11 COMPENSAREA INTERBANCARA

Dezvoltarea economică a determinat un volum din ce în ce mai mare de transferuri de fonduri intre bănci, ceea ce necesita o masă monetară in continuă creştere şi dificil de controlat. Pe de altă parte, relaţiile de plăţi dintre bănci impuneau un circuit dublu – printr-un canal se transmiteau plăţile către o bancă şi prin altul se primeau încasările de la aceiaşi bancă – care determina un volum destul de mare de operatiuni de procesare bancară. Soluţia practică care s-a impus a fost compensarea bilaterală şi apoi multilaterală care a redus volumul de fonduri aproape la jumătate si a determinat o diminuare substanţială a perioadei de decontare.

Casele de compensări au apărut la Edinburg în 1760 şi la Londra în 1773, ca asociaţii ale bancherilor din aceste localităti. Ulterior, case de compensaţii s-au infiinţat al New York în 1853, la Paris în 1872, in unele oraşe din Italia în jurul anului 1880, la Berlin în 1883. La Bucureşti, “Casa de Compensaţiune” incepe să funcţioneze în 1920 ca asociatie a bancilor cu participarea a 14 bănci importante, condusă de Banca Naţională a României printr-un delegat.

Conceptul de compensare. In decursul timpului, compensarea a fost definită în mai multe variante, inclusiv de economistul român Ştefan Dumitrescu din perioada interbelică, cu acelaşi conţinut. Varianta actuală acceptată de Uniunea Europeană şi de instituţiile financiare internaţionale defineşte compensarea ca stingerea obligaţiilor de plată către o bancă cu drepturile de creanţă pe care le are de încasat de la aceiaşi bancă şi stabilirea unui sold care se decontează prin casa de compensaţii.

Casele de compensaţii sunt instituţii specializate in asemenea operaţiuni şi pot fi de stat sau particulare, dar sub controlul băncii centrale. De cele mai multe ori, casele de compensaţii aparţin asociaţiilor bancare, acţionarii fiind băncile din cadrul asociaţiei. Acestea sunt instituţii non profit care prestează servicii pentru membrii săi şi se numesc agenţi de compensare. Rezultatul compensării sub forma soldurilor debitoare si creditoare se transferă băncii centrale care efectuează transferurile intre conturile băncilor comerciale participante la compensare şi pentru această activitate se mai numeste şi agent de decontare. La sfarşitul compensării contul casei de compensaţii devine zero.

In sistemul centralizat există o singură casă de compensaţii iar decontarea se realizează prin banca centrală. In sistemul descentralizat există mai multe case de compensaţii iar decontarea se realizează prin bănci de prim rang, agreate de banca centrală.

Tipuri de compensări. Relaţiile de plăţi inregistrează fluxuri diferite ca volum şi frecvenţă în funcţie de natura partenerilor, ca de exemplu fluxurile dintre trezoreria statului şi banca centrală sau fluxurile dintre băncile comerciale, ceea ce determină si tipuri diferite de compensări. Astfel, din punctde vedere al numărului de parteneri avem compensări bilaterale şi compensări

37

multilaterale.Compensările bilaterale presupun relaţii reciproce între două bănci şi au

loc atunci când există un volum apreciabil de operaţiuni între acestea şi cu caracter de permanenţă. Băncile transmit toate fluxurile de plăţi către agentul de compensare care stabileşte soldurile debitoare şi creditoare şi apoi le comunică agentului de decontare care efectuează transferurile de fonduri în conturile deschise de cele două bănci la acesta. Compensările bilaterale au avut un rol important in perioada in care sistemul bancar era mai puţin dezvoltat, în prezent practicându-se pe unele segmente de piaţă ca plăţile externe, incasările şi plăţile bugetare, piaţa de capital.

