Lista sfinilor afereni grupelor de lucru- TNRUL DIN PETRODAVA

Lista sfinilor afereni grupelor de lucru- TNRUL DIN PETRODAVA

1. Sfinii Trei Ierarhi

2. Sfnta Mare Mucenic Irina

3. Sfntul Luca al Crimeei

4. Sfnta Mare Mucenic Ecaterina

5. Sfntul Iustin Martirul i Filozoful

6. Sfntul Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava

7. Sfntul Antonie cel Mare

8. Sfinii mprai Constantin i Elena

9. Sfntul Nectarie de Eghina

10. Sfnta Cuvioas Parascheva

11. Sfntul Mucenic Efrem cel Nou

12. Sfntul Ioan Iacov Hozevitul

13. Sfntul Paisie de la Neam14. Sfinii Martiri Brncoveni

15. Sfntul Nicodim Aghioritul

16. Sfntul Maxim Mrturisitorul

17. Sfntul Ioan Boteztorul

18. Sfntul Ioan Scrarul

19. Sfntul Ioan Damaschinul

20. Sfnta Mucenic Filofteia

21. Sfnta Cuvioas Teodora de la Sihla

22. Sfntul Voievod tefan cel Mare

23. Sfntul Cuvios Daniil Sihastrul

24. Sfntul Ierarh Nicolae

Sf. Vasile cel Mare

Acest intre Sfinti, Parintele nostru Vasilie cel Mare a trait intre anii 330-379, in vremea Sfantului si marelui imparat Constantin si, pana in zilele imparatului Valens, cel cazut in ratacirea lui Arie. S-a nascut in Cezareea Capadochiei, din parinti dreptcredinciosi si instariti, Emilia si Vasilie, tatal sau fiind un luminat dascal in cetate.

Iubitor de invatatura si inzestrat pentru carte, Sfantul Vasilie si-a imbogatit mintea cercetand, rand pe rand, scolile din orasul sau Cezareea, apoi din Bizant, mergand pana si la Atena, cea mai inalta scoala din timpul sau, unde a intalnit pe Sfantul Grigorie de Nazians, cu care a legat o stransa si sfanta prietenie.

A fost inaltat la scaunul de Arhiepiscop al Cezareei in anul 370, in vremuri grele pentru Biserica, cand ereticii lui Arie si Macedonie izbutisera sa aiba de partea lor pe insusi imparatul Valens. Sfantul Vasilie a dus o lupta apriga, cu scrisul si cuvantul, luminand crestinatatea si aparand dogma Sfintei Treimi. Si-a atras mania imparatului si a suferit multe prigoniri din partea lui, pentru apararea acestei dogme de capetenie a crestinatatii.

Sfantul Vasilie a indreptat si unele lipsuri ale monahismului din timpul sau, chemandu-i pe moanahi sa se nevoiasca nu numai in folosul mantuirii persoanale, ci si in folosul aproapelui. Este cel dintai ierarh care a intemeiat, pe langa Biserica, azile si spitale, in ajutorul celor saraci si neputinciosi, indemnand pe cei insatariti sa foloseasca avutiile lor, ajutand pe cei nevoiasi si lipsiti.

S-a mutat catre Domnul la varsta de 50 de ani, in ziua de 1 ianuarie, plans de credinciosi si de necredinciosi, care-l iubeau si-l cinsteau pentru bunatatea si intelepciunea lui. Cei zece ani ca arhiepiscop in Cezareea Capadochiei i-au fost deajuns, pentru ca el sa intre in istorie cu numele de Sfantul Vasile cel Mare. Pentru rugaciunile lui, Doamne miluieste-ne si ne mantuieste pe noi. Amin.

"Pusu-te-a pe tine, Sfinte Vasile, Dumnezeu-Cuvantul, tarie buna Bisericii Sale, cel ce cu tunetul cuvintelor tale amutesti gurile ereticilor; iar noi credinciosii, bucurandu-ne, cantam lui Dumnezeu: Aliluia!"

Sf. Ioan Gura de Aur

Sf. Ioan Gur de Aur s-a nscut la Antiohia, n jurul anului 354, din prinii Secundus, mare dregtor militar care a murit la scurt timp dup naterea sa, i Antusa, descendent dintr-o bogat familie cretin. Rmas vduv la numai 20 ani, ea s-a dedicat cu rvn i perseveren educaiei fiului ei, renunnd la recstorire. Primele elemente ale educaiei cretine, Ioan le-a primit de la mama sa Antusa. Educaia clasic a primit-o de la retorul Libaniu i de la filosoful Andragatiu, primind valorile retoricii ale clasicilor greci. Se pare c a studiat i dreptul, ntruct ar fi pledat ctva timp.

S-a clugrit n anul 368. A trit ntr-o peter lng Antiohia. A fost botezat trziu, probabil n jurul anului 372, de Meletie, episcop de Antiohia. n scurt vreme, a fost fcut citet. Sf. Ioan Gur de Aur a nceput s practice ascetismul acas.

n 374, dup moartea mamei sale Antusia, Ioan a putut s dea curs dorinei sale arztoare pentru ascez. El s-a retras n munii Antiohiei, unde a dus patru ani o via sever sub conducerea unui ascet, iar dup aceea, s-a retras doi ani ntr-o peter.

n 380 s-a napoiat la Antiohia, iar n 381, Meletie l-a fcut diacon. Timp de 10 ani, naintea diaconatului, el a fost preocupat de problema monahismului i a fecioriei, crora le-a consacrat mici tratate. Tratatul su Despre preoie, scris n cei ase ani de diaconat, este o capodoper a literaturii patristice n care Sfntul Ioan Chrysostom om scoate n eviden sublimitatea Tainei Preoiei.

Sf. Ioan a fost preoit de episcopul Flavian n 386 i a primit misiunea de predicator. Geniul i arta sa oratoric i creeaz renumele. El predic nu numai n biserica mare i frumoas, zidit de Constantin, sau n biserica cea veche, ci n toate bisericile din Antiohia i din mprejurimi.

n timpul celor 12 ani de preoie la Antiohia, Sf. Ioan i-a combtut pe eretici, ndeosebi pe anomei i pe iudeo-cretini[1] i s-a strduit pentru formarea moral a credincioilor si.

La moartea patriarhului Nectarie al Constantinopolului, n 397, Sf. Ioan a fost numit patriarh al Capitalei prin influena lui Eutropiu, ministru atotputernic pe lng slabul mprat Arcadie.

Rvna sa de reformator implacabil, tonul tios i neierttor al predicilor sale, care criticau aspru toate pcatele i pogormintele[2], de jos i pn sus, la Eutropiu i Eudoxia, dragostea sa pentru sraci, pentru adevr i pentru dreptate, i-au fcut muli dumani.

Legturile Sf. Ioan Gur de Aur cu curtea imperial au fost reci. Dumanii Sf. Ioan ncepuser s murmure. Venirea frailor Lungi la Constantinopol, izgonii de Teofil din Egipt ca origeniti, avea s provoace actul final al vieii patriarhului att de frmntat. Sf. Ioan i-a primit pe fraii Lungi, i-a gzduit, dar nu a intrat n relaii prea apropiate cu ei i a refuzat s primeasc o plngere mpotriva lui Teofil. Acetia s-au adresat mpratului, care a dispus convocarea lui Teofil n faa episcopului Capitalei.

Teofil a luat msuri, trimind nainte pe Sf. Epifaniu, spre a-l descalifica pe Sf. Ioan ca origenist, dar btrnul episcop de Salamina i-a dat seama, pn la urm, de cursa n care a fost atras i a plecat grbit n ara lui. Teofil ns, venit cu cei 26 episcopi ai si, a raliat 10 episcopi nemulumii de Ioan, 3 vduve care se socoteau insultate de patriarh i pe mprteasa Eudoxia. Sinodul, prezidat de Teofil, l-a convocat pe Ioan s se prezinte la Stejar, aproape de Calcedon, spre a se desculpa de calomnii i de lucruri ridicole. Ioan nu s-a prezentat i de aceea a fost destituit.

Patriarhul a fost rechemat din cauza rscoalei poporului care-i revendica pastorul i din cauza unui cutremur de pmnt. Patriarhul a fost primit n triumf, dar mpcarea n-a durat dect dou luni. Spre sfritul anului 403, Sf.Ioan critica aspru neornduielile care s-au produs cu ocazia inaugurrii unei statui a Eudoxiei aproape de Biserica unde slujea el. n Postul Patelui din 404, Eudoxia, dup sfatul lui Teofil, a convocat un sinod n care a Sf. Ioan a fost demis a doua oar pe motivul c nu a fost reintegrat de un sinod dup prima demitere. Sf. Ioan a fost arestat n palat aproape de Pate i exilat dup Rusalii, la 20 iunie 404.

Dup o oprire scurt la Niceea, Sf.Ioan a ajuns, dup 77 de zile, la Cucuz sau Arabissos, n Armenia Mic.

Din cauza legturilor sale frecvente cu prietenii de la Constantinopol i Antiohia, autoritile au primit ordin s-l deporteze la Pityus, un mic ora pe malul de est al Mrii Negre. El a murit pe drum spre aceast localitate, la Comana, n Pont, n ziua de 14 septembrie 407 cu aceste cuvinte pe buze: Slav lui Dumnezeu pentru toate.

Osemintele sale au fost aduse la biserica Sf Apostoli din Constantinopol n anul 438 de ctre mpratul Teodosie II.

Sf. Grigore Teologul (de Nazianz)Se naste la Arianz, aproape de Nazianz, pe la 329-330, ca fiu al episcopului Grigorie si al Nonei. Are un frate, Cezar, medic invatat, si o sora Gorgonia. Face studii la Cezareea Capadociei, unde-l cunoaste pe viitorul sau prieten Sf. Vasile, apoi la Cezareea Palestinei, la Alexandria si in fine la Atena. Viata lui de student o gasim pe larg in operele sale autobiografice: Despre viata sa si Necrolog la moartea Sf. Vasile.

Se intoarce in patrie unde e botezat. E chemat de Sf. Vasile la manastirea sa, in Pont. Aici lucreaza cu prietenul sau la alcatuirea primei Filocalii. Grigorie e plin de dorul de a se face monah, insa cei din Nazianz au nevoie de ajutor in ale episcopiei. In 361 e hirotonit preot, impotriva vointei sale, fugind dupa aceasta, in Pont, la Sf. Vasile, de unde revine dupa staruintele tatalui sau.

In 371, este facut de Sf. Vasile episcop de Sasima, pentru a rezista lui Antim de Tiana. Sf. Grigorie nu.s-a dus la Sasima, probabil niciodata, atat pentru ca o asemenea misiune l-ar fi stingherit in dorurile sale dupa viata contemplativa, cat si pentru ca localitatea Sasima i se parea insuportabila. In anul 374, dupa moartea tatalui sau si a mamei sale, Sf. Grigorie se retrage in manastirea Sf. Tecla, la Seleucia, in Isauria. La staruinta unei delegatii de ortodocsi venite de la Constantinopol, in 378, dupa moartea imparatului Valens, si la indemnul Sf. Vasile, Sf. Grigorie pleaca in 379 la Constantinopol spre a regrupa si reface Biserica Ortodoxa de acolo. In capela aceasta, numita in mod simbolic, Invierea, Sf. Grigorie a rostit cele cinci Cuvantari teologice, care i-au adus, mai tarziu, numele de Teologul.

Munca lui, virtutile lui de monah cu viata severa, succesele lui misionare contra ereticilor au dus la instalarea lui oficiala ca episcop al cetatii de catre insusi imparatul Teodosie, la 27 noiembrie 380. Sinodul II ecumenic, care se deschide in mai 381 la Constantinopol, confirma alegerea Sf. Grigorie ca episcop de Constantinopol si el fu instalat de Meletie al Antiohiei. Dupa moartea acestuia, care surveni intre timp, Sf. Grigorie fu chemat la presedintia sinodului, probabil gratie prestigiului sau crescand sau gratie Canonului 3 al acestui sinod, care prevedea primatul de onoare al episcopului de Constantinopol.

Sosirea episcopilor egipteni si macedoneni intarziati a pus problema canonicitatii alegerii Sf. Grigorie. I s-a reprosat ca el era deja episcop de Sasima. Sf. Grigorie si-a dat demisia si, dupa o cuvantare de ramas bun catre Biserica din Constantinopol, a plecat, in iunie 381, in Capadocia. A venit la Nazianz, unde a condus catva timp treburile episcopiei, inca vacanta. Dupa ce, in 383, a hirotonit aici ca episcop pe o ruda a sa, Eulalius, Sf. Grigorie se retrase la locul sau natal, Arianz, unde si-a petrecut ultimii ani ai vietii in rugaciune, studiu si creare de poezii.

A murit probabil la 389 sau 390, in varsta de aproximativ 60 de ani.

Biserica Ortodoxa praznuieste pe Sf. Grigorie Teologul de doua ori pe an: singur la 25 ianuarie si impreuna cu Sfintii Vasile cel Mare si Ioan Gura de Aur la 30 ianuarie.

