sinteza control financiar fiscal - se-ag.spiruharet.ro · deoarece contabilitatea are la baza...

UNIVERSITATEA SPIRU HARET

FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE CÂMPULUNG

PROGRAMUL DE STUDII DE LICENȚĂ CONTABILITATE ȘI

INFORMATICĂ DE GESTIUNE

ANUL UNIVERSITAR 2018-2019

CONTROL FINANCIAR TITULAR CURS LECT.UNIV.DR. NĂFTĂNĂILĂ CRISTINA ALINA

CUPRINS:

1. Conceptul de control financiar

2. Controlul financiar al statului

3. Controlul fiscal

4. Organizarea controlului financiar

5. Prevenirea si combaterea coruptiei

6. Elemente privind controlul activitatii agentilor economici

7. Controlul utilizarii aparatelor de marcat electronice fiscale

UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 1

CONCEPTUL DE CONTROL FINANCIAR

TIMPUL ALOCAT TEMEI: 3 ORE

1.1. COMPETENŢELE UNITĂŢII DE ÎNVĂŢARE

Sunt subsumate următoarele obiective:

definirea controlului:

recunoaşterea funcţiilor acestuia;

explicarea procedeelor de xontrol;

identificarea rolului documentelor primare in activitatea de control

1.2. CONŢINUTUL UNITĂŢII DE ÎNVĂŢARE

1.1. Controlul - funcţie a managementului;

1.2. Obiectul, funcţiile si formele controlului financiar;

1.3. Sistemul de documente primare si evidenta-obiect al controlului si surse de informaţii pentru

control;

1.4. Sistemul metodologic de control;

1.5. Procedee de control financiar;

1.6. Valorificarea constatărilor controlului financiar.

Conceptual, controlul financiar este examinat:

- ca parte integranta a managementului la nivel micro si macro;

- ca forma de cunoaştere;

- ca sistem metodologic.

Concepte-cheie tratate: control, obiectul controlului financiar, control preventiv, control operativ

curent, control ulterior, control financiar fiscal al statului, control financiar al entitatilor economice, surse de

informaţii pentru control, sistem metodologic de control, procedee si tehnici (modalitati) de control financiar,

valorificarea constatărilor controlului financiar (masuri si răspunderi).

Controlul este:

- o analiza permanenta sau perioada a unei activitati, a unei situaţii, pentru a urmări mersul si a lua

masuri de îmbunatatire;

- o supraveghere continua, morala sau materiala, stăpânirea unei activitati, a unei situaţii;

- o revedere, o inspecţie atenta a corectitudinii unui act, o acţiune de supraveghere a cuiva, a ceva, o

examinare minuţioasa sau puterea de a conduce, un instrument de reglementare a unui mecanism, a unui

proces;

- o funcţie a managementului, un mijloc de cunoaştere a realitatii si de corectare a erorilor;

- procesul prin care realizarea cantitativa si calitativa a sarcinilor sau lucrărilor si a performantelor se

compara cu obiectivele programate si se indica masurile de corecţie.

Controlul este o necesitate obiectiva si subiectiva, dar nu este un scop, ci un mijloc de perfecţionare

a activitatii executive, inclusiv a managementului. Pe aceasta linie, controlul are ca direcţii esenţiale:

- organizarea mai buna a muncii;

- întărirea ordinii si disciplinei în organizarea si desfasurarea activitatii economice;

- gospodărirea mai eficienta a mijloacelor de munca, materiale si financiare;

- descoperirea operaţiilor nereale, neeconomicoase si nelegale;

- preîntâmpinarea apariţiei deficientelor, neregulilor si pagubelor;

- evaluarea eficientei rezultatelor obţinute;

- remedierea abaterilor constatate si perfecţionarea activitatii viitoare, etc.

Controlul financiar, ca parte integranta a managementului si ca forma de cunoaştere, constituie

expresia unei necesitaţi obiective, ceea ce îi conferă o sfera mai larga si cu semnificaţii multiple, care

depasesc interesul strict al entitatii economice. Astfel, care se efectueze în cadrul agentului economic, are o

tripla semnificaţie, fiind, în acelaşi timp, un control pentru sine (control intern), un control pentru alţii

(control exterior) si un control pentru stat (control public). (pag.13-16).

Obiectul controlului financiar consta în examinarea modului în care se realizează sau s-a realizat

programul fixat anticipat si a modului în care se respecta principiile stabilite, cu scopul de a releva erorile,

abaterile, lipsurile, deficientele pentru a le remedia si evita în viitor. (pag. 16-17).

Controlul financiar asigura realizarea unor funcţii specifice, cum sunt: de prevenire si perfecţionare;

de constatare si corectare; de cunoaştere si evaluare; educativa si stimulativa, de diagnosticare a erorilor

financiare; de revizuire a obiectivelor sau previziunilor viitoare; de a interveni în limita competentelor pentru

redresarea sau soluţionarea problemelor entitatilor economice; de reglare a activitatii; de învatare si

autoînvatare a realitatilor.(pag. 17-19)

Formele controlului financiar sunt:

a. După momentul în care se exercita controlul, raportat la momentul desfasurarii activitatii

sau efectuării operaţiilor ce se controlează:

- anticipat sau preventiv;

- concomitent sau operativ-curent;

- post-operativ sau ulterior.

b. După modul de corelare cu interesele economico-financiare pentru care este organizat si

exercitat controlul financiar:

- control financiar-fiscal al statului;

- control financiar al entitatilor economice care, la rândul sau este preventiv si ulterior. ( pag. 20-24).

Activitatea de conducere presupune un sistem de comunicaţii care sa asigure transmisiunea clara,

precisa, completa si rapida a informaţiilor, instrucţiunilor, ordinelor, directivelor necesare asupra

fundamentării si executării deciziilor. Evidenta si controlul sunt esenţiale în conducerea activitatii

economico-sociale bazata pe criterii de profit.

Sistemul de evidenta reprezintă sursa esenţiala de informaţii pentru controlul financiar. Pentru

a obţine o imagine fidela a activitatii economico-financiare controlate este necesar ca sursele de informaţii

ale controlului sa fie reale, legale, corecte, de calitate. În consecinţa, sistemul de documente si evidenta este

atât obiect al controlului, cât si sursa de informaţii pentru controlul activitatii economico-financiare. (pag. 24-

25)

Documentele primare sau actele justificative, constituie, de regula, surse de informaţii pentru toate

formele evidentei. În acelaşi timp, documentele primare servesc pentru informarea operativa a conducerii

agenţilor economici.

Pentru contabilitate, documentele îndeplinesc funcţia de acte justificative. În acest sens, este necesar

ca fiecare document folosit ca act justificativ sa contina unele elemente obligatorii, si anume: denumirea;

unitatea care îl întocmeşte; numărul si data întocmirii; menţionarea parţilor care participa la efectuarea

operaţiei (când este cazul); datele cantitative si valorice ale operaţiei efectuate; semnăturile persoanelor care

răspund de efectuarea operaţiei, ale celor care au sarcina executării controlului financiar preventiv sau

dreptul sa aprobe operaţiile respective, etc. (pag. 2527)

Din punct de vedere al formei, controlul documentelor are ca obiective: autenticitatea; exactitatea

întocmirii si valabilitatea documentului; efectuarea corecta a calculelor.

Din punct de vedere al fondului (conţinutului), controlul documentelor are ca obiective:

legalitatea - justeţea, realitatea - exactitatea si eficienta, respectiv, necesitatea, economicitatea si

oportunitatea operaţiilor economice si financiare consemnate în documente. (pag. 28-31) Un obiectiv

esenţial al controlului documentelor îl constituie gestionarea, folosirea si evidenta formularului cu regim

special si a celor personalizate si securizate, precum si circulaţia documentelor justificative. pag. 31-36)

Prin înregistrările, centralizările si prelucrările contabile se exercita un control contabil asupra

activitatii economice, financiare si gestionare a agenţilor economici. În consecinţa controlul contabil este

acel control asupra legalitatii, realitatii si eficientei operaţiilor si activitatii economice si financiare, care se

efectuează cu ajutorul mijloacelor contabilitatii si instrumentelor specifice acestora, respectiv: înregistrări,

conturi, balanţe de control contabil, situaţii contabile, registrele contabilitatii sintetice si analitice, registrele

operative ale gestiunilor în bani si materiale, corelaţii bilanţiere, etc.

Deoarece contabilitatea are la baza documentele primare si centralizatoare, controlul contabil este

strâns corelat cu cel documentar si se manifesta în unitate cu acesta ca procedeu de control documentar-

contabil. Pentru a sintetiza real si legal activitatea economica si financiara este necesar ca sistemul de

evidenta sa fie exact, corect, real, legal si complet. Din acest motiv se executa, în primul rând, controlul

asupra organizării si conducerii evidentei tehnico-operativ si contabile. (pag. 36-38)

Reluând într-o forma sintetica cu caracter practic, principalele obiective ale controlului contabilitatii

constau în:

- conducerea corecta si la zi a contabilitatii;

- întocmirea documentelor justificative pentru operaţiunile patrimoniale;

- constituirea si evaluarea capitalului social si a elementelor de activ si pasiv;

- exactitatea si realitatea înregistrărilor contabile pentru stabilirea si îndeplinirea obligaţiilor

financiare si fiscale fata de stat;

- inventarierea patrimoniului si valorificarea rezultatelor acesteia;

- întocmirea balanţelor de verificare, a bilanţului contabil si a contului de profit si pierdere; (pag.

36-38)

• respectarea criteriilor minimale privind programele informatice utilizate în activitatea financiara si

contabila si a condiţiilor în care se pot întocmi, edita si arhiva electronic registrele, jurnalele si alte

documente financiar-contabile. (pag. 38-42)

Prin acţiunea de control se stabileşte daca activitatea economica si financiara este organizata si se

desfasoara conform normelor, principiilor sau regulilor stabilite. Orice operaţie sau activitate economico-

financiara se cercetează nu numai în sine, ci si în raport cu anumite criterii, respectiv, o baza de comparaţie.

Comparaţia de control prezintă aspecte specifice în funcţie de natura operaţiilor si activitatilor economico-

financiare controlate, de metodologia de calcul si sistemul de evidenta.

Metodologic, controlul, ca proces de cunoaştere si perfecţionare a activitatii economico-financiare si sociale

impune următoarele momente: cunoaşterea situaţiei stabilite; cunoaşterea situaţiei reale;

determinarea abaterilor prin compararea situaţiei reale cu cea stabilita; concluzii, sugestii, propuneri

si masuri.

- Metodologia de control, privita ca proces structurat pe momentele enunţate, presupune, în

interdependenta, o filiera adecvata de cercetare si acţiune, care, în succesiune teoretica, se

prezintă astfel:

- formularea obiectivelor controlului;

- delimitarea obiectivelor pe forme de control financiar (preventiv, operativ, ulterior);

- organele componente legal sa efectueze controlul asupra obiectivelor stabilite;

- sursele de informare pentru control (documente primare, evidente tehnice - operative si

contabile, alte documente);

- aplicarea procedeelor si tehnicilor de control cu ajutorul cărora se realizează cunoaşterea

activitatii controlate;

- stabilirea deficientelor, lipsurilor si abaterilor, precum si a rezervelor de perfecţionare, ce se pot

constata, în sfera obiectivului controlat, utilizând procedeele si tehnicile de control;

- întocmirea actelor de control în care se înscriu constatările;

- modalitatile de finalizare si valorificare a acţiunilor de control;

- stabilirea eficientei controlului pe linia prevenirii, detectării si remedierii deficientelor,

lipsurilor, abaterilor, dar si pe linia perfectionarii activitatii controlate.

Competenta principala a metodologiei de control o constituie ansamblul procedeelor de cercetare,

cunoaştere si perfecţionare a activitatii economice si financiare, si anume: studiul general prealabil asupra

activitatii ce urmează a se controla; controlul documentar contabil; controlul faptic; analiza economico-

financiara; controlul total si prin sondaj; finalizarea (valorificarea) constatărilor controlului, etc.

Procedeul de control reprezintă latura practica a procesului cognitiv si se compune din conexiunea

unor modalitati tehnice, instrumente concrete de acţiune pentru cunoaşterea si perfecţionarea activitatii ce se

controlează. Orice modalitate concreta de control reprezintă o maniera sau tehnica de acţiune, comparaţie sau

judecata, în vederea cunoaşterii obiectivului controlat.

Modalitatile de control financiar se utilizează selectiv si combinat, pe baza de raţionamente cu privire

la aplicabilitatea si utilitatea lor în circumstanţe concrete diferite. (pag. 43-45)

Dintre procedeele de control folosite în practica relevam:

1. Studiul general prealabil face posibila cunoaşterea elementelor esenţiale si specifice ale

activitatii ce urmează a se controla si pe baza acestora orientează acţiunea de organizare si exercitare în

continuare a muncii de control asupra: remedierii unor deficiente, lipsuri, abateri; mobilizării unor rezerve de

perfecţionare a activitatii economice si financiare, de constituirea si utilizarea corecta a fondurilor, de

creşterea rentabilitatii si eficientei economice. ( pag. 46-47)

2. Controlul documentar-contabil consta în aprecierea si analiza unor operaţiuni, procese sau

fenomene economice pe baza documentelor justificative care le reflecta. Este procedeul de stabilire a

realitatii, legalitatii si a eficientei operaţiilor si activitatilor economice si financiare, prin examinarea

documentelor primare si centralizatoare, a înregistrărilor în evidenta tehnico-operativa, a situaţiilor contabile

si bilanţurilor.

