sjea-dj. · pdf fileuniversitatea spiru haret facultatea de Științe juridice, economice și...
TRANSCRIPT
Universitatea Spiru Haret Facultatea de Științe Juridice, Economice și Adminsitrative, Craiova
Departamentul Ştiinţe juridice şi administrative
Programul de studii: Drept
Disciplina MEDIERE ŞI ARBITRAJ
Anul IV
SINTEZE CURS
Ghid de mediere
-Cuprins-
I.Ghid de mediere pentru justitiabili 1.1 Ce este medierea?
1.2 Cand si cum se poate recurge la mediere?
1.3 Cum se desfasoara medierea?
1.4 Cum se ajunge la mediere?
1.5 Avantajele medierii pentru justitiabili
II. Profesia de mediator 2.1 Cine poate deveni mediator si in ce conditii?
2.2 Consiliul de Mediere
2.3 Tabloul Mediatorilor
2.4 Notiuni de etica si deontologie profesionala pentru mediatori
2.5 Raspunderea disciplinara a mediatorilor
2.6 Forme de exercitare a profesiei de mediator
III. Ghid de mediere pentru practicienii dreptului
3.1 Avantajele medierii pentru practicienii dreptului
3.2 Contractul de mediere
3.3 Acordul de mediere
3.4 Clauza de mediere in contractele comerciale
3.5 Practica judiciara in domeniul medierii
IV. Ghid de mediere pentru magistrati 4.1. Preocupări europene pentru ADR
4.2. Modalităţile ADR
4.3. Modul de funcţionare a ADR
4.4. Standarde internaţionale privind medierea
4.5. Judecătorul şi soluţionarea amiabilă în procesul românesc
4.6. Judecătorul şi concilierea judiciară în procesul românesc
4.7. Judecătorul şi medierea în procesul românesc
4.8. Avantajele medierii
4.9. Rolul judecătorului în popularizarea medierii
4.10. Concluzii
V. Ghid de mediere pentru mediatori 5.1Necesitatea utilizarii unei formularistici unitare
5.2 Declaratie introductiva - Model
5.3. Contract de mediere - Model
5.4 Acord de mediere - Model
5.4 Proces-verbal de inchidere a medierii - Model
5.6 Invitatie la mediere - Model
5.7 Contract pregatire mediere - Model
VI. Legislatie utila
6.1 Legea nr. 192/20066.2 Codul de etica si deontologie
profesionala a mediatorilor
6.3 Regulamentul de organizare si functionare a Consiliului de
Mediere
6.4 Standardul de formare a mediatorului
6.5 Procedura de autorizare a mediatorilor
6.6 Directiva 2008/52/CE a Parlamentului European si a
Consiliului
VII. Formulare utile in mediere 7.1 Act infiintare birou mediator
7.2 Act infiintare birou mediatori asociati
7.3 Ghid de autorizare ca mediator
7.4 Cerere inscriere in Registrul National al Asociatiilor
Profesionale
7.5 Act constitutiv, statut si proces-verbal constituire asociatie in
domeniul medierii
7.6 Lista furnizorilor de formare in domeniul medierii
VIII. Bibliografie selectiva
1.1Ce este medierea? Medierea este un concept nou pentru publicul romanesc fiind preluat ca
un model viabil de solutionare a conflictelor, din legislatia altor state cu
experienta incontestabila in domeniu.
Din acest motiv, intelegerea rolului medierii si cunoasterea procedurii in
sine, constituie o prioritate pentru obtinerea unor rezultate satisfacatoare
prin aplicarea medierii pe scara larga.
Medierea nu se adreseaza unor categorii sociale privilegiate sau unor
structuri elitiste ci este un instrument util aflat la dispozitia oricarei
persoane care doreste sa stinga un litigiu sau sa previna aparitia lui. Nu
este o solutie miraculoasa de impacare ci un proces elaborat, in care rolul
principal il au partile aflate in conflict.
Rolul prezentei lucrari este de a familiariza publicul roman cu procedura
medierii dar in acelasi timp si de a se adresa unor specialisti ai diverselor
domenii in scopul furnizarii unor instrumente utile de aplicare si
aprofundare a institutiei.
Medierea nu este o procedura greoaie sau inaccesibila justitiabilului sau
potentialului justitiabil, nu este impovaratoare financiar, nu abuzeaza de
timpul alocat si ofera satisfactii concrete partilor implicate, cu atat mai
mult cu cat solutia le apartine in integralitate.
Medierea reprezinta starea de normalitate in timp ce recurgerea la instanta
de judecata trebuie privita ca pe o optiune extrema si nu ca pe o prima
solutie.
Medierea se poate transforma intr-o oportunitate pentru partile aflate in
conflict, o oportunitate prin care toate partile implicate au doar de
castigat.
Prima definitie a termenului de mediere in sensul de interventie umana
intre doua persoane a fost data de Dictionarul Universal francez de la
1690 si ulterior Dictionarul Enciclopedic Francez de la 1694.
Din punct de vedere etimologic termenul de mediere provine din
latinescul ,, mediare ,,
si se poate traduce prin mijlocire , intermediere.
Cuvantul mediere este definit de DEX ca fiind o actiune de mijlocire
sau de intermediere, mijlocirea unei intelegeri intre doua sau mai multe
parti adverse , interventia in calitate de intermediar pentru a inlesni,
actiunea de a pune la cale, contribuind la realizare.
Societatea umana a incercat de-a lungul sa creeze metode inovative de
solutionare a conflictelor, altele decat cele uzuale, intrucat acestea din
urma si-au dovedit limitele. In acest context, a luat nastere medierea, in
mod firesc, ca o reactie la ineficacitatea celor deja existente. Medierea,
folosita din cele mai vechi timpuri de fenicienii, grecii si romanii a
evoluat impreuna cu societatea perfectionandu-se continuu.
Într-o societate în care relaţiile personale şi profesionale se desfaşoară
contra cronometru, apariţia conflictelor devine o realitate, iar abordarea
acestora trebuie să renunţe la stabilirea unui învins şi a unui învingător.
Soluţiile găsite trebuie să se bazeze pe principiul contrabalansării
intereselor părţilor implicate, iar medierea este una dintre soluţiile care
generează opţiuni pentru o situaţie mutual avantajoasă.
Din cauza ritmului alert al modului de interacţiune, persoanele nu pot
deţine întotdeauna controlul asupra procesului de relaţionare şi de cele
mai multe ori există riscul apariţiei unor situaţii conflictuale, în care
comunicarea nu mai are rezultatele aşteptate.
Preocuparea pentru stabilirea unor criterii de echilibrare a câştigurilor şi a
pierderilor trebuie să depăşească bariera propriilor interese. De aceea
medierea, ca şi metodă de rezolvare alternativă a disputelor oferă
posibilitatea introducerii in conflict a unei persoane terţe, neutre şi
imparţiale care traseaza liniile generale, in încercarea de a se identifica o
soluţie.
Mediatorul, ca şi facilitator al discuţiilor, are rolul de a aduce în centrul
negocierilor dezideratele părţilor astfel încât să încurajeze conturarea unui
acord între cei implicaţi.
Medierea si profesia de mediator au fost reglementate in Romania prin
adoptarea Legii nr. 192/2006, pornindu-se de la ideea ca medierea
constituie una dintre temele importante ale strategiei de reforma in
justitie, fiind o prioritate în cadrul Planului de acţiune pentru
implementarea Strategiei de reforma a sistemului judiciar 2005-2007.
Prin adoptarea legii s-a urmarit reducerea volumului de activitate a
instanţelor şi in consecinta degrevarea acestora de cat mai multe cauze,
incercandu-se cresterea calitatii actului de justitie prin satisfacerea
intereselor partilor.
Medierea este un proces elaborat in care partile aflate in conflict au
ocazia sa-si exprime dorintele, nevoile, aspiratiile ,asteptarile si
interesele, ajutand totodata la reflectia individului si a grupului, in scopul
luarii deciziei cele mai satisfacatoare pentru ele insele.
La intrebarea „Ce este medierea?” ne raspunde chiar articolul 1 din
Legea 192 din 16 mai 2006 privind medierea şi organizarea profesiei de
mediator din Romania care prevede ca:
“(1) Medierea reprezintă o modalitate facultativă de soluţionare a
conflictelor pe cale amiabilă, cu ajutorul unei terţe persoane specializate
în calitate de mediator, în condiţii de neutralitate, imparţialitate şi
confidenţialitate.
(2) Medierea se bazează pe încrederea pe care părţile o acordă
mediatorului, ca persoană aptă să faciliteze negocierile dintre ele şi să le
sprijine pentru soluţionarea conflictului, prin obţinerea unei soluţii
reciproc convenabile, eficiente şi durabile.”
O alta definitie a medierii o extragem din articolul 2 alineatul 1 din legea
numarul 134 din 14 mai 2007 , lege cu privire la mediere din Republica
Moldova si anume ca ,, Medierea reprezintă o modalitate alternativă de
soluţionare a conflictului dintre părţi pe cale amiabilă, cu ajutorul unei
terţe personane” Articolul 2 din cadrul aceleeasi legi precizeaza si
conditiile in care aceasta se realizeaza:,, Medierea se bazează pe
încrederea pe care părţile o acordă mediatorului, ca persoană aptă să
faciliteze negocierile dintre ele şi să le acorde asistenţă în soluţionarea
conflictului prin obţinerea unei soluţii reciproc acceptabile, eficiente şi
durabile,,.
Putem trage astfel concluzia ca medierea are urmatoarele caracteristici:
- este o modalitate alternativă de rezolvare a conflictelor;
- este o procedură voluntară şi confidenţială (benevola);
- implică intervenţia unei terţe persoane neutre, imparţiale şi fără
putere de decizie – mediatorul, dar care este apta sa faciliteze
negocierea dintre parti,
- mediatorul facilitează comunicarea între părţi, generarea de opţiuni
in scopul rezolvarii conflictului;
- ajută părţile să găsească o soluţie reciproc acceptată.
Tinand cont de toate aceste caracteristici putem defini medierea ca fiind
o procedura voluntara si o modalitate alternativa de rezolvare a
conflictelor, cu ajutorul unei terte persoane, neutre si impartiale, fara
putere de decizie – mediatorul, care este calificata sa asiste partile sa
negocieze, facilitand comunicarea dintre ele si ajutandu-le sa ajunga la o
intelegere unanim acceptata, eficienta si durabila, in conditii de
confidentialitate.
Termenul de mediere il regasim inclusiv in constitutia Romaniei din
1990 in articolul 80 alin. 2 , referitor la puterile Presedintelui Romaniei
care exercită funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între
stat şi societate.
Medierea împuterniceşte părţile implicate de a decide singure cum
conflictul trebuie să fie soluţionat. Soluţionarea conflictelor prin
intermediul medierii aduce schimbări pozitive în dezvoltarea personală
precum şi în comunicarea şi înţelegerea reciprocă a persoanelor
participante la conflict. Aceasta conduce la schimbarea şi întărirea
bunelor relatii dintre oameni în general, atâta timp cat medierea are ca
scop si educarea societăţii ca întreg.
Medierea ofera altceva decat instanta de judecata si anume confera
puterea partilor de a-si solutiona ele insele neintelegerile existente si de a
preintampina aparitia altor neintelegeri.
1.2Cand si cum se poate recurge la mediere?
Legea medierii prevede ca partile pot recurge la mediere în mod voluntar,
inainte sau dupã declansarea unui proces în fata instantelor competente,
convenind sã solutioneze pe aceastã cale orice tip de conflicte. Partile au
dreptul de a-si solutiona disputele prin mediere atât în afara, cât si în
cadrul procedurilor obligatorii de solutionare amiabilã a conflictelor
prevãzute de lege. Nu pot face obiectul medierii doar drepturile strict
personale, cum sunt cele privitoare la statutul persoanei, precum si orice
alte drepturi de care pãrtile, potrivit legii, nu pot dispune prin conventie
sau prin orice alt mod admis de lege.
In concluzie, partile pot recurge la mediere inainte sau dupa declansarea
unui proces, partile avand dreptul de a-si solutiona prin mediere orice tip
de conflict cu privire la drepturi asupra carora pot dispune.
Cu toate ca medierea se poate aplica in principiu cu privire la orice tip de
conflict, legiuitorul roman instituie prevederi speciale cu privire la
medierea in anumite domenii ale dreptului referindu-se in mod special la
conflicte penale, conflictele civile si conflicte familiale. Era benefica si o
prevede speciala cu privire la conflictele comerciale avand in vedere
faptul ca la nivel mondial, medierea are o aplicabilitate deosebita in
conflictele comerciale. Totusi, cu toate ca nu este prevazut in mod expres,
dispozitiile cu privire la conflictele civile se aplica si conflictelor
comerciale.
Legea 192/2006 in articolele 61-63 cuprinde dispozitii speciale cu privire
la medierea privitoare la conflictele de natura civila.
Aceste prevederi vizeaza procedura medierii in cazul existentei unui
litigiu aflat pe rolul instantei de judecata.
In aceste cazuri, partile pot sa isi solutioneze litigiul prin mediere fie din
initiativa proprie, fie la recomandarea instantei de judecata. In cazul in
care instanta le recomanda partile sa isi solutioneze conflictul prin
mediere, aceasta recomandare nu are caracter imperativ, partile putand sa
nu o accepte. Astfel, legiuitorul roman a oferit posibilitatea partilor de a
analiza oportunitatea apelarii la mediere incercand in acelasi timp sa le si
responsabilizeze. Pentru ca medierea sa aiba sanse de reusita este vital ca
partile sa isi doreasca sa utilizeze medierea ca mijloc alternativ de
solutionare. O mediere obligatorie impusa printr-un text de lege nu ar fi
intotdeauna eficienta.
Partile pot chiar ele sa propuna medierea sau sa accepte recomandarea
instantei de a apela la mediere. Varianta acceptarii recomandarii instantei
este preferabila avand in vedre ca in mod gresit, datorita lipsei unei
traditii in domeniul medierii in Romania, unele parti ar considera ca fiind
un semn de slabiciune din partea adversarului din proces, propunerea
acestuia de a incerca sa isi solutioneze conflictul prin mediere.
Conform articolului 61 din lege alin. 1 din lege partile pot ajunge prin
mediere fie la o intelegere totala, cu privire la toate conflictele existente
intre parti si deduse judecatii, fie la o intelegere partiala doar cu privire la
anumite conflicte deduse judecatii.
Sunt instituite de catre legiuitor anumite obligatii care ii revin
mediatorului.La închiderea procedurii de mediere, mediatorul este obligat
sã informeze în scris instanta de judecatã dacã pãrtile au ajuns sau nu la o
întelegere în urma procesului de mediere. Mediatorul este obligat sa
informeze in scris instanta in toate cazurile: intelegere totala, intelegere
partiala, mediere esuata sau mediere denuntata.
Art. 62 alin. 1 din legea 192/2006 prevede ca: “Pentru desfãsurarea
procedurii de mediere, judecarea cauzelor civile de cãtre instantele
judecãtoresti sau arbitrale va fi suspendatã la cererea pãrtilor, în conditiile
prevãzute de art. 242 alin. 1 pct. 1 din Codul de procedurã civilã”. Din
interpretarea textului de lege reiese ca partile sunt obligate sa ceara
suspendarea cauzei, aceasta neproducandu-se din oficiu. Cererea partilor
de suspendare a judecatii nu poate fi respinsa de catre instanta de judecata
in situatia in care partile fac dovada inceperii medierii. Partile au si
posibilitatea si de a nu cere suspendarea cauzei urmand sa isi programeze
medierea intre termenele date de instanta.
Cursul termenului perimãrii, prevede art. 62 alin.2, este suspendat pe
durata desfãsurãrii procedurii de mediere. Legiuitorul limiteaza insa
durata suspendarii cursului termenului de perimare la maximum 3 luni de
la data semnãrii contractului de mediere. Instanta, din oficiu sau la
cererea partii constata perimarea in conformitate cu prevederile art. 252
Cod procedura civila.
Termenul de 3 luni prevazut de lege, este un termen echitabil in care
partile au timpul necesar sa ajunga la o intelegere prin mediere. In acest
termen se pot programa mai multe sedinte de mediere in cazul in care
partile nu ajung la o intelegere de la prima sedinta de mediere.
Dupa suspendarea cauzei prin admiterea cererii de suspendare de catre
instanta, partile pot sa ajunga sau sa nu ajunga la o intelegere in cazul
medierii. Indiferent de varianta, partile revin in instanta fie pentru a
continua judecata in cazul esuarii medierii, fie pentru incuviintarea
intelegerii de catre instanta. In oricare dintre cazuri, partile vor cere
repunerea pe rol a cauzei. Doar partile sunt titulare ale cererii de repunere
pe rol a cauzei, mediatorul nefiind indrituit sa faca aceasta cerere. Cererea
de repunere pe rol este scutitã de taxa judiciarã de timbru.
Articolul 63 din Legea 192 prevede ca in cazul în care conflictul a fost
solutionat pe calea medierii, instanta va pronunta o hotãrâre, potrivit
dispozitiilor art. 271 din Codul de procedurã civilã. Hotararea de
expedient pe care o va pronunta instanta la cererea partilor, va cuprinde
termenii intelegerii la care au ajuns partile. Hotararea pe care o va
pronunta instanta va putea fi si una partiala in cazul in care partile nu au
ajuns prin mediere decat la o intelegere partiala.In acest caz, instanta va
respinge capatul de cerere cu privire la care partile au ajuns la o
intelegere ca fiind fara obiect.
Odatã cu pronuntarea hotãrârii, in situatia in care partile au reusit sa isi
solutioneze conflictul prin mediere, instanta va dispune, restituirea taxei
judiciare de timbru plãtite pentru învestirea acesteia. De retinut este faptul
ca aceasta restituire va avea loc doar la cererea pãrtii interesate, instanta
nefacand acest lucru din oficiu.
Legea nr 192/2006 prevede anumite dispozitii speciale privind conflictele
de familie, legiuitorul acordand o atentie deosebita neintelegerilor din
interiorul familiei in incercarea de a proteja mediul familial si de a
incuraja solutionarea acestor dispute in mod amiabil. Articolele 64-66 din
lege sunt cele care instituie prevederi cu caracter special privind
conflictele familiale.
In articolul 64 sunt exemplificate cateva tipuri de conflicte familiale care
pot fi solutionate prin mediere: neîntelegerile dintre soti privind
continuarea cãsãtoriei, exercitiul drepturilor pãrintesti, stabilirea
domiciliului copiilor si contributia pãrintilor la întretinerea copiilor.
Aceste tipuri de conflicte nu sunt enumerate limitativ ci exemplicativ,
mentionandu-se ca pot fi solutionate prin mediere orice alte neîntelegeri
care apar în raporturile dintre soti cu privire la drepturi de care ei pot
dispune potrivit legii.
Desfacerea cãsãtoriei si rezolvarea aspectelor accesorii divortului se poate
realiza si cu ajutorul medierii. Medierea poate vea loc in cazul in care
procesul este deja pe rol sau chiar inainte de a se ajunge in instanta.
Intelegerea dintre soti obtinuta prin mediere se depune de cãtre pãrti la
instanta competentã sã pronunte divortul. Chiar daca partile ajung la o
intelegere pe cale amiabila, aceasta trebuie sa ia act de intelegerea partilor
si sa pronunte o hotarare conform prevederilor art. 271 Cod procedura
civila.
Legiuitorul instituie obligatii specifice pentru mediator: acesta va veghea
ca “rezultatul medierii sã nu contravinã interesului superior al copilului,
va încuraja pãrintii sã se concentreze în primul rând asupra nevoilor
copilului, iar asumarea responsabilitãtii pãrintesti, separatia în fapt sau
divortul sã nu impieteze asupra cresterii si dezvoltãrii acestuia”.
Aceasta obligatie care trebuie raportata si la prevederile art. 2 din Legea
nr. 272/2004 care instituie principiul interesului superior al copilului, ii
acorda mediatorului posibilitatea de a constata esuarea medierii in situatia
in care rezultatul medierii contravine interesului superior al minorului.
Mediatorul ii mai revine conform legii si obligatia de a verifica pe tot
parcursul procedurii de mediere si chiar inainte de încheierea contractului
de mediere dacã între pãrti existã o relatie abuzivã ori violentã. In cazul
constatarii existentei unor astfel de cazuri de naturã a influenta medierea,
mediatorul va decide dacã solutionarea prin mediere este potrivitã. Daca
acest lucru nu este posibil mediatorul va constata esuarea medierii
Art. 66 alin. 2 din lege prevede ca : „Dacã, în cursul medierii, mediatorul
ia cunostintã de existenta unor fapte ce pun în pericol cresterea sau
dezvoltarea normalã a copilului ori prejudiciazã grav interesul superior al
acestuia, este obligat sã sesizeze autoritatea competent.
Legiuitorul roman acorda o atentie deosebita aplicarii medierii in
domeniul Dreptului Penal. Articolele 67-70 din Legea nr. 192/2006
prevad dispozitii speciale privind medierea în cauzele penale, acordand
astfel o importanta deosebita medierii in acest domeniu.
Se poata apela la mediere in faza de urmarire penala sau in cursul
judecatii. Mai mult, se poate realiza acest lucru si inainte de inaintarea
plangerii sau inceperea procesului intrucat legea medierii prevede ca se
poate apela oricand la aceasta modalitate alternativa de solutionare a
conflictelor.
Dispozitiile din lege se aplica cu precadere in cauzele penale care privesc
infractiuni pentru care, potrivit legii, retragerea plangerii prealabile sau
impacarea partilor inlatura raspunderea penala. Nici in cazul restul
cauzelor penale medierea nu este exclusa putandu-se solutiona pe aceasta
cale o multitudine de aspecte survenite in cadrul procesului penal (cel mai
bun exemplu este cel referitor la solutionarea actiunii civile in cadrul
procesului penal, acest lucru se poate realiza in orice fel de cauza penala
prin mediere).
Partea vatamata, faptuitorul sau orice alt participant in procesul penal nu
pot fi obligati sa apeleze la mediere, aceasta fiind o procedura
eminamente facultativa. Cu ocazia medierii trebuie asigurat dreptul
fiecarei parti la asistenta juridica iar in cazurile in care se impune acest
lucru, dreptul de a beneficia de serviciile unui interpret. De asemenea, in
cazul minorilor, trebuiesc asigurate garantiile prevazute de lege penala
pentru acestia.
Daca partile isi solutioneaza conflictul prin mediere inaintea inceperii
procesului penal, partea vatamata nu mai poate sesiza pentru infractiunea
respectiva organele de cercetare penala sau instanta de judecata. In
situatia in care medierea este initiata chiar in termenul de introducere al
plangerii prealabile, acest termen se suspenda pe durata desfasurarii
medierii. Daca partile aflate in conflict se impaca nu mai este necesara
implicarea organelor de cercetare penala sau instanta de judecata. In cazul
in care partile aflate in conflict nu s-au impacat, partea vatamata poate
introduce plangerea prealabila in termenul legal, termen care isi va relua
cursul de la data intocmirii procesului-verbal de inchidere a procedurii de
mediere.Se socoteste in acest caz si termenul scurs inainte de suspendare.
Se poate apela la mediere si dupa inceperea urmaririi penale sau a
judecatii. In aceste cazuri cercetarea penala sau a judecata se suspenda de
la data prezentarii de catre parti a contractului de mediere. Suspendare nu
poate dura mai mult de 3 luni de la data semnarii contractului de mediere.
Aceasta suspendare inceteaza in momentul in care procedura medierii se
inchide prin oricare dintre modurile prevazute de lege chiar daca nu au
trecut 3 luni. Termenul de 3 luni este aplicabil pentru cazurile in care
medierea nu este finalizata in acest termen.
Mediatorul are obligatia sa comunice organului judiciar o copie a
procesului-verbal de inchidere a procedurii de mediere. Daca procesul-
verbal constata faptul ca partile nu s-au impacat, procesul penal se reia
din oficiu. In cazul in care procesul-verbal nu se comunica, procesul
penal se reia din oficiu dupa expirarea termenului de 3 luni indicat
anterior.
Datorita acestor avantaje concrete, medierea in domeniul penal va fi o
procedura uzitata in special in cazul plangerilor prealabile dar si in restul
cauzelor penale. In realizarea acestor deziderate, un loc important il
ocupa organele de cercetare penala si instanta de judecata care pot sfatui
partile sa apeleze la mediere.
Medierea se aplica si in domeniul Dreptului Comercial si de aceea nu
putem să facem abstracție de mediul de afaceri și de raporturile juridice
contractuale și comerciale existente între comercianți, pe de o parte, sau
între comercianți și necomercianți, pe de altă parte.
Există o strânsă interdependență între aceste două categorii de
coparticipanți la faptele de comerț , iar scopul lor imediat este acela de a
obține profit în scop personal și în cel mai scurt timp cu putință.
Putem spune că profitul și timpul sunt două elemente esențiale care
influențează atât raporturile juridice contractuale și comerciale cât și
relațiile de afaceri dintre comercianți.
Medierea este o procedură alternativă și voluntară prin care o terță
persoană numită mediator facilitează ajungerea la o înțelegere reciproc
avantajoasă si unanim acceptată de către părțile mediate, înțelegere bazată
pe interesul real al părților, toate acestea în condiții de neutralitate,
imparțialitate și confidențialitate.
Ținând cont că factorii timp și profit sunt elemente determinante într-o
afacere rentabila și că părțile sunt direct interesate având un interes
legitim și imediat, medierea se dovedeste a fi soluție viabilă care satisface
comercianților sau participanților la faptele de comerț toate aceste
necesități.
Medierea, atât prin rapiditatea procedurii, cât și prin rezultatele imediate
care pot fi obținute prin aceasta, poate fi o soluție pentru părțile implicate
într-un proces clasic ca să economisească atât timp cât și bani, iar pe
deasupra, soluția la care au ajuns în urma procesului de mediere să le
satisfacă toate interesele.
Un alt avantaj al medierii în raport cu instanța este acela că medierea este
o procedură confidențială pe când procesul este de esență public. Acest
principiu al medierii poate să-i satisfacă comerciantului și alte interese
ascunse, lucru ce nu ar fi putut fi realizat într-o procedură publică (ex.un
comerciant nu vrea ca partenerii săi de afaceri să afle că nu poate executa
un contract întrucât are un proces pe rol cu furnizorii, caz în care
imaginea sa în rândul comunității de afaceri ar fi afectată, fapt ce ar duce
la pierderea credibilității și implicit la pierderea de oportunități în
afaceri).
Cu alte cuvinte, medierea poate satisface nu numai interese de ordin
material dar și de imagine, prin mediere partea interesată putându-și
menține și imaginea de bun și corect comerciant.
Ca și modalitate de a ajunge și de a uza de această procedură putem să
constatăm că există două posibilități :
- o primă modalitate este aceea de autoreferire, atunci când comerciantul
alege în baza liberului arbitru și în virtutea autodeterminării procedura
medierii cât și mediatorul;
- cea de-a doua modalitate o reprezintă îndrumarea instanței către
procedura medierii, lăsând la latitudinea părților alegerea mediatorului,
caz în care procesul este suspendat până la încheierea procedurii de
mediere.
În ambele situații principiul autodeterminării părților în privința alegerii
mediatorului este respectat. Mai mult decât atât, dacă medierea intervine
în timpul judecății si părțile au ajuns la o înțelegere mutual acceptată si
avantajoasă din punctul lor de vedere, taxa de timbru datorată de parți
statului poate fi restituită.
De asemenea, părțile pot recurge la mediere chiar și atunci când sunt
implicate în alte forme de rezolvare a conflictelor cum ar fi arbitrajul sau
procedura concilierii.
În aceste condiții, putem vorbi de faptul că medierea se bazează pe
încrederea pe care părțile aflate în conflict o acordă mediatorului, putând
concluziona că, din punct de vedere juridic, alegerea mediatorului are un
profund caracter intitu personae.
Alt avantaj al medierii îl reprezintă posibilitatea comercianților de a evita
arbitrajul și instanța prin prevederea în contractele comerciale a unor
clauze cu privire la rezolvarea litigiilor prin procedura medierii. Această
clauză dobândește putere de lege, întrucât ea constituie legea parților și a
fost stipulată în deplină cunoștință de cauză și de comun acord.
Validitatea clauzei de mediere este independentă de validitatea
convenției.
Instituția mandatului de reprezentare operează, de asemnea, și în cazul
medierii în privința părților aflate în conflict.
În medierea comercială pot participa atât părțile aflate în conflict,
persoane juridice precum și persoane fizice ce săvârșesc fapte de comerț,
sau care au avut diverse relații cu persoanele juridice, precum și alte
persoane care sunt sau nu au fost implicate în conflict. Din această ultimă
categorie fac parte avocații, traducătorii, experții și interpreții precum și
orice alte persoane cu care părțile sunt de comun acord să participe la
mediere atunci când părțile consideră că este necesară prezența acestora.
Avand un caracter voluntar, partile au posibilitatea să renunțe în orice
moment la mediere, fără să genereze consecințe juridice.
Întelegerea în medierea comercială este concretizată printr-un acord care
este unanim acceptat de părți și el este rezultatul negocierii dintre părți pe
baza intereselor lor reale și imediate, fără ca asupra lor să existe
constrângeri.
Putem conchide că în urma procedurii de mediere comercianții aflați în
conflict se pot declara câștigători, nu numai pentru faptul că și-au rezolvat
conflictul în mod convenabil ci și pentru că au posibilitatea de a-și păstra
legăturile comerciale.
Conform Legii nr. 192/2006, medierea este aplicabila in majoritatea
tipurilor de procese, exceptandu-le pe cele de dreptul muncii si cele care
privesc drepturi strict personale, cu privire la care partile nu pot dispune.
Conflictele de munca se solutioneaza in baza prevederilor Legii
168/1999, printre modalitatile de solutionare este mentionata si medierea
in conditii speciale prevazute de articolele 26-31.
Pe langa tipurile de conflicte prevazute de legea 192/2006, medierea se
poate aplica oricarui tip de conflict cu privire la care partile au dreptul de
a dispune, cele prezentate anterior fiind cele pe care legiuitorul le
considera a fi mai frecvente. Pentru a conchide, medierea are o arie
generoasa de aplicare putand conduce la stingerea numeroaselor tipuri de
conflicte, aflate sau nu pe rolul instantelor de judecata.
1.3 Cum se desfasoara medierea?
Pentru a apela la mediere este necesara cunoasterea procedurii in sine de
catre parti. Explicarea principiile medierii, efectelor acesteia şi a regulile
aplicabile ii revine mediatorului.
Anterior semnării contratului de mediere, mediatorul va explica, în
termeni clari, drepturile pe care părtile implicate într-un conflict le au în
timpul medierii, va explica acestora rolul său de facilitator în cadrul
acestei proceduri voluntare, le va prezenta procedura desfăşurării sedintei
de mediere, avantajele medierii şi costurile pe care le implică.
De obicei, medierea are loc la sediul biroului mediatorului. Medierea
poate avea loc doar dupa semnarea contractului de mediere intre mediator
si partile care urmeaza a fi mediate. După semnarea contractului, se va
stabili, prin acordul părtilor, data şi ora începerii sedintei de mediere, iar
mediatorul va stabili locul desfăşurării medierii.
Obligatia mediatorului este una de diligenta si nu una de rezultat.
Onorariul mediatorului se suporta in cote egale de catre parti daca acestea
nu convin altfel.
Spatiul in care are loc medierea trebuie sa fie apt pentru mediere (liniştit,
primitor, intim, neutru). Mobilierul trebuie să fie adecvat, obigatorie fiind
prezenta unei mese şi un număr suficient de scaune.
Medierea se bazeazã pe cooperarea pãrtilor si utilizarea, de cãtre
mediator, a unor metode si tehnici specifice, bazate pe comunicare si
negociere. Metodele si tehnicile utilizate de cãtre mediator trebuie sã
serveascã exclusiv intereselor legitime si obiectivelor urmãrite de pãrtile
aflate în conflict. Mediatorul nu poate impune pãrtilor o solutie cu privire
la conflictul supus medierii.
Sedinta de mediere se desfasora intr-o sesiune comuna iar daca
mediatorul considera ca este cazul pot avea loc una sau mai multe sesiuni
separate cu partile. De asemenea, pot avea loc una sau mai multe sedinte
de mediere, in functie de complexitatea conflictului.
Pãrtile aflate în conflict au dreptul sã fie asistate de avocat sau de alte
persoane, în conditiile stabilite de comun acord. În cursul medierii pãrtile
pot fi reprezentate de alte persoane, care pot face acte de dispozitie, în
conditiile legii.
Sustinerile fãcute pe parcursul medierii de cãtre pãrtile aflate în conflict,
de persoanele care le insotesc, precum si de cãtre mediator au caracter
confidential fatã de terti si nu pot fi folosite ca probe în cadrul unei
proceduri judiciare sau arbitrale, cu exceptia cazului în care pãrtile convin
altfel ori legea prevede contrariul. Mediatorul va atrage atentia
persoanelor care participã la mediere asupra obligatiei de pãstrare a
confidentialitãtii si le va putea solicita semnarea unui acord de
confidentialitate.
Dacã, pe parcursul medierii, apare o situatie de naturã sã afecteze scopul
acesteia, neutralitatea sau impartialitatea mediatorului, acesta este obligat
sã o aducã la cunostinta pãrtilor, care vor decide asupra mentinerii sau
denuntãrii contractului de mediere. Mediatorul are dreptul sã se abtinã si
sã închidã procedura de mediere. În aceastã situatie mediatorul este
obligat sã restituie onorariul proportional cu etapele de mediere
neparcurse sau, dupã caz, sã asigure continuarea procedurii de mediere, în
conditiile stabilite prin contractul de mediere.
În cazul în care conflictul supus medierii prezintã aspecte dificile sau
controversate de naturã juridicã ori din orice alt domeniu specializat,
mediatorul, cu acordul pãrtilor, poate sã solicite punctul de vedere al unui
specialist din domeniul respectiv. Atunci când solicitã punctul de vedere
al unui specialist din afara biroului sãu, mediatorul va evidentia doar
problemele controversate, fãrã a dezvãlui identitatea pãrtilor.
Procedura de mediere se închide, dupã caz:
-prin încheierea unei întelegeri între pãrti în urma solutionãrii
conflictului;
-prin constatarea de cãtre mediator a esuãrii medierii;
-prin depunerea contractului de mediere de cãtre una dintre pãrti.
Intelegerea la care au ajuns partile poate sa fie una totala sau una partiala.
Părtile pot incheia un acord partial, care va statua acele dispozitii cu
privire la care partile au ajuns la o intelegere. Ulterior, oricare dintre parti
se poate adresa instantei judecatoresti competente sau unei instante
arbitrale pentru solutionarea laturii conflictuale asupra careia partile nu s-
au inteles.
La închiderea procedurii de mediere, în oricare dintre cazurile prevãzute
in lege, mediatorul va întocmi un proces-verbal care se semneazã de cãtre
pãrti, personal sau prin reprezentant, si de mediator. Pãrtile primesc câte
un exemplar original al procesului-verbal.
Când pãrtile aflate în conflict au ajuns la o întelegere, se redacteazã un
acord care va cuprinde toate clauzele consimtite de acestea si care are
valoarea unui înscris sub semnãturã privatã. Întelegerea pãrtilor nu
trebuie sã cuprindã prevederi care aduc atingere legii si ordinii publice.
Întelegerea pãrtilor poate fi afectatã, în conditiile legii, de termene si
conditii.
Întelegerea pãrtilor poate fi supusã verificãrii notarului public în vederea
autentificãrii ori, dupã caz, încuviintãrii instantei de judecatã.
Dincolo de aceasta prezentare succinta, fiecare mediere parcurge
urmatoarele etape:
1. aranjamentele preliminare ,
2. deschiderea si structurarea sesiunii de mediere,
3. facilitarea schimbului de informatii
4. identificarea si clarificarea problemelor /subiectelor
5. generarea optiunilor
6. negocierea
7. încheierea acordului
8. monitorizarea implementării acordului
9. închiderea procedurii de mediere
Fara sa intram in detalii privitoare la tehnicile pe care le foloseste
mediatorul in sesiunea de mediere vom dezvolta aceste elemente ale
procesului de mediere care in acceptiunea noastra sunt de fapt faze ale
procesului de mediere.
Pentru a exemplifica aceste faze ale medierii vom folosi atat elementele
medierii stabilite de standardul de formare al mediatorului cat si etapele
medierii descrise de Christopher W. More in cartea sa „The Mediation
Process, Practical Strategies for Resolving Conflict”.
Faza 1.Aranjamentele preliminare
Aceasta prima faza se numeste si pregatirea pentru de mediere fiind
caracterizata prin:
- culegerea unor minime informatii atat despre partile aflate in conflict cat
si despre conflictul in sine
- verificarea autoritatii si intentiei partilor de a semna acordul final,
mediatorul trebuind sa se asigure in concret ca partile au capacitatea de a
incheia o intelegere (capacitatea de a putea dispune) fie ele in mod direct
fie prin persoanele pe care acestea le mandateaza
- informarea partilor asupra procedurii de mediere
-informarea partilor asupra drepturilor acestora.
Inaintea inceperii sedintei de mediere, mediatorul are obligatia legala si
profesionala de a informa partile care vor fi supuse procesului de mediere
care le sunt drepturile lor in mediere si cum le vor fi respectate aceste
drepturi. In mediere sunt respectate toate drepturile si libertatile care sunt
consfintite de lege.
- explicarea rolului mediatorului.
Trebuie explicat in concret care este rolul mediatorului in mediere si care
sunt tehnicile pe care mediatorul le aplica in mediere fiind necesara si
explicitarea principiilor care guverneaza medierea.
-mediatorul trebuie sa stabileasca cadrul pentru desfasurarea medierii,
stabilind data, ora si locul unde se va desfasura medierea. Important este
sa se stabileasca si limba in care se desfasoara medierea, daca situatia o
impune.
- pregatirea si incheierea contractului de mediere
Mediatorul are la dispozitie un contract general in care sunt stipulate atat
drepturile cat si obligatiile fiecaruia, atat ale mediatorului cat si ale
partilor aflate in conflict. In situatia in care partile doresc, in contractul
de mediere se pot insera clauze suplimentare cu privire la garantii,
confidentialitate, etc.
In aceasta faza mediatorul urmareste sa stabileasca o legătura relaţionala
cu părţile ce vor fi mediate. Toate aceste aranjamente preliminarii ajuta
mediatorul la selectarea unei strategii optime privind desfăşurarea
medierii. Mediatorul poate consilia părţile pentru dobândirea de
cunoştinţe despre diferite modalităţi de management şi rezolvare a
conflictului, prezentand detaliat diferite abordari in materia rezolvarii
conflictului. Mediatorul acorda asistenţa părţilor cu privire la medierea ce
urmeaza sa o programeze si coordoneaza părţile în acestă alegere.
Faza 2. Deschiderea si structurarea sesiunii de mediere
Acesta faza a medierii corespunde începerii efective a sesiunii de
mediere. Meditorul inca de la inceput stabilieste un ton de discuţii
deschis şi pozitiv care are rolul de a relaxa partile si de creea o atmosfera
deschisa, propice medierii.
Se stabilesc reguli de bază şi de comportament. Mediatorul cere partilor
sa aiba pe parcursul medierii un comportament adecvat , sa aiba o
atitudine de intelegere, de cooperare atat intre ele cat si fata de mediator
si sa evite orice atitudine care ar putea sa afecteze si sa compromita
rezultatul medierii. Partile trebuie sa inteleaga ca au ales de comun acord
procedurile insa sunt si reguli care trebuiesc respectate in vederea
realizarii scopului comun: stingerea conflictului prin procedura medierii.
Mediatorul ajuta partile aflate in conflict sa treaca peste starea
emotionala, conducandu-le spre obiectivitate. Acesta delimiteaza zonelor
şi aspectele conflictuale de discutat. Pe tot parcursul sedintei de mediere,
mediatorul are grija sa separe anumite aspecte ale conflictului canalizand
discutiile numai pe zonele comune si de interes ale partilor. De asemenea,
ajuta părţilor în explorarea problemelor pentru a identifica si inlatura
toate obstacolele care stau in calea comunicarii, pregatindu-le pentru
negociere.
In tot acest timp mediatorul incearca sa identifice strategiile şi acţiunile
care pot să apropie părţile de o înţelegere unanim acceptata. Mediatorul
identifica acţiunile cu caracter particular care se pot aplica situaţiilor
specifice naturii conflictului ce urmează a fi mediat.
Pentru a restabili increderea partilor si pentru a induce starea de
cooperare dintre partile mediate, mediatorul trebuie sa le pregateasca la
nivel psihologic pentru participarea la negocieri. Mediatorul va incerca sa
controleaze emoţiile prea puternice ale părţilor de natura sa le afecteze
cooperarea, va verifica in mod amanunutit percepţiile acestora şi va
minimalizeaza efectele opiniilor preconcepute .
Mediatorul va incuraja recunoaşterea reciproca a legitimităţii cererilor
fiecarei părţi şi a tuturor aspectelor conflictuale. Acesta va reface
comunicarea dintre parti redeschizand canalele comunicationale.
Faza 3. Facilitarea schimbului de informatii
In mod constant, pe toata durata sesiunii de mediere, mediatorul trebuie
sa faciliteze schimbul de informatii prin culegerea şi analizarea
informaţiilor importante despre părti sau a informatiilor pe care partile le
considera importante. In acest sens mediatorul stabileste totodata care
este motivatia data de parti importantei informatiei, identifica dinamica
şi substanţa conflictului, verifica acurateţa informaţiilor pe care partile le
furnizeaza in timpul medierii si minimizeaza impactul informaţiilor
incorecte date de parti si care pot ingreuna procesul de mediere.
Faza 4. Identificarea si clarificarea problemelor /subiectelor
In aceasta faza se trece la identificarea aspectelor conflictuale şi la
stabilirea unui mod de lucru prin identificarea aspectelor de interes
propriu si comun pentru părţi, obţinandu-se acordul acestora pentru a
discuta aceste chestiuni.
In aceasta faza se determina modul de lucru, folosindu-se diverse tehnici
de mediere, inclusiv tehnica sesiunilor separate, tehnici ce au ca scop
descoperirea intereselor ascunse ale părţilor, identificarea si
individualizarea intereselor/nevoile părţilor , precum si o ierarhizarea a
acestora. Se are in vedere si construirea unei relaţii reciproce de cointeres
privind nevoile proprii si comune părţilor.
Faza5. Generarea optiunilor
Generarea opţiunilor pentru ajungerea la înţelegere, este rezultatul muncii
mediatorului, care pana la acest moment a construit un climat de
incredere si cooperare, a facilitat schimbul de informatii si a identificat
interesele si nevoile imediate si pe termen lung ale partilor.
Pentru a reusi acest lucru mediatorul trebuie sa scăda implicarea părţilor
la nivel de poziţii, facandu-le sa constientizeze ca nu este in interesul lor
sa mentina aceasta situatie si ca singura atitudine constructiva este cea de
cooperare.
In aceasta faza este necesara conştientizarea părţilor ca dispun de opţiuni
multiple, extrem de variate, si ca au posibilitatea sa aleaga in
concordanata cu interesele si nevoile lor.
Generarea opţiunilor prin negocieri trebuie sa aiba la bază de interesele
partilor aflate in conflict.
Generarea de optiuni, este un proces decizional controlat de catre parti,
sprijinite de mediator. Mediatorul nu poate decide in numele sau sau al
partilor daca optiunile generate le reprezinta sau nu interesele.
Faza6. Negocierea
Mediatorul, deschide negocierile dintre părţi prin evaluarea opţiunilor
pentru ajungerea la înţelegere trecand în revistă interesele părților.
Acesta ajuta partile sa isi aprecieze interesele proprii sau comune si sa
identifice opțiunile care pot fi generate.
Mediatorul face aprecieri asupra costurilor și beneficiilor opțiunilor
disponibile, enumerand avantajele sau dezavantajele, cu privire la
optiunile declarate ale partilor. Folosind tehnici de negociere adecvate si
adaptate situatiei, mediatorul conduce partile spre negocierea finală prin
mișcarea consecventă a pozițiilor părților spre intelegere.
Faza7. Incheierea acordului
Daca dupa faza negocierii partile au ajuns la un rezultat unanim acceptat
si care sa le satisfaca interesele, mediatorul poate trece la incheierea
acordului de mediere.
Mediatorul trebuie sa identifice pașii necesari încheierii acordului de
mediere in sensul ca trebuie sa se asigure ca solutia corespunde atat
optiunilor cat si intereselor partilor. In aceasta faza mediatorul verifica in
mod amanuntit fiecare detaliu al acordului de mediere cu privire la care
partile trebuie sa-si dea consimtamantul punctual.
Dupa exprimarea acordului partilor ca intelegerea la care s-a ajuns
corespunde intrutotul vointei lor liber exprimate, se trece la încheierea în
scris a intelegerii și la stabilirea metodelor de autentificare a acesteia.
Faza8. Monitorizarea implementării acordului
Partile de comun acord cu mediatorul pot stabilii o procedura de evaluare
și monitorizare a acordului de mediere. Aceasta monitorizare are drept
unic scop respectarea acordului de mediere de catre fiecare parte
semnatara a acestuia.
Mediatorul trebuie sa ia in considerare opt factori importanti pentru
succesul implementarii acordului:
1.O intelegere consensuala asupra criteriului folosit sa masoare
conformitatea acordului realizat cu succes.
2.Pasii generali si specifici ceruti pentru implementarea deciziei .
3.Identificarea oamenilor ce au puterea sa efectueze schimbarile necesare
4.Gasirea unei structuri organizatorice care sa implementeze intelegerea.
5.Prevederi in termenii acordului care se vor adapta schimbarilor viitoare
in eventualele dispute si comportamentul partilor.
6.Prevederi pentru a controla problemele aparute neintentionat dupa
intelegere sau in timpul implementarii.
7.Metode de monitorizare a conformitatii implementarii cu acordul si
identificarea celui ce face monitorizarea.
8.Determinarea rolului monitorului.
Faza9. Inchiderea procedurii de mediere
Procedura medierii are ca scop cautarea unor solutii de comun acord
pentru stingerea conflictului dedus medierii de catre partile implicate in
el.
Odata ce partile au ajuns la o intelegere reciproc avantajoasa se incheie
un acord. Acest acord este modalitatea prin care se finalizeaza procedura
se mediere.
Procedura medierii se inchide in unul din urmatoarele cazuri:
-a)prin încheierea unei înţelegeri între părţi în urma soluţionării
conflictului;
-b) prin constatarea de către mediator a eşuării medierii;
-c) prin denutarea contractului de mediere de către una dintre părţi;
- d)cand părţile au încheiat numai o înţelegere parţială
Daca medierea a esuat, partile au denuntat cotractul de mediere sau
medierea s-a finalizat numai cu o intelegere partiala, nimic nu impiedica
partile sa apeleze la o alta forma de rezolvare a conflictelor prin orice
metoda prevazuta de ADR.
In toate cazurile prevazute mai sus, mediatorul va intocmi un process-
verbal in care va fi trecuta manifestarea de vointa a partilor cu privire la
rezultatul medierii. Procesul-verbal va fi semnat de toate partile implicate
in mediere, inclusiv de mediator si va intocmit in cel putin atatea
exemplare originale cate parti semnatare sunt.
De mentionat este faptul ca in mediere primeaza nevoile si interesele
partilor si nu drepturile lor legale.
1.4 Cum se ajunge la mediere? Medierea in Romania este o procedura voluntara, partile apeleaza la
mediere doar daca considera ca este in interesul lor sa faca acest demers.
Astfel, se poate apela la mediere:
a). La cerererea unei parti
In momentul in care exista o divergenta intre mai multe parti iar una
dintre ele considera ca prin mediere se poate solutiona neintelegerea,
aceasta apeleaza la serviciile unui mediator. Alegerea acestuia se face
prin consultarea tabloului mediatorilor autorizati in care se regasesc toti
mediatorii cu drept de practica din Romania.
Partea se prezinta la mediator din proprie vointa si semneaza cu acesta un
contract de pregatire a medierii prin care mediatorul se obliga in schimbul
unui onorariu sa invite partea/partile cu care acesta se afla in conflict la o
sedinta de mediere.
b).La cererea mai multor parti
Este situatia ideala, in care partile implicate intr-o disputa decid de
comun acord sa apeleze la serviciile unui mediator pentru rezolvarea
disputei dintre ele. Partile aleg de comun acord mediatorul (acesta trebuie
acceptat de catre fiecare parte) iar dupa semnarea contractului de mediere
poate avea loc medierea propriuzisa.
c).La recomandarea instantei/organelor judiciare
Recomandarea facuta partilor trebuie acceptata de catre acestea medierea
fiind o procedura voluntara. In prezent, nu exista posibilitatea obligarii
partilor de catre instanta sa apeleze la mediere. In cadrul procesului de mediere partile au asigurate toate drepturile si
libertatile fundamentale care le-au fost consfintite de catre legiuitor.
Din prevederile articolului 2, alin. (1) reiese ca: ,, .... părţile, persoane
fizice sau persoane juridice, pot recurge la mediere în mod voluntar,
inclusiv după declanşarea unui proces în faţa instanţelor competente,
convenind să soluţioneze pe această cale orice conflicte în materie civilă,
comercială, de familie, în materie penală, precum şi în alte materii, în
condiţiile prevăzute de prezenta lege.,, iar din prevederile articolului 2
alin (3) rezulta ca: ,, Persoanele fizice sau persoanele juridice au dreptul
de a-şi soluţiona disputele prin mediere atât în afara, cât şi în cadrul
procedurilor obligatorii de soluţionare amiabilă a conflictelor prevăzute
de lege,,.
Principiile care se aplica medierii sunt si pot fi traduse in drepturi dupa
cum urmeaza:
-dreptul participarii voluntare la procesul de mediere
-dreptul autodeterminarii
-dreptul la demnitate si de a nu fi discriminat (Activitatea de mediere se
înfăptuieşte în mod egal pentru toate persoanele, fără deosebire de rasă,
culoare, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie,
apartenenţă politică, avere sau origine socială.)
-dreptul de a beneficia de un tratament neutru si echitabil si impartial din
partea mediatorului, etc.
-dreptul de a fi informate cu privire la procesul de mediere, la efectele
medierii, la efectele semnării unui acord de împăcare
-dreptul de a renunţa la mediator
- dreptul de a se retrage oricând din procesul de mediere.
-dreptul de a semna acordul de mediere sau de a refuza semnarea acestuia
daca solutia la care s-a ajuns nu-i satisface pe deplin interesul.
De asemenea partile au dreptul de a fi asistate de un avocat in timpul
medierii sau de catre orice alte terte persoane pe care acestea le considera
oportune ca si prezenta.
Partile au dreptul de a mandata terte persoane inclusiv un avocat pentru
le reprezenta interesele in cadrul medierii si a negocia in numele si pe
seama lor o intelegere.
1.5 Avantajele medierii pentru justitiabili
Medierea este mai putin stresanta si costisitoare decat abordarea caii
litigioase, cale traditionala de solutionare a conflictelor in societatea
romaneasca. Bazandu-se pe principiul “ win-win ”, medierea nu
transforma niciuna dintre parti in invins sau invingator, toti cei implicati
avand doar de castigat din mediere. Medierea in special si ADR-ul in general, ofera justitiabilului
posibilitatea de a renunta la alternativa judecatii, acesta alegand benevol
modalitatea mult mai rapida si mai elganta de a-si rezolva problema,
lucru ce duce firesc la degrevarea instantelor de cauze si la imbunatatirea
calitatii actului de justitie. Medierea sau oricarea alta forma alternativa
de solutionarea, sunt raspunsuri necesare la problemele societatii
moderene. Cei care au apelat odata la metodele ADR, intr-un procent
covarsitor, sunt dispusi sa mai apeleze si in viitor. Pornind de la aceste
certitudini putem spera ca ADR-ul romanesc (in principal medierea) va fi
un proiect incununat de succes. Asa cum este peste tot in lume Într-o societate în care relaţiile personale şi profesionale se desfaşoară
contra cronometru, apariţia conflictelor devine o realitate, iar abordarea
acestora trebuie să renunţe la stabilirea unui învins şi a unui învingător.
Soluţiile găsite trebuie să se bazeze pe principiul contrabalansării
intereselor părţilor implicate, iar medierea este una dintre soluţiile care
generează opţiuni pentru o situaţie mutual avantajoasă.
Din cauza ritmului alert al modului de interacţiune, persoanele nu pot
deţine întotdeauna controlul asupra procesului de relaţionare şi de cele
mai multe ori există riscul apariţiei unor situaţii conflictuale, în care
comunicarea nu mai are rezultatele aşteptate. Preocuparea pentru
stabilirea unor criterii de echilibrare a câştigurilor şi a pierderilor trebuie
să depăşească bariera propriilor interese. De aceea medierea, ca şi metodă
de rezolvare alternativă a disputelor oferă posibilitatea introducerii in
conflict a unei persoane terţe, neutre şi imparţiale care traseaza liniile
generale, in încercarea de a se identifica o soluţie. Mediatorul, ca şi
facilitator al discuţiilor, are rolul de a aduce în centrul negocierilor
dezideratele părţilor astfel încât să încurajeze conturarea unui acord între
cei implicaţi.
Caracteristicile economice şi sociale din România nu sunt total diferite
faţă de modelele din restul ţărilor europene. Ca şi în celelalte ţări
comunitare, necesitatea îndreptării atenţiei spre metodele alternative de
soluţionare a diferendelor este efectul dorinţei de a renunţa la clasicul
interminabil şi costisitor proces în faţa unei instanţe de judecată. Astfel,
Legea 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator,
aduce în prim plan competenţa unui mediator de a facilita rezolvarea
conflictelor din domeniul civil, penal, comercial, dreptul familiei,
protecţiei consumatorului, observându-se tendinţa legislatorului de a nu
limita posibilitatea persoanelor de a recurge la diferite instrumente de
comunicare pentru rezolvarea unui conflict. De asemenea, pot face
obiectul unei medieri şi conflictele izbucnite în şcoli, între profesori şi
elevi sau între profesori şi părinţi, între organizaţii şi societăţi, între
angajaţi şi angajatori, sau între angajaţii de la diferite niveluri ierarhice, în
trafic şi în orice alte locuri publice.
În domeniul familial, Parlamentul Europei recomandă medierea pentru că
prezintă avantajul promovării modurilor de reglementare amiabilă şi
reduce costurilor financiare şi sociale ale separării sau divorţului, atat
pentru familii, cat si pentru pentru stat şi societate. Scopul medierii,
uneori propusă chiar de către instanţele de judecată, este de a se ajunge la
o concluzie convenabilă pentru ambele părţi, fără a se pune în discuţie
vina sau responsabilitatea. Acordul obţinut trebuie să contribuie la o
atmosferă paşnică şi o ameliorare durabilă a relaţiilor între parteneri.
Medierea familială este un dialog prin care cuplurile încearcă să schiţeze
împreună un plan în ceea ce priveşte viitorul lor şi al copiilor. Deşi nu are
caracteristicile unor consultaţii terapeurice sau juridice, se doreşte o
restabilire a comunicării eficiente între părţi, prin care acestea aleg să-şi
înfrunte şi să-şi clarifice neînţelegerile. Egalitatea sexelor trebuie să fie
garantată în medierea familială la fel ca şi în sistemele de justiţie
familială.
În domeniul penal, Consiliul Europei recunoaşte interesul legitim al
victimelor de a avea un cuvânt de spus în rezolvarea consecinţelor
victimizării lor, de a comunica cu infractorul şi de a obţine scuze şi
compensaţii. De asemenea recunoaste necesitatea de a promova
participarea personală activă a victimei, a infractorului şi a altor
persoane care pot fi afectate precum si necesitatea implicarii
comunităţii în procedurile penale. Din perspectiva justiţiei restaurative,
îndeplinirea actului de justiţie nu trebuie să se limiteze la stabilirea
vinovăţiei şi impunerea unei pedepse, ci trebuie privită ca o restaurare
emoţională, relaţională şi materială a triadei victimă – infractor –
comunitate. Apărând ca o componentă a procesului penal, medierea se
poate transforma într-o alternativă a acestuia. În situaţia în care, potrivit
legii, împăcarea părţilor sau retragerea plângerii prealabile inlatura
răspunderea penală, medierea poate fi aleasă ca mijloc de găsire a unei
soluţii convenabilă ambelor părţi. Prin împăcarea părţilor sau retragerea
plângerii prealabile, partea vătămată renunţă la dreptul legal de a se
adresa organelor de cercetare penală sau instanţei de judecată, dar îi
revine şi un rol mult mai activ comparativ cu procedura în faţa
instanţelor. Pe de altă parte, implicaţiile juridice sunt deosebit de
importante datorită faptului că prin încheierea acordului de împăcare în
cazul infracţiunilor uşoare se încetează urmărirea penală şi infracţiunea
comisă nu mai figurează ca antecedent penal. Prin dialogul dintre victimă
şi infractor, prin intermediul unei terţe persoane, care are rolul de a asista
părţile în încercarea lor de a se împăca, se doreşte reparararea daunele
morale sau materiale. Rezultatele procesului de mediere se pot concretiza
în reducerea numărului de persoane deţinute.
În domeniul mediului de afaceri, medierea se poate transforma într-o
oportunitate pentru reprezentanţii societăţilor comerciale acestia putandu-
si sa-si clarifice unele clauze în ceea ce priveşte executarea sau rezilierea
contractelor. Medierea poate ajuta la soluţionarea conflictelor între
angajaţi sau între diferitele compartimente ale societăţii şi chiar la
solutionarea diferendele apărute între o societate comercială şi clienţii
acesteia. Pentru ca părţile să poată recurge la mediere, în orice contract
comercial este posibila inserarea unei clauze potrivit căreia, în situaţia
apariţiei unor diferende, se va încerca rezolvarea conflictului prin
mediere. În domeniul bancar a fost aprobata de către BNR înfiinţarea
Mediatorului Bancar, instituţie ce va putea da verdicte, stabilind cine are
dreptate în cazul unui conflict între client şi bancă. În domeniul afacerilor
avantajele medierii au un caracter şi mai pronunţat, prin prisma faptului
că societăţilor le este asigurată confidenţialitatea, conflictele neputându-le
afecta imaginea si fiind astfel diminuate efectele negative asupra afacerii.
Mai mult, medierea - ca şi negociere pentru crearea unei situaţii acceptate
de diferiţii parteneri de afaceri, poate constitui o premisă a conservării şi
întăririi relaţiilor existente.
La nivelul instituţiilor de învăţământ conflictele degenerează în adevărate
situaţii de criză. Intenţionând să asigure promovarea relaţiilor de
colaborare dintre elevi, profesori şi părinţi, rezultatele procesului de „Peer
Mediation” sunt vizibile în gradul ridicat de frecventare a orelor şi în
nivelul scăzut al problemelor disciplinare. Pentru elevi reprezintă chiar un
exerciţiu de asumare a responsabilităţilor acestia înţelegand avantajele
comunicării bidirecţionale si invatand să întrevadă posibile rezolvări. Mai
mult, procedeul de mediere înseamnă orientarea lor spre rezolvarea
propriilor probleme. Premisa că mediatorii sunt chiar elevii şi nu
profesorii permite sistemului de învăţământ să reducă metodele de
comunicare pe verticală în care profesorii sunt pe un nivel ierarhic
superior. Acest tip de mediere incurajeaza pastrarea relatiilor de
colegialitate. Pe de altă parte, procedura medierii are avantajul că poate
prelua o problemă în fază incipientă, părţile putând evita ajungerea la o
criză a relaţiei dintre ele.
Iar acestea nu sunt singurele domenii de aplicabilitate ale medierii.
Medierea culturală, de exemplu, este un proces care urmăreşte restabilirea
legăturilor între societate şi cultură, între artă şi public, între cultură şi
populaţii. Rolul medierii este de creea condiţiile unei întâlniri, ale unui
dialog deschis. Medierea culturală reprezintă punerea în scenă a triadei
formată din public, operă şi mediator. Pe aceleaşi considerente se
desfăşoară şi medierea politică, mai ales în crizele interne, în care
dezbaterea parlamentară şi votul reprezintă medierea politică a legii astfel
încât legea obţinută să fie cât mai apropiată de toate sistemele doctrinare
parlamentare.
Pe lângă implicaţiile juridice pe care le are medierea prin degrevarea
instanţelor mult prea solicitate, implicaţiile civile sunt deosebit de
importante. În cadrul medierii are loc o implicare efectivă a societăţii
civile în procesul de justiţie. Mai mult, medierea este o formă de educaţie
socială datorită ideii că oamenii ajung să se înţeleagă direct. Nu se poate
nega nici faptul că medierea poate duce la adoptarea unei soluţii
inovatoare pentru conflicte ce sunt adesea foarte delicate şi poate conferi
rezolvări creative dincolo de competenţa instanţelor.
Medierea dincolo de "economie de stres, timp si bani", ofera partilor
direct implicate urmatoarele beneficii concrete:
Fixarea datei si a orei la care are loc sedinta de mediere este stabilita de
parti in functie de agenda acestora. In instanta, termenele de judecata sunt
impuse si nu tin cont de programul partilor. Sedinta de mediere poate fi
reprogramata in cazul in care partile solicita acest lucru. O sedinta de
mediere poate sa fie programata la fel de usor ca orice alt tip de intalnire
(de afaceri sau personala)
Nu exista limita de timp pentru sedinta de mediere; majoritatea medierilor
se finalizeaza dupa o singura intalnire, durata medierii putand sa oscileze
intre cateva zeci de minute si cateva ore. Medierile se pot solda si cu
intelegeri partiale situatie in care este posibila programarea unei alte
sedinte de mediere la o data ulterioara.
Partile, de comun acord, pot alege mediatorul la care sa apeleze. Aceasta
facilitate nu exista in fata instantei de judecata. Alegerea mediatorului de
catre parti mareste increderea acestora in obtinerea rezultatului dorit.
