DISPUNEREA ŞI EFECTUARE EXPERTIZEI ÎN PROCESUL PENAL

C U P R I N S:

INTRODUCERE…………………………………...................…3-5

CAPITOLUL I EXPERTIZA ÎN PROCESUL PENAL. NOŢIUNI GENERALE.

§.1 Expertiza ca mijloc de probă în procesul penal.........................5-13

§.2 Constatările tehnico – ştiinţifice şi medico - legale..................14-17

§.3 Temeiurile de dispunere şi efectuare a expertizei....................18-26

CAPITOLUL II TIPURILE EXPERTIZEI. §.1 Criteriile de delimitare a tipurilor de expertiză......................27-28

§.2 Expertiza suplimentară şi contraexpertiza..............................29-33

§.4 Expertizele de comisie şi cele complexe.....................................34-38

CAPITOLUL III ASPECTUL PROCESUAL AL DISPUNERII ŞI EFECTUĂRII EXPERTIZEI.

§.1 Procedura dispunerii şi efectuării expertizei.......................... 39-50

§.2 Reglementarea expertizei în lumina Legii privind

expertiza judiciară................................51-66

§.3 Conţinutul şi aprecierea concluziei expertului.......................67-76

ÎNCHEIERE.........................................................................77-78

BIBLIOGRAFIE...............................................................79-81

2

ÎNTRODUCERE

Infracţiunea, ca si orice fenomen social, condiţionează anumite schimbări

in mediul înconjurător si inevitabil se oglindeşte in natura vie sau moartă.

Studierea acestor schimbări din natura si mediul înconjurător face posibilă

reproducerea tabloului infracţiunii. Aceasta este insa, un lucru complicat si care

necesita o munca asiduă si migăloasă, precum si prezenţa unui spectru larg de

cunoştinţe si deci, nu numai intr-un singur domeniu.

Persoana care efectuează urmărirea penală, fiind specialist in domeniul

descoperirii infracţiunilor, posedă o arie larga de cunoştinţe pe care le foloseşte in

activitatea cotidiana – in procesul de descoperire, fixare si apreciere a

probelor găsite, a corpurilor delicte si pentru aceasta, folosind cele mai diverse

metode.

Ne cătînd la aceasta, organul de urmărire penală cel mai calificat si mai

erudit nu se poate lipsi de consultaţiile unor alţi profesionişti si persoane

competente in domeniul ştiinţei, tehnicii , artei si meşteşugului. Si aceasta stare de

lucruri se cunoaşte din timpurile cele mai vechi. Insa in antichitate reprezentanţii

diverselor domenii ale ştiinţei erau atraşi pentru darea unor concluzii in unele

probleme ce apăreau in legătura cu efectuarea justiţiei.

În calitate de participant la procesul penal, expertul apare in secolul XVI,

aceasta postura fiind stabilita prin Codul Germaniei, stabilindu-se participarea

obligatorie a medicilor la cercetarea infracţiunilor contra vieţii si sănătaţii

persoanei.

Constatarea tehnico-ştiinţifică este activitatea de interpretare şi valorifi-

care ştiinţifică imediată a urmelor, a mijloacelor materiale de probă şi a împre-

jurărilor de fapt, în scopul identificării făptuitorului şi obiectelor folosite pentru

săvîrşirea infracţiunii. Aceasta se efectuează atunci cînd există pericol de dis-

pariţie a unor mijloace de probă sau de schimbare a anumitor situaţii de fapt şi

3

este necesară lămurirea urgentă a diferitelor fapte ori împrejurări ale cauzei. De

regulă, constatarea tehnico-ştiinţifică se realizează de specialişti sau tehnicieni ce

funcţionează în cadrul ori pe lingă instituţia de care aparţine organul de urmărire

penală.

Expertiza criminalistică este o activitate de cercetare ştiinţifică a urmelor şi

a altor mijloace materiale de probă în scopul identificării persoanelor, animalelor,

plantelor, obiectelor, substanţelor sau fenomenelor, al determinării anumitor

însuşiri ori schimbări intervenite în conţinutul, structura, forma şi aspec tul

lor.

Efectuarea expertizei este un act de urmărire penală specific, spre

deosebire de celelalte, deoarece acumularea informaţiei probante, efectuarea

cercetărilor nu este pusă în obligaţiile organului de urmărire penală, ci a

expertului. Rezultatele actului de urmărire penală nu se fixează în documentul

procesual numit proces verbal, dar într-un document special numit – raport

(concluzie) de expertiză.

Expertizele ca mijloc de probă au numeroase puncte comune cu

constatările tehnico-ştiinţifice şi medico-legale, dar, în acelaşi timp, prezintă multe

deosebiri.

În ceea ce priveşte asemănările dintre cele două categorii de mijloace de

probă, menţionăm că şi unele şi celelalte sînt efectuate de către specialişti din

diverse ramuri de activitate, obiectul constatărilor şi expertizelor fiind fixat de

organele judiciare, iar concluziile specialiştilor fiind cuprinse într-un raport etc.

Astăzi aria de aplicare a expertizei este si mai larga. Si cu toate acestea, in

virtutea faptului ca face parte din categoria mijloacelor de uz intern al organelor

judiciare si al organelor de control competente, expertiza este învăluita de o aura

misterioasa. Din aceste considerente am hotărît să aleg aceasta temă pentru

investigaţie.

4

CAPITOLUL I EXPERTIZA ÎN PROCESUL PENAL. NOŢIUNI GENERALE.

§.1 Expertiza ca mijloc de probă în procesul penal .

În scopul aflării adevărului, organele judiciare pot supune spre examinare

o problemă de specialitate, referitoare la urme sau la alte mijloace materiale de

probă, care necesită cunoştinţele unor specialişti ori experţi criminalişti. Aceştia

o rezolvă prin efectuarea unor constatări tehnico-ştiinţifice sau expertize.

Constatarea tehnico-ştiinţifică este activitatea de interpretare şi valorifi-

care ştiinţifică imediată a urmelor, a mijloacelor materiale de probă şi a împre-

jurărilor de fapt, în scopul identificării făptuitorului şi obiectelor folosite pentru

săvîrşirea infracţiunii. Aceasta se efectuează atunci cînd există pericol de dis-

pariţie a unor mijloace de probă sau de schimbare a anumitor situaţii de fapt şi

este necesară lămurirea urgentă a diferitelor fapte ori împrejurări ale cauzei. De

regulă, constatarea tehnico-ştiinţifică se realizează de specialişti sau tehnicieni ce

funcţionează în cadrul ori pe lingă instituţia de care aparţine organul de urmărire

penală.

Specialistului criminalist care efectuează constatarea tehnico-ştiinţifică

nu i se pot delega şi nici acesta nu-şi poate însuşi atribuţii de organ de

urmărire penală.

În anumite cauze penale, în vederea desluşirii unor aspecte care au o

importanţă majoră în aflarea adevărului, se impune ca organele judiciare penale să

ceară concursul unor specialişti.1

În mod frecvent, specialiştii chemaţi la rezolvarea cauzelor penale îl întîlnim

în persoana experţilor. Se pot ivi însă situaţii în care prezenţa unor specialişti în

cauza penală reclamă urgenţă, deoarece există pericol de dispariţie a unor mijloace

1 L. Ionescu Expertiza criminalistică, ed. Junimea, Iaşi 1983, pag.148-150.

5

de probă sau de schimbare a unor situaţii de fapt. În asemenea cazuri, fiind

necesară lămurirea, urgentă a unor fapte sau circumstanţe ale cauzei, organul de

urmărire penală poate folosi cunoştinţele unui specialist sau tehnician dispunînd,

din oficiu sau la cerere, efectuarea unei constatări tehnico-ştiinţifice.

Constatarea tehnico-ştiinţifică se efectuează, de regulă, de către specialişti

sau tehnicieni care funcţionează în cadrul ori pe lîngă instituţia de care aparţine

organul de urmărire penală. Ea poate fi efectuată şi de către specialişti sau

tehnicieni care funcţionează în cadrul altor organe.

Specialiştii care efectuează constatările tehnico-ştiinţifice nu au şi nu îşi pot

însuşi atribuţii ale organelor de urmărire penală sau ale organelor de control, ei

trebuie să se limiteze la rezolvarea problemelor de strictă specialitate pe care le

ridică rezolvarea cauzelor penale.

Pot fi întîlnite, în mod frecvent, constatările tehnico-ştiinţifice, bunăoară, în

cazul accidentelor de circulaţie, pentru a se stabili poziţia autovehicolelor, aderenţa

părţii carosabile, condiţiile de vizibilitate etc. Sînt, de asemenea, necesare

constatări tehnico-ştiinţifice, în mod frecvent, şi în cazul infracţiunilor contra

protecţiei muncii.

Fiind un act care reclamă urgenţă, constatarea tehnico-ştiinţifică se

efectuează potrivit unei proceduri mult simplificată faţă de expertiză.

În cazul în care există pericol de dispariţie a unor mijloace de probă sau de

schimbare a unor situaţii de fapt şi este necesară explicarea urgentă a unor fapte

sau circumstanţe ale cauzei, organul de urmărire penală sau instanţa poate folosi

cunoştinţele unui specialist dispunînd, la cererea părţilor, iar organul de urmărire

penală şi din oficiu, efectuarea unei constatări tehnico-ştiinţifice (art.139 aliniatul 1

C.P.P.).

În vederea procurării datelor necesare rezolvării cauzei, organul de urmărire

penală care dispune efectuarea constatării tehnico-ştiinţifice stabileşte obiectul

acesteia, formulează întrebările la care trebuie să se răspundă şi termenul în care

urmează a fi efectuată lucrarea.

6

În legătură cu acest ultim aspect, precizăm că, în spiritul legii, lămurirea

urgentă a unor fapte sau circumstanţe ale cauzei trebuie să se facă într-un moment

apropiat de cel al săvîrşirii infracţiunii, deoarece numai aşa constatarea tehnico-

ştiinţifică poate surprinde aspecte cu relevanţă deosebită în rezolvarea cauzei

penale2.

Constatarea tehnico-ştiinţifică se efectuează asupra materialelor şi datelor

puse la dispoziţie sau indicate de către organul de urmărire penală.

Dacă specialistului căruia îi revine sarcina efectuării lucrării consideră că

materialele puse la dispoziţie ori informaţia indicată sînt insuficiente, el comunică

aceasta organului de urmărire penală sau instanţei în vederea completării lor

(art.140 aliniatul 3 C.P.P.).

Rezultatele constatării tehnico-ştiinţifice se consemnează într-un raport

(art.141 aliniatul 1 C.P.P.).

Organul de urmărire penală, din oficiu sau la cererea părţilor, precum şi

instanţa de judecată, la cererea oricăreia dintre părţi, dacă constată că raportul

tehnico-ştiinţific nu este complet sau concluziile acestuia nu sînt precise, dispune

efectuarea unei expertize .3

În cazul participării specialistului la efectuarea procedeelor probatorii de

către organul de urmărire penală, rezultatele constatărilor tehnico-ştiinţifice se

includ în procesul-verbal al acţiunii respective4.

În cazul unor infracţiuni îndreptate împotriva persoanei organele judiciare

penale au nevoie de aportul unor specialişti care să lămurească anumite aspecte

legate de fapte sau circumstanţe de fapt cu relevanţă asupra rezolvării cauzei

penale.

Ca şi constatările tehnico-ştiinţifice, constatările medico-legale trebuie să fie

efectuate într-un moment apropiat de momentul săvîrşirii infracţiunii, astfel acestea

putînd rămîne fără obiecte. Aşa şi se explică faptul că aceste acte procesuale se

dispun, de regulă, numai în faza de urmărire penală. Ca o excepţie de la această

2 Teodoru Gr. Plaieşu T. « Drept procesual Penal» laşi 1996 p.3083 Д.Я.Мирский, Значение оптимизации содержания и формы заключения эксперта, М., 1987.c.2064 N i c o l a e V o l o n c i u , T r a t a t d e p r o c e d u r ă p e n a l ă , B u c u r e ş t i , 1 9 9 9 . p . 1 1 9

7

regulă, apreciem că, prin natura ei, exhumarea se poate face atît în timpul urmăririi

penale, cît şi în timpul judecăţii şi chiar după rămînerea definitivă a hotărîrii

judecătoreşti, într-o revizuire întemeiată.

Cazurile în care pot fi efectuate constatări medico-legale sînt: în caz de

moarte violentă, de moarte a cărei cauză nu se cunoaşte ori este suspectă, sau cînd

este necesară o examinare corporală asupra învinuitului ori a persoanei vătămate

pentru a constata pe corpul acestora existenţa urmelor infracţiunii, organul de

urmărire penală poate dispune efectuarea unei constatări medico-legale şi poate

cere organului medico-legal, căruia îi revine competenţa potrivit legii, să efectueze

această constatare.

Importanţa constatării medico-legale ca mijloc de probă constă în aceea că

furnizează organelor judiciare informaţii absolut necesare rezolvării cauzelor

penale; uneori constatările medico-legale sînt indispensabile, deoarece numai cu

ajutorul lor se poate face încadrarea judiciară a faptei.

Constatările medico-legale se fac de către medici care funcţionează în

cadrul institutelor medicale.

Constatările medico-legale se pot dispune prin rezoluţie de către organele de

urmărire penală. Constatarea medico-legală se efectuează asupra persoanelor sau

cadavrelor indicate de organele de urmărire penală.

Operaţiile şi concluziile constatării medico-legale se consemnează într-un

raport scris. În funcţie de obiectul constatării, organul de urmărire penală sau

instanţa de judecată, din oficiu sau la cererea oricăreia dintre părţi, poate aprecia că

raportul medico-legal nu este complet sau concluziile acestuia nu sînt precise şi

poate dispune refacerea sau completarea constatării sau efectuarea unei expertize5.

În cazul participării specialistului la efectuarea procedeelor probatorii de

către organul de urmărire penală, rezultatele constatărilor medico-legale se includ

în procesul-verbal al acţiunii respective (art.141 aliniatul 3 C.P.P.).

Expertiza criminalistică este o activitate de cercetare ştiinţifică a urmelor

şi a altor mijloace materiale de probă în scopul identificării persoanelor, animalelor,

5 Neagu L, Moldovan L. "Drept procesual penal", Bucureşti, 1998 p.206

8

plantelor, obiectelor, substanţelor sau fenomenelor, al determinării anumitor

însuşiri ori schimbări intervenite în conţinutul, structura, forma şi aspec tul

lor.6

Expertul este persoana numita pentru a efectua investigaţii in cazurile

prevăzute de prezentul cod, care nu este interesata in rezultatele cauzei

penale si care, alicind cunoştinţele speciale din domeniul ştiinţei tehnicii, artei şi

în alte domenii, prezintă rapoarte în baza acestora.7

Efectuarea expertizei este un act de urmărire penală specific, spre

deosebire de celelalte, deoarece acumularea informaţiei probante, efectuarea

cercetărilor nu este pusă în obligaţiile organului de urmărire penală, ci a

expertului. Rezultatele actului de urmărire penală nu se fixează în documentul

procesual numit proces verbal, dar într-un document special numit – raport

(concluzie) de expertiză.

În procesul efectuării expertizei pot fi evidenţiate trei etape :

1. Ordonarea expertizei.

2. Petrecerea de către expert a acţiunilor de cercetare şi întocmirea

concluziei.

3. Acţiunile organului de urmărire penală după primirea concluziei de

expertiză.

Organele judiciare pot solicita efectuarea expertizei criminalistice atunci

cînd pentru lămurirea unor fapte sau împrejurări ale cauzei sînt necesare

cunoştinţele unui expert.

În efectuarea constatării tehnico-ştiinţifice şi expertizei se folosesc metode,

procedee, mijloace tehnice şi tehnici de lucru comune 8.

Complexitatea problemelor ce se pot ivi în rezolvarea unor cauze penale

reclamă, uneori, prezenţa unor specialişti din cele mai diverse domenii de

activitate. Necesitatea de a apela la concursul unor oameni cu pregătire

6 L. Ionescu Expertiza criminalistică, ed. Junimea, Iaşi 1983, pag.150-168.7 CPP R. MOLDOVA art.888 N i c o l a e V o l o n c i u , T r a t a t d e p r o c e d u r ă p e n a l ă , B u c u r e ş t i , 1 9 9 9 . p . 2 1 1

9

profesională, altă decît cea juridică, pentru a elucida aspecte care aparţin diverselor

ramuri ale ştiinţei a fost subliniată în numeroase lucrări de specialitate.

În condiţiile evoluţiei ştiinţei şi tehnicii, expertiza ca mijloc de probă capătă

o importanţă deosebită, deoarece sporesc posibilităţile pe care specialiştii din

diverse ramuri de activitate le au de a se pronunţa asupra celor mai dificile

probleme pe care le indică anumite cauze penale.

În literatura juridică se evidenţiază faptul că evoluţia ştiinţei şi procesul

tehnicii caracterizează, în sfera dreptului, epoca pe care o trăim drept perioadă de

etalare ştiinţifică a probelor.

În legislaţia noastră procesual penală se arată că expertiza se dispune în

cazurile în care pentru constatarea circumstanţelor ce pot avea importanţă

probatore pentru cauza penală sînt necesare cunoştinţe speciale în domeniul

ştiinţei, tehnicii, artei sau meşteşugului. Posedarea unor asemenea cunoştinţe

speciale de către persoana care efectuează urmărirea penală sau de către judecător

nu exclude necesitatea dispunerii expertizei. Dispunerea expertizei se face, la

cererea părţilor, de către organul de urmărire penală sau de către instanţa de

judecată, precum şi din oficiu de către organul de urmărire penală. (art.142

aliniatul 1 C.P.P.).

Expertizele ca mijloc de probă au numeroase puncte comune cu constatările

tehnico-ştiinţifice şi medico-legale, dar, în acelaşi timp, prezintă multe deosebiri.

În ceea ce priveşte asemănările dintre cele două categorii de mijloace de

probă, menţionăm că şi unele şi celelalte sînt efectuate de către specialişti din

diverse ramuri de activitate, obiectul constatărilor şi expertizelor fiind fixat de

organele judiciare, iar concluziile specialiştilor fiind cuprinse într-un raport etc9.

În privinţa deosebirilor, subliniem, mai întîi, faptul că toate constatările

tehnico-ştiinţifice şi medico-legale se fac de urgenţă, adică într-un moment foarte

apropiat săvîrşirii infracţiunii, cerinţa pe care nu o întîlnim în cazul expertizelor.

O altă deosebire constă în aceea că toate constatările tehnico-ştiinţifice şi

medico-legale pot fi dispuse numai în faza de urmărire penală, pe cînd expertizele

9 G r i g o r e T h e o d o r u , T u d o r P l ă e ş u , D r e p t p r o c e s u a l p e n a l , I a ş i , 1 9 8 9 p . 2 1 3

10

se pot face şi în faza de judecată; de asemenea, în timp ce în cazul constatărilor

tehnico-ştiinţifice şi medico-legale specialiştii se rezumă la consemnarea şi

cercetarea mai puţin aprofundată a situaţiilor ce le revin spre rezolvare, în cazul

expertizelor are loc o investigare în cele mai mici detalii – şi, uneori, chiar

exhaustivă - a elementelor cere fac obiectul expertizei.

Principalele criterii după care se pot clasifica expertizele sînt: natura

problemelor ce urmează a fi lămurite prin expertiză; modul în care legea

reglementează necesitatea efectuării expertizei; modul de desemnare a expertului;

criteriul modului de organizare a expertizei.

În funcţie de natura problemelor ce urmează a fi lămurite, organele judiciare

penale pot dispune efectuarea următoarelor expertize:

- expertiza criminalistică, ce poate fi, la rîndul ei, de mai multe feluri, şi

anume : expertiza dactiloscopică, balistică, tehnică a actelor, grafică,

biocriminalistică etc.;

- expertiza medico-legală, prin care pot fi lămurite problemele privind

asfixia mecanică, moartea subtilă, violul etc.;

- expertiza psihiatrică, prin care pot fi lămurite problemele privind

tulburările psihice, ca: schizofrenia, oligofrenia, depresiunea maniacală etc.;

- expertiza contabilă, prin care se lămuresc aspecte privind controlul şi

revizia contabilă;

- expertiza tehnică, cu ajutorul căreia pot fi lămurite anumite probleme în

cazul accidentelor de circulaţie, în cazul infracţiunilor contra protecţiei muncii etc.

