1

Preot dr. VALENTIN BUGARIU

Sfântul Iosif cel Nou de la Partoş,

ocrotitorul Banatului

Carte publicată cu binecuvântarea Î. P. S. Ioan, Mitropolitul Banatului

Editura Tiparniţa Arad, 2016

2

Cuvânt înainte

Biserica Ortodoxă din Banat cinsteşte în mod festiv anul

acesta împlinirea a 60 de ani de la actul canonizării (trecerii în rândul sfinţilor) a Sfântului Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş (1956) şi a împlinirii a 360 de ani de la adormire a Cuviosului Iosif, Mitropolitul Timişoarei.

Deşi de-a lungul timpului au apărut numeroase ediţii fie la Timişoara, fie la Caransebeş care au înfăţişat viaţa, slujba şi acatistul Sfântului ocrotitor al Banatului, această nouă ediţie apare din necestităţi catehetice pentru credincioşii parohiei Birda şi ai filiei Sîngeorge în primul rând, şi mai apoi pentru alţi doritori de a cunoaşte viaţa şi faptele Sfântului Iosif cel Nou de la Partoş. Această carte este prima dintr-o colecţie intitulată ,,Biblioteca Arhanghelul” fiind însoţitoare a revistei parohiale cu acelaşi nume.

Volumul înfăţişează viaţa Sfântului cu ultimele cercetări aghiografice româneşti, maghiare şi sârbeşti. Ca susţinere a acestui prim capitol am reprodus integral Viaţa, Completări la Pomealnicul şi Minunile Sfântului Iosif aşa cum au fost traduse de pr. prof. dr. Gheorghe Cotoşman şi publicate în revista ,,Mitropolia Banatului”. Următoarele două capitole înfăţişează ,,Slujba” şi ,,Acatistul” Sfântului Iosif reproduse din: Mineiul pe Septembrie. Pentru rânduiala ,,Acatistului” ne-am folosit de textul original aşa cum a fost el aprobat în şedinţa Sfântului Sinod nr. 413 ̸ 1956 şi publicat în revista mitropolitană. Ultimul capitol intitulat ,,Iconografie” ilustrează câteva reprezentări ale Sfântului din cele mai vechi şi până astăzi.

3

În ceea ce priveşte capitolele de slujbă bisericească ne-am permis să facem două completări: prima în ceea ce priveşte textul Paremiilor care a fost preluat după versiunea Anania a Sfintei Scripturi şi a doua este înlocuirea substantivului ,,Slavă” cu ,,Mărire” din ritualul slujbelor.

Cel din urmă adaos a fost făcut din pricina uzitării termenului de ,,Mărire” nu doar în Banat, ci în întregul trecut al cărţii de cult bisericeşti. Molitfelnicul de la Târgovişte, ediţiile următoare de la Bucureşti (1729), Buzău şi Râmnic (1747) folosesc ,,mărire” şi nu ,,slavă”. Prezenţa şi a cuvântului ,,Slavă” în textul cărţii de cult are o explicaţie şi anume aceea că aceasta ,,nu înseamnă întotdeauna o traducere românească a originalului grecesc sau a textului slav, ci o menţinere a cuvântului slavon ‹‹Slava›› care era înţeles de români”. (Niculae M. Popescu, ,,Slavă sau mărire? Diortosind Molitfelnicul”, în rev. ,,Biserica Ortodoxă Română”, 1937, nr. 7-10, p. 494).

Aceeaşi situaţie a traducerii ,,mărire” şi nu ,,slavă” este întâlnită nu doar în ediţiile cărţilor de cult din Ardeal, cât şi din vechiul Regat, un exemplu concludent îl reprezintă Molitfelnicul (1848) tipărit la Mănăstirea Neamţ, reprodus după ediţia de la Buzău din 1835, ,,având Mărire peste tot, iar Slavă numai în tipicul Canoanelor şi de două ori la începutul cărţii”. (Nicolae M. Popescu, ,,art. cit”., p. 494). Sub influenţa Trebnicului de la Chişinău din 1908, substantivul ,,Mărire” a fost înlocuit cu ,,Slavă” în cărţile de cult editate de Sfântul Sinod până în 1937 când la o nouă diortosire (îndreptare a textului), termenul ,,Mărire” a fost reaşezat la locul cuvenit acestuia. Deci, cuvântul ,,mărire” este unul românesc de la latinescul ,,maris” îl avem pe

4

,,mare”, am derivat verbul ,,a mări” cu sufixul ,,i”. ,,Mărire” e infinitivul lung.

Chiar dacă astăzi este înlocuit cu ,,slavă”, ,,mărirea” care revelează: atotputernicie, strălucire, măreţie (a Divinităţii), putere, cinste, aşa cum este ea tălmăcită de cercetători fără părtinire (Iorgu Iordan, Al. Graur, Ion Coteanu). Cuvântul a rămas şi în cărţile de ritual editate de Patriarhie după 1948.

În Slujba Sfântului Iosif am identificat şi apoi notat locurile în care Domnul este preamărit, Născătoarea de Dumnezeu este mărită, prăznuirea este mărită, ş. a. (1984).

Am folosit aceeaşi argumentare ca cea consemnată de Părintele Academician Niculae M. Popescu, cea a vechimii termenului de ,,mărire”, a folosirii acestuia în traducerile lor de Sfântul Ierarh Antim Ivireanul (comemorat de Patriarhie cu prilejul împlinirii a 300 de ani de la martiriu, †1716) şi Damaschin Dascălu (†1725).

Ultima mărturie a învăţatului profesor de teologie este înfăţişarea unui argument luat din Titu Maiorescu: ,,Se înţelege de la sine că acolo unde pe lângă cuvântul slavon există un cuvânt român, acesta trebuie menţinut şi acela depărtat. Vom zice dar ‹‹binecuvântare›› şi nu ‹‹blagoslovenie››”. (Critice, I, edit. 1931).

Principalele noţiuni de credinţă: Dumnezeu, sărbătoare, Duminică, biserică, sfânt, calendar etc. sunt de origine latină şi doar cele care vizează organizarea bisericească au pătruns în limba română mai târziu pe filieră slavă. (Cf. Valentin Bugariu, Istorie şi semn religios, Editura Sitech, Craiova, 2014, p. 42-44 şi urm.).

În încheiere aducem mulţumiri: prof. Eghita Pop de la Biblioteca Episcopiei Caransebeşului, Cercet. Dr. Adrian Magina de la Muzeul Banatului Montan din Reşiţa pentru

5

volumele şi articolele puse la dispoziţie precum şi prof. Hilde Germer, de la Şcoala Gimnazială din Birda, măicuţei Evghenia Stancovici de la Mănăstirea Sfântul Gheorghe şi părintelui Iliia Pavlovici Pătruţ de la parohia Maşloc pentru traducerile din maghiară şi sârbă.

Autorul

6

Viaţa Sfântului Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş - ocrotitorul Banatului. 60 de ani de la

canonizare

Canonizarea La 28 februarie 1950 din iniţiativa patriarhului Justinian

Marina, Sfântul Sinod a hotărât canonizarea mai multor sfinţi români:

1. Se vor cinsti în întreaga Biserică Ortodoxă Română următorii sfinţi, care s-au bucurat până acum de o cinstire locală: Sfânta Cuvioasă Parascheva (14 noiembrie); Sfântul Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava (2 iunie); Sfânta Muceniţă Filofteia de la Argeş (7 decembrie); Cuviosul Dimitrie cel Nou (Basarabov) la 27 octombrie; Cuviosul Grigore Decapolitul (20 noiembrie); Cuviosul Nicodim cel Sfinţit (26 decembrie).

2. Sfântul Ioan al Olteniei (cunoscut sub numele de Ioan Valahul), pe 12 mai.

3. Se vor bucura de o venerare locală mucenicii mărturisitori ai dreptei credinţe şi cuvioşii români: Mitropolitul Sava Brancovici, ieromonahul Visarion Sarai din Ardeal; Mitropolitul Ilie Iorest, ieromonahul Sofronie de la Cioara; ţăranul Nicolae Oprea din Ardeal; Cuvioşii Ierarhi: Calinic cel Sfânt de la Cernica; Ioan de la Râşca şi Cuviosul Iosif cel Nou de la Partoş.

7

Slujbele de canonizare s-au săvârşit în anul 1955, cu o singură excepţie şi anume slujba de canonizare a Sfântului Iosif cel Nou de la Partoş, ocrotitorul Banatului care a fost oficiată în anul 1956, la 300 de ani de la adormirea Cuviosului Iosif, Mitropolitul Timişoarei.

Pentru ducerea la împlinire a acestei hotărâri sinodale, Înaltpreasfinţitul Vasile Lăzărescu a făcut primele demersuri pentru aprobarea deshumării, întocmirea Procesului Verbal şi slujbele religioase săvârşite cu acest prilej. A fost obţinută aprobarea Centrului Antiepidemic Regional din Timişoara (cu adresa nr. 3253 din 30 august 1956) care admis ,,exhumarea, transportarea şi reînhumarea osemintelor Sfântului Iosif cel Nou din mănăstirea Partoş în Catedrala din Timişoara, pe data de 8 septembrie 1956”. Înaltpreasfinţitul Mitropolit Vasile a dat dispoziţii pentru executarea actului deshumării osemintelor Sf. Iosif, cu respectarea prescripţiilor rituale, statornicite în proiectul de ceremonial, întocmit de Comisia instituită de Sf. Sinod (compusă din P. S. Episcop Antim Târgovişteanul, vicar patriarhal, preşedinte delegat, PP. CC. Pr. Prof. Liviu Stan şi Pr. Prof. Dr. Ene Branişte, membri şi Pr. consilier Dr. Gheorghe Soare, secretar, din care au făcut parte, ca delegaţi ai Sf. Arhiepiscopii a Timişoarei, şi PP. CC. Dr. Gheorghe Cotoşman, vicar arhiepiscopesc şi Dr. Marcu Bănescu, consilier administrativ)1. 1 Gheorghe Cotoşman, ,,Canonizarea Mitropolitului Iosif II al Timişorii (1650-1656). Proclamarea solemnă a canonizării. Marile festivităţi religioase de la Timişoara. Aniversarea a 10 ani de la sfinţirea Catedralei Mitropoliei Banatului”, în rev. ,,Mitropolia Banatului”, an VI, nr. 10-12, 1956, p. 29. (Se va prescurta în continuare ,,Canonizarea Mitropolitului Iosif…”.

8

Primele acţiuni de deshumare a Sfântului Iosif au fost realizate în 25 şi 31 mai 1955 în prezenţa Înaltpreasfinţitului Mitropolit Vasile a PP. CC. Vicar Dr. Gheorghe Cotoşman, consilier Dr. Marcu Bănescu, protopop Porfir Crisciu, preot Ioan B. Mureşianu, ieromonah Nectarie Pintilie, monahia Fervonia Comănac şi a mare mulţime de credincioşi, constatându-se ,,existenţa moaştelor Sfântului Iosif, răspânditoare de bun şi plăcut miros”2.

În 6 septembrie 1956 în prezenţa C. Prot. Marcu Bănescu, consilier eparhial, a protosinghelului Ieronim Balintoni, exarh al mănăstirilor din Banat, protopopului Porfir Crisciu al Ciacovei, preotului Tiberiu Mărgineanţu, administratorul Catedaralei din Timişoara, a stareţilor de la Săraca şi Partoş şi al preoţilor din Denta, Banloc, Obad, Petroman, diaconi şi epitropi catedrali, mulţime de credincioşi a fost realizată deshumarea Cuviosului Iosif. Din ,,Procesul-Verbal” întocmit cu acest prilej aflăm următoarele: ,,La nivelul moaştelor s-au găsit rămăşiţa unui piron de fier, lung de 11 cm., măcinat de vreme, cu urme din lemnul sicriului, din care nu s-a păstrat nimic, iar în regiunea pieptului, un rest de metal oxidat cu urme de decor, lung de 3 cm. şi lat de 5 mm. probabil braţul unei cruci.

Osemintele ce nu au fost clintite, pe deplin păstrate, până în cele mai mici amănunţimi şi arătând o fiinţă de statură potrivită, în lungime de 165 cm., au fost acoperite cu giulgi curat, - rămânând aici în rugăciune şi priveghere, cinstiţii ieromonahi”3.

2 Gheorghe Cotoşman, ,,Canonizarea Mitropolitului Iosif…”, p. 27. 3 Gheorghe Cotoşman, ,,art. cit…”, p. 36.

9

La 6, 7, 8 septembrie 1956 au fost oficiate slujbe religioase în prezenţa Mitropolitului Vasile care ,,a vegheat toată noaptea, - cea din 6 sept. n. n. - alături de călugări, preoţi şi credincioşi, preamărind în cântări de laudă, în rugăciuni şi în meditaţie adâncă. Pe marele şi Sfântul său înaintaş din măritul Scaun mitropolitan al Timişoarei, la care, după trei secole, se pregăteşte a se reîntoarce”4. Pe 8 septembrie la orele 830 a fost oficiată Sfânta Liturghie în faţa mormântului proaspăt deschis, unde se aflau moaştele Sfântului Iosif. După terminarea Sfintei Liturghii, Înaltpreasfinţitul Mitropolit Vasile, ajutat de Preacuviosul Protos. Ieronim Balintoni, înveşmântaţi cu toate odăjdiile, au început să scoată, cu toată pietatea, sfintele oseminte binemirositoare din mormânt şi să le aşeze, în aceeaşi poziţie, în racla provizorie, confecţionată din lemn de brad la Timişoara5.

După rostirea rugăciunii de călătorie, camionul Mitropoliei în care a fost aşezat trupul Sf. Iosif a fost pus în mişcare la orele 1400. În Timişoara moaştele au fost aşteptate de credincioşi între care cronica evenimentului i-a consemnat pe Preasfinţitul Episcop pensionar Policarp Moruşca şi P. C. Pr. dr. Ştefan Lupşa, profesor la Institutul de Grad Universitar din Sibiu.

Solemnităţile de canonizare au fost organizate la Timişoara în 6, 7 şi 8 octombrie 1956. La acestea au participat: Preafericitul Patriarh Justinian, Înaltpreasfinţi- tul Iustin Moisescu al Ardealului, Înaltpreasfinţitul Firmilian Marin al Olteniei, Înaltpreasfinţitul Vasile,

4 Gheorghe Cotoşman, ,,art. cit”., p. 37. 5 ,,Art. cit”., p. 37-38.

10

Preasfinţiţii Episcopi: Nicolae Colan al Clujului, Iosif Gafton al Râmnicului şi Argeşului, Valerian Zaharia al Oradiei, Andrei Moldovan al Americii, Teofil Herineanu al Romanului şi Huşilor, Antim Târgovişteanul şi Teoctist Botoşăneanul, episcopi-vicari patriarhali. Au mai fost prezenţi la acest eveniment: PP. CC. Ioan Gagiu, directorul Administraţiei patriarhale, Pr. Prof. Dr. Ioan Coman, rectorul Institutului Teologic de grad Universitar din Bucureşti, Traian Belaşcu, vicarul Arhiepiscopiei Sibiului, dr. Gheorghe Liţiu, vicarul Episcopiei Aradului.

Cu acest prilej istoricul Gheorghe Cotoşman, în două rânduri în 6 şi 8 octombrie în cadrul Sfintei Liturghii la priceasnă a rostit cuvinte de învăţătură din viaţa Sfântului Iosif aşa cum a fost ea consemnată de Damaschin Udra şi egumenul Nichifor al Partoşului. Aceste mărturii deşi puse la îndoială de unii cercetători, constituie, până acum singurele însemnări biografice despre viaţa Sfântului, pe baza cărora Biserica Ortodoxă Română i-a întocmit slujba şi l-a canonizat6.

Sâmbătă 6 octombrie s-a întrunit Sfântul Sinod la reşedinţa mitropolitană din Timişoara pentru proclamarea canonizării. PP. CC. Vicari Gheorghe Cotoşman şi Gheorghe Liţiu au adus, icoana Sfântului Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş, executată în ulei pe placaj în mărime naturală de prof. Anastase Demian, pictorul catedralei.

6 Ştefan Toma, ,,Date noi referitoare la viaţa şi cultul Sfântului Iosif cel Nou de la Partoş”, în vol. Slujitor al Bisericii şi al neamului Pr. Prof. Mircea Păcurariu la 70 de ani, Editura Renaşterea, Cluj-Napoca, 2002, p. 431. (Se va prescurta în continuare ,,Date noi referitoare la viaţa şi cultul Sfântului Iosif…).

11

Înaltpreasfinţitul Mitropolit Vasile a citit Tomosul de canonizare care glăsuia: ,,Hotărâm împreună cu Duhul Sfânt, ca de acum înainte, Părintele nostru Iosif, să se numere cu sfinţii şi să se cinstească cu toată cuviinţa în rândul sfinţilor Ierarhi, în cuprinsul Mitropoliei Banatului, cu numele de Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş.

Drept zi de prăznuire a Sfântului Ierarh Iosif cel Nou, aşezăm ziua de 15 septembrie şi orânduim ca numele lui să fie trecut în Sinaxar şi în calendarul bisericesc, la ziua arătată”7.

Tomosul canonizării a fost citit de Preafericitul Patriarh Justinian, duminică 7 octombrie la Sfânta Liturghie. La priceasnă panegiricul a fost rostit de Mitropolitul Vasile: ,,…Încercând să înşiruim pe Sfântul Iosif cel Nou în ceata sfinţilor români, cu toată smerenia ni-am îngăduit să credem că aducerea sfintelor sale oseminte în Catedrala noastră mitropolitană şi aşezarea lor spre cinstire evlaviei sufletului bănăţean creştin, tocmai la împlinirea a zece ani de la târnosirea acestui sfânt locaş, nu este o coincidenţă întâmplătoare. Bunul Dumnezeu, care a ajutat poporul nostru dreptcredincios din Banat, să ridice, din dărnicia sa şi cu ajutor acordat cu multă solicitudine de Conducătorii Ţării noastre, acest sfânt locaş, învrednicindu-ne să adăugăm astăzi la podoaba materială a catedralei noastre podoaba nevestejită a sfinţeniei unui din întâistătătorii din trecut ai Mitropoliei noastre, cu existenţă milenară, ne prilejuieşte nouă tuturor, slujitorilor şi credincioşilor Bisericii bănăţene, luarea de îndemnuri şi hotărâri pentru sporirea credinţei şi adâncirea vieţii noastre creştineşti, după pilda Sfântului, 7 Gheorghe Cotoşman, Canonizarea Mitropolitului Iosif…”, p. 76.

12

mereu prezent între noi cu duhul, cu darul de nestricăciune şi făcător de minuni al cinstitelor sale moaşte, ca şi cu frumuseţea sfinţeniei sale cereşti. Această prezenţă sfântă, cu darul de a spori credinţa şi virtutea noastră va fi o mărturie a vechimei Mitropoliei noastre, restaurată acum zece ani, o solire către ceruri, ocrotitoare a permanenţei ei pe aceste meleaguri pentru sfinţirea şi mântuirea celor ce, cu credinţă şi cu cucernicie, se adună între sfinţitele ei ziduri şi în preajma raclei lui izvorâtoare de daruri…”8.

Trupul Sf. Iosif a fost spălat cu toată pietatea de Înaltpreasfinţitul Mitropolit Iustin. După aceasta, osemintele au fost aşezate în racla confecţionată de sculptorul Grigore Dumitrescu din Bucureşti din lemn de palisandru, tisă şi lămâi9. Pe capac este sculptat în lemn de lămăi, chipul Sfântului Ierarh Iosif cel Nou mort, înveşmântat în toate odăjdiile arhiereşti, purtând mitra pe cap, în mâna dreaptă având cârja, iar în stânga metaniile. Faţa capacului unde este chipul Sfântului, e acoperit cu cristal, fixat cu o baghetă cu oţel argintat. Pe spaţiul liber, în formă de sul desfăcut, de sub picioarele Sfântului Iosif, este săpată în lemnul de lămâi, următoarea inscripţie: În anul 1956 cu binecuvântarea Preafericitului Patriarh Justinian şi din porunca Î. P. Sf. Mitropolit Vasile al Timişoarei…”10. Racla din lemn de brad provizorie, şi prosoapele care au şters

8 Gheorghe Cotoşman, ,,art. cit”., p. . 93-94. 9 Racla are următoarele dimensiuni: Lungime 137 cm., Lungimea împreună cu capac 146 cm., lăţimea raclei 37, 5 cm., cu capac 50 cm., înălţimea raclei 30 cm., cu capac şi soclu 45, 5 cm. după Gh. Cotoşman, ,,art. cit”., p. 55. 10 ,,Art. cit”., p. 55-56.

13

osemintele arse în prealabil, iar cenuşa a fost depusă în mormântul de la Partoş.

Izvoare şi lucrări despre Sfântul Iosif cel Nou.

Dezvoltarea cultului Asemănătoare ca importanţă cu Vita Sancti Gerardi,

Viaţa Sfântului Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş este pentru ortodocşii din Banat o pagină de lumină în viaţa destul de zbuciumată de sub stăpânirea turcească11.

Izvoarele ortodoxe sunt, poate, cele mai sărace în informaţii. Nu există nicio cronică redactată în mediul ortodox din Banatul secolelor XVI-XVII şi niciun act oficial emis de reprezentanţii Bisericii12. Acest fapt ar avea o explicaţie în stăpânirea Banatului de către turci, puţinele înscrisuri care au supravieţuit epocii au dispărut sub administraţia habsburgică, noii stăpâni ai provinciei nu au avut nici interesul şi nici curiozitatea de a păstra documente din trecut. De aceea toate izvoarele legate de viaţa Sf. Iosif sunt manuscrise şi însemnări pe cărţi de cult păstrate în mănăstiri.

11 Gheorghe Cotoşman, ,,Izvoarele românilor bănăţeni: Viaţa Sfântului Ierarh Iosif cel Nou Mitropolitul Timişorii (1650-1656)”, în rev. ,,Mitropolia Banatului”, anul VI, nr. 7-9, 1956, p. 22. (Se va prescurta în continuare: ,,Izvoarele românilor bănăţeni: Viaţa Sfântului Ierarh Iosif cel Nou…”). 12 Adrian Magina, De la excludere la coabitare. Biserici tradiţionale, Reforma şi Islam în Banat (1500-1700), Editura Academia Română- Centrul de Studii Transilvane, Cluj-Napoca, 2011, p. 16. (Se va prescurta în continuare De la excludere la coabitare…).

14

Cea dintâi lucrare care istoriseşte viaţa sfântului Banatului o datorăm dascălului Damaschin Udra13 de la Şcoala grămăticească din Mănăstirea Sf. Gheorghe din Caransebeş. Ucenic al Sf. Iosif, deci contemporan, a lăsat un manuscris intitulat: Viaţa Sfântului Iosif cel Nou, carele a fost metropolita a Temisvari şi a toată Ţara Banatului (1701).

Biografia Sfântului este precedată de completările în Pomelnicul mitropoliţilor şi episcopilor din Ţara Banatului şi Severinului, scris de acelaşi autor în colaborare cu ieromonahul Ion în 1696.

Damaschin este autorul şi unei însemnări consistente pe foile goale ale unui Minei de la mănăstirea Partoş. Însemnarea aminteşte de cele mai importante momente din viaţa Sfântului Iosif, venirea în Banat, moartea şi înmormântarea lui. 13 Damaschin a fost fiul lui Alecsa Udra, mare cneaz de pe Valea Caraşului. După trei ani de şcoală calvină în Ardeal, unde a fost dus de unchiul său, căpitan în armata prinţului Rakoczi. La vârsta de 17 ani a plecat în ţara nemţească pentru a urma cursurile unei şcoli mai înalte. La Veneţia s-a angajat corăbier. După 10 ani de pribegie, în 1644 a revenit ,,pocăit” acasă. Nu ştim cum dar a plecat la Tismana cu gândul de a se călugări. După o perioadă de 2 ani a plecat la şcoala grecească din Odriu (Adrianopol) unde a învăţat 3 ani ,,devenind bărbat cu mare ştiinţă de carte şi cu multă învăţătură, fiind cunoscător a 10 limbi”. Prins apoi şi robit de turci la Istambul a fost răscumpărat de tatăl său în urma unei mari sume de bani. La reîntoarcerea către casă a trecut pe la Muntele Athos cu fratele Ilarie. Aici în Mănăstirea Vatoped l-a cunoscut pe Sf. Iosif devenindu-i colaborator apropiat, diacon, secretar şi traducător. După moartea Cuviosului Iosif, Damaschin a ajuns profesor apoi rector al Şcolii grămăticeşti de pe lângă Mănăstirea Sfântul Gheorghe din Caransebeş. (Cf. Sfântul Ierarh Iosif cel Nou. Viaţa, minunile şi acatistul, Editura Agaton, Făgăraş, 2009, p. 10).

