REFERAT

ROLUL POLITIEI IN SPATIUL SCHENGEN

ROLUL POLITIEI IN SPATIUL SCHENGEN

CUPRINS

1. Infiintarea spatiului Schengen

2. Ce reprezinta acquis-ul Schengen?

3. Ce este spatiul Schengen?

4. Libera circulatie a persoanelor si a marfurilor

5. Sistemul de Informatii Schengen (SIS)

6. Cooperarea politieneasca

7. Crima organizata: prostitutia; trafic de persoane; trafic de droguri

8. Bibliografie

ROLUL POLITIEI IN SPATIUL SCHENGEN

1. Infiintarea spatiului Schengen

La începutul anilor 80 la nivel european s-a demarat, o discuţie în legătura cu importanţa

termenului libertate de mişcare. După discuţii îndelungate, Franţa, Luxemburg, Germania, Belgia şi

Olanda au hotărât sa creeze un spaţiu fără frontiere interne. Acordul între aceste state a fost semnat în

data de 14 iunie 1985, în localitatea Schengen din Luxemburg. A urmat semnarea Convenţiei de Aplicare

a Acordului Schengen, în data de 19 iunie 1990. În momentul intrării în vigoare, în anul 1995, aceasta a

eliminat controalele la frontierele interne ale statelor semnatare şi a creat o singură frontieră externă unde

controalele se desfăşoară conform unui set de reguli clare. De asemenea, au fost stabilite reguli comune

în materie de vize, migraţi, azil, precum şi măsuri referitoare la cooperarea poliţienească, judiciară sau

vamală.

Printre cele mai importante măsuri adoptate de către statele Schengen au fost:

a) eliminarea controalelor la frontierele interne şi stabilirea unui set de reguli pentru trecerea

frontierelor externe

b) separarea fluxurilor de pasageri în porturi şi aeroporturi

c) armonizarea regulilor referitoare la condiţiile de acordare a vizelor

d) stabilirea unor reguli pentru solicitanţii de azil

e) introducerea unor reguli referitoare la supravegherea şi urmărirea transfrontalieră pentru forţele

de poliţie din statele Schengen

f) întărirea cooperării judiciare prin intermediul unui sistem rapid de extrădare şi implementare a

deciziilor judecătoreşti

g) crearea Sistemului Informatic Schengen

Toate aceste măsuri, împreună cu Acordul Schengen, Convenţia de Aplicare a Acordului

Schengen, deciziile şi declaraţiile adoptate de către Comitetul Executiv Schengen stabilit în 1990, precum

şi protocoalele şi acordurile de aderare care au urmat constituie acquis-ul Schengen.

1

2. Ce reprezinta acquis-ul Schengen?

Cuvantul acquis din sintagma acquis comunitar provine din participiul trecut al verbului francez

acquérir (a dobandi) si se pronunta ca in limba franceza [a´ki]. EN: acquis communautaire; Community

acquis; FR: acquis communautaire; DE: gemeinschaftlicher Besitzstand

Denumirea provine din limba franceza: acquis communautaire. In engleza se foloseste varianta

franceza originala sau, uneori, Community acquis. Mai rar, se utilizeaza varianta Community patrimony.

Acquis-ul comunitar reprezinta ansamblul de drepturi si obligatii comune ce se aplica tuturor

statelor membre. Este in continua evolutie si include: continutul, principiile si obiectivele politice ale

tratatelor de instituire a Comunitatilor Europene, precum si ale tuturor acordurilor care le-au modificat in

timp, inclusiv tratatele privind aderarea noilor membri; actele cu putere obligatorie adoptate pentru

punerea in aplicare a tratatelor (directive, regulamente, decizii); recomandarile si avizele adoptate de

institutiile UE; celelalte acte adoptate de institutiile Uniunii Europene (declaratii, rezolutii, decizii cadru,

etc.); actiunile comune, pozitiile comune, conventiile semnate, rezolutiile, declaratiile si alte acte adoptate

cu privire la politica externa si de securitate comuna; actiunile comune, pozitiile comune, conventiile

semnate, rezolutiile, declaratiile si alte acte adoptate cu privire la justitie si afaceri interne; acordurile

internationale incheiate de Comunitati si cele incheiate de statele membre ale UE cu privire la activitatea

acesteia din urma; jurisprudenta Curtii de Justitie a Uniunii Europene si a Tribunalului de Prima Instanta.

Fiecare act comunitar trebuie inteles in contextul general al politicilor comunitare din fiecare

sector, fiind necesara cunoasterea acestora. In acest sens, acquis-ul comunitar cuprinde nu numai dreptul

comunitar in sens strict, ci si toate actele adoptate in domeniile PESC (Politica externa si de securitate

comuna) si JAI (Justitie si afaceri interne) si, mai ales, obiectivele comune formulate in tratate.