Expertiza contabilă şi cea tehnică pot fi efectuate împreună în aceiaşi cauză.

După modul în care legea reglementează necesitatea efectuării expertizei,

acestea pot fi facultative şi obligatorii10.

Expertizele facultative sînt cele mai frecvente în practica judiciară, ele fiind

dispuse fie la cererea părţilor interesate, fie cînd organele judiciare socot că sînt

necesare cunoştinţele unui expert pentru lămurirea anumitor aspecte ale cauzei

penală.

10 Р . А . Л у п и н с к а я , У г о л о в н ы й п р о ц е с с , М о с к в а , 1 9 9 5 c . 3 1 2

11

Expertiza este obligatorie, potrivit art.143 C.P.P. în următoarele situaţii:

Pentru constatarea cauzei morţii; Pentru constatarea gradului de gravitate şi a

caracterului vătămărilor integrităţii corporale; Pentru constatarea stării psihice şi

fizice a bănuitului, învinuitului, inculpatului – în cazurile în care apar îndoieli cu

privire la starea de responsabilitate sau la capacitatea lor de a-şi apăra de sin

stătător drepturile şi interesele legitime în procesul penal; Pentru constatarea vîrstei

bănuitului, învinuitului, inculpatului sau părţii vătămate – în cazurile în care

această circumstanţă are importanţă pentru cauza penală, iar documentele ce

confirmă vîrsta lipsesc sau prezintă dubiu; Pentru constatarea stării psihice sau

fizice a părţii vătămate, martorului dacă apar îndoieli în privinţa capacităţii lor de a

percepe just împrejurările ce au importanţă pentru cauza penală şi de a face

declaraţii despre ele, dacă aceste declaraţii ulterior vor fi puse, în mod exclusiv sau

în principal, în baza hotărîrii în cauza dată; Pentru constatarea altor cazuri cînd prin

alte probe nu poate fi stabilit adevărul în cauză.

După modul de organizare, expertizele se împart în:

- expertize simple, efectuate de către un specialist dintr-un anumit domeniu

de activitate;

- expertize complexe sau mixte (art.147 C.P.P.), în care pentru lămurirea

faptelor sau circumstanţelor cauzei, sînt necesare cunoştinţe din mai multe ramuri

ale ştiinţei sau tehnicii.

După criteriul modului de desemnare a expertului, în literatura de

specialitate expertizele au fost împărţite în mai multe categorii11:

- expertiză simplă sau oficială, în care organul penală îl numeşte pe

expert şi controlează activitatea de expertizare făcută de acesta;

- expertiza suplimentară (art.148 aliniatul 1 C.P.P.), în care organul de

urmărire penală care a dispus expertiza sau instanţa de judecată consideră că

raportul expertului nu este suficient de clar sau complect, poate fi dispusă

efectuarea unei expertize suplimentare de către acelaşi expert sau de către un alt

expert;

11 G h e o r g h i ţ ă M a t e u ţ , D r e p t p r o c e s u a l p e n a l , I a ş i , 1 9 9 3 . p 1 9 8

12

- contraexpertiza (art.148 aliniatul 2 C.P.P.), în cazul în care concluziile

expertului nu sînt întemeiate, există îndoieli în privinţa lor sau a fost încălcată

ordinea procesuală de efectuare a expertizei, poate fi dispusă efectuarea unei

contraexpertize de către un alt expert sau alţi experţi. La efectuarea acestei

expertize se poate pune şi chestiunea autenticităţii metodelor utilizate anterior. În

ordonanţă sau în încheierea prin care s-a dispus contraexpertiza trebuie să fie

concretizate motivele efectuării ei. La efectuarea expertizei suplimentare sau a

contraexpertizei poate participa şi primul expert pentru a da explicaţii, însă el nu

participă la efectuarea investigaţiilor şi la finalizarea concluziilor.

13

§.2 Constatările tehnico – ştiinţifice şi medico - legale .

În scopul aflării adevărului, organele de urmărire penală şi instanţele de

judecată pot supune spre examinare o problemă de specialitate, referitoare la

urme sau la alte mijloace materiale de probă, care necesită cunoştinţele unor

specialişti ori experţi criminalişti. Aceştia o rezolvă prin efectuarea unor

constatări tehnico-ştiinţifice sau expertize.

Constatarea tehnico-ştiinţifică este activitatea de interpretare şi

valorificare ştiinţifică imediată a urmelor, a mijloacelor materiale de probă şi a

împrejurărilor de fapt, în scopul identificării făptuitorului şi obiectelor folosite

pentru săvîrşirea infracţiunii. Aceasta se efectuează atunci cînd există pericol de

dispariţie a unor mijloace de probă sau de schimbare a anumitor situaţii de fapt

şi este necesară lămurirea urgentă a diferitelor fapte ori împrejurări ale cauzei. De

regulă, constatarea tehnico-ştiinţifică se realizează de specialişti sau tehnicieni ce

funcţionează în cadrul ori pe lingă instituţia de care aparţine organul de urmărire

penală.

Specialistului criminalist care efectuează constatarea tehnico-ştiinţifică

nu i se pot delega şi nici acesta nu-şi poate însuşi atribuţii de organ de

urmărire penală.

În anumite cauze penale, în vederea desluşirii unor aspecte care au o

importanţă majoră în aflarea adevărului, se impune ca organele judiciare penale să

ceară concursul unor specialişti.12

În mod frecvent, specialiştii chemaţi la rezolvarea cauzelor penale îl

întâlnim în persoana experţilor. Se pot ivi însă situaţii în care prezenţa unor

specialişti în cauza penală reclamă urgenţă, deoarece există pericol de dispariţie a

unor mijloace de probă sau de schimbare a unor situaţii de fapt. În asemenea

cazuri, fiind necesară lămurirea, urgentă a unor fapte sau circumstanţe ale cauzei,

12 L. Ionescu Expertiza criminalistică, ed. Junimea, Iaşi 1983, pag.148-150.

14

organul de urmărire penală poate folosi cunoştinţele unui specialist sau tehnician

dispunînd, din oficiu sau la cerere, efectuarea unei constatări tehnico-ştiinţifice.

Constatarea tehnico-ştiinţifică se efectuează, de regulă, de către specialişti

sau tehnicieni care funcţionează în cadrul ori pe lîngă instituţia de care aparţine

organul de urmărire penală. Ea poate fi efectuată şi de către specialişti sau

tehnicieni care funcţionează în cadrul altor organe.

Specialiştii care efectuează constatările tehnico-ştiinţifice nu au şi nu îşi pot

însuşi atribuţii ale organelor de urmărire penală sau ale organelor de control, ei

trebuie să se limiteze la rezolvarea problemelor de strictă specialitate pe care le

ridică rezolvarea cauzelor penale.

Pot fi întâlnite, în mod frecvent, constatările tehnico-ştiinţifice, bunăoară, în

cazul accidentelor de circulaţie, pentru a se stabili poziţia autovehicolelor, aderenţa

părţii carosabile, condiţiile de vizibilitate etc. Sânt, de asemenea, necesare

constatări tehnico-ştiinţifice, în mod frecvent, şi în cazul infracţiunilor contra

protecţiei muncii.

Fiind un act care reclamă urgenţă, constatarea tehnico-ştiinţifică se

efectuează potrivit unei proceduri mult simplificată faţă de expertiză.

În cazul în care există pericol de dispariţie a unor mijloace de probă sau de

schimbare a unor situaţii de fapt şi este necesară explicarea urgentă a unor fapte

sau circumstanţe ale cauzei, organul de urmărire penală sau instanţa poate folosi

cunoştinţele unui specialist dispunând, la cererea părţilor, iar organul de urmărire

penală şi din oficiu, efectuarea unei constatări tehnico-ştiinţifice (art.139 aliniatul 1

C.P.P.).

În vederea procurării datelor necesare rezolvării cauzei, organul de urmărire

penală care dispune efectuarea constatării tehnico-ştiinţifice stabileşte obiectul

acesteia, formulează întrebările la care trebuie să se răspundă şi termenul în care

urmează a fi efectuată lucrarea.

În legătură cu acest ultim aspect, precizăm că, în spiritul legii, lămurirea

urgentă a unor fapte sau circumstanţe ale cauzei trebuie să se facă într-un moment

apropiat de cel al săvârşirii infracţiunii, deoarece numai aşa constatarea tehnico-

15

ştiinţifică poate surprinde aspecte cu relevanţă deosebită în rezolvarea cauzei

penale13.

Constatarea tehnico-ştiinţifică se efectuează asupra materialelor şi datelor

puse la dispoziţie sau indicate de către organul de urmărire penală.

Dacă specialistului căruia îi revine sarcina efectuării lucrării consideră că

materialele puse la dispoziţie ori informaţia indicată sînt insuficiente, el comunică

aceasta organului de urmărire penală sau instanţei în vederea completării lor

(art.140 aliniatul 3 C.P.P.).

Rezultatele constatării tehnico-ştiinţifice se consemnează într-un raport

(art.141 aliniatul 1 C.P.P.).

Organul de urmărire penală, din oficiu sau la cererea părţilor, precum şi

instanţa de judecată, la cererea oricăreia dintre părţi, dacă constată că raportul

tehnico-ştiinţific nu este complet sau concluziile acestuia nu sînt precise, dispune

efectuarea unei expertize .14

În cazul participării specialistului la efectuarea procedeelor probatorii de

către organul de urmărire penală, rezultatele constatărilor tehnico-ştiinţifice se

includ în procesul-verbal al acţiunii respective15.

În cazul unor infracţiuni îndreptate împotriva persoanei organele de urmărire

penală penale au nevoie de aportul unor specialişti care să lămurească anumite

aspecte legate de fapte sau circumstanţe de fapt cu relevanţă asupra rezolvării

cauzei penale.

Ca şi constatările tehnico-ştiinţifice, constatările medico-legale trebuie să fie

efectuate într-un moment apropiat de momentul săvârşirii infracţiunii, astfel

acestea putând rămâne fără obiecte. Aşa şi se explică faptul că aceste acte

procesuale se dispun, de regulă, numai în faza de urmărire penală. Ca o excepţie de

la această regulă, apreciem că, prin natura ei, exhumarea se poate face atât în

timpul urmăririi penale, cît şi în timpul judecăţii şi chiar după rămânerea definitivă

a hotărârii judecătoreşti, într-o revizuire întemeiată.

13 Teodoru Gr. Plaieşu T. « Drept procesual Penal» laşi 1996 p.21414 Д.Я.Мирский, Значение оптимизации содержания и формы заключения эксперта, М., 1987. c23215 Nicolae Volonciu, Tratat de procedură penală, Bucureşti, 1999.p 119

16

Cazurile în care pot fi efectuate constatări medico-legale sânt: în caz de

moarte violentă, de moarte a cărei cauză nu se cunoaşte ori este suspectă, sau cînd

este necesară o examinare corporală asupra învinuitului ori a persoanei vătămate

pentru a constata pe corpul acestora existenţa urmelor infracţiunii, organul de

urmărire penală poate dispune efectuarea unei constatări medico-legale şi poate

cere organului medico-legal, căruia îi revine competenţa potrivit legii, să efectueze

această constatare.

Importanţa constatării medico-legale ca mijloc de probă constă în aceea că

furnizează organelor judiciare informaţii absolut necesare rezolvării cauzelor

penale; uneori constatările medico-legale sînt indispensabile, deoarece numai cu

ajutorul lor se poate face încadrarea judiciară a faptei.

Constatările medico-legale se fac de către medici care funcţionează în

cadrul institutelor medicale.

Constatările medico-legale se pot dispune prin rezoluţie de către organele de

urmărire penală. Constatarea medico-legală se efectuează asupra persoanelor sau

cadavrelor indicate de organele de urmărire penală.

Operaţiile şi concluziile constatării medico-legale se consemnează într-un

raport scris. În funcţie de obiectul constatării, organul de urmărire penală sau

instanţa de judecată, din oficiu sau la cererea oricăreia dintre părţi, poate aprecia că

raportul medico-legal nu este complet sau concluziile acestuia nu sînt precise şi

poate dispune refacerea sau completarea constatării sau efectuarea unei expertize16.

În cazul participării specialistului la efectuarea procedeelor probatorii de

către organul de urmărire penală, rezultatele constatărilor medico-legale se includ

în procesul-verbal al acţiunii respective (art.141 aliniatul 3 C.P.P.).

16 Neagu L, Moldovan L. "Drept procesual penal", Bucureşti, 1998 p.301

17

§.3 Temeiurile de dispunere şi efectuare a expertizei .

Organul de urmărire penala sau instanţa de judecata, in cazul in care

dispune efectuarea expertizei, fixează un termen pentru chemarea părţilor si

expertului, daca acesta a fost desemnat de organul de urmărire penala sau de

instanţa de judecata.

La termenul fixat, părţilor si expertului li se aduce la cunoştinţa

obiectul expertizei si întrebările la care expertul trebuie sa dea răspunsuri, li se

lămureşte ca au dreptul sa facă observaţii cu privire la aceste întrebări si ca pot

cere modificarea sau completarea lor. Totodată, părţilor li se explica dreptul lor

de a cere numirea a cîte unui expert recomandat de fiecare dintre ele pentru a

participa la efectuarea expertizei.

După examinarea obiecţiilor si cererilor înaintate de părţi si expert,

organul de urmărire penala sau instanţa de judecata fixează termenul efectuării

expertizei, informîndu-l, totodată, pe expert daca la efectuarea acesteia urmează sa

participe părţile.

Expertiza se dispune in cazurile in care pentru constatarea

circumstanţelor ce pot avea importanta probatorie pentru cauza penala sînt

necesare cunoştinţe speciale in domeniul ştiinţei, tehnicii, artei sau meşteşugului.

Posedarea unor asemenea cunoştinţe speciale de către persoana care efectuează

urmărirea penala sau de către judecător nu exclude necesitatea dispunerii

expertizei. Dispunerea expertizei se face, la cererea părţilor, de către organul de

urmărire penala sau de către instanţa de judecata, precum si din oficiu de către

organul de urmărire penala.

Părţile, din iniţiativa proprie si pe cont propriu, sunt in drept sa înainteze

cerere despre efectuarea expertizei pentru constatarea circumstanţelor care, in

opinia lor, vor putea fi utilizate in apărarea intereselor lor. Raportul expertului

care a efectuat expertiza la cererea părţilor se prezintă organului de urmărire

penala, se anexează la materialele cauzei penale si urmează a fi apreciata o data cu

alte probe.

18

În calitate de expert poate fi numita orice persoana care poseda cunoştinţe

necesare pentru a prezenta concluzii referitoare la circumstanţele apărute in

legătura cu cauza penala si pot avea importanta probatorie pentru cauza

penala. Fiecare dintre părţi are dreptul sa recomande un expert pentru a

participa la efectuarea expertizei.

Expertiza se dispune si se efectuează, in mod obligatoriu, pentru

constatarea:

1) cauzei morţii;

2) gradului de gravitate si a caracterului vătămărilor integrităţii corporale;

3) stării psihice si fizice a bănuitului, învinuitului, inculpatului, in cazurile in

care apar îndoieli cu privire la starea de responsabilitate sau la capacitatea

lor de a-si apăra de sine stătător drepturile si interesele legitime in procesul penal;

4) vîrstei bănuitului, învinuitului, inculpatului sau părţii vătămate, in cazurile

in care aceasta circumstanţa are importanta pentru cauza penala, iar documentele

ce confirma vârsta lipsesc sau prezintă dubiu;

5) stării psihice sau fizice a parţii vătămate, martorului daca apar îndoieli in

privinţa capacităţii lor de a percepe just împrejurările ce au importanta pentru

cauza penala si de a face declaraţii despre ele, daca aceste declaraţii ulterior vor

fi puse, in mod exclusiv sau in principal, in baza hotărârii in cauza data;

6) altor cazuri când prin alte probe nu poate fi stabilit adevărul in cauza.

În timpul efectuării unei constatări tehnico-ştiinţifice sau expertize

obligatorii, specialistul ori expertul parcurge, de regulă, următoarele etape :

a) Studierea şi însuşirea obiectului lucrării.

În această etapă se procedează la studierea actului prin care s-a dispus

efectuarea expertizei 17, fiind necesar să se acorde o atenţie deosebită şi condiţiilor

în care au fost descoperite, ridicate şi conservate urmele şi celelalte obiecte

17 Metodă = ansamblu de procedee folosite în realizarea unui scop ; procedeu =mijloc, modalitate sau soluţie practică adoptată pentru efectuarea unor operaţii ori produ cerea unui lucru ; mijloc tehnic = aparat, dispozitiv, instrumentar etc, folosit în efectuarea constatărilor tehnico-ştiinţifice sau expertizelor ; tehnică de lucru = totalitatea operaţiilor de detaliu folosite pentru realizarea unei lucrări.

19

trimise pentru expertiză, precum şi împrejurărilor ce ar putea influenţa într-un fel

sau altul rezultatul final.

Această activitate începe cu verificarea şi studierea ambalajului în care

au fost trimise obiectele supuse expertizării. în primul rînd se verifică aspectul

ambalajului, pentru a se constata dacă este întreg sau deteriorat, apoi se stabileşte

dacă conţinutul corespunde enumerării din actul însoţitor. Concomitent se

apreciază dacă materialul ce urmează a fi examinat corespunde din punct de

vedere cantitativ şi calitativ, după care se trece la stabilirea caracteristicilor generale

şi individuale ce permit identificarea.

Atunci cînd se constată neconcordanţă între cele menţionate în actul

procedural de dispunere întocmit de organul judiciar şi cele constatate de

expert se va face menţiune în raportul de expertiză.

b)Examinarea separată a materialului in litigiu şi a celui de

comparat.

— Examinarea separată a materialului în litigiu.

În această etapă, expertul îşi notează şi fixează cu ajutorul fotografiei,

filmului sau videofonogramei constatările făcute, în scopul ilustrării şi demon-

strării descrierilor din raportul de expertiză.

Determinarea caracteristicilor generale rezolvă problema apartenenţei la

gen a obiectului examinat. De exemplu, pe baza criteriului numărului deltelor se

stabileşte că urma digitală în cauză face parte din grupa urmelor digitale

bideltice, deosebindu-se de toate celelalte urme, care pot fi încadrate în alte

grupe : adeltice, monodeltice sau excepţionale. în continuare se examinează,

dacă este cazul, o cantitate mai mare de caracteristici, ajungîndu-se la o

determinare generică mai restrînsă, ceea ce va permite să se stabilească

subgrupa în care poate fi încadrat obiectul examinat. Spre exemplu, urma

digitală care face parte din grupa monodelticelor poate fi încadrată în subgrupa

urmelor digitale dextrodeltice cu nucleu liniar. Cu cît este mai mare numărul

20

elementelor caracteristice stabilite, cu atît mai restrîns este volumul grupei

respective.

Stabilirea proprietăţilor, caracteristicilor sau semnalmentelor exterioare

face posibilă identificarea obiectului căutat. în cadrul acestui proces de cercetare se

scot în evidenţă toate particularităţile esenţiale, proprii numai obiectului respectiv

şi nerepetabile la toate celelalte, inclusiv la cele care îi sînt foarte asemănătoare.

Pe timpul examinării caracteristicilor generale şi individuale se stabileşte

natura, originea sau caracterul eventualelor schimbări ori modificări intervenite pe

parcurs.

— Examinarea separată a modelelor de comparaţie.

Modelele de comparaţie sînt urme create în mod experimental cu

obiectele presupuse că ar fi lăsat urme la faţa locului.

Pe cît posibil, condiţiile de prelevare a modelelor de comparaţie trebuie

să corespundă cu cele în care a fost creată urma descoperită la locul săvîrşirii

infracţiunii.

Intervalul de timp scurs între crearea urmei şi a modelului de comparaţie

este necesar să fie cît mai mic. Dintre modelele de comparaţie se selecţionează

acelea care au fost realizate în condiţii similare cu urma, avînd acelaşi mecanism

de formare. Factorul timp, condiţiile tehnice de formare diferite, precum şi

cele meteorologice pot influenţa cantitativ şi calitativ unele proprietăţi,

caracteristici sau semnalmente exterioare ale modelelor create. De regulă,

schimbările ce apar datorită acestor factori privesc însă un număr restrîns de

proprietăţi caracteristice şi semnalmente exterioare, care nu influenţează în

esenţă rezultatul expertizei. De aceea, se impune ca atunci cînd se constată unele

nepotriviri, ele să fie explicate în mod ştiinţific de către expert.

