9. Lucrari de ingrijire a arboretelor cu caracter sistematic

1. Ingrijirea si conducerea arboretelor – Generalitati.

2. Natura lucrarilor de ingrijire si conducere in functie de stadiile de dezvoltare a arboretelor

3. Tehnologiile de ingrijire si conducere a arboretelor

3.1. Compartimentarea ca lucrare necesara pentru ingrijirea si conducerea arboretelor

3.2. Descoplesirea

3.3. Depresajul

3.4. Degajarea

3.5. Curatirea

3.6. Raritura

4. Efectele lucrarilor de ingrijirea si conducerea arboretelor

5. Procedee de stabilire a intensitatii lucrarilor de conducere a arboretelor

6. Lucrari speciale de ingrijire a arboretelor

7. Planificarea si organizarea lucrarilor de ingrijire si conducere a arboretelor

1/22

1. Ingrijirea si conducerea arboretelor – Generalitati.

Ingrijirea si conducerea arboretelor este complexul de masuri silvotehnice aplicate unui arboret de la intemeierea acestuia pana la initierea taierilor de regenerare.

Ingrijirea si conducerea arboretelor reprezinta interventia activa a silvicultorului pentru dirijarea unor procese ecologice naturale din arboret avand ca scop realizarea celei mai convenabile structuri pentru optimizarea, chiar maximalizarea, indeplinirii functiilor productive si ecoprotective de catre padure.

Procesele ecologice naturale in care intervine silvicultorul sunt:

-   eliminarea naturala a arborilor din arboret,

-   competitia intre speciile de arbori,

-   competitia arborilor cu alte specii de plante,

-   formarea structurii arboretului,

-    acumularea de masa lemnoasa de catre arbore si arboret,

-    curatirea trunchiului de ramuri uscate (elagajul natural).

Principala masura prin care silvicultorul intervine in aceste procese este dirijarea selectiva a numarului populatiilor de arbori prin taieri speciale. Astfel se creaza structuri ale arboretelor care sa optimizeze functiile de productie si de protectie si sa asigure stabilitatea acestuia.

Se vorbeste de o dirijare selectiva a numarului de arbori, pentru ca se are in vedere mai ales eliminarea arborilor calitativ necorespunzatori, dar si pastrarea si crearea unui mediu pentru arborii calitativ superiori. Prin lucrarile de conducere a arboretelor se face deci, preponderent o selectie negativa dar, in parte si selectie pozitiva.

Scopul lucrarilor de ingrijire si conducere a arboretelor este:

-   de a crea structura arboretelor cea mai potrivita pentru asigurarea stabilitatii si pentru indeplinirea functiilor atribuite padurii,

-    de a selecta cei mai buni arbori din punct de vedere fenotipic si genetic si de a le asigura spatiul si resursele de viata necesare pentru o dezvoltare optima, prin eliminarea arborilor concurenti,

-    de a regla convenabil proportia speciilor de arbori in arboretele amestecate,

-   de a elimina arborii bolnavi, vatamati, uscati,

-    de a recolta masa lemnoasa care altfel s-ar pierde prin eleminarea naturala a arborilor,

-    de a reduce concurenta ierburilor si a arbustilor mai ales in prima faza de dezvoltare a arboretului.

Trebuie subliniat ca lucrarile de ingrijire si conducere neefectuate la timp sau efectuate incorect din punct de vedere tehnic afecteaza structura, compozitia, productivitatea cantitativa si calitativa ca si capacitatea ecofunctionala a arboretului si a intregii biocenoze forestiere. De aceea, dupa unele opinii, decat lucrari gresite mai bine neinterventie in arboret (Negulescu si col. 1973), pentru ca arboretul are mecanisme proprii de autoreglare.

Fundamentarea ecologica, tehnica si economica a lucrarilor de ingrijire si conducere

Din punct de vedere ecologic, in padurea naturala se desfasoara un proces continuu de eliminare naturala a arborilor din cauza concurentei pentru spatiu si resurse vitale.

2/22

Acest proces nu se finalizeaza insa prin supravietuirea arborilor celor mai buni din punct de vedere economic ci, frecvent, a arborilor celor mai vigurosi dar cu forme ale trunchiului si calitatea lemnului necorespunzatore. Prin interventiile silvotehnice de ingrijire si conducere procesul de eliminare naturala este inlocuit cu unul de eliminare artificiala a exemplarelor necorespunzatoare si promovarea celor care corespund scopului gospodaririi, ca si prin asigurarea unui spatiu suficient pentru buna dezvoltare a acestora. Marimea acestui spatiu depinde de capacitatea de reactie a speciei de arbori, de varsta arborilor si structura arboretului, de bonitatea stationala.

O problema ecologica importanta este ca, prin lucrarile de ingrijire si conducere, starea de masiv a arboretului sa nu coboare sub o anumita limita de consistenta (de regula 0,8 la speciile de umbra, 0,7 la cele de lumina) si sub un anumit indice de densitate (suprafata de baza sau volumul optim din punct de vedere al productiei de lemn a arboretului). Pastrarea acestor limite este importanta atat pentru mentinerea mediului forestier, cat si pentru impiedicarea dezvoltarii prea intense a unor populatii (de ierburi, de arbusti, de insecte etc) sau de patrunderi in biocenoza a altor populatii, ca si pentru evitarea scaderii productiei de lemn.

O alta problema ecologica este ca prin lucrarile de ingrijire si conducere sa se creeze structuri optime ale arboretului pentru productia de lemn si/sau pentru exercitarea functiilor de protectie. In acest sens, trebuie mentionat, in cazul stejarilor, rolul foarte important al plafonului inferior al arboretului care asigura umbrirea solului si a trunchiurilor arborilor din plafonul superior, avand un deosebit rol cultural (de eliminare a ierburilor si de prevenire a formarii de lastari lacomi ca si a parlirii scoartei). In acoperirea solului importanta are si subarboretul, format din arbusti.

Lucrarile de ingrijire si conducere trebuie sa aiba, de aceea, in vedere si promovarea subetajului si subarboretului prin asigurarea unui minim de lumina necesar pentru existenta lor.

Din punct de vedere tehnic, pentru executarea lucrarilor trebuie sa existe tehnologii de interventie diferentiate in raport cu specia, structura, varsta si vigoarea arboretului, nevatamatoare pentru arborii ramasi, pentru alte populatii din biocenoza si pentru statiune, si o baza materiala adecvata, adica o retea de acces in arborete, masini si unelte performante, precum si personal de executie si indrumare calificat.

Din punct de vedere economic, pe prim plan trebuie sa stea rentabilitatea globala a lucrarilor, exprimata in primul rand prin calitatea si cantitatea lemnului de lucru obtinut la sfarsitul ciclului de existenta a arboretului, in al doilea rand prin cantitatile suplimentare de lemn rezultate din lucrarile de ingrijire si conducere, dar mai ales prin serviciile ecoprotective asigurate de padurea respectiva. Primele lucrari de ingrijire si conducere care, in fond, hotarasc soarta arboretului viitor, nu au de altfel aproape nici o eficienta economica imediata sau au una foarte redusa, neacoperind cheltuielile. De exemplu, ingrijirea semintisurilor, degajarile si chiar curatirile corect executate, nu dau material lemnos valorificabil, abia din rarituri se obtine o cantitate de lemn util. Dar de efectuarea lor corecta si la timp depinde intreaga dezvoltare ulterioara a arboretului.

2. Natura lucrarilor de ingrijire si conducere in functie de stadiile de dezvoltare a arboretelor

Lucrarile de ingijire si conducere se diferentiaza in raport cu stadiile de dezvoltare ale arboretului: semintis, desis, nuielis, prajinis, paris, codrisor, codru mijlociu.

In codru batrin, aceste lucrari nu se mai efectueaza pentru ca se initiaza taierile de regenerare a arboretului. In tabelul 1 se prezinta aceste lucrari pe stadiile de dezvoltare ale arboretului.