Compensările multilaterale sunt cele mai numeroase şi practic antrenează intreg sistemul bancar. Obiectivele principale ale unui sistem de compensare multilaterală sunt economia de resurse de lichiditate, reducerea timpului de decontare, diminuarea costurilor şi simplificarea procedurilor de contabilizare a operaţiunilor de incasări şi plăţi. Avantajul cel mai mare al compensărilor multilaterale constă însă în economia de fonduri de transfer, care în condiţiile ţării noastre se situeaza la 87% -89%, potrivit datelor băncii centrale. Compensarea multilaterală presupune existenţa unei case de compensaţii la care fiecare bancă se adresează acesteia, unele în calitate de creditori pentru primirea fondurilor cuvenite, altele in poziţie de debitori care plătesc sumele datorate.

Sistemul naţional de compensare. Sistemul naţional de compensare a funcţionat în perioda 1920 – 1948 si apoi s-a reînfiinţat în 1995, funcţionând in ambele perioade după principiile economiei de piaţă. În perioada 1990 – 1995, băncile comerciale efectuau plăţile prin intermediul sucursalelor judeţene ale Băncii Naţionale care transmiteau soldurile sediului central pentru operarea în conturile centralizate ale băncilor. Întrucât nu existau standarde de timp pentru decontări, transferul fondurilor întârzia destul de mult, sumele în decontare reprezentând pentru băncile plătitoare surse atrase importante cu costuri foarte mici în detrimentul agenţilor economici, al pietei monetare şi a atragerilor de depozite bancare. Acest sistem a creat numeroase nemulţumiri beneficiarilor de fonduri, băncilor care lucrau operativ dar intrau în relaţii cu băncile mai lente, determina o viteza de rotaţie redusă şi reprezenta un factor major de risc, ceea ce a impus reformarea sistemului de plăţi.

Compensarea bilaterală a fost reorganizată şi cuprinde trei componente:- banca centrală şi trezoreria statului pentru transferurile de fonduri

privind veniturile şi cheltuielile bugetare; - banca centrală si bancile comerciale pentru primirea excedentului de

numerar sau livrarea de numerar pentru acoperirea deficitului;- SNCDVM (Societatea Naţională pentru Compensarea şi Decontarea

Valorilor Mobiliare)În acest fel s-a creat un cadru organizat si reglementat, controlat de banca

centrală, de decontare a relaţiilor bilaterale de plăţi. În toate cazurile banca

38

centrală are rol de agent de decontare.Compensarea multilaterală s-a implementat în 1995 prin infiinţarea casei

de compensaţii interbancare care a concentrat toate operaţiunile de încasări şi plăţi efectuate de băncile comerciale cu excepţia celor privind bugetul statului. Casa de compensaţii interbancare a functionat in cadrul Băncii Naţionale fiind organizată pe două paliere: casa de compensaţii la nivel central şi 41 de case de compensaţii la nivel judeţean. Ulterior, în anul 2001, casa de compensaţii interbancare s-a transformat dintr-o instituţie publică inrtr-o instituţie a sistemului bancar, denumită TransFonD (Societatea Naţională de Transfer de Fonduri si Decontări) la care Banca Naţională a României deţine 33% din capital şi restul celelalte bănci din sistem în cote egale. TransFonD funcţionează ca agent de compensare al băncii centrale pentru plăţile interbancare.

În perioada 2001-2004 prin TransFonD s-a efectuat compensarea multilaterală a plăţilor de mică valoare (sub 50 mii RON) bazate pe instrumente pe suport hârtie (ordinul de plată, cecul barat, cambia şi biletul al ordin). Compensarea se desfăşura pe două nivele: primul nivel la filialele judeţene ale casei de compensaţii la care participau unităţile băncilor comerciale şi unde se stabileau soldurile debitoare sau creditoare, iar al doilea nivel la sediul central al TransFonD la care se stabileau soldurile finale pentru fiecare bancă. Pe baza raportului prezentat de agentul de compensare (TransFonD), agentul de decontare (banca centrală) transfera fondurile din conturile băncilor debitoare ăn conturile băncilor creditoare. Dacă băncile debitoare nu aveau suficiente disponibilităti, acestea procurau fonduri de pe piaţa monetară iar în ultimă instanţă primeau credite de la banca centrală în limita rezervelor constituite. După efectuarea transferurilor de fonduri între conturile bancilor debitoare şi creditoare de la banca centrală, plăţile se considerau definitive şi irevocabile. Sistemul folosit avea anumite limite determinate de tehnologia folosită si de instrumentele de plăţi care erau pe suport hârtie şi necesita un volum destul de mare de muncă si timp pentru opearare. Activitatea efectivă de compensare incepea la ora 10 şi se încheia la ora 17.