Un prim pas spre solutionarea conflictului este prezenta partilor la
mediator. Medierea este facultativa, partile nu pot fi obligate sa participe
la mediere. Prezenta partilor la mediator denota dorinta acestora de a
incerca variante alternative de solutionare a neintelegerilor
Sala in care are loc sedinta de mediere si sala in care se desfasoara un
proces au putine lucruri in comun: problemele partilor nu ajung la
cunostinta altor persoane intrucat medierea este confidentiala. In sala de
judecata domneste formalismul, trebuiesc respectate anumite reguli
procedurale stricte, cuvantul se ia intr-o anumita ordine samd. La mediere
focalizarea are loc pe vointa si interesul partilor. La sedinta de mediere
este permisa doar prezenta partilor si a persoanelor agreate de acestea.
In cadrul unui proces, solutia este impusa partilor de catre un judecator
dupa administrarea probatoriului in cauza. Mediatorul nu poate sa impuna
nimic partilor, ele avand de decis daca si in ce conditii este avantajoasa
pentru ele o solutie amiabila.
Medierea este mult mai eleganta decat clasicul proces. Tocmai de aceea
este atat de uzitata peste tot in lume. Satisfactiile partilor in cazul
ajungerii la o intelegere sunt cu atat mai mari cu cat se datoreaza vointei
si implicarii lor.
Prin mediere se sting conflicte existente dar in acelasi timp se si
preintampina aparitia unor alte neintelegeri. La finalul medierii, partile isi
strang mana si pleca cu mai putine probleme decat aveau anterior.
Diferenta principala fata de clasicul proces este ca pe tot parcursul
medierii partile comunica. La finalul unui proces, comunicarea dintre
parti dispare fiind inlocuita de o stare conflictuala si mai accentuata
intrucat spre deosebire de mediere, in instanta exista invinsi si
invingatori.
Mediatorul nu judeca partile si nu da verdicte. Menirea lui este sa
faciliteze dialogul dintre parti in urma caruia acestea sa genereze optiuni
in vederea solutionarii divergentelor existente.
Apeland la mediere partile nu renunta la justitia clasica. Daca nu reusesc
sa isi solutioneze prin mediere conflictul, au posibilitatea de a se adresa
instantei de judecata, la fel cum o aveau si inainte de a apela la mediere.
Fiind o procedura voluntara, medierea este la latitudinea partilor direct
implicate in conflict. Conform legislatiei in vigoare referitoare la
solutionarea conflictelor prin mediere, nimeni nu poate fi obligat sa
recurga la mediere pentru solutionarea conflictelor in care este implicat.
Definitorii pentru implementarea medierii in sistemul juridic romanesc
sunt pozitiile referitoare la mediere pe care le vor avea avocatii partilor
precum si magistratii. Acesti participanti la actul de justitie trebuie sa
cunoasca in concret avantajele medierii pentru ei si justitiabili.
Medierea fiind o procedura rapida, putin costisitoare, informala, eleganta,
confidentiala, flexibila si nu in ultimul rand cu o rata mare de succes,
intruneste toate premisele pentru a fi inbratisata de catre magistrati si
avocati.
Medierea este o noutate pentru justitiabilul roman intrucat a fost putin
mediatizata. Cu siguranta, se va impune in peisajul juridic autohton insa
in momentul de fata este nevoie de o promovare eficienta a acesteia.
Cunoscand avantajele concrete ale medierii, cei implicati in conflict vor
decide daca este in interesul lor sa apeleze la mediere.
Neutralitatea, confidentialitatea si impartialitatea sunt principiile dupa
care se ghideaza mediatorul, oferind garantii concrete partilor care
apeleaza la acest mijloc de rezolvare a conflictelor. Medierea este
raspunsul pe care justitiabilul si potentialul justitiabil roman il astepta de
ani buni la problemele inerente societatii actuale, societate eminamente
conflictuala. Medierea este o modalitate comuna de stingere a disputelor
si nu una exceptionala. Calea exceptionala este solutionarea prin
intermediul instantei de judecata.
Obisnuinta este a doua natura umana iar justitiabilul roman si-a inoculat
idea ca orice neintelegere se solutioneaza in instanta. In Statele Unite ale
Americii, perceptia este opusa: doar dupa epuizarea metodelor alternative
de solutionare a conflictelor se apeleaza la instanta de judecata. Justetea
acestei alegeri este de ordin rational: judecatorul, persoana straina de
problemele partilor nu va gasi niciodata cea mai profitabila (pentru parti)
solutie de stingere a divergentelor dintre ele, cele mai in masura sa faca
acest lucru fiind chiar personele implicate in conflict.
Un studiu recent efectuat in cadrul a 126 companii de top din SUA de
catre Institutul International pentru Prevenirea si Solutionarea
Conflictului si dat publicitatii in data de 20 aprilie 2007 la New York, a
reliefat faptul ca aproximativ 98% din cazurile pe care le-au avut acestea,
au fost solutionate inainte de a se ajunge in instanta, fiind evident faptul
ca aceste companii prefera sa isi solutioneze conflictele pe cale amiabila.
Datorita acestei abordari, compania americana care are un litigiu nu se
gandeste in niciun caz sa actioneze in instanta partea adversa pana nu
incerca sa solutioneze disputa prin metodele de solutionare alternative, in
special prin mediere. Cel mai important mediu economic, in care se invart
miliarde de dolari, a vazut in procedura medierii o varianta care raspunde
cerintelor ridicate ale societatii americane.
Pornind de la certitudinea ca medierea este un succes in SUA si in alte
tari din lume si ca majoritatea litigiilor se solutioneaza inainte de a se
ajunge in sala de judecata, putem privi cu optimism impactul viitor al
medierii in Romania. Important este ca mediul juridic autohton sa aiba
deschiderea necesara si sa incurajeze acesta modalitate de solutionare a
conflictelor pe cale amiabila. Medierea are nevoie de timp si de rezultate
pentru a se impune si la noi. Firmele straine vor fi cei mai buni promotori
ai medierii in Romania si in scurt timp vom putea vorbi despre
familiarizarea publicului romanesc cu acest concept.
Prin legea medierii legiuitorul a pus bazele unui cadrul legal in domeniul
medierii creand premisele unei noi modalitati de rezolvare a conflictelor.
Aceasta lege statueaza o noua profesie liberala in Romania, aceea de
mediator.
Mediul universitar autohton arata un interes in crestere fata de ADR. Au
inceput sa fie traduse din ce in ce mai multe lucrari straine de specialitate
iar autorii romani (teoreticieni sau practicieni ai domeniului) au inceput
sa trateze din ce in ce mai des subiecte legate de ADR. Este de amintit si
numarul tot mai mare al conferintelor, seminariilor si workshop-urilor
care se organizeaza in tara pe aceasta tema.
Istoria ne invata ce greseli sa nu repetam invatand din erorile generatilor
trecute. Istoria contemporana ne furnizeaza exemple de succes pe care nu
ne ramane decat sa le insusim. Alegerea modalitatilor altenative de
solutionare a conflictelor este un model de urmat, fiind o incununare a
secolelor de aplicare a modelelor clasice de stingere a conflictelor.
II. Profesia de mediator 2.1 Cine poate deveni mediator si in ce conditii?
Mediatorii, sunt o “specie ” aparte de intelectuali care au un rol important
in societate: acela de a contribui la solutionarea conflictelor.
Pentru a deveni mediator, un absolvent de studii superioare (conditie
obligatorie pentru a deveni mediator) trebuie sa isi asigure pregatirea de
specialitate in domeniul medierii care in acest moment poate fi asigurata
prin urmarea unui curs de formare ca si mediator organizat de catre un
furnizor de formare avizat de catre Consiliul de Mediere. Ulterior urmarii
cursului, se sustine un examen iar dupa promovarea acestuia, se parcurge
faza de autorizare care are ca si finalitate includerea pe Tabloul
Mediatorilor, aceasta fiind o certificare a pregatirii profesionale a
medaitorului de catre Consiliul de Mediere.
Conform legii, poate fi mediator persoana care îndeplineste urmãtoarele
conditii:
a) are capacitate deplinã de exercitiu;
b) are studii superioare;
c) are o vechime în muncã de cel putin 3 ani sau a absolvit un program
postuniversitar de nivel master în domeniu, acreditat conform legii si
avizat de Consiliul de mediere;
d) este aptã, din punct de vedere medical, pentru exercitarea acestei
activitãti;
e) se bucurã de o bunã reputatie si nu a fost condamnatã definitiv pentru
sãvârsirea unei infractiuni intentionate, de naturã sã aducã atingere
prestigiului profesiei;
f) a absolvit cursurile pentru formarea mediatorilor, în conditiile legii, cu
exceptia absolventilor de programe postuniversitare de nivel master în
domeniu, acreditate conform legii si avizate de Consiliul de mediere;
g) a fost autorizatã ca mediator, în conditiile prezentei legi.
(Articolul 7 din Legea nr. 192/2006)
Impunerea ca si conditie a studiilor superioare accentueaza importanta pe
care legiuitorul o acorda profesiei de mediator, dat fiind rolul acestuia in
societate. Conditia de vechime in munca este introdusa pentru ca cel care
imbratiseaza aceasta profesie, sa aiba un minim de experienta subliniind
din nou consideratia pe care legiuitorul o acorda mediatorului. Buna
reputatie ceruta celui care tinde sa devinamediator, este o reconfirmare a
statutului pe care mediatorul trebuie sa il aiba in societate.
Legea nr. 192/2006 implementeaza in sistemul juridic romanesc o noua
modalitate alternativa de solutionare a conflictelor si o noua profesie
liberala cu tenta juridica, profesia de mediator. Se doreste astfel
inlocuirea caii litigioase cu medierea, cea mai eficienta modalitate
alternativa de solutionare a conflictelor in scopul degrevarii instantelor de
cauze.
Prin lege, rolul mediatorului, specialist in medeire, este bine determinat.
Mediatorului ii revine rolul de a facilita negocierile dintre partile aflate in
conflict si de a le sprijini in vederea dezamorsarii conflictului, intr-un
termen rezonabil. Solutia obtinuta prin mediere trebuie sa fie eficienta,
reciproc convenabila si durabila incercandu-se atat stingerea conflictelor
existente cat si preintampinarea nasterii unor conflicte viitoare.
Mediatorul trebuie sa se bucure de increderea partilor, acestea avand
dreptul sa isi aleaga in mod liber mediatorul. Principiile dupa care
mediatorul isi desfasoara activitatea sunt neutralitatea, confidentialitatea
si impartialitatea. Ce inseamna in concret aceste principii? Mediatorul
trebuie sa conduca procesul de mediere in mod nepartinitor si sa asigure
un permanent echilibru intre parti. Mediatorul nu va avantaja nicio parte
in incercarea sa de stingere a conflictului iar informatiile obtinute de catre
acesta in cadrul procedurii de mediere nu vor putea fi folosite ulterior de
catre mediator. De asemenea, are obligatia sa refuze preluarea unui caz,
daca are cunostinta despre orice imprejurare ce l-ar împiedica sa fie
neutru si impartial sau daca constata ca drepturile in discutie nu pot face
obiectul medierii. Nu in ultimul rand, mediatorul nu are putere de decizie
in privinta continutului intelegerii la care vor ajunge partile. Astfel,
mediatorul nu poate impune o solutie, ci doar faciliteaza negocierile
dintre parti in vederea depasirii neintelegerilor.
Medierea se poate realiza de catre unul sau mai multi mediatori, in acest
caz fiind vorba despre co-mediere. De obicei, se apeleaza la co-medire in
situatia in care sunt mai multe de doua parti implicate sau in cazul in care
conflictul prezinta o complexitate deosebita.
Exercitarea profesiei de mediator este compatibila cu orice alta activitate
sau profesie, cu exceptia celor prevazute prin legi speciale, mediatorii
putandu-si desfasura activitatea în cadrul unei societãti civile
profesionale, al unui birou sau în cadrul unei organizatii
neguvernamentale. Legea stabileste fara echivoc faptul ca sediul
profesional al mediatorului este inviolabil, venind in sprijinul protectiei
confidentialitatii procedurii medierii. In acelasi sens, mediatorul nu poate
reprezenta sau asista vreuna dintre parti într-o procedura judiciara ori
arbitrala avand ca obiect conflictul supus medierii.
Mediatorii autorizati vor fi inscrisi in tabloul mediatorilor, intocmit de
catre consiliul de mediere si publicat în monitorul oficial al Romaniei. Pe
tablou vor fi trecute domeniile medierii în care acestia sunt specializati
precum si limba straina in care sunt capabili sa desfasoare medierea.
Acestea sunt principalele reglementari ale legii nr. 192/2006 cu privire la
atributiile si rolul specialistului in dezamorsarea conflictului. Capacitatea
de a media se poate cultiva prin instruire specifica si practica insa in
majoritatea cazurilor este un dat nativ. Mediatorul trebuie sa fie un bun
orator, un ascultator desavarsit si un fin psiholog. Cu ajutorul tehnicilor
specifice dobandite in perioada de pregatire, cu multa rabdare si daruire,
cu vocatie si detasare, cu obiectivitate si capacitatea de a sintetiza, cu
creativitate si perseverenta, mediatorul are toate sansele in a se impune in
peisajul juridic romanesc care avea nevoie cu adevarat de un specialist in
dezamorsarea conflictului.
2.2 Consiliul de Mediere Consiliul de Mediere este organismul national care coordoneaza si
supravegheaza activitatea de mediere in Romania.
Primul Consiliu de Mediere din istoria Romaniei a fost validat (membrii
sai fiind numiti in urma indeplinirii unor criterii) de catre Ministerul
Justitiei prin Ordinul nr. 2220/C din 6 octombrie 2006 in conditiile in
care legea nr. 192 din 16 mai 2006 a fost publicata in Monitorul Oficial
numarul 441 din data de 22 mai 2006. Acesta a elaborat urmatoarele
documente: Regulamentul de Organizare si Functionare a Consiliului de
Mediere (care a fost si supus consultarii publice), Codul de Etica si
Deontologie Profesionala a Mediatorilor, Normele de Raspundere
Disciplinara a Mediatorilor Autorizati, Standardul Ocupational al
Mediatorului, Ghidul Practic pentru Parcurgerea Procedurii de Autorizare
a Mediatorilor, Standardul de Formare a Mediatorului si Lista furnizorilor
de formare în domeniul medierii. Prin hotararea nr. 964 din data de
03.05.2008, Consiliul de Mediere a adoptat primul tablou al mediatorilor,
hotararea fiind publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.
Al doilea Consiliu de Mediere (primul ales de catre mediatori) a fost
validat prin ordinul Ministerului Justitiei si Libertatilor Cetatenesti nr.
2772/C din 13 octombrie 2009, publicat in Monitorul Oficial nr. 695 din
15 octombrie.
Consiliul de mediere este descris de lege ca fiind un „organism autonom
cu personalitate juridică, de interes public, cu sediul în municipiul
Bucureşti.” Acesta este organizat şi funcţionează potrivit prevederilor
legii nr. 192/2006 şi regulamentului său de organizare şi funcţionare.
Consiliul de mediere este format din 9 membri, aleşi prin vot direct sau
prin reprezentare, de către mediatorii autorizaţi. Alegerea membrilor are
loc în condiţiile prevăzute în regulamentul de organizare şi funcţionare a
Consiliului de mediere (ROF). Din Consiliu pot face parte din Consiliul
de mediere numai persoane care dispun de cunoştinţe teoretice şi de
experienţă practică în domeniul medierii.
Consiliul de mediere va alege un preşedinte şi un vicepreşedinte şi va
desemna, dintre membrii săi, o comisie cu activitate permanentă (cu
mandat de un an), care pregăteşte lucrările Consiliului. Consiliul de
mediere se întruneşte lunar sau ori de câte ori este necesar, in ședinte
publice (regula) sau secrete (exceptia, in cazul in care membrii decid in
acest sens).
Lucrările acestuia se desfăşoară în prezenţa a cel puţin 7 membri,
adoptandu-se hotărâri cu votul majorităţii membrilor care îl compun.
Principalele atributii ale Consiliul de mediere sunt: promovarea activitatii
de mediere şi a intereselor mediatorilor autorizaţi, elaborarea standardele
de formare în domeniul medierii, pe baza celor mai bune practici
internaţionale în materie, avizarea programelor de formare profesională a
mediatorilor, întocmirea şi actualizeazarea listei furnizorilor de formare a
mediatorilor, autorizarea mediatorilor, întocmirea şi actualizeazarea
tabloului mediatorilor autorizaţi, ţinerea evidenţei birourilor mediatorilor
autorizaţi, supravegherea respectarii standardelor de formare în domeniul
medierii, adoptarea Codului de etică şi deontologie profesională a
mediatorilor autorizaţi şi a normelor de răspundere disciplinară a
acestora, formularea de propuneri pentru completarea sau, după caz,
corelarea legislaţiei privind medierea, adoptarea regulamentului privind
organizarea şi funcţionarea sa precum si îndeplinirea oricaror alte
atribuţii prevăzute de lege şi de regulament.
Pierderea calitatii de membru al Consiliului de Mediere (constatata prin
hotarare a Consiliului) intervine în urmatoarele situatii:
- prin renuntare scrisa;
- prin deces;
- prin încetarea calitatii de mediator;
- absenta nemotivata la mai mult de trei sedinte ordinare consecutive, în
conditiile stabilite prin hotarâre a Consiliului.
Veniturile si cheltuielile acestuia sunt asigurate din surse precizate in lege
si regulament (taxe de autorizare si avizare, donatii etc).
In conformitate cu prevederile regulamentului de organizare si
functionare, Consiliul de mediere îsi desfasoara activitatea pe baza
urmatoarelor principii: principiul viziunii globale si unitare; principiul
legalitatii; principiul impartialitatii; principiul cooperarii; principiul
prevenirii; principiul parteneriatului; principiul complementaritatii,
transparentei si dialogului social; principiul confidentialitatii, precum si
principiul responsabilitatii.
2.3 Tabloul Mediatorilor
Toti mediatorii autorizati se regasesc pe Tabloul Mediatorilor intocmit de
catre Consiliul de Mediere. Intocmirea unui tablou (lista detaliata) cu
profesionistii care exercita profesia de mediator are rolul de a certifica
faptul ca acestia dispun de o pregatire profesionala corespunzatoare
atestata de catre organismul autonom care coordoneaza activitatea de
mediere in Romania.
Dupa modelul altor profesii liberale (vezi tabloul avocatilor), tabloul
mediatorilor vine in sprijinul potentialilor beneficiari ai serviciului de
mediere, dandu-le posibilitatea acestora sa isi aleaga mediatorul care le
corespunde. Potentialul client este cel care isi va alege mediatorul
ghidandu-se dupa mentiunile consemnate pe tablou. Mediatorul nu poate
fi niciodata impus partilor, acestea avand facultatea de a-si alege liber
mediatorul. De aceea, tabloul mediatorilor se dovedeste un instrument util
in cunoasterea mediatorilor dintr-o anumita zona si pentru alegerea unui
mediator care in viziunea beneficiarilor serviciului de mediere se pliaza
pe un anumit conflict.
Pentru a se da un caracter institutional profesiei de mediator, tabloul este
publicat in Monitorul Oficial al României, publicaţia oficială a statului
român.
Intocmirea tabloului revine in sarcina Consiliului de Mediere care dupa
autorizarea mediatorilor, certifica pregatirea profesionala a acestora prin
trecerea lor pe tablou. Dupa publicarea in Monitorul Oficial, acesta se
pune la dispozitia tuturor persoanelor interesate la sediul Consiliului de
Mediere, al instanţelor judecătoreşti, al autorităţilor administraţiei publice
locale, precum şi la sediul Ministerului Justiţiei şi pe pagina de Internet a
acestuia. Prezenta acestuia la sediul unor institutii importante constituie
un catalizator de promovare a medierii, aratand importanta pe care
legiuitorul o acorda institutiei medierii.
Consiliul de Mediere are obligatia impusa prin lege de a actualiza
periodic cuprinsul tabloului mediatorilor, tinand astfel publicul informat
cu privire la noile autorizari sau retrageri ale mediatorilor. Numarul
actualizarilor anuale ale tabloului nu este precizat putand fi facute oricate
actualizari sunt necesare. Totusi, este obligatorie cel putin o actualizare
anuala. In aceeasi masura, mediatorii autorizati sunt obligati sa comunice
Consiliului de Mediere orice modificare intervenita in mentiunile
cuprinse in tablou pentru ca cei interesati sa fie informati cu privire la
modificarile survenite.
Consiliul de Mediere are obligatia de a publica anual in Monitorul
Oficial, Partea I tabloul mediatorilor reactualizat, la fel cum se
procedeaza si in cazul altor profesii liberale.
Tabloul mediatorilor cuprinde conform prevederilor articolului 12 alin. 2
din legea nr. 192/2006 urmatoarele date:
1). Numele şi prenumele mediatorului;
2). Sediul profesional al mediatorului;
3). Pregătirea de bază a mediatorului, instituţiile la care s-a
format şi titlurile cu care le-a absolvit;
4). Domeniul medierii în care mediatorul este specializat;
5). Durata experienţei practice a mediatorului în activitatea de mediere;
6). Limba străină în care este capabil să desfăşoare medierea;
7). Calitatea de membru al unei asociaţii profesionale în
domeniul medierii, precum şi, după caz, al altor organizaţii;
8). Existenţa unei cauze de suspendare.
Chiar daca nu este prevazut expres in lege, pe tablou se regasesc forma de
exercitare a profesiei precum si datele de contact ale mediatorului
(telefon, site web, e-mail).
Luna aprilie a anului 2008 a intrat in istoria medierii din Romania. Prin
hotararea nr. 964 din data de 03.05.2008, Consiliul de Mediere a adoptat
primul tablou al mediatorilor, hotararea fiind trimisa spre publicare in
Monitorul Oficial. In termen de o luna de la data intocmirii tabloului
mediatorilor autorizati prevederile legii 192/2006 au devenit aplicabile iar
mediatorii autorizati au inceput sa profeseze in conditiile legii medierii.
Cu toate ca in anul 2008 a fost adoptat primul tablou al mediatorilor din
istoria Romaniei, anul 2006 are o importanta deosebita in organizarea
sistemului juridic din Romania prin faptul ca proiectul de lege privind
medierea, elaborat de Ministerul Justitiei impreuna cu Organizatiile
nonguvernamentale din domeniul medierii a fost adoptat de catre
Parlamentul Romaniei, in data de 16 mai 2006, publicat in MOF nr.441
din 22 mai 2006. Prin legea medierii legiuitorul a pus bazele unui cadrul
legal in domeniul medierii creand premisele unei noi modalitati de
rezolvare a conflictelor.
Dupa aproape doi ani, Consiliul de Mediere, a reusit sa organizeze
profesia de mediator prin publicarea primului tablou al mediatorilor
profesionisti din Romania. Tabloul este structurat pe judete si da
posibilitatea justitiabilului sa se informeze si sa-si aleaga in deplina
cunostinta de cauza mediatorul. Publicarea primului tablou a fost o etapa
finala in organizarea profesiei de mediator fiind primul pas spre medierea
propriu-zisa.
Ultimul tablou actualizat in anul 2009 cuprinde aproximativ 1000 de
mediatori autorizati.
2.4 Notiuni de etica si deontologie profesionala pentru
mediatori
Pentru a asigura calitatea procesului de mediere, legea medierii precum şi
Codul de etica si deontologie profesionala, traseaza anumite limite ale
conduitei mediatorilor in cursul medierii.
Aşadar mediatorul are o dublă obligaţie, una legală (prevăzută de lege) şi
una profesională(prevăzută de Codul de etica si deontologie profesionala)
în a repecta etica şi deontologia profeională şi implicit drepturile părţilor
în mediere.
A fi neutru si impartial nu inseamna ca mediatorul este complet separat
de sistemul conflictual a carui solutionare incearca sa o faciliteze.
Mediatorul are o datorie profesionala fata de clientii sai ale caror interese
si nevoi au o importanta maxima.
Mediatorul ajuta astfel partile sa isi comunice si sa inteleaga propriul
adevar, fara a favoriza pe vreuna dintre ele si cu participarea lor sa
identifice solutia cea mai potrivita cu care acestea sunt de acord.
Principii
Principalele reguli dupa care trebuie sa se plieze conduita mediatorului
sunt prevazute in codul etic adoptat de Consililul de Mediere la data de
17.02.2007 si se regasesc in majoritatea codurilor ce reglementeaza
conduita mediatorilor din tarile cu traditie in exercitarea acestei profesii.
1. Libertatea partilor de a recurge la mediere si de a lua o decizie
(Art.2.1. Cod deontologic)
Procedura medierii este in acest moment esentialmente voluntara, partile
putand sa participe sau nu, putand parasi medierea in orice moment si mai
ales vor participa in mod nemijlocit la gasirea unei solutii a disputei ce
face obiectul medierii.
Obligatia mediatorului este una de diligenta si nu de rezultat si in aceste
conditii rolul partilor este mult mai important.
Investirea partilor cu putere de decizie mareste responsabilitatea acestora
pentru gasirea unei solutii comune si pentru punerea acesteia in aplicare.
Principala responsabilitate in solutionarea disputei la revine partilor care
vor trebui sa suporte consecintele propriilor decizii. Medierea le ofera
partilor posibilitatea de a lua o decizie in cunostiinta de cauza, dupa
ascultarea tuturor informatiilor relevante, facilitand comunicarea dintre
ele.
Mediatorul are rolul de a cataliza acest proces fara a fi insa un factor de
decizie. Acesta nu poate forta luarea unei decizii, impune o anumita
solutie si nu poate obliga partile sa ramana la mediere impotriva vointei
lor.
Mediatorul nu le poate oferi partilor consultanta legala sau de specialitate,
insa le poate indruma sa consulte un profesionist in domeniul vizat,
constientizandu-le de importanta acestui lucru pentru a lua o decizie.
Mediatorul are datoria de a informa partile despre calificarea profesionala
putand sa le asiste doar in cazul in care aceasta corespunde asteptarilor
partilor. El trebuie sa aduca la cunostiinta partilor ce programe relevante
de formare au urmat si care este experienta in domeniul respectiv.
2. Independenta, neutralitatea si impartialitatea mediatorului (2.3
Cod etic)
Increderea pe care partile o au in mediator e sustinuta in foarte mare
parte de impartialitatea si neutralitatea acestuia, de lipsa oricarei
suspiciuni asupra sinceritatii acestuia. In baza acestei increderii, partile
dezvaluie diferite informatii legate de problemele mediate si isi
incredinteaza cauza spre mediere.
Neutralitatea mediatorului vizeaza lipsa oricarui interes al acstuia in
ceea ce priveste rezultatul disputei.
Impartialitatea, adica obiectivitatea de care da dovada mediatorul in
timpul procesului de mediere reprezinta tratamentul egal de care
beneficiaza partile si lipsa oricarei atitudini favorizatoare fata de una din
parti.
Mediatorul are obligatia de a ramane impartial pe tot parcursul
procesului.
Daca , in orice moment, acesta nu mai poate conduce medierea in in mod
impartial, are datoria de a renunta la caz. El poate indica eventual, la
cererea partilor un alt mediator si reprograma sedinta de mediere.
Totusi, aceste principii, asa cum am aratat mi sus nu sustin neaparat idea
ca mediatorii trebuie sa pastreze o distanta considerabila fata de parti.
Independenta mediatorului e o cerinta fireasca pentru ca neutralitatea sa
nu fie afectata. O situatie speciala apare in cazul in care mediatorul a
incheiat un contract de munca cu o anumita institutie iar presiunea
exercitata de aceasta ii poate afecta independenta. Angajatorul trebuie sa
ii ofere mediatorului posibilitatea de a-si desfasura activitatea in
conditiile legii.
Avand in vedere caracterul voluntar al medierii perpetuarea acestei
modalitati de solutionare a conflictelor poate inceta in momentul in care
increderea partilor in mediator dispare.
3. Confidentialitatea
Legea 192/2006 si Codul de conduita garanteaza confidentialitatea
informatiilor obtinute in timpul medierii.
Inca de la inceputul sedintei de mediere partile sunt informate cu privire
la confidentialitatea procesului, acest lucru fiind dublat de semnarea
contractului de mediere.
Mediatorul are indatorirea si dreptul de a pastra secretul profesional.
Pentru a proteja integritatea medierii, mediatorul trebuie sa evite sa
discute despre caz, despre diferitele oferte aparute in mediere, despre
modul in care partile s-au comportat.
De asemenea, el nu poate divulga informatiile primite in cadrul neutru, de
siguranta al medierii catre alte persoane.
Aceste informatii pot fi primite in cadrul sesiunilor comune sau separate.
Atunci cand, mediatorul va continua medierea si in sesiuni separate, are
obligatia ca inca din timpul sesiunii comune sa aduca la cunostiinta
partilor ca acestea ii pot transmite separat informatii confidentiale pe care
nu le poate divulga celeilalte parti.
Informatiile obtinute din documentele prezentate in timpul medierii de
catre parti, au un caracter confidential. Fac exceptie acele documente care
prin natura lor sunt publice si care puteau fi cunoscute de orice persoana,
inainte, in timpul sau dupa incheierea medierii (hotarari judecatoresti,
legi, informatii publice, etc).
In cazul in care mediatorul, fara permisiunea partilor, divulga anumite
informatii el va raspunde conform contractului semnat cu acestea, Legii
192/2006, al celorlalte reglementari in domeniu sau potrivit dreptului
comun.
Daca in timpul medierii, mediatorul isi incalca aceasta obligatie, el va
informa partile despre acest lucru, medierea putand continua sau
intrerupandu-se dupa cum partile decid.
4. Conflictul de interese
Mediatorul trebuie sa refuze preluarea unui caz atunci cand exista
imprejurari care il impiedica sa fie neutru si impartial.
Foarte important in mediere este totusi principiul libertatii partilor de a
lua decizii. Astfel, obligatia principala a mediatorului in aceasta situatie
este de a face cunoscut partilor actualul sau potentialul conflict de care
acesta in mod rezonabil este constient si care ar ridica un semn de
intrebare asupra impartialitatii si neutralitatii sale. Daca in urma acestei
dezvaluiri partile isi manifesta interesul de a fi mediate de acesta,
mediatorul poate continua medierea. Pentru aceasta este insa nevoie de
acordul unanim al participantilor la mediere.
Daca totusi, conflictul de interese ridica serioase indoieli asupra
integritatii procesului de mediere, mediatorul trebuie sa se retraga.
Calitatea de mediator este incompatibila cu aceea de reprezentant al unei
parti in cadrul altui proces (arbitraj sau instanta) si cu cea de martor in
aceeasi cauza sau in legatura cu faptele si informatiile aflate in timpul
medierii.
5. Accesibilitatea
Mediatorul are obligaţia legală şi profesională ca onorariul, pe care îl
negociază cu parţile ce au solicitat medierea, să fie rezonabil şi
proporţional cu interesele din cauză.În cazul în care onorariul este
prohibitiv mediatorul nu face altceva decât să limiteze accesul părţilor la
procedura medierii, procedură care cel puţin de principiu ar trebui să fie
mai eftină decât alte metode alternative de soluţionare a conflictelor(în
speţă instanţa de judecată prin taxele de timbru).
2.5 Raspunderea disciplinara a mediatorilor Răspunderea disciplinară a mediatorului intervine pentru următoarele
abateri:
- încălcarea de către mediator a obligaţiei de confidenţialitate,
imparţialitate şi neutralitate;
- refuzul de a răspunde cererilor formulate de autorităţile
judiciare, în cazurile prevăzute de lege;
- refuzul mediatorului de a restitui înscrisurile încredinţate de
părţile aflate în conflict;
- reprezentarea sau asistarea uneia dintre părţi într-o procedură
judiciară sau arbitrală având ca obiect conflictul supus medierii;
- săvârşirea altor fapte care aduc atingere probităţii
profesionale.
Sancţiunile aplicabile în cazul nerespectării de către mediator a
obligaţiilor care atrag răspunderea disciplinară diferă în funcţie de
gravitatea faptei, de împrejurările în care a fost săvârşită, precum şi în
funcţie de perseverenţa acestuia în săvârşirea unor astfel de fapte. Astfel,
sancţiunile constau în:
a) observaţie scrisă
b) amendă de la 50 lei (RON) la 500 lei (RON);
c) suspendarea din calitatea de mediator pe o durată de la o lună
la 6 luni;
d) încetarea calităţii de mediator;
Limitele amenzii se actualizează periodic de către Consiliul de mediere,
în funcţie de rata inflaţiei.
Orice persoană interesată poate sesiza Consiliul de mediere în legătură cu
săvârşirea de către mediator a unei abateri disciplinare.
Sesizarea se face printr-o plângere care trebuie formulată în scris şi
semnată. De asemenea, trebuie să cuprindă numele, domiciliul sau
reşedinţa părţii, precum şi abaterea pretins săvârşită de către mediator.
Lipsa datelor de identificare a petentului sau a semnăturii duce la
respingerea plângerii formulate.
Consiliul, în exercitarea atribuţiilor sale se poate sesiza şi din oficiu cu
privire la neîndeplinirea obligaţiilor profesionale ale mediatorilor.
Acţiunea disciplinară poate fi exercitată în termen de cel mult un an de la
data săvârşirii abaterii.
La aplicarea sancţiunii disciplinare trebuie să se ia în considerare
repetarea unei abateri disciplinare, împrejurare care constituie o
circumstanţă agravantă. Consiliul de mediere este cel care are obligaţia de
a ţine evidenţa sancţiunilor disciplinare aplicate fiecărui mediator.
Cercetarea abaterii disciplinare se efectuează de către Comisia de
Disciplină care funcţionează în cadrul Consiliului. Astfel, Consiliul
hotărăşte ori de câte ori este nevoie, constituirea unei Comisii de
disciplină din care fac parte în mod obligatoriu un membru al Consiliului
anume desemnat şi doi reprezentanţi ai mediatorilor desemnaţi prin
tragere la sorţi din Tabloul mediatorilor. Cei trei membri ai Comisiei sunt
numiţi prin hotărâre a Consiliului.
Comisia de disciplină este coordonată de preşedintele său, care este
membru al Consiliului. Totodată, Consiliul va desemna din personalul
angajat cu contract, un secretar, care sa devine membru al Comisiei şi
care va ţine evidenţele şi efectuează lucrările necesare desfăşurării
activităţii comisiei. Secretarul lucrează sub îndrumarea preşedintelui.
Comisia de disciplină are în competenţă cercetarea abaterii. Cercetarea se
face cu celeritate, în termen de 60 de zile de la data înregistrării plângerii.
Audierea petentului şi a mediatorului este obligatorie în cadrul cercetării
disciplinare.
Mediatorul va fi înştiinţat şi va putea lua la cunoşţinţă cuprinsul plângerii,
precum şi cuprinsul întregului dosar.
Părţile vor fi convocate, în vederea audierii, în scris, prin scrisoare
recomandată cu confirmare de primire. neprezentarea acestora nu va
împiedica continuarea cercetării ci se va proceda la încheierea unui
proces-verbal semnat de membrii comisiei din care să rezulte că, deşi
procedural convocaţi, mediatorul sau petentul nu s-au prezentat la
termenul stabilit.
În cadrul cercetării disciplinare vor fi ascultate şi alte persoane ale căror
declaraţii pot conduce la soluţionarea cazului, şi de asemenea, se vor
efectua verificări de înscrisuri şi se vor culege informaţii prin mijloacele
prevăzute de lege.
Pe baza datelor culese, se va întocmi de către Comisia de disciplină un
dosar al abaterii cercetate, dosar care va cuprinde un referat scris în care
sunt consemnate faptele, probele administrate, poziţia celui cercetat şi
propunerea de sancţionate sau neaplicare a sancţiunii disciplinare.
Dosarul de cercetare cu propunere de sancţionare sau de aplicare a unei
sancţiuni disciplinare se înaintează Consiliului de mediere care trebuie ca
în termen de 30 zile să hotărască cu privire la răspunderea disciplinară a
mediatorului.
Consiliul hotărăşte cu majoritatea prevăzută de art. 19 din lege. Consiliul
poate suspenda cercetarea plângerii atunci când ambele părţi o cer, sau
când s-a început urmărirea penală pentru o infracţiune care ar avea o
influenţă hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează a se da.
Cercetarea disciplinară se reia prin cererea de redeschidere formulată de
către una din părţi.
De asemenea, petentul poate oricând să renunţe la cercetarea plângerii, fie
verbal în şedinţa Comisiei de disciplină, fie prin cerere scrisă.
Orice sesizare disciplinară se perimă în termen de un an de la lăsarea în
nelucrare din cauza petentului. Perimarea se constată din oficiu sau la
cererea părţii interesate.
Hotărârea Consiliului de mediere de aplicare a sancţiunilor prevăzute la
articolu 39 alin 1 poate fi atacată de partea nemulţumită la instanţa de
contencios administrativ competentă, de la domiciliul sau reşedinţa
mediatorului, în termen de 15 zile de la comunicarea acesteia. Exercitarea
unei astfel de acţiuni suspendă executarea acţiunii atacate.
Consiliul, la cererea instanţei, este obligat să înainteze în copie certificată
dosarul cauzei.
Hotărârea disciplinară rămasă definitivă este obligatorie faţă de părţi şi
Consiliu.
În cazul amenzii, atunci când aceasta nu este achitată voluntar, hotărârea
prin care este aplicată constituie titlu executoriu, iar împotriva
mediatorului se poate începe procedura executării silite. Însă, neachitarea
voluntară a amenzii în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive
a hotărârii de sancţionare atrage suspendarea din calitatea de mediator,
până la achitarea integrală a acesteia.
Reabilitarea cu privire la consecinţele răspunderii disciplinare intervine
de drept după un an de la executarea în integralitate a sancţiunii aplicate.
Răspunderea disciplinară a mediatorului nu exclude răspunderea civilă,
penală sau administrativă.
Răspunderea civilă a mediatorului poate fi angajată, în condiţiile legii
civile, pentru cauzarea de prejudicii, prin încălcarea obligaţiilor sale
profesionale.
2.6 Forme de exercitare a profesiei de mediator Din modul de reglementare prevăzut în sediul materiei, articolul 22,
punctul 1,2 şi 3, din Legea 192/2006 , lege cu privire la mediere, rezultă
că mediatorii prin activitatea pe care o desfăşoară aparţin categoriei
liber-profesioniştilor.
Acest fapt nu exclude însă posibilitatea ca mediatorul să fie să fie angajat
cu contract individual de muncă în condiţiile prevăzute de Codul Muncii.
În acest caz se creează raporturi juridice contractuale de muncă între
mediator şi angajator.
Angajatorul care poate să fie o organizaţie neguvernamentală ce are ca
obiect de activitate medierea.
Consiliul de mediere este autoritatea ce ţine evidenţa formelor de
exercitare a profesiei(art.16, lit.l din ROF).
Potrivit Regulamentului de Organizare şi Funcţionare al Consiliului de
Mediere (art.28), mediatorul este liber să opteze şi să îşi schimbe în orice
moment opţiunea pentru una dintre formele de exercitare a profesiei
prevăzute de art. 22 din Legea 192/2006, singura obligaţie de care este
ţinut practicianul în mediere fiind aceea de a încunoştiinţa Consiliul de
Mediere.
Mediatorul îşi poate începe activitatea(pentru oricare dintre formele de
exercitare a profesiei), numai după obţinerea în prealabil a avizului de la
Consiliul de Mediere.În acest sens , mediatorul trebuie să fi obţinut mai
întâi autorizarea exercitării profesiei de mediator,precum şi a spaţiului în
care urmează să-şi desfăşoare profesia(conform art. 7 din Legea 192-
2006).
Biroul de mediator
Este o forma de exercitare a profesiei de mediator prevăzută de art.22,
alineatul 2, din Legea 192/2006.Biroul poate fi individual sau constituit
din mai mulţi mediatori care au decis să se asocieze.
În vederea constituirii biroului, se întocmeşte un act de înfiinţare care va
fi înaintat Consiliului de Mediere.
În aceste condiţii raporturile juridice contractuale izvorâte din contractul
de mediere se nasc între clienţi şi biroul de mediere.
Societatea civilă profesională de mediatori
Este forma de exercitare reglementată de art.22, primul alineat, din Legea
192/2006 , fiind formată din doi sau mai mulţi mediatori asociaţi. În acest
scop asociativ , mediatorii asociaţi contribuie în natură şi/sau în numerar
la constituirea capitalului social în vederea desfăşurării activităţii
profesionale.
În cadrul acestei forme de exercitare , în afara mediatorilor asociaţi,mai
pot activa mediatori colaboratori sau mediatori salarizaţi în interiorul
profesiei.
Contractul de societate civilă profesională şi statutul acesteia sunt
încheiate în formă scrisă între mediatori coasociaţi, cu obligaţia
comunicării în prealabil Consiliului de Mediere în vederea înregistrării.
Raporturile juridice contractuale (având ca bază contractul de mediere)
iau naştere clienţi şi societatea civilă profesională , urmând ca serviciile
de mediere să fie îndeplinite cu acordul clienţilor de către oricare dintre
mediatorii asociaţi sau angajaţi.
Mediatorii salarizaţi în interiorul profesiei
Acestă formă de exercitare a profesiei este o modalitate prin care
mediatorul ce nu şi-a înfiinţat un birou de mediator sau nu s-a asociat cu
unul sau mai mulţi mediatori pentru a constitui un birou de mediator sau
societate civilă profesională de mediator, înţelege să-şi exercite calitatea
de mediator în baza unui contract individual de muncă.Această variantă
nu este o formă propriu-zisă de exercitare a profesiei , fiind mai degrabă o
modalitate de colaborare.
Mediatorul poate să-şi exercite activitatea de mediere pe bază
contractuală cu societatea civilă profesională de mediator şi cu ONG-urile
din domeniul medierii.
ONG –urile
Organizaţiile neguvernamentale pot activa în domeniul medierii cu
condiţia ca obiectul de activitate să fie medierea sau activităţi legate de
mediere, cu condiţia respectării condiţiilor prevăzute de lege(art.22,
punctul 1 alineat ultim).
În cadrul ONG-urilor activitatea de mediere poate fi desfăşurată pe bază
de contract cu oricare dintre formele de exercitare a profesiei.De asemnea
ONG-ul poate angaja şi slariza mediatori în baza unui contract individual
de muncă.
Orice formă de exercitare a profesiei de mediator trebuie să respecte
următoarele reguli şi principii comune:
- Spaţiul în care mediatorul îşi are sediul profesional şi unde îşi
desfăşoară activitatea trebuie să fie propice pentru exercitarea profesieide
mediator şi să asigure condiţii pentru respectarea principiului
confidenţialităţii.
- Patrimoniul comun să fie afectat exclusiv activităţii profesionale,
având regimul patrimoniului de afectaţiune profesională.
- Mediatorul nu poate desfăşura activităţi de mediere în afara formei
de exercitare a profesiei pentru care a optat.
- Formele de exercitare a profesiei se individualizează prin denumire
conform legii medierii şi regulamentului de organizare şi funcţionare a
Consiliului de Mediere.
Deoarece mediatorul nu poate fi specializat în toate domeniile în care
poate media conflicte ,acesta poate angaja(recomandabil) cu contract
individual de muncă persoane calificate (jurişti, experţi, psihologi,
interpreţi, etc), cu condiţia ca aceştia să respecte principiul
confidenţialitălii, angajându-se în acest sens printr-o clauză specială
stipulată în contractul de colaborare.
Potrivit art. 23 din Legea 192/2006 , mediatorul autorizat, indiferent de
forma de exercitare a profesiei, este obligat să ţină arhivă şi registre
proprii , precum şi o evidenţă financiar contabilă.
În baza dreptului constituţional de liberă asociere , drept prevăzut de
art.4o aliniatul 1 din Constituţia României , medietorii pot constitui sau
adera la asociaţii locale sau naţionale care au drept scop promovarea
intereselor profesionale şi implicit a medierii, precum şi protejarea
statutului de mediator.
Tot în baza dreptului la asociere mediatorii pot la organizaţii
neguvernamentale din domeniul medierii şi chiar la asociaţii profesionale
internaţionale, cu condiţia respectării normelor legale în materia medierii.
III. Ghid de mediere pentru practicienii dreptului
3.1.Avantajele medierii pentru practicienii dreptului
Medierea este o metodă alternativă de soluţionare a conflictelor , dar este
totodată şi o modalitate concretă şi eficientă de stingere a litigiilor sau a
conflictelor în care practicienii dreptului sunt implicaţi în mod direct sau
indirect, în calitate de apărători în cazul avocaţilor sau în calitate de
angajaţi în cazul consilierilor juridici.
Dacă în cazul avocaţilor suntem în prezenţa unor raporturi contractuale şi
a unei obligaţii de diligenţă în vederea stingerii litigiului sau a
conflictului în care sunt implicaţi clienţii lor contractuali ,în cazul
consilierilor juridici suntem în prezenţa unor raporturi de muncă care au
calitatea de angajat a persoanei juridice implicată în litigiu sau în conflict
, fie cu o altă persoană juridică sau cu angajaţi sau cu terţe persoane
fizice.
Pentru fiecare dintre aceste două categorii de practicieni ai dreptului
exista avantaje specifice în cazul în care aleg împreună cu clienţii
respectiv angajatorii să apeleze la mediere în vederea stingerii litigiilor
sau a conflictelor în care sunt angajaţi sau implicaţi şi de ce nu şi în a
preveni apariţia altora noi.
Este binecunoscut spiritul combativ al avocaţilor atat în instanţă cât şi în
afara ei. Alegând medierea ca modalitatea prin care au înţeles să
soluţioneze litigiul sau disputa în care sunt implicaţi clienţii lor ,avocaţii
pot să-şi folosească capacităţile intelectuale şi combativitatea fară
constrângeri şi fară să rişte sancţiuni , aşa cum s-ar întâmpla în cazul
instanţei.
În cazul unui verdict negativ în instanţă , indiferent de stadiul în care se
află litigiul (se află pe rolul instanţei de fond , de apel sau de recus),
avocatul riscă pierderea clienţilor pe care îi reprezintă sau poate duce la
pierderea potenţialilor clienţi care ar afla întâmplător sau în mod direct de
soluţionarea în mod negativ a litigiului sau a conflictului în care a
gestionat de către avocat în mod direct sau în mod indirect.
Avocatul în în baza mandatului cu care a fost investit de către client are o
obligaţie de diligenţă în a-l ajuta pe cel cu care a încheiat un contract de
asistenţă juridică să obţină maxim de profit , într-un interval de timp scurt
şi cu un minim de cheltuieli. Nu întotdeauna a alege instanţa
judecătorească este cea mai bună alegere.
Un succes în cadrul procedurii de mediere ,rapid şi ieftin pentru client ,cu
o soluţie unanim acceptată, soluţie bazată pe nevoi şi interesele mediate şi
imediate , duce implicit la păstrarea clientului dar si şi la aducerea altora
noi.
Onorariul pe care avocatul îl poate percepe clientului poate fi mai mare
decât în instanţă, întrucât negocierea se poate raporta la costurile necesare
cu finalizarea litigiului în instanţă(la şansele de câştig, la durata unui
proces), pentru toate fazele procesuale şi chiar pentru executarea unei
hotărâri judecătoreşti (în cazul în care acesta nu este executată de
bunăvoie).
În instanţă una dintre părţi pierde , iar în acest caz avocatul este în
imposibilitatea de a recupera un onorariu de succes. Prin procedura
medierii (unde abele părţi câstigă ),se poate negocia şi primi onorariu de
succes , onorariu garantat de trăinicia acordului de mediere la care s-a
ajuns cu ajutorul specializat al avocatului.
Procedura medierii oferă practicienilor dreptului (avocaţi şi consilieri
juridici) un mai mare control asupra înţelegerii şi implicit asupra
încheierii conflictului , prin acordul de mediere la care s-a ajuns în urma
medierii, control de care nu poate dispune atât în faţa instanţei de
judecată cât şi în faţa tribunalului arbitrar.
Confidenţialitatea procedurii medierii ,raportată la procedura publică în
instanţă , oferă practicienilor posibilitatea să menţină imaginea clienţilor
pe care îi reprezintă. Confidenţialitatea se poate extinde atât asupra
litigiului/conflictului existent cât şi asupra acordului de mediere şi a
modalităţilor de executare a acestuia.
Alegând procedura medierii avocaţii şi consilierii juridici , nu numai ca
economisesc timp , timp ce poate fi alocat altor activităţi profesionale sau
altor clienţi , dar au avantajul că nu mai există acte urgente de redactat ,
termene procedurale de respectat , timpul alocat rezolvării litigiului fiind
astfel scurtat si eficientizat la maxim.
Daca litigiul sau conflictul dedus medierii, la care avocatul sau consilierul
juridic au asistat şi consiliat părţile , a fost soluţionat favorabil prin
ajungerea la un acord unanim acceptat şi avantajos pentru ambele părţi
implicate ,acordul de mediere nu va mai fi atacat de către părţi şi nu
există riscurile exercitării unor căi de atac (ordinare sau extraordinare)
împotriva acestuia, aşa cum s-ar întămpla cu o hotărâre judecătorească
pronunţată de instanţă.
Prin considerentele prevăzute la punctul 19 şi art. 6 din directiva
52/2008/CE emisă de Parlamentului European şi Consiliului Europei,
dă acordului de mediere caracterul şi puterea unui titlu executoriu. Acest
fapt dă posibilitatea părţii lezate în interesul său prin nerespectarea
acordului de mediere negociat să poată executa partea culpabilă prin
punerea în execuatare a înţelegerii.
Un alt avantaj al uzitării procesului de mediere ,este oferit de articolul 8
al aceleaşi directive 52/2008/CE emisă de Parlamentului European şi
Consiliului Europei,în sensul că se prelungeşte termenul de decădere sau
de prescripţie extintivă a drepurilor legale(materiale sau subiective) a
căror termene se împlinesc în cursul procedurii de mediere.
Prin asistenţa competentă pe care o oferă clienţilor lor (în cazul
avocaţilor) respectiv angajatorului ( în cazul conilierului juridic) ,in
cadrul procesului de mediere , se pot păstra sau se pot reface relaţiile
dintre părţile aflate în litigiul sau în conflictul dedus medierii.
Prin competenţa, dar şi prin rolul important pe care îl au avocaţii
respectiv consilierii juridici în soluţionarea litigiilor sau a conflictelor în
care sunt implicate persoanele fizice sau juridice pe care le asistă sau le
reprezintă (după caz), putem conchide că avocatul şi consilierul juridic
sunt două instituţii care alături de instituţia mediatorului au un rol
determinant în procesul de mediere.
3.2. Contractul de mediere
1. Definitie
Contractul de mediere reprezintă acordul de voinţă intervenit între
mediator, pe de o parte, şi părţile aflate în conflict, pe de altă parte, în
baza căruia mediatorul se obligă să sprijine părţile în soluţionarea
conflictului facilitând negocierile dintre ele cu scopul obţinerii unei
soluţii reciproc convenabile, eficiente şi durabile iar părţile se obligă să
dea mediatorului o sumă de bani numită onorariu.
2 Caractere juridice:
2.1.Contractul de mediere este un contract sinalagmatic, caracterizându-
se prin reciprocitatea obligaţiilor ce revin părţilor şi prin interdependenţa
obligaţiilor reciproce.
2.2.Contractul de mediere este un contract cu titlu oneros. Caracterul
oneros al contractului de mediere constă în faptul că fiecare parte
avansează prestaţia specifică în schimbul contraprestaţie pe care o va
primi de la cealaltă parte. Astfel, mediatorul se obligă în considerarea
contraprestaţiei, respectiv a onorariului convenit, să faciliteze negocierile
în scopul ajungerii la o soluţie convenabilă pentru ambele părţi, iar părţile
în conflict se obligă să achite mediatorului onorariul, în considerarea
contraprestaţiei specifice mediatorului.
2.3.Contractul de mediere este un contract comutativ întrucât părţile
cunosc chiar de la încheierea acestuia existenţa şi întinderea obligaţiilor
ce le revin.
2.4. Contractul de mediere este un contract solemn (formal). Pentru
valabilitatea unui astfel de contract, simplul acord de voinţă nu este
suficient, ci acesta trebuie să îmbrace o formă scrisă prevazuta ad
validitatem.
Absenţa solemnităţii contractului va atrage nulitatea absolută, nulitate
care va putea fi invocata oricând, de către orice persoană interesată.
Contractul de mediere se semnează de părţile aflate în conflict şi de catre
mediator, întocmindu-se în atâtea exemplare câte părţi sunt.
Părţile aflate în conflict pot împuternici o altă persoană pentru a încheia
în numele lor contractul de mediere, iar în acest caz, se impune ca
procura să fie una specială.
Cât priveşte încheierea contractului solemn prin mandatar, aplicându-se
principiul simetriei de formă, este necesar ca şi procura să îmbrace forma
solemnă.
Totodată, orice modificare intervenită la un astfel de contract, nu se poate
face decât tot prin formă scrisă.
În cazul în care una dintre părţile contractului sinalagmatic nu îşi execută
obligaţia ce îi revine, ea nu va putea obţine de la cealaltă parte executarea
obligaţiei corelative. De exemplu, dacă părţile aflate în conflict nu achită
faţă de mediator onorariul stabilit la încheierea contractului de mediere,
acestea nu îl pot obliga pe mediator să faciliteze negocierile dintre ele,
mediatorul putându-se apăra în acest caz invocând excepţia de
neîndeplinire a contractului.
De asemenea, partea care şi-a îndeplinit obligaţia ce îi revenea poate
solicita rezoluţiunea contractului dacă cealaltă parte nu îşi execută
obligaţia sau o execută în mod necorespunzător.
2.5. Contractul de mediere este un contract intuitu personae. Părţile au
posibilitatea de a alege persoana care să medieze conflictul dintre ele,
fiind avute astfel în vedere calităţile personale ale mediatorului.
2.6. Contractul de mediere constituie titlu executoriu cât priveşte
obligaţia părţilor de a achita onorariul scadent ce i se cuvine mediatorului.
3 Conditii de validitate
A. Identitatea partilor
Fiind un contract incheiat intre persoane fizice, intre persoane fizice si
juridice sau intre persoane juridice, contractul de mediere trebuie sa
cuprinda sub conditia sanctionatorie a nulitatii absolute, identitatea
partilor aflate in conflict (persoane fizice) si datele de identificare ale
persoanelor juridice (sediu social, numar de inregistrare in registrul
comertului, codul unic de identificare precum si individualizarea
reprezentantului societatii). Acelasi principiu se aplica si reprezentantilor
in cazul in care partile aflate in conflict sunt reprezentate de mandatar.
B. Consimţământul.
Pentru a fi valabil încheiat contractul de mediere, consimţământul părţilor
trebuie să provină de la o persoană cu discernământ, trebuie să fie
exprimat cu intenţia de a produce efecte juridice, să fie exteriorizat şi să
nu fie alterat de vreun viciu de consimţământ.
În lege se prevede în mod expres obligativitatea părţilor de a declara în
scris că îşi dau consimţământul în privinţa declanşării medierii şi că sunt
decise să coopereze în acest scop.
Violenţa fizică sau morală duce la anularea contractului de mediere,
indiferent dacă actele de violenţă provin de la mediator, de la părţile în
conflict, sau de la o terţă persoană, iar persoana asupra căreia a fost
exercitată violenţa are posibilitatea de a introduce acţiune în răspundere
civilă delictuală, în temeiul art. 998 C.civ.
Eroarea poate fi întâlnită atât sub forma erorii obstacol (de exemplu
atunci când una din părţi crede că se negociază un anumit conflict, iar
cealaltă are în vedere un al conflict), caz în care intervine nulitatea
absolută, cât şi sub forma erorii-viciu de consimţământ (care vizează
identitatea sau însuşirile esenţiale ale persoanei contractante) caz care se
sancţionează cu nulitatea relativă a contractului de mediere.
C.Obiectul
Obiectul contractului de mediere îl constituie rezolvarea conflictului
intervenit între două sau mai multe părţi, prin procedura medierii putând
fi soluţionate atât conflictele din materie civilă, comercială, de familie,
din materie penală, precum şi din alte materii.
Atunci când consumatorul invocă existenţa unui prejudiciu ca urmare a
achiziţionării unor produse sau servicii defectuoase, a nerespectării
clauzelor contractuale ori a garanţiilor acordate, a existenţei unor clauze
abuzive cuprinse în contractele încheiate între consumatori şi agenţii
economici ori a încălcării altor drepturi prevăzute de legislaţia naţională
sau a Uniunii Europene, se pot media şi conflictele din domeniul
protecţiei consumatorilor
Contractul de mediere nu poate avea ca obiect medierea conflictelor
privitoare la drepturile strict personale, cum sunt cele privitoare la statutul
persoanei, precum şi la orice alte drepturi de care părţile, potrivit legii, nu
pot dispune prin convenţie sau prin alt mod admis de lege.
Lipsa clauzei contractuale prin care este stipulat obiectul obiectul
contractului este sanctionata de lege cu nulitatea absoluta.
D.Capacitatea
În plus faţă de cerinţele stabilite de dreptul comun cu privire la
capacitatea părţilor care contractează, în persoana mediatorului se cer a fi
întrunite condiţii speciale.
Astfel, mediatorul trebuie să fie autorizat şi înscris în Tabloul
mediatorilor
Capacitatea de sta în calitate de mediator într-un contract de mediere o au
şi persoanele membre ale unui stat al Spaţiului Economic European. Este
necesar, însă ca aceste persoane să fi obţinut într-unul din statele membre
un document de calificare în profesia de mediator, iar acest document să
fie recunoscut de către Consiliul de mediere. Acelaşi regim se aplică şi
cetăţenilor români care au obţinut un astfel de document într-un stat
membru al Uniunii Europene sau al Spaţiului Economic European,
precum şi într-un stat terţ.
În cazul în care activitatea de mediere este exercitată cu caracter
permanent în România de către cetăţeanul unui stat terţ care a absolvit
cursurile pentru formarea mediatorilor sau care a dobândit calitatea de
mediator în străinătate, acesta trebuie autorizat de către consiliul de
mediere şi înscris pe tabloul mediatorilor. Dar dacă acesta exercită
activitatea de mediator ocazional pe teritoriul României, este exceptat de
la cerinţele de autorizare şi înscriere, având doar obligaţia de a înştiinţa în
scris Consiliul de mediere cu privire la desfăşurarea acestei activităţi şi
având obligaţia să deţină documente care să ateste că exercită legal
profesia de mediator în statul de origine sau de provenienţă.
E.Cauza
Achiesand la opinia doctrinara precum ca in structura cauzei actului
juridic civil intra ca elemente scopul imediat si scopul mediat, apreciem
ca in cazul contractului de mediere scopul imediat al obligatiei este
prefigurarea obtinerii unui acord profitabil. Scopul mediat este variabil de
la caz la caz in sensul ca fiecare parte mediata intelege sa-si atinga
interesele concrete prin procesul de mediere.
Conditiile de valabilitate ale cauzei pe care trebuie sa le indeplineasca
cumulativ sunt:
- participanti la procesul de mediere trebuie sa aiba reprezentarea
scopului imediat si mediat,
-cauza trebuie sa nu fie falsa
-sa fie licita si morala
4. Mentiuni obligatorii in contractual de mediere conform legii
192/2006
A. Obligaţia mediatorului de a da explicaţii părţilor cu privire la
principiile medierii, la efectele acesteia şi la regulile aplicabile
Potrivit articolului 29 alin. 1si 2 din legea medierii “Mediatorul are
obligaţia să dea orice explicaţii părţilor cu privire la activitatea de
mediere, pentru ca acestea să înţeleagă scopul, limitele şi efectele
medierii, în special asupra raporturilor ce constituie obiectul conflictului”,
“ Mediatorul trebuie să asigure ca medierea să se realizeze cu respectarea
libertăţii, demnităţii şi a vieţii private a părţilor.”
Aceasta clauza are menirea de a garanta faptul ca partile au ajuns la
mediere in mod liber fara interventia unei terte persoane sau unei institutii
a statului, precum si a faptului ca mediatorul si-a indeplinit aceasta
obligatie legala fata de partile aflate in conflict si dedus medierii.
B. Declaraţia părţilor, în sensul că doresc declanşarea medierii şi că
sunt decise să coopereze în acest scop
Ca orice contract bilateral contractul de mediere se bazeaza pe acordul
de vointa incheiat intre partile aflate in disputa si care doresc sa recurga la
institutia medierii pentru solutionarea acesteia. In baza principiului
autodeterminarii acest acord este esential la incheierea contractului in
forma scrisa. Aceasta clauza este necesara declansarii procedurii de
mediere, partile exprimandu-si totodata dorinta de a coopera in acest sens.
Acordul de cooperare trebuie sa priveasca atat raporturile dintre partile
aflate in conflict cat si raporturile dintre mediator si parti.
C.Angajamentul părţilor aflate în conflict de a respecta regulile
aplicabile medierii
Potrivit articolului 29 alin 1 si articolului 44 din legea medierii,
mediatorul are indatorirea legala de de a explica partilor implicate in
procesul de mediere procedura medierii si de comun acord vor conveni in
mod concret fazele si etapele medierii care vor fi urmate in cadrul
sedintei de mediere.
Astfel alaturi de mediator, partile trebuie sa respecte la randul lor
procedura medierii iar spre deosebire de obligatia legala a mediatorului
rezultata din prevederile articolului 30 alin. 1 si ale articolului 50 alin. 2
din legea medierii, obligatia reciproca prin acordul de vointa liber
exprimat va fi mentionat in contract ca si clauza conform articolului 45
litera e).
D.Inţelegerea părţilor privind limba în care urmează să se
desfăşoare medierea.
La mediere disputa dedusa medierii poate avea ca protagonisti atat
persoane fizice cat si persoane juridice de nationalitati diferite, astfel ca
diferenta de cetatenie creeaza bariere de comunicare prin prisma codului
folosit de acestea in speta a limbii diferite.
In aceste conditii nu numai pentru o mediere reusita cat si pentru
inlauturarea barierelor de comunicare medierea trebuie sa se desfasoare
intr-o limba convenabila atat partilor cat si mediatorului. Ideal ar fi ca
aceasta limba sa fie o limba internationala accesibila sau macar o limba
cunoscuta de toate persoanele participante la sesiunea de mediere. In
cazul in care acest lucru nu este posibil mediatorul are obligatia si
posibilitatea de a apela la translatori pentru a putea tine medierea.