Controlul documentar-contabil se exercita printr-o serie de modalitati sau tehnici de control care se

utilizează selectiv si combinat: controlul cronologic, controlul invers cronologic, controlul sistematic sau pe

probleme, controlul reciproc, controlul încrucişat, investigaţia de control, examenul critic, analiza contabila,

balanţa de control contabila sintetica si analitica, tehnici specifice de control în condiţiile sistemelor de

prelucrare automata a datelor etc.( pag. 48-51)

3. Controlul faptic este procedeul de stabilire a realitatii, existentei si miscarii mijloacelor materiale

si banesti si a desfasurarii activitatilor economico-financiare. Principalele modalitati sau tehnici de control

faptic sunt: inventarierea, expertiza tehnica si analiza de laborator, observarea directa, inspecţia fizica.(

pag.51-54)

4. Controlul total sau prin sondaj

Controlul total cuprinde toate operaţiile din cadrul obiectivelor stabilite si pe întreaga perioada

supusa controlului. Controlul prin sondaj cuprinde numai o parte din operaţiile si documentele dintr-un

anumit sector.

Tehnicile sau modalitatile de control se întrepătrund în forme multiple si variate, cum sunt: controlul

simultan, controlul complet, controlul continuu sau permanent, controlul progresiv, controlul periodic,

controlul direct, controlul execuţiei si controlul de conducere.( pag. 54-58)

Controlul financiar nu se limitează la constatarea lipsurilor, deficientelor si abaterilor. Controlul de

constatare este urmat obligatoriu de controlul de remediere definitiva a neajunsurilor si abaterilor constatate.

Astfel, se propun sau dispun masuri operative, în timpul desfasurarii controlului pentru înlăturarea

deficientelor constatate si prevenirea repetării lor. ( pag. 58-59)

Pe baza constatărilor si propunerilor organelor de control financiar, conducerea agentului economic

controlat si a organului care a dispus controlul, stabilesc o serie de masuri de remediere.

Ca modalitate de finalizare a controlului financiar exista următoarele răspunderi: disciplinara,

contravenţionala, materiala si penala.

O semnificaţie deosebita se acorda stabilirii răspunderii pentru fapte care constituie contravenţii si

infracţiuni contra confidentialitatii si integritatii datelor si sistemelor informatice.

(pag. 59-84)

1.3 ÎNDRUMAR PENTRU AUTOVERIFICARE

Lista subiectelor pentru pregătirea in vederea evaluării finale (examen) pentru Unitatea nr.1

"Conceptul de control - financiar"

1. Controlul - funcţie a managementului. Controlul financiar ca parte integranta a managementului.

2. Obiectul controlului financiar.

3. Funcţiile controlului financiar.

4. Formele controlului financiar, după momentul in care se exercita, raportat la momentul desfasurarii

activitatii sau sau efectuării operaţiilor ce se controlează.

5. Formele controlului financiar, după modul de corelare cu interesele

6. economico - financiare care este organizat si exercitat.

7. Exercitarea controlului financiar pe baza documentelor justificative.

8. Controlul documentelor justificative din punct de vedere al formei.

9. Controlul documentelor justificative din punct de vedere al fondului (conţinutului).

10. Controlul gestionarii, folosirii si evidentei formularelor cu regim special.

11. Elemente specifice privind controlul formularelor personalizate si securizate.

12. Controlul circulaţiei documentelor justificative.

13. Controlul organizării si conducerii evidentei tehnic operative.

14. Controlul organizării si conducerii evidentei contabile analitice si sintetice.

15. Controlul programelor informatice utilizate in activitatea financiara si contabila.

16. Sistemul metodologic de control financiar.

17. Studiul general prealabil privind activitatea ce se controlează, ca procedeu de control financiar.

18. Tehnici (modalitati) specifice de control documentar - contabil.

19. Tehnici (modalitati) de control faptic.

20. Controlul total sau prin sondaj.

21. Masuri de valorificare a constatărilor controlului financiar.

22. Stabilirea răspunderii disciplinare, ca modalitate de finalizare a constatărilor controlului.

23. Stabilirea răspunderii contravenţionale, ca modalitate de finalizare a constatărilor controlului.

24. Stabilirea răspunderii materiale (patrimoniale), ca modalitate de finalizare a constatărilor controlului.

25. Procedura de stabilire a răspunderii materiale pentru pagube cauzate de fapte penale.

26. Contravenţii si infracţiuni contra confidentialitatii si integritatii datelor si sistemelor informatice.

TESTE DE VERIFICARE 1. Funcţiile specifice ale controlului financiar sunt: a) funcţia de prevenire si funcţia de perfecţionare; b)funcţia de diagnosticare a erorilor financiare; c) funcţia de reglare a activitatii financiare.

2. Activitatea de control poate fi definita ca funcţie a _________________ .

3. Controlul financiar semnifica o supraveghere continua, morala sau materiala, ca si

stăpânirea unei activitati sau a unei situaţii. 4. Principalele obiective ale controlului contabilitatii constau în: a) conducerea corecta si la zi a contabilitatii; b)întocmirea documentelor justificative pentru operaţiunile patrimoniale; c) inventarierea patrimoniului si valorificarea rezultatelor acesteia. 5. Procedeul de control reprezintă un ansamblu de ________________________ specifice, tehnici si

instrumente. 6. Controlul asupra integritatii valorilor materiale urmareste: a) organizarea corespunzătoare a gestiunilor; b) organizarea integritatii bunurilor pe timpul transportului; organizarea punctelor de paza.

Bibliografie recomandată

1.Control financiar fiscal, Editura Fundatia România de Mâine, Bucuresti, editiile 2006 si 2007; autor: prof.

univ. dr. Mircea Boulescu

2. Control Fiscal al agentilor economici autor M.Boulescu, Ed.Tribuna Economica, Buc 2005;

3. Controlul si auditarea agentilor economici autor M.Boulescu, Ed.Tribuna Economica, Buc 2004;

4. OMFP 2861/09.10.2009 pentru aprobarea Normelor privind organizarea şi efectuarea inventarierii

elementelor de natura activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii, M. Of. nr. 704 din 20 octombrie 2009.


CONTROLUL FINANCIAR AL STATULUI




recunoaşterea sferei controlului statului;

formularea etapelor desfăşurării activităţii de control;

exemplificarea modului cum sunt valorificate constatările controlului;

exemplificarea modurilor de soluţionare a plângerilor formulate împotriva controlului;

recunoaşterea rezultatelor inventarierii


2.1.Sfera controlului financiar al statului.

2.2.Programarea si organizarea activitatii de control al statului. Registrul unic de control.

2.3.Actele de control financiar.

2.4.Valorificarea constatărilor controlului financiar al statului.

2.5.Solutionarea plângerii prealabile formulate împotriva procesului- verbal de control financiar.

2.6.Evidenta, urmărirea si raportarea rezultatelor activitatii de control financiar.

Concepte cheie tratate: sfera controlului financiar al statului; programarea si organizarea activitatii

de control financiar al statului; actele de control financiar; valorificarea constatărilor controlului, soluţionarea

plângerii prealabile formulate împotriva procesului-verbal de control financiar; evidenta, urmărirea si

raportarea rezultatelor activitatii de control financiar al statului.

Controlul financiar al statului include în sfera sa regiile autonome, societatile/companiile

naţionale, societatile comerciale la care statul, direct sau printr-o instituţie ori autoritate publica, are calitatea

de acţionar si la alţi agenţi economici în legătura cu îndeplinirea obligaţiilor financiare si fiscale fata de stat.

Controlul financiar al statului are ca atribuţii sa controleze:

a) administrarea si utilizarea fondurilor acordate de la buget pentru cheltuielile de funcţionare si

întreţinere a organelor centrale si locale ale administraţiei de stat, unitatilor finanţate de la buget;

b) utilizarea fondurilor acordate de stat pentru realizarea de investiţii de interes general,

subvenţionarea unor activitati si produse si pentru alte destinaţii prevăzute de lege;

c) folosirea mijloacelor si a fondurilor din dotare si respectarea reglementarilor financiar-contabile

în activitatea regiilor autonome si a societatilor comerciale cu capital de stat;

d) exactitatea si realitatea înregistrărilor în evidentele prevăzute de lege si de actele de constituire a

societatilor comerciale si a celorlalţi agenţi economici, urmărind stabilirea corecta si îndeplinirea integrala si

la termen a tuturor obligaţiilor financiare si fiscale fata de stat.

În exercitarea acestor atribuţii, controlul financiar are următoarele principale obiective:

a) modul de respectare a disciplinei economico-financiare si de realizare a prevederilor din bugetul

de venituri si cheltuieli;

b) modul de administrare si gestionare a mijloacelor materiale si a fondurilor financiare de către

regiile autonome, societatile naţionale, companiile naţionale si societatile comerciale la care statul, direct sau

printr-o instituţie ori autoritate publica, are calitatea de acţionar;

c) modul de utilizare a ajutorului de stat: subvenţii, alocaţii, credite cu garanţia statului, fonduri,

facilitaţi, potrivit destinaţiei prevăzute de lege;

d) exactitatea si realitatea înregistrărilor în evidente, stabilirea corecta si îndeplinirea

integrala a obligaţiilor financiare si fiscale fata de stat;

e) calitatea managementului. (pag. 85-86)

Activitatea de control financiar al statului:

a) se exercita prin Direcţia de control financiar si structurile subordonate aparţinând direcţiilor

generale ale finanţelor publice judeţene, a municipiului Bucureşti si Direcţiei generale de administrare a

marilor contribuabili din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscala.

b) se desfasoara în baza unor programe anuale, trimestriale si lunare, aprobate de preşedintele

Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscala.

Selectarea agenţilor economici la care urmează sa se efectueze controlul financiar si stabilirea

duratei acestuia se fac cu respectarea următoarelor reguli:

- într-un an calendaristic, un agent economic face obiectul unui singur control al contabilitatii,

pentru sinceritatea bilanţurilor si determinarea sumelor datorate cu orice titlu statului;

- este supusa controlului întreaga perioada scursa de la precedentul control de aceeaşi natura si cu

aceleaşi obiective, care nu se prescriu;

- fac excepţie acţiunile de documentare, analiza si urmărire a implementării unor reglementari care

se pot efectua numai după notificarea si obţinerea acordului agentului economic, precum si

controlul reclamaţiilor cu privire la existenta unor eludări ale legilor financiare si fiscale, care se

efectuează ori de câte ori este cazul;

- durata maxima a unei acţiuni de control, la sediul unui agent economic, este de 3 luni, indiferent

de perioada supusa controlului. Prin norme, Ministerul Finanţelor Publice stabileşte durate

maxime diferenţiate în funcţie de categorii de agenţi economici, de natura acţiunilor de control,

precum si de perioada cuprinsa în control.

Procedura de selectare a agenţilor economici tine cont, în principal, de:

- importanta agentului economic (strategica, naţionala, regionala, locala);

- situaţia economico-financiara a agenţilor economici (pierderi, arierate);

- facilitaţi acordate (ajutor de stat, credite interne si externe cu garanţia statului, fonduri

comunitare, fonduri de cofinantare, etc.);

- programe de restructurare a activitatii economice.

La agenţii economici la care statul, direct sau printr-o instituţie ori autoritate publica, are calitatea de

acţionar, de regula, controlul financiar precede celui fiscal (inspecţie fiscala).

În scopul evitarii controalelor paralele sau repetate, al depasirii duratei controlului si creşterii

eficientei economice a activitatii de control, fiecare direcţie de control tine o evidenta stricta a acţiunilor de

control financiar pentru fiecare agent economic la care statul, direct sau printr-o instituţie ori autoritate

publica, are calitatea de acţionar.

În situaţiile în care în efectuarea controlului financiar nu se pot respecta termenele stabilite prin

program, conducătorul direcţiei de control analizează condiţiile concrete si poate dispune prelungirea duratei

acţiunii fara a influenta realizarea celorlalte acţiuni prevăzute în programul de activitate si fara depasirea

duratei maxime prevăzute de lege. (pag. 86-89)

Înaintea desfasurarii controlului financiar, organul de control financiar are obligaţia sa înstiinteze

agentul economic în legătura cu acţiunea care urmează sa se desfasoare prin transmiterea unui aviz de

control, care cuprinde temeiul juridic si data de începere a controlului financiar.

Avizul de control se comunica agentului economic, în scris, înainte de începerea controlului

financiar.

Agentul economic are posibilitatea de a solicita amânarea datei de începere a controlului financiar, o

singura data, pentru motive justificate.

Comunicarea avizului de control nu este necesara:

- pentru soluţionarea unor cereri ale agentului economic;

- în cazul unor acţiuni îndeplinite ca urmare a solicitării unor autoritati publice, potrivit

legii;

- în cazul acceptării voluntare de către agentul economic.

La începerea controlului financiar, organul de control financiar este obligat sa prezinte agentului

economic legitimaţia de control si ordinul de serviciu semnat de conducătorul organului de control. (pag.

88-90)

Începerea controlului financiar se consemnează în registrul unic de control.

Controlul financiar se desfasoara, de regula, în spatiile de lucru ale agentului economic, care are

obligaţia sa pună la dispoziţie un spaţiu adecvat, precum si logistica necesara desfasurarii controlului.

Organul de control financiar are dreptul sa inspecteze locurile în care se desfasoara activitatea, în

prezenta agentului economic sau a unei persoane desemnate de acesta.

La finalizarea controlului financiar se solicita reprezentantului agentului economic o declaraţie

scrisa, pe propria răspundere, din care sa rezulte ca au fost puse la dispoziţie toate documentele si

informaţiile solicitate. În declaraţie se mentioneaza si daca au fost restituite toate documentele solicitate si

puse la dispoziţie de agentul economic.

Agenţii economici, în calitate de persoane juridice înregistrate la Oficiul Naţional al Registrului

Comerţului, autorizate potrivit legii, au obligaţia sa tina registrul unic de control. Registrul unic de control

este obligatoriu pentru toţi agenţii economici, indiferent de profilul de activitate al acestora.

Registrul unic de control are ca scop evidenţierea tuturor controalelor desfasurate la contribuabil de

către toate organele de control specializate, în domeniile: financiar-fiscal, sanitar, fito-sanitar, urbanism,

calitatea în construcţii, protecţia consumatorului, protecţia muncii, inspecţia muncii, protecţia împotriva

incendiilor, precum si în alte domenii.