Prezentarea politicilor comunitare este in primul rand facuta in cartile verzi (Cartile verzi sunt comunicari

oficiale ale Comisiei privind politicile in diferite domenii sau subdomenii. Ele se adreseaza partilor

interesate (grupuri de interese, agenti economici, institutii comunitare etc.) pentru a declansa un dialog cu

acestea privind problemele in cauza.) si in cartile albe (Cartile albe urmeaza, de regula, dezbaterilor

determinate de cartile verzi si contin propuneri de legiferare sau de actiune in domeniile/subdomeniile

respective, contribuind efectiv la dezvoltarea politicii comunitare in aceste privinte), fiind de aceea

necesara si consultarea sistematica si permanenta a acestora.

2

Tarile candidate trebuie sa-si armonizeze legislatia cu acquis-ul comunitar inainte de aderarea la

UE. Exceptiile si derogarile de la acquis sunt acordate numai in mod exceptional si au o sfera de

cuprindere limitata. Uniunea Europeana s-a angajat sa mentina acquis-ul comunitar in intregime si sa il

dezvolte.

3. Ce este spatiul Schengen?

În prezent, spaţiul Schengen se întinde pe o suprafaţă de aproximativ 4,2 mil. km², cu peste 400 de

milioane de beneficiari. Crearea spaţiului Schengen este una dintre cele mai tangibile, populare și de

succes realizări ale UE – o realizare pe care ar trebui să o preţuim, să o protejăm și, dacă este posibil, să o

îmbunătăţim. Spațiul Schengen este o zonă de circulație liberă în Europa, conformă cu Acordul de la

Schengen. Statele membre ale acestui spațiu au eliminat sau vor elimina controalele pentru persoane la

frontierele dintre ele, astfel încât este (sau va fi) posibilă trecerea frontierei între oricare două asemenea

state fără prezentare de acte de identitate și fără opriri pentru control.

Tratatul Schengen ofera cetatenilor statelor membre posibilitatea de a calatori oriunde in spatial

nou creat fara a fi supusi controlului vamal, avand posibilitatea de a se stabili ori de a se angaja pe

teritoriul oricarui astfel de stat cat si optiunea de a cere azil in cazul persecutarii persoanei in statul de

origine pe motive etnice ori religioase. Acordul introdus in Tratatul de la Amsterdam din anul 1997

include totodata masuri privind un control mult mai riguros la granitele externe ale U.E., cooperare la

nivel inalt intre organele judiciare si politienesti ale statelor membre cat si o uniformizare a politicii de

acordare a vizelor si a controlului vamal la granitele externe.

Scopul acestui pact a fost crearea unui teritoriu de libera circulatie in interiorul Uniunii Europene,

o libertate mai mare pentru cetateni de a-si muta serviciul in alta tara membra, ceea ce a dus la o usurare in

posibilitatea migratiei fortei de munca dintr-un stat in altul, o mai buna coordorare si cooperare intre

organele statelor membre ale acordului fara a a aduce atingere ordinii publice ori suveranitatii vreunui stat.

Ideea tratatului a luat fiinta in urma dezbaterilor statelor membre in anii `80, cand unele dintre ele

erau de parere ca libertatea de circulatie trebuia sa fie un privilegiu acordat doar cetatenilor Uniunii

Europene, acestea fiind in favoarea mentinerii granitelor interne pentru a detine un control mult mai strict

asupra persoanelor extracomunitare care tranziteaza teritoriul U.E. Datorita imposibilitatii statelor

comunitare de a ajunge la o intelegere, in anul 1985 Olanda, Belgia, Franta, Germania si Luxembourg au

luat decizia de a elimina granitele interne ce le despart. Teritoriul statelor participante la acest act va lua

3

denumirea de “Spatiul Schengen” dupa oraselul din Luxembourg in care a fost semnat. Peste 10 ani, la

data de 26 Martie 1995 tratatul va intra in vigoare, marcand disparitia graduala a granitelor si punctelor de

control interne dintre state. Cu timpul, alte state vor considera facila aderarea la acest tratat astfel ca celor

5 tari fondatoare li se adauga: Italia (27 Noiembrie 1990), Spania si Portugalia (25 Iunie 1991), Grecia (6

Noiembrie 1992), Austria (28 Aprilie 1995), Danemarca, Suedia si Finlanda (19 Decembrie 1996),

ajungand sa numere un total de 25 de state in prezent. Prin incorporarea Acordului in Tratatul de la

Amsterdam acesta a fost ratificat catre toate statele Uniunii Europene, devenind obligatorie preluarea

aquis-ului Schengen in dreptul intern. Irlanda si Marea Britanie au refuzat sa sa adere la Acordul

Schengen motivand existenta Tratatului Zonei comune de trecere intre cele doua, tratat la care Irlanda ar fi

trebuit sa renunte prin adoptarea Acordului Schengen.