15

Aceste însemnări ale dascălului Damaschin au fost completate într-o altă lucrare de Nichifor, egumenul Mănăstirii Partoş: Minunile adică arătările şi tămăduirile cele minunate săvârşite în viaţa lui de s(ântul) Iosif cel Nou care au fost metropolit alu Timişori şi au murit în ast(ă) sf(ântă) mănăstire a Partoşului, cu hram Sf(in)ţi(i) Arh(anngheli) Mihail şi Gavril, şi sau îngropat tot în astă sf(ântă) mănăstire la sf(ântă) Măria Mare ani 1556. Iar la mormântul lui arătări şi tămăduiri s-au săvârşit până în zilele noastre, şi le-am scris prăcum le-am aflat însămnate şi de la bătrâni auzite. (1748). Ambele lucrări, şi Pomelnicul, însoţite de note explicative au fost publicate de preotul profesor Gheorghe Cotoşman14.

În argumentarea păstoririi Sfântului Iosif la Timişoara stă şi o însemnare pe o carte de slujbă, o ,,carte de ceremonii religioase scrisă în limba sârbă-slavonă, păstrată în Mănăstirea Sfântul Gheorghe, aflată iniţial la Partoş în care se citeşte următoarea notă: ,,Această carte este proprietatea mitropolitului Iosif din Timişoara, în 1655”15. Mai târziu, a fost adăugată o a doua menţiune: ,,Care însuşi a părăsit episcopia şi s-a mutat la Partoş, unde a trăit câţiva ani, apoi a trecut la cele veşnice, unde sfinţii dorm”16. Această notiţă

14 Gheorghe Cotoşman, ,,Izvoarele românilor bănăţeni: Viaţa Sfântului Ierarh Iosif cel Nou…”, p. 65-80. 15 Liviu Stan a identificat cartea slavonă de ritual din 1529. (Cf. Sfinţi români, Seria teologică, f. ed., Sibiu, 1945, p. 51). 16 Jenő Szentklaray, A Szerb monostrostoregyhazak Tőrténeti Emlékei Délmagzarszágon, Ed. Kiadja a Magyar Tudománzos Akadémia, Budapest, 1908, p. 59; Grigore N. Popescu, ,,Viaţa Sfântului Iosif cel Nou, Mitropolitul Timişoarei şi a toată Ţara Banatului”, în rev. ,,Biserica Ortodoxă Română”, anul LXXIV, nr. 10-12, 1956, p. 933.

16

a fost făcută pe un Antologhion care a aparţinut Sf. Iosif. După o altă traducere aflăm următoarele: ,,de bună voie pleacă de la scaunul episcopal şi după un an pleacă la Partoş unde este înmormântat”17.

Nicolae Tincu-Velia este cel dintâi care aminteşte de viaţa Sfântului Iosif în Istorioară bisericească politico-naţională a Românilor preste tot, mai ales a celor ortodocşi orientali din Austria.... Sibiu, 1865. Aici în capitolul dedicat istoricului Mitropoliei române a Timişoarei şi al mănăstirilor din Banatul timişan aminteşte de decăderea mănăstirii dar şi de existenţa unui mormânt ,,interesant” cu inscripţia: ,,Sviatitel Iosif novii bivşii Mitropolit Temeşvarskih”18.

Memoria Sf. Iosif până la canonizare şi la primele studii temeinice închinate Sfântului s-a păstrat prin crearea cultului în evlavia ortodoşilor din Partoş şi împrejurimi, apoi din întreg Banatul.

În 1749 un anume Peici care şi-a dorit să devină hangiu a întreprins o călătorie la Ierusalim, la Mormântul Domnului. Înainte de a porni spre destinaţia dorită a donat Mănăstirii Partoş o Evanghelie, luând ca protector al călătoriei pe Sfântul Iosif cel Nou19. Prima icoană a Sfântului a fost pictată în 1782 de către preotul Ştefan Bogoslovici la cererea protopopului Ioan Şuboni, care a dăruit-o Mănăstirii Partoş. 17 Dicţionar biografic sârb, 4, 4-Ka, Novi Sad: Matiţa Srpska, 2003, p. 734. (Se va prescurta în continuare Dicţionar biografic…). 18 Gheorghe Cotoşman, ,,Izvoarele românilor bănăţeni: Viaţa Sfântului Ierarh Iosif cel Nou…”, p. 26. 19 I. D. Suciu, Monografia Mitropoliei Banatului, Editura Mitropoliei Banatului, Timişoara, 1977, p. 96.

17

O mărturie importantă ne-o furnizează preotul Petru Bizeria din Deta. Acesta în anul 1907 student la Institutul Teologic din Caransebeş a întreprins o excursie condusă de prof. Iosif Bălan, considerat de elevul de atunci: ,,bun slavist” la Partoş. După zece ani, în 1927 în luna August a vizitat mănăstirea împreună cu profesorul universitar Ion Simionescu, ,,şi de atunci în fiecare an”. Mormântul atunci nu a mai avut nicio însemnare. ,,De la bătrânii satului am aflat, că aceste inscripţii au fost şterse de oameni ignoranţi pe timpul procesului pentru despărţirea ierarhică dintre românii şi sârbii din Banat, de teama că ar cuprinde date, pe cari le-ar putea utiliza sârbii pentru a-şi sprijini pretenţiile lor”20. Tot părintele Bizeria este cel care a copiat în 1907 troparul sfântului şi apoi împreună cu preotul sârb Teodor Raicici din Soca l-a tradus: ,,Din pruncie cu totul te-ai supus Domnului, cu răgăciunile şi cu ostenelele şi cu postul, pildă făcându-te bunătăţii. Pentru aceasta văzând Dumnezeu nevoinţele sale, arhiereu şi păstor bisericii sale te-a pus. Drept aceea şi după moarte cinstit trupul tău întreg şi nestricat s-a păstrat. Sfinte Iosife, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să dăruiască iertare celor ce cu dragoste săvârşesc sfântă pomenirea ta”21.

Cultul s-a dezvoltat şi datorită minunilor, în afara celor consemnate în viaţa sa, Sfântul Iosif a făcut minuni după moarte. Evenimentele petrecute odată cu deshumarea osemintelor din 1956 ne demonstrează faptul că întregul

20 Petru Bizeria, ,,Sfântul Iosif cel Nou, mitropolitul Timişorii”, în rev. ,,Biserica Ortodoxă Română”, nr. 5, 1930, p. 418. (Se va prescurta în continuare ,,Sfântul Iosif cel Nou…). 21 Petru Bizeria, ,,Sfântul Iosif cel Nou…”, p. 419.

18

convoi care pleca din Partoş şi se îndrepta spre Timişoara a fost însoţit şi de credincioşi cărora Sfântul le ajutase în cumpăna vieţii. Între cei vindecaţi care erau de faţă la acest eveniment amintim pe Ionuţ Beleuţ, Volumia I. Blev, Ruja Vasa Radosav şi Ana Nina Balog, ultima de naţionalitate maghiară22.

Filaret Barbu i-a închinat Sfântului Iosif un oratoriu inspirat din folclorul bănăţean.

În aceeaşi susţinută trudă de a dezveli noi contribuţii ale Sfântului Iosif cel Nou la dezvoltarea Bisericii Ortodoxe din Banat amintim şi studiile şi volumele închinate Sfântului de slujitorii altarelor străbune23, cât şi contribuţii ale cercetătorilor români24, italieni25 şi sârbi26.

22 Gheorghe Cotoşman, ,,Canonizarea Mitropolitului Iosif…”, p. 38-39. 23 Gheorghe Cotoşman, Sfântul Iosif cel Nou Mitropolitul Timişorii şi a toată Ţara Banatului. Trei sute de ani de la moartea lui, f. ed., Timişoara, 1956; ,,De la Iancu Huniade Corvinul la Sfântul Iosif cel Nou”, în ,,Mitropolia Banatului”, anul VI, nr. 7-9, 1956; Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1980; † Timotei Seviciu, ,,Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş”, în vol. Sfinţi români şi apărători ai legii strămoşeşti, Editura Institutului Binlic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1987; Sfântul Iosif cel Nou de la Partoş, ocrotitorul Banatului, Editura Arhiepiscopiei, Timişoara, 1994; Ioanichie Bălan, Sfintele moaşte din România, Roman, 1999; Marius Florescu, Adrian Carebia, Viaţa, slujba şi acatistul Sfântului Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş, Editura Învierea, Timişoara, 2006; †Lucian Mic, Sfântul Iosif cel Nou de la Partoş: 350 de ani de la trecerea în veşnicie, Editura Diecezană, Caransebeş, 2006; Petrică Zamela, Mitropolitul Vasile Lăzarescu al Banatului (1894-1969). Monografie istorică, Editura Universităţii din Oradea, Oradea, 2011; Mircea Păcurariu, Sfinţi daco-romani şi români, Editura Basilica, Bucureşti, 2013; Vasile Muntean, ,,Sfântul Iosif cel Nou de la Partoş - anii de păstorire”, în rev.

19

În dezvoltarea evlaviei credincioşilor stă şi dorinţa Înaltpreasfinţitului Nicolae Corneanu exprimată omologului de la Sibiu, Înaltpreasfinţitul Mitropolit Antonie Plămădeală de a efectua cercetări asupra sacosului arhieresc care ar fi aparţinut Sfântului Iosif şi care se află şi astăzi la Mănăstirea Sâmbăta de Sus. Mitropolitul Antonie a adus specialişti de la Muzeul Brukenthal din Sibiu pentru a da un verdict asupra veşmântului liturgic. Concluzia acestora a

,,Altarul Banatului, nr. 10-12, 2013; Varlaam Almăjanu, ,,Sfântul Iosif cel Nou de la Partoş - model de sfinţenie” în vol. Arhiepiscopia Timişoarei, Din lumina Învierii, Editura Partoş, Timişoara ̸ Editura Astra Museum, Sibiu, 2015. 24 Theodor N. Trâpcea, ,,Din viaţa religioasă a românilor în timpul stăpânirii otomane (1552-1716)”, în rev. ,,Mitropolia Banatului”, anul XXVII, nr. 7-9, 1977; Vicenţiu Curelaru, Ştefan Toma, ,,Sfântul Iosif cel Nou, o importantă prezenţă atonită în ţinutul Timişoarei”, anul XII (LI), nr. 7-9, 2001; Ioan Haţegan, Prin Timişoara de odinioară, I. De la începuturi până la 1716, Editura Banatul, Timişoara, 2006; Cristina Feneşan, Cultura otomană a Vilayetului Timişoara (1552 – 1716), ediţia a II-revăzută, Editura de Vest, Timişoara, 2006. 25 Mario Ruffini, ,,Una sancta della Chiesa Ortossa Romeno: San Giuseppe Nouovo di Partos, Metropolita di Timisoara, în rev. ,,Oikoumenikon”, 4, 1996. 26 Radmila Triċkvoviċ, ,,Biserica Sârbă la mijlocul secolului al XVII” în ,,Analele CCCXX Academiei Sârbe de Ştiinţe şi Artă, Secţia ştiinţe istorice, nr. 2, 1980; Miroslav Timotijevic, ,,Postovanje temisvarskgg metropolita Iosiffa Novog u baraknoj zvanicnoj i narodnoj poboznasti kaplavacke mitropolije” în ,,Actele Simpozionului ‹‹Banatul iugoslav -trecut istoric şi cultural››, Novi Sad, 6 noiembrie 1999, Editura Fundaţiei Române de Etnografie şi Folclor din Voivodina, Novi Sad, 2000.

20

fost că sacosul aparţine secolului al XVII-lea şi este de factură veneţiană27.

Cultul Sfântului Iosif cel Nou a pătruns şi în străinătate. Astfel Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Sârbe în şedinţa din 14-27 mai 1965 l-a trecut în rândul sfinţilor alături de Eustaţie al II-lea şi Rafail Bănăţeanul. În anul 2001 s-a întocmit în Mănăstirea Simonos-Petras (Athos), în limba greacă, slujba Sfântului Iosif. Extrem de importantă pentru temelia acestui cult este şi corespondenţa dintre Înalt- preasfinţitul Mitropolit Nicolae Corneanu şi egumenul Mănăstirii Simonos-Petras, arhimandritul Elisei, care a avut drept urmare trimiterea unor părticele din moaştele Sfântului Iosif cel Nou pentru Mănăstire28.

Viaţa Sfântului Iosif şi Banatul Cu vechi atestări documentare, viaţa bisericească a

românilor ortodocşi din Banat a cunoscut de-a lungul vremii suişuri şi coborâşuri din pricina stăpânirii străine asupra locului dar cu toate acestea sunt consemnaţi: ierarhi care au condus viaţa eparhiei, mănăstiri şi biserici. În prima jumătate a secolului al XVI-lea au început să apară şi primele elemente legate de organizarea instituţională a Ortodoxiei în Banat, în zona limitrofă a văii Mureşului. Ceva mai târziu în 1557, teritoriul ungar, inclusiv Banatul, a fost integrat în structurile Patriarhiei de Ipek (Peci), devenind parte a Bisericii Ortodoxe Sârbe. Cu siguranţă,

27 Ştefan Toma, ,,Date noi referitoare la viaţa şi cultul Sfântului Iosif…, p. 433. 28 Ştefan Toma, ,,art. cit”., p. 433.

21

putem considera că începând cu secolul al XV-lea ortodoxia bănăţeană a fost circumscrisă arealului controlat de Biserica Sârbă, situaţie ce se va menţine neschimbată până la separaţia ierarhică din secolul al XIX-lea29.

Sfântul Iosif s-a născut în anul 1568 în Raguza (actualul oraş Dubrovnik) din Dalmaţia care s-a aflat între 1420-1797 sub ocupaţie veneţiană. Sfântul provenea din familia Fusco, tătăl Giovanni a fost corăbier ocupându-se cu transportul produselor comerciale atât de necesare negustorilor care deţineau prăvălii în vremea aceea. Mama, Ecaterina fusese ,,ortodoxă evlavioasă”, deci practicantă a ceremoniilor religioase publice. La vârsta de 12 ani, tatăl, Giovanni a pierit pe mare. Nemaiavând alte rudenii, mama originară din insula Limnos din vecinătatea Muntelui Athos a plecat la fratele ei în Ohrida. Aici tânărul Iacob a studiat mai mult de trei ani, iar apoi a intrat în Mănăstirea Maicii Domnului de aici în grija vărului mamei care era ieromonah. În această mănăstire a petrecut cinci ani de la vârsta de 15 până la 20 de ani30.

De la Ohrida drumul ascultării şi nevoinţelor pentru dobândirea desăvârşirii s-a oprit la Muntele Athos. Aici a

29 Adrian Magina, De la excludere la coabitare…, p. 47; Această situaţie a fost sprijinită de Curtea de la Viena. Astfel prin diploma din 21 august 1690, Leopold I a întins jurisdicţia canonică a patriarhului sârb asupra tuturor credincioşilor de rit ortodox din Imperiul Habsburgic. (Petru Bona, Episcopia Caransebeşului, Editura Marineasa, Timişoara, 2006, p. 55). 30 Vicenţiu Curelaru, Ştefan Toma, ,,Sfântul Iosif cel Nou, o importantă prezenţă atonită în ţinutul Timişoarei”, în rev. ,,Altarul Banatului”, anul XII (LI), nr. 7-9, 2001, p. 16. (Se va prescurta în continuare ,,Sfântul Iosif cel Nou…).

22

intrat în atenţia călugărilor (erau pe atunci 6000 de monahi) prin darul caligrafiei. Pentru copierea manuscriselor a trecut prin mănăstirile Pantocrator, Hilindar, Xiropotamu şi în final la Vatoped. În ultima mănăstire a făcut şi primele minuni ,,vindecându-i pe mulţi monahi de neputinţele lor, rugându-se şi atingându-i cu mâna dreaptă pe creştetul lor”31. Pentru o perioadă de şase ani a condus Mănăstirea Sfântului Ştefan din Adrianopol ca egumen apoi s-a reîntors la Athos stabilindu-se la Mănăstirea Cutlumuş ca egumen apoi la Vatoped. În muzeul Mănăstirii Cutlumuş se păstrează până astăzi o icoană în stil bizantin care-l înfăţişează pe Sf. Iosif.

Pentru viaţa curată, calităţile duhovniceşti şi darul facerii de minuni a fost ales ca mitropolit la Timişoara. Aici a păstorit zece ani pe credincioşii ortodocşi de aici între 1643-1653. Păstorirea sa a fost întreruptă de prezenţa a doi intruşi Teodor şi Sevastian în anii 1643-1644 şi 164732.

Înainte de a prezenta venirea Sfântul Iosif în Banat, întronizarea şi minunile săvârşite aici ne vom opri la aceste perioade de întrerupere a păstoririi şi numirea de către Patriarhia din Ipek a doi mitropoliţi cu toate că actele oficiale (Beratul Porţii) îl socotea pe Sfântul Iosif ,,legitimul mitropolit”33.

31 Vicenţiu Curelaru, Ştefan Toma, ,,Sfântul Iosif cel Nou…”, p. 18. 32 Vasile Muntean, ,,Sfântul Iosif cel Nou de la Partoş-anii de păstorire”, în rev. ,,Altarul Banatului”, nr. 10-12, 2013, p. 135. 33 Radmila Triċkvoviċ, ,,Biserica Sârbă la mijlocul secolului al XVII” în ,,Analele CCCXX Academiei Sârbe de Ştiinţe şi Artă, Secţia ştiinţe istorice, nr. 2, 1980, p. 65. Se va prescurta în continuare ,,Biserica Sârbă…”.

23

Patriarhia de Ipek a fost înfiinţată în 1557 în urma intervenţiei marelui vizir Sokollu Mehmed Paşa, de origine bosniac, iar primul ierarh a fost Macarie, fratele vizirului. Macarie a fost stareţ la Hilindar. Patriarhul împreună cu mitropoliţii din Timişoara şi Vârşeţ au fost mai mulţi numiţi, decât confirmaţi de sultan, printr-un berat, pe care l-au primit de obicei demnitarii otomani, domnii Ţărilor Române şi principii Transilvaniei cu ocazia introducerii lor în funcţia respectivă34.

Patriarhia de care depindea canonic Mitropolia Timişoarei a fost păstorită în timpul acela de Paisie Janevaţ (1614-1647), fost mitropolit de Novo Brdski (1612-1614). Ca patriarh a dus o politică de compromis cu turcii, dorind în primul rând să-şi întărească poziţia ca patriarh.

Din această dorinţă a cochetat cu Biserica Romei primind de la papă prin misionari o mitră arhierească. Episcopii sufragani (deci şi cel de la Timişoara) într-un sinod au dezbătut problema unirii bisericeşti cu Roma, respingând această propunere. Patriarhul a stat între orientali şi occidentali, dorindu-şi în primul rând întărirea poziţiei sale ca întâistătător al ortodocşilor din Imperiu35.

O ipoteză a înlăturării Sfântului Iosif din scaunul mitropolitan ar fi posibil să fie aceasta şi anume

34 Cristina Feneşan, Cultura otomană a Vilayetului Timişoara (1552-1716), ediţia a II-a revăzută, Editura de Vest, Timişoara, 2006, p. 172. (Se va prescuta în continuare Cultura otomană…). 35 Radoslav Gruici, Dicţionarul Bisericii Ortodoxe Sârbe, Institutul de Arte Grafice, BIGZ, coord. Ivan Radulovici, M. R. Slobodan Mileustici, Belgrad, 1993, p. 182; Gioko Slijepcevici, Istoria Bisericii Ortodoxe Sârbe de la botezul sârbilor până în secolul al XVIII-lea, vol. I, BIGZ, Belgrad, 1991.

24

împotrivirea faţă de dorinţa patriarhului de a accepta unirea. Cercetătorii sârbi ai epocii vorbesc despre o ,,rebeliune” a poporului dreptcredincios împotriva Patriarhiei.

Chiar dacă a fost propus de patriarhul Paisie ca mitropolit la Timişoara la propria-i recomandare, în noiembrie 1643 în curs de două săptămâni l-a înlocuit cu Teodor apoi cu Sevastian care fusese în 1643 mitropolit de Budim36. În acest conflict s-a amestecat şi marele vizir, cu siguranţă din considerente pecuniare: dacă prima data s-a plătit pentru alegere 3.000 de aspri, a doua oară suma a fost ridicată la 5.000 de aspri37. Conflictul între patriarhul Paisie şi Sfântul Iosif s-a stins prin moartea celui dintâi, succesorul în scaunul de la Ipek, patriarhul Gavril (1647-1655) l-a reaşezat pe Sfântul Iosif ca mitropolit al Timişoarei.

Primul popas al Sfântului Iosif de la Muntele Athos spre Banat a fost făcut la Dunăre, pe la Palanca pe un pod plutitor. Cronicarul acestui eveniment a fost nimeni altul decât Damaschin Udra, apropiatul colaborator al Sfântului în perioada de la Timişoara. Pentru frumuseţea minunii vom lăsa să curgă la vale vorbele meşteşugite ale cronicii: ,,Atunci, diaconul său, Damaschin, care era împreună cu dânsul, a luat caii de ham şi a încercat să-i facă să treacă Dunărea, însă în zadar, caii tremurau şi spumegau încât conducătorul trăsurii a început să-i înjure şi să-l pomenească pe satana. Atunci a coborât din trăsură Sfântul Iosif, l-a ocărât pe conducătorul trăsurii pentru cuvintele sale şi a luat hamul din mâna lui Damaschin, Sfântul Iosif le-a vorbit calm cailor, care imediat au urcat pe podul plutitor şi au

36 Radmila Triċkvoviċ, ,,Biserica Sârbă…”, p. 130-131. 37 Dicţionar biografic…, p. 734.

25

rămas liniştiţi până au trecut alături. Toţi câţi erau prezenţi s-au minunat şi au căzut înaintea sfântului sărutându-i anteriul, deoarece înţeleseseră că este alesul lui Dumnezeu, de vreme ce şi animalele i s-au supus”38.

Ajuns într-un sat, Şama (Jamu Mare) a fost oprit de o ceată de călăreţi care l-au întors din drum la Vârşeţ pentru a scăpa de chinurile facerii pe o cadână a agăi Ismail din localitate. ,,Iar după aceea sf. Metropolitu nu au mai rostit niciun cuvânt, numai s-au cufundat în rugăciune. Iar când au trecut pră dinaintea haremului caleaşca, cadâna s-au uşurat pră loc, ş-au născut un prunc. Iar aga Ismail au fugit după caleaşcă şi au oprit caleaşca şi au săruta dreapta sf. Metropolitu şi au plâns ca un copil. Iar ăst prunc, născut din tată turc şi mamă creştină, fata chinezului dân Vărădia, după moartea lu tată-să, în încăierarea dă la Panciova, s-au întors cu mumă-sa la Vărădia şi s-au creştinat ş-au mers la sf. mănăstire Vărădia şi s-au călugărit ş-au luat numele dă Gherasie. […] Şi au venit la Caransebeş vlădică şi au fost apărătoriul vajnic alu credinţei şi alu sf. Beserici şi au fost al mai dăstoinic vlădică dreptcredincios dân vremurile alea, apărătoriul şi luptătoriul şi orânduitoriul sf. Beserici ş-al vlădica Săbeşului în ale mai grele vremi…”39. Peste ani acel copil, a fost creştinat şi a devenit episcopul Gherasie (1695-1708)40, cel care a sprijinit activitatea cărturărească a diaconului Damaschin Udra de la Şcoala din Caransebeş.