Evidenţierea controalelor în registrul unic de control se face cu semnăturile reprezentantului legal al

agentului economic si organului de control. Agenţii economici au obligaţia de a prezenta organelor de

control registrul unic de control.

Organele de control au obligaţia:

a) de a consemna în registrul, înaintea începerii controlului, următoarele elemente:

- numele si prenumele persoanelor împuternicite de a efectua controlul si unitatea de care aparţin,

numărul legitimaţiei de control, numărul si data delegaţiei/ordinului de deplasare:

- obiectivele controlului;

- perioada controlului;

- perioada controlata;

- temeiul legal în baza căruia se efectuează controlul acestor date în registrul unic de control.

În situaţia neprezentarii registrului unic de control, controlul se efectuează, iar cauzele neprezentarii

se consemnează în actul de control;

b) ca, înainte de începerea acţiunii de control, sa consulte actele de control încheiate

anterior, care au legătura cu domeniul lor de activitate, pentru a cunoaşte constatările acute,

masurile stabilite si stadiul îndeplinirii lor.

După finalizarea controlului, în registrul unic de control se înscriu obligatoriu numărul si data actului

de control întocmit.

Registrul unic de control:

• se numerotează, se sigilează si se păstrează de reprezentantul legal al agentului economic

controlat sau al înlocuitorului acestuia;

• se tine la sediul social si la fiecare sediu secundar pentru care s-au eliberat avize/autorizaţii si/sau

acorduri de funcţionare;

• se eliberează contra cost de direcţiile generale ale finanţelor publice din raza teritoriala unde îşi

are sediul social contribuabilul - agent economic, pe baza certificatului de înregistrare fiscala.

(pag. 90-92)

Actele de control sunt documente în care se consemnează constatările rezultate din acţiunea de

control financiar.

Organele de control financiar-fiscal întocmesc, de regula, următoarele acte de control:

- proces-verbal de control financiar;

- proces-verbal intermediar;

- proces-verbal de constatare si sancţionare a contravenţiilor;

- nota de constatare;

- nota unilaterala;

- nota de prezentare; raport de inspecţie fiscala; A.

Procesul-verbal de control financiar Procesul-verbal

de control financiar:

a) este un act bilateral care se semnează de către organul de control financiar si de

reprezentantul legal al agentului economic;

b) se întocmeşte de echipa de control financiar pentru remedierea deficientelor semnalate;

c) are următorul conţinut orientativ pe capitole:

- date privind controlul financiar;

- date privind agentul economic;

- execuţia bugetului de venituri si cheltuieli;

- administrarea si gestionarea resurselor materiale si financiare;

- respectarea disciplinei financiar-contabile;

- calitatea managementului; concluzii si masuri finale.

La terminarea controlului financiar se restituie toate actele si documentele puse la dispoziţie

organelor de control, cu excepţia celor reţinute, pentru care s-a întocmit proces-verbal de ridicare de

înscrisuri.

Asupra modului de ducere la îndeplinire a masurilor dispuse prin prezentul proces-verbal de control

financiar, entitatea controlata comunica, la Direcţia de control financiar sau la structura de control financiar

din cadrul direcţiei generale a finanţelor publice teritoriale, modul de îndeplinire a masurilor stabilite.

Procesul-verbal de control financiar se întocmeşte în trei exemplare, care se înregistrează în

Registrul unic de control, din care un exemplar se lasă agentului economic, iar doua exemplare se depun la

organele de control financiar.

Împotriva procesului-verbal de control financiar se poate depune plângere prealabila la organul

emitent. (pag.92-99)

d) Constatările ce se înscriu în procesul-verbal de control financiar trebuie sa fie precise,

bazate pe date si documente expuse clar, eliminându-se orice elemente si descrieri personale, inutile si

neconcludente, care încarcă nejustificat conţinutul procesului-verbal de control financiar.

e) La procesul-verbal de control financiar se anexează situaţii, tabele, documente, acte, note

explicative, necesare susţinerii constatărilor.

Situaţii sau tabele se întocmesc în cazurile în care deficienta se repeta în mod frecvent, constatarea

se bazează pe un număr mai mare de operaţiuni sau acte etc., pentru a sintetiza expunerea constatărilor în

procesul-verbal de control financiar. Se semnează de organele de control, conducerea si salariaţii în cauza ai

agentului economic controlat.

Documentele sau actele, în care sunt consemnate operaţiuni economice sau financiar-contabile,

necesare confirmării sau fundamentării constatărilor se anexează, după necesitaţi, în copie certificata de

organul de control si de seful compartimentului de la care emana. Acestea se anexează în original, lăsându-se

copii certificate de conducerea agentului economic controlat si de organul de control financiar, atunci când

sunt considerate fictive sau dubioase, precum si când exista indicii ca s-ar urmări sustragerea sau distrugerea

lor de cei interesaţi.

Organele de control financiar pot solicita note explicative reprezentantului sau oricărui angajat al

agentului economic, care sa contribuie la stabilirea unor elemente relevante din activitatea agentului

economic, ce pot influenta procesul-verbal de control financiar.

Notele explicative se iau în orice etapa a controlului financiar pentru clarificarea si definitivarea

constatărilor privind nerespectarea prevederilor actelor normative. Întrebările se formulează în mod clar,

concis si concret, pentru a da posibilitatea unor răspunsuri la obiect.

În cazul în care persoana în cauza refuza sa răspundă la întrebări, organele de control financiar

transmit întrebările printr-o adresa scrisa, înregistrata la agentul economic, stabilind un termen util de cel

puţin 5 zile lucrătoare pentru formularea răspunsului.

Refuzul de a răspunde la întrebări se consemnează în procesul-verbal de control financiar si se aplica

sancţiunile prevăzute de lege.

Notele explicative se pot lua în orice moment al controlului financiar, însa, numai după ce sa epuizat

controlul asupra obiectivului la care s-a constatat abaterea ce necesita explicaţii, astfel încât organele de

control sa fie în măsura sa pună întrebări precise si sa combată eventualele răspunsuri necorespunzătoare. Se

întocmesc sub forma de răspunsuri la întrebările formulate de organele de control financiar. Ultima întrebare

pusa de organul de control financiar trebuie sa solicite persoanei respective sa precizeze daca mai are ceva de

adăugat în legătura cu constatările acute de controlul financiar.

Organele de control analizează răspunsurile primite si, în funcţie de concluzii, definitivează

constatările în procesul-verbal de control financiar. Daca rezulta elemente noi, se extinde controlul si asupra

lor, iar daca unele constatări se infirma prin răspunsurile date în notele explicative se reexaminează faptele si

documentele care stau la baza lor.

f) Neregulile constatate se consemnează în procesul-verbal de control financiar în mod

obligatoriu, cu precizarea concreta a actelor normative încălcate (articol, aliniat) si cu

determinarea exacta a influentelor financiare, bugetare si gestionare nefavorabile.

Pentru fiecare abatere înscrisa în procesul-verbal de control financiar se nominalizează persoanele

care nu au respectat prevederile legale si funcţiile acestora.

Pentru fiecare abatere constatata prin procesul-verbal de control financiar se înscriu masurile luate

operativ în timpul controlului financiar, cu menţionarea documentelor pe baza cărora s-au materializat, sau

masurile dispuse în sarcina agentului economic, cu indicarea termenului de raportare a îndeplinirii acestora.

g) Proces-verbal de control financiar separat

Pentru constatările privind savarsirea unor fapte care ar putea întruni elemente constitutive ale unei

infracţiuni, în condiţiile prevăzute de legea penala, organul de control întocmeşte proces-verbal de control

financiar separat, care se înaintează organelor abilitate prin lege pentru efectuarea cercetărilor. În

cazul în care cel supus controlului refuza sa semneze procesul-verbal de control financiar separat, organul de

control financiar consemnează despre aceasta în procesul-verbal de control financiar.

h) Informarea agentului economic asupra constatărilor rezultate din control

Organul de control financiar:

- informează agentul economic asupra constatărilor rezultate din control, atât pe parcursul

desfasurarii controlului financiar, cât si la încheierea acestuia;

- prezintă agentului economic constatările si consecinţele, acordându-i posibilitatea de a-si exprima

punctul de vedere în scris, cu excepţia cazului în care agentul economic renunţa la acest drept;

- analizează punctul de vedere prezentat de agentul economic si procedează la definitivarea actului

de control.

După semnarea de către reprezentantul legal al agentului economic, procesul-verbal de control

financiar se înregistrează la registratura agentului economic. Data înregistrării la agentul economic se

considera data comunicării.

Procesul-verbal de control financiar se înregistrează la registratura organului de control financiar, în

termen de trei zile de la încheierea controlului financiar.

În cazul în care reprezentantul legal al agentului economic refuza sau tergiversează semnarea,

procesul-verbal de control financiar se comunica printr-o scrisoare recomandata cu confirmare de primire

sau/si prin alte mijloace, cum ar fi fax sau e-mail, daca se asigura transmiterea textului actului si confirmarea

primirii acestuia. Data primirii de către agentul economic a scrisorii, a faxului sau a e-mailului se considera

ca fiind data comunicării procesului-verbal de control financiar.

i) Îndreptarea erorilor materiale din cuprinsul procesului-verbal de control financiar

Organul de control financiar poate îndrepta erorile materiale din cuprinsul procesului-verbal

de control financiar din oficiu sau la cererea agentului economic, astfel:

- daca îndreptarea erorii materiale se face prin adăugiri sau stersaturi operate în cuprinsul

procesului-verbal de control financiar, acestea se semnează si stampilează de organul de control, în caz

contrar nu se iau în considerare. Îndreptarea erorii materiale se operează pe toate exemplarele originale ale

procesului-verbal de control financiar. După efectuarea îndreptării erorii materiale, organul de control

financiar are obligaţia de a comunica agentului economic de îndată operaţiunea efectuata;

- în cazul în care îndreptarea erorii materiale nu se poate efectua direct pe actul de control, se emite

un nou proces-verbal de control financiar, care, de asemenea, se comunica agentului economic.(pag. 99-102)

B. Procesul-verbal intermediar:

- este un act bilateral, care se semnează de către organul de control financiar si de reprezentantul

legal al agentului economic;

- se întocmeşte la unitatile subordonate agentului economic;

- are structura procesului-verbal de control financiar si nu poate fi atacat pe cale administrativa sau

judecătoreasca;

- este anexa la procesul-verbal de control financiar care se întocmeşte la agentul economic.

Constatările din procesul-verbal intermediar se analizează si se preiau în procesul-verbal de

control financiar, în funcţie de prevederile legale, de realitatea constatărilor si de respectarea procedurilor

specifice de control.

C. Procesul-verbal de constatare si sancţionare a contravenţiilor

Procesul-verbal de constatare si sancţionare a contravenţiilor se încheie pentru acele fapte ale căror

constatare si sancţionare sunt de competenta organelor de control financiar, în condiţiile legii si în

conformitate cu procedura stabilita prin legislaţia în vigoare privind regimul juridic al contravenţiilor.

D. Nota de constatare

Nota de constatare se întocmeşte:

- atunci când în cursul controlului financiar se fac constatări a căror reconstituire ulterioara nu este

întotdeauna posibila sau care nu pot fi dovedite;

- în alte situaţii apreciate de organele de control financiar.

În nota de constatare se consemnează situaţiile de fapt, precum si masurile luate operativ pentru

remedierea deficientelor constatate. În situaţii mai deosebite este indicata folosirea martorilor la stabilirea

realitatii faptelor constatate.

Nota de constatare se semnează de către reprezentantul legal al agentului economic si de persoanele

la care se refera constatarea, precum si de martori, după caz. Nota de constatare este anexa la procesul-verbal

de control financiar.

E. Nota unilaterala

Nota unilaterala se întocmeşte în cazurile în care, în urma controlului financiar, nu s-au constatat

abateri ori acestea, prin volumul si importanta lor, nu justifica întocmirea de procese-verbale de control

financiar.

În nota unilaterala, organele de control financiar arata, concret, ce anume documente au controlat si

constatările acute.

F. Nota de prezentare

La actele de control încheiate se anexează nota de prezentare, care cuprinde, în principal,

următoarele:

- organele sau persoanele, după caz, din afara agentului economic controlat, care au dat dispoziţii ce

au determinat abaterile respective;

- problemele care necesita control financiar în continuare si/sau extinderea controlului la alţi agenţi

economici, făcându-se propunerile corespunzătoare;

- masurile ce mai trebuie luate în continuare de agentul economic controlat si de organul ce a dispus

controlul financiar;

- propuneri de aplicare a unor sancţiuni disciplinare, de imputare sau de transmitere organelor

abilitate prin lege pentru efectuarea cercetărilor, după caz;

- propuneri de modificare, completare, actualizare a cadrului normativ în domeniul supus

controlului financiar.

În cazul în care organul de control financiar nu are nimic de arătat sau de propus fata de cele

cuprinse în actul de control, nu se mai întocmeşte nota de prezentare. (pag. 103-104)

G. Raportul de control fiscal

Organele de control financiar au obligaţia sa controleze exactitatea si realitatea înregistrărilor în

evidentele prevăzute de lege, urmărind stabilirea corecta si achitarea integrala a obligaţiilor financiare si

fiscale fata de stat.

Constatările de natura financiara, bugetara si gestionara se consemnează în procesul-verbal de

control financiar.

Constatările fiscale se consemnează în raportul de control fiscal (inspecţie fiscala) si în alte acte

administrativ fiscale, după caz, cu respectarea prevederilor Codului de procedura fiscala. (pag.

