SIMON ŞI FEMEIA PĂCĂTOASĂ

Luca 7: 36 – 50

Încrucişaţi-vă mâinile! De ce le încrucişaţi aşa? Acum priza să fie diferită… acum altfel… Cum v-aţi simţit? Inconfortabil. Nelaîndemână. Cum aţi reuşit să faceţi priza diferită? Folosindu-vă creierul. Concentrându-vă.

Încrucişaţi-vă mâinile din nou.! Nu-i aşa că aţi folosit priza obişnuită? De ce? Este nevoie de un timp până să îţi schimbi obiceiul.

Cum arată priza ta cu Domnul? Cum arată încrucişarea ta cu Domnul?

Cât de mulţumit eşti de starea ta spirituală? Nu mă refer în comparaţie cu a altora. ...Starea ta spirituală, pusă în cântarul lui Dumnezeu, cum trage? Care sunt motivaţiile pentru care trăieşti după standardele lui Dumnezeu?

Unul din cele mai distructive lucruri în viaţă este autoînşelarea. În schimb, în cele spirituale autoînşelarea este mortală. În cele spirituale, creştinul care se autoînşeală pierde totul... şi viaţa de aici şi viaţa de dincolo. Te vei trezi că ţi-ai petrecut întreaga viaţă făcând, nici ce trebuia, nici ce-ţi plăcea.

Cum te poţi autoînşela? Prin lenevie spirituală. Nu te mai întrebi deloc de ce faci ceea ce faci. De ce îmi încrucişez mâinile în felul acesta? Care sunt motivaţiile mele cele mai intime? Îmi trăiesc viaţa de creştin din inerţie sau din iubire pentru Cel ce a plătit în locul meu şi m-a scos de unde eu nu aveam nici o şansă să scap?

Cât de consumat eşti de iubirea ce o ai pentru El?

Ilustraţie: Jill Briscoe ... „Ţi-e teamă de ce o să-ţi facă taică-tău? Nu, ... mi-e teamă de ce am să-i fac eu lui!”

Cât de prezent este în mintea ta gândul de a nu-L supăra pe Dumnezeu?

Tabloul din Luca 7 este un tablou de evaluare personală. Evaluarea spirituală este esenţială şi trebuie făcută sistematic.

Avem înaintea noastră doi oameni care se întâlnesc cu Domnul Isus: Simon, un fariseu, şi o femeie păcătoasă. Două prototipuri umane.

Diavolul atacă omul din două direcţii majore:

Întâi încearcă să-l facă să păcătuiască... cât mai mult, cât mai divers. Atacă cu toată forţa la nivelul poftelor noastre de orice fel. Ne pune înainte toate plăcerile şi

1

încearcă să ne convingă că sunt normale, sunt de dorit – altfel de ce le mai simţim, şi în plus, toată lumea o face. Diavolul se foloseşte de ignoranţa noastră.

Apoi, dacă omului i se dechide mintea şi-l vede pe Dumnezeu şi decide să-L urmeze în ascultare, şi se ţine cu tărie de standardele Lui, diavolul va ataca din direcţia aroganţei spirituale. Îţi va atrage atenţia asupra realizărilor tale, a capacităţii tale de a te supune voii lui Dumnezeu. Diavolul este mulţumit să trăieşti frumos dacă eşti şi conştient de acest lucru. Când îţi dai seama de mândria din tine şi încerci să ţi-o înăbuşi, va încerca să te facă mândru de încercarea ta şi aşa mai departe. Diavolul se foloseşte de aroganţa noastră.

Diavolul se mută rapid de la fapte rele la motivaţii rele; de la ruşine la mulţumire de sine. Nu ne dă pace nici un moment. De aceea trebuie să fim treji şi să veghem.

Scriptura este concisă. Ea relatează întâmplarea punctând firul principal al lecţiei de viaţă. În rest ne lasă pe noi să medităm asupra întâmplării, să ne regăsim în personajele ei, în frământările lor, în atitudinile lor, să fim învăţaţi, mustraţi şi îndreptaţi după nevoia noastră. Ni se lasă libertatea să pătrundem în situaţia respectivă la nivelele la care corzile sufletului nostru vibrează sub atingerea Duhul Sfânt.

Nu contează dacă credem că-L iubim. Contează dacă Domnul Isus vede că-L iubim!

SIMON – Povestea lui este şi povestea noastră.