După examinarea condiţiilor în care au fost obţinute modelele de

comparaţie, se trece la stabilirea caracteristicilor generale şi individuale ce pot fi

puse în evidenţă de acestea. Examinarea caracteristicilor respective se face şi

sub aspectul repetabilităţii.

21

Caracteristicile modelelor de comparaţie se examinează atît cantitativ,

cît şi calitativ. Este necesar să se scoată în evidenţă un număr maxim de

caracteristici, deoarece cu cît este mai mare numărul lor, cu atît este mai mică

posibilitatea ca acestea să se repete în alte obiecte similare. Fără a subestima

importanţa elementului cantitativ, este imposibilă stabilirea apriorică a numărului

de caracteristici care trebuie să coincidă sau să se deosebească la formularea unei

concluzii de identitate ori de excludere. Totuşi, există un domeniu de expertiză

criminalistică, respectiv expertiza dactiioscopică, în care convenţional, pe baza

practicii, pe lîngă elementul calitativ, se ţine cont şi de numărul minim de elemente

caracteristice coincidente 18. Sub acest minimum, caracteristicile coincidente,

oricît ar fi de evidente din punct de vedere calitativ, nu pot fi socotite ca bază

pentru formularea unei concluzii categorice.

— Efectuarea de experimente şi crearea modelelor de comparaţie.

Experimentul criminalistic are ca scop repetarea în mod artificial a

fazelor unui fapt petrecut într-o perioadă anterioară.

În faza de expertiză, experimentul poate fi efecLuat în scopul stabilirii

posibilităţii creării urmei în litigiu în împrejurările şi condiţiile date şi al obţinerii

modelelor de comparaţie.

Genurile de experimente necesare se stabilesc în raport cu natura proble-

melor care urmează a fi rezolvate în cadrul expertizei criminalistice.

Condiţiile în care se efectuează experimentele trebuie să fie aceleaşi

cu cele în care s-a creat urma supusă examinării sau foarte apropiate de acestea.

În vederea efectuării experimentului, expertul criminalist trebuie să-şi

pregătească mijloacele, aparatura şi materialele necesare obţinerii în condiţiile

amintite a modelelor de comparaţie. Pentru crearea uimei de comparaţie se

foloseşte obiectul verificat în original.

18 Calculul caracteristicilor coincidente se efectuează pe baza raţionamentului lui Balthazard. A se vedea, pentru detalii, Ion R. Constantin, M. Rădulcscu, Dacliloscopia, Serviciul cultural, presă şi editorial, Bucureşti, 1975, pag. 209—225.

22

Experimentul, de obicei, se repetă de mai multe ori şi poate fi executat

în diverse variante, care contribuie la verificarea stabilităţii caracteristicilor

obiectului creator de urmă. Pe tot parcursul operaţiilor sînt necesare măsuri

pentru asigurarea securităţii expertului şi a integrităţii obiectului.

c) Examinarea comparativă.

Compararea se face, de regulă, între urmele obiectului căutat şi cele ale

obiectului verificat, nefiind însă exclusă nici posibilitatea comparării directe a

obiectelor. Sînt comparate, mai întîi, proprietăţile, caracteristicile şi semnal-

mentele exterioare generale, după care treptat se trece la compararea celor

individuale. Cu alte cuvinte, în prima etapă se stabileşte apartenenţa la gen, iar

în cea de-a doua se realizează identificarea propriu-zisă.

Examinarea comparativă se realizează prin procedeele confruntării, juxta-

punerii şi suprapunerii.

Spre deosebire de juxtapunere şi suprapunere, al căror conţinut îl

dezvăluie înseşi denumirile lor, procedeul confruntării poate fi realizat prin mai

multe căi, şi anume 19:

— p

e cale statistică, atunci cînd caracteristicile, proprietăţile şi semnal

mentele exterioare pot fi apreciate numeric ;

— c

u ajutorul tabelului sinoptic, care poate prezenta imaginea generală

a asemănărilor sau deosebirilor proprii obiectelor comparate ;

— p

e bază de diagramă, care permite o reprezentare a raportului pozi

ţional dintre unele caracteristici, proprietăţi şi semnalmente exterioare ale

obiectelor comparate ;

— p

19 Aionitoaie Constantin s.a Tactica criminalistica // Constatare tehnico-criminalistica si expertiza. Bucuresti, 1989. p.301

23

rin verificarea în cartotecile şi colecţiile criminalistice, care se poate

realiza pe baza unor formule criminalistice stabilite în mod convenţional.

De exemplu, cu ajutorul cartotecii dactiloscopice monodactilare se poate

stabili dacă urma digitală descoperită la locul faptei are sau nu corespondent în

cartotecă. De asemenea, după caracteristicile urmei de anvelopă se poate stabili

tipul autovehiculelor echipate cu astfel de anvelope. Dacă în primul caz cartotecă

permite identificarea concretă a obiectului căutat, în cel de-al doilea se poate

determina apartenenţa la gen. Valorificarea acestor date la noi în ţară se face şi

cu ajutorul calculatorului electronic.

d) Demonstraţia.

În activitatea de expertiză criminalistică, demonstraţia serveşte la funda-

mentarea concluziilor prin invocarea de argumente care, în înlănţuirea lor

logică, conduc la o cunoaştere calitativă nouă a problemelor examinate de

expert.

Demonstraţia se poate realiza pe mai multe planuri :

— p

lanul logicii, atunci cînd se întemeiază pe legile generale ale gîndirii,

ale logicii dialectice şi ale logicii formale ;

— p

lanul logicii metodice, care are la bază metode speciale, sistematice,

dinainte stabilite ;

— p

lanul criteriilor matematice, ce are la bază logica formală, care

operează cu metode statistico-matematice ;

— p

lanul vizual, care se realizează pe bază de tabele sinoptice, foto-

planşe, diagrame, proiecţii etc.

Metodologia demonstraţiei implică existenţa unei teze de demonstrat şi a

fundamentului demonstraţiei.

24

Prin teză de demonstrat se înţelege o anumită judecată ce reflectă

adevărul, dar care trebuie dovedită. De exemplu, faptul că urma digitală

descoperită la locul faptei a fost creată de degetul arătător de la mîna dreaptă a

numitului A. B.

Cu ajutorul fundamentării demonstraţiei se realizează invocarea tuturor

argumentelor aduse în sprijinul tezei ce trebuie demonstrată. Fundamentarea

cuprinde judecăţile dinainte demonstrate, ce sînt dovedite ca fiind adevărate şi

din care decurge, în mod necesar, adevărul tezei ce trebuie demonstrată. Spre

exemplu, în domeniul dactiloscopiei, ca judecăţi dinainte demonstrate, care

permit identificarea lui A. B., sînt :

— p

roprietăţile fundamentale ale desenelor papilare, potrivit cărora nu

există două impresiuni papilare identice ;

— n

umărul de caracteristici coincidente examinate în interdependenţa

şi unitatea lor.

În raportul de expertiză, expertul trebuie să prezinte atît caracteristicile

generale şi individuale coincidente, cît şi pe cele care diferă. Practica activităţii de

expertiză a pus în evidenţă unele cazuri în care experţii înţeleg să învedereze

numai caracteristicile coincidente, nefăcînd trimitere şi la cele necoincidente, deşi

în mod obiectiv ele există.

e) Formularea concluziei.

Formularea concluziei este o etapă deosebit de importantă în activitatea

specialistului sau expertului. Concluzia reprezintă răspunsul la întrebările for-

mulate de către organul judiciar, precum şi părerea ştiinţifică a specialistului sau

a expertului asupra obiectului expertizei. La formularea concluziei, specialistul sau

expertul trebuie să aibă o atitudine obiectivă, punînd la baza aprecierilor sale

numai datele stabilite in mod real.

25

Concluzia expertului, avînd ca punct de plecare întrebarea pusă de orga-

nul judiciar, poate fi 20:

Certă (categorică) pozitivă sau negativă, atunci cînd expertul răspunde

fără echivoc la întrebarea pusă, avînd valoare de „Da" sau „Nu". Dacă expertul

formulează o concluzie de acest gen, înseamnă că şi-a format convingerea

intimă că totalitatea caracteristicilor examinate este suficientă pentru a exclude

orice eroare.

Concluziile categorice trebuie să reflecte adevărul ca urmare a unei

examinări ştiinţifice care a condus la obţinerea unei certitudini maxime.

Sfera problemelor la care expertul poate răspunde categoric este mult

mai largă decît aspectele privind identificarea. De exemplu, la întrebările :

„dacă actul supus expertizei este falsificat" şi „dacă falsul s-a realizat prin

procedee chimice", expertul poate formula o concluzie cert pozitivă, răspun-zînd

: „actul supus expertizei este falsificat" şi „falsul este realizat prin procedee chimice".

— P

robabilă, atunci cînd concluziile expertului au un oarecare grad de

incertitudine, ea putînd fi determinată de următoarele cauze :

— v

olumul de date redus pus în evidenţă de obiectul în litigiu supus

expertizei ;

— v

aloarea scăzută a unor caracteristici proprii obiectului în litigiu

supus expertizei.

În practica activităţii de expertiză nu există reguli stricte după care se

poate formula o concluzie de probabilitate. Se consideră însă că, formu- lînd o

concluzie de probabilitate, expertul trebuie să aibă convingerea aproape certă cu

privire la cele afirmate, adică să fie foarte aproape de o concluzie categorică, pe

care n-o poate susţine întrucît argumentele nu-i permit.

20 Д.Я.Мирский, Значение оптимизации содержания и формы заключения эксперта, М., 1987. c.206

26

Activitatea de expertiză a pus în evidenţă concepţiile eronate ale unor

experţi care consideră că dacă ajung cu orice preţ la o concluzie certă sînt de

folos în mai mare măsură organelor judiciare. De fapt, aceştia adaugă fără nici o

justificare de ordin ştiinţific un „plus de certitudine" care, practic, nu •există.

Concluzia de probabilitate este în fond o dovadă de probitate ştiinţifică .

Importanţa acesteia rezidă în aceea că prin ea nu se exclude posibilitatea

existenţei unui anumit fapt 21. Ca urmare, expertizele cu concluzii de probabilitate

coroborate cu alte mijloace de probă pot fi invocate în procesul de probaţiune.

CAPITOLUL II TIPURILE EXPERTIZEI. §.1 Criteriile de delimitare a tipurilor de expertiză

Pe lângă divizarea expertizelor după obiectul lor de studiu, mai exista

clasificări şi pe baza altor temeiuri. Astfel, putem delimita următoarele tipuri de

expertize:

1. După succesiunea efectuării lor deosebim: expertize primare si expertize

repetate;

2. După volumul cercetării (investigaţiei) pot fi: expertize de baza si expertize

suplimentare;

3. După numărul experţilor ce o efectuează expertiza poate fi individuala si de

comisie;

4. În dependenta de caracterul cunoştinţelor utilizate expertizele pot fi omogene

sau complexe;

5. După numărul de obiecte expertizele se divizează in expertize cu un singur

obiect (obiecte mici) si expertizele cu mai multe obiecte;

21 L. Ionescu Expertiza criminalistică, ed. Junimea, Iaşi 1983, pag.180

27

6. După felul în care se refera întrebările formulate la un tip sau mai multe de

expertiza, expertizele se divizează in expertize omogene si neomogene 22 .

Clasificarea expertizelor poate fi făcută “după mai multe criterii”:23

a) Natura problemelor ce urmează a fi lămurite prin expertiză -

- Expertiza criminalistică (dactiloscopică, balistică, grafică,

traseologică etc.);

- Expertiza medico-legală (asfixia mecanică, violul, moartea

subită etc.);

- Expertiza contabilă ( controlul şi revizia contabilă);

- Expertiza psihiatrică (tulburările psihice: schizofrenia,

oligofrenia etc.);

- Expertiza tehnică (accidentele rutiere, infracţiuni contra

protecţiei muncii, etc).

b) În funcţie de modul în care este reglementată necesitatea efectuării

expertizei –

- facultativă (ceea ce reprezintă majoritatea cazurilor);

- obligatorie (art. 143 CPP al RM).

La acest capitol voi încerca sa analizez doar unele tipuri de expertize si

anume acelea ce se deosebesc prin particulariţăti juridice esenţiale – expertizele

suplimentare, contraexpertizele de comisie si cele complexe.

22 Шляхов A.P.«Судебная экспертиза. Организация и проведение»Москва,1982 г.Pag.6923 I.Neagu, Drept procesual penal, Partea generală, vol. I, ediţia 1, Editura Euro-Trading, Bucureşti, 1992, pag. 112

28

§.2 Expertiza suplimentară şi contraexpertiza.

Pentru expertizele suplimentare este înaintată o cerinţă de baza ce tine de

esenţa acestora si anume aceea ca ele pot fi numite numai după ce a fost efectuata

expertiza primara (de baza).

Dacă organul de urmărire penală care a dispus expertiza sau instanţa de

judecată consideră ca raportul expertului nu este suficient de clar sau complet,

poate fi dispusa efectuarea unei expertize suplimentare de către acelaşi expert

sau de către un alt expert.24

În acelaşi timp aceasta expertiza suplimentara nu este neapărat a doua la

număr, ea poate fi a treia si următoarea.

Majoritatea legilor procesuale înaintează in calitate de temei pentru numirea

unei expertize suplimentare neclaritatea si incompletitudinea concluziei expertului,

care se prezintă in calitate de temeiuri suplimentare in raport cu temeiurile generale

de numire a unei expertize.

Neclaritatea concluziei expertului se poate exprima prin imprecizia

formulelor, caracterul lor confuz si vag. De obicei acest neajuns se înlătura prin

audierea expertului si prin numirea unei expertize suplimentare deoarece de cele

mai multe ori pentru aceasta nu este nevoie de efectuarea unor investigaţii

adăugătoare.

Incompletitudinea concluziei expertului are loc in cazul cînd expertul a lăsat

fără soluţionare careva întrebări puse in sarcina sa , ” a îngustat volumul lor sau n-a

examinat toate obiectele prezentate”25 etc. In unele cazuri caracterul incomplet al

concluziei poate pune la îndoiala temeinicia acesteia (de exemplu daca expertul n-a

ţinut cont de toate circumstanţele ce aveau importanta pentru soluţionarea

întrebărilor puse in faţa lui, n-a aplicat toate metodele pentru cercetare etc.) si de

aceea se prezintă in calitate de temei nu pentru numirea unei expertize

suplimentare ci a unei contraexpertize.

24 art. 148 CPP R. Moldova25 Gh. Nistorenu , MihaiApetrei, Larurenţiu Naie, …, Drept procesual penal, partea generală, Editura Continent XXI, Bucureşti, 1994, pag. 136.

29

Divizarea acestor temeiuri in asemenea cazuri se poate face după următorul

semn. Incompletitudinea exprimata prin îngustarea volumului sarcinii serveşte

drept temei pentru numirea expertizei suplimentare deoarece in asa mod nu se

poate pune la îndoială concluziile expertului in partea chestiunilor soluţionate. Iar

daca incompletitudinea tine de caracterul si volumul de investigaţii necesare pentru

soluţionarea chestiunilor propuse atunci ea serveşte drept temei pentru numirea

contraexpertizei deoarece in acest caz chestiunile trebuie soluţionate din nou, in

fond, ţinand cont de investigaţiile petrecute anterior.

Numirea unei expertize suplimentare nu întotdeauna este rezultatul

neajunsurilor expertizei primare. Punerea întrebărilor suplimentare adesea este

generata de lărgirea necesităţilor urmăririi penale, includerea in orbita sa a noilor

obiecte (de exemplu documente false) sau chiar poate rezultatul omisiunii

neglijente a persoanei ce a numit expertiza. In general pe paginile literaturii de

specialitate chestiunea despre natura unuia asemenea gen de expertiza este

discutabila, unii autori o considera suplimentara 26, altii drept o noua expertiza, de

sine stătătoare27. In practica la fel nu exista o unitate de păreri in aceasta privinţa si

asemenea expertize se întocmesc in mod diferit. Soluţionand problema data este

necesar probabil sa reieşim din esenţa expertizei suplimentare.

Sensul evidenţierii ei in lege ca un tip aparte a expertizei este condiţionat de

considerente economice, deoarece in asemenea cazuri nu este nevoie sa cercetam

de la început obiectul care a fost deja cercetat, sa descriem amănunţit proprietăţile

acestuia. Este suficient sa facem doar o trimitere la prima concluzie. De aceea se

considera ca daca la soluţionarea noilor întrebări măcar in cea mai multa măsura se

vor folosi rezultatele cercetărilor anterioare, trebuie sa se numească o expertiza

suplimentara.

Contraexpertiza poate fi numită numai după ce a fost efectuată expertiza

primara (de baza) si nu este neapărat ca ea sa fie a doua la număr. Ea poate fi a

treia, a patra, etc.

26 Пинхасов Б.И. «Назначение и производство дополнительной экспертизы» Ташкент, 1988 г. Pag. 17.27 Виноградов И.В., Косаров Г.И.,Селиванов Н.А. «Экспертизa на предварительном следствии» Москва,1987 г. Pag. 21.

30

Prin contraexpertiză se soluţionează întrebările la care au fost primite deja

răspunsuri insa concluziile expertului trezesc îndoieli in fond.

Temei pentru numirea contraexpertizei este temeinicia concluziei expertului

sau dacă sunt îndoieli in privinţa corectitudinii ei. Temeinicia concluziei expertului

este argumentarea ei, puterea sa de convingere. Concluzia poate fi considerata

neîntemeiată daca trezeşte anumite îndoieli metodice aplicata de expert, daca nu

este suficient volumul cercetărilor efectuate, dacă concluziile expertului nu reies

din rezultatul cercetărilor sau contravin acestora, si in alte cazuri similare. Se

considera ca concluzia neîntemeiata poate fi in fond atât corecta cat si incorecta.

Insa in calitate de proba poate fi folosita doar o concluzie întemeiata din punct de

vedere ştiinţific si convingătoare.

De aceea chiar si in lipsa pe cauza data ce trezesc îndoieli in corectitudinea

concluziei expertului, netemeinicia concluziilor, neconfirmarea acestora de datele

cercetărilor efectuate pot servi ca un temei suficient pentru numirea unei

contraexpertize.

Corectitudinea concluziilor expertului înseamnă conformitatea concluziilor

acestuia cu realitatea obiectiva. În principiu orice concluzie incorecta conţine un

neajuns, un cusur la întemeierea ei. Însă relevarea acestuia se poate dovedi dificilă

pentru persoana ce efectuează aprecierea concluziei, in cazul nostru pentru organul

de urmărire penală, de aceea legea prevede in calitate de temei de sine stătător

pentru numirea contraexpertizei si îndoielile in corectitudinea concluziei

expertului având in vedere cazurile când motivul numirii acesteia este

certitudinea insuficienta in veracitatea concluziilor, corespunderea lor stării

adevărate a lucrurilor indiferent de aceea sunt sau nu careva reproşuri in

privinţa temeiniciei lor 28 . Astfel netemeinicia concluziei expertului se determina

ca regula la momentul aprecierii acesteia reieşind din conţinutul sau intern, aceasta

obţinându-se prin suprapunerea concluziilor expertului cu alte date primite pe

dosarul dat.

28 Галкин B.M.«Cредствa доказывания в уголовном процессе» Москва, 1985 г. Pag. 53.

31

În literatura procesuala in numărul temeiurilor pentru numirea unei

contraexpertize adesea se numeşte încălcarea esenţială a normelor procesuale la

momentul numirii sau efectuării expertizei judiciare 29 . Dar si aici se cer unele

precizări. După cum se ştie încălcările pot fi înlăturate sau nu. De exemplu

încălcarea procesuala exprimata prin faptul ca învinuitului sau bănuitului nu i s-a

adus la cunoştinţă la timp concluzia expertului, poate fi înlăturată si nu aduce după

sine inadmisibilitatea automata a concluziilor expertului in calitate de proba (ce-i

drept acest fapt nu exclude răspunderea persoanei ce-a admis o asemenea

încălcare).

Altceva este daca efectuarea expertizei a fost încredinţată unei persoane ce

urma sa fie recuzata sau daca expertului i-au fost puse la dispoziţie probe

falsificate.

Asemenea încălcări pot fi înlăturate si concluzia nu poate fi admisa

indiferent de gradul temeiniciei si corectitudinii concluziilor. Expertiza in

asemenea cazuri se considera ca n-a avut loc si cercetarea ulterioara va fi nu o

contraexpertiza ci o expertiza primara.

