sinteza avizelor adoptate - a 517-a sesiune … · web viewnatura muncii și a relațiilor de...

34
RO Comitetul Economic şi Social European Bruxelles, 27 mai 2016 SESIUNEA PLENARĂ DIN 25 ȘI 26 mai 2016 SINTEZA AVIZELOR ADOPTATE Prezentul document este disponibil în limbile oficiale ale UE pe site-ul internet al Comitetului, la adresa: http://www.eesc.europa.eu/?i=portal.fr.documents#/boxTab1-2 Avizele menționate pot fi consultate online prin intermediul motorului de căutare al Comitetului: http://www.eesc.europa.eu/?i=portal.fr.opinions-search EESC-2016-02576-00-01-TCD-TRA (FR/EN) 1/3422

Upload: others

Post on 01-Jan-2020

1 views

Category:

Documents


0 download

TRANSCRIPT

Page 1: SINTEZA AVIZELOR ADOPTATE - a 517-a sesiune … · Web viewNatura muncii și a relațiilor de muncă se află într-o continuă și rapidă evoluție. Trebuie evaluat impactul asupra

RO

Comitetul Economic şi Social European

Bruxelles, 27 mai 2016

SESIUNEA PLENARĂ

DIN 25 ȘI 26 mai 2016

SINTEZA AVIZELOR ADOPTATE

Prezentul document este disponibil în limbile oficiale ale UE pe site-ul internet al Comitetului, la adresa:

http://www.eesc.europa.eu/?i=portal.fr.documents#/boxTab1-2

Avizele menționate pot fi consultate online prin intermediul motorului de căutare al Comitetului:

http://www.eesc.europa.eu/?i=portal.fr.opinions-search

EESC-2016-02576-00-01-TCD-TRA (FR/EN) 1/2222

Page 2: SINTEZA AVIZELOR ADOPTATE - a 517-a sesiune … · Web viewNatura muncii și a relațiilor de muncă se află într-o continuă și rapidă evoluție. Trebuie evaluat impactul asupra

Cuprins:

1. LEGISLAȚIE EUROPEANĂ......................................................................................................3

2. MODELE ECONOMICE / CREȘTERE ȘI INOVARE / FISCALITATE..............................4

3. AFACERI SOCIALE / OCUPAREA FORŢEI DE MUNCĂ...................................................8

4. MEDIU / AGRICULTURĂ ȘI PESCUIT.................................................................................10

5. ENERGIE.....................................................................................................................................13

6. INDUSTRIE.................................................................................................................................16

7. RELAȚII EXTERNE..................................................................................................................18

EESC-2016-02576-00-01-TCD-TRA (FR/EN) 2/2222

Page 3: SINTEZA AVIZELOR ADOPTATE - a 517-a sesiune … · Web viewNatura muncii și a relațiilor de muncă se află într-o continuă și rapidă evoluție. Trebuie evaluat impactul asupra

Sesiunea plenară din 25 și 26 mai 2016 a fost marcată de prezența dlui Joseph CHILENGI, președintele Consiliului economic, social și cultural al Uniunii Africane (ECOSOCC), a dlui Neven MIMICA, comisarul european pentru cooperare internațională și dezvoltare, și a dlui Patrick BERNASCONI, președintele Consiliului economic, social și de mediu.

În cursul sesiunii au fost adoptate următoarele avize:

1. LEGISLAȚIE EUROPEANĂ

REFIT (aviz exploratoriu la solicitarea Comisiei Europene)

Raportor: Denis MEYNENT (Grupul „Lucrători” – FR)

Referință: EESC-2016-00869-00-00-AC-TRA

Puncte esențiale:

Comitetul reamintește faptul că obiectivul primordial al programului REFIT este de a elabora acte legislative europene simple, ușor de înțeles și coerente, fără a acționa în detrimentul protecției cetățenilor, consumatorilor, lucrătorilor și al dialogului social sau al mediului.

Consultarea cetățenilor, a experților și a părților interesate trebuie să fie cât mai deschisă, dar nu pot înlocui consultările cu partenerii sociali și cu Comitetul.

CESE este îngrijorat de perspectiva unei birocratizări a procesului decizional. Subliniază că acest proces ar trebui să rămână cât mai lin și cât mai relevant, iar procesul de luare a deciziilor politice nu trebuie să fie subminat de REFIT.

Comitetul subliniază că lucrările platformei REFIT, la care participă activ, ar trebui să se limiteze la anumite teme și nu ar trebui să ia locul colegiuitorilor sau al consultărilor obligatorii ale Comitetului – dat fiind că lucrările acestuia sunt de altă natură – și ale partenerilor sociali prevăzuți de Tratate.

CESE solicită ca programul REFIT să nu privilegieze aprioric o anumită orientare în cazul unei reglementări: validarea, adăugarea, completarea, modificarea sau abrogarea unui act legislativ. CESE nu mai poate accepta să se angajeze într-un exercițiu care să urmărească reducerea cantitativă a acquis-ului UE, fără a cuantifica în prealabil toate consecințele asupra protecției sociale, a mediului și a consumatorilor.

Persoană de contact: Martin Schneider(Tel.: 00 32 2 546 82 70 – e-mail: [email protected])

EESC-2016-02576-00-01-TCD-TRA (FR/EN) 3/2222

Page 4: SINTEZA AVIZELOR ADOPTATE - a 517-a sesiune … · Web viewNatura muncii și a relațiilor de muncă se află într-o continuă și rapidă evoluție. Trebuie evaluat impactul asupra

2. MODELE ECONOMICE / CREȘTERE ȘI INOVARE / FISCALITATE

Inovarea ca motor al unor noi modele de activitate (aviz exploratoriu, la solicitarea Președinției olandeze)

Raportor: Ariane RODERT (Activităţi diverse - SE)

Coraportor: Oliver RÖPKE (Lucrători – AT)

Referință: EESC-2016-00078-00-00-AC-TRA

Punctele principale:

CESE apreciază că:

este esențial ca statele membre și instituțiile europene să recunoască pe deplin și să promoveze modele economice „mai echitabile”, axate pe generarea de inovare pentru dezvoltarea socială, prin integrarea măsurării impactului social în paralel cu raportarea progresului economic;

statele membre și Comisia trebuie să se asigure că inovarea socială este integrată pe deplin în programele de inovare;

statele membre și instituțiile UE trebuie să integreze principiile inovării în politica privind întreprinderile pentru a stimula o cultură favorabilă care să promoveze, să întâmpine cu satisfacție, să recompenseze și să disemineze inovația;

UE trebuie să pună un accent mai mare pe sprijinirea și protejarea IMM-urilor, în special a întreprinderilor economiei sociale, a microîntreprinderilor și întreprinderilor familiale, precum și a tuturor tipurilor de întreprinderi nou-create, în contextul unor inițiative în materie de politică de inovare, spre îmbunătățirea condițiilor de durabilitate și de replicare/dezvoltare:

Comisia ar trebui să integreze pe deplin aceste noi modele de afaceri în cadrul viitoarei revizuiri a strategiei privind piața unică, care va avea loc în 2017.