Desi legiuitorul a statuat ca toate aceste clauze cad sub sanctiunea
nulitatii absolute, toate clauzele inserate in contractul de mediere sunt
supuse dupa caz, atat institutiei nulitatii absolute cat si a institutiei ce
guverneaza nulitatile relative ale actului juridic civil, institutii ce sunt
prevazute de normele de drept civil in materie.
Articolul 46 din lege prevede posibilitatea inserarii in contractul de
mediere si a altor clauze ca urmare a negocierii dintre parti in mod direct
sau intre mediator si parti. Aceste clauze ce pot privi garantii
suplimentare in ceea ce priveste confidentialitatea, onorariu de succes,
etc.
Toate aceste clauze suplimentare care pot fi inserate in contractul de
mediere, trebuie insa sa nu contravina legii si ordinii publice in caz
contrar contractul fiind lovit de nulitatea absoluta.
5.Drepturile mediatorului
5.1.Dreptul la onorariu
Contractul de mediere, aşa cum am mai spus atunci când am analizat
caracterele sale, este un contract oneros. Mediatorul are dreptul la
onorariu ca drept la contraprestaţie pentru activitatea de negociere pe care
o desfăşoară în scopul obţinerii unei soluţii convenabile pentru toate
părţile aflate în conflict.
Cuantumul onorariului, modalitatea de avansare şi eşalonare a acestuia
se stabilesc prin negociere între mediator şi părţi. Însă, onorariul trebuie
să fie rezonabil şi să fie stabilit în funcţie de natura şi obiectul
conflictului.
Obligaţia de plată a onorariului revine părţilor. În cazul în care acestea nu
îndeplinesc de bunăvoie această obligaţie, mediatorul poate să procedeze
la îndeplinirea pe calea executării silite a acesteia întrucât contractul de
mediere constituie titlu executoriu în acest sens.
De asemenea, mediatorul are dreptul şi la restituirea cheltuielilor
ocazionate de mediere.
Contractul de mediere trebuie să cuprinda în mod obligatoriu, sub
sancţiunea nulităţii absolute o clauză care să prevadă obligativitatea
părţilor aflate în conflict de a achita onorariul cuvenit mediatorului şi
cheltuielile efectuate de acesta pe parcursul procedurii de mediere,
modalităţile de plată a acestora, precum şi în ce proporţie vor fi suportate
de catre părţi. Cu aceasta ocazie trebuie avută în vedere şi posibilitatea
renunţării la mediere si posibilitatea de eşuare a procedurii. Aceste sume
vor fi suportate de părţi în mod egal dacă acestea nu au convenit altfel.
Dacă pe parcursul medierii apar cheltuieli neprevăzute, efectuate în
interesul părţilor şi cu acordul acestora, se va încheia o anexă la
contractul de mediere. Se observă că solemnitatea contractului de mediere
se păstrează şi pe parcursul procedurii.
Valoarea însumată a onorariului şi cheltuielilor de ocazionate de
procedura medierii trebuie să fie echitabile şi justificate.
5.2.Mediatorul are dreptul să aplice propriile reguli de organizare a
procedurii de mediere, cu respectarea dispoziţiilor şi principiilor
prevăzute de lege.
Legea dă o oarecare libertate mediatorului în alegerea metodelor şi
tehnicilor pe care le va folosi în scopul soluţionării conflictului dintre
părţi, insă această libertate este limitată de dispoziţiile şi prevederile legii.
Mediatorului este obligat să respecte principiul nediscriminării părţilor, al
confidenţialităţii, al libertăţii părţilor de a recurge la mediere şi de a lua o
decizie precum si principiul încredereii şi al integrităţii morale (art.3 din
legea medierii)
5.3.În cazul în care pe parcursul medierii apare o situaţie de natură
să afecteze scopul acesteia, neutralitatea şi imparţialitatea
mediatorului, acesta are deptul să se abţină şi să închidă procedura
de mediere.
În această situaţie, mediatorul trebuie să restituie părţilor onorariul
proporţional cu etapele de mediere neparcurse. Uneori poate chiar să
asigure continuitatea procedurii de mediere în condiţiile stabilite în
contractul de mediere.
5.4.În cazul în care conflictul supus medierii prezintă aspecte dificile
sau controversate, mediatorul are dreptul să solicite punctul de
vedere al unui specialist din domeniul respectiv.
Dacă mediatorului nu i-ar fi fost atribuit acest drept, ar fi existat riscul ca
în anumite situaţii, mediatorul să se afle în eroare cu privire la anumite
aspecte care necesită aprecieri de specialitate şi să se afle în
imposibilitatea de a continua medierea în condiţii optime.
Pentru respectarea principiului confidenţialităţii mediatorul este obligat
ca atunci când apelează la specialişti din afara biroului său, să le
evidenţieze doar problemele controversate, fără să dezvăluie identitatea
părţilor.
6 Obligatiile mediatorului
6.1.Mediatorul are obligaţia să dea orice explicaţii părţilor cu privire
la activitatea de mediere, pentru ca acestea să înţeleagă scopul,
limitele şi efectele medierii, mai ales cu privire la raporturile ce
constituie obiectul conflictului.
Anterior începerii şedinţei de mediere, mediatorul trebuie să-i informeze
pe cei care i se adresează în legătură cu toate aspectele legate de
procedura medierii, asupra rolului mediatorului, drepturilor şi obligaţiilor
părţilor, modalităţii de desfăşurare a şedinţei de mediere, precum şi a
costului medierii.
Mediatorul va explica părţilor şi care este scopul medierii, respectiv acela
de a facilita comunicarea dintre părţi, fără însă a decide sau a impune
părţilor o soluţie, ajutându-le doar să ajungă la o rezolvare reciproc
agreabilă a disputei lor. Totodată, va prezenta acestora şi care sunt
avantajele medierii în raport cu alte metode de soluţionare a conflictelor.
Mediatorul va informa părţile despre faptul că nu dă sfaturi sau
consultaţii juridice, că nu le va putea oferi decât informaţii în strictă
legătură cu procesul de mediere şi că decizia pe care o vor lua le va
aparţine în exclusivitate.
De asemenea, mediatorul le va explica efectele medierii, evidenţiind
faptul că după închiderea procedurii de mediere, partile îşi vor putea relua
relaţiile dintre ele într-un mod amiabil.
6.2.Mediatorul are obligaţia de a asigura desfăşurarea medierii cu
respectarea libertăţii, demnităţii şi a vieţii private a părţilor.
În cazul în care mediatorul constată că s-a produs o încălcare a libertăţii,
demnităţii sau a vieţii private a părţilor, va putea pune capăt procedurii de
mediere.
6.3.Mediatorul trebuie să depună toate diligenţele pentru ca
părţile să ajungă la un acord reciproc convenabil, într-un termen
rezonabil.
Se poate observa că obligaţia mediatorului este una de diligenţă şi nu
de rezultat. El trebuie să recurgă la toate metodele şi tehnicile de
mediere pentru ca părţile să stingă conflictul dintre ele printr-o soluţie
reciproc agreată. El nu garantează însă că părţile vor ajunge la o astfel
de soluţie, el doar îşi va depune toate diligenţele în acest sens.
Acordul dintre părţi trebuie să se realizeze, însă, într-un termen cât
mai scurt. Însuşi scopul medierii este de a se ajunge la o soluţie
reciproc convenabilă într-un termen rezonabil. Prin întârzierea
procedurii de mediere s-ar putea crea prejudicii mult mai mari părţilor
în conflict.
6.4.Mediatorul trebuie să asigure respectarea principiilor medierii.
Mediatorul trebuie să conducă procesul de mediere în mod nepărtinitor şi
să asigure un permanent echilibru între părţi.
Mediatorul trebuie să se asigure că părţile au recurs la mediere în mod
voluntar şi în cunoştinţă de cauză.
De asemenea, el trebuie să respecte drepturile părţilor şi să le încurajeze
totodată să ia orice decizie liberă cu privire la soluţionarea conflictului.
Mediatorul va informa părţile, încă de la început, în ce va consta
activitatea sa şi asupra faptului că se pot retrage oricând din procesul de
mediere.
Totodată, mediatorul trebuie să fie independent, neutru faţă de disputa şi
părţi şi să conducă procesul de mediere într-un mod imparţial.
El trebuie să evite orice situaţie de natură să îi limiteze independenţa.
Mediatorul nu va refuza activitatea de mediere şi nu o va exercita în
funcţie de rasa, culoarea, naţionalitatea, originea etnică, limba, religia,
sex, opinia, apartenenţa politică, averea sau originea socială a părţilor.
Între mediator şi părţi trebuie să existe tot timpul încredere, având la bază
cinstea, probitatea, spiritul de dreptate şi sinceritatea
mediatorului.Totodată, fără o garanţie a confidenţialităţii, încrederea nu
poate exista.
În concluzie, mediatorul trebuie să presteze serviciile în condiţii de
siguranţă, respect reciproc, egalitate de şanse, respectare a diversităţii,
corectitudine profesională şi procedurală.
De asemenea, mediatorul trebuie să asigure un permanent echilibru între
părţi, întreaga procedură trebuind să fie bazată pe comunicare şi
negociere.
6.5. Mediatorul are obligaţia să refuze preluara unui caz dacă are
cunoştinţă despre orice împrejurare că l-ar împiedica să fie neutru şi
imparţial, precum şi în cazul în care constată că drepturile în discuţie
nu pot face obiectul medierii.
Mediatorul este obligat ca atunci când, pe parcursul apare o situaţie de
natură să afecteze scopul acesteia sau neutralitatea şi imparţialitatea sa ca
mediator, să aducă la cunoştinţa părţilor respectiva situaţie care vor
decide asupra menţinerii sau denunţării contractului de mediere.
Această obligaţie a mediatorului ia naştere chiar din faza preliminară
medierii şi persistă pe tot parcursul procedurii. Mediatorul trebuie să facă
cunoscute părţilor toate conflictele de interese existente sau care ar putea
surveni. Comunicarea conflictelor de interese trebuie să se facă atât
părţilor aflate în conflict, cât şi instituţiei care a referit rspectivul caz.
Părţilor li se dă dreptul de a opta dacă doresc sau nu ca mediatorul să
participe în continuare, iar în cazul unui refuz din partea acestora,
mediatorul este obligat să renunţe la soluţionarea cazului. În acest caz ar
putea fi atrasă răspunderea mediatorului, dacă ar continua să participe la
rezolvarea divergenţelor dintre părţi. În schimb, acesta nu poate fi tras la
răspundere dacă nu are cunoştinţă despre conflictele de interese existente.
De asemenea, mediatorul atunci când constată că drepturile în discuţie nu
pot face obiectul medierii, este obligat să refuze preluarea respectivului
caz.
6.6. Mediatorul este obligat să păstreze confidenţialitatea
informaţiilor de care ia cunoştinţă în cursul activităţii de mediere,
precum şi cu privire la documentele întocmite sau care i-au fost
predate de către părţi pe parcursul medierii, chiar şi după încetarea
funcţiei sale.
Mediatorul este obligat să restituie înscrisurile ce i-au fost încredinţate de
părţi pe parcursul medierii.
De asemenea, mediatorul este obligat să atragă atenţia părţilor
participante la mediere sa respecte principiul confidenţialităţii şi le va
putea solicita semnarea unui acord de confidenţialitate.
Obligaţia de confidenţialitate se întinde pe tot parcursul medierii, nefiind
limitată în timp.
Informaţiile pe care mediatorul le obţine în timpul medierii inclusiv din
documentele prezentate de către părţi, au un caracter confidenţial. Fac
excepţie acele documente care prin natura lor sunt publice si care puteau
fi cunoscute de orice persoana (hotărâri judecătoreşti, legi, etc.).
Tot secrete trebuie să rămână şi notiţele pe care mediatorul le ia in cursul
medierii. Însă, cu acordul părţilor, la sfârşitul procedurii de mediere,
acestea pot fi distruse.
În cazul în care, în timpul negocierilor, mediatorul apelează, pentru
rezolvarea conflictului, la anumite persoane specializate, el trebuie să
colaboreze cu acestea, dar tot cu respectarea principiului
confidenţialităţii.
Mediatorul nu poate fi audiat ca martor în legătură cu faptele sau actele
de care a luat cunoştinţă în cadrul procedurii de mediere.
In cazul in care mediatorul, fără a avea permisiunea părţilor, divulgă
anumite informaţii, el răspunde conform contractului semnat cu acestea,
Legii 192/2006, al celorlalte reglementari in domeniu sau potrivit
dreptului comun.
Daca, mediatorul îşi încalcă această obligaţie, el trebuie să informeze
părţile despre acest lucru, medierea putând continua sau putand fi
întreruptă, în funcţie de cum decid părţile.
Tot în vederea respectării principiului confidenţialităţii, care guvernează
procedura de mediere, mediatorul are obligaţia de a restitui părţilor
înscrisurile ce i-au fost încredinţate de acestea pe parcursul medierii.
De asemenea, mediatorul este obligat să atragă atenţia părţilor
participante la mediere sa respecte principiul confidenţialităţii şi le va
putea solicita semnarea unui acord de confidenţialitate.
6.7. Mediatorul este obligat să respecte normele de deontologie şi să
răspundă cererilor formulate de autorităţile publice.
6.8. In cazul în care medierea se soldează cu un acord de împăcare,
mediatorul are doua mari obligatii:
a. Trebuie sa se asigure ca intelegerea la care partile au ajuns corespunde
intrutotul dorintelor partilor si este rezultatul negocierii lor directe bazate
pe interesele lor. In acest scop mediatorul revede in amanunt fiecare
detaliu al intelegerii mutual negociate si acceptate.
b.Trebuie să depună toată diligenţa pentru a nu admite ca acesta să
conţină clauze contrare legii sau bunelor moravuri.
6.9. In cazul in care medierea nu se soldeaza cu o intelegere
mediatorul este obligat sa incheie un proces-verbal sau raport in care
se mentioneaza acest aspect. In cazul in care disputa dedusa medierii
provine din instanta, mediatorul are obligatia sa inainteze acest raport
instantei.
6.10. In cazul in care sedinta de mediere nu se mai desfasoara
datorita absentei unei parti implicata in disputa dedusa medierii sau
datorita denuntarii in mod unilateral a contractului de mediere,
mediatorul are aceeasi obligatie legala de a incheia un raport sau un
proces verbal de inchidere a medierii. Pentru a face acest lucru
mediatorul este obligat sa se asigure in prealabil de acordul negativ de
vointa al partii care a denuntat medierea fie prin neprezentare fie prin
denuntarea unilaterala a contractului de mediere.
7. Drepturile partilor
7.1. Pe tot parcursul medierii partile au dreptul sa fie informate cu
privire la :
-procesul de mediere, mediatorul are obligatia legala sa explice partilor
care este procedura de mediere, modalitatea de desfasurare a sedintei de
mediere, care sunt drepturile partilor in mediere, faptul ca pot fi asistate
in mediere atat de catre un avocat cat si de o terta persoana pe care partea
o considera oportuna ca si prezenta
- la efectele medierii si care sunt consecintele acesteia asupra partilor.
Efectele pot imbraca diverse forme si ele pot fi personale, juridice sau
sociale.
-la efectele semnării unui acord de împăcare.
Mediatorul are obligatia sa le explice partilor ca intelegerea la care au
ajuns trebuie sa fie trainica si ca trebuie sa corespunda intrutotul
interselor si scopului pentru care au negociat. Partile trebuie sa inteleaga
ca solutia in unele cazuri este definitiva si ca le poate schimba in mod
radical viata .Datorita acestui aspect, acordul ce trebuie semnat de catre
parti, trebuie reverificat si detaliat de catre acestea cu ajutorul
mediatorului.
7.2. Partile au dreptul să renunţe la mediator
In mediere in baza principiului acceptabilitatii, partile pot sa renunte la
mediator. Renuntarea la mediator poate fi facuta in urmatoarele cazuri:
a).mediatorul si-a incalcat neutralitatea sau impartialitatea planand asupra
lui o umbra de suspiciune, partile pierzandu-si increderea in mediator
b).mediatorul a incercat sa constranga partile spre a ajunge la o intelegere
neagreata de catre partile mediate
c).mediatorul a emis judecati privitoare la ofertele din timpul negocierii
sau asupra intelegerii partilor
d).mediatorul se afla intr-o stare de incompatibilitate prevazuta de legea
medierii sau alte legi speciale (ex.legea avocatului)
In toate cazurile de mai sus mediatorul are obligatia legala ,deontologica
si profesionala sa se retraga lasand la latitudinea partilor alegerea unui
nou mediator, in conditiile in care acestea doresc in continuare ca disputa
lor sa ramana dedusa medierii.
7.3. Partile au dreptul să se retragă oricând din procesul de mediere
Principiul autodeterminarii partilor da posibilitatea persoanelor aflate in
disputa supusa medierii sa se retraga din mediere in orice moment doresc
fara ca mediatorul sau cealalta parte sa poata face opozitie. Retragerea
partii din mediere nu produce efecte juridice decat cu privire la
respectarea confidentialitatii informatiilor aflate in mediere, precum si cu
privire la plata onorariul catre mediator. Motivele retragerii partii din
mediere pot fi diverse:
- nemultumirea partii cu privire la mediator (ex. Emite judecati,
constrange partile, este partinitor ,etc)
-nemultumirea partii cu privire la atitudinea celeilalte parti aflate in
mediere (atitudine refractara, comportament necivilizat, violenta de
limbaj,etc)
-lipsa ofertelor sau oferte nesatisfacatoare (ex.lipsa negocierii )
-partea vrea sa apeleze la alte metode ADR pentru a-si solutiona disputa
7.4. Partile au dreptul să semneze acordul de mediere
La finalul sedintei de mediere atunci cand partile au ajuns la o intelegere
mutual acceptata partile pot semna acordul de mediere, avand totodata
dreptul de a decide ce forma va imbraca acesta (inscris sub semnatura
privata, act autentic ,etc.) Acest acord poate fi redactat atat de mediator
cat si de orice persoana apta din punct de vedere profesional sa-l
redacteze (notar, avocat) dar numai in conformitate cu intelegerea la care
partile au ajuns in urma sedintei de mediere.
8. Obligatiile partilor
8.1. Plata onorariului şi a cheltuielilor de mediere
Contractul de mediere trebuie să prevadă în mod obligatoriu, sub o clauză
care să prevadă obligativitatea părţilor aflate în conflict de a achita
onorariul cuvenit mediatorului şi cheltuielile efectuate de acesta pe
parcursul procedurii de mediere, modalităţile de plată a acestora, precum
şi în ce proporţie vor fi suportate de catre părţi. Aceste sume vor fi
suportate de părţi în mod egal dacă acestea nu au convenit altfel iar
cheltuielile neprevazute efectuate în interesul părţilor se vor face doar cu
acceptul acestora.
8.2. Respectarea confidenţialităţii.
In mediere confidentialitatea nu se rasfrange numai asupra mediatorului
cat si asupra tertilor sau a reprezentantilor legali sau mandatarii acestora.
Daca pentru mediator obligatia pastrarii confidentialitatii este o obligatie
legala si profesionala ea imbraca si caracterul unei obligatii contractuale,
sanctiunea fiind prevazuta de lege si de Codul deontologic al
mediatorului.
In schimb pentru partile aflate in mediere,reprezentantii lor sau tertele
persoane care au luat parte la sesiunea de mediere, obligatia este
contractuala si legala iar sanctiunea ramane la latitudine persoanei
prejudiciate. Aceasta are posibilitatea sa actioneze pentru repararea
prejudiciului de natura morala sau materiala provocat prin incalcarea
confidentialitatii, apeland la institutiile statului.
9. Raspunderea mediatorului Răspunderea disciplinară a mediatorului intervine pentru următoarele
abateri:
- încălcarea de către mediator a obligaţiei de confidenţialitate,
imparţialitate şi neutralitate;
- refuzul de a răspunde cererilor formulate de autorităţile judiciare,
în cazurile prevăzute de lege;
- refuzul mediatorului de a restitui înscrisurile încredinţate de părţile
aflate în conflict;
- reprezentarea sau asistarea uneia dintre părţi într-o procedură
judiciară sau arbitrală având ca obiect conflictul supus medierii;
- săvârşirea altor fapte care aduc atingere probităţii profesionale.
Răspunderea disciplinară a mediatorului nu exclude răspunderea civilă,
penală sau administrativă.
Răspunderea civilă a mediatorului poate fi angajată, în condiţiile legii
civile, pentru cauzarea de prejudicii, prin încălcarea obligaţiilor sale
profesionale.
10. Incetarea contractului de mediere
In acceptiunea noastra contractul de mediere inceteaza sa-si mai produca
efecte juridice in oricare din urmatoarele cazuri:
10.1. Prin ajungerea la finalitate
Contractul de mediere inceteaza in momentul in care partile aflate in
conflictul dedus medierii au ajuns la o intelegere ca urmare a tehnicilor de
mediere aplicate de mediator in timpul medierii. Putem spune ca in
aceasta situatie toate partile si-au indeplinit toate sarcilnile asumate prin
contractul de mediere, respectiv mediatorul si-a indeplinit obligatia de
diligenta pe de o parte iar pe de alta parte, partile au colaborat cu acest
sens atat cu mediatorul cat si intre ele.
Contractul de mediere ajunge la finalitate chiar daca medierea esueaza
datorita faptului ca partile implicate in conflict au decis ca negocierile
dintre ele nu le satisfac interesele, in timp ce mediatorul prin metodele
folosite si-a indeplinit toate obligatiile contractuale si profesionale pentru
a le ajuta pe acestea sa-si stinga disputa.
10.2. Prin denuntarea unilaterala de catre una dintre partile aflate in
mediere
Medierea este o procedura voluntara iar in baza principiului
voluntariatului si a autodeterminarii , orice parte aflate in mediere sau
chemata la mediere poate sa denunte unilateral contractul de mediere atat
inainte de mediere cat si in timpul medierii, fiind suficienta negatia
exprimata verbal in fata mediatorului de a nu mai continua medierea.
10.3. Prin denuntarea unilaterala de catre mediator
Nu numai partile au posibilitatea de a denunta unilateral contractul de
mediere ci si mediatorul are la randul lui prerogativa de a renunta la
mediere in conditiile stipulate de lege ca incompatibilitati, cand afla de
fapte ilicite sau cand considera ca nu poate fi neutru sau impartial
indiferent de motivele pe care acestea le are. Motivele invocate de
mediator trebuie sa fie pertinente, legale si in deplina concordanta cu
normele Codului de Etica al Mediatorului. In cazul in care mediatorul a
incasat un onorariu inainte de afla despre motivele pentru care refuza sau
nu poate sa medieze, obligatia ce-i revine acestuia este aceea de a restitui
sumele de bani primite cu titlu de remuneratie.
10.4. Prin imposibilitatea de a fi dus la indeplinire de catre parti sau
de catre mediator
Aceasta situatie presupune faptul ca medierea esueaza si implicit
contractul de mediere nu-si mai produce efecte pentru urmatoarele
motive:
- mediatorul este in imposibilitatea de a-si aplica tehnicile de mediere si
de a contiuna medierea fiind impiedicat de lipsa de cooperare si de
comportamentul inadecvat al partilor aflate in mediere
-partile au un comportament impropriu unei sedinte de mediere, in speta
violenta de limbaj ce poate merge pana la violenta fizica
-partile aflate in mediere refuza sa coopereze atat intre ele cat si cu
mediatorul
A nu se confunda cu situatia in care partile nu au ajuns la nici o
intelegere, dar in schimb au cooperat atat cu mediatorul cat si intre ele, au
negociat, in schimb solutia la care s-ar fi ajuns nu corespundea
intereselor lor.
Ca si concluzie, Contractul de mediere fiind un act juridic civil este
reglementat de regulile in materia dreptului comun ca si celelate acte
juridice civile .
3.3 Acordul de mediere
Procedura medierii are drept scop căutarea în comun a unor soluţii la
conflictul dedus medierii.Odată găsită o soluţie reciproc avantajoasă şi
convenabilă ambelor părţi , se va încheia un acord.Încheierea unui acord
este modul prin care se finalizează , de regulă, procedura medierii.
Sediul materiei îl găsim în art. 56 punctul 1, litera a, din Legea 192/2006 ,
lege cu privire la mediere, care stipulează că medierea ,, se închide prin
încheierea unei înţelegeri în urma soluţionării conflictului,,.
Acordul de mediere este rezultatul eforturilor comune dintre părţile ce au
ales procedura de mediere, care, cu ajutorul compentent al mediatorului
au ajuns la o înţelegere negociată şi unanim acceptată.
Chiar dacă în urma procesului de mediere s-a ajuns la un acord, rolul
mediatorului nu se sfârşeşte aici ci se întinde şi dincolo de încheierea şi
redactarea acordului de mediere.
Mediatorul are obligaţia, atât înaintea încheierii acordului de
mediere(care este acordul de voinţă al părţilor cu privire la rezultatul
medierii), cât şi în timpul redactării acestuia să se asigure şi să
urmărească următoarele aspecte:
1.înţelegerea trebuie să fie morală şi legală,
2.părţile să poată dispune asupra bunurilor sau contraprestaţiilor asupra
cărora se obligă să le dea respectiv să presteze,
3.părţile să-şi analizeze cu prudenţă situaţia financiară prezentă dar şi
viitoare pentru a putea să-şi repecte angajamentul luat faţă de cealaltă
parte,
4.să prevadă în acord cu exactitate termenele(luna, săptămână, zi, oră,
locaţie, etc.) la care părţile se obligă la o plată sau la o prestaţie,
5.întinderea obligaţiilor asumate prin acordul de mediere,
6.modalităţi de interpretare a clauzelor înţelegerii,
7.să se convingă ca părţile nu au nici o îndoială cu privire la înţelegere
sau la clauzele stipulate în acordul de mediere si că acceptă că acesta este
rezultatul negociat,
8.să prevadă în acordul de mediere modalităţi de respectare a acordului de
mediere sau eventual modalităţi de executare a acestuia.Dacă părţile
doresc se pot insera în acordul de mediere sancţiuni pentru neexecutarea
acordului de mediere,
9.să prevadă modalităţi de respectare a acordului, în condiţiile în care s-
au modificat (independent de voinţa lor) posibilităţile parţilor de a-l
respecta,
10. în cazul în care se ajunge la o înţelegere parţială să încurajeze şi să
dea părţilor posibilitatea să revină la mediere sau să apeleze la alte
metode ADR pentru a ajunge la o soluţie finală,
Partile de comun acord cu mediatorul pot stabilii o procedura de evaluare
și monitorizare a acordului de mediere. Aceasta monitorizare are drept
unic scop respectarea acordului de mediere de catre fiecare parte
semnatara a acestuia.
Mediatorul trebuie sa ia in considerare opt factori importanti pentru
succesul implementarii acordului:
1.O intelegere consensuala asupra criteriului ce va fi folosit sa masoare
conformitatea acordului realizat cu succes.
2.Pasii generali si specifici necesari pentru implementarea acordului de
mediere,
3.Identificarea persoanelor care au puterea sa efectueze schimbarile
necesare în respectarea acordului,
4.Identificarea unei structuri organizatorice(ONG, instituţie publică, etc.
)care sa ajute la implementarea intelegerii.
5.Prevederi în termenii acordului care se vor adapta schimbarilor viitoare
în eventualele dispute şi comportamentul partilor.
6.Prevederi pentru a controla problemele aparute neintentionat dupa
intelegere sau in timpul implementarii.
7.Metode de monitorizare a conformitatii implementarii acordului.
Identificarea celui ce va face monitorizarea înţelegerii.
8.Determinarea rolului monitorului.
În condiţiile în care acordul de mediere încheiat de părţi a fost respectat
până la capăt, putem spune că mediatorul şi-a încheiat cu adevarat rolul
lui în mediere, prin finalitatea ei.
3.4 Clauza de mediere
Reglementarea contractelor comerciale este aplicabilă nu numai în
cazul contractelor încheiate între comercianţi ci şi între comercianţi şi
terţe persoane fizice.Întrucât sunt contracte ce vizează profitul, prin
încheierea şi derularea lor comercianţii savârşesc fapte obiective de
comerţ.
Contractele comerciale indiferent de obiectul lor , fie ca sunt de
vânzare-cumpărare , închiriere , mandat ,leasing ,navlosire etc, sunt
contracte sinalagmatice , deoarece prin încheierea lor iau naştere obligaţii
reciproce între părţile contractante.
Majoritatea contractelor comerciale sunt contracte cu titlu oneros ,
în sensul ca toate parţile contractante urmăresc un interes patrimonial, o
parte contractantă primind un preţ ca un contra-echivalent al prestaţiei
sale iar cealaltă parte contractantă primeşte bunul, respectiv prestaţia sau
orice alt echivalent în funcţie de clauzele stipulate de catre co-
contractanţi.
De cele mai multe ori se întâmplă ca la încheierea contractelor sa
existe raporturi comerciale deja existente iar încheierea unui nou contract
are deja un caracter intuitu personae.Însa nu întotdeauna se întâmplă, ca
cei ce încheie raporturi juridice comerciale obligându-se la prestaţii şi
contraprestaţii în baza contractelor comerciale, să cunoască comerciantul
sau persoana fizică cu care a stabilit raporturi comerciale.
În aceste condiţii comercianţii recurg la clauze contractuale prin
care stipulează cu exactitate întinderea obligaţiilor asumate de către
fiecare parte contractantă ,stabilind reguli , termene , sancţiuni si chiar
modalităţi de interpretare a contractelor.
Părţile contractante , în speţă comercianţi , conştienţi de faptul ca
legea parţilor este contractul , prin caluze speciale investesc( pentru
soluţionarea litigiilor privind interpretarea respectiv sancţionarea pentru
neîndeplinire obligaţiilor asumate şi chiar încetarea contractului)
instanţele de judecată sau tribunalule arbitrare competente teritorial şi
material.
În baza acestui principiu al ,, legii părţilor ,, comercianţii pot insera
o clauză de mediere în contractele comerciale , cu privire la soluţionarea
litigiilor apărute în derularea contactelor, atât pentru obligaţiile deja
respectate cât şi pentru cele viitoare.
Avantajele acestei clauze deriva din faptul că medierea nu
stabileşte o arie de competenţă materială sau teritorială ca în cazul
instanţei sau tribunalului arbitrar , unde legea stabileste clar şi fară
echivoc cine are competenţă în soluţionarea litigiului apărut.
Procedura medierii, prin mediatorul care o aplică, nu este ţinută de
o arie de competenţă teritorială şi materială, singura condiţie fiind ca
mediatorul să-si desfăşoare activitatea în condiţiile Legii 192/2006 cu
privire la autorizare şi funcţionare.
Dacă în contractul comercial părţile nu au stipulat expres
procedura medierii ca modalitate de soluţionare a litigiilor , nu există nici
un impediment legal sau procedural pentru a apela la mediere. La polul
opus ,chiar dacă în contract există clauze clare cu privire la instituţia
competenă cu soluţionarea litigiilor(instantă, arbitraj,etc), părţile de
comun acord pot apela la mediere înainte de a se adresa uneia dintre
aceste instituţii.
Un alt avantaj al clauzei de mediere este acela că permite părţilor
să păstreze confidenţialitatea atât asupra litigiilor apărute cât şi asupra
înţelegerii la care s-a ajuns prin procedura de mediere.
Confidenţialitatea procedurii de mediere, asigurată atât de
principiile medierii cât şi de clauza contractuală ,păstrează imaginea
comerciantului care nu şi-a respectat întocmai obligaţiile contractuale
asumate.
Medierea dă posibilitatea comercianţilor să se pună de acord cu
privire la întinderea drepturilor şi obligaţiilor asumate prin contract, a
obligaţiilor deja îndeplinite precum şi îndeplinirea celor viitoare.
Prin procedura medierii, dat fiind scopul şi natura comercială a
contractului (obţinerea de profit cât mai rapid), comercianţii economisesc
timp şi bani iar soluţia la care se ajunge este bazată pe interesele si
nevoile mediate si imediate. Acordul de mediere poate fi pus în executare
imediat fără a mai fi nevoie, în prealabil, de investire a acestuia cu
formulă executorie.
Timpul foarte scurt necesar procedurii de mediere pentru ajungere
la o înţelegere trainică ,dă posibilitatea comercianţilor să se concentreze
pe ceea ce-i interesează cu adevarat şi anume reluarea activităţii
economice.
Datorită principiului autodeterminării, prin faptul că înţelegerea
aparţine în integralitate părţilor fiind bazată pe interesele şi nevoile
părţilor , nu numai pe drepturile legale, părţile păstrează controlul
înţelegerii pe tot parcursul procesului de mediere, soluţia fiind negociată
şi unanim acceptată. Medierea dă posibilitatea comercianţilor să păstreze
bunele relaţii comerciale deja existente şi uneori dă naştere altora noi.
Chiar dacă prin mediere nu se ajunge la o înţelegere, nu există nici
o sancţiune sau o consecinţă juridică, părţile având posibilitatea ca în
continuare să apeleze pentru soluţionarea litigiului la instanţa de judecată
sau arbitraj precum şi la alte instituţii de soluţionare a
conflictelor.Singura obligaţie ce incubă părţilor în caz de neînţelegere
fiind aceea de păstra confidenţialitatea informaţiilor dezvăluite în timpul
medierii.
3.5 Practica judiciara – Pronuntarea unei hotarari judecatoresti in
baza unui acord de mediere
Dosar nr.xxxxx/4/2009
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI BUCUREŞTI
SECŢIA CIVILĂ
SENTINŢA CIVILĂ NR.
Şedinţa publică din data de ……………
INSTANŢA CONSTITUITĂ DIN:
PREŞEDINTE:…………………………….
GREFIER …………………………………
Pe rol, se află soluţionarea cauzei civile privind pe reclamanta
……………….şi pe pârâtul……………… şi cu participarea
AUTORITĂŢII TUTELARE – PRIMĂRIA SECTOR
…….BUCUREŞTI, având ca obiect: divorţ cu copii.
La apelul nominal făcut în şedintă publică, la prima strigare a
cauzei, au răspuns reclamanta, personal şi pârâtul, personal, lipsă fiind
reprezentantul Autorităţii Tutelare.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, care
învederează instanţei depunerea, prin serviciul Registratură, a referatului
de anchetă socială întocmit de Primăria sector……….. precum şi faptul
că pârâtul a depus întâmpinare în 2 exemplare, iar reclamanta a depus
precizare la acţiune, într-un singur exemplar, după care:
Instanţa procedează la legitimarea părţilor, reclamanta fiind
legitimată cu CI seria ….. nr. 2……., CNP: 27………………, pârâtul
prezentând CI seria ….. nr. ………., CNP: ……………… Instanţa
comunică reclamantei un exemplar a1 întâmpinării depuse de pârât.
Părţile învederează instanţei că solicită desfacerea căsătoriei şi
pronunţarea unei hotărâri nemotivate.
Instanţa dispune lăsarea cauzei la ordine în vederea administrării,
din oficiu, a probei cu interogatorii reciproce.
La apelul nominal făcut în şedinţă publică, la a doua strigare a
cauzei, au răspuns reclamanta, personal şi pârâtul, personal, lipsă fiind
reprezentantul Autorităţii Tutelare.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care :
Părţile depun la dosar listele cu întrebările la interogatoriu
Instanţa procedează la administrarea probei cu interogatoriul
părţilor, după legitimare, răspunsurile acestora fiind consemnate şi ataşate
la dosarul cauzei.
Instanţa cere părţilor lămuriri suplimentare cu privire la
neînţelegerile existente în familie.
Părţile arată că între acestea sunt discuţii în contradictoriu
frecvente, nu pot fi o familie şi nu doresc să ajungă la violenţe verbale şi
fizice. Totdată, precizează că nu solicită partajul bunurilor comune.
Instanţa ia act că părţile nu solicită partajul bunurilor comune şi
nemaifiind cereri prealabile de soluţionat sau probe de administrat,
instanţa constată cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul pe fondul
cauzei.
Reclamanta solicită admiterea cererii, desfacerea căsătoriei dintre
părţi, din culpă comună, fără motivare, revenirea la numele anterior
căsătoriei, încredinţarea spre creştere şi educare a minorului
………………………., către mamă. Arată, de asemenea, că este de acord
cu un program de vizitare nelimitat şi, totodată, că nu solicită pensie de
întreţinere întrucât pârâtul îşi execută de bună voie obligaţia de a
contribui la întreţinerea copilului. Solicită să se ia act de acordul de
mediere intervenit între părţi. Fără cheltuieli de judecată.
Pârâtul, personal, pune aceleaşi concluzii, de admitere a acţiunii,
arătând că este de acord cu desfacerea căsătoriei dintre părţi, din culpă
comună, fără motivare, încredinţarea spre creştere şi educare a minorului
……………………., către mamă. Solicită să se ia act de acordul de
mediere intervenit între părţi pe aceste aspecte. Fără cheltuieli de
judecată.
În temeiul art. 150 Cod de procedură civilă instanţa reţine cauza
spre soluţionare.
INSTANŢA
Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
La data de ………….. a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei
Sectorului…. Bucureşti, sub nr. ………….., cererea de chemare în
judecată fornulată de reclamanta …………………. în contradictoriu cu
soţu1 său, pârâtul ………………………, prin care a solicitat desfacerea
căsătoriei din culpă comună, revenirea sa la numele avut înainte de
căsătorie, acela de ……………….., şi încredinţarea minorului
……………………………., născut la data de ………………, spre
creştere şi educare către reclamantă, solicitând instanţei să ia act de
acordul intervenit între părţi ca urmare a desfăşurării procedurii de
mediere şi să pronunţe o hotărâre care să consfinţească înţelegerea
acestora.
În motivarea cererii, reclamanta a precizat că între părţi nu mai
există relaţia specifică soţ-soţie, relaţiile de familie fiind grav şi
iremediabil vătămate, iar continuarea căsătoriei, vădit imposibilă, motiv
pentru care au recurs la mediere în conformitate cu art. 63 din Legea nr.
192/2006.
În drept au fost invocate dispoziţiile art. 63 alin. 1 din Legea nr.
192/2006, art. 271 C.p.c, art. 37 alin. 2, art. 38 alin. 1 şi urm. C.Fam., art.
607 şi urm. C.p.c., art. 112 şi art. 82 C.p.c.
Cererea a fost legal timbrată cu 39 lei, taxă judiciară de timbru şi
0,3 lei timbru judiciar, în conformitate cu art. 7 lit. a din Legea nr.
146/1997 şi art. 3 alin. 2 din O.G. nr. 32/1995.
Odată cu cererea, reclamanta a depus la dosar originalul
certificatului de căsătorie seria ………. nr. …………….. eliberat de
Primăria Sectorului …… Bucureşti la data de ……………., acordul de
mediere intervenit între părţi la data de ……………….., procesul verbal
nr. 3/19.01.2009 de închidere a medierii întocmit de ……………. Birou
de Mediator din Bucureşti şi, în copie, contractul de mediere nr. 2/2009,
cărţile de identitate ale părţilor, certificatului de naştere a1 minorului,
adeverinţă cu veniturile realizate de reclamantă, contract de comodat,
contract de vânzare-cumpărare nr. ………………… încheiat cu
……………….., certificatul de moştenitor nr. …………………. emis de
……………. din Bucureşti, Calea Victoriei.
Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a arătat că este de acord cu
desfacerea căsătoriei din culpă comună şi, în temeiul art. 271 C.p.c.
coroborat cu art. 63 alin. 1 din Legea nr. 192/2006, a solicitat să se ia act
de acordul intervenit între părţi ca urmare a desfăşurării procedurii de
mediere.
La data de ………………… reclamanta a depus la dosar o cerere
precizatoare prin care a învederat instanţei că nu solicită partajul
bunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei.
Din oficiu, s-a dispus efectuarea unei anchete sociale la domiciliul
părţilor şi administrarea probei cu interogatoriul acestora pentru lămurirea
aspectelor referitoare la desfacerea căsătoriei.
Analizând înscrisurile aflate la dosar instanţa reţine că părţile s-
au căsătorit la data de ………………. iar căsătoria acestora a fost
înregistrată în registrul de stare civilă a1 Primăriei Sectorului…………
Bucureşti sub nr. ……………….
Potrivit susţinerilor părţilor şi actelor prezentate instanţei, din
căsătorie a rezultat un singur copil, …………………., acesta find născut la data de ……………..
La data de 12.01.2009 părţile s-au adresat Biroului de Mediator
……………. pentru soluţionarea neînţelegerilor cu privire la desfacerea
căsătoriei şi a cererilor accesorii acesteia, procedura de mediere
finalizându-se la data de 19.01.2009 cu încheierea unui acord de mediere
referitor la desfacerea căsătoriei, schimbarea numelui de către reclamantă,
încredinţarea minorului, pensia de intreţinere, relaţiile personale dintre
pârât şi minor şi partajul bunurilor comune (filele 11 -13).
Prezentându-se în faţa instanţei, ambele părţi au pretins desfacerea
căsătoriei şi să se ia act de acordul de mediere, solicitând ca hotărârea de
divorţ să nu fie motivată.
In aceste condiţii, întrucât rerelaţiile de familie sunt grav vătămate,
iar continuarea căsătoriei a devenit imposibilă pentru părţi, în temeiul art.
37 alin. 2 şi art. 38 alin. 1 C. Fam. raportat la art. 617 alin. 2 C.p.c.,
instanţa va admite cererea şi va dispune desfacerea căsătoriei prin divorţ
din culpă comună fără arătarea motivelor concrete care au condus la
destrămarea relaţiilor.
În ceea ce priveşte încredinţarea minorului instanţa apreciază că
înţelegerea intervenită între părţi la finalul procedurii de mediere
corespunde interesului copilului, acesta fiind la o vârstă fragedă iar mama
putându-i oferi condiţii optime de creştere şi educare, după cum rezultă
din referatul de anchetă socială.
Totodată, faţă de cele constatate cu ocazia efectuării anchetei
sociale, în sensul că nu sunt cunoscute aspecte negative despre niciunul
dintre părinţi, iar pârâtul locuieşte într-un apartament spaţios, în care
minorul beneficiază de o cameră proprie, instanţa apreciază că implicarea
totală a pârâtului în viaţa fiului său prin vizitarea acestuia necondiţionat şi
participarea la creşterea şi educarea sa cu resursele materiale, financiare
şi afective deţinute, cum s-au înţeles părţile prin acordul de mediere,
nu poate să aducă decât beneficii pentru dezvoltarea armonioasă a
minorului.
Pe de altă parte, faţă de adeverinţa nr. 178/2009 emisă de
…………………………… ……………………………, instanţa reţine că
înţelegerea părţilor de a nu fi stabilită contribuţia pârâtului la creşterea şi
educarea minorului nu contravine interesului acestuia, reclamanta
beneficiind de venituri suficiente (xxxxxx lei lunar) pentru a asigura
copilului cele necesare traiului. Mai mult, prin acordul de mediere,
pârâtul şi-a luat angajamentul de a suporta împreună cu reclamanta
cheltuielile legate de creşterea, educarea, învăţătura şi pregătirea
profesională a minorului, reclamanta fiind îndreptăţită să sesizeze oricând
instanţa pentru stabilirea întinderii contribuţiei pârâtului în măsura în care
acesta nu îşi va respecta angajamentul din acordul de mediere, în
conformitate cu art. 44 şi art. 94 C.Fam.
În concluzie, constatând că înţelegerea intervenită între părţi cu
privire la nume nu contravine legii, iar aspectele convenite de părţi cu
privire la încredinţarea minorului, contribuţia părinţilor la cheltuielile de
creştere şi educare, domiciliul minorului şi programul de vizitare nu
contravin prevederilor legale şi nici interesului superior al copilului, în
temeiul art. 63 din Legea nr. 192/2006 şi al art. 271-273 C.p.c. raportate
la art. 42 şi art. 86 C.Fam., instanţa va lua act de acestea.
În ceea ce priveşte desfacerea căsătoriei, instanţa apreciază că nu se
poate lua act de înţelegerea părţilor din cadrul procedurii de mediere, de a
se dispune defacerea căsătoriei în temeiul acordului acestora, întrucât
divorţul pe baza acordului se poate dispune numai dacă de la încheierea
căsătoriei a trecut mai mult de 1 an, iar din căsătorie nu au rezultat copii
minori (art. 38 alin. 2 C.Fam.).
Totodată, instanţa nu va lua act nici de clauzele referitoare la partaj
din acordul de mediere, deoarece nu a fost investită cu partajul bunurilor
comune, iar potrivit art. 129 C.p.c. este ţinută să se pronunţe numai
asupra a ceea ce s-a solicitat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE:
Admite cererea formulată de reclamanta …………………………,
domiciliată in Bucureşti, …………………………………….. şi în fapt în
Bucureşti, str……. cu pârâtul ………………….., cu acelaşi domiciliu, şi
cu participarea Autorităţii Tutelare, Primăria ………….. Bucureşti cu
sediul în Bucureşti, str. …………………………
Dispune desfacerea căsătoriei încheiată între părţi la data de
………………. şi trecută în registrul de stare civilă al Primăriei
Sectorului ……….. Bucureşti sub nr. ………………. prin divorţ din
culpă comună.
Încuviinţează în parte înţelegerea intervenită între părţi în cadrul
procedurii de mediere desfăşurată la I. D. Birou de mediator şi anume
acordul de mediere referitor la nume, încredinţarea minorului
…………………………….., domiciliul minorului, pensia de întreţinere
şi programul de vizitare, după cum urmează:
“ACORD DE MEDIERE Încheiat azi, 19.01.2009, în baza contractului
de mediere nr. 2 din data de 12.01.2009, în conformitate cu prevderile art.
58 din Legea nr. 192/2006 privind medierea, organizarea şi
exercitarea profesiei de mediator, am întocmit în formă scrisă
prezentul Acord de mediere. NOI: 1……………………….., domiciliat
în BUCUREŞTI, …………………………., ………………., legitimat cu
CI SERIA RD nr. …………………, eliberată de SPCEP ………
BIROUL . la data de 03.08.2008, CNP ……………………, în calitate de
soţ, 2. …………………………., domiciliată în BUCUREŞTI,
…………………………………, legitimată cu …………………………,
eliberată de SECŢIA ….. POLIŢIE la data de 19.08.2003, CNP
………………………, în calitate de soţie, Declarăm că în urma
procedurii de mediere intermediate de I.D. şi ……………. …………,
mediatori autorizaţi prin hotărârea Consiliului de Mediere
nr.xxxxx/06.04.2008, în conformitate cu prevederile Legii nr. 192/2006,
am consimţit încheierea prezentului acord liber exprimat şi neafectat de
nici un viciu de consimţământ, am ajuns la o înţelegere totală cu privire la
desfacerea căsătoriei şi la rezolvarea aspectelor accesorii divorţului
conform art. 64 alin. 1 şi 2 din Legea nr.192/2006. Căsătoria a fost
încheiată la data de ………………. în Bucureşti, sector ….., cu
certificatul de căsătorie seria CD nr.1……………. Pentru că relaţiile de
familie sunt grav şi iremdiabil vătămate am hotărât să divorţăm şi pentru
că am căzut de acord asupra tuturor aspectelor accesorii divorţului,
solicităm ca cererea de divorţ să se întemeieze pe acordul nostru conform
art. 63 din Legea nr.192/2006. Aspectele accesorii divorţului:
1.Schimbarea numelui. Ambele părţi sunt de acord ca, după desfacerea
căsătoriei, ……………………… să revină la numele dinaintea căsătoriei,
respectiv,……………….. 2.Încredinţarea spre creştere şi educare a
copilului minor şi stabilirea contribuţiei fiecărui părinte la cheltuielile de
creştere, educare, învăţătură şi pregătire profesională a acestuia. Având în
vedere interesul superior a1 copilului şi conştienţi fiind de
responsabilitatea noastră de părinţi, dorim să îi asigurăm copilului minor
liniştea sufletească şi emoţională de care are nevoie. Luând în considerare
condiţiile pe care mama i le poate oferi pentru creştere şi educare, mediul
în care va creşte şi se va dezvolta, relaţiile personale pe care le are
copilul, precum şi vârsta acestuia, am ajuns la un acord comun cu privire
la următoarele aspecte: Încredinţarea copilului minor,
…………………………., născut la data de ………………….., conform
certificatului de naştere seria …………. nr. ………………… înregistrat
sub nr. …………. la Primăria sectorului ………, având CNP
…………………., mamei, …………………… Situaţia materială a
mamei este foarte bună, aceasta deţinând: locuinţă proprietate personală
situată în Bucureşti, str. ……………………………. casă de vacanţă în
comuna …………….., jud. Dâmboviţa, împreună cu un teren aferent în
suprafaţă de …………..m.p., teren extravilan arabil în suprafaţă de
………….. m.p., situat pe raza aceleiaşi comune, toate acestea
reprezentând bunuri proprii provenite din moştenire. Totodată,
………………………….. deţine dreptul de folosinţă gratuită pe perioadă
nedeterminată asupra apartamentului situat în Bucureşi, str.
……………………., sc. ………………………… Fiind încadrată pe
perioadă nedeterminată în funcţia de consilier la
,,………………………………….”, obţine venituri care îi permit să
crească copilul în cele mai bune condiţii. Fiul nostru, ……………….
……………………….., va locui împreună cu mama sa în Bucureşti, str.
……………… bl. ….., sc. B, et. 2, ap. …………….. Eu,
……………………., declar în cadrul acestui acord că nu doresc stabilirea
unei pensii de întreţinere în sarcina lui ………………. Noi, ambele părţi,
am căzut de acord că vom suporta împreună cheltuielile legate de
creşterea, educarea, învăţătura şi pregătirea profesională a fiului nostru,
relaţia dintre noi fiind în continuare una bazată pe respect şi prietenie. În
ceea ce priveşte stabilirea programului de vizitare, am hotărât de comun
acord că tată1, ……………………, va avea acces neîngrădit în a-şi
exercita drepturile părinteşti şi în a-şi îndeplini obligaţiile faţă de copil,
fiindu-i permis să petreacă timp cu copilul şi să-l viziteze necondiţionat,
ori de câte ori va dori. De asemenea, se va ocupa de creşterea şi educaţia
copilului în continuare, noi fiind decişi ca pentru creşterea şi educaţia
acestuia să ne folosim toate resursele materiale, financiare şi afective pe
care le avem. Ne asumăm întreaga răspundere pentru cele declarate în
prezentul acord de mediere. ……………………//SS indescifrabil,
.………….//SS indescifrabil.”
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi …..xx.02.2009.
PREŞEDINTE, GREFIER,
……………………. ………………………………
IV. Ghid de mediere pentru magistrati (Soluționarea cauzelor prin
ADR) - Judecător Cristi Danileţ
4.1. Preocupări europene pentru ADR
Alături de conceptul clasic de „proces”, teoria recentă a organizării
judiciare consacră alte două sintagme, pentru a ţine seama de evoluţia şi
dinamica realităţilor sociale moderne: „procesul fără procedură” şi
„proceduri fără proces”1.
Procesul fără procedură înseamnă că părţile nu supun litigiul unei
soluţionări tranşate în favoarea uneia sau celeilalte prin intermediul
instanţei, ci apelează la un mecanism care să permită o soluţionare
amiabilă a acestuia. Legitimarea acestui mecanism se întemeiază pe
libertatea contractuală a părţilor, care decid astfel să evite un judecător şi,
deci, regulile clasice de procedură. În această categorie intră modurile
alternative de soluţionare a litigiilor (ADR), printre care se include şi
medierea. „Judecătorul” este unul privat, care aplică anumite reguli
proprii fiecărui astfel de litigiu, procedura desfăşurându-se de regulă într-
un cadru confidenţial.
La fel ca şi justiţia etatică, ADR are ca scop restabilirea ordinii
sociale. Ceea ce îi este specific însă, e o anumită funcţie de pacificare a
conflictelor, deci am putea spune că într-un fel contribuie la armonia
socială. Tocmai de aceea, regula este că reglementarea amiabilă a
litigiului nu poate fi obligatorie. Dacă înţelegerea dintre părţi nu se va
putea realiza, ele îşi păstrează dreptul de a se adresa unui judecător clasic.
Procedurile fără proces se aplică deciziilor care sunt executorii de
plin drept şi despre care se presupune că provoacă destinatarului un
anumit prejudiciu. Intră în această categorie deciziile administrative cum
ar fi concedierea unui salariat, excluderea unui asociat, aplicarea
măsurilor disciplinare. Doar dacă destinatarul acestor măsuri va apela la
justiţia tradiţională, contestaţia sa va fi analizată în cadrul unui proces
clasic, cu toate garanţiile specifice unei proceduri echitabile.
4.2. Modalităţile ADR
Specializarea în domeniul soluţionării litigiilor, dar şi aglomerarea
cu dosare a făcut ca judecătorul român să se limiteze la aplicarea într-un
mod strict a normelor procedurale cu scopul de a pronunţa o soluţie
tranşantă la sfârşitul procedurii. Retragerea uneori a plângerii prealabile
(în materie penală) sau încheierea unor tranzacţii (în materie civilă) sunt
mai degrabă ceva accidental şi, oricum, mecanisme care au loc de cele
mai multe ori fără mijlocirea judecătorului. Mai puţin sunt aplicate
formele de ADR.
Cu toate acestea, ADR nu este ceva nou în sistemul legislativ
românesc. Astfel, căi alternative la procesul tradiţional cunoscute până
1 A se vedea Serge Guinchard, Monique Bandrac, Constantin S. Delicostopoulus s.a.,
Droit processuel. Droit commun et droit compare du proces, Edition Dalloz, 3e edition, 2005,
p. 997-1005.
acum la noi erau arbitrajul, recursul administrativ intern (sau graţios, în
materia contenciosului administrativ), concilierea, tranzacţia. Din 2006 s-
a adăugat la acestea şi medierea.
În cele ce urmează, vom face o sumară trecere în revistă a acestor
modalități.
4.2.1. Arbitrajul
Arbitrajul2 este un mod jurisdicţional de rezolvare a litigiilor. Fiind
caracterizat o jurisdicţie privată3 de origine convenţională
4, arbitrajul
presupune acordul prealabil a tuturor părţilor, manifestat într-o clauză
compromisorie inserată în contractul părţilor ce va deveni operabilă în
cazul declanşării unei neînţelegeri cu privire la acesta, sau manifestat într-
un compromis dacă litigiul este deja declanşat. Compromisul/clauza
compromisorie descriu modul de desemnare a arbitrilor (din rândul
experţilor, juriştilor etc) şi regulile aplicabile pentru soluţionarea
conflictului.
În mod obişnuit, arbitrul statuează în drept, la fel ca instanţele
judecătoreşti. Hotărârea arbitrală se bucură de iurisdictio, dar nu si de
imperium: ea nu are forţă executorie ca şi hotărârile instanţelor, urmând a
fi respectată doar prin voinţa părţilor; în caz de neexecutare, se poate
apela la un judecător pentru a o învesti cu forţă executorie. Părţile pot
conveni ca acesta să statueze şi în echitate5, arbitrii întrunind astfel
calităţile unor mediatori amiabili. Părţile pot renunţa la calea de atac, cu
excepţia motivului de încălcare a ordinii publice.
Toate aceste reguli fac ca arbitrajul să se desfăşoare cu celeritate şi
fără publicitate, motiv pentru care este folosit în special în materie
comercială, mai ales în domeniul internaţional.
2 Pentru dezvoltări, a se vedea Ion Deleanu, Sergiu Deleanu, Arbitrajul intern şi
internaţional, Editura Rosetti, 2005.
3 Iată normele incidente din Codul de procedură civilă român: Art. 343 (1) Convenţia
arbitrală se încheie, în scris, sub sancţiunea nulităţii. (2) Ea se poate încheia fie sub forma unei clauze compromisorii, înscrisă în contractul principal, fie sub forma unei înţelegeri de sine stătătoare, denumita compromis.
Art. 3431 (1) Prin clauza compromisorie părţile convin ca litigiile ce se vor naşte din
contractul în care este înserată sau în legătură cu acesta să fie soluţionate pe calea arbitrajului, arătându-se numele arbitrilor sau modalitatea de numire a lor. (2) Validitatea clauzei compromisorii este independentă de valabilitatea contractului în care a fost înscrisă.
Art. 3432 Prin compromis părţile convin ca un litigiu ivit între ele să fie soluţionat pe
calea arbitrajului, arătându-se, sub sancţiunea nulităţii, obiectul litigiului şi numele arbitrilor sau modalitatea de numire a lor.
4 Originea contractuală şi funcţia jurisdicţională sunt preluate de art. 340
1 C.pr.civ.:
Arbitrajul poate fi încredinţat, prin convenţia arbitrală, uneia sau mai multor persoane, învestite de părţi sau în conformitate cu acea convenţie să judece litigiul şi să pronunţe o hotărâre definitivă şi obligatorie pentru ele. Arbitrul unic sau, după caz, arbitrii învestiţi constituie, în sensul dispoziţiilor de faţă, tribunalul arbitral.
5 Art.12 alin 4 din Noul Cod de procedură civilă francez.
4.2.2. Recursul administrativ
În litigiile de natură administrativă dintre o persoană publică şi un
particular, există căi interne de rezolvare a litigiilor. Ne referim aici la
recursul administrativ – prin care în caz de contestare, cateodată
facultativ, altădată obligatoriu, a unui act administrativ, acesta poate fi
abrogat (efecte pentru viitor) sau retras (efecte retroactive).
Recursul administrativ cunoaşte două forme:
- recursul graţios: când contestaţia este adresată chiar organului
emitent al actului atacat, căruia i se cere să retragă actul administrativ;
- recursul ierarhic: când contestația este adresată organului
administrativ superior ierarhic celui care a emis actul, cerându-i acestuia
să-l revoce sau să-l anuleze.
Potrivit dispozițiilor interne, persoana vătămată de un act
administrativ poate să îl conteste în instanța de contencios administrativ.
Însă, mai înainte de a formula acțiunea în anulare, art. 7 din Legea nr.
554/2004 prevede obligativitatea formulării de către cel vătămat a unei
plângeri prealabile. Această condiție întrunește toate condițiile unei
încercări de conciliere - este o formă de conciliere prealabilă, căci are loc
mai înainte de declanșarea procesului; și extra-judiciară, căci nu implică
în niciun fel judecătorul.
Prin această procedură, cel interesat solicită autorității emitente a
actului administrativ vătămător să îl revoce. În felul acesta se
preîntâmpină deschiderea unui proces în fața unui judecător care va tranșa
litigiul, presupunându-se că dacă organul administrativ emitent va realiza
eventuala nelegalitate a actului său, va proceda la retractarea lui la
sesizarea celui intereat.
Dacă nu i se răspunde acestei solicitări în termenul legal sau dacă
răspunsul e negativ, persoana vătămată se poate adresa instanței.
Nerespectarea procedurii prealabile e sancționată cu respingerea acțiunii
ca inadmisibilă.
4.2.3. Concilierea Concilierea e mijlocul prin care părţile ajung la un acord de voinţe
prin renunţări reciproce. Ea poate fi făcută gratuit de către judecătorul
cauzei sau de către un conciliator de justiţie, pe când medierea o face un
terţ plătit. Din acest punct de vedere, concilierea poate fi:
- judiciară: este cea făcută chiar de judecător. Ea este permisă şi de
legislaţia noastră (art.129 alin. 2 şi art. 131 C.pr.civ), după cum vom arăta
mai jos. Chiar dacă propunerea de conciliere vine de la judecător, aceasta
nu are un efect obligatoriu pentru părţi, ele rămânând libere să decide
modalitatea în care înţeleg să stingă litigiul dintre ele;
- para-judiciară: aceasta e încredinţată unui conciliator de justiţie,
între el şi organele judiciare existând anumite legături; de aceea, acest
conciliator este un auxiliar al justiţiei, sistem neîntâlnit în ţara noastră.
Procesul-verbal semnat de judecător devine titlu executoriu;
- extra-judiciară: în această conciliere, judecătorul nu este
implicat. La noi se întâlneşte în materia conflictelor de muncă, pentru
soluţionarea conflictelor de interese (art. 26-31 din Legea nr. 168 din
1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă6 care reglementează
chiar mai mult, o formă de conciliere extra-procesuală). O astfel de formă
de conciliere este prevăzută şi în materia dreptului internaţional public
(de exemplu, în art. 38 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului,
modificat prin Protocolul nr. 147).
4.2.4. Tranzacţia
Tranzacţia este un contract prin care părţile termină un proces
început sau preîntâmpină un proces ce poate să nască (art. 1704 Cod
civil). Aşadar, tranzacţia este un contract judiciar, ce este doar constatat
de instanţă şi care este realizat atât fără intervenţia ei (instanţa are însă
puterea de a verifica condiţiile de admisibilitate şi de validitatea ale
convenţiei părţilor), cât şi fără intervenţia vreunui terţ.
Practic, tranzacţia e o modalitate de conciliere, iar reglementarea
amiabilă se materializează în concluziile contractului, care produce astfel
obligaţii. Contractul are un efect extinctiv, căci interzice părţilor să aducă
din nou acelaşi litigiu în faţa unui judecător. De aceea, sentinţa dată e
6 Art. 26 În cazul in care conflictul de interese nu a fost soluţionat ca urmare a
concilierii organizate de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, părţile pot hotărî, prin consens, iniţierea procedurii de mediere.
Art. 27 (1) Mediatorii sunt aleşi de comun acord de către părţile aflate în conflict de interese dintre persoanele care au calitatea de mediator. (2) Mediatorii sunt numiţi anual de ministrul muncii şi protecţiei sociale, cu acordul Consiliului Economic si Social.
Art. 28 (1) Procedura de mediere a conflictelor de interese se stabileşte prin contractul colectiv de muncă încheiat la nivel naţional. (2) Durata medierii nu poate depăşi 30 de zile calculate de la data la care mediatorul ales a acceptat medierea conflictului de interese.
Art. 29 Părţile aflate în conflict de interese au obligaţia de a pune la dispoziţie a mediatorului datele necesare pentru îndeplinirea misiunii sale. Mediatorul are dreptul să convoace părţile şi să le ceară relaţii scrise cu privire la revendicările formulate.