Lucrarile de ingijire si conducere a arboretelor Tabel 1

3/22

Denumirea lucrarii Stadiul de dezvoltare al arboretului

Scopul lucrarii

A. Lucrarii cu caracer sistematic

Descoplesire Semintis Eliminarea ierburilor care coplesesc si concureaza semintisul

Depresaj Semintis, desis Reducerea desimii prea mari a puietilor

Degajare Semintis, desis Promovarea speciilor valoroase, mai incet crescatoare, prin descoplesirea de specii repede crescatoare

Curatire Nuielis, prajinis Inlaturarea exemplarelor uscate si necorespunzatoare ca specie si conformatie

Raritura Paris, codrisor, codru mijlociu

Promovarea exemplarelor valoroase prin crearea spatiului de crestere necesar si protectia tulpinilor de lumina

B. Lucrari cu caracter special

Operatiune de igiena

Nuielis, prajinis, codrisor, codru mijlociu si batran

Scoaterea arborilor uscati si rupti, puternic vatamati de ciuperci, insecte, mamifere, pentru mentinerea unei stari bune fitosanitare

Elagaj artificial Prajinis, paris Producerea de lemn cu putine cioturi, de valoare mai mare

Emondaj Prajinis, paris Producerea de lemn cu putine cioturi, de valoare mai mare

Ingrijirea marginii de masiv

Toate stadiile Formarea de margini de masiv (liziere) rezistente la vant, patrunderea animalelor, a oamenilor

Din punct de vedere al aplicarii in timp, trebuie mentionat ca in arboretele de codru regulat, mai mult sau mai putin echiene, aceste lucrari se aplica succesiv, pe masura ce arboretul trece dintr-un stadiu de varsta in altul si se opresc inainte de taierile de regenerare.

In schimb, in arboretele de codru gradinarit, pluriene, in care coexista toate varstele, diferitele lucrari se aplica concomitent in grupele de arbori de varste corespunzatoare si se executa permanent odata cu taierile de regenerare.

Limitari in executarea lucrarilor de conducere a arboretelor. Aceste limitari se refera la situatiile in care exista pericol mare de declansare a unor fenomene stationale destabilizatoare:

Astfel, se interzice efectuarea lucrarilor de conducerea arboretelor:

-   pe pante mai mari de 40 ° sau de 35° in cazul rocilor friabile,

-   pe stancarii,

-    pe culoarele de avalanse,

-   pe o fasie de 250-300 m sub limita altitudinala superioara a padurii,

-   pe solurile inmlastinate.4/22

3. Tehnologiile de ingrijire si conducere a arboretelor

3.1. Compartimentarea ca lucrare necesara pentru ingrijirea si conducerea arboretelor

Inainte de a trece la prezentarea lucrarilor de ingrijire si conducere a arboretelor este necesara discutarea problemei compartimentarii acestora.

Ideea compartimentarii arboretelor a aparut in legatura cu incercarile de a ieftini si usura lucrarile de ingrijire si conducere.

Compartimentarea inseamna divizarea suprafetei ocupate de un arboret, in care urmeaza sa se faca lucrari de ingrijire si conducere, in fasii de o anumita latime, prin deschiderea de culoare de acces intre acestea.

Obisnuit, compartimentarea se executa in stadiul de semintis sau desis-nuielis iar unele culoare de acces raman deschise in continuare, fiind folosite pentru scoaterea arborilor extrasi prin toate lucrarile de conducere.

In regiuni cu relief plan, reteaua este formata din culoare paralele, deschise la anumite intervale. In regiuni cu relief accidentat, culoarele se deschid pe curba de nivel sau oblic fata de panta pentru a nu declansa procese erozionale.

Pentru efectuarea primelor interventii (degajari, curatiri) se deschid culoare de acces de 1-1,5 m latime la intervale de 8-10 m (distanta medie intre arborii ce vor ramane in arboret in viitor). Cand arboretul va ajunge in faza de raritura, se pastreaza pentru acces fiecare al treilea culuar care se largeste la 2-2,5 m, pentru a usura scoaterea arborilor mari. Intervalele dintre culoare ajung la o latime de circa 30 m .

Culoarele se deschid totdeauna in linie dreapta pentru a usura scoaterea arborilor extrasi.

Pe culoare, prin scoaterea lemnului, se poate produce vatamarea arborilor de margine ca si degradarea solului. De aceea arborii de viitor care vor forma arboretul exploatabil nu se aleg la margini de culoare. Pentru protectia solului, pe culoare se lasa o parte din materialul marunt (curatat de pe trunchiuri) rezultat din curatiri sau rarituri.

Marele avantaj al compartimentarii este de a facilita accesul, mai ales in fazele de desis-nuielis-prajinis, de a usura scoaterea arborilor extrasi, cu vatamari mai reduse a celor ramasi si de a avea un control asupra efectuarii lucrariilor pe intreaga suprafata. In lipsa compartimarii, in parcelele mari, pot ramane portiuni intregi neparcurse, din cauza dificultatilor de orientare.

Deschiderea culoarelor se face mecanizat acolo unde panta permite, folosind tractoare utilate cu o instalatie speciala cu lanturi sau cutite rotitoare care taie puietii. In continuare, caile se mentin deschise tot in acest mod. In lipsa acestor mijloace, ca si in situatiile cu pante mari, deschiderea si mentinerea libera a cailor de acces se face manual taind de jos toti arbori tineri cu toporul sau cutitul-disc. In acest caz deschiderea culoarelor se face in faza de desis-nuielis.

In Franta, pentru reducerea cheltuielilor, lucrarile de degajari si curatiri se fac numai pe o latime de cate 2-3 m pe laturile cailor de acces. In aceste fasii lucrate se aleg si se ingrijesc arborii de viitor. Restul arboretului care va servi doar ca element de completare a structurii se lasa sa se dezvolte spontan, prin eliminare naturala, eventual se extrag numai preexistentii foarte dezvoltati.

In Romania, compartimentari s-au facut doar experimental. Aplicarea pe scara larga a acestui procedeu ar permite o crestere a calitatii lucrarilor de ingrijire si conducere, o reducere a vatamarilor la arbori, ca si a cheltuielilor de manopera, chiar avand in vedere costurile pentru deschiderea si mentinerea libera a cailor de acces.

5/22

3.2. Descoplesirea

Descoplesirea semintisurilor naturale si a regenerarilor artificiale este o operatie necesara atunci cand ierburile din parchete se dezvolta prea puternic reducand fluxul de lumina si caldura si consumand o cantitate mare de apa si elemente nutritive din sol.

Tehnologia lucrarilor de descoplesire

Lucrarea se executa prin taierea ierburilor coplesitoare cu secera, avand grija sa nu fie vatamati puietii. Nu se foloseste coasa penru ca pericolul de vatamare este mai mare. Ierburile pot fi distruse si prin utilizarea de erbicide selective, care nu afecteaza puietii.

In trecut, pentru decoplesirea de ierburi era folosit si procedeul de a trece o turma de oi, o singura data, prin semintis, mai mult pentru a calca ierburile dar si pentru a le consuma.

3.3. Depresajul

Depresajul este o operatiune de rarire a semintisurilor naturale sau a semanaturilor directe, in cazul cand sunt prea dese si se produce o stagnare in dezvoltarea tuturor puietilor, atat in inaltime cat si in grosime. Cauza este insuficienta spatiului de viata si a resurselor vitale din acest spatiu. Prin depresaj se inlatura, in parte, aceasta cauza.

Tehnologia lucrarilor de depresaj

Lucrarea se executa prin rarirea puietilor folosind foarfeci speciale. Rarirea se pote face schematic, taind toti puietii pe benzi inguste de 0,8-1,0 m sau selectiv, taind puietii desi, de dimensiuni mai mici, in jurul puietilor ceva mai bine dezvoltati. In cazul depresajului in semintisuri cu mai multe specii, se va avea grija sa se taie mai mult din speciile de amestec, mai putin, dar totusi suficient din speciile principale(acolo unde acestea sunt in palcuri prea dese).

3.4. Degajarea

Degajarea este o operatiune de inlaturare, din semintisurile naturale sau din semanaturi si plantatii, a exemplarelor prea dezvoltate din semintisul preexistent, a lastarilor de cioata sau radacina, a arbustilor prea puternic dezvoltati sau a speciilor de amestec care coplesesc puietii speciilor de valoare.

In aboretele pure degajarea se face pentru a inlatura exemplarele din semintisurile preexistente prea puternic ramificate, a lastarilor sau drajonilor de la cioatele arborilor batrani extrasi, ca si a arbustilor, obisnuit puternic dezvoltati in parchete.

