sisteme juridice comparate

53
SISTEME JURIDICE COMPARATE 1. CLASIFICAREA IN DREPTUL COMPARAT Orice clasificare slujeste la repartizarea unui ansamblu de obiecte in categorii, pe baza unor criterii comune. Cel dintai obiectiv al stiintei dreptului comparat, ca disciplina autonoma, este de a repartiza multitudinea ordinilor juridice contemporane intr-un numar limitat de sisteme juridice. Intrucat aceasta repartizare trebuie sa aiba un sens, problema esentiala a oricarei clasificari este aceea a criteriilor dupa care va fi facuta gruparea obiectelor. Teoretic, exista numeroase criterii posibile. Practic, numai criteriile capabile sa indice caracteristicile veritabile ale obiectelor care trebuie clasificate au o valoare semnificativa. A. primul curent a inceput atunci cand A. Schleicher a explicat inrudirea lingvistica prin teoria arborelui genealogic (Stammbaumtheorie). Potrivit acestei teorii, din trunchiul indo-european alcatuind “limba-mama”, s-au desprins, prin ramificari succesive, “limbile-fiice”, dintre care mai multe s-au ramificat la randul lor. Pornind de la limbile “limbile-fiice” el a incercat sa reconstituie “limba-mama”. B. Al doilea curent a fost pregatit, intr-o anumita masura, de gramatica generala care nu furnizase criterii de clasificare istorice, ci morfologice. Clasificarea tipologica nu avea sa se bazeze pe raporturile de filiatie istorica a limbilor, ci pe natura procedeelor morfologice folosite. Friedrich von Schlegel, inca din 1808, cercetand 1

Upload: margarit-georgeta

Post on 02-Feb-2016

69 views

Category:

Documents


1 download

DESCRIPTION

sisteme juridice comparate

TRANSCRIPT

Page 1: SISTEME JURIDICE COMPARATE

SISTEME JURIDICE COMPARATE

1. CLASIFICAREA IN DREPTUL COMPARAT

Orice clasificare slujeste la repartizarea unui ansamblu de obiecte in categorii, pe baza unor criterii comune. Cel dintai obiectiv al stiintei dreptului comparat, ca disciplina autonoma, este de a repartiza multitudinea ordinilor juridice contemporane intr-un numar limitat de sisteme juridice. Intrucat aceasta repartizare trebuie sa aiba un sens, problema esentiala a oricarei clasificari este aceea a criteriilor dupa care va fi facuta gruparea obiectelor. Teoretic, exista numeroase criterii posibile. Practic, numai criteriile capabile sa indice caracteristicile veritabile ale obiectelor care trebuie clasificate au o valoare semnificativa.

A. primul curent a inceput atunci cand A. Schleicher a explicat inrudirea lingvistica prin teoria arborelui genealogic (Stammbaumtheorie). Potrivit acestei teorii, din trunchiul indo-european alcatuind “limba-mama”, s-au desprins, prin ramificari succesive, “limbile-fiice”, dintre care mai multe s-au ramificat la randul lor. Pornind de la limbile “limbile-fiice” el a incercat sa reconstituie “limba-mama”.

B. Al doilea curent a fost pregatit, intr-o anumita masura, de gramatica generala care nu furnizase criterii de clasificare istorice, ci morfologice. Clasificarea tipologica nu avea sa se bazeze pe raporturile de filiatie istorica a limbilor, ci pe natura procedeelor morfologice folosite. Friedrich von Schlegel, inca din 1808, cercetand genealogia limbilor indo-europene, incearca sa creeze o tipologie generala a limbilor. Acest curent a fost intarit de crearea gramaticii comparate a limbilor indo-europene datorita lui Franz Bopp si a lucrarilor sale care acordau un mare rol metodei comparative.

2. IZVOARELE DREPTULUI SI IERARHIA LOR

Izvoarele dreptului si ierarhia lor constituie o problema fundamentala. In primul rand, fiindca aplicarea corecta a metodei comparative cere o cunoastere exacta a izvoarelor ordinilor juridice straine ce sunt comparate. Apoi, o problema fundamentala si pentru macrocomparare, deoarece izvoarele de drept constituie un element determinant datorita faptului ca ele influenteaza orice ordine juridica.

Pluralitatea tipurilor de drept arata deja ca izvoarele lor nu pot fi totdeauna aceleasi, ca nu poate exista un singur tip de izvor de drept. Macro-compararea trebuie sa lamureasca problemele privind definirea acestui element determinant, pluralitatea si ierarhia izvoarelor de drept si cauzele variatiilor lor.

1

Page 2: SISTEME JURIDICE COMPARATE

Eterogenitatea formelor pe care le pot lua izvoarele dreptului in diverse ordini de drept este atat de considerabila incat trebuie sa ne intrebam ce se cuvine sa intelegem prin acest termen. In macro-comparare, izvor de drept este orice element, factor sau act, indiferent de forma, ce prescrie o regula obligatorie pentru membrii unei societati date. Indiferent de forma sa, pentru ca izvorul de drept poate lua aspectul unei legi, al unui decret, al unei judecati, al unei reguli cutumiare, al unei reguli dedusa dintr-o conceptie etica, al unui precept facand parte dintr-o religie revelata, al unei credinte magice sau sacre, al unor obiceiuri si moravuri etc. Cu alte cuvinte, obiceiurile sau regulile de drept cutumiar ale societatilor zise primitive, la fel ca, de exemplu, Coranul si Sunna pentru musulmani, sunt izvoare ale dreptului, cu acelasi titlu ca dispozitiile Codurilor pentru noi sau anumite judecati ale Tribunalelor pentru englezi. Eterogenitatea formelor este indiferenta atata vreme cat izvorul respectiv stabileste reguli care indeplinesc conditiile proprii notiunii de drept in macrocomparare. Eterogenitatea formelor se explica prin diversitatea tipurilor de drept, iar aici inca distanta ce separa ordinile de drept autonome de cele simbiotice joaca un rol important din doua motive. In primul rand, fiindca in cadrul ordinilor de drept autonome, data fiind specializarea functiilor juridice, se pot deosebi usor izvoarele formale, fie ca e vorba de ordini juridice din sistemele anglo-american, european-continental sau sovietic. In unele ordini de drept traditionale si cu deosebire in sistemul islamic, izvoarele sunt de asemenea, bine deosebite intre ele, in ciuda complexitatii lor. Dimpotriva, in societatile zise primitive, unde dreptul se confunda cu moravurile si cutuma, nu exista izvoare formale in sensul ca nu exista institutie sau autoritate competenta spre a le stabili. Al doilea motiv al diferentelor se datoreaza lipsei de claritate privind izvoarele reale ale dreptului ce caracterizeaza unele ordini juridice autonome. Acestea devin complet obscure in ce priveste majoritatea ordinilor de drept simbiotice si indeosebi in privinta societatilor zis primitive. Marile deosebiri separand intre ele ordinile juridice ale sistemelor autonome si moderne nu il impiedica pe comparatist sa le inteleaga. Comparatistii apartinand sistemului european-continental au inteles fara prea mare greutate izvoarele sistemului anglo-american, in ciuda caracterului lor bizar pentru ei si invers. Intelegerea izvoarelor ordinilor de drept traditionale si ale celor primitive pune, de altfel, probleme diferite. Orice ordine juridica este rezultatul unei pluralitati de izvoare ce se intrepatrund si concureaza la formarea unei reguli de drept. Acest adevar banal poate fi constatat in ordinile de drept ale tuturor sistemelor juridice, indiferent ca e vorba de sisteme moderne sau traditionale. La aceasta regula nu exista decat o singura exceptie; ordinile juridice ale societatilor asa zise primitive. Totusi, in cadrul fiecarui drept, nu toate izvoarele ce ii sunt proprii pot avea aceeasi importanta in elaborarea normei juridice. Dimpotriva, in fiecare ordine huridica, fiecare izvor are propriile lui caracteristici si propriile-i functii. Lucru ce pune problema cooperarilor, concursului lor, adica problema ierarhiei izvoarelor dreptului. Prin ierarhie trebuie sa se inteleaga ordinea de prioritate ce guverneaza raporturile si precizeaza importanta pe care orice ordine juridica o atribuie fiecaruia dintre izvoarele sale in elaborarea regulii de drept. Ierarhia ce presupune

2

Page 3: SISTEME JURIDICE COMPARATE

adesea o tensiune intre diversele izvoare nu este vizibila, formala si clar definita in toate sistemele juridice.

3. IZVOARELE DREPTULUI IN DIVERSE SISTEME JURIDICE

Unele izvoare fac din legea scrisa izvorul principal si au o dubla ierarhie. Prima este ierarhia izvoarelor insele: Codurile si legile scrise se afla in varf. Celelalte izvoare, cutuma si jurisprudenta, au o importanta secundara. In principiu, orice drept ar trebui sa se gaseasca in Codurile si in legile ce abroga izvoarele anterioare. Victima principala a fost cutuma, suprimata sau marginalizata in fapt. In toate aceste ordini de drept, existenta cutumei este secundara, limitata, mai degraba exceptionala si reglementata in principiu de catre ordinile de drept ale sistemului european-continental. Rolul jurisprudentei este mai insemnat si mai complex, deoarece Tribunalele nu se pot limita la aplicarea simpla a legii. Prin interpretarea extensiva sau chiar deformanta, Tribunalele participa in mod activ si mai mult sau mai putin pe fata, dupa ordinile juridice, la evolutia, la modernizarea si chiar la elaborarea normelor. In Franta, dominatia scolii exegetilor a impiedicat mult timp stiinta juridica sa recunoasca rolul creator sau inovator al jurisprudentei. Totusi, de timpuriu, jurisprudenta franceza si-a asumat curajos rolul pe care i-l incredinta Portalis (Leontin-Jean Constantinesco-Tratat de drept comparat. Metoda comparativ). In Germania, in afara catorva rare exceptii, jurisprudenta a fost foarte timida pana la cel de-al doilea razboi mondial. De atunci, Tribunalele germane s-au angajat mult mai curajos pe calea novatoare si creatoare.

A doua ierarhie se afla in interiorul legii scrise capatand forma piramidei legislative: constitutie, lege, decret, regulament, decizie etc. oricare ar fi diferentele de amanunt, toate ordinile juridice ale sistemului european-continental au aceleasi izvoare si aceeasi ierarhie.

Sistemul sovietic poseda aceleasi izvoare. Totusi, Tribunalele, simple anexe ale puterii, nu au prin ele insele nici un rol novator sau creator. Functia lor este de a aplica strict legea. La randul ei, ierarhia legislativa este destul de instabila deoarece, Constitutia este flexibila si complexa, datorita faptului ca diverse organe ale puterii au competenta de a stabili diverse reglementari si decizii a caror valoare juridica poate varia. Situatia este mai limpede in tarile din est care au mostenit o traditie clara in aceasta materie, ca si in materie de drept in general.

In ciuda catorva asemanari inrudite, izvoarele de drept si ierarhia lor in sistemul anglo-american reprezinta o imagine destul de originala, rod al originalitatii istoriei dreptului englez. Sursa pricipala este Common Law, deci ansamblul de reguli de drept stabilite de Tribunalele regale de-a lungul vremurilor. Equity, cel de-al doilea izvor istoric, este format de ansamblul regulilor elaborate de Chancery. Volumul sau este mai redus, iar existenta sa presupune si se explica prin Common Law, caruia ii este un corectiv si un element aditional. In sfarsit, Statute law, in ciuda progresului sau cantitativ din ce in ce mai mare, continua sa fie socotita ca un izvor mai curand secundar.

3

Page 4: SISTEME JURIDICE COMPARATE

4. IZVOARELE DREPTULUI VARIAZA IN FUNCTIE DE SISTEMELE JURIDICE

Aceasta scurta enumerare a izvoarelor anumitor sisteme juridice dezvaluie marea lor eterogenitate si faptul ca toate ordinile juridice facand parte din acelasi sistem au acelasi tip de izvoare juridice. Urmarea e ca izvoarele dreptului variaza de la un sistem la altul, deci, de la un tip de drept la altul, oricare ar fi, de altfel, variatiile de detalii privind izvoarele dreptului ordinilor juridice apartinand aceluiasi sistem. Pluralitatea izvoarelor dreptului pune problema ierarhiei lor care variaza de asemenea de la un sistem juridic la altul. De altfel, fiecare tip de drept poseda de asemenea un tip de izvor al dreptului care ii este propriu.