Sf. Grigorie nu era inzestrat cu calitatile omului de actiune, insa poseda un deosebit simt al problemelor teologice, o mare inclinare pentru viata ascetica, o inalta noblete sufleteasca si un exceptional talent oratoric si literar.

1. Sf.M.Mc. Irina

Aceasta a fost singura fiic nscut lui Liciniu, regele din cetatea ce se cheam Maghedon. La nceput sfnta s-a numit Penelope, i att strlucea cu frumuseea trupului, nct ntrecea pe vrstnicile ei. Ea tria ntr-un turn nalt zidit de tatl su, cu treisprezece fecioare frumoase, avnd mult avere spre slujba ei, i scaun, mas i sfenic, toate fcute de aur. i era cnd a fost aezat acolo de ase ani, fiind nvat de oarecare btrn Apelian, pe care l rnduise Liciniu s intre la dnsa. ntr-una din zile, ea a vzut c a venit o porumbi, i aducnd o ramur de mslin, a pus-o pe mas; iar un vultur aducnd o cunun fcut din flori a pus-o pe mas. Apoi a vzut c a venit pe alt fereastr un corb i a pus un arpe pe mas. De acestea mirndu-se ea, i cugetnd ce pot s nsemne a ntrebat pe btrnul Apelian, care i le-a dezlegat zicnd: C porumbia este nevoina gndului ei i ramura cea de mslin este pecetea lucrurilor i deschiderea botezului; iar vulturul, care este mprat celorlalte psri, prin cunun i nsemna biruina spre buntile cele alese; iar corbul care adusese arpele, nsemna necazul i reaua ei ptimire. n scurt spunnd, i-a tlcuit i i-a artat ei nevoina muceniciei, ce avea s ndure pentru Hristos. i alte preamrite pentru dnsa se spun.

Se spune c i s-a dat numele prin chemare de nger, n loc de Penelope, fiind numit Irina, i c acel nger a nvat-o credina lui Hristos i i-a spus c se vor mntui multe suflete printr-nsa. i c va veni la dnsa Timotei, ucenicul lui Pavel, i o va boteza. Iar cnd acestea s-au mplinit, ea zdrobind idolii tatlui su, i-a aruncat jos. Pentru aceasta a fost mai nti cercetat de tatl su, care a poruncit s fie dat s o calce caii, dintre care unul n loc s-i fac ei vreun ru, s-a repezit asupra tatlui ei i l-a trntit jos i l-a omort i a fericit pe sfnta cu glas omenesc. Iar ea ndat fiind eliberat din legturi, la rugmintea poporului a fcut rugciune, i a nviat pe tatl ei, care a crezut n Mntuitorul Hristos, cu trei mii de oameni i cu femeia sa dimpreun, i primind botezul, a lsat mpria, i-a petrecut viaa n turnul ce zidise pentru fiica sa.

Dup aceea, lund mpria Sedechie, sfnta a fost silit s jertfeasc la idoli i neplecndu-se, a fost aruncat cu capul n jos ntr-o groap adnc, n care erau tot felul de trtoare veninoase i a rmas nevtmat. Dup patru zile, fiind scoas de acolo, a fost supus la multe chinuri, dar a rmas sfnta nevtmat. Pentru aceast minune au trecut la credina n Hristos opt mii de suflete.

Dup ce a czut Sedechie din mprie, s-a ridicat Savorie, fiul su, cu oaste asupra aceluia ce-l scosese pe tatl su din mprie. Atunci ntmpinnd sfnta Irina pe Savorie naintea cetii, l-a orbit i pe el i pe oastea lui cu rugciunea, i iari cu rugciunea l-a fcut s vad. Pentru aceasta nemulumitorii au supus-o la multe chinuri, dar desfcndu-se pmntul a nghiit pe slugile tiranului, din care pricin au trecut muli la credina n Hristos. i rmnnd tiranul nc tot n necredin, a venit ngerul Domnului i lovindu-l l-a ucis.

i fiind sfnta slobod, umbla prin cetate, fcnd multe i mari minuni i n alte multe ceti unde a mers i unde a propovduit pe Hristos, fiind supus la nenumrate chinuri, din care rmnea nevtmat, de ctre regele Numenau n cetatea Calinicon i de ctre regele perilor Savorie. Aceste minuni dup gndurile omeneti pot prea unora de necrezut, dar la Dumnezeu toate sunt cu putin cele ce la oameni sunt n neputin. Aadar, pe scurt, a fost adus sfnta la judecat, mai nti adic de tatl ei, Liciniu, a doua oar de Sedechie i Savorie i Numerian fiul lui Sevastian i de eparhul Vavdon, i Savorie regele perilor; iar cetile n care a mrturisit sunt acestea: Maghedon patria ei, Calinicon, Constantina i Mesimvira. Pomenirea muceniciei ei a fost scris de Apelian dasclul su.

1. Sf. M.Mc. Ecaterina

Sfanta Mucenita Ecaterina, fiica principelui Consta, a trait in timpul imparatului Maximian, la inceputul secolului al IV-lea. Cunostea foarte bine limba greaca si limba latina si avea cunostinte temeinice de astronomie si de oratorie.

Sfanta Mucenita Ecaterina are doua viziuni: in prima o vede pe Maica Domnului cu Pruncul in brate. Din cauza faptului ca nu era crestina, nu reuseste sa vada fata Mantuitorului. Acest lucru ii descopera desertaciunea cunostintelor ei si alege sa primeasca Sfantul Botez.

In a doua vedenie i se descopera Hristos, care ii daruieste un inel de logodna, spunandu-i: "Iata, astazi te primesc pe tine mireasa Mie nestricata si vesnica, deci sa pazesti tocmeala aceasta cu dinadinsul si sa nu mai primesti nicidecum alt mire pamantesc".

In urmatoarea zi, Ecaterina ramane uimita cand vede inelul de logodna pe degetul sau. Este momentul in care viata sa se schimba radical. De acum inainte incepe sa condamne cultul si miturile pagane, infrunta in discutii publice pe inteleptii vremii si chiar reuseste sa-i aduca la adevarata credinta.

Este silita de Maximian sa se infrunte cu o adunare de filosofi pagani. Datorita iubirii sale fata de Hristos si a intelepciunii cu care a fost impodobita, Sfanta Mucenita a facut ca toti filosofii prezenti sa creada in Hristos si sa-L marturiseasca ca fiind Dumnezeu adevarat. Pentru acest lucru, toti acei intelepti au fost arsi in foc.

Pentru lupta sa impotriva cinstirii zeilor, Sfintei Ecaterina i s-a taiat capul. Potrivit Sfintei Traditii, la taierea capului sau nu a curs sange, ci lapte, iar ingerii au dus trupul Sfintei Ecaterina in Muntele Sinai, in locul in care Moise vazuse Rugul Aprins. Aici s-a ridicat o manastire cu numele Sfintei Mucenite, Manastirea Sfanta Ecaterina.

Sfanta Ecaterina este si ocrotitoarea studentilor teologi din Bucuresti. Paraclisul din cadrul Facultatii de Teologie Ortodoxa "Patriarhul Justinian" din Bucuresti poarta hramul "Sfanta Mucenita Ecaterina".

O particica din Moastele Sfintei Ecaterina se afla la Biserica Coltea din Bucuresti.

1. Sf. Luca al Crimeei

Sfantul Luca s-a nascut in anul 1877, intr-o familie cu nobile radacini stramosesti. Valentin Voino-Iasenetki, dupa numele sau de mirean, a primit o aleasa educatie. Inclinand mai intai spre pictura, tanarul Valentin isi va indrepta pasii spre Academia de Arte Frumoase din Kiev. Simtind o puternica dorinta de a-si ajuta semenii, el va renunta la pictura, cotind spre medicina. Astfel, sfantul se va inscrie la Facultatea de Medicina din Kiev.

In anul 1904, in cadrul razboiului ruso-japonez, sfantul va sluji pe post de medic chirurg, in slujba Crucii Rosii, adica fara salariu. Vreme de aproape un an, sfantul va indeplini misiunea de chirurg prin mai multe spitale de tara, lipsite de fonduri si intr-o stare de saracie avansata. Intre timp, tanarul Valentin se va casatori cu Ana, impreuna cu care va avea patru copii.

In anul 1916, doctorul Valentin hotareste sa-si publice experientele medicale intr-o carte de medicina, numita "Eseu despre chirurgia infectiilor septice". In timp ce lucra la prologul cartii, un gand ii veni, cum ca sub titlul cartii va sta un nume de episcop.

Peste inca un an, in 1917, Valentin se stabileste impreuna cu familia in orasul Taskent, unde primesete postul de medic-sef al spialului din localitate. O boala incurabila cauzeaza moartea timpurie a sotiei sale, Ana. Astfel, sfantul va ramne singur, cu cei patru copii ai sai.

Intr-o zi oarecare, episcopul locului il cheama pe Valentin la el si ii zice: "Doctore, trebuie sa deveniti preot!" Incredintat de faptul ca aceasta este misiunea si calea ce il asteapta, doctorul Valentin va accepta fara nici o retinere hirotonia intru preot, in anul 1921. Hirotonia unui chirurg, ba inca a unuia dintre cei mai buni, nu a bucurat catusi de putin conducerea comunista a vremii.

In scurt timp, parintele primi numele monahal de Luca. In anul 1923, parintele Luca ajunge episcop al regiuni Taskent. Dupa hirotonia intru arhiereu, bolsevicii il vor arestea imediat. Acum incepe patimirea, un un lung sir de ani de pribegie si suferinte in inchisorile sovietice.

Fiind un chirurg foarte bun, episcopul Luca primeste acceptul de a opera in spitalele de prin inchisorile prin care este purtat. Fiecare operatie incepea si se termina cu rugaciune catre Maica Domnului, iar curatarea trupului cu iod, spre dezinfectare, o facea sfantul in semnul crucii, spre ajutor.

Bolsevicii hotarasc sa-l trimita pe episcop la Cercul Polar de Nord, urmand ca apoi sa fie trimis in regiunea Arhangelsk pentru inca vreo trei ani. Dupa aceasta, sfantul va mai primi inca si un al treilea exil, in indepartata Siberie. Orbind de ochiul drept, de la batai si chinuiri, sfantul nu a cartit de cele pe care le patimea.

In anul 1946, dupa terminarea perioadei de detentie, datorita meritelor deosebite in studiul medicinei, cat si pentru lucrarea "Eseu despre chirurgia infectiilor septice", sfantul va primi Premiul Stalin. Sfantul Luca imparte banii primiti ca premiu orfanilor de razboi.

Tot in anul 1946, Sfantul Luca este numit arhiepiscop de Simferopol si Crimeea. Sfantul se va osteni neincetat sa reinvie credinta si viata duhovniceasca. Predicile lui erau ascultate, pe langa credinciosii de rand, de studenti intelectuali si chiar de oameni avand alta credinta. Sfantul nu s-a temut niciodata a condamna atitudinea regimului ateu.

La batranete, sfantul si-a pierdut desavarsit vederea. Despre aceasta insa, el spunea: "Cel ce si-a inchinat viata Domnului nu poate fi niciodata orb fiindca Dumnezeu ii da lumina la fel cu cea de pe Tabor."

Sfantul Luca al Crimeei va adormi in Domnul in data de 11 iunie 1961. Doctorul trupurilor si al sufletelor semenilor sai va fi canonizat in anul 1966, in ziua de 18 martie Sfintele lui Moaste fiind asezate in Catedrala Sfanta Treime, in localitatea Simferopol, in Ucraina. Bine mirositoare, sfintele lui Moaste savarsesc nenumarate minuni in trupul si sufletul celor bolnavi.

1. Sf. Iustin Martirul si Filozoful

Sfntul Iustin Martirul i Filosoful s-a nscut ctre anul 114 n Sichem, un vechi ora al Samariei, din prini greci pgni. A trit pe vremea mprailor Antonin cel Pios (138-161) i Marcus Aurelius (161-180), i s-a numit "filosof" fiindc din copilrie s-a osrduit cu studiul filosofiei pgne, iar mai apoi cu cel al filosofiei Adevrului, nvtura lui Hristos.

n jurul vrstei de 30 de ani Iustin a primit sfntul botez (ntre anii 133 i 137) i apoi a deschis o coal de filosofie cretin. Deci mergnd la Roma n anul 155, a dat mai sus zisului mprat Antonin o apologie n scris mpotriva rtcirii idolilor, i dezvinovitoare pentru credina n Hristos, cu care pe una, adic credina cretinilor, o adeverea i o ntrea, iar pe cealalt, adic nelciunea idoleasc, o supunea cu dovediri din Scripturi.

Mai trziu, n anul 161, puin dup urcarea pe tron a mpratului Marcus Aurelius, el a scris o a doua Apologie, adresat de aceasta dat Senatului Roman.

Deci, fiind zavistuit de Crescent filozoful, a fost omort cu vicleug, chinuit fiind mai nainte cu multe chinuri.

Acesta pentru viaa lui curat i fr prihan, ajungnd la fapta bun cea desvrit, i ajungnd plin de toat nelepciunea, i dumnezeiasc i omeneasc, a lsat pentru toi credincioii scrieri pline de toat nelepciunea i folosul care dau mare cunotin celor ce le citesc.