In arboretele amestecate, in afara de extragerea acestor exmplare daunatoare, se face o degajare speciala a speciilor principale, mai incet crescatoare,de speciile de amestec care cresc mai repede (carpen, tei, artar, plop). Este in general cazul stejarilor in arboretele de sleau, in cverco-carpinete, cverco-acerete, a gorunului si a fagului in arboretele invadate de plop tremurator, etc.

Degajarea se face in stadiul de semintis-desis. In cazul neefectuarii la timp a lucrarii se pote interveni si in stadiul de nuielis cu degajari intarziate.

Tehnologia lucrarilor de degajare. Degajari mecanice

In arboretele pure ca si in cele amestecate, extragerea exemplarelor coplesitoare din semintisul preexistent, a lastarilor si drajonilor, a arbustilor coplesitori se face prin taierea de jos cu toporul, cutitul disc sau alte unelte. Materialul rezultat se scoate si se stivuieste la drum. In arboretele amestecate, se face in plus degajarea exemplarelor din speciile principale, de baza pentru noul arboret, de exemplarele speciilor de amestec, de arbustii si de lastarii care le depasesc in inaltime. Degajarea

6/22

se face prin taierea sau frangerea varfurilor exemplarelor coplesitoare pana la cel putin jumatatea inaltimii puietilor din speciile ce trebuie protejate. In cazul cand taierea sau frangerea se face mai sus, sub varful speciei de protejat, exista riscul ca speciile coplesitoare sa-si dezvolte, in scurt timp, lastari care sa acopere din nou speciile protejate. Taierea se face cu cosoare, foarfeci sau seceri speciale bine ascutite; frangerea se face manual, materialul rezultat se lasa pe loc.

Prima degajare se executa cand s-a format starea de masiv. In continuare, mai ales in arboretele amestecate sau in cele in care masa exemplarelor de extras este prea mare, dezgolind suprafete mai intinse, se mai pot face cateva degajari pana se lichideaza pericolul coplesirii puietilor de vegetatie lemnoasa daunatoare cresterilor sau a puietilor din speciile principale de celelalte specii.

Degajarile chimice se fac prin folosirea de substante chimice speciale, denumite arboricide, care actioneaza prin contact sau sistemic. Substantele de contact distrug tesuturile pe care sunt aplicate, iar in cazul arboricidelor sistemice se produce patrunderea si translocarea in planta a arboricidului, inhiband apoi anumite procese vitale.

Degajarile chimice se fac:

- prin stropire directa (pe frunze);

- prin aplicarea arboricidului pe cambiu dupa taierea scoartei;

- prin injectare.

Costul este insa ridicat (substante scumpe, volum de munca mare pentru ca stropirile pe suprafete mari, din avion, sunt interzise, distrugand tot arboretul). De aceea, asemenea degajari se folosesc numai in cazuri speciale.

Sezonul de executare al degajarilor. Perioada considerata optima este 15-30 septembrie. In arboretele amestecate de foioase, degajarile trebuie facute obligatoriu in sezonul de vegetatie, pentru a recunoaste usor speciile si masura in care cele principale sunt coplesite. In arboretele de rasinoase acestea se pot executa si in sezonul de repaus. Nu se recomanda executarea degajarilor la inceputul sezonului de vegetatie, cand lujerii sunt nelignificati, in perioade foarte uscate si calde, cand la puietii degajati se pot produce arsuri sau toamna cand puietii degajati pot suferi de inghet.

Intensitatea degajarilor depinde de situatia concreta a fiecarui arboret tanar (proportia speciilor coplesitoare si de protejat, repartitia lor in spatiu). Intensitatea se stabileste pe teren, pe suprafetele de proba. Daca prin extragerea tuturor exemplarelor se produc goluri mari in arboret,degajarea se pote face in mai multe etape.

Periodicitatea degajarilor depinde de necesitati, executandu-se ori de cate ori este nevoie (mai ales in arboretele amestecate). Obisnuit, periodicitatea este intre 1-3 ani, mai mica in cazul speciilor repede crescatoare si in statiuni de bonitate ridicata. Numarul degajarilor nu este limitat, efectuandu-se atatea cate sunt necesare.

Ordinea de executare a degajarilor: in primul rand se fac degajari in arboretele cu consistenta plina (mai mare de 0,9), incepand cu arboretele amestecate si in culturi in care speciile valorose sunt in pericol de a fi coplesite de alte specii.

Produse rezultate: din degajari nu rezulta material lemnos valorificabil, decat cel de mici dimensiuni din puieti preexistenti, nuiele de salcie, frunzare. Din punct de vedere economic, degajarile sunt deci investitii si nu operatiuni productive. Dar ele sunt absolut necesare pentru a elimina din arboret exemplarele coplesitoare care stanjenesc dezvoltarea semintisului si a proteja speciile valoroase de concurenta altor specii.

Fiind deci nerentabile (din punct de vedere al rentabilitatii imediate), s-a cautat scaderea costurilor prin:

7/22

- reducerea suprafetei pe care se executa degajari;

- degajari chimice pe suprafete mari;

- plantatii la distante mai mari, care sa nu necesite degajari.

3.5. Curatirea

Curatirea sau lamurirea este operatiunea de inlaturare din arboretul tanar, in stadiile de nuielis si prajinis, a exemplarelor uscate si a celor cu forme necorespunzatoare, ca si a celor apartinand speciilor nedorite.

In aceste stadii de varsta arboretul tanar este inca foarte des. Eliminarea naturala, din cauza competitiei, este intensa, dar nu intotdeauna se elimina exemplarele considerate de silvicultor necorespunzatore telului de gospodarire. De aceea este necesara aceasta interventie care are si rostul de a crea mai mult spatiu pentru exemplarele care corespund respectivului tel.

Scopul curatirilor este:

- reglarea proportiei speciilor in arboretele amestecate;

- eliminarea din arboret a exemplarelor rupte, uscate, bolnave sau vatamate,cu coroana prea puternic dezvoltata (asa-zisii „lupi”), cu defecte de tulpina (infurcire, tulpina stramba);

- reducerea desimii si prin scoaterea unui numar de exemplare normale din portiunile ramase prea dese (fara a scadea consistenta sub 0,75);

- stimularea cresterii in grosime a exemplarelor cu indice de zveltete prea mare pentru a inlatura pericolul indoirii sau ruperii lor de zapada.

Prin curatire se face o selectie negativa in masa, eliminand din arboret toate exemplarele necorespunzatore ca specie sau ca viitor element de structura. Intrucat consistenta arboretului nu trebuie sa scada sub 0,8 (0,75) la fiecare interventie, pentru realizarea scopului propus pot fi necesare cateva curatiri succesive.

Prima curatire se face cand arboretul este in stadiul de nuielis-prajinis, la o inaltime medie a arborilor de 2-3 m si inaltimi dominante de 5-6 m. Daca s-au facut degajari, prima curatire se executa dupa 3-5 ani de la ultima degajare.

Tehnologia lucrarilor de curatire

Curatirea mecanica. Dupa cercetarea unitatilor amenajistice prevazute pentru curatiri si stabilirea urgentei de interventie, in respectivele unitati se amplaseaza suprafete de proba de 500 mp in care se taie din exemplarele supuse selectiei negative atat incat sa nu se scada consistenta sub limita de 0,75.

Exemplarele taiate se scot la drum si se stivuiesc in gramezi-tip cu dimensiunile 2 m latime/1,5 m inaltime/lungimea exemplarelor extrase.

Operatiunea se face de personalul tehnic de specialitate si cu aceasta ocazie se poate infaptui si instruirea muncitorilor care vor efectua curatirea.

Curatirea de proba ca si cea pe intreaga suprafata poate fi precedata de „grifarea” exemplarelor de extras. Pentru grifare se foloseste o unealta speciala, „grifa”, un cutit circular cu maner, cu care se face o incizie verticala, scurta, in coaja arborilor de extras.

Grifarea este desigur foarte indicata pentru ca nu se lasa la latitudinea muncitorilor selectia exemplarelor de extras, dar se scumpeste astfel lucrarea; de aceea, in ultimul timp s-a renuntat la grifare.

Arborii ce urmeaza a fi scosi se taie de jos cu toporul, cu fierastraul, cu foarfeci speciale sau cu cutitul-disc si se scot la drum, stivuindu-se in gramezi-tip.