Un fariseu...

Dacă l-ai fi întrebat dacă îl iubeşte pe Dumnezeu ţi-ar fi afirmat cu tărie: Da! Dacă te-ai fi uitat la viaţa lui exterioară ai fi afirmat: Da! Urma codurile şi tradiţiile credinţei cu scumpătate. Ducea o viaţă respectabilă.

Totuşi, Simon a picat examenul. Cu ochii lui pioşi a privit năvălirea şocantă a femeii în mijlocul camerei ca fiind nepoliticoasă şi respingătoare. Felul ei de viaţă păcătos, o scotea în afara zonei de dragoste a lui Dumnezeu, credea el.

Orbit de idei preconcepute, nu putea să vadă cât de departe de Dumnezeu trăieşte el de fapt, deşi se comportă după regulile Lui. Era atât de împietrit în comportamentul lui respectabil că nici lacrimile pocăinţei unui păcătos nu-l puteau scoate de acolo. Privea cu dispreţ femeia. Căinţa ei nu avea nici o valoare. El privea la faptele ei trecute şi urâte, şi doar prin perspectiva aceasta o vedea.

A ne conforma unui standard înalt de comportament nu este acelaşi lucru cu a-L iubi pe Hristos.

Apocalipsa 2: 2 – 5 confirmă această afirmaţie: „Ştiu faptele tale, osteneala ta şi răbdarea ta şi că nu poţi suferi pe cei răi; că ai pus la încercare pe cei ce zic că sunt apostoli şi nu sunt şi i-ai găsit mincinoşi. Ştiu că ai răbdare, că ai suferit din pricina Numelui meu şi că n-ai obosit.”

2

Ce listă de complimente! Un grup de oameni pe cinste: maturi, înţelepţi, credincioşi adevărului. Dar cuvintele Domnul Isus nu se opresc aici:

„Dar ce am împotriva ta, este că ţi-ai părăsit dragostea dintâi.Adu-ţi, deci, aminte de unde ai căzut; pocăieşte-te şi întoarce-te la faptele tale dintâi. Altfel, voi veni la tine, şi-ţi voi lua sfeşnicul din locul lui, dacă nu te pocăieşti.”

Biserica din Efes făcea tot ce era pe lista lucrurilor bune. Deşi Isus recunoştea aceste lucruri, El este interesat de mai mult decât atât. Iubirea lor pentru El a ajuns eclipsată de rutină, de ritualul bunei purtări şi de comportamentul religios. Cu alte cuvinte, ei făceau toate lucrurile acelea bune din motive greşite: poate doar obişnuinţa cu un sistem care funcţionează, poate un simţământ al obligaţiei religioase, poate că încercau să trăiască potrivit aşteptărilor altora, poate au ajuns să se simtă mândri de capacitatea lor de a-şi trăi credinţa.

Aproape de cruce, dar departe de Hristos! Aproape de lemn, dar departe de sânge!

Creştinismul nu se reduce la un comportament respectabil... notaţi, am spus nu se reduce la, nu că nu este nevoie de aşa ceva.

Dacă, din neveghere, ne rezumăm la o viaţă respectabilă, curând vom ajunge fie la mândrie – ce bine mă descurc! – fie la plictiseală, fie la împovărare.

Comportamentul respectabil trebuie să aibă ca şi motivaţie iubirea noastră pentru Hristos, izvorâtă din recunoştinţa a ceea ce a făcut El pentru noi.

Simon este şi povestea noastră. Să nu credem că este ceva de domeniul secolului întâi. Fariseii din Scriptură nu sunt descrişi acolo doar ca nişte personaje ale istoriei. Dumnezeu a găsit cu cale să menţioneze apucăturile lor şi reacţia Domnul Isus la acestea pentru învăţarea, mustrarea şi îndreptarea noastră, a omului din secolul 21. Omul a rămas om in ciuda trecerii istoriei peste noi. „Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu, şi de folosca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună.”

În loc să respingem asemănarea noastră cu Simon, ar fi mai înţelept să ne întrebăm în ce măsură ne asemănăm cu el sau, în ce aspecte ne asemănăm cu el.

Care sunt motivaţiile pentru care trăieşti după standardele lui Dumnezeu?