38 Vicenţiu Curelaru, Ştefan Toma, ,,Sfântul Iosif cel Nou…”, p. 18. 39 Gheorghe Cotoşman, ,,Canonizarea Mitropolitului Iosif…”, p. 49-50. 40 Gheorghe Cotoşman, ,,Izvoarele românilor bănăţeni: Viaţa Sfântului Ierarh Iosif cel Nou…”, p. 41.

26

Sfântul Iosif, potrivit însemnărilor egumenului Nichifor a ajuns la Timişoara la sărbătoarea Sfântului Prooroc Ilie.

Timişoara41 era la 1643 sub stăpânire turcească de 100 de ani. Oraşul era compus din două unităţi administrative: Palanca Mică aflată în faţa Porţii apei, la sud de Castelul Huniazilor, înconjurată de un braţ al râului Timiş, pe care erau aşezate morile de apă ale oraşului. Cea de-a doua suburbie era Palanca Mare numită şi ,,oraşul rascienilor” sau Vlaşca Mahala în care trăiau românii, sârbii şi raguzenii. Potrivit unui document austriac inedit, în cartierele Fabric şi Mehala au existat în vremea stăpânirii otomane comunităţi cu primari şi juzi români. De asemenea, aşezarea topografică a Palăncii Mari nu au putut fi stabilită cu aproximaţie, ca extindere, deoarece suprafaţa sa a oscilat în funcţie de epocă. Cert este faptul că această suburbie, cu populaţie predominant românească, adusă de Iancu de Hunedoara şi Pavel Chinezu, ocupa, în ajunul cuceririi imperiale, chiar mai mult de jumătate din suprafaţa aşezării urbane de la Timişoara42.

Sfântul Iosif a fost hirotonit în 1643 de patriarhul Partenie I ,,cel Bătrân” (cel care dăruise domnitorului Vasile Lupu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva) ca ierarh pentru scaunul episcopal de la Timişoara. În timpul cât a condus Biserica de pe aceste meleaguri a pus rânduială în viaţa bisericească, a hirotonit preoţi, i-a întărit în ortodoxie

41Aici era centrul Paşalâcului, aici rezida paşa (beilerbegul) sub ascultarea căruia se aflau beii din districtele: Timişoara, Cenad, Becicherec, Ciacova, Panciova, Lipova, Moldova şi Orşova. După 1658 şi cei din districtele Lugoj, Sebeş şi Ineu. 42 Cristina Feneşan, Cultura otomană…, p. 168.

27

pe credincioşii bănăţeni43. La 14 noiembrie 1643 a fost ales ierarh al Timişoarei, Sf. Iosif avea atunci 75 de ani. În alegerea sa se pare că un rol l-a avut şi Matei Basarab, domnitorul Ţării Româneşti. Cuvântul său a cântărit greu în balanţa alegerii Cuviosului Iosif în scaunul vlădicesc al Timişoarei44.

Cu prilejul instalării în demnitatea episcopală, Sfântul Iosif a vindecat pe Iovan Capră, olog de 20 de ani. Întronizarea a fost făcută de către beilerbegul Fasli. Din relatările lui Damaschin Udra ştim, că înscăunarea Sfântului Iosif s-a făcut în vechea reşedinţă mitropolitană din cetate, restaurată de paşa Fasli (1648-1650), şi el dalmatin, a fost creştin şi aromân ca noul mitropolit. Probabil că vechea catedrală mitropolitană a fost pe locul bisericii catedrale sârbeşti de astăzi, ctitorită de sârbii şi românii ortodocşi din Timişoara, grupaţi atunci într-o singură comunitate. Din stampele ce s-au păstrat în cursul epocii turceşti (1552-1716) avem informaţia că în Palanca Mare - Vlaşca Mala de azi din Fabricul Timişoarei - a fost o impunătoare catedrală, cu un turn foarte înalt, foarte probabil şi locul reşedinţei eparhiale şi localul şcolii clericale45.

În anul 1652 la sărbătoarea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel a salvat oraşul de un nimicitor incendiu. De la această minune, Sfântul Banatului a rămas în conştiinţa românilor

43 Mircea Păcurariu, Sfinţi daco-romani şi români, Editura Basilica a Patriarhiei Române, Bucureşti, 2013, p. 179-180. 44 Ştefan Toma, ,,Date noi referitoare la viaţa şi cultul Sfântului Iosif…, p. 432. 45 Gheorghe Cotoşman, ,,Canonizarea Mitropolitului Iosif…”, p. 49-50; 52.

28

de astăzi ca Sfânt Protector al Pompierilor (1997)46. Acest incendiu a avut urmări grave: ,,Ş-au ars case şi oameni şi mueri şi cop(i) au murit arşi. Iară atunci sf. Metropolit au eşit în odăjdi(i) din sf. beserecă şi s-au întors cu faţa la foc şi au privit prăpădul, pră care vântul l-au adus acuş către sf. beserică, şi s-au uitat la lumea ce-au năbunit dă spaimă ş-au căzut în genunchi pră treptele beserici(i) şi-au atins ţărâna cu fruntea ş-au stat aşa şi s-au rugat. Iară dă la miazăzi nouri negri s-au văzut atunci nălţându-se şi fulgere au tunat cu grozăvie, iară într-o nimic dă ceas s-au pornit ploaie care nu s-au pomenit d-au curs apele ca la potop ş-au înecat focul ş-au stins tăciuni(i) ş-au spălat toate urmele prăpădului”47.

Acest incendiu a fost posibil şi datorită materialelor folosite la ridicarea caselor, în principal lemnul şi al arhitecturii străzilor. Prin veacul al XVII-lea cunoaştem faptul că fortificarea consta într-o întăritură de pământ cu o palisadă de lemn de stejar. Stând în apă, lemnul se impregna şi devenea ca oţelul. Clădirile (cu mici excepţii) erau construite din lemn şi chirpici, cu unul-două etaje, acoperite cu şindrilă sau olane. Străzile erau înguste, cu un traseu sinos, şi pavate - unele - cu dale de lemn. În oraş lipseau curţile. În periferii existau şi curţi şi grădini48.

46 La Suceava a fost ridicată şi o biserică închinată Sfântului Iosif cel Nou de la Partoş în incinta Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ,,Bucovina” al judeţului Suceava. A apărut şi o Agendă a pompierului cu binecuvântarea Mitropoliei Banatului, Sfântul Iosif cel Nou de la Partoş - icoana din inima pompierilor, ediţia I, 2013, 53 p.. 47 Gheorghe Cotoşman, ,,Canonizarea Mitropolitului Iosif…”, p. 51. 48 Ioan Haţegan, Prin Timişoara de odinioară, I. De la începuturi până la 1716, Editura Banatul, Timişoara, 2006, p. 91; 93-94.

29

La Timişoara Sfântul Iosif a înfiinţat şi o şcoală pentru pregătirea preoţilor. Pe lângă minunile săvârşite, cronica vieţii Sfântului la Timişoara înregistrează şi câteva slujiri arhiereşti atât în oraş, cât şi la Mănăstirea Partoş în 1652 cu prilejul hramului bisericii de aici, Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil. Această slujire într-o localitate mai îndepărtată de oraşul de reşedinţă s-a transformat într-un veritabil pelerinaj religios pentru că la această procesiune au participat peste 1.000 de persoane.

Cu prilejul acestui popas liturgic la Partoş a săvârşit şi minuni, învăţând poporului cui trebuie să I se roage: ,,Nu-mi cereţi mie tămăduire, ci credeţi Tămăduitorului dă oameni, Domnului nostru Iisus Hristos; rugaţi-vă Lui şi vă veţi tămădui”. În urma acestei slujiri aici s-au vindecat 11 ologi49.

În 1653 la 85 de ani, Sf. Ierarh Iosif s-a retras la Mănăstirea Partoş unde s-a nevoit încă trei ani, adormind la Domnul în 1656 la vârsta de 88 de ani. După moarte a săvărşit mai multe minuni consemnate de aghiografia bănăţeană: fata surdă şi mută a lui Ianăş Muică (1658) având şi ,,sminteală la cap”; fata chinezului Ilie Micăuş din Ciacova (1672) ,,beteagă de pleană”50; negustorul Pavel Grecu din Timişoara s-a vindecat de lepră (1685); Ilie Daia şi Gheorghe Avidei din Caransebeş, ologi (1692); 12 bolnavi de ciumă (1703); aga Mustafa din Ciacova (1709) de ologeală.

Sfântul Iosif a adormit în noaptea de 15 august 1956. Se spune că clopotele mănăstirii au început să vestească acest

49 Gheorghe Cotoşman, ,,Canonizarea Mitropolitului Iosif…”, p. 52. 50 Epilepsie.

30

lucru, nefiind trase de mână omenească. La înmormântare au fost episcopii Ioachim al Caransebeşului (1652-1659), Isaac al Vârşeţului (1655-1668) şi Moise al Lipovei (1651-1664).

Potrivit tradiţiei, între 1750-1753 Marcu Muţiu a zidit alături de biserica cea veche, una de zid, ca mulţumire a vindecării fetei lui de Sf. Iosif.

Cultul Sf. Iosif din Mănăstire a început să fie deranjant pentru noii stăpâni ai Banatului. Aşa că din porunca împărătesei Maria Tereza la 16 ianuarie 1777 mănăstirea a fost închisă, călugării trimişi la mănăstirile Sf. Gheorghe (Sângeorz) şi Vodiţa. La mănăstirea Sf. Gheorghe s-a găsit în atari împrejurări un Minei slav care a aparţinut Sfântului Iosif cel Nou cu o notă lămuritoare: ,,Această carte este a mitropolitului Iosif al Timişoarei”.

În 1782 a fost pictată prima icoană a Sfântului de către preotul Ştefan Bogoslovici la cererea protopopului Ioan Şuboni care a dăruit-o Mănăstirii Partoş pentru a fi pusă la mormântul Cuviosului Părinte.

Din păcate nu s-a păstrat in extenso învăţătura Sfântului Părinte al românilor din Banat. Astfel că nu putem formula o doctrină. Totuşi avem consemnate două din învăţăturile taumaturgului ierarh rostite cu prilejul vindecărilor, prima clericilor, identificaţi în persoana protopopului Haralambie din Palanca care l-a ispitit deoarece minunea făcută la Vârşeţ a fost săvârşită asupra unui păgân. Cu acest prilej, Sfântul îl mustră învăţându-l: ,,Dumnezeu unul este în Sfânta Treime prăstă toţi şi nime a cunoaşte căile Lui nu s-a învrednicit, numai ascultare a-I da dator este fiece om, prin

31

gura oricăruia ar vorbi Domnul”51. A doua învăţătură este dată credincioşilor la Mănăstirea Partoşului în 1652 prin care ,,tămăduirea” (vindecarea) vine doar de la Mântuitorul Iisus Hristos.

Concluzii Răsărit pe malurile Dalmaţiei în cetatea Raguzei, înflorit

în Grădina Maicii Domnului de la Athos, a revărsat la deplina maturitate darul credinţei şi al facerii de minuni în cetatea Timişoarei. În vremea păstoririi sale de 10 ani Sf. Iosif a reuşit pe deplin să întărească pe credincioşii ortodocşi în credinţa tare, în purtarea de grijă a lui Dumnezeu asupra credincioşilor în vremuri ostile pentru dezvoltarea creştinătăţii.

Prin învăţătura şi minunile săvârşit Sfântul Iosif a devenit ocrotitor al tuturor credincioşilor care cad cu credinţă şi cu dragoste la mormântul său, rostesc cu evlavie o rugăciune pentru ei şi pentru lume.

Biografia vieţuirii pământeşti a fost cu greu întocmită, lipsind multe documente din vremea păstoririi. Totuşi şi cu acest handicap vizibil s-a încercat refacerea chipului luminos al Sfântului Ierarh în primul rând prin mărturiile celor care l-au cunoscut: diaconul Damaschin Udra, apoi cuvântul egumenul Nichifor, întocmit pe tradiţia locală şi a unor surse biobliografice consacrate.

Prin vieţuirea sa, prin viaţa curată, prin trăirea isihastă Sfântul Iosif s-a făcut un apărător al Ortodoxiei împotriva

51 Gheorghe Cotoşman, ,,Izvoarele românilor bănăţeni: Viaţa Sfântului Ierarh Iosif cel Nou…”, p. 44.

32

imixtiunilor păgâne dar şi a celor religioase ale apusenilor care prin promisiunea uniatismului au încercat să ofere privilegii care să dezrobească clerul din starea de robie existentă.

Slujirea şi minunile săvârşite stau ca mărturie a sfinţeniei vieţii personale. Sfântul Iosif poate fi luat drept model de fiecare credincios în efortul duhovnicesc spre dobândirea Împărăţiei cerurilor.

33

Text transliterat:

Vieaţa Sfântului Iosif cel Nou carele a fost metropolita a Temesvari şi a to(a)tă Ţara

Bănatului∗ Prăcum am aflat multe din gura lui, vreme dă 6 ani52, cât

am fost diiacul lui, nainte d-a veni dascăl la Şco(a)la grămăticească53 din Caransăbeş, cerut şi adus dă la sf. mănăstire (a) Partoşului, după moartea metropolitei, care a fost la sf. Măriia Mare, avg(ust) 15, ani 165654. Şi m-o adus preacuviosul ieromonac Ion atunci la Caransăbeş, după ce am stat la îngropăciune cu toţi 3 episcopi55 şi cu lumea cea fără dă număr, venită la înmormântarea sf(în)tului Iosif cel tămăduitor. Şi am văzut cu ochi(i) mei tămăduirile minunate ∗ După Gh. Cotoşman, în rev. ,,Mitropolia Banatului”, anul VI, nr. 7-9, 1956, p. 65-80. 52 Între anii 1650-1656. 53 Întemeiată la anul 1635, de episcopul Partenie II Cărturariul (1626-1638), cu concursul nobililor români şi al chinezilor români din Banatul Caransebeşului şi Lugojului. 54 Este nepotrivire între afirmaţia lui Damaschin Udra şi între cea a egumenului Nichifor, Minuni, p. 1 şi 17, privitor la ziua morţii Sfântului. După Nichifor, Sf. Iosif a fost înmormântat la Sântă Mărie Mare, ziua în care Damaschin afirmă că a murit. Afirmaţia celui din urmă corespunde realităţii. 55Ioanichie (1652-1659) al Caransebeşului; Isachie (1655-1668) al Vârşeţului (de la 1659) şi al Caransebeşului, şi Moise (1651-1664) al Lipovei, de la 1653 şi locţiitor de Mitropolit, - cf. Pomelnicul de la 1696.

34

la mormântul lui, carele şi până azi56 este lăc dă închinare şi leac la to(a)te beteşugurile57, dar mai ales la pleană58 şi de ologeală, dar şi la altele. Iar 6 ani, cât am stat lângă el, dă când m-o lo(a)t lângă el din mânăstirea cea mare a Vatopedului59 şi m-o pus să-l învăţ limba neamului nostru60, pră care a învăţat-o cu darul lui Dumnezeu în 3 luni. Şi când s-o aşezat în scamn61 (la Timişoara) o vorbit pră limba no(a)stră, dă s-o mirat şi paşa Fasli62, carele s-o chemat mai nai(n)te Giacopo şi era dalmatin ca şi sf. Iosif. Eu am văzut blândeţea şi dulceaţa inimi(i) lui, închinată Domnului nostru I(i)sus Hristos şi l-am văzut în fiecare ceas luptându-se pântru besereca no(a)stră ca atleta lui Hristos şi orânduind trebile popilor şi mai ales rânduială punând la to(a)te mânăstiri(le)63, şi cu turci(i) căutând bună pace prântru a căpăta îngăduinţă prântru înnoit şi zidit beserici şi cu adevărat şi paşa Emir64 şi urmaşul la Surrnasen65, d-o fost om aspru şi nă-ngăduitor, dar tot nu s-o legat dă metropolita şi dă rându(i)elile lui besericeşti. (p. 1).

56 Adică până la anul 1701, când scrie: Viaţa Sf. Iosif. 57 Bolile, ung. Beteg = boală. 58 Epilepsie. 59 Întemeiată în sec. X, cf. Dr. Teodor Bodogae, Ajutoarele româneşti la mânăstirile din Sfântul munte Athos, Sibiu, 1941, p. 111-129. 60 Dialectul daco-român. 61 Scaun-tronul mitropolitan. 62 Guvernează paşalâcul Timişoarei între anii 1648-1650, - cf. Borovszky Samu, Temes vármegye, Budapest, f. a., p. 348. 63 De la Partoş, Sângeorz, Mesici, Stredişte, Şemliug, Vărădia, Oraviţa sau Ciclova, Cusici, Baziaş, Voiloviţa, Zlatiţa, Isău sau Bezdin, Hodoş-Bodrog, Lipova, Lugoj, Căvăran sau Caransebeş, Mrăcunea, Vodiţa etc. 64 Guvernează în cursul anului 1653. 65 Paşă-beglerbeg între anii 1653-1655.

35

Metropolita Iosif s-a născut în cetatea Raguzei66 la an 1568, din părinţi cu stare bună. Tatăl său, Giovani Fusco, o fost corăbier pră corabia sa, iar muma lui Catarina67, o fost din i(n)sula Lemnos68. Tatăl lui o fost om aspru şi tot pră drumuri. Fiul o crescut numai cu mumă-sa, care a fost dreptcredincio(a)să69, şi de copil mic l-o învăţat a iubi pră D(o)mn(u)l I(i)sus. Când Giacomo70, cum a fost botezat la născare, o fost de 12 ani, tată-so o fost prins dă o mare vijolie şi s-o înecat cu corabie cu tot. Atunci mumă-sa, n-având neamuri în Raguzia, s-o mutat cu copilu, la fratele ei, carele mare neguţător era în Ohrida71. Acolo copilul o mărs la şco(a)lă până la 15 ani. Iar dă mic arătându-se cu dragoste prântru beserecă şi cele sfinte, cu învoirea mumei lui o fost lo(a)t dă vărul ei, carele era ieromonac în sf(ân)ta şi marea mănăstire a Maic(i) Preciste din Ohrida. Acolo a stat el şi a învăţat 5 ani, apoi a plecat cu fratele Nicodim la mânăstirea

66 Cf. N. A. Constantinescu, Despre Morlachi, în Lui Nicolae Iorga Omagiu, 1871-5 ̸ 18 iunie 1921, Craiova, 1921, p. 79-86; Silviu Dragomir, Vlahii şi morlacii, Cluj, 1921. 67 În Banat şi azi se zice aşa Ecaterinei. 68 Lemnos, Lemni, Stalimene, insulă turcă în marea Egee, la sud-est de peninsula Calcidica (cu m. Athos), locuită mai ales de greci şi macedo-români. Capitala insulei: Kastro. 69 Ortodoxă. 70 Iacov. 71 Centru românesc la margina lacului, cu acelaşi nume. Sediul Arhiepiscopiei autocefale bulgare, reorganizată, prin decretele împăratului Vasile II Bulgaroctonul, de la anul 1020, - cf. Ralli şi Potli, Sintagma, Athena, 1855, p. 266-269. Jurisdicţia ei este supusă şi Episcopia Timişului (de la Morisena-Cenad), cf. Moravcsik Gyula, Bizánc és a magyarság, Budapest, 1953, p. 53.

36

Stetagora72, acolo o fost tuns întru călugărie, primind nume(le) Iosif, iar prăstă doi ani o căpătat harul preoţiei. Multă învăţătură o astrâns în ani(i) cât o stat la acea mănăstire, şi mai ales s(c)ria frumos şi era tare căutat prântru (p. 2) asta. Şi vestea lui ajungând la urechile mai marilor, a fost chemat la lavra cea mare a sfântului Atanasie73 din Athos. Acolo a hălăduit în viaţă fără dă prihană, în rugăciuni şi posturi şi în muncă, mulţi ani, sălăşluind pră rând la sf(intele) mânăstiri a Pantocratorului74, Hilindar75, Kseropotam76 şi mai la urmă a Vatopedului77. Iar tot aici i s-au arătat întâiele semne de 72 Sfântul munte Athos-pe slavoneşte. 73 Zidită în colţul sud-estic al peninsulei, în sec. X-lea, de Sf. Atanasie Athonitul. Între ctitorii ei se numără şi voievozii Moldovei, cf. Dr. Teodor Bodogae, Ajutoarele româneşti la mânăstirile din sfântul munte Athos, Sibiu, 1941, p. 87-108. 74 Situată pe ţărmul de răsărit al peninsulei, este întemeiată după anii 1350, de fraţii Alexie şi Ioan Stratopedarhul. Între ctitorii ei se numeră boierii Craioveşti, Neagoe Vodă Bararab, Const. Brâncoveanu şi alţi domni şi boieri români, - cf. Bodogae, o. c., p. 186-194. 75 Lavră sârbească, situată la nordul muntelui. Ctitorită de jupanul sârb Ştefan Nemania şi fiul său Sf. Sava, primul arhiepiscop al sârbilor, pe la anul 1186. – Ibidem, p. 148-159. 76 Aşezată pe partea de apus a muntelui Athos, cu începuturi ce merg până în sec. V-IX-lea. După 1407 călugării duc viaţă idioritmică. Între ctitori se numără voevozii românii Alexadru Aldea, Neagoe Basarab, Vlad Vintilă, Al. Lăpuşneanu cu Doamna lui Ruxandra, Mircea Ciobanul, Mihnea Turcitul, Duca Vodă, Scarlat Ghica, Teodor Calimach, etc. – Ibidem, p. 195-210. 77 Situată în partea nord-estică a peninsulei, este întemeiată în epoca sf. Atanasie Atonitul, sec. X. Singura mănăstire care a primit noul calendar şi duce o viaţă mai liberă, idioritmică. Între ctitorii ei figurează voievozii români din ambele Principate, începând cu Ştefan cel Mare şi Neagoe Vodă Basarab. – Ibid., p. 111-129.

37

tămăduitor dă boli. Vindecând pră mulţi fraţi dă beteşugurile c-or avut, rugându-să şi punând mâna dreaptă pră fruntea lor.

De la Vatoped o fost trămis să pună orânduire în mânăstirea sf(ântu)lui Ştefan din cetatea Odriului78, unde a stat igumina79 6 ani. Iar d-acolo a vinit napoi iar la Aton, la lavra cea mare a Ţări(i) munteneşti80, înzestrată de bunul Neagoe voevod81 apoi iar (s-a întors) la Vatoped.

Când m-am întors din robia turcească82 şi am purces cu fratele Ilarie la Aton, Cuv(iosul) Iosif gătia plecarea la Temisvara, ca metropolita, trămis prăstă tot paşalâcul şi to(a)tă ţara Bănatului. M-o lo(a)t diiacul83 lui, şi am agiuns la Temisvara, la sf. Ilie, ani(i) 1650, şi cu mare alai o fost primit, chiar paşa Fasli i-o trămis 50 de călăreţi să-l însoţească până în cetate, şi la casa84 sa i-a eşit înainte şi i-o spus vorbe dă bunăvoire. Iară Metropolita i-o spus vorbe dă pace tot pră limba turcească. Iară după aia o grăit mulţimei creştine pră limba noastră; şi mare bucurie o fost prântru

78 Adrianopol. 79 Egumen. 80 Situată în partea sud-vestică a peninsulei, ctitorie veche românească, pomenită mai întâi la anul 1334. de aici vine Hariton, Protos al sf. Munte, ca Mitropolit al Ungrovlahiei. Cuprinde încă din timpul lui Vlaicu Vodă mulţi monahi români, - Ibid., p. 170-185; prof. Gh. Moisescu, ,,Contribuţia românească pentru susţinerea muntelui Athos”, în ,,Ortodoxia”, an IV, (1953), aprilie-iunie, p. 252-255. 81 Al Ţării Româneşti, 1512-1521. 82 La Constantinopol. 83 Secretarul. 84 Reşedinţa paşei, care se pare că a fost în castelul lui Huniade.