Nu este contraexpertiza nici atunci când expertului i-au fost prezentate date

iniţiale noi, care anterior nu i-au fost cunoscute. Schimbarea datelor iniţiale duce

adesea la formularea unor concluzii cu totul diferite.

Cu totul altfel urmează a fi soluţionata chestiunea când contraexpertiza se

schimba nu datele iniţiale ci cantitatea materialului de comparaţie (de exemplu

numărul probelor grafice). In acest caz sunt de fapt toate semnele contraexpertizei:

in prezenta acestora – si date primare se soluţionează aceeaşi problema. Drept

temei pentru numirea contraexpertizei este netemeinicia primei concluzii, deoarece

au apărut îndoieli, privind suficienta semnelor de care dispunea expertul pentru a

formula o concluzie cat si in privinţa bazării concluziei pe un material factologic

suficient .30

Ordinea procesuală a efectuării contraexpertizelor este deosebita: in timp ce

expertiza suplimentara poate fi pusa in sarcina aceluiaşi expert sau a altuia,

29 Петрухим И.Л. «Экспертиза средство доказывания в советском уголовном процессе» часть 2 Москва, 1984 г. Pag. 24 30 Орлов Ю.К. «Производство экспертизы в уголовном процессе» Москва, 1992 г. Pag. 55

32

contraexpertiza poate fi încredinţata unui alt expert sau experţi (daca expertiza se

efectuează de un grup de experţi, primul expert poate participa si el de rând cu

aceştia la contraexpertiza).

În ordonanţa despre numirea unei contraexpertize, pe lângă temeiul general

de numire a expertizei, trebuie sa se conţină motivele si temeiurile contraexpertizei

sau sa se indice prin ce se manifesta netemeinicia concluziei expertului sau care

sunt temeiurile îndoielilor in corectitudinea lor. Expertului ce efectuează

contraexpertiza, trebuie sa-i fie prezentate concluziile (si comunicările despre

imposibilitatea formulării unor concluzii) a expertizelor premergătoare cu toate

anexele si materialele suplimentare ce se afla la dispoziţia organului de urmărire

penală după efectuarea expertizelor anterioare.

La efectuarea expertizelor repetate expertul trebuie sa aprecieze (de pe

poziţia cunoştinţelor speciale) concluziile expertizei primare si sa indice greşelile

(erorile admise de experţii anteriori). Conform instrucţiunilor Ministerului Justiţiei

in concluzia contraexpertizei trebuie sa se indice cauzele ne corespunderii cu

rezultatele expertizei primare daca acestea au avut loc. Aceasta regula are o mare

însemnătate pentru aprecierea corectă ulterioară de către organul de urmărire

penală a concluziilor contradictorii ale experţilor31 . Astfel daca expertul auto-

tehnic la momentul efectuării expertizei repetate va relua doar o eroare aritmetica

admisa de expertul anterior, si nu va indica in concluzia sa despre acest lucru

atunci organul de urmărire penală va fi nevoit pentru a stabili cauzele divergentelor

in concluzii, sa facă sigur calculele sau sa mai numească o expertiză.

31 Пинхасов Б.И. «Назначение и производство дополнительной экспертизы» Ташкем, 1998 г. Pag. 42-43.

33

§.3 Expertizele de comisie şi cele complexe .

Expertizele complicate si contraexpertizele se efectuează de o comisie

din cîţiva experţi de acelaşi profil. La cererea părţilor, in componenta comisiei

de experţi pot fi incluşi experţii invitaţi de ele. Experţii se consulta intre ei si,

ajungînd la o opinie comuna, întocmesc un raport unic, pe care ei toţi îl

semnează. Daca intre experţi exista dezacord, fiecare dintre ei prezintă raport

separat cu privire la toate întrebările sau numai cu privire la acele întrebări pe

marginea cărora exista dezacord.

Cerinţa organului de urmărire penala sau a instanţei de judecata ca

expertiza sa fie efectuata de o comisie de experţi este obligatorie pentru şeful

instituţiei de expertiză. Dacă expertiza este pusa in sarcina instituţiei de

expertiză, conducătorul ei este in drept sa organizeze efectuarea expertizei in

mod colegial.32

În restul cazurilor aceasta chestiune nu se reglementează de careva acte

normative si problema convocării unei asemenea expertize se soluţionează de

persoana ce o numeşte sau de conducătorul instituţiei de expertiza33 .

Dacă in ordonanţa despre numirea expertizei se indica efectuarea ei in

componenta unei comisii ea este obligatorie pentru experţii incluşi in componenta

comisiei de organul de urmărire penală sau pentru conducătorul instituţiei de

expertiza care a fost însărcinat cu efectuarea acesteia. Desigur ca excepţie fac

cazurile cand este imposibila crearea unei comisii, de exemplu cand in instituţia de

expertiza exista doar un singur expert de specialitate necesara, dar despre aceasta

trebuie imediat sa se comunice anchetatorului ce a numit expertiza. Cu toate

acestea conducătorul instituţiei de expertiză este in drept sa însărcineze cu

efectuarea expertizei de comisie ridica nivelul siguranţei si autorităţilor concluziei

experţilor.

La efectuarea expertizei de comisie, excepţii – membri ai comisiei –

înainte de a face concluzia sunt in drept sa se consulte intre ei .

32 Art.146 CPP R.Moldova33 Орлов Ю.К. «Производство экспертизы в уголовном процессе» Москва, 1982 г. Pag. 59.

34

De obicei in instituţiile de expertiză, in cazul efectuării expertizei de

comisie de către experţii colaboratori ai instituţiei, se alege conducătorul grupului

de experţi (expertul – conducător). Acesta este însărcinat cu coordonarea activităţii

membrilor comisiei, elaborarea unui plan comun al cercetării, dirijarea

consultărilor experţilor, controlul respectării termenilor de cercetare etc. Insă toate

împuternicirile acestuia poarta un caracter exclusiv organizatoric. Nici un fel de

împuterniciri procesuale el nu are nici un fel de avantaje fata de ceilalţi experţi.

Daca membrii comisiei au ajuns la un numitor comun, ei alcătuiesc o

concluzie unica, iar in caz ca apar divergente, experţii ce nu sunt de acord cu

ceilalţi alcătuiesc concluzii separate (articolul 146 Codului Procesual Penal al

Republicii Moldova). Poate fi alcătuita si o concluzie unica ce reflecta părerea unei

parţi a grupului ce au participat la expertiza.

La randul sau expertiza complexă este expertiza la efectuarea căreia

participa caţiva experţi de diverse specializări sau specialităţi.

În practică cel mai des se întalnesc expertize complexe medical-

criminalistice, mai ales pentru stabilirea mecanismului împuşcării (direcţia si

depărtarea împuşcării, interpoziţia celui ce a împuşcat cu pătimaşul etc.) si

respectiv pe calea cercetării obiectelor corespunzătoare de medici (leziunile de pe

corp) si de balistici (deteriorările de pe haine si obiecte) .

Deci, care sunt totuşi semnele juridice principale ale expertizei complexe?

Reieşind din definiţia expertizei complexe le putem deduce nemijlocit:34

1. Participarea la efectuarea expertizei a experţilor de diverse specialităţi,

specializări (profiluri) si separarea funcţiei intre ei in procesul cercetării.

2. Darea de către experţi a unei concluzii comune pe baza nu numai a

investigaţiilor personale dar si pe baza rezultatelor cercetărilor efectuate si de alţi

experţi.

Anume aceste semne determină natura juridică a expertizei complexe.

34 Gheorghe Nistorenu, M.Apetrei, Laurenţiu Nae, Carmen Silvia Paraschiv, Anca Lelia Dumitru, Drept procesual penal, Partea

generală, Editura Continent XXI, Bucureşti, 1994

35

Această situaţie generează discuţii in privinţa admisibilitaţii unui asemenea

fel de expertiză, deoarece apar întrebări in privinţa respectării principiilor generale

ale expertizei si anume principiul responsabilitaţii personale a expertului si

interzicerea depăşirii limitelor competentei sale.

Iar soluţia este următoare: la efectuarea expertizei complexe fiecare expert

poate cerceta doar acele obiecte care ţin de competenta sa si sa folosească metodele

pe care el le poseda. De aceea limitele competentei expertului la efectuarea

cercetărilor se respecta, bineînţeles cu condiţia organizării corecte a expertizei

complexe 26 .

La formularea concluziilor condiţia ce priveşte limitele competentei sale

consta in aceea ca fiecare expert sa fie competent in obiectul investigaţiei in acea

măsură ca sa poată folosi rezultatele cercetărilor altor experţi. În asemenea situaţii,

expertului in nici un caz nu i se cere sa aprecieze mersul si rezultatele cercetărilor

efectuate de experţii de alta specialitate este suficient doar ca ele sa poată folosi

aceste rezultate pentru a răspunde la întrebările puse.

În ceea ce priveşte principiul responsabilităţii personale a expertului pentru

concluzia data de el, atunci in cazul expertizei complexe fiecare expert poarta

răspundere personala pentru partea sa de investigaţii si pentru rezultatele primite de

el întocmite in concluziile intermediare. Iar la formularea concluziilor finale

acţionează o responsabilitate convenţionala a expertului, el fiind responsabil de

corectitudinea concluziei la formularea căreia a participat, cu condiţia ce

rezultatele cercetărilor, folosite de le dar efectuate de alţi experţi sunt corecte.

Separarea funcţiilor expertului la efectuarea expertizei complexe dictează

si un şir de cerinţe ce se refera la întocmirea procesuala a acesteia. In primul rand

in concluzie trebuie de sa fie strict reflectate funcţiile fiecărui expert ce a participat

la efectuarea expertizei complexe (fapt care nu se cere in cazul expertizei de

comisie deoarece acolo funcţiile experţilor sunt aceleaşi). În Hotărarea Plenului

Judecătoriei Supreme a U.R.S.S. № 1, din 19 martie 1972, este special menţionat

ca: „în concluzia expertizei complexe trebuie sa se indice ce fel de cercetări a

36

efectuat fiecare expert ”35. În practica s-a elaborat o forma speciala a concluziilor

pentru expertiza complexa. În ea se expun separat toate tipurile cercetărilor

efectuate de diverşi experţi.

Concluzia în felul acesta este compusă din mai multe parţi care corespund

felurilor de cercetări efectuate. Apoi pentru fiecare fel de cercetări se formulează

concluzii intermediare.

Fiecare asemenea parte a concluziei inclusiv si concluziile intermediare

trebuie sa fie semnate de experţi ce au efectuat nemijlocit cercetările si au formulat

concluziile.

La formularea concluziilor finale in mod analogic urmează a fi separate

funcţiile experţilor. Vorba este ca la formularea acestora pot participa nu toţi

experţii, ci doar cei suficient de competenţi in obiectul comun al cercetării,

specialiştii pe metode, limitandu-se doar la formularea concluziilor intermediare

care apoi, se folosesc de alţi experţi la facerea concluziilor.

Concluziile finale se expun in partea de sinteza a concluziei si se semnează

numai de experţii care au participat la formularea lor.

Asupra expertizei complexe se răspandesc si regulile generale cu privire la

ordinea efectuării expertizei de comisie: dreptul experţilor de a se consulta precum

si dreptul expertului care nu este de acord cu concluzia sa alcătuiască o concluzie

separata.

Organizarea efectuării expertizei complexe se face după regulile expertizei

de comisie. In special, din numărul experţilor se numeşte un conducător al grupei

(expertul conducător) care are aceleaşi împuterniciri ca si in cazul expertizei de

comisie.

Trebuie de menţionat ca opţiunea de expertiză complexă pe parcursul mai

multor ani este obiectul discuţiei a mai multor autori si tratarea de mai sus nu este

unica36 . Unii neaga in general legitimitatea acesteia37, alţii, insa, propun utilizarea

35 Дидковская A.B.«Подготовка и проведение отдельых видов судебной экспертизы» Киев, 1987 г. Pag. 78.

36 Галкин B.M.«Cредствa доказывания в уголовном процессе» Москва, 1995 г. Pag. 53»37 Строгович M.C. «Курс советского уголовного процесса» Том 1. Москва, 1988 г. Pag. 217.

37

ei, dar cu condiţia efectuării de către o singura persoana care posedă cunostinţe in

mai multe domenii 38.

După părerea mea, expertiza complexa urmează a fi legiferata prin

reglementarea sa de Codul de Procedura Penala al R.M., si aceasta va exclude

orice disensiuni si discuţii.

38 Шляхов A.P.«Судебная экспертиза. Организация и проведение»Москва,1992 г.Pag.69

38

CAPITOLUL III ASPECTUL PROCESUAL AL DISPUNERII ŞI EFECTUĂRII EXPERTIZEI.

§.1 Procedura dispunerii şi efectuării expertizei .

Considerând ca este necesară efectuarea expertizei, organul de urmărire

penală, prin ordonanţă, iar instanţa de judecata, prin încheiere, dispune

efectuarea expertizei. În ordonanţă sau in încheiere se indică: cine a iniţiat

numirea expertizei; temeiurile pentru care se dispune expertiza; obiectele,

documentele si alte materiale prezentate expertului cu menţiunea cînd si in ce

împrejurări au fost descoperite si ridicate; întrebările formulate expertului;

denumirea instituţiei de expertiza, numele si prenumele persoanei căreia i se

pune in sarcina efectuarea expertizei.

Ordonanţa sau încheierea de dispunere a expertizei este obligatorie

pentru instituţia sau persoana abilitata sa efectueze expertize.

La efectuarea expertizei din iniţiativa si pe contul propriu al părţilor,

expertului i se remite lista întrebărilor, obiectele si materialele de care dispun

părţile sau sînt prezentate, la cererea lor, de către organul de urmărire penală.

Despre aceasta se întocmeşte un proces-verbal.39

În practică au fost eliberate, iar in instituţiile de expertiză au fost fixate

prin instrucţiuni, rechizite amănunţite al ordonanţei denumire a expertizei.

Conform prevederilor acestora, se înscrie in primul rand denumirea ordonanţei, se

indica felul (genul expertizei, de exemplu, expertiza medico-legala sau expertiza

judiciara contabila)40. Dacă se numeşte o expertiză suplimentară repetată (o

contraexpertiza), o expertiză de comisie, sau una complexă, atunci si despre

aceasta se menţionează in denumirea, iar uneori si in textul ordonanţei.

Ordonanţa consta din trei parţi:

- introductivă ;

- descriptivă ;

- rezolutivă ;39 ART. 144 CPP R.Moldova40 Gh.Nistorenu, op.cit., p. 136

39

În partea introductiva se indica locul, timpul alcătuirii ordonanţei, de către

cine este emisă, datele dosarului pe care este numită expertiza.

În partea descriptiva sunt expuse laconic circumstanţele cauzei şi se evocă

temeiurile numirii expertizei, se indica si faptele care au făcut necesară numirea

expertizei si necesitatea ei pe dosar. În cazul unor anumite tipuri de expertize in

ordonanţa trebuie sa fie indicate datele iniţiale necesare pentru cercetarea de

expertiza. De exemplu, in ordonanţa despre numirea expertizei auto-tehnice, pentru

soluţionarea problemei despre posibilitatea tehnică a evitării tamponării si unor

altor chestiuni, in ordonanţă se indica date despre starea părţii carosabile a străzii

(tipurile de învelişuri, înclinarea) tipul si starea tehnică a mijloacelor de transport,

viteza de mişcare a pietonului si a mijlocului de transport, vizibilitatea si cîmpul

vizual al drumului de la locul şoferului, etc. 41

În partea rezolutiva a ordonanţei se formulează hotărîrea despre numirea

expertizei, se indica cine este însărcinat cu efectuarea acesteia (numele expertului

sau denumirea instituţiei de expertiza) si se mai enumera întrebările ce se propun

expertului spre soluţionare . Întrebările trebuie sa fie formulate scurt, clar, dar fără

echivoc si conform recomandaţiilor metodice, căci de obicei, pentru fiecare tip de

expertiza sunt elaborate recomandaţii pentru organele de urmărire penală si

judecători, pentru formularea corecta a întrebărilor propuse spre soluţionarea

expertizei de genul dat, tot aici urmează sa fie enumerate obiectele si materialele

dosarului puse la dispoziţia expertului.42

După emiterea ordonanţei despre numirea expertizei, organul de urmărire

penală trebuie sa aducă la cunoştinţa acest fapt învinuitului si bănuitului (de

menţionat ca aducerea la cunoştinţa bănuitului despre numirea expertizei este o

particularitate a Codului de Procedura Penala al Republicii Moldova pe cand

Codul similar al Rusiei43 si al României44 de exemplu prevede acest lucru doar

pentru învinuit), excepţie constituie doar cazul numirii expertizelor psihiatrice,

41 Тировая инструкциа о производтве судебных автотехнических экспертиз в экспертизных учреждениях системы Министерства Юстиции CCCP. № 15. Москва, 1985 г.42 I.Neagu, op.cit., p. 11343 Уголовно-Процессуальный Кодекс PCФCP Москва, 1990 .44 Codul de Procedura Penala. Bucuresti, 1993 .

40

daca starea psihica a invinuitului sau banuitului face imposibila aceasta informare,

si sa le explice drepturile conform articolului 64, 66 al C.P.P. al R.M.

Despre faptul ca învinuitul sau bănuitul a fost notificat de conţinutul

ordonanţei de numire a expertizei, se alcătuieşte un proces verbal in care se indica

demersurile si declaraţiile învinuitului, daca acestea parvin.

Sensul normei ce prevede punerea in vederea învinuitului sau bănuitului, a

ordonanţei despre numirea expertizei (pe langă faptul ca constituie o garanţie a

dreptului la apărare) consta in aceea că se garantează la maximum plenitudinea si

veridicitatea cercetării expertizei si a rezultatelor ei. Este ştiut deja faptul ca

expertiza este adesea însoţită de efectuarea unor investigaţii complicate si

costisitoare (exportarea utilajelor si aparatajului scump, consum de materiale, timp

de munca si specialişti calificaţi), de aceea dublarea ei, ca urmare a pregătirii

necalitative (sarcini incomplete ale expertului, insuficienta de materiale prezentate

etc.) este nedorită în permanenţă.

În afară de aceasta, o cercetare repetată, in genere, nu totdeauna este

posibila in rezultatul defectării sau lichidării obiectului, pierderii calităţilor sale etc.

În legătură cu aceasta legea prevede ca una din garanţii, numirea imediata a

expertizei si pregătirea calitativa a acesteia, participarea activa a învinuitului si

bănuitului la efectuarea expertizei, inclusiv si punerea in vedere a ordonanţei

despre numirea acesteia si posibilitatea depunerii de către acestea a diverselor

declaraţii si înaintarea unor demersuri, proces in care de doleanţele acestora se

poate tine cont întemeiat (articolul 64,66 C.P.P. al R.M.).

După aducerea la cunoştinţa învinuitului sau bănuitului ordonanţa de

numire a expertizei si soluţionarea demersurilor parvenite , organul de urmărire

penală remite spre executare ordonanţa. Ordinea remiterii se diferenţiază in

dependentă de locul efectuării expertizei – in cadrul unei instituţii de expertiză sau

in afara acesteia. Daca expertiza nu are loc intr-o instituţie de expertiză, organul de

urmărire penală cheamă persoana numita expert si îi inmanează ordonanţa despre

numire a expertizei, îi explica drepturile si obligaţiile, prevăzute de articolul 88

C.P.P. al R.M. si-l avertizează despre răspunderea penală pe care o poarta conform

41

art. 312 Cod Penal al R. Moldova, despre care fapt se menţionează in ordonanţă si

care se certifică prin semnătura expertului, in acelaşi timp organul de urmărire

penală trebuie sa se încredinţeze de specialitatea si competenta sa şi să verifice

daca există sau nu alte temeiuri pentru recuzarea expertului (articolele 33 si 89

C.P.P. al R.M.) .

În cazul efectuării expertizelor in instituţii de expertiză, organul de

urmărire penală trimite acestei instituţii ordonanţa sa, precum si obiectele si

materialele necesare pentru investigaţie.45 Alegerea expertului si însărcinarea lui cu

efectuarea expertizei se face de către conducătorul instituţiei de expertiza. Tot el ii

explică expertului drepturile si obligaţiile sale si i-l avertizează despre răspunderea

penală ce o poartă.