Marea Britanie face o cere prin care isi exprima dorinta de a lua parte la Tratatul Schengen

incepand cu luna Martie a anului 1999, dar numai in problemele ce tin de cooperare politieneasca, lupta

impotriva traficului de stupefiante si de Sistemul Informatic Schengen. Irlanda cere aderarea in Iunie

2000, optand pentru o preluare partiala a tratatului, dorind sa coopereze in aceleasi domenii ca si Marea

Britanie. In urma evaluarii termenilor si conditiilor cerute de cele 2 state, Consiliul Europei decide la 22

Decembrie 2004 obligativitatea implementarii aquis-ului comunitar privind spatiul Schengen in legislatiile

celor 2 tari. In anul 2002 incep negocierile cu Elvetia pentru aderarea, iar la 26 Octombrie 2004 Elvetia

devine membra a Spatiului Schengen. La data de 1 Decembrie 2006 Liechtenstein depunde o cerere de a

deveni membra la acord, cerere care inca se afla in discutie.

Principalul scop al acestui acord a fost creearea unui spatiu al justitiei, libertatii si securitatii fara a

aduce atingere principiilor fundamentale incorporate in Constitutia vreunui stat care urma sa ia parte la

acest tratat, prin desfiintarea granitelor interne si intarirea cooperarii intre state in domeniile politienesc si

judiciar. Totusi problema centrala care a dus la neintelegerile dintre state si a fost imboldul necesar dat

celor 5 state fondatoare pentru a pune bazele si a creea acest pact a fost libera circulatie a persoanelor si

eliminarea granitelor interne. Comisia Europeană lucrează în vederea consolidării normelor Schengen în

scopul întăririi acestei cooperări. Pentru ca spaţiul Schengen să funcţioneze, statele membre ale UE

trebuie să dea dovadă de încredere reciprocă.

În 2011, Comisia Europeană a propus consolidarea spaţiului Schengen. Această propunere include

un sistem mai puternic la nivelul UE pentru evaluarea aplicării normelor Schengen de către statele

4

membre ale UE și pentru luarea deciziilor privind reintroducerea temporară a controalelor la frontierele

interne în cazul unor ameninţări grave la adresa ordinii publice sau a securităţii interne. În plus, Comisia a

lansat dezbateri bianuale cu Parlamentul European și cu Consiliul cu privire la guvernanţa politică a

spaţiului Schengen.

4. Libera circulatie a persoanelor si a marfurilor

Dreptul la libera circulatie al cetatenilor unui alt stat membru Schengen poate fi restrictionat, dar doar

daca acestia constituie o amenintare la adresa ordinii publice, sigurantei nationale si sanatatii publice. In

cazuri exceptionale, astfel de persoane pot fi chiar indepartate de pe teritoriul statului respectiv. Insa acest

fapt nu are efect asupra liberei lor circulatii pe teritoriul altor state membre. Frontiera se poate traversa

pentru a pleca oriunde, in conditiile in care se vorbeste despre ridicarea restrictiilor ce privesc punctele de

trecere a frontierei si perioada de lucru a acestora. Cu toate acestea, dreptul la libera circulatie nu este

absolut, fiind aplicabil doar cu respectarea anumitor prevederi ale legislatie nationale referitoare la

parcurile nationale, zonele protejate, proprietatea privata, etc.). Anumite restrictii pot fi aplicate si in cazul

reintroducerii temporare a controlului la trecerea frontierii de stat.

Dreptul la libera circulatie al cetatenilor unui alt stat membru Schengen poate fi restrictionat, dar

doar daca acestia constituie o amenintare la adresa ordinii publice, sigurantei nationale si sanatatii publice.

In cazuri exceptionale, astfel de persoane pot fi chiar indepartate de pe teritoriul statului respectiv. Insa

acest fapt nu are efect asupra liberei lor circulatii pe teritoriul altor state membre.

5. Sistemul de Informatii Schengen (SIS)

O alerta in SIS reprezinta unul din motivele de refuz al intrarii in spatiul Schengen. Cu toate

acestea, in cazul membrilor familiilor cetatenilor care beneficiaza de dreptul la libera circulatie, trebuie

intotdeauna luat in considerare daca prezenta persoanei repective pe teritoriul unui stat Schengen poate

reprezenta o amenintare reala, prezenta si suficienta la adresa unor interese fundamentale ale statelor

Schengen.