8/22

Compartimentarea arboretului permite o mai buna desfasurare a lucrarilor si parcurgerea integrala a suprafetei. In lipsa compartimentarii, pot ramane suprafete neparcurse, mai ales in interiorul unitatilor amenajistice mari.

Curatirea chimica. Ca si in cazul degajarilor, se pot executa curatiri folosind arboricide de contact sau sistemice.

Curatiriile chimice se pot face:

-   prin stropire directa a frunzisului;

-   prin secuirea tulpinii si aplicarea arboricidului pe cambiu;

-   prin injectarea arboricidului.

Curatirea chimica, fiind mai putin costisitore (reducerea costurilor cu pana 50 % decat curatirea mecanica), este practicata pe scara larga in tarile occidentale. In Romania, s-a folosit experimental, dar nu a capatat extindere si din motivul ca nu se cunoaste efectul de durata a arboricidelor introduse in padure.

In cazul curatirilor chimice, arborii uscati nu se scot din suprafata, ceea ce reduce complet pericolul de vatamare a tulpinilor arborilor ramasi, dar mareste pericolul de incendiu.

Sezonul de executie. In arboretele de foioase, grifarea este indicata sa se faca in sezonul de vegetatie pentru a se elimina si toti arborii uscati. In arboretele de rasinoase, se poate efectua si in perioada de repaus.

In cazul curatirii mecanice folosind grifarea, cele mai bune perioade de extragere a arborilor sunt primavara inainte de infrunzire sau toamna dupa caderea frunzelor, cand arborii desfrunziti se scot mai usor si vatamarile arborilor ramasi sunt mai reduse.

Daca lucrarea de curatire se face fara grifare, in arboretele de foioase trebuie efectuata in sezonul de vegetatie, in partea a doua a verii.

In cazul curatirii chimice, perioada cea mai indicata este in sezonul de vegetatie pentru ca arboricidul sa-si faca efectul.

Intensitatea curatirii. Se stabileste in suprafetele de proba in functie de starea de desime a arboretului, fie ca raport intre numarul de arbori extrasi / numarul de arbori existent inainte de interventie iN = Ne / Ni x 100, fie in raport cu suprafata de baza a arborilor extrasi / suprafata de baza a arboretului inainte de interventie iG = Ge / Gi x 100.

Intensitatea poate fi:

-   slaba iG ≤ 5 %;

-   moderata iG = 6 – 15 %;

-   puternica iG = 16 – 25 %;

-   foarte puternica iG ≥ 25 %.

Se recomanda si folosirea indicelui de desime (numar de arbori la hectar in arboret /numar de arbori la hectar din tabelele de productie). Valoarea optima a acestui indice trebuie sa fi de 1,00-1,20.

Indiferent de intensitatea adoptata, trebuie avut in vedere ca arboretul sa ramana suficient de inchis (consistenta cel putin 0,75-0,80), pentru a nu se reduce cresterea in inaltime si elagajul natural.

Produse rezultate si aspecte economice

Din curatiri rezulta material lemnos de mici dimensiuni (ceva mai mari daca se executa in prajinisuri) si in cantitate redusa. Se poate valorifica numai in zone deficitare in lemn de foc sau pentru utilizari speciale. In orice caz, valoarea produselor nu acopera cheltuielile operatiunii. Deci si aceste cheltuieli trebuie considerate investitii.

9/22

Pentru a reduce cheltuielile s-au propus cateva solutii:

-   reducerea numarului de interventii cu marirea intensitatii lor sau efectuarea curatiriilor numai pe o parte din suprafata,

-   in cazul plantatiilor, folosirea de scheme cu numar mai redus de puieti si distante mai mari intre acestia.

Oricare ar fi solutiile propuse si cheltuielile ce trebuie efectuate, curatirile, ca si degajarile, sunt lucrari absolut necesare pentru crearea de arborete valoroase si deci se impune executarea lor corecta si la timp ca investitii pentru productie finala.

3.6. Raritura

Raritura este operatiunea de creare a acelei structuri de arboret care sa asigure dezvoltarea optima a celor mai buni arbori (arbori de valoare sau de viitor) si functiile ecoprotective corespunzatoare.

Raritura incepe in stadiul de paris si se repeta pana in stadiul de codru mijlociu, extinzandu-se pe jumatate din ciclul de existenta a arboretului (in ciclul de 120 ani, circa 60 ani).

Principalul obiectiv al rariturilor, efectuate de-a lungul celor 60 de ani, este de a crea, prin extrageri repetate de arbori, spatiul si conditiile de mediu necesare pentru ca arborii de valoare sa se poata dezvolta optim, realizand lemn mult si calitativ superior.

In arboretele de amestec, obiectivul rariturilor este si de a regla compozitia pentru a se realiza, la sfarsitul ciclului, compozitia-tel.

Selectand fenotipurile cele mai valoroase, rariturile contribuie si la sporirea valorii resurselor genetice.

Rariturile contribuie si la marirea rezistentei padurii la impacturi negative biotice si abiotice, la imbunatatirea starii de sanatate prin extragerea arborilor bolnavi, la crearea de conditii bune de fructificare.

Rariturile sunt insa si lucrari prin care se asigura deja o productie de lemn de dimensiuni mai mari si cu posibilitati mai mari de valorificare. Daca nu se efectueaza rarituri, o buna parte din acest lemn se pierde, prin eliminarea naturala a arborilor.

Categorii de rarituri

Se deosebesc doua mari categorii de rarituri:

-   rariturile selective, prin care arborii se extrag dupa anumite criterii, in functie de pozitia lor in arboret si a unora fata de altii,

-   rariturile schematice, prin care arbori se extrag dupa o anumita schema, fara a se face o diferentiere a arborilor dupa pozitia lor in arboret.

In Romania s-au generalizat rariturile selective, cele schematice utilizandu-se in mica masura (de exemplu, in plantatiile de plopi euroamericani).

Raritura selectiva include urmatorele tipuri de rarituri:

-   raritura de jos,

-   raritura de sus,

-   raritura combinata,

-   raritura gradinarita.

3.6.1. Raritura de jos

Se mai numeste raritura in plafonul dominat sau „in dominat” si consta in extragerea arborilor din plafonul inferior al arboretului, ramasi in urma cu cresterea,

10/22

care produc putin, sunt uscati sau pe cale de uscare (arbori din clasele IV si V Kraft). Din plafonul superior se extrag numai arborii uscati, rupti, vatamati.

Prin aceasta raritura, structura verticala se simplifica, arboretul devine monoetajat, nu se face selectie pozitiva, ci numai selectie negativa.

Este o raritura care nu activeaza cresterea si nu contribuie la producerea in cantitate mare de lemn de valoare, fiind considerata doar ca o operatiune de ingropare a mortilor sau a celor condamnati la moarte.

Intensitatea interventiei este mai mare ca numar de arbori dar redusa ca volum sau ca suprafata de baza a arboretului.

Raritura de jos are anumite avantaje:

-   simplitatea in alegerea si extragerea arborilor,

-   reducerea concurentei pentru apa si substante nutritive,

-   ameliorarea starii sanitare a arboretului.

Dezavantajele sunt:

-   nu stimuleaza, decat in mica masura, cresterea si productia arborilor in plafonul superior,

-   lemnul recoltat are valoare mica, fiind in cantitate redusa si de calitate slaba.

Raritura de jos se mai aplica doar in padurile de molid, pin, in statiuni de bonitate scazuta sau uneori la primele rarituri in arborete cu specii de lumina.

3.6.2. Raritura de sus

Este o raritura in plafonul dominant si consta in extragerea arborilor necorespunzatori, din specia de baza sau din specii nedorite, din plafonul superior al arboretului pentru a permite dezvoltarea mai buna a arborilor valorosi ramasi.

Din plafonul superior se extrag arbori din specia de baza cu conformatie proasta, cu coroane labartate sau asimetrice, infurciti, rupti, precum si arbori din speciile de amestec care concureaza pe cei din speciile de baza. Totodata se extrag si arbori uscati, rupti, vatamati, bolnavi din plafonul inferior. Dar, in acest plafon, se mentin toti arborii viabili, pentru a stimula elagajul trunchiurilor arborilor valorosi, din plafonul superior si a proteja solul de intelenire.

In acest fel, in plafonul superior, prin rarituri repetate, raman, isi dezvolta coroana si realizeaza cresteri mari arborii cei mai valorosi, dupa calitatea trunchiurilor, creandu-se si o structura a arboretului favorabila pentru acestia.