1. Sf. Mc. Ioan cel Nou de la Suceava

Sfantul Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava, ale carui moaste se afla de sase sute de ani in tara noastra, s-a nascut in orasul Trapezunt, in jurul anului 1300, din parinti binecredinciosi si foarte iubitori de Hristos. Fiind negustor de marfuri, ca si tatal sau, evlaviosul Ioan a plecat cu corabia din orasul natal spre Cetatea Alba de la gurile Nistrului, aflata pe atunci in stapanirea tatarilor inchinatori de idoli. Pe Marea Neagra a avut mai multe discutii de credinta cu un negustor venetian, anume Reiz. Dar, vazandu-se biruit in cuvinte de fericitul Ioan, care marturisea si apara cu zel dreapta credinta ortodoxa, venetianul a hotarat sa se razbune asupra lui.

Sosind in Cetatea Alba, Reiz l-a parat pe Ioan la mai-marele cetatii, cum ca ar dori sa se lepede de credinta ortodoxa si sa se inchine soarelui si idolilor paganesti. Dar Ioan, marturisind pe Hristos cu mare tarie si curaj, a fost dat la grele chinuri si batai, pentru a se lepada de adevaratul Dumnezeu. Apoi, vazandu-l statornic in dreapta credinta si gata sa-si dea viata pentru Sfanta Evanghelie, a fost si mai mult batut si tarat pe ulitele Cetatii Albe, legat de coada unui cal neinvatat, pana cand un iudeu fanatic i-a taiat capul cu sabia, fiind in varsta de numai 30 de ani. Noaptea, vazandu-se cor de ingeri si faclii aprinse in jurul trupului sau, sfintele lui moaste au fost luate cu cinste si asezate in biserica ortodoxa din Cetatea Alba. Aici au stat 70 de ani, facand multe minuni si vindecari de boli.

In anul 1402, la 2 iunie, moastele Sfantului Mucenic Ioan, numit cel Nou, au fost aduse cu mare cinste din Cetatea Alba de trimisii voievodului Alexandru cel Bun si au fost asezate in biserica Mirautilor din Suceava, vechea capitala a Moldovei, devenind astfel cel dintai sfant ocrotitor si grabnic ajutator al moldovenilor. In anul 1589, moastele Sfantului Ioan de la Suceava au fost stramutate din vechea biserica domneasca in noua catedrala zidita de Bogdan al III-lea, unde se afla pana astazi.

Dupa ce au stat un timp in Mitropolia din Iasi, in anul 1686 moastele Sfantului Ioan cel Nou au fost luate de oastea poloneza a lui Ioan Sobieski, impreuna cu evlaviosul mitropolit Dosoftei si cu o mare parte din tezaurul tarii, si duse langa Liov. Dupa 97 de ani de instrainare, la 13 septembrie 1783, sfintele sale moaste au fost readuse cu mare cinste la Suceava si s-au asezat in vechea biserica domneasca, unde se afla si astazi.

1. Sf. Antonie cel Mare

Sfntul cuviosul Antonie cel Mare a fost de neam egiptean i a nvat credina cretin de la prinii i de la bunicii si.

A trit pe vremea mprailor Diocleian i Maximian, ajungnd pn n zilele bine credinciosului mprat Constantin i ale fiilor lui. i dedndu-se vieii pustniceti, att de mult a ntrecut pe toi, nct s-a fcut pild tuturor pustnicilor de dup el. Lucru minunat este c el a ajuns cel dinti ndrumtor i dascl al vieii de obte i numai el singur a atins hotarul cel mai desvrit al pustniciei, precum arat istoria vieii lui.

Multe ar mai trebui s spunem despre faptele vieii lui i despre nvturile lsate de el. Vom spune ns numai c aflndu-se n trup muritor, se deprta de cele trupeti, vedea sufletele care la moarte ieeau din trupuri i pe demonii care le ndrumau, ceea ce este o nsuire numai a fiinelor fr de trup i duhovniceti.

Deci, trind o sut i cinci ani, s-a mutat la Domnul. Viaa lui a scris-o Atanasie cel Mare, episcopul Alexandriei.

1. Sf. Arsenie cel Mare

Acesta era din marea cetate a Romei, fiind nscut, crescut i pzit din pruncie ca vas curat lui Dumnezeu, i plin de toat buntatea i nelepciunea dumnezeiasc i omeneasc. Pentru aceasta a fost hirotonit i diacon. i ocrmuind atunci mpria romanilor Teodosie cel Mare i punnd mult nevoin, i cutnd om duhovnicesc i nvat care s fie n stare s nvee pe fiii si carte, mai ales cum trebuie cinstit Dumnezeu, a aflat de acesta, i a scris la mpratul Graian, i la papa Inoceniu, i abia a putut dobndi ceea ce dorea. Deci purceznd Arsenie de la Roma i sosind la Constantinopol, a stat naintea lui Teodosie, care a vzut c la fa i la fire este om cinstit i cuttura cu bun rnduial, gndul smerit, i mpodobit cu toat buntatea. i umplndu-se de mult bucurie i dulcea, de atunci l cinstea ca pe printele su, i i se smerea ca unui dascl. i senatorii vzndu-l ca pe un odor mare, se mirau. Iar el urnd mrirea i iubind pe Dumnezeu, socotea mrirea ca o pleav, i dorind de via monahiceasc, n toate zilele se ruga lui Dumnezeu s-i mplineasc dorina. i ndat a auzit un glas dumnezeiesc, care zicea: "Arsenie, fugi de la oameni i te mntuiete". Deci el nezbovind, ci schimbndu-i portul, s-a dus i a sosit la Alexandria. i clugrindu-se a mers la Schit, supunndu-se la toat petrecerea cea grea i anevoioas. i rugndu-se lui Dumnezeu, iari a auzit glas dumnezeiesc ctre dnsul: "Arsenie, fugi, taci, linitete-te i te mntuiete".

Arsenie cel MarePe acest mare Arsenie l-a ntrebat oarecnd papa Teofil al Alexandriei, suindu-se i cu alii ctre dnsul: "Spune-ne, o printe, cuvnt de folos". i el zise: "Dac l voi spune, l vei ine?" Iar ei ziser: "Aa, adevrat." i zise el: "Oriunde vei auzi de Arsenie, s nu v apropiai acolo".

i iari se spune despre el c, lucrnd n toat vremea vieii sale, purta un petec de ras n sn de-i tergea lacrimile. i era la trup minunat i cuvios, peste tot crunt, uscat i lung, mcar c si era puin grbov de btrnee, avea barba pn la pntece i chip ngeresc ca al lui Iacov. Drept aceea nici nu vrea s-i arate faa cuiva. Priveghea mult, stnd n picioare se ruga neplecndu-i genunchii nicidecum de cu sear pn la rsritul soarelui. n acest fel cu vrsarea lacrimilor a stins focul cel strictor de suflet. i cnd era s se despart de trup, cci ajunsese la adnci btrnei, fiind aproape de o sut de ani, l-au ntrebat ucenicii lui, unde i cum se cade s-l ngroape. Iar el a zis: "Oare nu tii s punei o funie de picioarele mele i s m tragei n munte?" i iari le zise: "Vedei, fiii mei, n ct fric m aflu avnd a iei din trup?" i ei ziser: "Vedem". Iar el zise: "De cnd m-am fcut monah n-a lipsit nicidecum de la mine frica aceasta". i ndat i-a dat cu pace sufletul lui Dumnezeu.

Toate aceste cuvinte ale cuviosului se gasesc in Patericul egiptean.

1. Sf. Nectarie de Eghina

Acest sfnt, unul dintre cei mai noi sfinti canonizai de Biserica Greciei n acest secol, s-a nscut la 1 octombrie 1846, n Silivria, un orel situat n provincia Tracia din nordul Greciei, pe malul mrii Marmara. Prinii si au fost oameni sraci, dar foarte evlaviosi. Din botez a primit numele de Anastasie, bucurndu-se din pruncie de o aleas educaie cretineasc. Dup primii ani de coal, Anastasie este trimis s nvee carte la Constantinopol, unde studiaz teologia i scrierile Sfintilor Parinti. Aici, sufletul su incepe s-L descopere pe Hristos prin rugciune, prin citirea crilor sfinte i prin cugetarea la cele dumnezeieti.

La vrsta de douzeci de ani, povuit de Duhul Sfant, tnrul Anastasie se stabilete n insula Hios, unde pred religia la o coal. Apoi, fiind chemat de Hristos, intr n nevoina monahal n vestita chinovie numit "Noua Mnstire" (Nea Moni), primind tunderea n monahism la 7 noiembrie 1876, sub numele de Lazar. Dup cteva luni, pe 15 ianuarie 1877, este hirotonit diacon de ctre mitropolitul de Hios, Grigorie, ocazie cu care primete numele Nectarie, pe care avea s-l poarte toat viaa.

Urmtorii trei ani, ierodiaconul Nectarie i petrece la Atena cu scopul de a-i completa studiile preuniversitare. n toamna anului 1881 se ntoarce la mnstire dup ce absolv liceul cu calificative excepionale.

n 1882, printele Nectarie i va ncepe studiile la Facultatea de Teologie din Atena, dup ce, ntre timp, la recomandarea lui Ioan Horemis, prietenul su, va fi intrat n legtur cu patriarhul de Alexandria, Sofronie, i va fi acceptat de ctre acesta n cadrul patriarhiei.

Dup ce-i termin studiile teologice, n anul 1886, printele Nectarie se ntoarce la Alexandria, unde este hirotonit preot iar dup cteva luni este ridicat la treapta de arhimandrit i trimis la Cairo, n calitate de consilier patriarhal. La 15 ianuarie 1889, patriarhul Sofronie l hirotonete mitropolit onorific de Pentapole, o veche eparhie ortodox din Libia Superioar. Mai muli ani evlaviosul mitropolit a slujit ca responsabil cu problemele patriarhiei pentru oraul Cairo i predicator la biserica Sfantul Nicolae din capitala Egiptului, devenind un iscusit slujitor i povuitor de suflete, fiind druit de Dumnezeu cu mult rabdare, smerenie i blndee. De aceea, era mult cutat de credincioi i iubit de toi.

Vznd diavolul c nu-l poate birui cu mndria i iubirea de sine, a ncercat s-l loveasc pe fericitul ierarh Nectarie cu o alt arm, tot aa de periculoas, adic cu invidia celorlali ierarhi i slujitori ai Patriarhiei Alexandriei, acetia vorbindu-l de ru ctre patriarh, cum c dorete s-i ia locul. Acest lucru a fcut ca, la 3 mai 1890, n urma unei ordonane date de patriarhul Sofronie, s fie eliberat din cinstea arhiereasc n care se afla, permindu-i-se s slujeasc mai departe n biserica Sfntul Nicolae. Dup mai puin de dou luni ns, la 11 iunie 1890, printele Nectarie primete de la patriarh o scrisoare prin care i se cere s prseasc Egiptul. Cerndu-i iertare de la toi, cu toate c nu greise nimnui cu nimic, dovedind o adnc smerenie, sfntul se supuse, dnd slav lui Dumnezeu, cci i cu dnsul s-a mplinit cuvntul lui Iisus Hristos, Mantuitorul nostru, Care zice: Fericii vei fi, cnd v vor ocr i v vor prigoni, i vor zice tot cuvntul ru mpotriva voastr, minind din pricina Mea (Matei 5,11). S-a retras la Atena n luna august a anului 1890, srac, defimat de ai si i nebgat n seam, avnd toat ndejdea numai n Dumnezeu i n rugciunile Maicii Domnului.

Aici a fost civa ani predicator, profesor i director al unei coli teologice pentru preoi, pn n anul 1894, reuind s formeze duhovnicete muli tineri iubitori de Hristos, pe care i hrnea din cuvintele Sfintei Evanghelii i cu scrierile Sfintilor Parinti. Apoi fcea slujbe misionare n parohiile din jurul Atenei.

n taina inimii sale, fericitul ierarh Nectarie era un adevrat isihast i un mare lucrtor al rugaciunii lui Iisus, care i ddea mult pace, bucurie, blndee i ndelung rbdare. Cu aceste arme el biruia nencetat pe diavoli, cretea duhovnicete pe cei din jurul su i avea ntotdeauna pace si bucurie n Hristos, nebgnd n seam defimarea i osndirea celor din jurul su.

Dorind la btrnee s se retrag la mai mult linite, a construit ntre anii 1904-1907, cu ajutorul multor credincioi si ucenici, o frumoas manastire de clugrie, n insula Eghina, din apropierea Atenei, rnduind aici via desvrit de obte, dup tradiia Sfinilor Prini. Apoi se retrage definitiv n aceast mnstire i duce o via nalt de smerenie i slujire, de druire total i rugciune neadormit, arznd cu duhul pentru Hristos, Mntuitorul lumii i pentru toi care veneau i i cereau binecuvntare, rugciune i cuvnt de folos sufletesc. Aici l-a avut ucenic i pe Sfntul Cuvios Sava cel Nou (18621948), mare ascet al secolului XX, care a pustnicit o vreme in pustiul Hozeva, Palestina. Dup adormirea Sfntului Nectarie, s-a retras n insula Kalymnos, unde a i adormit ntru Domnul.