38

creştinătate. Iară când ne-am abătut pră uliţa argintarilor85, ca să mergem la casa86 mitropolitei, doi feciori au scos pră targă naintea metropolitei, pră tata lor87, carele o fost olog dă 20 ani. Iară metropolita s-o coborât din rădvan88 şi s-o apropiat dă olog şi s-o rugat cu lacrămi ş-o pus mâna dreaptă pră fruntea ologului şi acela pră loc s-o sculat şi o înblat. Şi lumea toată o căzut în genunchi şi s-o rugat lui Dumnezeu şi or sărutat po(a)lele odăjdilor metropolitei şi cu toţi(i) au strigat că sfânt este metropolita. Şi turci(i) s-or închinat naintea lui.

Vreme dă trei ani89 o orânduit fără odihnă to(a)te năcazurile cu episcopi(i) şi preoţi(i)90 şi popi(i). O dăschis iară beserici, le-o noit şi le-o zidit altele. Şi o fost părinte la toţi săraci(i) şi toţi bolnavi(i).

În anu 1653, simţind chemare spre odihnă, a lăsat scamnul în sama ep(isco)pai Moisă dă la Lipa91, s-o aşezat în sf. mănăstire a Partoşului, unde a mai vieţuit 3 ani92 în mare tihnă a sufletului, în posturi şi rugăciuni şi facere dă bine şi tămăduiri. Iară în sara d(e) sf. Măria Mare adică a Adormiri(i) Maici(i) Domnului, a adormit întru Domnului şi a fost îngropat în besereca93 sf. mânăstiri cu slujbe cuvenite. 85 Situată între castelul lui Huniade şi probabil catedrala ortodoxă-sârbească de azi, pe locul căreia se pare că a stat vechea catedrală mitropolitană românească. 86 Reşedinţa mitropolitană. 87 Iovan Capră. 88 Letica. 89 Între anii 1650-1653. 90 Protopopii. 91 Lipova pe ung. 92 De la 1653-1656. 93 Biserica nouă (azi cea veche), ctitorită de dânsul.

39

Prântru vieaţa lui fără prihană şi prântru faptele lui sfinte, o(a)meni(i), to(a)tă vieaţa lui, şi după mo(a)rte, i-or spus ,,Sfântul Iosif”, iară sf. Beserecă prin Sinod94, la 30 de ani95 dă la mo(a)rtea lui, i-a cunoscut sfinţenia, numindu-l ,,Sf(ântul) Iosif cel Nou”.

Nu este în stare mâna mea nevrednică să înşirue to(a)te cele făptuite de el în ăşti96, că nu să po(a)te ţese vieaţa vie în păiangenişu slovelor mo(a)rte, iară scrisa încâlceşte şi împuţinează to(a)te, şi slabele no(a)stre ştiuturi97 nu pot face oglindă dreaptă revărsări(i) vieţi(i). Numai cu rugăciunea ne putem nălţa la izvo(a)rele vieţi(i) şi cu închinare ne putem apropia de sfinţi.

Sfinte Iosif, ro(a)gă-te prântru păcatele no(a)stre fără de număr şi fi solia no(a)stră în faţa Domnului nostru cel bun şi iertător. Amin”. (p. 5).

Pe verso, la pag. 8: ,,Pre(a)sfinţiei

Vlădica GHERASIE Ep(isco)pa Caransăbeşului

şi Vrşăţului”.

94 Sinodul Mitropoliei Ţării Banatului. 95 La anul 1686. 96 Aceşti ani, 1650-1656. 97 Cunoştinţe.

40

Completări la Pomealnicul de la 1696∗

Eu Domaschin Udra, dascăl mare98 alu Şco(a)la

grămăticească din mânăstirea sf. Gheorghe din Caransăbeş, mă închin cu smirenie şi omilinţă Preasfinţiei Sale99 şi ertare rog prântru greşalile ce-am săvârşit în acel pomealnic100 alu Metropoliţi(i) şi Episcopi(i), care am tocmit, nai(n)te cu 5 ani, cu preacuviosul în Domnul adormitul iremonac Ion101. Greşala să ţine dă firea omenească, dară numai nebunul ţine morţiş la ea până la capăt; înţăleptul o îndreaptă când o află. Cu multă trudă şi migală dă ani tocmitu-am acel Pomealnic, şi nici prea multe afla n-am putut, că vijoliile ce-au trecut prăstă neamul şi besereca no(a)stră împrăştiatu-au spră to(a)te vânturile pierzări(i) şi uitări(i) însemnările lu vechi(i) pisari102 şi dieci mănăstireşti şi au astrucat103 cu năsipul vremi(i) urmele paşilor alor trecuţi dă mult. Din licăriri dă licurici104, din frânturi de pietre105, din zdrenţe şi hârtie106, din vorbe

∗ Reprodus din rev. ,,Mitropolia Banatului”, anul VI, nr. 7-9, iulie-august, 1956, p. 77-80. 98 Rector sau director. 99 Episcopul Gherasie, 1695 – 1708. 100 Scris în Caransebeş, la anul 1696. 101 Ieromonahul Ion, de la mânăstirea Sf. Gheorghe din Caransebeş. 102 Scriitori-pe slavoneşte. 103 Acoperit. 104 Forma poetică a întunerecului ce acoperea viaţa Namului şi Bisericii noastre de-a lungul veacurilor medievale. 105 Lespezi de mormânt, cruci, ruini de biserici şi mânăstiri, colane, capitele, etc.

41

răsfirate107 am strâns ca furnica fărămituri şi din ele probăluitu-am108 întocmire a vremi(i) mo(a)rte. D-atunci109 am căutat şi am mai aflat, am întrăbat şi am căpătat răspuns. Aşa, la Vrşăţ nu l-am pominit pră ep(isco)pa Antonie110, care a păstorit dă la 1619 până la 1625, care la 1622 o plecat un an în Rusia după milostenie, care alături cu Iosif ep(isco)pa dă la Media111, s-or împărţit112 şi prăstă Caransebeş. L-am uitat şi pră metropolita Teodosiu alu Rudnic, care a fost adus dă vezirul Djerok Kasim şi aşezat întâni113 la Vrşăţ, dară nu o stat în scaun, c-o plecat la mânăstirea Vodiţa, iară d-acolo o plecat după milosteni(i) la ţarul Rusiei şi nu s-o mai întors, c-o rămas metropolit acolo. Nu l-am pominit pră metropolita Ion al Temişvari la 1553, precum şi pră alţi uitaţi iar nu.

Pră preafericitul sf. Iosif cel Nou, dară nu din uitare cu năştinţă nu l-am pus în Pomealnic114, numai fin(d)că nu se cuvine a ne ruga noi prântru sfânt, că preafericitul stând în mijlocul cetelor îngereşti să roagă el prântru păcatele no(a)stre; noi numai slăvire puteamu-i aduce. Iară vieaţa lui, 106 Prea puţine documente au putut fi salvate de dintele necruţător al vremii şi de sălbăticia invadatorilor păgâni. 107 Din tradiţia bătrânilor. 108 A încercat să dea viaţă trecutului. 109 De la 1696, câna a întocmit Pomelnicul. 110 Cf. D. Ruvaraţ, Opis vrşaciko-sebeşke eparhije od, 1713, godine, Srem Karloveţi, 1924, p. 5. 111 Ad Mediam – Mehadia, ung. Miháld. 112 Episcopul Antonie (1619-1625) al Vârşeţului, împreună cu episcopul Iosif al Mediei, au administrat şi episcopia vacantă a Caransebeşului. 113 Cum pronunţă şi azi românii bănăţeni pe întâi. 114 Pomealnicul… întocmit în 1696, împreună cu ieromonahul Ion, de la mânăstirea ,,sf. Gheorghe” din Caransebeş.

42

aşa cum afla am putut, am scris-o aici cu puţina mea pricepere, prântru măreţia cea mare a vieţi(i) lui. Iar dacă am greşit, sfântul să nu mă osândească, (ci) să mă ajute, să mă lumineze şi să mă mă îndrepte pră calea cea bună a căutări(i) de adevăr, şi truda mea să fie de prinos măriri(i) lui.

Dato în Caransăbeş, la sărb(ătoarea) sf. proroc Ilie, ani 1701.

L. S. DOMASCHIN UDRIA

43

Minunile, adică arătările şi tămăduirile cele

minunate, săvârşite în vieaţa lui dă sf(ântul) IOSIF CEL NOU carele au fost metropolit alu Timişori şi au murit în ast(ă) sf(ântă) mănăstire a Partoşului cu hram sf(in)ţi(i) Arh(angheli) Mihail şi Gavril, şi s-au îngropat tot în astă sf(ântă) mănăstire la sf(ântă) Măria Mare ani 1656. Iar la mormântul lui arătări şi tămăduiri s-au săvârşit până în zilele noastre, şi le-am scris prăcum le-am aflat însămnate şi dă la bătrâni auzite. Eu smiritu Eguminu Nichefor alu sf. mânăstirea Partoşului. În anu 1748∗

Sf(ântul) Iosif au venit metropolit alu Timişori(i) în anu

1650 d(upă) D(omnul) I(isus) H(ristos) la sf. Ilie, în vremea paşei Fasli115, carele au fost bun prieten alu creştini, că şi el au fost creştin mai întâni, iară dup’aia s-au turcit s-au ajuns paşă în Timişoara prăstă tot Bănatu. El au primit pră metroplita Iosif cu mare alai când au ajuns, şi au făcut părade mare, că vestea lu nou Metropolit au ajuns naintea

∗ După Gh. Cotoşman, în rev. ,,Mitropolia Banatului”, anul VI, nr. 7-9, 1956, p. 81-128. 115 Între anii 1648-1650.

44

lui, că este om cu inimă curată, cu ştinţă mare şi cucernic şi că la mânăstirea dă la Sfetagora unde au fost, au tămăduit pră mulţi betegi, că are dar dă la Dumnezeu d’a tămădui şi arătări multe au avut şi prorocire au făcut. Iară dacă (a) ajuns la Dunăre cu caleaşca s-au fost însoţit dă diacu lui, Domoschin Udra, ş-acesta când au fost să treacă podu îmblător dă la Palanca că s-or temut cai(i) să să sue pră pod, o coborât şi i-o luat dă zăbele, dară cai(i) nu or vrut nici nicicum cum să se sue, numa au trămurat toţi şi s-au făcut numai spume, şi cocişu au început să sudue şi să pomenească dă năcuratu; ş-atunci s-au coborât sf(ântul) metropolit din caleaşcă şi au dojănit cu vorbe blânde pră cocişu prântru suduite, şi lu diacu i-au luat zăbelele din mână, şi au grăit două trei vorbe blânde către cai şi cai(i) s-au făcut ca miei(i) şi s-au suit singuri pră pod şi au stat blânzi până podu au ajuns la malu Pălănci(i), şi toţi câţi au văzut s-au minunat şi-au îngenuchiat în faţa sf. Metropo- litului şi i-au sărutat poalele sutani(i), că au cunoscut că alesul lu Dumnezeu este, că şi dobitoacele i să supun şi-l ascultă.

Iară când au fost s-ajungă la Vrşăţ, au fost în fapt dă s(e)ară şi s-au pornit o vijolie dă s-au întunecat pământu dă tot, dă nu s-o mai văzut nici degetu, şi s-au pornit o ploaie dă rupere dă nouri, cum nu s-a mai pominit şi cocişi(i) amândoi au pierdut drumu ş-au rătăcit cu caleaşca ş-au mărs drum tare lung, ş-ar fi fost să ajungă la întâmiu noptat în Vrşăţ ş-au mărs cale dă multe ceasuri şi n-au mai dat dă Vrşăţ. Iară sf. Metrololit cu aia lui au aţipit toată vremea somn bun. Iară când s-au potolit vijolia ş-au început să se răzbune şi să mijească dă ziuă, atunci au zărit un sat înaintea

45

lor. şi când au tunat116 în sat s-au pominit cu o ceată dă călăreţi turci că le aţine calea. Şi când au oprit caleaşca, sf. Metropolitu ş-au scos capul dă supt ţolul caleşci(i), ş-atunci s-au apropiat călăreţul din frunce şi au întrăbat pră turceşte, că cine este marele popă ghiaur, care merge la Timişoara. Şi la astă întrebare s-au speriat toţi, dară sf. Metropolitu au răspuns că el este ăla. Iar atunci aga117 Ismail, că el au fost, s-au coborât dă pră cal şi cu vorbe blânde au rugat pră sf. Metropolitu, în numele lui Alah şi alu I(i)sus să se întoarcă cu caleaşcă la Vrşăţ, că întânia cadână118 îi dă trei zile în chinurile faceri(i) şi i s-au arătat în vis îngeru ei creştin şi i-au spus că, până nu va trece caleaşca popi(i) celui mare, care merge la Timişoara, prin faţa porţi(i) haremului, nu-i va da Alah uşurare. Şi îngeru i-au mai vestit că în zori să meargă aga să-l aştepte pră sf. Metropolit în Şama119 şi să-l întoarcă prin Vrşăţ. Şi iată că arătarea s-au înplinit, că nu au trecut caleaşca prin Vrşăţ, numai au ieşit pră drum lăturalnic la Şama. Şi l-au rugat frumos pră sf. Metropolitu să se întoarcă, că-i dă cât cere. Iară sf. Metropolit au poroncit cocişilor să întoarcă, ş-au spus agăi că nu pentru bunuri lumeşti se întoarce, ci pentru a înplini voinţa Domnului din Ceriuri să întoarce. Şi au pornit cătră Vrşăţ napoi. Iară prota Haralambie alu Palanca, carele au mers şi el soţ dă drum, au zis cătră sf. metropolitu că ,,oare e bine să asculte dă rugăciunea unui păgân şi să-i facă 116 Pătruns. 117 Grad de ofiţer superior, comandantul cetăţii. Obişnuit turcii folosesc aga pentru nenea. 118 Soţie, din haremul agăi Ismail; obişnuit cadână însemnează turcoaică. 119 Jamu Mare.

46

voia lui?”. Iară sf. Metropolit l-au dojănit prântru aste vorbe, ş-au spus că ,,Dumnezeu unul este în sf. Treime prăstă toţi şi nime a cunoaşte căile Lui nu s-au învrednicit, numa ascultare a-i da dator este fiece om, prin gura oricăruia ar vorbi Domnul”. Iară după aceea sf. Metropolitu nu au mai rostit niciun cuvânt, numa s-au cufundat în rugăciune. Iară când au trecut pră dinaintea haremului caleaşca, cadâna s-au uşurat pră loc, ş-au născut un prunc.

Iară aga Ismail au fugit după caleaşcă şi au oprit caleaşca şi au sărutat dreapta Metropolitului şi au plâns ca un copil. Iară ăst prunc născut din tată turc şi mamă creştină, fata chinezului din Vărădia, după moartea lu tată-so în încăerarea dă la Panciova, s-au întors cu mumă-sa la Vărădia şi s-au creştinat ş-au mers apoi la şcoală la Sebeş120. Iară d-acolo au mers la sf. mănăstire Vărădia121 şi s-au călugărit ş-au luat numele dă Gherasie. Iară d-acolo au mers la Metropolia Ungrovlahiei şi la sf. mănăstire Sloboziei.

Iară d-acolo au fost trămis după tare scurtă vreme la Metropolia Ardealului la Bălgrad, pentru ca să fie întărit ca Episcop alu Caransăbăş şi Vrşăţ122. Şi au venit la Caransăbăş vlădica şi au fost apărătoriul vajnic alu credinţei şi alu sf. Beserici şi au fost al mai dăstoinic vlădică dreptcredincios din vremurile alea, apărătoriul şi luptătoriul

120 Caransebeş. 121 Întemeiată la anul 1381 de călugărul Nifon, în comuna ce ţine locul Arcedavei sau Argedavei lui Burebista. 122 Episcopul Gherasie (1695-1708) reîntregeşte vechea eparhie a Caransebeşului, înjumătăţită prin ocupaţia turcească de la 1552.

47

şi orânduitoriul sf. Beserici ş-alu vlădica Săbeşului123 în ale mai grele vremi. Nime a cunoaşte căile Domnului nu s-au învrednicit, numa datori suntem ascultare a da poroncilor Lui prin oricine ar veni, Amin. Iară când s-au apropiat sf. Metropolitu dă Timişoara, chiar la vadu Timişului l-au întâmpinat 50 dă călăreţi turci, trămişi dă paşa Fasli alu Timişoara, carele au auzit dăspre minunea săvârşită la Vrşăţ, şi el au fost tot copil dă creştin dă la marea lu Dalmaţia şi s-au turcit în robie, dară bun cu creştini(i) tot au rămas. Şi când au ajuns la Timişoara, mare alaiu şi mare părade au aşteptat pră sf. Metropolit şi mulţime fără număr din toate părţile paşalâcului şi a Ţări(i) Bănatului şi chiar dă dăparte dă la Buda şi dă prăstă Dunărea Ungurească.

Iară când s-au gătat păradea şi sf. Metropolit au plecat către casa124 lui, când au trecut pră uliţa argintarilor, chiar nainte d-a răsuci(i) pră calea Beserici(i) vechi, feciori(i) lu Iovan Capră au scos pră targă pră tata lor, carele au fost ologit dă 20 ani. Şi l-au pus în calea sf. Metropolit. Iară sf. Metropolit s-au oprit lângă el, au pus mâna pră capu lui şi ologu s-au sculat şi au umblat, şi lumea s-au minunat şi s-au închinat şi-au căzut în genunchi şi au sărutat poala sfului125 Metropolit, şi turci(i) s-au închinat lui.

123 Românii din regiunea Caransebeşului şi azi numesc aşa vechiul oraş românesc, centru al districtelor valahice bănăţene şi scaun de veche reşedinţă episcopală. Ceva asemănător aflăm şi în partea de răsărit a Banatului Severin: oraşului Râmnicu-Vâlcea i se spune în regiune simplu Vâlcea. 124 Reşedinţa mitropolitană din cetatea Timişoarei. 125 Sf(ântu)lui.

48

Iară în anul ce-o vinit, plecând paşa Fasli, în locul lui au venit paşa Korişanţ126, carele au fost om năngăduitor şi rău la suflet, c-au fost şi beteag dă ficat, s-au purtat rău cu raiele127 ş-au fost om hapsân şi lacom, ş-a vrut să astrângă averi, dară sf. Metropolit au vorbit cu el blând şi i-au dat daruri dă aur şi dă argint şi l-au înduplecat şi nu s-au legat128 dă besericile din Timişoara. Iară în anu 1652 la sf. apostoli Pătru şi Pavel, carele au fost hramul sf. beserici vlădiceşti a veche dă lemn din măidanul Răduţilor129, şi sf. Metropolit au mers să slujească, iar dă la Palanca cârnă130, au început să iasă fum şi foc mare s-au arătat cu vâlvătăi până la cer şi vânt mare s-au pornit ş-au adus focu cătră Palanca Mare131 şi vântu au dus scântei prăstă cetate şi s-au aprins dughene- anile jidovilor dă supt zudu Iosimi, iară d-acolo focu s-o întins către casele topcilor132 ş-au început să ardă dă la apus cetatea, ş-au ars din trei părţi Palăncile şi pârjolu au ajuns la oboru133 vaidei134 şi d-acol la casa paşei, iară în jos măido135 la beserica136 unde-o slujit sf.

126 Karatsans, 1651-1652. 127 Turc. raya, arab. –rei = turmă, supuşi. 128 N-a făcut rău. 129 Din Cetate. 130 Din afara Cetăţii. 131 Spre abatorul de azi, pustiită de incendiul de la 1738. 132 Tunarilor, pe turceşte. 133 Curtea, reşedinţa. 134 Voievodul sau chinezului român al Timişoarei. 135 Aproape de, până la. 136 Catedrala veche, din cetate. Mai exista o catedrală impunătoare, în cartierul Palanca Mare, în părţile abatarului de azi, de la marginea de răsărit a Timişoarei. Ea este înfăţişată pe toate planşele vechi ale cetăţii

49

Metropolit Iosif. Iară lumea prăstă tot au fugit ţipând. Ş-au ars casi137 şi oameni şi mueri şi copi(i) au murit arşi. Iară atunci sf. Metropolit au eşit în odăjdi(i) din sf. beserecă şi s-au întors cu faţa la foc şi au privit prăpădul, pră care vântul l-au adus acuş către sf. beserecă, şi s-au uitat la lumea ce-au năbunit dă spaimă ş-au El căzut în genunchi pră treptele beserici(i) ş-au atins ţărâna cu fruntea ş-au stat aşa şi s-au rugat. Iară dă la miazăzi nouri negri s-au văzut atunci nălţându-se şi fulgere au tunat cu grozăvie, iară într-o nimic dă ceas s-au pornit ploaie cum nu s-au mai pominit, d-au curs apele ca la potop ş-au înecat focul ş-au stins tăciuni(i) ş-au spălat toate urmele prăpădului. Iar când au fost aproape de chindie138 s-au luminat ceriu iară ş-au eşit 7 curcubeie unu prăstă altu, iară sf. Metropolitu atunci s-au sculat din genunchi şi odăjdiile lui au fost uscate, n-atinse nici dă un strop dă ploaie; şi aşa s-au dus acasă139 şi s-au închis în chilia lui şi trei zile nu au eşit, nu l-au văzut nime. Iară după aceea când au eşit şi s-au arătat în lume, au avut semnul sfintei Cruci ars pră dosul palmei dă la mâna stângă, numa sămnul nu au fost roşu numa140 ca aurul curat ş-au luminat la umbră. Şi ăsta sămn l-au avut până l-au pus în mormânt.

Iară dă ziua dă hram, adică la sf. Arhangheli Mihail şi Gavril, igumenul sf. mânăstiri Partoş l-au chemat să vină la Partoş, ca să slujească, că multă lume are să se adune şi Timişoarei, pe toată durata ocupaţiei turceşti (1552-1716) şi până la mistuirea ei de flăcările incendiului de la 1738. 137 Casei. 138 Înserare, faptul serii, expresie ardeleană: com. studentei Ana Onac din Uioara. 139 La ,,reşedinţa mitropolitană veche din Cetate”. 140 Ci.

50

lumea dornică este tare d’a-l vedea la faţă pră sf. Metropolit cel făcător dă minuni. Iară sf. Metropolit au făgăduit că va merge. Şi cu trei zile nainte au pornit pră picioare dân Timişoara, ş-au avut însoţitori pră fratele Arion, carele au fost îngrijitorul lui şi pră diacul Domoschin (Udra), dară pră drum s-au înşirat toate satele după ei ş-au ajuns la sf. mănăstire cu un alai dă prăstă o mie de oameni, dă întini s-au spăriat cei dân Partoş, c-au crezut că vine vro armadie141 str(ă)ină, dacă când s-au apropiiat ş-au văzut pră sf. Metropolit în frunte venind, au eşit înainte ş-au căzut în genunchi şi i-au sărutat hainele. Iară dân dăpărtări mari au adus la sf. mănăstire betegi şi schilozi dă i-au aşezat la întrarea beserici(i). Şi când au trecut sf. Metropolit prântră ei a doa zi să înceapă slujba, ei dă pră jos, au142 dă pră tărgi, au întins mâinile cătră El, milogindu-să. Iară sf. Metropolit au grăit către ei: ,,Nu-mi cereţi mie tămăduire, ci credeţi Tămăduitorului dă oameni, Domnului Nostru I(i)sus Hristos; rugaţi-vă lui şi vă veţi tămădui”. Şi el s-au oprit în mijlocul lor ş-au îngenuchiat şi s-au rugat. Iară când s-au sculat ş-au întrat în beserecă, 11 ologi şi betegi s-au ridicat în picioare sănătoşi ş-au tunat143 după El în beserecă, lăudând pră Domnul. Asta a fost la sf. Arhangheli Mihail şi Gavril anu 1652.

Iară în anu 1653 la sf. Paşti ş-au lăsat sf. Metropolit Scamnu din Timişoara şi s-au aşezat în sf. mănăstirea Partoşului şi au trăit în posturi şi rugăciuni vreme dă trei

141 Armată. 142 Sau. 143 Pătruns.

51

ani, până la anu 1656, la sf. Adormirea Maici(i) Domnului, când au murit.