11.1 COMPENSAREA AUTOMATĂ

Tehnologiile moderne de informatică şi comunicaţii au permis trecerea la compensarea automată bazată pe circuite electronice directe şi organizarea acesteia pe un singur nivel care asigură o productivitate mult sporită, proceduri mai simple si o siguranţă mai mare. În acelasi timp, se crează posibilitatea realizării mai multor compensări pe zi, urgentând decontările în avantajul ambilor parteneri. Compensarea automată necesită insă şi funcţionarea unui sistem de plăţi în timp real care să asigure decontarea între băncile participante.

Casa de compensaţii automate (engl. Automated Clearing House-ACH) este un sistem electronic de compensare in care fişiere de capacitate mare cu instrucţiuni de plată de valori mici (până la 50 mii RON), atât pentru transfer de

39

credit cât şi de debit, sunt schimbate între bănci şi alte instituţii de credit după ce poziţiile nete care rezultă din aceste fişiere au fost decontate prin sistemul plăţilor în timp real.

Avantajele acestui sistem constă în simplificarea substanţială a procedurii de compensare şi decontare, transmisia automata a instrumentelor de plăţi, reducerea la minimum a timpului de decontare şi creşterea vitezei de rotaţie a banilor, asigurând astfel realizarea unei calităţi superioare a serviciilor de plăţi. În acelaşi timp, sistemul pune la dispoziţie noi procedee de monitorizare a riscurilor de lichiditate si de credit esenţiale pentru management, asigură facilităţi de calcul automat a comisioanelor şi de arhivare electronică a datelor aferente tranzacţiilor procesate şi de prelucrare ulterioară a acestora.

Participanţii la sistem. Participanţii sunt băncile comerciale, celelalte instituţii de credit, trezoreria statului si Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM). Fiecare participant se conectează la sistem printr-un punct unic de acces, respectiv unitatea centrală a participantului. Spre deosebire de compensarea instrumentelor de plată pe suport hârtie care avea loc mai întîi la sucursalele judeţene ale TransFonD şi apoi la centrală, compensarea prin ACH se realizează numai la nivel central, mesajele de plată circulând de la unitatea bancară emitentă la centrala băncii emitente, care le introduce în compensare, fiind apoi preluate de centrala băncii beneficiare care le transmite unităţii bancare beneficiare.

Structura ACH. Funcţionarea casei de compensaţii se bazează pe două subsisteme, astfel:

- subsistemul central care se află la sediul ACH şi efectuează compensarea propriuzisă prin calcularea poziţiilor nete ale participanţilor în timpul şedinţei de compensare şi apoi decontează poziţiile nete prin

sistemul de plăţi electronice în timp real;- subsistemul periferic format din echipamente care se află la sediile

participanţilor (centralele băncilor comerciale) şi care cuprind câte doă module: MPF (modul de pregătire a fişierelor) pentru procesarea datelor la compensare; şi MTF (modul de transfer fişiere) pentru trimiterea şi primirea fişierelor. MPF dă posibilitatea utilizatorului (centrala băncii comerciale) să identifice fişierele primite de la sucursale/agenţii create după sistemul intern al băncii comerciale, să verifice formatul fişierelor, să pregătescă noile fişiere prin structurare pe bănci comerciale destinatare, control şi semnătură electronică şi să transmită fişierul către MTF care la momentul stabilit îl retransmite casei de compensaţii.