Art. 30 La încheierea misiunii sale mediatorul are obligaţia să întocmească un raport cu privire la situaţia conflictului de interese, să îşi precizeze părerea cu privire la eventualele revendicări rămase nesoluţionate; raportul va fi transmis fiecărei părţi, precum şi Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale.
Art. 31 (1) Pentru activitatea depusă mediatorul va primi un onorariu, stabilit de comun acord între acesta şi părţile aflate in conflict de interese. (2) Onorariul se depune de către părţi la Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale la data începerii procedurii de mediere.
7 Art. 39 Soluţionări pe cale amiabilă: 1. În orice etapă a procedurii Curtea se poate
pune la dispoziţia părţilor în vederea soluţionării pe cale amiabilă a cauzei, care să reflecte respectarea drepturilor omului, aşa cum sunt recunoscute acestea în Convenţie şi în protocoalele sale. 2. Procedura descrisă la alin. 1 este confidenţială. 3. În cazul încheierii unei convenţii de rezolvare amiabilă, Curtea scoate cauza de pe rol printr-o decizie care se limitează la o prezentare sumară a situaţiei de fapt şi a soluţiei adoptate. 4. Aceasta decizie este transmisă Comitetului Miniştrilor, care supraveghează executarea clauzelor din convenţia de soluţionare pe cale amiabilă, aşa cum au fost reţinute în decizie.
neapelabilă (definitivă), iar efectele tranzacţiei se produc chiar de la
încheierea ei. Hotărârea nu se bucură de autoritate de lucru judecat, dar e
executorie de drept.
În ceea ce priveşte litigiile penale, regula este că Ministerul Public
- care este titularul acţiunii penale - nu poate dispune cu privire la aceasta.
Însă pentru anumite infracţiuni, tragerea la răspunderea penală este
împiedicată în condiţiile art. 132 Cod penal care permite împăcarea
părţilor – este vorba de două categorii de infracţiuni: cele pentru care
acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei
vătămare, respectiv infracţiunile de seducţie (art. 199 Cod penal) şi
tulburarea de posesie (art. 220 Cod penal) pentru care acţiunea penală se
declanşează din oficiu, dar la care împăcarea este totuşi posibilă. După
părerea noastră, această împăcare constituie practic o tranzacţie, al cărui
efect este tocmai stingerea procesului penal.
4.2.5. Medierea
Medierea presupune mijlocirea unui terţ care propune părţilor
anumite soluţii, fără a le putea însă impune; terţul negociază împreună cu
părţile un proiect care să reprezinte pretenţiile lor. Practic, medierea este
mijlocul prin care se ajunge la o conciliere. Însă mediatorul este plătit de
părţi8.
Medierea a fost introdusă în România, la nivel instituţional, prin
Legea nr. 192 din 20069 intrată în vigoare în 8 iunie 2008, odată cu
publicarea primului Tablou al mediatorilor. Încă nu există date statistice
despre desfăşurarea unor medieri10
, în afara sau în timpul proceselor deja
declanşate.
8 În Franţa, judecătorul este cel care desemnează mediatorul, coordonează şi
controlează activitatea acestuia; de aceea, acest mediator este un auxiliar al justiţiei (mediere parajudiciară).
9 Legea nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator a fost
publicată în M.Of. nr. 441 din 22 mai 2006. Menţiuni cu privire la mediere se regăseau şi anterior acestei legi, în Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, Legea nr. 217/2003 privind combaterea violenţei domestice, în Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi, în Legea nr. 116/2002 privind prevenirea şi combaterea marginalizării sociale, în Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, în Legea 705/2001 privind sistemul naţional de asistenţă socială, în Legea nr. 678/2001 privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane, în Legea nr. 156/2000 privind protecţia cetăţenilor români care lucrează în străinătate, în OG nr. 137/2000 prinvind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, în Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă, în OG. Nr. 79/1999 privind organizarea activităţii practicienilor în reorganizare şi lichidare, în Legea nr. 51/1995 privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat. Nu există însă vreo dispoziţie nici în actualele coduri de procedură civilă, respectiv penală, nici în proiectele noilor coduri postate pe site-ul Ministerului Justiţiei în luna aprilie 2008.
10 Pentru programul pilot desfăşurat la Craiova, la nivelul anului 2006 s-au raportat
307 medieri îm cauze civile, 75 în cele de dreptul familiei, 40 în dreptul muncii şi 384 în cauze penale.
Alte instrumente naţionale ce conţin reglementări cu privire la
modul de organizare şi de funcţionare a acestei noi instituţii11
au fost
adoptate de Consiliul de Mediere:
- Codul de etică şi deontologie profesională a mediatorilor din 17
februarie 2007;
- Hotărârea nr. 5 din 13 mai 2007 pentru aprobarea Regulamentului
de organizare şi funcţionare a Consiliului de mediere;
- Hotărârea nr. 12 din 7 septembrie 2007 pentru aprobarea
Standardului de formare a mediatorului;
- Hotărârea nr. 964 din 3 mai 2008 privind aprobarea Tabloului
mediatorilor autorizaţi;
- Hotărârea nr. 351 din 6 aprilie 2008 privind aprobarea Procedurii
de autorizare a mediatorilor;
- Hotărârea nr. 1023 din 6 iunie 2008 pentru aprobarea Regulilor de
publicitate a formelor de exercitare a profesiei de mediator.
4.3. Modul de funcţionare a ADR
ADR pot fi folosite înaintea de a recurge la instanţa judecătorească,
iar în cauzele penale – acolo unde legea permite – mai înainte de
depunerea plângerii prealabile la organul de urmărire penală. În România
utilizarea acestor moduri încă nu este obligatorie (cu excepţia concilierii
din materie comercială), astfel că ele nu constituie o condiţie prealabilă
declanşării procedurilor legale.
Medierea şi tranzacţia pot fi folosite în timpul procedurilor
judiciare deja declanşate, eventual la recomandarea judecătorului.
Evident, folosirea arbitrajului exclude, în principiu, procedura de judecată
statală.
4.3.1. Medierea judiciară
Aceasta presupune intervenţia judecătorului sau a procurorului
pentru a sfătui părţile să apeleze la procedura medierii, a aproba medierea
desfăşurată de un terţ sau a efectua el însuşi medierea. Prin urmare,
mediatorii pot fi:
- mediatori privaţi: organizaţi în structuri independente sau ca
anexe a curţilor, care pot acţiona autonom ori numai la aprobarea
judecătorului;
- mediatori publici: intră în această categorie cei care desfăşoară
activităţi de mediere în calitate de judecători, procurori sau alte autorităţi.
4.3.2. Medierea extra-judiciară
11
Toate instrumentele internaţionale şi naţionale în domeniul medierii sunt cuprinse în culegerea Zeno Şuştac, Cristi Danileţ, Claudiu Ignat, „Medierea - standarde şi proceduri”, Editura Universitară, Bucureşti, 2008.
Aceşti mediatori sunt autonomi în raport cu justiţia şi sunt întâlniţi
în materia conflictelor de muncă (art. 26 din Legea nr. 168 din 1999).
4.4. Standarde internaţionale privind medierea
Medierea este o instituţie nouă în România. Reticenţa cu privire la
succesul ei este mare. Lipsa unui program de sensibilizare nu doar a
publicului, dar şi a practicienilor din domeniul juridic fac ca această
instituţie să nu fie cunoscută, dar nici apreciată încă suficient. De aceea,
ni se pare esenţial să fie făcute cunoscute eforturile la nivel internaţional
în acest domeniu pentru a cunoaşte istoria reglementărilor şi a vedea
importanţa pe plan extern acordată acestei instituţii12
.
4.4.1. Instrumente internaţionale
a. Preocupări europene în privinţa medierii există de mulţi ani.
Astfel, rolul crescând al judecătorului în a încuraja soluţionarea amiabilă
a cauzei a fost subliniată la nivelul Consiliului Europei în cuprinsul mai
multor recomandări ale Comitetului Miniştrilor13
:
- în Recomandarea nr. (81) 7 privind mijloacele de facilitare a
accesului la justiţie se prevede la punctul 3 că trebuie luate măsuri pentru
facilitarea sau, după caz, încurajarea concilierii părţilor sau a soluţionării
conflictelor pe cale amiabilă înainte de demararea procedurii judiciare sau
pe parcursul unei proceduri deja iniţiate;
- în Recomandarea nr. (86) 12 privind măsurile de prevenire şi
reducere a încărcăturii instanţelor se prevede la obiectivul 1 încurajarea
de către statele membre, în cazurile potrivite, a rezolvării pe cale amiabilă
a diferendelor fie în afara sistemului judiciar, fie înainte sau în timpul
procedurii judiciare. În acest scop, recomandarea arată că ar putea fi luate
în considerare măsurile următoare: a) să prevadă, cu avantaje potrivite,
proceduri de conciliere care, prealabil sau la începutul procedurii
judiciare, ar avea drept scop rezolvarea litigiului; b) să încredinţeze
judecătorilor, printre sarcinile lor principale, obligaţia de a căuta o
soluţionare amiabilă a litigiului între părţi în toate cauzele în care este
posibil, fie la începutul procedurii, fie în orice alt stadiu potrivit al
acesteia; c) să consacre ca o obligaţie deontologică a avocaţilor sau să
invite organele competente să le recunoască avocaţilor posibilitatea
concilierii cu partea adversă înainte de a recurge la calea judiciară, ca şi
în toate stadiile potrivite ale procedurii judiciare;
12
Pe larg, a se vedea European Judicial System, edition 2008 (data 2006), raport întocmit de către CEPEJ, disponibil la www.coe.int/cepej şi în limba română la www.just.ro.
13 A se vedea rezoluţiile şi recomandările Comitetului Miniştrilor cuprinse la
www.coe.int/cepej, traduse în limba română în lucrarea Cristi Danileţ, „Eficienţa şi echitatea justiţiei. Standarde europene”, ediţia a II-a, Institutul Român pentru Drepturile Omului, Bucureşti, 2007.
- în Recomandarea nr. (93) 1 privind accesul efectiv la justiţie al
persoanelor aflate în situaţie de mare dificultate materială se prevede la
punctul 2a ca una din soluţiile menite să faciliteze accesul efectiv la
mijloacele alternative de soluţionare a litigiilor pentru persoanele
paupere: dezvoltarea implicării organizaţiilor non-guvernamentale sau a
asociaţiilor de întrajutorare a persoanelor aflate în situaţie de mare
dificultate materială în formele para-judiciare de soluţionare a
conflictelor, cum sunt medierea şi concilierea;
- în Recomandarea nr. (94) 12 privind independenţa, eficienţa şi
rolul judecătorilor, principiul 5 prevede printre responsabilităţile
judecătorului încurajarea părţilor să ajungă la o înţelegere amiabilă, acolo
unde este aceasta este adecvat. Memorandumul explicativ care însoţeşte
această recomandare arată următoarele: această responsabilitate
subliniază importanţa rolului de conciliator deţinut de judecător în planul
eficienţei justiţiei. Este funcţia naturală a judecătorului să asigure
reconcilierea părţilor: discuţiile sunt mai bune decât litigiul. Oricum,
judecătorii trebuie să îşi îndeplinească această sarcină cu tact şi bun simţ
şi într-o aşa manieră încât imparţialitatea lor să nu fie pusă la îndoială.
b. În anii următori, Comitetul Miniştrilor din cadrul Consiliului
Europei a adoptat mai multe recomandări cu referire specială la mediere:
- Recomandarea nr. 98 (1) privind medierea în materie de familie,
mai ales în ceea ce priveşte divorţurile şi custodia copiilor. Scopul acestui
document nu este doar de a reduce încărcătura instanţelor, ci şi crearea
unei soluţii mai bune şi acceptabile pentru părţi şi bunăstarea copiilor;
- Recomandarea nr. 99 (19) privind medierea în materie penală are
scopul de a mări participarea activă a victimei şi a infractorului la
procedurile penale. Recomandarea caută, pe de o parte, să recunoască
interesul legitim al victimelor de a avea o voce puternică în a face faţă
consecinţelor infracţiunii şi de a comunica cu infractorul, şi pe de altă
parte, de a încuraja sentimentul răspunderii infractorului oferindu-i
posibilitatea de a se reintegra şi de a se reabilita. Recomandarea oferă o
definiţie a medierii în materie penală: aceasta reprezintă orice proces prin
care victima şi infractorul au posibilitatea, dacă sunt de acord în mod
liber, să participe în mod activ la soluţionarea problemelor care decurg
din infracţiune cu ajutorul unui terţ imparţial (mediator);
- Recomandarea nr. (2001) 9 privind alternativele la litigiile dintre
autorităţile administrative şi persoanele private consacră mai multe
soluţii care exclud tranşarea litigiului de către un judecător: recursul
administrativ intern, concilierea, medierea, tranzacţia, arbitrajul;
- Recomandarea nr. 2002 (10) privind medierea în materie civilă
cuprinde şi o definiţie a medierii în domeniul civil: aceasta este un proces
de rezolvare a disputei unde părţile negociază asupra obiectului disputat
pentru a ajunge la o înţelegere cu asistenţa unuia sau mai multor
mediatori.
Pentru implementarea acestor recomandări, Comisia Europeană
pentru Eficienţa Justiţiei din cadrul Consiliului Europei a adoptat în anul
2007 trei Ghiduri14
. Ele subliniază rolul judecătorilor în promovarea şi
susţinerea medierii. Astfel, se prevede în mod expres că judecătorii au un
rol important în dezvoltarea medierii. Ei ar trebui să fie capabili de a
furniza informaţii, de a organiza şedinţe de informare cu privire la
mediere şi, în caz de necesitate, de a invita părţile în litigiu să recurgă la
mediere şi/sau să trimită cauza la mediere. Este deci important de a
veghea ca serviciile de mediere să fie disponibile, fie prin crearea acestor
servicii ca anexă a instanţelor judecătoreşti, fie orientând părţile la listele
cu prestatorii de mediere.
De asemenea, ghidurile conţin îndrumări în ceea ce priveşte
sensibilizarea judecătorilor în domeniul medierii. Astfel, se prevede că
judecătorii joacă un rol crucial în propagarea culturii de rezolvare
amiabilă a litigiilor. Este deci esenţial ca ei să fie informaţi şi să cunoască
din plin procedura de mediere şi avantajele sale. Acest scop ar putea fi
atins prin intermediul sesiunilor de informare şi a programelor de formare
iniţială şi continuă care comportă elemente specifice ale medierii utile în
munca cotidiană a jurisdicţiilor specifice. Este important de a întări atât
legăturile instituţionale, cât şi pe cele personale între mediatori şi
judecători/procurori. Aceasta ar putea fi realizat prin organizarea de
conferinţe şi seminarii.
c. În ceea ce priveşte implicarea directă a judecătorilor în
funcţionarea instituţiei medierii, Consiliul Consultativ al Judecătorilor
Europeni, organism consultativ de pe lângă Consiliul Europei, a adoptat
Opinia nr. 6 (2004) cu privire la judecarea echitabilă şi într-un termen
rezonabil şi rolul judecătorilor în procese având în vedere mijloacele
alternative de soluţionare a litigiilor15
. Concluziile acestui document sunt
următoarele:
c.1. Este necesară încurajarea dezvoltării mecanismelor ADR şi
creşterea gradului de conştientizare a publicului cu privire la existenţa
acestora, modul lor de funcţionare şi costurile aferente.
c.2. Pentru ADR trebuie sa fie pusă la dispoziţie asistenţa judiciară
în aceeaşi modalitate ca pentru procedurile judiciare standard; atât
resursele pentru asistenţa judiciară cât şi orice alte cheltuieli publice
pentru sprijinirea ADR trebuie să facă parte dintr-un un buget special,
14
Documentele adoptate la nivelul Consiliului Europei în materia medierii sunt disponibile la www.coe.int/cepej. Cele patru recomandări şi cele trei ghiduri sunt disponibile şi în limba română.
15 Disponibilă la www.coe.int/ccje.
astfel încât cheltuielile aferente să nu fie suportate de bugetul pentru
funcţionarea instanţelor.
c.3. Deşi, spre deosebire de ADR în cauzele civile, medierea în
penal nu este folositoare pentru a micşora volumul de muncă actual din
instanţe, aceasta poate avea un efect preventiv în privinţa viitoarelor
încălcări ale legii; deoarece Recomandarea nr. R (99) 19 se concentrează
numai asupra «medierii» între inculpat şi victimă, se impune necesitatea
continuării cercetărilor asupra conceptului mai larg de «justiţie
restaurativă», adică proceduri care permit redirecţionarea de la procesul
penal normal înainte de a începe, după ce a început ca parte a procesului
până la darea sentinţei sau chiar în timpul executării pedepsei; deoarece
mecanismele pentru justiţia restaurativă necesită o implementare mai
atentă decât ADR în litigiile civile, căci aducerea victimelor în contact cu
acuzaţii este un proces mult mai sensibil decât punerea faţă în faţă a
ambelor părţi dintr-o cauza civilă, succesul unor astfel de mecanisme
depinde în parte de o schimbare de tip cultural pentru practicienii de drept
penal obişnuiţi cu procesul normal: judecată şi apoi pedeapsă.
c.4. Recurgerea la mediere, în procedurile civile şi administrative,
poate fi aleasă la iniţiativa părţilor sau, alternativ, trebuie să i se permită
judecătorului să o recomande; trebuie sa li se permită părţilor să refuze
recurgerea la mediere; refuzul nu trebuie să încalce dreptul părţii de a
obţine o hotărâre judecătorească în cauza sa.
c.5. În medierea penală, dacă o cauză penală este redirecţionată de
la procesul normal după ce acesta a început, este necesar un ordin al
judecătorului; toate dispoziţiile în materie de justiţie restaurativă (sau,
dacă e cazul, cele care nu se reduc la simple avertismente fără relevanţă
juridică) trebuie să fie oficializată într-o modalitate judiciară.
c.6. Informaţiile furnizate în timpul operaţiunilor de mediere în
litigiile civile şi administrative trebuie sa fie confidenţiale; obligaţia de
confidenţialitate poate fi ridicată dacă există în acest sens o înţelegere
între părţi; rămâne în discuţie dacă şi în ce măsură judecătorul poate lua
în considerare refuzarea accesului la mediere sau acceptarea unei soluţii
amiabile atunci când concepe dispozitivul hotărârii referitor la cheltuielile
sau costurile procesului.
c.7. Obligaţia de confidenţialitate trebuie, de asemenea, să fie
aplicată la ADR în cauze penale, mai ales în acele ţări unde urmărirea
penală este obligatorie. Acest fapt ridică următoarea problemă: care
trebuie să fie consecinţele recunoaşterii comiterii altor infracţiuni, din
partea inculpatului sau a persoanelor care nu participă la procesul de
mediere.
c.8. Atât in cauzele penale, cât şi în cele civile-administrative,
mecanismele ADR trebuie să fie foarte strâns asociate cu sistemul
instanţelor; dispoziţiile legale corespunzătoare sau practica instanţelor
trebuie să confere judecătorului puterea de a redirecţiona părţile pentru a
compărea în faţa unui mediator numit de instanţă şi competent în acest
sens, care poate demonstra că are abilităţi şi calificări relevante, dar şi
imparţialitatea şi independenţa necesară pentru acest tip de serviciu
public.
c.9. Şi judecătorii pot avea rolul de mediator, deoarece aceasta
permite punerea la dispoziţia publicului a cunoştinţelor juridice; cu toate
acestea, este necesară păstrarea imparţialităţii acestora, în special
asigurându-se că vor îndeplini aceasta sarcină în alte litigii decât cele pe
care ei trebuie să le soluţioneze.
c.10. Acordurile de mediere ADR trebuie să fie confirmate de către
judecător, mai ales în cazurile în care trebuie luate în considerare măsuri
executorii; în aceste cazuri, judecătorul trebuie să beneficieze de puteri de
supervizare substanţiale, mai ales în ceea ce priveşte respectarea egalităţii
dintre părţi, realitatea consimţământului lor faţă de măsurile cuprinse în
acord şi respectarea legii şi a interesului public; în legătură cu aspectele
specifice referitoare la medierea in cauzele penale, trebuie să fie aplicate
garanţii ulterioare.
d. De asemenea, la nivelul Uniunii Europene au fost adoptate mai
multe instrumente internaţionale:
- Recomandarea Comisiei din 30 martie 1998 cu privire la
principiile aplicabile organelor responsabile pentru soluţionarea
extrajudiciară a litigiilor consumatorilor16
: consacră principiile pe care
trebuie să le întrunească toate organismele existente sau care urmează a fi
create având competenţa de a rezolva extrajudiciar litigiile legate de
consum, şi anume independenţa, transparenţa, contradictorialitatea,
eficacitatea, legalitatea, libertatea, reprezentarea;
- Recomandarea Comisiei din 4 aprilie 2001 cu privire la
principiile aplicabile organelor extrajudiciare însărcinate cu
soluţionarea consensuală a litigiilor consumatorilor17
: recomandarea se
aplică organismelor terţe responsabile cu procedura de soluţionare
extrajudiciară a litigiilor în materie de consum care, indiferent de
titulatură, încearcă să rezolve un litigiu prin apropierea părţilor pentru a le
convinge să găsească o soluţie de comun acord. Ea nu se aplică
serviciului de rezolvare a reclamaţiilor consumatorilor care implică o
soluţionare directă de către firmă sau mecanismelor ce asigură acest
serviciu pentru firmă sau în numele ei. Principiile propuse sunt
imparţialitatea, transparenţa, eficacitatea, echitatea;
- Directiva 2008/52/CE a Parlamentului European şi a
Consiliului din 21 mai 2008 privind anumite aspecte ale medierii în 16
Publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene L 113 din 17.04.1998, p.31-34. 17
Publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene L 109 din 19.04.2001, p.56-61.
materie civilă şi comercială: obiectivul prezentei directive este de a
facilita accesul la soluționarea alternativă a litigiilor și de a promova
soluționarea pe cale amiabilă a acestora prin încurajarea utilizării medierii
și asigurarea unei relații echilibrate între mediere și procedurile judiciare.
Directiva se aplică, în cazul litigiilor transfron-taliere, în materie civilă și
comercială, exceptând acele drepturi și obligații de care părțile nu pot
dispune în conformitate cu legislația aplicabilă corespunzătoare. Directiva
nu se aplică, în special, chestiunilor fiscale, vamale sau administrative și
nici răspunderii statului pentru actele sau omisiunile sale în exer-citarea
autorității publice („acta iure imperii”).
- Codul european de conduită pentru mediatori din 200418
:
stabileşte un număr de principii pe care fiecare mediator se poate angaja
în mod voluntar să le respecte, pe propria răspundere. Acest cod este
destinat a fi aplicat în cazul tuturor tipurilor de mediere în materie civilă
şi comercială. Organizaţiile care furnizează servicii de mediere pot de
asemenea să se angajeze să respecte acest cod, cerând acest lucru
mediatorilor care lucrează sub egida acestora. Organizaţiile au
posibilitatea să pună la dispoziţie informaţiile privind măsurile pe care le
iau pentru a promova respectarea codului de către fiecare mediator, de
exemplu, prin intermediul formării, evaluării şi monitorizării. Respectarea
codului nu aduce atingere legislaţiei naţionale sau normelor de
reglementare a fiecărei profesii. Este posibil ca organizaţiile care
furnizează servicii de mediere să dorească să dezvolte coduri mai
detaliate, adaptate atât contextelor specifice ale fiecăreia sau tipurilor de
servicii de mediere pe care le oferă, cât şi în funcţie de domenii specific
cum ar fi medierea familială sau medierea în domeniul activităţii de
consum.
*
Făcând o sinteză a tuturor acestor documente, putem conchide că în
viziunea europeană medierea este un proces voluntar de rezolvare a
disputelor private care nu se finalizează cu emiterea unei decizii
obligatorii pentru părţi şi în care un element neutru, de exemplu o
persoană independentă, asistă părţile ajutându-le să ajungă la o înţelegere
într-un litigiu.
Spre comparaţie, în cazul arbitrajului părţile aleg un terţ, imparţial,
cunoscut ca arbitru. Părţile pot prezenta dovezi şi declaraţii în faţa
arbitrului care ia decizia (finală).
18
Codul a fost întocmit de un grup de lucru cu asistenţa Comisiei Europene şi a fost lansat public în cadrul unei conferinţe organizate la Bruxelles, pe 2 iulie 2004.
Un conciliator are mai multe puteri, comparativ cu un mediator.
De exemplu, un conciliator poate sugera părţilor anumite propuneri
pentru rezolvarea unei dispute. Un conciliator are un rol proactiv faţă de
un mediator, care facilitează astfel procesul rezolvării disputei.
4.4.2. Organizarea medierii judiciare în Europa
Sunt mai multe modalităţi de organizare a medierii: mediere
privată (de exemplu, cea efectuată de către avocaţi acreditaţi ca mediatori
sau psihologi specializaţi în mediere), mediere efectuată de o autoritate
publică (alta decât o instanţă de judecată) sau medierea anexată instanţei
(aici mediatorul este un angajat al instanţei, care poate fi chiar un
judecător sau un alt angajat acreditat să se ocupe de cazurile de mediere).
Există o tendinţă pentru aplicarea medierii la un număr din ce în ce
mai mare de ţări europene: în prezent, în 38 de ţări sunt folosite
procedurile de mediere. În cazuri de drept civil (litigiile comerciale, de
dreptul familiei şi cazuri de concedieri) există deseori un mediator privat
(de exemplu un avocat) sau un judecător care mediază. Când dreptul
administrativ este un domeniu juridic separat, există un mediator privat
care intervine în disputele dintre cetăţeni şi autorităţile executive.
Referitor la cazurile penale pot exista diverse tipuri de responsabili cu
medierea: un judecător, un procuror sau mediator privat.
Medierea judiciară presupune întotdeauna intervenţia unui
judecător sau procuror (chiar dacă este vorba despre mediere privată)
pentru a sfătui, decide sau/şi aproba procedura. Pe durata procesului, un
judecător poate recomanda ca părţile să apeleze la un mediator.
Mediatorii pot fi profesionişti formaţi, avocaţi autorizaţi sau alţi jurişti
angajaţi de părţi. În alte situaţii, instanţele pot oferi chiar şi servicii
„private” – „principiul instanţelor cu mai multe uşi”. Chiar judecătorii
sau restul personalului instanţei pot fi numiţi ca mediator şi ajuta părţile
în a rezolva litigiul. De exemplu, în litigiile civile sau în cazurile de
divorţ, judecătorii pot recomanda părţilor un mediator dacă aceştia cred
că se poate ajunge la un rezultat mai satisfăcător pentru ambele părţi. În
cazuri penale, un procuror poate propune să medieze un caz între
infractor şi victimă şi chiar procurorul poate să aibă rol de mediator, de
exemplu, pentru a stabili despăgubirile financiare pentru victima unei
infracţiuni.
Majoritatea medierilor aprobate judiciar şi a medierilor anexate
instanţelor au loc în litigii ce ţin de domeniul civil şi comercial, cazuri de
concedieri şi cazuri de ţin de dreptul familiei. Într-o măsură mai scăzută,
un judecător sau o autoritate publică pot fi implicaţi de asemenea în
rezolvarea disputelor din această zonă. Chiar dacă medierea este folosită
în cazuri administrative, în majoritatea situaţiilor se apelează la un
mediator particular sau o procedură de mediere anexată instanţei.
Un procuror în rolul de mediator este comun în diverse ţări în
procedurile penale. De exemplu, în Germania există – ca parte din
procesul penal – o procedură de mediere între victimă şi infractor.
Mediatorii din aceste proceduri pot fi servicii private, un centru
specializat sau o organizaţie de ajutorare a victimelor. Cazurile de
mediere victime/infractor se găsesc şi în Irlanda, unde oricare din părţile
implicate în caz poate solicita medierea. Abordări similare se găsesc în
Luxemburg, Suedia, Slovenia, Croaţia şi Turcia. În Franţa medierea în
probleme penale se foloseşte pentru infracţiuni minore (şi/sau cu
infractori minori); o parte din proceduri poate consta în contactul cu
victima sau în aplicarea sancţiunilor alternative (în loc de amenzi sau
închisoare, de exemplu, muncă în folosul comunităţii).
În Turcia, medierea judiciară este disponibilă doar în cazuri de
natură penală. Medierea în toate tipurile de dispute este oferită în:
Austria, Croaţia, Republica Cehă, Ungaria, Islanda, Muntenegru, Polonia,
Serbia şi Slovenia. Pentru Luxemburg, medierea în cazuri de natură
penală şi de natură administrativă este obligatorie prin lege.
4.4.3. Ajutor judiciar pentru mediere
Dând o atenţie mărită şi folosirii medierii şi garantării accesului
suficient la justiţie, unele ţări au decis să acorde ajutor judiciar (legal aid)
acestei forme de rezolvare a disputelor. În 22 de ţări din Europa care au o
procedură de mediere este posibil ajutorul judiciar. Printre ele, şi
România.
4.4.4. Mediatori acreditaţi şi numărul de medieri
În România medierea e un domeniu insuficient abordat. Legislaţia
nouă şi insuficienta atenţie acordată noii profesii reiese şi din datele
statistice raportate la nivel european. Astfel, în tabelul următor sunt
expuse datele cu privire la numărul de mediatori şi numărul de medieri
realizate în statele membre ale Consiliului Europei la nivelul anului 2006.
Menţionăm că la data de raportare a datelor statistice, medierea nu
funcţiona în România decât cu caracter experimental.
Ţara Mediatori
acreditaţi
Numărul total de medieri judiciare în:
Numă
r
La
100.000
locuitori
Cazur
i
civile
Cazuri
de
familie
Cazuri
administrativ
e
Cazuri de
concediere
Cazuri
penale
Austria 3500 42,3 4495
9
Belgia 1800 17,1
Bosnia şi
Herţegovina
33 0,9 352 198
Bulgaria 465 6,1
Croatia 672 15,1
Republica Cehă 700
Franţa 395 0,6 2460 2855
5
Ungaria 1207 12,0 1131 182
2
Letonia 317
Lituania 8 0,2 2
Luxemburg 45 9,5
Malta 35 8,6 10 1322
Monaco 1 11
Muntenegru 33 5,3
Olanda 3917 24,0 2300 11000 1000 9000
Norvegia 1972
Polonia 1448 318 34 505
2
Portugalia 208 2,0 1706 13
Romania 440 2,0 307 75 40 384
Serbia 202 2,7 1075 1 48 5
Slovacia 151 2,8
Slovenia 115 5,7 100
1
FYROMacedon
ia
98 4,8
UK-Anglia şi
Ţara Galilor
2000 3,7
În următoarea diagramă prezentăm numărul de mediatori acreditaţi
la 100.000 de locuitori, tot pentru anul 2006. În special, în Belgia,
Croaţia, Olanda şi Austria există un număr mare de mediatori. Pentru
Olanda, cifrele mari se pot explica prin faptul că Ministerul Justiţiei a
introdus medierea acum câţiva ani prin programe specifice ADR, mai ales
în zona dreptului civil (cazuri comerciale), de drept al familiei (cazuri de
divorţ) şi drept administrativ. Majoritatea mediatorilor acreditaţi în
Olanda sunt avocaţi care au primit pregătire specială în mediere.
4.6.6. Conciliere şi arbitraj
Concilierea şi/sau arbitrajul sunt folosite în anumite ţări ca
alternative pentru
Potrivit Tabloul Mediatorilor Autorizaţi, în prezent – noiembrie
2009 – numărul mediatorilor acreditaţi în România este de 938.
4.4.5. Concilierea şi arbitrajul
În 16 ţări se oferă posibilitatea concilierii, care deseori este mult
mai folosită decât medierea. Uneori, concilierea este o parte din
procedura juridică şi e realizată de judecători (de exemplu, în Luxemburg,
Elveţia şi Macedonia). În alte situaţii există consilii speciale de consiliere
sau tribunale.
Un domeniu unde concilierea este deseori folosită este protecţia
drepturilor consumatorilor. Dacă, de exemplu, un consumator nu este
satisfăcut de un anumit produs, de serviciile de după-vânzare sau de alte
servicii care nu au fost furnizate, acesta poate face o plângere unui
consiliu de conciliere. Un alt domeniu unde se menţionează concilierea
este acela al dreptului familiei, mai ales pentru divorţ sau unde este vorba
de drepturi de custodie asupra copilului (Finlanda, Letonia, Suedia şi UK
- Anglia şi Ţara Galilor). Alte exemple de zone unde se foloseşte
conciliere sunt disputele la locul de muncă (Franţa şi Ungaria), dispute
telecom (Austria), dispute familiale (Austria), cazuri comerciale, dispute
bancare şi sau legate de asigurări (Italia şi Suedia).
În 33 de ţări este posibil arbitrajul. În toate cazurile, acesta este în
legătură cu litigiile comerciale, de exemplu dispute legate de contracte
(interpretarea şi aplicarea contractelor, (ne)livrarea serviciilor sau
bunurilor) şi drepturile de proprietate intelectuală. În majoritatea ţărilor,
la nivel naţional, există un tribunal de arbitraj responsabil cu arbitrajul
disputelor naţionale comerciale. Pentru disputele comerciale între părţi
din diferite ţări, se aplică reguli diferite de arbitraj. Deseori Modelul
Legal UNCITRAL pentru Arbitrajul Comercial Internaţional este folosit
ca sursă de referinţă. Alte domenii unde se foloseşte arbitrajul şi care au
fost menţionate sunt: litigiile în legătură cu daunele cauzate de
accidentele de trafic (Malta, Portugalia), dispute sportive (Ungaria,
România), închirieri urbane (Portugalia), dispute despre angajare
(Ungaria, Serbia), dispute bancare (Armenia) şi dispute legate de avocaţi
(Austria).
4.5. Judecătorul şi soluţionarea amiabilă în procesul românesc
În prezent, în legislaţia din România există norme juridice care
permit sau chiar obligă organele judiciare să încerce a convinge părţile să
accepte soluţionarea litigiului în mod amiabil şi nu prin tranşarea lui de
către judecător.
4.5.1. Soluţionarea amiabilă în caz de divorţ
În materie de divorţ, conform art. 613 C.pr.civ., preşedintele
instanţei are obligaţia ca la primirea cererii de divorţ să dea reclamantului
sfaturi de împăcare (conciliere prealabilă judiciară). În cazul cererii de
divorţ prin acordul soţilor, instanţa va verifica conform art. 6131 dacă
soţii stăruie în desfacerea căsătoriei. În caz de împăcare, acţiunea de
divorţ se stinge.
Aşadar, legiuitorul a considerat că în materie de divorţ e preferabil
renunţarea la acţiune pentru a menţine unită familia, ceea ce implică cel
puţin într-o fază de început al conflictului judiciar intervenţia efectivă a
judecătorului. Însă cum acesta, de regulă, nu beneficiază de o pregătire
specială, asemenea sfaturi sunt doar formale, ele rezumându-se la
încunoştinţarea părţilor asupra existenţei unor posibilităţi legale.
Dacă sfaturile de împăcare ale preşedintelui instanţei judecătoreşti
au rămas fără rezultat şi procesul de divorţ continuă, revine judecătorului
de caz obligaţia de a încerca să convingă părţile să ajungă la o înţelegere,
după cum vom arăta mai jos.
4.5.2. Soluţionarea amiabilă în caz de partaj
Procedura împărţelii judiciare prevede în dispoziţiile art. 6734
C.pr.civ. că în tot cursul procesului instanţa va stărui ca părţile să împartă
bunurile prin buna învoială.
Daca părţile ajung la o înţelegere cu privire la împărţirea bunurilor,
instanţa va hotărî potrivit învoielii lor. Împărţeala se poate face prin buna
învoială şi daca printre cei interesaţi se află minori sau persoane puse sub
interdicţie, însa numai cu încuviinţarea prealabilă a autorităţii tutelare,
precum şi, daca este cazul, a ocrotitorului legal.
În raport cu bunurile care fac obiectul partajului, înţelegerea
părţilor poate fi totală sau parţială. În cazul în care înţelegerea priveşte
împărţirea numai a anumitor bunuri, instanţa va lua act de această
învoială şi va pronunţa o hotărâre parţială, continuând procesul pentru
celelalte bunuri.
Dispozitivul hotărârii va prelua înţelegerea părţilor. Sentinţa este
executorie şi poate fi atacată doar cu recurs.
4.5.3. Soluţionarea amiabilă în materie comercială
În materie comercială, pentru cererile şi procesele evaluabile în
bani, art. 7201 C.pr.civ. obligă reclamantul ca, înainte de introducerea
cererii de chemare în judecată, să încerce soluţionarea litigiului prin
conciliere directă cu cealaltă parte (conciliere prealabilă, extra-
procesuală); în timpul judecăţii asupra fondului procesului, art.7207
C.pr.civ. obligă judecătorul să stăruie pentru soluţionarea lui, în tot sau în
parte, prin înţelegerea părţilor. Realizarea concilierii se va constata într-o
hotărâre irevocabilă şi executorie.
În practică, înainte de introducerea acţiunii comerciale, reclamantul
apelează la procedura concilierii extra-procesuale trimiţând o scrisoare
părţii adverse prin care îl anunţă intenţia sa de o acţiona în judecată dacă
plata nu se face de bună voie. Nerespectarea acestei proceduri atrage
inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată introdusă direct la
instanţă.
Cu privire la necesitatea intervenţiei judecătorului, în faza în care
litigiul ajunge înaintea sa, aceste norme rar sunt aplicate în practică.
Odată ce litigiul este pe rolul instanţei, înţelegerea părţilor nu se poate
realiza nu numai din cauza ignorării acestor dispoziţii de către judecători,
ci mai ales pentru că părţile sunt reprezentate de jurişti sau avocaţi, care
nu au capacitatea legală de a încheia pe loc astfel de înţelegeri.
Precizăm că potrivit dispozițiilor art. 7 alin 6 din Legea 544/2004
privind contenciosul administrativ, plângerea prealabilă în cazul
acțiunilor care au ca obiect contractele administrative are semnificația
concilierii în cazul litigiilor comerciale, dispozițiile din Codul de
procedură civilă fiind aplicabile în mod corespunzător.
4.5.4. Soluţionarea amiabilă în materie civilă
Art. 129 alin. 2 C.pr.civ. reglementează în mod expres obligaţia
judecătorului de a stărui, în toate fazele procesuale, pentru soluţionarea
amiabilă a cauzei. Legea nu face distincţie, astfel că acest mod de stingere
a litigiului poate fi urmarea unei simple înţelegeri dintre părţi ivită în
cursul procesului, a intervenţiei active a judecătorului în forma concilierii
judiciare sau a apelării la un terţ mediator. Din modalitatea de formulare a
textului enunţat, este cert însă că legiuitorul a intenţionat un grad ridicat
de implicare a judecătorului în soluţionarea amiabilă a cauzei.
Obligaţia este reluată de dispoziţiile art. 131 C.pr.civ. care prevede
că în faţa primei instanţe judecătorii au datoria de a încerca împăcarea
părţilor, dar se prevede în plus posibilitatea pentru judecători de a solicita
înfăţişarea personală a părţilor inclusiv atunci când acestea sunt
reprezentate. Or, această din urmă dispoziţie trece deseori neobservată în
practică, presupunându-se că atât timp cât părţile au decis să apeleze la un
avocat care să le reprezinte, ele sunt decise să se judece pentru a obţine o
hotărâre judecătorească, fără a exista deci şanse de împăcare.
Dispoziţiile interne concordă cu recomandările internaţionale,
expuse mai sus, care stabilesc ca o responsabilitate a judecătorului
depunerea tuturor diligenţelor pentru a convinge părţile de utilitatea şi
necesitatea finalizării litigiului prin înţelegere amiabilă. Aceste obligaţii
ale judecătorului se înscriu practic în rolul activ pe care judecătorul
trebuie să îl îndeplinească în procesul civil19
şi se poate manifestă fie prin
implicarea lui însuşi în procedura de ajungere la înţelegere, fie în
trimiterea cauzei la un terţ, mediator.
Vom dezvolta aceste două posibilităţi în cele ce urmează.
4.6. Judecătorul şi concilierea judiciară în procesul românesc
Concilierea judiciară presupune ca însuşi judecătorul să încerce
soluţionarea amiabilă a litigiului dintre părţi. Judecătorul se poate implica
în acest mecanism în orice fază procesuală, nu numai în faţa primei
instanţe sau doar a instanţelor de fond. Scopul este ca părţile să ajungă la
o înţelegere amiabilă care să pună capăt litigiului fără a mai fi nevoit
judecătorul să statueze prin hotărâre asupra fondului acestuia. Înţelegerea
poate îmbrăca diverse forme: renunţarea de către reclamant la judecată
sau la drept, împăcarea părţilor, tranzacţia.
19
În acelaşi sens Ion Deleanu, Medierea în procesul civil, Dreptul nr. 10/2006, p.69.
Pentru îndeplinirea obligaţiilor legale arătate, judecătorul trebuie să
aibă următoarele iniţiative20
:
- să informeze părţile asupra posibilităţii de a încheia litigiul şi fără
o tranşare judiciară a acestuia, dar şi asupra posibilităţii apelării la un
mediator (vom reveni mai jos asupra acestei din urmă obligaţii);
- să nu exercite în mod formal acest rol sau numai cu dorinţa de a-
şi restrânge numărul cauzelor;
- să solicite înfăţişarea personală a părţilor în faţa sa, chiar dacă
acestea sunt reprezentate;
- să supună părţilor spre împăcare fiecare capăt de cerere, căci
acestea au posibilitatea de a tranzacţiona numai cu privire la unele petite
din cererea de chemare în judecată;
- să omită acest lucru pentru capetele de cerere care se referă la
drepturi ce nu pot face obiectul actelor de dispoziţie;
- să îşi menţină imparţialitatea, fără ca în timpul sfaturilor de
împăcare să îşi facă cunoscute intenţiile sale în legătură cu soluţia pe care
e posibil să o dea dacă părţile aleg să continue procesul;
- să dea soluţia procedurală pentru capetele de cerere la care s-a
ajuns la o înţelegere şi să continue judecata pentru celelalte.
Hotărârea se va limita în acest caz în a lua act de renunţare (art.
246-247 C.pr.civ), în a constata condiţiile împăcării (art. 131 alin. 2
C.pr.civ) sau ale tranzacţiei (art. 2414 C.pr.civ).
În caz de renunţare la drept sau la judecată, este necesară prezenţa
reclamantului sau depunerea de către acesta a unui înscris în acest sens,
autentificat.
În caz de împăcare sau tranzacţie, este necesară prezenţa ambelor
părţi, care să depună şi înscrisul ce atesta înţelegerea lor. Ele se pot
înfăţişa în ziua de şedinţa, dar şi între termene, caz în care se va lua act de
actul lor de dispoziţie în camera de consiliu (art. 271-272 C.pr.civ).
Sentinţa este executorie şi împotriva ei nu poate fi exercitată calea
de atac a apelului.
Menţionăm că nu există niciun fel de statistici referitor la numărul
împăcărilor în materie civilă. Încercarea unei împăcări presupune un
anumit cadru oferit părţilor în care judecătorul să le expună avantajele
acesteia şi modalităţi concrete de rezolvare. Dar este evident că în
condiţiile în care judecătorul are într-o zi de soluţionat zeci de dosare,
părţile se grăbesc, avocaţii sunt nerăbdători să meargă şi în alte săli de
judecată, aceasta nu se poate realiza. Cel puţin nu pe loc, aşa cum ar
trebui.
De altfel, reuşirea unei împăcări presupune o anumită abordare din
partea judecătorului, chiar o anumită psihologie a conflictului şi a
20 A se vedea şi Cristina Emilia Alexe, Judecătorul în procesul civil, între rol activ şi
arbitrar, vol. I, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2008, p. 500-501.
rezolvării conflictului, pe care judecătorul din România nu o posedă.
Niciun stagiu de formare organizat de Institutul Naţional al Magistraturii
nu s-a canalizat până în prezent pe aceste aspecte.
4.7. Judecătorul şi medierea în procesul românesc
Noua lege a medierii creează cadrul în care rolul judecătorului în
soluţionarea amiabilă a litigiului este mult mai activ.
4.7.1. Informarea părţilor cu privire la mediere
Concilierea nu exclude medierea şi, la rândul ei, medierea nu
exclude concilierea. Ca urmare, în exercitarea rolului activ, judecătorul
este obligat să stăruie în soluţionarea amiabilă a litigiului implicându-se
el însuşi în a da sfaturile adecvate părţilor, dar şi să le aducă acestora la
cunoştinţă informaţii despre modalitatea de organizare şi funcţionare a
instituţiei medierii.
Implicarea judecătorului în procedura medierii are loc, desigur,
după declanşarea procesului civil sau penal. Potrivit dispoziţiilor din
Legea nr. 192/2006, se poate recurge la mediere în orice litigiu de natură
civilă, comercială, de familie (neînţelegerile dintre soţi privind
continuarea căsătoriei, exerciţiul drepturilor părinteşti, stabilirea
domiciliului copiilor, contribuţia părinţilor la întreţinerea copiilor,
precum şi orice alte neînţelegeri care apar în raporturile dintre soţi cu
privire la drepturi de care ei pot dispune potrivit legii), în litigiile având
ca obiect conflictele din domeniul protecţiei consumatorilor (în cazul în
care consumatorul invocă existenţa unui prejudiciu ca urmare a
achiziţionării unor produse sau servicii defectuoase, a nerespectării
clauzelor contractuale ori a garanţiilor acordate, a existenţei unor clauze
abuzive cuprinse în contractele încheiate între consumatori şi agenţii
economici ori a încălcării altor drepturi prevăzute de legislaţia naţională
sau a Uniunii Europene în domeniul protecţiei consumatorilor), iar în
materie penală numai în cazul infracţiunilor pentru care legea prevede că
răspunderea penală este înlăturată prin retragerea plângerii prealabile sau
împăcarea părţilor. Nu pot face obiectul medierii drepturile strict
personale, cum sunt cele privitoare la statutul persoanei, precum si orice
alte drepturi de care părţile, potrivit legii, nu pot dispune prin convenţie
sau prin orice alt mod admis de lege.
Atunci când se confruntă cu un astfel de caz, judecătorul (respectiv
procurorul, respectiv lucrătorul de poliţie judiciară în situaţiile permise de
legea penală, dar şi arbitrul sau alt organ cu atribuţii jurisdicţionale într-o
viitoare reglementare) are obligaţia de a informa părţile asupra
posibilităţii şi avantajelor folosirii procedurii medierii şi le pot îndruma să
recurgă la aceasta pentru soluţionarea conflictelor dintre ele, aşa cum
dispun în mod explicit dispoziţiile art. 6 din lege. Desigur, nimic nu
împiedica ca o asemenea procedură de informare să poată începe chiar
din momentul depunerii acţiunii la registratura instanţei, ceea ce
presupune doar luarea unor decizii administrative de către conducerea
instanţei cu privire la organizarea unui punct de informare pentru
mediere. De asemenea, trebuie aduse la cunoştinţa părţilor posibilitatea
de a apela la asistenţa juridică gratuită în cazul în care apelarea la mediere
ar fi prea costisitoare pentru ele, precum şi posibilitatea restituirii taxelor
de timbru avansate.
Este posibil ca între părţi să existe o clauză anterioară de mediere
sau de conciliere convenţională a unui eventual litigiu care s-ar ivi în
relaţiile juridice desfăşurate între ele. În acest caz, judecătorul ar trebui să
le reamintească părţilor de această convenţie, dar opoziţia părţilor de a o
respecta nu poate constitui un fine de neprimire al acţiunii de către
instanţa de judecată.
Legea nu arată care trebuie să fie cuvintele sau expresiile folosite
de judecător în această procedură de informare. De aceea, pentru ca el să
fie convingător şi dispoziţiile menţionate mai sus să îşi atingă scopul, este
nevoie ca la rândul său să beneficieze de un training de pregătire, în
cadrul căruia judecătorul însuşi să fie convins de utilitatea medierii.
Deşi legea nu prevede, este evident că judecătorul trebuie să indice
părţilor locul unde acestea pot găsi mediatorii, respectiv să le îndrume
către locul unde este disponibil Tabloul mediatorilor21
. Aceasta este
necesară mai ales pentru că în majoritatea instanţelor încă nu este postat
Tabloul mediatorilor, aşa cum s-a procedat, de pildă, încă în urmă cu
mulţi ani, cu Tabloul avocaţilor. Dacă sunt disponibile afişe sau broşuri
ale cabinetelor locale de mediatori, judecătorul sau grefierul poate
îndruma părţile direct către aceste materiale.
Medierea poate avea ca obiect soluţionarea în tot sau în parte a
litigiului. Procedura de mediere se declanşează în momentul încheierii
acordului dintre părţi în condiţiile de formă şi de fond descrise în art. 44-
47 din lege.
4.7.2. Medierea în procesele civile
21
Art. 12 din lege prevede: (1) Mediatorii autorizaţi sunt înscrişi în Tabloul mediatorilor, întocmit de Consiliul de mediere şi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I. (2) În tabloul prevăzut la alin. (1) se menţionează următoarele date: a) numele şi prenumele mediatorului; b) sediul profesional; c) pregătirea de bază a mediatorului, instituţiile la care s-a format şi titlurile cu care le-a absolvit; d) domeniul medierii în care acesta este specializat; e) durata experienţei practice în activitatea de mediere; f) limba străină în care este capabil sã desfăşoare medierea; g) calitatea de membru al unei asociaţii profesionale în domeniul medierii, precum şi, după caz, al altor organizaţii; h) existenţa unei cauze de suspendare.
4.7.2.1. Contractul de mediere. Suspendarea judecăţii
a. Dacă părţile recurg la mediere anterior declanşării procedurii
judiciare, se prevede în art. 49 că termenul de prescripţie a dreptului la
acţiune pentru dreptul litigios supus medierii se suspendă începând cu
data semnării contractului de mediere, până la închiderea procedurii de
mediere. Or, potrivit art. 56 alin. 1, procedura de mediere se închide, după
caz: a) prin încheierea unei înţelegeri între părţi în urma soluţionării
conflictului; b) prin constatarea de către mediator a eşuării medierii; c)
prin depunerea contractului de mediere de către una dintre părţi. Este de
menţionat că în cazul în care părţile au încheiat numai o înţelegere
parţială, pentru restul obiectului netranşat orice parte se poate adresa
instanţei. De asemenea, există această posibilitate şi în caz de eşuare a
medierii sau de depunere a contractului.
b. Dacă părţile recurg la mediere după sesizarea instanţei de
judecată, art. 62 prevede că aceasta va suspenda judecarea cauzei civile la
cererea părţilor, în condiţiile art. 242 alin. 1 pct. 1 din Codul de procedură
civilă. Totodată, cursul termenului perimării este suspendat pe durata
desfăşurării procedurii de mediere, dar nu mai mult de 3 luni de la data
semnării contractului de mediere.
Rezultă, aşadar, că intenţia legiuitorului a fost de a sugera
mediatorilor soluţionarea disputei în cel mult 3 luni de la data începerii
procedurii de mediere.
4.7.2.2. Acordul de mediere. Hotărârea judecătorească
Potrivit legii, la închiderea procedurii de mediere, mediatorul este
obligat să informeze în scris instanţa de judecată dacă părţile au ajuns sau
nu la o înţelegere în urma procesului de mediere.
Dacă părţile ajung la o înţelegere, ea poate fi supusă verificării
notarului public în vederea autentificării.
Sau părţile pot supune înţelegerea verificării de către instanţa de
judecată, în vederea încuviinţării, obţinând în acest mod un titlu
executoriu. Astfel, potrivit art. 63 din lege, dacă medierea a avut succes şi
conflictul a fost soluţionat, instanţa va pronunţa, la cererea părţilor, o
hotărâre de expedient potrivit dispoziţiilor art. 271 din Codul de
procedură civilă. Conform acestor reglementări, părţile se pot înfăţişa
oricând în cursul judecăţii, chiar fără să fi fost citate, pentru a cere să se
dea hotărâre care să consfinţească învoiala lor. Dacă părţile se înfăţişează
la ziua sorocită pentru judecată, cererea pentru darea hotărârii va putea fi
primită, chiar de un singur judecător, urmând ca hotărârea să fie dată de
instanţă în şedinţă. Dacă ele se înfăţişează într-o altă zi, instanţa va da
hotărârea în camera de consiliu. Odată cu pronunţarea hotărârii, instanţa
va dispune, la cererea părţii interesate, restituirea taxei judiciare de timbru
plătite pentru învestirea acesteia.
Legea nu explică în ce constă verificarea făcută de judecător. Noi
credem că acesta va trebui să privească, printre altele, şi următoarele
aspecte:
- dacă înţelegerea părţilor priveşte litigii asupra cărora părţile pot
încheia acte de dispoziţie (de exemplu, înţelegea părţilor priveşte un
litigiu deja soluţionat printr-o hotărâre judecătorească);
- dacă cei care încheie acordul sunt chiar titularii drepturilor în
discuţie (de exemplu, dacă reprezentantul convenţional a uneia dintre
părţi a depăşit limitele împuternicirii primite sau dacă înţelegerea în care
o parte este un minor nu a fost supusă aprobării autorităţii tutelare);
- dacă voinţa lor nu a fost cumva viciată în cursul procedurii de
mediere (de exemplu, eroarea în care s-a aflat o parte cu privire la
obiectul înţelegerii, ori dolul sau violenţa exercitată cu privire la o parte
pentru a o forţa să încheie acordul);
- dacă au fost respectate dispoziţiile cu privire la asistenţa juridică
sau la asigurarea interpretului atunci când acestea sunt obligatorii;
- dacă prevederile acordului nu încalcă cumva legea (de altfel, art.
2 alin. 4 din Legea nr. 192/2006 prevede în mod expres: „Nu pot face
obiectul medierii drepturile strict personale, cum sunt cele privitoare la
statutul persoanei, precum şi orice alte drepturi de care părţile, potrivit
legii, nu pot dispune prin convenţie sau prin orice alt mod admis de
lege”);
- dacă prevederile acordului nu încalcă ordinea publică (art. 58 alin.
2 din Legea nr. 192/2006 prevede: „Înţelegerea părţilor nu trebuie să
cuprindă prevederi care aduc atingere legii şi ordinii publice”).
În situaţia în care este dat vreunul dintre aceste aspecte, instanţa va
analiza şi soluţiona pe cale de excepţie aspectele de nulitate ale înţelegerii
dintre părţi, potrivit dreptului comun în materia nulităţilor. Dacă aceste
aspecte sunt constatate sau intervin ulterior hotărârii de încuviinţare, ele
vor putea fi invocate prin intermediul căii de atac extraordinare a
revizuirii.
Dacă medierea reuşeşte, judecătorul va dispune la cererea părţilor
asupra restituirii taxei judiciare de timbru plătite pentru învestirea
instanţei.
Autentificarea dată de notarul public sau încuviinţarea dată de
instanţa de judecată are rolul de a facilita executarea reglementării
amiabile.
În cazul în care medierea nu reuşeşte, procesul civil se reia, iar
cererea de repunere pe rol este scutită de taxa judiciară de timbru.
Deşi legea nu prevede, ni se pare evident că dacă vreuna dintre
părţi formulează o nouă acţiune cu acelaşi obiect, soluţionarea acesteia pe
fond va putea fi împiedicată prin invocarea excepţiei de lucru convenit
între părţi22
, care îmbracă toate aspectele clasicei excepţii a autorităţii de
lucru judecat. În felul acesta se asigură funcţionarea principiului
securităţii juridice. Rămâne o problemă modul în care se poate opune
înţelegerea autentificată de la notar în situaţia în care s-ar formula o nouă
acţiune. Răspunsul îl poate oferi dispoziţia existentă în materie penală, la
care vom face referire mai jos.
4.7.3. Medierea în cauzele penale
4.7.3.1 Reglementarea actuală
Dispoziţiile Legii nr. 192/2006 se aplică numai în cauzele penale ce
privesc infracţiuni pentru care, potrivit legii, retragerea plângerii
prealabile sau împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală (art. 67 alin.
1). Aşadar, legiuitorul român a optat doar pentru o anumită categorii de
infracţiuni, şi anume numai acelea pentru care părţile au un drept de
dispoziţie prin care pot influenţa declanşarea sau încetarea unui proces
penal.
Procedura medierii este facultativă, căci nici persoana vătămată si
nici făptuitorul nu pot fi constrânşi să accepte procedura medierii (art. 67
alin. 2). Este de menţionat că medierea poate avea loc între două sau mai
multe părţi (art. 5 alin 1), aceasta chiar dacă soluţia poate consta în
retragerea unilaterală a plângerii prealabile. În timpul procedurii se
respectă dreptul la un avocat, la un interpret, şi drepturile minorilor în
procedurile penale (art. 52 alin.1 şi art. 68); în cursul medierii, părţile pot
fi reprezentate de alte persoane, care pot face acte de dispoziţie, în
condiţiile legii (art. 52 alin 1); procedura este confidenţială (art.53).
Se poate recurge la medierea înainte sau în timpul procesului (art. 2
alin.1 din lege):
a. În cazul în care procedura de mediere se desfăşoară înaintea
începerii procesului penal (mediere penală extraprocesuală) termenul
prevăzut de lege pentru introducerea plângerii prealabile se suspendă pe
durata desfăşurării medierii.
Dacă părţile aflate în conflict nu s-au împăcat, persoana vătămată
poate introduce plângerea prealabilă în acelaşi termen, care îşi va relua
cursul de la data întocmirii procesului-verbal de închidere a procedurii de
mediere, socotindu-se şi timpul scurs înainte de suspendare (art. 69 alin 2
din lege).
Dacă medierea se închide prin împăcarea părţilor, persoana
vătămată nu mai poate sesiza, pentru aceeaşi faptă, organul judiciar (art.
69 alin.1). Legea de procedură penală nu reglementează ce soluţie se va
22
Excepţia de tranzacţie este cunoscută, de exemplu, în dreptul francez.
adopta dacă totuşi persoana vătămată formulează o plângere prealabilă
după o mediere reuşită. După opinia noastră, autoritatea de lucru convenit
este un caz special de neîncepere a urmăririi penale şi care într-o viitoare
reglementare ar putea figura între cazurile enumerate în art. 10 C.pr.pen.
b. În cazul în care se recurge la procedura de mediere în timpul
procesului penal (mediere penală procesuală23
), iniţiativa poate aparţine
părţilor sau organelor judiciare, ţinute să informeze părţile asupra acestei
proceduri şi îndrumându-le să o urmeze (art. 6 din lege).
Nu există prevederi în Codul de procedură penală care să
reglementeze suspendarea procesului penal. Totuşi, Legea nr. 192/2006
prevede în art. 70 că, în cazul în care medierea se desfăşoară după
începerea procesului penal, urmărirea penală sau, după caz, judecata se
suspendă, în temeiul prezentării de către părţi a contractului de mediere24
.
Suspendarea în penal durează până când procedura medierii se închide
prin oricare dintre modurile prevăzute de prezenta lege, dar nu mai mult
de 3 luni de la data semnării contractului de mediere, urmând ca procesul
penal să se reia din oficiu, imediat după primirea procesului-verbal prin
care se constată că părţile nu s-au împăcat sau, dacă acesta nu se
comunică, la expirarea termenului de 3 luni.
Mediatorul nu poate impune părţilor o soluţie cu privire la
conflictul supus medierii (art. 50 alin.3). Cu toate acestea, este evident că
în ceea ce priveşte latura penală a procesului, doar două sunt soluţiile
pentru o mediere reuşită: retragerea plângerii prealabile de către persoana
vătămată sau împăcarea părţilor. Este de observat însă că, retragerea
plângerii prealabile (ce corespunde renunţării la judecată din materie
civilă) poate fi şi un mod voluntar unilateral de soluţionare a litigiului sau
obţinut în urma concilierii.
Când medierea are succes, art. 58 alin 1 din lege prevede că dacă
părţile aflate în conflict au ajuns la o înţelegere, se redactează un acord
care va cuprinde toate clauzele consimţite de acestea si care are valoarea
unui înscris sub semnătură privată. Dacă suntem de acord cu această
soluţie în cazul împăcării părţilor, arătăm că medierea poate fi un succes
şi dacă persoana vătămată decide să îşi retragă plângerea prealabilă,
acordul părţilor neavând niciun efect juridic decât eventual în latura civilă
a cauzei. Oricum, acest acord trebuie autentificat la notar (art. 59 din
lege); există şi posibilitatea ca părţile să se prezinte în acest sens la
instanţă.
23 Preferăm sintagma de mediere procesuală, desemnând medierea care se
desfăşoară în timpul unui proces declanşat, şi nu pe aceea de mediere judiciară care ar putea desemna medierea desfăşurată prin intermediul organelor judiciare.
24 Aceasta este un nou caz de disponibilitate a părţilor în procesul penal care, prin
acordul lor în vederea recurgerii la medierii, determină suspendarea procedurilor.
Instanţa trebuie să ia act în mod nemijlocit de înţelegerea dintre
părţi25
. De aceea, pentru soluţionarea cauzelor penale în baza acordului
încheiat ca rezultat al medierii, părţile trebuie să depună la organul
judiciar forma autentică a acordului sau să se prezinte în faţa organului
judiciar pentru a se lua act de voinţa acestora.
Potrivit art. 69 alin. 1 din lege, în cazul în care procedura de
mediere se desfăşoară înaintea începerii procesului penal şi aceasta se
închide prin împăcarea părţilor, persoana vătămată nu mai poate sesiza,
pentru aceeaşi faptă, organul de urmărire penală sau, după caz, instanţa de
judecată. Este ceea ce se numeşte autoritate de lucru convenit.
Dacă părţile nu s-au împăcat, procesul penal se reia din oficiu,
imediat după primirea procesului-verbal prin care se constată acest lucru,
sau, dacă acesta nu se comunică, la expirarea termenului de 3 luni de la
data semnării contractului de mediere (art. 70 alin.4).