Pentru viaa sa nalt, Dumnezeu l-a nvrednicit pe Cuviosul Nectarie de Harul Duhului Sfant. Pentru aceasta muli bolnavi i sraci alergau la biserica mnstirii din Eghina i cereau ajutorul lui. Mai ales dup primul Rzboi Mondial, numeroi sraci i bolnavi, lipsii de orice ajutor, veneau la el ca la printele lor sufletesc. Iar Sfntul Nectarie a dat porunc maicilor ce se nevoiau n mnstirea sa s mpart la cei lipsii orice fel de alimente i s nu pstreze nimic pentru ele, cci Dumnezeu, prin mila Sa, i hrnea i pe unii i pe alii. Dar i cei bolnavi se vindecau cu rugaciunile fericitului Nectarie, cci se nvrednicise de darul facerii de minuni.

ntr-o var, fiind mare secet n insula Eghina, cu rugciunile Sfntului Nectarie, a venit ploaie din belsug i au rodit arinile, nct toi s-au ndestulat de hran. De aceea, toi - mireni i calugari, sraci i bogai - cinsteau pe Sfntul Nectarie, ca pe un pstor i vas ales al Duhului Sfnt i urmau ntru toate cuvntul lui. Astfel, el era totul pentru toi, cci putea toate prin Hristos, Care locuia n el. Apoi era foarte smerit si blnd i nu cuta cinste de la nimeni. Iar n timpul liber lucra la grdina mnstirii, mbrcat ntr-o hain simpl, nct toi se foloseau de tcerea i smerenia lui. Pe lng multele sale ocupaii duhovniceti, Sfntul Nectarie a scris i a redactat mai multe scrieri teologice de moral i de istorie a Bisericii, intrnd astfel n traditia Sfinilor Prini din patria sa, mpotriva influenelor occidentale care asaltau rile ortodoxe.

Pentru toate acestea, diavolul a ridicat asupra Sfntului Nectarie numeroase ispite, cutnd s-l biruiasc. Astfel, numeroi slujitori i ierarhi ai Bisericii din Grecia s-au ridicat cu invidie asupra fericitului, fcndu-i multe ispite. Dar Dumnezeu l izbvea din toate necazurile.

Trind ca un nger n trup i iubind nencetata rugciune, tcerea, smerenia, postul i milostenia, Sfntul Nectarie trgea pe muli la Hristos, revrsnd n jurul lui, pacea, bucuria i lumina cea necreat a Duhului Sfnt, prin care mngia i odihnea pe toi care veneau la chilia lui. Din aceast cauz, diavolul, nerbdnd nevoina lui, pn la sfritul vieii sale a ridicat mpotriva Sfntului multe calomnii i vorbe rele din partea multor clerici i ierarhi greci, care, din cauza invidiei, l cleveteau i l acuzau att pe el, ct i mnstirea lui. Dar fericitul Nectarie le rbda pe toate, n numele lui Hristos, Care locuia n inima sa.

Simindu-i sfritul aproape, pe cnd fcea un pelerinaj cu icoana Maicii Domnului n insula Eghina, Sfntul Nectarie a descoperit ucenicilor si c n curnd va pleca la Hristos. Apoi, mbolnvindu-se, a fost dus la un spital din Atena. El rbda cu trie toat boala i ispita, ateptnd cu bucurie ceasul ieirii sale din aceast viaa.

Dup aproape dou luni de suferin, Sfntul Nectarie i-a dat sufletul cu pace n minile lui Hristos, la 8 noiembrie 1920, izbvindu-se de toate ispitele acestei viei, pentru care s-a nvrednicit s se numere n ceata Sfintilor lui Dumnezeu. Ucenicii si, dup ce l-au plns mult, l-au nmormntat, dup rnduial, n biserica zidit de el, fcnd multe minuni de vindecare cu cei bolnavi, care alergau cu credin la ajutorul lui.

Viata dumnezeiescului Parinte a fost sfnta, iar purtarea sa desavarsita. Dupa ce toata aceasta viata "si-a petrecut-o in binefaceri", a urcat pe cele mai inalte trepte ale scarii virtutilor, a murit "pentru lume", a trait in Iisus Hristos, s-a facut salas al Duhului Sfnt, barbat indumnezeit si asemenea lui Dumnezeu, ajungand la dumnezeire, a dobandit nemurirea inca din aceasta lume, de unde a purces spre viata cea vesnica si fara sfrsit, pururea fericita si intocmai cu cea a lui Dumnezeu.

Lucrarea taumaturgica a Parintelui continua fara incetare dincolo de mormant: multi marturiseau ca ii tamaduise de boli cu neputinta de vindecat, in timp ce altii dadeau marturie ca sfantul alungase dintr-insii demoni puternici ce-i chinuisera ani de-a rndul si care sub puterea lui ieseau cu strigate inspaimantatoare. Multi credinciosi veneau din cele mai indepartate tinuturi ale Greciei sau din tari straine ca sa se inchine mormantului sau din Egina, care li se aratase si care-i vindeca de boli de nevindecat. Despre Sfntul Nectarie ca facator de minuni si tamaduitor auzisera foarte multi credinciosi; acestui lucru s-a datorat hotararea Bisericii de a-i recunoaste si oficial sfintenia, recunoscuta mai inti de cei multi.

Trecnd mai bine de douzeci de ani, trupul su s-a aflat n mormnt ntreg i nestricat, rspndind mult mireasm. La 3 septembrie 1953, sfintele sale moaste au fost scoase din mormnt i aezate n biserica mnstirii din Eghina, pentru cinstire si binecuvntare. Iar n anul 1961, Sinodul Bisericii din Grecia, vznd numeroasele minuni care se fceau la moatele sale, l-au declarat sfnt, cu zi de prznuire la 9 noiembrie, devenind astfel cel mai venerat Sfnt din aceast binecuvntat ar ortodox. Zilnic credincioii se nchin la moatele Sfntului Nectarie i la mormntul su, fcnd din mnstirea sa din insula Eghina cel mai iubit loc de pelerinaj din toat Grecia.

Cu rugciunile Sfntului Ierarh Nectarie, Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiete-ne pe noi. Amin.

1. Sf. Cuv. Parascheva

Aceasta cu adevarat mare si vestita ntre femei, Cuvioasa si pururea pomenita Parascheva, s-a nascut ntr-un sat al Traciei, numit si din vechime si acum Epivata. Parintii fericitei erau de neam bun si mariti, navutiti cu foarte multi bani si averi; mai mult nsa i marea si mbogatea drept cinstirea lui Dumnezeu si a fi si a se numi crestini. Acestia dar aducnd la lumina pe cuvioasa, nti au renascut-o prin scaldatoarea cea dumnezeiasca, apoi pe cale naintnd, o nvatara toata mbunatatirea si asezarea cea dupa Dumnezeu; iar dupa ce a trecut al zecelea an, ades mergea cu maica sa la biserica Preacuratei Nascatoare de Dumnezeu si a auzit aceste dumnezeiesti binevestiri: "Cel ce voieste a veni dupa Mine, sa se lepede de sine si sa ridice crucea sa si sa urmeze Mie". ndata toata a fost cuprinsa de aceasta si iesind din biserica, ntlnind un sarac, ascunzndu-se de maica sa si dezbracnd hainele stralucite si luminate ce purta, le-a dat lui si ea a mbracat pe ale aceluia, lundu-le pe acestea cu oarecare mestesugire nteleapta.

Iar dupa ce a venit acasa si au vazut-o parintii ntr-un astfel de chip s-au ngrozit si au batut-o ca sa nu mai faca asa. Ea nsa nu numai de doua ori, ci de trei ori, si de multe ori, se zice ca dezbracnd hainele sale, le-a dat saracilor, ntru nimic socotind pentru aceasta, ocarile, ngrozirile si nesuferitele batai ale parintilor. Si acestea, adica n casa parinteasca erau ca niste prentmpinari ale roadelor ce mai pe urma erau sa odrasleasca n ea si pasiri spre trecerea peste om. Apoi fiindca nu mai putea suferi durerea duhului n suflet, fara stirea parintilor si al celor de un snge cu ea, si a multimii slugilor, a ajuns la Constantinopol, unde gustnd toate bunatatile cele dupa Dumnezeu, ndestulndu-se de dumnezeiestile si sfintitele biserici si moastele sfintilor si fiind binecuvntata de sfintii barbati cei de acolo si ntarindu-se cu rugaciunile lor, a iesit din cetate si a trecut n Calcedon de cealalta parte si de acolo a venit la Iraclia din Pont, calatorind cu picioarele sale. Iar parintii ei nsisi si prin altii (ca nevoia este lesne iscoditoare), mult trudindu-se si locuri din locuri schimbnd si cetati si sate calcnd si neaflnd-o, s-au ntors acasa. Iar preafericita fecioara venind la Iraclia din Pont si sosind la un oarecare locas dumnezeiesc al Maicii lui Dumnezeu si intrnd n el cu bucurie duhovniceasca, s-a asezat pe pamnt si l-a udat cu lacrimi; apoi s-a sculat si prin ruga sa umplndu-se de har, cinci ani ntregi a petrecut cu rabdare ntr-acest sfnt locas, tot felul de mbunatatiri savrsind; caci ntru rugaciunile de toata noaptea facea stari statornice si de diamant, ajunari nencetate, batai n piept, tipete, tnguiri cu lacrimi nestinse, iar culcarea jos pe fata pamntului, cine dupa vrednicie va povesti; obiceiul smerit, cugetul cumpatat, curatenia inimii si plecarea ei spre Dumnezeu. Iar acum din destul de acestea desfatndu-se a trimis Dumnezeu pe cei ce aveau sa o duca la Ierusalim; caci aceasta dorinta o avea si ruga pe Dumnezeu si pe Maica Lui de aceasta. Deci asa pregatita a iesit din biserica si ngradita cu ajutorul de sus, a ajuns la Ierusalim si ndestulndu-se de toate cele sfinte si bune ale Ierusalimului, unde si blndele picioare ale Mntuitorului meu Hristos au calcat" si saturndu-se si zburdnd prin pustiul Iordanului ca o pasare, a nimerit la o viata cinstita de calugarite pustnice si aci a intrat. nsa ct s-a nevoit aci, prin care pe vrajmasul diavol pna n sfrsit l-a stins, care mai nainte cu ispite multe si de tot felul a navalit asupra ei, neputnd a le da n scris toate, putine oarecare din ele spre pomenire vom adauga aci. Bautura ntrebuinta apa de izvor, si de aceasta foarte putina; trebuinta asternutului o mplinea o rogojina, iar mbracamintea era o haina si aceasta foarte zdrentaroasa, cntarea pe buze nencetata, lacrimile de-a pururea. Peste toate acestea nflorea dragostea, iar vrful mbunatatirilor, smerita cugetare le cuprindea pe toate acestea.

Deci multi ani rabdnd n aratata mnastire a calugaritelor si nevoindu-se prin foarte multe fapte bune, plinind al douazeci si cincilea an al vrstei, a iesit de aci si a venit la Ioppe si intrnd ntr-o corabie a nceput a pluti pe calea ce ducea spre casa, si a ajuns cu corabia la limanul patriei sale dupa ce a suferit multe primejdii ale sfarmarii de corabie, n mare. Apoi pururea pomenita a venit la Constantinopol, si dupa ce a cercetat dumnezeiestile locasuri si pe sfintii barbati a plecat si a venit la oarecare sat anume Calicratia si acolo la biserica sfintilor si ntru tot laudatilor Apostoli s-a salasluit, nesocotind petrecerea parintilor de bun neam si batjocorind ntelepteste uneltirile vicleanului nselator. Deci doi ani a petrecut acolo nentinata porumbita si din potopul acestor curgatoare zburnd a odihnit cortul ceresc, ncredintnd sfnt sufletul sau minilor ngeresti si prin ei locasurilor celor vesnice si dumnezeiesti; iar trupul cel din pamnt si nfrumusetat cu dumnezeiesti mbunatatiri l-a ascuns n pamnt. Multa vreme dupa aceasta a trecut si cineva, rau cheltuind viata si obsteasca datorie mplinind, a fost ngropat aproape de cuvioasa; dar ea n-a vrut a-l suferi, prea viteaza; ci oarecaruia din barbatii sfinti aratndu-se n vis: "Ridica, i-a zis, trupul acesta si-l arunca; ca soare fiind si lumina nu pot suferi ntunericul si murdaria". nsa zabovind acel dumnezeiesc barbat, divina aratare a cuvioasei socotind-o vedere obisnuita, sau vis normal, si a doua, si a treia iarasi sfnta l-a strigat si cumplit l-a ngrozit. Si dupa ce calugarul si-a venit n sine dupa cum se cuvine si din numele cuvioasei, care i arata cu degetul locul, prea degrab s-a sculat si cu srguinta a descoperit poporului vedenia de acolo, care cu totii obsteste alergnd ca la o vistierie foarte navutita au sapat pamntul. Iar dupa ce s-a apropiat de sicriu, se umplea de mireasma, si acel sfnt trup al cuvioasei aflndu-l ntreg cu totul pazit, cu mini cucernice l-au adus n biserica Sfintilor Apostoli, umplnd aerul de mirezme si tamieri si cntnd dumnezeiesti psalmi. nsa cte minuni a savrsit dupa asezarea moastelor ei aici, Dumnezeul minunilor prin ea si pna acum savrseste, cu neputinta este n scris a le da; caci covrsesc, ca sa zicem asa si numarul stelelor si nisipul marii. De vreme ce vindeca schiopi, surzi, ciungi, ologi si tot felul de boli, nca si cele atingatoare de moarte; si n scurt a zice, departeaza toata neputinta nevindecata, numai cu atingerea raclei, care nu nceteaza, nici va nceta, mbelsugat a varsa tamaduiri, cu harul lui Iisus Hristos, Celui ce a preamarit-o.