5. POZITIA SI ROLUL JUDECATORULUI IN SISTEMUL ANGLO-AMERICAN

Pozitia inalta si rolul original de care s-au bucurat si se bucura judecatorii englezi nu pot fi apreciate decat in functie de nasterea si de insasi dezvoltarea dreptului englez. De altminteri, cei doi factori, judecatorii si dreptul englez, sunt atat de strans legati istoric incat nu pot fi conceputi separat. Astfel, pozitia si rolul remarcabil al judecatorilor se explica prin natura lucrurilor. In Anglia, de pe vremea cuceririi normande nu exista nici un corp de drept uniform, nici cutume corespunzatoare normanzilor, nici o putere legislativa. Curtile superioare adunate la Londra au reusit sa asimileze toate problemele juridice fundamentale. Aceste Curti dispuneau de un numar redus de judecatori, deveniti repede profesionisti si bucurandu-se de o mare autoritate. Prin mijlocirea functiilor lor juridice, ei au elaborat de fapt, Common Law si Equity, deci, un corp de principii alcatuind fundamentul dreptului englez datorita tehnicii precedentului. Tot judecatorii acestor Curti l-au dezvoltat in continuare, l-au largit, l-au imbunatatit si adaptat, datorita tehnicii distinctiilor. Amploarea extraordinara luata de functia legislativa de un secol si mai ales dupa cel de-al doilea razboi mondial, face ca o masa foarte importanta a dreptului englez sa fie astazi alcatuita de legi elaborate de Parlament. Acest fapt n-a schimbat nici teoria, nici sentimentul judecatorilor englezi, dupa care legea nu este decat un izvor secundar al dreptului, de natura exceptionala, deoarece, ea nu face decat sa aduca adaosuri sau corective corpului principal al dreptului englez. De aici si interpretarea restrictiva a Statute Law-ului precum si ideea ca doar aplicarea de catre Tribunale a legii il introduce definitiv in corpul dreptului englez.

Curtile superioare au reusit sa creeze in Anglia o adevarata putere judiciara, adica o putere independenta din punct de vedere politic. In trecut, aceasta putere a jucat repede un rol eminent in crearea si apararea libertatilor si drepturilor fundamentale.

In prezent, unii cred ca existenta unei puteri judiciare independente “poate constitui o contrapondere utila aliantei realizata astazi intre Guvern si Parlament”(R. David-Les grandes systemes).

4

Page 5: SISTEME JURIDICE COMPARATE

In nici o alta ordine juridica, judecatorii nu au jucat un rol atat de neasteptat si de remarcabil. Departe de a se limita numai la a indeplini functia principala, adica sa rezolve conflictele, judecatorii englezi au sfarsit prin a exercita o adevarata putere legislativa oculta, elaborand si dezvoltand, pe cale judiciara, corpul de drept unitar care este dreptul englez. In sfarsit, aparatoare ale libertatilor contra abuzului de putere, Curtile superioare alcatuiesc o veritabila putere cu adevarat independenta. Judecatorii sunt numiti de putere, dar sunt alesi din cadrul unei elite. Ei sunt inamovibili si nici macar nu pot fi avansati, ca sa-si pastreze independenta. Rezultatul acestui sistem s-a cristalizat sub forma unor judecatori de o mare calitate profesionala, de o perfecta probitate si independenta politica. Independenta judecatorului englez constituie un adevarat model.

6. POZITIA SI ROLUL JUDECATORULUI IN SISTEMUL EUROPEAN-CONTINENTAL

Ei nu pot fi apreciati decat in functie de forma dreptului, anume de legea scrisa, existand anterior si stabilita de o putere legislativa complet separata de judiciar. Faptul ca legea scrisa constituie de la marile codificari de la sfarsitul secolului al XVIII-lea izvorul principal, daca nu unic, de drept explica de ce functia cea mai importanta a judecatorului nu este de a crea dreptul , ci de a-l aplica pentru a rezolva conflictele. Sarcina sa principala este de a descoperi solutia justa, prin interpretarea legii. Exercitiul acestei puteri este inchis de judecatorul continental intr-un cadru bine delimitat de lege, opera a unei alte puteri, care ii lasa, in principiu, o libertate restransa. Intr-adevar, legiuitorul are o libertate larga spre a stabili cadrul legii. Spre deosebire de dreptul englez, activitatea jurisprudentei continentale se dezvolta tocmai in limitele acestui cadru. Totusi, acest lucru nu inseamna ca rolul unui judecator se reduce la o aplicare mecanica a legii. El are un rol creator nu numai ca sa umple lacunele, ci adesea si ca sa le modifice. Adaptand un text vechi unei situatii noi, jurisprudenta reinnoieste sensul legii scrise in anumite puncte precise. Plecand de la texte scrise, jurisprudenta face acest lucru prin procesul de interpretare corectiva, extensiva sau deformanta.

Arta subtila a interpretarii, devenita o adevarata stiinta, a variat si variaza in timp, dar si in spatiu, de la o tara la alta. Cu toate acestea, metoda de interpretare variaza mai curand in amanunt atunci cand e vorba de ordini juridice facand parte din acelasi sistem, in timp ce ea variaza fundamental de la un sistem juridic la altul.Pozitia judecatorilor acestui sistem se caracterizeaza prin faptul ca ei au primit o solida formatie universitara si profesionala, ca sunt numiti pe viata, cu cateva exceptii, ca ei se bucura de privilegiul inamovibilitatii ce constituie garantia cea mare a independentei lor. Dupa bazele statului democratic, judecatorii alcatuiesc o putere diferita printre cele trei. Totusi, judecatorii continentali n-au izbutit sa devina o putere judiciara veritabila in stare sa le tina in sah pe cele doua, ca in Marea Britanie. Cu toate acestea, independenta lor fata de putere este asigurata in mare masura. Judecatorii sunt slujitorii legii, dar e vorba de legi democratice, opera a unei puteri legiuitoare anonime, independente, intemeiata pe vointa poporului,

5

Page 6: SISTEME JURIDICE COMPARATE

exprimata de o pluralitate de partide si controlata de alegeri libere. Caracterul democratic al acestor legi rezulta din consens. In acest sistem, judecatorii nu sunt instrumentele oarbe ale unei puteri arbitrare, ci slujitorii independenti ai unor legi democratice. Nici o ideologie oficiala sau oculta, nici chiar cea crestina, de care au uitat, nu-i calauzeste, nici un organ manipulat de putere sau de vreun partid unic. Judecatorul este singur cu constiinta sa in fata legii care este prestabilita si cu conceptia pe care el si-o face despre ea, in toata impartialitatea, libertatea si cinstea. Acest judecator este deasupra partilor in cauza, chiar daca una dintre ele este insasi puterea sau administratia ori agentii sai. Independenta judecatorilor in fata puterii poate fi considerata drept o caracteristica a sistemului european-continental.

7. SISTEM JURIDIC SI CIVILIZATIE

Ca arhetipuri categoriale ce reunesc ordinile juridice inrudite, sistemele juridice nu sunt, la prima vedere, decat constructii ale spiritului. Totusi, un examen mai aprofundat ne permite sa constatam ca ele poseda de asemenea, un fundament istoric. Intr-adevar, fiecare sistem juridic este expresia unei civilizatii diferite. Aceasta legatura fundamentala dintre sistemul juridic si civilizatie, care a ramas ascunsa comparatistilor, a fost stabilita prin intermediul societatilor alcatuind suportul ordinilor juridice.

Aparent autonome, ordinile juridice sunt in realitate puternic legate de structura si de istoria societatii, deci de tribul, etnia, populatia, poporul sau natiunea, ale carei raporturi juridice le reglementeaza. Dar, la randul lor, aceste societati nu sunt nici ele autonome. Prin Weltanschauung-ul civilizatiei din care fac parte, si deci ele reflecta imago mundi, imago societatis si imago hominis, prin scara lor de valori sociale.

Raporturile pe care orice societate le intretine cu civilizatia careia ii corespunde explica, pe de o parte, inrudirea juridica ce leaga ordinile juridice ce fac parte din acelasi sistem juridic si, pe de alta parte, diferentele ce separa ordinile juridice apartinand unor sisteme juridice diferite, deoarece societatile respective apartin unor civilizatii diferite. In acest mod, este dezvaluita insusirea deosebita a civilizatiilor, ca mari unitati istorice ingloband o serie de societati, si, prin aceasta, ca fundament final al sistemelor juridice.

Dupa studiile cele mai recente, cuvantul “civilizatie” apare pentru prima data intr-o brosura pe care marchizul Mirabeau, tatal tribunului, a publicat-o in 1756. Cuvantul avea sa faca o mare cariera in Anglia, in Germania si, mai ales, in Franta. In contextul societatii occidentale din secolul al XVIII-lea, ale carei state nu se indoiau ca reprezinta avangarda progresului umanitatii, civilizatia nu se putea sa fie decat una, aceea pe care o reprezentau ele insele. Ideea ca puteau exista si alte civilizatii nu a aparut decat la sfarsitul secolului al XVIII-lea si la inceputul secolulului al XX-lea.

Cunoscut cu mult inainte si folosit de unii filosofi francezi in secolul al XVIII-lea, termenul va fi utilizat din ce in ce mai mult in Germania in sens de civilizatie, ca ansamblu istoric, dar, mai ales, referindu-se la partea sa cea mai

6

Page 7: SISTEME JURIDICE COMPARATE

importanta, la creatiile spirituale, artistice si stiintifice. Paralel, termenul de civilizatie, va desemna mai mult experienta materiala, tehnicile, instrumentele si institutiile unei societati.

Specialistii moderni ai istoriei civilizatiilor, coplesiti de complexitatea fenomenului de civilizatie, au renuntat, ca Spengler, sa-i dea o definitie. Chiar nici Toynbee n-a precizat niciodata ce intelege prin civilizatie. Numai dupa felul in care foloseste termenul se poate deduce ca, in ce-l priveste, civilizatia este “un spatiu istoric inteligibil al actiunii istorice”, intainzandu-se pe un interval de timp si pe o bucata de spatiu si ale carei elemente sunt solidare.

Civilizatiile sunt ansambluri care:“1. au acoperit o arie geografica relativ intinsa fata de epoca respectiva in

care ele vor fi aparut, cuprinzand mai multe etnii sau mai multe state organizate; 2. au realizat o anumita unitate a moravurilor, tehnicilor, artelor, credintelor

si care,3. dezvoltandu-se de-a lungul unei durate in general superioara a doua

milenii, au trecut prin principalele faze ale unei aceleiasi scheme de evolutie politica.”

Aceasta definitie dezvaluie caracteristicile pe care trebuie sa le posede orice civilizatie pe trei planuri: spatial, structural si temporal. Pentru subiectul nostru, este important cel de-al doilea plan.

Fiecare civilizatie se caracterizeaza de asemenea, printr-o scara de valori proprii, elaborate, ordonate si ierarhizate propriului sau Weltanschauung, deci dupa propriile sale optiuni majore, viziuni si finalitati. Fiind de fapt asamblari de societati, civilizatiile nu au o existenta autonoma, diferita de cea a societatilor, popoarelor si natiunilor pe care le inglobeaza.

Societatea este conceputa de catre Islam ca o comunitate de credinciosi; ca o piramida de caste, avand fiecare morala sa, drepturile si indatoririle sale de catre hinduism; ca o comunitate puternic integrata si care topeste individul intreg, de catre civilizatia Africii negre; ca o asamblare destul de solida, de persoane libere, putand totdeauna sa puna in discutie structurile sociale, de catre civilizatia occidentala; ca un furnicar de muncitori supusi, de catre sovietici; ca un reflex al ordinii cosmice, ce trebuie pastrata respectand ordinea naturala a lucrurilor, cultul stramosilor datorita impacarii, de catre civilizatia traditionala chineza.