In Romania, instituţia abilitată să administreze compensarea automată este TransFonD, ca proprietar şi operator al sistemului. TransFonD, dispune de o reţea electronică care asigură legătura cu toţi participanţii şi cu sistemul de plăţi în timp real pentru decontare. Sistemul ACH din România procesează instrumente de plată de tip transfer credit de mică valoare şi procedee de tip debit direct de orice valoare. Sistemul permite adăugarea de noi module pentru compensarea celorlalte instrumente de plată şi a cardurilor. In prezent, toate

40

plăţile sunt denominate în moneda naţională, dar sistemul se poate adapta pentru compensarea în euro.

Ciclul de procesare. Sistemul ACH prevede efectuarea a trei compensări pe zi pe baza fişierelor primite de la participanţi. Un fişier conţine instrucţiuni de plată tip transfer credit şi confirmări pentru plăţile prin debit direct. Un ciclu de procesare presupune parcurgerea următoarelor faze:

- calcularea valorii garanţiilor ce trebuie să se constituie de participanţi în favoarea ACH (plafoane de garantare) pentru şedinţa următoare;

- comunicarea plafoanelor către participanţi şi deschiderea sistemului pentru recepţia fişierelor;

- primirea fişierelor pentru instrucţiuni de tip transfer credit şi confirmări de plată de tip debit direct;

- validarea fişierelor pe măsura primirii acestora (verificare formală încadrarea valorii fişierului în garanţiile constituite);

- notificarea participanţilor asupra fişierelor respinse cu precizarea motivelor;

- închiderea perioadei de recepţie a fişierelor (notificarea participanţilor);- compensarea prin stabilirea poziţiilor nete;- informarea participanţilor asupra poziţiilor nete rezultate din

compensare;- se acordă o perioadă de timp participanţilor cu solduri debitoarre pentru

managementul lichidităţii (se alimenteaza contul de decontare cu lichidităţi din contul curent, procurări de fonduri de pe piaţa monetară, imprumuturi de la alte bănci, credite intraday de la banca centrală);

- iniţierea decontării prin transmiterea la banca centrală a balanţei compensării;

- decontarea poziţiilor nete (colectarea fondurilor pentru participanţii aflaţi în poziţie debitoare în contul ACH de la banca centrală, iar pentru cei care nu au fonduri suficiente se trece la executarea garanţiilor, creditarea conturilor pentru cei care se află în poziţie netă creditoare)

- banca centrala comunică ACH efectuarea decontării finale şi irevocabile;

- ACH notifică participanţii asupra decontării finale şi transmiteraportul final al şedinţei de compensare.

Pentru reducerea cât mai mult a timpului de transfer şi decontare, TransFonD efectuează trei compensări zilnic la orele 10,00, 13,00 şi 15,00, astfel că orice transfer credit iniţiat până la oele 14,00 se decontează in aceiaşi zi, faţă de trei zile in sistemul precedent.

Constituirea, actualizarea şi executarea garanţiilor. Desfăşurarea în bune condiţii a compensării şi decontării necesită un sistem de acoperire a riscurilor participanţilor bazat pe garanţii unilaterale în favoarea ACH. Aceste garanţii se pot constitui din titluri de stat gajate de participant în favoarea ACH şi din lichidităţi transferate în contul ACH de la banca centrală. Întrucât banca