104)

2.4. Valorificarea constatărilor controlului financiar al statului

Organele de control financiar al statului au dreptul legal sa dispună masuri:

- pentru înlăturarea si prevenirea neregulilor constatate în activitatea financiar-contabila;

- privind suspendarea unor dispoziţii care nu sunt în concordanta cu reglementarule financiar-

contabile în vigoare;

- alte masuri care se impun, în funcţie de abaterile consemnate în procesele-verbale de control

financiar.

Masurile care se dispun se iau pe baza actelor de control financiar legal întocmite de organele de

control financiar al statului si se adresează conducătorului agentului economic controlat.

Pentru dispunerea acestor masuri de valorificare a constatărilor controlului, Ministerul Finanţelor

Publice - Agenţia Naţionala de Administrare Fiscala, prin organele specializate de control financiar al

statului, emite documente si tine evidente, după cum sunt: Dispoziţia obligatorie si sistemul de evidenta,

urmărire si raportare a rezultatelor activitatii de control financiar. (pag. 104105)

2.5.Dispoziţia obligatorie

Dispoziţia obligatorie se emite pentru înlăturarea si prevenirea neregulilor constatate, respectiv,

suspendarea aplicării masurilor nelegale. În cazul înlăturării si prevenirii neregulilor constatate, dispoziţia

obligatorie se da cu scopul ca cei controlaţi sa acţioneze pentru a intra în legalitate. În cazul suspendării

dispoziţiilor care nu sunt în concordanta cu reglementarule financiar-contabile în vigoare, dispoziţia

obligatorie se da când actul ilegal este în curs de consumare si consumarea lui nu a început si are scopul sa

nu se comită o ilegalitate, sa nu se acţioneze ilegal până când se dispune intrarea în legalitate. Suspendarea

este, deci, o măsura temporara.

Dispoziţia obligatorie:

- se întocmeşte de către organul de control financiar, se avizează de seful de serviciu si se aproba de

conducătorul activitatii de control financiar;

- cuprinde masurile stabilite în sarcina agentului economic controlat si termenele până la care acesta

este obligat sa comunice organului de control financiar modul de ducere la îndeplinire;

- se transmite la sediul agentului economic controlat.

Agentul economic are obligaţia sa îndeplinească masurile dispuse prin procesul-verbal de control

financiar, în termenele si condiţiile stabilite de către organele de control financiar, în caz contrar aplicându-se

sancţiunile prevăzute de lege.

Împotriva procesului-verbal de control financiar se poate formula plângere prealabila.

Plângerea prealabila formulata împotriva procesului-verbal de control financiar:

a) este calea administrativa de atac prin care se solicita autoritatii publice reexaminarea

procesului-verbal de control financiar, în sensul revocării acestuia;

b) cuprinde:

- datele de identificare a contestatorului;

- obiectul plângerii. Nu poate avea ca obiect alte sume si masuri decât cele stabilite prin actul de

control atacat;

- motivele de fapt si de drept;

- dovezile pe care se întemeiază;

- semnătura si stampila contestatorului.

Contestatorul poate depune în dovedirea plângerii formulate acte care nu au fost avute în vedere de

organul de control financiar;

c) se depune la direcţia din care face parte organul de control financiar al cărui act este

atacat.

În cazul în care plângerea prealabila este depusa la un organ necompetent din cadrul Agenţiei

Naţionale de Administrare fiscala, aceasta se înaintează, în termen de 5 zile de la data primirii, organului

emitent al actului atacat;

d) se solutioneaza de către direcţia din care face parte organul de control financiar al cărui act este

atacat, printr-un compartiment special constituit;

e) poate fi retrasa de contestator până la soluţionare. Organul de soluţionare competent comunica

contestatorului decizia prin care se ia act de renunţare la plângere. Prin retragerea plângerii nu se pierde

dreptul de a se înainta o noua plângere în interiorul termenului general de depunere a acesteia;

f) se solutioneaza de organul competent prin pronunţarea deciziei de soluţionare, care este definitiva

în sistemul cailor administrative de atac.

Decizia se emite în forma scrisa si cuprinde: preambulul, considerentul si dispozitivul.

Preambulul cuprinde: denumirea organului de control investit cu soluţionarea, numele sau denumirea

contestatorului, sediul social al acestuia, numărul de înregistrare a plângerii prealabile la organul de

soluţionare competent si obiectul cauzei.

Considerentele cuprind motivele de fapt si de drept care au format convingerea organului de control

competent în emiterea deciziei.

Dispozitivul cuprinde soluţia pronunţata, calea de atac, termenul în care acesta poate fi exercitata si

instanţa competenta.

Decizia se semnează de către conducătorul direcţiei din care face parte organul de control financiar

al cărui act a fost atacat.

În soluţionarea plângerii prealabile organul de control competent controlează motivele de fapt si de

drept care au stat la baza emiterii procesului-verbal de control financiar. Analiza plângerii prealabile se face

în raport de susţinerile parţilor, de dispoziţiile legale invocate de acestea si de documentele existente la

dosarul cauzei. Soluţionarea plângerii prealabile se face în limitele sesizării.

Organul de soluţionare competent pentru lamurirea cauzei poate solicita punctul de vedere al

direcţiilor de specialitate din minister sau al altor instituţii si autoritati.

Prin soluţionarea plângerii prealabile nu se poate crea o situaţie mai grea contestatorului în propria

cale de atac.

Prin decizie, plângerea prealabila poate fi admisa, în totalitate sau în parte, ori respinsa. În cazul

admiterii plângerii, se decide, după caz, anularea totala sau parţiala a actului atacat.

Daca organul de soluţionare competent constata neîndeplinirea unei condiţii procedurale, plângerea

prealabila se respinge fara a se proceda la analiza pe fond a cauzei.

Decizia se comunica contestatorului si organului emitent al actului atacat.

Deciziile emise în soluţionarea plângerilor prealabile pot fi atacate la instanţa judecătoreasca de

contencios administrativ competenta.(pag.105-108)

2.6. Evidenta, urmărirea si raportarea rezultatelor activitatii de

control financiar

Compartimentele de lucru din direcţia de control financiar si structurile subordonate din cadrul

direcţiilor generale din teritoriu asigura, ori de câte ori este necesar, urmărirea la agenţii economici controlaţi

a aplicării masurilor stabilite în timpul controlului sau a celor transmise prin documentele de valorificare.

Pentru fiecare proces-verbal de control financiar se întocmeşte fisa rezultatelor controlului, în care se

înscriu constatările proprii ale echipei de control.

Datele din fisa rezultatelor controlului se organizează în evidente informatizate, care servesc la

aprecierea activitatii desfasurate de organele de control financiar, a calitatii activitatii aparatului de control si

îmbunatatirii managementului controlului.

Structurile subordonate din cadrul direcţiilor generale din teritoriu raportează Direcţiei de control

financiar controalele efectuate si rezultatele acestora, după cum urmează:

a) la termenele fixate, prin program sau tematica, ori în termen de 5 zile de la finalizarea controlului

financiar;

b) în termen de 10 zile de la încheierea trimestrului, Raportul privind modul de realizare a

programului de control pe trimestrul încheiat.

Direcţia de control financiar prezintă conducerii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscala raportul

anual asupra activitatii aparatului de control din centrala si din teritoriu. (pag. 108-109)

Lista subiectelor pentru pregătirea in vederea evaluării pentru

unitatea nr. 2 " Controlul financiar al statului"

1. Sfera controlului financiar al statului.

2. Programarea si organizarea activitatii de control financiar al statului.

3. Registrul unic de control.

4. Procesul - verbal de control financiar al statului.

5. Procesul - verbal intermediar, procesul - verbal de constatare si sancţionare a contravenţiilor,

nota de constatare, nota unilaterala si nota de prezentare, ca acte de control financiar al statului.

6. Dispoziţia obligatorie ca măsura pentru înlăturarea si prevenirea neregulilor constatate in

activitatea financiar - contabila de către organele de control financiar al statului.

7. Soluţionarea plângerii prealabile formulate împotriva procesului - verbal de control financiar al

statului.

8. Evidenta, urmărirea si raportarea rezultatelor activitatii de control financiar al statului.

Teste de verificare 1. Imobilizările necorporale sunt reprezentate de: a) cheltuieli de constituire, cercetare-dezvoltare, fond comercial; b) terenuri, amenajări, mijloace fixe; c) cheltuieli de constituire, terenuri si mijloace fixe.

2. În raport cu forma fizica pe care o îmbracă, se disting următoarele active circulante materiale: a) materiile prime, produsele si semifabricatele; b) mărfurile si ambalajele; c) stocurile si producţia în curs de execuţie.

3. Deconturile fara numerar se efectuează prin transferul unor disponibilitati banesti elaborate de: a) cumpărător, client, plătitor; b) vânzător, furnizor, beneficiar; c) cumpărător, vânzător, beneficiar.

4. Sistemul de decontare intermediara se bazează pe utilizarea următoarelor instrumente: a) ordine de plata, compensare, decontări anticipate; b) CEC, acreditiv si scrisoarea de garanţie bancara; c) ordin de plata, CEC si acreditiv.

5. Controlul fiscal poate îmbracă următoarele forme: a) inspecţia fiscala generala si inspecţia fiscala parţiala; b) control fiscal ulterior si control preventiv;

control fiscal si inspecţie fiscala.


1. Boulescu, M. Control financiar fiscal, Editura Fundatia România de Mâine, Bucuresti, editiile 2006 si

2007;

2. Boulescu, M. Control Fiscal al agentilor economici, Ed.Tribuna Economica, Buc 2005;

3. Boulescu, M. Controlul si auditarea agentilor economici, Buc 2004;




CONTROLUL FISCAL



Sunt subsumate următoarele obiective identificarea sferei controlului fiscal; formularea principiilor fiscalităţii; identificarea formelor controlului fiscal aplicarea informaţiilor din Codul fiscal in scopul realizării controlului recunoaşterea normelor etice si a principiilor fundamentale


3.1. Sfera controlului fiscal

3.1.1. Principiile fiscalitatii - obiectiv esenţial al controlului fiscal

3.1.2. Obiectiv general si atribuţii

3.1.3. Formele si întinderea controlului fiscal

3.1.4. Perioada supusa controlului fiscal

3.1.5. Implicarea controlului fiscal in raportul de drept material fiscal

3.1.6. Controlul fiscal - parte integranta a sistemului fiscal

3.1.7. Regulile de aplicare generala a Codului fiscal ca obiective orientative fundamentale pentru

controlul fiscal

3.2. Realizarea controlului fiscal

3.2.1.Norme etice si principii fundamentale de executare a controlului fiscal

3.2.2. Contribuţia controlului fiscal la respectarea principiilor generale de conduita in administraţia

fiscala

3.2.3. Competenta de control fiscal

3.2.4. Soluţionarea contribuabililor pentru control fiscal

3.2.5. Locul, timpul si durata controlului fiscal

3.2.6. Reguli si proceduri de control fiscal

3.2.7. Corelarea procedurilor de control fiscal

3.2.8. Documente - acte de control fiscal

3.2.9. Elemente privind valorificarea constatărilor controlului fiscal

Concepte cheie:

A. Sfera controlului fiscal: Principiile fiscalitatii ca obiectiv esenţial al controlului fiscal;

obiectiv general si atribuţii; forme si întindere; perioada supusa controlului fiscal; implicarea

controlului fiscal în raportul de drept material fiscal; controlul fiscal - parte integranta a sistemului

fiscal; reguli de aplicare generala a Codului fiscal ca obiective orientative fundamentale pentru

controlul fiscal.

B. Realizarea controlului fiscal: Norme etice si principii fundamentale de exercitare a

controlului fiscal; contribuţia controlului fiscal la respectarea principiilor generale de conduita în

administrarea fiscala; competenta de control fiscal; selecţionarea contribuabililor pentru controlul

fiscal; locul, timpul si durata controlului fiscal; reguli si proceduri de control fiscal; corelarea

procedurilor de control fiscal cu cele de administrare a creanţelor fiscale; documente - acte de

control fiscal; valorificarea constatărilor controlului fiscal.

Rezumat

Controlul fiscal are ca obiect fundamental respectarea prevederilor legislaţiei fiscale si include în

sfera sa respectarea cadrului legal cu privire la:

- impozitele si taxele care constituie venituri bugetare: impozitul pe profit, pe veniturile

microîntreprinderilor, pe reprezentante, pe valoarea adăugata, accize, impozite si taxe locale;

- contribuabilii obligaţi sa plătească impozite si taxe;

- modul de calcul si de plata, precum si procedura de colectare a impozitelor si taxelor;

- administrarea impozitelor si taxelor.