4.7.3.2. Critica reglementării medierii penale
Fapt de necontestat, medierea reprezintă o evoluţie majoră în
procedura penală. Prin intermediul acestei instituţii, victima are un rol
sporit în desfăşurarea procedurilor şi îşi găseşte mai repede satisfacţia
prin rapiditatea derulării acestora şi repararea prejudiciului26
, delincventul
poate realiza răul produs şi accepta repararea acestuia, societatea
permiţând reintegrarea sa prin alte căi decât izolarea într-un loc de
detenţie.
După cum am văzut însă, medierea finalizată prin împăcarea
părţilor poate avea loc în dreptul nostru numai pentru infracţiunile pentru
care aceasta este permisă de lege. Aceasta înseamnă că, practic, are loc o
tranzacţie a acţiunii penale între titularul plângerii prealabile şi făptuitor,
ceea ce prezintă importanţă din punct de vedere al justiţiei penale doar în
cazul medierii judiciare. Aceasta a făcut ca în doctrină să se afirme că, în
dreptul nostru, medierea penală nu este de fapt o alternativă la
soluţionarea clasică a litigiului penal, ci doar o nouă modalitate a
împăcării părţilor prin intermediul unui mediator27
.
25
ICCJ-Secţiile Unite, decizia XXVII, publicată în M.Of. nr. 190 din 20 martie 2007, privind recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a decis că încetarea procesului penal în cazul infracţiunilor pentru care împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală poate fi dispusă de instanţa numai atunci când aceasta constata nemijlocit acordul de voinţa al inculpatului şi al persoanei vătămate de a se împacă total, necondiţionat şi definitiv, exprimat în şedinţa de judecata de aceste părţi, personal sau prin persoane cu mandat special, ori prin înscrisuri autentice.
26 G.Demanet, La mediation penale, în Revue de droit penal et de criminologie nr.
11/1995, p.894.
27 D.Ionescu, Modificările aduse părţii speciale a Codului de procedură penală prin
Legea nr. 356/2006 şi prin OUG nr. 60/2006, în Caiete de Drept Penal nr. 3/2006, p.230-231.
Într-adevăr, sensul medierii din reglementarea românească pare că
deturnează înţelesul şi scopul medierii clasice. Astfel, în SUA, medierea
între victimă şi delincvent este un proces prin care victimele (în special
cele ale delictelor contra proprietăţii şi ale delictelor de ultraj) au ocazia
de a întâlni pe delincvent într-o locaţie sigură şi, cu ajutorul unui
mediator antrenat (de obicei un voluntar din partea comunităţii), să se
implice direct în elaborarea unui plan de restituire din partea
delincventului, care este făcut responsabil pentru daunele provocate.
Acesta trebuie să fie capabil să îşi asume responsabilitatea pentru
conduita sa, să afle în întregime impactul faptei comise şi să dezvolte un
plan de despăgubire al victimei. Detaliile planului de restituire sunt
consemnate într-un contract semnat de participanţi şi care este trimis, în
multe cazuri, staff-ului de program care trimite o copie sursei de referire
(cea care a trimis părţile la mediere)28
.
De asemenea, în statele avansate europene accentul se pune pe
reparaţia adusă victimei, care poate fi materială (restituirea bunurilor şi a
valorilor dobândite ilicit de delincvent, plata unei indemnizaţii) sau
morală (recunoaşterea faptei, regretarea ei şi prezentarea de scuze
victimei, prestarea unor munci în folosul ei)29
. Acest mod de restaurare se
obţine frecvent prin mediere, care presupune cel mai adesea contactul
„faţă în faţă” între victimă şi delincvent. Se cunosc însă sisteme în care în
medierea poate fi şi indirectă, situaţie în care mediatorul discută separat
cu victima şi delincventul în vederea semnării unui acord reparativ
(Belgia şi Austria) sau în care discuţiile se pot purta prin scrisori
(Danemarca) ori prin sistem video (Olanda).
Or, în dreptul nostru, deşi este reglementată instituţia medierii
penale, nu se face niciun fel de menţiune despre repararea pagubei
produse prin comiterea infracţiunii. În continuare se păstrează elementele
justiţiei represive, care pune accentul pe sancţionarea/nesancţionarea
făptuitorului, nicidecum pe interesele victimei. Astfel, împăcarea părţilor
duce la stingerea acţiunii penale, dar şi a celei civile, părând că nu lasă
posibilitatea unei tranzacţionări asupra modalităţii de reparare a victimei.
Cu privire la acest din urmă aspect, s-a pus problema dacă, atunci când
părţile încheie o tranzacţie cu privire la acţiunea civilă, mai este vorba
sau nu de o împăcare. Doctrina s-a pronunţat în sensul că, atât timp cât nu
se face din executarea tranzacţiei o condiţie a împăcării, este posibilă o
asemenea înţelegere între părţi privind cuantumul dezdăunării şi
modalitatea de plată a acesteia30
. Dacă convenţia părţilor a fost
28 S.R. Rădulescu, D.Banciu, C.Dâmboeanu, Justiţia restaurativă. Tendinţe şi
perspective în lumea contemporană, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2006, p.70-71.
29 Idem, p. 93.
30 Vladimir Dumbravă, „Valorificarea dreptului la despăgubiri în caz de împăcare a
părţilor în procesul penal”, în R.R.D. nr. 8/1971, p. 73-79.
consemnată în hotărârea instanţei, dispoziţia sa prezintă avantajul că va fi
susceptibilă de executare, iar dacă nu s-a consemnat partea vătămată-
civilă va avea la dispoziţie o acţiune ex contractu la instanţa civilă în
cazul în care inculpatul nu-şi execută obligaţia.
S-a mai pus problema dacă ar putea avea loc şi o tranzacţie între
titularul acţiunii penale publice (Ministerul Public) şi delincvent, mai ales
că art. 63 lit. a din Legea 304/2004 privind organizarea judiciară prevede
ca atribuţie a procurorului participarea, potrivit legii, la soluţionarea
conflictelor prin mijloace alternative31
. Cert este că sub actualul cod de
procedură penală acest lucru nu este posibil, însă dispoziţia arătată poate
constitui o predicţie pentru o reglementare viitoare, mai ales că se
preconizează introducerea de elemente specifice principiului oportunităţii
urmăririi.
Astfel, în proiectul Codului de procedură penală postat în luna
aprilie 2008 pe site-ul Ministerului Justiţiei din România, la art. 330
intitulat „Renunţarea la urmărirea penală”, se prevede:
(1) În cazul infracţiunilor pentru care legea prevede pedeapsa
amenzii sau pedeapsa închisorii până la 3 ani, procurorul poate renunţa
la urmărirea penală a inculpatului când, în raport de persoana şi
conduita inculpatului, de conţinutul faptei, de modul şi mijloacele de
săvârşire, de scopul urmărit şi de împrejurările concrete de săvârşire,
stabileşte că nu există un interes public în urmărirea acestuia.
(2) Renunţarea la urmărirea penală poate avea loc numai după
punerea în mişcare a acţiunii penale şi dacă procurorul a constatat că
probaţiunea administrată în cauză dovedeşte în mod suficient că
inculpatul a săvârşit infracţiunea reţinută în sarcina sa. Ea se poate
dispune până înainte de sesizarea camerei preliminare.
(3) Procurorul poate dispune ca, inculpatul să îndeplinească una
sau mai multe dintre următoarele obligaţii:
a) să înlăture consecinţele faptei penale sau să repare paguba
produsă ori să convină cu partea civilă o modalitate de reparare a
acesteia;
b) să ceară public scuze persoanei vătămate;
c) să plătească o anumită sumă către un centru pentru protecţia
drepturilor victimelor infracţiunilor;
d) să-şi îndeplinească obligaţiile de întreţinere scadente;
e) să execute un anumit serviciu umanitar sau în folosul
comunităţii.
De aceea, credem că pentru ca procedura medierii să corespundă
scopului restaurativ al justiţiei în noua viziune, în primul rând se impune
o modificare a Codului de procedură penală pentru ca la procedura
31 Gh.Mateuţ, Tratat de procedură penală, partea generală, vol I, Ed. C.H.Beck,
Bucureşti 2007, p. 712-713.
medierii să se recurgă încă din faza de urmărire penală. Astfel, după
model francez, procurorul ar putea avea posibilitatea ca, în schimbul
renunţării la exercitarea acţiunii publice şi aducerea inculpatului în faţa
instanţei de judecată, să apeleze la mediere pentru ca victima să obţină
repararea prejudiciului cauzat prin infracţiune, iar inculpatului să i se
aplice o măsură validată de judecător32
.
De asemenea, ar trebui să se prevadă posibilitatea unei legături
organ judiciar – mediator în timpul medierii, prin care mediatorul să
informeze autorităţile asupra derulării procedurii şi chiar să îi ceară ajutor
pentru înlăturarea dificultăţilor ori prelungirea termenului de 3 luni.
Apoi, va trebui mărit numărul infracţiunilor pentru care să fie
posibilă medierea. De aceea, numărul cazurilor pentru care împăcarea
părţilor înlătură răspunderea penală ar trebui extins şi pentru alte
infracţiuni, inclusiv pentru cele la care acţiunea penală se pune în mişcare
din oficiu, cum ar fi cele patrimoniale (un început este includerea în
această categorie a infracţiunii de tulburare de posesie prin Legea
247/2005). De exemplu, în Albania, medierea este posibilă la toate
infracţiunile pentru care există o sesizare din partea victimei; în
Republica Moldova este permisă medierea ca o modalitate de împăcare a
părţilor pentru infracţiunile cu sancţiunea legală până în 5 ani; în Olanda
este permisă medierea şi în cazul unor infracţiuni grave, cum ar fi ucidere
sau vătămare în urma unui accident de circulaţie, iar în Danemarca pentru
infracţiunile de abuz sexual; în Rusia sunt excluse infracţiunile sexuale,
dar se permite medierea pentru omor; în Norvegia este obligatorie
trimiterea cazului spre mediere pentru toate infracţiunile uşoare; iar în
Finlanda, succesul medierii pentru infracţiunile la plângerea prealabilă
duce la retragerea acuzării, pe când pentru celelalte infracţiuni procurorul
decide dacă continuă sau nu urmărirea33
.
Nu este exclusă în viitor chiar acordarea posibilităţii alternative de
a realiza medierea însăşi organelor judiciare sau consilierilor de
probaţiune. Totodată, se poate include medierea ca măsură parte dintr-o
sentinţă condiţională/suspendată (după model norvegian) sau ca şi
condiţie pentru adoptarea unei sancţiuni mai uşoare (ca în Finlanda). La
mediere ar putea să participe şi persoane apropiate părţilor, rude sau
prieteni (ca în Austria).
4.8. Avantajele medierii
Succesul unei noi instituţii juridice trebuie să se reflecte în mărirea
eficienţei sistemului juridic în ansamblu. Iar aceasta se reflectă în
micşorarea nevoilor de resurse umane şi financiare, scăderea intervalului
32 Gh.Mateuţ, Tratat, op.cit., p. 350; G.Blanc, La mediation penale, în „La semaine
Juridicque”, Juris Classeur Periodique, 1994, I, p.3760.
33 S.R. Rădulescu, D.Banciu, C.Dâmboeanu, op.cit.
de timp alocat litigiilor şi de ce nu, reducerea energiei şi nervilor
consumaţi în mod obişnuit pentru soluţionarea dosarelor în sistemul
actual de stat.
4.8.1. Avantajele medierii pentru magistraţi
În fiecare an, în instanţele româneşti se soluţionează aproximativ 2
milioane de cauze. Astfel, în anul 2008, cele 179 judecătorii au înregistrat
un volum total de 1.221.007 cauze (cuprinzând dosarele rulate, adică
stocul existent la 31decembrie 2007 la care se adaugă dosarele nou
intrate); la nivelul celor 41 tribunale şi celor 4 instanţe specializate a fost
înregistrat un număr de 616.547 cauze; volumul de activitate al celor 15
curţi de apel civile a fost de 165.191 cauze, cuprinzând fonduri, apeluri şi
recursuri.
În ansamblul cauzelor deduse judecăţii în anul 2008, 274.019
dosare au fost înregistrate în materie penală şi 1.728.726 dosare în
materie civilă în sens larg, incluzându-se practic toate materiile care nu
sunt de sorginte penală: cauze comerciale, cauze de drept administrativ,
cauze de drept funciar, cauze de dreptul familiei etc. Cum medierea se
poate aplica în orice cauză ce ţine de materia civilă şi doar parţial în
materie penală, teoretic aproximativ 80% din cauzele aflate pe rolul
instanţelor ar putea fi soluţionate prin mediere.
Numărul judecătorilor din România este de 4500. De aici rezultă
că, în medie, fiecare soluţionează aproximativ 445 de dosare. E un număr
care în Europa se încadrează în limite acceptabile. Problema este că în
realitate numărul judecătorilor este mai mic. Aceasta pentru că un număr
de 500 posturi sunt vacante din cauza pensionărilor în masă generate de
instabilitatea statutului magistraţilor faţă de politica guvernanţilor de
afectare a salariilor sau pensiilor magistraţilor. De asemenea, multe
posturi sunt vacante din cauza unor detaşări inacceptabile aprobate de
Consiliul Superior al Magistraturii în tot felul de instituţii care nu ţin de
sectorul de justiţie. Dacă mai adăugăm şi judecătorii aflaţi în concedii de
maternitate sau de paternitate, se explică de ce numărul mediu de dosare
soluţionate în cursul anului 2008 este următorul: 632 cauze pe judecător
la Judecătorii, 800 de cauze pe judecător la Tribunale şi 595 cauze pe
judecător la Curţile de Apel. Dar sunt instanţe unde s-au soluţionat şi
peste 1000 cauze pe judecător în anul 200834
.
Recunoscută sau nu oficial, supraîncărcarea este o problemă ce
durează de ani de zile a sistemului judiciar din România. Nimeni nu ştie
care e numărul optim al judecătorilor dintr-o instanţă, după cum nimeni
nu ştie care e numărul optim de dosare pe care un judecător le poate
soluţiona anual sau într-o şedinţă de judecată în condiţii de înalt
34 Date preluate din Raportul privind starea justiţiei pe anul 2008, întocmit de către
Consiliul Superior al Magistraturii şi disponibil pe www.csm1909.ro.
profesionalism. Aceste aspecte, la care adăugăm legislaţia inadecvată din
România care permite multiple amânări ale soluţionării dosarelor şi
imposibilitatea administrării probelor de pe o zi pe alta, fac ca în unele
instanţe judecătorii să aibă de soluţionat într-o şedinţă de judecată un
număr mare de dosare (de la 50 la 300), ceea ce împiedică o examinare
riguroasă a lor şi favorizează producerea greşelilor profesionale.
Găsirea unor soluţii manageriale de micşorare a numărului de
dosare (de exemplu, prin fixarea unei limite maxime a dosarelor pentru
primul termen), dar mai ales al unor soluţii legislative (de exemplu,
dezincriminarea unor infracţiuni, stabilirea unor condiţii de admisibilitate
a acţiunii într-o fază preliminară) sunt necesare. În acest context,
medierea pare o soluţie care să împiedice părţile în a se adresa instanţei
pentru orice problemă litigioasă.
Aşadar, pentru cauzele soluţionate prin mediere mai înainte de
sesizarea instanţei, în timp se va obţine o scădere a numărului dosarelor
aflate pe rolul instanţelor. Pentru cauzele soluţionate prin mediere în
timpul proceselor, judecătorii nu vor mai trebui să îşi motiveze în mod
detaliat soluţiile, limitându-se la a lua act de acordul părţilor; evident, în
acest caz exercitarea căilor de atac nu şi-ar mai găsi rostul, ceea ce va
duce şi la scăderea numărului de dosare aflate pe rolul instanţelor de
control judiciar. În toate situaţiile, judecătorii vor câştiga timp pentru a
studia mai mult şi mai bine celelalte dosare şi legislaţia aplicabilă lor.
Ceea ce va duce, inevitabil, la o scădere a timpului şi la o creştere a
calităţii actului de justiţie în dosarele în care este necesară cu adevărat
intervenţia unui magistrat pentru lămurirea situaţiei de fapt şi de drept în
cadrul unui litigiu.
Pentru sistem, aceasta va presupune reducerea de către stat a unor
cheltuieli sau, poate, alocarea lor mai judicioasă pentru dosarele rămase
pe rol. Pentru societate în ansamblu, medierea ar putea în timp duce la
creşterea gradului de tolerare comportamentelor neconvenabile şi la un alt
nivel de soluţionare a litigiilor.
4.8.2. Avantajele medierii pentru părţi
Realitatea este că în România justiţiabilii fac plângeri şi cereri
pentru orice. Gradul de toleranţă la acţiunile uşor vătămătoare ale altora
împotriva noastră este unul redus, accesul la justiţie este relativ uşor, iar
existenţa instanţelor în fiecare localitate importantă din România explică
numărul mare al dosarelor. Ceea ce părţile nu întrevăd atunci când
promovează acţiunea sunt: şansele de a câştiga procesul, timpul cât va
dura acesta şi cheltuielile finale ale demersului judiciar.
În privinţa primul aspect, justiţia română suferă de problema lipsei
de jurisprudenţă unitară. Datorită legislaţiei deficitare dar şi a unei
exacerbări a rolului judecătorului în interpretarea legii, nu puţine sunt
situaţiile în care acţiuni cu acelaşi obiect sunt soluţionate în mod diferit
de judecător din instanţe din judeţe diferite sau uneori chiar din aceeaşi
instanţă. Oricum, prin intermediul medierii niciuna dintre părţi nu este
stigmatizată ca perdant.
Cu privire la durata de soluţionare a cauzelor, datele statistice
oficiale arată că pentru fiecare etapă de judecată media este de 6 luni.
Realitatea este însă că sunt cauze ce tratează subiecte importante pentru
părţi, cum ar fi cauzele funciare, de dreptul muncii sau de familie care
durează inadecvat de mult. Astfel, de exemplu, întotdeauna va fi prea
îndelungat termenul de un an pentru ca un părinte să obţină o hotărâre
judecătorească definitivă care să stabilească un program de legături
personale cu copilul său încredinţat celuilalt părinte spre creştere şi
educare. Evident, medierea ar determina accelerarea soluţionării litigiului.
În fine, legea prevede o anumită taxă de timbru pentru a introduce
o acţiune în justiţie. La aceasta se adaugă taxele pentru copierea actelor
din dosar, taxele pentru promovarea căilor de atac, onorariul destinat
avocatului pentru fiecare cale promovată. În condiţiile în care sunt
posibile un număr de mai multe rejudecări în cazul comiterii de către
judecător a unor greşeli ce impun reluarea ciclului procesual, cheltuielile
totale nu pot fi anticipate. Dacă mai adăugăm şi pierderile suferite de
părţi ca urmare a trecerii timpului rezultate din nefolosirea obiectului
judecăţii, vedem că cifra poate fi mai ridicată.
Faţă de aceste aspecte, apelarea la mediator care ar presupune
cheltuieli financiare reduse dar, mai ales, reducerea timpului de
soluţionare a diferendelor şi obţinerea unui rezultat mulţumitor, este
preferabilă, cu siguranţă.
4.9. Rolul judecătorului în popularizarea medierii
Potrivit dispoziţiilor din Codul de procedură civilă, în dreptul
nostru judecătorul se poate implica în materie civilă şi uneori chiar penală
pentru a obţine împăcarea părţilor. Legea nu dezvoltă însă modalităţile
prin care organul judiciar se poate implica în concret în această
procedură.
Însă, potrivit legii medierii, judecătorul poate recomanda părţilor să
apeleze la mediere. Cum am arătat, aceasta presupune comunicarea către
părţi a unor informaţii de specialitate cu privire la rostul şi modul de
desfăşurare a medierii, precum şi a locului unde se găsesc date despre
mediatori.
Singură, această încunoştinţare nu poate avea succes, decât poate
peste o perioadă lunga de timp. Pentru ca medierea să funcţioneze,
existenţa ei trebuie adusă la cunoştinţa publicului larg prin politici de
popularizare, respectiv la cunoştinţa justiţiabililor prin moduri specifice.
4.9.1. Popularizare generală
Ministerul Justiţiei şi Consiliul de Mediere au principalul rol în
aducerea la cunoştinţa maselor a existenţei medierii. Prin programe de
întindere largă se pot demara campanii de conştientizare a populaţiei cu
privire la modul de organizare al sistemului judiciar, la existenţa
mijloacelor alternative de soluţionare a litigiilor, la modul de desfăşurare
al medierii şi la avantajele acesteia. Evident, mijlocul de comunicare este
mass-media, de aceea campaniile de informare, comunicatele de presă şi
emisiunile radio şi televizate au un rol principal. Nu trebuie omisă
inserarea în programele şcolare, în cadrul orelor de educaţie civică sau de
drepturile omului, a unor noţiuni elementare în acest sens. Cunoştinţe mai
aprofundate pot fi predate la facultăţi precum cea de drept, de psihologie
ori de asistenţă socială.
Pe site-urile web ale cabinetelor de mediere este indicat să se
posteze, pe lângă informaţiile practice, şi cazuri concrete de medieri
realizate sau care se pot realiza35
.
În mod regulat, cu sprijinul elevilor sau studenţilor, se pot organiza
campanii de informare, constând în distribuirea de pliante şi oferirea de
informaţii verbale cu privire la mediere, în special cu privire la costuri şi
durată.
Nu este exclusă ideea de a crea o reţea de centre regionale şi/sau
locale de unde particularii să poată obţine o părere imparţială şi informaţii
despre procedura medierii, chiar prin telefon, prin scrisoare sau prin e-
mail.
În fine, odată cu modificarea codurilor de procedură, se poate
prevedea ca în conţinutul citaţiei să existe menţiuni cu privire la
posibilitatea recurgerii la mediere şi că statul facilitează pecuniar această
procedură. Ar fi indicat ca în codul de procedură să fie prevăzută
obligaţia magistratului de a aduce la cunoştinţa părţilor posibilitatea de a
apela la mediere, iar la depunerea înscrisurilor la registratură sau odată cu
citaţia se poate comunica o listă cu drepturile şi obligaţiile părţilor,
inclusiv facilităţile acestora în vederea recurgerii la mediere.
4.9.2. Popularizare specifică
Acest tip de popularizare a medierii vizează eforturile care trebuie
făcute la nivel local.
Avem în vedere în primul rând necesitatea publicării numelor şi a
datelor de contact ale mediatorilor. Un tabel în acest sens trebuie să se
găsească la fiecare instanţă şi parchet, scop în care se poate obţine un
35
Pentru un exemplu de caz, având ca subiect o mediere simulată între o persoana care a pierdut un imobil in perioada comunista îl revendica acum de la o persoana care a cumpărat imobilul de la stat, a se vedea http://www.juridice.ro/36976/video-mediere-simulata-alina-gorghiu-avocati-mediatori-cristian.html.
acord de la conducătorul instituţiei. Cu timpul, astfel de liste ar trebui să
fie disponibile la orice instituţie care lucrează cu publicul, cum ar fi
primăria, prefectura, direcţia de finanţe, dar şi şcoli şi spitale, unde
afluxul de populaţie este semnificativ.
În afara datelor de contact, este necesară existenţa unor informaţii
permanente cu privire la mediere la afişierul din fiecare instituţie.
Referindu-ne în special la instanţe şi parchete, încă de la intrarea în
instituţie justiţiabilul trebuie să aibă la îndemână afişe prin care să fie
atenţionat cu privire la mediere. De asemenea, un loc special de
informare existent atât la intrarea în instituţie, cât şi lângă fiecare sală de
judecă trebuie să ofere pliante conţinând informaţii primare despre
mediere. Nu trebuie omise comunicarea despre facilităţile oferite de stat
cu privire la persoanele paupere: se poate recupera onorariul mediatorului
persoanelor cărora li s-a aprobat cererea de acordare a ajutorului public
judiciar în materie nepenală36
dacă a parcurs procedura de mediere a
litigiului anterior începerii procesului sau a solicitat medierea după
începerea procesului, dar înainte de prima zi de înfăţişare (art. 20 din
OUG nr. 51/2008)37
, precum şi dreptul la restituirea taxei judiciare de
timbru (art. 63 alin 2 din Legea nr. 192/2006).
Este de menţionat că, spre deosebire de legea avocaţilor,
mediatorilor li se permite să îşi facă publicitate în orice mod consideră
necesar, astfel încât pliantele ar putea fi personalizate.
Cel mai important rol va reveni, pentru o perioadă însă
semnificativă de timp, magistraţilor. Prin autoritatea pe care deţin,
judecătorii şi procurorii pot impune cu uşurinţă părţilor să apeleze la
mediatori, după declanşarea procedurii judiciare. Chiar dacă efortul va fi
unul considerabil la început, datorită informaţiei redundante de transmis
şi a timpului relativ redus datorită încărcăturii cu dosare pe şedinţă,
efectul pe termen mediu şi lung va fi unul semnificativ, fără îndoială.
Tocmai de aceea este indicat ca în viitoarele coduri de procedură o
asemenea obligaţie să fie inserată în mod expres. Oricum, procedura de
36 Conform art. 8 din OUG 51/2008: (1) Beneficiază de ajutor public judiciar în formele
prevăzute la art. 6 persoanele al căror venit mediu net lunar pe membru de familie, în ultimele două luni anterioare formulării cererii, se situează sub nivelul de 500 lei. În acest caz, sumele care constituie ajutor public judiciar se avansează în întregime de către stat. (2) Dacă venitul mediu net lunar pe membru de familie, în ultimele două luni anterioare formulării cererii, se situează sub nivelul de 800 lei, sumele de bani care constituie ajutor public judiciar se avansează de către stat în proporţie de 50%. (3) Ajutorul public judiciar se poate acorda şi în alte situaţii, proporţional cu nevoile solicitantului, în cazul în care costurile certe sau estimate ale procesului sunt de natură să îi limiteze accesul efectiv la justiţie, inclusiv din cauza diferenţelor de cost al vieţii dintre statul membru în care acesta îşi are domiciliul sau reşedinţa obişnuită şi cel din România.
37 Conform art. 16 alin 2 din OUG nr. 51/2008: Dacă cererea pentru a cărei
soluţionare se solicită ajutor public judiciar face parte din categoria celor care pot fi supuse medierii sau altor proceduri alternative de soluţionare, cererea de ajutor public judiciar poate fi respinsă, dacă se dovedeşte că solicitantul ajutorului public judiciar a refuzat anterior începerii procesului să urmeze o asemenea procedură.
informare ar fi mai rapidă dacă judecătorul ar remite părţii, chiar în sală,
un pliant cu datele necesare, iar părţilor lipsă dacă li s-ar comunica odată
cu citaţia un astfel de pliant.
Pentru ca judecătorii şi procurorii să fie sensibilizaţi, la rândul lor,
asupra importanţei medierii, trebuie să li se transmită informaţii minime
cu privire la aceasta. Structurile teritoriale, locale, de mediatori au aici un
rol esenţial. Trebuie organizate întâlniri periodice mediatori-magistraţi
pentru găsirea unor practici administrative de comun acord cu privire la
popularizarea medierii. De asemenea, este utilă participarea mediatorilor
împreună cu judecătorii şi avocaţii la mese rotunde, dezbateri, emisiuni
radio-TV, tocmai pentru a arăta populaţiei că medierea nu conţine nimic
ocult şi este un mijloc agreat de cele mai avizate autorităţi ale statului.
4.10. Concluzii
Numărul mare al dosarelor de soluţionat în România, raportat la
procedurile greoaie şi multiplele motive de amânare poate afecta
posibilitatea instanţelor competente de a instrumenta cazurile într-un
termen rezonabil, după cum prevede art. 6 paragraful 1 al Convenţiei
Europene a Drepturilor Omului38
. Pe de altă parte, nu întotdeauna o
soluţie a magistratului rezolvă problema reală a părţilor.
În acest context, medierea este o instituţie care permite accesul la
justiţie prin simplificarea procedurilor: acestea devin simple, rapide şi
mai puţin costisitoare. Trebuie luate măsuri pentru facilitarea sau, după
caz, încurajarea concilierii părţilor sau a soluţionării conflictelor pe cale
amiabilă chiar înainte de demararea procedurii judiciare sau pe parcursul
unei proceduri deja iniţiate.
Medierea previne şi reduce supraîncărcarea instanţelor. În felul
acesta, judecătorii se vor putea concentra pe cauzele cu adevărat
importante, fără a-şi risipi energia şi timpul în dosare relativ simple. De
aceea, nu numai că judecătorii trebuie să încurajeze părţile să apeleze la
mediatori la începutul procedurii, ci şi în orice alt stadiu al acesteia, dar şi
avocaţii trebuie să aibă asemenea obligaţie deontologică.
În general, medierea contribuie la reducerea costurilor economice
şi sociale produse de litigiul clasic, atât pentru părţi, cât şi pentru organele
judiciare, şi la reducerea perioadei de timp necesare soluţionării
conflictului. Medierea permite recurgerea la principiul echităţii şi nu doar
la litera legii, precum şi o mai mare discreţie.
Pe materii, medierea produce şi un efect cu importanţă socială.
Astfel, medierea familială poate să îmbunătăţească comunicarea între
membrii familiei, să reducă proporţiile conflictului dintre părţile aflate în
litigiu; şi să asigure continuitatea legăturilor dintre părinţi şi copii.
38 În acest sens, a se vedea Opinia nr. 2 (2001) a CCJE privind finanţarea şi
administrarea instanţelor cu referire la eficienţa sistemului judiciar şi la articolul 6 al CEDO.
Medierea penală permite o participare personală activă a victimei39
, a
infractorului, dar şi implicarea comunităţii în procedura penală, contribuie
la creşterea rolului victimei în procesul penal, la conştientizarea de către
infractor a delictului produs şi grăbirea procesului de reinserţie socială.
V. Ghid de mediere pentru mediatori
5.1 Necesitatea existentei unei formularistici unitare in domeniul
medierii
Practicienii medierii resimt nevoia existentei unor modele de formulare
utilizate in cadrul procedurii medierii in vederea usurarii practicii in
domeniu. Pana la aparitia unor modele de formulare furnizate de catre
Consiliul de Mediere, punem la dispozitia mediatorilor cele mai uzuale
modele de formulare utilizate in mediere.
Acestea formulare sunt necesare activitatii mediatorilor incercand sa fie
un instrument util in activitatea profesionala uzuala a practicienilor in
domeniul medierii, avand caracter orientativ si putand fi adaptate de catre
acestia in functie de situatie.
39
Despre drepturile victimelor, a se vedea concluziile celei de a 27-a Conferinţe a miniştrilor europeni de justiţie, 2006, la http://www.coe.int/t/dg1/legalcooperation/minjust/mju27/default_en.asp precum şi Declaraţia ONU asupra Principiilor de bază ale justiţiei pentru victimele infracţiunilor şi abuzului de putere (1985) la http://www.unhchr.ch/html/menu3/b/h_comp49.htm.
Modelele prezentate constituie viziunea autorilor despre forma pe care
trebuie sa o inbrace astfel de formulare fiind inspirate din practica in
domeniul medierii a acestora.
5.2 Declaratie introductiva a mediatorului - Model
Numele meu este____________si ma aflu aici in calitate de mediator.
Tin sa va felicit ca ati ales medierea pentru a va solutiona conflictele
dintre dvs. si va multumesc ca ati apelat la serviciile unui mediator.
Pentru inceput, voi face o scurta prezentare a medierii, a regulilor,
principiilor, structurii si a cadrului legal in mediere.
Medierea este o alternativa la justitie, un mod elegant si eficient de
solutionare a neintelegerilor dintre parti.
Scopul medierii este de a se ajunge la o soluţie reciproc convenabilă într-
un termen rezonabil.
Spre deosebire de instanta, solutia apartine exclusiv vointei
dumneavoastra, rolul meu fiind de a facilita negocierile dintre dvs. in
conditii de neutralitate, confidentialitate si impartialitate. Mai mult,
prezenta dumneavoastra aici este voluntara şi din proprie initiativa,
intreaga procedura fiind reglementat de prevederile legii 192/2006, lege
cu privire la mediere si la organizarea profesiei de mediator.
Dincolo de economia de timp, stres si bani, medierea mai prezinta si
urmatoarele avantaje:
-Nu exista limita de timp pentru sedinta de mediere
-La mediere focalizarea are loc pe vointa si interesul partilor si nu pe
situatia lor juridica
-Medierea este mult mai eleganta decat clasicul proces, la care partile pot
totusi regurge daca nu isi rezolva conflictele prin mediere
-Prin mediere se sting conflicte existente dar in acelasi timp se si
preintampina aparitia unor alte neintelegeri
-Mediatorul nu judeca partile si nu da verdicte
In calitate de mediator voi conduce medierea în mod nepartinitor
asigurand un permanent echilibru între părţi, obligatia mea fiind una de
diligenta si nu una de rezultat. Nu va pot garanta ca veti ajunge la o
intelegere insa va pot asigura ca voi face tot ce tine de mine sa faceti pasi
decisivi spre o intelegere.
Sunt obligat sa pastrez confidenţialitatea cu privire la informaţiile de care
iau cunoştinţă în cursul medierii precum şi cu privire la documentele de
care iau act pe parcursul medierii, chiar şi după finalizarea acestei
medieri.
Dacă pe parcursul medierii apare o situaţie de natură să afecteze scopul
medierii, neutralitatea şi imparţialitatea mea, sunt obligat să o aducă la
cunoştinţa dumneavoastra iar dvs. veti decide asupra menţinerii sau
denunţării contractului de mediere.
In calitate de mediator, nu va voi da sfaturi sau consultaţii juridice, ci
doar informaţii în strictă legătură cu procedura de mediere iar deciziile pe
care le veti lua va aparţin în exclusivitate.
Nu voi putea fi audiat ca martor cu privire la aceasta mediere. Nu sunt
judecator iar regulile din instanta nu sunt valabile la mediere.
Aici veti avea posibilitatea sa va exprimati pozitia vis-a-vis de conflict
insa cu respectarea unor reguli:
-veti vorbi pe rand, fara sa va intrerupeti
-timpul alocat ambelor parti va fi unul echitabil
-limbajul folosit va fi unul adecvat si constructiv
-daca doriti sa adaugati ceva in timp ce cealalta parte vorbeste, va rog sa
va notati ceea ce aveti de spus urmand sa va exprimati dupa ce termina
cealalta parte
Daca pe parcurs voi constata că s-a produs o încălcare a libertăţii,
demnităţii sau a vieţii private a părţilor, voi pune capăt procedurii de
mediere.
Pentru inceput vom avea o sesiune comuna in care va veti prezenta pe
rand pozitia fata de situatia creata iar daca voi considera necesar, vom
intra ulterior in sesiuni separate.
In situatia in care este necesara o perioada mai lunga de timp pentru
solutionarea conflictului, exista posibilitatea programarii unei alte sedinte
de mediere sau a mai multor sedinte de mediere.
Pe parcursul medierii, imi rezerv dreptul de a lua notite pe care le voi
distruge la finalul medierii, in prezenta partilor pentru respectarea
confidentialitatii medierii.
Medierea va avea loc în condiţii de siguranţă, respect reciproc, egalitate
de şanse si corectitudine profesională şi procedurală.
Va informez ca aveti dreptul de a fi asistate in mediere atat de catre un
avocat cat si de o terta persoana pe care oricare dintre dvs. o considera
oportuna ca si prezența.
Intelegerea la care veti ajunge trebuie sa fie una durabila care sa
corespunda intrutotul interselor si scopului pentru care ati negociat.
Solutia la care veti ajunge este definitiva si va poate schimba in mod
radical viata intrucat acordul de mediere produce efecte juridice.
Principiul autodeterminarii partilor va da posibilitatea de a va retrage din
mediere in orice moment doriti fara ca eu sau cealalta parte sa poata face
opozitie.
Odata ce ati ajuns la o intelegere reciproc avantajoasa, se incheie un
acord. Acest acord care are valoarea unui inscris sub semnatura privata
este modalitatea prin care se finalizeaza procedura se mediere. Intelegerea
la care veti ajunge poate fi toatala sau partiala.
Intelegerea la care sper ca veti ajunge este supusa verificarii notarului si a
instantei de judecata, in conditiile legii.
Intrucat am finalizat introducerea si sunteti familiarizati cu procedura
medierii, voi incepe cu dl/d-na______
5.3. Contract de mediere – Model
CONTRACT DE MEDIERE
Nr. …din ……….200..
Încheiat între:
1.Birou de mediator ………………………………...înfiinţat(ă) prin decizia
Consiliului de Mediere nr. ………….din………………………..cu sediul
in………………,str…………………………………,nr……,bl……,sc……,
ap……, judetul ……….. având codul fiscal nr. ………………….şi contul
bancar
în……………(ROL/EURO/Usd/etc)nr.…………...…………..deschis
la……….. prin mediator ……………......…având calitatea
de……………………….., pe de o parte, şi
2.Domnul/D-na…………………………………………….., domiciliat(ă)
în………………………,str……………………………,nr………,bl……,
sc…ap………,judetul....……în calitate
…………………………….………………….
3.S.C................................. S.R.L., persoană juridică română, cu sediul
în ...................................................., înmatriculată la Registrul Comerţului
de pe Lângă Tribunalul............. sub. Nr. J............/........../......................,
Cod Fiscal ............................., reprezentată prin administrator
……………………,
2.OBIECTUL CONTRACTULUI:
2.1.Obiectul contractului îl reprezintă (în mod obligatoriu trebuie trecut şi
obiectul conflictului dintre părţi)
……………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………
………………………………
3.ONORARIUL:
3.1.Onorariul convenit între mediator şi părţi este în cuantum
de………………………ROL/EURO/USD/etc.
3.2.Părţile în conflict au obligaţia de a achita onorariul cuvenit
mediatorului(mediatorilor) precum şi cheltuielile efectuate de
acesta(aceştia) pe parcursul medierii în interesul părţilor.
3.3. Dacă pe parcursul procedurii de mediere apar cheltuieli neprevăzute,
efectuate în interesul părţilor în conflict şi cu acordul acestora, se va
încheia o anexă la prezentul contract de mediere.
3.4. Modalitatea de plată a onorariului şi a cheltuielilor aferente medierii
este următoarea ( se vor avea în vedere în mod obligatoriu modalităţile de
avansare şi de plată a acestor sume, inclusiv în caz de renunţare la
mediere sau de eşuare a procedurii, precum şi proporţia care va fi
suportată de către
părţi)………………………………………………………………………
………..……………………………………………………………………
…..…………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………
……………………………………
4.CLAUZE
4.1. Părţile prezentului contract doresc declanşarea medierii şi sunt decise
să coopereze în acest scop;
4.2Prezentul contract este titlu executoriu cu privire la sumele datorate de
către părţile în conflict cu titlu de onorariu;
4.3.Părţile în conflict se angajează să respecte regulile aplicabile medierii
precum si principiile acesteia. În acest sens, părţile aflate în conflict şi
care au apelat la mediere îşi asumă responsabilitatea pentru nerespectarea
acestora cu toate consecinţele ce pot decurge din aceasta;
4.4. Mediatorul este obligat să dea părţilor explicaţii cu privire la
principiile medierii, la efectele acesteia şi la regulile aplicabile;
4.5. Părţile prezentului contract au stabilit de comun acord ca medierea să
se desfăşoare în
limba………………………………………………………………;
4.6. Pe parcursul procedurii de mediere, mediatorul trebuie să dea dovadă
de confidenţialitate, imparţialitate şi neutralitate;
4.7.Mediatorul are obligaţia de a asigura realizarea medierii cu
respectarea libertăţii, demnităţii şi a vieţii private a părţilor;
4.8 În cazul în care pe parcursul medierii apare o situaţie de natură să
afecteze scopul acesteia, neutralitatea şi imparţialitatea mediatorului,
acesta are dreptul să se abţină şi să închidă procedura de mediere. În
această situaţie (se menţionează dacă mediatorul va fi obligat să restituie
onorariul proporţional cu etapele de mediere neparcurse sau dacă va
trebui să asigure continuarea medierii şi în ce
condiţii)…………………………………………..………………………
…………………………………………………………….………………
……………………………………………………………………………
……………………... ;
4.9 Pentru ca mediatorul să nu se afle în eroare cu privire la anumite
aspecte care necesită aprecieri de specialitate şi pentru a avea
posibilitatea de a continua medierea în condiţii optime, mediatorul are
dreptul să solicite punctul de vedere al unui specialist din domeniul
respectiv;
4.10. Pentru respectarea principiului confidenţialităţii mediatorul este
obligat ca atunci când apelează la specialişti din afara biroului său, să
le evidenţieze doar problemele controversate, fără să dezvăluie
identitatea părţilor;
4.11.Mediatorul are îndatorirea de a atrage atenţia persoanelor care
participă la mediere asupra obligaţiei de păstrare a confidenţialităţii şi
le va putea solicita semnarea unui acord de confidenţialitate;
4.12.Mediatorul are obligaţia de a depune toate diligenţele pentru ca
părţile să ajungă la un acord reciproc convenabil, într-un termen
rezonabil;
4.13.Mediatorul trebuie să conducă procesul de mediere în mod
nepărtinitor şi să asigure un permanent echilibru între părţi;
4.14.Mediatorul este obligat să păstreze confidenţialitatea informaţiilor de
care ia cunoştinţă în cursul activităţii sale de mediere, precum şi cu
privire la documentele întocmite sau care îi sunt predate de către părţi pe
parcursul medierii, chiar şi după încetarea funcţiei sale;
4.15. Mediatorul este obligat să restituie înscrisurile ce i-au fost
încredinţate pe parcursul procedurii de mediere;
4.16.Mediatorul are îndatorirea de a nu reprezenta sau asista vreuna dintre
părţi într-o procedură judiciară sau arbitrală având ca obiect conflictul
supus medierii;
4.17.Mediatorul are obligaţia de a nu da declaraţii în calitate de martor în
legătură cu faptele sau actele de care ia cunoştinţă în cadrul procedurii de
mediere. În cauzele penale, însă, mediatorul poate fi audiat ca martor
numai în cazul în care are acordul prealabil, expres şi scris al părţilor;
4.18.Mediatorului îi este interzis de a desfăşura activitatea de mediere,
dacă a dat declaraţie ca martor în prezenta cauză;
4.19.Medierea se va desfăşura la sediul mediatorului. În cazul în care se
va dori ca procedura de mediere să se desfăşoare în alt loc, este necesară
o înţelegere între mediator şi părţi;
4.20.Dacă pe parcursul medierii apare o situaţie de natură să afecteze
scopul acesteia, neutralitatea şi imparţialitatea mediatorului, acesta este
obligat să o aducă la cunoştinţa părţilor aflate în conflict, care vor decide
asupra menţinerii sau denunţării contractului de mediere;
4.21. Neplata de către părţile în conflict a onorariului cuvenit
mediatorului în cuantumul şi la termenele fixate prin prezentul contract,
precum şi neachitarea contravalorii cheltuielilor aferente procedurii de
mediere dau dreptul mediatorului să procedeze la rezilierea de plin drept
a prezentului contract fără nici o altă formalitate şi fără nici o altă
procedură judiciară sau extrajudiciară. Prezentul pact comisoriu de gradul
IV îşi va produce efectele de la data scadenţei obligaţiei neexecutate;
4.22.Oricare parte contractantă are dreptul de a denunţa contractul de
mediere, cu obligaţia de a încunoştinţa în scris pe cealaltă parte precum şi
pe mediator.Pe de alta parte, partile mediate au posibilitatea sa renunte la
persoana mediatorului, situatie in care mediatorul nu este obligat la
restituirea onorariului decat daca savarseste o abatere disciplinara (art. 38
din legea 192/2006) de natura sa afecteze interesele partilor aflate in
conflict.
5. ALTE CLAUZE
……………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………
………………………………
6. Locul, data şi ora desfăşurării procedurii de mediere
……………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………
………………………
7.Locul şi data încheierii contractului de mediere
……………………………………………………………………………
……….
……………………………………………………………………………
……….
8.Prezentul contract se încheie în ...……exemplare originale, câte unul
pentru fiecare parte contractantă.
Mediator (forma de exercitare a profesiei)
Semnătura
Participanţi la mediere
1. , actul de identitate
Semnătura
2. , actul de identitate
Semnătura
Copyright 2008 Ignat&Sustac
www.lexignat.ro, www.medierea.ro
5.4 Acord de mediere – Model
ACORD DE MEDIERE Nr. …din …/…/20…
Încheiat in sedinta de mediere din data de …../…../20… ,programata in
baza contractului de mediere nr……, din data de …./…./20/…
1.Domnul/D-na…………………………………………….., domiciliat(ă)
în………………………,str……………………………,nr………,bl……,
sc…ap………,judetul....……în calitate
…………………………….………………….
/1.S.C................................. S.R.L., persoană juridică română, cu
sediul în ...................................................., înmatriculată la Registrul
Comerţului de pe Lângă Tribunalul............. sub nr.
J............/........../......................, Cod Fiscal ............................., reprezentată
prin administrator ……………………,
2.Domnul/D-na…………………………………………….., domiciliat(ă)
în………………………,str……………………………,nr………,bl……,
sc…ap………,judetul....……în calitate
…………………………….………………….
/2.S.C................................. S.R.L., persoană juridică română, cu
sediul în ...................................................., înmatriculată la Registrul
Comerţului de pe Lângă Tribunalul............. sub nr.
J............/........../......................, Cod Fiscal ............................., reprezentată
prin administrator ……………………,
In conformitate cu prevederile articolului 56 punctul 1 din legea
192/2006, noi partile care am solicitat si ne-am supus procedurii
medieriu, am consimtit la incheierea prezentului accord de mediere.
Declaram ca intelegerea ne apartine, fiind rezultatul negocierii dintre noi,
reprezentand acordul nostru de vointa, liber exprimata si neafectata de
viciu de consimtamant, fiind intru-totul de accord cu cele convenite si
stipulate mai jos dupa cum
urmeaza:………………………………………………………………
……………………………………………………………………………
………
……………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………
………………………………
Prezentul accord are valoarea unui inscris sub semnatura privata si nu
contine clause care sa aduca atingere legii si ordinii publice , putand fi
supus verificariisi autentificarii de catre notarul public ori ,dupa caz,
incuviintarii instantei de judecata.
Prezentul accord se încheie în ...……exemplare originale, câte unul
pentru fiecare parte participanta la mediere, azi…./…./20/…. la sediul
Biroului de Mediator/S.C.P.Mediator …………………………
Mediator (forma de exercitare a profesiei)
Semnătura si stampila
Nume ……………….. Nume
………………...
Semnatura…………...
Semnatura…………....
Avocat……………….
Avocat………………..
Semnatura…………...
Semnatura…………....
5.5 Proces-verbal de inchidere a medierii - Model
PROCES VERBAL DE INCHIDERE A MEDIERII Nr. …din …/…/20…
Încheiat in sedinta de mediere din data de …../…../20… ,programata in
baza contractului de mediere nr……, din data de …./…./20/…
1.Domnul/D-na…………………………………………….., domiciliat(ă)
în………………………,str……………………………,nr………,bl……,
sc…ap………,judetul....……în calitate
…………………………….………………….
/1.S.C................................. S.R.L., persoană juridică română, cu
sediul în ...................................................., înmatriculată la Registrul
Comerţului de pe Lângă Tribunalul............. sub nr.
J............/........../......................, Cod Fiscal ............................., reprezentată
prin administrator ……………………,
2.Domnul/D-na…………………………………………….., domiciliat(ă)
în………………………,str……………………………,nr………,bl……,
sc…ap………,judetul....……în calitate
…………………………….………………….
/2.S.C................................. S.R.L., persoană juridică română, cu
sediul în ...................................................., înmatriculată la Registrul
Comerţului de pe Lângă Tribunalul............. sub nr.
J............/........../......................, Cod Fiscal ............................., reprezentată
prin administrator ……………………,
Persoanele fizice/juridice mentionate mai sus au avut calitatea de parti in
procedura medierii si s-a ajuns la urmatorul rezultat:
INTELEGERE TOTALA
INTELEGERE PARTIALA
DENUNTARE UNILATERALA A CONTRACTULUI DE
MEDIERE NR. .......DIN ...../..../20.... de
catre........................................................
......................................................................................................................
..
......................................................................................................................
..
ESUAREA MEDIERII
Prezentul proces verbal a fost incheiat , azi…./…./20/…. la sediul
Biroului de Mediator/S.C.P.Mediator …………………………
Mediator (forma de exercitare a profesiei) Parti
Semnatura si stampila
………………………
…………………………..
………………………
Copyright 2009 Ignat&Sustac
www.lexignat.ro, www.medierea.ro
5.5 Invitatie la mediere
Antet
mediator___________________________________________________
Catre,
_____________________________________
_____________________________________
_____________________________________
In vederea stingerii pe cale amiabila a conflictului existent intre
dumneavoastra si dl./d-na ............................., va invitam sa participati la
sedinta de mediere fixata pentru data de _________, ora ____, la sediul
nostru din _________, Str. ________ nr._____, ap. _____.
Medierea este o modalitate facultativa de solutionare a
conflictelor pe cale amiabila, cu ajutorul unei terte persoane specializate
in calitate de mediator, in conditii de neutralitate, impartialitate si
confidentialitate, oferind posibilitatea partilor de a-si solutiona disputele
in afara salii de judecata in conditiile legii 192/2006.
Va rugam sa confirmati prezenta dumneavoastra la numarul de
telefon: ________in orice zi lucratoare a saptamanii intre orele ______.
Locatie Mediator
______________________
Data
5.6 Contract de pregatire a medierii – Model
Antet
mediator___________________________________________________
Contract pregatire mediere nr. /
Parti:
1. Birou de mediator __________, cu sediul in ________, str.
_________ nr. __, ap ___, reprezentat de mediator
_________, denumit Furnizor de servicii
2. , domiciliat in
_______________________________________
_______________, denumit Client
Obiectul contractului:
Prin prezentul contract, Furnizorul se obliga sa trimita o
Invitatie la o sedinta de mediere catre tertul
. (cu confirmare de primire).
Adresa tertului identificata de catre Client, este:
_________________
Furnizorul va trimite tertului ……………., o Invitatie de a
participa la sedinta de mediere fixata pentru data de _______,
ora ____, la sediul Furnizorului din ________, str. _______
nr. __, ap _, judet ________.
Pentru acest serviciu, Clientul va achita Furnizorului un
onorariu de pregatire a medierii in cuantum de _______ lei,
onorariu care nu se va restitui daca tertul nu se va prezenta la
sedinta de mediere.
In cazul in care tertul nu se prezinta la sedinta de mediere, se va
trimite inca o Invitatie la mediere pentru o data ulterioara, in
cazul in care Clientul isi manifesta in scris aceasta intentie.
Locatie, Data
Furnizor ,
Client,
VI. Legislatie utila
6.1 Legea nr. 192/2006
LEGEA nr. 192 din 16 mai 2006
privind medierea şi organizarea profesiei de mediator
Publicată în Monitorul Oficial nr. 441 din 22 mai 2006.
Parlamentul României adoptă prezenta lege. CAP. I Dispoziţii generale
ART. 1 (1) Medierea reprezintă o modalitate facultativă de soluţionare a conflictelor pe cale amiabilă, cu ajutorul unei terţe persoane specializate în calitate de mediator, în condiţii de neutralitate, imparţialitate şi confidenţialitate. (2) Medierea se bazează pe încrederea pe care părţile o acordă mediatorului, ca persoană aptă să faciliteze negocierile dintre ele şi să le sprijine pentru soluţionarea conflictului, prin obţinerea unei soluţii reciproc convenabile, eficiente şi durabile. ART. 2 (1) Dacă legea nu prevede altfel, părţile, persoane fizice sau persoane juridice, pot recurge la mediere în mod voluntar, inclusiv după declanşarea unui proces în faţa instanţelor competente, convenind să soluţioneze pe această cale orice conflicte în materie civilă, comercială, de familie, în materie penală, precum şi în alte materii, în condiţiile prevăzute de prezenta lege. (2) Prevederile prezentei legi sunt aplicabile şi conflictelor din domeniul protecţiei consumatorilor, în cazul în care consumatorul invocă existenţa unui prejudiciu ca urmare a achiziţionării unor produse sau servicii defectuoase, a nerespectării clauzelor contractuale ori a garanţiilor acordate, a existenţei unor clauze abuzive cuprinse în contractele încheiate între consumatori şi agenţii economici ori a încălcării altor drepturi prevăzute de legislaţia naţională sau a Uniunii Europene în domeniul protecţiei consumatorilor. (3) Persoanele fizice sau persoanele juridice au dreptul de a-şi soluţiona disputele prin mediere atât în afara, cât şi în cadrul procedurilor obligatorii de soluţionare amiabilă a conflictelor prevăzute de lege. (4) Nu pot face obiectul medierii drepturile strict personale, cum sunt cele privitoare la statutul persoanei, precum şi orice alte drepturi de care părţile, potrivit legii, nu pot dispune prin convenţie sau prin orice alt mod admis de lege. (5) În orice convenţie ce priveşte drepturi asupra cărora părţile pot dispune, acestea pot introduce o clauză de mediere, a cărei validitate este independentă de validitatea contractului din care face parte. ART. 3 Activitatea de mediere se înfăptuieşte în mod egal pentru toate persoanele, fără deosebire de rasă, culoare, naţionalitate, origine
etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere sau origine socială. ART. 4 (1) Medierea reprezintă o activitate de interes public. (2) În exercitarea atribuţiilor sale, mediatorul nu are putere de decizie în privinţa conţinutului înţelegerii la care vor ajunge părţile, dar le poate îndruma să verifice legalitatea acesteia, potrivit art. 59. ART. 5 (1) Medierea poate avea loc între două sau mai multe părţi. (2) Părţile au dreptul să îşi aleagă în mod liber mediatorul. (3) Medierea se poate realiza de către unul sau mai mulţi mediatori. ART. 6 Organele judiciare şi arbitrale, precum şi alte autorităţi cu atribuţii jurisdicţionale vor informa părţile asupra posibilităţii şi avantajelor folosirii procedurii medierii şi le pot îndruma să recurgă la aceasta pentru soluţionarea conflictelor dintre ele. CAP. II Profesia de mediator SECŢIUNEA 1 Dobândirea, suspendarea şi încetarea calităţii de mediator ART. 7 Poate fi mediator persoana care îndeplineşte următoarele condiţii: a) are capacitate deplină de exerciţiu; b) are studii superioare; c) are o vechime în muncă de cel puţin 3 ani sau a absolvit un program postuniversitar de nivel master în domeniu, acreditat conform legii şi avizat de Consiliul de mediere; d) este aptă, din punct de vedere medical, pentru exercitarea acestei activităţi; e) se bucură de o bună reputaţie şi nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni intenţionate, de natură să aducă atingere prestigiului profesiei;
f) a absolvit cursurile pentru formarea mediatorilor, în condiţiile legii, cu excepţia absolvenţilor de programe postuniversitare de nivel master în domeniu, acreditate conform legii şi avizate de Consiliul de mediere; g) a fost autorizată ca mediator, în condiţiile prezentei legi. ART. 8 (1) Persoanele care îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 7 vor fi autorizate ca mediatori de către Consiliul de mediere, după achitarea taxei de autorizare, al cărei cuantum va fi stabilit prin regulamentul prevăzut la art. 17 alin. (2). (2) Cetăţenii statelor membre ale Uniunii Europene sau ale Spaţiului Economic European, posesori ai unui document de calificare în profesia de mediator, obţinut în unul dintre aceste state, dobândesc, în contextul dreptului de stabilire, accesul la profesie în România, după recunoaşterea acestor documente de către Consiliul de mediere, conform Legii nr. 200/2004 privind recunoaşterea diplomelor şi calificărilor profesionale pentru profesiile reglementate din România, cu modificările ulterioare. (3) Documentele de calificare obţinute în profesia de mediator, în alt stat decât România ori într-un stat membru al Uniunii Europene sau al Spaţiului Economic European, de către persoanele prevăzute la alin. (2), se recunosc în condiţiile prevăzute la alin. (5), care se aplică în mod corespunzător. Dacă abilităţile şi cunoştinţele nu corespund cerinţelor de calificare prevăzute de legea română, Consiliul de mediere ia în considerare şi experienţa profesională dobândită de solicitant şi îi poate cere să dovedească faptul că îndeplineşte toate aceste cerinţe. (4) Prevederile alin. (2) şi (3) se aplică şi cetăţenilor români, posesori ai documentelor de calificare în profesia de mediator, obţinute într-un stat membru al Uniunii Europene sau al Spaţiului Economic European ori, după caz, într-un stat terţ. (5) Cetăţeanul unui stat terţ, care a absolvit cursurile pentru formarea mediatorilor în străinătate sau care a dobândit calitatea de mediator în străinătate şi doreşte să desfăşoare activitate de mediere cu caracter permanent în România, dobândeşte acces la profesie în următoarele condiţii: a) prezintă titlul de studii, însoţit de atestatul de echivalare eliberat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării; b) prezintă conţinutul programei de formare parcurse, inclusiv durata pregătirii şi, după caz, documentele care atestă dobândirea calităţii de mediator. Consiliul de mediere evaluează conţinutul programei de formare prezentate, inclusiv durata pregătirii,
comparând cunoştinţele şi abilităţile atestate de aceste documente cu cerinţele stabilite conform legii române, şi hotărăşte, dacă este cazul, accesul în profesie. Condiţiile de echivalare ori compensare a calificării, în situaţia în care cunoştinţele şi abilităţile atestate nu corespund cerinţelor de calificare prevăzute de legea română, vor fi stabilite prin regulamentul prevăzut la art. 17 alin. (2). (6) Mediatorul străin poate desfăşura în România activitatea de mediere cu caracter ocazional, sub forma prestării de servicii, în baza documentului care atestă că exercită legal această profesie în statul de origine sau de provenienţă, fiind exceptat de la cerinţele de autorizare şi de înscriere prevăzute în lege, având însă obligaţia înştiinţării, în scris, a Consiliului de mediere cu privire la desfăşurarea acestei activităţi. ART. 9 (1) Formarea profesională a mediatorilor se asigură prin organizarea cursurilor de specialitate de către furnizorii de formare care au fost autorizaţi conform legislaţiei în materia formării profesionale a adulţilor şi de către instituţiile de învăţământ superior acreditate. (2) Programele de formare în domeniul medierii vor fi întocmite pe baza criteriilor cuprinse în standardele de formare în domeniu, elaborate de Consiliul de mediere, şi vor fi avizate în prealabil de către acesta. ART. 10 Instituţiile şi celelalte persoane juridice care desfăşoară, conform art. 9, programe de formare a mediatorilor se înscriu de către Consiliul de mediere pe o listă, care va fi pusă la dispoziţie celor interesaţi la sediul său, al instanţelor judecătoreşti şi al autorităţilor administraţiei publice locale, precum şi la sediul Ministerului Justiţiei şi pe pagina de Internet a acestuia. ART. 11 (1) Consiliul de mediere are dreptul să verifice modul de organizare şi desfăşurare a cursurilor şi de aplicare a standardelor de formare iniţială şi continuă şi poate solicita, dacă este cazul, retragerea autorizaţiei, potrivit legislaţiei în materia formării profesionale a adulţilor. (2) Retragerea autorizaţiei ori expirarea perioadei pentru care a fost acordată atrage radierea de pe lista prevăzută la art. 10. ART. 12
(1) Mediatorii autorizaţi sunt înscrişi în Tabloul mediatorilor, întocmit de Consiliul de mediere şi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I. (2) În tabloul prevăzut la alin. (1) se menţionează următoarele date: a) numele şi prenumele mediatorului; b) sediul profesional; c) pregătirea de bază a mediatorului, instituţiile la care s-a format şi titlurile cu care le-a absolvit; d) domeniul medierii în care acesta este specializat; e) durata experienţei practice în activitatea de mediere; f) limba străină în care este capabil să desfăşoare medierea; g) calitatea de membru al unei asociaţii profesionale în domeniul medierii, precum şi, după caz, al altor organizaţii; h) existenţa unei cauze de suspendare. (3) Consiliul de mediere are obligaţia să actualizeze periodic şi cel puţin o dată pe an Tabloul mediatorilor şi să îl pună la dispoziţie celor interesaţi la sediul său, al instanţelor judecătoreşti, al autorităţilor administraţiei publice locale, precum şi la sediul Ministerului Justiţiei şi pe pagina de Internet a acestuia. ART. 13 Exercitarea profesiei de mediator este compatibilă cu orice altă activitate sau profesie, cu excepţia incompatibilităţilor prevăzute prin legi speciale. ART. 14 (1) Exercitarea calităţii de mediator se suspendă: a) în cazul unei incompatibilităţi prevăzute de lege; în acest caz, mediatorul este obligat să încunoştinţeze, în termen de 3 zile, Consiliul de mediere, în legătură cu această incompatibilitate; b) la cerere, făcută în scris de către mediator; c) ca sancţiune disciplinară, în condiţiile stabilite la art. 39 alin. (1) lit. c). (2) Exercitarea calităţii de mediator se suspendă de drept, în cazul în care împotriva mediatorului s-a luat măsura arestării preventive, până la soluţionarea procesului penal, potrivit legii. ART. 15 Calitatea de mediator încetează: a) la cerere, prin renunţare făcută în scris de către mediator; b) prin deces;
c) în cazul în care nu mai îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 7 lit. a) şi d); d) ca sancţiune disciplinară, în condiţiile stabilite la art. 39 alin. (1) lit. d); e) în cazul condamnării definitive pentru săvârşirea cu intenţie a unei infracţiuni, care îl face nedemn de a mai exercita această profesie. ART. 16 (1) Suspendarea, precum şi încetarea calităţii de mediator se dispun sau, după caz, se constată de către Consiliul de mediere. (2) În caz de încetare a calităţii de mediator, numele acestuia se radiază din tabloul mediatorilor. SECŢIUNEA a 2-a Consiliul de mediere ART. 17 (1) În vederea organizării activităţii de mediere se înfiinţează Consiliul de mediere, organism autonom cu personalitate juridică, de interes public, cu sediul în municipiul Bucureşti. (2) Consiliul de mediere se organizează şi funcţionează potrivit prevederilor prezentei legi, precum şi ale regulamentului său de organizare şi funcţionare. (3) Consiliul de mediere este format din 9 membri, aleşi prin vot direct sau prin reprezentare de către mediatorii autorizaţi, în condiţiile prevăzute în Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului de mediere. (4) Membrii Consiliului de mediere sunt validaţi de ministrul justiţiei, pe o durată de 2 ani. Mandatul oricăruia dintre membrii Consiliului de mediere poate fi prelungit pentru aceeaşi durată o singură dată. (5) Situaţiile în care calitatea de membru al Consiliului de mediere încetează în timpul exercitării mandatului, precum şi procedura revocării sunt stabilite prin regulamentul prevăzut la alin. (2). (6) Pot face parte din Consiliul de mediere numai persoanele care dispun de cunoştinţe teoretice şi de experienţă practică în domeniul medierii. Dispoziţiile art. 7 se aplică în mod corespunzător. (7) Consiliul de mediere îşi exercită mandatul până la data validării membrilor unui nou Consiliu de mediere.