Civilizatia traditionala chineza concepe omul ca un membru integrat intr-o comunitate puternic legata de cultul stramosilor si intr-o societate careia trebuie sa-i apere armonia prin concilierea si respectarea ordinii naturii. Pentru civilizatia traditionala din Africa neagra, omul nu este un individ autonom, ci o fiinta complet integrata in comunitate, singura care are o existenta autonoma, care ii impune indatoririle si care ii confera ceea ce s-ar putea numi drepturi.

Or, diversele civilizatii si sisteme juridice se deosebesc intre ele si se opun tocmai datorita modului de a concepe aceste notiuni. A fost una din greselile filosofiei grecesti ca si ale filosofiei moderne de a presupune ca existau idei elementare comune tuturor societatilor si tuturor oamenilor. Sunt, cu siguranta, idei elementare, structuri si institutii comune tuturor societatilor si tuturor oamenilor.

7

Page 8: SISTEME JURIDICE COMPARATE

Ele se explica prin unitatea naturii umane care nu cuprinde fenomenul civilizatie. Acestea din urma se diferentiaza tocmai prin aceea ca gandesc conceptele si valorile amintite in perspective si finalitati radical deosebite.

8. CIVILIZATIE SI SISTEM JURIDIC

Din faptul ca sistemele juridice sunt arhetipuri categoriale, ce grupeaza ordinile juridice inrudite, rezulta ca fiecare dintre ele este unic, fiind caracterizat de un ansamblu specific de elemente determinante. Fiecare reprezinta un tip specific de drept, si anume, tipul caracterizat prin elementele determinante comune ordinilor juridice inrudite. Asadar, apartenenta societatilor si ordinilor juridice la un tip de civilizatie sau altul, permite clasificarea lor intr-un sistem juridic sau altul. In acest fel, sistemele juridice nu sunt doar simple arhetipuri categoriale; ele sunt de asemenea, expresia in plan juridic a Weltanschauung-ului, a conceptelor, a finalitatilor si valorilor civilizatiei de care sunt legate ordinile juridice pe care le inglobeaza.

Exista un sistem juridic european-continental, pentru ca exista o civilizatie occidentala; exista un sistem juridic islamic, pentru ca exista o civilizatie islamica; exista un sistem anglo-american, probabil intemeiat pe o ramura a civilizatiei europene.

Daca se admite ipoteza ca sistemele juridice sunt expresia juridica a civilizatiilor ce le slujesc de suport, atunci, trebuie sa admitem de asemenea, alte doua concluzii. Pe de o parte, asa cum istoria natiunilor devine din ce in ce mai inteligibila daca o concepem in cadrul civilizatiilor respective, lumea juridica contemporana poate fi mai bine inteleasa daca este conceputa ca un ansamblu de sisteme juridice.

9. SISTEM SI CIVILIZATIE ANGLO-AMERICANA

Exista de asemenea, un sistem juridic anglo-american si atunci trebuie sa ne intrebam daca el se bazeaza pe o civilizatie proprie, deci, daca exista o civilizatie anglo-americana deosebita de civilizatia accidentala.

Este evident ca, in sensul larg al termenului, civilizatia anglo-americana face parte din civilizatia occidentala.

In sfarsit, de mai multe secole, istoria engleza a incetat de a mai fi continentala, indreptandu-se hotarata catre cucerirea economica si politica a lumii. Intr-adevar, revolutia industriala, ce a avut loc in Marea Britanie, combinata cu puterea sa maritima si coloniala, va face din ea in cursul secolului al XIX-lea si inceputul secolului al XX-lea prima putere economica, industriala, tehnica, coloniala si politica a lumii. Ea a imprimat Statelor Unite anumite caracteristici.

Dupa cel de-al doilea razboi mondial, Statele Unite au devenit de departe prima putere a lumii, pe cand Marea Britanie devenea o putere slaba de ordinul al doilea. Raporturile politice si economice dintre cele doua puteri au fost complet rasturnate. Plecata de la fundamentele unei civilizatii europene marginale,

8

Page 9: SISTEME JURIDICE COMPARATE

fecundata de o Mare Britanie insulara, America s-a dezvoltat din ce in ce mai mult ca un fel de ramura diferita a civilizatiei occidentale, exagerand unele din trasaturile sale, neluand in seama altele.

Totodata, in alte domenii, originalitatea sistemului englez ramane evidenta ca, de exemplu, in domeniul izvoarelor dreptului, notiunilor, conceptelor si rationamentului juridic.

10. TRATATUL PRIVIND STABILITATEA, COORDONAREA SI GUVERNANTA IN CADRUL UNIUNII ECONOMICE SI MONETARE

Tratatul privind stabilitatea, cordonarea si guvernanta in cadrul Uniunii Economice si Monetare, cunoscut si sub numele de “Tratatul fiscal european”, este, odata cu intrarea sa in vigoare, una dintre formele de cooperare consolidata intre statele membre si cea mai recenta masura spre atingerea obiectivelor U.E.

Geneza Tratatului priveste efectele crizei economico-financiare mondiale pe fondul careia multe dintre statele UE au avut si au un deficit bugetar excesiv, cu grave consecinte in plan economic, social si politic. Astfel, Tratatul urmareste in principal introducerea unei “reguli privind un buget echilibrat”.

Tratatul a fost semnat la Bruxelles la data de 2 martie 2012 de catre 25 de state membre ale Uniunii Europene din cele 27 de state. Marea Britanie si Cehia au refuzat semnarea acestui tratat.

11. PARTILE CONTRACTANTE

Potrivit art. 15 din Tratatul privind stabilitatea, coordonarea si guvernanta in cadrul Uniunii Economice si Monetare, statele membre ale Uniunii Europene, altele decat partile contractante, pot adera la contract. Aderarea produce efecte de la data depunerii instrumentului de aderare la depozitar, care informeaza celelalte parti contractante in acest sens. Dupa autentificarea de catre partile contractante, textul Tratatului in limba oficiala a statului membru aderent, care este, de asemenea, o limba oficiala si o limba de lucru a institutiilor uniunii, se depune in arhivele depozitarului ca text autentic al prezentului Tratat.

12. INTRAREA IN VIGOARE A TRATATULUI

Tratatul va intra in vigoare la 1 ianuarie 2013, dupa ce va fi fost ratificat de cel putin 12 state contractante din zona euro sau in prima zi a lunii urmatoare ratificarii de catre cel de-al doisprezecelea stat membru al zonei euro, aplicandu-se data care intervine mai intai [art. 14 alin (2)].

Tratatul trebuie ratificat de catre partile contractante in parlamentele nationale pentru a putea fi aplicat in conformitate cu cerintele lor constitutionale. Depozitarul instrumentelor de ratificare este Secretariatul General al Consiliului Uniunii Europene [art. 14 alin.(2)].13. OBIECTIVUL TRATATULUI

9

Page 10: SISTEME JURIDICE COMPARATE

Obiectivul tratatului este consolidarea pilonului economic al uniunii economice si monetare prin adoptarea unui set de regului care au ca scop promovarea disciplinei bugetare prin intermediul unui pact bugetar, consolidarea coordonarii politicilor economice si imbunatatirea guvernantei in zona euro, sprijinind astfel atingerea obiectivelor Uniunii Europene privind cresterea economica si durabila, ocuparea fortei de munca, competitivitatea si coeziunea sociala [art. 1 alin. (1)].

Astfel, avand in vedere deficitele bugetare excesive ale statelor UE din ultimii ani si consecintele dramatice ale acestora, Uniunea Europeana a considerat necesara existenta unui pact bugetar intre Uniune si statele membre, prin care sa se exercite o mai stransa supraveghere in ceea ce priveste echilibrarea bugetelor. Totodata, acest pact bugetar pleaca de la prevederile art. 126 TFUE si de la Pactul de stabilitate si de crestere revizuit.

In ceea ce priveste obiectivul pe termen mediu, specific statului respectiv, partile contractante asigura convergenta rapida catre obiectivul pe termen mediu stabilit pentru fiecare dintre ele. Calendarul pentru realizarea acestei convergente va fi propus de catre Comisia Europeana, fiind luate in considerare riscurile pentru sustenabilitate specifice fiecarei tari.

Mai mult, in cazul in care se inregistreaza abateri fata de aceste nivele, se va declansa automat un mecanism de corectie, ce trebuie introdus in legislatia nationala de fiecare stat membru.

Totodata, regulile prevazute la art. 3 alin (1) produc efecte in dreptul intern al partilor contractante cel tarziu in termen de un an de la intrarea in vigoare a prezentului tratat, prin intermediul unor dispozitii cu forta juridica obligatorie si caracter permanent, de preferinta constitutionale, sau garantand in alt mod respectarea si aderarea pe deplin la acestea pe tot parcursul proceselor bugetare nationale.

14. NEINDEPLINIREA OBLIGATIILOR TRATATULUI

Neindeplinirea obligatiilor prevazute la art. 3 alin. (2), altfel spus, netranspunerea in legislatia nationala a acestor obligatii, atrage sesizarea Curtii de Justitie a Uniunii Europene in conditiile art. 8 alin. (1) din Tratat.

Hotararea Curtii de Justitie are caracter obligatoriu pentru partile implicate in procedura, care iau toate masurile necesare pentru a se conforma hotararii intr-un termen stabilit de Curtea de Justitie.

Nerespectarea hotararii acestei instante poate duce la o sanctiune financiara de maximum 0,1% din PIB-ul tarii respective, fie plata unei sume forfetare, fie a unei penalitati cu titlu cominatoriu adecvate situatiei, in conditiile art. 8 alin. (2).

In domeniul datoriei publice, Tratatul vine cu noi reglementari care, desi sunt justificate ca avand drept scop imbunatatirea coordonarii planificarii privind contractarea datoriei publice a statelor semnatare, au drept efect restrangerea

10

Page 11: SISTEME JURIDICE COMPARATE

suveranitatii fiscale, in consecinta, transferarea competentei in domeniul datoriei publice de la nivel national suprastatal.

15. COORDONAREA POLITICILOR ECONOMICE SI CONVERGENTA (Titlul IV)

Pe baza coordonarii politicilor economice, astfel cum este definita in Tratatul privind functionarea Uniunii Europene, partile contractante se angajeaza sa colaboreze in directia unei politici economice care sa incurajeze buna functionare a Uniunii Economice si Monetare si cresterea economica prin intermediul unei convergente si al unei competitivitati sporite. In acest scop, partile contractante intreprind actiunile si masurile necesare in toate domeniile esentiale pentru buna functionare a zonei euro. Armonizarea la acquis-ul global presupune intelegerea, acceptarea si insusirea valorilor, a principiilor comunitare si a scopului globalizarii, dar si a spiritului acestui proces la scara planetara.

16. FISCALITATEA, POLITICA FISCALA SI UNIUNEA EUROPEANA

Constituirea fondurilor comune banesti necesare intregii comunitati, intregii societati, se realizeaza prin anumite instrumente care sunt denumite astazi, indeosebi, impozite si taxe bugetare, dar care au o existenta milenara si tin de dreptul recunoscut statului de a institui taxe si impozite pentru constituirea respectivelor fonduri. Asadar, impozitele si taxele tin de realitatea cotidiana a fiecarui individ, iar consecintele reglementarii si aplicarii lor intereseaza intreaga societate.

Astfel, intelegem prin fiscalitate fenomenul complex, pluridisciplinar, inclusiv juridic, constituit din totalitatea impozitelor si taxelor prevazute in legislatia fiscala si care are la baza un ansamblu de masuri si actiuni, intreprinse de stat printr-o politica fiscala adecvata, in scopul realizarii functiilor social-economice ale statului.

Fiscalitatea are, totusi, de foarte multa vreme, o imagine negativa. Ea este considerata de catre contribuabili drept o forma de constrangere exercitata de stat.

Totusi, trebuie retinut ca fiscalitatea este obiectiv necesara in orice societate, deoarece constituie, din punct de vedere politico-economic, instrumentul prin care statul de drept intervine in economie pentru corectarea unor deficiente ale pietei sau pentru a redistribui veniturile si resursele.