Persoană de contact: Marie-Laurence Drillon(Tel.: 00 32 2 546 83 20 – e-mail: [email protected])

Economia colaborativă și autoreglementarea (aviz exploratoriu, la solicitarea Președinției olandeze)

Raportor: Jorge PEGADO LIZ (Activităţi diverse – PT)

Referință: EESC-2016-00933-00-01-AC-TRA

EESC-2016-02576-00-01-TCD-TRA (FR/EN) 4/2222

Page 5: SINTEZA AVIZELOR ADOPTATE - a 517-a sesiune … · Web viewNatura muncii și a relațiilor de muncă se află într-o continuă și rapidă evoluție. Trebuie evaluat impactul asupra

Punctele principale:

Avizul prezintă o listă de caracteristici care permit definirea unui model pentru acest tip de relații economice și diferențierea activităților care țin efectiv de economia colaborativă, și ca atare ar trebui să beneficieze de un regim special, în raport cu acele activități care, uneori, folosesc abuziv această denumire pentru a se sustrage normelor care li se cer aplicate.

Dimensiunea socială și de mediu a economiei colaborative prezintă potențialul de întări solidaritatea între cetățeni, de a regenera economia locală, de a crea locuri de muncă, de a raționaliza consumul gospodăriilor prin utilizarea în comun a anumitor bunuri, de a diminua amprenta energetică și de a promova un consum mai responsabil și mai sustenabil.

Comisia ar trebui să ducă la îndeplinire o serie de măsuri politice indispensabile pentru ca multiplele forme și modalități ale economiei colaborative să fie sprijinite, puse în aplicare și să câștige credibilitate și încredere, atât la nivelul UE, cât și în diferitele state membre.

Este necesar ca noile modele de afaceri să respecte legislația UE și pe cea națională aplicabilă.

Drepturile tuturor partenerilor din cadrul economiei colaborative, inclusiv cele ale „prosumatorilor”, trebuie să fie protejate prin adaptarea acestor relații la acquis-ul UE existent în materie de drepturi ale consumatorilor.

UE trebuie să adopte urgent un cadru juridic clar și transparent în care aceste activități să fie dezvoltate și implementate în spațiul european.

Comisia ar trebui să publice fără întârziere „agenda europeană pentru economia colaborativă” pentru a defini clar rolul complementar pe care autoreglementarea și coreglementarea trebuie să îl joace în cadrul economiei colaborative.

Persoană de contact: Janine Borg(Tel.: 00 32 2 546 88 79 – e-mail: [email protected]

MiFID și MiFIR / Date

Raportor: Daniel MAREELS (Grupul „Angajatori” – BE)

Referință: COM(2016) 56 final - 2016/0033 (COD), COM(2016) 57 final - 2016/0034 (COD)EESC-2016-01921-00-01-AC-TRA

EESC-2016-02576-00-01-TCD-TRA (FR/EN) 5/2222

Page 6: SINTEZA AVIZELOR ADOPTATE - a 517-a sesiune … · Web viewNatura muncii și a relațiilor de muncă se află într-o continuă și rapidă evoluție. Trebuie evaluat impactul asupra

Punctele principale:

CESE:

acceptă propunerile Comisiei; insistă totuși să fie depuse toate eforturile pentru ca punerea în aplicare a MiFID II să nu

sufere și alte întârzieri și ca, în actuala perioadă de amânare, să se ia măsuri astfel încât dispozițiile privind protecția investitorilor să nu fie compromise în practică; consideră că, în așteptarea noului regulament, ar trebui ca, acolo unde este cazul, dispozițiile MiFID I să rămână în vigoare fără modificări;

consideră că este inacceptabil ca obiectivele și punerea în aplicare a noilor texte să fie în vreun fel periclitate de această amânare.

Persoană de contact: Marie-Laurence Drillon(Tel.: 00 32 2 546 8320 – e-mail: [email protected])

Raportare financiară / audit (Categoria C)

Referință: COM(2016) 202 final – 2016/0110 (COD)EESC-2016-02716-00-01-AC-TRA

Punctele principale:

Întrucât s-a pronunţat deja cu privire la conținutul propunerii respective în avizul său CES 1031/2013 – 2012/0364 (COD), adoptat la 20 martie 2013, Comitetul a hotărât să nu elaboreze un nou aviz în materie, ci să facă trimitere la poziția pe care a susținut-o în documentul menționat anterior.

Persoană de contact: Luís Lobo(Tel.: 00 32 2 546 97 17 – e-mail: [email protected])

Maximizarea contribuției fondurilor ESI

Raportor: Dimitris DIMITRIADIS (Angajatori - EL)

Referință: COM(2015)0639 finalEESC-2016-00351-00-00-AC-TRA

Puncte esențiale:

Comitetul Economic și Social European (CESE) salută noua abordare în temeiul articolului 16 alineatul (3) din Regulamentul privind dispozițiile comune de a sintetiza și prezenta rezultatele negocierilor dintre autoritățile statelor membre (SM) și partenerii lor, cu scopul de a oferi o imagine de ansamblu a principalelor realizări ale acestui proces. CESE consideră că aceasta oferă punctul de plecare necesar pentru evaluarea și monitorizarea utilizării efective și eficiente a resurselor limitate

EESC-2016-02576-00-01-TCD-TRA (FR/EN) 6/2222

Page 7: SINTEZA AVIZELOR ADOPTATE - a 517-a sesiune … · Web viewNatura muncii și a relațiilor de muncă se află într-o continuă și rapidă evoluție. Trebuie evaluat impactul asupra

disponibile pentru perioada financiară 2014-2020 și pentru o mai bună monitorizare a performanțelor și a progresului în direcția atingerii nivelurilor-țintă ale indicatorilor.

CESE:

salută concentrarea tematică și accentul pus pe posibilele modalități de atenuare a efectelor negative ale crizei;

apreciază în mod special noile instrumente și abordări, cum ar fi inițiativa „Locuri de muncă pentru tineri”, Alianța europeană pentru ucenicii și noul fond pentru combaterea sărăciei;

cu toate acestea, avertizează că, ori de câte ori deciziile și riscurile implicate sunt transferate statelor membre, există o probabilitate mare ca acestea să adopte o abordare prea conservatoare, pentru a evita aplicarea de sancțiuni de către Comisie, împiedicând astfel o mare parte dintre potențialii beneficiari să acceseze fondurile ESI;

solicită proceduri simplificate pentru scutiri de grup de la normele privind ajutoarele de stat pentru organizațiile care reprezintă persoanele cu handicap și grupurile de beneficiari aflate într-o situație vulnerabilă;

felicită Comisia pentru pasul înainte în adoptarea Codului european de conduită în materie de parteneriat. Pe de altă parte, CESE își exprimă temerea că diferitele practici utilizate la nivel național plasează partenerii sociali într-o poziție inegală;

solicită o evaluare la jumătatea perioadei a regulamentelor care reglementează investițiile prin intermediul fondurilor ESI;

îndeamnă Comisia să mențină cursul prevăzut în orientările politice ale Comisiei Juncker; exprimă regretul că, în ultimii zece ani, nu a fost găsită nicio soluție viabilă, aplicabilă tuturor

statelor membre, care să ofere o modalitate foarte transparentă, rapidă și eficientă de alegere a subcontractanților atunci când sunt utilizate fondurile ESI;

consideră că fondurile UE ar trebui să fie utilizate nu numai pentru a atinge obiectivele Strategiei Europa 2020, ci și pentru mai multe investiții în economia reală. Comisia ar trebui să introducă o evaluare cuantificată a eficacității și eficienței contribuției fondurilor investite deja;

îndeamnă Comisia să depună mai multe eforturi pentru a extinde sfera de aplicare a inițiativei „Small Business Act” la nivel național și regional și să oblige statele membre să o pună în aplicare, în special atunci când este vorba despre investiții finanțate din fondurile ESI.