ART. 18 (1) Consiliul de mediere va alege un preşedinte şi un vicepreşedinte şi va desemna dintre membrii săi o comisie cu activitate permanentă, care pregăteşte lucrările Consiliului de mediere. Durata mandatului membrilor comisiei este de un an. (2) În structura Consiliului de mediere funcţionează un secretariat tehnic, alcătuit din cel mult 3 persoane încadrate şi salarizate ca personal contractual, potrivit nr. crt. 18 al lit. B din cap. I al anexei nr. I la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar, aprobată prin Legea nr. 383/2001, cu modificările şi completările ulterioare. (3) Structura şi atribuţiile comisiei prevăzute la alin. (1) şi ale secretariatului tehnic prevăzut la alin. (2) se stabilesc prin regulamentul prevăzut la art. 17 alin. (2). (4) Pentru activitatea depusă, membrii Consiliului de mediere au dreptul la o indemnizaţie lunară, în condiţiile stabilite prin regulamentul prevăzut la art. 17 alin. (2). ART. 19 (1) Consiliul de mediere se întruneşte lunar sau ori de câte ori este necesar, la convocarea preşedintelui. (2) Şedinţele Consiliului de mediere sunt publice, cu excepţia cazului în care membrii săi hotărăsc altfel. (3) Lucrările Consiliului de mediere se desfăşoară în prezenţa a cel puţin 7 membri. (4) În exercitarea atribuţiilor sale, Consiliul de mediere adoptă hotărâri cu votul majorităţii membrilor care îl compun. Opiniile diferite se motivează şi se consemnează separat în cuprinsul hotărârii. (5) La lucrările Consiliului de mediere pot fi invitate să participe persoane din orice alte instituţii sau organisme profesionale, a căror consultare este necesară pentru luarea măsurilor sau pentru adoptarea hotărârilor Consiliului de mediere. ART. 20 Consiliul de mediere are următoarele atribuţii principale: a) promovează activitatea de mediere şi reprezintă interesele mediatorilor autorizaţi; b) elaborează standardele de formare în domeniul medierii, pe baza celor mai bune practici internaţionale în materie; c) avizează programele de formare profesională a mediatorilor, conform art. 9 alin. (2);
d) întocmeşte şi actualizează lista furnizorilor de formare a mediatorilor care au obţinut autorizarea în conformitate cu cadrul legal existent în domeniul formării profesionale a adulţilor; e) autorizează mediatorii, în condiţiile prevăzute de prezenta lege; f) întocmeşte şi actualizează tabloul mediatorilor autorizaţi; g) ţine evidenţa birourilor mediatorilor autorizaţi; h) supraveghează respectarea standardelor de formare în domeniul medierii; i) ia măsuri pentru aplicarea în practică a dispoziţiilor art. 26 alin. (2); j) adoptă Codul de etică şi deontologie profesională a mediatorilor autorizaţi, precum şi normele de răspundere disciplinară a acestora; k) ia măsuri pentru respectarea prevederilor conţinute de Codul de etică şi deontologie profesională a mediatorilor autorizaţi şi aplică normele privind răspunderea disciplinară a acestora; l) face propuneri pentru completarea sau, după caz, corelarea legislaţiei privind medierea; m) adoptă regulamentul privind organizarea şi funcţionarea sa; n) îndeplineşte orice alte atribuţii prevăzute de lege şi de regulament. ART. 21 Consiliul de mediere îşi acoperă cheltuielile de organizare şi funcţionare din venituri proprii, după cum urmează: a) taxele provenind din autorizarea mediatorilor; b) donaţii, sponsorizări, finanţări şi alte surse de venit, dobândite în condiţiile legii; c) încasări din vânzarea publicaţiilor proprii; d) sumele provenind din amenzile aplicate ca sancţiuni disciplinare; e) alte sume rezultate din activitatea Consiliului de mediere, stabilite prin regulament. CAP. III Organizarea şi exercitarea activităţii mediatorilor ART. 22 (1) Mediatorii îşi pot desfăşura activitatea în cadrul unei societăţi civile profesionale, al unui birou în care pot funcţiona unul sau mai mulţi mediatori asociaţi, cu personalul auxiliar corespunzător, sau
în cadrul unei organizaţii neguvernamentale, cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege. (2) Mediatorul sau mediatorii asociaţi, titulari ai unui birou, pot angaja traducători, jurişti, alt personal de specialitate, precum şi personal administrativ şi de serviciu necesar activităţii de mediere. (3) Mediatorii autorizaţi pot fi angajaţi cu contract individual de muncă, în condiţiile prevăzute de Legea nr. 53/2003 - Codul muncii. ART. 23 În desfăşurarea activităţii sale, mediatorul autorizat este obligat să ţină arhivă şi registre proprii, precum şi o evidenţă financiar-contabilă. ART. 24 Mediatorii pot constitui asociaţii profesionale locale şi naţionale, având drept scop promovarea intereselor profesionale şi protejarea statutului lor şi pot adera la asociaţii profesionale internaţionale în condiţiile legii. CAP. IV Drepturile şi obligaţiile mediatorului SECŢIUNEA 1 Drepturile mediatorului ART. 25 Mediatorul are dreptul de a informa publicul cu privire la exercitarea activităţii sale, cu respectarea principiului confidenţialităţii. Condiţiile în care se poate face publicitate profesiei de mediator sunt stabilite de regulament. ART. 26 (1) Mediatorul are dreptul la plata unui onorariu stabilit prin negociere cu părţile, precum şi la restituirea cheltuielilor ocazionate de mediere. (2) Onorariul trebuie să fie rezonabil şi să ţină cont de natura şi de obiectul conflictului. ART. 27
Fiecare mediator are dreptul să aplice un model propriu de organizare a procedurii de mediere, cu respectarea dispoziţiilor şi principiilor statuate în prezenta lege. ART. 28 (1) Sediul profesional al mediatorului este inviolabil. (2) Percheziţia sediului profesional al mediatorului poate fi dispusă numai de judecător şi se efectuează de procuror sau de organul de cercetare penală, în condiţiile prevăzute de Codul de procedură penală. SECŢIUNEA a 2-a Obligaţiile mediatorului ART. 29 (1) Mediatorul are obligaţia să dea orice explicaţii părţilor cu privire la activitatea de mediere, pentru ca acestea să înţeleagă scopul, limitele şi efectele medierii, în special asupra raporturilor ce constituie obiectul conflictului. (2) Mediatorul trebuie să asigure ca medierea să se realizeze cu respectarea libertăţii, demnităţii şi a vieţii private a părţilor. ART. 30 (1) Mediatorul are îndatorirea să depună toate diligenţele pentru ca părţile să ajungă la un acord reciproc convenabil, într-un termen rezonabil. (2) Mediatorul trebuie să conducă procesul de mediere în mod nepărtinitor şi să asigure un permanent echilibru între părţi. ART. 31 Mediatorul are obligaţia să refuze preluarea unui caz, dacă are cunoştinţă despre orice împrejurare ce l-ar împiedica să fie neutru şi imparţial, precum şi în cazul în care constată că drepturile în discuţie nu pot face obiectul medierii, potrivit art. 2. ART. 32 Mediatorul este obligat să păstreze confidenţialitatea informaţiilor de care ia cunoştinţă în cursul activităţii sale de mediere, precum şi cu privire la documentele întocmite sau care i-au fost predate de către părţi pe parcursul medierii, chiar şi după încetarea funcţiei sale. ART. 33
(1) Mediatorul este obligat să respecte normele de deontologie şi să răspundă, cu respectarea dispoziţiilor art. 32, cererilor formulate de autorităţile judiciare. (2) Mediatorul este obligat să comunice Consiliului de mediere orice modificare a condiţiilor, care face necesară actualizarea menţiunilor prevăzute la art. 12 alin. (2). ART. 34 Mediatorul are obligaţia de a-şi îmbunătăţi permanent cunoştinţele teoretice şi tehnicile de mediere, urmând în acest scop cursuri de formare continuă, în condiţiile stabilite de Consiliul de mediere. ART. 35 Mediatorul este obligat să restituie înscrisurile ce i-au fost încredinţate de părţi pe parcursul procedurii de mediere. ART. 36 Mediatorul nu poate reprezenta sau asista vreuna dintre părţi într-o procedură judiciară ori arbitrală având ca obiect conflictul supus medierii. ART. 37 (1) Mediatorul nu poate fi audiat ca martor în legătură cu faptele sau cu actele de care a luat cunoştinţă în cadrul procedurii de mediere. În cauzele penale mediatorul poate fi audiat ca martor numai în cazul în care are dezlegarea prealabilă, expresă şi scrisă a părţilor şi, dacă este cazul, a celorlalte persoane interesate. (2) Calitatea de martor are întâietate faţă de aceea de mediator, cu privire la faptele şi împrejurările pe care le-a cunoscut înainte de a fi devenit mediator în acel caz. (3) În toate cazurile, după ce a fost audiat ca martor, mediatorul nu mai poate desfăşura activitatea de mediere în cauza respectivă. SECŢIUNEA a 3-a Răspunderea mediatorului ART. 38 Răspunderea disciplinară a mediatorului intervine pentru următoarele abateri: a) încălcarea obligaţiei de confidenţialitate, imparţialitate şi neutralitate;
b) refuzul de a răspunde cererilor formulate de autorităţile judiciare, în cazurile prevăzute de lege; c) refuzul de a restitui înscrisurile încredinţate de părţile aflate în conflict; d) reprezentarea sau asistarea uneia dintre părţi într-o procedură judiciară sau arbitrală având ca obiect conflictul supus medierii; e) săvârşirea altor fapte care aduc atingere probităţii profesionale. ART. 39 (1) Sancţiunile disciplinare se aplică în raport cu gravitatea abaterii şi constau în: a) observaţie scrisă; b) amendă de la 50 lei (RON) la 500 lei (RON); c) suspendarea din calitatea de mediator pe o durată de la o lună la 6 luni; d) încetarea calităţii de mediator. (2) Limitele amenzii prevăzute la alin. (1) lit. b) se actualizează periodic de către Consiliul de mediere, în funcţie de rata inflaţiei. ART. 40 (1) Orice persoană interesată poate sesiza Consiliul de mediere, în scris şi sub semnătură, în legătură cu săvârşirea unei abateri dintre cele prevăzute la art. 38. (2) Cercetarea abaterii se efectuează în termen de cel mult 60 de zile de la data înregistrării sesizării, de către o comisie de disciplină alcătuită dintr-un membru al Consiliului de mediere şi 2 reprezentanţi ai madiatorilor, desemnaţi prin tragere la sorţi din Tabloul mediatorilor. Membrii comisiei de disciplină sunt numiţi prin hotărâre a Consiliului de mediere. Invitarea celui în cauză în vederea audierii este obligatorie. Mediatorul cercetat este îndreptăţit să ia cunoştinţă de conţinutul dosarului şi să îşi formuleze apărarea. În caz de neprezentare, se va încheia un proces-verbal semnat de membrii comisiei, din care să reiasă faptul că mediatorul a fost invitat şi nu s-a prezentat la termenul stabilit. (3) Dosarul de cercetare cu propunere de sancţionare sau de neaplicare a unei sancţiuni disciplinare se înaintează Consiliului de mediere, care hotărăşte, în termen de 30 de zile, cu privire la răspunderea disciplinară a mediatorului.
ART. 41 (1) Hotărârea Consiliului de mediere de aplicare a sancţiunilor prevăzute la art. 39 alin. (1) poate fi atacată la instanţa de contencios administrativ competentă, în termen de 15 zile de la comunicarea acesteia. (2) Acţiunea exercitată potrivit alin. (1) suspendă executarea hotărârii atacate. (3) Hotărârea de aplicare a amenzii prevăzute la art. 39 alin. (1) lit. b), rămasă definitivă potrivit legii, constituie titlu executoriu. Neachitarea acestei amenzi în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de sancţionare atrage de drept suspendarea din calitatea de mediator, până la achitarea sumei. ART. 42 Răspunderea civilă a mediatorului poate fi angajată, în condiţiile legii civile, pentru cauzarea de prejudicii, prin încălcarea obligaţiilor sale profesionale. CAP. V Procedura de mediere SECŢIUNEA 1 Procedura prealabilă încheierii contractului de mediere ART. 43 (1) Părţile aflate în conflict se prezintă împreună la mediator. În cazul în care se prezintă numai una dintre părţi, mediatorul, la cererea acesteia, va adresa celeilalte părţi invitaţia scrisă, în vederea acceptării medierii şi încheierii contractului de mediere, stabilind un termen de cel mult 15 zile. Invitaţia se transmite prin orice mijloace care asigură confirmarea primirii textului. (2) În cazul imposibilităţii de prezentare a părţii convocate, mediatorul poate stabili, la cerere, o nouă dată pentru prezentarea la mediere, cu acordul ambelor părţi. (3) Dacă cealaltă parte refuză în mod explicit medierea sau nu se prezintă de două ori la rând la datele fixate pentru semnarea contractului de mediere, medierea se consideră neacceptată. (4) Mediatorul poate face şi alte demersuri legale pe care le consideră necesare pentru invitarea părţilor la mediere, cu respectarea dispoziţiilor prezentei legi.
ART. 44 (1) Este interzisă desfăşurarea şedinţelor de mediere înainte de încheierea contractului de mediere. (2) Contractul de mediere se încheie între mediator, pe de o parte, şi părţile aflate în conflict, pe de altă parte, după prezentarea acestora din urmă împreună la mediator sau după acceptarea medierii de către partea invitată. SECŢIUNEA A 2-a Contractul de mediere ART. 45 Contractul de mediere trebuie să cuprindă, sub sancţiunea nulităţii absolute, următoarele clauze: a) identitatea părţilor aflate în conflict sau, după caz, a reprezentanţilor lor; b) menţionarea obiectului conflictului; c) obligaţia mediatorului de a da explicaţii părţilor cu privire la principiile medierii, la efectele acesteia şi la regulile aplicabile; d) declaraţia părţilor, în sensul că doresc declanşarea medierii şi că sunt decise să coopereze în acest scop; e) angajamentul părţilor aflate în conflict de a respecta regulile aplicabile medierii; f) obligaţia părţilor aflate în conflict de a achita onorariul cuvenit mediatorului şi cheltuielile efectuate de acesta pe parcursul medierii in interesul părţilor, precum şi modalităţile de avansare şi de plată a acestor sume, inclusiv în caz de renunţare la mediere sau de eşuare a procedurii, precum şi proporţia care va fi suportată de către părţi, ţinându-se cont, dacă este cazul, de situaţia lor socială. Dacă nu s-a convenit altfel, aceste sume vor fi suportate de către părţi în mod egal; g) înţelegerea părţilor privind limba în care urmează să se desfăşoare medierea. ART. 46 (1) În contractul de mediere pot fi prevăzute şi alte clauze, în condiţiile legii. (2) Sub sancţiunea nulităţii absolute, contractul de mediere nu poate cuprinde clauze care contravin legii sau ordinii publice.
(3) Dacă, pe parcursul procedurii de mediere, apar cheltuieli neprevăzute, efectuate în interesul părţilor şi cu acordul acestora, se va încheia o anexă la contractul de mediere. ART. 47 (1) Contractul de mediere se încheie în formă scrisă, sub sancţiunea nulităţii absolute. Acesta se semnează de către părţile aflate în conflict şi de mediator şi se întocmeşte în atâtea exemplare originale câţi semnatari sunt. (2) Părţile aflate în conflict pot da procură specială unei alte persoane, în condiţiile legii, pentru a încheia contractul de mediere. ART. 48 Contractul de mediere constituie titlu executoriu cu privire la obligaţia părţilor de a achita onorariul scadent cuvenit mediatorului. ART. 49 Termenul de prescripţie a dreptului la acţiune pentru dreptul litigios supus medierii se suspendă începând cu data semnării contractului de mediere, până la închiderea procedurii de mediere în oricare dintre modurile prevăzute de prezenta lege. SECŢIUNEA a 3-a Desfăşurarea medierii ART. 50 (1) Medierea se bazează pe cooperarea părţilor şi utilizarea, de către mediator, a unor metode şi tehnici specifice, bazate pe comunicare şi negociere. (2) Metodele şi tehnicile utilizate de către mediator trebuie să servească exclusiv intereselor legitime şi obiectivelor urmărite de părţile aflate în conflict. (3) Mediatorul nu poate impune părţilor o soluţie cu privire la conflictul supus medierii. ART. 51 Medierea are loc, de regulă, la sediul mediatorului. Dacă este cazul, medierea se poate desfăşura şi în alte locuri convenite de mediator şi de părţile aflate în conflict. ART. 52
(1) Părţile aflate în conflict au dreptul să fie asistate de avocat sau de alte persoane, în condiţiile stabilite de comun acord. (2) În cursul medierii părţile pot fi reprezentate de alte persoane, care pot face acte de dispoziţie, în condiţiile legii. ART. 53 Susţinerile făcute pe parcursul medierii de către părţile aflate în conflict, de persoanele prevăzute la art. 52 şi la art. 55 alin. (1), precum şi de către mediator au caracter confidenţial faţă de terţi şi nu pot fi folosite ca probe în cadrul unei proceduri judiciare sau arbitrale, cu excepţia cazului în care părţile convin altfel ori legea prevede contrariul. Mediatorul va atrage atenţia persoanelor care participă la mediere în condiţiile art. 52 asupra obligaţiei de păstrare a confidenţialităţii şi le va putea solicita semnarea unui acord de confidenţialitate. ART. 54 (1) Dacă, pe parcursul medierii, apare o situaţie de natură să afecteze scopul acesteia, neutralitatea sau imparţialitatea mediatorului, acesta este obligat să o aducă la cunoştinţa părţilor, care vor decide asupra menţinerii sau denunţării contractului de mediere. (2) Mediatorul are dreptul să se abţină şi să închidă procedura de mediere, procedând potrivit dispoziţiilor art. 56, care se aplică în mod corespunzător. În această situaţie mediatorul este obligat să restituie onorariul proporţional cu etapele de mediere neparcurse sau, după caz, să asigure continuarea procedurii de mediere, în condiţiile stabilite prin contractul de mediere. ART. 55 (1) În cazul în care conflictul supus medierii prezintă aspecte dificile sau controversate de natură juridică ori din orice alt domeniu specializat, mediatorul, cu acordul părţilor, poate să solicite punctul de vedere al unui specialist din domeniul respectiv. (2) Atunci când solicită punctul de vedere al unui specialist din afara biroului său, mediatorul va evidenţia doar problemele controversate, fără a dezvălui identitatea părţilor. SECŢIUNEA a 4-a Închiderea procedurii de mediere ART. 56 (1) Procedura de mediere se închide, după caz:
a) prin încheierea unei înţelegeri între părţi în urma soluţionării conflictului; b) prin constatarea de către mediator a eşuării medierii; c) prin depunerea contractului de mediere de către una dintre părţi. (2) În cazul în care părţile au încheiat numai o înţelegere parţială, precum şi în cazurile prevăzute la alin. (1) lit. b) şi c), orice parte se poate adresa instanţei judecătoreşti sau arbitrale competente. ART. 57 La închiderea procedurii de mediere, în oricare dintre cazurile prevăzute la art. 56 alin. (1), mediatorul va întocmi un proces-verbal care se semnează de către părţi, personal sau prin reprezentant, şi de mediator. Părţile primesc câte un exemplar original al procesului-verbal. ART. 58 (1) Când părţile aflate în conflict au ajuns la o înţelegere, se redactează un acord care va cuprinde toate clauzele consimţite de acestea şi care are valoarea unui înscris sub semnătură privată. (2) Înţelegerea părţilor nu trebuie să cuprindă prevederi care aduc atingere legii şi ordinii publice, dispoziţiile art. 2 fiind aplicabile. (3) Înţelegerea părţilor poate fi afectată, în condiţiile legii, de termene şi condiţii. ART. 59 Înţelegerea părţilor poate fi supusă verificării notarului public în vederea autentificării ori, după caz, încuviinţării instanţei de judecată, în condiţiile prevăzute la art. 63. ART. 60 (1) În orice fază a procedurii de mediere, oricare dintre părţile aflate în conflict are dreptul de a denunţa contractul de mediere, încunoştinţând, în scris, cealaltă parte şi mediatorul. (2) Mediatorul ia act de denunţarea unilaterală a contractului de mediere şi, în cel mult 48 de ore de la data primirii încunoştinţării, întocmeşte un proces-verbal de închidere a procedurii de mediere. (3) Dacă una dintre părţile aflate în conflict nu se mai prezintă la mediere, fără a denunţa contractul de mediere în condiţiile alin. (1), mediatorul este obligat să facă toate demersurile necesare
pentru a stabili intenţia reală a părţii respective şi, după caz, va continua sau va închide procedura de mediere. SECŢIUNEA a 5-a Medierea în cazul unui litigiu civil pe rolul instanţelor de judecată ART. 61 (1) În cazul în care conflictul a fost dedus judecăţii, soluţionarea acestuia prin mediere poate avea loc din iniţiativa părţilor ori la recomandarea instanţei, acceptată de părţi, cu privire la drepturi asupra cărora părţile pot dispune potrivit legii. Medierea poate avea ca obiect soluţionarea în tot sau în parte a litigiului. (2) La închiderea procedurii de mediere, mediatorul este obligat, în toate cazurile, să informeze în scris instanţa de judecată dacă părţile au ajuns sau nu la o înţelegere în urma procesului de mediere. ART. 62 (1) Pentru desfăşurarea procedurii de mediere, judecarea cauzelor civile de către instanţele judecătoreşti sau arbitrale va fi suspendată la cererea părţilor, în condiţiile prevăzute de art. 242 alin. 1 pct. 1 din Codul de procedură civilă. (2) Cursul termenului perimării este suspendat pe durata desfăşurării procedurii de mediere, dar nu mai mult de 3 luni de la data semnării contractului de mediere. (3) Cererea de repunere pe rol este scutită de taxa judiciară de timbru. ART. 63 (1) În cazul în care conflictul a fost soluţionat pe calea medierii, instanţa va pronunţa, la cererea părţilor, o hotărâre, potrivit dispoziţiilor art. 271 din Codul de procedură civilă. (2) Odată cu pronunţarea hotărârii, instanţa va dispune, la cererea părţii interesate, restituirea taxei judiciare de timbru plătite pentru învestirea acesteia. CAP. VI Dispoziţii speciale privind medierea unor conflicte SECŢIUNEA 1 Dispoziţii speciale privind conflictele de familie
ART. 64 (1) Pot fi rezolvate prin mediere neînţelegerile dintre soţi privind continuarea căsătoriei, exerciţiul drepturilor părinteşti, stabilirea domiciliului copiilor, contribuţia părinţilor la întreţinerea copiilor, precum şi orice alte neînţelegeri care apar în raporturile dintre soţi cu privire la drepturi de care ei pot dispune potrivit legii. (2) Înţelegerea soţilor cu privire la desfacerea căsătoriei şi la rezolvarea aspectelor accesorii divorţului se depune de către părţi la instanţa competentă să pronunţe divorţul. ART. 65 Mediatorul va veghea ca rezultatul medierii să nu contravină interesului superior al copilului, va încuraja părinţii să se concentreze în primul rând asupra nevoilor copilului, iar asumarea responsabilităţii părinteşti, separaţia în fapt sau divorţul să nu impieteze asupra creşterii şi dezvoltării acestuia. ART. 66 (1) Înainte de încheierea contractului de mediere sau, după caz, pe parcursul procedurii, mediatorul va depune toate diligenţele pentru a verifica dacă între părţi există o relaţie abuzivă ori violentă, iar efectele unei astfel de situaţii sunt de natură să influenţeze medierea şi va decide dacă, în asemenea circumstanţe, soluţionarea prin mediere este potrivită. Dispoziţiile art. 54 sunt aplicabile în mod corespunzător. (2) Dacă, în cursul medierii, mediatorul ia cunoştinţă de existenţa unor fapte ce pun în pericol creşterea sau dezvoltarea normală a copilului ori prejudiciază grav interesul superior al acestuia, este obligat să sesizeze autoritatea competentă. SECŢIUNEA a 2-a Dispoziţii speciale privind medierea în cauzele penale ART. 67 (1) Dispoziţiile din prezenta lege se aplică în mod corespunzător şi în cauzele penale care privesc infracţiuni pentru care, potrivit legii, retragerea plângerii prealabile sau împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală. (2) Nici persoana vătămată şi nici făptuitorul nu pot fi constrânşi să accepte procedura medierii. ART. 68
(1) În cauzele penale medierea trebuie să se desfăşoare astfel încât să fie garantat dreptul fiecărei părţi la asistenţă juridică şi, dacă este cazul, la serviciile unui interpret. Procesul-verbal întocmit potrivit prezentei legi, prin care se închide procedura medierii, trebuie să arate dacă părţile au beneficiat de asistenţa unui avocat şi de serviciile unui interpret ori, după caz, să menţioneze faptul că au renunţat expres la acestea. (2) În cazul minorilor, garanţiile prevăzute de lege pentru desfăşurarea procesului penal trebuie asigurate, în mod corespunzător, şi în cadrul procedurii de mediere. ART. 69 (1) În cazul în care procedura de mediere se desfăşoară înaintea începerii procesului penal şi aceasta se închide prin împăcarea părţilor, persoana vătămată nu mai poate sesiza, pentru aceeaşi faptă, organul de urmărire penală sau, după caz, instanţa de judecată. (2) Dacă procedura de mediere a fost declanşată în termenul prevăzut de lege pentru introducerea plângerii prealabile, acest termen se suspendă pe durata desfăşurării medierii. Dacă părţile aflate în conflict nu s-au împăcat, persoana vătămată poate introduce plângerea prealabilă în acelaşi termen, care îşi va relua cursul de la data întocmirii procesului-verbal de închidere a procedurii de mediere, socotindu-se şi timpul scurs înainte de suspendare. ART. 70 (1) În cazul în care medierea se desfăşoară după începerea procesului penal, urmărirea penală sau, după caz, judecata se suspendă, în temeiul prezentării de către părţi a contractului de mediere. (2) Suspendarea durează până când procedura medierii se închide prin oricare dintre modurile prevăzute de prezenta lege, dar nu mai mult de 3 luni de la data semnării contractului de mediere. (3) Mediatorul are obligaţia să comunice organului judiciar o copie de pe procesul-verbal de închidere a procedurii de mediere. (4) Procesul penal se reia din oficiu, imediat după primirea procesului-verbal prin care se constată că părţile nu s-au împăcat, sau, dacă acesta nu se comunică, la expirarea termenului prevăzut la alin. (2).
CAP. VII Dispoziţii tranzitorii şi finale ART. 71 (1) În termen de 4 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, se înfiinţează Consiliul de mediere, care va elabora regulamentul privind organizarea şi funcţionarea sa, precum şi standardele de formare în domeniul medierii, ce vor fi publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I. (2) În vederea constituirii primului consiliu de mediere, membrii acestuia vor fi desemnaţi de comun acord de către organizaţiile legal constituite din domeniul medierii, avându-se în vedere criteriile cumulative privitoare la vechimea activităţii organizaţiei în acest domeniu conform prevederilor statutului, numărul de membri specializaţi, precum şi pregătirea şi experienţa practică în mediere ale reprezentanţilor acestor organizaţii. (3) Pentru organizarea şi funcţionarea primului consiliu de mediere, în primul an de la începerea activităţii se alocă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Justiţiei, fondurile aferente următoarelor categorii de cheltuieli: a) cheltuielile de întreţinere şi funcţionare; b) salariile secretariatului tehnic al acestuia. (4) După expirarea perioadei de un an de la data constituirii Consiliului de mediere, finanţarea sa se asigură în condiţiile art. 21. ART. 72 (1) În termen de o lună de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea Consiliului de mediere, începe procedura de autorizare a mediatorilor. (2) Persoanele care au absolvit sau care, la intrarea în vigoare a prezentei legi, urmează un curs de formare a mediatorilor în ţară ori în străinătate, dacă îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 7 lit. a)-e), pot solicita autorizarea ca mediator, în condiţiile prezentei legi, având obligaţia prezentării documentelor care atestă programa de formare parcursă. Consiliul de mediere va decide autorizarea după evaluarea conţinutului programei de formare prezentate, inclusiv a duratei pregătirii. Dispoziţiile art. 8 alin. (5) se aplică în mod corespunzător. ART. 73
(1) Dispoziţiile prezentei legi privind medierea conflictelor devin aplicabile în termen de o lună de la data întocmirii tabloului mediatorilor autorizaţi. (2) Medierea conflictelor de muncă rămâne supusă dispoziţiilor prevăzute de legile speciale. ART. 74 (1) Instituţiile şi celelalte persoane juridice care, la data intrării în vigoare a prezentei legi, au în derulare cursuri de formare a mediatorilor le pot finaliza în conformitate cu reglementările în vigoare la momentul începerii cursurilor. (2) Acordarea avizului prevăzut la art. 9 de către Consiliul de mediere devine aplicabilă de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a standardelor de formare în domeniul medierii. ART. 75 Avocaţii, notarii publici şi consilierii juridici care dobândesc calitatea de mediator potrivit prezentei legi pot desfăşura activitatea de mediere în cadrul formelor de exercitare a profesiei lor. Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.
PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR BOGDAN OLTEANU
PREŞEDINTELE SENATULUI
NICOLAE VĂCĂROIU Bucureşti, 16 mai 2006. Nr. 192.
6.2 Codul de etica si deontologie profesionala a mediatorilor
Adoptat la 17 februarie 2007 de Consiliul de Mediere
1. PREAMBUL
Codul de etică şi deontologie profesională a mediatorilor autorizaţi, împreună cu normele privind răspunderea disciplinară a acestora, Legea 192/16.05.2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator şi Regulamentul de organizare şi funcţionare al Consiliului de mediere constituie principalele reguli în conformitate cu care mediatorii îşi desfăşoară activitatea.
Codul de etică şi deontologie profesională al mediatorilor autorizaţi cuprinde ansamblul normelor şi caracteristicilor ce definesc calitatea activităţii profesionale, el având rol de a servi ca linie de conduită obligatorie a mediatorilor, astfel încât aceştia să desfăşoare o activitate competentă şi responsabilă, în conformitate cu etica profesiei.
1.1 Definiţii:
În sensul prezentului cod, medierea este modalitatea voluntară de soluţionare a conflictelor dintre două sau mai multe persoane, pe cale amiabilă, cu sprijinul unei terţe persoane neutră, calificată şi independentă, printr-o activitate desfăşurată în conformitate cu prevederile legale în domeniu şi normele prezentului Cod.
Mediatorul este persoana neutră, imparţială şi calificată, aptă să faciliteze negocierile între părţile aflate în conflict, în scopul obţinerii unei soluţii reciproc convenabile, eficiente şi durabile.
Probitatea profesională reprezintă respectarea tuturor normelor deontologice şi de organizare şi funcţionare ale profesiei stabilite prin lege, regulament de organizare şi funcţionare, cod etic şi deontologic şi hotărâri ale Consiliului de Mediere.
1.2.Misiunea mediatorului
Într-o societate întemeiată pe respect faţă de justiţie,
mediatorul îndeplineşte un rol eminent. Într-un Stat de drept, mediatorul are sarcina de a încerca soluţionarea conflictelor pe cale amiabilă, în condiţii de neutralitate, imparţialitate şi confidenţialitate .
Mediatorul nu are şi nu poate avea o obligaţie de rezultat, ci doar de prudenţă şi diligenţă. Soluţionarea conflictului depinde exclusiv de acordul părţilor, misiunea principală a mediatorului fiind aceea de a depune toate eforturile de care este capabil şi priceperea pe care o are pentru a sprijini părţile să ajungă la un acord.
1.3. Obiectivele codului
Normele deontologice sunt destinate să garanteze, prin acceptarea lor liber consimţită, buna îndeplinire de către mediator a misiunii sale, recunoscută ca fiind indispensabilă pentru buna funcţionare a societăţii. Nerespectarea acestor norme de către mediatori, va duce, în ultimă instanţă, la aplicarea unei sancţiuni disciplinare. Obiectivele prezentului codului de etică şi deontologie profesională sunt următoarele:
a) să ofere mediatorilor liniile de conduită directoare în activitatea pe care o desfăşoară;
b) să apere interesul public (medierea este, conf.art.4 alin. 1 din legea 192 o activitate de interes public);
c) să promoveze încrederea în mediere ca modalitate alternativă de soluţionare a conflictelor.
2. PRINCIPII GENERALE
2.1 Libertatea părţilor de a recurge la mediere şi de a lua o decizie
2.1.1. Mediatorul are obligaţia de a se asigura că părţile au
recurs la procedura de mediere în mod voluntar, în cunoştinţă de cauză şi fără a fi constrânse. Fac excepţie de la acest principiu situaţiile în care medierea este o procedură obligatorie prevăzută
de legile speciale.
2.1.2. Mediatorul trebuie să respecte şi să încurajeze dreptul părţilor de a lua orice decizie liberă şi în cunoştinţă de cauză care să soluţioneze divergenţele dintre ele.
2.1.3. Mediatorul va informa părţile, de la început, în ce va consta activitatea sa şi asupra faptului că decizia finală le aparţine în mod exclusiv şi că se pot retrage oricând din procesul de mediere.
2.1.4. Mediatorul nu va oferi părţilor consultanţă legală sau de specialitate, în schimb poate sfătui părţile că pot obţine asistenţă juridică independentă sau de specialitate.
2.1.5. Mediatorii trebuie să acorde asistenţă numai în cazul în care au calificarea necesară pentru a răspunde în mod rezonabil orizontului de aşteptare al părţilor angajate în mediere.
2.2 Nediscriminarea
Mediatorul nu va refuza activitatea de mediere şi nu o va exercita la standarde inferioare din motive ce ţin de rasa, culoarea, naţionalitatea, origine etnică, limba, religia, sexul, opinia, apartenenţa politică, averea sau originea socială a părţilor.
2.3. Independenţa, neutralitatea şi imparţialitatea mediatorului
Mediatorii trebuie să fie independenţi, neutrii faţă de dispute şi
părţi şi să conducă procesul de mediere într-un mod imparţial. În exercitarea atribuţiilor lor profesionale trebuie să se bucure
de deplină independenţă faţă de entităţi care ar putea avea interese în cauzele în care are loc medierea. Această independenţă trebuie să fie de natură a le garanta imparţialitatea, neutralitatea şi echidistanţa faţă de cauză, rezultatele acesteia şi părţile implicate în dispută.
Mediatorul trebuie să evite orice situaţie de natură să îi limiteze independenţa şi să respecte normele de etică profesională .
Dacă în orice moment din timpul procesului de mediere
mediatorul îşi pierde aceste atribute, el este obligat să aducă acest fapt la cunoştinţa părţilor implicate în conflict şi – dacă este cazul – să anunţe entitatea care a referit cazul.
În situaţiile în care vor fi soluţionate prin mediere conflicte de familie, independenţa şi imparţialitatea mediatorului nu pot fi argumente pentru a ignora sau neglija interesul superior al minorului.
2.4. Încrederea şi integritatea morală
Relaţia dintre mediator i părţi se bazează pe încredere, având la bază cinstea, probitatea, spiritul de dreptate şi sinceritatea mediatorului.
2.5. Secretul profesional - confidenţialitatea
Prin însăşi natura misiunii sale, mediatorul este depozitarul secretelor părţilor implicate în procedura medierii şi destinatarul comunicărilor de natură confidenţială.
Fără o garanţie a confidenţialităţii, încrederea nu poate exista. Prin urmare, secretul profesional este recunoscut ca fiind deopotrivă un drept şi o îndatorire fundamentală şi primordială a mediatorului .
Mediatorul trebuie să respecte secretul oricărei informaţii confidenţiale de care ia cunoştinţă în cadrul activităţii sale profesionale. Această obligaţie nu este limitată în timp.
2.6. Conflictul de interese
Mediatorul trebuie să refuze preluarea unui caz dacă ştie că există împrejurări care l-ar împiedica să fie neutru şi imparţial, precum şi atunci când constată ca drepturile în discuţie nu pot face obiectul medierii.
Mediatorii vor face cunoscute toate conflictele de interese potenţiale sau existente de care sunt, în mod rezonabil, conştienţi. Comunicarea conflictelor de interese se face atât către părţile în conflict cât şi, dacă este cazul, entităţii care a referit cazul. Dacă părţile nu-i dau acordul expres privind participarea sa, în continuare, mediatorul, într-o asemenea situaţie, este obligat să renunţe la soluţionarea respectivului caz.
De asemenea, mediatorul nu poate reprezenta sau asista vreuna dintre părţi intr-o procedură judiciară ori arbitrală având ca obiect conflictul supus medierii .
Mediatorul nu poate fi audiat ca martor în legătură cu faptele sau actele de care a luat la cunoştinţă în cadrul procedurii de mediere .
2.7. Stabilirea onorariilor
Mediatorul trebuie să informeze părţile cu privire la onorariu, iar valoarea însumată a onorariului şi cheltuielilor ocazionate de procedura medierii trebuie să fie echitabilă şi justificată. Ei vor explica părţilor baza de calcul şi valoarea onorariilor, precum şi a deconturilor de cheltuieli.
2.8. Răspunderea mediatorului
Mediatorul răspunde civil, penal şi disciplinar, pentru încălcarea obligaţiilor sale profesionale, în conformitate cu prevederile legii civile, penale şi normelor stabilite de Consiliul de mediere.
Încălcarea prevederilor prezentului cod constituie atingere adusă probităţii profesionale şi atrag sancţionarea conform legii.
2.9. Incompatibilităţi
Exercitarea profesiei de mediator este compatibilă cu orice altă profesie, cu excepţia incompatibilităţilor prevăzute prin legi speciale .
2.10. Calitatea procesului de mediere
Mediatorii trebuie să depună toate diligenţele necesare în
vederea prestării unui serviciu de calitate în condiţii de siguranţă, respect reciproc, egalitate de şanse, respectarea diversităţii, corectitudine profesională şi procedurală.
3. COMPORTAMENTUL PROFESIONAL
3.1. În exercitarea profesiei, mediatorii au obligaţia să
respecte hotărârile Consiliului de Mediere.
3.2. Mediatorul trebuie să adopte un comportament apt de a contribui la creşterea prestigiului profesiei. Pentru aceasta el trebuie să fie devotat profesiei, să- şi îmbunătăţească tehnicile şi practicile profesionale, urmând în acest scop cursuri de formare continuă. Mediatorul trebuie să se asigure că personalul angajat sau administrativ necesar activităţii de mediere respectă deontologia şi secretul profesiei .
Toţi mediatorii, astfel cum sunt definiţi în conţinutul legii, trebuie să se abţină, chiar în afara exercitării profesiei, de la orice încălcări ale legilor, regulamentelor şi regulilor profesiei, şi de la orice acţiuni contrare imparţialităţii, independenţei şi onoarei profesiei, susceptibile să aducă ştirbire demnităţii acesteia, adică probităţii profesionale.
3.3. Mediatorul este autorizat să informeze publicul despre serviciile pe care le oferă, cu condiţia ca informaţia să fie fidelă, veridică şi cu respectarea secretului profesional, a altor principii esenţiale ale profesiei şi a regulilor de publicitate stabilite prin norme aplicabile profesiei.
Mediatorul va evita să facă menţiuni care să aducă atingere intereselor altor practicieni în mediere.
4. RELAŢIILE DINTRE MEDIATORI
4.1. Practicienii în mediere îşi datorează amabilitate şi respect reciproc. Acestea exclud vulgaritatea şi manifestările necuviincioase. Ei trebuie să se abţină de la orice atitudine jignitoare ori imputări rău voitoare, în general să se abţină de la orice acţiune susceptibilă de a aduce daune altor colegi mediatori.
4.2. Divergenţele dintre mediatori se vor soluţiona pe cale amiabilă, iar în situaţia nerezolvării pe această cale, vor fi supuse dezbaterii Consiliului de Mediere, constituit ca instanţă disciplinară.
5. DISPOZIŢII FINALE Regulile privind conduita etică şi deontologia profesională sunt
obligatorii pentru toţi mediatorii.
Adoptat astăzi, 17.02.2007, de Consiliul de Mediere
6.3 Regulamentul de organizare si functionare a Consiliului de
Mediere
HOTĂRÂREA nr. 5 din 13 mai 2007
pentru aprobarea
Regulamentului de organizare şi funcţionare a Consiliului de mediere
Emisă de Consiliul de Mediere şi publicată în Monitorul Oficial nr.
505 din 27 iulie 2007
În temeiul art. 20 lit. m) şi al art. 71 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, Consiliul de mediere adoptă prezenta hotărâre. ART. 1
Se aprobă Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului de mediere, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. ART. 2 Prezenta hotărâre intră în vigoare de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I. ART. 3 Se deleagă Cabinetul de avocatură Arin Alexandru Avramescu să îndeplinească toate formalităţile în vederea publicării Regulamentului de organizare şi funcţionare a Consiliului de mediere în Monitorul Oficial al României, Partea I. Preşedintele Consiliului de mediere, Anca Elisabeta Ciucă Bucureşti, 13 mai 2007. Nr. 5. ANEXĂ REGULAMENT din 13 mai 2007 de organizare şi funcţionare a Consiliului de mediere CAP. I Dispoziţii generale ART. 1 În temeiul art. 17 alin. (1) din Legea nr. 192/2006 privind organizarea şi exercitarea profesiei de mediator, denumită în continuare Lege, s-a înfiinţat Consiliul de mediere, denumit în continuare Consiliu, organism autonom cu personalitate juridică, de interes public, cu sediul în municipiul Bucureşti. ART. 2 Prezentul regulament de organizare şi funcţionare a Consiliului de mediere, denumit în continuare regulament, reglementează punerea în aplicare a prevederilor cu privire la activitatea Consiliului de mediere. ART. 3
Prin mediator se înţelege persoana prevăzută la art. 1, 7 şi 72 din Lege, care îşi desfăşoară activitatea în condiţiile art. 22-24 şi ale art. 75 din aceasta. ART. 4 Consiliul îşi desfăşoară activitatea pe baza următoarelor principii: principiul viziunii globale şi unitare; principiul legalităţii; principiul imparţialităţii; principiul cooperării; principiul prevenirii; principiul parteneriatului; principiul complementarităţii, transparenţei şi dialogului social; principiul confidenţialităţii, precum şi principiul responsabilităţii. CAP. II Organizarea şi funcţionarea Consiliului de mediere SECŢIUNEA 1 Funcţionarea Consiliului de mediere ART. 5 (1) Consiliul este format din 9 membri, aleşi prin vot direct sau prin reprezentare de către mediatori. Alegerea membrilor Consiliului se face conform procedurii adoptate prin hotărâre a Consiliului, publicată cu minimum 6 luni înainte de încetarea mandatului. (2) Conform procedurii de la alin. (1) pot fi aleşi şi 3 membri supleanţi ai Consiliului. (3) Membrii Consiliului sunt validaţi prin ordin al ministrului justiţiei, pe o durată de 2 ani. Mandatul oricăruia dintre membrii Consiliului poate fi prelungit pentru aceeaşi durată o singură dată. (4) Pot face parte din Consiliu numai mediatorii care dispun de cunoştinţe teoretice şi de experienţă practică în domeniul medierii. (5) Pentru activitatea depusă, membrii Consiliului au dreptul la o indemnizaţie lunară în cuantum stabilit prin bugetul anual de venituri şi cheltuieli adoptat prin hotărâre a Consiliului. (6) Consiliul îşi exercită mandatul până la data validării membrilor unui nou Consiliu. ART. 6
(1) Activitatea Consiliului este coordonată de un preşedinte şi un vicepreşedinte aleşi prin vot secret dintre membrii săi pentru un mandat de 2 ani. (2) Pentru activitatea depusă, preşedintele şi vicepreşedintele au dreptul la o indemnizaţie lunară de conducere în cuantum prevăzut prin bugetul anual de venituri şi cheltuieli, aprobat prin hotărâre a Consiliului. ART. 7 (1) Lucrările Consiliului sunt pregătite de o comisie cu activitate permanentă, denumită în continuare Comisia permanentă, formată din 5 membri desemnaţi de Consiliu dintre membrii săi pentru o perioadă de un an. Preşedintele şi vicepreşedintele sunt membri de drept ai Comisiei permanente. (2) Pentru activitatea depusă, membrii Comisiei permanente au dreptul la o indemnizaţie lunară în cuantum prevăzut prin bugetul anual de venituri şi cheltuieli aprobat prin hotărâre a Consiliului. ART. 8 (1) În structura Consiliului funcţionează un secretariat tehnic, conform organigramei prevăzute în anexa nr. 1. (2) Pentru buna funcţionare şi îndeplinirea atribuţiilor ce îi revin în condiţiile legii, Consiliul poate înfiinţa şi coordona comisii de specialitate formate din experţi pe domenii şi poate angaja contracte cu terţi. ART. 9 Consiliul îşi acoperă cheltuielile de organizare şi funcţionare din venituri proprii după cum urmează: a) taxe provenind din autorizarea mediatorilor; b) taxe provenind din avizarea programelor de formare profesională a mediatorilor; c) taxe provenind din avizarea programelor postuniversitare de nivel master în domeniul medierii; d) taxe de înscriere în lista furnizorilor autorizaţi de formare profesională a mediatorilor; e) donaţii, sponsorizări, alte surse de finanţare, dobândite în condiţiile legii; f) resurse obţinute de la bugetul de stat sau de la bugetele locale; g) încasări din vânzarea materialelor proprii; h) sume provenite din amenzile aplicate ca sancţiuni disciplinare;
i) alte venituri stabilite prin hotărâri ale Consiliului. ART. 10 (1) Calitatea de membru al Consiliului încetează în următoarele situaţii: a) prin renunţare scrisă; b) prin deces; c) prin încetarea calităţii de mediator; d) prin absenţa nemotivată la mai mult de 3 şedinţe ordinare consecutive, în condiţiile stabilite prin hotărâre a Consiliului. (2) Încetarea calităţii de membru se constată prin hotărâre a Consiliului. (3) În caz de încetare a mandatului de membru al Consiliului, membrii supleanţi aleşi conform procedurii stabilite la art. 5 alin. (1) vor completa Consiliul în ordinea listei pentru perioada de mandat rămasă vacantă. ART. 11 Suspendarea calităţii de mediator atrage suspendarea calităţii de membru al Consiliului. ART. 12 Pentru îndeplinirea atribuţiilor ce îi revin, Consiliul cooperează cu ministerele şi celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, cu instituţiile administraţiei publice locale, organizaţiile neguvernamentale, cu alte persoane juridice, precum şi cu persoanele fizice, în condiţiile legii. ART. 13 (1) Coordonarea activităţii Consiliului este asigurată de un preşedinte şi un vicepreşedinte al căror mandat începe de la data adoptării hotărârii Consiliului privind validarea alegerilor. (2) Preşedintele coordonează întreaga activitate, reprezintă Consiliul în relaţiile cu terţii şi este ordonator de credite. (3) Preşedintele prezidează şedinţele Consiliului şi ale Comisiei permanente. (4) În exercitarea funcţiei sale preşedintele emite decizii. (5) Preşedintele poate delega exercitarea unor atribuţii din competenţa sa şi poate încredinţa mandatul de reprezentare vicepreşedintelui ori altor persoane din cadrul Consiliului, în condiţiile legii. (6) Vicepreşedintele este înlocuitorul de drept al preşedintelui. Dacă preşedintele şi vicepreşedintele sunt în imposibilitate
temporară de a-şi exercita funcţiile, Consiliul poate delega unul dintre membrii săi pentru a îndeplini, parţial sau în totalitate, atribuţiile preşedintelui. ART. 14 (1) Mandatul preşedintelui sau al vicepreşedintelui încetează în următoarele situaţii: a) prin renunţare scrisă; b) prin deces; c) prin încetarea calităţii de membru al Consiliului; d) prin absenţa pentru o perioadă mai mare de 3 luni consecutiv; e) la împlinirea termenului mandatului dat de Consiliu pentru calitatea de preşedinte sau de vicepreşedinte; f) prin revocare, cu votul a minimum 5 membri ai Consiliului. (2) Încetarea mandatului de preşedinte sau vicepreşedinte se constată prin hotărâre a Consiliului. (3) În caz de încetare a mandatului, Consiliul va organiza noi alegeri în termen de maximum 30 de zile de la constatarea vacantării postului. ART. 15 (1) Activitatea Consiliului se desfăşoară pe baza planului anual de activităţi, aprobat prin hotărâre a Consiliului. (2) Consiliul se întruneşte lunar în şedinţă ordinară şi ori de câte ori este necesar în şedinţă extraordinară, la convocarea preşedintelui. (3) Convocarea în şedinţă extraordinară se face la propunerea preşedintelui sau a minimum 3 dintre membrii Consiliului. (4) Convocarea pentru şedinţele ordinare se face cu minimum 10 zile înainte de data şedinţei, iar pentru cele extraordinare se face cu minimum 3 zile înainte. În oricare caz, convocarea cuprinde luna, ziua, ora, locul desfăşurării şedinţei şi propunerea de ordine de zi a acesteia şi este transmisă prin orice mijloace care asigură confirmarea primirii ei. (5) Şedinţele Consiliului sunt publice, cu excepţia cazului în care membrii săi hotărăsc altfel. (6) Lucrările Consiliului se desfăşoară în prezenţa a cel puţin 7 membri. (7) În exercitarea atribuţiilor sale, Consiliul adoptă hotărâri cu votul majorităţii membrilor care îl compun, respectiv 5 voturi. În mod excepţional, Consiliul poate hotărî exprimarea votului prin alte
modalităţi. Opiniile diferite se motivează şi se consemnează separat în cuprinsul hotărârii. (8) Hotărârile Consiliului care se referă la profesia de mediator sunt obligatorii pentru toţi mediatorii şi se publică pe site-ul Consiliului în maximum 5 zile de la data adoptării lor. (9) La lucrările Consiliului pot fi invitate să participe persoane din orice alte instituţii, organisme profesionale sau organizaţii neguvernamentale. (10) Cheltuielile de deplasare şi diurnă ale membrilor care participă la şedinţele ordinare sau extraordinare ori reprezintă Consiliul în relaţia cu terţii sunt suportate din bugetul anual al Consiliului, în limitele stabilite prin hotărâre a acestuia. SECŢIUNEA a 2-a Atribuţiile Consiliului de mediere ART. 16 Atribuţii de organizare şi funcţionare: a) promovează activitatea de mediere, reprezintă interesele mediatorilor autorizaţi şi adoptă strategii în acest sens; b) veghează la asigurarea condiţiilor corespunzătoare de desfăşurare a activităţii mediatorilor; c) apără şi promovează interesele mediatorilor; d) hotărăşte cu privire la accesul în profesie al cetăţenilor străini; e) adoptă hotărâri în toate problemele privind formarea iniţială şi continuă a mediatorilor; f) organizează şi editează publicaţiile Consiliului; g) acceptă donaţiile şi legatele făcute Consiliului; h) alege şi revocă preşedintele şi vicepreşedintele Consiliului şi membrii Comisiei permanente; i) întocmeşte şi actualizează lista furnizorilor de formare a mediatorilor care au obţinut autorizarea în conformitate cu cadrul legal existent în domeniul formării profesionale iniţiale şi continue a adulţilor; j) autorizează mediatorii, în condiţiile prevăzute de Procedura de autorizare a mediatorilor; k) întocmeşte şi actualizează tabloul mediatorilor autorizaţi; l) avizează şi ţine evidenţa formelor de exercitare a profesiei de mediator; m) primeşte înştiinţările depuse în scris şi ţine evidenţa cetăţenilor străini care desfăşoară cu caracter ocazional activitate ca mediator pe teritoriul României;
n) ia măsuri pentru aplicarea în practică a dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Lege; o) colaborează cu alte instituţii publice pentru punerea în practică în mod unitar a legislaţiei în domeniul medierii, precum şi pentru promovarea corectă a medierii şi a activităţii mediatorilor; p) colaborează cu organizaţii similare din străinătate pentru creşterea permanentă a calităţii formării mediatorilor şi pentru promovarea intereselor acestora; q) adoptă planul de activităţi anuale, bugetul de venituri şi cheltuieli şi raportul de bilanţ financiar-contabil anual; r) stabileşte şi actualizează cuantumul taxelor şi amenzilor din care îşi acoperă cheltuielile de organizare şi funcţionare conform art. 21 lit. a), c), d) şi e) din Lege; s) organizează Conferinţa naţională anuală a mediatorilor pentru a promova profesia de mediator şi activitatea Consiliului; t) stabileşte natura şi regimul documentelor şi informaţiilor referitoare la activitatea Consiliului. ART. 17 Atribuţii de reglementare: a) avizează modificarea standardului ocupaţional al mediatorului; b) propune şi avizează modificări ale standardelor ocupaţionale existente, precum şi propuneri de noi standarde ocupaţionale care conţin denumirea de mediator, competenţe de mediator sau prevederi referitoare la mediere; c) elaborează standardele de formare în domeniul medierii, pe baza celor mai bune practici internaţionale în materie; d) evaluează periodic şi actualizează standardele şi programele de formare în domeniul medierii; e) elaborează şi adoptă Procedura de avizare a furnizorilor de formare în domeniul medierii, programa-cadru, standardul de formare a mediatorului şi procedura de evaluare periodică a furnizorilor de servicii de formare în domeniul medierii; f) elaborează metodologia şi adoptă Procedura de avizare a programelor postuniversitare de nivel master în domeniul medierii; g) elaborează metodologia şi adoptă Procedura de autorizare a mediatorilor, în condiţiile legii; h) stabileşte condiţiile în care se poate face publicitate profesiei, care sunt adoptate prin hotărâre a Consiliului; i) adoptă Codul de etică şi deontologie profesională a mediatorilor autorizaţi, precum şi normele de răspundere disciplinară a acestora;
j) face propuneri pentru completarea, modificarea sau, după caz, corelarea legislaţiei privind medierea; k) adoptă regulamentul privind organizarea şi funcţionarea sa. ART. 18 Atribuţii de control: a) exercită controlul asupra activităţii mediatorilor; b) exercită controlul asupra activităţii şi asupra deciziilor Comisiei permanente a Consiliului, preşedintelui şi vicepreşedintelui; c) avizează programele de formare profesională a mediatorilor; d) avizează programele postuniversitare de nivel master în domeniul medierii; e) supraveghează respectarea standardelor de formare în domeniul medierii; f) ia măsuri pentru respectarea prevederilor conţinute de Codul de etică şi deontologie profesională a mediatorilor autorizaţi şi aplică normele de răspundere disciplinară a acestora; g) primeşte sesizările în legătură cu săvârşirea unei abateri dintre cele prevăzute la art. 38 din Lege; h) aplică sancţiunile stabilite de Comisia de disciplină. ART. 19 Consiliul îndeplineşte orice alte atribuţii prevăzute de Lege şi de prezentul regulament. SECŢIUNEA a 3-a Atribuţiile Comisiei permanente ART. 20 Atribuţiile Comisiei permanente sunt: a) duce la îndeplinire hotărârile Consiliului; b) elaborează proiecte de strategii, de planuri de activităţi şi de bugete de venituri şi cheltuieli; c) pregăteşte şedinţele Consiliului şi propune ordinea de zi; d) analizează Raportul anual de venituri şi cheltuieli şi formulează propuneri pentru a fi discutate şi adoptate de Consiliu; e) elaborează proiecte de regulamente, metodologii, standarde şi proceduri privind organizarea profesiei de mediator şi le propune spre adoptare Consiliului; f) formulează propuneri pentru completarea, modificarea sau, după caz, corelarea legislaţiei privind medierea;
g) formulează propuneri pentru conţinutul tematic al Conferinţei naţionale anuale; h) analizează cererile de autorizare a mediatorilor. ART. 21 (1) Comisia permanentă este condusă de preşedintele Consiliului şi lucrează valabil în prezenţa majorităţii membrilor săi. (2) Comisia permanentă îndeplineşte şi alte atribuţii stabilite de Consiliu. (3) Comisia permanentă se întruneşte ori de câte ori este necesar, în vederea îndeplinirii atribuţiilor ce îi revin. SECŢIUNEA a 4-a Atribuţiile preşedintelui şi vicepreşedintelui ART. 22 Atribuţiile preşedintelui sunt: a) duce la îndeplinire hotărârile Consiliului; b) reprezintă Consiliul în relaţiile cu persoanele fizice şi juridice din ţară şi din străinătate; c) încheie convenţii, acorduri şi contracte în numele Consiliului, cu autorizarea prealabilă a acestuia; d) semnează actele Consiliului şi ale Comisiei permanente; e) convoacă şi conduce şedinţele Consiliului şi ale Comisiei permanente; f) coordonează activitatea Consiliului; g) coordonează activitatea Secretariatului tehnic; h) este ordonator de credite; i) ia măsuri pentru respectarea prevederilor legale cu privire la protecţia muncii de către întregul personal; j) colaborează cu vicepreşedintele în toată activitatea sa; k) în exercitarea atribuţiilor sale, preşedintele emite decizii; l) îndeplineşte orice alte atribuţii prevăzute de Lege, de prezentul regulament şi de hotărârile Consiliului. ART. 23 Atribuţiile vicepreşedintelui sunt: a) duce la îndeplinire hotărârile Consiliului; b) asigură coordonarea activităţii Consiliului, în lipsa preşedintelui; c) conduce lucrările în şedinţele Consiliului şi în şedinţele Comisiei permanente, în lipsa preşedintelui;
d) asigură reprezentarea Consiliului în raport cu terţii, în lipsa preşedintelui; e) coordonează activitatea Secretariatului tehnic, în lipsa preşedintelui sau ca urmare a unui mandat scris din partea preşedintelui; f) îndeplineşte orice alte atribuţii prevăzute de Lege, de prezentul regulament şi de hotărârile Consiliului; g) colaborează cu preşedintele în toată activitatea sa. SECŢIUNEA a 5-a Secretariatul tehnic ART. 24 Secretariatul tehnic duce la îndeplinire hotărârile Consiliului şi deciziile preşedintelui Consiliului şi are următoarele atribuţii: a) primeşte şi ia în evidenţă corespondenţa adresată Consiliului; b) asigură suportul tehnic necesar desfăşurării activităţilor specifice Consiliului, preşedintelui şi vicepreşedintelui, precum şi membrilor Comisiei permanente; c) redactează, înregistrează, arhivează şi ţine evidenţa documentelor Consiliului; d) pregăteşte activităţi de relaţii publice pe plan intern şi extern; e) pune la dispoziţia mijloacelor de informare în masă, a diferitelor instituţii, organizaţii sau a cetăţenilor, în mod oportun şi complet, informaţiile solicitate, în măsura în care acestea au fost aprobate de către Consiliu ca fiind publice; f) răspunde de realizarea şi actualizarea site-ului Consiliului şi asigură informatizarea în condiţii optime a activităţii acestuia; g) asigură activitatea de primire, depozitare, conservare, întreţinere şi exploatare a materialelor, inventarului propriu şi a mijloacelor fixe; h) răspunde de întreţinerea clădirii şi a bunurilor din dotare, de buna funcţionare a instalaţiilor, întocmeşte documentaţiile tehnice pentru executarea lucrărilor de reparaţii curente; i) răspunde de modul de aplicare a măsurilor de prevenire a incendiilor, stabilite prin planul pe unitate. CAP. III Formele de exercitare a profesiei de mediator SECŢIUNEA 1 Dispoziţii generale
ART. 25 Mediatorii îşi pot desfăşura activitatea în cadrul unei societăţi civile profesionale, al unui birou în care pot funcţiona unul sau mai mulţi mediatori asociaţi, cu personalul auxiliar corespunzător, sau în cadrul unei organizaţii neguvernamentale, cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege. ART. 26 (1) Mediatorul îşi poate exercita profesia în una dintre următoarele forme: a) societate civilă profesională; b) birou de mediator, în care pot funcţiona unul sau mai mulţi mediatori asociaţi; c) angajat cu contract individual de muncă în interiorul profesiei, în condiţiile prevăzute de Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, cu modificările şi completările ulterioare. (2) Avocaţii, notarii publici şi consilierii juridici care dobândesc calitatea de mediator potrivit Legii pot desfăşura activitatea de mediere în cadrul formelor de exercitare a profesiei lor. (3) Formele de exercitare a profesiei pot angaja traducători, jurişti, alt personal de specialitate, precum şi personal administrativ şi de serviciu necesar activităţii de mediere. (4) În desfăşurarea activităţii sale, mediatorul autorizat este obligat să ţină arhivă şi registre proprii, precum şi o evidenţă financiar-contabilă. (5) Mediatorul poate să încheie asigurări de riscuri profesionale care să acopere şi eventuale daune efective suferite de client şi rezultate din exercitarea profesiei cu nerespectarea prevederilor Legii, ale prezentului regulament şi ale Codului de etică şi deontologie profesională a mediatorilor autorizaţi. Poliţa de asigurare, a cărei copie este certificată de mediator, poate fi depusă de Consiliu. (6) Cheltuielile ocazionate de încheierea poliţei de asigurare pentru riscuri profesionale şi de plata primelor de asigurare reprezintă cheltuieli deductibile în conformitate cu prevederile Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare. ART. 27
Activitatea de mediere poate fi desfăşurată în cadrul organizaţiei neguvernamentale pe baze contractuale cu oricare dintre formele de exercitare a profesiei de mediator. ART. 28 (1) Mediatorul este liber să opteze şi să îşi schimbe în orice moment opţiunea pentru una dintre formele de exercitare a profesiei, prevăzute de Lege. (2) Mediatorul este obligat să înştiinţeze în scris Consiliul despre orice modificare intervenită în forma de exercitare a profesiei. (3) În oricare dintre formele de exercitare a profesiei, mediatorul îşi poate desfăşura activitatea după obţinerea avizului Consiliului, în condiţiile Legi şi ale prezentului regulament. ART. 29 Toate formele de exercitare a profesiei de mediator sunt supuse următoarelor reguli: a) spaţiul în care mediatorul îşi are sediul profesional şi îşi desfăşoară activitatea este propice pentru exercitarea profesiei de mediator, asigurând condiţii pentru respectarea principiului confidenţialităţii, primirea clienţilor şi desfăşurarea şedinţelor de mediere; b) patrimoniul comun este afectat exclusiv activităţii profesionale şi are regimul patrimoniului de afectaţiune profesională; c) mediatorul nu poate desfăşura activităţi de mediere în afara formei de exercitare a profesiei pentru care a optat; d) formele de exercitare a profesiei se individualizează prin denumire, conform prevederilor Legii şi ale prezentului regulament. În cazul tuturor formelor de exercitare a profesiei de către mediatorii străini se pot utiliza, la alegere, denumirea şi numele formei de exercitare a profesiei din ţară sau din străinătate. ART. 30 Între formele de exercitare a profesiei se pot stabili raporturi de conlucrare profesională. Convenţia de conlucrare profesională se înregistrează la Consiliu. Regulile privind publicitatea profesională se aplică în mod corespunzător. SECŢIUNEA a 2-a Societatea civilă profesională ART. 31
(1) Societatea civilă profesională este constituită din 2 sau mai mulţi mediatori care contribuie în natură şi/sau în numerar la constituirea unui patrimoniu de afectaţiune în vederea desfăşurării activităţii profesionale. (2) Raportul civil se naşte între clienţi şi societatea civilă profesională, serviciile profesionale urmând să fie îndeplinite cu acordul clienţilor de oricare dintre mediatorii asociaţi sau angajaţi. ART. 32 (1) Societatea civilă profesională se individualizează printr-o denumire specifică ce cuprinde numele a cel puţin unuia dintre asociaţi, urmată de sintagma "Societate civilă de mediatori" (de exemplu: "MIHAI POPESCU - Societate civilă de mediatori" sau "POPESCU, BARBU - Societate civilă de mediatori"). (2) Denumirea poate figura pe firma societăţii civile profesionale şi se utilizează în actele profesionale, cu respectarea prevederilor prezentului regulament. ART. 33 (1) Contractul de societate civilă profesională şi statutul acesteia sunt încheiate în formă scrisă între mediatorii asociaţi, potrivit legii civile şi cu respectarea anexelor nr. 3 şi 4. (2) Contractul de societate civilă profesională şi statutul acesteia se înregistrează la Consiliu. SECŢIUNEA a 3-a Biroul de mediator ART. 34 În biroul de mediator îşi exercită profesia unul sau mai mulţi mediatori asociaţi. Biroul de mediator se înfiinţează în baza actului de înfiinţare a biroului de mediator, înregistrat la Consiliu şi întocmit conform anexei nr. 5. ART. 35 (1) Biroul de mediator este individualizat printr-o denumire specifică ce cuprinde numele mediatorului titular sau al cel puţin unuia dintre asociaţi, urmată de sintagma "Birou de mediator(i)" (de exemplu: "MIHAI POPESCU - Birou de mediator" sau "POPESCU, BARBU - Birou de mediatori"). (2) Dispoziţiile art. 32 alin. (2) se aplică în mod corespunzător. SECŢIUNEA a 4-a
Mediatorul angajat în interiorul profesiei prin contract individual de muncă ART. 36 Mediatorul autorizat poate fi angajat în interiorul profesiei cu contract individual de muncă în condiţiile Legii nr. 53/2003, cu modificările şi completările ulterioare, încheiat cu biroul de mediator, biroul de mediatori asociaţi, societatea civilă profesională şi organizaţiile neguvernamentale care au ca obiect de activitate medierea astfel cum este reglementată de Lege. ART. 37 (1) În contractul individual de muncă, la secţiunea "Clauze speciale" se înscrie o menţiune referitoare la obligaţia de confidenţialitate a mediatorului şi dreptul său de a refuza angajatorului divulgarea conţinutului discuţiilor dintre părţi în timpul medierii. (2) La contractul individual de muncă se anexează Codul de etică şi deontologie profesională a mediatorilor autorizaţi. ART. 38 Pentru toată activitatea sa ca mediator, mediatorul angajat cu contract de muncă are obligaţia de a ţine aceeaşi evidenţă a cauzelor în care a intervenit ca mediator ca şi în cazul celorlalte forme de exercitare a profesiei. CAP. IV Procedura de autorizare a mediatorilor ART. 39 (1) Procedura defineşte responsabilităţile Consiliului şi modalitatea de autorizare a mediatorilor în România. (2) Autorizarea mediatorilor se realizează în două etape: a) constatarea de către Consiliu a îndeplinirii condiţiilor prevăzute la art. 7 lit. a)-f) sau la art. 72 alin. (2) din Lege; b) avizarea formei de exercitare a profesiei de mediator în condiţiile art. 22 sau art. 75 din Lege. ART. 40 (1) În vederea constatării de către Consiliu a îndeplinirii condiţiilor prevăzute la art. 7 lit. a)-f), persoanele fizice, absolvenţi ai cursurilor de formare de mediatori organizate în România în
condiţiile legii sau în străinătate, depun la secretariatul Consiliului o cerere, prezentată în anexa nr. 2, la care se ataşează următoarele documente: a) actul de identitate - fotocopie; b) certificat de căsătorie, dacă este cazul - fotocopie; c) diplomă de licenţă sau titlul de studii însoţit de atestatul de echivalare eliberat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării - fotocopie; d) certificatul de absolvire cu recunoaştere naţională însoţit de anexă, eliberat de furnizorul de servicii de formare sau dovada absolvirii unui program postuniversitar de nivel master în domeniul medierii, acreditat conform legii şi avizat de Consiliu fotocopie; e) documente care atestă programa de formare parcursă (în cazul persoanelor care se încadrează în prevederile art. 8 şi 72 din Lege); f) adeverinţă medicală cu precizarea "Clinic sănătos", eliberată de medicul de familie - original; g) cazier judiciar în termen de valabilitate la data depunerii cererii la Consiliu, pentru cetăţenii români, sau declaraţie notarială pe proprie răspundere, pentru cetăţenii străini original; h) dovada vechimii în muncă, dacă este cazul - fotocopie. (2) Persoanele prevăzute la alin. (1) primesc dovada depunerii cererii, respectiv numărul de înregistrare din registrul de intrări-ieşiri al Consiliului. ART. 41 (1) Comisia permanentă analizează fiecare cerere în parte şi face, în consecinţă, recomandări argumentate Consiliului. (2) Fiecare cerere este analizată de Consiliu, care hotărăşte admiterea sau respingerea acesteia. ART. 42 (1) Consiliul analizează în şedinţă cererile depuse în ultimele 30 de zile. (2) Hotărârea Consiliului este comunicată solicitantului în scris. ART. 43 Cererea de înregistrare, modificare sau încetare a formei de exercitare a profesiei se depune la Consiliu de către persoana interesată faţă de care acesta a constatat îndeplinirea condiţiilor art. 7 lit. a)-f), însoţită în mod obligatoriu de copie de pe toate înscrisurile doveditoare. ART. 44
(1) Consiliul poate delega unui consilier atribuţiile pentru verificarea condiţiilor prevăzute de Lege şi de prezentul regulament cu privire la soluţionarea cererilor. (2) Consiliul poate dispune o inspecţie a spaţiului în care mediatorul a declarat că îşi desfăşoară activitatea. (3) Consiliul hotărăşte admiterea sau respingerea cererii prevăzute la art. 43 în conformitate cu dispoziţiile Legii şi ale prezentului regulament. (4) Hotărârea prevăzută la alin. (3) se comunică în scris mediatorului autorizat. (5) În baza hotărârii Consiliului vor fi efectuate modificările cuvenite în Tabloul mediatorilor autorizaţi. ART. 45 (1) În vederea autorizării şi înscrierii în Tabloul mediatorilor autorizaţi, persoana pentru care Consiliul a aprobat cererea formulată conform art. 43 va transmite Consiliului următoarele documente: a) o declaraţie pe propria răspundere că spaţiul în care urmează să îşi desfăşoare activitatea este adecvat procesului de mediere; b) documente care atestă pregătirea de bază a mediatorului -fotocopie; c) documente care atestă domeniul medierii în care acesta este specializat, dacă este cazul - fotocopie; d) documente care atestă durata experienţei practice în domeniul medierii, dacă este cazul - fotocopie; e) atestat de competenţă lingvistică într-o limbă străină, dacă este cazul - fotocopie; f) documente care atestă calitatea de membru al unei asociaţii profesionale în domeniul medierii sau al altor organizaţii, dacă este cazul - fotocopie; g) dovada achitării taxei de autorizare în cuantumul stabilit prin hotărâre a Consiliului - fotocopie. (2) În condiţiile alin. (1), Consiliul va elibera în original autorizaţia de mediator, la care se anexează hotărârea prin care a fost avizată forma de exercitare a profesiei. CAP. V Formarea mediatorilor SECŢIUNEA 1 Programe şi standarde de formare
ART. 46 Formarea profesională a mediatorilor are ca principale obiective: a) dobândirea de cunoştinţe teoretice în domeniul conflictelor, al soluţionării alternative a disputelor şi medierii; b) dezvoltarea de abilităţi practice în mediere; c) cunoaşterea cadrului de reglementare în domeniul medierii; d) asigurarea accesului în profesia de mediator. ART. 47 (1) Formarea profesională a mediatorilor se realizează pe baza unor programe de formare întocmite pe baza criteriilor cuprinse în standardul de formare în domeniu, elaborat de Consiliu. (2) Revizuirea programelor de formare este obigatorie în maximum 6 luni după publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a unor modificări ale standardului de formare. ART. 48 Standardul de formare în domeniul medierii stabileşte criteriile minime pentru realizarea programelor de formare în ceea ce priveşte: a) structura pe arii tematice; b) calificarea şi experienţa formatorilor; c) durata minimă a cursurilor pentru fiecare arie tematică, precum şi d) condiţiile logistice minime ce trebuie asigurate de furnizorul de formare sau instituţia de învăţământ superior pe durata formării. ART. 49 Standardul de formare adoptat de Consiliu şi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, este obligatoriu pentru elaborarea sau, după caz, revizuirea programelor de formare. SECŢIUNEA a 2-a Autorizarea furnizorilor de formare a mediatorilor ART. 50 (1) Formarea profesională a mediatorilor se realizează prin: a) cursuri organizate de furnizori de formare autorizaţi conform legislaţiei în domeniul formării adulţilor; b) programe postuniversitare de nivel master acreditate, desfăşurate de instituţii de învăţământ superior.