Nu ne este uşor să ne vedem aşa cum suntem în realitate. Obişnuim să ne scuzăm şi să găsim motive pentru slăbiciunile şi păcatele noastre. Ştim să ţinem piept criticilor pertinente ale partenerilor de viaţă şi ale prietenilor. Suntem tentaţi să ne acoperim cu un văl al autodecepţiei ca să ne simţim confortabil cu noi înşine.

3

Şi devenim, astfel, nişte sfinţi simonizaţi.

Povestea lui Simon este o oglindă; ne ajută să ne vedem aşa cum ne vede Dumnezeu. S-ar putea să nu fim replici exacte ale lui dar s-ar putea să găsim unele asemănări.

A rugat pe Isus să mănânce la el...

DE CE L-A INVITAT LA MASĂ?

1. Isus devenise foarte îndrăgit de popor, faimos. Mulţimile îl urmau. Supremaţia, autoritatea lui în zonă se diminua. „Ia să vad dacă ceea ce are de spus galileanul asta stă în picioare.” Oare chiar o fi ceva de capul acestui Isus? Deasemenea, chemându-l la masă Simon îşi asocia numele cu faimosul personaj. Îi conferea autoritate în faţa mulţimii care îl îndrăgea pe galilean. Era o mişcare diplomatică, se asocia cu o mişcare de masă.

Simon voia doar să se folosească de Isus, nu să-l iubească.

2. Căutare sinceră a adevărului, asemenea lui Nicodim. Invitaţia făcută nu era fără riscuri în ce priveşte relaţia lui cu ceilalţi farisei care îl contestau pe galilean.

Care din aceste variante este cea adevărată? Găsim răspunsul chiar în povestirea noastră.

DISTANŢA CONFORTABILĂ

Simon a ales să-l ţină pe Isus la o distanţă confortabilă pentru el. Nu a vrut să permită ca prezenţa lui Isus să-i pericliteze poziţia. De unde ştim asta?

Din modul în care l-a primit în casă: „Nu mi-ai dat apă pentru spălat picioarele..” „Nu mi-ai dat sărutare...” „Capul nu mi l-ai uns cu undelemn...”

Nu l-a tratat ca pe un oaspete , binevenit în casa lui, cum se făcea cu orice musafir. Astfel putem deduce că varianta a doua, căutarea sinceră după adevăr, cade la examen.

Mulţi creştini adoptă o strategie similară. Nici nouă nu ne place să ni se invadeze teritoriile. Ne simţim mai confortabil cu un anumit nivel de control asupra deciziilor pe care le luăm. Este greu să dai acces deplin Domnului Isus. Abandonarea totală nu o vrem.

De câte ori te gândeşti ce ar vrea Domnul Isus să aleg în situaţia cutare? Nu-i aşa că uneori, pur şi simplu evităm să ne punem întrebarea de teamă că am fi mustraţi şi nevoiţi să facem schimbările care nu dorim să le facem? Cei mai mulţi dintre noi nu suntem ispitiţi să ne lepădăm în mod făţiş de Dumnezeu. Ispitele noastre sunt mult mai subtile... ţin de ascultarea intimă, de valorile noastre, de controlul ce ni-l dorim pentru viaţa noastră.

4

PUNCTUL DE INTERES AL TABLOULUI SE MUTĂ DE PE GAZDĂ

În cameră intră femeia păcătoasă care se aşează la picioarele lui Isus şi îşi expimă iubirea într-un mod foarte intim. Gestul femeii îl aduce pe Simon în punctul în care ni se confirmă motivaţiile lui reale. Simon avea acum dovada că Isus era un impostor: „Când a văzut lucrul acesta, fariseul care-l poftise, şi-a zis: Omul acesta, dacă ar fi un prooroc, ar şti cine şi ce fel de femeie este cea care se atinge de el: că este o păcătoasă.”

„Acum m-am lămurit. Nu-i nu ştiu ce de capul galileanului.”

Rolul fariseului din acest tablou este să tragă un semnal de alarmă pentru noi toţi. Simon ne vorbeşte despre motivaţiile noastre lăuntrice.

O viaţă respectabilă, de una singură, nu ne este de nici un folos. O viaţă respectabilă, dusă după toate regulile lui Dumnezeu, care nu izvorăşte din iubirea noastră pentru El este chiar periculoasă.

Fariseii sunt acei oameni care au cel mai frumos teren agricol; cea mai frumoasă fermă din regiune:

Pământul este curăţat, arat şi discuit,Sistemul de irigare funcţionează fără cusur, Silozurile sunt bine clădite şi frumos vopsite, Echipamentul agricol este lustruit şi aşezat ordonat în parcare, Gardurile sunt întregi şi impresionante.