Iară în ceşti trei ani au vinit din mari depărtări betegi la El, şi mulţi s-au vindecat. Iară El, Luni, înainte dă Sântă Măria Mare, au chemat la El pră egumenu Nifon alu sf. mănăstire şi i-au spus că ceasul să apropie prântru dăzlegarea dă viaţa asta. Şi au lăsat (cu) limbă dă moarte dăspră toate cum să se înpartă şi cum să se orânduiască. Şi mormântu i-au fost dă mai nainte gătat în faţa altariului sf(intei) beserici celei noi, pră care El au zidit-o din piatră, lângă besereca veche dă lemn. Şi au chemat pră toţi fraţi(i) şi au loat iertare dă la toţi; iar după aia s-au înpărtăşit cu sf(intele) taine şi, la apusul soarelui, ş-au dat sufletul, ocolit dă toţi fraţi(i) dân mănăstire şi dă multă lume astrânsă în mănăstire la vestea morţi(i) lui. Iară în clipa când au părăsit sufletu astă lume pământească, clopotele noi din sf. beserecă cea noă au început să bate sângure, că nici ţipenie dă om nu au fost în beserecă şi au svonit vreme d-un ceas, fără să atingă nime pălămarele. Iară lumea s-au minunat tare şi s-au închinat ş-au cunoscut că cu adevărat om sfânt au fost Metropolitu.

Iară în ziua dă sf. Maria Mare, adică la Adormirea Maici(i) Domnului, au venit episcopu Ioanchie144 alu Caransăbeş, episcopu Isachie145 alu Vrşăţ, episcopu Moisă146 alu Lipova şi cu 12 proti şi 21 dă popi i-au făcut

144 A păstorit între anii 1652-1659. 145 A păstorit între anii 1655-1659 la Vîrşeţ. După moartea lui Ioanichie trece la Caransebeş ( - 1668), reintegrând eparhia. 146 Instalat în Lipova la 1652. De la 1653 este şi locţiitor de Mitropolit al Timişoarei.

52

progrebania şi l-au aşezat în mormânt147 în sf(ânta) beserecă cea nouă, cea zidită dă el în ăşti trei ani, cât au stat în sf. mănăstire a Partoşului148.

Iară după ce l-au aşezat în mormânt şi au vrut meşteri(i) să aşăză lespedea prăstă gura mormântului, în zadar s-au opintit toţi şasă, că nu au putut nici să urnească din loc lespedea. Şi s-au mirat tare că în avlie până aici ei au adus-o uşor. Iară dacă am văzut cu nu o pot urni, au mai chemat patru oameni să le ajute, dară nici aşa nu au putut-o urni. Iară atunci meşterul Lungu pietrarul, carele au săpat slovele pră lespede ş-au adus aminte că au spus o vorbă urâtă în faţa Metropolitului, când au venit să vadă cum ciopleşte florile şi slovele dă pră lespede149. Şi atunci au îngenuncheat în faţa mormântului şi s-au rugat lui ş-au cerut iertare dă la Metropolit pentru acele vorbe necugetate. Iară după aia au pus mânile pră lespede şi cu şasă au pus-o uşor prăstă mormânt, ş-au întărit-o.

147 Zidit din cărămizi arse, obişnuite, dinainte lucrate şi pregătite, purtând pe o faţă semnul sfintei Cruci şi iniţiala numelui său I. 148 Biserica aceasta ,,nouă” a suferit în cursul celor 300 de ani radicale transformări. Se pare că a fost rezidită în secolul XVIII-lea; căci mormântul Sf. Iosif azi nu mai este în faţa sf. altar, cum a fost iniţial, ci în naos, în faţa uşii de intrare de la sud. Lespedea nu se mai vede, căci deasupra uşii mormântului s-a ridicat, din cărămizi arse, tencuite şi spoite, un mormânt zidit în forma unui paralelipiped, având înălţimea de un metru. 149 Pe această lespede de piatră a citit, la 1865, preotul Nicolae Tincu- Velia următorul epitaf în slavoneşte: ,,Sviatitel Iosif novij Mitropolit Temeşvarskij”. Azi nu se mai vede acest epitaf, căci lespedea, dacă mai există, este acoperită cu multe rânduri de cărămizi în formă de sicriu pe catafalc.

53

Iară toate astea eu le-am aflat însămnate pră un Mineiu grecesc150 alu sf(in)tei mânăstiri, dă mâna Diacului lu sf. Metropolit, carele s-au chemat Domaschin Udra151. Iară dă aici înainte oi păvăstui pră scurt minunile dăspră care am mai aflat că s-au săvârşit la mormântul lui, unele însămnate am aflat în scrisuri au pră sfintele cărţi ale mânăstiri(i), altele din gura unor bătrâni, care le-au ştiut.

Iară în anu 1658 la sf. Ap(ostoli) Petru şi Pavel au venit la mănăstire Ianăş152 Muică cu fata lui, carea, dintr-un beteşug ce-au avut nainte cu doi ani, au rămas surdă şi mută. Ei au venit cu doă zile mai nainte şi au ajuns osteniţii dă drum dă la Ramna, călugări(i) i-au omenit cu mâncare şi odihnă. Iară fata au fost trecută dă 15 ani, au fost nămăritat(ă) ş-au fost tare frumoasă, numai au avut smintă153 şi au avut ş-o leacă dă sminteală la cap dă pră urma beteşugului, şi nu au vrut feciori(i) să vină în casă la ea. Au fost sânguri copil alu Ianăş, şi el au fost om cu avere în Ramna. Iară în sara dinainte de sărbătoare, stareţul la vecernie au împărtăşit-o, şi toată noaptea fata au rămas în beserecă, îngenunchiată pră mormântul lui sf. Iosif. Iară 150 Existenţa Mineiului grecesc aici ar fi o dovadă concludentă despre prezenţa, în Biserica românească bănăţeană, în epocile dinaintea venirii sârbilor, a limbii liturgice greceşti, alături de limba naţională, românească, a autohtonilor Ţării Banatului. 151 Care a stat în serviciul sf. Iosif 6 ani. După moartea Sfântului a trecut la Caransebeş, ca dascăl şi mai apoi dascăl mare sau rector al Şcolii gramaticeşti din mânăstirea sf. Gheorghe de acolo. 152 Ung. János, Ioan. Este în uz în partea de răsărit a Banatului; în regiunea Caransebeşului, Mehadiei. Prezenţa numelui de botez Ianăş la români se explică numai prin nobilii unguri ca naşi la chenezii români de odinioară. De la aceştia a trecut la poporul de rând. 153 Defect.

54

înspră ziua fata au aţipit pră mormânt. Iară când au venit în zori călugări(i) la Utrenie au aflat-o adormită pră lespedea mormântului. Iară când au trezit-o din somn, ea s-au uitat la ei ş-au întrăbat mirată că unde să află. Ş-atunci i-au răspuns stareţul şi ea au vorbit cu el ş-au văzut că i-au venit graiul şi auzul, s-au adus laudă lu Dumnezeu şi lu sf. Iosif. Iară tatăl ei au făcut daruri bogate la sf. mânăstire.

Iară în anu 1672 la Stricenie154 chinezu Ilie Micuş din Ciacova ş-au adus pră fata lui Anca dă 18 ani, carea fost beteagă dă pleană155. Şi beteşugul au apucat-o chiar înainte dă începerea sf(intei) leturgh(i)ei. Ş-atunci au dus-o ş-au aşezat-o pră lespedea dă mormânt alu sf. mormânt alu sf. Iosif. Iară acolo ea pră loc s-au mulcomit, nu au mai făcut spume la gură şi nu s-au mai sbătut. Iară când au început sf. Leturghee, ea s-au sculat citavă şi au îngenuncheat pră mormânt156, şi aşa au stat cât au ţinut sf. Leturgh(i)e. Iară după aia sănătoasă au eşit din beserecă. Iară tată-so au făcut danie frumoasă sf. mânăstiri.

Iară în anu 1685 la sf. Măria Mică, adică la Naşterea Maici(i) Domnului, neguţătoriul Pavel Grecu, din Timişoara, s-au vindecat la mormântul lu sf. Iosif, dă cea mai grozavă boală, care se cheamă lepră.

Iară în anu 1692 s-au vindecat doi ologi, Ilie Daia şi Gheorghe Avidei din Caransăbeş.

154 Întâmpinarea Domnului (2 februarie), pe slavoneşte CTPETENIE GOSPODNE = Stretenie gospodne. 155 Termenul azi este neuzitat. Credem că se referă la epilepsie. 156 Pe lespedea mormântului. O nouă dovadă că foarte mult timp, după moartea sfântului Iosif, deasupra mormântului era numai lespedea, fără zidăria de cărămizi de azi.

55

Iară în anu(l) 1703 s-au vindecat la mormântu lu sf. Iosif 12 betegi de ciumă.

În anu 1705, nainte dă Sânmicoară, 25 dă aidamaci157 s(â)rbi blăstămaţi dă Dumnezeu şi dă oameni, după ce-or aprins mai multe căşi în Partoş ş-au omorât 2 oameni ş-au prădăluit o mulţime dă căşi ş-au batjocorit muerile, că maido158 toţi oameni(i) au fost duşi să facă şanţu cetăţi(i) la Ciacova, apoi s-au dus la mănăstire şi dacă nu au avut călugări(i) să dăschidă poarta au adus paie ş-au aprins poarta ş-au tunat159 ş-au omorât 5 călugări. Iară stareţu cu alţi 4 fraţi şi cu 18 fecioare dân sat, care-au fugit în mănăstire, ca să nu fie pângărite dă acei aidămaci afurisiţi dă Dumnezeu, au intrat şi s-au încuiat în sf. beserecă. Dară aidamaci(i) au adus securi ş-au spart uşile ş-au tunat în beserecă, rânjind la fecioare. Şi ele s-au st(r)âns ghem lângă altar, lângă mormântul lui sf. Iosif160, ş-au stat speriate ca mieluşei(i) de jertfă. Iară căpetenia aidămacilor s-au dus la ele şi râzând au scuipat pră lespedea dă mormânt şi aialalţi 9, care au venit cu el, s-au grăbit şi ei s-apuce pră fete. Dară în clipita aia i-au fulgerat pră toţi ca un trăznet, dă s-au ologit dă mâni şi dă picioare, d-au căzut jos şi nici vorbi nu au mai putut, numa au mugit ca vitele. Iară văzând aialalţi că ăştia nu mai vin, au venit după ei. Iară când i-au văzut aşa, s-au îngrozit ş-au luat-o la fugă, care încotro. Iară pră cei loviţi dă blestem, călugări(i) i-au scos din beserecă şi au 157 Termenul neuzitat azi - , însemnează haiduci, mercenari din solda imperialilor germani. 158 Aproape. 159 Pătruns, năvălit. 160 O nouă dovadă că, la început, mormântul Sf. Iosif, în biserica ctitorită de Sf. Mitropolit Iosif, era în faţa sf. altar.

56

vrut să-i aşeze în paturi, ca să-i grijească, dară oameni(i) din sat, care or fost mânioşi prântru faptele lor cele diavoleşti, i-au smuls din mânile călugărilor şi i-au căsăpit cu topoarele pră toţi.

Iară în anu 1709 la Sâmcilie, adică la sf. marele prooroc Ilie, au venit la sf. mânăstire doi turci pră o targă pră un alt turc, şi au cerut să-i sloboadă în sf. mânăstire. Iară fratele161 Todor, carele au fost la poartă, i-au întrebat că ce vreau şi cine sunt. Iară cel dintâni dintră ei au răspuns că au adus pră aga Mustafa dă la Ciacova, carele este beteag dă 6 luni dă ologeală, că nu-şi poate mişca dă fel nici mânile nici picioarele, şi au încercat toate leacurile şi nu l-au ajutat nimic. Ş-acum au cerut să-l ducă la mormântu lu sf. ghiaur dân Partoş. Iar fratele Todor le-au spus că sf. Iosif este un sf(ânt) creştin, nu păgân, şi n-au ce căuta cu beteagu lor la sf. mânăstire. Dară venind stareţu Vasile, au poruncit să-l ducă pră beteag la mormântul lu sf. Iosif, zicând că ,,Dumnezeu unul este şi voinţa lui noi nu o putem judeca”.

Iară ei l-au dus pră agă în sf. beserecă şi l-au aşezat pră lespedea dă mormânt; şi stareţul s-au îmbrăcat în odăjdi(i) ş-au început slujba. Iară în clipita aia aga s-au sculat în picioare ş-au privit la altariu, apoi ş-au întors faţa către lumea ce-au umplut besereca162, ş-apoi cu lacrămi în ochi au îngenunchiat163 ş-au sărutat lespedea mormântului ş-au stat aşa cât au ţinut sf. Leturgh(i)e. iar când s-au gătat sf. leturgh(i)e au mărs la stareţ şi au pus în mâna lui 2 pungi 161 Monah. 162 Alte dovezi că mormântul sf. Iosif a fost în faţa sf. altar. 163 Pe lespedea mormântului, care azi nu se mai vede. Probabil că ea a dispărut, fiind înlocuită, după 1865, în epoca despărţirii ierarhice de către sârbi şi a procesului pentru mânăstiri.

57

grele cu galbini ş-au sărutat mâna stareţului, apoi au eşit dân beserecă şi s-au dus sănătos acasă.

Iară au mai fost ş-alte tămăduiri, multe mai mărunte, pră care nu le-am mai înşiruit aici, dară le-am scris numa pră cele mai minunate, pentru ca cei care vor ceti să cunoască cea fără dă margini putere a Domnului, carele pră cei aleşi îi acoperă cu darurile Sale cele minunate şi răsplăteşte pentru faptele şi cugetul lor cel curat, în veci(i) vecilor. Amin. Osana, ţie Doamne!164.

ANEXA∗

Eu Ilie Micuş, chinez mare165 alu Ciacova, mulţămir(i)

ş(i) osana lui Dumnezeu ş(i) sf(ântului) Iosif făcătoru dă 164 Original, hârtie obişnuită, mai groasă, gălbuie, şase coli duble (foaia dim. 35, 3 X 25 cm.), bine conversată. Scris chirilic, obişnuit în sec. XVII şi al XVIII-lea, caligrafic, îngrijit, sigur, fără abreviaţii, cu cerneală cafenie, pe unele pagini cam spălăcită, dar vizibilă. Anii îi scrie cu cifre arabe, nu cu slova cirilică. Vocala î o scrie de regulă împreună cu consonanta n, cu un singur semn cu forma lu j cu pălărie, atât la începutul, cât şi în mijlocul şi la finea cuvintelor. Foloseşte încă şi î din a = î, cu un semn ce seamănă cu cifra 6 cu pălărie. Pecetea, cercuală (copiată exact) de ceară roşie, aplicată, perfect conservată, reprezintă în câmp o cruce cu raze, legate în semicerc, flancată de doi îngeri cu aripile întinse. Legenda: sus, în dreptul braţului orizontal al crucii, iniţialele hramului: G(avril( M(ihail). Jos, sub emblemă: SM PARTOŞU = S(ânta) M(ânăstire) Partoşu, 23 p. ∗ Original, hârtie obişnuită, dim. 32, 4 X 21, 2 cm. Scris ciirilic, caligrafic, cu slove ca de tipar, cerneală cafenie. Egumenul Pavel semnează şi ceilalţi trei, punând în faţa numelui lor obişnuita cruce. 165 Având sub ascultarea sa mai multe comune, cu centrul în orăşelul şi cetatea Ciacovei, 30 km. sud de Timişoara. Instituţia chenezială românească era în fiinţă şi sub stăpânirea turcilor.

58

minuni166. Cu fata mea Anca am ven(i)t la sf(ânta) mână(ăstire) Partoşu, dă trei zile, ş(i) beteagă au fost fata mea dă pleană, dă când au avut 6 ani. Şi în taină167 au fost frumoasă, dă 18 ani, dă au avut smintă, mărita n-am cutezat. Ş-acu am adus-o la mormântul lu sf. Iosif, metropolita (Timişoarei) făcător dă minuni. Ş(i) nainte d-a începe sf. slujbă, pleana au apucat, ia s-au sbătut, ş-au făcut bale la gură, ş-au dus-o fraţii d-au aşezat-o pră lăspădea dă mormânt alu sf. Iosif, şi gata pră loc s-au molcomit, nu s-au mai sbătut. Iară când au început sf(ânta) liturghie, ea s-au sculat citavă, ş-au stat în genunchi pră lăspăde168. Iară după aia sănăto(a)să au eşit din beserecă. Iară pr(â)ntru asta mila lu Dumnezeu ş-alu metropolita Iosif, eu danie fac sf(int) ei mânăstiri Partoşu, jumătate din pământu meu dă la Vodu Mare169 până la drumu Silagiului ş(i) până la pusta lu Oboeţi (?)170 cu sălaşurile dă la Gadiş (?)171, tot aşa cum stau, a sf(ânt)ei mânăstiri să fie pră veci, şi nime a strica asta voea mea nu cuteza. Datu az(i), la Stricenie, vleat 7180172. Scris-am eu diacu Irimie, şi feţe: Moisă Ivaşcu şi

166 La 16 ani după moarte, Mitropolitul Iosif II al Timişoarei este cunoscut de masa poporului român din Ţara Banatului ca Sfânt, făcător de minuni. 167 Expresie bănăţeană pentru în zadar, zadarnic. 168 Deasupra căreia nu era zidit, din cărămizi arse, actualul ,,tron” (catafalc) în formă de sicriu. 169 Parte din hotarul Ciacovei, numire de hotar. 170 Poate fi vorba de com. Obad, la 3 km., nord de Ciacova. 171 Comuna Gad, la vreo 10 km. sud-vest de Ciacova, cu al cărei hotar se învecinează. 172 Anul de la facerea lumii; din care scădem 5508, anii până la naşterea Domnului Iisus Hristos şi rămâne anul 1672 de la Hristos.

59

Ghenadie Turcu, iar igumina pavel au întărit cu peceat(ul) sf(intei) mânăstiri.

†Ilie Micuş

Igumina Pavel, †Moisă Ivaşcu, †Ghenad(ie) Turcu (Pecetea de ceară roşie, aplicat, cercuală, dim. 4 cm., leg.:

S. M. Partoşu).

1635 Naşt(erea) sf(intei) M(aicii) D(omnului). Eu Pavel Grecu, neguţător în cetatea Temisvari, laudă

osana Domnului Dumnezeu nalţ şi închinare şi laudă Sfântului Iosif celu Nou aduc. Iară dân neguţătoria mea prăstă mările greceşti, până la marea cea moartă, beteşug greu dă moarte adus-am, lepră ce se cheamă. Iară de svidui173 nu m-am putut nicidecum dă nime. În post şi rugăciuni stat-am şasă săptămâni la mormântul slui Iosif, pră lespedea din altar şi fierbinte rugat-am. Iară în a patruzecia zi mi s-a arătat mie sfântul (Iosif) în vis, şi mi-am poroncit să mă scol şi să es la lume, că sănătos m-am făcut.

Iară când m-am trezit din vis şi au eşit întră fraţi, mirat-au (rămas) toţi că nu mai am sămnele beteşugului, şi sănătos am fost; şi am mers toţi în sf. beserecă şi slujbe dă mulţumire făcut-au Domnului şi sflui Iosif. Iară că adevărat este am scris eu aceasta. Iară cuv(iosul) igumina a întărit cu pecetu sf. mânăstiri.

Eu Pavel Grecu

L. S. Ig. Ilarie

173 Vindeca.

60

Pomenirea Sfântului Iosif cel Nou de la Partoş, mitropolitul Timişoarei∗

De va fi hram şi de va vrea cel mai mare, se va

face Priveghere

∗ Mineiul pe Septembrie, Ediţia a V-a, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1984, p. 213-228.

61

LA VECERNIA MICĂ

La Doamne, strigat-am…,

se pun Stihirile pe 4, glasul al 6-lea: se pun Stihirile pe glasul 4, glasul al 6-lea:

Podobie: Toată nădejdea…

Iosife fericite, caută spre

noi cei ce cădem către tine şi ne rugăm: Luminează ochii sufletelor noastre, ca să ve- dem pe Dătătorul de lumină cel îndurat (de două ori).

Din cursele vrăjmaşilor scoate-ne pe noi, Sfinte Pă- rinte Iosif, cel ce ai îndrăz- neală către Dumnezeu, şi de ispitele celui viclean ne izbă- veşte.

Liman neînviforat şi zid nebiruit, Părinte Iosif, pe tine te-am câştigat noi credin- cioşii turn de întărire şi îndemn spre pocăinţă, îndre-

ptător şi apărător al sufletelor.

Mărire… Şi acum…, a

Praznicului, glasul al 6-lea, însuşi glasul:

Prin Crucea Ta, Hristoase,

nădejdea creştinilor, îndrep- tarea celor rătăciţi, limanul celor înviforaţi, în războaie biruinţă, tămăduirea celor neputincioşi, învierea morţi- lor, miluieşte-ne pe noi.

LA STIHOAVNĂ

Stihirile, glasul al 2-lea:

Podobie: Casa Efratului…

Arătatu-te-ai din tinereţe

vas sfinţit, Părintele nostru Iosif, şi locaş Preasfântului Duh.

62

Stih: Cinstită este înaintea Domnului moartea

cuviosului Lui. Purtând în mâinile tale

crucea Domnului, Cuvioase Iosif, nălucirile diavoleşti până în sfârşit le-ai pierdut.

Stih: Fericit bărbatul case

se teme de Domnul. Înşelăciunile viclenilor de-

moni, biruindu-le cu pute- rea crucii, ai arătat mărirea lui Hristos, Iosif, părintele nostru.

Mărire… Şi acum…, a

Praznicului, asemenea: Veniţi toţi cu veselie să

sărutăm lemnul cel de mântuire, pe care s-a pironit Hristos, mântuirea lumii.

Troparul sfântului, glasul

al 8-lea:

Din tinereţe cu totul te-ai

supus Domnului, cu rugăciu- nile şi cu ostenelile şi cu postul. Pentru aceasta, vă- zând Dumnezeu nevoinţele tale, arhiereu şi păstor Bise- ricii Sale te-a rânduit; şi după moarte în cetele sfinţilor te-a sălăşluit, Sfinte Părinte Iosif. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu să ne dăruiască iertare de greşale nouă celor cu credinţă şi cu dragoste săvârşim sfântă pomenirea ta.

Mărire… Şi acum…, al

Praznicului: Mântuieşte Doamne, po-

porul Tău şi binecuvintează moştenirea Ta; biruinţă dreptmăritorilor creştini asu- pra celui potrivnic dăruieşte şi cu crucea Ta păzeşte pe poporul Tău.

63

LA VECERNIA MARE După obişnuitul Psalm, se cântă Fericit bărbatul…

Starea întâia. La Doamne, strigat-am…,

se pun Stihirile pe 8: 3 ale Praznicului şi 5 ale Sfântului Iosif.

Stihirile Praznicului,

glasul al 6-lea:

Podobie: Toată nădejdea…

Crucea înălţându-se, toată

făptura îndeamnă a lăuda preacurată Patima Celui ce S-a înălţat pe dânsa; căci întru aceasta, ucigând pe cel ce ne-a ucis pe noi, pe cei omorâţi i-a înviat şi i-a înfrumuseţat, şi în ceruri a locui i-a învrednicit ca un milostiv, pentru mulţimea bunătăţii Sale. Pentru aceea bucurându-ne, să înălţăm nu-

mele Lui şi să mărim sfinţe- nia Lui cea preaînaltă.

Moise mai înainte te-a închipuit pe tine, mâinile întinzându-şi spre înălţime şi biruind pe Amalec, Cruce cinstită, lauda credincioşilor, întărirea nevoitorilor, frumu- seţea Apostolilor, biruinţa drepţilor, mântuirea tuturor cuvioşilor. Pentru aceasta, pe tine înălţată văzându-te, făp- tura se veseleşte şi prăznu-ieşte mărind174 pe Hristos, Cel ce prin tine a adunat cele risipite, cu bunătatea cea preaînaltă.

Cruce preacinstită, căreia îţi stau împrejur cetele îngereşti bucurându-se, a- stăzi înălţată fiind cu dum- nezeiască voie, înalţă pe toţi cei ce au fost izgoniţi prin 174 În textul Mineiului…, apare mărire şi nu slavă, p. 215.

64

amăgirea mâncării, şi au alunecat spre moarte. Pentru aceasta pe tine cu inima şi cu buzele credincioşii sărutân- du-te, sfinţenie luăm, grăind: Înălţaţi pe Hristos, pe Preabunul Dumnezeu, şi să ne închinăm aşternutului picioarelor Lui celor dumne- zeieşti.