Impozitele si taxele, componente ale fiscalitatii, au un dublu rol in economia si societatea moderna: resursa financiara si parghie fiscala. Impozitele nu mai reprezinta doar modalitati de procurare a resurselor financiare la dispozitia autoritatilor publice, ci si instrumente de influentare a vietii economico-sociale in sensul dorit. Aceasta, deoarece prin reglementarea sferei de cuprindere, prin dimensionarea bazei de impozitare, prin sistemul de cote practicate, prin facilitatile

11

Page 12: SISTEME JURIDICE COMPARATE

fiscale acordate etc., autoritatile publice vizeaza obtinerea unor finalitati de ordin economic si social.

Fiscalitatea este indisolubil legata de prerogativa statului de a institui si reglementa impozite si taxe, iar aceasta prerogativa, acest drept a fost mult timp considerat ca apartinand exclusiv fiecarei entitati statale. Asadar, acest drept de a institui si incasa impozite pe un anumit teritoriu a fost denumit suveranitate fiscala, sau cu alte cuvinte, competenta exclusiva a statului in domeniul fiscal, drept pe care nu-l imparte cu nimeni.

Mai mult, regimurile diferite de impozitare practicate in state diferite, pot determina contradictii extrateritoriale, dintre care, cea mai cunoscuta este dubla impunere internationala.

Fiscalitatea este si elementul specific prin care se face aplicarea politicii fiscale.

Potrivit literaturii de specialitate, politica fiscala nu trebuie confundata cu fiscalitatea, intrucat raportul dintre cele doua este specific celui dintre genul proxim si diferenta specifica. Astfel, genul proxim este reprezentat de politica fiscala, in timp ce diferenta specifica este relevata de fiscalitate.

In aceeasi ordine de idei, se considera ca fiscalitatea reprezinta doar abordarea juridica a politicii fiscale, in sensul ca nu cuprinde perspectiva economica asupra instrumentelor fiscale.

Potrivit literaturii de specialitate, politica fiscala reprezinta ansamblul deciziilor de natura fiscala luate de factorul decident politic, in scopul asigurarii resurselor financiare destinate finantarii nevoilor publice si al realizarii unor finalitati de natura economico-sociala, in conditiile in care, asupra economiei actioneaza diferiti factori.

De asemenea, politica fiscala se dezvolta in stransa legatura cu politica financiara a statului.

Politica bugetara reprezinta procesul de stabilire si ierarhizare a prioritatilor economico-sociale la nivelul autoritatilor de decizie (centrale sau locale), concretizat in structurarea si dimensionarea cheltuielilor publice. Politica bugetara se constituie intr-un complex de actiuni complementar politicii fiscale, ambele tipuri de politici reprezentand elemente de interventionism ale statului in scopul modelarii evolutiilor economico-sociale dintr-o tara.

Politica fiscala este o componenta a politicii bugetare, si anume, componenta sa esentiala, deoarece, politica bugetara nu poate fi conceputa a se construi fara luarea in considerare a masurilor pe linie fiscala.

Astfel, politicii fiscale, ca parte integranta a politicii bugetare a unui stat, ii revin sarcini bine definite:

a) conceperea sistemului general de impozite si taxe;b) stabilirea nivelului general si particular al fiscalitatii (presiunii fiscale);c) colectarea la timp si in cuantumul preconizat a platilor directe si indirecte

ale contribuabililor, cu costuri aferente cat mai mici;d) prevenirea si combaterea evaziunii fiscale si a fraudei fiscale.

12

Page 13: SISTEME JURIDICE COMPARATE

Cat priveste competentele conferite Uniunii Europene de catre statele membre, respectiv, competentele pe care le exercita in continuare statele membre, enumeram:

1) Competenta exclusiva a Uniunii Europene;2) Competenta exclusiva a statelor membre;3) Competenta partajata intre Uniunea Europeana si statele membre.Veniturile, cheltuielile, echilibrul bugetar, deficitul bugetar, excedentul

bugetar, bugetul sunt instrumente ale politicii fiscale ce pot fi analizate atat din perspectiva economica, cat si din perspectiva juridica. Astfel, din punct de vedere economic, veniturile bugetare si cheltuielile publice pot fi analizate in termeni cantitativi, in timp ce aceleasi instrumente pot fi analizate din perspectiva juridica, in baza unor repere calitative.

Astfel, prin aderarea la Unininea Europeana, statele membre au renuntat in favoarea acesteia la o parte din suveranitatea lor, atat “interioara”, cat si “exterioara”.

In literatura de specialitate se evidentiaza ca problema repartizarii competentelor in materie fiscala intre Uniune si statele membre trebuie rezolvata prin raportarea distincta la domeniul impozitelor indirecte si respectiv la domeniul impozitelor directe, intrucat situatia se prezinta diferit.

Spre exemplu, statele membre pot stabili cota de impunere in materie de TVA cu respectarea limitelor minime impuse de directiva in materie sau la nivelul accizelor percepute la nivel national, cu respectarea limitelor minime de accizare prevazute de directiva in materie (Directiva 2008/118/CE privind regimul general al accizelor).

Totodata, intr-o prima etapa, armonizarea a luat forma suprimarii totale a taxelor vamale intracomunitare, urmata de adoptarea unui tarif vamal comun si de eradicarea taxelor si masurilor cu efect echivalent taxelor vamale, realizandu-se o uniune vamala.

Totodata, literatura de specialitate retine oportunitatea unui impozit unic european, in contextul complexitatii armonizarii fiscale la nivelul Uniunii Europene, proces care reprezinta alinierea regulilor normative in domeniul taxelor si impozitelor percepute pe teritoriul statelor membre in vederea diminuarii si, daca este posibil, eliminarii efectelor negative pe care le produc sistemele de impozitare diferite intre statele membre ale pietei comune.

17. SISTEME JURIDICE COMPARATE IN REGIMUL JURIDIC AL LIBEREI CIRCULATII

Obiectul studiului de fata il reprezinta unele modificari si completari de ultima ora ale regimului juridic al liberei circulatii pe teritoriul tarii noastre a cetatenilor statelor membre ale Uniunii Europene, Spatiului Economic European si a cetatenilor Confederatiei Elvetiene, regim juridic care isi are sediul in Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 102/2005 privind libera circulatie pe teritoriul Romaniei a cetatenilor statelor membre ale Uniunii Europene, Spatiului Economic

13

Page 14: SISTEME JURIDICE COMPARATE

European si a cetatenilor Confederatiei Elvetiene, cu modificarile si completarile care au aparut prin adoptarea Legii nr. 80/2011 si ale carei reglementari sunt supuse analizei de fata.

Ideea de baza de la care am pornit este aceea de a vedea daca noile reglementari introduse prin Legea nr. 80/2011 sunt compatibile cu prevederile Directivei nr. 2004/38/CE privind libera circulatie si rezidenta a cetatenilor Uniunii Europene si membrilor de familie pe teritoriul statelor membre, precum si, atunci cand se impune, modul de raportare a acestora la regimul juridic al strainilor in Romania. Apreciem ca se impune si analiza modului de raportare la regimul juridic actual al strainilor in Romania, avand in vedere evolutia acestei institutii a dreptului international privat prin prisma diferitelor reglementari ale notiunii de “strain”, pe parcursul ultimilor ani, in tara noastra, dupa cum vom vedea in cele ce succed.

Aceasta notiune a fost din nou modificata prin intrarea in vigoare a Legii nr. 157/2011 pentru modificarea si completarea unor acte normative privind regimul strainilor in Romania, fiind exclusi din campul de aplicare a notiunii de “strain” si cetatenii elvetieni, fiind corelate astfel cele doua acte normative (ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 194/2002 si Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr 102/2005).

Asadar, putem deduce concluzia ca a fost limitat domeniul de aplicare al notiunii de “strain” la persoanele care detin alta cetatenie decat cea a unui stat membru al Uniunii Europene, al Spatiului Economic European sau a cetatenilor Confederatiei Elvetiene.

18. ASPECTE DE DREPT COMPARAT PRIVITOARE LA NOTIUNEA DE “STRAIN”

Din punctul de vedere al dreptului comparat, in doctrina se arata ca, pe plan international, nu a fost data o definitie general acceptata a notiunii de “strain”. Astfel, se mentioneaza ca, in Germania, Legea strainilor din 1990 prevede, in art. 2 alin. (1) ca au statutul de strain acele persoane fizice care nu sunt germani in sensul art. 166 din Constitutie, iar potrivit acesteia sunt germani persoanele care detin cetatenia germana, precum si refugiatii de origine etnica germana, sotii acestora si descendentii lor, care s-au stabilit si au fost primiti pe teritoriul statului german.

In Franta, Ordonanta nr. 45-2658/1945 precizeaza ca sunt considerati straini toate persoanele care nu au nationalitatea frnceza, fie ca au nationalitate straina, fie nu au nici o nationalitate.

In Austria, Legea nr. 838/1992 referitoare la regimul strainilor defineste strainul ca fiind o persoana care nu are cetatenie austriaca.

In Grecia, Legea nr. 1975/1991 stabileste ca este considerat strain orice persoana care nu are cetatenia greaca sau persoana fara cetatenie.

Legea imigrarii din 1990 (IMMACT 90) din Statele Unite ale Americii defineste notiunea de strain ca fiind persoana care nu este cetatean sau national al Statelor Unite, definitia referindu-se la toti cetatenii straini din Statele Unite ale Americii, indiferent daca au o sedere temporara sau permanenta. Aceeasi lege mai

14

Page 15: SISTEME JURIDICE COMPARATE

defineste si notiunile de imigrant si neimigrant, precizandu-se de asemenea ca aceste din urma definitii apartinand dreptului american se mai gasesc si in legile strainilor din statele care apartin sistemului common law cum ar fi: Australia, Canada, Marea Britanie, Noua Zeelanda.

Asadar, desi pe plan international nu a fost data o definitie general acceptata a notiunii de “strain”, totusi, pe plan european, s-a reusit aceasta, prin intermediul Conventiei de Aplicare a Acordului de la Schengen, semnata la 19 iunie 1990 unde in art. 1 se arata ca prin “strain” se intelege ”orice alta persoana decat cetatenii statelor membre ale Comunitatilor Europene”.

Decizia nr. 896/ 2006/CE a Parlamentului European si a Consilului din 14 iunie 2006 de stabilire a unui regim simplificat de control al persoanelor la frontierele externe, bazat pe recunoasterea unilaterala de catre statele membre a anumitor permise de sedere eliberate de Elvetia si de Lichtenstein in scopul tranzitului pe teritoriul lor (astfel, textul art. 1 statueaza: “Prezenta decizie stabileste un regim simplificat de control al persoanelor la frontierele externe, bazat pe recunosterea unilaterala de catre statele membre a permiselor de sedere eliberate de Elvetia si Lichtenstein resortisantilor tarilor terte care intra sub incidenta obligativitatii vizelor in temeiul Regulamentului (CE) nr. 539/2001 ca fiind echivalente ale vizelor lor uniforme sau nationale in scopul tranzitului”).

19. SISTEME JURIDICE COMPARATE IN REGIMUL JURIDIC AL ASIGURARILOR DE SANATATE

Asigurarea de sanatate in sistemul asigurarilor sociale de sanatate din Romania, in conditiile legii, alte asigurari de sanatate incheiate pe teritoriul statelor membre care produc efecte pe teritoriul Romaniei sau al statelor cu care Romania a incheiat documente internationale in domeniul sanatatii, in conditiile prevazute de respectivele documente internationale, sau orice alta asigurare de sanatate care acopera, pe teritoriul Romaniei, cel putin riscurile acoperite de asigurarile de sanatate in sistemul asigurarilor sociale de sanatate din Romania”.

Conform aceleiasi expuneri de motive, se mentioneaza ca a fost necesara inlocuirea vechii sintagme “asigurare de sanatate recunoscuta in sistemul asigurarilor sociale de sanatate din Romania” cu cea de “asigurare de sanatate” pentru a se putea include in aceasta din urma atat asigurarea de sanatate recunoscuta in sistemul asigurarilor sociale de sanatate din Romania, cat si orice alte asigurari de sanatate incheiate pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene care produc efecte pe teritoriul tarii noastre sau asigurari de sanatate incheiate pe teritoriul altor state, nemembre ale Uniunii Europene, dar cu care Romania a incheiat documente internationale in domeniul snatatii.