Un obiectiv esenţial al controlului fiscal îl constituie respectarea principiilor pe care se bazează

impozitele si taxele, cum sunt:

- neutralitatea masurilor fiscale în raport cu diferite categorii de investitori, capitaluri si forme de

proprietate, asigurând condiţii egale investitorilor, capitalului român si străin;

- certitudinea impunerii, pe baza de norme juridice clare;

- eficienta impunerii prin asigurarea stabilitatii prevederilor fiscale.(pag. 110 -112) Controlul fiscal

are ca obiectiv general modul de administrare a impozitelor, taxelor,

contribuţiilor si altor sume datorate bugetului general consolidat, respectiv ansamblul activitatilor desfasurate

de organele fiscale în legătura cu înregistrarea fiscala, declararea, stabilirea si colectarea impozitelor, taxelor,

contribuţiilor si altor sume datorate bugetului general consolidat. Controlul fiscal are următoarele atribuţii:

- constatarea si investigarea fiscala;

- analiza si evaluarea informaţiilor fiscale;

- sancţionarea, prevenirea si combaterea abaterilor de la legislaţia fiscala. ( pag. 112-113) După

întinderea sa, controlul fiscal poate avea următoarele forme:

Control fiscal general si control fiscal parţial. (pag. 113-114)

Controlul fiscal se efectuează in cadrul termenului de prescripţie a dreptului de a stabili obligaţii

fiscale. (pag. 114)

În esenţa sa, controlul fiscal este implicat direct în raportul de drept fiscal. Sub acest aspect, în

exercitarea controlului fiscal este necesar sa se cunoască definirea legala a unor elemente din domeniul

fiscal, cum sunt: creanţele fiscale si obligaţiile fiscale; naşterea creanţelor si obligaţiilor fiscale; stingerea

creanţelor fiscale; creditorii si debitorii în raporturile de drept material fiscal; plătitorul; răspunderea solidara;

drepturile si obligaţiile succesorilor; cesiunea creanţelor fiscale ale contribuabililor.(pag.114-118)

Controlul fiscal, ca parte integranta a sistemului fiscal, are la baza regulile de aplicare generala

a Codului fiscal, cum sunt:

a) impozitarea veniturilor în numerar si în natura;

b) neluarea în considerare a tranzacţiei care nu are scop economic sau este efectuata de un

contribuabil inactiv;

c) ajustarea sumei venitului si cheltuielii în cadrul unei tranzacţii între persoane afiliate, situaţie în

care are ca obiectiv respectarea prevederilor legislaţiei fiscale cu privire la:

- persoana afiliata;

- reconsiderarea evidentelor persoanei afiliate din România;

- prescripţia ajustării profiturilor între persoanele afiliate;

- preţul de piaţa al tranzacţiei între persoanele afiliate;

- metodele de estimare a preţului de piaţa: comparării preturilor, cost-plus, preţului de revânzare,

marjei nete, împartirii profitului;

- compararea tranzacţiilor între persoanele afiliate si cele independente;

- selectarea si aplicarea celei mai adecvate metode de estimare a preţului de piaţa al tranzacţiilor

între persoane afiliate. (pag.118-135)

Persoanele cu atribuţii de control fiscal îşi desfasoara activitatea pe baza de:

a) norme etice, cu următoarele cerinţe de baza: credibilitate, profesionalism, calitatea

serviciilor;

b) principii fundamentale: integritatea, obiectivitatea, legalitatea, confidenţialitatea,

competenta.

Controlul fiscal are menirea de a contribui la respectarea principiilor generale de conduita în

administrarea fiscala si anume:

a) aplicarea unitara a legislaţiei fiscale;

b) exercitarea dreptului de apreciere al organului fiscal;

c) rolul activ al organului fiscal;

d) obligaţia de colaborare a contribuabilului în vederea determinării stării de fapt fiscale;

e) secretul fiscal (pag.135-145)

Controlul fiscal se executa exclusiv, nemijlocit si neîngrădit, prin Agenţia Naţionala de Administrare

Fiscala, respectiv de compartimentele de specialitate ale autoritarilor administraţiei publice locale. (pag.146)

Selectarea contribuabililor pentru controlul fiscal se efectuează pe baza de criterii specifice si

criterii generale de selecţie.

Controlul fiscal se desfasoara, de regula:

- în spatiile de lucru ale contribuabilului, în prezenta acestuia;

- în timpul programului de lucru al contribuabilului;

- pe o durata de cel mult trei luni;

- conform regulilor si procedurilor de control fiscal (control prin sondaj, inopinat, încrucişat).

(pag.146-151)

Procedurile de control fiscal sunt corelative cu procedurile generale de administrare a creanţelor

fiscale care includ:

- competenta organului fiscal: generala, teritoriala, în cazul sediilor secundare, a compartimentelor

de specialitate ale autoritarilor administraţiei locale; speciala; conflictul de competenta si cel de interese;

- actele administrative fiscale, ca sursa semnificativa de informaţii pentru controlul fiscal:

conţinut, comunicare, opozabilitate, nulitate, desfiinţare sau modificare, îndreptarea erorilor;

- administrarea si aprecierea probelor: mijloacele de proba, modalitati de obţinere a informaţiilor si

lamuririlor, obligaţia de a furniza informaţii, expertiza, prezentarea de înscrisuri, cercetarea la fata locului,

colaborarea între autoritatile publice, forta probanta a documentelor justificative si evidentelor contabile,

sarcina probei în dovedirea situaţiei de fapt fiscale, dovedirea titularului dreptului de proprietate în scopul

impunerii, estimarea bazei de impunere. (pag.151-165)

Sunt documente - acte de control fiscal: avizul de control fiscal, legitimaţia de inspecţie si ordinul de

serviciu, invitaţia adresata contribuabilului pentru a se prezenta la sediul organului de control fiscal,

procesul-verbal de ridicare/restituire de înscrisuri, proces-verbal de sigilare/desigilare, nota explicativa,

raportul de control fiscal, proces-verbal de control inopinat/ încrucişat/ de cercetare la fata locului. Acte de

control încheiate la sedii secundare. (pag.165-176)

Pentru valorificarea constatărilor controlului fiscal se utilizează modalitati cum sunt:

a) informarea contribuabilului si asigurarea dreptului acestuia de a prezenta punct de vedere

cu privire la constatările controlului fiscal;

b) dispunerea de masuri în sarcina contribuabilului;

c) stabilirea de obligaţii fiscale suplimentare;

d) sesizarea organelor de urmărire penala. (pag. 177-179)


Lista subiectelor pentru pregătirea in vederea evaluării pentru unitatea nr. 3

" Controlul fiscal"

1. Sfera controlului fiscal

2. Principiile fiscalitatii ca obiectiv esenţial al controlului fiscal

3. Obiectivul general si atribuţiile controlului fiscal

4. Formele si întinderea controlului fiscal. Perioada supusa controlului fiscal

5. Implicarea controlului fiscal in raportul de drept material fiscal: creanţe fiscale, obligaţii fiscale, dreptul

de creanţa fiscala si obligaţia fiscala corelativa, stingerea creanţei fiscale, creditori si debitori, plătitor al

obligaţiei fiscale, răspunderea solidara, drepturile si obligaţiile succesorilor, cesiunea creanţelor fiscale

ale contribuabililor.

6. Controlul fiscal-parte integranta a sistemului fiscal cu imputerniciti si reprezentanţi fiscali desemnaţi,

curatorul fiscal si obligaţiile reprezentanţilor legali.

7. Regulile de aplicare generala a Codului fiscal ca obiective orientative fundamentale pentru controlul

fiscal.

8. Obiectivele controlului fiscal asupra ajustării venitului si cheltuielii in cadrul tranzacţiilor intre persoane

afiliate.

9. Metodele de estimare a preţului de piaţa al tranzacţiilor intre persoanele afiliate: comparării preturilor,

cost-plus, preţului de revanzare, marjei nete si impartirii profitului.

10. Cerinţe de baza pentru desfasurarea la cele mai înalte standarde de profesionalism a activitatii de control

fiscal: credibilitate, profesionalism, calitatea serviciilor.

11. Principiile fundamentale care asigura creşterea încrederii in autoritatea fiscala si a prestigiului controlului

fiscal: integritatea, obiectivitatea, legalitatea, confidenţialitatea, competenta.

12. Regulile de conduita, comportament si atitudinea fata de contribuabili a persoanelor care executa funcţia

de control fiscal.

13. Contribuţia controlului fiscal la respectarea principiilor generale de conduita in administrarea fiscala:

aplicarea unitara a legislaţiei fiscale, exercitarea dreptului de apreciere al organului fiscal, rolul activ al

organului fiscal, limba oficiala in administrarea fiscala, dreptul contribuabilului de a fi ascultat, obligaţia

de cooperare a contribuabilului in vederea determinării stării de fapt fiscale, secretul fiscal, buna -

credinţa in relaţiile dintre contribuabili si organele fiscale.

14. Selecţionare contribuabililor pentru controlul fiscal.

15. Locul, timpul si durata controlului fiscal.

16. Reguli si proceduri de control fiscal.

17. Competenta organului fiscal ca element semnificativ in exercitarea controlului fiscal -competenta

generala, teritoriala, in cazul sediilor secundare, speciala, conflictul de competenta, acordul asupra

competentei, conflictul de interese.

18. Actele administrative fiscale - sursa semnificativa de informaţii pentru controlul fiscal: conţinut,

comunicare, opozabilitate, nulitate, desfiinţare sau modificarea lor, îndreptarea erorilor materiale.

19. Administrarea si aprecierea probelor de control fiscal: mijloace de proba utilizate, solicitarea

informaţiilor din partea contribuabililor si a altor persoane, solicitarea de expertize, folosirea

înscrisurilor, efectuarea de cercetări la fata locului.

20. Documente - acte de control fiscal: avizul de control fiscal, legitimaţia de inspecţie si ordinul de serviciu,

invitarea contribuabilului la sediul organului de control fiscal, proces - verbal de ridicare/restituire de

înscrisuri, proces - verbal de sigilare/desigilare, nota explicativa, raportul de control fiscal, proces -

verbal de control inopinat/incrucisat de cercetare la fata locului, acte de control încheiate la sedii

secundare, declaraţia contribuabilului la finalizarea controlului fiscal.

21. Valorificarea constatărilor controlului fiscal. Modalitati: dreptul contribuabilului de a fi informat si de a

prezenta punct de vedere cu privire la constatările controlului fiscal, dispunerea de masuri in sarcina

contribuabilului, sesizarea organelor de urmărire generala, stabilirea de obligaţii fiscale suplimentare.

Teste de verificare 1. Controlul financiar fiscal este o analiza permanenta a activitatii financiar-fiscale pentru a urmari

mersul si a lua masuri de imbunatatire.

a. adevarat

b. fals

2.Obiectul controlului financiar consta în examinarea modului în care se realizeaza sau s-a realizat programul

fixat anticipat si a modului în care se respecta principiile stabilite, cu scopul de a releva erorile, abaterile, lipsurile,

deficientele pentru a le remedia si evita în viitor.

a. adevarat

b. fals

3.Functia de prevenire si perfectionare se materializeaza in preintampinarea producerii unor

deficiente sau pagube in desfasurarea activitatilor economico financiare, ceea ce presupune perfectionarea

acestora.

a. adevarat

b. fals

4.Sistemul de evidenta nu reprezinta in mod obligatoriu o sursa de informatii pentru controlul financiar.

a. adevarat

b. fals

5.Din punct de vedere al formei, controlul documentelor are ca obiective autenticitatea, exactitatea întocmirii si

valabilitatea documentului, efectuarea corecta a calculelor.

a. adevarat

b. fals



2007;




elementelor de natura activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii, M. Of. nr. 704 din 20 octombrie 2009


ORGANIZAREA CONTROLULUI FINANCIAR - FISCAL




identificarea rolului Ministerului Finanţelor Publice, al ANAF si al Gărzii Financiare;

distingerea atribuţiilor controlului managerial

explicarea modului de organizare şi exercitare al controlului financiar preventiv.


4.1. Organe de stat cu atribuţii de control financiar- fiscal

4.1.1. Ministerul Finanţelor Publice

4.1.2. Agenţia Naţionala de Administrare Fiscala

4.1.3. Garda Financiara

4.2. Controlul managerial (intern) al agenţilor economici

4.2.1. Responsabilitatea managementului

4.2.2. Sistemul de control intern

4.2.3. Organizarea si exercitarea controlului financiar preventiv la entitatile economice

Concepte cheie: Organe de stat cu atribuţii de control financiar-fiscal: Ministerul Finanţelor Publice,

Agenţia Naţionala de Administrare Fiscala, Garda Financiara; controlul managerial (intern) al

contribuabililor - entitati economice: responsabilitatea managementului, sistemul de control intern,

organizarea si exercitarea controlului financiar preventiv la entitatile economice.

Controlul financiar-fiscal se efectuează de Ministerul Finanţelor Publice prin:

- Agenţia Naţionala de Administrare Fiscala, în structura căreia functioneaza Direcţia generala de

control financiar-fiscal si investigaţii financiar-fiscale;

- structura de Administrare Fiscala - Activitatea de control fiscal din cadrul direcţiilor generale ale

finanţelor publice judeţene si a municipiului Bucureşti.

Ministerul Finanţelor Publice, ca de specialitate al administraţiei publice centrale, are ca atribuţii în

domeniu:

- controlează modul de respectare a procedurilor de control financiar-fiscal;

- efectuează investigaţii si anchete fiscale;

- exercita, prin organele sale de specialitate, controlul operativ si inopinat în legătura cu aplicarea si

respectarea legislaţiei fiscale si vamale;

- actioneaza, prin mijloace specifice, pentru combaterea evaziunii fiscale si corupţiei etc. (pag. 180-

181)

Agenţia Naţionala de Administrare Fiscala

a) exercita:

- urmărirea, supravegherea si controlul fiscal pe întreg teritoriul naţional privind respectarea

legislaţiei fiscale;

- controlul operativ si inopinat în legătura cu aplicarea si cu respectarea legislaţiei fiscale, prin

organele sale de specialitate;

- controlul financiar preventiv propriu în scopul constituirii si utilizării legale si eficiente a

fondurilor publice;

- funcţia de audit public intern.

b) actioneaza prin mijloace specifice pentru prevenirea si combaterea evaziunii fiscale etc.

În îndeplinirea atribuţiilor sale, Agenţia Naţionala de Administrare Fiscala este autorizata:

- sa exercite nemijlocit si neîngrădit controlul fiscal;

- sa dea, ca urmare a controlului, dispoziţii pentru luarea masurilor de respectare a legii;

- sa aplice sancţiunile prevăzute de lege în competenta sa;

- sa aplice, prin organele abilitate, modalitatile de executare silita si masurile asigurătorii pentru

colectarea veniturilor bugetare ce sunt în administrarea sa etc.

Direcţiile generale ale finanţelor publice au ca atribuţii, în domeniul controlului, organizarea

acţiunilor de control fiscal/inspecţie fiscale, la contribuabili, cu privire la îndeplinirea obligaţiilor financiare

si fiscale fata de stat. (pag. 182-198)

Garda financiara exercita control operativ si inopinat privind prevenirea, descoperirea si combaterea

oricăror acte si fapte care au ca efect evaziunea si frauda fiscala. Are în structura Comisariatul general,

comisariatele regionale si Comisariatul Municipiului Bucureşti.