Stihirile Sfântului Iosif,

glasul al 8-lea, însuşi glasul: Doamne, Tu în grădina

dumnezeieştii Tale Biserici, floare cu bună mireasmă l-ai arătat pe Iosif şi cu apele înţelepciunii tale l-ai adăpat pe el. Pentru aceasta a odrăslit roadele cunoştinţei, întărind în dreapta credinţă pe cei ce cu laude te măresc175 pe tine (de două ori).

Doamne, Tu, Cel ce cerci inimile şi desăvârşit ştii cele ascunse, cunoscând pe Iosif că este vas al alegerii Tale, l- 175 Idem.

ai pus păstor Bisericii Banatului. Pentru aceea, a îndreptat turma Ta la păşunea dreptei credinţe (de două ori).

Doamne, Cel ce ai împo- dobit pe Părintele nostru Iosif, cu darul arhieriei şi l-ai luminat cu razele dumneze- ieştii străluciri, luminează-ne ca un milostiv şi pe noi prin rugăciunile lui, ca după cuviinţă să Te lăudăm.

Mărire…, glasul al 6-lea:

Bine, slugă bună şi

credincioasă, bine lucrăto-rule al viei lui Hristos. Tu cu greutatea zilei ai purtat, tu şi talantul cel dat ţie l-ai înmulţit şi pe cei ce au venit nu i-ai pizmuit. Pentru aceasta porţile cereşti ţie ţi s-au deschis: intră întru bucuria Domnului tău şi te roagă pentru noi, Preacuvi- oase Părinte Iosif.

Şi acum…, a Praznicului,

asemenea:

65

Crucea Ta cea cu patru

braţe înălţându-se astăzi, Hristoase Dumnezeule, cele patru margini ale lumii le sfinţeşte şi fruntea credin- cioşilor împreună se înalţă, sfărâmând puterea vrăjma- şilor. Mare eşti, Doamne şi minunat întru lucrurile Tale, mărire Ţie.

VOHOD: Lumină lină…

Prochimenul zilei

PAREMIILE176

Din Înţelepciunea lui Solomon, citire:

(III, 1-9) Sufletele drepţilor sunt în

mâna lui Dumnezeu şi niciun 176 Textul Paremiilor a fost reprodus după versiunea diortosită de mitropolitul Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, Bartolomeu Valeriu Anania, Biblia sau Sfânta Scriptură, Editura Renaşterea, Cluj – Napoca, 2009.

chin nu le va atinge. În ochii nemintoşilor ei par că au murit, ieşirea lor din lume e o nenorocire, plecarea dintre noi, totdeauna cu nimicul, dar ei se află-n pace. Chiar dacă, în ochii oamenilor, au îndurat chinuri, nădejdea lor e plină de nemurire; pentru o pedeapsă mică primi-vor plată mare. Căci Dumnezeu i-a pus la încercare şi i-a găsit vrednici de El; ca pe aur în cuptor, aşa i-a încercat şi i-a primit ca pe o jertfă de ardere-de-tot. Vor străluci în ziua cercetării, roi de scântei pe mirişte vor fi. Stăpâni peste popoare, ei neamuri judeca-vor, iar Domnul peste dânşii va-mpărăţi în veci. Acei ce-şi pun credinţa în El vor înţelege ce este adevărul, cei credincioşi ai Săi cu El vor sta-n iubire, căci harul şi-ndurarea sunt pentru aleşii Săi.

Din Înţelepciunea lui Solomon, citire:

(V, 15-VI, 3)

66

Dar drepţii vor trăi în

veci; răsplata lor este la Domnul, Cel Preaînalt îi are-n grija Sa. De aceea vor primi, din mâna chiar a Domnului, cununa mpără- tească-a strălucirii şi diade- ma frumuseţii, căci ei de dreapta Lui vor fi păziţi şi ocrotiţi vor fi, ca de un scut, de braţul Său. Cu aprinsa-I gelozie177 drept armură. El va-narma făptura spre-a-Şi nimici vrăjmaşii, şi, cu dreptatea-mpăloşat, coif Îşi va pune dreapta judecată, sfinţenia Şi-o va face un scut nebiruit, din aspra Sa mânie, o sabie-ascuţită, şi-ntregul univers porni-va la război alături, să-i înfrunte pe cei lipsiţi de minte. Fulgere vor ţâşni, cu vârful drept la ţintă, 177,,Gelozia” lui Dumnezeu, noţiune frecventă în limbajul biblic, e sentimentul violent al Celui înşelat în buna Sa credinţă. (Cf. Bartolomeu Valeriu Anania, Biblia sau Sfânta Scriptură, p. 1274).

din arcul bine-ntins al norilor zburând; din prăpastie, puz- derie de grindini mânioase; spre ei se-ndreaptă furia din clocotele mării şi fluvii în puhoaie vor trece peste ei; o cruntă vijelie-i va biciui din faţă şi-i va zvârli prin aer precum un uragan. Astfel nelegiuirii va pustii pământul întreg, şi răutatea va răsturna din tronuri pe cei puternici. Voi, regi, ascultaţi şi înţelegeţi! Învăţaţi-vă, voi, cei ce judecaţi marginile pământului! Plecaţi-vă auzul, voi, cei ce stăpâniţi peste mulţimi şi care vă trufiţi cu mulţimea neamurilor! Căci Domnul este Cel ce v-a dat stăpânirea şi Cel Preaînalt puterea; El este Cel ce vă va cerceta faptele şi planurile vi le va cerca.

Din Înţelepciunea lui Solomon, citire:

(IV, 7-15)

Omul drept, chiar dacă moare de timpuriu, află

67

odihnă. Bătrâneţea cinstită nu e cea dată de lungimea vieţii, ea nu se măsoară cu numărul anilor; la om, înţelepciunea e cărunteţea lui şi viaţa nentinată îi este bătrâneţea; plăcut lui Dum- nezeu, Acesta l-a iubit mutându-l dintr-o lume a celor păcătoşi; răpit a fost, ca nu cumva răutatea să-i strâmbe - nţelepciunea, ca nu cumva-nşelarea să-i amă- gească sufletul; căci vraja răutăţii întunecă ce-i bun şi

ameţeala poftei subjugă min- tea clară; desăvârşit devre- me, plinirea lui e lungă. Sufletul său, plăcut lui Dumnezeu, a fost grăbit să plece în mijlocul răimii. Nebunii văd aceasta, dar nu pricep nimic şi nici că-şi bat ei capul cu astfel de nimicuri, că harul şi-ndurarea sunt pentru aleşii Săi, iar cercetarea pentru sfinţii Săi.

LA LITIE

Stihirile Sfântului Iosif,

glasul 1:

Veniţi toţi credincioşii luminat să prăznuim pe Ierarhul Iosif care ne cheamă la ospăţ duhovnicesc; blân- deţelor acestuia să urmăm, nerăutăţii, nevicleşugului, iu- birii de oameni şi înţelep- ciunii, prin care între arhierei ca o lumină a strălucit.

Suindu-te cu râvnă la înălţimea ştiinţei şi privind cu taină la adâncul Înţelep- ciunii, ai îmbogăţit Biserica cu învăţăturile tale, părinte. Roagă-te pentru noi pururea lui Hristos să mântuiască sufletele noastre.

68

Omule al lui Dumnezeu şi credinciosă slugă, ispravnice al tainelor Lui şi bărbatul doririlor Duhului; stâlpule însufleţit şi icoană de Duhul însuflată; ca pe o vistierie dumnezeiască te-a primit Biserica celor din laturile Banatului şi ca pe un rugător pentru sufletele noastre.

Mărire…, a sfântului,

glasul al 6-lea: Preaînţelepte Părinte Iosif,

cu minunile tale ai luminat laturile Banatului şi surpător te-ai arătat eresurilor. Roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

Şi acum…, a Praznicului,

asemenea: Să ne închinăm lui Hristos

Dumnezeu şi să cinstim Cru- cea cea de trei ori fericită, pe care s-a vărsat sângele Stă- pânului, ce a izvorât lumii învierea.

LA STIHOAVNĂ

Stihirile Praznicului, glasul al 6-lea:

Podobie: A treia zi ai

înviat…

Bătăi şi răstignire ai răbdat, îndelung-Răbdătoru- le, şi ocări ai suferit, vrând să mântuieşti pe toţi din robia înşelătorului, Cel ce singur eşti dătător de viaţă şi cu totul îndurat de oameni iubitor.

Stih: Înălţaţi pe Domnul

Dumnezeul nostru şi vă închinaţi aşternutului picioa- relor Lui, că sfânt este.

Cinstim crucea Ta, Mân-

tuitorule bune, piroanele şi suliţa prin care ne-ai mântuit pe noi din stricăciune, ca Cel ce singur eşti dătător de viaţă şi făcător de bine al tuturor, Iubitorule de oameni, Doam- ne.

69

Stih: Iar Dumnezeu, Împăratul nostru, mai înainte de veci a făcut mântuire în

mijlocul pământului.

Cu palme Te-au lovit peste obraz, Mântuitorule, şi fiind pironit pe cruce pentru mine, Preabunule, cu oţet ai fost adăpat şi cu suliţa ai fost împuns; şi toate le-ai suferit, Cel ce eşti fără de păcat, mărire178 Ţie.

Mărire…, a Sfântului

Iosif, glasul al 6-lea: Preacuvioase Părinte Iosif,

în tot pământul Banatului a ieşit vestirea minunilor tale; pentru aceasta ai aflat plata ostenelilor tale; taberele de- monilor le-ai pierdut, la cetele îngereşti ai ajuns, a căror viaţă fără prihană ai urmat. Îndrăznire având că- tre Domnul, cere pace sufle- telor noastre.

178 Mineiul pe Septembrie, p. 217.

Şi acum…, a Praznicului, acelaşi glas:

Astăzi lemnul Crucii mărit

s-a arătat. Astăzi Israel cel vechi a pierit. Astăzi Adam, care prin lemn a căzut, iarăşi, prin lemn s-a ridicat şi demonii s-au înfricoşat. A- totputernice Doamne mări- re Ţie.

Acum slobozeşte… Sfinte

Dumnezeule… Preasfântă Treime… Tatăl nostru… La binecuvântarea pâini-

lor: troparul sfântului, de 2 ori (Vezi la Vecernia mică), apoi troparul Născătoare de Dumnezeu… o dată.

Dacă nu este Priveghere, se cântă troparul sfântului o dată, Mărire… Şi acum…, al Praznicului: Mântuieşte, Doamne, poporul Tău…

70

LA UTRENIE

La Dumnezeu este Dom-

nul…, se cântă troparul Praznicului de două ori, Mărire…, troparul sfântului, Şi acum…, iar al Praz- nicului.

După Catisma întâi,

Sedealna Sfântului Iosif, glasul al 4-lea:

Podobie: Arătatu-Te-ai

astăzi lumii…

Arătatu-Te-ai blând şi smerit şi înţelept, păzind şi împlinind poruncile cele dumnezeieşti ale Stăpânului ceresc, Părinte Iosif. Pentru aceea în locaşul de sus te-ai sălăşluit.

Mărire… Şi acum…, a

Praznicului, asemenea:

Cruce, izgonitoarea demo- nilor, tămăduirea celor ne- putincioşi, tăria şi păzi- toarea credincioşilor, lauda dreptmăritorilor, întărirea Bi- sericii lui Hristos, fi nouă îngrădire, zid şi pază, lemnule binecuvântat.

După Catisma a doua,

Sedealna Sfântului Iosif, glasul al 4-lea:

Sărăcia cea de bunăvoie ai

ales şi bogăţia cea stri- căcioasă ai lăsat; şi crucea pe umeri ridicând, pe cărarea cea strâmtă cu bucurie ai umblat; şi călcând dulceţile trupului prin înfrânare, ai ajuns la desfătarea cea dumnezeiască a raiului, Părinte al nostru, Preacuvi- oase Iosif.

71

Mărire… Şi acum…, a Praznicului, asemenea:

Întru tine, de trei ori

fericită şi de viaţă făcătoare Cruce, credincioşii vese- lindu-se, cu oştile cele fără de trup împreună prăznuiesc cetele arhiereilor şi cu bucurie te laudă mulţimile monahilor şi ale pustnicilor şi se închină cu credinţă, toţi mărind pe Hristos, Cel ce pe tine s-a răstignit.

Polileul şi Mărimurile din

Catavasier

După Polileu, Sedealna Sfântului Iosif, glasul 1:

Podobie: Mormântul Tău,

Mântuitorule… Strălucind cu darul şi cu

adevărul, ai umplut de laudă Biserica Banatului, pururi fericite cu credinţă te feri- cim.

Mărire… Şi acum…, a Praznicului, asemenea:

Astăzi s-a plinit cuvântul

proorocesc, că iată ne închinăm la locul unde au stat picioarele Tale, Doam- ne; şi lemnul mântuirii luând, am scăpat de patimile păcatului. Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Unule, Iubitorule de oameni, miluieşte-ne pe noi.

Antifonul întâi al glasului

al 4-lea:

PROCHIMEN, glasul al 4-lea:

Scumpă este înaintea Do-

mnului moartea cuviosului Lui.

Stih: Ce vom răsplăti

Domnului pentru toate câte ne-a dat nouă.

Toată suflarea să laude pe

Domnul…

72

Evanghelia ierarhului de la Ioan (X, 1-9): ,,Zis-a Domnul către iudeii care veniseră la Dânsul…”. (Caută la 21 mai, Evanghelia de la Liturghie).

Psalmul 50

Mărire…, glasul al 2-lea: Pentru rugăciunile Ierar-

hului Tău Iosif, Milostive, curăţeşte mulţimea greşale- lor noastre.

Şi acum…,

Pentru rugăciunile Născă-

toarei de Dumnezeu, Milo- stive, curăţeşte mulţimea greşalelor noastre.

Stih: Miluieşte-ne pe noi,

Dumnezeule… Şi Stihira, glasul al 6-lea:

Preacuvioase Părinte Iosif,

în tot pământul Banatului a ieşit vestirea minunilor tale;

pentru aceasta în ceruri ai aflat plata ostenenilor tale; taberele demonilor le-ai pierdut, la cetele îngereşti ai ajuns, a căror viaţă fără prihană ai urmat. Îndrăznire având către Domnul cere pace sufletelor noastre.

CANOANELE

Canonul Praznicului din

14 septembrie, cu irmosul pe 6 şi al ierarhului pe 8

CANONUL ierarhului

Cântarea 1-a, glasul al 8-

lea:

Irmos: Să cântăm Domnului…

De la Sfântul Munte trimis

ai fost de Duhul Sfânt, ca să întăreşti pe fraţii tăi, Prea- lăudate Iosif. Iar acum după lupta cea bună ce ai dus, veselindu-te cu îngerii, lumi- nează haina sufletelor noa-

73

stre, ca să prăznuim cu laude pomenirea ta.

Scăpare s-a făcut pentru poporul tău venirea ta în ţara Banatului, la timp de grea încercare; că purtându-ţi cârja păstorească cu vred- nicie, Domnul pe tine te-a mărit ca să fii ocrotitoare pentru cei ce aleargă la tine şi te cheamă cu dragoste, prealăudate.

Privind stăpânul la podoa- ba faptelor tale, Ierarhe Iosife, şi mărit fiind pe pământ printr-Întrânsul, că- mărilor celor cereşti te-a învrednicit a fi părtaş.

A Născătoarei:

Pe tine te lăudăm, Născă-

toare de Dumnezeu curată, ceea ce ai născut pe Dumne- zeu Cuvântul mai presus de fire, spre mântuirea noastră.

Alt Canon

Glas şi Irmos aceleaşi:

Dragostea Domnului te-a atras pe tine, Fericite Iosif, şi desfătările trupeşti lăsându-le, viaţă îngerească pe pământ ai petrecut. Pentru aceea acum întru Hristos te odihneşti.

Ridicatu-te-ai, Părinte Io- sif, la înălţimea vieţii cereşti şi luminat te desfătezi lângă Fiinţa cea nezidită.

Mărire…

Raza cea fără materie a

dumnezeieştii Lumini, în inima ta primind, Părinte Iosif, te-ai luminat şi toată negura patimilor ai risipit.

Şi acum…, a Născătoarei

Neamul lui Adam la feri-

cirea cea dintâi ridicându-se, pe tine, Născătoare de Dum- nezeu, după vrednicie te măreşte.

Catavasie: Cruce

însemnând Moise…

74

Cântarea a 3-a:

Irmos: Tu eşti întărirea…

De stăpânul apropiat fiind, cu părintească iubire mijlo- ceşti înaintea Lui pentru cei ce aleargă la tine, Iosife, părintele nostru, izbăvindu-i din nevoi.

Mult-Milostive, Doamne, pentru mijlocirile Părintelui nostru Iosif, curăţeşte-ne pe noi robii Tăi, iertându-ne ca un bun, toate greşealele.

Prealăudate Iosif, săvârşi- tute-ai cu darul din tine preamărite minuni, Iar viaţa ta, ca o stea străluceşte înaintea oamenilor. Tămădu- ieşte rănile sufletelor noastre şi cu rugăciunile tale, izbăveşte-ne de toată ispita vrăjmaşului.

A Născătoarei:

Dumnezeiască Mireasă, tu

eşti lauda noastră a credinci- oşilor, căci pe tine toţi credincioşii te avem solito-

area şi scăpare din primejdii şi nevoi.

Alt Canon

Glas şi Irmos aceleaşi:

De focul Dumnezeirii

aprinzându-te, Cuvioase Io- sif, şi curăţindu-te, cărbune aprins pe pământ te-ai arătat, de Dumnezeu purtătorule.

Întru omorârea patimilor îmbrăcându-te mai înainte de sfârşit, cuvioase, la viaţa cea fără de sfârşit ai trecut prin moarte.

Mărire…

Trupul ţi-ai supus nevoin-

ţelor, Cuvioase Iosif, şi sufletul ţi-ai nesupus robiei patimilor.

Şi acum…, a Născătoarei:

Dă-ne ajutor cu rugăciu-

nile tale, Preacurată, izgo- nind năvălirile tuturor primejdiilor celor rele.

75

Catavasie: Toiagul în chip de taină se primeşte…

Condacul şi Icosul

Praznicului

Sedealna Sfântului Iosif, glasul al 4-lea:

Podobie: Spăimântatu-s-a

Iosif…

Sărăcia cea de bunăvoie ai ales şi bogăţia cea strică- cioasă ai lăsat, Înţeleptule Iosif; şi crucea pe umeri ridicând, pe cărarea cea strâmtă cu anevoie ai um- blat; şi călcând prin înfrânare dulceţile trupeşti, ai ajuns la desfătarea cea dumnezeiască a raiului, părinte al nostru, cuvioase.

Mărire… Şi acum…, a

Praznicului, asemenea: Întru tine, de trei ori

fericită şi de viaţă făcătoare Cruce, credincioşii veselin- du-se cu oştile cele fără de

trup împreună prăznuiesc; cetele arhiereilor cu bucurie te laudă, iar mulţimile monahilor şi ale pustnicilor cu credinţă ţi se închină; toţi mărind pe Hristos, Cel ce pe tine s-a răstignit.

Cântarea a 4-a:

Irmos: Auzit-am

Doamne…

Ca o oglindă fără de faţă a dumnezeieştii Străluciri te-ai făcut înaintea credincioşilor tăi, bunule păstor al Bisericii Banatului; prin vieţuirea ta cea fără prihană ai luminat ca un stâlp de foc în întunericul ispitelor pe cei ce se nevoiau spre mântuire.

Urmând poruncii Domnu- lui, te-ai făcut lumină povăţuitoare spre tainele adevărului, reuşind cu cu- vântul învăţăturii tale rătă- cirea cea păgânească. Pentru aceasta, ca pe o podoabă a Bisericii te cinstim.

76

Cu darul tău, Preasfinte Părinte Iosif, vindecări izvorăşti celor ce se apropie cu credinţă de sfinţit mormântul tău. Revarsă darul tău cel tămăduitor şi în sufletele noastre, ca să ne vindecăm de toată patima cea pierzătoare şi pilda vieţii tale să o urmăm.

A Născătoarei:

Iisuse Mântuitorule, nu

trece cu vederea pe robii Tăi, ci ne dăruieşte iertare de păcate, ca Cel ce singur eşti fără de păcat şi împacă lumea, mult-Milostive, pen- tru rugăciunile Maicii Tale.

Alt Canon

Glas şi Irmos aceleaşi:

Sluga Ta, Doamne, lepă-

dat-a grija cea lumească, mintea sa netulburată făcân- d-o locaş Ţie.

Poruncilor Evangheliei te-ai supus, Fericite Iosif, că

luând crucea ai urmat lui Hristos, bucurându-te.

Mărire…

Cu armele smereniei ai

zdrobit cursele vrăjmaşului; pentru aceasta, cuvioase, înălţându-te, cetăţean al ce- rului te-ai făcut.

Şi acum…, a Născătoarei:

Curăţire de păcate dăruie-

şte-ne, Dumnezeule, şi îm- pacă lumea Ta, pentru rugăciunile celei ce Te-a născut pe Tine.

Catavasie: Auzit-am,

Doamne…

Cântarea a 5-a:

Irmos: Mânecând, strigăm Ţie…

Credincioşii Banatului ne-

încetat vestesc minunile tale; iar cetatea Timişoarei împre- ună cu sfântă mănăstirea ta

77

se veselesc cinstinndu-te pe tine, Preasfinte Părinte Iosif.

Nici pe cei de altă credinţă nu i-ai lipsit de bunătatea ta, ci pe toţi fără căutare la faţă i-ai împărtăşit de darurile tale; mântuieşte pe toţi din dureri şi din necazuri, scapă-ne şi pe noi din nevoi, cu rugăciunile tale.

În locaşurile cele de mărire petrecând şi cu Apostolii şi cu mucenicii dănţuind, vorbitor împreună cu îngerii te-ai făcut; pentru aceasta prăznuind cu drago- ste sfântă pomenirea ta, Părintele nostru Iosif, te rugăm: Roagă pe Hristos Mântuitorul pentru sufletele noastre.

A Născătoarei:

Pe tine acoperământ tare

de mântuire tuturor te mărtu- risim, Maică Preacurată. Grăbeşte şi te milostiveşte şi acum spre noi cei ce-ţi cântăm ţie şi te lăudăm, ceea

ce eşti una folositoare către Dumnezeu.

Alt Canon

Glas şi Irmos aceleaşi:

Mânie ai avut numai

asupra şarpelui, iar către Stăpânul tău toată dragostea ţi-a întors, de Dumnezeu purtătorule.

Simţurile trupului înţelep- ţeşte înfrânându-le, turn de bunătăţi te-ai făcut, prea- fericite.

Mărire…

Arşiţa zilei răbdând-o

preamărite, bucuriei Dom- nului tău, te-ai învrednicit, cuvioase.

Şi acum…, a Născătoarei:

Marie de Dumnezeu Nă-

scătoare, zădărniceşte unelti- rile vrăjmaşilor, iar pe cei ce te laudă pe tine îi veseleşte.

78

Catavasie: O, de trei ori fericite lemn…

Cântarea a 6-a:

Irmos: Haină luminoasă

dă-mi mie…

Cununa măririi sfinţilor ai dobândit, căci cu bărbăţia credinţei şi pe păgâni i-ai îmblânzit şi pe fiii tăi credincioşi la păşune duhov- nicească i-ai povăţuit; drept aceea ca o slugă bună şi credincioasă, ai intrat întru bucuria Domnului tău, unde este ceata celor ce se veselesc.

Străine şi negrăite minuni lucrezi şi prin cinstit mor- mântul tău, precum ai lucrat în viaţă. celor în primejdii le stai într-ajutor cu rugăciunile tale, neputincioşilor doctor eşti şi celor ce pătimesc alinare; poporului tău celui neputincios în prigoriri, apă- rător neînfricat te-ai arătat; şi întru toate slujba ta deplin ai făcut-o.