Facem precizarea ca in cuprinsul Directivei nr. 2004/38/CE se foloseste expresia “asigurare medicala completa”, fara ca aceasta sa fie explicitata in mod concret, fiind lasata astfel la latitudinea statelor destinatare ale acestei directive modul de implementare a intelesului expresiei de “asigurare medicala completa”,

15

Page 16: SISTEME JURIDICE COMPARATE

singura conditie impusa fiind aceea ca asigurarea medicala sa fie valabila pe teritoriul statului membru gazda, in conditiile stabilite de acesta.

20. SISTEME JURIDICE COMPARATE IN REGIMUL JURIDIC AL DREPTULUI MUNCII

“Statut de lucrator”- prin aceasta se intelege “situatia cetatenilor Uniunii Europene care desfasoara pe teritoriul Romaniei activitati dependente sau activitati independente, in conditiile legii”.

In cadrul expunerii de motive se arata ca statutul de lucrator este consacrat in art. 7 alin. 3 din Directiva nr. 2004/38/CE si ca acesta nu se bucura de o corespondenta in legislatia nationala aplicabila in materie. Apreciem ca aceasta asertiune nu este pe deplin exacta deoarece sediul materiei “statutului de lucrator” se regaseste in art. 7 alin. (1) lit. a) si in alin. (3), acesta din urma reglementand doar situatiile in care un cetatean al Uniunii Europene isi mentine statutul de lucrator chiar daca nu mai desfasoara o activitate salariala sau o activitate independenta.

Art. I pct. 6 al legii modifica continutul art. 5 alin. (3) astfel: “Viza de intrare pentru membrii de familie care nu sunt cetateni ai Uniunii Europene se acorda, la cerere, de misiunile diplomatice si oficiile consulare ale Romaniei, cu aprobarea prealabila a Centrului National de Vize din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, in termen de 48 de ore si fara plata taxelor consulare”, spre deosebire de vechea reglementare care arata ca “Misiunile diplomatice si oficiile oficiile consulare ale Romaniei acorda persoanelor prevazute la alin. (2) viza de intrare pe teritoriul Romaniei”. Se observa ca a fost reglementata intr-un mod mai strict, din punct de vedere al termenului de eliberare, modul in care poate fi obtinuta viza pentru membrii de familie care nu sunt cetateni ai Uniunii Europene, ceea ce, este un fapt benefic pentru solicitanti, desi, la aceasta data, mai este necesara, in mod suplimentar si aprobarea prealabila a Centrului National de Vize.

21. RAPORTURILE JURIDICE COMERCIALE SI IMPLICATIILE ACTUALULUI COD CIVIL CU PRIVIRE LA APLICABILITATEA, IN ROMANIA, A CONVENTIEI DE LA NEW YORK (1958)

Romania a aderat la Conventie prin Decretul nr. 186/1961, publicat in “Buletinul oficial” nr. 19 din 24 iulie 1961. Aderarea s-a facut cu urmatoarele rezerve: ”Romania va aplica Conventia la diferendele rezultate din raporturi de drept contractuale sau necontractuale care sunt considerate comerciale de catre legislatia sa nationala. Romania va aplica Conventia la recunoasterea si executarea sentintelor date pe teritoriul unui alt stat contractant. In ce priveste sentintele date pe teritoriul unor state necontractante, Romania va aplica Conventia numai pe baza reciprocitatii stabilite prin intelegere intre parti”.

Prima rezerva presupune ca in Romania pot fi recunoscute si executate in temeiul Conventiei numai acele hotarari arbitrale straine care sunt pronuntate in

16

Page 17: SISTEME JURIDICE COMPARATE

litigii care rezulta din raporturile de drept contractuale sau necontractuale care sunt considerate de legislatia nationala a Romaniei ca fiind comerciale.

Autorii au definit dreptul comercial ca fiind :”un ansamblu de norme juridice de drept privat care sunt aplicabile raporturilor juridice izvorate din savarsirea actelor juridice, faptelor si operatiunilor, considerate de lege ca fapte de comert, precum si a raporturilor juridice la care participa persoane care au calitatea de comerciant”.

La intrarea in vigoare a Codului civil, termenii si expresiile din legislatia civila si comerciala in vigoare se inlocuiesc cu termenii si expresiile corespondente din Codul civil.

Situatia notiunii de acte si fapte comerciale din perspectiva actualului Cod civil: ulterior intrarii in vigoare a Codului civil si abrogarii Codului comercial, nu mai sunt reglementate actele si faptele comerciale. Ceea ce se poate regasi in noua reglementare este doar reglementarea actelor si faptelor profesionistilor , categorie mai larga care include, dupa cum am aratat, si comerciantii. Dar, in afara de acest criteriu subiectiv, al autorului anumitor acte si fapte, in noul Cod civil nu exista o enumerare a unor fapte sau acte echivalente actelor de comert, obiective anterior reglementate de Codul cmercial.

Cum problema raportului juridic comercial se suprapune peste aceea a delimitarii ramurii de drept comercial din perspectiva noii legislatii, este dificil de sustinut in actualul context normativ faptul ca raporturile juridice comerciale mai au o identitate proprie, distincta de raporturile juridice civile sau cele ale profesionistilor in genere.

Noul Cod civil a modificat radical conceptia de ansamblu asupra materiei, optand, dupa modelul Codurilor civile italian, elvetian si, mai recent, olandez, pentru o conceptie monista de reglementare a raporturilor de drept privat. Pentru a respecta aceasta perspectiva, totalitatea reglementarilor privitoare la persoane, relatiile de familie si relatiile comerciale au fost incorporate in Codul civil, diviziunea traditionala in raporturi civile si raporturi comerciale nu a mai fost mentinuta si au fost consacrate diferentieri de regim juridic in functie de calitatea de profesionist, respectiv, non-profesionist a celor implicati in raportul juridic obligational.

Daca se considera ca modificarea consta in schimbarea referirii la raporturile de drept comercial cu referirea la categoria mai larga a raporturilor juridice profesioniste (sau de dreptul profesionistilor), practic, ar insemna ca Romania a largit categoria actelor si faptelor fata de care accepta aplicarea Conventiei de la cele comerciale la cele in care sunt parti profesionistii. Aceasta ar fi de asemenea, o renuntare –de aceasta data in parte- la rezerva initiala si o largire a domeniului de aplicare in Romania a Conventiei.

Mai mult, daca s-ar avea in vedere eventuala modificare implicita a rezervei Romaniei la Conventie in sensul referirii pe viitor la raporturile juridice civile sau a celor dintre profesionisti, se ridica intrebarea daca o astfel de rezerva mai poate fi valabila din perspectiva art. I.3 din Conventie, care se refera expres la posibilitatea formularii de rezerve cu privire la raporturile juridice comerciale, iar nu la alte

17

Page 18: SISTEME JURIDICE COMPARATE

tipuri de raporturi juridice. Astfel, art. I. 3 din Conventie dispune ca un stat contractant ”(…)va putea, de asemenea, sa declare ca va aplica Conventia numai la diferendele rezultate din raporturi de drept, contractuale sau necontractuale, care sunt considerate comerciale de legea nationala.”

22. SISTEME JURIDICE COMPARATE IN REGIMUL JURIDIC AL REZIDENTEI

Cetatenii Uniunii Europene care intra pe teritoriul Romaniei si sunt in cautarea unui loc de munca beneficiaza de drept de rezidenta pentru o perioada de pana la 6 luni de la data intrarii, fara indeplinirea vreunei conditii suplimentare. Observam ca s-a marit pana la 6 luni acest drept de rezidenta, fara indeplinirea vreunei conditii, singura cerinta fiind aceea a cautarii unui loc de munca pe teritoriul Romaniei.

Dreptului de rezidenta in Romania, pentru o perioada mai mare de 3 luni de zile si in cazul membrilor de familie ai unui cetatean roman cu domiciliul sau resedinta in Romania, aceasta pe langa ipoteza deja existenta referitoare la posibilitatea acordarii dreptului de rezidenta in Romania, pentru o perioada mai mare de 3 luni, in cazul membrilor de familie ai unui cetatean al Uniunii Europene.

Art. I pct. 20 a completat art. 17 din Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 102/2005 in sensul introducerii termenelor de valabilitate a certificatelor de inregistrare pentru cetatenii Uniunii Europene care solicita un drept de rezidenta in Romania pentru o perioada de peste 3 luni, aceste termene putand fi de 5 ani sau pentru perioade mai mici de 5 ani, dar nu mai putin de un an.

In mod similar, valabilitatea cartilor de rezidenta permanenta, atat pentru cetatenii Uniunii Europene care au o rezidenta continua si legala pe teritoriul Romaniei pentru o perioada de cel putin 5 ani, cat si pentru membrii de familie ai unui cetatean al Uniunii Europene care nu sunt membrii ai Uniunii Europene, dar care au o rezidenta continua pe teritoriul Romaniei pentru o perioada de cel putin 5 ani este de 10 ani de la data emiterii, cu exceptia celor care se elibereaza persoanelor cu varsta de pana la 14 ani, a caror valabilitate este de 5 ani de la data emiterii, conform formei actuale a art. 24 alin. (2) din Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 102/2005.

Art. I pct. 26 a modificat art. 21 alin. (1) lit. b) pct iii care se refera la mentinerea valabilitatii dreptului de rezidenta al membrilor de familie care nu au cetatenia Uniunii Europene pe toata perioada pentru care cetateanul Uniunii Europene, ai carei membri de familie sunt, are rezidenta in Romania, precum si pana la implinirea termenului la care pot beneficia de rezidenta permanenta, in cazul sotilor, daca se desface sau se anuleaza casatoria cu conditia ca “desfacerea casatoriei sa se datoreze unor circumstante deosebit de dificile, precum faptul ca, sotul/sotia care nu are cetatenia Uniunii Europene a fost victima violentei domestice in timpul casatoriei”.

Continuitatea sederii nu este afectata de absente temporare care nu depasesc un total de 6 luni pe an sau de absente de durata mai lunga in vederea indeplinirii

18

Page 19: SISTEME JURIDICE COMPARATE

serviciului militar obligatoriu ori de o absenta de maximum douasprezece luni consecutive determinata de motive importante, precum sarcina si nasterea, boli grave, studiile sau formare profesionala ori detasarea in alt stat membru sau intr-o tara terta.

Din punctul nostru de vedere, in cazul precizat la alin. (6), apreciem ca intentia legiuitorului roman a fost aceea de a usura posibilitatea de obtinere a rezidentei permanente si, ulterior, a cetateniei romane pentru persoanele care au o alta cetatenie decat cea romana, dar au origini romane si sunt nascuti pe teritoriul tarii noastre. Situatia acestor persoane este similara cu cea a fostilor cetateni romani care inainte de data de 22 decembrie 1989 au pierdut cetatenia romana din motive neimputabile lor sau aceasta cetatenie le-a fost ridicata fara voia lor, precum si la descendentii acestora pana la gradul II. Astfel, acestia au posibilitatea dobandirii cetateniei romane, la cerere, cu pastrarea cetateniei straine si stabilirea domiciliului in tara sau cu mentinerea acestuia in strainatate. Aceasta poate fi facuta daca indeplinesc conditiile prevazute in Legea cetateniei romane nr. 21/1991, cu exceptia a doua conditii: cea referitoare la termenele de 8, respectiv 5 ani de domiciliu necesar pe teritoriul Romaniei, precum si a cea privitoare la cunoasterea Constitutiei Romaniei si a imnului national (pe care se presupune ca le cunosc).

23. DIPLOMATIA PREVENTIVA, CA MIJLOC DE RESPECTARE A DREPTULUI INTERNATIONAL

Dreptul international public are o dubla functionalitate: el formeaza baza juridica pentru o administrare corecta a relatiilor internationale si, totodata, reprezinta un instrument de realizare a politicii externe a statelor, un rol important in acest demers avandu-l activitatea diplomatica a fiecarui stat.