Persoană de contact: Helena Polomik(Tel: 00 32 2 546 9063 - email: [email protected])

EESC-2016-02576-00-01-TCD-TRA (FR/EN) 7/2222

Page 8: SINTEZA AVIZELOR ADOPTATE - a 517-a sesiune … · Web viewNatura muncii și a relațiilor de muncă se află într-o continuă și rapidă evoluție. Trebuie evaluat impactul asupra

3. AFACERI SOCIALE / OCUPAREA FORŢEI DE MUNCĂ

Actul european privind accesibilitatea

Raportor: Ask Løvbjerg ABILDGAARD (Activități diverse — DK)

Referință: COM (2015) 615 – final - 2015-278-CODEESC-2016-00050-00-00-AC-TRA

Puncte esențiale:

CESE propune o extindere treptată a domeniului de aplicare al directivei propuse, după evaluarea punerii în aplicare a acesteia și în consultare cu părțile interesate, pentru a acoperi terminalele de plată, sectorul hotelurilor și restaurantelor, serviciile de asigurare, revistele și ziarele electronice, precum și sediile fizice și site-urile care permit accesul la produsele și serviciile acoperite de directivă.

CESE încurajează toate părțile implicate să extindă interpretarea temeiului juridic al propunerii și să includă în mod explicit infrastructurile de transport și vehiculele care nu sunt reglementate de legislația UE privind accesibilitatea în domeniul de aplicare al directivei, pentru a se evita lacunele de reglementare neintenționat.

CESE recomandă introducerea unei dispoziții specifice, care să stipuleze că cerințele ei se aplică doar noilor produse sau servicii prestate, după intrarea sa în vigoare. S-ar evita astfel pierderile determinate de investițiile deja făcute pentru asigurarea accesibilității.

CESE propune introducerea unui sistem de etichetare a accesibilității la nivelul întregii UE, ca mijloc de a garanta că persoanele cu limitări funcționale sunt în măsură să dispună de informații fiabile și ușor de găsit cu privire la accesibilitatea produselor și a serviciilor.

CESE recomandă ca directiva să prevadă organisme de aplicare puternice și bine echipate, capabile să asigure cooperarea la nivel de omologi între statele membre, în vederea creării unor condiții de concurență echitabile pentru operatorii economici în ceea ce privește cerințele de accesibilitate.

CESE subliniază importanța supravegherii active a pieței, pentru ca respectarea Actului european privind accesibilitatea de către toate părțile relevante să nu depindă prea mult de reclamațiile individuale din partea consumatorilor cu limitări funcționale.

CESE recomandă să se ia în considerare includerea criteriului „ușor de înțeles” drept cerință în cazul tuturor produselor și serviciilor relevante care fac obiectul domeniului de aplicare al directivei.

Persoană de contact: Valeria Atzori(Tel.: 00 32 2 546 87 74 – e-mail: [email protected])

EESC-2016-02576-00-01-TCD-TRA (FR/EN) 8/2222

Page 9: SINTEZA AVIZELOR ADOPTATE - a 517-a sesiune … · Web viewNatura muncii și a relațiilor de muncă se află într-o continuă și rapidă evoluție. Trebuie evaluat impactul asupra

Raporturile de muncă în schimbare (aviz exploratoriu la solicitarea Președințiilor olandeză și slovacă)

Raportor: Kathleen WALKER SHAW (Lucrători – UK)

Referință: (EESC-2016-00137-00-00-AC-TRA)

Puncte esențiale:

Natura muncii și a relațiilor de muncă se află într-o continuă și rapidă evoluție. Trebuie evaluat impactul asupra pieței muncii și asupra standardelor, economiei, sistemelor de impozitare și de asigurări sociale și asupra venitului de subzistență și trebuie abordate „zonele gri” în materie de drepturi și măsuri de protecție. Provocarea constă în a încuraja inovarea și creativitatea, a stimula obținerea unor rezultate pozitive pentru o economie socială de piață sustenabilă și competitivă.

CESE consideră că este prioritar să se elaboreze modele sociale adaptate pentru a acoperi forme mai flexibile de ocupare a forței de muncă. Acest lucru ar trebui luat în considerare în procesul de elaborare a pilonului drepturilor sociale din UE.

CESE recomandă utilizarea unor date suplimentare și analize cu privire la:

natura evolutivă a muncii și a relațiilor de muncă se află, pentru elaborarea unei politici ocupaționale în UE;

impactul acestor evoluții asupra competențelor; implicațiile la scara vieții ale acestor forme de muncă, dacă sunt influențate de diferențele de

sex sau de alte variabile demografice (precum vârsta, dizabilitățile, etnia sau statutul de migrant);

impactul asupra contractelor colective de muncă și dreptul la libertatea de asociere trebuie să fie evaluate, iar problemele trebuie remediate.

CESE solicită și/sau recomandă:

clarificarea statutului juridic al noilor intermediari de pe piața forței de muncă și identificarea standardelor, obligațiilor, răspunderilor și regulilor de funcționare care ar trebui aplicate;

Comisia Europeană să procedeze la revizuirea Directivei privind declarația scrisă, pentru ca noile forme de relații de muncă să poată fi abordate;

să fie abordate aspectele privind reglementarea activității de intermediere, răspunderea pentru accidente, daune și deficiențe ale serviciilor în relație cu platformele online, externalizarea spre public, lucrătorii independenți dar dependenți din punct de vedere economic și alte noi forme de angajare independentă;

să se clarifice aplicabilitatea la aceste noi forme de angajare a reglementărilor existente la nivelul UE privind securitatea și sănătatea în muncă, procedurile de abordare a încălcărilor