Despre aceea, ca sfintele moaste ale cuvioasei aflate n cetatea Trnovei, capitala oarecnd a crailor bulgari, s-a stramutat de aci la Belgrad, si de acolo n orasul Constantinopol, povestesc Evtimie si Rafail; asemenea si Meletie al Atenei si Dositei patriarhul Ierusalimului. Tot la acelasi loc aflam si povestire de stramutarea moastelor ei din orasul Constantinopol aici la Iasi. Adica, "Patriarhul Constantinopolului Partenie batrnul, lund bani de la domnitorul Moldaviei Vasilie, cu cuvnt ca sa plateasca datoriile Patriarhiei, spnzurnd de zidul Fanarului din Constantinopol sfintele moaste, ce se pazeau n Patriarhie, le-a trimis aici catre stapnitorul Moldoaviei".

Iata ce zice despre aceasta Cantemir domnitorul Moldovei: "Sfnta Parascheva, precum aflam din cartile bisericesti, era stapna a satului Epivatelor, pe care apoi l-a cstigat marele Apocavcos, Voievodul nsusi stapnitorul Andronic Paleologul. Sultanul Murad al IV-lea a dat voie domnitorului Moldaviei, Vasilie, sa stramute sfintele ei moaste din biserica patriarhala a Constantinopolului; le-a cstigat acestea pentru cele multe si mari binefaceri si slujbe facute sfintei biserici celei mari; ca din nsasi veniturile sale a platit peste 260 pungi ce datora ea turcilor si crestinilor. nsa fiindca la turci este oprit a stramuta mort peste trei mile, afara de trupul sultanului, a cheltuit peste 300 de pungi la Poarta otomana, ca sa ia voie pentru stramutarea sfintelor moaste si ca sa ia porunca catre un Capugibasa, ca sa le nsoteasca la Moldavia. Toata povestirea aceasta a stramutarii acesteia este zugravita pe peretele de amiazazi al bisericii Sfintilor Trei Ierarhi, unde se afla sfintele ei moaste. ntre alte lucruri se nfatiseaza acolo si Capugibasa cu ofiterii lui, mergnd la petrecerea sfintelor moaste".

Aceasta stramutare de atunci este descrisa si pe marmura Cuvucliului, unde sunt asezate sfintele moaste, asa: "Cu vointa Tatalui, cu bineplacerea Fiului si cu conlucrarea Sfntului si de viata facatorului Duh, a Dumnezeului celui marit si nchinat n Sfnta si cea de o fiinta si nedespartita Treime. Binecinstitorul si de Hristos iubitorul Ioan Vasilie Voievod cu mila lui Dumnezeu domnitor a toata Moldavia, fiind rvnitor si aparator al sfintei credinte rasaritene, dupa dumnezeiasca ngrijire, a stramutat din Constantinopol cu multa osrdie si prea multa dorinta aceste cinstite moaste ale Cuvioasei Maicii noastre Parascheva cea din Trnova. Aceasta stramutare a fost a treia. Iar preasfintitul si fericitul a toata lumea patriarh Partenie, cu toata bunavointa si sfatul Bisericii, a trimis aceste sfinte moaste ca pe o vistierie dumnezeiasca, cu prea fericitii trei mitropoliti: Ioanichie al Iracliei, Partenie al Adrianupolei si Teofan al Paleon-Patronului, n zilele prea sfintitului Varlaam mitropolitul Sucevei si a toata Moldavia; iar binecinstitorul si de Hristos iubitorul si cu mila lui Dumnezeu stapn al nostru si domnitor a toata Moldavia Ioan Vasilie Voievod, de acasa iesind cu evlavie si din tot sufletul primind aceasta nepretuita vistierie, potrivit le-au pus si le-au pastrat n cea noua zidita biserica a Sfintilor Trei Ierarhi si ai lumii dascali: Vasilie cel Mare, Grigorie de Dumnezeu cuvntatorul si Ioan Gura de Aur, spre cinstea si marirea lui Dumnezeu celui laudat n Treime si spre vesnica solire a Preacuvioasei Maicii noastre Parascheva, pentru lasarea pacatelor sale si a tot stralucit neamul lui. n anul de la Adam 7149, iar al domniei lui al 8-lea, n 13 iunie; n acelasi an s-a nascut si preaiubit fiul lui, Ioan Stefan Voievod, ca-ruia sa-i dea Domnul zile ndelungate si viata de multi ani. Amin".

Din traditie avem povestiri de multe minuni savrsite de cuvioasa n anii cei dinaintea noastra, pe care nu s-a srguit cineva a le aduna si a le publica spre lauda lui Dumnezeu slavitorul sfintilor Sai; nca si n zilele noastre nu conteneste a face minuni celora ce cu credinta alearga la ea. Caci cti neputinciosi au evlavie la sfintele moaste, alergnd cu credinta sau din acoperamnturile puse la capul cel sfnt al Cuvioasei lund si purtnd, dobndesc vindecare! Si la neplouare, sau alta nevoie mare, facnd litanie crestinii cu sfintele moaste, nu se lipsesc de cerere. Ci si n patria ei Epivata unde, precum se zice, casa ei parinteasca a fost prefacuta n biserica cu numele ei, cuvioasa face multe minuni, careia se cuvine marirea n vecii vecilor. Amin.

In ziua de 13 iunie 1641, cinstitele moaste au fost asezate in minunata biserica a manastirii "Sfintii Trei Ierarhi", ctitoria domnitorului. Cinstitele moaste au ramas aici pana in anul 1884, cand au inceput lucrarile de restaurare a sfantului lacas, fiind mutate in paraclisul manastirii. Dar in seara zilei de 26 decembrie 1888, dupa slujba Vecerniei, din neatentie a ramas aprinsa o lumanare din sfesnicul de langa racla din lemn in care erau asezate cinstitele moaste; peste noapte sfesnicul a ars, iar focul s-a extins la catafalcul pe care era asezata racla, arzand mocnit toata noaptea, fiind prefacut totul intr-un morman de jar. A doua zi dimineata, autoritatile de stat si bisericesti, preotii si credinciosii au constatat ca cinstitele moaste au ramas neatinse, inca o minune savarsita prin puterea lui Dumnezeu.

Ridicate din mormanul de jar, moastele Cuvioasei au fos adapostite provizoriu in altarul paraclisului de la manastirea Sfintii Trei Ierarhi si in curand stramutate in noua catedrala mitropolitana din Iasi, care fusese sfintita cu putin timp mai inainte, la 23 aprilie 1887. Aici se gasesc si astazi, fiind cinstite de obstea dreptcredinciosilor moldoveni, care ii cer sa mijloceasca pentru ei inaintea tronului ceresc, fiind socotita ca o adevarata ocrotitoare a Moldovei.

In sedinta sa din 28 februarie 1950, Sfantul Sinod al Bisericii noastre a hotarat canonizarea unor sfinti romani, precum si generalizarea cultului unor sfinti ale caror moaste se gasesc in tara noastra. Hotararea respectiva a fost transpusa in fapta in cadrul unor mari festivitati bisericesti in cursul lunii octombrie 1955. In cazul Cuvioasei Parascheva, generalizarea cultului ei s-a facut in catedrala mitropolitana din Iasi, la 14 octombrie 1955, in prezenta a numerosi ierarhi romani, precum si a unor reprezentanti ai Bisericilor ortodoxe Rusa si Bulgara.

De astfel, Cuvioasa Parascheva a fost cinstita in Biserica noastra veacuri de-a randul. Inca de la sfarsitul veacului al XIV-lea exista o biserica cu hramul Prea Cuvioasa Parascheva in Rasinari, langa Sibiu, iar in anul 1408 aflam de existenta unei biserici cu hramul Sfanta Vineri in "Targul Romanului". Multe alte biserici din Moldova sau din alte parti ale pamantului romanesc au acelasi hram. Chipul ei sau scene din viata ei sunt zugravite in diferite biserici romanesti. Dreptcredinciosii crestini de pretutindeni o venereaza atat prin participarea lor la slujbele din 14 octombrie a fiecarui an, iar cei din Iasi si imprejurimi prin inchinarea in fata cinstitelor ei moaste, cerandu-i ocrotire si ajutor.

Drept aceea, sa o cinstim si noi si sa ne rugam asa:

"Spre tine pururea nadajduind, de multe boli si primejdii s-a izbavit tara aceasta, alinand si prefacand mania cea cu dreptate pornita asupra noastra de la Dumnezeu, in buna si milostiva indurare, prin ale tale rugaciuni; dar si acum ingrozindu-ne marile nenorociri, la tine nazuim cu lacrimi, sa ne ajuti ca sa scapam din primejdie si sa cantam lui Dumnezeu: Aliluia." (Din Acatistul Cuvioasei, Condacul 3).

1. Sf. Mc. Efrem cel Nou

Sfntul Nou Mucenic i Fctor de Minuni Efrem s-a nscut n Grecia la 14 septembrie, 1384. A rmas fr tat pe cnd era nc tnr i mama a rmas singur s creasc apte copii.

Cnd Efrem a mplinit 14 ani, Bunul Dumnezeu i-a cluzit paii ctre o mnstire din Muntele Amoman, lng Nea Makri din Atica. Mnstirea avea hramul Buneivestiri i a Sfintei Parascheva. Aici el i-a luat crucea lui Hristos pe care toi cei ce vor s-L urmeze trebuie s o fac (Mat. 16:24). Aprins de dragostea pentru Domnul Sf. Efrem s-a supus de bunvoie disciplinei monastice. Timp de aproape 27 de ani el a urmat exemplul vieii sfinilor i pustnicilor deertului. Cu rvn dumnezeiasc el L-a urmat pe Hristos i s-a dezrobit de plcerile lumeti. Din mila Domnului i-a purificat sufletul de patimile omortoare devenind vas ales al Sfntului Duh, fiind nvrednicit i de nalta treapt a preoiei, slujind cu mult smerenie i zdrobire de inim n altar.

n 14 septembrie 1425, barbarii turci au atacat mnstirea dinspre mare, distrugnd-o i prdnd locurile nvecinate. Sf. Efrem a fost unul din victimele urii lor slbatice. Muli clugri au fost torturai i decapitai dar Sf. Efrem a rmas calm. Acest lucru i-a nfuriat pe turci i i-au fcut s-l arunce n temni pe Efrem pentru a-l tortura i a-l fora s renune la Hristos.

Ei l-au nchis ntr-o celul mic, fr pine sau ap, btndu-l n fiecare zi n sperana c-l vor determina s se fac musulman. Timp de mai multe luni sfntul a fost chinuit groaznic dar nu s-a lepdat de Dumnezeul lui. Vznd aceasta, turcii au hotrt s-l ucid. ntr-o zi de joi, 5 mai 1426, a fost scos din celul, ntors cu capul n jos i legat de un dud. Dup aceea l-au btut i l-au batjocorit ntrebndu-l aa: "Unde e Dumnezeul tu?", "De ce nu te ajut acum?" Dar sfntul nu i-a pierdut curajul i continua s se roage: "O, Doamne nu asculta vorbele acestor oameni i fac-se totul dup voia Ta."

Barbarii i-au smuls barba sfntului i l-au torturat pn cnd a slbit putera lui. Sngele curgea i hainele i erau numai fii. Corpul i era aproape despuiat i plin de rni dar agarenii nu erau mulumii continund s-l chinuie. Unul din ei a luat un b ncins i l-a nfipt violent n buricul sfntului. ipetele lui de durere i sfiau inima. Sngele a nceput s curg valuri din stomac dar turcii nu s-au oprit. Au repetat aceleai torturi iar i iar pn cnd tot corpul i s-a contorsionat i membrele i s-au rsucit. Sfntul nu mai avea putere s vorbeasc i se ruga n gnd Domnului s-i ierte pcatele. Din gur i-au pornit saliva i sngele i tot pmntul sub el era rou. Curnd sfntul a leinat. Creznd c a murit, pgnii i-au tiat legturile cu care era legat de pom i trupul sfntului a czut la pmnt. Mnia lor era diabolic i chiar czut jos ei continuau s-l loveasc. La un moment dat sfntul a deschis ochii i s-a rugat: "Doamne, n ale Tale mini mi dau sufletul." Pe la nou dimineaa sufletul mucenicului s-a desprit de trup.