Eficacitatea diplomatiei depinde de scopurile si sarcinile politicii externe, de modul in care se pun acestea in practica, astfel incat relatiile dintre state sa se realizeze in bune conditii si sa se evite conflictele internationale. Totodata, practica diplomatica trebuie sa se infaptuiasca in limitele reglementarilor internationale, dreptul diplomatic avand o influenta directa asupra politicii externe a statelor, care trebuie sa tina cont de obligatiile rezultate din normele acestuia.

Importanta diplomatiei preventive in reglarea relatiilor internationale din anumite domenii:

Rolul dreptului international de baza juridica si instrument al diplomatiei preventive, reiese din faptul ca destinatia sa principala este de a indeplini functia coordonatoare in relatiile internationale si de stabilire a standardelor de conduita pentru participantii la aceste relatii, in diferite domenii.

Din cercetarea diverselor sectoare ale vietii internationale, se constata ca diplomatia preventiva are aptitudinea de a rezolva multe din problemele care pot sa afecteze buna desfasurare a relatiilor interstatale, daca aceasta se realizeaza potrivit normelor dreptului international public si are in vedere necesitatea prevenirii diferendelor internationale.

19

Page 20: SISTEME JURIDICE COMPARATE

Un prim domeniu in care se poate observa ca o corecta aplicare a diplomatiei preventive ar fi dus la evitarea situatiilor de alterare a relatiilor internationale in domeniu, cat si a conditiilor de viata ale omului, ale dezvoltarii civilizatiei viitorului il constituie corecta intrepretare a dreptului natiunilor la autodeterminare.

Un alt domeniu in care diplomatia preventiva joaca un rol important , il constituie apararea si conservarea mediului, intrucat, poluarea indelungata, precum si alti factori perturbatori care sunt, in principal, rezultatul activitatii agresive omului asupra sistemelor naturale, au determinat acumularea problemelor ecologice contemporane, care presupun o dizarmonie accentuata intre mediul creat de om si cel natural, cu riscuri mari de alterare a relatiilor internationale in domeniu, din cauza deteriorarii conditiilor de viata ale omului si influentei negative asupra dezvoltarii civilizatiei viitorului. Fata de aceste realitati, numeroase conventii, ca instrumente ale diplomatiei preventive, au caracter universal sau regional, tind sa preintampine poluarea si alti factori perturbatori sau sa reduca riscurile acesteia si consecintele negative ale accidentelor ecologice.

In conformitate cu normele dreptului international, statele trebuie sa adopte reglementarile necesare pentru a preveni, a reduce efectele si a sanctiona faptele de poluare a mediului, asigurand astfel protectia si conservarea resurselor naturale, in conformitate cu dispozitiile din conventiile internationale cu caracter universal ori regional.

Comisia de Drept Internationala a O.N.U. a lucrat, incepand cu anul 1971, la elaborarea proiectului Conventiei referitoare la folosirea cursurilor de apa in alte scopuri decat navigatia, activitate care a durat mai mult de 20 de ani. Pornind de la importanta asigurarii necesarului de apa potabila pe Pamant, Conventia subliniaza ca dreptul international are menirea de temei juridic si instrument in prevenirea conflictelor posibile, fiind astfel un instrument in prevenirea conflictelor posibile, un instrument al diplomatiei preventive si in acest domeniu.

Unul dintre cele mai importante roluri ii revine diplomatiei preventive in lupta cu terorismul international, statele democratice fiind preocupate sa gaseasca cele mai eficiente metode de lupta impotriva acestui flagel, care actioneaza prin metode obscure, dispunsnd de numeroase mijloace si de vaste retele raspandite in anumite state, ceea ce il face sa fie deosebit de periculos.

Terorismul nu are un punct central de comanda, insa beneficiaza de mari resurse materiale si umane si actioneaza in diverse domenii: armata, aviatie sau marina localizabile, ori obiective economice sau militare usor de identificat, fiind astfel un “inamic imposibil”, pentru a carui riposta trebuie create instrumente noi si metode diferite de cele clasice, privind sanctionarea unor asemenea fapte.

In situatia in care actele de terorism au caracter limitat si consecintele mai reduse, statul-victima poate sa adopte masuri legitime cu caracter nemilitar: politice, economice sau diplomatice.

Diplomatia preventiva are un rol important si in ce priveste executarea tratatelor internationale din diferite domenii ale vietii internationale, cum ar fi cele de dezarmare, cele privind drepturile si libertatile fundamentale ale omului, cele care reglementeaza modul de organizare si functionare a unor organizatii

20

Page 21: SISTEME JURIDICE COMPARATE

internationale interguvernamentale, tratatele referitoare la dreptul marii ori din alte domenii ale vietii internationale.

De asemenea, exercitarea in mod corespunzator a diplomatiei preventive permite folosirea celor mai potrivite mijloace si metode de rezolvare pasnica a litigiilor dintre state, prin folosirea de mijloace politico-diplomatice (negocierile, bunele oficii, medierea, ancheta internationala), ori prin mijloace cu caracter jurisdictional (arbitrajul, efectuat de Curtea Permanenta de Arbitraj de la Haga sau de alte organe arbitrale ad-hoc, si justitia internationala, realizata de Curtea Internationala de Justitie si alte instante jurisdictionale cu competente speciale, cum ar fi Tribunalul pentru Dreptul Marii, Curtea de Justitie a Uniunii Europene, Curtea Europeana a Drepturilor Omului si Curtea Interamericana a Drepturilor Omului), astfel incat, diferendele aparute intre state sa nu duca la stari conflictuale, care sa altereze relatiile internationale, ori la escaladarea violentelor de orice fel.

24. CONVENTIA PRIVIND DREPTURILE OMULUI

Dreptul international umanitar, intr-o forma mai mult sau mai putin dezvoltata, s-a afirmat in legatura cu aparitia si dezvoltarea normelor cutumiare si conventionale de purtare a razboaielor. Evolutia acestui capitol al dreptului international dupa 1648 este dominata de ideea ca nu le este permis beligerantilor sa foloseasca forta peste limitele necesare realizarii scopului razboiului si ca nu sunt permise acele forme de violenta care nu sunt absolut necesare pentru obtinerea victoriei.

Se poate afirma, ca intreaga perioada istorica ce a precedat crearea Organizatiei Natiunilor Unite, preocuparile pentru drepturile omului au avut un caracter limitat si circumstantiat la anumite aspecte. Astfel, in conditiile Pactului Ligii Natiunilor, document care nu a interzis razboiul ci numai l-a conditionat de indeplinirea prealabila a unor incercari de conciliere, au existat anumite tendinte de a promova documente internationale care sa asigure protectia drepturilor omului, in legatura cu unele aspecte specifice.

Asa de pilda, alaturi de continuarea preocuparilor pentru elaborarea unor norme umanitare in cadrul regulilor admise de purtare a razboiului au fost promovate noi initiative pe linia elaborarii dreptului international penal, a sanctionarii unor fapte deosebit de grave care periclitau interesele intregii comunitati internationale.

Odata cu adoptarea Cartei Natiunilor Unite, problemele drepturilor omului s-au putut afirma pentru prima data in intreaga lor plenitudine, dat fiind faptul ca insasi Carta ONU proclama in art. 1 pct 3, ca unul dintre scopurile organizatiei, acela de a realiza cooperarea internationala in rezolvarea problemelor internationale cu caracter economic, social, cultural sau umanitar in promovarea si incurajarea respectarii drepturilor omului si a libertatilor fundamentale pentru toti, fara deosebire de rasa, sex, limba sau religie.

Sub egida ONU au fost elaborate remarcabile documente internationale si, in primul rand, Declaratia Universala a Drepturilor Omului din 10 decembrie 1948; au

21

Page 22: SISTEME JURIDICE COMPARATE

fost adoptate numeroase conventii internationale prin care drepturile omului au cunoscut substantiale dezvoltari.

Procesul elaborarii drepturilor omului pe plan international a inregistrat, in anii care au trecut de la infiintarea ONU, o spectaculoasa dezvoltare, ducand la afirmarea si a celei de “a treia” generatii a drepturilor omului. Daca initial drepturile omului s-au afirmat in domeniul civil si politic ca drepturi ale omului si cetateanului (“prima generatie”), daca apoi, preocuparile pe plan social au generat necesitatea recunoasterii si includerii in constitutiile statelor a unei “a doua generatii” a drepturilor omului, drepturile economice si sociale, in prezent solidaritatea umana, resposabilitatea oamenilor in faurirea unui viitor comun au proiectat la dimensiuni internationale cooperarea statelor pentru recunoasterea si garantarea drepturilor dintr-o “a treia generatie”: dreptul la dezvoltare, dreptul la viata, dreptul la pace, dreptul la un mediu inconjurator sanatos de viata, dreptul de a beneficia de patrimoniul comun al umanitatii.

Intre cele trei generatii de drepturi ale omului se manifesta o stransa si permanenta legatura, deoarece devine tot mai evident in actualele conditii ale evolutiei societatii internationale ca drepturile civile si politice nu pot fi garantate independent de cele ce privesc viata economica si sociala, tot asa cum ambele categorii de drepturi se cer a fi asigurate eficient prin mecanismul drepturilor de solidaritate din “generatia a treia”.

De aceea, incercarile de a exagera importanta unei anumite categorii de drepturi in dauna celorlalte, de a contesta caracterul unora sau altora dintre drepturile recunoscute, risca sa aduca o atingere grava conceptului insusi de drepturi ale omului, aplicarii sale practice in viata interna a fiecarei tari si in raporturile mondiale.

25. DOCUMENTE INTERNATIONALE CARE GARANTEAZA DREPTURILE OMULUI

In primul rand, “Declaratia universala a drepturilor omului”, document care a avut o insemnatate exceptionala pentru elaborarea si dezvoltarea conceptului drepturilor omului pe plan national si international si care inscrie, chiar in primul sau alineat, ideea ca recunoasterea demnitatii inerente tuturor membrilor familiei umane si a drepturilor egale si inalienabile constituie fundamentul libertatii, dreptatii si pacii in lume.

Declaratia universala a drepturilor omului inscrie in continutul sau o serie de principii de cea mai mare insemnatate ca, de pilda, acela ca, toate fiintele umane se nasc libere in demnitate si in drepturi, ca fiecare om se poate prevala de drepturile si libertatile fundamentale, fara nici un fel de deosebire de rasa, culoare, sex, limba sau religie, ca oricare fiinta umana are dreptul la viata, la libertate si la securitatea persoanei sale, ca nimeni nu va putea fi tinut in sclavie, nici in servitute, ca toti oamenii sunt egali in fata legii, ca nimeni nu poate fi supus la torturi sau tratamente inumane, ca nici o persoana nu poate fi arestata, detinuta sau exilata in mod arbitrar.

22

Page 23: SISTEME JURIDICE COMPARATE

“Declaratia privind acordarea independentei tarilor si popoarelor coloniale”-document istoric care a marcat fundamentarea politico-juridica a decolonizarii- enunta in mod neechivoc ideea ca “supunerea popoarelor unei subjugari, dominatii si exploatari straine constituie o negare a drepturilor fundamentale ale omului, este contrara Cartei Natiunilor Unite si o piedica in calea promovarii pacii si cooperarii mondiale.

“Declaratia Natiunilor Unite asupra ilaturarii oricaror forme de discriminare rasiala”, intarind si dezvoltand ideile inscrise in carta Organizatiri Natiunilor Unite si Declaratia Universala a Drepturilor Omului, precizeaza ca orice forma de discriminare rasiala si, indeosebi, politica intemeiata pe prejudecata superioritatii rasiale sau pe ura de rasa, insemna nu numai o incalcare a drepturilor fundamentale ale omului, dar si un act de natura sa primejduiasca relatiile prietenesti intre popoare.

Dintre instrumentele juridice internationale destinate protectiei drepturilor omului , este “Conventia cu privire la prevenirea si reprimarea crimei de genocid”, intrata in vigoare la 12 ianuarie 1951, “Conventia relativa la statutul refugiatilor” si “Protocolul cu privire la ststutul refugiatilor”.