EESC-2016-02576-00-01-TCD-TRA (FR/EN) 9/2222

Page 10: SINTEZA AVIZELOR ADOPTATE - a 517-a sesiune … · Web viewNatura muncii și a relațiilor de muncă se află într-o continuă și rapidă evoluție. Trebuie evaluat impactul asupra

acestor reglementări, responsabilitățile în ceea ce privește inspecția și asigurarea de răspundere civilă față de lucrători, consumatori și populație;

să li se asigure un rol inspectoratelor de muncă, precum și resursele și formarea necesare pentru îndeplinirea acestuia;

să fie investigat statutul contractual al lucrătorilor din sistemul de externalizare spre public și al noilor forme de muncă și relații de muncă;

să fie elaborate orientări pentru clarificarea eventualelor „zone gri” legate de statutul profesional în materie de impozitare și asigurări sociale;

Comisia Europeană, OCDE și OIM să colaboreze cu partenerii sociali pentru a elabora dispoziții legislative corespunzătoare privind condițiile de muncă decente și protecția lucrătorilor online;

toate preocupările legate de contractele colective de muncă și de dreptul la libertatea de asociere trebuie să fie evaluate, iar problemele trebuie remediate;

agenda politicii UE de ocupare a forței de muncă să stea la baza transformării digitale a economiei și a piețelor muncii și ar trebui să aibă ca obiectiv sporirea calității locurilor de muncă, protejarea, perfecționarea și recalificarea celor care vor fi afectați de digitalizare;

să se instituie drepturi și mecanisme eficace de protecție, monitorizare și punere în aplicare, astfel încât să se evite creșterea inegalităților în materie de venituri și reducerea venitului disponibil și să se asigure un potențial sustenabil de creștere economică la nivelul UE;

să se încurajeze dezvoltarea unor platforme europene, astfel încât valoarea creată să rămână în economiile locale.

Persoană de contact: June Bedaton(Tel.: 00 32 2 546 81 34 – e-mail: [email protected])

4. MEDIU / AGRICULTURĂ ȘI PESCUIT

Regulamentul privind autorizațiile pentru activitățile de pescuit

Raportor: Gabriel Sarró IPARRAGUIRRE (Activități diverse – ES)

Referințe: COM(2015) 636 final – 2015/0289 (COD)EESC-2015-04398-00-00-AC-TRA

Puncte esențiale:

CESE sprijină obiectivele urmărite de Comisia Europeană prin prezenta propunere și, prin urmare, consideră că este necesar să se revizuiască regulamentul în vigoare pentru a înlesni simplificarea, sporirea transparenței, îmbunătățirea guvernanței, asigurarea unui control eficace al aplicării normelor, reafirmarea reciprocității cu țările terțe și păstrarea culturii milenare a activității de pescuit prin asigurarea durabilității acesteia.

EESC-2016-02576-00-01-TCD-TRA (FR/EN) 10/2222

Page 11: SINTEZA AVIZELOR ADOPTATE - a 517-a sesiune … · Web viewNatura muncii și a relațiilor de muncă se află într-o continuă și rapidă evoluție. Trebuie evaluat impactul asupra

Cu toate acestea, Comitetul consideră că propunerea, în forma sa actuală, ar putea crea o sarcină birocratică și administrativă excesivă pentru Comisia Europeană, statele membre și operatori care, în lipsa mijloacelor tehnice, materiale și umane necesare, ar submina procesul de simplificare dorit și ar avea consecințe socioeconomice negative pentru angajatorii și lucrătorii din sectorul pescuitului.

Persoană de contact: Arturo Iniguez(Tel.: 00 32 2 546 87 68– email: [email protected] )

Sisteme alimentare mai durabile (aviz exploratoriu, la solicitarea Președinției olandeze)

Raportor: Mindaugas MACIULEVIČIUS (Activități diverse – LT)

Referințe: (EESC-2016-00232-00-00-AC-TRA)

Puncte esențiale:

Recunoscând că este urgent nevoie să se abordeze multiplele consecințe economice, de mediu și sociale ale producției și consumului de alimente, CESE solicită Comisiei Europene și statelor membre să elaboreze o politică europeană clară și un plan de punere în aplicare pentru crearea unui sistem alimentar durabil, rezistent, sănătos, echitabil și favorabil climei, care să încurajeze cooperarea și înțelegerea reciprocă între toate părțile interesate de-a lungul lanțului de aprovizionare cu alimente. Trebuie să se asigure o mai bună coerență și integrare a obiectivelor și instrumentelor politicii alimentare (de exemplu privind agricultura, mediul, sănătatea, clima, ocuparea forței de muncă etc.), ținând seama de cei trei piloni ai durabilității.

CESE consideră că este absolut necesară tranziția către sisteme alimentare mai durabile, care să acopere toate etapele, de la producție până la consum; producătorii trebuie să cultive mai multe alimente reducând în același timp impactul asupra mediului, în timp ce consumatorii trebuie să fie încurajați să adopte regimuri alimentare nutritive și sănătoase cu o amprentă de carbon redusă.

Mai precis, o tranziție către sisteme alimentare durabile necesită o politică alimentară cuprinzătoare, integrată, cu o strategie bio-economică amplă, şi nu doar o politică agricolă. Nu este nevoie neapărat de lansarea unei dezbateri polarizante, ci de o abordare interdisciplinară, care să reunească direcțiile generale ale Comisiei, o gamă largă de ministere din statele membre, precum și autorități de la nivel local și regional și părți interesate din sistemele alimentare, pentru a aborda provocările interconectate evidențiate în prezentul aviz.

Persoană de contact: Monica Guarinoni(Tel.: 00 32 2 546 81 27 – email: [email protected])

EESC-2016-02576-00-01-TCD-TRA (FR/EN) 11/2222

Page 12: SINTEZA AVIZELOR ADOPTATE - a 517-a sesiune … · Web viewNatura muncii și a relațiilor de muncă se află într-o continuă și rapidă evoluție. Trebuie evaluat impactul asupra

Un forum european al societății civile pentru dezvoltarea durabilă (aviz exploratoriu, la solicitarea Președinției olandeze)

Raportor Brenda KING (Angajatori – UK)

Referințe: EESC-2016-00575-00-00-AC-TRA

Puncte esențiale:

Forumul pentru dezvoltare durabilă, recomandat de CESE, va facilita dialogul și comunicarea dintre instituțiile europene și părțile interesate neguvernamentale, precum și între acești din urmă actori neguvernamentali de proveniențe diferite cu privire la evoluția către dezvoltarea durabilă în UE. De asemenea, el va sensibiliza publicul cu privire la Agenda 2030, va furniza un spațiu pentru dezbatere informată și va contribui la însușirea angajamentelor de către toate părțile implicate.

Comitetul este convins că organizarea forumului ar fi fezabilă din punct de vedere practic și benefică pentru diferitele părți implicate. Convingerea sa se bazează pe o investigație aprofundată în prezentul aviz, care a cuprins audieri și întâlniri în cadrul cărora părțile interesate și-au exprimat sprijinul față de ideea înființării Forumului, și ține seama de exemplul de mare succes a Forumului european privind migrația.

