Sinteză: Apologia lui Socrate - Platon Platon a fost un filosof al Greciei Antice, discipol a lui Socrate și învățător a lui

Aristotel, cu care a pus bazele filosofice ale culturii occidentale. Este cel dintîi filosof

care a scris 36 de dialoguri despre tinerețe, tranziție, maturitate, bătrînețe, care sunt

unite prin prezența lui Socrate, creionînd intr-un mod autentic personalitatea și

filosofia lui Socrate. Deși citisem lucrarea lui Platon „Apologia lui Socrate” încă din

liceu, nu puteam intra în esența dialogului socratic, de fapt îmi părea ceva abstract,

lipsit de sens, ceva neinteresant. Printre primele cursuri de filosofie mi s-a propus din

nou să citesc această lucrare, mă gindeam ca o să irosesc ceva timp în zadar recitind

lucrarea lui Platon, părea o activitate plictisitoare să recitesc ceva neinteresant. Și

totuși mi-am călcat pe principiu, am recitit-o din nou și mi-a părut interesantă prin

faptul că i-am înțeles cu ușurință mesajul, de aceea m-am decis pentru lucru individual

la cursul de Filosofie și Logica Comunicării să realizez un rezumat-sinteză a lucrării:

„Apologia lui Socrate” de Platon.

Lucrarea este alcătuită din 3 părți: prima parte se decide dacă Socrate este

vinovat, se ilustrează răspunsurile lui Socrate la acuzațiile care se fac la adresa lui, în a

doua parte Socrate este găsit vinovat, eroul principal își expune părerea față de

pedeapsa care ia fost dată, iar în a treia parte se decide condamnarea la moarte și

Socrate adresează ultimile cuvinte apropiaților săi. Ma impresionat faptul că dialogul

socratic începe de fiecare dată cu: „ Eu nu știu...” care în contextul dat ne sugerează

faptul că înțelepciunea lui Socrate provine de la conceptul său că nu știe nimic.

Motivul principal pentru care Socrate a fost acuzat și condamnat la moarte este

conruperea tinerilor, promovarea credinței în alte zeități, necrezînd în zeii cetății, atfel

el a devenit inamicul poporului Atena, deși eu consider că vroia decît binele Atenei o

data ce și-a acceptat condamnarea sa, asta ne demonstrează un sacrificiu enorm pentru

poporul său. „Ce înăruire a avut acuzatorii mei asupra voastră, nu știu, cetățeni ai

Atenei, eu cel puțin ascultăndu-i, era cît pe ce sa nu mă recunosc, atît de convingătoare

au fost cuvintele lor; totuși ei nu au spus nimic adevărat ...” acestea sunt vorbele

ironice de început a discursului socratic, deoarece afirmă opusul, afirmă faptul că i sa

constuit o imagine falsă, ceva neadevărat, iar el prin discursul său dorește să lumineze

concepțiile tuturor, aici începe procesul de apărare în fața dușmanilor: „ Așadar , dupa

cum ziceam, în vorbele lor a fost foarte puțin adevăr, sau chiar deloc, în schimb de la

mine veți auzi adevărul întreg...” Cu adevărat a fost însemnat și dialogul care l-a avut

Socrate cu Meletos în care vrea să-i arate că este judecat pe nedreptate, fiind că toate

răspunsurile la întrebări au fost goale și nu are argumente logice, veridice că într-

adevăr Socrate e vinovat, în această ipostază Socrate se prezintă ca fiind curajos în fața

morții, ironizînd-ul pe Meletos: „O uimitorule Meletos, pentru ce spui asta? Deci eu nu

cred că Soarele și Luna sunt zei, cum cred ceilalți oameni?” În prima parte Socrate

demostrează abilitățile sale oratorice încercînd să convingă cetățenii ca el este acuzat

pe nedreptate, spunînd că daca ar fi eliberat ar aduce mulțumiri tuturor și ar fi

recunoscător, dar totuși neîncetînd să filosofeze și să îndemne pe ceilalți. El se apără,

spunînd că profesor nu a fost pentru nimeni, el nu a vinovat că de la mic la mare au

ascultat folosofia lui, el nu a luat bani ca să vorbească. Astfel el cere să fie judecat

după dreptate ”... judecați în privința mea așa cum urmează să fie cel mai bine și

pentru mine și pentru voi...”.

A doua parte evidențiază felul cum Socrate își expune punctul de vedere față de

pedeapsa care i-a fost dată „ortăvirea” după ce toți au votat împotriva lui: ...”așadar, ce

e portivit pentru un om sărac ca mine și făcător de bine, care are nevioe de răgaz ca să

vă îndemne? Nimic altceva nu e mai potrivit, ateniei, decît un astfel de om să fie hrănit

din Pritaneu...”. Impresionant este faptul că înainte de moarte Socrate dezvăluie

mîndru că ...” m-am îndreptat spre această îndeletnicire, apucîndu-mă să-l conving pe

fiecare din voi în parte să nu se îngrijească de lucrurile sale înainte de a se îngriji pe

sine – ca să devină cît mai bun și mai înțelept - și nici să nu se îngrijească de de cele ce

sunt ale cetății, înainte de a se îngriji de cetatea însăși, și de toate celelalte, după

aceeași rînduială...” am vrut cu desăvîrșire să accentuiez în mod deosebit fraza dată,

din simplul fapt ca nu e specific doar societății de atunci, cuvintele date sunt valabile și

societății de astăzi, e ceva actual și demn de urmat. Socrate demonstrează că nu poate

să fie același dacă nu rămîne la filosofie, acesta fiind lucrul cel ce domnește și este mai

important în viața sa.

Ultima parte din lucrarea lui Platon remarcă mesajul final a lui Socrate după ce a

fost condamnat oficial la moarte: ” am fost învins nu de argumente, ci de cutezanță și

nerușinare... nu să scapi de moarte e un lucru greu, atenieni, ci cu mult mai greu e să

scapi de ticăloșie... oameni care mă trimiteți la moarte, moartea va veni asupra voastră,

îndată dupa moartea mea...” În această ipostază filosoful nu poate nici să învingă, nici

să evite această luptă, acceptă realitatea de a muri, deoarece dacă va muri va fi o

dovadă de existență. Finalitatea este îngrijorătoare, cauzînd un fel de fiori, deoarece

Socrate se exprimă optimist, realist făcîdu-se o constatare dureroasă: ...” dar acum e

timpul să plecăm: eu ca să mor, voi – ca să trăiți. Care dintre noi se îndreaptă spre un

bine mai mare, nu știe nimeni altcineva decît ZEUL”.

În concluzie pot să afirm faptul că Socrate este revelat datorită urmașilor săi, adica

datorită lui Platon. Eu totuși cred că tinerii în ziua de azi sunt atrași să citească și să

urmeze tot ceea ce este scris despre Socrate, la fel cum erau atrași tinerii din antichitate

să afle de la Socrate despre viitorul Atenei, despre zeități, adevăruri ale vieții. Eu

consider că Socrate este un pilon al culturii filosofice, deși nu a scris nimic, totuși a

avut o contribuție în domeniul dat, a fost primul gînditor care a avut ca obiect de

meditație ființa umană.