În ceruri petreci acum, preasfinte părintele nostru, şi vezi Mărirea cea pururi fiitoare; acoperă-ne şi pe noi cu ocrotirea ta cea folosi- toare, slujitorul Domnului Hristos, Preafericite Iosif.

A Născătoarei:

Maică pururea Fecioară,

toată suflarea spre tine îşi îndreaptă nădejdile de îzbă- vire, căci pe tine toţi te avem ancoră neclintită şi mijloci-toare spre mântuire.

Alt Canon

Glas şi Irmos aceleaşi:

Nici vicleşugurile şarpe-

lui, Hristoase, n-au amăgit pe robul tău Iosif, nici focul ispitelor nu l-au înfricoşat.

Viaţă întocmai cu a îngerilor vieţuind pe pământ, Cuvioase Iosif, cu dumne- zeieşti daruri te-a împodobit dreapta Atotstăpânitorului.

79

Mărire…

Înfrânare cu rugăciunea cea pururi curgătoare, cu înfrânarea şi cu dragostea cea curată, Cuvioase Iosif, oglindă neîntinată lui Dum-nezeu te-ai arătat.

Şi acum…, a Născătoarei:

Cuvântul lui Dumnezeu

te-a arătat pe tine oamenilor scară cerească, Născătoare de Dumnezeu că prin tine la noi S-a pogorât.

Catavasie: În pântecele

fiarei…

Condacul Sfântului Iosif, glasul al 8-lea:

Podobie: Apărătoare

Doamnă…

Apărător nebiruit ca cel ce prin tine din nevoi s-a mântuit, te are pământul Banatului, Sfinte Iosif. Ci ca cel ce ai îndrăzneală către

Dumnezeu apără-l pe el de toată nevoia, ca să cântăm ţie: Bucură-te, Iosif, făcăto- rule de minuni.

ICOS

Om de cele cereşti

gânditor, de la Dumnezeu dăruit fiind nouă, de Dumnezeu purtătorule, prin învăţăturile tale, noi muri- torii cu mintea la cele de sus ne-am înălţat; pentru aceasta cu credinţă strigăm către tine: Bucură-te, lauda cea frumoasă a Timişoarei; bu- cură-te luminătorul strălucit al Banatului. Bucură-te, îndreptătorul călugărilor; bu- cură-te, podoaba ierarhilor; bucură-te, mângâierea celor bolnavi; bucură-te reazimul cel neclătinat al celor sănă- toşi. Bucură-te, că prin multa răbdare şi prin smerenie te-ai făcut vas ales al Duhului Sfânt; bucură-te, că în ceruri cu îngerii dănţuieşti. Bucură-te, alinătorul tuturor patimi- lor; bucură-te folositorul

80

nostru cel prea cald. Bucură-te, scăparea tuturor credin- cioşilor; bucură-te, Iosif, fă- cătorule de minuni.

SINAXAR

În această lună, în ziua a

cincisprezecea, pomenirea celui între Sfinţii Părintelui nostru Iosif cel Nou, mitropolitul Timişoarei şi a tot Banatul, făcătorul de minuni.

Acest fericit părinte era

din pământul Dalmaţiei, născut la anul 1568 în oraşul Raguza, unde părinţii săi Ioan şi Ecaterina, vlahi sau aromâni, se îndeletniceau cu negoţul pe mare fiind cunoscuţi de toţi locuitorii acelei părţi ca oameni cu frica lui Dumnezeu. Murin- du-i tatăl, înecat cu corabia în apele Mării Adriatice, tânărul Iacob, cum se numea în mirenie, s-a mutat împ- reună cu maica sa în Ohrida unde a şi învăţat carte mai

multă vreme la Mănăstirea Maicii Domnului din acea cetate.

Dorind să-şi închine viaţa Domnului, a plecat apoi la Sfântul Munte al Atosului, intrând în Mănăstirea Panto- cratorului, unde s-a călugărit luând numele de Iosif. Până la vârsta patriarhală de 82 de ani a petrecut între vieţuitorii Sfântului Munte, făcându-se pildă de adevărată trăire întru Hristos. Înfruntând cu puterea credinţei primejdiile şi ostenelile de tot felul, alesul între cuvioşi a crescut duhovniceşte şi a rodit bogat în fapte minunate.

În vremea aceea surpându-se stăpânirea creştinească din părţile Banatului, o dată cu venirea turcilor, Domnul n-a lăsat fără mângâiere şi întă- rire pe credincioşii acestor meleaguri; ci din Sfântul Munte le-a hărăzit cârmuitor duhovnicesc pe vlădica Iosif, care prin alegerea şi trimite- rea sa de către Patriarhia Ţarigradului trebuia să împo-

81

dobească scaunul mitropoli- tan al Timişoarei.

Deşi la vârstă înaintată, n-a precupeţit osteneala pur- cederii la calea lungă ce-l ducea spre păstoriţii săi, care-l aşteptau ca pe un sfânt ales de Dumnezeu, al cărui dar al facerii de minuni în tot locul era vestit.

Noul mitropolit a fost înscăunat la 20 iulie 1650, din acea zi cercetând cu o râvnă deosebită întregul ţinut pus sub oblăduirea sa duhov- nicească, îndrumând lucrarea preoţilor, înviorând viaţa credincioşilor, reînnoind bi- sericile şi mănăstirile sau zidind altele noi, după trebuinţă. Pretutindeni pe unde a trecut, neputinţa se vindeca, viaţa se înnoia, credinţa se întărea, nădejdea creştea. Ostenindu-se ca un viteaz s-a arătat biruitor în vâltoarea luptelor cu greută- ţile, mâna Domnului fiind cu el în toată vremea, ridicându-l mărturie tare şi pavăză neînfrânată dreptei credinţe

şi arătându-l strălucit prin fa- ceri de bine, prin săvârşirea de minuni şi prin neabătută dragoste faţă de toţi oamenii.

La 1653, în al optzeci şi cincilea an al vieţii sale, s-a retras la sfânta Mânăstire a Partoşului, nu departe de cetatea Timişoarei, şi aici a mai vieţuit încă trei ani în rugăciune, post, faceri de bine şi tămăduiri. Iar la praznicul Adormirii Maicii Domnului din anul mântuirii 1656 s-a mutat către Domnul fiind îngropat în biserica mânăstirii. Mormântul său a devenit de atunci loc de cin- stire şi de rugăciune pentru credincioşii de pretutindeni. Mai apoi însă găsindu-se cu dreptate ca sfintele sale moa- şte să se aşeze în chiar oraşul în care a păstorit, spre mai mare cinstire şi împlinirea cererilor de folos ale smeriţilor rugători, au fost strămutate cu mare alai în anul 1956, la trei sute de ani de la moartea sa.

82

Şi a lucrat sfântul după moarte tot felul de minuni, întru slava adevăratului Dumnezeu şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

Cu ale lui sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Cântarea a 7-a:

Irmos: Tinerii cei din

Iudeea…

Tinerii cei cu numărul Treimii, cu roaua harului ce- resc au biruit văpaia focului cântând: Dumnezeul părinţi- lor noştri bine eşti cuvântat.

Ca cel te-ai arătat tămădu- itor bolilor, vindecă de neputinţele sufletelor noastre ale celor ce aleargă la tine, Prealăudate Iosif, şi grăim după cuviinţă: Dumnezeul părinţilor noştri bine eşti cuvântat.

Împărate a toate, Stăpâne mult-Milostive, Doamne, pentru rugăciunile sfântului Tău ierarh, împacă viaţa

noastră, Bunule, ca pururi cu un glas să lăudăm puterea Ta, preaînălţându-Te întru toţi vecii.

A Născătoarei:

Rugăciunile şi nădejdea

tuturor către tine se îndreap- tă, Născătoare de Dumnezeu Fecioară; caută spre ele şi roagă pe Fiul tău şi Dumnezeul nostru să izbă- vească de veşnicele chinuri pe cei ce cântă: Bine eşti cuvântat Doamne, Dum- nezeul părinţilor noştri.

Alt Canon

Glas şi Irmos aceleaşi:

Desfătările lepădând şi

patimile înfrânându-ţi, prea- fericite, ai luat răsplătire moştenirea cea de sus şi cânţi, veselindu-te: Dumne- zeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.

Pe calea faptelor bune călătorind, preamărite, în

83

cetatea Edenului te-ai suit, veselindu-te şi dulce cân- tând: Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.

Mărire…

Mărirea Treimii cu dreap-

tă credinţă vestind, prea- fericite, întru Lumina cea întreit strălucitoare te-ai odihnit şi cânţi, bucurându-te: Dumnezeul părinţilor noştri bine eşti cuvântat.

Şi acum…, a Născătoarei:

Vlăstar din rădăcina lui

Iesei eşti Fecioară prea- fericită şi floare din care a odrăslit rodul cel de mântui- re pentru cei ce cântă Fiului tău: Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.

Catavasie: Nebuna

poruncă…

Cântarea a 8-a:

Irmos: Pe Împăratul ceresc…

Primind cununa cea neve-

stejită a sfinţeniei, Iosif, Părintele nostru, scapă din adâncul ispitelor pe cei ce te cinstim, şi te roagă pentru noi către Mântuitorul Hris- tos.

Arhiereule cu cinstit nume, de Dumnezeu ales slujitor al celor sfinte şi părtaş al tainelor celor mai presus de minte, mijloceşte dar de mântuire şi tămăduire neputinţelor pentru cei ce se închină la mormântul tău.

Împărate a toate, Cuvinte al lui Dumnezeu, Păstorule şi Mielule, pentru rugăciunile Ierarhului Tău Iosif, fă-ne parte cu drepţii la înfricoşă- toarea venirea Ta şi ne scapă de blestemul focului celui în veci nestins.

Stând în preajma Luminii celei neapropiate, luminează cu mijlocirile tale şi sufletele noastre, ca să scăpăm din întunericul ispitelor; şi ne

84

învaţă şi pe noi să cântăm: Toată suflarea să laude pe Domnul şi să-L preaînalţe întru toţi vecii.

A Născătoarei:

Pe tine te mărim179,

Născătoare de Dumnezeu Fecioară, că după alegerea Părintelui nor de lumină te-ai făcut Cuvântului şi rugul cel nears l-ai închipuit, primind întru tine Focul cel dumne- zeiesc, Stăpână Preacurată.

Alt Canon

Glas şi Irmos aceleaşi:

Pe Cel ce a întărit minunat

pe cuviosul Său Iosif, întru nevoinţele cele pustniceşti, lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi veci.

Viaţă ca îngerii pe pământ petrecând, Fericite Iosif, împreună cu dânşii întru cele

179 Mineiul pe Septembrie, p. 225.

cereşti te desfătezi cu bucu- rie în veci.

Binecuvântăm pe Tatăl şi

pe Fiul şi pe Sfântul Duh Dumnezeu

Adunarea călugărilor se

bucură şi cuvioşii dănţuiesc cu drepţii, cunună de biruinţă luând tu după vrednicie, Preafericite Iosif.

Şi acum…, a Născătoarei:

Mai presus de fire pe

Dumnezeu Cuvântul, pe Făcătorul şi Mântuitorul L-ai născut, Fecioară; pentru aceasta pe tine te lăudăm întru toţi vecii.

Catavasie: Binecuvântaţi

tineri… Cântarea a 9-a:

Irmos: Pe tine Maica lui

Dumnezeu…

Veniţi iubitorilor de praz- nic, pomenirea Sfântului

85

Iosif cu vrednicie să o săvârşim, vestind minunile lui spre mărirea lui Dumne- zeu şi spre mântuirea noastră; şi preamărind180 întru inimile noastre pe Domnul, să dobândim scăpa- re din patimi şi de primejdii.

Slujitorule al lui Hristos Dumnezeu, nu trece cu vederea pe cei ce cu laude cinstesc sfântă pomenirea ta, ci primeşte cântarea noastră cea din inimă şi cu darul tău fii nouă folositor spre mântuirea sufletelor noastre.

Pe unul în trei ipostasuri Dumnezeu, pe Tatăl de la Care sunt toate şi pe Fiul prin Care sunt toate şi pe Duhul Sfânt, Care pe toate le împlineşte, Treimea cea una şi nedespărţită, credincioşii cu cântări o mărim.

A Născătoarei:

180 Preamărind, nu preaslăvind, Mineiul pe Septembrie…, p. 226.

Pe doctorul trupurilor şi al sufletelor născându-L, Fecio- ară, pe Domnul şi Mântuito- rul, roagă-L Maică, singura folositoare, să ne dăruiască iertare de păcate şi vindecare patimilor.

Alt Canon

Glas şi Irmos aceleaşi:

Praznicul tău cel luminat,

Cuvioase Iosif, după vred- nicie veseleşte astăzi tot pământul Banatului; roagă-te pentru noi ce de-a pururea cinstim sfântă pomenirea ta.

Pe cei ce suntem împre- suraţi de primejdii şi de ispite, apără-ne, Sfinte Iosif, şi ne scapă cu rugăciunile tale.

Mărire…

Înaintea scaunului Dom-

nului stând pururea ca o slugă bună şi credincioasă, fericite Cuvioase Iosif, nu

86

înceta rugându-te pentru turma ta.

Şi acum…, a Născătoarei:

Cu cântări te lăudăm pe

tine, ceea ce eşti cu dar dăruită şi neîncetat grăim către tine: Bucură-te, cu tu ai izvorât tuturor bucurie.

Catavasie: Rai de taină

eşti…

LUMINÂNDA

Podobie: Cu ucenicii să ne suim…

Stând înaintea Luminii

celei neapuse, Cuvioase Părinte Iosif, împreună cu cetele cuvioşilor, pe noi cei ce lăudăm pomenirea ta, izbăveşte-ne de ispite cu rugăciunile tale (de două ori).

Mărire… Şi acum…, a

Praznicului:

Crucea este păzitoarea a toată lumea; Crucea, po- doaba Bisericii; Crucea, întă- rirea credincioşilor; Crucea, mărirea îngerilor şi demoni- lor rană.

LA LAUDE

Stihirile Sfântului Iosif, pe

4, glasul 1:

Podobie: Ceea ce eşti bucuria…

Având sufletul şi trupul

curăţit de prihana patimilor, Duhul Sfânt te-a ales pe tine locaş Sieşi; şi cu ungerea arhieriei fiind învrednicit cu chipul vieţuirii tale partea cea bună a stării de-a dreapta ţi-ai agonisit. Astăzi cetăţean cerului aflându-te şi părtaş măririi Domnului, roagă-te pentru cei ce te laudă pe tine Preasfinte Iosif (de două ori).

Podoaba hainei celei sfin- ţite, cu faptele bune mai strălucită ai făcut-o, Părinte Iosif, purtătorule de Dumne-

87

zeu. Pentru aceasta săvârş- eşti pururea minuni, prea- lăudate, scăpându-ne pe noi de toate nevoile.

Frumuseţile cele nevăzute privindu-le ai cunoscut ne-grăita mărire a sfinţilor, Preafericite Iosif. Pentru aceasta ajută-ne şi pe noi, cu rugăciunile tale, să ne facem părtaşi acestei lumini.

Mărire…, a sfântului,

glasul al 6-lea: Vărsatu-s-a darul în buze-

le tale, Cuvioase Părinte Iosif, şi ai fost păstor Bisericii lui Hristos, învă- ţând oile cele cuvântătoare să creadă în Treimea cea de o fiinţă, întru o Dumnezeire.

Şi acum a Praznicului

asemenea: Astăzi pomul vieţii din

sânurile pământului scoţân- du-se adeverează învierea lui Hristos, Cel ce a fost pironit pe el. Şi înălţat fiind prin

mâinile preoţilor, vesteşte înălţarea la ceruri, prin care firea omenească din căderea cea de pe pământ înălţându-se, în ceruri vieţuieşte. Pen- tru aceasta, cu mulţumită grăim: Doamne, Cel ce Te-ai înălţat pe Cruce, şi împreună ne-ai înălţat şi pe noi, bucuriei Tale celei cereşti învrednicindu-ne pe noi, cei ce Te lăudăm pe Tine.

Doxologia mare, ecteniile

şi cealaltă slujbă a Utreniei după rânduială şi otpustul.

LA LITURGHIE

Fericirile Praznicului din Cântarea de rând pe 4, şi din Canonul sfântului, Cântarea a 6-a, pe 4. După vohod: Veniţi să ne închinăm… cu Mântuieşte-ne pe noi Fiul lui Dumnezeu, Cel ce cu trupul Te-ai răstignit… Sfinte Dumnezeule… Prochimenul, Domnului, moartea cuvi- iosului Lui. Stih: Ce voi răsplăti Domnului pentru

88

toate câte mi-a dat mie. Apostolul din Epistola către Evrei (VII, 26-VIII, 2): ,,Fraţilor, Arhiereu ca acesta se cuvenea să fie nouă….”. (caută la 13 noiembrie). Aliluia, glasul al 4-lea Dreptul ca finicul va înflori. Stih: Cei răsădiţi în casa Domnului. Evanghelia de la Ioan (X, 9-16): ,,Zis-a

Domnul: Eu sunt uşa…”. (caută la Duminica a 2-a din Marele Post, a doua Evanghelie de la Liturghie). La Mai ales pentru Preasfânta, Curata…, în loc de Cuvine-se cu adevărat…, se cântă Irmosul de la Cântarea a 9-a: Rai de taină eşti…

CHINONICUL

Întru pomenire veşnică va fi dreptul, de auzul rău nu se va teme.

89

Acatistul celui dintre sfinţi Părintele nostru Iosif cel Nou,

Timişoarei şi a toată Ţara Banatului∗

După binecuvântarea preotului, ectenia mare, apoi ,,Dumnezeu e Domnul”, cu troparul Sfântului, ,,Mărire”, ,,Şi acum…” a Născătoarei.

(Ectenia mică).

Ecfonis: ,,Că a Ta este stăpânirea şi a Ta este împărăţia…”.

CONDAC, gl. 8

Apărător nebiruit şi neînfrânt, te pune înainte pe tine

pământul Banatului, mulţumire aducându-ţi, ca cel ce prin tine din primejdii s-a mântuit. Ci, ca acela ce ai îndrăzneală către Dumnezeu, apără-l pe el de toate nevoile, ca să strigăm ţie: Bucură-te, părintele nostru Iosife, făcătorule de minuni.

(Preotul citeşte Icoasele şi Condacele)

ICOS I

∗ Aprobat de Sfântul Sinod cu nr. 413- 1956, ,,Acatistul…”, în rev. ,,Mitropolia Banatului”, an VI, nr. 10-12, 1956, p. 125-139. Număr festiv: ,,Marile festivităţi bisericeşti de la Timişoara din 6-8 octombrie 1956. Proclamarea solemnă a Sf. Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş”; Acatistier, Tipografia Arhidiecezană, Timişoara, 2010, p. 121-134.

90

Credincioşii din Ţara Banatului, cunoscând puterea credinţei tale şi mulţimea minunilor prin care, ridicându-te mai presus de firea lucrurilor, ai ruşinat pornirile cele fără de judecată ale Agarenilor, asupra credinţei noastre celei drepte, din inimi pline de dragoste şi cu umilinţă strigăm către tine:

Bucură-te, ierarhe al Mântuitorului Hristos. Bucură-te, cel ce ai lucrat strălucirea credinţei. Bucură-te, scăparea celor ce aleargă la tine. Bucură-te, ajutorul şi limanul celor necăjiţi. Bucură-te, stâlp neclintit al strămoşeştii noastre credinţe. Bucură-te, că ai arătat şi păgânilor puterea lui Dumnezeu. Bucură-te, că ai fost scut Bisericii tale. Bucură-te, cel ce purtător de biruinţă asupra celor răi ai

fost. Bucură-te, făclie, care luminezi pe cei din întunericul

păcatului. Bucură-te cel ce cunoştinţa dumnezeiască ai arătat, celor

ce, cu necunoştinţă, ticolăşeşte se primejduiau. Bucură-te, care cu negrăită dulceaţă îndreptezi pe cei

nepricepuţi. Bucură-te, părintele nostru Iosife, făcătorule de minuni.

CONDAC 2

Deşi nu avem îndeajunsă vrednicie şi pricepere, noi, păcătoşii, lăudăm cu potrivite cuvinte minunile tale, şi pentru că din suflet curat şi din inimă umilită le spunem, primeşte sfinte Iosife, aceste mărturisiri de la noi, cei ce strigăm, Celui ce ţi-a dat ţie putere: Aliluia.

91

ICOS II

Purtând numele nevinovatului Iosif, care a scăpat de la pieire pe fraţii săi, ajungând el mai mare în ţara Egiptului, aşa şi tu te-ai făcut apărător şi pavăză sfintei Biserici a neamului tău de sub cotropirea celor necredincioşi, şi după cum acela, cu puterea dată lui de la Dumnezeu de a cunoaşte cele viitoare, a aflat har înaintea feţei lui Faraon, aşa şi tu, prin puterea minunilor tale, de care nu i-ai lipsit pe înşişi cei necredincioşi, ai dobândit de la aceştia linişte Bisericii şi turmei tale, pentru care noi, lăudându-te, îţi strigăm unele ca acestea:

Bucură-te, cel asemenea lui Ilie prin rugăciunile tale. Bucură-te, ierarhe, pururi rugătorule, Bucură-te, că rugăciunile tale au fost împlinite de

Ziditorul ei. Bucură-te, căruia ţi s-au supus ploile şi focul. Bucură-te, cel ce te-ai milostovit spre toată durerea. Bucură-te, cel ce ai tămăduit toată rana. Bucură-te, uşurătorule al celor ce nasc. Bucură-te, tămăduitorule al turcului celui slăbănog. Bucură-te, vindecătorule al celor unsprezece ologi. Bucură-te, cel ce ai biruit iuţimea altora cu blândeţele

tale. Bucură-te, prin care Dumnezeu a binevoit spre pământul

acesta. Bucură-te, părintele nostru Iosife, făcătorule de minuni.

92

CONDAC 3

Împovăraţi fiind de multe ispite şi în noianul păcatelor celor mai vătămătoare aflându-ne noi, în tine ne punem nădejdea, Sfinte, ajutorul şi mângâierea celor necăjiţi; fi, dar, mijlocitor pentru sufletele noastre, ale celor ce te rugăm şi, împreună cu tine, cântăm lui Dumnezeu cântarea de laudă: Aliluia.

ICOS III

Locuitor făcându-te Sfântului Munte al Athosului şi

petrecând înţelepţeşte viaţa ta cu cuvioşie, ai luat darul Duhului Sfânt, împodobindu-te cu veşmântul cel luminat al arhieriei, sfinţite nevoitorule Iosife, fiind păstor turmei celei cuvântătoare din Ţara bănăţeană, pe care ai dus-o la păşune aleasă, prin pilda viţii tale celei sfinte şi prin semnele pe care le-ai săvârşit, alesule al lui Dumnezeu, spre întărirea dreptei credinţe; pentru aceasta îţi aducem cântare aşa:

Bucură-te, mitropolitule al Timişoarei. Bucură-te, luminate ierarh al Banatului. Bucură-te, lauda poporului nostru celui credincios. Bucură-te, tămăduitorule al bolnavilor. Bucură-te, că pentru cei cuprinşi de patimi eşti rugător lui

Dumnezeu. Bucură-te, că din primejdii mântuieşti pe cei ce vin către

tine. Bucură-te, că oricine aleargă la ajutorul tău nu iese în

deşert. Bucură-te, tămăduitorul rănilor celor de moarte.

93

Bucură-te, că la orice întâmplare chemându-te eşti grabnic ajutor.

Bucură-te, doctorul cel fără de plată. Bucură-te, nădejdea tuturor, acoperământul şi scăparea

noastră. Bucură-te, cel cu lumina minunilor tale ai îndreptat turma

ta spre cele de sus. Bucură-te, părintele nostru Iosife, făcătorule de minuni.

(Ectenia mică)

Ecfonis: ,,Că tu eşti Dumnezeul nostru…”

CONDAC 4

Mult milostive Părinte, primeşte rugăciunea aceasta, a noastră, a păcătoşilor, şi cu obişnuita ta bunătate şi milostivire, mijloceşte către Ziditorul tuturor, pentru ca să dăruiască vindecare şi sănătate robilor săi, celor ce te cheamă în ajutor şi cântă cu tine: Aliluia.