Orice persoana poate afla daca si ce date cu caracter personal care il privesc exista in SIS, cand au

fost introduse (in ce scop) si de catre ce institutie. Dreptul persoanelor de a avea acces la datele introduse

in SIS care le privesc se exercita in conformitate cu legislatia statului fata de care ele invoca acest drept.

5

Comunicarea informatiilor persoanei care face obiectul acestor date se refuza daca acest lucru este

indispensabil pentru efectuarea unei operatii legale in legatura cu alerta sau pentru apararea drepturilor si

libertatilor unor terte parti. In orice caz, acest lucru se refuza pe toata perioada de valabilitate a unei alerte

in scopul realizarii unei supravegheri discrete.

Orice persoana are dreptul sa ceara autoritatilor de control sa verifice datele introduse in Sistemul

de Informatii Schengen cu privire la ea si modul in care au fost folosite aceste date. Acest drept este

reglementat de legislatia nationala a partii contractante careia i se adreseaza solicitarea.

In acelasi timp, se garanteaza dreptul de a fi corectate datele inexacte care o privesc (de ex. cele

introduse gresit) procesate in SIS si dreptul de a fi sterse din SIS orice date stocate ilegal (care nu ar fi

trebuit sa fie introduse).

Toate aceste drepturi se exercita in conformitate cu legislatia nationala a statului in care se invoca,

procedurile la nivelul fiecarui stat membru putand astfel diferi. In Romania, aceasta problematica este

reglementata de OUG nr. 128/15.09.2005 privind infiintarea, organizarea si functionarea Sistemului

Informatic National de Semnalari.

Drepturile unei persoane fizice sunt recunoscute tuturor cetatenilor, indiferent daca provin sau nu

dintr-un stat membru al spatiului Schengen:

-Dreptul de acces la datele stocate în SINS (ori de cate ori persoana considera necesar, dar numai

o datã pe an în mod gratuit)

-solicitarea autoritatilor competente (politie, jandarmerie, vãmi etc.), în scris, sub semnãturã si

datã, sã comunice informatii cu privire la datele tale personale existente în SINS;

- autoritãtile competente pot refuza comunicarea informatiilor solicitate în cazul în care acest lucru

este indispensabil pentru executarea unei sarcini legale în legãturã cu semnalarea sau pentru protectia

drepturilor si libertãtilor unor terti;

-autoritatea competentã sesizatã este obligatã sã comunice informatiile solicitate în termen de 15

zile de la data primirii cererii;

-Dreptul de rectificare si de stergere a datelor inexacte sau stocate ilegal

- poti cere autoritãtilor competente rectificarea datelor tale care sunt inexacte, stergerea datelor

stocate ilegal si repararea prejudiciului cauzat;

- autoritatea competentã sesizatã este obligatã sã comunice informatiile solicitate în termen de 15

zile de la data primirii cererii.

6

- Dreptul de a te adresa justitiei (gratuit)

- poti intenta o actiune în fata instantelor competente pentru a avea acces, a rectifica sau a sterge

date, pentru a solicita informatii ori pentru a obtine despãgubiri în urma unei semnalãri care te priveste.

6. Cooperarea politieneasca

Pentru garantarea siguranţei în interiorul spaţiului Schengen fără frontiere, statele care fac parte

din acesta au intensificat cooperarea poliţienească, în special prin intermediul urmării transfrontaliere și al

supravegherii transfrontaliere, precum și al Sistemului de Informaţii Schengen.

„Urmărirea transfrontalieră” permite ofiţerilor de poliţie dintr-un stat care face parte din spaţiul Schengen

ca, atunci când surprind delincvenţii în momentul comiterii unei infracţiuni grave, să îi urmărească peste

graniţă și să îi reţină pe teritoriul altui stat care face parte din spaţiul Schengen.

Ca un corolar al urmăririi transfrontaliere, „supravegherea transfrontalieră” permite ofiţerilor de poliţie să

ţină în continuare sub supraveghere, dincolo de frontierele interne ale spaţiului Schengen, persoanele

suspectate de participare la o infracţiune gravă.

Normele Schengen permit încă autorităţilor naţionale să reintroducă în mod excepţional și cu titlu

temporar controalele la frontierele interne în cazul unei ameninţări grave la adresa securităţii. De la

începutul anului 2012 se poartă discuţii privind o reformă a sistemului pentru a se preveni orice deficienţe

în gestionarea frontierelor externe ale UE și pentru a se decide în mod colectiv la nivelul UE când trebuie

reintroduse controalele la frontierele interne.

Deoarece cooperarea poliţienească se desfăşoară în contextul suveranităţii naţionale, Convenţia

Schengen stabileşte doar un set de principii de bază. Implementarea acestor principii (proceduri, autorităţi

competente, autorizaţii posibile, canale etc.) se realizează conform legislaţiei naţionale. De aceea, cele mai

bune practici trebuie să fie formulate într-o manieră suficient de abstractă pentru a satisface aceste

caracteristici naţionale.