Intrucat la raritura de sus, in centrul atentiei silvicultorului sunt arborii valorosi pentru care se creeaza conditii bune de crestere, acest tip de raritura are caracter de selectie pozitiva. Dar extragand multe exemplare de calitate inferioara, bolnave, rupte, etc., se face desigur o selectie negativa.

Avantajele rariturii de sus sunt:

-   stimularea dezvoltarii si cresterii arborilor din plafonul superior prin inlaturarea concurentilor directi si creearea spatiului necesar in acest scop, dar si prin mentinerea arborilor ajutatori pentru elagaj si acoperirea solului,

-    realizarea unei productii secundare (intermediare) de lemn de dimensiuni si de valoare mai mare, care in general acopera cheltuielile lucrarii.

Dezavantaje:

-   vatamarea mai frecventa a arborilor ramasi in picioare,

11/22

-   reducerea proportiei sau chiar disparitia unor specii de amestec si patrunderea in etajul superior a unor specii de umbra putin valoroase.

3.6.3. Raritura selectiva combinata (mixta)

Este o combinatie intre raritura de sus si cea de jos care se aplica mai ales in arboretele neomogene ca structura, compozitie, varsta.

Raritura combinata consta in selectionarea si promovarea arborilor celor mai valorosi ca specie, conformare si vigoare de crestere, prin interventii atat in plafonul superior cat si in cel inferior. Este raritura care se poate aplica in cele mai variate compozitii si structuri de arboret, neavand nimic schematic. Presupune insa o buna cunoasterea relatiilor dintre arbori in arboret, a modului de dezvoltare, in functie de spatiul disponibil, a fondului de productie optim (ca volum si ca suprafata de baza a arboretului).

Raritura combinata se bazeaza pe diferentierea in arboret a unor biogrupe, microarborete in care exista arbori functionali diferiti.

Biogrupa cuprinde un grup de 5-7 arbori care cresc impreuna, avand 1-2 arbori din speciile valoroase si cu forme bune, desemnati ca arbori de valoare sau de viitor. In raport cu acesti arbori ceilanti se clasifica in arbori ajutatori sau folositori, arbori daunatori si arbori indiferenti.

Arborii de valoare sau de viitor (arbori V) se aleg dintre speciile valoroase, cu forma buna a trunchiului si coroanei, cu perspectiva de dezvoltare corespunzatoare. Apartin, de regula, claselor I-II Kraft si la exploabilitate vor furniza cel mai mare volum de lemn de lucru, de cea mai buna calitate. Acesti arbori fac obiectul selectiei pozitive. Trebuie sa fie sanatosi, vigurosi, cu trunchiul drept, cat mai cilindric, neinfurciti, elagati pe o inaltime mare, cu coroana simetrica, suficient dezvoltata, dar mai mult lunga, pentru a fi bine luminata si nu prea mare pentru ca inelele anuale sa nu fie prea late.

Acesti arbori trebuie sa fie, pe cat posibil, distribuiti uniform in arboret pentru ca in jurul lor sa se poata forma biogrupele respective, in care va lucra silvicultorul. Dar aceasta nu este o conditie obligatorie.

Se recomanda ca arborii de viitor sa fie alesi cat mai timpuriu (chiar din stadiul de trecere de la prajinis la paris) pentru a lucra de la bun inceput in jurul lor.

Unii specialisti nu sunt de parere sa fie insemnati, dar majoritatea preconizeaza insemnarea lor cu inel de vopsea, sau in alt mod, pentru a-i avea in vedere la toate interventiile ce urmeaza. Aceasta insemnare este denumita marcolare. Pentru ca in decursul timpului unii arbori de viitor pot disparea, se recomanda ca numarul lor, la alegerea timpurie, sa fie de 2-3 (4) ori mai mare decat cel ce va ajunge la varsta exploatabilitatii. Astfel arborii de viitor disparuti pot fi inlocuiti de altii.

In ceea ce priveste numarul arborilor de viitor nu exista inca un punct de vedere unanim acceptat.

In Elvetia, la prima raritura, se selecteaza 500-1500 exemplare/ha de posibili arbori de viitor din care, la exploabilitate, raman 200-300. In Franta, se prevede alegerea de la inceput a numarului de arbori de viitor care vor forma arboretul la exploatabilitate (circa 50-70 pentru stejar pedunculat, 70-100 pentru gorun, 90-120 pentru fag, 250-350 pentru molid etc). Unii silvicultori pledeaza pentru alegerea timpurie (chiar la 20 de ani), altii pentru alegerea la varste mai mari (40-50 de ani).

Daca arborii de viitor nu sunt insemnati, ei trebuie alesi la fiecare interventie. Acest lucru evita situatiile cand arborii, considerati de viitor de la inceput, nu isi pastreaza aceasta calitate pe parcursul vietii, sunt raniti sau dispar din diferite cauze. Dar alegerea de fiecare data a acestor arbori presupune un volum de munca suplimentar.

12/22

Este de aceea mai rationala alegerea de la inceput si insemnarea unui numar mai mare de arbori de viitor care sa poata fi inlocuiti pe parcurs, daca este nevoie.

Arborii ajutatori sau folositori (arbori A) au rolul de astimula cresterea si elagarea arborilor de viitor, fara a-i concura puternic prin dezvoltarea prea mare a coroanelor. Apartin, de regula, claselor III si IV, uneori si II Kraft. Se aleg din orice specii, de preferinta din cele de umbra si este indicat ca sa aiba coroana sub cea a arborilor de viitor.

Arbori daunatori sau de extras (arbori D) sunt arbori care concureaza puternic arborii de viitor pentru lumina, apa, substante nutritive, stanjenesc dezvoltarea coroanei acestora si reduc in acest fel cresterea lor. Pot apartine atat speciilor de baza cat si de amestec.

In aceasta categorie se incadreaza si arborii uscati, in curs de uscare, bolnavi, infurciti, cu gelivuri etc, care trebuie extrasi pentru a pastra sanatatea si structura convenabila a arboretului. Apartin de regula claselor I, II dar si III Kraft.

Arbori indiferenti sau nedefiniti (arbori I) sunt cei care nu se incadreaza in categoriile de mai sus si nu au raporturi directe de concurenta cu arborii de valoare. Pot apartine oricarei clase Kraft, fiind localizati, de regula, la periferia biogrupelor. Prezenta lor in arboret este necesara si ei trebuie mentinuti pentru a se pastra o consistenta suficienta a arboretului.

In decursul perioadei lungi in care se aplica rariturile, rolul si pozitia arborilor din categoriile descrise se pot modifica. De aceea, la fiecare raritura, este necesara reincadrarea arborilor din biogrupa, inclusiv a arborilor de viitor, daca acestia nu au fost insemnati sau s-au pierdut dintr-o cauza sau alta. De fapt, este important ca de fiecare data sa se constate daca arborii de viitor se dezvolta corespunzator si nu trebuie eventual inlocuiti si sa se stabileasca arborii daunatori care trebuie extrasi.

Intensitatea rariturii combinate depinde de specie, de varsta si structura arboretului, de bonitatea statiunii, de intensitatea interventiilor anterioare.

Intensitatea este mai mare la speciile de rasinoase si la fag, mai mica la stejari. Este mare la varste mici si se reduce spre varste mari. In statiuni de bonitate ridicata, in care cresterea arborilor este mai activa, intensitatea este mai mare decat in cele de bonitate scazuta.

Intensitatea rariturii combinate se stabileste ca raport procentual intre numarul, sau suprafata de baza, sau volumul arborilor de extras si, respectiv, numarul, suprafata de baza, volumul tuturor arborilor din arboret, inaintea extragerii. Se obtin indici procentuali iN pentru numar, iG pentru suprafata de baza, iV pentru volum.

In Romania, rariturile selective se clasifica, dupa intensitatea in volum in:

-   rarituri slabe (iV ≤ 5 %),

-   rarituri moderate (iV =6-15%),

-   rarituri puternice (forte) (iV >25%).

Daca se ia in considerare cresterea curenta a arboretului intre doua rarituri, se considera slabe rariturile prin care se extrage 20-40% din crestere, moderate cand se extrage 40-70% si forte cand se extrage intreaga crestere (de exemplu in Franta).