Forumul trebuie să fie bine integrat în procesul de implementare, de monitorizare și de revizuire a obiectivelor de dezvoltare durabilă. Componența lui ar trebui să fie cât mai incluzivă posibil, fără a compromite posibilitățile de a-l gestiona și a-l face funcțional în mod eficient. De asemenea, el ar trebui să fie deschis inițiativelor de pe teren din domeniul dezvoltării durabile. Participarea la nivel înalt a Comisiei Europene este esențială și vor fi invitați și reprezentanți ai Consiliului Uniunii Europene și ai Parlamentului.

Persoană de contact: Andreas VERSMANN(Tel.: 00 32 2 546 84 79 – email: [email protected] )

Regulamentul privind mercurul

Raportor: Vladimír NOVOTNÝ (Angajatori – CZ)

Referințe: COM(2016) 39 final – 2016/0023 (COD)EESC-2016-01268-00-00-AC-TRA

Puncte esențiale:

Comitetul recomandă cu tărie adoptarea propunerii de regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind mercurul și de abrogare a Regulamentul (CE) nr. 1102/2008, ca prim pas spre

EESC-2016-02576-00-01-TCD-TRA (FR/EN) 12/2222

Page 13: SINTEZA AVIZELOR ADOPTATE - a 517-a sesiune … · Web viewNatura muncii și a relațiilor de muncă se află într-o continuă și rapidă evoluție. Trebuie evaluat impactul asupra

ratificarea Convenției de la Minamata de către Uniunea Europeană în ansamblu și de către fiecare dintre statele sale membre.

Emisiile de mercur reprezintă o problemă globală, care necesită un răspuns pe măsură, acesta fiind reprezentat de Convenția de la Minamata. UE și Japonia alcătuiesc principala forță motrice a campaniei de limitare a implicațiilor pe care mercurul le prezintă pentru mediu (și populație). Trebuie să fim însă conștienți că mercurul și compușii săi sunt elemente care vor fi mereu prezente în mediul înconjurător.

Comitetul constată că activitățile permanente desfășurate de UE în legătură cu problema mercurului la nivel global și în special la nivelul Uniunii au dus la o reducere cu 75% a emisiilor antropice de mercur în UE din 1990 încoace și că regimul juridic existent garantează că reducerea treptată a acestor emisii va continua.

Persoană de contact: Conrad Ganslandt(Tel.: 00 32 2 546 82 75 – email: [email protected] )

Rata de ajustare a plăților directe pentru 2016(categoria C)

Referințe: COM(2016) 159 final – 2016/00680 CODEESC-2016-02804-00-02-AC-TRA

Puncte esențiale:

Întrucât s-a pronunţat deja cu privire la conţinutul propunerii respective în avizele sale CES2942-2013_00_00_TRA_AC, adoptat la 22 mai 2013, EESC-2014-02897-00-00-AC, adoptat la 5 iunie 2014 și, respectiv, EESC-2015-02052-00-00-AC-TRA, adoptat la 22 aprilie 2016, Comitetul a hotărât să nu elaboreze un nou aviz în materie, ci să facă trimitere la poziţia pe care a susținut-o în documentele menţionate anterior.

Persoană de contact: Eric Ponthieu(Tel.: 00 32 2 546 87 71– email: [email protected] )

5. ENERGIE

Contribuția zăcămintelor indigene de cărbune și lignit la securitatea energetică a UE (aviz din proprie inițiativă)

Raportor Dumitru FORNEA (Lucrători – RO)

Coraportor: Renata EISENVORTOVÁ (Cat. 1 – CZ)

EESC-2016-02576-00-01-TCD-TRA (FR/EN) 13/2222

Page 14: SINTEZA AVIZELOR ADOPTATE - a 517-a sesiune … · Web viewNatura muncii și a relațiilor de muncă se află într-o continuă și rapidă evoluție. Trebuie evaluat impactul asupra

Referință: EESC-2015-01360-00-03-AC-TRA

Puncte esențiale:

În cadrul tranziției energetice către o economie cu emisii scăzute de carbon, sistemul energetic al UE va traversa o perioadă de profunde mutații economice, sociale și tehnologice.

În unele state membre, zăcămintele indigene de cărbune și lignit reprezintă încă surse importante de energie electrică și termică. Ele contribuie la o aprovizionare cu energie sigură și la prețuri accesibile, precum și la competitivitatea economică și joacă un rol stabilizator în sistemul energetic.

Regiunile miniere încă active trebuie să se pregătească să elimine treptat producția de cărbune.

Viitorul regiunilor care depind în prezent de utilizarea cărbunelui și viitoarele condiții de trai trebuie să fie incluse în planificarea prospectivă pentru următoarele două generații, altfel spus pentru următorii 25-50 de ani. Nu trebuie să se permită ca eliminarea treptată a utilizării cărbunelui în scopuri energetice în aceste regiuni să aibă ca efect stagnarea acestora.

CESE recomandă definirea unui „Plan de sprijinire a tranziției pentru comunitățile și regiunile dependente de producția de cărbune” (numit în continuare „Planul”), care să abordeze chestiunile legate de restructurarea industriei cărbunelui în cursul tranziției energetice, astfel încât regiunile în care se exploatează cărbunele să se poată adapta la schimbări.

Planul ar putea fi dezvoltat de către un grup consultativ, în cooperare cu Comisia Europeană și cu Parlamentul European.

Planul ar trebui să se bazeze pe trei piloni: (i) dialogul politic, dialogul civil și dialogul social; (ii) investițiile economice, sociale și de mediu și (iii) investițiile în educație, formare, cercetare și dezvoltare, inovare și cultură.

Planul ar trebui să încurajeze regiunile să intre într-un proces de schimbare, să stimuleze dezvoltarea inovatoare, să-și mențină atractivitatea pentru investiții și să creeze oportunități pentru ocuparea forței de muncă și pentru o viață decentă.

Persoană de contact Adam Plezer (Tel.: 00 32 2 546 8628 - e-mail: [email protected])

COMUNICAȚII/TRANSPORTURI

Utilizarea benzii de frecvențe de 470-790 MHz în Uniune

Raportor: Raymond HENCKS (Lucrători - LU)

EESC-2016-02576-00-01-TCD-TRA (FR/EN) 14/2222

Page 15: SINTEZA AVIZELOR ADOPTATE - a 517-a sesiune … · Web viewNatura muncii și a relațiilor de muncă se află într-o continuă și rapidă evoluție. Trebuie evaluat impactul asupra

Referință: COM(2016) 43 final – 2016/0027 CODEESC-2016-01497-00-00-AC-TRA

Puncte esențiale:

CESE salută propunerea Comisiei privind eliberarea coordonată, însoțită de un calendar definit, a noilor capacități disponibile în banda de frecvențe de 694-790 MHZ (denumită „700 MHz”). Aceasta le va permite operatorilor de telefonie mobilă să furnizeze servicii de comunicații pe suport radio în bandă largă în cadrul tehnologiei 4G avansate și al viitoarei tehnologii 5G, reducând, în același timp, decalajul digital geografic, printr-o mai bună acoperire a zonelor rurale și o mai mare viteză de transmisie.