La efectuarea expertizei, expertul este independent in alegerea mijloacelor

si metodelor cercetării, determinării volumului acesteia, ca de exemplu numărul

împuşcăturilor experimentale. El da o concluzie alcătuita după propria sa

convingere si poarta pentru ea răspundere personală.

Însă aceasta nu înseamnă ca activitatea experimentului este lipsita de

control. Pe parcursul expertizei el intră in anumite raporturi cu ofiţerul de urmărire

penală, iar dacă expertiza are loc intr-o instituţie specializata, atunci si cu

conducătorul acestei instituţiei, care dispune de anumite împuterniciri.

Sa examinăm de la început relaţiile expert-organ de urmărire penală.

Doar caţiva ani in urmă în ştiinţa juridica persista conceptul conducerii.

Critica acestei concepţii a fost expusa de savantul A.V. Dulov46. Si intr-adevăr,

termenul „conducere” presupune dreptul de a da indicaţii cu caracter executoriu

expertului si care urmează sa fie îndeplinite in mod obligatoriu, fenomenul dat

insa, nu reflectă caracterul real al raporturilor expert-organ de urmărire penală.

Astăzi in literatura de specialitate este vorba de controlul organului de urmărire

penală asupra expertizei.47

45 Gh.Nistoreanu, op.cit., pag. 13746 Дилов A.B.«Права и обязанности участников судебной экспертизы» Москва, 1982 . Pag. 207-208 .47 Танасевич В.Г., Aрзуманян T.M. «Бухгалтерская экспертиза при расследовании и разбирательстве угол. дел.» Москва, 1980 г. Pag. 77 .

42

În principiu această teză nu generează careva obiecţii, atâta doar că

necesită, după părerea lui Orlov, unele precizări, deoarece despre control se poate

vorbi cel puţin sub doua aspecte: metodic si procesual, argumentează el. Dacă

cercetam legislaţia procesual penală a unor state precum si cea a Republicii

Moldova, vom observa ca organul de urmărire penală este in drept sa asiste la

efectuarea expertizei ( articolul 190 C.P.P. al Federaţiei Ruse 48). Acest drept are

funcţia de a garanta plenitudinea si cercetarea sub toate aspectele, adică

multilateralitatea investigaţiei, respectarea drepturilor si intereselor legitime ale

participanţilor la proces. În literatură se evoca un şir de exemple ce mărturisesc

influenta benefică a prezentei organului de urmărire penală la efectuarea expertizei

asupra calităţii încheierii sau raportului de expertiză si se indică importanta acestei

prezenţe pentru prevenirea lacunelor in investigaţii si a greşelilor in expertiză.

Acum caţiva ani, conform indicaţiei Procuraturii Unionale, prezenta

reprezentantului organului de urmărire penală la incizia (autopsia) cadavrului era

obligatorie (se are in vedere expertiza medico-legala), astăzi aceasta obligaţie nu

mai există in Republica Moldova pe cand in legislaţia procesual-penala a unor

republici exsovietice, aceasta obligaţie a organului de urmărire penală este

prevăzută expres (Codul de Procedura Penala al Republica Gruzia si Azerbaidjan) .

Această prezenţă insă, nu însemna deloc ca organul de urmărire penală este

dotat cu dreptul de a efectua controlul metodic al activităţii expertului si ca îi poate

da acestuia indicaţii obligatorii cu caracter metodic. Asemenea funcţii in

competenta organului de urmărire penală nu intra. Chiar si in caz de divergente

intre organul de urmărire penală si expert pe marginea metodicii investigaţiei,

alegerea mijloacelor tehnico - ştiinţifice. Temeinicia ştiinţifică si eficacitatea

acestora o decide expertul si nu organul de urmărire penală. Din aceasta cauză este

mai corect sa vorbim de controlul procesual al organului de urmărire penală asupra

activităţii expertului. Si in acest scop organul de urmărire penală este investit cu un

şir de atribuţii procesuale in privinţa expertului49.

48 Уголовно-Процессуальный Кодекс PCФCP Москва, 1990 .49 Орлов Ю.К.«Производство экспертизы в уголовном процессе»Москва,1992 г.Pag.32.

43

Aceste împuterniciri se exprimă, in primul rand, prin alegerea expertului

sau a instituţiei de expertiza căreia i se încredinţează efectuarea expertizei. In plus

la trimiterea materialelor in instituţa specializată de expertiza el este in drept sa

numească expertul personal din numărul colaboratorilor instituţiei. Ba mai mult,

aceasta indicaţie este obligatorie pentru conducătorul acestei instituţii si poate fi

neîndeplinită doar din motive întemeiate (in caz de îmbolnăvire sau aflarea

expertului in delegaţie). În acest caz despre faptul imposibilităţii încredinţării

expertizei expertului indicat de organul de urmărire penală se anunţă celui din

urma imediat si înlocuirea expertului se poate face doar cu acordul organului de

urmărire penală.

Într-al doilea rand, organul de urmărire penală determina volumul sarcinii

expertului50 . Acest volum este obligatoriu pentru experţii si aceasta nu este in

drept s-o îngusteze. Expertul este obligat sa dea răspuns de fond la toate întrebările

puse sau sa dea o explicaţie întemeiata despre imposibilitatea soluţionării lor.

Astfel, daca volumul investigaţiilor necesare pentru soluţionarea

întrebărilor puse se determina de expert însuşi, apoi volumul sarcinii se determină

organul de urmărire penală, expertul fiind in drept s-o lărgească stabilind din

propria iniţiativă unele circumstanţe in privinţa cărora întrebări nu i s-au pus

(articolul 151, aliniatul 2 al C.P.P. al Republicii Moldova), dar el nu este in drept

sa excludă de sine stătător întrebări puse in sarcina sa de către organul de urmărire

penală.

Organul de urmărire penală, chiar, păstrează după sine dreptul de a face

corecţii in sarcina pusa expertului chiar si după numirea expertizei sau in procesul

numirii acesteia. Astfel, pot fi puse întrebări suplimentare sau din contra, o parte

din întrebări poate fi scoasa daca necesitatea soluţionării lor a decăzut 51.

În cele din urmă, efectuarea expertizei poate fi sistata completamente, ca

de exemplu, in cazul clasării dosarului penal sau daca a decăzut versiunea etc.

Trebuie de menţionat, ca in practică modificarea sarcinii si sistarea

efectuării expertizei se întocmeşte in mod diferit. Uneori organele de urmărire

50 Дилов A.B.«Права и обязанности участников судебной экспертизы» Москва, 1992 г. Pag. 211.51 Дилов A.B.«Права и обязанности участников судебной экспертизы» Mосква, 1992 г. Pag. 212.

44

penală emit o ordonanţă corespunzătoare, alteori se limitează doar la o comunicare

scrisa. Tot aici face să menţionăm, ca ordonanţa cu privire la punerea unor

întrebări suplimentare, nu trebuie confundată cu ordonanţa despre numirea

expertizei suplimentare, care poate fi emisa doar după terminarea expertizei

primare si primirea încheierii de către organul de urmărire penală52.

Şi totuşi, in cazul in care apar divergente intre expert si organul de

urmărire penală în probleme cu caracter metodic sau îndoieli in calitatea

cercetărilor efectuate, la dispoziţia organului de urmărire penală stau asemenea

masuri cu caracter procesual, precum este: audierea expertului, numirea unei

expertize suplimentare sau a expertizei repetate si chiar recuzarea expertului din

motive de incompetenta a acestuia.

Întrand in anumite raporturi cu organul de urmărire penală pe parcursul

efectuării expertizei, expertul la randul sau la fel capătă un şir de drepturi. În

particular, el este in drept sa ia cunoştinţă de materialele dosarului penal ce se

refera la obiectul (de studiu) expertizei, sa ceara sa i se pună la dispoziţie

materiale suplimentare necesare pentru prezentarea concluziilor. În cazul, in care

demersul rămâne fără soluţionare, expertul este in drept sa se dezică in total sau in

parte de a face expertiza, daca lipsa materialelor cerute face asemenea investigaţie

imposibila 53. Expertul de asemeni, poate face demersuri cu privire la efectuarea

acţiunilor de urmărire penală necesare pentru a stabili sau pentru a concretiza

circumstanţele ce-or avea importanta pentru darea concluziei54.

El mai este in drept, cu permisiunea organului de urmărire penală, să asiste

la acţiunile de urmărire penală si să pună întrebări celor interogaţi, ce se refera la

expertiză (articolul 88 C.P.P. al R.M.), deoarece expertul nu poate de sine stătător

sa intre in careva relaţii cu participanţii la proces si cu martorii, precum si sa adune

date suplimentare, astfel precizând si elucidând careva circumstanţe ce l-ar

interesa, acest contact este posibil doar pe calea efectuării acţiunilor procesuale.

52 Орлов Ю.К.«Производство экспертизы в уголовном процессе»Москва,1982 г.Pag.33.53 Строгович M.C. «Курс советского уголовного процесса» Москва, 1988 г.54 Орлов Ю.К.«Производство экспертизы в уголовном процессе» Москва,1992г. Pag.41-42.

45

Din această cauză, acest drept al expertului are o mare importantă pentru

efectuarea calitativă a expertizei, uşurând considerabil acest proces, deoarece

organul de urmărire penală nu dispune de cunoştinţe speciale si nu poate scăpa din

vedere careva circumstanţe importante. Practic, acest drept al expertului se

realizează destul de des ca de exemplu, in timpul expertizei auto-tehnice, iar in

cazul expertizei judiciare contabile se recomanda chiar, participarea expertului la

ridicarea documentelor contabile, căci anume el ar putea face o selecţie mai reuşita

O altă figură procesuală cu care expertul intră in relaţii la efectuarea

expertizei in cazul in care ea se efectuează intr-o instituţie de expertiza, este

conducătorul instituţiei. După cum s-a mai menţionat, conducătorul instituţiei de

expertiza îndeplineşte si el un şir de funcţii procesuale: numeşte expertul, îi explica

acestuia drepturile si obligaţiile, stabileşte termenii efectuării expertizelor si

controlează respectarea acestora. În afară de aceasta, conducătorul mai are funcţia

de a acorda ajutor metodic55 şi controlul calităţii expertizei.

Cu acest scop conducătorul trebuie să ia cunoştinţa sistematic de mersul

investigaţiilor ce se fac si de rezultatele lor, si anume el este acela care trimite

organului de urmărire penală materialele expertizei după efectuarea expertizei 56.

Obligaţiile procesuale si metodice ale conducătorului instituţiei de

expertiză rezultă din situaţia sa procesuală si de serviciu ca persoana dotată cu

cunoştinţe speciale necesare si chemat sa conducă cu instituţia ce-i este

subordonata .

Practica si literatura de specialitate ne indică unele divergenţe de păreri

intre expert si conducător, sau când expertul refuza sa îndeplinească indicaţiile

conducătorului, aceste discuţii purtând un caracter ştiinţific. Literatura de

specialitate propune mai multe variante de soluţionare a asemenea coliziuni .

Una dintre variantele propuse pentru soluţionarea acestor discuţii consta in

aceea ca conducătorul trimite, in situaţiile date, o scrisoare speciala in care expune

neajunsurile ce exista in concluzie, după părerea sa si pe care expertul a refuzat sa

55 Regulamentul cu privire la Centrul Expertiza si Examinari Criminalistice al Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova. (anexa 3 la Ordinul M.A.I. al R.M. Nr. 115 din 12 martie 1992, punctul 43)56 Regulamentul cu privire la Centrul Expertiza si Examinari Criminalistice al Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova. (anexa 3 la Ordinul M.A.I. al R.M. Nr. 115 din 12 martie 1992, punctul 49)

46

le înlăture57 . Ce-i drept, apoi apare întrebarea despre statutul procesual al unei

asemenea scrisori, deoarece ca sursa de proba este recunoscuta doar încheierea

expertului, in plus ea nu poate servi nici drept temei pentru respingerea raportului

de expertiza sau a concluziei expertului .58

Practic, organul de urmărire penală nu reacţionează la asemenea scrisori si,

fie că numesc o contraexpertiza sau ca verifica mai atent concluzia expertului.

O alta soluţie a acestei probleme o propun instrucţiunile departamentale si

care este susţinută si in literatura de specialitate. Esenţa acestei soluţii este

următoarea: în caz de divergente intre expert si conducătorul instituţiei de

expertiza, ultimul numeşte o comisie de expertiză în care include si expertul

anterior (in comisie poate intra si conducătorul instituţiei). Ce-i drept unii savanţi

se opun acestei soluţii prin faptul că conducătorul în felul acesta numeşte o

contraexpertiză, astfel deplasându-si obligaţiile. De fapt nu este aşa. După cum

ştim deja, pană ce concluzia nu a ieşit din instituţia de expertiză, pana când ea nu

este trimisa de către conducătorul instituţiei de expertiza organului de urmărire

penală, expertiza nu poate fi considerata terminata şi în aşa fel, conducătorul nu

depăşeşte in nici un caz volumul atribuţiilor sale. Adeseori pe parcurs experţii

reuşesc sa înlăture divergentele si sa adopte o părere comuna, iar daca totuşi

divergenţele rămân, atunci, conform prevederilor articolului 148 C.P.P. al R.M.,

fiecare expert face cate o concluzie separata, care se vor aprecia de către organul

de urmărire penală in ansamblu cu alte probe. În rezultatul unei asemenea

aprecieri, unele concluzii pot fi acceptate, iar altele respinse sau poate fi numita o

contraexpertiza, dar desigur, având pentru aceasta temeiuri suficiente .

În acelaşi timp, trebuie sa se respecte principiul dării de către expert a

concluziei după propria sa convingere interna si principiul responsabilităţii

personale pentru aceasta .

Deci, la formularea concluziei expertul trebuie sa fie totalmente

independent si indicaţiile conducătorului in aceasta privinţă, pentru el nu sunt

obligatorii. Iar dacă conducătorul insista asupra punctului sau de vedere chestiunea

57 ШляховA.P.«Судебная экспертиза. Организация и проведение»Москва,1982 г.Pag.5758 I.Neagu. op.cit, p.113

47

se soluţionează după cum am indicat mai sus. În ce priveşte volumul si caracterul

cercetărilor, indicaţiile conducătorului sunt obligatorii pentru expert, aceasta

influenţând doar asupra plenitudinii si multilateralitaţii investigaţiei.59

La efectuarea expertizei, cu permisiunea organului de urmărire penală, are

dreptul de a asista si învinuitul sau bănuitul (articolul 64, 66 CPP RM). Această

regulă este, pe deoparte – un mijloc de înfăptuire (realizare) de către învinuit sau

bănuit a dreptului sau la apărare, iar pe de alta parte – garantează plenitudinea si

veridicitatea concluziei expertului. Practic, din punct de vedere tactic si metodic,

prezenţa învinuitului la expertizele legate de activitatea sa de serviciu, ca de

exemplu, la expertiza judiciară contabilă, expertiza merceologică, de

construcţie, juridico-tehnica etc. s-a demonstrat ca justificata60, in timp ce cazuri de

participare a învinuitului sau bănuitului la expertizele criminalistice si alte feluri de

expertize legate de cercetări de laborator, practic nu se întâlnesc, dar aceasta

posibilitate nu se exclude daca, de exemplu, învinuitul dispune de cunoştinţe

speciale corespunzătoare .

La sfârşitul expertizei organul de urmărire penală este in drept sa audieze

expertul. Audierea expertului se face cu scopul explicării sau completării

concluziei date de expert (articolul 153 C.P.P. al R.M.). Astfel, motivul audierii

coincide cu motivul numirii expertizei suplimentare, care la fel se efectuează în

cazul unor incompletitudini sau neclaritaţi in concluzia expertului (articolul 148

C.P.P. al R.M.). Divizarea lor in aceasta privinţă se face după semnul următor:

daca pentru înlăturarea neclaritţtilor şi necompletitudinii nu sunt necesare

investigaţii suplimentare, se efectuează audierea expertului.

Ordinea procesuală a audierii expertului este in general aceeaşi si

asemănătoare cu ordinea audierii martorului.

În lege menţionandu-se că expertul are dreptul sa scrie cu mana proprie

răspunsurile sale (articolul 153 C.P.P. al R.M.), acest drept al expertului este util

de folosit mai ales din cauza că expertul, fiind specialist in domeniul sau cunoaşte

59 I.Neagu, op.cit p.114.60 Танасевич В.Г., Aрзуманян T.M. «Бухгалтерская экспертиза при расследовании и разбирательстве угол. дел.» Москва,1990 г.Pag.89.

48

bine terminologia speciala si are obligaţia de formulare a concluziilor precum si de

argumentare a acestora. Deoarece ades el poate expune mai calificat si cu

cunoştinţa de cauza, de poziţiile sale.

După cum se ştie, legea procesual-penala (articolul 93 C.P.P. al R.M.) nu

prevede depoziţiile expertului ca sursa de proba separata. Atunci care este natura

procesuală a acestora? În literatura juridica s-a expus părerea ca depoziţiile

expertului sunt o completare, continuare a concluziei si se prezintă ca o parte

componenta a ei61 .

I.K.Orlov insa, nu este de acord cu aceasta părere, motivând prin faptul ca

continuarea concluziei expertului este concluzia expertizei suplimentare, iar parte

componenta a acesteia – anexa la concluzie, pe când audierea expertului are o alta

forma procesuala ci nu poate fi continuarea expertizei, la fel cum si interogarea

specialistului si martorului asistent nu sunt o continuare a acţiunii de urmărire

penală corespunzătoare, chiar si in cazul in care se confirma si se explica aceleaşi

fapte, care sunt expuse in procesul-verbal al acţiunii. Este cunoscut faptul ca unele

feluri de probe (sursele de informaţie probatorie), se deosebesc puţin prin forma lor

procesuala si nu prin conţinutul informaţiei.

De aceea, depoziţiile expertului nu pot fi atribuite aceleaşi categorii de

probe ca şi concluziile expertului, deoarece ordinea procesuală de primire a

acestora se deosebeşte substanţial. În afara de aceasta, depoziţiile expertului nu

sunt neapărat comentarea concluziei sau explicarea ei, ele pot stabili fapte noi ce

au o importanţă probatorie de sine stătătoare. În general, scopul audierii expertului

poate fi:

lichidarea neclaritaţilor terminologice si stilistice (explicarea sensului

unor termeni sau teze ale concluziei);

argumentarea suplimentară a concluziei (explicarea esenţei

metodicelor si întemeierea certitudinii lor, de scriere suplimentara a procesului

cercetării de expertiza, de exemplu cum s-a efectuat luarea de probe pentru

comparaţie de sol etc.);

61 Петрухим И.Л. «Экспертиза как средство доказывания в советском уголовном процессе» часть 2 Москва, 1984 г. Pag. 46-47 § 1.

49

comunicarea tezelor generale a unei ramuri din stiinta (de exemplu

particularităţile de construcţie si caracteristicile tehnice ale sistemului armei

(puterea ei de distrugere, lungimea tragerii sau lungimea de bataie, raza de

răspândire a alicelor), sau tipului de mijloc de transport (viteza mişcării lui,

capacitatea de încărcare, etc.)). In asemenea cazuri, in depoziţiile expertului au

anumite asemănări cu activitatea de informare;

stabilirea unor circumstanţe concrete noi ale cauzei.

Tot la audierea expertului, lui i se pot pune întrebări suplimentare despre

cicumstanţele ce urmează a fi dovedite de dosar (de exemplu, putea pătimaşul sa se

mai mişte după trauma primita si ce distanta putea sa parcurgă el, etc.)62.

Astfel, pe parcursul audierii expertului se pot stabili fapte noi ce au

importanta probatorie independenta .

În legătură cu aceasta, după părerea mea, ele trebuie privite ca tip separat

de probe, la fel ca si concluzia expertului, astfel, impunându-se si o modificare a

articolului 93 C.P.P. al R.M.

62 Орлов Ю.К.«Производство экспертизы в уголовном процессе» Москва,1982 .Pag.42.

50

§.2 Reglementarea expertizei în lumina Legii privind

expertiza judiciară.

Conform legii privind expertiza judiciară au survenit şi unele schimbări în

noţiunea de expertiza judiciara – astfel ca: Expertiza judiciară este o acţiune de

procedură si constă în efectuarea de către expert, în scopul aflării adevărului, a

unor cercetări privind obiectele materiale, organismul uman, fenomenele si

procesele ce ar putea conţine informaţii importante despre circumstanţele

cauzelor examinate de organele urmărire penală si de instanţa

judecătoreasca .Expertiza judiciara se efectuează în procedură civilă, penală si

administrativă .