Intensitatea rariturilor exprimata in indici de recoltare, pe volum, pe specii si varste este prezentata in tabelul 10.2.

Tabelul 10.2.

Indici de recoltare in procente fata de volumul initial al arboretului

13/22

Pe specii si varste in arborete cu consistenta 0,9-1,0, parcurse sistematic cu rarituri

Formatii si grupe de formatii forestiere

Varsta arboretelor in ani

11-20

21-30

31-40

41-50

51-60

61-70

71-80

81-90

91-100

Peste

100

Molidisuri 18 13 11 10 8 7 6 6 5

Bradete 17 13 10 9 8 7 7 6 5

Amestecuri de fag si rasinoase

16 12 10 9 8 7 7 6 5

Fagete 15 15 13 10 9 9 8 7 5

Goruneto-fagete si sleauri cu gorun

15 13 10 9 8 7 6 5 4

Sleauri cu stejar pedunculat

14 12 10 8 7 6 5 4 4

Teisuri 18 12 12 10 7 7

Cerete ,garnitete amestecuri de cer, garnita

12 11 4 7 6 5 4 3

Salcamete 15 10

Aninisuri 15 12 10

Arborete de salcie 16 12

Arborete de plopi 16 7

Pinete 18 15 12 10

Arborete de duglas

16 12

* dupa Norme tehnice pentru ingrijirea si conducerea arboretelor, 2000

Avantajele rariturii combinate:

-   selectionarea unui numar de arbori de valoare pentru care se creaza conditii optime de crestere prin eliminarea arborilor concurenti,

-   productie mai mare de lemn de valoare la exploatare.

Dezavantaje :

-   riscul pierderii unui numar de arbori de valoare din diferite cauze,

-   timp de lucru mai mult pentru diferentierea arborilor pe categorii pentru a evita greseli in extragerea celor daunatori.

Formarea coroanei arborilor prin rariturile selective (simple sau combinate). Formarea coroanei arborilor, care nu se extrag prin rarituri, este o problema cheie a rariturilor selective. Se refera atat la arborii de valoare cat, si la arborii ajutatori si la cei indiferenti.

In cazul arborilor de valoare, marimea coroanei este hotaratoare pentru acumularea de lemn. Dar si simetria coroanei are importanta pentru stabilirea arborilor de valoare. In cazul acestor arbori, coroanele trebuie sa aiba in final un diametru de 5-10 m (in raport cu numarul lor), sa fie simetrice si sa se extinda pe cel putin o treime din

14/22

inaltimea trunchiului. Aceasta presupune ca arborii ajutatori si cei indiferenti sa aiba inaltimi de cel mult doua treimi din inaltimea arborilor de valoare.

Dar nu mai putin importanta este si formarea unei coroane suficient de mari a arborilor ajutatori si a celor indiferenti pentru a evita eliminarea lor din cauza insuficientei nutritiei. Acest lucru se poate face prin creearea de conditii de lumina suficiente pentru dezvoltarea normala si a acestor arbori.

Tehnica rariturii combinate

Anual se aleg arboretele in care se va face raritura. Se parcurg unitatile amenajistice respective si se aleg arborii de viitor; se marcheaza arborii daunatori si ceilalti arbori de extras, avand grija sa nu se scada consistenta sub 0,7 – 0,8. Operatiunea este mai simpla daca arborii de viitor sunt insemnati, mai complicata in caz contrar.

Alegerea arborilor de extras trebuie sa aiba in vedere si o suficienta luminare a arborilor de ajutor, pentru mentinerea lor in arboret.

In cazul cand arborii daunatori sunt putini, se extrag printr-o singura raritura. Daca sunt numerosi, se vor extrage prin 2-3 rarituri. In arboretele prea dese, in care nu mai exista arbori daunatori, poate fi necesara si extragerea unor arbori folositori, patrunsi in plafonul superior al arboretului.

Dupa intocmirea actelor de punere in valoare si stabilirea operatorului (agentului economic) care va face extragerea arborilor, se organizeaza cu grija parchetul, amplasand drumurile de scoatere astfel ca arborii de viitor, in primul rand, dar si ceilalti arbori, ramasi in picioare, sa fie protejati contra vatamarilor. Existenta retelei de compartimentare reduce mult aceste vatamari.

Periodicitatea rariturilor este mai mica (4 – 6 ani) in stadiul de paris si mai mare (6 – 10, chiar 12 ani) in stadiul de codrisor sau codru mijlociu. La aceste periodicitati, numarul rariturilor este de 3-5 in stadiul de paris si 4 – 7 in stadiile urmatoare.

In alte tari se folosesc anumite criterii pentru stabilirea periodicitatii rariturilor. In Franta se foloseste de exemplu criteriul de varsta, periodicitatea fiind egala cu 1/10 din varsta arboretului (periodicitate de 3 ani la varsta arboretului de 30 de ani, 10 ani la 100 de ani etc.) sau criteriul inaltimii arboretului (cand inaltimea dominanta a arboretului a crescut cu 1/10 din inaltimea dominanta de la ultima interventie).

In orice caz, stabilirea periodicitatii depinde de starea arboretului. O noua interventie nu se poate face decat in momentul cand consistenta arboretului s-a refacut dupa ultima raritura, dar nu mai tarziu de 2 ani dupa acesta refacere, pentru a nu se reduce cresterea din cauza lipsei de spatiu pentru dezvoltarea coroanelor.

Intre intensitatea si periodicitatea rariturilor este o corelatie stransa. Cu cat intensitatea este mai mare, cu atat si periodicitatea este mai mare, deoarece este nevoie de timp mai lung pentru refacerea consistentei.

In prezent, tendinta este de a mari intensitatea si periodicitatea, recoltand volume mai mari de lemn (pana la 40-60 mc/ha, fata de 25-30 mc/ha cat se recolteaza curent in Romania).

3.6.4. Raritura schematica (simplificata)

Se utilizeaza mai ales in plantatii dese, uniforme, fara a se alege arborii de viitor.

Raritura schematica se poate face in doua variante:

- pe linii sau randuri, cand se extrage cate un rand de arbori la un anumit numar de randuri (fiecare al doilea, al treilea, al patrulea rand);

15/22

- pe distante, cand se extrag arborii situati la o anumita distanta, pe rand.

De regula, se extrage fiecare al 3-lea rand (33%) din arboret.

Raritura schematica se aplica frecvent in tarile din vestul Europei, in plantatii de rasinoase si de foioase. In Romania s-a aplicat in plantatiile de plopi euramericani.

Raritura schematica are ca avantaje:

- usurinta si simplitatea in aplicare,

- accesibilizarea arboretelor (lemnul la interventiile ulterioare se scoate pe randurile devenite libere),

- reducerea vatamarilor la arborii in picioare.

Ca dezavantaje se pot mentiona:

- reducerea stabilitatii arboretelor la vant si zapada (de 2-4 ori fata de arboretele parcurse cu rariturile selective),

- accelerarea cresterii numai la arborii vecini cu randurile taiate si dezvoltarea la acestia de lemn de tensiune,

- o oarecare pierdere de masa lemnoasa in comparatie cu rariturile combinate (pana la 5-7 % din productia totala cand se scoate un rand din doua).

Pentru a micsora aceste dezavantaje, s-a dezvoltat o varianta a rariturilor schematico-selective prin care se face o raritura schematica dar, in randurile netaiate, se extrag si arborii uscati, in curs de uscare, defectuosi, etc.

Cativa parametri ai lucrarilor de conducere a arboretelor

Pentru a avea o orientare generala privind varsta de incepere, inaltimea arboretelui la varsta respectiva, numarul de interventii si periodicitatea interventiilor la lucrarile de degajari, curatiri si rarituri, aceste date sunt prezentate in tabelul 10.3 :

Tabelul 10.3

Lucrari de conducere a arboretelor pe formatii forestiere(varsta inceperii lucrarilor, inaltimea arboretului, numarul si periodicitatea interventiilor)

Formatia

ecosistemica

Lucrari de conducere

Degajari Curatiri Rarituri

Varsta

inceperii

ani

H

arboret

m

Nr. interv.

Periodi

citatea

ani

Varsta

inceperii

ani

H

arboret

m

Nr. Interv

.

Periodi

citatea

ani

Varsta

inceperii

ani

H

arboret

m

Nr. Interv

.

