În nopțile albe

Scrisă de Grigore Taran

Și iese-n noapte luna,

Iar eu sunt singur iar.

Și dorul zboară-n luciu,

Și ochii îmi fug iar.

Eu stau de mă cutremur –

Cît îmi e de greu!

Nici piatra-n viața-ceasta

Nu-a fost mai rece – zău!

Sunt inimă de piatră?! Nu, nu!

Sunt cicatrice-n viață ce aer n-are-n piept!

Nici Blaga și nici Goethe nu mai pricep

Cum sufletul s-aprindă lumina mea în piept!

Doar gîndu-i (al Ei) zboară-n luciu mut,

Aștept să mă colinde.

Și-ncet, încet,

Lumina mea se reaprinde!

Cu drag în nopțile albe pentru tine!