Aceste fapte au rmas uitate aproape 500 de ani, pn n 3 ianuarie, 1950. Pe atunci s-a ridicat o mnstire de maici pe locul celei vechi. Starea Macaria (+ 23 aprilie, 1999) se plimba printre ruinele mnstirii cu gndul la numeroasele moate ce vor fi fost mprtiate pe acel pmnt i la sngele care a udat copacul ortodoxiei. Ea i-a dat seama c acela era un pmnt sfnt i s-a rugat la Dumnezeu s o nvredniceasc s vad mcar pe un sfnt dintre cei care au trit acolo.

Dup un timp i se prea c aude o voce care-i spune s mearg s sape ntr-un anumit loc. Ea a artat acel loc unui meter angajat s fac reparaii la mnstire. Omul n-a prea vrut s se apuce de spat acolo pentru c el avea de spat n alt parte. Vznd c nu-l poate convinge, Maica stare l-a lsat s mearg unde avea el de spat dar s-a rugat la Domnul s nu poat spa, astfel nct atunci cnd s-a apucat omul a dat de piatr. A mai ncercat n trei sau patru locuri i s-a ntmplat acelai lucru. n cele din urm a acceptat s fac ascultare i a spat n locul indicat de maic.

Printre ruinele unei chilii, brbatul a dat la o parte molozul i a nceput s sape n vitez. Starea l-a rugat s se liniteasc i s sape uor pentru c nu vrea s strice trupul pe care crede c-l vor descoperi acolo. El a luat-o n rs cnd a auzit c se ateapt s gseasc moatele unui sfnt. Dar la o adncime de ase picioare, au descoperit capul unui om al lui Dumnezeu care pe loc a umplut locul de miros bineplcut. Meterul s-a albit la fa i n-a mai putut gri. Maica Macaria l-a rugat s se retrag i s o lase singur acolo. Apoi a ngenunchiat i a srutat moatele cu mult evlavie. Dnd la o parte tot mai mult pmnt, a descoperit mnecile de la rasa sfntului. estura era groas i prea s fi fost esut la un rzboi foarte vechi. A descoperit apoi tot corpul, dezvelind sfintele moate ale unui mucenic.

Maica Macaria se afla tot n acel oc sfnt i la Vecernie, aa c citi sfnta slujb acolo. Dintr-o dat a auzit un zgomot de pai care veneau de la mormnt nspre ea, traversnd toat curtea, pn la ua bisericii. Erau paii unui om hotrt i cu caracter puternic. Maicii i-a fost team s se ntoarc s se uite ce se aude cnd o voce a ntrebat-o: "Ct timp vrei s m mai lai aici?"

Atunci a vzut n faa ei un clugr nalt, cu ochii mici i rotunzi i cu barba pn la piept. n mna stng avea o lumin puternic i cu dreapta binecuvnta. Maica Macaria a fost cuprins de bucurie i frica i-a disprut. "Iart-m," spuse ea, "Am s m ocup de tine mine, cnd Domnul va aduce zorii zilei ." Sfntul a disprut i starea a continuat s citeasc slujba de sear.

n dimineaa urmtoare dup utrenie, Maica Macaria a curat osemintele i le-a aezat ntr-un ungher al altarului bisericii, aprinznd i o candel n faa lor. n acea sear Sf. Efrem i s-a artat n vis mulumindu-i c a avut grij de el i spunndu-i c l cheam Efrem. Din gura sfntului a auzit povestea vieii lui i mucenicia pe care a suferit-o.

Sf. Efrem l-a slvit pe Dumnezeu n timpul vieii lui i prin moartea lui, de aceea Dumnezeu l-a nvrednicit cu darul facerii de minuni. Cei care se nchin la sfintele sale moate cu dragoste i credin se vindec de nenumrate boli i infirmiti i este grabnic ajuttor la rugcinile celor care-l cheam.

Sf. Ioan Iacov Hozevitul

Acest prea ales vas al lui Dumnezeu a vazut lumina zilei n pamntul binecuvntat al Moldovei la 23 August 1913, n satul Crainiceni, comuna Horodistea, judetul Dorohoi, din binecredinciosii parinti Maxim si Ecaterina, lucratori ai gliei strabune, plini de credinta, cu viata curata si tematori de Dumnezeu, primind la botez numele de Ilie.

Dupa moartea timpurie a mamei sale, petrecuta la numai sase luni de la nastere si apoi moartea tatalui sau, cazut erou pe front, n razboiul din 1917-1918 pentru ntregirea neamului si pentru apararea patriei, pruncul a fost luat n grija bunicii sale.

Bunica lui, Maria, vaduva de mai multi ani, renunta la dorinta sa mai veche de a intra n rndul monahiilor si se dedica cresterii si educarii nepotului. Ea l-a deprins cu rugaciunea catre Dumnezeu. Tatal orfanilor, i-a imprimat adevarata evlavie crestina, i-a insuflat dragostea de cele sfinte si respectul fata de oameni.

Pe cnd avea numai 11 ani, pierde si dragostea bunicii sale Maria, care trece la cele vesnice. Ea a ramas n memoria lui chip sfnt, pe care nu a uitat-o niciodata. Aceasta se vede n duioasa poezie "Dorul Bunicii", n care face analogie cu pilda unor sfinte femei, precum: Antuza, Macrina sau Nona. n aceste versuri, se poate vedea rolul bunicii n formarea religioasa si morala a Sfntului. Cuviosul Ioan a urmat scoala primara n satul natal, dupa care a absolvit gimnaziul "Mihail Kogalniceanu" din Lipcani (jud. Hotin) trecnd bacalaureatul n 1932, cu rezultate foarte bune. n timpul scolii nu i-au lipsit cartea de capati Sfnta Scriptura, Vietile Sfintilor si alte carti de zidire sufleteasca.

La vrsta de 20 de ani, simtind chemarea dumnezeiasca si ca urmare a formarii sale duhovnicesti si ndreapta pasii spre mnastirea Neamt, n ziua praznicului de la 15 august, nchinat Adormirii Maicii Domnului. Dumnezeu a rnduit ca cererea sa de nchinoviere n mnastire sa fie primita de staretul de atunci, viitorul Patriarh al Romniei, Nicodim.

L-a atras spre aceasta viata, cum singur marturiseste mai trziu, "frumusetea slujbelor, mai ales cele de noapte, blndetea calugarilor, iscusinta duhovnicilor, linistea muntilor si darul Sfntului Duh". Descopera acum scrierile Sfintilor Parinti si alte scrieri sfinte pe care le citeste cu multa staruinta. Aici, la Neamt, a primit chipul ngeresc al calugariei la data de 8 aprilie 1936, n miercurea Sfintelor Patimi, fiind tuns n monahism de catre staretul Vasile Moglan, viitor episcop.

Citirea Patericului trezeste n el o dorinta mai veche, de a ajunge la Locurile Sfinte. n anul 1936, dupa post si rugaciune, marturisindu-se si mpartasindu-se, a plecat spre Tara Sfnta. Cu evlavie calca pe urmele Mntuitorului, nchinndu-se la Sfintele Locuri din Ierusalim, Betleem, Hebron si altele, dupa care cuviosul Ioan vietuieste mai nti ntr-o pestera din pustia Iordanului.

Dupa doi ani de pustnicie, se nchinoviaza la mnastirea Sfntul Sava, straveche si vestita asezare monahala ortodoxa, unde se nevoieste opt ani. Avnd oarecare cunostinte medicale, se ngrijeste de bolnavi, fiind socotit "doctorul mnastirii", ndeplinind si alte ascultari. Cerceta biblioteca mnastirii, traducnd n romneste lucrari care i se pareau pagini folositoare si ziditoare de suflet. Iubea si se nevoia n privegheri de toata noaptea, fiind cunoscut si apreciat pentru viata sa aspra de post si rugaciune, de paza a gndurilor.

n anul 1945, este prohirisit schimnic de catre Patriarhul Ierusalimului. Numit apoi egumen la Schitul romnesc cu hramul Sfntul Ioan Botezatorul, din Valea Iordanului, a fost hirotonit preot n anul 1947, n Biserica Sfntului Mormnt. A staretit cu multa evlavie, ca egumen, la acest schit, pna n anul 1952, nzestrnd asezamntul cu multe chilii pentru vietuitorii schitului si pentru pelerini. Multi dreptcredinciosi romni sau de alt neam, poposind la schitul de la Iordan, se spovedeau si cautau cuvnt de alinare duhovniceasca la Sfntul Cuvios Ioan de la Neamt-Hozevitul.

Lnga Iordan a rodit deplin talentul poetic al Sfntului, fiind inspirat de frumusetea firii nconjuratoare, poeziile sale fiind n acelasi timp rugaciune si cntare duhovniceasca.

Din dorinta dupa o viata mai aspra si cautnd calea desavrsirii, se nchinoviaza n mnastirea Sfntul Gheorghe Hozevitul, situata pe rul Cherit, locuri unde se nevoise si Sfntul Prooroc Ilie, n vremea prigonirii sale. Cuviosul Ioan a petrecut ultimii ani ai vietii sale n cea mai severa schimnicie, gasindu-si adapost n pestera "Sfnta Ana", care se afla nu departe de mnastire. Petrecea aici n post si rugaciune, rabdnd frigul, foamea si setea, arsita si lipsurile de tot felul si multe ispite. Mnca o singura data pe zi si se multumea cu 3-4 ore de somn. Savrsea pravila calugareasca n paraclisul pesterii, iar n sarbatori slujea la biserica mnastirii.

n scrierile sale, din acest timp, Sf. Ioan arata frumusetea tainica a locurilor si a pesterii, aureolate de maretia sfintilor sihastri, care, veacuri de-a rndul si-au dobndit aici desavrsirea. n sufletul sau vibra armonios ntreaga creatie a lui Dumnezeu, se restaura pacea edenica ntre el si celelalte fapturi. Asa se explica Faptul ca la moartea sa multime de pasari s-au adunata n jurul pesterii, aratnd prin aceasta legatura sfntului cu natura nconjuratoare.

Cu darul lui Dumnezeu si-a cunoscut mai dinainte sfrsitul vietii pamntesti, nsemnnd-o pe peretele pesterii n care si petrecea ultimele zile. Si-a dat sufletul n minile Domnului la 5 august 1960, cu seninatate si cu mna dreapta binecuvntnd. Trupul sau a fost prohodit dupa cuviinta si a fost asezat n pestera "mormintelor", n locul n care dinainte si-l pregatise, fiind regretat de toti cei ce-l cunoscusera.

Ioan Iacob de la NeamtuPlecarea lui, prea timpurie, a lasat adnci regrete si dureri sufletesti nemngiate n rndul monahilor romni din Tara Sfnta. mplinise 47 de ani, dintre care 24 i petrecuse n post si nevointa la Locurile Sfinte.

Dupa 20 de ani de la trecerea sa la Domnul, mormntul sau a fost deschis n vederea asezarii osemintelor n gropnita de obste. Spre uimirea celor prezenti s-a constatat ca trupul nu fusese atins de putreziciune si raspndea o buna mireasma. Staretul mnastirii, Arhimandritul Amfilohie, spunea: "Parca l-am fi pus n mormnt de cteva ceasuri, ba nici ceasuri, ci chiar acum".

La cererea obstii, Patriarhul Benedict al Ierusalimului, a ngaduit stramutarea moastelor Cuviosului Ioan de la Neamt n biserica Sf. Gheorghe Hozevitul, fiind asezate ntr-o racla de abanos si sticla si depuse lnga moastele sfintilor Ioan Hozevitul si Gheorghe Hozevitul, organizatorii si conducatorii acelei lavre monahale.

Datorita vietii sale desavrsite, prin cuvnt si fapta, Sfntul Ioan este cinstit de multimea credinciosilor si de calugarii care vin si se ating cu evlavie de sfintele lui moaste, cernd ca el sa mijloceasca, prin rugaciunile sale, la Dumnezeu pentru a dobndi tamaduire sufleteasca si trupeasca. Pentru rugaciunile Sfntului Cuvios Ioan, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne si ne mntuieste pe noi. Amin.

Sf. Paisie de la Neamt

Sfntului Cuvios Paisie de la Neam, sau Velicikovski, este unul din stareii care au avut o influen deosebit att asupra monahismului romnesc, ct i asupra celui slav.

Paisie s-a nscut la 21 Decembrie 1722 la Poltava, n Ucraina, tatl su fiind preot la catedrala oraului. A avut 11 frai i a primit o educaie religioas deosebit. Cercetri mai noi conchid c se trgea din moldoveni stabilii n inutul Poltavei, nrudii cu strmoi dup mam ai lui Dimitrie Cantemir.