Numai că fariseii au o singură problemă. N-au semănat nimic. Nu produc nimic. Sămânţa nu este importantă pentru ei. Important este cum arată ferma. Impresia contează.

Chiar şi cea mai îngrijită fermă, chiar şi cel mai fertil teren agricol rămâne gol dacă nu e semănată sămânţa!

Sunt patru tendinţe care ne pot devia de la cale dacă evităm evaluarea personală:

1. Cu cât devenim mai buni, cu atât păstrăm o distanţă mai mare faţă de cei pe care nu-i considerăm atât de buni. „Doamne, îţi mulţumesc că nu sunt ca...” Simon a uitat de unde a pornit.

2. Cu cât devenim mai buni, cu atât vom fi mai impresionaţi de noi înşine. Vom începe să fim tot mai conştienţi de propria noastră persoană, de capacităţile noastre de a ne înfrâna, de a ne ruga, de a citi Cuvântul, de a-l înţelege... Şi atunci devine tot mai greu să îl iubim pe Isus când ne iubim pe noi mai mult, când ne vedem doar pe noi. Începem prin a face ceea ce facem din dragoste pentru El şi sfârşim iubindu-ne pe noi. Simon a uitat de Dumnezeu.

3. Cu cât ne simţim mai buni, cu atât devenim mai neevlavioşi. Fariseii au ajuns atât de încântaţi de ideea de a fi buni încât au inventat noi şi noi reguli şi tradiţii pe

5

care să le ţină. Au ajuns mai stricţi decât Dumnezeu. Domnul Isus îi ceartă şi le spune că pun poveri pe umerii oamenilor, poveri despre care Dumnezeu nu a amintit vreodată. A fi evlavios înseamnă a fi ca Dumnezeu. Orice adaos sau trunchiere a ceea ce este El ne duce mai departe de El. Simon a devenit un dumnezeu.

4. Cu cât ne simţim mai buni, cu atât socotim că Dumnezeu este mai impresionat de noi. Isus nu a fost nici un moment impresionat de viaţa fariseilor. Cu cât deveneau mai lustruiţi pe dinafară cu atât mai mult erau pângăriţi pe dinăuntru. Simon s-a pus în braţele diavolului. Nu mai are nevoie de jertfa lui Hristos pentru că se poate mântui şi singur.

Simon nu se îndrepta cu viaţa lui înspre Dumnezeu, ci dinspre Dumnezeu, mergând cu spatele... până ajungi să nu-L mai vezi!

Îl mai ai înaintea ochilor pe Dumnezeu?

Când mergi înspre Dumnezeu te vei vedea din ce în ce mai demn de dispreţ pentru că te apropii de Lumină şi păcatele microscopice, dar devastatoare, se vor vedea tot mai bine.

Ilustraţie: apostolul Pavel

1Corinteni 15: 9 [ 55 AD ] „... ca unei stârpituri mi s-a arătat şi mie. Căci eu sunt cel mai neînsemnat dintre apostoli.”

Efeseni 3: 8 [ 59 AD ] „ cel mai neînsemnat dintre toţi sfinţii...”

1Timotei 1: 15 [ 63 AD ] „ Hristos a venit în lume ca să mântuiască pe cei păcătoşi, dintre care cel dintâi sunt eu.”

Povestea lui Simon ţinteşte undeva adânc în sufletul nostru, undeva unde numai noi înşine putem pătrunde.

Dacă Dumnezeu ne este drag ne vom pune întrebările necesare de cercetare.

Cât de drag imi este Dumnezeu, ca persoană?

Cât de mult ţin cont de El în deciziile pe care le iau? Sau îmi trăiesc viaţa doar din inerţie, alunecând pe un sistem de reguli comportamentale bune, care funcţionează foarte bine?

Doamne, tu ce ai face în situaţia în care mă aflu? Este aceasta o întrebare prezentă în viaţa noastră?

Cât de tare ne preocupă gândul de a nu-L supăra pe Dumnezeu?

Dacă ne mulţumim doar cu o viaţă respectabilă viaţa noastră spirituală va semăna cu un mariaj frigid şi nu cu o poveste de dragoste.

6

Cu ce se aseamănă viaţa ta?

Cât de simonizat eşti?

7