În vederea realizării atribuţiilor sale, pentru combaterea actelor si faptelor de evaziune si frauda

fiscala, Garda Financiara efectuează controlul operativ si inopinat sub forma controlului curent sau tematic,

după caz, cu privire la:

- respectarea actelor normative în scopul prevenirii descoperirii si combaterii oricăror acte si fapte

interzise de lege;

- respectarea normelor de comerţ, urmărind prevenirea, depistarea si înlăturarea operaţiunilor

ilicite;

- modul de producere, depozitare, circulaţie si valorificare a bunurilor în toate locurile si spatiile în

care se desfasoara activitatea entitatilor economice;

- participarea, în colaborare cu organele de specialitate ale altor ministere si instituţii specializate, la

acţiuni de depistare si de combatere a activitatilor ilicite care generează fenomene de evaziune si frauda

fiscala.(pag. 198-208)

La nivelul entitatilor economice, în responsabilitatea managementului, se organizează controlul

managerial, respectiv controlul intern.

Pentru management si administraţie, controlul este un sistem de mecanisme si mijloace de ghidare,

autoreglare sau constrângere pentru a preveni. A controla înseamnă a verifica si analiza, a avea o imagine a

conturilor.

Un element-cheie al controlului managerial este format din sistemul de informaţie manageriala.

Sistemul de control intern al entitatii economice reprezintă toate politicile si procedurile (controalele

interne) adoptate de management si cuprinde mediul de control si procedurile de control.

Mediul de control reprezintă atitudinea generala, conştientizarea si acţiunile întreprinse de

management privind sistemul intern de control si importanta lui pentru entitatea economica; are efect asupra

eficacitatii procedurilor de control specifice.

Procedurile de control reprezintă acele politici si proceduri în plus fata de mediul de control.

Controlul intern are structura organizaţionala si utilizează proceduri specifice într-un mediu de

sisteme de informaţii computerizate.

Controlul financiar preventiv la entitatile economice are în vedere daca acestea sunt cu capital

majoritar de stat sau cu capital privat. (pag. 208-230)


Lista subiectelor pentru pregătirea in vederea evaluării pentru unitatea nr. 4 "Organizarea

controlului financiar- fiscal"

1. Organe de stat cu atribuţii de control financiar - fiscal

2. Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţionala de Administrare Fiscala - atribuţii si

competente de control financiar-fiscal

3. Garda Financiara

4. Controlul managerial (intern) al entitatilor economice

5. Sistemul de control intern. Definiţie, mediul de control intern, proceduri de control.

6. Controlul intern intr-un mediu de sisteme de informaţii computerizate.

Teste de verificare

1. Controlul financiar-fiscal se efectueaza de Ministerul Finantelor Publice prin:

a) Agentia Nationala de Administrare Fiscala, în structura careia functioneaza Directia generala de control

financiar-fiscal si investigatii financiar-fiscale;

b) structura de Administrare Fiscala - Activitatea de control fiscal din cadrul directiilor generale ale

finantelor publice judetene si a municipiului Bucuresti

a. a+b

b. a

c. b

2. Agentia Nationala de Administrare Fiscala exercita:

a) urmarirea, supravegherea si controlul fiscal pe întreg teritoriul national privind respectarea legislatiei

fiscale;

b) controlul operativ si inopinat în legatura cu aplicarea si cu respectarea legislatiei fiscale, prin organele sale

de specialitate;

c) controlul financiar preventiv propriu în scopul constituirii si utilizarii legale si eficiente a fondurilor

publice;

d) functia de audit public intern.

a. a+b+c+d

b. a+c+d

c. a+b+d

3.Agentia Nationala de Administrare Fiscala actioneaza prin mijloace specifice pentru prevenirea si

combaterea evaziunii fiscale

a. adevarat

b. fals

4. Directiile generale ale finantelor publice au ca atributii, în domeniul controlului, organizarea

actiunilor de control fiscal/inspectie fiscale, la contribuabili, cu privire la îndeplinirea obligatiilor financiare

si fiscale fata de stat a. adevarat

b. fals



2007;






PREVENIREA SI COMBATEREA CORUPŢIEI




definirea conceptului de coruptie;

identificarea riscurilor pentru persoanele cu drept de decizie;

distingerea obligaţiilor persoanelor cu atributii de control;

explicarea infracţiunilor de corupţie


5.1. Conceptul de corupţie. Prevenire si combatere

5.2. Riscuri pentru persoanele cu drept de decizie si cele cu atribuţii de control

5.2.1. Infracţiuni de corupţie

5.2.2. Infracţiuni asimilate infracţiunilor de corupţie

5.2.3. Infracţiuni in legătura directa cu infracţiunile de corupţie sau cu infracţiunile asimilate acestora

Infracţiuni privind interesele financiare ale

Comunitatilor Europene

5.3. Obligaţii ale persoanelor cu atribuţii de control in legătura cu descoperirea faptelor ce

constituie infracţiuni

Concepte cheie: corupţia - prevenire si combatere; riscuri pentru persoanele cu drept de decizie si

cele cu atribuţii de control; infracţiuni de corupţie, asimilate celor de corupţie si în legătura directa cu

acestea, precum si infracţiuni privind interesele financiare ale Comunitatilor Europene.

Definita ca fiind o stare de abatere de la normalitate, de la datorie, coruptia înseamna folosirea

abuziva de catre o persoana a functiei de intermediar sau de decizie pe care o îndeplineste, pentru a acorda

celui care corupe sau comunitatii de interese pe care acesta o reprezinta, un avantaj economic sau

administrativ, în schimbul unei sume de bani, a unor cadouri, a unor deplasari, excursii, concedii sau

distractii sau a primirii unor proprietati. Tot coruptie înseamna si folosirea de catre o persoana a functiei sau

pozitiei sale publice, pentru a eluda sau evita îndeplinirea unor norme, baremuri sau proceduri legale, la

obtinerea în folosul ei a unor avantaje materiale sau a unor functii profesionale sau administrative.

Coruptia constituie o amenintare pentru democratie, pentru suprematia dreptului, echitatii sociale si a

justitiei, erodeaza principiile unei administratii eficiente, submineaza economia de piata si pune în pericol

stabilitatea institutiilor statale1 . Desi exista nenumarate studii pe marginea acestei teme nu s-a ajuns pâna

acum la o definitie universal valabila si unanim acceptata, care sa acopere toate actele si faptele posibile si

care sa constituie în orice juridisdictie acte de coruptie.

Cu o istorie de mii de ani, începând înca din antichitate, coruptia reprezinta unul dintre modelele

comportamentale dintre cele mai rele dar, în acelasi timp, extrem de raspândite în cadrul functionarilor

oficiali sau reprezentantilor alesi ai comunitatii. În ultimul secol, ea priveste si comportamentul celor din

domeniul privat. Interesul si îngrijorarea fata de acest fenomen au crescut si au avut loc reactii pe plan

national si international. Pentru prima oara în 1975 prin rezolutia 3514 Adunarea generala a Natiunilor Unite

a abordat chestiunea practicilor corupte în tranzactiile comerciale internationale si ca urmare au fost adoptate

o serie de alte masuri de catre organisme internationale în legatura cu acest subiect. Un exemplu în acest sens

este Programul de actiune împotriva coruptiei realizat în 1995 de catre Grupul multidisciplinar de studiu al

coruptiei si supus aprobarii Comitetului Ministrilor Consiliului Europei în 1996, program care contine 4

capitole, primele trei ocupându-se de aspectele de drept civil, penal, administrativ si constitutional iar cel de-

al patrulea tratând o serie de subiecte care, desi s-ar integra cu usurinta într-unul din capitolele anterioare au

un specific aparte si ca urmare sunt tratate separat: finantarea partidelor, activitatea de lobby, mass-media si

rolul ei în lupta împotriva coruptiei, activitatile de cercetare, instruire si schimb de experienta în aceasta

directie. În România, coruptia nu este un produs nou al relatiilor sociale si economice aparute dupa anul

1989. A existat si în timpul regimului totalitar, aspect care îi confera elemente de continuitate în evolutia sa.

Corupţia reprezintă utilizarea abuziva a puterii publice în scopul obţinerii, pentru sine sau pentru

altul, a unui câştig necuvenit: abuzul de putere în exercitarea atribuţiilor de serviciu; frauda; favoritismul;

conflictul de interese etc. Corupţia, privind atât sectorul public cât si cel privat, poate fi după modalitatile de

savârsire, activa sau pasiva.

Formele de corupţie, în funcţie de sectoarele vulnerabile: administrativa, în justiţie, economica si

politica. (pag. 231-236)

Pot fi riscuri pentru persoanele cu drept de decizie si cele cu atribuţii de control faptele ce constituie:

a) Infracţiuni de corupţie: luarea de mita; darea de mita; primirea de foloase necuvenite; traficul de

influenta; promisiunea, oferta sau darea de bani, de daruri sau alte foloase, direct sau indirect, unei persoane

care are influenta sau lasă sa se creadă ca are influenta asupra unui funcţionar, pentru a-l determina sa facă

ori sa nu facă un act ce intra în atribuţiile sale de serviciu; promisiunea, oferirea sau darea, direct sau indirect,

de bani sau alte foloase unui funcţionar al unui stat străin ori al unei organizaţii publice internaţionale, pentru

a îndeplini sau a nu îndeplini un act privitor la îndatoririle sale de serviciu, în scopul obţinerii unui folos

necuvenit în cadrul operaţiunilor economice internaţionale;

b) Infracţiuni asimilate infracţiunilor de producţie;

c) Infracţiuni în legătura directa cu infracţiunile de corupţie sau cu infracţiunile asimilate acestora;

d) Infracţiuni privind interesele financiare ale Comunitatilor Economice. (pag.137-244)

Persoanele cu atribuţii de control sunt obligate:

- sa înstiinteze organul de urmărire penala sau, după caz, organul de constatare a savârsirii

infracţiunilor, abilitat de lege, cu privire la orice date din care rezulta indicii ca s-a efectuat o operaţiune sau

un act ilicit ce poate atrage răspunderea penala;

- în cursul efectuării controlului sa procedeze la asigurarea si conservarea urmelor infracţiunii, a

corpurilor delicte si a oricăror mijloace ce pot servi organelor de urmărire penala .


Lista subiectelor pentru pregătirea in vederea evaluării unităţii nr. 5 "Prevenirea si

combaterea corupţiei"

1. Conceptul de corupţie. Prevenire si combatere

2. Riscuri pentru persoanele cu drept de decizie si cele cu atribuţii de control

3. Obligaţii ale persoanelor cu atribuţii de control in legătura cu descoperirea faptelor ce constituie

infracţiuni



2007;





LECTURA SUPLIMENTARA:

Perceptia populatiei asupra coruptiei în administratia publica si în rândul functionarilor în

general

Rezultatele studiului privind Indicele de perceptie a coruptiei (IPC) pe anul 2001 realizat de

Organizatia mondiala anticoruptie Transparency International si facute publice prin Asociatia

Româna pentru Transparenta (sectiunea româna a acesteia) plaseaza România pe locul 69,

înregistrând din nou o deteriorare pe scara IPC, de la 2,9 la 2,8 (pe o grila regresiva de la 10 la 0),

fiind singura tara care negociaza aderarea la Uniunea Europeana si care se plaseaza la acest nivel.

Conform clasamentului virtual întocmit în cazul a 91 de tari, România se plaseaza la egalitate de

puncte, în domeniul coruptiei, cu Venezuela, fiind devansata de tari ca Ghana, Thailanda, Filipine,

Zimbabwe si Republica Moldova.

Conform unui studiu recent realizat de Alina Mungiu-Pippidi, în tarile din Europa post-

comunista, supravietuirea organizatiilor din perioada comunista si cultura mostenita în administratie

a facut posibila înflorirea coruptiei si nu reaparitia sectorului de afaceri, fapt confirmat de altfel si

de Barometrele de opinie publica realizate în aceasta zona . Ca si în celelalte tari supuse regimurilor

totalitare, administratiile locale din România se aflau în 1990 la acelasi nivel sau la niveluri

apropiate de dezvoltare. Centralismul si egalitarismul au fost însa valori apreciate ani îndelungati

chiar si dupa caderea comunismului.

În numele acestor valori, institutiile locale prost conduse si organizate au fost sprijinite prin

devalizarea acelora care dovedeau randament, suplete si adaptare. Desi a fost un obiectiv prioritar

declarat al tuturor guvernelor post-decembriste, modernizarea administratiei publice s-a facut pâna

acum cu pasi mici, rapoartele Uniunii Europene si Bancii Mondiale aratând frecvent ca România a

întreprins cele mai putine masuri în vederea apropierii administratiei de cetateni si a cresterii

gradului de competenta, responsabilitate si transparenta a actiunilor întreprinse. În vederea reducerii

acestui handicap, autoritatile centrale au adoptat în ultimii ani o serie de legi, decrete, hotarâri si

ordonante în numele unor valori pentru care s-au purtat serioase batalii politice: descentralizare,

autonomie, privatizare, transparenta etc.

Aplicarea acestor legi nu a avut efectul scontat. Unul dintre motive si poate cel mai

important este acela ca modernizarea administratiei publice trebuie privita pe doua componente:

institutionala si culturalvalorica. Pasii întreprinsi pâna acum pentru reformarea administratiei din

România au vizat în principal prima componenta. S-au adoptat legi noi, s-au înfiintat noi structuri si

departamente, s-au introdus noi programe de dezvoltare – toate copiind modele occidentale de

succes. Cea de-a doua componenta, care presupune adoptarea unor noi mentalitati, unor seturi de

valori, unor principii si norme care sa orienteze comportamentele în administratie, a fost de multe

ori ignorata, considerându-se ca oamenii vor reactiona favorabil la schimbarile structurale si îsi vor

modela atitudinile cu relativa usurinta .