(2) Programele de formare în domeniul medierii, precum şi programele postuniversitare de nivel master în domeniul medierii se întocmesc pe baza criteriilor cuprinse în standardele de formare elaborate de Consiliu şi se avizează în prealabil de către acesta. ART. 51 În vederea avizării, furnizorii de formare depun la Consiliu o cerere însoţită de următoarele documente în două exemplare: a) certificat de înregistrare fiscală - fotocopie; b) programul de formare propus; c) lista formatorilor propuşi; d) curriculum vitae al fiecărui formator, însoţit de fotocopii ale documentelor care atestă pregătirea şi experienţa în conformitate cu criteriile stabilite de standardul de formare în domeniul medierii. ART. 52 (1) În termen de 15 zile de la data la care a fost înregistrată cererea de avizare a programului de formare, Comisia permanentă formulează o propunere şi o înaintează Consiliului spre analiză şi aprobare. (2) Hotărârea de avizare dată de Consiliu este valabilă maximum 90 de zile de la data comunicării ei către furnizorul de formare. (3) Comunicarea hotărârii Consiliului se face în scris, cu confirmarea primirii. (4) Un exemplar al documentelor depuse spre avizare se returnează petentului, iar pe fiecare pagină se înscrie menţiunea "Avizat de Consiliul de mediere, astăzi, ....". CAP. VI Normele de răspundere disciplinară a mediatorilor SECŢIUNEA 1 Dispoziţii generale ART. 53 Protecţia onoarei şi prestigiului profesiei, precum şi respectarea normelor de reglementare a profesiei sunt în sarcina Consiliului. ART. 54 Prin probitate profesională se înţelege respectarea obligaţiilor profesionale din conţinutul Legii, al prezentului regulament, al
Codului de etică şi deontologie profesională a mediatorilor autorizaţi şi al hotărârilor Consiliului. ART. 55 (1) Atrage răspunderea disciplinară neîndeplinirea obligaţiilor profesionale stabilite în sarcina mediatorilor prin Lege, prin prezentul regulament, prin Codul de etică şi deontologie profesională a mediatorilor autorizaţi şi prin hotărârile Consiliului de mediere, care aduc atingere probităţii profesionale. (2) În exercitarea atribuţiilor sale, Consiliul se poate sesiza din oficiu cu privire la neîndeplinirea obligaţiilor profesionale ale mediatorilor. ART. 56 Răspunderea disciplinară a mediatorului nu exclude răspunderea civilă, penală sau administrativă. ART. 57 Acţiunea disciplinară poate fi exercitată în termen de cel mult un an de la data săvârşirii abaterii. ART. 58 Repetarea unei abateri disciplinare constituie o circumstanţă agravantă care va fi luată în considerare la aplicarea sancţiunii. ART. 59 Consiliul este obligat să ţină evidenţa sancţiunilor disciplinare aplicate fiecărui mediator. ART. 60 În cadrul Consiliului funcţionează Comisia de disciplină cu competenţele stabilite de Lege, care efectuează cercetarea abaterii şi sesizează Consiliul, constituit ca instanţă disciplinară în condiţiile legii. SECŢIUNEA a 2-a Organizarea şi funcţionarea Comisiei de disciplină ART. 61
Consiliul hotărăşte, de câte ori este nevoie, constituirea unei comisii de disciplină, din care fac parte în mod obligatoriu un membru al Consiliului anume desemnat şi doi reprezentanţi ai mediatorilor, ce urmează a fi desemnaţi prin tragere la sorţi din Tabloul mediatorilor autorizaţi. Cei trei membri ai Comisiei de disciplină sunt numiţi prin hotărâre a Consiliului. ART. 62 Comisia de disciplină astfel desemnată este coordonată de preşedintele său, care este membru al Consiliului. Consiliul va desemna din personalul angajat cu contract un secretar, care devine membru al comisiei, ţine evidenţele şi efectuează lucrările necesare desfăşurării activităţii comisiei. Secretarul lucrează sub îndrumarea preşedintelui. ART. 63 Comisia de disciplină are în compenţă cercetarea abaterii, în urma căreia se întocmeşte un dosar care va fi înaintat Consiliului. Cu privire la răspunderea disciplinară a mediatorilor, Consiliul hotărăşte cu majoritatea prevăzută de art. 19 din Lege, în termen de 30 de zile de la sesizarea sa. ART. 64 Cheltuielile necesare activităţii Comisiei de disciplină şi ale Consiliului, ca instanţă disciplinară, sunt suportate din bugetul Consiliului. SECŢIUNEA a 3-a Reguli de procedură ART. 65 Orice persoană interesată poate sesiza Consiliul în legătură cu săvârşirea de către un mediator a unei abateri prevăzute la art. 38 din Lege. ART. 66 (1) Plângerea se va face în scris şi va fi semnată. Aceasta trebuie să cuprindă numele, domiciliul sau reşedinţa părţii şi abaterea pretins săvârşită de către mediator. (2) Lipsa datelor de identificare a petentului sau a semnăturii duce la respingerea plângerii formulate. ART. 67
(1) Cercetarea abaterii se va face cu celeritate. Cercetarea abaterii se efectuează de către Comisia de disciplină desemnată în condiţiile art. 40 din Lege, în termen de cel mult 60 de zile de la data înregistrării plângerii. (2) Audierea petentului şi a mediatorului este obligatorie. (3) Mediatorul cercetat va fi înştiinţat în vederea luării la cunoştinţă despre plângere şi piesele dosarului întocmit, pentru a-şi putea formula apărarea. (4) Convocarea părţilor în vederea audierii se face prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire. ART. 68 Cercetarea disciplinară se efectuează numai după îndeplinirea demersurilor arătate la art. 67. ART. 69 Refuzul de a da curs convocării nu împiedică desfăşurarea cercetării disciplinare. În caz de neprezentare, se va încheia un proces-verbal semnat de către membrii comisiei, din care să rezulte faptul că, deşi procedural convocaţi, mediatorul şi/sau petentul nu s-au prezentat la termenul stabilit. ART. 70 (1) În cursul cercetărilor, preşedintele Comisiei de disciplină va asculta persoana care a formulat plângerea, precum şi orice alte persoane ale căror declaraţii pot elucida cazul, va efectua verificări de înscrisuri şi va culege informaţii în legătură cu abaterea pretins săvârşită, prin mijloacele prevăzute de lege. (2) Pe baza datelor culese va întocmi un dosar al abaterii cercetate. Dosarul cuprinde şi un referat scris în care va consemna faptele, probele administrate, poziţia celui cercetat şi propunerea de sancţionare sau de neaplicare a unei sancţiuni disciplinare. (3) Dosarul astfel întocmit va fi înaintat Consiliului, care, în termen de 30 de zile de la primirea lui, va hotărî cu privire la răspunderea disciplinară a mediatorului. ART. 71 La stabilirea sancţiunilor, astfel cum sunt prevăzute la art. 39 din Lege, se va ţine seama de gravitatea faptei, de cauzele şi împrejurările în care aceasta a fost săvârşită, de gradul de vinovăţie al mediatorului, dacă acesta a avut şi alte abateri în trecut, precum şi de urmările abaterii.
ART. 72 Limitele amenzii prevăzute de art. 39 alin. (1) lit. b) din Lege se actualizează anual de către Consiliu. ART. 73 Hotărârea motivată se comunică, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire sau direct prin semnătură pe copie, mediatorului cercetat şi petentului, în termen de cel mult 15 zile de la pronunţarea hotărârii cu privire la răspunderea disciplinară a mediatorului. ART. 74 (1) Hotărârea Consiliului prin care s-a aplicat una dintre sancţiunile prevăzute de art. 39 alin. (1) din Lege poate fi atacată la instanţa de contencios administrativ competentă de la domiciliul sau reşedinţa mediatorului, în termen de 15 zile de la comunicarea acesteia. (2) Acţiunea în contencios declanşată potrivit alin. (1) suspendă executarea hotărârii atacate. (3) Consiliul, la cererea instanţei de judecată, va înainta dosarul cauzei în copie certificată. ART. 75 (1) Hotărârea disciplinară rămasă definitivă este obligatorie faţă de părţi şi Consiliu. Hotărârea de aplicare a amenzii prevăzute de art. 39 alin. (1) lit. b) din Lege constituie titlu executoriu. (2) Neachitarea amenzii aplicate în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de sancţionare atrage suspendarea de drept a calităţii de mediator până la achitarea sumei. (3) După plata amenzii, măsura suspendării din calitatea de mediator încetează. SECŢIUNEA a 4-a Suspendare. Perimare. Reabilitare ART. 76 Consiliul, ca instanţă disciplinară, va putea suspenda cercetarea plângerii: a) când ambele părţi o cer; b) când s-a început urmărirea penală pentru o infracţiune care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează a se da.
ART. 77 Cercetarea plângerii se reia prin cererea de redeschidere făcută de către una dintre părţi. ART. 78 Petentul poate oricând să renunţe la cercetarea plângerii, fie verbal în şedinţa Comisiei de disciplină, fie prin cerere scrisă. ART. 79 Orice sesizare disciplinară se perimă de drept dacă a rămas în nelucrare timp de un an din vina petentului. ART. 80 Cursul perimării este suspendat atât timp cât dăinuieşte suspendarea pronunţată în baza art. 76. ART. 81 Perimarea se constată din oficiu sau la cererea părţii interesate. ART. 82 Mediatorul sancţionat se reabilitează de drept în termen de un an de la terminarea executării sancţiunii aplicate. ART. 83 Răspunderea civilă a mediatorului poate fi angajată, în condiţiile legii civile, pentru cauzarea de prejudicii prin încălcarea obligaţiilor profesionale. CAP. VII Dispoziţii finale şi tranzitorii ART. 84 (1) Fişele posturilor pentru funcţiile prevăzute în organigrama Consiliului sunt în competenţa de numire a preşedintelui şi se aprobă de către acesta. (2) Fişele posturilor pentru preşedintele şi vicepreşedintele Consiliului sunt aprobate prin hotărâre a Consiliului. ART. 85 Pentru organizarea şi funcţionarea primului Consiliu, în primul an de la începerea activităţii, fondurile aferente cheltuielilor de întreţinere şi funcţionare sunt alocate de la bugetul de stat, prin
bugetul Ministerului Justiţiei, pentru următoarele categorii de cheltuieli: a) cheltuielile de întreţinere: cheltuieli efectuate pentru plata utilităţilor la sediul Consiliului, cheltuieli de reparaţie curentă pentru sediu etc.; b) cheltuielile de funcţionare: cheltuieli efectuate cu transportul, cazarea şi diurna membrilor Consiliului şi ai comisiilor de specialitate, pentru deplasarea la Bucureşti, care este localitatea unde Consiliul îşi are sediul, cheltuieli de transport, cazare şi diurnă în alte localităţi ale ţării, cheltuieli pentru procurarea de bunuri pentru mobilarea sediului, dotarea cu tehnică de calcul, aparatură de comunicare, birotică, consumabile, literatură de specialitate, cheltuieli ocazionate de realizarea site-ului, actualizarea şi întreţinerea acestuia, servicii pentru întreţinerea calculatoarelor, servicii de contabilitate, servicii de consultanţă financiară şi specialitate, alte servicii care să sprijine şi să îmbunătăţească activitatea Consiliului etc. ART. 86 (1) În termen de o lună de la data publicării prezentului regulament în Monitorul Oficial al României, Partea I, începe procedura de autorizare a mediatorilor. (2) Persoanele care au absolvit până la data publicării prezentului regulament în Monitorul Oficial al României, Partea I, un curs de formare a mediatorilor în ţară ori în străinătate, dacă îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 7 lit. a)-e) din Lege, pot solicita autorizarea ca mediator, în condiţiile legii şi prezentului regulament, având obligaţia prezentării documentelor care atestă programa de formare parcursă. Consiliul va decide autorizarea după evaluarea conţinutului documentelor care atestă programa de formare prezentată, inclusiv a duratei pregătirii pe baza criteriilor definite de Consiliu. Dispoziţiile art. 8 alin. (5) din Lege se aplică în mod corespunzător. ART. 87 În termen de o lună de la publicarea prezentului regulament în Monitorul Oficial al României, Partea I, va fi adoptat Standardul de formare al mediatorului şi Programacadru în vederea autorizării furnizorilor de formare a mediatorilor. ART. 88 Dispoziţiile prezentului regulament devin aplicabile de la data adoptării lui.
ART. 89
Anexele nr. 1-6 fac parte integrantă din prezentul regulament
6.4 Standardul de formare a mediatorului
HOTĂRÂREA nr. 12 din 7 septembrie 2007
pentru aprobarea
Standardului de formare a mediatorului
Emisă de Consiliul de Mediere şi publicată în Monitorul Oficial nr. 713 din 22 octombrie 2007
În baza Procesului de consultare cu membrii organizaţiilor din domeniul medierii, desfăşurat în perioada 1 iulie - 5 septembrie 2007, a proiectului de Standard de formare elaborat şi adoptat de Consiliul de mediere prin Hotărârea nr. 8 din 1 iulie 2007, în temeiul art. 9 alin. (2), art. 20 lit. b) şi al art. 71 alin. (1) din Legea nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, Consiliul de mediere adoptă prezenta hotărâre. ART. 1 Se aprobă Standardul de formare a mediatorului, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. ART. 2 Prezenta hotărâre intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I. Preşedintele Consiliului de mediere, Anca Elisabeta Ciucă Bucureşti, 7 septembrie 2007. Nr. 12. ANEXĂ STANDARDUL DE FORMARE A MEDIATORULUI din 7 septembrie 2007 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator CAP. I Introducere ART. 1 Calitatea de mediator se dobândeşte în conformitate cu dispoziţia art. 7 lit. g) din Legea nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, denumită în continuare Lege, prin autorizarea de către Consiliul de mediere a persoanelor care îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 7 lit. a)-f) din Lege. ART. 2
În conformitate cu art. 7 lit. f) din Lege, condiţia necesară în vederea autorizării este absolvirea cursurilor pentru formarea mediatorilor, în condiţiile legii, sau a unui program postuniversitar de nivel master în domeniu, acreditat conform legii şi avizat de Consiliul de mediere. ART. 3 (1) Formarea profesională a mediatorilor se asigură prin organizarea de cursuri de către furnizori de formare autorizaţi conform legislaţiei în materia formării profesionale a adulţilor si de către instituţiile de învăţământ superior acreditate. (2) În toate cazurile, formarea profesională trebuie să asigure dobândirea competenţelor profesionale prevăzute de Standardul ocupaţional al mediatorului, prin organizarea de cursuri de specialitate. ART. 4 (1) Formarea profesională a mediatorilor se finalizează cu un examen de absolvire, organizat in conformitate cu hotărârile adoptate de Consiliul de mediere. (2) În urma absolvirii examenului, se eliberează un certificat de absolvire însoţit de un "Supliment descriptiv al certificatului", în care se precizează competenţele profesionale dobândite şi numărul de ore de pregătire, în conformitate cu cerinţele de conţinut ale programelor de formare. ART. 5 Certificatul de absolvire atestă absolvirea cursurilor de formare a mediatorilor, certifică dobândirea competenţelor profesionale ca mediator, conform Standardului ocupaţional al mediatorului, şi reprezintă documentul prin care se îndeplineşte dispoziţia art. 7 lit. f) din Lege în vederea autorizării ca mediator. ART. 6 (1) Instituţiile de învăţământ superior acreditate, care organizează cursuri de nivel master în domeniul medierii, vor evidenţia clar şi distinct în cadrul cursurilor pe care le desfăşoară care este numărul de ore şi conţinutul programului de formare a mediatorilor, cu respectarea condiţiilor de calitate adoptate prin hotărârile Consiliului de mediere şi a Standardului de formare a mediatorilor. (2) Pentru programele de formare a mediatorilor incluse în cursuri de nivel master acreditate, instituţiile de învăţământ
superior se supun aceloraşi reguli de avizare, evaluare, examinare şi control stabilite prin hotărârile Consiliului de mediere pentru furnizorii de formare, mai puţin autorizarea prevăzută de cadrul legal în domeniul formării profesionale a adulţilor. ART. 7 În vederea asigurării calităţii cursurilor organizate pentru dobândirea competenţelor ca mediator, în conformitate cu art. 9 alin. (2) din Lege, programele de formare în domeniul medierii vor fi întocmite pe baza criteriilor cuprinse în standardul de formare elaborat de Consiliul de mediere şi vor fi avizate în prealabil de către acesta. ART. 8 (1) În conformitate cu Legea, Consiliul de mediere va aviza toate programele de formare a mediatorilor, precum şi programele postuniversitare de nivel master în mediere. (2) Avizul pentru toate programele de formare a mediatorilor se obţine conform art. 51 şi 52 din Regulamentul de organizare şi funcţionare al Consiliului de mediere. ART. 9 (1) În cazul furnizorilor de formare, după obţinerea avizului Consiliului de mediere pentru programul de formare a mediatorilor, aceştia se vor adresa comisiilor de autorizare şi vor urma procedurile prevăzute de cadrul legal din domeniul formării profesionale a adulţilor, în vederea autorizării. (2) Conform clasificării cuprinse la art. 5 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 129/2000 privind formarea profesională a adulţilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, programele de formare profesională a mediatorilor se încadrează la categoria programelor de specializare. ART. 10 (1) În cazul furnizorilor de formare autorizaţi, programul de formare se va finaliza cu organizarea unui examen în condiţiile art. 18 alin. (1), al art. 31 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 129/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi se va elibera certificatul de absolvire cu recunoaştere naţională, care are regimul actelor de studii. (2) Certificatul este însoţit de "Suplimentul descriptiv al certificatului", în care se precizează competenţele profesionale dobândite, conform dispoziţiilor art. 4 din Metodologia certificării
formării profesionale a adulţilor, aprobată prin Ordinul ministrului muncii, solidarităţii sociale şi familiei şi al ministrului educaţiei, cercetării şi tineretului nr. 501/5.253/2003, cu modificările şi completările ulterioare. ART. 11 Furnizorii de formare autorizaţi vor fi înregistraţi de către Consiliul de mediere în tabloul acestora, conform art. 20 lit. d) din Lege. CAP. II Scopul standardului de formare a mediatorilor ART. 12 Scopul standardului de formare a mediatorilor este stabilirea setului de criterii şi proceduri privind programele de formare a mediatorilor în vederea aplicării dispoziţiilor Legii pentru îndeplinirea cerinţelor minimale prin care să se asigure dobândirea competenţelor profesionale ale mediatorilor, în condiţiile legii. ART. 13 (1) După absolvirea cursurilor de formare iniţială avizate de Consiliul de mediere, mediatorii se pot specializa pe domenii. (2) Standardul de formare a mediatorilor se va completa cu competenţe specifice, pe măsură ce domeniile de specializare vor fi identificate. CAP. III Principii ART. 14 Prezentul standard reflectă principiile medierii care se vor regăsi în programul de formare, respectiv: a) participarea voluntară; b) confidenţialitatea; c) neutralitatea şi imparţialitatea mediatorului; d) autodeterminarea părţilor; e) acceptul în cunoştinţă de cauză. ART. 15
În vederea pregătirii şi susţinerii programului de formare, se recomandă formatorilor consultarea Standardului ocupaţional al mediatorului, a Codului etic al mediatorului şi a Legii. ART. 16 Programele de formare profesională cuprind cel puţin următoarele elemente: a) obiectivele programului de formare profesională exprimate în competenţele profesionale ce urmează a fi dobândite; b) durata de pregătire pentru realizarea obiectivelor propuse; c) numărul minim şi maxim de participanţi pentru un ciclu sau o serie de pregătire; d) calificarea persoanelor cu atribuţii de instruire teoretică şi practică, denumite în continuare formatori; e) programa de pregătire; f) mijloacele şi metodele prin care se asigură transmiterea şi asimilarea cunoştinţelor şi formarea deprinderilor practice necesare ocupaţiei respective; g) dotările, echipamentele şi materialele necesare formării; h) procedura de evaluare în conformitate cu obiectivele specifice programului de formare profesională. CAP. IV Conţinutul standardului de formare a mediatorilor ART. 17 Prezentul standard de formare a mediatorilor are următorul conţinut: a) cerinţe structurale privind programul de formare a mediatorilor; b) cerinţe privind conţinutul programului de formare a mediatorilor; c) prevederi referitoare la dotări şi echipamente; d) cerinţe privind resursele umane cu atribuţii în pregătirea mediatorilor, respectiv formatori, examinatori şi experţi în comisiile de autorizare şi evaluare a furnizorilor de formare; e) proceduri de înregistrare a formatorilor, examinatorilor şi experţilor.
CAP. V Structura programului de formare a mediatorilor ART. 18 Programul de formare a mediatorilor poate să înceapă numai după ce a fost avizat de către Consiliul de mediere şi autorizat conform legislaţiei din domeniul formării profesionale a adulţilor sau acreditat conform legii, după caz. Art. 1940 (1) Programele de formare a mediatorilor propuse de furnizorii de formare durează cel puţin 80 de ore, în care formatorii sunt în contact direct cu participanţii, şi acoperă în mod obligatoriu conţinutul recomandat de prezentul standard. (2) Furnizorul de formare şi echipa de formatori îşi asumă programul de formare, pentru care propune o structura unitară şi coerentă, asigurând corelarea dintre teorie şi practică. (3) În cadrul fiecărei discipline din programul de formare, formatorul care susţine partea teoretică se va implica şi în partea practică pentru dobândirea abilităţilor corespunzătoare prevăzute de Standardul ocupaţional al mediatorului. (4) Fiecare program de formare este coordonat de către un formator principal. (5) La finalul fiecărui program de formare, furnizorul de formare care organizează cursurile eliberează certificate de participare pe care se menţionează în mod obligatoriu: perioada de desfăşurare a cursului, locaţia, formatorii, disciplinele cursului şi numărul de ore aferent acestora ART. 2041 Formatul programului trebuie să răspundă simultan următoarelor cerinţe: (1) Programul de formare este structurat pe discipline sau pe module cuantificate în credite transferabile şi acoperă toate competenţele incluse în Standardul ocupaţional al mediatorului; (2) Programul zilnic durează minimum 3 ore şi nu poate depăşi 8 ore, inclusiv pauzele. Timpul însumat al pauzelor este de maximum 2 ore.
40
Art 19 este redactat aşa cum a fost modificat prin Hotărârea Consiliului de Mediere nr. 963 din 3 mai 2008, publicată în în Monitorul Oficial nr. 357 din 8 mai 2008 (n.ns, CD). 41
Art 20 alin 3 este redactat aşa cum a fost modificat prin Hotărârea nr. 963/2008 (n.ns, CD).
(3) Examinarea, interviurile, lucrările solicitate eventual de formatori cursanţilor, precum şi alte activităţi care nu se înscriu în prevederile art. 19 alin. (1) nu sunt incluse în orele destinate cursului de formare, iar timpul afectat acestora nu se ia în considerare la calculul orelor programului de formare. (4) Programul de formare a mediatorilor se desfăşoară, de regulă, în etape de câte 5 zile consecutive. (5) Programul de formare a mediatorilor se încheie în termen de 90 de zile calendaristice, inclusiv examinarea. (6) Programul de formare a mediatorilor conţine minimum 70% exerciţii practice şi maximum 30% din timp este alocat pentru elemente de teorie. ART. 21 În cazul în care programul de formare a mediatorilor nu se desfăşoară în format consecutiv de timp, acesta trebuie să se înscrie în următorul cadru: a) timpul unei sesiuni de instruire este de minimum 3 ore; b) programul complet de formare a mediatorilor se încheie în termen de 90 de zile calendaristice, inclusiv examinarea. ART. 22 Materiale suport de curs (1) Furnizorii de programe de formare a mediatorilor vor elabora materialele de curs înainte de începerea programului de formare. (2) Furnizorii de programe de formare a mediatorilor trebuie să pună la dispoziţia fiecărui participant suportul de curs/manualul cursului, precum şi alte materiale necesare bunei desfăşurări a cursului. (3) Furnizorul de formare va specifica autorul şi proprietarul manualului de formare şi ai oricărui material utilizat pe perioada formării. ART. 23 Numărul maxim de participanţi pe grupa de formare este de 24. ART. 24 Metodele de instruire trebuie să ajute cursanţii să înveţe să aplice cunoştinţele teoretice şi să îşi dezvolte abilităţile cuprinse în Standardul ocupaţional al mediatorului. ART. 25
(1) Programul de formare a mediatorilor trebuie să includă metode de instruire variate, dintre care următoarele sunt minim obligatorii: - prezentarea; - discuţii în grup; - simulări sau demonstraţii; - jocuri de roluri. (2) Formatorii sunt încurajaţi să includă în materialele ce se distribuie participanţilor: - exerciţii scrise; - studii de caz; - materiale multimedia. ART. 26 Evaluarea programului de formare a mediatorilor (1) Furnizorul programului de formare a mediatorilor va prezenta în documentaţia pentru avizare formele şi modalităţile de evaluare a programului. (2) Modalităţile de evaluare propuse vor urmări evaluarea conţinutului, procesului de formare, organizării cursurilor, prestaţiei formatorilor, experienţei dobândite pe parcursul instruirii de către participanţii la procesul de formare etc. (3) Furnizorul programului de formare a mediatorilor va preciza în documentele înaintate spre avizare Consiliului de mediere cine face evaluarea (participanţii în program, formatorii etc.), precum şi instrumentele de evaluare. ART. 27 (1) Consiliul de mediere poate solicita furnizorilor de formare copii ale evaluărilor în termen de un an de la finalizarea programului. (2) Documentele referitoare la evaluare solicitate de Consiliul de mediere vor fi puse la dispoziţia acestuia de către furnizorul programului de formare a mediatorilor în termen de maximum 14 zile calendaristice de la solicitare. (3) În cazul în care un furnizor refuză să pună la dispoziţia Consiliului de mediere documentele solicitate referitoare la evaluare, Consiliul de mediere poate dispune măsuri care să conducă la sancţionarea furnizorului respectiv. ART. 28 Un formator nu poate să supravegheze simultan mai mult de 5 participanţi în roluri de mediator.
ART. 29 (1) Formatorii trebuie să respecte programul şi să fie prezenţi pe întreg parcursul disciplinelor pe care au fost desemnaţi să le susţină. (2) Participanţii trebuie să fie prezenţi pe întreaga durată a programului de formare a mediatorilor. (3) În cazuri excepţionale, aceştia pot lipsi cu acordul formatorului, dar nu mai mult de 10% din timpul total al programului. ART. 30 La finalul programului de formare a mediatorilor, formatorii pot evalua performanţa participanţilor şi pe bază de documente scrise, indicând ariile în care aceştia au demonstrat însuşirea conceptelor de bază şi capacitatea de a performa ca mediator, precum şi pe cele în care, în opinia formatorului, sunt necesare îmbunătăţiri. ART. 31 Examinarea participanţilor (1) Absolvirea cursurilor de formare în vederea autorizării pentru dobândirea calităţii de mediator conform prevederilor art. 7 lit. f) din Lege se face prin examinare, cu respectarea cadrului legal privind formarea adulţilor pe cale formală finalizată cu certificat de absolvire cu recunoaştere naţională sau a prevederilor privind organizarea programelor postuniversitare de nivel master, după caz. (2) În cazul structurării programului de formare a mediatorilor pe module cuantificate în credite transferabile, se va organiza examinarea participanţilor pentru fiecare modul. (3) Participanţii la programele de formare a mediatorilor susţin examene de absolvire la terminarea stagiilor de pregătire. (4) Examenul de absolvire reprezintă un set de probe teoretice şi practice prin care se constată dobândirea competenţelor de mediator. (5) Examinarea va urmări să determine gradul în care persoana examinată este capabilă să îndeplinească competenţele prevăzute în Standardul ocupaţional al mediatorului. (6) Examinarea va include în mod obligatoriu cel puţin o modalitate prin care persoanei examinate i se vor testa abilităţile practice ca mediator (de exemplu: simulare mediere total sau parţial, întrebări din care să rezulte reacţia în anumite situaţii etc.).
(7) În cazul organizării programului de formare a mediatorilor pe module, verificarea abilităţilor se va face la finalul fiecărui modul. În situaţia în care cursantul participă la toate modulele constitutive ale cursului, furnizorul trebuie să organizeze şi un examen final. (8) Modalitatea de verificare a abilităţilor face parte integrantă din examinare şi din programul de formare şi va fi inclusă în documentaţia necesară avizării acestuia, indiferent de forma programului prevăzută de Lege. (9) În cazul în care nu se asigură de către furnizorul de formare verificarea abilităţilor, acesta va specifica situaţia în documentaţia de avizare a programului şi va propune modalitatea de realizare a acestei cerinţe. ART. 32 (1) Examenul de absolvire a modulului sau examenul final de absolvire a programului de formare a mediatorilor se organizează în cel mult 30 de zile de la data finalizării modulului, respectiv a cursului de formare. (2) Cursantul care nu a fost declarat admis la examenul de absolvire a modulului, respectiv la examenul final de absolvire a programului de formare a mediatorilor, se poate înscrie la o altă sesiune de examinare într-un interval de maximum 6 luni, în aceleaşi condiţii stabilite de furnizorul de formare. ART. 33 În cazul în care furnizorul de formare nu organizează examen în timpul dorit de participant, acesta se poate adresa altui furnizor de formare autorizat care organizează examen de absolvire a cursului de formare a mediatorilor. ART. 34 Certificarea (1) Furnizorul de programe de formare profesională a mediatorilor eliberează persoanei care a promovat examenul un certificat de absolvire cu recunoaştere naţională. (2) Certificatele de absolvire cu recunoaştere naţională sunt tipărite de instituţiile abilitate în domeniul formării adulţilor sau ale învăţământului postuniversitar, după caz, în conformitate cu legislaţia în domeniu, şi au regimul actelor de studii. (3) Certificatele de absolvire cu recunoaştere naţională se eliberează însoţite de o anexă denumită "Supliment descriptiv al certificatului", în care se precizează competenţele profesionale dobândite.
(4) În cazul programelor de formare profesională a mediatorilor structurate pe module, la terminarea fiecărui modul, după susţinerea examenului de absolvire a modulului, se eliberează certificat de absolvire a modulului respectiv, cu menţionarea competenţelor profesionale dobândite, cuantificate în credite transferabile. După absolvirea examenului final se eliberează şi certificatul de absolvire cu recunoaştere naţională, însoţit de "Supliment descriptiv al certificatului". CAP. VI Conţinutul programului de formare a mediatorilor ART. 35 Programa de pregătire pentru fiecare program de formare a mediatorilor se va întocmi de către furnizorii de formare în conformitate cu cerinţele de conţinut al programului de formare cuprinse în prezentul standard. ART. 36 În vederea autorizării programului de formare a mediatorilor, inclusiv a celor incluse în programe postuniversitare de nivel master în domeniul medierii, este obligatorie avizarea programei de pregătire de către Consiliul de mediere. Avizul este anterior solicitării de autorizare sau acreditării şi începerii programului. ART. 37 Conţinutul programului de formare a mediatorilor trebuie să includă următoarele elemente ale teoriei şi practicii medierii: 1. Teoria şi analiza conflictelor: - durată: 16 ore; - obiectiv: la finalul cursului participanţii sunt capabili să identifice aspectele generale şi particulare ale conflictului şi să recunoască diferitele modalităţi de intervenţie; - subiecte care trebuie minimal incluse: a) definire, tipuri şi răspunsuri în conflict; b) elemente de dinamică a conflictelor; c) elemente de analiza conflictelor. 2. Rezolvarea alternativă a disputelor: - durată: 8 ore;
- obiectiv: la finalul cursului, participanţii au înţeles particularităţile rezolvării unei dispute bazate pe interese şi pot face diferenţa dintre mediere şi alte metode de rezolvare a disputelor; - subiecte care vor trebuie minimal incluse: a) continuumul rezolvării disputelor; b) metode de rezolvare alternativă a disputelor (prezentare, comparaţii, rolul celei de-a treia părţi, diferenţa dintre mediere şi alte forme de intervenţie, rezolvarea bazată pe interese). 3. Mediere: - durată: 48 de ore. 3.1. Teoria şi practica medierii: - obiectiv: la finalul cursului participanţii au dobândit cunoştinţe privind cadrul conceptual necesar înţelegerii şi aplicării medierii şi şi-au dezvoltat abilităţi de analiză de oportunitate privind utilizarea acestei metode pentru rezolvarea unei dispute; - subiecte care trebuie minimal incluse: a) definirea medierii; b) principiile medierii; c) rolul mediatorului; d) drepturile părţilor; e) avantajele/dezavantajele medierii; f) stiluri, tipuri de mediere şi tipuri de mediatori. 3.2. Procesul de mediere: - obiectiv: la finalul cursului participanţii au dobândit cunoştinţele necesare privind procesul de mediere şi şi-au dezvoltat abilităţi pentru a pregăti şi a conduce şedinţa de mediere; - programul de formare trebuie să asigure ca fiecare cursant să participe cel puţin de două ori în exerciţii în care parcurge complet rolul de mediator şi să acopere cel puţin următoarele subiecte42: a) etapele procesului de mediere: a1) acordul de a media şi pregătirea sesiunii de mediere; a2) prezentarea procesului de mediere şi stabilirea regulilor; a3) identificarea problemelor; a4) explorarea intereselor şi problemelor; a5) generarea de opţiuni; a6) încheierea acordului;
42
Articolul 37 punctul 3.2, partea introductivă a liniuţei a 2-a şi subpunctul c6) sunt redactate aşa cum au fost modificate prin Hotărârea nr. 963/2008 (n.ns, CD).
a7) încheierea sesiunii de mediere; b) tehnici: b1) construirea încrederii şi menţinerea echilibrului între părţi, depăşirea impasului etc.; b2) utilizarea şi organizarea de întâlniri separate; c) abilităţi de comunicare: c1) comunicare verbală şi nonverbală; c2) ascultare activă; c3) bariere de comunicare în conflict; c4) formularea întrebărilor; c5) reformulare şi clarificare; c6) asertivitate. 3.3 Etica mediatorului: - obiectiv: la finalul cursului participanţii cunosc principiile etice pentru a decide în cunoştinţă de cauză cu privire la procesul de mediere şi au abilităţi pentru a-şi menţine poziţia de neutralitate şi imparţialitate ca mediatori; - subiecte care trebuie minimal incluse: a) imparţialitate, neutralitate, evitarea conflictului de interese; b) autodeterminarea părţilor; c) confidenţialitatea; d) coduri de conduită; e) prevederi legale privind respectarea eticii. 4. Organizarea activităţii mediatorilor: - durată: 8 ore; - obiectiv: la finalul sesiunii participanţii cunosc modul de organizare a activităţii de mediator şi au abilităţi de redactare şi gestionare a documentelor cerute de Lege referitor la activitatea mediatorului; - subiecte ce trebuie minimal incluse: a) Legea nr. 192/2006 şi atribuţiile Consiliului de mediere; b) redactarea de acorduri/contracte conform cerinţelor Legii nr. 192/2006; c) gestionarea documentelor referitoare la cauzele în care a mediat; d) confidenţialitatea conform prevederilor legale care vizează activitatea mediatorului; e) răspunderea profesională şi forme de protecţie. ART. 38
Programul de formare a mediatorilor trebuie să asigure condiţiile pentru dobândirea competenţelor mediatorului, conformându-se următorului cadru: a) formatorii care supraveghează rolurile de mediator sunt mediatori autorizaţi şi fac dovada îndeplinirii condiţiilor prevăzute în prezentul standard; b) personalul didactic care desfăşoară activităţi didactice teoretice şi practice în cadrul programelor postuniversitare de nivel master, în care susţine teme/discipline din programul de formare a mediatorilor, trebuie să fie înregistrat ca formatori, respectiv ca examinatori în condiţiile art. 40-47 din prezentul standard. ART. 39 Dotări şi echipamente (1) Dotările trebuie să fie în număr suficient, la calitatea necesară şi în stare de funcţionare, putând fi: a) echipamente de prezentare de tip: tablă, flipchart, calculatoare, retro/videoproiectoare, aparatură video/TV etc.; b) materiale demonstrative de tip: planşe, casete video, software specializat etc. (2) Furnizorul de formare va asigura desfăşurarea cursurilor într-un spaţiu adecvat ca dimensiune şi mod de organizare, astfel încât să permită accesul participanţilor la pregătirea teoretică şi dobândirea abilităţilor. (3) Spaţiul necesar pentru desfăşurarea cursurilor de formare este de minimum 2 mp pentru fiecare participant, respectiv de minimum 48 de mp pentru o grupă de 24 de persoane. CAP. VII Formatori, examinatori şi experţi în comisiile de autorizare a furnizorilor de formare ART. 40 Formatorii care îndeplinesc cerinţele Standardului de formare a mediatorilor vor fi înregistraţi în Tabloul formatorilor în domeniul medierii, cu menţiunea formator debutant sau formator principal. ART. 4143
43
Articolul 41 alin.2 este redactat aşa cum a fost modificat prin Hotărârea nr. 963/2008 (n.ns, CD)., iar alineatele 3 şi 4 ale art. 41 au fost introduse prin aceeaşi hotărâre (n.ns, CD).
(1) Consiliul de mediere întocmeşte şi actualizează lista experţilor care evaluează programe ale furnizorilor de formare, precum şi lista examinatorilor de competenţe. (2) Experţii evaluatori şi examinatorii sunt înscrişi în Tabloul examinatorilor şi evaluatorilor prin hotărâre a Consiliului de mediere, fiind desemnaţi dintre formatorii înscrişi în Tabloul formatorilor în domeniul medierii, cu menţiunea «formator principal» (3) Pentru a participa în comisiile de examinare, examinatorii sunt desemnaţi prin hotărâre a Consiliului de mediere dintre examinatorii înscrişi în Tabloul examinatorilor şi evaluatorilor, conform Regulamentului de organizare a examenului de absolvire. (4) Pentru evaluarea programelor de formare şi a furnizorilor care propun aceste programe, Consiliul de mediere desemnează prin hotărâre evaluatori dintre cei înscrişi în Tabloul examinatorilor şi evaluatorilor. ART. 42 Programele de formare organizate de către furnizorii de formare autorizaţi se vor realiza numai cu formatori înregistraţi în Tabloul formatorilor în domeniul medierii, dintre care minimum un formator principal. ART. 4344 Poate fi înregistrată ca formator în domeniul medierii cu menţiunea "formator debutant" persoana care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii: a) este mediator autorizat în condiţiile Legii şi exercită profesia în una dintre formele prevăzute de Lege; b) are experienţă în domeniul medierii de minim 3 ani; c) are minimum 80 de ore de pregătire în domeniul conflictelor, incluzând în mod obligatoriu un curs de mediere de minimum 40 de ore; d) a acţionat ca mediator în minimum 25 de cazuri, documentate; e) are pregătire în domeniul formării adulţilor, conform legislaţiei în vigoare. Art. 4445. Pentru a fi înregistrată ca formator cu menţiunea «formator principal», persoana care solicită înregistrarea trebuie să facă
44
Art. 43 lit a este este redactat aşa cum a fost modificat prin Hotărârea nr. 963/2008 (n.ns, CD). 45
Art 44 este redactat aşa cum a fost modificat prin Hotărârea nr. 963/2008 (n.ns, CD).
dovada îndeplinirii cumulative a următoarelor cerinţe suplimentare faţă de art. 43 din prezentul standard: a) a avut atribuţii de elaborare pentru cel puţin un program de formare de mediatori; b) a participat la elaborarea a cel puţin unui manual/suport de curs pentru formarea mediatorilor; c) a participat ca formator în cel puţin 3 cursuri complete de formare a mediatorilor; d) are minimum 240 de ore de activitate ca formator în cursuri de formare a mediatorilor; e) are minimum 40 de ore de pregătire în domeniul conflictelor, suplimentar faţă de pregătirea ca formator debutant; f) a format în cadrul cursurilor de formare a mediatorilor minimum 60 de persoane. ART. 4546 (1) Înregistrarea ca formator, formator principal, examinator, evaluator se face pentru o perioadă de 4 ani. (2) În vederea înregistrării, persoanele interesate vor depune la Consiliu o cerere la care sunt ataşate documentele doveditoare pentru îndeplinirea condiţiilor prevăzute de prezentul standard. (3) Consiliul de mediere verifică dosarul şi emite o hotărâre privind aprobarea sau respingerea cererii, în termen de maximum 45 de zile de la înregistrarea acesteia. (4) Consiliul de mediere eliberează hotărârea în original, în termen de maximum 15 zile de la adoptare. (5) Formatorii şi formatorii principali vor fi înscrişi în Tabloul formatorilor. (6) Examinatorii şi evaluatorii vor fi înscrişi în Tabloul examinatorilor şi evaluatorilor. (7) Tablourile se întocmesc de către Consiliul de mediere şi se actualizează ori de câte ori apar modificări, dar nu mai mult decât lunar. (8) În vederea reînregistrării pe aceeaşi poziţie formatorul trebuie să facă dovada medierii a minimum 10 cazuri anual, după autorizarea ca mediator. ART. 4647 Înregistrarea ca examinator sau ca expert evaluator a formatorului înregistrat la categoria «formator principal» se face prin hotărâre a Consiliului de mediere, pe baza documentelor care
46
Art 45 este redactat aşa cum a fost modificat prin Hotărârea nr. 963/2008 (n.ns, CD). 47
Art 46 este redactat aşa cum a fost modificat prin Hotărârea nr. 963/2008 (n.ns, CD).
dovedesc îndeplinirea cumulativă a următoarelor cerinţe suplimentare: a) are minimum 240 de ore de formare în domeniul medierii, în calitate de formator principal; b) a format minimum 60 de persoane în domeniul medierii, în calitate de formator principal; c) are minimum 40 de ore de pregătire în domeniul conflictelor, suplimentar faţă de formatorul principal; d) a coordonat în calitate de formator principal minimum 3 cursuri de formare a mediatorilor. ART. 47 (1) Îndeplinirea condiţiilor prezentate la art. 43, 44 şi 46 din prezentul standard va fi probată prin prezentarea de documente doveditoare, în conformitate cu procedura elaborată de Consiliul de mediere şi publicată pe site-ul acestuia. (2) Fac excepţie de la prevederile alin. (1) cetăţenii altor state pentru care furnizorul de formare depune documentele prevăzute la art. 51 lit. d) din Regulamentul de organizare şi funcţionare al Consiliului de mediere, din care rezultă pregătirea şi experienţa practică în domeniul formării de mediatori. CAP. VIII Dispoziţii tranzitorii ART. 4848 (1) În vederea autorizării ca mediator, până la data la care procedura de avizare şi autorizare a furnizorilor de formare devine aplicabilă, dar nu mai târziu de 31 decembrie 2008, se vor putea organiza cursuri de formare a mediatorilor, finalizate cu examen, în condiţiile prezentului standard, numai cu aprobarea expresă a Consiliului de mediere, şi în cadrul cărora formatorii pot fi persoane care îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 43 lit. b)-d). (2) La o lună de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Tabloului mediatorilor, formatorii trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute la art. 43 lit. a)-d). ART. 49 (1) Persoanele care au absolvit minimum 80 de ore de cursuri de formare anterior sau care, la intrarea în vigoare a Legii, urmau cursuri de formare a mediatorilor în cadrul unor programe aflate în
48
Art 48 este redactat aşa cum a fost modificat prin Hotărârea nr. 963/2008 (n.ns, CD).
derulare pot solicita eliberarea unui certificat de recunoaştere a competenţelor dobândite ca mediator, în maximum 12 luni de la adoptarea de către Consiliul de mediere a hotărârii prin care se constată încadrarea în dispoziţiile art. 72 alin. (2) din Lege. (2) Se consideră curs de formare orice curs derulat în ţară sau în străinătate, care acoperă modular sau integral cerinţele de conţinut pentru programele de formare a mediatorilor, conform art. 37 din prezentul standard. (3) Se consideră program aflat în derulare orice program de formare care îndeplineşte condiţiile cuprinse la art. 20 alin. (1) şi (6) şi care se află în una dintre următoarele situaţii: a) programul de formare a fost derulat în cadrul unui proiect depus spre finanţare sau deja aprobat la data publicării Legii, iar structura, durata şi metodele de desfăşurare a cursurilor de formare erau deja cunoscute; b) programul de formare a fost derulat în cadrul unor programe care la data publicării Legii erau deja autorizate sau acreditate, conform legislaţiei în vigoare în domeniul formării adulţilor sau al învăţământului postuniversitar. (4) Certificatul menţionat la alin. (1) înlocuieşte certificatul de absolvire prevăzut la art. 4 alin. (2) şi la art. 5 din prezentul standard. ART. 50 (1) Persoanele care nu îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 49 alin. (1) din prezentul standard referitor la numărul de ore, dar care au urmat un program de formare de minimum 40 de ore în mediere anterior apariţiei Legii, vor fi autorizate ca mediator în condiţiile prevăzute la art. 7 lit. a)-e) şi la art. 72 alin. (2) din Lege, cu obligaţia prezentării documentelor care atestă programa de formare parcursă şi de a susţine în termen de maximum 12 luni de la obţinerea autorizaţiei de mediator un examen pentru verificarea competenţelor dobândite prin practică. (2) Persoanele declarate promovate la examenul prevăzut la alin. (1) pot solicita în maximum 12 luni de la promovarea examenului eliberarea de către Consiliul de mediere a unui certificat de recunoaştere a competenţelor dobândite ca mediator. ART. 51 (1) Furnizorii de formare, care derulează programe de formare a mediatorilor în condiţiile art. 48 din prezentul standard, vor organiza examen de absolvire în conformitate cu hotărârile
adoptate de Consiliul de mediere şi cu dispoziţiile prezentului standard. (2) Instituţiile de învăţământ superior acreditate, care au desfăşurat programe postuniversitare de nivel master în domeniul medierii care nu au fost avizate anterior de către Consiliul de mediere şi pentru care nu pot face dovada că se încadrează în condiţiile prevăzute de art. 49 alin. (3), până la finalizarea procedurilor de avizare pot organiza examen de absolvire în colaborare cu Consiliul de mediere şi cu respectarea prevederilor prezentului standard. ART. 52 (1) Examenul de absolvire organizat în condiţiile art. 51 se finalizează cu Certificat de absolvire emis de către Consiliul de mediere şi are regimul actelor de studii. (2) Certificatul de absolvire se tipăreşte de către Consiliul de mediere şi este însoţit de un "Supliment descriptiv al certificatului" în care se precizează competenţele profesionale dobândite şi numărul de ore de pregătire în conformitate cu cerinţele de conţinut ale programelor de formare. (3) Certificatele de absolvire tipărite de Consiliul de mediere se pun la dispoziţia furnizorilor de formare şi ale instituţiilor de învăţământ superior acreditate, contra cost. (4) Certificatele de absolvire dobândite în condiţiile art. 51 din prezentul standard asigură îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 7 lit. (f) din Lege şi dau dreptul de a dobândi calitatea de mediator şi accesul în profesie. ART. 53 (1) Consiliul de mediere va elabora procedura de avizare a programelor de formare a mediatorilor pe care o va publica pe site-ul propriu. (2) Procedura de avizare a programelor de formare a mediatorilor începe de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a prezentului standard.
6.5 Procedura de autorizare a mediatorilor
HOTĂRÂREA nr. 351 din 6 aprilie 2008
privind aprobarea
Procedurii de autorizare a mediatorilor
I) Procedura autorizare mediatori categoria absolvenţi cursuri avizate de Consiliul de Mediere
1. Furnizorul de formare depune la Consiliul de Mediere după examen, documentele:
a. Proces Verbal al comisiei de examinare (date referitor la program şi examen)
b. Catalog examen c. Cerere eliberare certificate absolvire examen
(adeverinţe) pentru cei din lista anexată de furnizorul de formare
d. Lista absolvenţilor (nume, prenume) cu datele referitor examen (data, locaţia), curs (data desfăşurare, locaţia, traineri ); lista este semnată de membrii comisiei de examinare (numele în clar)
e. Tabel cu datele absolvenţilor din lista de mai sus (nume, prenume, CNP, CI, adresa, date contact - telefon; e-mail). 2. Consiliul de Mediere eliberează certificatele de absolvire/adeverinţele în termen de maxim 15 zile lucrătoare de la data cererii de la pct. 1 şi le transmite furnizorului de formare, urmărind paşii:
a. Se emite certificatul în 2 exemplare, din care unul la arhiva Consiliul de Mediere b. Se notifică furnizorul în scris şi se trimite notificare prin fax şi e-mail că au fost emise certificatele c. Se eliberează certificatele (adeverinţele) pe baza de predare/primire (prin delegatul furnizorului de formare)
3. Furnizorul de formare înregistrează adeverinţele în registrul propriu de eliberare certificate de absolvire şi le înmânează absolvenţilor pe baza de semnătură. 4. Absolvenţii depun dosar care cuprinde:
a) Cereri - cerere tip de constatare a îndeplinirii condiţiilor art. 7
lit. a-f , legea 192/2006 - cerere tip de eliberare autorizaţie - cerere tip avizare forma de exercitare (daca doresc
să înceapă deja activitatea)
b) Documente : A) Pentru autorizare - copie după certificat (adeverinţă) de absolvire examen - copie document de plată taxă de autorizare - copie act de identitate - copie certificat căsătorie - dacă este cazul
- copie diplomă licenţă - adeverinţă medicală (original) - cazier judiciar (original) - dovada vechime în muncă (copie Carte de muncă sau în original Adeverinţă eliberată de angajator) - atestat limbă străină (copie) - dacă este cazul
B) Pentru avizare formă de exercitare a profesiei
a) Activitate independentă - autorizaţia de mediator, dacă solicitarea pentru avizarea/reavizarea formei de exercitare se face după ce s-a eliberat autorizaţia de mediator - act de constituire a formei de exercitare – birou mediator, societate civilă profesională de mediatori - document cu privire la spaţiul sediului profesional49* (desfăşurarea activităţii ca mediator) - contract de închiriere, comodat, proprietate b) Activitate restrânsă/dependentă - autorizaţia de mediator - contract de munca în care
o se precizează că este angajat ca MEDIATOR, în condiţiile Codului muncii o angajatorul şi mediatorul se obligă să respecte legislaţia în domeniul medierii şi actele emise de Consiliul de Mediere
- declaraţia angajatorului că spaţiul este adecvat desfăşurării activităţii de mediator şi a activităţii de mediere
5. Consiliul de Mediere eliberează solicitantului
a) pentru autorizare ca mediator - simultan - hotărâre de îndeplinire a cond. art. 7 lit. a-f, din lege
49
dacă spaţiul sediului profesional este diferit de cel unde va desfăşura medierea, se prezintă contracte pentru ambele locaţii, cu declaraţii de asigurare a condiţiilor pentru ambele.