41

centrală nu acceptă orice fel de titluri, aceasta comunică periodic ACH emisiunile de titluri pe care le ia în garanţie şi marja practicată la tranzacţionarea acestora. Ca urmare, ACH ia în calcul valoarea nominală a titlurilor mai puţin marja care se reţine de banca centrală. Valoarea garanţiilor (plafonul de garantare) stabilită de banca centrală se comunică de ACH participanţilor înaintea fiecărui ciclu de compensare pentru ca participanţii să cunoască volumul plăţilor care poate fi admis la compensare. În funcţie de plafoanele comunicate are loc actualizarea garanţiilor, adică majorarea sau diminuarea acestora, care se va putea efectua numai la începutul zilei de operare sau între şedinţele de compensare. Inexistenţa garanţiilor determină participarea la şedinţa de compensare numai în calitate de beneficiar de plăţi. Executarea garanţiilor are loc în cazul insuficieţei fondurilor şi se apeleză mai întâi la lichidităţile din contul de decontare al participantului la ACH şi apoi se execută titlurile prin vânzarea lor către banca centrală la valoare luată de ACH în calcul.

Comunicarea cu ACH. Pentru comunicarea cu participanţii ACH dispune de un sistem de poştă electronică, securizat (codificat) care să asigure criptarea/decriptarea mesajelor, autentificarea iniţiatorului şi a destinatarului, astfel ca mesajele să aibă valoare legală. Pentru a preveni orice întreruperi în funcţionare, sistemul de comunicare trebuie să dispună de două canale, unul curent şi altul de rezervă care poate fi utilizat în orice moment.

Circuitul unui transfer de credit de la iniţiere până la decontarea finală se prezintă în schema de mai jos.

11.1 Circuitul transferului de credit prin compensare

7 Sold net 8 Confirmare decontare finală 9 Raport decontare 9 Raport decontare

4 Transf. fişier 8Transf.fişier

6 Reject.j

3 6 Rejectare4 3 Remitere mesaj 10 Transfer fond

1 Emit

2 Debitare cont 1 Emitere mesaj 11 Creditare cont

42

Banca centrală

ACH 7 Compensare 5 Validare

Bancă plătitor

Centrală bancă plătitor

Centrală bancă beneficiar

Bancă beneficiar

Cont ACHCont bancă plătitoare

Cont bancă beneficiară

Beneficiar Plătitor

Circuitul transferului de credit porneşte de la plătitor către beneficiar desfăşurâdu-se pe verticală în cadrul celor două bănci. Compensarea are loc la nivel central unde se realizează mai întâi respingerea mesajelor eronate şi validarea celor corecte, după care se face automat soldarea pentru fiecare bancă participantă. Şedinţa de compensare nu se poate încheia decât numai dacă totalul soldurilor debitoare este egal cu totalul soldurilor creditoare. In acest moment, soldul casei de compensaţii deschis la banca centrală devine zero. Balanţa compensării (situaţia cu soldurile debitoare şi creditoare) se transmite băncii centrale pentru a efectua decontarea, adică transferurile între conturile centralizate ale băncilor participante. Totodată, casa de compensaţii transmite fişierele băncilor colectoare care le retransmit sucursalelor/agentiilor pentru înregistrarea sumelor în conturile beneficiarilor. Circuitul se încheie cu raportul de decontare întocmit de casa de compensaţii care se remite băncilor participante si care repezintă documentul oficial privind efectuarea compensării şi stingerea obligaţiilor dintre bănci.

În ce priveşte procesarea transferurilor de debit (numai cecul barat si biletul la ordin), sistemul de compensare se bazează pe aceleaşi principii ca la transferul de credit, cu deosebirea că circuitul începe de la beneficiar către plătitor, adică în sens invers, iar compensarea se realizează numai după primirea acceptării din partea băncii plătitoare. În momentul acceptării, unitatea bancară a debitorului preia suma din contul acestuia şi o transferă centralei băncii şi prin aceasta casei de compensaţii in vederea realizării transferului către banca beneficiarului. Circuitul se realizează prin fişiere electronice în care sunt nominalizate mesajele de plată şi care sunt supuse receptiei, autentificării şi validării de cele două bănci. Casa de compensaţii păstreză in memoria echipamentului de compensare fişierul original, iar o copie a acestuia se remite băncilor plătitoare pentru acceptare. Confirmările de plată (OK) se remit prin fişier casei de compensaţii care le confruntă cu cel original şi mesajele care nu prezintă modificări se introduc în compensare. Pentru refuzuri, plătitorii elaboreză fişiere separate cu motivaţiile necesare care se transmit beneficiarilor prin casa de compensaţii.