26. CONVENTIA INTERNATIONALA PRIVIND ELIMINAREA TUTUROR FORMELOR DE DISCRIMINARE RASIALA

Aceasta califica drept “discriminare rasiala” orice deosebire, excludere, restrictie sau preferinta intemeiata pe rasa, culoare, ascendenta sau origine nationala sau etnica, avand ca scop sau efect de a distruge sau compromite recunoasterea, folosirea sau exercitarea in conditii de egalitate a drepturilor omului si a libertatilor fundamentale in domeniile politic, economic, social si cultural sau in orice alt domeniu al vietii publice.

Statele-parti se angajeaza, potrivit prevederilor conventiei, sa nu recurga la acte sau practici de discriminare rasiala, sa interzica discriminarea rasiala prin toate mijloacele corespunzatoare, inclusiv, daca imprejurarile o cer, prin masuri legislative, sa ia masuri speciale si concrete, daca este cazul, pentru a asigura dezvoltarea sau protectia anumitor grupuri rasiale. Se consacra, de asemenea, prin acest instrument juridic international, condamnarea propagandei rasiale, a oricarei organizatii care se inspira din idei sau teorii bazate pe superioritatea unei rase, prevazandu-se introducerea unor sanctiuni impotriva celor care practica asemenea idei.

Pentru asigurarea respectarii prevederilor conventiei este instituit un mecanism de informare, conciliere si ancheta. Un organ special denumit “Comitetul pentru eliminarea discriminarii rasiale”, compus din optsprezece experti, care isi exercita functiile cu titlu individual, poate primi sesizari in legatura cu neaplicarea prevederilor conventiei, emanand de la state sau chiar indivizi (numai in raport de statele care au facut declaratii ca accepta competenta Comitetului de a examina comunicari emanand de la persoane sau grupuri de persoane tinand de jurisdictia lor).

23

Page 24: SISTEME JURIDICE COMPARATE

27. CONVENTIA INTERNATIONALA CU PRIVIRE LA DREPTURILE COPILULUI

Situandu-se pe linia dezvoltarii unor principii cuprinse in Declaratia Universala a Drepturilor Omului si avand in vedere necesitatea de a se acorda o protectie speciala copiilor, idee enuntata in numeroase documente internationale, inclusiv de Declaratia de la Geneva din 1924 cu privire la drepturile copilului.

Declaratia drepturilor copilului adoptata de Adunarea Generala a Organizatiei Natiunilor Unite la 20 noiembrie 1959, Pactul international privind drepturile economice, sociale si culturale, Conventia detaliaza o serie de prevederi de baza privind protectia copiilor. Astfel, ea consacra obligatia statelor parti de a respecra drepturile enuntate de conventie, de a asigura copiilor protectia si ingrijirile necesare, de a lua toate masurile legislative, administrative si de alta natura pentru a pune in practica drepturile recunoscute in conventie.

Dintre prevederile cele mai importante consacrate de acest instrument juridic international se cuvin a fi semnalate dreptul inerent al copiilor la viata, de a-si pastra identitatea, inclusiv cetatenia, numele si relatiile de familie, de a nu fi separati de parintii lor impotriva vointei lor, de a se garanta copiilor capabili de discernamant dreptul de a-si exprima liber opiniile asupra problemelor care ii privesc, obligatia statelor de a asigura protectia copiilor impotriva oricaror forme de violenta, vatamare, abuzuri, efectuarea adoptiunilor in conditii care sa asigure posibilitatea unei dezvoltari armonioase a personalitatii lor, un regim de protectie speciala pentru copiii handicapati fizic sau mental etc.

28. LEGEA APLICABILA RELATIILOR PATRIMONIALE DINTRE SOTI CONFORM CONCENTIEI ASUPRA LEGII APLICABILE REGIMURILOR MATRIMONIALE DIN 14 MARTIE 1978

In dorinta de a stabili reglementari moderne in privinta legii aplicabile regimurilor matrimoniale Conferinta de la Haga de drept international privat, a adoptat pe 14 martie 1978 “Conventia asupra legii aplicabile regimurilor matrimoniale”. Aceasta Conventie a intrat in vigoare pe 1 septembrie 1992 doar intre Franta, Luxemburg si Tarile de Jos (Olanda) desi ea a fost semnata si de Austria si Portugalia.

Conform art. 1, obiectivul Conventiei il reprezinta stabilirea legii aplicabile regimurilor matrimoniale, notiune din sfera careia tratatul exclude obligatiile alimentare dintre soti, drepturile succesorale ale sotului supravietuitor si capacitatea sotilor.

Articolul 3 prevede ca regimul este supus legii interne (adica, dreptului material, nu celui conflictual) alese de catre soti inainte de casatorie dintre urmatoarele legi posibile;

Legea statului a carui cetatenie o are unul dintre soti in momentul alegerii;

24

Page 25: SISTEME JURIDICE COMPARATE

Legea statului pe al carui teritoriu unul dintre soti isi are resedinta obisnuita in momentul alegerii;

Legea statului pe teritoriul caruia unul dintre soti isi va stabili o noua resedinta obisnuita dupa casatorie.

Totusi, exista trei cazuri in care regimul matrimonial se supune legii interne a statului a carui cetatenie o au ambii soti;

1. daca statul a carui cetatenie comuna o au sotii a facut declaratia prevazuta de art. 5 si daca efectul acesteia nu poate fi inlaturat conform alin. (2) al art. 5;

2. daca acest stat nu este parte la conventie si daca conform dreptului sau international privat legea sa interna este aplicabila si daca sotii isi stabilesc prima resedinta obisnuita dupa casatorie fie intr-un stat care a intocmit declaratia prevazuta de art. 5 fie, intr-un stat care nu este parte la conventie si al carui drept international privat prevede de asemenea, aplicarea legii nationale comune a sotilor;

3. in situatia in care sotii nu isi stabilesc prima resedinta obisnuita dupa casatorie pe teritoriul aceluiasi stat.Rezumand normele conflictuale ale art. 3-7 ale tratatului in discutie, regimul

matrimonial este guvernat de legea aleasa de soti dintre legile indicate: Nationalitatii sotilor in momentul alegerii; Resedintei obisnuite a sotilor in momentul alegerii; Resedintei obisnuite a sotilor dupa casatorie; Situarii bunului imobil; De forma alegerii sau lex loci contractus.

29. DREPTUL DE PROPRIETATE, COMPONENTA FUNDAMENTALA A DREPTULUI EUROPEAN SI INTERNATIONAL

A.Proprietatea si dreptul de proprietate in doctrina europeanaAdam smith, David Ricardo, Charles Louis de Secondat Montesquieu, Jean-

Jacques Rousseau, in secolul al XIX –lea, Charles Gide, Paul Leroy-Beaulieu, in secolul al XX-lea, van Philip Stephens, Robert Murphy si multi altii, in secolul al XXI –lea, au abordat din diferite unghiuri de vedere, problemele proprietatii si dreptului de proprietate, pentru ca viata in comunitate este greu de conceput in afara intelegerii corecte a statutului proprietatii si a criteriilor care ii fundamenteaza respectarea si realizarea in lumea civilizata.

Charles Louis de Secondat Montesquieu insista in remarcabila sa opera ‘ De L`esprit des Loix”, asupra necesitatii unor reglementari cat mai riguroase cu privire la proprietate. Legiuitorul –preciza autorul- trebuie sa reglementeze toate modalitatile prin care se poate dobandi, in mod corect, proprietatea. El trebuie sa reglementeze “dota femeilor, donatiile, succesiunile, testamentele, in sfarsit, toate felurile de a contracta”.

Marele ganditor nota ca absenta preciziei in reglementarea statutului proprietatii poate avea consecinte dintre cele mai neplacute in apararea proprietatii fiecaruia dintre membrii cetatii.

25

Page 26: SISTEME JURIDICE COMPARATE

B.”Cum se dobandeste proprietatea?” -Charles GideFara sa citeze argumentele lui Montesquieu si fara sa evoce Legea lui Solon,

profesorul Charles Gide pune cateva intrebari fundamentale cu privire la dobandirea prprietatii. Este oare proprietatea dobandita:

1. “Prin lege?”2. “Prin forta?”3. Sau “prin propria munca?”

Precizarea sa este fara echivoc. Proprietatea se dobandeste prin munca, “act de creatie sub forma de producere ex nihilo, care poate conferi unui om un drept atat de formiodabil “, care este dreptul de proprietate.Autorul argumenteaza ca “dreptul de proprietate este baza tuturor celorlalte drepturi, cel putin a drepturilor reale”, ocupand “un loc enorm in economia politica, deoarece, este conditia prealabila a schimbului si, prin urmare, pivotul intregului mecanism al distributiei”.C. Instituirea proprietatii-implicatii si consecinte.Jean-Jacques Rousseau a lasat omenirii opinii de referinta cu privire la aparitia proprietatii si a dreptului de proprietate. “primul om care, imprejmuind un teren, s-a incumetat sa spuna acest e al meu si care a gasit oameni destul de prosti ca sa-l creada a fost adevaratul intemeietor al societatii civile” nota Rousseau si atragea atentia asupra consecintelor economice si sociale ale actului savarsit de acel om. “ de cate crime, razboaie, de cate mizerii si orori ar fi scutit omenirea cel care, acotand tarusii si astupand santul, ar fi strigat semenilor sai:- Feriti-va sa-l ascultati pe acest impostor; sunteti pierduti daca uitati ca roadele sunt ale tuturor si ca pamantul este al nimanui-“.C. Proprietatea si dreptul la proprietate in practica europeana.

Evocarile din doctrina europeana se bazeaza, desigur, pe o indelungata practica, studiata din cele mai diferite unghiuri de vedere de reputatii analisti asupra carora ne-am oprit mai devreme. In Europa, proprietatea individuala a cunoscut o dezvoltare continua, iar procesul extinderii acestei proprietati nu s-a oprit pe continentul european, dar constatam evolutii in acest sens in alte zone ale lumii. Deci, in practica europeana, dreptul de proprietate individuala ocupa un loc foarte important.

In aceste circumstante, preocuparea pentru reglementarea dreptului de proprietate a fost si continua sa reprezinte o prioritate, atat la nivelul institutiilor europene abilitate, cat si la nivelul statelor membre ale Uniunii Europene.

Tratatele negociate si adoptate de statele membre contin norme detaliate cu privire la statutul proprietatii si exercitarea dreptului de proprietate in practica europeana, in general, si in practicastatelor membre ale Uniunii Europene, in special. In Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene se da o reglementare comprehensiva dreptului de proprietate. “Orice persoana-se stipuleaza in Carta_ are dreptul de a detine in proprietate, de a folosi , de a dispune si si de a lasa in mostenire bunurile pe care le-a dobandit in mod legal”

D. Realizarea dreptului de proprietate in Romania dupa 1989.

26

Page 27: SISTEME JURIDICE COMPARATE

Schimbarile fundamentale intervenite in sistemul economic, politic si social al Romaniei dupa 1989 s-au reflectat in abordarea problemelor dreptului de proprietate.

Astfel, in Constitutia tarii din 1991 s-a stipulat in mod expres ca “Dreptul de proprietate, precum si creantele asupra statului sunt garantate. Continutul si limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege”

Cu prilejul revizuirii Constitutiei-in anul 2003- s-au facut corecturile solicitate, prevazandu-se ca “Proprietatea privata este garantata si ocrotita in mod egal de lege indiferent de titular”

In acelasi timp, constitutia din 2003 stipuleaza ca “ Cetatenii straini si apatrizii pot dobandi dreptul de proprietate asupra terenurilor numai in conditiile rezultate din aderarea Romaniei la Uniunea Europeana si din tratatele internationale la care Romania este parte, pe baza de reciprocitate, in conditiile prevazute de lege organica, precum si prin mostenire legala”.

In concluzie, dreptul de proprietate este unul fundamental- demonstrat atat in doctrina europeana si mondiala, cat si in practica, iar tara noastra s-a aliniat la exigentele europene si internationale in acest domeniu important al drepturilor omului.

30. ASPECTELE TEORETICE SI PRACTICE IN DREPTUL PENAL

Cum era si firesc, nici stiinta dreptului in general si nici stiinta dreptului penal, in special, nu puteau ramane neinfluentate de repunerea in discutie a puterii de stat sau a unor postulate, pana recent indiscutabile, in incercarea de a gasi o pozitionare mai adecvata a dreptului penal in noua orientare a filosofiei politice.

