spune că dreptul de urmărire reprezintă o violare a autorităţii suveranităţii naţionale şi necesită o încadrare legislativă minuţioasă.

Combaterea criminalităţii grave de dimensiune transfrontalieră presupune pe lângă cooperarea cu toate forţele ce-şi derulează activitatea

la graniţă (vamă, căpitănie, poliţie, serviciul de informaţii, formaţiuni publice de protecţie) si asigurarea protectiei.

Convenţia stabileşte astfel în articolul său 41 principiul conform căruia părţile contractante acceptă ca serviciile de poliţie ale unui alt stat să poată să îşi exercite

urmărirea pe teritoriul lor sub condiţiile strict definite şi aplicând nişte modalităţi care pot varia de la o parte contractantă la alta.

Un alt aspect care include cooperarea politieneasca tine de supravegherea conform Conventiei Schengen, art 40.Aceasta include ideea ca autoritatile de politie, autoritatatile vamale ce actioneaza in limita atributiilor lor pot continua o operatiune de supraveghere initiata in propria tara si pe teritoriul altui stat Schengen, o actiune supusa unor conditii stricte si acordului statului pe teritoriul caruia se desfasoara supravegherea.

Acesta distinge doua cazuri:cea de supraveghere ,,obisnuinta” care se desfasoara dupa obtinerea autorizatiei de supraveghere in urma adresarii unei solicitari de asistenta si cea de supraveghere de ,,urgenta” care permite ca supravegherea sa fie continuata pe teritoriul altui stat fara autorizatie prealabila.

Controlul şi supravegherea efectivă a frontierelor externe, reprezintă o problematică majoră pentru statele membre, indiferent de poziţia lor geografică.

În cadrul supravegherii discrete, următoarele informaţii pot fi culese şi transmise, în totalitate sau în parte, autorităţii semnalate cu ocazia controlului la frontieră sau al altor controale poliţieneşti şi vamale efectuate în interiorul ţării, sunt următoarele:

a) faptul că persoana sau vehiculul semnalat au fost găsite; b) locul, momentul sau motivul verificării; c) itinerarul şi destinaţia călătoriei; d) persoanele care însoţesc persoana în cauză sau ocupanţii vehiculului; e) vehiculul utilizat; f) obiectele transportate; g) circumstanţele în care au fost găsite persoana sau vehiculul. Cu ocazia culegerii informaţiilor, se iau măsuri pentru a nu se pune în pericol caracterul discret al supravegherii.

Dacă controlul specific nu este permis conform legislaţiei unui stat, acesta se va transforma în mod automat în supraveghere discreta pentru statul respectiv.

Sistemele SIS şi SIRENE au fost primele blocuri construite în reţeaua sistemelor de control şi de supraveghere, legate de cooperarea poliţiei transfrontaliere. De atunci, lor li s-au alăturat alte sisteme în plus, expansiunea şi incorporarea de noi funcţii şi date prin amendamente a legii curente SIS şi includerea de noi date şi funcţii în viitor prin SIS II ar mări nivelul de control şi supraveghere în societate.

Cooperarea Uniunii Europene în domeniul justiţiei şi afacerilor interne s-a extins treptat pentru a include mai mult decât simpla cooperare Schengen. Tendinţele actuale vizează o cooperare mai strânsă între poliţie şi procuraturile din diferite ţări, armonizarea legislaţiei din domeniul dreptului civil şi penal şi o politică comună privind imigraţia şi acordarea dreptului de azil.

Bibliografie

Mihai Gheorghe Stoica, Constantin Cristian Cătuţi- Cooperarea poliţienească internaţională în România, Bucureşti, 2006

Directia informare si Relatii Publice-Institutii de cooperare politieneasca transfrontaliera, Ed Ministerul Afacerilor si Internelor.

Victor Aelenei-Legislatie Schengen,Ed Pro Universitaria, Bucuresti, 2010.

Departamentul Schengen-Sistemul informatic Schengen, Ed Ministerul Internelor si Reformei Administrative.