Obiectul studiului de fata îl reprezinta amploarea fenomenului coruptiei în cadrul

administratiei publice locale cu privire speciala asupra Municipiului Bucuresti. Un motiv pentru

care a fost ales Bucurestiul a fost legat de pozitia pe care o are acesta fiind cel mai mare oras al

tarii, locul unde se concentreaza resursele economice, unde exista un mare aparat al administratiei

publice locale si, de asemenea, o interactiune complexa între sectorul privat si cel public atât la

nivel central cât si la nivel local.

La nivelul anului 2000 a fost realizat un sondaj de opinie între locuitorii Capitalei, menit sa

determine modul în care populatia percepe amploarea, frecventa, cauzele si caile de limitare a

coruptiei. Este important de precizat ca sondajul nu masoara nivelul real al coruptiei, ci determina

modul în care populatia Capitalei percepe acest fenomen. Esantionul fiind unul reprezentativ pentru

populatia “normala” a Bucurestiului, sondajul este relevant în primul rând pentru asa-numita

“coruptie mica” sau “de supravietuire”. Dat fiind ca exista anumite categorii de institutii cu ai caror

functionari cetateanul mediu intra rar în contact (judecatori, procurori, functionari vamali,

functionari guvernamentali sau ai Garzii Financiare etc), nivelul coruptiei este, într-o oarecare

masura, subreprezentat în sondaj.

Am facut precizarea ca sondajul realizat este relevant pentru “coruptia mica” sau “de

supravietuire” pentru ca studiile care au avut ca obiect acest fenomen al coruptiei au evidentiat

existenta mai multor tipuri de coruptie. Exista aceasta “coruptie de supravietuire”, apoi “coruptia

administrativa” si – forma cea mai grava – “state capture”(capturarea statului de catre grupuri de

interese private). Sintagma “state capture” se refera la actiunile unor persoane, grupuri sau firme –

atât din sectorul public cât si din cel privat – ce sunt realizate cu scopul de a influenta în folos

propriu continutul unor legi, reglementari si al altor tipuri de acte guvernamentale, prin acordarea de

avantaje personale unor persoane publice, pe cai ilicite sau alte mecanisme netransparente.

Institutiile de stat apte de a fi “capturate” prin mecanismele coruptiei pot apartine unor domenii

foarte variate – cel legislativ, executiv, judiciar, sau unor agentii de reglementare. La rândul lor,

“actorii” implicati în procesul de capturare pot fi firme private, importanti oameni politici, sau

diverse grupuri cu interese bine definite.

Numitorul comun al celor doua aspecte amintite – institutiile “prada” si “actorii” – îl

constituie obtinerea de avantaje din partea statului pentru un numar restrâns de persoane, firme sau

sectoare de activitate, prin distorsionarea cadrului legislativ si normativ, cu costuri potential mari

pentru societate în ansamblul ei. În timp ce “state capture” se materializeaza prin avantaje pentru

anumite persoane sau grupuri din domeniul legislativului sau de reglementare, “coruptia

administrativa” se refera la distorsionarea intentionata a aplicarii legilor, normelor si

reglementarilor existente pentru a crea avantaje unor actori – de stat sau nu, prin acordarea de

câstiguri personale unor oficialitati, pe cai ilicite sau alte mecanisme netransparente. Exemplul

clasic al coruptiei administrative îl constituie bietul posesor de magazin care trebuie sa plateasca

mita unui sir aproape nesfârsit de inspectori oficiali pentru ca acestia sa treaca cu vederea mici (sau

mari) încalcari ale reglementarilor în vigoare.

Dincolo de aceste forme, coruptia administrativa mai cuprinde si deja familiara “ungere”,

mita platita în schimbul câstigarii unor licente, usurarii procedurilor vamale, câstigarii contractelor

de achizitii publice, sau pentru acordarea prioritatii la prestarea unei întregi varietati de alte servicii

guvernamentale. În sfârsit, persoane oficiale de rang înalt pot de-a dreptul redirectiona fondurile

publice aflate sub controlul lor în folos financiar propriu sau pentru membrii familiilor lor. La

radacina acestui tip de coruptie sta puterea pe care o au aceste persoane publice de a acorda scutiri

preferentiale, de a stabili ordinea prioritatilor în furnizarea serviciilor publice, sau de a aplica în

mod discriminatoriu norme si alte reglementari .

Pentru determinarea modului în care populatia Capitalei percepe amploarea fenomenului

coruptiei, respondentilor li s-a cerut sa raspunda la întrebarea: “ În ce masura considerati ca luarea

de mita este raspândita în România?” Opinia dominanta (84,4%) este aceea ca toti sau cei mai multi

functionari primesc mita. Peste 7% dintre respondenti au preferat o varianta de raspuns mai nuantata

(“doar functionarii din anumite domenii iau mita”) si au precizat urmatoarele domenii principale în

care se manifesta luarea de mita:

Administratia si sistemul de îngrijire medicala au fost indicate de cetateni ca fiind domeniile

unde ponderea coruptiei este cea mai ridicata. Buna functionare a administratiei publice este

conditionata si de prevederile legale în domeniu. Cu cât acestea sunt mai clare si mai eficiente, cu

atât arbitrariul si nelegalitatea vor fi mai putin prezente în actiunile acesteia. Pe planul actelor

normative, în privinta administratiei publice locale, ultima reglementare în domeniu este cea din

primavara anului 2001 când a fost adoptata legea administratiei publice locale , care vine sa

înlocuiasca vechea reglementare din 1991 dat fiind ca legislatia existenta nu mai raspunea

necesitatilor existente determinate de schimbarile intervenite în societate în ultimii ani.


ELEMENTE PRIVIND CONTROLUL ACTIVITATII AGENŢILOR ECONOMICI




definirea obiectivelor controlului angajării si constituirii garanţiilor

identificarea etapelor inventarierii

recunoaşterea regulilor de gestionare a numerarului

identificarea obiectivelor controlului gestiunii grupului de interes economic


6.1. Controlul angajării gestionarilor si constituirii garanţiilor

6.1.1. Controlul angajării gestionarilor

6.1.2. Controlul garanţiilor

6.2. Controlul existentei, integritatii păstrării si pazei bunurilor si valorilor

6.3. Inventarierea bunurilor de activ si de pasiv

6.3.1. Inventarierea - definire si sfera de cuprindere

6.3.2. Comisiile de inventariere

6.3.3. Pregătirea condiţiilor necesare efectuării inventarierii

6.3.4. Obiectivele inventarierii si tehnica de efectuare

6.3.5. Evaluarea elementelor de activ si de pasiv

6.3.6. Stabilirea rezultatelor inventarierii

6.3.7. Particularitati privind inventarierea la instituţiile publice

6.3.8. Formulare - documente privind inventarierea elementelor de activ si de pasiv

6.4. Controlul încasărilor si plaţilor

6.4.1. Controlul încasărilor si plaţilor in numerar

6.4.2. Controlul încasărilor si plaţilor prin decontări fara numere

6.4.3. Controlul platilor/incasarilor efectuate prin carduri

6.5. Controlul gestiunii grupului de interes economic

6.5.1. Grupul de interes economic ca obiectiv al controlului

6.5.2. Riscuri de nerespectare a prevederilor legale si statutare in legătura cu constituirea si

funcţionarea grupurilor de interes economic

Pentru desfaşurarea activitătii, agenţii economici au nevoie de bunuri materiale, mijloace băneşti şi orice alte valori a căror structură fizică este diferenţiatăîn raport cu obiectul de activitate al fiecărei unităti.

Gestionar este angajatul unei persoane juridice care are ca atribuţii principale de serviciu primirea, păstrarea şi eliberarea de bunuri aflate în administrarea, folosirea sau detinerea chiar temporară a unei persoane juridice, indiferent de modul de dobândire şi de locul unde se află bunurile.

Angajarea, menţinerea sau trecerea în funcţia de gestionar de către institutiile publice şi agenţii economici cu capital integral sau partial de stat a unei persoane care nu îndeplineşte conditiile legale privitoare la vârstă, studii, stagiu sau care are antecedente penale ce duc la interzicerea ocupării unei asemenea fanctii este faptă contravenţională şi se sanctionează cu amendă.

Organele de control financiar au sarcina să urmărească modul cum s-au constituit, recalculat şi reîntregit garanţiile materiale de la gestionari.

Gestionarii constituie în favoarea agentului economic la care sunt încadrati, în vederea acoperirii eventualelor pagube ce s-ar putea produce în gestiune, garanţii în numerar şi garanţii suplimentare.

a) Garantia este un mijloc legal sau conventional de asigurare a executării obligatiilor b) Controlul garantiilor gestionarilor are ca obiective: - îndeplinirea obligatiei gestionarului de a constitui garanţia în numerar şi garanţia

suplimentară; - existenţa contractului încheiat în scris, pentru constituirea garanţiei; - respectarea normelor legale potrivit cărora: garanţiile reciproce între gestionari nu sunt

admise; aceeaşi persoană nu poate constitui garanţie pentru mai mulţi gestionari; cel care constituie garanţia are obligaţia să declare, în scris, dacă a mai constituit alte garanţii.

Unul din obiectivele controlului financiar îl reprezintă existenţa, integritatea, păstrarea şi paza bunurilor şi valorilor agenţilor economici. Procesele de aprovizionare, transport, producţie, stocare şi desfacere implică o dinamică a bunurilor, concretizată în modificări şi transformări ale structurii, volumului şi valorii acestora. Pe tot parcursul desfăşurării acestor procese economice se impune un control sever asupra modului în care sunt asigurate existenţa, integritatea, păstrarea şi paza bunurilor şi valorilor.

A. Controlul existenţei bunurilor patrimoniale ale agentilor economici se face, în principal, prin inventariere, ca modalitate de constatare faptică a elementelor de activ şi de pasiv, cantitativ şi valoric sau numai valoric, după caz, existente în patrimoniu la data la care aceasta se efectuează.

B. Controlul respectării prevederilor legale privind asigurarea integrităţii bunurilor are în vedere modul în care gestionarii şi ceilalţi salariaţi se preocupă de păstrarea caracteristicilor tehnico-constructive ale bunurilor, iar după caz, şi de asigurarea calitătilor fizico-chimice ale acestora.

C. Controlul privind respectarea prevederilor legale referitoare la păstrarea bunurilor D. Controlul respectării prevederilor legale privind paza bunurilor şi valorilor E. Controlul existenţei, integritătii, păstrării şipazei bunurilor are ca surse de informatii F. Controlul existenţei, integrităţii, păstrării şi pazei bunurilor se exercită prin utilizarea

următoarelor procedee şi modalităţi de control G. Cu ocazia controlului existenţei, integrităţii, păstrării şi pazei bunurilor patrimoniale se

pot constata abateri de la prevederile legale şi reglementările interne H. Pentru abaterile constatate organele de control flnanciar întocmesc procese-verbale

de control cu indicarea dispozitiilor legale încălcate, răspunderea pentru aceste abateri şi persoanele vinovate de înregistrarea acestor abateri

Inventarierea este ansamblul operaţiunilor prin care se constată existenţa elementelor de activ şi pasiv, cantitativ-valoric sau numai valoric, după caz, la data la care aceasta se efectuează.

Scopul principal al inventarierii este stabilirea situaţiei reale a tuturor elementelor de activ şi de pasiv ale fiecărei unităti, precum şi a bunurilor şi valorilor deţinute cu orice titlu, apartinând altor persoane juridice sau fizice, în vederea întocmirii situaţiilor financiare anuale astfel încât acestea să ofere o imagine fidelă a poziţiei financiare şi a performanţei unitătii pentru respectivul exerciţiu financiar.

Au obligatia să organizeze şi să efectueze inventarierea: societătile comerciale; societătile/companiile nationale; regiile autonome; institutele naţionale de cercetare-dezvoltare, societăţile cooperatiste, institutiile publi-ce; asociatiile şi celelalte persoane juridice cu şi firă scop patrimonial, pre-cum şi persoanele fizice care desfaşoară activităti producătoare de venituri.

Entităţile menţionate au obligaţia să efectueze inventarierea generală a elementelor de activ şi de pasiv detinute:

a) la începutul activităţii. are ca scop principal stabilirea şi evaluarea elementelor de activ ce constituie aport la capitalul entităţii. Elementele de activ care constituie aport la capitalul social al agenţilor economici, la patrimoniul initial al persoanelor juridice fară scop patrimonial şi la patrimoniul instituţiilor publice se înscriu în registrul - inventar grupate pe conturi;

b) cel puţin o dată pe an pe parcurml fiinctionării entităţilor, de regulă, cu ocazia încheierii exerciţiului financiar, avându-se în vedere şi specificul fiecărei entităţi. In cazul agenţilor economici cu activitate complexă, bunurile pot fi inventariate şi înaintea datei de încheiere a exerciţiului financiar, cu condiţia asigurării valorificării şi cuprinderii rezultatelor inventarierii în situatiile financiare întocmite pentru exercitiul financiar respectiv.

Răspunderea pentru buna organizare a lucrărilor de inventariere revine administratorului, ordonatorului de credite sau altei persoane care are obligatiagestionării elementelor de activ şi de pasiv şi care:

- elaborează şi transmit comisiilor de inventariere proceduri scrise privind organizarea

lucrărilor de inventariere, adaptate la specificul unitătii; numesc, prin decizie scrisă, comisiile de inventariere formate din cel putin două persoane cu pregătire corespunzătoare economică şi tehnică, care să asigure efectuarea corectă şi la timp a inventarierii elementelor de activ şi de pasiv, inclusiv evaluarea lor conform reglementărilor contabile aplicabile. Din comisia de inventariere nu pot face parte gestionarii depozitelor supuse inventarierii şi nici contabilii care ţin evidenţa gestiunii respective.