În prezent activitatea in domeniul expertizei judiciare este reglementata de

prezenta lege, de legislaţia de procedură, de alte acte normative, precum si de

acordurile internaţionale privind asistenta juridica si relaţiile juridice in materie

civila si penala la care Republica Moldova este parte.

Principiile de activitate in domeniul expertizei judiciare

Activitatea in domeniul expertizei judiciare se desfăşoară in baza

principiilor legalităţii, independentei, obiectivităţii si plenitudinii cercetărilor

efectuate .

Expertul judiciar nu se poate afla in dependenta, directa sau indirecta, de

ordonatorul expertizei, de părţi si de alte persoane interesate in rezultatul cauzei.

Este interzisă influenţarea expertului de către ordonatorul expertizei

judiciare, autorităţi publice sau persoane particulare in scopul întocmirii raportului

de expertiză in favoarea unuia dintre participanţii la proces in interesul altor

persoane .

Persoanele vinovate de influenţarea expertului poartă răspundere conform

legislaţiei .

Expertul judiciar efectuează cercetările in baza unor aprecieri obiective,

complete si sub toate aspectele a obiectelor materiale, a organismului uman, a

51

diverselor fenomene si procese, aplicând realizările ştiinţei si tehnicii, precum si

metodele adecvate cercetării .

Examinării pot fi supuse corpurilor delicte, cadavrele si părţile lor,

persoanele in viata, documentele, obiectele, mostrele si alte materiale din dosarul

referitor la care este dispusa efectuarea expertizei judiciare .

Obiectele examinate pot fi deteriorate sau consumate doar in măsura

necesara pentru efectuarea cercetărilor .

La efectuarea expertizei judiciare este asigurata respectarea drepturilor si

libertăţilor constituţionale ale persoanei .

Acţiunile expertului si ale instituţiei de expertiza judiciara care limitează

exercitarea drepturilor si libertăţilor persoanei pot fi atacate in modul stabilit de

legislaţia de procedura .

Reieşind din faptul că expertiza se efectuează de către persoană, este

deosebit de important de a determina şirul cerinţelor cărora trebuie să corespundă

experţii. În aşa mod legea respectivă nominalizează în art. 8 cerinţele înaintate unui

expert judiciar

(1) Poate fi expert judiciar persoana care:

a) are capacitatea de a acţiona cu discernământ;

b) are studii superioare;

c) poseda cunoştinţe speciale in cele mai diverse domenii ale ştiinţei,

tehnicii, medicinii, artei, in alte domenii ale activităţii umane pentru întocmirea

raportului de expertiza:

d) este atestata in calitate de expert judiciar intr-un anumit domeniu;

e) nu re antecedente penale;

f) se bucura de o buna reputaţie profesionala .

(2) Condiţiile in care expertul judiciar nu poate participa la expertiza

sunt stabilite de legislaţia de procedura .63

În conformitate cu revizuirea legislaţiei în prezent expertul judiciar are

dreptul:

63 Legea privind expertiza judiciară Monitorului Oficial din 16.12.2000

52

a) sa ia cunoştinţă, in condiţiile legii, de materialele din dosar, sa

solicite materiale suplimentare necesare pentru întocmirea raportului de expertiza;

b) sa indice in raportul de expertiza existenta unor circumstanţe

importante pentru cauza, in privinţa cărora nu au fost înaintate întrebări;

c) sa asiste, cu permisiunea ordonatorului expertizei judiciare, la

efectuarea acţiunilor de procedură si sa înainteze demersuri referitor la obiectul

expertizei;

d) sa atace, in condiţiile legii, acţiunile ordonatorului expertizei dacă

încalcă drepturile expertului judiciar;

e) sa ceara ordonarea unei expertize in comisie sau a unei expertize

complexe;

f) sa-si expună obiecţiile privind interpretarea greşita a concluziilor din

raportul de expertiza de către participanţii la proces;

g) sa fie remunerat suplimentar, in condiţiile legii, pentru efectuarea

expertizei judiciare in afara programului de lucru si in afara instituţiei in care este

angajat, sa ceara repararea cheltuielilor personale suportate in legătură cu

efectuarea expertizei;

h) sa refuze, in condiţiile legii, efectuarea expertizei .

(2) Expertul judiciar beneficiază si de alte drepturi stabilite in

legislaţia de procedura .

(3) Expertul judiciar nu are dreptul:

a) sa contacteze personal părţile din proces daca acest lucru pune la

îndoiala imparţialitatea sa;

b) sa adune independent materiale pentru efectuarea expertizei;

c) sa comunice altcuiva rezultatele expertizei, cu excepţia

ordonatorului expertizei;

d) sa distrugă obiectele examinate ori sa le modifice substanţial

caracteristicile fără consimtământul scris la ordonatorului expertizei .64

64 Legea privind expertiza judiciară. Monitorul Oficial din 16.12.2000

53

Pe lîgă drepturile expuse legislatorul determină şi obligaţiile acestuia.

Astfel expertul judiciar este obligat:

a) sa efectueze cercetări complete si in baza lor sa prezinte concluzii

întemeiate si obiective;

b) în caz de necesitate, la cererea ordonatorului expertizei judiciare,

sa prezinte explicaţii privind raportul de expertiza;

c) sa se autorecuze, in condiţiile legii, daca exista circumstanţe care

nu permit participarea lui la proces;

d) sa nu divulge informaţiile de care a luat cunoştinţă in legătură cu

efectuarea expertizei daca acestea pot cauza prejudicii drepturilor si libertăţilor

constituţionale ale cetăţenilor sau constituie un secret aparat de lege;

e) sa asigure integritatea maxima a obiectelor si materialelor

examinate .

(1) Expertul judiciar are si alte obligaţii stabilite de legislaţia de

procedura .65

Perfectarea prevederilor legii îi permite expertului judiciar să refuză

efectuarea expertizei in caz de:

a) încălcare a procedurii de ordonare a expertizei, daca acest lucru

împiedica sau face imposibila efectuarea ei;

b) depăşire a competentei expertului prin întrebările înaintate spre

soluţionare;

c) insuficienta a materialelor prezentate pentru întocmirea raportului

de expertiza;

d) lipsa a condiţiilor, metodicilor si mijloacelor tehnice necesare

pentru efectuarea cercetărilor;

e) pericol pentru viata si sănătatea expertului, care depăşeşte limitele

riscului profesional .66

Pentru eficacitatea colaborării organelor de drept cu institutului de

expertiză legislatorul strict determină şirul instituţiilor de expertiza judiciară -

65 Legea privind expertiza judiciară. Monitorul Oficial. Din 16.12.20066 Ebidem

54

(1) Expertiza judiciara se efectuează de către experţii instituţiilor

specializate de stat din sistemul Ministerului Justiţiei si al Ministerului Sănătăţii si

de către alte persoane competente, desemnate de persoana ce efectuează urmărirea

penală sau de instanţa judecătoreasca .

(2) Experţii particulari efectuează expertiza judiciara doar in baza licenţei

eliberate de Ministerul Justiţiei si Ministerul Sănătăţii in modul stabilit de

legislaţie.

(3) Institutul Republican de Expertiza Judiciara si Criminologic de pe

lângă Ministerul Justiţiei efectuează expertiza criminologică, biologica, contabila,

a mărfurilor, tehnica auto, tehnico-incendiara, ecologica etc.

(4) Expertiza medico-legala se efectuează de către Centrul de Medicina

Legala de pe lângă Ministerul Sănătăţii, iar expertiza psihiatrico-legala se

efectuează in unităţile medico-sanitare din sistemul Ministerului Sănătăţii .

(5) Subdiviziunile tehnico-criminalistice operative ale Ministerului

Afacerilor Interne, ale Ministerului Apărării si ale Serviciului de Informaţii si

Securitate, care dispun de fişiere si colecţii centralizate de probe, sunt abilitate cu

examinarea probelor, cu acordarea ajutorului necesar organelor de urmărire penală

la efectuarea acţiunilor procesuale ce ţin de depistarea, fixarea si luarea probelor,

cu pregătirea materialelor pentru ordonarea si efectuarea expertizei .

(6) Regulamentul Institutului Republican de Expertiza Judiciară si

Criminologie de pe lângă Ministerul Justiţiei si Regulamentul Centrului de

Medicina Legala de pe lângă Ministerul Sănătăţii se aproba de Guvern .

Conducătorul instituţiei de expertiza judiciara este in drept:

a) sa remită, fără executare, ordonanţa sau încheierea de ordonare a

expertizei judiciare, obiectele si materialele din dosar care urmează a fi examinate

dacă instituţia nu dispune de specialişti, baza tehnico-materiala si/sau condiţii

speciale necesare pentru efectuarea cercetărilor;

b) sa înainteze ordonatorului expertizei un demers privind includerea

in componenta comisie de expertiza a persoanelor care nu activează in instituţia

55

respectiva dacă cunoştinţele lor speciale sunt necesare pentru întocmirea raportului

de expertiza .

Conducătorul instituţiei de expertiza judiciara nu este in drept sa dea

expertului judiciar indicaţii care ar putea influenta negativ efectuarea cercetărilor si

conţinutul raportului de expertiza .

Conducătorul instituţiei de expertiza judiciara este obligat:

a) sa aprobe regulamentele privind organizarea si efectuarea

expertizelor;

b) la primirea ordonanţei sau a încheierii de ordonare a expertizei, sa

dispună efectuarea acesteia unei persoane concrete sau unei comisii de experţi din

rândul colaboratorilor instituţiei de expertiza judiciara, care posedă cunoştinţe

speciale in volumul necesar pentru a răspunde la întrebările înaintate expertului

(comisiei de experţi);

c) sa stabilească termenele de efectuare a expertizei in condiţiile

art.20 alin.(1) si sa supravegheze respectarea lor in limite rezonabil posibile;

d) sa asigure condiţiile necesare pentru efectuarea expertizei;

e) la terminarea cercetărilor, sa remită raportul de expertiza, obiectele

supuse examinării si materialelor din dosar ordonatorului expertizei;

(1) Expertiza judiciara se efectuează la ordonarea organului de cercetare

penala sau a instanţei judecătoreşti, in conformitate cu legislaţia de procedura

civila sau penala si cu prezenta lege.

(2) Ordonanţa sau încheierea de ordonare a expertizei judiciare va conţine:

data de ordonare a expertizei; numele si funcţia sau ordonatorului expertizei;

denumirea instituţiei care urmează s-o efectueze; temeiurile pentru dispunerea

expertizei; întrebările înaintate expertului; lista documentelor si obiectelor care vor

fi puse la dispoziţia expertului; in caz de necesitate, vor fi indicate condiţiile

speciale de comportare cu obiectele supuse examinării, precum si alte circumstanţe

prevăzute de legislaţia de procedura .

56

(3) Expertiza judiciara se efectuează, de asemenea, la iniţiativa părţilor sau

a reprezentanţilor lor, pentru stabilirea circumstanţelor care, după părerea parţilor,

pot servi drept probe pentru apărarea intereselor lor.

(4) Demersul părţilor privind efectuarea expertizei va include datele

specificate la alin.(2).67

Expertiza judiciară in comisie este efectuata de persoane competente in

acelaşi domeniu de activitate.

Experţii incluşi in comisie stabilesc scopurile, succesiunea si volumul

cercetărilor in dependenta de caracterul obiectului expertizei.

Expertiza judiciara complexa se efectuează in cazurile in care pentru

elucidarea faptelor sau circumstanţelor cauzai sunt necesare cunoştinţe din mai

multe domenii ale ştiinţei si tehnicii, din alte domenii ale activităţii umane.

Fiecare expert, participant la expertiza complexa, efectuează cercetări in

limitele competentei sale. Expertul participa la formularea răspunsului doar la

acele întrebări cuprinse in ordonanţă sau încheiere care corespund domeniului său

de activitate.

În raportul de expertiza se vor indica felul cercetărilor efectuate de către

fiecare expert, volumul acestora, experţii care au formulat răspunsuri la întrebări si

concluziile la care s-a ajuns.

Organizarea cercetărilor complexe este atribuita conducătorului instituţiei

de expertiză judiciară.

În cazul in care concluziile expertului nu trezesc îndoieli, dar sunt

insuficient de clare sau incomplete ori in urma unor cercetări incomplete au apărut

întrebări suplimentare care au importanta pentru stabilirea adevărului, se dispune

efectuarea unei expertize suplimentare de către acelaşi sau alt expert.

Dacă concluziile expertului nu sunt întemeiate sau exista îndoieli privind

veridicitatea, exactitatea si argumentarea acestora, sau daca exista contradicţii între

concluziile mai multor experţi, se dispune efectuarea expertizei repetate de către alt

expert (alţi experţi). La efectuarea expertizei repetate poate participa si expertul

67 Ebidem

57

care a efectuat prima expertiză. În acest caz, numărul experţilor trebuie sa fie nu

mai mic de trei.

Dacă concluziile expertizei repetate nu corespund concluziilor primei

expertize, expertul este obligat sa indice in raportul de expertiza cauzele acestei

necorespunzători.

În cazul ordonării unei expertize suplimentare sau a unei expertize

repetate, se indica, in mod obligatoriu, motivele. La ordonarea expertizei repetate

se prezintă reportul primei expertize sau procesul-verbal privind imposibilitatea

întocmirii lui, precum si toate materialele suplimentare aflate la dispoziţia

ordonatorului expertizei judiciare.

Efectuarea expertizei obligatorii se dispune in cazurile prevăzute de Codul

de procedura penala si de alte acte normative.

Termenele de efectuare a expertizei judiciare sunt stabilite conform

regulamentelor privind organizarea si efectuarea acesteia, ţinându-se cont de

termenele de procedura prevăzute de legislaţie si de termenele solicitate de

ordonatorul expertizei.

Ne prezentarea raportului de expertiza in termenul stabilit, fără motive

întemeiate, atrage răspundere disciplinara in conformitate cu legislaţia.

După efectuarea expertizei, expertul judiciar întocmeşte un raport in scris.

Structura raportului este determinata de legislaţia de procedura civila sau penala,

de regulamentele privind organizarea si efectuarea expertizei judiciare.

La efectuarea oricărei expertize judiciare de către un grup de experţi, se

întocmeşte un singur raport de expertiza, care este semnat de toţi experţii. Daca

exista divergente intre experţi, fiecare din ei îşi întocmeşte concluziile aparte sau

declara despre imposibilitatea prezentării unor concluzii comune.

Raportul de expertiză se expune intr-un limbaj clar pentru a exclude o

interpretare diferita a concluziilor.

Dacă , pană la efectuarea cercetărilor, expertul constata ca întrebările care

constituie obiectul expertizei depăşesc limitele cunoştinţelor lui speciale, ca

realizările ştiinţei si tehnicii, precum si experienţa sa practica nu permit

58

soluţionarea lor, ca materialele puse la dispoziţia lui sunt insuficente sau improprii

pentru a întocmi un raport de expertiza, el redactează un proces-verbal privind

imposibilitatea întocmirii unui astfel de raport.

Raportul de expertiză sau procesul-verbal privind imposibilitatea întocmiri

lui se depune ordonatorului expertizei.

Prezentarea, cu bună-ştiinţă, a concluziilor false in raportul de expertiza

sau refuzul neintemeiat al expertului de a prezenta concluzii, atrage răspundere

penală conform legislaţiei.

Raportul de expertiză este apreciat, in conformitate cu legislaţia de

procedură, sub aspectul exactităţii, obiectivităţii si plenitudinii cercetărilor, precum

si al eficientei si caracterului fundamental al metodelor de cercetare la efectuarea

expertizei .

Concluziile expertului nu sunt obligatorii pentru instanţa de judecată,

procuror, persoana care efectuează urmărirea penală, insa respingerea lor trebuie sa

fie motivată .

Expertiza judiciară se efectuează in instanţa de expertiza judiciară sau in

afara ei .

În cazul in care se impune necesitatea efectuării unei expertize la faţa

locului sau la locul aflării obiectului ce urmează a fi examinat, ordonatorul acesteia

este obligat sa-i asigure expertului accesul liber la obiectul respectiv, precum si

condiţiile optime pentru lucru .

Expertiza persoanei in viaţă poate fi efectuata atât in instituţia medicală, cît

şi in afara ei dacă exista condiţiile necesare pentru examinare si pentru asigurarea

respectării drepturilor si intereselor legitime ale persoanei examinate

Dacă, la efectuarea expertizei unei persoane, apare necesitatea examinării

acesteia in condiţii de staţionar, persoana respectivă este internată intr-o unitate

medico-sanitara in condiţiile .

Examinarea persoanei in viaţa este efectuată doar cu liberul ei

consimţamânt, cu excepţia cazurilor când efectuarea expertizei este obligatorie

conform legislaţiei de procedură.

59

Consimţământului persoanei de a fi examinata este prezentat in scris

ordonatorului expertizei. Dacă persoana faţa de care a fost dispusa efectuarea

expertizei nu a atins varsta de 16 ani sau este lipsita de discernământ conform

hotărârii instanţei judecătoreşti, consimţământul acesteia este redactat de

reprezentantul ei legal, iar in lipsa acestuia, de ruda ei cea mai apropiata .

Dacă persoana lipsita de discernământ se eschivează in mod vădit de a se

prezenta la expertiza, ordonatorul expertizei poate decide aducerea forţată a

acesteia in modul stabilit de legislaţie.

Persoana bănuita, învinuitul, inculpatul, persoana faţă de care sunt aplicate

masuri de constrângere cu caracter medical se pot examina in mod forţat . În caz de

necesitate, la decizia ordonatorului expertizei, aceste persoane sunt internate, in

condiţiile prezentei legi, in instituţia medicală, menţionându-se despre aceasta in

ordonanţă sau încheierea de efectuare a expertizei .

Dacă persoana bănuită sau învinuitul nu se afla sub arest preventiv,

internarea lor intr-o instituţie de boli mintale se face cu încuviinţarea procurorului

sau adjunctului acestuia .

Înternarea persoanei in instituia medicală pentru efectuarea expertizei este

permisă numai in temeiul deciziei ordonatorului expertizei judiciare, in modul

stabilit de legislaţia de procedură. În ordonanţă sau încheierea de efectuare a

expertizei se indică numele si prenumele persoanei care urmează a fi internata,

denumirea instituţiei medicale, iar in caz de necesitate, se indică si decizia privind

măsura prevenită sau de aducere forţată in instituţia medicală.

Ordonatorul expertizei, la a cărui decizie persoana a fost internata in

instituţia medicala pentru efectuarea expertizei, este obligat, in termen de 24 ore, sa

anunţe despre aceasta membrii familiei persoanei internate, rudele ei sau alte

persoane indicate de ea, iar in cazul lipsei acestora – organul de politie de la locul

de trai.

Persoanele aflate sub arest pot fi internate in instituţii medicale special

amenajate in acest scop.

60

Persoana poate fi internată in instituţia medicală pentru efectuarea

expertizei judiciare pe un termen de pana la 30 de zile.

În caz de necesitate, la demersul motivat al expertului (experţilor),

termenul indicat la alin.(1) poate fi prelungit de către ordonatorul expertizei, in

condiţiile legii, pe o durata de 30 de zile.

Demersul privind prelungirea termenului de aflare a persoanei in institutia

medicala se prezintă in timp de 3 zile din momentul constatării imposibilităţii

întocmirii raportului de expertiza in termenul indicat la alin.(1).

Daca termenul de aflare in instituţia medicala nu este prelungit, persoana

examinata este externată de îndată din staţionar.

Încălcarea termenelor de ţinere in instituţia medicala, stabilite de prezentul

articol, poate fi atacata in instanţa judecătoreasca de către persoana examinata,

apărătorul ei, reprezentantul ei legal, precum si de conducătorul instituţiei,

medicale.

Ordonatorul expertizei este obligat sa aducă la cunoştinţă persoanei care

urmează sa fie supusa expertizei sau reprezentantului ei legal ordonanţa sau

încheierea de ordonare a expertizei, sa-i explice drepturile si obligaţiile in modul

stabilit de legislaţia de procedura.

Dacă persoana urmează a fi supusa expertizei psihiatrico-legale, ea este

informata despre aceasta in prezenta apărătorului sau a reprezentantului ei legal,

admis la proces.