Cooperarea poliţienească în cadrul statelor Schengen se desfăşoară geografic în trei locaţii diferite.

În primul rând în cadrul teritoriului. Prima ţintă a cooperării poliţieneşti constă în regiunile de la frontiere,

unde nevoia de cooperare zilnică este clar prezentă. De la intrarea în vigoare în 1995 a Convenţiei

Schengen între ţările originale semnatare, o serie de aranjamente şi acorduri bilaterale au fost încheiate în

vederea adaptării cooperării la nevoile de la o anumită frontieră sau regiuni de frontieră.

7

Evaluările desfăşurate în contextul evaluării Schengen au demonstrat că principala activitate constă în

lupta împotriva criminalităţii organizate. Cooperarea poliţienească din cadrul teritoriului Schengen se

desfăşoară între statele care aplică acquis-ul Schengen. Exemple în acest sens sunt asistenţa reciprocă

dintre autorităţile centrale şi utilizarea Sistemului de Informaţii Schengen (în continuare denumit SIS) care

permite fiecărui stat membru să atragă acţiunea de aplicare a legii în alt stat.

În al doilea rând, la frontierele externe acţiunea de aplicare a legii revine poliţiei de la frontierele

externe şi, în consecinţă, teritoriului dintre aceste frontiere.

În al treilea rând, Convenţia Schengen face posibil ca statele membre să cadă de acord ca ofiţerul

de legătură trimis într-o ţară terţă poate, de asemenea, să reprezinte interesele unui alt stat membru.

Datorită prezentării subiectului, aceste trei locaţii se regăsesc în acest catalog.

Cooperarea poliţienească în spaţiul Schengen include în special: asistenţă reciprocă în scopul

prevenirii şi descoperirii infracţiunilor; supraveghere transfrontalieră; urmărire transfrontalieră;

comunicarea informaţiilor în cazuri particulare în scopul prevenirii pe viitor a infracţiunilor împotriva

ordinii şi siguranţei publice; schimb de informaţii în scopul efectuării eficiente a controalelor la frontierele

externe; numirea de ofiţeri de legătură; intensificarea cooperării poliţieneşti în regiunile de frontieră prin

încheierea de înţelegeri şi acorduri bilaterale, crearea şi întreţinerea unui sistem informatic comun SIS.

România, din punct de vedere al cooperării poliţieneşti, este membru de facto al Spaţiului

Schengen din 5 noiembrie 2010. Biroul SIRENE, din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească

Internaţională al I.G.P.R., a fost inaugurat la data de 16 septembrie 2010. Pentru a asigura un flux

continuu de date şi informaţii, Biroul Sirene funcţionează 24/7, având acces permanent la datele operative

ale Poliţiei Române, Poliţiei de Frontieră Române, Inspectoratului General pentru Imigrări etc..

Sistemul informatic SIRENE este destinat stocării informaţiilor de către autorităţile române şi

schimbului de date între acestea şi sistemul comun european de urmărire poliţienească transfrontalieră,

respectiv S.I.S. (Sistemul Informatic Schengen), un element determinant pentru procesul de aderare a

României la spaţiul Schengen. S.I.S. conţine date minime despre persoanele sau bunurile urmărite în

cadrul unei proceduri judiciare, iar datele şi informaţiile suplimentare ce pot conduce la localizarea

acestora sunt obţinute prin intermediul Birourilor SIRENE constituite la nivelul fiecărui stat membru

Schengen.

România s-a conectat la SIS în octombrie 2010, prin intermediul SISone4ALL, o soluţie tehnică

8

intermediară dezvoltată de Portugalia. Cu ocazia vizitei de evaluare Schengen în domeniul SIS/SIRENE

din decembrie 2010, experţii europeni au concluzionat că România respectă standardele Schengen pentru

utilizarea SIS.

De la data de 9 aprilie 2013, autorităţile române sunt conectate la Sistemul de Informaţii Schengen

de a doua generaţie (SIS II). Astfel, acest sistem a devenit funcţional şi în România la fel ca şi în cele 26

de state membre Schengen, fiind utilizat în activitatea zilnică a autorităţilor de aplicare a legii. SIS II a

început să fie dezvoltat în anul 2005, ca o variantă îmbunătăţită a SIS I, lansat în 1995 cu primele state

semnatare Schengen. Noile inovaţii în tehnologia informaţiei şi necesitatea identificării unor modalităţi

mai eficiente în combaterea criminalităţii organizate şi gestionarea adecvată a migraţiei în Europa au

determinat autorităţile de aplicare a legii să realizeze o variantă avansată a acestui sistem informatic

poliţienesc. SIS II include noi funcţionalităţi care vor ajuta autorităţile de aplicare a legii să realizeze un

schimb de informaţii mai eficient în vederea asigurării securităţii spaţiului de justiţie, securitate şi

libertate.