In problema centrala a dreptului penal-raspunderea penala- s-a incercat o conciliere intre raspunderea morala (care il considera pe infractor ca pe o fiinta abstracta, liber in actiunile sale) si raspunderea sociala (care Il considera pe infractor un anormal influentat de diversi factori criminogeni).

Prin abandonarea controverselor de ordin filosofic si plecandu-se de la ideea ca cel mai bun sistem de politica penala este acela care da cele mai bune rezultate, s-a ajuns la consacrarea “raspunderii individuale”.

Sistemul clasic traditional care se multumea sa aplice o pedeapsa abstracta in functie de o responsabilitate de principiu si dupa o calificare pur juridica a unei fapte detasata de persoana care a comis-o, I s-a opus realitatea psiho-sociala a amului concret, cu sentimentul sau propriu de responsabilitate, in functie de care se va putea proceda la resocializarea sa.

Aceasta noua doctrina a dat nastere la numeroase propuneri asupra criteriilor operationale si asupra tehnicilor proprii de a pune in practica ideea “resocializarii”.

Realizarea practica a masurilor de aparare sociala incepe sa prinda contururile unei activitati constient organizate asa cum a reiesit din dezbaterile colectivului Societatii Internationale de Aparare Sociala din 1980.

27

Page 28: SISTEME JURIDICE COMPARATE

In cadrul “crizei generale a dreptului penal” apar “crize” pe categorii juridice (criza legalitatii, criza responsabilitatii, criza penalitatii). S-a preconizat regandirea completa a dreptului penal nemaiexistand aproape nici o institutie care sa nu fie contestata, incepand cu temeiul rasounderii penale, elementul legal al infractiunii, rolul, modul si executarea pedepselor, incriminarea si dezincriminarea faptelor, cei mai radicali propunand chiar liminarea notiunilor de infractiune, pedeapsa, raspundere.

Pe baza unor studii comparative s-a ajuns la concluzia ca respectul dreptului si al justitiei slabesc, frica de politist, agent al ordinii, a disparut, pedeapsa nu mai este nici intimidanta nici exemplara. Fenomenul infractional se internationalizeaza in ciuda congreselor internationale care incearca organizarea luptei impotrica criminalitatii internationale.

Ceea ce este insa deosebit de grav, constata multi cercetatori, este faptul ca pe cat varsta infractorilor tinde sa coboare, pe atat gravitatea infractiunilor comise de tineri de o duritate incredibila, tinde sa creasca. In aceste conditii sunt necesare reforme legisletive, sociale.

Modificari legislative in acest domeniu au fost destul de numeroase dar rezultatele concretizarii teoriei lansate de noua aparare sociala sunt modeste,. Recent s-a aratat ca potrivit acestei doctrine, criminalitatea fiind un fapt al societatii, delincventul apare ca o victima, deviant la prima infractiune si bolnav in caz de recidiva.

De multe ori victima apare chiar ca o provocare, justitia fiind apreciata in Franta ca cea mai supla pentru infractori si cea mai severa pentru victime.

Criza pe care o cunoaste dreptul penal, declansata din cauza neadaptarii lui la etica societatii contemporane, este nerezolvata.

O societate inchegata isi organizeaza apararea valorilor sale in functie de gravitatea pericolelor care o ameninta, astfel inact, in orice moment trebuie sa existe o corespondenta perfecta intre legile penale si exigentele morale ale generatiilor actuale.

Un dezacord intre sentimentele de justitie si echitate ale generatiei actuale si reactia sociala dictata judecatorilor de legea penala, pun sub semnul intrebarii insusi scopul dreptului penal, pentru ca acesta trebuie sa ramana un drept subsidiar care sa fie aplicat ca o ultima ratio, cand obiectivele sociale vizate fac folosirea lui indispensabila.

In ultimul timp, datorita cresterii sentimentului de nrsiguranta in fata agresiunii, s-a readus pe prim plan ideea descurajarii infractorilor.

Aceasta tendinta se observa atat pe plan legislativ cat si in regimul de executare a pedepselor.

Sunt puse fata in fata doua politici:Una a minimului de incriminare in sustinerea careia se invoca notiunea individualista a maximului de libertate si de liber arbitru si alta a apararii sociale bazata pe ideea aplicarii impotriva oricarei forme de amenintare a ordinii.

28

Page 29: SISTEME JURIDICE COMPARATE

Discutii se poarta si asupra principiului raspunderii pentru actiuni si nu omisiuni, intrucat obligatia pozitiva de a actiona este privita ca o incursiune asupra libertatii individuale.

A. Raspunderea penala a persoanelor juridice.Infractiunea, raspunderea penala si pedeapsa- institutiile fundamentale ale dreptului penal au fost repuse in discutie o data cu reluarea controversatei probleme a raspunderii penale a persoanelor juridice.

Crima organizata, de cele mai multe oti este savarsita sub paravanul unor persoane juridice, iar simplele masuri de siguranta sau dovedit ineficace. De aceea, castiga teren ideea ca in cazul constatarii unei infractiuni pusa in sarcina unei persoane juridice sa se porneasca doua actiuni penale: una impotriva institutiei implicate si alta impotriva managerului sau functionarului institutiei implicate, pronuntandu-se sanctiuni compatibile si descurajatoare.

Caracteristic pentru spatiul juridic european este, printre altele, si recunoasterea resposabilitatii grupurilor colective, a intreprinderii.

In Germania, conceptia aplicarii amenzii penale persoanelor juridice a fost influentata de asa zisa teorie a organelor, potrivit cafreia, o intreprindere poate fi identificata cu persoanele de care ea depinde ca sa actioneze, deci, o raspundere aparte de cea a persoanelor fizice care nu si-au facut datoria.

B. Raspunderea ministerila.Ultimul deceniu a marcat o cotitura importanta in abordarea problemei raspunderii ministeriale, influentata atat de ideea ca nimeni nu poate pretinde o pozitie privilegiata sustinuta pe baza unei superioritati fata de altii, cat, mai ales, de declansarea actiunii anticoruptie “mainile curate” in Italia si a afacerii sangelui contaminat in Franta.

Modificarile legislative in acest domeniu se fac cu dificultate intrucat este cunoscut ca este mai usor sa creezi un abuz decat sa il suprimi.

In ultimii 25 de ani de la Congresul al V-lea al Natiunilor Unite pentru prevenirea infractiunilor si tratamentul infractorilor (Geneva 1975) unde s-a atras atentia ca actiunea de dezincriminare propuse de Congresele anterioare nu poate avea drept scop aprobarea comportamentului care face obiectul incriminarii, ci urmareste doar descongestionarea aparatului judiciar de acele conflicte a caror nocivitate este mai mica, se manifesta o anumita prudenta.

Pe langa numeroase dezincriminari operate In Olanda (greve, eutanasia, ultraj, folosirea drogurilot, a jocurilor de noroc, avort), Finlanda (avort, pornografie, betie, anumite infractiuni sexuale), Austria, o problema deosebita o constituie actiunea de dezincriminare a furturilor din marile magazine.

Din sumara trecere in revista a unnor tendinte teoretice si practice in domeniul dreptului penal rezulta o situatie paradoxala. Desi din statistici si studii se desprinde o agravare cantitativa si calitativa a fenomenului infractional ce duce la instaurarea unui sentiment general de lipsa de securitate si neliniste colectiva, totusi, se fac incercari ca pe calea unui umanism generos sa se reuseasca acolo unde sistemul sanctionator clasic a esuat.

29

Page 30: SISTEME JURIDICE COMPARATE

31. JUDECATA IN FATA TRIBUNALULUI DE PRIMA INSTANTA SI RECURSUL LA CURTEA DE JUSTITIE

A. Judecata in fata Tribunalului.Tribunalul de Prima Instanta aplica regulile de procedura prevazute in

Protocoalele privind Curtra (Titlul III, combinat cu Titlul IV). La acestea se adauga Regulamentul de procedura care a fost stabilit de comun acord de catre Curte si Tribunal si care a fost aprobat de catre Consiliu la 2 mai 1991.

Deciziile privind crearea tribunalului de prima instanta, care sunt cuprinse in protocoalele privind statutul Curtii de Justitie, contin reguli care stabilesc competenta fiecareia dintre cele doua instante in scopul evitarii unor situatii de concurenta a competentelor acestora in judecarea fondului cauzelor.

B. Recursul impotriva hotararii Tribunalului.Impotriva hotararilor Tribunalului de Prima Instanta se poate face recurs in fata Curtii de Justitie, conform deciziilor de infiintare a Tribunului care au adaugat un titlu suplimentar (IV) la fiecare dintre aceste protocoale si care prevad modalitatea de introducere a recursului, conditiile admisibilitatii. C. Hotararile care pot fi atacate cu recurs:Pot fi atacate cu recurs in fata Curtii de Justitie hotararile Tribunalului de Prima Instanta prin care se hotaraste in fond asupra cauzei sau prin care hotaraste asupra unei chestiuni de procedura privind exceptia de incompetenta sau inadmisibilitate (art. 48 si 49 din Protocol, Titlul IV).

C. Motivele recursului:Potrivit art. 32 quinto CECA, 168A CE si 140 CEEA, recursul trebuie sa fie

fondat doar pe mijloace de drept. Aceste dispozitii se completeaza cu cele ale protocoalelor Curtii de Justitie (art. 51) care prevad urmatoarele motive:-incompetenta Tribunalului in respectiva cauza;-nerespectarea procedurilor in fata acestuia, prin care s-au adus atingeri intereselor partilor recurente;-incalcarea dreptului comunitar.

32. RECURSURILE IN FATA CURTII DE JUSTITIE A COMUNITATILOR EUROPENE

A. Recursul in anulare.Recursul in anulare are un rol deosebit de important in asigurarea ordinii de

drept comunitare. Se are in vedere faptul ca unor institutii comunitare le sunt conferite prin tratate competente care se refera la intreg sistemul comunitar (art. 4 CE), si care, in baza acestor puteri pot intreprinde anumite actiuni prin care sa-si depaseasca aceste competente.

Recursul in anulare constituie din acest punct de vedere, o cale importanta de asigurare a exercitarii atributiilor comunitare, conform actelor normative.

El poate fi definit ca fiind o actiune indreptata impotriva unui act indeplinit de o institutie comunitara in vederea obtinerii anularii acestuia pentru motive de

30

Page 31: SISTEME JURIDICE COMPARATE

ilegalitate, prin intermediul Curtii de Justitie sau a Tribunalului de Prima Instanta. Aceasta actiune este inspirata si isi gaseste corespondenta in dreptul administrativ francez, in actiunea pentru exces de putere.

Conform art. 33, 37 si 38 CECO, pot fi atacate in vederea anularii:-deciziile si recomandarile Comisiei pentru cazuri generale (art. 233) sau pentru tulburari fundamentale si persistente provocate in economia unui stat prin actiunea acesteia (art. 37);-deliberarile Parlamentului European si al Consiliului;

Tratatele Ce si CEEA prevad ca atacabile:-actele Consiliului si Comisiei altele decat recomandarile si avizele (art. 173 CE si 146 CEEA);-deliberarile Consiliului guvernatorilor si ale Consiliului de administratie al Bancii Europene de Investitii (art. 180 CE);

Tratatul de la Maastricht adauga la acestea urmatoarele prevederi in cadrul CE:-actele Bancii Centrale Europene (altele decat recomandarile si avizele)-actele Parlamentului European care produc efecte fata de terti.

Jurisprudenta Curtii a considerat admisibila o actiune introdusa impotriva unor acte ale Curtii de Conturi.

Referitor la acordurile internationale incheiate de Comunitati, Curtea s-a declarat incompetenta sa anuleze aceste acorduri, dar in cazul cand acestea sunt contrare dreptului comunitar, a stabilit ca poate sa anuleze actele de aplicare a acestuia in plan comunitar. Comunitatea ramane insa responsabila fata de subiectele de drept international cu care a incheiat respectivul tratat.

31