Periodi

itatea

ani

Molidisuri 4-5 0,5-1,5

Dupa

nevoie

2-3 12-20 7-9 1-2 4-5 20-25 12-13 4-6 5-10

Amestecuri de fag cu rasinoase

6-10 0,5-1,5

Dupa

nevoie

1-3 18-25 6-8 1-2 3-5 25-35 12-15 4-6 6-12

Fagete 6-10 0,5-1,5

Dupa

nevoie

2-4 17-22 8-10 1-2 3-5 25-30 12-15 5-6 6-10

Goruneto-fagete si sleauri cu

stejari

5-7 0,5-1,0

Dupa

nevoie

2-3 15-20 8-10 2-3 4-5 25-30 12-13 5-6 4-8

16/22

Gorunete si stejarete

5-7 0,5-1,0

Dupa

nevoie

2-3 15-20 6-8 2-3 4-5 25-30 10-12 5-6 5-10

Cerete, garintete

5-7 0,5-1,0

Dupa

nevoie

2-3 15-20 6-8 2-3 4-7 25-30 10-12 5-6 6-10

Stejarete de stejar

brumariu si pufos

5-7 0,5-1,0

Dupa

nevoie

2-3 15-20 5-6 2 5 30-35 8-10 3-4 6-10

Salcamete - - - - 3-6 2-5 2 3 8-10 6-8 2-4 4-6

Plopisuri de plopi negri

hibrizi

- - - - - - - - 7-10 10-12 2-3 5-6

*Dupa Norme tehnice pentru ingrijirea si conducerea arboretelor nr. 2, 2000 si I. Florescu, 1988

4. Efectele lucrarilor de ingrijirea si conducerea arboretelor

 Efectele acestor lucrari sunt de ordin ecologic si de ordin economic.

Ca efecte ecologice asupra mediului ecosistemic trebuie mentionate:

- imbunatatirea iluminarii coroanelor prin patrunderea in arboret a unei cantitati mai mari de lumina prin golurile rezultate in urma taierii unor arbori,

- marirea cantitatii de apa din precipitatii ajunsa la sol si inmagazinata in sol,

- intensificarea descompunerii litierei si desfasurarii circuitelor elementelor minerale.

Se creaza, in acest fel, conditii mai bune pentru intensificarea cresterii, mai ales la arborii de valoare predominanti, dominanti si codominanti, rezultand o productie de lemn gros, de valoare ridicata.

Prin aceste lucrari se influenteaza insa puternic compozitia si structura arboretelor.

In amestecuri se poate regla proportia speciilor pentru a se realiza o anumita compozitie-tel. Pentru fiecare specie, prin selectie, se promoveaza cele mai bune si rezistente biotipuri si ecotipuri. Se creeaza structurile cele mai indicate pentru obtinerea unui maxim de productie de lemn, de calitate superioara si de dimensiuni mari, ca si a unui efect ecoprotectiv imbunatatit. Intensificandu-se cresterea arborilor, mai ales in grosime, se poate reduce varsta exploatabilitatii. Se asigura o stare fitosanitara mai buna si creste stabilitatea arboretului la impacturile climatice.

Ca efecte economice:

- la exploatabilitate se obtine o cantitate mai mare de lemn gros, calitativ superior, de valoare mare,

- pe parcursul existentei arboretului se obtine o cantitate suplimentara de lemn care altfel s-ar pierde prin eliminarea naturala a arborilor; in tara noastra aceasta cantitate este de circa 30% din productia totala a arboretului si pana la 50% din volumul arboretului principal, iar in alte tari acest procent poate fi chiar mai mare.

Este incontestabil ca, in padurea cultivata, nu se poate asigura o productie mare de lemn valoros, la varste acceptabile si o capacitate ecoprotectiva ridicata fara a se efectua la timp si corect toate lucrarile de ingrijire si conducere a arboretelor. Si tot atat de incontestabil este si faptul ca, in lipsa acestor lucrari sau daca acestea nu sunt

17/22

efectuate cum trebuie si la timp, nu se pot atinge telurile unei gospodariri multifunctionale, optimizate a padurilor.

5. Procedee de stabilire a intensitatii lucrarilor de conducere a arboretelor

Intensitatea lucrarilor de conducere, adica proportia materialului lemnos extras dintr-un arboret, poate fi partiala, raportata la fiecare interventie, si generala sau totala, privitoare la toate interventiile care s-au efectuat in arboret, pe durata existentei lui.

Intensitatea partiala se poate stabili:

-in functie de numarul de arbori de extras,

-in functie de suprafata lor de baza,

-in functie de volumul lor,

-in functie de gradul de reducere a consistentei.

Intensitatea pe numar de arbori se stabileste mai ales pentru arboretele tinere in care suprafata de baza si volumul sunt mai greu de evidentiat. Formula de stabilire a intensitatii pe numar de arbori este:

iN = Nl / Ni x 100 unde : iN = intensitatea pe numar de arbori

Nl = numar de arbori extrasi

Ni = numar de arbori initiali

Daca exista tabele de productie cu numar normal (optim) de arbori, in functie de specie, varsta si clasa de productie, atunci intensitatea pe numar de arbori se poate calcula prin formula:

Nl = Ni – N0 unde: Nl si Ni au semnificatiile de mai sus , iar

N0 este numarul optim de arbori

Trebuie avut insa in vedere ca tabelele de productie existente se refera numai la arborete pure, echiene, dintr-o zona geografica sau dintr-o anumita provenienta (la plopi de exemplu). Datele nu pot fi folosite in arborete amestecate, neechiene, din alte zone geografice.

Intensitatea pe numar de arbori se poate stabili si in functie de spatiul vital optim pentru fiecare arbore. S-a dezvoltat in acest scop o metoda a factorului de spatiere. Acesta se calculeaza cu formula:

S % = a / H dom x 100 unde: S % = factorul de spatiere in procente,

a = distanta medie dintre arbori in m,

H dom = inaltimea dominanta (superioara) a arboretului

Inaltimea dominanta = inaltimea medie a 10 dintre arborii cei mai inalti din arboret

Dupa valoarea factorului de spatiere se deosebesc:

-arborete cu desimi normale cand S % > 20;

-arborete relativ dese cand S % = 15 – 20;

-arborete dese, instabile cand S % = 10 -15;

-arborete excesiv de dese cand S % = < 10.

In arboretele cu desimi normale se pot aplica rarituri forte. In arboretele relativ dese trebuie aplicate rarituri slabe pana la moderate, iar la cele excesiv de dese nu se recomanda executarea de rarituri pentru a nu se destabiliza arboretul.

18/22

In literatura straina se recomanda urmatoarele valori ale factorului de spatiere dupa raritura:

-molid S % = 16-20;

-pin silvestru S % = 20-24;

-duglas S % = 18-24;

-brad S % = 16-18;

-larice S % =20-24.

In functie de factorul de spatiere dupa raritura, se poate stabili si caracterul rariturilor:

-rarituri slabe S % = 15 (16);

-rarituri moderate S % = 19 (18-20);

-rarituri forte S % = 22 (25) ;

-rarituri foarte puternice S %> 25.

Intensitatea pe suprafata de baza

Suprafata de baza a arboretului sau a unui numar de arbori din arboret este suma suprafetei sectiunilor lor, la 1,30 m inaltime deasupra solului. Intensitatea rariturilor se stabileste in functie de suprafata de baza a arborilor de extras si suprafata de baza a arboretului inainte de interventie:

iG = Gl / Gi x 100 unde iG = intensitatea pe suprafata de baza

Gl = suprafata de baza a arborilor de extras

Gi =suprafata de baza a arboretului inaintea interventiei

Se deosebeste o suprafata de baza maxima pe care o are un arboret inchis (consistenta 1,0) dintr-o anumita specie, la o anumita varsta si de o anumita productivitate. La aceasta suprafata nu se inregistreaza insa totdeauna cresterea maxima in volum. O asemenea crestere se realizeaza la o suprafata de baza optima.

Exista si o suprafata de baza critica sub care cresterea in volum se reduce fata de cea maxima cu cel putin 5%. Pierderile de crestere devin mari cand suprafata de baza relativa scade cu 30-40% fata de cea optima.

Suprafata de baza critica (in % fata de cea optima) pentru cateva specii de arbori are urmatoarele valori:

-molid – 75 – 80;

-pin silvestru – 80 – 90;

-fag – 60 – 70 ;

-gorun – 75.