ICOS IV

Astăzi, noi, nevrednicii, stând înaintea icoanei şi a

moaştelor tale, mărturisim minunile tale, care le-ai făcut, Iosife, şi ne rugăm ţie: ascultă această puţină rugăciune a noastră şi tinde dreapta ta cea binecuvântătoare spre ajutorul nostru, pentru a putea cu vrednicie să săvârşim o cântare ca aceasta:

Bucură-te, cela ce eşti cu îngerii împreună slujitor.

94

Bucură-te, cela ce din pruncie între vieţuitorii Sfântului Munte te-ai numărat.

Bucură-te, cela ce din tinereţe îngerescul chip ai luat. Bucură-te, cela ce până la bătrâneţe nevoitor asemănării

cu Făcătorul te-ai arătat. Bucură-te, dar făcut de Dumnezeu pământului acestuia. Bucură-te, slobozitorule din dureri al celor ce nasc. Bucură-te, că ale tale minuni în tot Banatul s-au vestit. Bucură-te, cela ce nu ai cruţat osteneala pentru a face

bunătate. Bucură-te, cela ce nu conteneşti a fi rugător pentru toţi cei

ce te cheamă pe tine. Bucură-te, învăţătorul dogmelor creştineşti. Bucură-te, iubitorule al cuvioasei slujiri a Celui Preaînalt. Bucură-te, lauda ierarhilor şi a cuvioşilor monahi. Bucură-te, părintele nostru Iosife, făcătorule de minuni.

CONDAC 5

Auzit-am, Iosife, minunile tale şi ne-am bucurat că Dumnezeu s-a milostivit în vremile cele de demult şi spre neamul nostru românesc cel din părţile Banatului, trimiţându-i povăţuitor luminat şi părinte alinător de patimi trupeşti şi sufleteşti, pentru care noi acum, mulţumitori arătându-ne, iubitorului de oameni Dumnezeu, împreună cu tine îi cântăm Lui: Aliluia.

ICOS V

Dezlegat-ai limba fetei celei multe şi urechile ei le-ai

deschis pentru a auzi cuvintele darului celui dumnezeesc şi

95

din muncirea diavolească ai slobozit pe ceea ce era ţinută sub tirania vrăjmaşului. Pentru aceea, acum şi noi păcătoşii şi nevrednicii, a căror limbă este folosită spre rău, ale căror urechi sunt închise pentru sfintele graiuri ale scripturilor şi ale predaniilor şi care suntem în puterea domnului lumii acesteia, îndrăznind strigăm ţie, Iosife:

Bucură-te, tămăduitorule al neputinţelor celor credincioşi. Bucură-te, purtătorule al darului minunatelor vindecări. Bucură-te, alinătorule al durerilor celor în suferinţă. Bucură-te, mângâierea grabnică a celor bolnavi. Bucură-te, reazimul cel neclintit al celor sănătoşi. Bucură-te, cel ce eşti vistierie de tămăduire. Bucură-te, prin care munţii grăiesc şi surzii aud. Bucură-te, că prin ale tale rugăciuni slăbănogii se

întăresc. Bucură-te, că au adus la tine pe tărgi pe cei bolnavi, aşa

cum îi puneau şi înaintea lui Petru apostolul. Bucură-te, vindecătorule al celor leproşi. Bucură-te, din al cărui mormânt se revarsă tămăduiri. Bucură-te, că nu ai lipsit de ajutorul tău nici pe cei

necredincioşi. Bucură-te, părintele nostru Iosife, făcătorule de minuni.

CONDAC 6

Sfinte Ierarhe Iosife, făcător de minuni te-ai arătat şi după trupeasca ta mutare de la noi fiind pururi apărător al poporului tău, căci atunci, când tâlhari nelegiuiţi au vrut să necinstească pe fecioarele care au alergat, ca la un scut tare, la mormântul tău, tu ai făcut ca să fie loviţi pe loc de mânia lui Dumnezeu, pentru spurcata lor îndrăzneală, pentru care

96

fecioarele alea, pline de spaimă şi de mirare, au strigat lui Dumnezeu: Aliluia.

ICOS VI

Puterile cele fără de trupuri se minunează, Părinte, de

credinţa ta cea tare în Dumnezeu, prin care rânduielile firii le-ai biruit. Apostolii şi ierarhii se laudă cu tine, nevoitorii spre desăvârşire monahii te au pildă şi reazim strădaniilor lor, iar bolnavii şi neputincioşii spre tine au nădejde nedesminţită. Pentru aceasta, şi noi, cei ce cinstim cu laude pomenirea ta, strigăm ţie, sfinte Iosife:

Bucură-te, acela ce cu îngerii eşti împreună locuitor. Bucură-te, acela ce aduci întristare dracilor. Bucură-te, căci ai socotit a fi fără de preţ cele ale lumii

acesteia. Bucură-te, nevoitorule spre post şi omule al rugăciunii. Bucură-te, păstorule al turmei tale. Bucură-te, îndreptătorule al credinţei. Bucură-te, vistierie a milei lui Dumnezeu. Bucură-te, izbăvitorul nostru din necazuri, cu rugăciunile

tale. Bucură-te, dătătorule al bunătăţilor lui Dumnezeu. Bucură-te, bucuria şi veselia celor ce aleargă la tine. Bucură-te, că în ceruri cu îngerii măreşti pe Dumnezeu. Bucură-te, părintele nostru Iosife, făcătorule de minuni.

(Ectenia mică) Ecfonis: ,,Că tu eşti Împăratul păcii…”

97

CONDAC 7

La sfânta mănăstire a Partoşului întâmpinându-te oarecând bătrâni şi schilozi şi în tot felul de neputincioşi, pentru ca prin atingerea şi umbrirea ta să dobândească vindecare, nădejdea lor nu a fost ruşinată, căci mulţime de vindecări ai făcut, Sfinte. De care mirându-ne, Iosife, lui Dumnezeu, celui ce ţi-a dat darul acesta, strigăm: Aliluia.

ICOS VII

Ca să arăţi marea ta milostivire pentru poporul tău şi

râvna ta pentru slobozirea lui din toate nevoile ce-l împresoară, atunci când pârjolul focul s-a întins să cotropească toată cetatea Timişoarei, nu ai fugit ca un fricos, ci ai stat ca un viteaz, biruind puterea focului, prin rugăciunea ta mai fierbinte decât vâlvătaia lui, scăpând neatinsă biserica slujirii tale şi oprind, prin ploaia năpraznică, pe care cerul a trimis-o ţie în ajutor, întinderea focului, pentru care auzi de la toţi:

Bucură-te, ierarhe, cel cu nume mare. Bucură-te, părinte, ocrotitor al poporului tău. Bucură-te, sfinte, alesule al lui Dumnezeu. Bucură-te, trăitorule după chipul iubiţilor lui Dumnezeu. Bucură-te, împlinitorule al voiei Tatălui din cer. Bucură-te, următorule al iubirii de oameni a Fiului său. Bucură-te, cel sfinţit prin darurile Sfântului Duh. Bucură-te, arătătorule al Sfintei Treimi. Bucură-te, alinătorule al necazurilor. Bucură-te, cel ce ai biruit focul aducând ploaie pe

pământ.

98

Bucură-te, cel ce ţi-ai pus sufletul, pentru poporul tău. Bucură-te, apărătorule al oraşului tău de Scaun. Bucură-te, părintele nostru Iosife, făcătorule de minuni.

CONDAC 8

Toţi credincioşii Mitropoliei Banatului, având nădejde către tine, în orice împrejurare grea nu se vor ruşina, părinte Iosife, fiind tu mare folositor tuturor. Pentru aceea, nu trece cu vederea şi ale noastre rugăciuni de acum, ci ne izbăveşte din toate nevoile şi ne apară de toate necazurile şi roagă pe înduratul Dumnezeu să ne scape din bătălie, care pentru păcatele noastre, sunt asupra noastră şi vom cânta împreună cu tine: Aliluia.

ICOS VIII

Aducându-ţi aminte de poporul tău şi ascultător făcându-

te voii lui Dumnezeu, ai lăsat viaţa cea plină de duhovnicească dulceaţă a Atosului, pentru a veni iarăşi între ai tăi, să le fi povăţuitor şi îndrumător pe calea împlinirii sfintelor porunci ale lui Hristos, strălucind prin faptele cele minunate, pe care lăudându-le strigăm:

Bucură-te, Sfinte al Banatului. Bucură-te lauda Timişoarei. Bucură-te, cinstea Partoşului. Bucură-te, podoaba Bisericii. Bucură-te, cinstite slujitor al darului. Bucură-te, secerătorule de bogată roadă. Bucură-te, făcătorule de bine al tuturor.

99

Bucură-te, cel ce ai primit cununa cea nevestejită a sfinţeniei.

Bucură-te, cel ce prin credinţă ai putut face minuni. Bucură-te, carele prin minuni ai dat strălucire credinţei. Bucură-te, că pentru mărirea Ziditorului ai făcut minuni. Bucură-te, căci te-au cinstit cei necredincioşi întocmai ca

şi fiii tăi duhovniceşti. Bucură-te, părintele nostru Iosife, făcătorule de minuni.

CONDAC 9

Cinstitorule de Dumnezeu şi dumnezeiescule Iosife, ascultă această rugăciune a noastră din ceasul de acum şi, prin rugăciunile tale cele sfinte şi de Dumnezeu primite, mântuieşte-ne de războaiele ce ne înspăimântă, precum ai izbăvit de foc cetatea ta de scaun, pentru ca şi noi, ca şi cei salvaţi atunci, să aducem cântarea: Aliluia.

ICOS IX

Cu graiuri alese s-au împodobit cântările, pe care

Biserica, al cărei stâlp ai fost, le-a rânduit pentru mărirea ta, Sfinte, şi cu bucurie vin creştinii cei de acum la sfânta ta slujbă, ierarhe al strămoşilor lor, pentru care şi noi, nepricepându-ne la altă rugăciune, împreună cu dânşii aducem ţie aceste cuvinte de laudă:

Bucură-te, arhiereule, împodobit cu darul Duhului Sfânt. Bucură-te, comoară a legii noastre străbune. Bucură-te, laudă a ierarhilor şi a dascălilor. Bucură-te, vestitorule al Evangheliei. Bucură-te, prin care este preamărit Dumnezeu.

100

Bucură-te, mustrătorule al celor cu nechibzuite vorbe. Bucură-te, cel ce ai ruşinat pe cei păcătoşi. Bucură-te, cel ce ai smerit trufia răufăcătorilor. Bucură-te, cel ce ai adus pe meşterul pietrar la pocăinţă. Bucură-te, căci te-au urmat toate satele când ai mers la

mănăstire. Bucură-te, că tu, mijlocind către Mântuitorul, de orice

primejdii ne mântuieşti. Bucură-te, nădejdea şi scăparea noastră de astăzi. Bucură-te, părintele nostru Iosife, făcătorule de minuni.

(Ectenia mică) Ecfonisul: ,,Că pe Tine te laudă toate puterile cereşti…”

CONDAC 10

O, prea milostive şi mult îndurate Doamne, nu trece cu

vederea lacrimile robilor tăi, ci ne ajută şi ne miluieşte cu marea Ta iubire de oameni, scăpându-ne de toate asupririle şi necazurile care ne-au cuprins, pentru mulţimea păcatelor noastre şi ne ridică din primejdia în care ne aflăm, pentru rugăciunile Sfântului Iosif cel Nou, cu carele dimpreună cântăm: Aliluia.

ICOS X

Asemenea călugărilor din pustiuri, te-au rupt din dulceaţa

amăgitoare a lumii acesteia, biruind puterea diavolului şi, rupând tocmirile cele nedrepte, prin care a fost stricată lumea prin păcatul strămoşului, ai arătat tuturor că prin

101

nevinovăţie şi smerenie, firea poate fi redusă la starea cea dintâi. Drept aceea, şi noi, lăudându-te, cântăm:

Bucură-te, cel ce prin post şi rugăciune ai biruit pornirile firii celei căzute.

Bucură-te, că ai arătat blândeţea mai presus de răutate. Bucură-te, că prin blândeţe ai făcut ascultătoa-

re dobitoacele. Bucură-te, liniştitorule al celor necuvântătoare. Bucură-te, că asemenea Mântuitorului ai dormit în timpul

furtunii. Bucură-te, că nu te-ai temut de iuţeala apelor Dunării. Bucură-te, cel ce ai stins puterea focului. Bucură-te, cel ce ai făcut norii să verse ploaie pe pământ. Bucură-te, că în mijlocul ploii ai rămas neudat. Bucură-te, prin care s-au arătat străluciri de curcubeie. Bucură-te, cel ce porţi pe mâna ta semnul luminos al

patimilor Fiului lui Dumnezeu. Bucură-te, a cărui moarte au vestit-o clopotele pe care nu

le-a tras mână omenească. Bucură-te, părintele nostru Iosife, făcătorule de minuni.

CONDAC 11

Creştinătăţii mare folositor te-ai arătat, cu învăţăturile, cu vindecările şi cu chipul vieţuirii tale. Pentru aceea, nu trece cu vederea şi ale noastre rugăciuni, milostive, ci ne ajută şi ne scapă de toate nevoile, măcar că suntem nevrednici acestei dobândiri, şi vom cânta împreună cu tine: Aliluia.

102

ICOS XI

Întru bunătăţi duhovniceşti crescând din pruncie şi tare împotriva ispitelor arătându-te din tinereţele tale şi binecuvântând pururi, cuvioase părinte Iosife, ai uimit pe toţi cu blândeţele, cu viaţa cea curată, cu smerenia şi cu firea ta cea lină. Pentru aceasta, văzând Dumnezeu nevoinţele tale, arhiereu şi păstor bisericii Sale te-a pus, iar noi, aducând preamărire Celui ce te-a înălţat pe tine, fericite, îţi strigăm aşa:

Bucură-te, cel ce ai păzit şi ai împlinit cuvintele cele dumnezeieşti ale Stăpânului tău.

Bucură-te, cel ce pildă te-ai făcut bunătăţii. Bucură-te, cel ce te-ai încununat cu cununa nevoinţei. Bucură-te, luminătorule al Bisericii. Bucură-te, cel ce ai izgonit întunericul neştiinţei. Bucură-te, cel ce ai fost de cele cereşti gânditor. Bucură-te, că prin multă răbdare şi smerenie te-ai făcut

vas ales al Domnului. Bucură-te, îndreptătorul şi pravila călugărilor. Bucură-te, podoaba ierarhilor. Bucură-te, izgonitorul tuturor patimilor. Bucură-te, folositorul nostru cel prea cald. Bucură-te, scăparea tuturor credincioşilor. Bucură-te, părintele nostru Iosife, făcătorule de minuni.

CONDAC 12

Făcătorule de minuni, sfinte Iosife, după cum în zilele vieţuirii tale de pe pământ, prin ale tale rugăciuni ai scăpat poporul de tot felul de primejdii, aşa şi astăzi, trimite mila ta

103

asupra Neamului de oameni ce locuiesc Ţara aceasta, dăruindu-le cele de trebuinţă pentru viaţa lor şi pentru ajutorul sărmanilor, al celui ce sug şi al bătrânilor, cu care dimpreună vom cânta: Aliluia.

ICOS XII

Sfinte Iosife, arhiereule al lui Hristos, slujitorule al

darului, soleşte nouă, păcătoşilor, prin bogatele mijlocirile tale către Stăpânul, ca să ne învrednicim noi, ticăloşii, a ne împărtăşi de bunătăţile cele făgăduite credincioşilor creştini, şi a primi cele bune şi de folos sufletelor şi trupurilor noas- tre şi să cântăm ţie:

Bucură-te, nevoitorule, care spre asemănarea cu Ziditorul te-ai nevoit.

Bucură-te, omule al lui Dumnezeu, cel purtător de Dumnezeu te-ai arătat.

Bucură-te, cuvioase carele întru viaţă de cinste ai petrecut.

Bucură-te, prealăudate, lauda cea prea frumoasă a Timişoarei.

Bucură-te, luminătorule, care ai luminat strălucit Biserica Banatului.

Bucură-te, părinte, care milostiv şi iubitor ai fost spre toţi. Bucură-te, tămăduitorule, care vindeci bolile şi nepu-

tinţele. Bucură-te, ierarhe, care ai adăpat turma ta cu apa cea vie

a adevărului lui Hristos. Bucură-te, arhiereule, care cinstirea de Dumnezeu pe toţi

i-ai învăţat. Bucură-te, mărite, că numele tău s-a scris în ceruri.

104

Bucură-te, fericite, că ţie ţi s-au deschis porţile cereşti. Bucură-te, sfinte, cel ce ai fost arătat sfânt încă din viaţa

de aici. Bucură-te, părintele nostru Iosife, făcătorule de minuni.

CONDAC 13

O, preasfinte şi întru tot lăudate părinte Iosife, primind acest dar de acum al puţinei noastre rugăciuni, fi mijlocitorul către îndurătorul Dumnezeu, ca, pentru ale tale sfinte rugăciuni şi a Sa multă iubire de oameni, să apere de tot răul sfânta Sa Biserică, oraşul tău şi pe toţi credincioşii din sfânta Mitropolie a Banatului, ca aceştia pururi, cu o gură şi cu o inimă, împreună să cânte ca şi părinţii lor. Aliluia.

(Ectenia întreită)

După ecfonis: ,,Domnului să ne rugăm”.

RUGĂCIUNEA CĂTRE SF. IOSIF CEL NOU

Preabunule şi întru tot lăudate părinte Iosife, păstorul şi învăţătorul celor ce aleargă cu credinţă la a ta folosire, şi cu rugăciune fierbinte te cheamă pe tine: Grăbeşte de a ne ajută şi nouă celor ce cu credinţă şi cu dragoste săvârşim pomenirea ta, stând rugător către Atotmilostivul Dumnezeu pentru ca turma lui Hristos să o apere de lupii cei ce o răpesc pe dânsa, dreapta credinţă să se întărească şi să sporească şi toată creştinătatea să fie îngrădită şi păzită prin sfintele tale rugăciuni de certurile cele lumeşti şi de toată dezbinarea şi neînţelegerea. Şi pentru ca Domnul

105

Dumnezeul nostru să ne acopere şi să ne apare de tot răul: de foamete, de cutremur, de potop, de foc, de sabie, de încălcarea noastră de alte neamuri, de robie, de prăpădul războiului, de toate bolile şi rănile cele aducătoare de moarte şi de cumplita moarte cea prin dezlănţuirea puterilor uriaşe care sunt la temelia materiei. Roagă pe Ziditorul tuturor, făcătorul de bine, să dea: pace lumii, linişte văzduhurilor, ploaie la bună vreme, roadă îmbelşugată pământului, bunăstare poporului, înţelegere soţilor, ascultare copiilor, iubire de fii părinţilor, dragoste frăţească tuturor, îndreptare păcătoşilor, spor duhovnicesc celor aleşi, râvnire multă pentru Domnul preoţilor, virtute călugărilor, înaltă înţelepciune ierarhilor, dragoste de neam conducă- torilor ţării, naştere de mulţi prunci satelor noastre bănăţene şi sănătate tuturor. Iar pe cei ce ne-am adunat la această sfântă pomenire a ta ne miluieşte, îndrăznitorule către Dum-nezeu deşi cu mintea, cu cuvântul şi cu lucrul suntem în întunericul păcatelor, şi ne scapă de mânia lui Dumnezeu şi de munca cea veşnică. Ca, prin solirea ta, cu folosinţa rugăciunilor tale şi cu harul lui Hristos Dumnezeu, viaţă lină şi fără de păcat să ni să dăruiască, spre a vieţui cu cuviinţă în veacul acesta şi de partea stării de-a stânga, la înfricoşata judecată a toată lumea, să fim scutiţi, şi în partea celor de-a dreapta să ne învrednicim a fi, împreună cu toţi cei din veac bineplăcuţi Domnului. Amin.

106

RUGĂCIUNEA SPECIALĂ CĂTRE SF. IOSIF CEL NOU DE LA PARTOŞ181

Cu umilinţă şi evlavie ne plecăm astăzi genunchii

înaintea măririi Marelui Dumnezeu, Cel ce te-a mărit pe tine, Preasfinte Părintele nostru Iosife, şi prinos de cinstire şi de mulţumită îi aducem, pentru că ni te-a dăruit fierbinte rugător şi puternic ocrotitor în ceruri.

Că tu, ca un izbăvitor ai fost trimis, de Sus, drept- măritorilor creştini din părţile Banatului, la vreme de strâmtorare; şi, ca un bun păstor şi părinte, cu dragoste şi cu înţelepciune, i-ai păstorit pe dânşii, chip de smerenie, de înfrânare şi de curăţie, făcându-te tuturor, cu nevoinţele tale pustniceşti, cu postul, cu privegherea şi cu rugăciunea.

Pentru aceasta, încă mai-înainte de mutarea ta la veşnicele locaşuri, te-ai învrednicit de darul cel mai presus de fire al minunilor; cununa biruinţelor s-a împletit ţie în ceruri, şi cetele sfinţilor şi ale drepţilor, celor ce, de la începutul veacului, au bineplăcut lui Dumnezeu, te-ai adăugat; iar nouă, pe pământ, ai binevoit a ne lăsa cinstitele tale moaşte, ca pe un izvor de daruri şi tămăduiri celor ce aleargă la tine cu credinţă.

Drept aceea, şi noi acum, cu bucurie şi cu dragoste te lăudăm pe tine, sfinte ierarhe, şi cinstire de obşte făcându-ţi, cu evlavie sărutăm sfintele tale moaşte şi cu smerenie ne rugăm ţie: ocroteşte Biserica ta, ţara aceasta şi pe toţi cei ce cu credinţa şi cu dragoste cheamă într-ajutor numele tău cel sfânt. Şi, ca unul ce stai înaintea feţei Ziditorului tuturor,

181 Rugăciune cuprinsă în vol. Acatistier, Tipografia Arhidiecezană, Timişoara, 2010, p. 133-134. Şi în celelalte versiuni anterioare ale cărţii.

107

îndrăznire având către Dânsul, ajută-ne cu mijlocirile tale şi roagă-L, părinte sfinte, milostiv să fie nouă, iertare de păcate să ne dăruiască şi de toată reaua întâmplare să ne izbăvească; credinţa cea dreaptă să o întărească; întărâtările eresurilor să le strice, cu puterea Preasfântului Său Duh; dragostea să o înmulţească; ura să o stingă; războaiele să le înlăture şi pacea a toată lumea desăvârşit să o întemeieze.

Şi aşa, virtuţilor tale urmând, Sfinte Iosife, neîncetat să sporim în credinţă, în dragostea către Dumnezeu şi către aproapele şi în toată fapta cea bună, ca să ajungem toţi la limanul cel mult dorit al mântuirii. Şi, lăudând, până la sfârşitul veacului, pururi cinstită pomenirea ta, cu inimi curate să cântăm: mărire Ţie, Dumnezeule, Cel mare şi minunat între sfinţi, în vecii vecilor. Amin.

OTPUSTUL

Preotul: ,,Mărire Ţie Hristoase, Dumnezeule, nădejdea

noastră, mărire Ţie”. Strane: ,,Mărire Tatălui…”. ,,Şi acum şi pururea…”. Preotul: ,,Hristos, adevăratul Dumnezeul nostru…”. Stana: ,,Amin”.

Apoi se cântă Condacul

108

109

ICONOGRAFIE

110

111

112

113

114

115

116

117

118

119

CUPRINS

1 Cuvânt înainte………………………………. ....…...3

2 Viaţa Sfântului Iosif cel Nou……………….. ...…....7

3 Text transliterat……………………………... ....….33

4 Viaţa Sfântului Iosif cel Nou carele a fost metropolita a Temesvari şi a to(a)tă Ţara Banatului…………………………………….

…….34

5 Completări la Pomealnicul de la 1696………. ...….40

6 Minunile, adică arătările şi tămăduirile cele minunate, săvârşite în viaţa lui dă Sf(ântul) Iosif cel Nou………………………………..

....….44

7 Slujba Sfântului Iosif cel Nou……………… ....….61

8 Acatistul celui între sfinţi Părintelui nostru Iosif………………………………………….

....….89

9 Iconografie………………………………….. .......109