Comitetul se teme, totuși, că prețul care rezultă din noua tehnologie utilizată pe frecvențele de 700 MHz și prețul de vânzare prin licitație al noilor capacități ar putea atrage după sine costuri suplimentare pentru consumatori, acestea fiind inaccesibile pentru o parte tot mai mare a populației și pentru anumite întreprinderi mici, în așa măsură încât un număr mare de persoane vulnerabile riscă să ajungă în situația de a nu dispune de mijloace financiare pentru a participa la noua dinamică digitală. Prin urmare, CESE invită statele membre să pună în aplicare un regim de compensații, cu respectarea normelor UE privind ajutoarele de stat, cu scopul de a se evita orice nouă adâncire a decalajului economic.

În sfârșit, având în vedere faptul că proprietățile fizice ale propagării undelor radio în banda de 700 MHz vor relansa probabil dezbaterea privind potențialele efecte asupra sănătății ale expunerii la câmpuri electromagnetice, CESE își reînnoiește invitația adresată Comisiei de a-și continua activitățile în acest domeniu, cu respectarea principiului precauției, în special dat fiind că sunt încă necesare cercetări mai ample.

Persoană de contact: Luca Giuffrida(Tel.: + 32 (0)2 546 9212 - e-mail: [email protected])

Impactul concluziilor COP21 asupra politicii europene în domeniul transporturilor (aviz din proprie inițiativă)

Raportor: Raymond HENCKS (Lucrători - LU)

Referință: (EESC-2016-00773-00-00-AC-TRA)

Puncte esențiale:

CESE salută adoptarea Acordului de la Paris din cadrul celei de-a 21-a sesiuni (COP 21) a Conferinței părților la Convenția-cadru a Națiunilor Unite asupra schimbărilor climatice (CCONUSC) și contribuția preconizată stabilită la nivel național (INDC) a UE și a statelor membre, cu angajamentul

EESC-2016-02576-00-01-TCD-TRA (FR/EN) 15/2222

Page 16: SINTEZA AVIZELOR ADOPTATE - a 517-a sesiune … · Web viewNatura muncii și a relațiilor de muncă se află într-o continuă și rapidă evoluție. Trebuie evaluat impactul asupra

de a reduce emisiile interne de gaze cu efect de seră (EGES) cu cel puțin 40% până în 2030 și, în raport cu nivelul emisiilor din 1990, cu un procent cuprins între 80 și 95% până în 2050.

Ca atare, obiectivul de reducere cu 60% a EGES în domeniul transporturilor poate fi încă privit ca fiind actual și în concordanță cu obiectivul global al UE în cadrul COP 21, cu condiția ca acțiunile și inițiativele conexe să fie puse în aplicare urgent, cu hotărârea necesară și cât mai curând posibil.

CESE subliniază necesitatea de a aplica principiul „poluatorul plătește” cu flexibilitate, în special în cazul zonelor rurale, îndepărtate, muntoase și insulare, pentru a evita efecte invers proporțional cu costurile și pentru a putea fi folosit în continuare ca mijloc de influențare a alegerii privind organizarea de operațiuni de transport, eliminând totodată orice concurență neloială între diferitele moduri de transport.

În orice caz, aplicarea principiului „poluatorul plătește” nu va fi suficientă pentru a asigura tranziția către o societate cu emisii reduse de carbon, fiind cu atât mai important să se ia măsuri suplimentare precum creșterea eficienței energetice, a electromobilității, a utilizării în comun a autoturismelor și a comodalității, dezvoltarea surselor alternative de energie, dezvoltarea standardelor de calitate ecologică și, înainte de toate, promovarea transporturilor publice.

Puternica implicare de care au dat dovadă organizațiile societății civile și actorii economici și sociali în cadrul COP 21 trebuie continuată, pentru a dezvolta o mișcare civică de justiție climatică și de retragere a investițiilor în activități poluante. Ca atare, CESE recomandă să se facă apel la dialogul participativ cu societatea civilă, în termenii definiți în avizul său exploratoriu din 11 iulie 2012 pe tema „Cartea albă privind transporturile: către adeziunea şi angajamentul societăţii civile” (CESE 1598/2012).

Persoană de contact: Erika PAULINOVA(Tel.: 00 32 2 546 8457 - e-mail: [email protected])

6. INDUSTRIE

Standardizarea europeană pentru 2016

Raportor: Patrick LIÉBUS (Angajatori - FR)

Referință: COM(2015) 686 final – EESC-2016-01070-00-00-AC-TRA

Punctele principale:

CESE:

invită asociațiile europene de standardizare să acorde organizațiilor ANEC, ECOS, ETUC și SBS un statut specific de membri/parteneri, cu drepturi și obligații proprii;

EESC-2016-02576-00-01-TCD-TRA (FR/EN) 16/2222

Page 17: SINTEZA AVIZELOR ADOPTATE - a 517-a sesiune … · Web viewNatura muncii și a relațiilor de muncă se află într-o continuă și rapidă evoluție. Trebuie evaluat impactul asupra

propune instituirea, la nivel național, a accesului gratuit la „comitetele oglindă” pentru IMM−uri și actorii societali, precum și pentru asociațiile reprezentative ale acestora;

salută contribuția „consultanților privind noua abordare” la evaluarea conformității standardelor cu politicile Uniunii și salută dorința exprimată de Comisie de a asigura continuarea activității acestora pe termen lung;

se angajează să asigure o monitorizare aprofundată a eforturilor depuse de actorii principali în materie de standardizare; în acest sens, CESE ar putea institui un forum ad-hoc privind incluziunea sistemului european de standardizare, care să se ocupe de organizarea unei audieri publice anuale pentru evaluarea progreselor înregistrate în acest domeniu.

Persoană de contact Alice Tétu(Tel.: 00 32 2 546 82 86 – e-mail: [email protected])

Autovehicule/sisteme, componente și unități tehnice separate

Raportor: Jan SIMONS (Angajatori – NL)

Referință: COM(2016) 31 final - 2016/0014 (COD) – EESC-2016-01357-00-01-AC-TRA

Punctele principale:

CESE:

sprijină propunerea de trecere de la directivă la regulament; invită Comisia, Parlamentul și Consiliul să adopte un calendar adecvat și ambițios pentru

adoptarea actelor delegate și de punere în aplicare; consideră că este esențial să se instituie un sistem eficient și simplu de cooperare între toate

părțile implicate, mai ales în ce privește activitățile statelor membre; salută clarificarea și simplificarea în continuare a procedurilor și cerințelor care au un impact

asupra IMM-urilor, precum și asupra piețelor de nișă, ale pieselor și componentelor; recomandă ca omologarea de tip a produselor post-vânzare care au un impact asupra

siguranței și performanțelor de mediu să fie avută în vedere și reglementată în mod corespunzător.