7. Crima organizata: prostitutia; trafic de persoane; trafic de droguri

În Europa se trăiește într-o relativă siguranță. Autoritățile care răspund de aplicarea legii, cum ar fi

poliția națională și ofițerii vamali, alături de autoritățile judiciare, joacă un rol important în acest sens. Cu

toate acestea, cetățenii, întreprinderile și chiar guvernele din Europa pot deveni victime ale unor fenomene

precum criminalitatea internațională organizată, terorismul, criminalitatea informatică, dezastrele și

crizele. Aceste amenințări, diverse și interconectate, sunt din ce în ce mai complexe și mai răspândite. Prin

urmare, UE consolidează cooperarea și coordonarea dintre statele membre pentru a adopta o abordare

globală în caz de amenințări la adresa siguranței care trec dincolo de frontierele și jurisdicțiile naționale.

Aceasta include o mai bună cooperare transfrontalieră între autoritățile competente, în special în ceea ce

privește schimburile de informații.

Strategia de securitate internă a UE în acțiune formează baza cooperării statelor membre în acest domeniu.

Ea include acțiuni care vizează eliminarea amenințărilor celor mai urgente cu care se confruntă UE.

Acțiunile includ, printre altele, o agendă comună pentru contracararea rețelelor criminale și teroriste,

pentru protejarea cetățenilor, a întreprinderilor și a societăților împotriva criminalității organizate, pentru

consolidarea gestionării frontierelor externe comune și pentru ameliorarea reacției UE în situații de criză.

9

Rețelele criminale nu numai că operează la nivel internațional, dar deseori sunt implicate,

simultan, în diverse activități criminale cum ar fi traficul de persoane, de droguri și de arme de foc,

spălarea de bani sau contrafacerea. Aceste rețele pot folosi profiturile obținute din desfășurarea unei

activități ilegale pentru a-și finanța restul operațiunilor. Urmărirea și condamnarea acestor infractori

continuă să rămână responsabilitatea statelor membre. Rolul UE este să ajute statele membre să lupte mai

eficient împotriva crimei organizate prin consolidarea cooperării transfrontaliere dintre autoritățile

competente și prin armonizarea practicilor în materie de drept penal. Infractorii trebuie aduși în fața

justiției, indiferent de țara în care se află sau în care au comis infracțiunea.

Traficul de ființe umane este o formă modernă de sclavie. Numai în UE, câteva sute de mii de

persoane devin victime ale acestui fenomen, în diverse scopuri, cum ar fi exploatarea sexuală, munca

forțată, cerșitul forțat, aservirea domestică sau prelevarea de organe. UE a armonizat dreptul penal al

statelor membre în materie de trafic de persoane, consolidând, în același timp, dispozițiile menite să

protejeze victimele. Statele membre trebuie să prevadă un tratament specific pentru victimele deosebit de

vulnerabile și pot alege să nu le pedepsească pe cele care au fost obligate de traficanți să comită activități

ilegale. UE a adoptat o abordare amplă și multidisciplinară pentru a combate traficul de ființe umane.

Având la bază drepturile omului, această abordare ține cont de elementele specifice femeilor și bărbaților,

este centrată pe victime și acordă o atenție deosebită copiilor, promovând rolul raportorilor naționali și al

mecanismelor echivalente și cooptarea societății civile în acțiunile relevante. Coordonatorul european

pentru combaterea traficului oferă orientări politice strategice și promovează coordonarea între instituțiile

și agențiile UE, statele membre, țările terțe și organizațiile internaționale care luptă împotriva traficului de

ființe umane.

UE luptă, de asemenea, împotriva exploatării sexuale și abuzurilor asupra copiilor, raționalizând

eforturile depuse de statele membre pentru a-i aduce pe infractori în fața justiției și pentru a proteja

victimele. UE acordă o atenție deosebită combaterii noilor fenomene, cum ar fi utilizarea internetului

pentru a-i ademeni pe copii (de exemplu, infractorii pretind că sunt copii pentru a câștiga încrederea

potențialelor victime).

Întrucât tot mai mulți cetățeni utilizează serviciile bancare on-line și recurg la comerțul electronic,

riscul criminalității informatice este din ce în ce mai mare. Această activitate este foarte profitabilă și nu

cunoaște frontiere. Se poate desfășura pe scară largă și de la mare distanță. Cetățenii, întreprinderile,

10

guvernele și chiar societăți întregi pot cădea pradă atacurilor și fraudelor on-line: furt, phishing (practică

vizând obținerea frauduloasă a unor date confidențiale), spamuri, viruși informatici, piraterie. Sistemele și

infrastructurile de informații sunt deosebit de vulnerabile la atacuri prin botnet-uri (rețele de calculatoare

infectate de un virus care sunt controlate de la distanță fără ca proprietarii lor să fie conștienți de acest

lucru).