Suspendarea participării la compensare. Suspendarea participării reprezintă o sancţiune aplicată de TransFonD ca urmare a unor imperfecţiuni în activitatea participantului generatoare de riscuri pentru sistem. Suspendarea poate fi temporară dacă imperfecţiunile se pot remedia intr-un interval de timp determinat sau definitivă (încetarea activităţii) dacă motivele persistă şi gradul de risc devine mare. Principalele situaţii în care se poate aplica sancţiunea suspendării temporare pot fi: (a) autoritatea de supraveghere solicită suspendarea; (b) participantul nu mai îndeplineşte una sau mai multe din condiţiile de participare; (c) producerea unui eveniment care afectează capacitatea participantului de a opera in sistem; (d) deschiderea procedurii de insolvenţă a participantului. Suspendarea se notifică participantului de către TransFonD cu precizarea deficienţelor constatate şi a perioadei stabilite pentru

43

remediere. De la caz la caz, în funcţie de natura evenimentului, TransFonD poate acorda un termen de graţie pentru remediere înainte de aplicarea suspendării.

Suspendarea are consecinţe asupra băncii plătitoare care nu mai poate efectua plăţile şi încasările prin compensări urmand să recurgă la sistemul de plăţi brute bilaterale care necesită un volum de fonduri mult mai mare şi este puţin probabil ca băncile corespondente să accepte acest procedeu dezavantajos. In acelaşi timp, sancţiunea afectează şi clienţii băncii plătioare care trebuie să aştepte o perioadă de timp mai lungă pentru finalizarea plăţilor sau primirea încasărilor, ceea ce este un inconvenient substanţial în realţiile de afeceri.

TransFonD are sarcina să monitorizeze sistemul de compensare în vederea prevenirii riscului specific. In acest scop, se folosesc mai mulţi indicatori privind volumul compensărilor, gradul de compensare, ponderea instrumentelor de plată, refuzurile de plată şi cauzele acestora, suspendări reactivări etc. Dintre aceşti indicatori, relevant pentru analiza de ansamblu este gradul de compensare pentru a se stabili în ce măsură băncile îşi asigură resuresele necesare pentru efectuarea plăţilor fără să apeleze la piaţa monetară sau de capital. Acest indicator se determină astfel:

Sume compensateGrad compensare (%) 100

Sume intrate în compensare

Dacă presupunem că totalul sumelor intrate in compensare reprezintă 5000 u.m. iar cel al sumelor compensate din resursele băncilor însumează 4500 u.m., atunci gradul de compensare va fi de 90%, ceea ce este apreciat ca o proporţie rezonabilă. Dacă acest grad este mai redus se impune monitorizarea atentă a băncilor cu deficite cronice şi a modului în care piaţa poate satisface aceste cerinţe.

Pentru banca centrală, monitorizarea sistemului de compensarea are în primul rând rolul de a preveni apariţia riscului specific, adică intrarea în incapacitate de plată a unei bănci să nu determine o reacţie în lanţ şi să se ajungă în situaţia ca intreg sistemul de plăţi să nu mai funcţioneze. Pentru a preveni acest risc, banca centrală dispune de un set de politici monetare prin care piaţa monetară şi de capital să dispună de lichidităţi suficiente pentru acoperirea deficitului de la compensare, gradul de compensare să se menţină in anumite limite, băncile să dispună de lichiditatea necesară, băncile mari să sprijine prin credite băncile mici care pot avea unele momente dificile şi suspendarea de la compensare a băncilor cu probleme cronice de lichiditate. Banca centrală este instituţia care garantează finalizarea plăţilor şi creditorul de ultimă instanţă.

___________________

44