Primele valori se refera la arborete tinere, ultimele la arborete varstnice.

Intensitatea pe volum se calculeaza cu formula:

iv = Vl / Vi unde: iv = intensitatea pe volum

Vl = volumul arborilor de extras

Vi = volumul arboretului inaintea interventiei

Intrucat volumul este corelat strans cu suprafata de baza, intensitatea astfel calculata se apropie de cea stabilita cu ajutorul acesteia.

19/22

Intensitatea in functie de gradul de reducere a consistentei

Se preconizeaza ca prin extragerea arborilor consistenta sa nu scada sub 0,7-0,8 (in functie de specie, varsta si productivitate a arboretului).

Daca prin procedeele de stabilire a intensitatii rariturilor, descrise mai sus, se indica numarul de arbori (respectiv suprafata lor de baza sau volumul) care trebuie extras, gradul de reducere a consistentei indica limita pana la care se poate merge cu taierea pentru a nu rari excesiv arboretul.

Modelarea intensitatii in functie de particularitatile ecologice ale principalelor specii de arbori. In acest sens, trebuie discutata situatia molidului, a fagului si a stejarilor.

La molid, dat fiind pericolul doboraturilor de vant, in cazul cand arborii au centrul de greutate situat prea sus si o inradacinare insuficient de bine ancorata, intensitatea curatirilor ca si a primelor rarituri trebuie sa fie mai mare. Astfel, patrunzand mai multa lumina in arboret, coroana se dezvolta pe cel putin jumatate din inaltimea trunchiului, coborand deci centrul de greutate, iar radacina se dezvolta mai puternic. Arboretul devine mai stabil la vant.

La fag, data fiind reactia puternica la interventii, intensitatea curatirilor va fi mai mica, pentru a favoriza elagajul pe cel putin 8-10 m din trunchi, dar intensitatea rariturilor va fi mai mare pentru a favoriza dezvoltarea coroanelor si a stimula cresterea in grosime (si deci scurtarea ciclului, pentru a nu se forma inima rosie, care apare la varste de peste 100 de ani).

La stejari, data fiind tendinta lor de a forma craci lacome, intensitatea tuturor interventiilor va fi slaba-moderata si numai daca exista un subetaj din specii de umbra (carpen, fag) acestea pot fi mai intense (mai ales la primele rarituri, cand stejarii au o reactie mai puternica la interventii).

6. Lucrari speciale de ingrijire a arboretelor

In afara de lucrarile de ingrijire a semintisurilor, printre aceste lucrari se numara:

-lucrarile de igiena;

-lucrarile de elagaj;

-lucrarile de emondaj;

-lucrarile de ingrijire a marginii de masiv.

7. Planificarea si organizarea lucrarilor de ingrijire si conducere a arboretelor

Planificarea acestor lucrari se face decenal, prin studiul de amenajare, si anual de catre ocolul silvic, pe baza planului decenal, dar si a situatiei concrete a arboretelor, stabilita prin constatari de teren.

Odata cu intocmirea planului decenal se face si calculul volumului de masa lemnoasa care va rezulta din lucrari si care reprezinta posibilitatea (recolta posibila) de produse secundare.

Atat planul, cat si posibilitatea au insa caracter orientativ.

Planul anual al lucrarilor de ingrijire si conducere se orienteaza dupa planul decenal dar, in functie de situatia reala a arboretelor, stabileste efectiv care dintre acestea vor fi parcurse si cu ce tip de lucrari. Se stabileste o urgenta a lucrarilor in functie de compozitia, structura, originea si provenienta, faza de dezvoltare, clasa de productie, starea de vegetatie a arboretelor, dar se iau in considerare si aspecte economice precum fondurile disponibile pentru plata lucrarilor, posibilitatile de valorificare a materialului lemnos, existenta fortei de munca, etc.

20/22

In ordinea de urgenta se da prioritate:

- dupa compozitie: arborete amestecate in care relatiile dintre specii sunt mai complicate;

- dupa structura: arborete relativ pluriene sau pluriene in care, de asemenea, relatiile dintre arbori sunt mai complexe;

- dupa consistenta: arborete cu consistenta plina (1,0). In arboretele cu consistenta 0,7 si mai mica nu se planifica lucrari de ameliorare, refacere, igiena.

- dupa origine si provenienta: arborete din regenerari naturale din samanta;

- dupa clasa de productie si starea de vegetatie: arborete de productivitate ridicata si cu crestere activa;

- dupa aspecte economice si sociale: arborete din apropierea cailor de transport si a localitatilor pentru a usura valorificarea materialului lemnos.

Dupa stabilirea urgentelor, se intocmeste borderoul de amplasare a lucrarilor, cu suprafetele de parcurs si volumele de extras, urmarindu-se ca aceste suprafete sa fie cat mai grupate, pentru a usura organizarea si supravegherea lucrarilor.

Organizarea lucrarilor presupune asigurarea finantarii, a fortei de munca necesare, delimitarea suprafetelor, marcarea arborilor (la rarituri) si stabilirea numarului de gramezi-tip (la curatiri), intocmirea actelor de punere in valoare si aprobarea lor, asigurarea tehnico-materiala a santierelor (utilaje, materiale, mijloace de transport, cazare si hrana pentru muncitori, securitatea muncii), stabilirea posibilitatilor de valorificare a materialului lemnos rezultat din lucrari.

Delimitarea arboretelor este necesara cand lucrarile nu se efectueaza pe unitati amenajistice intregi. Se face prin marcarea limitelor cu var sau vopsea pe arborii de margine.

Marcarea arborilor si inventarierea lor se face, in rarituri, prin efectuarea unui cioplaj la colet si a altui cioplaj la inaltimea pieptului. Pe cioplaje se aplica marca cu ciocanul silvic, iar pe cioplajul la inaltimea pieptului se scrie si numarul arborelui ale carui dimensiuni se noteaza in carnetul de inventariere. Se marcheaza toti arborii cu diametre peste 7 cm.

Stabilirea numarului de gramezi-tip (la curatiri) se face prin taierea arborilor pe suprafete de proba de 500-1000 mp, amplasate uniform in arboret pe cel putin 2-4% din suprafata acestuia. Arborii taiati se aseaza in gramezi de 2 m latime, 1,5 m inaltime, pana la 3 m lungime. Pentru transformarea volumului gramezilor (latime x inaltime x lungime) in metri cubi de masa lemnoasa se foloseste factorul de cubaj mediu cu valoare de 0,14.

Pe baza inventarierilor, pentru rarituri, si a volumului gramezilor-tip, pentru curatiri, se intocmesc acte de punere in valoare.

Executarea lucrarilor incepe prin instruirea personalului de teren si a muncitorilor (prin efectuarea de suprafete de proba) si deschiderea de cai de acces, daca acestea nu s-au facut prin compartimentare. Urmeaza predarea autorizatiei de exploatare, executarea propriu-zisa a lucrarii, dupa deschiderea de cai de acces, controlul si receptia lucrarii, reprimirea parchetului, valorificarea materialului.

21/22

Instruirea personalului si a muncitorilor se face in suprafete de proba de 1000 mp pentru degajari si depresaje, 2000 mp pentru curatiri, 3000 mp pentru rarituri. Se face concomitent si instructajul de protectia muncii.

Deschiderea de cai de acces (in cazul cand nu exista o compartimentare anterioara) se face prin taierea arborilor pe linii paralele, la campie, sau pe curba de nivel la deal si munte, late de 1,5-2 m si distantate la 8-12 pana la 30-40 m, in functie de stadiul de dezvoltare al arboretului.

In actul de receptie intocmit pe parchet se inscriu natura lucrarii, caracteristicile arboretului inainte si dupa executarea lucrarii, ca si a suprafetelor de proba, aprecieri asupra calitatii lucrarilor, recomandari, concluzii.

In amenajament, la evidenta unitatilor amenajistice in care s-au facut lucrari, se inscriu date despre acestea, si anume anul in care s-a executat lucrarea, numarul actului de punere in valoare, natura lucrarii, suprafata parcursa, volumul de masa lemnoasa exploatat pe specii.

Pe baza acestor date se intocmesc evidentele lucrarilor pe unitati de productie anuale si decenale. Acestea servesc pentru analize si luarea masurilor necesare pentru imbunatatirea lucrarilor

22/22