Uniunea Europeană sprijină cooperarea operativă a autorităților naționale implicate în combaterea

criminalității informatice, prin activități de sensibilizare, formare și cercetare. De asemenea, UE

coordonează acțiunile statelor membre menite să protejeze serviciile on-line destinate cetățenilor, precum

și alte acțiuni de combatere a fraudei și a contrafacerii legate de mijloacele de plată, altele decât

numerarul. În plus, UE a armonizat măsurile privind securizarea sistemelor informatice împotriva

atacurilor cibernetice. În cadrul Biroului european de poliție (Europol), Centrul european de combatere a

criminalității informatice (EC3) contribuie la protejarea cetățenilor și întreprinderilor europene împotriva

amenințărilor cibernetice, prin punerea în comun a expertizei și informațiilor, prin sprijinirea

investigațiilor penale și promovarea de soluții la nivel european și prin sensibilizarea publicului din UE cu

privire la aspecte legate de criminalitatea informatică. Traficul de droguri este un alt flagel împotriva

căruia statele membre trebuie să lupte împreună. Pentru rețelele de crimă organizată este o afacere extrem

de profitabilă, dar pentru țările europene este o problemă socială și de sănătate publică deosebit de

complexă. Observatorul European pentru Droguri și Toxicomanie (OEDT) pune la dispoziția UE și a

statelor membre informații sigure, obiective și comparabile despre droguri și consumul de droguri în

Europa, pentru a sprijini factorii de decizie în elaborarea legislației și pentru a facilita schimbul de bune

practici.

UE a decis să atace rețelele criminale în punctul cel mai vulnerabil, vizând profiturile lor

financiare. Uniunea Europeană oferă asistență statelor membre pentru a le ajuta să combată mai eficient

spălarea banilor, corupția și contrafacerea și să confiște bunurile obținute în urma săvârșirii de infracțiuni.

Spălarea banilor constă în investirea în afaceri legale a profiturilor obținute ilicit. Pentru a preveni acest

fenomen, UE reglementează instituțiile financiare, cerându-le, de exemplu, să raporteze orice tranzacții

dubioase sau neobișnuite. Sancțiunile penale aplicate de statele membre au fost armonizate la nivelul UE.

Corupția este strâns legată de crima organizată și deseori facilitează funcționarea piețelor ilegale (de ex.

traficul de țigări, de persoane și de droguri, prostituția). De cele mai multe ori, acestea reprezintă

amenințări transregionale. Pachetul anticorupție adoptat de UE prevede un mecanism de raportare care să

11

permită evaluarea periodică a măsurilor luate de statele membre împotriva acestui fenomen (raportul

anticorupție al UE). De asemenea, acesta insistă asupra corupției existente în diverse domenii politice din

interiorul și din afara UE. Raportul anticorupție al UE, care este publicat o dată la doi ani începând din

2013, este un instrument menit să consolideze un climat de încredere între statele membre, să promoveze

bunele practici și să stimuleze voința politică acolo unde rezultatele se lasă încă așteptate.

Contrafacerea este o problemă globală, cu grave consecințe economice și sociale. De exemplu, în

2009, autoritățile vamale de la frontierele externe ale UE au stopat intrarea pe teritoriul Uniunii a peste 43

500 de cutii conținând bunuri suspectate de încălcarea drepturilor de proprietate intelectuală (un total de

118 milioane de articole). Unele produse contrafăcute – alimente, medicamente, îngrășăminte, produse de

îngrijire corporală, articole pentru copii – pot prezenta o amenințare serioasă la adresa sănătății.

Distribuirea produselor contrafăcute a fost mult facilitată de dezvoltarea internetului și reprezintă o afacere

extrem de profitabilă și puțin riscantă pentru cei implicați. Pentru a împiedica distribuirea bunurilor

contrafăcute pe teritoriul UE, a fost consolidată aplicarea drepturilor de proprietate intelectuală, iar statele

membre pot acum să recurgă la sancțiuni și măsuri fără caracter penal împotriva falsificatorilor.

Identificarea și confiscarea fondurilor și a altor bunuri obținute ilicit reprezintă o modalitate

eficientă de a obstrucționa și descuraja activitățile rețelelor criminale. Utilizarea acestor fonduri în scop

social și pentru consolidarea măsurilor de prevenire a criminalității este benefică pentru întreaga societate.

