SF. IOAN CASIANc. 360 - c. 430-435

Viaţa. Sf. Ioan Casian s-a născut pe la 360 în Scytia Minor, Dobrogea de astăzi, învăţaţii moderni au propus felurite ipoteze cu privire la locul de naştere al Sf. Casian. Săpăturile lui Vasile Pârvan, în 1912, au dus la descoperirea locului numit Vicus Cassiaici pe care Marrou îl socoteşte drept patria Sf. Casian. Ipoteza originii dobrogene a autorului nostru s-a impus (Zahn, Schwartz, Marrou). Casian a primit o aleasă formaţie generală. Nu ştim în ce condiţii şi-a făcut-o. Nu este exclus ca el să fi căpătat această formaţie, împreună cu un început de cultură bisericească, într-una din mânăstirile Scitiei Minore, unde ştim de altfel că existau mănăstiri ca acelea ale lui Audius, de care vorbeşte Sf. Epifaniu. Doritor să cunoască locurile sfinte, el a plecat împreună cu prietenul său, Gherman, la Betleem; unde, într-o mănăstire, şi-a desăvârşit formaţia religioasă. De aici el s-a dus cu Gherman, la 385, în Egipt, unde a cunoscut de aproape viaţa mănăstirească cu ordinele ei: cenobiţii, sarabaiţii, anahoreţii. Acum cei doi prieteni au cunoscut pustiul scetic. Au fost rechemaţi în Palestina, dar s-au reîntors. Au plecat definitiv din Egipt, în urma scrisorii pascale a patriarhului Teofil al Alexandriei, din 399. Au mers la Constantinopol, unde Sf. Ioan Gură de Aur a hirotonit pe Casian în diacon. Se pare că autorul nostru nu e străin de începerea sau continuarea operei misionare a Sf. Ioan Gură de Aur la Dunăre. Pe la 404-405, Casian se afla la Roma ca apărător al cauzei Sf. Ioan Gură de Aur . În jurul anilor 429-430, el a scris un tratat hristologic contra lui Nestorie, la îndemnul diaconului Leon, viitorul papă. Pe la 410-411, el a plecat la Massilia (Marsilia) unde, în jurul anului 415, a înfiinţat o mănăstire de călugări şi una de călugăriţe, cărora le-a dat cele dintâi Reguli monahale din Apus. A organizat viaţa mănăstirească după modelul aşezămintelor similare din Orient, cu adaptările necesare locului. Prin aceasta el e un factor de legătură între cultura patristică a Răsăritului şi aceea a Apusului. Ioan Casian a combătut învăţătura augustiniană despre supremaţia harului aducând mari servicii Bisericii, luptând contra nestorianismului, pelagianismului, a supremaţiei harului şi predestinaţianismului lui Augustin. A murit pe la 430-435. A fost venerat ca sfânt încă de la început la Marsilia şi în Provence.

Opera lui Casian cuprinde trei lucrări: 1) Despre aşezămintele cenobiţilor şi despre remediile celor opt păcate principale, în 12 cărţi. Primele patru cărţi se ocupă de Aşezămintele sau Regulile monahale propriu-zise: îmbrăcăminte, rugăciuni, slujbe, renunţarea la lume; ultimele opt cărţi învaţă pe monah să lupte contra celor opt păcate principale: lăcomia pântecelui, pofta trupească, iubirea de bani, mânia, întristarea, trândăvia, slava deşartă şi mândria; 2) Convorbiri cu Părinţii, în 24 căiţi, capodopera lui Casian. Tratează despre menirea sau scopul monahului, discreţie, cele trei renunţări ale monahului, lupta trupului şi a duhului, firea şi legătura păcatelor între ele, moartea Sfinţilor (asasinarea monahilor în Egipt de către saracini), mobilitatea sufletului şi relele duhovniceşti, puterile lumii acesteia (duhurile satanice), rugăciune, desăvârşire, feciorie, protecţia lui Dumnezeu, ştiinţa duhovnicească, harismele divine, prietenie, cele trei vechi feluri de monahi şi al patrulea apărut de curând, sfârşitul cenobitului şi al eremitului, împlinirea pocăinţei, post, închipuirile de noapte, explicarea cuvântului apostolic „Nu fac binele pe care-l voiesc, ci răul pe care nu-l voiesc”, mortificare; 3) Despre întruparea Domnului, contra lui Nestorie, în şapte cărţi. Lucrarea aceasta combate doctrina nestoriană tratând despre strânsa unire a celor două firi ale Mântuitorului. Autorul e un hristolog onorabil în Apus, dar inferior Sf. Chiril al Alexandriei şi Fer. Augustin.

În doctrină, ca rezolvare a disputei dintre Fer. Augustin şi pelagieni, Ioan Casian, vizând începutul pornirii pe calea mântuirii (desăvârşirii), susţine că începutul chemării şi mântuirii nostre stă nu în noi şi în „faptele noastre, ci noi suntem mântuiţi prin harul lui Dumnezeu". Rolul aşa de substanţial pe care-l are harul, demonstrat clar în Conv. XIII, arată, cum Sf. Casian a rezolvat această dispută prin doctrina “ascetică” a Rasăritului. Astfel că se vede cât de puţin întemeiată era şi este acuzaţia de semi-pelagianism adusă de unii acestuia. Monahul se poate desăvârşi prin virtuţi şi luptă contra celor opt păcate. Desăvârşirea e dragoste.

Caracterizare. Sf. Ioan Casian a fost unul dintre reprezentanţii cei mai de seamă ai literaturii şi monahismului apusean din sec. IV şi V. El a fost un trăitor aievea al principiilor ascezei creştine şi un ostenitor al desăvârşirii în mediul monahal pe care 1-a creat. El a adus la lumină, în Apus, un gen literar nou Patericul, adică disciplina literară în care ideile principale ale vieţii monahale sunt înfăţişate prin convorbiri sau discursuri rostite de către iscusiţi şi profund trăitori părinţi (avi) din aşezările monahale egiptene. Unele părţi din Convorbiri au fost reţinute (şi redate) cât mai fidel, astfel reformulate, dar fără a fi ştirbite adevărurile de doctrină teologică şi ascetică. Acest gen literar plin de bogăţie doctrinară şi de prospeţime duhovnicească produce o deosebită plăcere la lectură prin varietatea de ton şi de situaţii. Sf. Ioan Casian a fost un mare iubitor al pustiului, aşa cum fusese şi Fer. Ieronim. El a fost şi polemist şi teolog, aşa cum o dovedesc lucrările sale. El a făcut legătura între Răsărit şi Apus atât prin principiile vieţii monahale cât şi prin hristologie. El a fost un factor ponderator în combaterea exceselor doctrinare ale Fer. Augustin şi ale lui Pelagiu.

Bibliografie: Ediţii: Migne, P. L. 49-50; C.S.E.L. 13, 17. Istorii literare, studii şi manuale: Ghenadie, De viris ill. 62; P. Godet, Cassien Jean, Dict. de Théol. Cath. II, 2, 1923. col. 1823-1829; F. Cayré, op cit., I, p. 579-588; B. Altaner, op. cit., p. 290-291; U. Moricca, Storia della letteratura latina cristiana. III, 1. p. 787-812.