A studiat la Academia duhovniceasc din Kiev - ntemeiat de Mitropolitul romn Petru Movil - dar n-a terminat studiile, fiind atras de viaa monahal. Astfel, n 1740 intr n mnstirea Liubetki, apoi la mnstirea Medvedovski, unde devine rasofor, cu numele de Platon. Datorita prigoanei ocupanilor polonezi, se ntoarce la Kiev, la cunoscuta , unde va lucra icoane i unde l va ntlni pe Mitropolitul Antonie al Moldovei, care slujete aici n romnete (Paul Mihail).

n anul 1742 vine n Moldova, la schitul Dlhui - Vrancea, apoi trece n Muntenia, succesiv la schiturile Trstieni - Rm. Srat, Poiana Mrului - unde era stare cunoscutul Vasile - i la Crnu - Buzu, care se conduceau dup regulile monahale athonite. Stareul Vasile de la Poiana Mrului l va determina s mearg la Muntele Athos pentru ca, potolindu-i setea la izvorul milenar al monahismului, s se desvreasc n viaa cea ntru Hristos.

La numai 24 de ani, n 1746, merge la Athos, mai nti la mnstirea Pantocrator. Negsindu-i un printe spiritual cum i-l dorea, locuiete singur timp de patru ani ntr-o peter. n 1750 este vizitat la Athos de stareul Vasile de la Poiana Mrului, care l-a tuns n monahism i i-a schimbat numele n Paisie.

La 36 de ani este hirotonit ieromonah de ctre Episcopul Grigorie de la Athos. Primul su ucenic a fost monahul Visarion, venit din Moldova, la care se adaug i alii, tot moldoveni.

Cu binecuvntarea Patriarhului Serafim, Paisie ntemeiaz schitul, cu 5 chilii, care ajunge repede la 60 de ucenici. Aici nva greac de la monahul Macarie i ncepe s traduc din greac n slavon, revizuind vechile traduceri slavone dup originalele greceti ale Sfinilor Prini rsriteni. St la Athos 17 ani.

n 1763 hotrte s se ntoarc n ar, datorit rivalitii dintre clugrii greci i rui de la Athos. mpreun cu 64 de ucenici se stabilete mai nti la schitul Vrzreti - Focani, apoi se ndreapt spre Iai, dup ce mitropolitul de la Bucureti - grec de neam - l-a refuzat. La Iai, Mitropolitul Gavril Calimah - de origine romn - care-l cunoscuse la Athos -, i ncredineaz mnstirea Dragomirna, ctitorie din 1609 a lui Anastasie Crimca, unde se mut cu ucenicii, la care se adaug n curnd muli alii, romni, rui i ucraineni. Va rmne aici 12 ani, formnd o obte de 350 monahi, pentru care a alctuit un regulament monahal, cunoscut sub numele de, n opt puncte, care introducea rnduiala n viaa clugrilor, prevznd : . Deci, monahii erau obligai s duc via de obte (comun), s lucreze n diferite ateliere, iar stareul s fie ales de obtea tuturor vieuitorilor i confirmat de mitropolit. Se nfiineaz bolnia, adic spitalul mnstirii, pentru bolnavi i btrni.

Paisie continu i n Moldova opera de traducere a scrierilor Sfinilor Prini - mai ales a celor ascetice - din greac n slavon i n romna; de exemplu, din Sfntul Antonie cel Mare, Petru Damaschin, Isaia Pustnicul, Marcu Ascetul sau Teodor Studitul. Cinstind pe ntemeietorul isihasmului, Paisie traduce din greac n slavon, de Patriarhul Calist. De asemenea, traduce - cea mai de seam scriere ascet - rsritean -, la cererea Mitropolitului Gavriil al Petersburgului, tiprit aici n 1739 (Gh. Drgulin).

Dintre operele sale personale se evideniaz, n 6 capitole. Aici Paisie expune sistematic bazele biblice i patristice ale rugciunii lui Iisus, pregtirea celui ce dorete s-o practice, precum i efectele ce le produce. Prezentat ca o, cel ce o practica trebuie s fie ghidat de o persoan experimentat, cel avnd parte de iluminri speciale n nelegerea Sfinilor Prini. Exist mai multe trepte ale acestei rugciuni : pentru nceptori, aceasta corespunde vieii active, fiind nsoit de observarea strict a poruncilor (post, rugciune, priveghere) ; pentru cei desvrii, rugciunea minii corespunde vieii contemplative. Cnd sufletul se purific de patimi, el poate primi harul divin care-l conduce spre viziuni spirituale, descoperindu-i tainele divine la care intelectul nu poate ajunge. Este stadiul rugciunii vizionare sau al rugciunii pure - dup Sfntul Isac Sirul - din care izvorte viziunea. Rugciunea pur este darul exclusiv al lui Dumnezeu (Romul Joanta).

n privina cilor vieii monahale, Paisie expune nvtura tradiional ortodox: n singurtate total ; n tovria a doi-trei monahi sau n comunitate, forma pe care o privilegiaz.

n 1775, cnd Bucovina este ocupat de austrieci, activitatea crturreasc a lui Paisie la Dragomirna ia sfrit. nsoit de 200 de ucenici, se aeaz la mnstirea Secu, unde rmne patru ani, continund pravila de la Dragomirna.

n anul 1779, la dorina domnitorului Constantin Moruzzi (1777-1782), Paisie devine egumen al mnstirii Neam. Iat cum descrie Nicolae Iorga aceasta noua nsrcinare :

Activitatea stareului Paisie la Neam a fost deosebit de bogat. El ntrete aici rnduielile monahale athonite, cu slujbe zilnice conform tipicului, cu viaa de obte, cu predici, cu munc i rugciune - dup regul a Sfntului Vasile cel Mare - cu grija pentru btrni i bolnavi. La Neam s-a construit, sub ndrumarea sa, un spital, o cas de oaspei i noi chilii, numrul monahilor trecnd rapid de 800 : romni, rui, bielorui, ucrainieni, greci, srbi i bulgari.

Ultima i cea mai important etap din viaa i activitatea sa, a concretizat-o ntr-o imens activitate literar-bisericeasc : dou echipe de traductori, de copiti i de critici, cu el n frunte, lucrau fr ntrerupere la revizuirea i traducerea scrierilor filocalice n slavon i n romn. Numrul total al manuscriselor din timpul su se ridic la 300 - dintre care 44 alctuite de el nsui - Mnstirea Neam devenind un deosebit de important centru de cultur teologic-ascetic.

Printre alte preocupri ale sale menionm i pe aceea pentru muzica liturgic, organiznd aici o scoal bisericeasc de muzic coral pe mai multe voci, realiznd translaia muzicii bizantine pe notaie liniar i introducnd, pentru prima oar, cntarea Crezului de ctre toi credincioii n biseric.

A trecut la Domnul la 15 Noiembrie 1794, la vrsta de 72 de ani, fiind nmormntat n biserica Mnstirii Neam.

Influena paisian a fost deosebit de puternic n Moldova prin stareii Ilarion de la Secu i Sofronie de la Neam su prin ucenicii si : Visarion, Gherontie i Dorotei, trimii la studii n Muntenia ; Platon, care i-a scris o ; tefan, care a tradus din slavon.

n Muntenia, paisianismul s-a rspndit datorit stareului Gheorghe de la Cldruani n mnstirile Cernica i Cldruani.

Numeroase manuscrise slavone s-au rspndit n mnstirile ortodoxe din Bulgaria, Serbia i de la Athos. Schitul Sfntul Ilie i mnstirile Pantacrator i Noul Athos - ultima nfiinat de ucenicii si - au dus mai departe tradiia spiritului paisian. Opera Sfntului Efrem Sirul, tradus de el din greac n slavon s-a tiprit la Neam n 1812. Cum era de ateptat, rnduielile sale monahale au influenat masiv viaa religioas a Bisericii Ruse. Muli dintre ucenicii si s-au rspndit n 117 mnstiri i schituri din 35 de eparhii ale acestei Biserici.

Au fost alctuite mai multe ale stareului Paisie, scrise de monahii Spiridon de la Neam, Mitrofan, Grigorie, Andronic sau Vitalie, cea din urm fiind considerat cea mai autentic (Ioan Ivan).Stareul Paisie de la Neam este considerat unul din cei dinti scriitori ascei ai secolului al XVIII-lea. Curentul de rennoire a vieii monahale pe care l-a creat a avut un efect benefic i prin faptul c a contractat curentul de grecizare i a favorizat impunerea limbii poporului n biseric, cultur i literatur. El reprezint (M. Pcurariu).Pentru viaa sa ascetic, pentru bogia nvturilor sale i pentru contribuia la nnoirea monahismului, a fost trecut n rndul sfinilor. Mai nti de ctre Biserica Ortodoxa Rus, la 6 Iunie 1988, apoi de Biserica Ortodox Romn la 21 Iunie 1992.

S ne rugm, dar, zicnd: "Cuvioase Printe Paisie, lumintorul credincioilor i podoaba clugrilor, roag pe milostivul Dumnezeu ca s mntuiasc sufletele noastre".

Sf. Stelian Paflagonul

Sfntul Stelian Paflagonul s-a nscut n veacul al aselea n Adrianopole, n provincia Paflagonia (n Turcia de astzi) ntr-o familie foarte bogat. La o vrst fraged, Stelian s-a alturat eremiilor din pustie, cu gndul de a-i curi sufletul printr-o perioad de meditaie i rugciune precum i prin vieuirea alturi de oameni care, precum el nsui, doreau a-i drui viaa Domnului Iisus Hristos.

Spre deosebire de ali pustnici ns, el nu s-a retras complet din lume, prefernd s mearg ntre oameni pentru diverse faceri de bine, pentru a se ntoarce apoi n mica lui peter pentru linitire i rugciune.

Conform tradiiei, rugndu-se ntr-o noapte pentru ndrumare n a-i ajuta pe ceilali, sfntul Stelian a simit o prezen dumnezeiasc, fiind cuprins de slava cea mare a Sfntului Duh. A doua zi, a ieit din petera sa cuprins de o bucurie i pace duhovniceasc pe care nu le mai cunoscuse nainte.

n peregrinrile lui obinuite, n care sftuia i mngia, s-a simit atras s-i aeze mna pe un copil rnit, ceea ce nainte nu ndrznise s fac; a simit puterea Domnului trecnd asupra copilaului suferind prin mna sa cea ntins. Copilul i-a revenit imediat, iar de atunci Sf. Stelian a fost cutat de ctre fiecare suflet aflat n suferin din mprejurimi, tineri sau btrni. Petera sa a devenit un loc de atracie pentru bolnavi i oameni aflai n diverse suferine, muli dintre ei primind vindecri complete nu doar prin puterea lui, ci chiar i prin propria lor credin, fr de care oricum cel care suferea nu putea fi ajutat.

Sfntul Stelian Paflagonuln aceast perioad, Sfntul Stelian s-a preocupat n principal de copii, nu doar de cei neputincioi trupete, ci i de cei care aveau nevoie de ndrumare duhovniceasc. Familii din toate categoriile sociale se spune c au ncredinat Sf. Stelian educarea copiilor lor, iar el a fost constrns s caute un spaiu mai mare i s aleag dintre prietenii si ermii asistena de care avea nevoie pentru a se ngriji de att de muli oameni. El a creat probabil prima grdini din lume, unde mamele i puteau lsa copiii n siguran, n timp ce se ngrijeau de treburile zilnice.

Stelian va deveni i sfntul protector al copiilor nc nenscui, datorit povestirilor despre rugciunile sale miraculoase pentru o tnr femeie care l ajuta cu ngrijirea copiilor, dar care nu putea avea copii. Cnd femeia a rmas nsrcinat, soul ei a rspndit vestea despre aceast minune i femei care nu puteau nate de muli ani au venit la pustnic. Cele care au avut credin adevrat n Mntuitorul Iisus Hristos au primit darul naterii de prunci.

Bucuria senin a chipului Sf. Stelian a fost caracteristica sa definitorie, pentru c zmbea mereu. Conform povestirilor orale, a fost cutat de ctre mercenari lacomi i ispitit cu tot felul de propuneri pentru a-i vinde darurile i a-l jefui de bogia sa cea curat, dar pentru aceti oameni, el a avut ntotdeauna acelai rspuns: c a fost pltit n avans pentru munca sa cnd pacea Sfntului Duh a venit peste dnsul. Iar n timp ce ei se ndeprtau, el continua s zmbeasc.

A trit pn la adnci btrnee i se spune c atunci cnd a fost nmormntat, chipul su nc pstra strlucirea unui zmbet discret al luminii Domnului.

Sfinte Moate ale Sfntului Stelian se pstreaz la Biserica Sf. Stelian - Lucaci din Bucureti (str. Logoft Udrite nr. 6-8), unde se afl din anul 1736, fiind druite acestei biserici de ctre Mitropolitul tefan al rii Romneti, ctitorul acesteia. n ziua de pomenire a Sfntului, racla este scoas n curtea sau pridvorul bisericii, spre nchinare credincioilor. Fragmente ale moatelor Sfntului mai sunt i la Biserica Mihai-Vod i la Biserica Icoanei din Bucureti.