A. în vederea bunei desfaşurări a operatiunilor de inventariere, administratorii, ordonatorii de credite sau alte persoane, care au obligaţia gestionării elementelor de activ şi de pasiv trebuie să ia măsuri pentru crearea conditiilor corespunzătoare de lucru comisiei de inventariere, prin:

- organizarea depozitării bunurilor grupate pe sortotipodimensiuni, codificarea acestora şi întocmirea etichetelor de raft;

- ţinerea la zi a evidenţei tehnico-operative la gestiuni şi a celei contabile şi efectuarea confruntării datelor din aceste evidenţe;

- participarea la lucrările de inventariere a întregii comisii de inventariere Evaluarea elementelor de activ şi de pasiv cu ocazia inventarierii se face potrivit

reglementărilor contabile aplicabile şi normelor privind efectuarea inventarierii, cu respectarea

principiului permanenţei metodelor, potrivit căruia metodele şi regulile de evaluare trebuie

menţinute, asigurând comparabilitatea în timp a informatiilor contabile.

Incasările şi plăţile în numerar se caracterizează printr-o mare diversitate şi frecvenţă, precum şi printr-un puternic impact gestionar.

Obiectivele controlului încasărilor şi plăţilor în numerar pot fi abordate în functie de prevederile actelor normative astfel:

A. Respectarea condiţiilor generale prevăzute de lege privind casierii şi casieriile B. Respectarea prevederilor legale privind efectuarea încasărilor şi plăţilor în numerar

Grupul de interes economic: • reprezintă o asociere între două sau mai multe persoane fizice sau juridice, constituită pe

o perioadă determinată, în scopul înlesnirii sau dezvoltării activităţilor economice a membrilor săi, precum şi al îmbunătătirii rezultatelor activitătii respective;

• este persoană juridică cu scop patrimonial, care poate avea calitatea de comerciant sau necomerciant;

• poate avea cel mult 20 de membri; • activitatea sa se raportează la activitatea economică a membrilor şi are doar un caracter

accesoriu faţă de acesta. Grupul de interes economic nu poate; - exercita, în mod direct sau indirect, o activitate de administrare ori de supraveghere a

activităţii membrilor săi sau a unei alte persoane juridice, în special în domeniile personalului, finanţelor şi investiţiilor;

- să deţină acţiuni, părti sociale sau de interes, în mod direct sau indirect, la una dintre societătile comerciale membre. Detinerea de actiuni, părti sociale sau de interes în altă societate comercială este permisă doar în măsura în care aceasta este necesară pentru îndeplinirea obiectivelor grupului şi dacă se face în numele membrilor;

- angaja mai mult de 500 de persoane - fi folosit de către o societate comercială în scopul creditării, în alte conditii decât cele

prevăzute expres de Legea societătilor comerciale, a unui administrator ori director al societăţii comerciale sau a soţului, rudelor sau afinilor până la gradul IV inclusiv ai administratorului sau ai directorului respectiv.

Grupurile de interes economic se constituie şi foncţionează în condiţii de legalitate. Practic, însă, pot apărea situaţii de nerespectare, cu sau fară intenţie, a normelor legale şi statutare care au ca efect generarea riscurilor de răspundere şi de sanctiune-pedeapsă pentru grup, membrii grupului, fondatori, reprezentanti ai grupului, administratori, respectiv, pentru organele de conducere, administratie şi control al grupului. Cunoaşterea unor astfel de situatii - fapte - capcane, prevăzute şi sanctionate de lege, are menirea

de a contribui semnificativ la prevenirea riscurilor de nerespectare a interdictiilor legale, a riscurilor

de răspundere şi de sanctiune şi la asigurarea calitătii şi nivelului corespunzător al

managementului şi controlului managerial şi de gestiune în legătură cu constituirea şi fonctionarea

grupurilor de interes economic


Lista subiectelor pentru pregătirea in vederea evaluării unitatea nr. 6 "Elemente privind

controlul activitatii agenţilor economici"

1. Controlul angajării gestionarilor si constituirii garanţiilor

2. Controlul existentei, integritatii păstrării si pazei bunurilor si valorilor

3. Inventarierea elementelor de activ si de pasiv. Definire si sfera.

4. Ramurile de inventariere a elementelor de activ si de pasiv. Pregătirea condiţiilor necesare efectuării

inventarierii.

5. Obiectivele inventarierii elementelor de activ si de pasiv si tehnica de efectuare

6. Evaluarea elementelor de activ si de pasiv cu ocazia inventarierii

7. Stabilirea rezultatelor inventarierii elementelor de activ si de pasiv. Comparaţia faptic -scriptic, stabilirea

lipsurilor imputabile, compensarea lipsurilor cu plusurile constatate, scăzăminte legale.

8. Formulare - documente privind inventarierea elementelor de activ si de pasiv. Lista de inventariere, lista

de inventariere pentru gestiunile global-valorice, extras de cont, registrul inventar, proces -verbal de

inventariere, decizia de imputare (de recuperare a pagubei), angajamentul de plata.

9. Obiectivele controlului încasărilor si plaţilor in numerar

10. Surse de informaţii, procedee si tehnici de control privind încasarea si plata in numerar

11. Abateri ce pot f i constatate ca urmare a contului operaţiunilor de încasări si plăti in numerar

12. Controlul încasărilor si plaţilor prin decontări

13. Surse de informaţii, procedee si tehnici de control utilizate in controlul decontărilor (încasărilor si plaţilor

fara numerar)

14. Controlul gestiunii grupului de interes economic. Grupul de interes economic ca obiectiv al controlului

15. Riscuri de nerespectare a prevederilor legale si statutare in legătura cu constituirea si fuctionarea

grupului de interes economic. Răspunderea grupului si a membrilor grupului. Fapte generatoare de

riscuri pentru fondatori.

16. Administratorii grupulor de interes economic. Interdicţii si răspunderi.

17. Lichidatorii grupului de interes economic. Datorii obligaţii si răspunderi.

18. Controlul aplicării corecte a doctrinei si metodologiei contabile.

19. Fapte care constituie contravenţii in legătura cu organizarea si conducerea contabilitatii de către entitatile

economice.

20. Controlul întocmirii situaţiilor financiare anuale.

21. Controlul respectării Reglementarilor contabile conform cu directivele europene privind conţinutul si

circulaţia raportului administraţiilor in legătura cu situaţiile financiare anuale.

22. Controlul imobilizărilor corporale - aplicaţie metodologica.

23. Controlul imobilizărilor corporale.

24. Obiective si tehnici privind controlul imobilizărilor financiare.

25. Controlul stocurilor. Obiective, procedee, tehnici.

26. Controlul creanţelor. Obiective, surse de informaţii, procedee si tehnici de control.

27. Controlul evaluării elementelor prezentate in situaţiile financiar anuale in conformitate cu principiile

contabile generale: continuitatii activitatii, permanentei metodelor, independentei exerciţiului, evaluării

separate a elementelor de activ si de datorii, intangibilitatii, necompensarii, prevalentei economicului

asupra juridicului, pragului de semnificaţie.

28. Controlul respectării regulilor generale de evaluare prevăzute de reglementarule contabile conforme cu

directivele europene, a elementelor prezentate in situaţiile financiare anuale (pe baza principiului costului

de achiziţie sau a costului de producţie).

29. Controlul angajamentelor si altor elemente extrabilantiere (giruri, garanţii, cauţiuni, valori materiale

primite spre prelucrare sau reparare, in păstrare sau custodie, debitori scoşi din activ urmariti in

continuare, redevenţe, locaţii de gestiune, chirii si alte datorii asimilate, efecte scontate neajuns la

scadenta, active si datorii contingente).



2007;



CONTROLUL UTILIZĂRII APARATELOR DE MARCAT ELECTRONICE FISCALE




să recunoască agenţii economici ce au obligaţia de a utiliza aparate de marcat fiscale;

să formuleze obiectivele controlului dotării agenţilor economici cu aparate de marcat

electronice fiscale

să identifice obiectivele privind controlul privind consumabilelor


7.1. Agenţii economici care au obligaţia sa utilizeze aparate electronice fiscale

7.2. Organele de control si obiectivele controlului utilizării aparatelor de marcat electronice fiscale

7.3. Controlul dotării agenţilor economici cu aparate de marcat electronice fiscale

7.3.1. Avizul privind distribuirea si utilizarea aparatelor de marcat electronice fiscale

7.3.2. Aparate de marcat electronice fiscale

7.3.3. Memoria fiscala. Înlocuirea memoriei fiscale. Predarea raportului memoriei

fiscale.

7.3.4. Sigilarea aparatelor de marcat electronice fiscale

7.3.5. Instalarea aparatului de marcat electronic fiscal la utilizator

7.3.6. Registrul de evidenta a aparatelor de marcat electronice fiscale instalate in judeţ sau

Municipiul Bucureşti si atribuirea numărului de ordine

7.4. Controlul emiterii bonului fiscal

7.5. Controlul concordantei operaţiunilor înscrise in registrul special si in raportul Z cu cele

înscrise in evidenta contabila a utilizatorului.

7.5.1. Defecterea aparatelor de marcat electronice fiscale, Cartea de Intervenţii si registrul

special

7.5.2. Raportul fiscal "Z" de inchidere zilnica (Raportul Z)

7.6. Controlul privind consumabilele

Agenţii economici sunt persoanele fizice şi juridice şi orice alte entităţi care efectuează cu plată, pe teritoriul României, inclusiv în punctele de control pentru trecerea frontierei de stat, livrări de bunuri şi sau prestări de servicii direct către populaţie, cu excepţia instituţiilor publice.

Sunt obligaţi să utilizeze aparate de marcat electronice fiscale agenţii economici care efectuează livrări de bunuri sau prestări de servicii direct către populaţie, pentru care nu este obligatorie emiterea de facturi fiscale.

Controlul respectării, de către agenţii economici, a normelor legale privind utilizarea aparatelor de marcat electronice fiscale se face de către organele de specialitate din Ministerul Finanţelor Publice, Garda Financiară şi direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene şi a municipiului Bucureşti, organizate în echipe independente formate din minimum două persoane. Controlul în traficul rutier asupra taxiurilor se efectuează numai împreună cu reprezentanţi ai poliţiei rutiere.

Controlul respectării, de către agenţii economici, a normelor legale privind utilizarea aparatelor de marcat electronice fiscale vizează următoarele obiective:

- dotarea agenţilor economici cu aparate de marcat electronice fiscale; - emiterea bonului fiscal cu denumirea fiecărui bun livrat sau a serviciului prestat,

cantitatea şi preţul sau tarifiil unitar pentru toate bunurile livrate şi/sau serviciile prestate, precum şi cu celelalte date prevăzute de lege şi norme;

- concordanţa datelor înscrise în registrul special şi în raportul Z cu cele înscrise în evidenţa contabilă a utilizatorului;

- modul de îndeplinire de către utilizatori a obligaţiei privind anunţarea

distribuitorului autorizat şi a unitătii de service acreditate în momentul defectării aparatului de marcat electronic fiscal;

- respectarea de către utilizatori şi de către unităţile acreditate pentru comercializarea şi/sau service a prevederilor referitoare la sursele de aprovizionare cu consumabile destinate aparatelor de marcat electronice

- afişarea de către utilizatori a anunţurilor de atenţionare a clienţilor cu privire la obligatia acestora de a solicita şi de a păstra bonul fiscal pentru prezentarea acestuia la un eventual control;

- modul de personalizare a consumabilelor utilizate pentru aparatele de marcat electronice fiscale, precum şi modul în care acestea asigură menţinerea lizibilităţii datelor pe perioada legală de arhivare;

- livrarea de către distribuitorii autorizaţi, direct sau prin unităţile acreditate pentru comercializare, a dispozitivului de afişaj client împreună cu aparatul de marcat electronic fiscal;

- respectarea prevederilor potrivit cărora este interzisă comercializarea de către distribuitorii autorizati a aparatelor de marcat electronice fiscale fară programul aplicativ identificabil avizat legal, precum şi instalarea acestora cu un alt program aplicativ decât cel avizat;

- modul de îndeplinire a oricăror alte obligatii ce revin agenţilor economici în baza prevederilor legale.

Agenţii economici care efectuează livrări de bunuri sau prestări de servicii direct către populatie, pentru care nu este obligatorie emiterea de fâcturi fiscale, au obligatia de a se dota şi de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale.

Aparatele de marcat electronice se livrează prin distribuitori autorizaţi. Agenţii economici incluşi în reţeaua de distribuţie şi service a distribuitoru lui autorizat au calitatea de reprezentant legal al acestuia în teritoriu, acreditat pentru comercializarea şi/sau efectuarea de service la aparatele furnizate de distribuitorul autorizat (unităţi acreditate). Pentru avizarea modelelor de aparate de marcat electronice fiscale şi autorizarea distribuitorilor şi a unităţilor de service este constituită, sub autoritatea Ministerului Finanţelor Publice, Comisia de avizare a distributiei şi utilizării aparatelor de marcat electrice fiscale, care îşi desfăşoară activitatea la sediul Ministerului Finanţelor Publice.

In legătură cu bonul fiscal, se controlează respectarea normelor legale privind: • emiterea de către agenţii economici a bonului fiscal pentru livrările de bunuri sau prestările

de servicii direct către populatie; • organizarea activităţilor de vânzare cu amănuntul şi a celor cu ridicata în spatii

comerciale separate, cu gestiuni distincte şi reflectarea operatiunilorîn contabilitate; • respectarea structurii legale a bonului fiscal tipărit (antet, conţinut,

partea finală); • seria fiscală a aparatului de marcat electronic fiscal; • anunţul de atenţionare a clienţilor; • corectarea sau anularea înregistrării unei operatiuni după emiterea

bonului fiscal; • emiterea documentului de control rola-jurnal. Controlul examinează dacă s-au respectat prevederile legale cu privire la emiterea

bonurilor fiscale cu aparate de marcat electronice fiscale.




2007;





sinteza control financiar fiscal - se-ag.spiruharet.ro · deoarece contabilitatea are la baza...

Documents