Persoană de contact Alice Tétu(Tel.: 00 32 2 546 82 86 – e-mail: [email protected])

EESC-2016-02576-00-01-TCD-TRA (FR/EN) 17/2222

Page 18: SINTEZA AVIZELOR ADOPTATE - a 517-a sesiune … · Web viewNatura muncii și a relațiilor de muncă se află într-o continuă și rapidă evoluție. Trebuie evaluat impactul asupra

7. RELAȚII EXTERNE

Paza europeană de frontieră și de coastă

Raportor: Giuseppe IULIANO (Lucrători — IT)

Coraportor: Cristian PÎRVULESCU (Activităţi diverse - RO)

Referință: COM(2015) 669 final, COM(2015) 671 final, COM(2015) 673 finalEESC-2016-00688-00-03-AC-TRA

Puncte esențiale:

Instituțiile europene ar trebui să se asigure că toate statele membre aplică normele Schengen în același mod. CESE nu este de acord cu propunerea Comisiei de a se institui controale sistematice, obligatorii, la frontierele externe ale spațiului Schengen pentru cetățenii UE, întrucât acestea limitează exercitarea uneia dintre libertățile fundamentale.

Frontierele externe ale UE ar trebui să fie gestionate în comun de UE și de statele membre.

Propunerea de consolidare a mandatului Frontex trebuie să fie însoțită de un grad mai mare de transparență și de responsabilitate în ce privește guvernanța și acțiunile acestei agenții.

UE trebuie să asigure îmbunătățirea cooperării dintre Frontex și autoritățile naționale.

CESE sprijină propunerea de a conferi Comisiei puterea de a decide în ceea ce privește intervenția agenției la frontierele externe, dar numai în situații de urgență și în conformitate cu o procedură transparentă care să implice informarea imediată a legiuitorilor europeni (Parlamentul și Consiliul).

CESE recomandă crearea unui sistem european de polițiști de frontieră, omiterea termenului „costieră”.

Paza de frontieră nu trebuie să aibă un caracter militar, ci mai degrabă de forță de poliție civilă.

Comitetul propune ca noul sistem integrat al frontierelor externe să garanteze în mai mare măsură respectarea drepturilor omului.

CESE sugerează ca un reprezentant al Comitetului să se numere printre membrii forumului consultativ privind drepturile fundamentale. Comitetul propune, de asemenea, ca ofițerul pentru drepturile fundamentale să poată acționa din proprie inițiativă și să poată pune în aplicare mecanismul de înregistrare a plângerilor propus de Ombudsman.

EESC-2016-02576-00-01-TCD-TRA (FR/EN) 18/2222

Page 19: SINTEZA AVIZELOR ADOPTATE - a 517-a sesiune … · Web viewNatura muncii și a relațiilor de muncă se află într-o continuă și rapidă evoluție. Trebuie evaluat impactul asupra

Comitetul propune Comisiei să introducă măsuri urgente de protecție a miilor de minori neînsoțiți din UE care suferă de pe urma abandonului și a lipsei de protecție.

Persoană de contact: Annemarie Wiersma(Tel.: 00 32 2 546 9376– e-mail: [email protected])

Viitorul relațiilor UE cu grupul statelor din Africa, zona Caraibilor și Pacific (Carte verde)

Raportor: Brenda KING (Angajatori – UK)

Referință: EESC-2015-05372-00-00-AC-TRA

Puncte principale:

CESE recomandă ca UE să încerce să realizeze un parteneriat modern, pe baze de egalitate și eficient cu țările ACP, care să depășească relația de tipul donator-beneficiar și să se bazeze pe o abordare coerentă și integrată a politicii externe a UE, întemeiată pe principiul coerenței politicilor în favoarea dezvoltării (CPD). Acest cadru ar trebui să garanteze implicarea organizațiilor societății civile, inclusiv a sectorului privat, a cărui sarcină specifică ar trebui să fie monitorizarea și evaluarea impactului punerii în aplicare a prezentului acord asupra dezvoltării durabile a părților implicate. Societatea civilă ar trebui să beneficieze de asistența tehnică și financiară necesară pentru a îndeplini acest rol.

CESE recomandă ca toate formele de sprijin pentru dezvoltare oferite de UE țărilor terțe să intre sub incidența aceluiași cadru juridic și să fie supuse aceluiași control democratic al Parlamentului European, menținând aceleași aspecte pozitive ale FED.

CESE susține implicarea organizațiilor societății civile, de la concepere până la monitorizare și punerea în aplicare și revizuirea ex-post a domeniilor de politică UE-ACP. Prin intermediul unui proces global de dialog structurat și consultări periodice cu organizațiile societății civile, parteneriatul va duce la implicarea deplină a actorilor nestatali, în spiritul Acordului de la Cotonou și așa cum se menționează la articolul 6 din Acord.

Viitorul parteneriat trebuie să reprezinte „parteneriatul între egali”, aspect subliniat în noul cadru, care recunoaște că provocările sunt similare în țările UE și ACP: inegalitatea veniturilor, șomajul în rândul tinerilor, schimbările climatice și altele. Prin cooperare și pe picior de egalitate, UE și partenerii ACP pot încerca să soluționeze provocările în materie de dezvoltare atât în UE, cât și în statele ACP.

Persoană de contact: Rafael Bellon Gomez(Tel. +32 25469212 - e-mail: [email protected] )

EESC-2016-02576-00-01-TCD-TRA (FR/EN) 19/2222

Page 20: SINTEZA AVIZELOR ADOPTATE - a 517-a sesiune … · Web viewNatura muncii și a relațiilor de muncă se află într-o continuă și rapidă evoluție. Trebuie evaluat impactul asupra

Revizuirea politicii europene de vecinătate

Raportor: Andrzej ADAMCZYK (Lucrători - PL)Coraportor: Gintaras MORKIS (Grupul „Angajatori” - LT)

Referință: EESC-2016-00518-00-00-AC-TRA - JOIN(2015) 50 final

Puncte esențiale:

CESE salută Comunicarea comună a Serviciului European de Acțiune Externă și a Comisiei Europene privind revizuirea politicii europene de vecinătate și recunoaște că multe dintre propunerile formulate de CESE în avizul privind documentul comun de consultare intitulat „Către o nouă politică europeană de vecinătate” sunt incluse în revizuire.

CESE dorește să sublinieze importanța dezvoltării economice ca principală premisă a unui mediu stabil și sigur în țările din vecinătatea UE. Uniunea ar trebui să fie foarte consecventă în acordarea de sprijin economic partenerilor din cadrul PEV și în consolidarea pe termen lung a condițiilor și a hotărârii de a continua reformele economice, de a crește competitivitatea și de a moderniza reglementările privind întreprinderile. Este, de asemenea, foarte clar că dezvoltarea economică trebuie să aibă loc în prezența dimensiunilor socială și de mediu, dat fiind că numai acțiunea simultană a acestor factori poate contribui în mod eficient la un progres real, la stabilitate și la pacea socială.