- autorizaţia ca mediator Termen: 45 zile de la depunere dosar
b) pentru avizarea formei de exercitare a profesiei
- avizul pentru forma de exercitare a profesiei de mediator Termen: 45 zile de la depunere dosar
Excepţie de la procedură: se aplică temporar pentru cei care au absolvit examenul şi au depus dosare cu cerere de autorizare până la data de 31.03.2008 Pentru aceştia: s-a trimis adeverinţa de absolvire prin e-mail către furnizor care, la rândul sau, a trimis-o participanţilor, iar în dosarele depuse de absolvenţi la Consiliul de Mediere se include forma electronică a adeverinţelor Se revine la procedura normală astfel: Consiliul de Mediere eliberează adeverinţele furnizorului, pe bază de proces verbal, iar acesta le va înregistra în registrul propriu şi le va elibera participanţilor pe bază de semnătură. IMPORTANT: persoanele care au absolvit examenul până la data de 31.03.2008, dar care au depus dosarele la Consiliul de Mediere ulterior acestei date, vor depune în dosar copie după adeverinţa originală (primită de la furnizor şi eliberată acestuia de către Consiliul de Mediere).
II) Procedură autorizare mediatori categoria absolvenţi cursuri înainte de apariţia legii 192/2006
a) Etapa 1- constatarea îndeplinirii condiţiilor art. 7 lit. a-e şi a art. 72(2) din legea 192/2006. Solicitantul depune dosar cu următorul conţinut :
- cerere tip constatarea îndeplinirii condiţiilor art. 7 lit. a-f din legea 192/2006
- copie act de identitate - copie certificat căsătorie - dacă este cazul - copie diplomă licenţă - adeverinţă medicală (original) - cazier judiciar (original)
- dovadă vechime în muncă (copie Carete de muncă, Adeverinţă original)
- atestat limba străină (atestat) - dacă este cazul - documente program de formare :
a) document de participare (certificat, diplomă) eliberat de furnizor
b) document din care rezultă perioada derulării cursului, nr. ore – poate fi menţionat pe certificat; dacă nu, adeverinţa eliberată de furnizor c) programa cursului eliberată de furnizor – conţinut + % teorie/practică ; d) informaţii despre traineri – nume, prenume e) în cazul program/proiect în derulare la data publicării legii, se depun detalii program (document din care rezultă aprobarea finanţării proiectului, descriere, perioada derulării cursului, lista participanţilor şi perioada în care au participat la cursuri, date despre formatori)
IMPORTANT: Consiliul de Mediere va solicita furnizorului de formare date referitoare la nr. participanţi/grupa /nr. traineri; manual curs; agenda cursului /zile; Consiliul de Mediere eliberează hotărâre :
- pentru program complet 80 ore de formare de mediatori - program minim de 40 ore DOAR în mediere, cu susţinere
examen în maxim 12 luni Termen - 45 zile de la depunere dosar
b) Etapa 2 –autorizare ca mediator şi avizarea formei de exercitare a profesiei
1) Autorizare Solicitantul depune dosar cu următorul conţinut :
- cerere autorizare - copie după hotărârea Consiliul de Mediere - copie după documentul de plată a taxei de
autorizare
2) Avizare forma de exercitare
a) Activitate independentă - autorizaţia de mediator, dacă solicitarea pentru
avizarea/reavizarea formei de exercitare se face după ce s-a eliberat autorizaţia de mediator - act de constituire a formei de exercitare – birou mediator, societate civilă profesională de mediatori - document cu privire la spaţiul/sediului profesional50* (desfăşurarea activităţii ca mediator) - contract de închiriere, comodat, proprietate b) Activitate restrânsă/dependentă - autorizaţia de mediator - contract de munca în care
o se precizează că este angajat ca MEDIATOR, în condiţiile Codului muncii o angajatorul şi mediatorul se obligă să respecte legislaţia în domeniul medierii şi actele emise de Consiliul de Mediere
- declaraţia angajatorului că spaţiul este adecvat desfăşurării activităţii de mediator şi a activităţii de mediere
Consiliul de Mediere eliberează solicitantului:
a) pentru autorizare ca mediator - simultan - hotărâre de îndeplinire a cond. Art. 7 lit. a-f, - autorizaţia ca mediator
Termen: 45 zile de la depunere dosar
b) pentru avizarea formei de exercitare a profesiei - avizul pentru forma de exercitare a profesiei de
mediator Termen: 45zile de la depunere dosar
IMPORTANT Termenele prevăzute pentru eliberarea documentelor de către Consiliul de Mediere se aplică DOAR pentru documentaţie completă! În cazul în care sunt solicitate de către Consiliul de Mediere
50
dacă spaţiul sediului profesional este diferit de cel unde va desfăşura medierea, se prezintă contracte pentru ambele locaţii, cu declaraţii de asigurare a condiţiilor pentru ambele.
completări ale dosarelor, termenul se aplică de la data la care dosarul este COMPLET (data primirii documentaţiei în completare de către Consiliul de Mediere).
6.6 Directiva 2008/52/CE a Parlamentului European si a Consiliului
din 21 mai 2008
privind anumite aspecte ale medierii în materie civilă și comercială
publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 136 din
24.5.2008, p.3-8 PARLAMENTUL EUROPEAN şi CONSILIUL UNIUNII EUROPENE, având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene, în special articolul 61 litera (c) și articolul 67 alineatul (5) a doua liniuță, având în vedere propunerea Comisiei, având în vedere avizul Comitetului Economic și Social European (51), hotărând în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 251 din tratat (52), întrucât:
(1) Comunitatea și-a stabilit ca obiectiv menținerea și dezvoltarea unui spațiu de libertate, securitate și justiție, în cadrul căruia se asigură libera circulație a persoanelor. În acest scop, Comunitatea trebuie să adopte, printre altele, măsuri în domeniul cooperării judiciare în materie civilă care sunt necesare bunei funcționări a pieței interne.
(2) Principiul accesului la justiţie este fundamental şi, în vederea facilitării accesului la justiţie, Consiliul European, în cadrul reuniunii sale de la Tampere din 15 şi 16 octombrie 1999, a solicitat crearea de către statele member a unor procedure alternative, extrajudiciare.
51
JO C 286, 17.11.2005, p. 1. 52
Avizul Parlamentului European din 29 martie 2007 (JO C 27 E, 31.1.2008, p. 129), Poziția comună a Consiliului din 28 februarie 2008 (nepublicată încă în Jurnalul Oficial) și Poziția Parlamentului European din 23 aprilie 2008 (nepublicată în Jurnalul Oficial).
(3) În mai 2000, Consiliul a adoptat Concluziile privind metodele alternative de soluționare a litigiilor în materie civilă și comercială, afirmând că stabilirea principiilor de bază în acest domeniu este un pas esențial în vederea înlesnirii evoluției și a funcționării corespunzătoare a procedurilor extrajudiciare pentru soluționarea litigiilor în materie civilă și comercială care să ducă la simpli-ficarea și îmbunătățirea accesului la justiție.
(4) În aprilie 2002, Comisia a prezentat o Carte verde privind
metodele alternative de soluționare a litigiilor în materie civilă și comercială, în care a examinat situația actuală în ceea ce privește metodele alternative de solu-ționare a litigiilor în Uniunea Europeană și a inițiat o vastă consultare cu statele membre și cu părțile interesate privind posibilele măsuri de încurajare a utilizării medierii.
(5) Obiectivul de a asigura un acces mai bun la justiție, ca parte
a politicii Uniunii Europene de instituire a unui spațiu de libertate, securitate și justiție, ar trebui să includă accesul la metode de soluționare a litigiilor atât pe cale judiciară, cât și extrajudiciară. Prezenta directivă ar trebui să contribuie la buna funcționare a pieței interne, în special în ceea ce privește disponibilitatea serviciilor de mediere.
(6) Medierea poate asigura o soluționare extrajudiciară eficientă
din perspectiva costurilor și rapidă a litigiilor în materie civilă și comercială prin intermediul unor proceduri adaptate nevoilor părților. Este mai probabil ca acordurile rezultate din mediere să fie respectate voluntar și să mențină o relație amiabilă și durabilă între părți. Aceste avantaje sunt și mai pronunțate în situațiile care prezintă elemente de extraneitate.
(7) Pentru a promova în continuare utilizarea mai intensă a medierii și pentru a asigura un cadru juridic previzibil părților care recurg la mediere, este necesară introducerea unei legislații cadru, care să abordeze, în special, aspecte esențiale ale procedurii civile.
(8) Dispozițiile prezentei directive ar trebui să se aplice numai medierii în cazul litigiilor transfrontaliere, dar nimic nu ar trebui să împiedice statele membre în a aplica aceste
dispoziții în egală măsură procedurilor interne de mediere.
(9) Prezenta directivă nu ar trebui să împiedice în niciun fel folosirea tehnologiilor moderne de comunicare în cadrul procedurii de mediere.
(10) Prezenta directivă ar trebui să se aplice procedurilor în care două sau mai multe părți ale unui litigiu transfron-talier încearcă, din proprie inițiativă, să ajungă la un acord amiabil în privința soluționării litigiului dintre ele, cu asistența unui mediator. Aceasta ar trebui să se aplice în materie civilă și comercială. Totuși, directiva nu ar trebui să se aplice în cazul drepturilor și obligațiilor de care părțile nu pot dispune în mod liber potrivit legislației aplicabile corespunzătoare. Astfel de drepturi și obligații se regăsesc în special în dreptul familiei și în dreptul muncii.
(11) Prezenta directivă nu ar trebui să se aplice
negocierilor precontractuale și nici procedurilor cvasijudiciare, precum anumite sisteme de conciliere judiciară, sisteme de soluționare a plângerilor consumatorilor, arbitrajul și deciziile experților, sau procedurilor în cadrul cărora persoanele sau organele care conduc procedura emit o recomandare oficială, ce poate fi obligatorie sau nu, privind soluționarea litigiului.
(12) Prezenta directivă ar trebui să se aplice cazurilor în care o instanță trimite părțile să recurgă la mediere sau în care dreptul național prevede medierea. Mai mult decât atât, în măsura în care un judecător poate acționa ca mediator în conformitate cu dreptul național, prezenta directivă ar trebui să se aplice de asemenea medierii efectuate de un judecător care nu este implicat în nicio procedură judiciară conexă domeniului sau domeniilor litigioase. Aplicarea acestei directive nu ar trebui, însă, să fie extinsă la demersurile instanței sau ale judecătorului sesizat cu soluționarea unui litigiu, în contextul procedurii judiciare privind litigiul respectiv, sau la cazurile în care instanța sau judecătorul sesizat solicită asistență sau consiliere din partea unei persoane competente.
(13) Medierea prevăzută în prezenta directivă ar trebui să constituie o procedură voluntară în sensul că părțile sunt ele
însele responsabile de procedură și o pot organiza după cum doresc și încheia în orice moment. Totuși, instanțele ar trebui să aibă posibilitatea de a stabili în temeiul dreptului național termene în care să se desfășoare procedura de mediere. De asemenea, instanțele ar trebui să poată atrage atenția părților asupra posibi-lității de a recurge la mediere ori de câte ori este cazul.
(14) Nicio dispoziție a prezentei directive nu ar trebui să aducă atingere legislației naționale în temeiul căreia recurgerea la mediere este obligatorie sau face obiectul unor stimulente sau sancțiuni, cu condiția ca o astfel de legislație să nu împiedice părțile să își exercite dreptul de acces la sistemul judiciar. De asemenea, nicio dispoziție a prezentei directive nu ar trebui să aducă atingere sistemelor actuale de autoreglementare în domeniul medierii, în măsura în care acestea abordează aspecte nereglementate de prezenta directivă.
(15) Pentru a asigura securitatea juridică, prezenta directivă ar trebui să indice data care se ia în considerare pentru a determina dacă un litigiu pe care părțile încearcă să îl soluționeze pe calea medierii este sau nu un litigiu trans-frontalier. În absența unui acord scris, se consideră că părțile decid să recurgă la mediere în momentul în care iau măsuri specifice în vederea inițierii procedurii de mediere.
(16) Pentru a asigura încrederea reciprocă necesară cu privire la confidențialitate, la efectul asupra decăderii și a prescripției și la recunoașterea și executarea acordurilor rezultate în urma medierii, statele membre ar trebui să încurajeze, prin orice mijloace pe care le consideră potrivite, formarea mediatorilor și introducerea unor mecanisme eficiente de control al calității în ceea ce privește furnizarea serviciilor de mediere.
(17) Statele membre ar trebui să definească astfel de mecanisme, care pot include recurgerea la soluții dispo-nibile pe piață, și nu ar trebui să li se solicite asigurarea vreunei finanțări în acest sens. Aceste mecanisme ar trebui să urmărească menținerea flexibilității procedurii de mediere și a autonomiei părților și garantarea faptului că medierea este efectuată de o manieră eficace, imparțială și competentă. Ar
trebui atrasă atenția media-torilor asupra existenței Codului european de conduită pentru mediatori care ar trebui pus, de asemenea, la dispoziția publicului larg pe internet.
(18) În domeniul protecţiei Consumatorului, Comisia a adoptat o recomandare (53) care stabileşte criteriile minime de calitate pe care organelle extrajudiciare implicate în soluţionarea amiabilă a litigiilor condumatorilor ar trebui să le ofere justiţiabililor. Orice mediator sau organism care intră în domeniul de aplicare al acestei recomandăro ar trebui încurajat să îi respecte principiile. Pentru a facilita diseminarea informaţiilor referitoare la astfel de organisme, Comisa ar trebui să înfiinţeze o bază de date cu sistemele extrajudiciare pe care statele membre le consideră conforme cu prcincipiile recomandării menţionate.
(19) Medierea nu ar trebui considerată o soluție inferioară procedurii judiciare din cauza faptului că respectarea acordurilor rezultate în urma medierii ar depinde de bunăvoința părților. Prin urmare, statele membre ar trebui să asigure părților unui acord scris rezultat în urma medierii posibilitatea conferirii unui caracter executoriu conținutului acestuia. Un stat membru ar trebui să aibă posibilitatea de a refuza recunoașterea caracterului executoriu al unui acord numai în cazul în care clauzele acestuia sunt contrare dreptului său, inclusiv dreptului internațional privat al acestuia, sau în cazul în care legislația acestuia nu prevede posibilitatea pentru conținutul acordului respectiv de a dobândi caracter executoriu. Un astfel de caz ar putea fi cel în care acordul cuprinde obligații care, prin natura lor, nu pot avea caracter executoriu.
(20) Conținutul unui acord rezultat în urma medierii care a devenit executoriu într-un stat membru ar trebui recu-noscut și declarat executoriu în celelalte state membre în conformitate cu dreptul comunitar sau național aplicabil. Aceasta se poate realiza, de exemplu, în temeiul Regula-mentului (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000 privind competența judiciară, recu-noașterea și
53
Recomandarea Comisiei 2001/310/CE din 4 aprilie 2001 privind principiile pentru activitatea organelor extrajudiciare implicate în soluționarea amiabilă a litigiilor în materie de consum (JO L 109, 19.4.2001, p. 56).
executarea hotărârilor în materie civilă și comercială (54) sau al Regulamentului (CE) al Consiliului nr. 2201/2003 din 27 noiembrie 2003 privind competența, recunoașterea și executarea hotărârilor jude-cătorești în materie matrimonială și în materia răspunderii părintești (55).
(22) Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 prevede în mod expres că, pentru a fi executorii în alt stat membru, acordurile dintre părți trebuie să fie executorii în statul membru în care au fost încheiate. În acest sens, în cazul în care conținutul unui acord rezultat în urma medierii și care privește aspecte de dreptul familiei nu este executoriu în statul membru în care a fost încheiat acordul și în care este formulată cererea prin care se solicită conferirea caracterului executoriu, prezenta directivă nu ar trebui să încurajeze părţiel să eludeze legile acelui stat membru prin conferirea caracterului executoriu acordului într-un alt stat membru.
(23) Prezenta directivă nu ar trebui să afecteze normele din
statele membre privind executarea acordurilor rezultate în urma medierii.
(24) Confidențialitatea în procesul de mediere este
importantă și de aceea prezenta directivă ar trebui să asigure un grad minim de compatibilitate a normelor de procedură civilă în privința modului în care să se asigure protecția confi-dențialității medierii în cadrul tuturor procedurilor judiciare în materie civilă și comercială sau în cadrul procedurilor de arbitraj desfășurate ulterior.
(25) Pentru a încuraja părțile să recurgă la mediere, statele
membre ar trebui să se asigure că normele lor privind decăderea și prescripția extinctivă nu împiedică părțile să facă apel la procedurile judiciare sau la arbitraj în caz de eșec al medierii. Statele membre ar trebui să garanteze obținerea acestui rezultat, chiar dacă prezenta directivă nu armonizează normele de drept intern privind termenele de decădere și de prescripție. Dispozițiile privind termenele de decădere și de prescripție din acor-durile internaționale,
54
JO L 12, 16.1.2001, p.1. Regulament modificat ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 1791/2006 (JO L 363, 20.12.2006, p.1. 55
JO L 338, 23.12.2003, p.1. Regulament modificat prin Regulamentul (CE) nr. 2116/2004 (JO L 367, 14.12.2004, p. 1).
astfel cum au fost puse în aplicare în statele membre, de exemplu în domeniul dreptului transporturilor, nu ar trebui să fie afectate de dispozițiile prezentei directive.
(26) Statele membre ar trebui să încurajeze distribuirea
către publicul larg a informațiilor privind modalitățile de contactare a mediatorilor și a organizațiilor care oferă servicii de mediere. De asemenea, statele membre ar trebui să încurajeze practicienii în domeniul dreptului să își informeze clienții cu privire la posibilitatea recurgerii la mediere.
(26) În conformitate cu punctul 34 din Acordul interinstitu-
țional pentru o mai bună legiferare (56), statele membre sunt încurajate să elaboreze, pentru ele însele și în interesul Comunității, propriile tabele de concordanță care să ilustreze, pe cât posibil, corespondența dintre prezenta directivă și măsurile de transpunere și să le facă publice.
(27) Prezenta directivă vizează promovarea drepturilor
funda-mentale și ține seama de principiile care sunt recunoscute în special de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.
(28) Deoarece obiectivele prezentei directive nu pot fi
realizate în mod satisfăcător de către statele membre și, având în vedere amploarea și efectele acțiunii pot fi realizate mai bine la nivelul Comunității, aceasta poate adopta măsuri, în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este prevăzut la articolul 5 din tratat. În conformitate cu principiul proporţionalităţii, astfel cum este enunţat la respectivul articol, prezenta directivă nu depăşeşte ceea ce este necesar pentru atingerea acestor obiective.
(29) În conformitate cu articolul 3 din Protocolul privind
poziția Regatului Unit și a Irlandei, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană și la Tratatul de instituire a Comunității Europene, Regatul Unit și Irlanda și-au exprimat dorința de a participa la adoptarea și aplicarea prezentei directive.
(30) În conformitate cu articolele 1 și 2 din Protocolul privind
poziția Danemarcei, anexat la Tratatul privind Uniunea
56
JO C 321, 31.12.2003, p. 1.
Europeană și la Tratatul de instituire a Comunității Europene, Danemarca nu participă la adoptarea prezentei directive, care, prin urmare, nu este obligatorie pentru aceasta și nu i se aplică,
ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:
Articolul 1 Obiectivul și domeniul de aplicare (1) Obiectivul prezentei directive este de a facilita accesul la soluționarea alternativă a litigiilor și de a promova soluționarea pe cale amiabilă a acestora prin încurajarea utilizării medierii și asigurarea unei relații echilibrate între mediere și procedurile judiciare. (2) Prezenta directivă se aplică, în cazul litigiilor transfron-taliere, în materie civilă și comercială, exceptând acele drepturi și obligații de care părțile nu pot dispune în conformitate cu legislația aplicabilă corespunzătoare. Directiva nu se aplică, în special, chestiunilor fiscale, vamale sau administrative și nici răspunderii statului pentru actele sau omisiunile sale în exercitarea autorității publice („acta iure imperii”). (3) În prezenta directivă, termenul „stat membru” înseamnă statele membre cu excepția Danemarcei.
Articolul 2 Litigii transfrontaliere (1) În sensul prezentei directive, un litigiu transfrontalier este acela în care cel puțin una dintre părți își are domiciliul sau reședința obișnuită într-un alt stat membru decât cel al oricărei alte părți la data la care: (a) părțile decid să recurgă la mediere după apariția
litigiului; (b) medierea este impusă de instanță; (c) există o obligație de a recurge la mediere care reiese din
dreptul național; sau
(d) o invitație este adresată părților, în sensul articolului 5. (2) Fără a aduce atingere alineatului (1), în sensul articolelor 7 și 8, un litigiu transfrontalier este în egală măsură cel în care procedurile judiciare sau arbitrale care au urmat medierii între părți sunt inițiate în alt stat membru decât cel în care părțile își au domiciliul sau reședința obișnuită la data menționată la alineatul (1) litera (a), (b) sau (c). (3) În sensul aplicării alineatelor (1) și (2), domiciliul se determină în conformitate cu dispozițiile articolelor 59 și 60 din Regulamentul (CE) nr. 44/2001. Articolul 3 Definiţii
În sensul prezentei directive se aplică următoarele definiţii: (a) „mediere” înseamnă un proces structurat, indiferent cum este
denumit sau cum se face referire la acesta, în care două sau mai multe părți într-un litigiu încearcă, din proprie inițiativă, să ajungă la un acord privind soluționarea litigiului dintre ele, cu asistența unui mediator. Acest proces poate fi inițiat de către părți, recomandat sau impus de instanță sau prevăzut de dreptul unui stat membru.
Aceasta include medierea efectuată de un judecător care nu este implicat în nicio procedură judiciară conexă litigiului în cauză. Medierea exclude demersurile instanței sau ale jude-cătorului sesizat de a soluționa litigiul pe parcursul proce-durilor judiciare privind litigiul în cauză;
(b) „mediator” înseamnă orice terț chemat să conducă procesul
de mediere într-o manieră eficace, imparțială și competentă, indiferent de denumirea sau de profesia terțului în statul membru respectiv și de modul în care terțul a fost numit sau i s-a solicitat să efectueze medierea.
Articolul 4 Asigurarea calității medierii
(1) Statele membre încurajează, prin orice mijloace pe care le consideră potrivite, elaborarea unor coduri voluntare de conduită și acceptarea acestora de către mediatori și organi-zațiile care furnizează servicii de mediere, precum și a altor mecanisme eficace de control al calității privind furnizarea servi-ciilor de mediere. (2) Statele membre încurajează formarea inițială și continuă a mediatorilor pentru a asigura efectuarea unei medieri eficace, imparțiale și competente față de părți. Articolul 5 Recurgerea la mediere (1) O instanță la care a fost introdusă o acțiune poate, atunci când este cazul și având în vedere toate circumstanțele cazului respectiv, să invite părțile să recurgă la mediere pentru a soluționa litigiul. Instanța poate, de asemenea, invita părțile să participe la o sesiune de informare privind recurgerea la mediere dacă astfel de sesiuni sunt organizate și sunt ușor accesibile. (2) Prezenta directivă nu aduce atingere legislației naționale conform căreia recurgerea la mediere, înainte sau după începerea procedurii judiciare, este obligatorie sau face obiectul unor stimulente sau sancțiuni cu condiția ca o astfel de legislație să nu împiedice părțile să își exercite dreptul de acces la sistemul judiciar. Articolul 6 Caracterul executoriu al acordurilor rezultate în urma medierii (1) Statele membre asigură părților, sau uneia dintre părți cu consimțământul expres al celorlalte, posibilitatea de a solicita dobândirea caracterului executoriu al conținutului acordului scris rezultat în urma medierii. Conținutul unui astfel de acord dobândește forță executorie, cu excepția cazului în care fie conținutul acordului este contrar dreptului statului membru în care este făcută solicitarea, fie dreptul acelui stat membru nu prevede posibilitatea conferirii acestuia un caracter executoriu.
(2) Conținutul acordului poate dobândi caracter executoriu printr-o hotărâre, decizie sau act autentic emise de o instanță sau de o altă autoritate competentă în conformitate cu dreptul statului membru în care a fost făcută solicitarea. (3) Statele membre comunică Comisiei denumirile instanțelor judecătorești sau ale altor autorități competente să primească cereri în conformitate cu alineatele (1) și (2). (4) Nicio dispoziție a prezentului articol nu aduce atingere normelor aplicabile recunoașterii și executării în alt stat membru a unui acord al cărui conținut a dobândit caracter executoriu în conformitate cu alineatul (1). Articolul 7 Confidențialitatea medierii (1) Dat fiind că este de dorit ca medierea să aibă loc într-un mod care respectă confidențialitatea, statele membre se asigură că, cu excepția cazului în care părțile hotărăsc altfel, nici mediatorii, nici cei implicați în administrarea procesului de mediere să nu fie obligați să aducă probe în cursul procedurilor judiciare civile și comerciale sau în cursul procedurilor arbitrale privind informații rezultate din sau în legătură cu procesul de mediere, cu excepția cazului în care: (b) acest lucru este necesar pentru considerente imperioase de
ordine publică ale statului membru respectiv, în special pentru a asigura protecția interesului superior al copilului sau pentru a împiedica vătămarea integrității fizice sau psihice a unei persoane; sau
(b) divulgarea conținutului acordului rezultat în urma medierii este necesară punerii în aplicare sau executării acestuia.
(2) Nicio prevedere din alineatul (1) nu împiedică statele membre să adopte măsuri mai stricte pentru a proteja confiden-țialitatea medierii. Articolul 8 Efectul medierii asupra termenelor de decădere și de prescripție
(1) Statele membre se asigură că părțile care aleg medierea în vederea soluționării unui litigiu nu vor fi ulterior împiedicate să inițieze o procedură judiciară sau arbitrală privind respectivul litigiu ca urmare a împlinirii unor termene de decădere sau de prescripție extinctive pe durata procesului de mediere. (2) Alineatul (1) nu aduce atingere dispozițiilor privind termenele de decădere și de prescripție din acordurile interna-ționale la care sunt părți statele membre. Articolul 9 Informarea publicului larg Statele membre încurajează, prin orice mijloace pe care le consideră potrivite, punerea la dispoziția publicului larg, în special pe internet, a informațiilor privind modalitățile de contactare a mediatorilor și a organizațiilor care oferă servicii de mediere. Articolul 10 Informații referitoare la autoritățile și instanțele competente Comisia face publice, prin orice mijloace corespunzătoare, infor-mațiile referitoare la instanțele sau autoritățile competente comunicate de către statele membre în conformitate cu articolul 6 alineatul (3). Articolul 11 Revizuirea Nu mai târziu de 21 mai 2016, Comisia prezintă Parlamentului European, Consiliului și Comitetului Economic și Social European un raport privind aplicarea prezentei directive. Acest raport analizează evoluția medierii în Uniunea Europeană și impactul prezentei directive în statele membre. Dacă este necesar, raportul este însoțit de propuneri în vederea adaptării prezentei directive. Articolul 12 Transpunerea
(1) Statele membre asigură intrarea în vigoare a actelor cu putere de lege și a actelor administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive până la 21 mai 2011, cu excepția articolului 10, pentru care asigurarea conformității trebuie să aibă loc cel mai târziu la 21 noiembrie 2010. Statele membre informează de îndată Comisia cu privire la aceasta. Atunci când statele membre adoptă aceste acte, ele conțin o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o asemenea trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitățile de efectuare a acestei trimiteri. (2) Statele membre comunică Comisiei textele principalelor dispoziții de drept intern pe care le adoptă în domeniul regle-mentat de prezenta directivă. Articolul 13 Intrarea în vigoare Prezenta directivă intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Articolul 14 Destinatari Prezenta directivă se adresează statelor membre.
Adoptată la Strasbourg, 21 mai 2008 Pentru Parlamentul European Pentru Consiliu, Preşedintele, Preşedintele, H.-G. PÖTTERING J. LENARČIČ
VII. Formulare utile in mediere
7.1Act infiintare birou mediator
Act de înfiinţare
Birou de Mediator57
Subsemnatul (a) …………………………...…. persoană care
îndeplinesc condiţiile prevăzute de Art. 7 alin. a-f din Legea nr. 192/2006
privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, înfiinţez „ Birou
de Mediator” cu :
1 Denumirea : „-
……………………………………………………………….……… -„
2 Sediul profesional al biroului este :
…………………………………………………….
3 Aportul la constituirea patrimoniului de afectaţiune profesională
necesar cabinetului constă în :
…………………………………………..…………………………………
……
……………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………
……………………………………
Mă angajez să achit întocmai şi la termen eventuale taxe hotărâte de
Consiliul de Mediere, să particip la diverse cursuri de perfecţionare în
domeniu şi întâlniri specifice profesiei de mediator şi să respect hotărârile
consiliului.
Declar pe proprie răspundere că sediul în care urmează sa îmi desfăşor
activitatea îndeplineşte condiţiile stabilite de Regulamentul de Organizare
şi Funcţionare a Consiliului de Mediere
Data……………. Semnătura
…………………………
Aprobat în şedinţa Consiliului de Mediere din ………………………
Preşedinte,
57
Se depune în 2 exemplare originale, dintre care unul se arhivează la Consiliul de Mediere
Înregistrat în Registrul
F
o
r
m
e
l
o
r
d
e
Exercitare a Profesiei la
p
o
z
i
ţ
i
a
…
…
7.2 Act infiintare birou mediatori asociati
Act de înfiinţare
Birou de Mediator Asociaţi58
Subsemnatul (a) …………………………...…. persoană care
îndeplinesc condiţiile prevăzute de Art. 7 alin. a-f din Legea nr. 192/2006
privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, înfiinţez împreună
cu ………………………………...
……………………………………………………………………………
……………….
„ Birou de Mediatori Asociaţi”, astfel:
1 Denumirea : „-
……………………………………………………………….……… -„
2 Sediul profesional al biroului este :
…………………………………………………….
3 Aportul la constituirea patrimoniului de afectaţiune profesională
necesar cabinetului constă în :
…………………………………………..…………………………………
……
……………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………
……………………………………
Mă angajez să achit întocmai şi la termen eventuale taxe hotărâte de
Consiliul de Mediere, să particip la diverse cursuri de perfecţionare în
domeniu şi întâlniri specifice profesiei de mediator şi să respect hotărârile
consiliului.
Declar pe proprie răspundere că sediul în care urmează sa îmi desfăşor
activitatea îndeplineşte condiţiile stabilite de Regulamentul de Organizare
şi Funcţionare a Consiliului de Mediere.
Data……………. Semnătura
…………………………
58
Se depune în 2 exemplare originale, dintre care unul se arhivează la Consiliul de Mediere
Aprobat în şedinţa Consiliului de Mediere din ………………………
Preşedinte,
Înregistrat în Registrul
F
o
r
m
e
l
o
r
d
e
Exercitare a Profesiei la
p
o
z
i
ţ
i
a
…
…
7.3 Ghid de autorizare ca mediator
Ghid de parcurgere a procedurilor de
Autorizare ca mediator, avizarea formei de exercitare a profesiei si
înscrierea pe Tabloul mediatorilor
1. Autorizarea ca mediator
În vederea obtinerii autorizatiei, se depun la sediul Consiliul de Mediere
din str. Cuza Voda, nr. 64,
sector 4 – Bucuresti urmatoarele documente:
- o cerere conform modelului de la Anexa 1
- copie lizibila dupa ordinul de plata/ chitanta de depunere de numerar
prin care fac dovada ca au platit taxa de autorizare de 880 RON în contul
Consiliului de Mediere RO62 BRDE 410S V965 1163 4100, deschis la
BRD-GSG, sucursala Calderon, conform art.8 din Legea 192/ 2006 si
Hotarârea nr.7/ 10.06.2007
- copie dupa Hotarârea Consiliului de Mediere prin care se constata
îndeplinirea conditiilor pentru a avea calitatea de mediator conform Legii
192/ 2006
Va rugam sa solicitati dovada depunerii cererii de autorizare pe care este
înscris numarul de înregistrare din Registrul de intrari al Consiliului de
Mediere!
ATENTIE!
Pâna la tiparirea formularelor tipizate, Consiliul de Mediere va
elibera o adeverinta care tine loc de autorizatie!
2. Avizarea formei de exercitare
În vederea avizarii formei de exercitare a profesiei, se depun la sediul
Consiliului de Mediere din str. Cuza Voda, nr. 64, sector 4 – Bucuresti
urmatoarele documente:
- o cerere tipizata (descarca)
- act de înfiintare birou mediator (i) sau
- contract si statut de societate civila profesionala sau
- contract de munca încheiat cu o organizatie neguvernamentala
- copie dupa dovada spatiului în care îsi desfasoara activitatea ca
mediator (declaratie proprietar, contract de comodat, contract de
închiriere, etc.)
Observatie: toate actele trebuie semnate în original.
ATENTIE!
Pentru orice modificare a formei de exercitare referitoare la tipul de
contract si / sau la spatiul de desfasurare TREBUIE solicitata o noua
avizare a formei de exercitare a profesiei de mediator de catre
Consiliul de Mediere.
3. Înscrierea pe TABLOUL MEDIATORILOR
În cererea de autorizare, TREBUIE completata rubrica referitoare la
intentia de a exercita sau nu profesia în una din formele prevazute de
lege.
În cazul în care NU se completeaza, Consiliul va aprecia ca NU se
intentioneaza începerea imediata a activitatii într-o forma de exercitare a
profesiei.
În Tabloul mediatorilor se vor înscrie cele mai recente informatii
furnizate în cererea de avizare a formei de exercitare a profesiei, respectiv
cele initiale si apoi republicarea pentru oricare cerere ulterioara de
reavizare a formei de exercitare a profesiei
7.4 Cerere inscriere in Registrul National al Asociatiilor Profesionale
CERERE de înscriere în
Registrul Naţional al Asociaţiilor profesionale ale mediatorilor
Domnule Preşedinte,
Asociaţia:
________________________________________________cu sediul în
judeţul ___________; localitatea _______________; str.
_____________________; telefon______________, fax
____________________; e-mail: __________________________,
pagina de internet ________________________, având ca membrii
fondatori:
1._______________________
2._______________________
3._______________________
Etc.
reprezentată prin ___________________________, în calitate de
____________________________,
vă rugăm să binevoiţi a ne aproba înscrierea în Registrul Naţional
al Asociaţiilor profesionale ale mediatorilor conform prevederilor art.
24 din Legea 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de
mediator.
Anexăm la această Cerere copii ale următoarele documente:
1. Certificatul de înscriere în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor
aflat la grefa judecătoriei în a cărei circumscripţie teritorială
asociaţia îşi are sediul (conform prevederilor art. 12 alin. 2 din
OG 26/ 2000)
2. Hotărârea judecătorească definitivă si irevocabila de înfiinţare
3. Act doveditor sediu
4. Statut şi Act constitutiv al asociaţiei
5. Certificat de înregistrare fiscală
6. Lista actualizată a membrilor asociaţiilor
Am luat la cunoştinţă faptul că, pentru a fi înscrişi în Registrul
naţional al Asociaţiilor Profesionale ale mediatorilor, un număr de minim
3 (trei) membrii ai asociaţiei noastre trebuie să fie mediatori autorizaţi,
înscrişi ca atare în Tabloul Mediatorilor.
Nume reprezentant __________________________
Semnătura __________________________
Ştampilă __________________________
Preşedintelui Consiliului de Mediere, str. Cuza Vodă nr.64, sector
4, Bucureşti
7.5 Act constitutiv, statut si proces-verbal constituire asociatie in
domeniul medierii
ACTUL CONSTITUTIV AL ASOCIAŢIEI „……………………..”
ART.1 PERSOANELE:
1.........................................., domiciliat în ..........................., str.
............................., nr........bl........, sc......., et....., ap...., judeţul/sectorul
............, cetăţean român, CI seria ......, nr.........., eliberată de
.................., la data de ................, CNP....................................
2..........................................., domiciliat în ..........................., str.
............................., nr........bl........, sc......., et....., ap...., judeţul/sectorul
............, cetăţean român, CI seria ......, nr.........., eliberată de
.................., la data de ................, CNP....................................
3..........................................., domiciliat în ..........................., str.
............................., nr........bl........, sc......., et....., ap...., judeţul/sectorul
............, cetăţean român, CI seria ......, nr.........., eliberată de
.................., la data de ................, CNP....................................
au hotărât constituirea unei asociaţii, pentru promovarea, sprijinirea,
studiul şi practica medierii în România.
ART.2 Asociaţia ................................................................., constituită
prin voinţa de asociere liber exprimată a asociaţilor de mai sus îşi
propune:
- promovarea intereselor mediatorilor autorizati
- promovarea, sprijinirea, studiul şi practica medierii
- popularizarea medierii în ROMÂNIA
- aprofundarea şi înţelegerea procedurii de mediere .
- asigurarea resurselor materiale şi financiare necesare activităţii de
medieremedierii
- organizarea de cursuri de mediere si de specialitate in domeniul
ART.3 Asociaţia va purta numele
de...................................................................................
ART.4 Sediul asociaţiei va fi în localitatea …...,
str……………..,bl……..,sc…..,ap……., judet/sector………
ART.5 Asociaţia va funcţiona pe durată nedeterminată.
ART.6 Patrimoniul iniţial al asociaţiei este alcătuit din aportul în bani al
asociaţilor membri fondatori şi este în valoare de ........ lei, iar odată cu
începerea activităţii va fi sporit în funcţie de necesităţile impuse de
activitatea practică.
Fondurile asociaţiei vor fi constituite prin următoarele modalităţi:
- subvenţii acordate de persoane fizice si juridice din ţară si din
străinătate , inclusiv instituţii , întreprinderi şi organizaţii ale statului
român;
- donaţii;
- cotizaţii ;
- alte resurse materiale şi financiare obţinute în condiţiile legii.
ART.7 Conducerea asociaţiei se realizează de către Consiliul Director,
format din următorii asociaţi:
Nume şi penume Funcţia
- ...................... ........................
- ...................... ........................
- ...................... ........................
ART.8 Persoana împuternicită să desfăşoare procedură de dobândire a
personalităţii juridice, este ..........................................
ART.9 Semnătura persoanei împuternicite
Nume şi prenume în clar ...............................
.........................................................................
STATUTUL AASSOOCCIIAAŢŢIIEEII „„....................................................................................””
CAPITOLUL 1 DISPOZITII GENERALE
ART.1.1 Comitetul de iniţiativă format din persoanele :
1..........................................................
2. ........................................................
3. ........................................................
în calitate de asociaţi fondatori, au hotărât constituirea asociaţiei
.............................................., cu denumirea prescurtată ........., care va fi
menţionată în toate documentele emise de aceasta.
ART.1.2 Asociaţia ................................................................, este
persoană juridică de drept privat , de sine stătătoare , neguvernamentală ,
non profit şi apolitică.
Asociaţia ....................................................................., este
constituită şi funcţionează potrivit prevederilor legii referitoare la
asociaţii şi fundaţii, OG nr.26/2000 republicata, emisă de Guvernul
României.
Asociaţia dobândeşte personalitate juridică la data înregistrării sale
în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor aflat la grefa Judecătoriei
.................................
Asociaţia îşi desfăşoară activitatea în condiţiile şi cu respectarea
legislaţiei în vigoare.
CAPITOLUL 2
ASOCIATII,DENUMIREA SI DURATA ASOCIATIEI
ART.2.1 Asociaţia .........................................................., se
înfiinţează pe baza înţelegerii de punere în comun a unei contribuţii
materiale,a cunoştinţelor şi aportului în muncă pentru realizarea unor
activităţi, înţelegere încheiată între următorii asociaţi:
1.........................................., domiciliat în ..........................., str.
............................., nr........bl........, sc......., et....., ap...., judeţul/sectorul
............, cetăţean român, CI seria ......, nr.........., eliberată de
.................., la data de ................, CNP....................................
2..........................................., domiciliat în ..........................., str.
............................., nr........bl........, sc......., et....., ap...., judeţul/sectorul
............, cetăţean român, CI seria ......, nr.........., eliberată de
.................., la data de ................, CNP....................................
3..........................................., domiciliat în ..........................., str.
............................., nr........bl........, sc......., et....., ap...., judeţul/sectorul
............, cetăţean român, CI seria ......, nr.........., eliberată de
.................., la data de ................, CNP....................................
ART.2.2 Asociaţia va purta numele asociaţia
..............................................................................
ART.2.3 Sediul asociaţiei ........................................................, va fi
în localitatea ....................str..........,bl......,sc...,ap.....,sector-judeţ...............
spaţiu ce nu se va constitui în patrimoniul asociaţiei. Sediul poate fi
ulterior transferat la o altă adresă, prin hotărârea asociaţilor fondatori.
De asemenea, asociaţia ..................................................., poate
constitui în urma hotărârii Consiliului Director, filiale în ţară şi în
străinătate, cu condiţia respectării legislaţiei în materie.
ART.2.4 Asociaţia se constituie pe o perioadă nelimitată,
personalitatea juridică a acesteia poate înceta doar în condiţiile legii şi ale
prezentului Statut.
CAPITOLUL 3
SCOPUL SI OBIECTIVELE ASOCIATIEI
ART.3.1 Asociaţia
................................................................................... are drept scop :
- promovarea intereselor mediatorilor autorizati
- promovarea, sprijinirea, studiul şi practica medierii
- popularizarea medierii în ROMÂNIA
- aprofundarea şi înţelegerea procedurii de mediere .
- asigurarea resurselor materiale şi financiare necesare activităţii de
medieremedierii
- organizarea de cursuri de mediere si de specialitate in domeniul
- e.t.c.
ART.3.2 Pentru realizarea scopului, asociaţia
......................................................., îşi propune ca obiective principale :
- organizarea de seminarii de lucru pentru perfecţionarea tehnicilor de
mediere
- organizarea de conferinţe publice pentru promovarea medierii
- publicări de materiale specifice
- publicitate
- colaborări cu diverse organizaţii, organe ale administraţiei publice şi
persoane fizice.
- colaborarea cu alte organizaţii şi persoane din ţară şi din străinătate.
- atragerea şi acceptarea de sponsorizări şi susţinerea din partea unor
persoane fizice şi juridice
- alte activităţi ce ţin de instituţia justiţiei şi medierii
- infintarea de edituri ,editare reviste si carti
- organizarea de cursuri de specialitate in domeniul medierii(formare de
mediatori ,formare de formatori , negociere , etc)
- consultanta in domeniul medierii
- consultanta de specialitate in domeniul negocierii , arbitrajului
,managementului,etc.
CAPITOLUL 4
PATRIMONIUL ASOCIATIEI
”................................................................”
ART.4.1 Asociaţia
......................................................................................, pentru realizarea
obiectului de activitate şi al scopului propus , va avea următorul
patrimoniu iniţial de ......... lei, în numerar, vărsat integral pe numele şi la
dispoziţia asociaţiei, constituit prin contribuţia asociaţilor fondatori, iar
după acordarea personalităţii juridice, acesta va fi sporit în funcţie de
necesităţile impuse de activitatea practică.
Patrimoniul asociaţiei se va compune din bunuri mobile şi imobile ,
mijloace băneşti obţinute prin contribuţia asociaţilor ,sponsorizări ,
donaţii , daruri, organizarea de activităţi ştiinţifice ,sociale ,culturale şi
sportive în scop şi cu caracter caritabil , subvenţii sau orice alte surse de
venit prevăzute şi admise de lege , obţinute în ţară sau străinătate ,
destinate să folosească exclusiv realizării scopurilor Asociaţiei
.....................................................................
ART.4.2 Contribuţiile şi donaţiile pot fi valorice, bunuri , etc. şi
vor fi înscrise într-un registru special.
ART 4.3 Patrimoniul asociaţiei ............................................., nu
poate fi utilizat în alte scopuri decât acelea prevăzute în prezentul Statut.
Orice act juridic sau operaţiuni contrare nu produc efecte juridice.
ART.4.4 Asociaţia ............................................................., prin
toată activitatea sa, trebuie să asigure conservarea şi menţinerea
patrimoniului sau mărirea acestuia, însă numai cu luarea de garanţii
suficiente şi cu respectarea obiectivelor sale şi ale dispoziţiilor legale în
vigoare.
ART.4.5 Contractele, acordurile, transferurile de numerar şi de
valori ca şi în genere, operaţiunile financiare privind fondurile asociaţiei
.................................................., sunt îndeplinite în baza hotărârii
Consiliului Director.
ART.4.6 Nici unul din asociaţii Asociaţiei
............................................., nu răspunde cu bunurile sau veniturile
proprii pentru angajamentele asumate de asociaţie.
Veniturile asociaţiei provin din :
- dobânzile şi dividendele rezultate din plasarea sumelor disponibile, în
condiţiile legale.
- Venituri realizate din activităţi economice directe.
- Donaţii, sponsorizări sau legate.
- Resurse obţinute de la bugetul de stat şi de la bugetul local.
- Alte venituri prevăzute de lege.
CAPITOLUL 5
ASOCIATII ASOCIATIEI
„....................................................................”
Art.5.1 Poate fi membru asociat al Asociaţiei
......................................, orice persoană indiferent de vârstă, profesie, sex,
naţionalitate, cetăţenie, origine socială, convingeri politice, care nu au
suferit o condamnare cu caracter penal şi care îşi exprimă în scris această
dorinţă.
Art.5.2 Asociaţia ............................................................, poate să-şi
sporească numărul de asociaţi pe parcursul funcţionării sale.
Art.5.3 Asociaţia ....................................................., poate alege
membrii de onoare dintre personalităţile vieţii publice, culturale şi
ştiinţifice, din ţară şi din străinătate.
Membri de onoare prin prestigiul şi renumele lor pot contribui
voluntar la sprijinirea şi realizarea obiectivelor asociaţiei.
ART.5.4 Asociaţia poate retrage calitatea de asociat :
- la cerere,
- prin excludere în următoarele situaţii;
- automat, necesitând decât semnătura împuternicitului
Consiliului Director, în cazul în care membrul respectiv a
suferit o condamnare penală.
- Dacă prin activitatea proprie produce asociaţiei prejudicii
morale sau materiale.
- Dacă se angajează în activităţi ce contravin Statutului şi a
hotărârilor Consiliului Director.
Excluderea se hotărăşte de către Consiliul Director, cu aprobarea
Adunării Generale.
Cel expus poate contesta hotărârea la organismele de conducere ale
asociaţiei , în termen de zece zile de la excludere.
ART.5.5 Drepturile membrilor sunt următoarele:
- de a vota în cadrul Adunării Generale
- de a beneficia de activităţile organizate de către asociaţie
- de a se retrage din asociaţie , dar cu un preaviz adresat Consiliului
Director.
-
ART.5.6 Obligaţiile membrilor asociaţi sunt :
- să respecte Statutul Asociaţiei .....................................................,să se
conformeze hotărârilor luate de către Consiliul Director şi Adunarea
Generală.
ART.5.7 Calitatea de membru este inalienabilă, netransmisibilă la
succesori.
CAPITOLUL 6
CONDUCEREA SI ADMINISTRAREA ASOCIATIEI
ART.6.1 Conducerea Asociaţiei ......................................................,
se realizează prin:
-Consiliul Director, şi
-Adunarea generală.
ART.6.2 Consiliul director este format din ........... membrii,
desemnaţi de Adunarea Generală a Asociaţiei
................................................................., care desemnează
..................................
ART.6.3 Membrii Consiliului Director răspund individual şi
colectiv pentru acţiunile lor care privesc activitatea Asociaţiei
................................................, în faţa Adunării Generale a Asociaţiei.
ART.6.4 Demiterea unui membru sau a întregului Consiliu
Director se face de către Adunarea Generală pe calea votului secret şi
a majorităţii absolute.
ART.6.5 Membrii Consiliului Director, prin hotărârea Adunării
Generale pot primi o retribuţie bănească proporţională cu răspunderea
şi activitatea depusă , al cărei nivel se va stabili de comun acord.
ART.6.6 Consiliul Director va întocmi un buget anual al asociaţiei
......................................................, pe care îl va supune Adunării
Generale.
Bugetul va fi întocmit pe capitole şi articole, distinct sumele pentru
personal, materiale şi cheltuieli diverse.
ART.6.7 La fiecare sfârşit de an calendaristic Consiliul Director va
prezenta un raport de activitate şi un bilanţ al gestiunii în faţa Adunării
Generale.
ART.6.8 Consiliul Director este organ deliberativ în cadrul
asociaţiei şi fiecare membru are drept de vot.
ART.6.9. Atribuţiile Consiliului Director sunt:
- trasează direcţiile de activitate şi urmăreşte modul în care s-au realizat
acestea.
- prezintă Adunării Generale raportul de activitate pentru perioada
anterioară, executarea bugetului de venituri şi cheltuieli, bilanţul
contabil, proiectul bugetului de venituri şi cheltuieli şi proiectul
programelor asociaţilor.
- aprobă schimbarea sediului asociaţiei
- încheie acte juridice în numele şi pe seama asociaţiei
- aprobă organigrama şi politica de personal ale asociaţiei
- decide asupra primirii de membrii de onoare şi alţi membrii noi
- Întreprinde alte măsuri necesare bunei desfăşurări a activităţii
asociaţiei.
- orice alte sarcini, aşa cum sunt prevăzute de OG 26/2000
ART.6.10 În realizarea atribuţiilor sale, Consiliul Director adoptă
hotărâri cu votul majorităţii simple a membrilor asociaţiei .
ART.6.11 Adunarea Generală este condusă de unul din co-
preşedintii asociaţiei sau în lipsa acestuia de persoana împuternicită de
Consiliul Director, împreună cu doi asociaţi şi un secretar care va
întocmi procesul verbal de desfăşurare al Adunării în care se vor
consemna ordinea de zi şi discuţiile purtate.
Adunarea Generală se convoacă după cum urmează:
- la cererea a cel puţin trei membrii din cei cinci ai Consiliului Director.
- La cererea a cel puţin ¼ din numărul membrilor asociaţiei
- În cazuri excepţionale prin dreptul de apel la Adunarea Generală a
asociaţiei pe care îl are fiecare membru al Consiliului Director al
asociaţiei.
- Cel puţin o dată pe an.
ART.6.12 Convocarea Adunării Generale a asociaţiei va fi făcută
în scris şi sub semnătură.
ART.6.13 Actul de convocare al Adunării Generale va fi făcut
public cu cel puţin şapte zile înainte de data convocării , iar în cazuri
excepţionale cu cel puţin trei zile înainte de convocare.
ART.6.14 Adunarea Generală decide asupra :
- admiterii şi excluderii de asociaţi
- asupra drepturilor şi obligaţiilor Consiliului Director, altele decât cele
prevăzute în prezentul Statut.
- stabilirii strategiei şi a obiectivelor generale ale asociaţiei
- aprobării bugetului de venituri şi cheltuieli şi a bilanţului contabil,
descărcarea de gestiune
- înfiinţări de filiale
- dizolvării şi lichidării asociaţiei.
- orice alte atribuţii prevăzute de art.21 din OG 26/2000.
ART.6.15 Cu excepţia deciziilor luate de către Consiliul Director,
care nu necesită consultarea Adunării Generale şi pentru care
Consiliul Director a fost împuternicit, orice decizie se pune în aplicare
numai cu aprobarea a cel puţin jumătate plus unu din numărul celor
prezenţi.
ART.6.16 Adunarea Generală poate hotărî dacă asociaţia, în mod
accesoriu va organiza activităţi cu caracter economic prin intermediul
unor societăţi comerciale, care au ca unic acţionar asociaţia ca
persoană juridică, în virtutea faptului că acestea pot contribui la
realizarea scopului asociaţiei.
ART.6.17 Deciziile privind dizolvarea asociaţiei în alte cazuri
decât cele prevăzute de lege, ori privind schimbarea scopului
asociaţiei, trebuie să întrunească acordul a cel puţin 2/3 din numărul
asociaţilor prezenţi la adunare.
ART.6.18 Hotărârile luate de Adunarea Generală, în limitele legii
sau ale statutului sunt obligatorii şi pentru asociaţii care nu au luat
parte la adunare sau au votat împotrivă.
ART.6.19 Copreşedintii asociaţiei au următoarele atribuţii:
- angajează asociaţia în raporturile cu persoanele juridice sau
fizice, române sau din străinătate , instituţii sau organe de stat.
- asigură conducerea executivă a asociaţiei
- semnează în numele asociaţiei orice contract şi urmăreşte ca
obligaţiile să fie îndeplinite.
- autorizează plăţi pentru asociaţie în numerar sau prin bancă
- poate delega o parte din atribuţiile sale unui alt membru al
asociaţiei, stabilindu-i competenţa şi limita.
- decide după necesităţi angajarea, retribuirea şi concedierea
persoanelor care îndeplinesc diferite activităţi administrative
sau de specialitate
ART.6.20 Ştatele de funcţiuni şi nivelul de salarizare se aprobă de
Consiliul Director.
CAPITOLUL 7
ACTIVITATI ECONOMICO-FINANCIARE
ART.7.1 Gestiunea asociaţiei este controlată de un membru
desemnat de Consiliul Director împreună cu o comisie de cenzori, având
obligatoriu în componenţă un membru cu calitatea de contabil autorizat şi
doi membrii fondatori aleşi de Adunarea Generală şi desemnaţi de
Consiliul Director.
Durata mandatului cenzorului este desemnată de Adunarea
Generală.
Atribuţiile Comisiei de Cenzori sunt de a urmării şi a răspunde de
execuţia financiar contabilă din cadrul asociaţiei şi de a verifica modul în
care este administrat patrimoniul. Comisia de Cenzori va asigura
controlul şi o verificare anuală a activităţii asociaţiei, prezentând rapoarte
asupra rezultatelor, fiind răspunzător de neregulile de care a luat
cunoştinţă şi nu le-a trimis spre informare Consiliului Director sau
Adunării Generale.
Bilanţul contabil de gestiune vor fi întocmite conform legislaţiei
române în vigoare si vor fi prezentate anual Adunării Generale.
ART.7.2 Resursele materiale şi băneşti obţinute de asociaţie vor fi
utilizate după deducerea cheltuielilor efectuate pentru realizarea
scopurilor propuse. Operaţiunile financiare ale asociaţiei se vor putea
efectua numai cu semnătura preşedintelui asociaţiei sau a persoanei
desemnate în acest sens.
CAPITOLUL 8
INCETAREA ACTIVITATII ASOCIATIEI
ART.8.1 Asociaţia se dizolvă si intră în lichidare în următoarele
situaţii:
- prin hotărârea asociaţilor fondatori,
- când asociaţia devine insolvabilă si este nevoită să intre în lichidare,
- când scopul pentru care a fost înfiinţată nu mai poate fi îndeplinit.
ART.8.2 Dizolvarea asociaţiei devine efectivă doar prin votul
majoritar al Consiliului Director.
ART.8.3 Lichidarea patrimoniului asociaţiei se va face de către
persoane împuternicite de către fondatori sau reprezentantul lor direct si
permanent, cu respectarea legii.
La lichidare patrimoniul asociaţiei va fi transferat către alte
asociaţii cu scop similar.
CAPITOLUL 9
DISPOZITII FINALE, DIVERSE
ART. 9.1 Modificarea actului de constituire se face prin votul
majoritar al membrilor Adunării Generale.
ART. 9.2 Asociaţia poate subvenţiona sau susţine material persoane
fizice si juridice care contribuie realizarea obiectivelor statutare.
ART.9.3 Asociaţia poate îndeplini în vederea atingerii scopurilor
prevăzute de prezentul statut, orice alte activităţi permise de legislaţia în
vigoare.
ART.9.4 Asociaţia se poate afilia la organizaţii române sau străine,
naţionale sau internaţionale, cu condiţia respectării scopurilor si
obiectivelor sale, în baza hotărârii Consiliului Director, respectând
legislaţia în materie.
ART.9.5 Pentru realizarea scopului si activităţilor asociaţiei si după caz,
pentru efectuarea controlului financiar anual, asociaţia poate angaja
personal specializat, cu contract de muncă.
ART.9.6 Pentru realizarea scopului si dezvoltarea relaţiilor cu instituţii
având profil asemănător sau un obiect de activitate complementar, din
tara sau străinătate, asociaţia poate încheia prin reprezentanţii săi,
convenţii, protocoale, acorduri, etc.
ART. 9.7 Din prezentul Statut face parte integrala Actul de constituire.
ART. 9.8 Semnătura persoanei împuternicite
Nume şi prenume
________________________
AASSOOCCIIAAŢŢIIAA ……………………………………………………………………………………....PPrroocceess VVeerrbbaall
al Adunării Generale a Asociaţilor
încheiat azi …………..
Au fost prezenţi:
1.........................................., domiciliat în ..........................., str.
............................., nr........bl........, sc......., et....., ap...., judeţul/sectorul
............, cetăţean român, CI seria ......, nr.........., eliberată de
.................., la data de ................, CNP....................................
2..........................................., domiciliat în ..........................., str.
............................., nr........bl........, sc......., et....., ap...., judeţul/sectorul
............, cetăţean român, CI seria ......, nr.........., eliberată de
.................., la data de ................, CNP....................................
3..........................................., domiciliat în ..........................., str.
............................., nr........bl........, sc......., et....., ap...., judeţul/sectorul
............, cetăţean român, CI seria ......, nr.........., eliberată de
.................., la data de ................, CNP....................................
au hotărât constituirea unei asociaţii avand ca scop promovarea,
sprijinirea, studiul şi practica medierii
Ordinea de zi:
- aprobarea înfiinţării Asociaţiei
………………………………………..
- stabilirea numelui, sediului şi a obiectului de activitate
- alegerea Consiliului Director şi a Comisiei de Cenzori
- stabilirea atribuţiilor Consiliului Director, Comisiei de Cenzori
şi a Adunării Generale conform statutului
- diverse
S-a stabilit ca, Consiliul Director să fie format din ...... membrii aleşi
de către Adunarea Generală cu o durată a mandatului de patru ani, să
aibă calitatea de membri fondatori, având următoarea componenţă:
- ............................
- ............................
- ............................
- ............................
S-a trecut la propuneri şi la vot iar in baza propunerilor si a votului s-a
ales si a rezultat urmatoarea componenţă pentru Consiliul Director :
Nume şi prenume funcţia
- ............................... ........................
- ............................. ........................
- ............................. ........................
Obiectul de activitate al Asociaţiei „.................................” a fost
stabilit ca fiind:
- medierea
- promovarea, sprijinirea, studiul şi practica medierii
- popularizarea medierii în ROMÂNIA
- aprofundarea şi înţelegerea procedurii de mediere .
- asigurarea resurselor materiale şi financiare necesare activităţii de
mediere
- etc.
Adunarea Generală, la propunerea domnului ....................., a
stabilit ca atribuţiile Adunării Generale, Consiliului Director şi Comisiei
de Cenzori să fie cele stipulate în OG 26/2000, republicată, privind
asociaţiile şi fundaţiile.
S-a stabilit ca persoana împuternicită să se ocupe cu ducerea la
îndeplinirea a formalităţilor de dobândire a personalităţii juridice să fie
domnul-doamna ....................................
Semnăturile asociaţilor:
1. ...........................
2. ...........................
3..............................
7.6 Lista furnizorilor de formare in domeniul medierii
Cursurile de formare a mediatorilor derulate de catre furnizorii de
formare avizati de catre Consiliul de Mediere se finalizeaza cu examen,
organizat in conformitate cu prevederile Standardului de formare si ale
dispozitiilor Consiliului de Mediere.
Absolventilor examenului li se va elibera de catre Consiliul de Mediere,
Certificatul de absolvire, prin care se atesta indeplinirea conditiilor art 7
lit. f din Legea 192/2006, in vederea dobandirii calitatii de mediator
autorizat pentru a exercita profesia de mediator.
Lista furnizorilor avizati de catre Consiliul de Mediere (actualizata la
13.01.2009):
1.SC.Human ToolKit SRL, Str. Emanoil Chinezul, nr.11, bl.H3, sc.2,
ap.3, Localitate:Craiova, Judet: Dolj, Telefon: 0727.950.926, Fax:
0757.710.017,
E-mail: [email protected], Website: www.human-toolkit.ro
2.Centrul Regional de Facilitare si Negociere, Str. Podisului nr.5,
Localitate: Iasi, Judet: Iasi Cod 700620, Telefon: 0232 254 502, Fax:
0232 254 503, E-mail: [email protected], Website: www.rfnc.ro
3.SC Adsum SRL, Bd. 1 Decembrie 1918 no. 124/54, Localitate: Cluj-
Napoca, Cod 400326, Judet: Cluj, Tel. 0743 158 373, E-mail:
[email protected], Website: www.adsum.ro
4.SC Eumonde Mediation SRL , Str. Austrului, nr. 12, ap. 2, sector 2,
Localitate: Bucuresti, Tel/ Fax: 021 642 24 52 , E-mail:
[email protected], Website: www.edumonde.ro
5.Fundatia pentru Schimbări Democratice, Bucuresti, Tel/Fax: 021
318 90 77, E-mail: [email protected] ; [email protected], Website:
www.fdc.org.ro
6. Asociatia pentru Dialog si Solutionarea Disputelor, Pta Unirii,
nr.2A, etj.4, ap.22, Iasi, Judetul.Iasi
7. Asociatia Centrul de Mediere Craiova, Str. Romul, Bl.T3, Sc.B-C,
Craiova, Judetul Dolj, Telefon: 0351-411199, 0251-419980,Fax: 0251-
419980, E-mail: [email protected] , Website: www.mediere.ro
8.Asociatia Pro Medierea, Str. Radu de la Afumati, nr 50 A, Sector 2,
Bucuresti, Telefon: 0213155764, Fax: 0213155764, E-mail:
[email protected] Website: www.promedierea.ro,
www.mediere.org.ro
VIII. Bibliografie selectiva
1. Curs de formare a mediatorilor SC HUMAN TOOLKIT SRL
CRAIOVA, Mihai Ghervase 2009
2. Modalitati alternative de solutionare a conflictelor ADR ,Sustac si
Ignat , editura Universitara 2008
3. Medierea Standarde si proceduri , Sustac, Danilet si Ignat, editura
Universitara 2009
4. Contracte civile si comerciale , Francisc Deak si Stanciu Carpenaru
5. Codul de etica si deontologie profesionala a mediatorului
6. Legea 192/2006 cu privire la mediere
7. Directiva 52/2008/CE a Parlamentului European si Consiliul
Europei
8. Manualul formatorilor –Centrul de Mediere Craiova
9. Legea medierii , comentarii si explicatii ,Flavius George Pancescu ,
editura CH Bek , 2008
10. www.medierea.ro, www.lexignat.ro, www.human-toolkit.ro
Titular de disciplină, Lect. univ. dr.Claudiu Ignat