1. Sf. Nicodim Aghioritul

2. Acest luceafar stralucitor al Bisericii a rasarit in 1749, in insula Naxos din arhipelagul Cicladelor. Parintii sai, piosi si cu frica de Dumnezeu, i-au dat numele Nicolae la Sfntul Botez si il incredintara preotului satului ca sa-l invete sa citeasca. Spre deosebire de ceilalti copii, nu-i placeau jocurile zgomotoase, dedicndu-si timpul liber lecturilor. Fusese inzestrat de Dumnezeu nu numai cu o inteligenta vie ci si cu o memorie iesita din comun, care ii permitea sa retina pe data tot ceea ce citea si sa repete apoi totul fara nici o greseala. Trimis la Smirna la vrsta de 16 ani pentru a urma invatatura dascalului Ierotei la Scoala Evanghelica, se facu placut tuturor, invatator si confrati, pentru blndetea sa si rafinamentul deprinderilor sale. In afara Literelor profane si a diferitelor discipline ale stiintelor sacre mai invata latina, franceza si ajunse sa stapneasca greaca veche, ceea ce ii permise sa indeplineasca misiunea pe care i-o pregatise Dumnezeu : sa faca accesibile poporului grec ortodox aflat sub asuprire comorile Traditiei Bisericii.

Dupa patru ani de studii la Smirna, cum turcii ii omorau pe grecii din regiune in urma campaniei militare rusesti el fu constrns sa se intoarca la Naxos, patria sa. Ii intlni acolo pe calugarii Grigore, Nifon si Arsenie, exilati din Sfntul Munte din cauza controversei "Colivelor", iar acestia ii trezira dragostea pentru viata monahala si il initiara in practica ascezei si a rugaciunii interioare. Acestia il informara ca la Hidra locuia un om de o mare virtute, versat in doctrina Parintilor Bisericii, Mitropolitul Macarie din Corint. Nicolae se duse la el, cum se duce cerbul insetat la izvorul apelor si gasi in jurul Sfntulul Ierarh o mare comuniune de gindire si de aspiratii in ceea ce privea necesitatea de a edita de urgenta si de a traduce izvoarele traditiei bisericesti. Acolo il cunoscu si pe renumitul sihastru Silvestru din Cezareea, care traia intr-o chilie retrasa nu departe de oras. Acest om sfnt ii facu elogiul placerii vietii singuratiei cu asemenea ardoare inct Nicolae se hotar sa nu mai zaboveasca si sa ia jugul usor si blnd al lui Hristos. Lund scrisori de recomandare din partea lui Silvestru, se imbarca spre Muntele Athos (1775).

Intra mai inti in Manastirea Dionisiu, unde repede ia haina monahiceasca sub numele de Nicodim. Numit secretar si lector, deveni la scurt timp modelul tuturor fratilor, att in serviciile pe care le infaptuia cu supunere si fara sa crcneasca, precum si in srguinta pe care o demonstra in rugaciune si asceza. Se intindea cu fiecare zi tot mai inainte, facnd carnea trupului sa se supuna mintii si pregatindu-se astfel luptelor vietii isihaste. Trecusera doi ani cnd, Sfntul Macarie din Corint, in vizita la Sfntul Munte, il insarcina pe Nicodim cu revizuirea si pregatirea pentru editare a Filocaliei, aceasta enciclopedie ortodoxa a rugaciunii si a vietii spirituale. Tnarul calugar se retrase intr-o chilie la Karyes pentru a indeplini aceasta sarcina demna de marii invatatori ai isihiei si care cerea o cunoastere profunda a stiintei sufletului. Facu la fel pentru Everghetinos si pentru Tratatul despre deasa Impartasire, redactat de Sfntul Macarie, dar pe care il imbogati in mod considerabil. Dupa ce termina aceasta lucrare, se intoarse la Dionisiu dar contactul cu Parintii Filocaliei, precum si exercitiul intens al Rugaciunii lui Iisus, ii trezisera gustul de a i se dedica cu totul. Cum auzise vorbindu-se de Sfntul Paisie Velicikovski (cf 15 noiembrie), care conducea o mie de calugari in Moldova in aceasta sfnta activitate a mintii ndreptate catre inima, el incerca sa li se alature. Dar prin pronia lui Dumnezeu o furtuna il impiedica sa isi atinga scopul. Revenit la Muntele Athos si arznd de dorinta de a se consacra rugaciunii in liniste totala, nu se mai intoarse la Dionisiu ci se retrase intr-o chilie in apropiere de Karyes, apoi la schitul Kapsala, dependinta a manastirii Pantocratorului, intr-o sihastrie inchinata Sfntului Atanasie, unde copia manuscrise pentru a-si acoperi nevoile de zi cu zi. Cum aici putea sa se dedice zi si noapte, fara sa se imprastie, rugaciunii si meditatiei Sfintilor Parinti, el urca repede treptele Scarii spirituale. La putin timp, batrnul Sfnt Arsenie din Peloponez, pe care il cunoscuse la Naxos, putu sa se intoarca la Athos si veni sa se instaleze in schit. Nicodim renunta atunci de buna voie la singuratatea sa, pentru a profita de binefacerile ascultarii, si deveni discipolul acestuia. Numai ce terminasera constructia unei noi chilii si, tulburati in linistea lor, ei hotarra sa se retraga in insula pustie si arida Skyropoula, in fata de Eubea (1782). Dar in fata dificultatilor pentru a-si asigura cele necesare existentei, Arsenie pleca in alta parte, lasndu-l singur pe Nicodim. Acolo, la cererea varului sau, Episcopul Ierotei din Euripos , Sfntul redacta capodopera sa : Manualul sfaturilor celor bune, despre pastrarea simturilor si a gindurilor, si despre activitatea mintii. In vrsta de numai 32 de ani, fara carti si fara note, neavnd ca sursa de inspiratie dect comoara impresionantei sale memorii si neincetatul sau dialog cu Dumnezeu, el expuse in aceasta lucrare esenta intregii doctrine spirituale a Parintilor, ilustrata cu un mare numar de citate, insotite de referintele lor exacte. In aceasta lucrare el ne invata cum sa eliberam inteligenta, mintea ("nous") de lantul care o leaga de placerile simturilor, pentru a-i permite sa se inalte, prin rugaciunea interioara (sau "rugaciunea inimii"), la "placerile" spirituale ale contemplatiei. In timpul acestui sejur in insula pustie, Sfntul infrunta violente atacuri ale demonilor, care incercau sa il alunge de acolo. Spre deosebire de atitudinea sa tematoare din tinerete, cnd nu indraznea sa doarma cu usa inchisa, acum cnd spiritele intunericului veneau sa sopteasca la fereastra lui, el nu isi ridica privirea din carte dect pentru a rde de incercarile lor neputincioase.

Dupa un an petrecut la Skyropoula se intoarse la Athos, primi acolo Marea Schima calugareasca si obtinu chilia Sfntului Teonas la Kapsala. Accepta sa primeasca un discipol, Ierotei , si se consacra mai mult ca niciodata scrierii si invatarii fratilor care veneau sa se instaleze in imprejurimi pentru a profita de stiinta lui.

Cu ocazia unui nou sejur in Sfntul Munte, Sfntul Macarie ii incredinta editarea traducerii operelor complete ale Sfntului Simion Noul Teolog. In introducerea la aceasta lucrare, care contine invataturi att de profunde despre contemplatie, Sfntul Nicodim precizeaza ca asemenea carti nu snt facute doar pentru calugari ci si pentru mireni, caci toti crestinii au fost chemati sa traiasca desavrsirea Evangheliei. El redacta apoi Manualul Duhovnicului (Aceasta traducere poarta numele de Denis de Zagora dar e foarte probabil ca Sfntul Nicodim sa o fi revizuit in profunzime. El mai compuse si o admirabila Liturghie spre cinstirea Sfntului Simion, a carui praznuire a instituit-o la 12 octombrie.) si aduna intr-o culegere unica, dupa cele opt tonuri si pentru fiecare zi a saptamnii, canoanele inchinate Maicii Domnului cntate la sfrsitul Vecerniei sau la Pavecernita in Manastiri. In afara altor numeroase compozitii liturgice, el publica atunci doua lucrari, adaptate dupa renumite carti spirituale occidentale : Razboiul nevazut de Lorenzo Scuppoli (1589) (sfntul Nicodim se folosise de o traducere manuscrita din italiana, care se gaseste si astazi la manastirea Patmos, si care ii fusese imprumutata fara indoiala de Sfntul Macarie din Corint) si Exercitii spirituale (considerata ca o adaptare a renumitului tratat al lui Ignatie din Loyola, aceasta lucrare este de fapt inspirata din Exercitiile spirituale, precum si din alte opere, ale autorului spiritual italian J.P. Pinamonti), care au cunoscut pna in zilele noastre un succes nedezmintit. Departe de a fi simple traduceri, aceste lucrari au fost profund restructurate si adaptate de Sfntul isihast, care introduse o invatatura fara cusur despre cainta, asceza si Rugaciunea lui Iisus. Intre tiimp, cartea despre deasa Impartasire suscitase reactii puternice printre calugarii care aparau obiceiul, contrar Sfintelor Canoane si traditiilor apostolice, impartasirii de numai trei sau patru ori pe an. Acuzata de erezie novatoare, cartea fu condamnata de Patriarhul Procopie. Dar odata cu instalarea lui Neofit VII (1789), interdictia fu suspendata si Colivazii fura recunoscuti drept adevaratii aparatori ai Traditiei. Calomnii vulgare si ridicole continuara insa sa circule in anumite medii manastiresti impotriva Sfntului Nicodim, mergnd pna la a-l acuza de a ascunde Sfnta Impartasanie in culionul sau pentru a putea sa se impartaseasca mergnd. Dar Sfntul prefera sa taca, neasteptnd dect de la Dumnezeu incuviintare si plngea rugndu-se pentru convertirea celor care sa gaseau in greseala in privinta pomenirii mortilor duminica.

Ieromonahul Agapie din Peloponez venise la Muntele Athos pentru a propune Sfntului Nicodiim sa reia ca sa traduca o culegere a Sfintelor Canoane pe care el o pregatise si sa o imbogateasca in comentarii. Sfntul, pentru care viata si disciplina Bisericii erau mai pretioase dect propria sa viata, se puse pe lucru cu indrjire, reunind patru caligrafi pentru a termina la timp aceasta culegere absolut necesara pe care o numi "Crma" (Pidalion). El lucra zi si noapte timp de doi ani, compilnd, corectnd textele gresite sau contradictorii, punnd in paralel Canoanele Sinoadelor, cele ale Parintilor si decretele legislatiei bizantine dar mai ales imbogatind opera cu un numar impresionant de note care furnizeaza criteriile pe care le asigura aplicarea Canoanelor sale la viata Bisericii (Pedalionul ramne cartea canonica ortodoxa cea mai intrebuintata iar notele sale sunt adesea considerate ca avnd autoritate echivalenta celei a Canoanelor). Dupa ce a fost terminata si trimisa la Constantinopol, lucrarea astepta multa vreme binecuvntarea patriarhala, apoi fu transmisa Ieremonahului Teodoret, care sa gasea in Romnia, pentru a fi editata printr-o subscriptie a tuturor calugarilor atoniti. Dar acesta din urma, adversar al Colivazilor si al Impartasirii dese, introduse corecturi proprii in Pidalion, tradnd astfel gindirea autorului si traditia Bisericii. Cnd Sfntul lua cunostinta de carte, aparuta la Leipzig in 1800, fu profund suparat si striga : "Ar fi facut mai bine sa ma loveasca in inima cu o spada dect sa adauge sau sa suprime ceva in aceasta carte!".

Cam in aceeasi periioada, i se aduse la cunostinta faptul ca manuscrisul operelor complete al Sfntului Grigore Palama (cf. 14 noiembrie) ce fusesera adunate cu mari dificultati si adnotate de Sfntul Nicodim la cererea Sfntului Atanasie din Paros (cf 24 iunie) si a Mitropolitului Leon din Heliopolis, fusese retinut la tipograful sau din Viena si distrus de austriecii aflati in cautarea mesajelor de propaganda revolutionara adresate grecilor de catre Napoleon Bonaparte. Aceasta veste se adauga supararii sale si il facu sa plnga amarnic, nu numai pentru timpul consumat in aceasta lucrare de neinlocuit ci mai ales pentru pierdera unei asemenea comori.

Dupa ce a ramas ctva timp, in compania lui Silvestru din Cezareea, in chilia Sfntului Vasile, unde altadata traise Sfntul Teofil Izvortorul de Mir (cf. 8 iulie), Nicodim isi relua viata singuratica si isi continua lucrarea apostolica. Imbracat in zdrente si incaltat cu saboti greoi, se considera cel mai lipsit de insemnatate dintre toti. Nu gatea niciodata si mnca orez fiert sau miere diluata in apa, insotita de cteva masline si de fasole muiata. Cnd era chinuit de o foame puternica, se ducea la vecinii sai la masa ; dar cel mai adesea, antrenat in discutii, uita sa mannce. Nu era cunoscut sa aiba alte activitati in afara de rugaciune si de studiu. La orice ora din zi sau din noapte, putea fi gasit fie aplecat asupra unei carti fie asupra mesei sale de lucru, fie cu barbia inclinata spre partea superioara a trupului, pentru a face sa coboare mintea sa in cele mai profunde parti ale inimii si sa cheme cu ardoare Sfnt Numele lui Iisus. Devenise cu totul "rugaciune" si prin aceasta uniune intima cu Hristos harul divin lasase in inima sa toata comoara Bisericii. Cnd scr