Dacă persoana a atins vârsta de 16 ani si nu este lipsita de discernământ

conform hotărârii instanţei judecătoreşti, insa starea ei psihica nu permite sa i se

aducă la cunoştinţă ordonanţa sau încheierea de efectuare a expertizei, aceasta

este adusa la cunoştinţa apărătorului sau reprezentantului legal al persoanei, admis

la proces. Despre acest lucru ordonatorul expertizei întocmeşte un proces-verbal.

Ordonarea expertizei poate fi contestată de către persoana care urmează a

fi supusă expertizei sau de către reprezentantul ei legal in modul stabilit de

legislaţia de procedură.

61

Este interzisă restrângerea drepturilor supuse expertizei, excepţie făcând

cazurile când legislaţia de procedură prevede temeiuri pentru o astfel de

restrângere.

Este interzisă recurgerea la aplicarea violentei, ameninţări, înşelăciuni si

altor mijloace ilegale in scopul obţinerii informaţiei de la persoana supusă

expertizei.

Persoanei internate in instituţia medicala pentru a fi supusa expertizei i se

asigură posibilitatea de a avea întrevederi cu apărătorul sau cu reprezentantul ei

legal, admis la proces, in condiţii ce exclud divulgarea informaţiei altor persoane.

Persoanei internate in instituţia medicală pentru a fi supusa expertizei ii

este asigurată posibilitatea de a înainta petiţii, demersuri. Petiţiile înaintate in

temeiurile prevăzute de legislaţia de procedura nu sunt supuse controlului si, in

termen de 24 de ore, sunt expediate adresantului.

Dacă persoana supusa expertizei nu este ţinută sub acest preventiv, ea

beneficiază de dreptul la recuperarea cheltuielilor suportate in legătura cu

efectuarea expertizei.

La ordonarea expertizei psihiatrico-legale, persoanele supuse masuri

preventive sub forma de arest sunt ţinute in secţii special utilate in acest scop.

Tinerea in aceste secţii a persoanelor care nu se afla sub acest preventiv nu

este permisă. Paza si masurile de securitate sunt asigurate, in conformitate cu

legislaţia, de serviciile respective ale Ministerului Afacerilor Interne.

Deservirea materiala, asistenta medicala si sanitaro-igienica a persoanelor

internate in staţionarele de psihiatrie se efectuează in conformitate cu legislaţia

privind ocrotirea sănătăţii.

La examinarea persoanelor supuse expertizei nu este permisă aplicarea

metodelor de cercetare însoţite de senzaţii puternice de durere, care pot avea efecte

negative asupra sănătăţii, precum si a celor interzise in practica medicala

În cazul in care persoana supusa expertizei are nevoie de asistentă

medicală, aceasta i se acordă în modul stabilit de legislaţia privind ocrotirea

sănătăţii.

62

La efectuarea expertizei judiciare este permisa obţinerea de la persoanele

examinate a probelor necesare pentru cercetări. Probele sunt prelevate de către

medic sau alt specialist în prezenţa a doi lucratori medicali din instituţia medicală

respectiva. Despre obţinerea probelor se menţionează in raportul de expertiza.

Este interzisa obţinerea forţata a probelor de la persoanele supuse

expertizei in mod benevol.

La examinarea persoanei supuse expertizei pot asista persoanelor care au

acest drept conform legislaţiei de procedură . Asistarea altor participanţi la proces

este permisa doar cu consimţământul persoanei examinate si cu acordul scris al

ordonatorului expertizei.

Cu consimţământul persoanei examinate si cu acordul scris al

ordonatorului expertizei, la efectuarea expertizei poate asista apărătorul persoanei.

La examinarea persoanelor care nu au atins vârsta de 16 ani care sunt

lipsite de discernământ conform hotărârii instanţei judecătoreşti pot asista

reprezentanţii lor legali, iar cu consimţământul acestora, pot asista si apărătorii

persoanelor supuse expertizei. Alt reprezentant al persoanei examinate, admis la

proces, poate asista la efectuarea expertizei doar cu consimţământul acestei

persoane sau al reprezentantului ei legal.

Dacă apărătorul sau reprezentantul legal al persoanei supuse expertizei

împiedică prin acţiunile sale efectuarea expertizei, la demersul motivat al

expertului (experţilor), ordonatorul expertizei poate interzice acestuia la efectuarea

expertizei.

Daca examinarea persoanelor implica dezbrăcarea lor, la efectuarea

expertizei pot asista doar persoane de acelaşi sex. Aceasta restricţie nu se refera la

medici si alţi lucratori medicali care participă la efectuarea expertizei.

Asistarea altor participanţi la proces nu este permisa:

a) la întocmirea raportului de expertiza;

b) in timpul consultării experţilor la efectuarea expertizei in comisie sau a

celei complexe;

c) la efectuarea expertizei, daca asistarea poate împiedica efectuarea ei.

63

După finalizarea expertizei, persoanei examinate, apărătorului sau

reprezentantului ei legal li se oferă posibilitatea de a lua cunoştinţă de raportul de

expertiză sau procesul-verbal privind imposibilitatea întocmirii lui, in modul

prevăzut de legislaţia de procedură penală.

Asigurarea financiară, materială, ştiinţifico-metodica si organizaţională a

activităţii de expertiză judiciară, permite acestei instituţii să activeze oportun şi

efectiv.

Drept surse de finanţare a instituţiilor de expertiza judiciara servesc

alocaţiile din bugetul de stat, sursele extrabugetare, precum si mijloacele încasate

de la persoanele juridice si fizice ca plata pentru efectuarea expertizelor judiciare,

cercetărilor ştiinţifice si altor lucrări.

În cauzele civile, plata expertizelor se face anticipat de către partea in

proces care a solicitat efectuarea expertizei, fapt menţionat in ordonanţa sau

încheierea de ordonare a expertizei.

În cauzele penale, cheltuielile pentru efectuarea expertizei sunt achitate din

bugetul de stat.

Asigurarea materială si ştiinţifico-metodică a activităţii de expertiză

judiciară este efectuată de Institutul Republican de Expertiza Judiciara si

Criminologie de pe lângă Ministerul Justiţiei si Centrul de Medicina legala de pe

lângă Ministerul Sănătăţii.

Pentru dezvoltarea continua a activităţii de expertiza judiciara,

îmbunătăţirea procesului de selectare a cadrelor, stimularea perfecţionării

profesionale, ridicarea calităţii si eficientei muncii si corelarea salariului cu

rezultatele muncii, experţii judiciari sunt supuşi atestării o data la 5 ani.

În dependenta de specializare si nivelul profesional, comisia de atestare

conferă experţilor calificarea de expert judiciar, cu dreptul de a efectua un anumit

gen de expertiza, si gradul de calificare.

Experţilor li se conferă următoarele grade de calificare:

a) expert judiciar de categorie superioara;

b) expert judiciar de categoria întâi;

64

c) expert judiciar de categoria a doua;

d) expert judiciar de categoria a treia.

Comisiile de atestare apreciază si competenta profesionala a experţilor

judiciari, conferă gradele de calificare prevăzute de lege.

Comisiile de atestare includ in competenta lor cei mai experimentaţi

specialişti cu calificarea de expert judiciar, care poseda o vechime in munca in

domeniu nu mai mica de 5 ani. In competenta comisiei trebuie sa fie cel puţin trei

experţi de aceeaşi specialitate cu experţii cărora li se conferă calificarea.

Comisiile de atestare sunt create de Ministerul Justiţiei si Ministerul

Sănătăţii si îşi desfăşoară activitatea in conformitate cu regulamentul aprobat de

autorităţile nominalizate.

Expertul judiciar primeşte legitimaţie de modelul aprobat de Ministerul

Justiţiei si Ministerul Sănătăţii.

Salarizarea si pensionarea experţilor judiciari se efectuează in modul si in

condiţiile stabilite de legislaţie.

Expertul judiciar si membrii familiei lui se afla sub protecţia statului.

Atentatul la viata si sănătatea expertului judiciar, distrugerea sau

deteriorarea bunurilor, ameninţarea lui cu omor, violenta sau deteriorare a

bunurilor, precum si atentatul la viata si sănătatea rudelor apropiate (părinţi, soţie,

soţ, copii) atrag răspunderea stabilita de legislaţie.

Paza localurilor si a altor bunuri ale instituţiilor de expertiza judiciara,

precum si a secţiei de tratament prin constrângere cu supraveghere riguroasa,

este asigurata, in mod gratuit, de politia pusa in serviciul acestor instituţii de către

Ministerul Afacerilor Interne.

Un rol deosebit îl are colaborarea internaţională in activitatea de experienţa

judiciară.

La solicitarea expertizelor judiciare de către autorităţile competente ale

statelor străine se efectuează in modul stabilit de legislaţia de procedura si de

tratatele, acordurile si convenţiile internaţionale la care Republica Moldova este

parte.

65

Plata expertizelor se efectuează in temeiul înţelegerii dintre solicitant si

executorul expertizei judiciare.

În caz de necesitate, conducătorul instituţiei de expertiza judiciara are

dreptul, cu acordul ordonatorului expertizei, de a include in comisiile de expertiza

specialişti calificaţi din alte state. Comisiile mixte de experţi efectuează expertizele

judiciare in conformitate cu legislaţia Republicii Moldova.

Plata pentru participarea specialiştilor străini la efectuarea expertizei

judiciare se face la înţelegerea părţilor.

Instituţiile de expertiza judiciara beneficiază de dreptul de a stabili legaturi

ştiinţifice cu instituţiile de profil din alte state in baza tratatelor, acordurilor si

convenţiilor internaţionale.

66

§.3 Conţinutul şi aprecierea concluziei expertului .

După cum s-a mai menţionat şi anterior expertiza in general si rezultatele

îşi găsesc oglindire in cele din urmă în actul final numit Concluzia expertului 68.

Legea Procesual Penala reglementează conţinutul concluziei expertului

doar in linii mari. Conform articolului 151 al C.P.P. al R.M., în raportul

expertului trebuie sa fie indicat cînd, unde si cine (numele, prenumele, studiile,

specialitatea, vechimea in munca pe specialitate) a efectuat expertiza, ca

expertul este informat despre răspunderea penală pentru prezentarea cu bună

ştiinţa a unor concluzii false, titlul si gradul ştiinţific, funcţia persoanei care a

efectuat expertiza si pe ce bază, cine a asistat la efectuarea expertizei, ce

materiale a utilizat expertul, ce investigaţii s-au efectuat, ce întrebări i-au

fost puse expertului. Dacă, in cursul efectuării expertizei, expertul constata

circumstanţe ce prezintă interes pentru cauza penală, dar cu privire la care nu i

s-au pus întrebări, el are dreptul sa le menţioneze in raportul său.

La raportul expertului se anexează corpurile delicte, probele grafice,

alte materiale, ramase după efectuarea investigaţiilor, precum si fotografii, schite

si grafice ce confirma concluziile expertului.

În raportul expertului va fi inclusa argumentarea imposibilităţii de a

răspunde la toate sau la unele întrebări ce au fost puse dacă materialele

prezentate nu au fost suficiente sau întrebările formulate nu ţin de competenta

expertului, ori nivelul ştiinţei şi practica expertizelor nu permit de a răspunde la

întrebările puse.

Raportul expertului sau declaraţia sa că nu poate prezenta concluzii,

precum si procesul-verbal de audiere a expertului se comunica imediat, dar nu

mai tîrziu de 3 zile de la primirea lor de către organul de urmărire penala, părţilor

în proces care au dreptul sa dea explicaţii, sa facă obiecţii, precum si sa ceară a

se pune expertului întrebări suplimentare, a se efectua expertiza suplimentara ori

68 Эйсман A.A. «Заключение эксперта» Москва,1982 г.Pag.68.

67

o contraexpertiza. Executarea acestor acţiuni se consemnează intr-un proces-

verbal.69

Practica, insă, a elaborat rechizitele mai amănunţite ale concluziei

expertului ceea ce s-a conformat apoi s-a confirmat prin diverse regulamente si

instrucţiuni departamentale, ce reglementează activitatea instituţiilor de expertiza70.

În conformitate cu acestea, elaborându-se apoi blanchete (modele) ale concluziilor

expertului.

Concluzia expertului consta in trei parţi –

- introductiva;

- de cercetare;

- concluzii 71 .

În partea introductiă se indica :

► denumirea expertizei, numărul ei;

► dacă expertiza este suplimentară sau contraexpertiza, de comisie sau

complexă, aceasta se menţionează deosebit;

► date despre experţi;

► informaţii despre temeiurile efectuării ei;

► data parvenirii materialelor la expertiză si data semnării concluziei;

► denumirea materialelor si obiectelor parvenite la expertiza si obiectele

cercetării;

► modul de ambalare si expediere a lor;

► demersuri referitoare la prezentarea către expert a materialelor

suplimentare dacă acestea au fost depuse si rezultatele examinării lor;

► date primare puse la dispoziţia expertului sau circumstanţele dosarului

ce au o importantă esenţiala despre persoanele ce au asistat la efectuarea expertizei

(numele, iniţialele, poziţia procesuală);

► întrebările puse expertului.

69 art.152 CPP R. Moldova70

Положение об организации и производстве судебной экспертизы в экспертных учреждениях Министерства Юстиции CCCP от 06 декабря 1982 г. Москва, 1982 г.

71 Орлов Ю.К.«Производство экспертизы в уголовном процессе»Москва,1982 г.Pag.64.

68

Tot aici se indica si întrebările ce au fost soluţionate de expert din propria

iniţiativa. Dacă expertiza este repetata sau contraexpertiza, în partea introductivă se

mai expun informaţii despre expertizele anterioare (de către cine si unde au fost

efectuate, data si numărul concluziei, concluziile formulate), precum si temeiurile

numirii expertizei suplimentare si a contraexpertizei indicate in ordonanţa de

numire a expertizei.

Întrebările puse expertului se introduc in acea formulare de care sunt

indicate in ordonanţa despre numirea expertizei. Iar daca întrebarea nu este

formulată conform cerinţelor stabilite, iar sensul ei este înţeles, expertul o poate

formula cu indicarea obligator a formulării iniţiale. Iar daca sensul întrebării

expertului nu-i este clar el trebuie sa se adreseze organului ce a ordonat expertizei

pentru a primi explicaţiile de rigoare 72 .

Dacă au fost puse mai multe întrebări, expertul este in drept sa le grupeze

intr-o astfel de consecutivitate care ar asigura o ordine mai raţionala a cercetării.

În partea de cercetare a concluziei se expune procesul cercetării de

expertiză si rezultatele acesteia, se da o explicaţie ştiinţifică a faptelor stabilite.

Aici trebuie sa indice starea obiectelor cercetate, metodele cercetării si condiţiile

tehnice a folosirii lor (inclusiv condiţiile petrecerii experimentului de expertiza

daca acesta s-a efectuat), trimiteri la materialele informative-normative si literatura

de specialitate precum si rezultatele acţiunilor de urmărire penală daca ele au

importanţă datelor iniţiale la întemeierea concluziilor. În aceasta parte expertul

trebuie sa dea o apreciere rezultatelor primite care va determina apoi formularea

concluziilor (de exemplu aprecierea totalităţii de semen ale scrisului, relevate73).

În cazul expertizei complexe, după cum s-a mai menţionat, cercetările

efectuate de experţi de diferite specialităţi (profiluri) se descriu separate si se

semnează de ei, iar concluziile sunt precedate de o secţiune de sinteză ce conţine

aprecierea totala a rezultatelor cercetărilor.

72 Положение об организации и производстве судебной экспертизы в экспертных учреждениях Министерства Юстиции

CCCP от 06 декабря 1982 г. Москва, 1982 г.73

Положение об организации и производстве судебной экспертизы в экспертных учреждениях Министерства Юстиции CCCP от 06 декабря 1972 г. Москва, 1982 г.

69

Concluziile reprezintă prin sine răspunsurile la întrebările puse in sarcina

expertului. La fiecare dintre acestea trebuie sa dea un răspuns in fond sau sa se

indice la imposibilitatea soluţionării ei. Concluziile pe circumstanţele stabilite de

expert se expun la sfârşit.

Anexele la concluziile expertului (foto-tabele, scheme, desene tehnice,

diagrame, devizuri etc.), la fel se semnează de expert si se confirma cu stampila

instituţiei de expertiză.

În cazul in care nici una din întrebările puse n-au putut fi soluţionate de

expert, si acestea din urma nu au soluţionat întrebările din propria iniţiativă, se

alcătuieşte o informaţie despre imposibilitatea dării unei concluzii. Conţinutul şi

structura ei este aceeaşi ca si la Concluzie, cu o singură deosebire doar, ultima

parte a ei se numeşte încheiere si in ea se indică despre imposibilitatea soluţionării

unor anumite întrebări concrete, acesta înscriindu-se împreuna cu întrebările

soluţionate.

Comunicarea despre imposibilitatea dării unei concluzii trebuie sa se

deosebească de refuzul de a efectua expertiza si de întoarcere a materialelor fără

efectuare. Asemenea refuz are loc in cazurile când efectuarea cercetărilor este

imposibilă in genere, de exemplu in cazul unor încălcări procesuale – lipseşte

ordonanţa despre denumirea expertizei, nu sunt prezentate obiectele indicate in

ordonanţa – si dacă organul ce a numit expertiza n-a înlăturat aceste încălcări după

parvenirea comunicării despre acest fapt trimisă de conducătorul instituţiei de

expertiză; in cazurile când instituţia de expertiză nu dispune de utilajul necesar sau

de specialistul corespunzător. În cazul refuzului de efectuare a expertizei nu se

întocmeşte un careva document procesual, ci doar se expun motivele refuzului intr-

o scrisoare de însoţire .

În structura logica a concluziei pot fi menţionate trei componente:

1. Regula generala – teza ştiinţifică din care a reieşit expertul (premisa

principala);

2. Date concrete despre obiectul exprimat – semnele, datele iniţiale

(premisa secundara sau argumentul).

70

3. Concluzia nemijlocita – judecată (silogismul). Concluzia.

Si În sfârşit, organul de urmărire penală trebuie sa controleze

corectitudinea regulilor logice ale silogismului. De exemplu:

► Semnele mortii survenite in urma înecării sunt umflarea si mărirea in

volum a plămânilor, edemizarea ţesuturilor, prezenta lichidului in ţesutul cerebral;

► La cercetarea cadavrului au fost găsite semnele indicate.

► Moartea persoanei a survenit in urma înecării. Bineînţeles că această

schema reprezintă prin sine un model logic simplificat de căpătare a concluziei. De

fapt, si în realitate acest proces de judecată este mult mai complicat si nici pe

departe nu se reduce la silogismul clasic.

Pentru concluzia expertului in literatura juridică se înaintează unele

exigente care au forma a trei principii.74

1. Principiul clasificării – conform acestui principiu expertul este in

drept sa formuleze numai acele concluzii, constituirea cărora cere o clasificare

profesionala suficient de înalta si cunoştinţe speciale corespunzătoare . Chestiunile

ce nu necesita asemenea cunoştinţe, o careva pregătire profesionala, nu trebuie sa

fie soluţionate de expert, dar daca totuşi au fost soluţionate, nu au putere de probe.

Acest principiu reiese din altul, mai larg, despre care am pomenit ceva mai înainte

– Principiul separării funcţiilor procesuale. Deoarece expertul este chemat sa

participe pe dosar numai in cazurile când sunt necesare cunoştinţe speciale, el,

ne fiind, in drept sa soluţioneze întrebări ce nu necesita asemenea cunoştinţe, de

altfel, ca si anchetatorul care nu poate face careva concluzii, folosind cunostinte

speciale chiar si daca le poseda.

2. Principiul certitudinii (clarităţii). Conform acestui principiu nu sunt

admise concluzii incerte, echivoce ce fac posibilă o interpretare diversă.

3. Principiul accesibilităţii – aceasta înseamnă ca concluziile expertului

pot fi folosite in procesul de dovedire pe dosar daca nu necesita pentru

interpretarea lor cunoştinţe speciale si nu sunt accesibile la operarea logica a lor in

74 Орлов Ю.К.«Производство экспертизы в уголовном процессе»Москва,1982 г.Pag.68.

71

calitate de premise pe parcursul alcătuirii concluziilor organului de urmărire

penală.

Acestea fiind spuse, trebuie de menţionat ca legislaţia si ştiinţa juridica nu

cunoaşte totuşi careva probe de excepţie, si concluzia expertului nu are o careva

superioritate asupra altor probe si urmează a fi apreciata de organul de urmărire

penală si judecata .