Prevenirea terorismului

Terorismul nu cunoaște frontiere. Întrucât UE reprezintă o zonă de liberă circulație, statele membre

trebuie să acționeze împreună pentru a proteja valorile democratice, drepturile și libertățile cetățenilor

lor. Strategia UE de combatere a terorismului are patru obiective:

• prevenirea radicalizării terorismului și a recrutării de noi membri;

• protejarea cetățenilor și a infrastructurilor critice;

• urmărirea teroriștilor și aducerea lor în fața justiției;

• intervenția eficientă în caz de atacuri teroriste pentru a reduce la maxim consecințele acestora.

Pentru a preveni atacurile teroriste, este esențial să eradicăm însăși sursa fenomenului, adică să

prevenim radicalizarea și apariția unor noi generații de teroriști. Strategia UE pentru combaterea

radicalizării și recrutării conține standarde și măsuri comune prin care statele membre pot preveni mai

eficient aceste fenomene. În ultimii ani, majoritatea atacurilor teroriste au fost comise cu ajutorul

explozibililor fabricați de obicei acasă din produse chimice distribuite pe scară largă și disponibile pe

12

piață. Prin urmare, UE depune eforturi pentru a reduce accesul la acești precursori chimici și pentru a

îmbunătăți securitatea explozibililor și a materialelor care servesc la fabricarea bombelor, astfel încât

acestea să nu poate fi utilizate de teroriști. Planul de acțiune al UE privind îmbunătățirea securității

explozibililor definește o serie de acțiuni concrete privind prevenirea, detectarea și intervenția în cazul

utilizării necorespunzătoare a explozibililor.

Atacurile teroriste pot duce la apariția unor situații problematice, cum ar fi defecțiunile la nivelul

infrastructurilor critice (acest lucru se poate întâmpla și în caz de catastrofe naturale). Deteriorarea acestor

infrastructuri indispensabile pentru menținerea funcțiilor vitale ale societății poate fi periculoasă pentru

securitatea și bunăstarea cetățenilor europeni. UE a adoptat o abordare comună privind evaluarea nevoilor

de protecție ale infrastructurilor critice europene, punând accent pe sectoarele energiei și transporturilor.

UE participă periodic la dialoguri și parteneriate cu țări terțe și organizații internaționale, cum ar fi

Organizația Națiunilor Unite (ONU), pentru a coopera direct cu acestea în domenii care țin de securitatea

comună. În acest scop, UE se bazează pe sprijinul rețelei sale de 140 de delegații aflate în toată lumea,

care răspund de reprezentarea în străinătate a intereselor Uniunii Europene și ale cetățenilor săi. Acest

sistem permite eliminarea amenințărilor la adresa securității înainte ca acestea să ajungă pe teritoriul UE.

De asemenea, garantează că măsurile de combatere a criminalității și terorismului sunt adoptate în mod

coerent și complementar cu politicile externe ale UE.

Crearea spațiului Schengen – o zonă a liberei circulații care acoperă în prezent cea mai mare parte

a Europei – este una dintre cele mai importante și mai tangibile realizări ale UE. Apariția spațiului

Schengen a dus la o creștere fără precedent a mobilității, permițându-le cetățenilor din țările UE dar și din

țări terțe să se deplaseze liber pe acest teritoriu comun. Spațiul Schengen reprezintă, de asemenea, un

factor esențial pentru creșterea și prosperitatea statelor membre. Extinderile sale recente și viitoare vor

consolida libertatea de deplasare a cetățenilor. UE va continua să faciliteze accesul legal la acest teritoriu,

luând, în același timp, măsurile care se impun pentru a combate criminalitatea și terorismul. Aceste

fenomene reprezintă o provocare majoră pentru securitatea UE și, prin urmare, necesită o reacție clară și

globală. De asemenea, Uniunea va consolida cooperarea dintre autoritățile competente ale statele membre

și se va alătura eforturilor lor pentru ca Europa să devină și mai sigură.

13

BIBLIOGRAFIE

Direcția Generală Afaceri Interne a Comisiei Europene: http://ec.europa.eu/dgs/home-affairs

Agenția Europeană pentru Gestionarea Cooperării Operative la Frontierele Externe ale Statelor

Membre ale Uniunii Europene: http://frontex.europa.eu

Site-ul UE privind combaterea traficului: http://ec.europa.eu/anti-trafficking

Observatorul European pentru Droguri și Toxicomanie: http://emcdda.europa.eu

Oficiul European de Poliție: https://www.europol.europa.eu

Colegiul European de Poliție: http://www.cepol.europa.eu

Europe Direct http://europedirect.europa.eu

Securitatea la frontier; sa intelegem politicile Uniunii Europene; border and security.ro

14