CESE înțelege că noua metodă de lucru bazată pe diferențiere reflectă sentimentul de realism politic, diferențele în creștere dintre țările partenere și aspirațiile lor diferite. Cu toate acestea, chiar dacă nu pot fi îndeplinite toate criteriile economice, UE nu trebuie să facă compromisuri în ceea ce privește valorile europene fundamentale, printre care dimensiunea socială, respectarea drepturilor universale ale omului, democraţia şi statul de drept.

Comitetul este de părere că în comunicare se pune prea puțin accentul pe rolul societății civile organizate și al dialogului social și civil autonom. Obiectivele PEV, inclusiv cel de stabilizare, nu vor fi îndeplinite fără o implicare substanțială a organizațiilor independente ale societății civile. De asemenea, comunicarea nu menționează deficiențele existente la nivelul PEV în materie de dialog social și civil, și nici încălcarea dreptului de asociere și a libertății de organizare.

În plus, comunicarea pare să propună o abordare mai degrabă defensivă, de limitare a ambițiilor PEV ca urmare a scăderii potențialului său. Este adevărat că UE s-a confruntat cu evoluții perturbatoare, și chiar dramatice, atât în vecinătatea sudică, cât și în cea estică. Cu toate acestea, lipsa de viziune nu va ajuta la depășirea blocajului. CESE propune definirea unei noi agende PEV, îndrăznețe și dinamice, care să includă perspectiva aderării la UE pentru unele țări partenere, în special din est, care au astfel de aspirații și sunt capabile și dispuse să îndeplinească cerințele.

Persoană de contact:Georges-Henry Carrard(Tel. +32 25469593 - e-mail: [email protected] )

EESC-2016-02576-00-01-TCD-TRA (FR/EN) 20/2222

Page 21: SINTEZA AVIZELOR ADOPTATE - a 517-a sesiune … · Web viewNatura muncii și a relațiilor de muncă se află într-o continuă și rapidă evoluție. Trebuie evaluat impactul asupra

Munca decentă în cadrul lanțurilor de aprovizionare globale (aviz din proprie inițiativă)

Raportor: Emmanuelle BUTAUD-STUBBS (Grupul „Angajatori” – FR)

Referință: EESC-2016-00959-00-01-AC-TRA

Puncte esențiale:

UE recunoaște importanța tot mai mare a includerii întreprinderilor din UE și din țările partenere în lanțurile de aprovizionare globală. Se subliniază, de asemenea, că actuala interdependență a economiilor ar putea crește și mai mult ca urmare a acordurilor comerciale și de investiții ale UE recent negociate și puse în aplicare, precum și a negocierilor în cadrul OMC. Prin urmare, o mai bună înțelegere a funcționării lanțurilor de aprovizionare globală și a impactului acestora asupra economiei și a pieței forței de muncă ar putea contribui la mai buna exploatare a potențialului lor și la atenuarea eventualelor efecte negative. În acest context, chestiunea muncii decente în lanțurile de aprovizionare globale, cum ar fi cele pentru textile-confecții și încălțăminte, produse electronice, minerale și industria agroalimentară, este, într-adevăr, o problemă crucială pentru toți actorii publici și privați implicați la nivel național și internațional în gestionarea lanțurilor de aprovizionare.

În acest context, Comitetul recomandă Comisiei Europene să adopte o strategie cuprinzătoare și ambițioasă, cu scopul de a promova munca decentă în lanțurile de aprovizionare globale prin intermediul tuturor politicilor sale interne (acces la achizițiile publice ale UE, etichetare etc.) și externe (comerț, dezvoltare, politica de vecinătate etc.). .

CESE recomandă, de asemenea, cooperarea între organizațiile internaționale și alte părți interesate relevante. Aceasta ar presupune adoptarea unui limbaj comun și a unor definiții comune ale elementelor legate de lanțurile valorice globale, lanțurile de aprovizionare globale și munca decentă, precum și compararea și evaluarea datelor statistice existente de către diferitele părți interesate, cum ar fi OCDE, Organizația Internațională a Muncii (OIM), OMC, Comisia Europeană, Banca Mondială și FMI. Acest lucru ar trebui să contribuie la evitarea oricărei confuzii și interpretări greșite, precum și la sprijinirea elaborării unei politici coerente între diversele organisme publice implicate.

CESE subliniază necesitatea recunoașterii și a promovării celor mai bune practici și inițiative disponibile privind munca decentă în lanțurile de aprovizionare globale. Printre acestea se numără, de exemplu, Principiile directoare ale ONU privind afacerile și drepturile omului, Orientările OCDE pentru întreprinderile multinaționale, Orientările sectoriale ale OCDE privind diligența necesară (textile și confecții, minerale, agricultură și finanțe), ajutorul pentru comerț, schemele financiare pentru compensarea prejudiciului, codurile de conduită, etichetele, standardele și instrumentele de autoevaluare. Scopul ar fi acela de a pune treptat în aplicare o politică coerentă și durabilă de gestionare responsabilă a lanțurilor de aprovizionare.

EESC-2016-02576-00-01-TCD-TRA (FR/EN) 21/2222

Page 22: SINTEZA AVIZELOR ADOPTATE - a 517-a sesiune … · Web viewNatura muncii și a relațiilor de muncă se află într-o continuă și rapidă evoluție. Trebuie evaluat impactul asupra

La fel de importantă ar fi promovarea unor abordări practice și adecvate, bazate pe risc, care să ia în considerare natura specifică a lanțului valoric global și a lanțului de aprovizionare global. Pe baza unei evaluări a practicilor existente, ar trebui promovată implicarea tuturor părților interesate, prin participarea actorilor publici și privați, a partenerilor sociali, a ONG-urilor, a experților etc., cu scopul de a dezvolta cel mai bun portofoliu de acțiuni inspirate de Orientările OCDE pentru identificarea riscurilor, pentru prevenirea și atenuarea acestora și pentru comunicarea și raportarea cu privire la planurile de acțiune. Măsurile implicate în planurile de acțiune ar putea include măsuri legislative și fără caracter legislativ deopotrivă, cele mai bune practici, stimulente financiare, accesul la formare, precum și consolidarea capacităților pentru dialog social și sindicate.

Este, totodată, necesară promovarea unei reflecții specifice cu privire la tipul de instrumente de transparență care ar putea fi introduse, cu scopul de a informa consumatorii finali cu privire la condițiile sociale de producție.

CESE recomandă, de asemenea, ca la viitoarea sa ședință, Conferința Internațională a Muncii (organul decizional suprem al OIM) să analizeze posibilitatea ca această organizație să-și asume un rol activ, asigurând condiții decente de muncă de-a lungul lanțurilor de aprovizionare globale și luând în considerare crearea, și ulterior adoptarea, unor instrumente relevante și adaptate care, prin implicarea tuturor parților interesate, să contribuie la îmbunătățirea efectivă a condițiilor de muncă.

Persoană de contact: Magdalena Ruda(Tel.: 00 32 2 546 92 86 - e-mail: [email protected])

_____________

EESC-2016-02576-00-01-TCD-TRA (FR/EN) 22/2222