Însăşi legea procesual-penala a prevăzut in mod special ca concluziile

expertului nu este obligatorie pentru persoana care efectuează urmărirea penală.

Insa respingerea lor trebuie sa fie motivată in mod corespunzător in ordonanţă

(articolul 144).

Despre inadmisibilitatea atitudinii necritice fata de concluzia expertului si

necesitatea aprecierii ei multilaterale si meticuloase in corespundere cu principiile

generale de apreciere a probelor prevăzute de lege se indica si in hotărârea Plenului

Judecătoriei Supreme a R.Moldova Nr.1 din 16 martie 1991 (punctul 14).

Aprecierea concluziilor expertului ca si a oricărei altei probe include in

sine determinarea admisibilităţii ei, veracităţii şi importantei sale probatorii şi

pertinenta 75 .

Admisibilitatea concluziei expertului ca probă juridică înseamnă utilitatea

ei după formă, corespunderea ei cerinţelor legii. Concluzia făcută cu încălcarea

esenţială a legii nu poate fi prevăzută ca proba pe dosar indiferent de gradul

întemeierii si puterii sale de convingere.

Admisibilitatea concluziei expertului presupune subiectului corespunzător

al expertizei, utilitatea procesuală a obiectelor ei, respectarea ordinii procesuale de

numire si efectuare a expertizei precum si întocmirea corectă a rezultatelor ei.

Astfel subiect al expertizei în afară unei instituţii specializate de expertiza, ofiţerul

de urmărire penală trebuie să se convingă însuşi de competenţa acestuia precum si

de specialitatea lui76. Iar in cazul încredintării expertizei unei instituţii specializate

alegerea expertului concret si verificarea competentei lui se efectuează de

conducătorul instituţiei date. Fără îndoiala, insa, acest fapt nu eliberează organul

75 Эйсман A.A. «Заклюцение экспертиза» Москва,1982 г.Pag.68.76

72

de urmărire penală de obligaţia de a verifica corespunderea profilului si

specialităţii expertului cu investigaţia efectuată. La aprecierea concluziei

expertului, trebuie sa se verifice dacă expertul nu este interesat in rezultatul cauzei

examinate si dacă sunt alte temeiuri pentru rezolvarea lui.

În plus, unei expertize pot fi supuse doar obiectele care in mod

corespunzător au fost întocmite procesual.

În caz de încălcări grave, la întocmirea lor se conduc spre inadmisibilitatea

lor, concluzia îşi pierde puterea sa probatorie.

Încă o condiţie necesară de admisibilitate a concluziei expertului este si

respectarea nemijlocită a ordinii procesuale de numire si efectuare a expertizei si

încălcării însemnate admise la efectuarea expertizei, în speţă ne respectarea

drepturilor învinuitului pot conduce la inadmisibilitatea concluziei expertului.

Si in sfârşit, organul de urmărire penală trebuie sa controleze

corectitudinea întocmirii concluziei, expertului, prezenţa rechizitelor necesare

prevăzute de lege si de alte acte normative, deoarece dosarul poate fi întors

procurorului doar din motivul ca expertiză a fost efectuată de un expert si semnată

de altul.

Pertinenta concluziei expertului înseamnă capacitatea acesteia de a servi

drept mijloc de stabilitatea faptelor ce alcătuiesc obiectul probatiunii. Pertinenta,

spre deosebire de admisibilitate este nu particularitatea formei ci a conţinutului.

Expertiza poate stabili fapte ce nemijlocit constituie obiectul probatiunii

(de exemplu apartenenţa armei la categoria armelor de foc sau cauza morţii) şi

atunci pertinenţa ei nu trezeşte îndoieli.

Pertinenţa concluziei expertului înseamnă capacitatea acesteia de a servi

drept mijloc de stabilitatea faptelor ce alcătuiesc obiectul probatiunii. Pertinenţa,

spre deosebire de admisibilitate este nu particularitatea formei ci a conţinutului.77

Expertiza poate stabili fapte ce nemijlocit constituie obiectul probaţiunii

(de exemplu apartenenţa armei la categoria armelor de foc sau cauza mortii) şi

atunci pertinenţa ei nu trezeşte îndoieli.

77 I.Neagu, op.cit., p. 114

73

În alte cazuri, prin intermediul expertizei se cercetează alte fapte care nu au

o însemnătate juridică de sine stătătoare si servesc drept mijloc de stabilire a

faptelor ce intră in obiectul probaţiunii (aşa numitele fapte probatorii –

identificarea încălţămintei după urme, a armei după gloanţele împuşcate, etc.).

Trebuie de spus că in principiu pertinenţa concluziilor expertului nu

prezintă careva particularităţi in raport cu pertinenţa altor tipuri de probă, căci după

cum se ştie nici o probă nu are o valoare probatorie restabilită.

Pertinenţa faptului se determină după criteriul ce a fost stabilit, măcar

teoretic, şi in acest moment nu are importanţă de cine anume este dovedit (de către

martor sau expert)78 .

Referitor la concluzia expertului, există doar o singură particularitate –

pertinenţa concluziilor depinde in primul rând de pertinenţa obiectelor ce s-au

cercetat de expert si dacă acest factor nu s-a confirmat atunci aceasta calitate o

pierde automat si concluzia expertului (de exemplu urmele papilare) lăsate si care

au fost examinate de expert au fost lăsate la fata locului in circumstanţe ce nu se

refera la infracţiune si concluzia rămâne ne raportabilă.

Veracitatea concluziei expertului include două momente :

1. Corectitudinea – corespunderea adevărului obiectiv, si

2. Temeinicia.

Determinarea veracităţii concluziilor expertului este de obicei cel mai

complicat si de cea mai mare responsabilitate element al aprecierii.

Veracitatea se stabileşte atât pe calea analizelor, nemijlocit a concluziei

(conţinutul si structura interna) cat si prin suprapunerea ei cu alte probe, aprecierea

lor in ansamblu.

Aprecierea conţinutului Concluziei expertului include in sine următoarele:

În primul rând urmează a fi apreciata teza ştiinţifică din care a reieşit

expertul (remiza principala).

Ca regulă experţii efectuează cercetările după metodice aprobate oficial si

siguranţa lor este destul de înaltă si cu toate acestea organului de urmărire penală i

78 Орлов Ю.К.«Производство экспертизы в уголовном процессе» Москва, 1982г. Pag.73.

74

se menţine dreptul de a verifica aceasta „siguranţă” prin intermediul audierii

expertului si adunării unor probe suplimentare.

Aceasta este dictata de faptul că practica judiciară cunoaşte cazuri când

temeinicia ştiinţifică a metodei de expertiză se pune la îndoială de către careva din

participanţii la proces mai ades de avocaţi si astfel acesta devine subiectul unor

discuţii active in cadrul şedinţei de judecată.

În al doilea rând la aprecierea veracitaţii concluziei expertului trebuie să se

ţină cont de suficienta materialului de cercetare pus la dispoziţia expertului.

Practic experţii nu întotdeauna îşi realizează dreptul de a face demersuri,

cerând sa li se dea materiale suplimentare şi uneori fac concluzii pe baza unor

materiale insuficiente, fapt care duce la eroi în expertiză.

În al treilea rând trebuie apreciata corectitudinea datelor primare puse la

dispoziţia expertului. Căci dacă concluzia expertului se face nu pe baza unor semne

relevate de însuşi expertul, ci pe baza datelor primare, date de organul de urmărire

penală în calitate de „premisa gata” atunci concluzia din punct de vedere logic va fi

corectă dar condiţionată, dacă sunt corecte aceste date. Dar dacă datele iniţiale se

schimbă, trebuie sa se numească o expertiza nouă .

În al patrulea rând trebuie să se verifice complexitatea cercetării efectuate

de expert (de exemplu au fost desecate toate cavităţile cadavrului sau nu). În aceste

cazuri ofiţerului de urmărire penală ii aparţine dreptul unei anumite metode de

cercetare.

În al cincilea rând la aprecierea veridicităţii concluziei expertului trebuie să

se verifice semnele descoperite de expert si care au servit drept bază a concluziilor

lui (premisa secundara). De obicei aceste semne sunt accesibile doar pentru

persoanele ce posedă cunoştinţe special, dar unele erori pot fi găsite si de organul

de urmărire penală, studiind atent concluzia.

În al şaselea rând, după părerea unor savanţi, trebuie sa fie apreciată

corectitudinea interpretării semnelor relevate si suficienţa lor pentru concluzie.

Deşi, după părerea noastră, anume acest moment necesită cunoştinţe speciale,

75

această parte a cercetării prezintă dificultăţi si pentru experţi si cere ca regulă

clasificare înalta si experienţă suficienta.

Concluzia expertului urmează a fi apreciata si în ansamblu cu alte probe

adunate pe dosar, căci nu sunt rare cazurile când după conţinut ele nu trezesc

careva îndoieli dar contravin altor materiale ale dosarului. De obicei in asemenea

cazuri se numeşte o contraexpertiza si dacă expertul a comis o eroare ea poate fi

descoperita, iar daca se confirmă concluzia iniţială atunci organul de urmărire

penală capătă o întemeiere suplimentara.79

După ce a fost apreciata veracitatea concluziei expertului se determina

importantă probatorie si locul ei in sistemul probelor adunate pe dosar. Aceasta

importanţă este diferită in dependenţî de ce fapte se intra in obiectul probatiunii si

sunt o condiţie necesară pentru survenirea responsabilităţii penale (de exemplu

starea psihica a învinuitului, apartenenţa obiectelor la categoria armelor de foc,

etc.)

În cazul in care raportul expertului nu este clar sau are unele deficiente,

pentru înlăturarea cărora nu sînt necesare investigaţii suplimentare, ori a

apărut necesitatea de a preciza metodele aplicate de către expert sau unele noţiuni,

organul de urmărire penala este in drept sa audieze expertul. Audierea expertului

nu se admite până la prezentarea raportului si cercetarea acestuia.

79 Gh.Nistereanu, op.cit., p. 138

76

INCHEIERE

Urmărirea penală este definită de obicei ca o activitate efectivă in strictă

conformitate cu Legea Procesual Penală de persoane special împuternicite pentru

acesta – ofiţeri de urmărire penală, procurori, si orientată spre stabilirea si

demascarea vinovaţilor de săvârşirea infracţiunii.

Pentru a-si atinge aceste sarcini pe parcursul urmăririi penale se efectuează

cele mai diverse acţiuni de urmărire penală. Expertiza face si ea parte din rândul

acestora. Iar după cum ştim deja, expertiza se numeşte în cazurile când pentru

stabilirea circumstanţelor ce au importanta pe dosar sunt necesare cunoştinţe

speciale in domeniul ştiinţei si tehnicii; meşteşugului si artei. Acesta este temeiul si

definiţia universala a expertizei. Si este normal sa fie aşa, căci ştiinţa oriunde este

ştiinţa, atât in Moldova, cît si in România, Rusia sau Franţa.

În România Expertul este numit martor ştiinţific, dat de fapt se recunoaşte ca

martorii relatează fapte si împrejurări percepute personal, pe când expertul aplica

doar cunoştinţele sale de cunoştinţe. Iar legea însăşi instituind incompatibilitatea

intre calitatea de martor si cea de expert, calitatea de martor având întâietate.

Legislaţia Franceza, insa, tratează Expertul ca auxiliar al Justiţiei.

Legislaţia Federaţiei Ruse pana la momentul de fata nu prevede deosebiri

cardinale in întreg institutul expertizei fata de cel al Moldovei. Ce-I drept, acum,

insa, sunt pregătite câteva proiecte de legi ce prevăd activitatea de expertiza

particulara in baza de licenţă. De aceea, ţinând cont de tendinţa noastră de a copia

legislaţia tarilor străine, ţin sa-mi exprim dezacordul fata de o asemenea situaţie.

Fac aceasta din următoarele considerente:

1. Astăzi a început sa se manifeste deja criza acută de specialişti în

domeniul expertizelor, acestea emigrând în statele unde sunt mai bine plătiţi.

2. Pană la moment sistemul de învăţământ al Republicii Moldova nu

pregăteşte specialişti in acest domeniu, sau pregăteşte un număr foarte mic.

77

3. Situaţia economica si culturală din Republica Moldova nu favorizează

o asemenea schimbare.

4. Justiţia fiind prerogativa statului trebuie sa controleze respectiv si

expertiza judiciară pentru a preveni excesele sau unele abuzuri.

Aceasta situaţie cred ca o sa persiste mult timp, reieşind din aceste

considerente statul trebuie sa se concentreze pentru a păstra cel puţin acea reţea de

laboratoare si secţii de expertiza, existente in prezent, menţinându-le starea

tehnico-materiala măcar la nivelul existent si pe măsura posibilităţilor financiare s-

o îmbunătăţească, chiar si sa găsească posibilităţi pentru pregătirea specialiştilor in

domeniul dat.

Nu există îndoieli, că lucrarea de faţă nu poate aborda totul, şi nu poate fi

considerată decât ca o încercare, ca un început în rezolvarea sarcinilor actuale ce

stau în faţa tuturor organelor şi persoanelor abilitate prin lege cu obligaţii de a

participa în procesul penal în calitate de experţi şi de a asigura efectuarea

expertizelor şi constatărilor în procesul penal. Vor fi necesare încă multe alte

lucrări pentru a studia şi releva importanţa efectuării expertizelor în procesul penal

şi în special în faza de urmărire penală şi judecată.

Sperăm că această lucrare va constitui un material ştiinţific bun pentru

studierea problemelor ce vizează aspectele procesuale ale expertizelor în procesul

penal, fiind comparată cu alte lucrări ştiinţifice de acest gen şi sperăm să fie

apreciată la nivelul cuvenit.

78

BIBLIOGRAFIE:I. Acte normative:

1. Constituţia Republicii Moldova 29 iulie 1994, cu modificările ulterioare.2. Codul de Procedură Penală, nr. 122-XV din 14 martie 2003, cu modificările ulterioare.3. Codul Penal al Republicii Moldova, nr. 985-XV din 18.04.2002 cu modificările ulterioare.4. Legea cu privire la Procuratură, nr.118-XV, din 14 martie 2003, cu modificările ulterioare.5. Legea RM despre „expertiza judiciară” Nr. 1086- XIV din 23.06.00;

II Jurisprudenţa:1. Ordinul № 115 din 12 martie 1992 „Despre punerea in aplicare a Instructiei

vizand activitatea subdiviziunilor de expertiza si examinarii criminalistice ale organelor Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova”.

2. Regulamentul cu privire la Centrul expertiză şi Examinări criminalistice al MAI Republicii Moldova (anexa 3 la ord. MAI Republicii Moldova Nr.115 din 12.03.92 , p. 49)

3. Hotărârea Plenului CSJ nr. 12 din 27.03.1997 cu modificările introduse prin Hotărârea Plenului CSJ nr. 25 din 29.10.2001 "Despre practica aplicării de către instanţele judecătoreşti a legislaţiei privind infracţiunile legate de mijloacele narcotice şi substanţele cu efect puternic şi toxice".

4. Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie nr. 31 din 09.11.1998 "Cu privire la practica judiciară în cauzele penale despre purtarea (portul), păstrarea (deţinerea), transportarea, fabricarea, comercializarea ilegală, sustragerea armelor de foc, a muniţiilor sau a substanţelor explozive, păstrarea neglijentă a armelor de foc şi a muniţiilor".)

5. Instrucţiuni privind păstrarea corpurilor delicte aprobate prin ordinul MAI nr.172 din 05.05.04

6. Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie nr. 23 din 21.10.2001 "Cu privire la practica judiciară în cazurile penale despre fabricarea sau punerea în circulaţie a banilor falşi".

7. Положение об организации и производстве судебной экспертизы в экспертных учреждениях Министерства Юстиции CCCP от 06 декабря 1982 г. Москва, 1982 г.

8. Постановление Пленума B.C. CCCP 18-345-ot.12.10.1985.Москва, 1986 9. Тировая инструкциа о производтве судебных автотехнических экспертиз в

экспертизных учреждениях системы Министерства Юстиции CCCP. № 15.Москва, 1985 г.

10.Социалистическая законость 1988 № 5.

79

III Monografii, manuale şi materiale didactice:

1.Alexandru Pintea “Drept proceasual penal” B. 2002 2.Adrian Ştefan Tulbure Tratat de drept procesul penal-Bucureşti: ALL Bech, 20013.Buneci Petre, Drept procesual penal (partea generală), Bucureşti, 2003.4.Civilizaţia Evului Mediu ed. Chemarea 1999 5.Codul de procedură penală a României ed. B. 20016.Neagu „TRATAT DE PROCEDURĂ PENALĂ” B.20007.I.Anghelescu “Expertiza fonobalistică judiciară”, Bucureşti 19858.Ion Neagu, Tratat de drept procesual penal, Bucureşti 19979.J. G. Fletcher, I. Dolea, D. Blănaru, Concepte de bază ale justiţiei penale, Arc, Chişinău, 2001.10.Gheorghiţă Mateuţ „Procedura penală Iaşi ” Iaşi 1994 V.211.Gheorghiţă Mateuţ, Drept procesual penal, Iaşi, 1993.12.Nistoreanu Gh., Apetrei M., Nae L., Drept procesual penal, partea specială, Editura Continent, Bucureşti, 1995.13.Nistoreanu Gheorghe, Drept procesual penal, Bucureşti, 1995.14.Aionitoaie Constantin s.a Tactica criminalistica // Constatare tehnico-criminalistica si expertiza. Bucuresti, 1989. 15.I.Neagu. Drept procesual penal. Parte generală. Vol. I., ed. I., Editura Euro – Trading, Bucureşti, 199216.Gheorghe Nistorenu, M.Apetrei, Laurenţiu Nae, Carmen Silvia Paraschiv, Anca Lelia Dumitru, Drept procesual penal, Partea generală, Editura Continent XXI, Bucureşti, 199417.Виноградов И.В., Косаров Г.И., Селиванов Н.А.18.«Экспертиза на предварительном следствии» Москва, 1987 г.19.Галкин B.M. «Cредствa доказывания в уголовном процессе» Москва, 1985 г.20.Дидковская A.B.«Подготовка и проведение отдельых видов судебной экспертизы» Киев, 1987 г. 21.Дилов A.B. «Права и обязанности участников судебной экспертизы», Mосква, 1992 г. 22.Орлов Ю.К.«Производство экспертизы в уголовном процессе» Москва,1982 г.23.Петрухим И.Л. «Экспертиза как средство доказывания в советском уголовном процессе» часть 2 Москва, 1984 г.24.Пинхасов Б.И. «Назначение и производство дополнительной экспертизы» Ташкем, 1988 г. 25.Рыжаков A.П. «Следственные действия и иные способы собирания доказательств»26.Строгович M.C. «Курс советского уголовного процесса» Москва, 1988 г.

80

27.Танасевич В.Г., Aрзуманян T.M. «Бухгалтерская экспертиза при расследовании и разбирательстве угол. дел.» Москва, 1990 г. 28. Д.Я.Мирский, Значение оптимизации содержания и формы заключения эксперта, М., 1987.29. В.М.Николайчик, Уголовный процесс США, М, 1981.30. А.П.Рыжаков, Следственные действия и иные способы собирания доказательств, М., 1997.31. В.Т.Тонин, Комментарии к уголовно – процессуальному кодексу РСФР, М., 1996.32. С.А.Шефер, Актуальные проблемы совершенствования производства следственных действий, Ташкент, 1982.33. Р.Х. Якупов, Уголовный процесс, М., 1998.34. И.Л.Петрухин, Уголовный процесс, М., 200135. Эйсман A.A. «Заключение эксперта» Москва,198236. Пинхасов Б.И. «Назначение и производство дополнительной экспертизы» Ташкент, 1988 г. Pag. 17.37.Виноградов И.В., Косаров Г.И.,Селиванов Н.А. «Экспертизa на предварительном следствии» Москва,198738.Шляхов A.P.«Судебная экспертиза. Организация и проведение»Москва,198239. Танасевич В.Г., Aрзуманян T.M. «Бухгалтерская экспертиза при расследовании и разбирательстве угол. дел.» Москва,1990 40.Пантелеев. Методика расследования преступления и назначение експертиз. М., 1975.41.Рассейкин Д.П. Осмотр места происшествия и трупа при расследовании убийствбю Судебно медицинские експертизыы. Саратов, 1977.42.Рассейкин Д.П. Криминалистические експертизы. Саратов, 1975. 43.Розенталь М.Я. Справочник следователя. М., 1985.

81