1

Senzația și percepția Sunt procesele de reflectare a realității

- senzația refelctă caracteristici izolate ale stimulului - percepția reflectă imaginea ”de ansamblu” a stimulului

Procesarea senzorială

Definiție: transformarea energiei unui stimul – informația din mediul extern – în modalităţi specifice de activitate neuronală, care asigură identificarea caracteristicilor fizice ale stimulului respectiv.

Presupune mai multe etape:

Colectarea şi transformarea stimulilor o este caracteristică analizatorului vizual și celui auditiv. o se realizează la nivelul structurilor accesorii o exemple:

analizatorul vizual: lumina este focalizată de cornee, iris și cristalin pe retină

analizatorul auditiv: sunetele sunt captate de pvilionul urechii → membrana timpanică → ciocan nicovală și scăriță → membrana ferestrei ovale → endolinfă → celulele cu cili (receptorii auditivi)

Translaţia o se realizează la nivelul receptorilor o constă în transformarea energiei stimulului în activitate neuronală o proprietăţile fizice ale stimulului sunt reprezentate prin activitate

neuronală specifică sub forma unor “coduri senzoriale”

Transmisia o se realizează pe căile senzoriale ascendente o constă în transferul activităţii neuronale la nivelul cortexului

Reprezentarea o senzaţiile se formează la nivelul ariilor corticale senzoriale primare o reprezentarea corticală respectă relațiile topografice ale stimulilor.

Caracteristici ale stimulilor și senzațiile corespondente

Analizatroul auditiv: o Stimulii auditivi sunt fluctuații repetitive ale presiunii unui mediu

(precum aerul)

2

amplitudinea undelor sonore corespunde intensirății sunetului

frecvența undelor sonore corespunde tonalității sunetului (oamenii percep sunete cu frecvențe 20 – 20.000 de Hertz)

Analizatorul vizual: o Lumina (stimulii vizuali) este o radiație electromagnetică – lumina

vizibilă are lungimea de undă de la 400 la 750 nanometrii intensitatea undelor radiației elecromagnetice luminoase

corespund strălucirii / luminozității lungimile de undă diferite corespund unor culori diferite

Analizatorul olfactiv: o detectează sunbstanțele volatile care vin în contact cu receptorii

olfactivi de la nivelul cavităților nazale

Analizatorul gustativ o detectează substanțe chimice ce vin în contact cu receptorii

gustativi de la nivelul limbii și al altor regiuni ale gurii gustul (dulce, sărat, acru, etc) este determinat de distribuția

receptorilor specifici care sunt stimulați de substanțele chimice pe zone diferite ale limbii

exemple: gustul dulce la vârful limbii, gustul amar la baza limbii

Analizatorul tactil: o Sensibilitatea tactilă și temperatura

terminații nervoase de la nvelul pielii generează senzația de atingere când sunt stimulate mecanic

există la nivelul pielii terminații nervose sensibile la temperatură, dar și terminații nervose sensibile atât la atingere cât și la temperatură

o Sensibilitatea dureroasă

Analizatorul proprioceptiv: o furnizează informații referitoare la corp:

senzațiile Kinestezice furnizează informații despre poziția părților corpului și relațiile dintre ele

senzațiile vestibulare furnizează informații despre poziția capului în spațiul tridimensional

3

Percepţia

Definiție: Percepţia constă în: reunirea senzaţiilor provenite de la un obiect cu formarea imaginii de ansamblu, imagine care este comparată cu datele din memorie, făcând posibilă recunoașterea și eventual denumirea obiectului perceput.

Percepţia este dependentă de ariile corticale de asociaţie care integrează informațiile primite de la ariile corticale primare.

Caracteristicile percepţiei

Percepţia are 6 caracteristici esenţiale. Unele dintre aceste caracteristici ne pot conduce la erori în percepţie

Este bazată pe cunoştiinţe: depinde de informaţiile existente în memorie

Caracter inferenţial: reprezentarea imaginii de ansamblu a unui obiect pe baza unei părţi limitate a acestuia, parte care este accesibilă analizatorilor (exemplu: desenarea pe tablă a unui cub este însoțită de posibilitatea reprezentării fețelor cubului care nu sunt accesibile văzului)

Caracter categorial: plasarea reprezentărilor obiectelor în categorii pe baza unor caracteristici comune (exemplu: o melodie necunoscută, la prima audiție, este precepută ca fiind muzică)

Caracter relaţional: influenţarea percepţiei unui obiect de alte obiecte aflate în vecinătate (exemplu: o persoană este percepută ca scundă dacă stă alături de jucătorii unei echipe de baschet și înaltă dacă stă în mijlocul unui grup de copii)

Caracter adaptativ: percepţia este centrată pe informaţiile relevante la un moment dat (exemplu: percepția mai degrabă a vitezei unei meșini dacă aceasta se îndreaptă spre tine decât a mărcii sau culorii acesteia)

Adesea automată: operează fără control voluntar

4

Atenţia

Definiţie: Procesul mental care asigură focalizarea resurselor psihologice, de obicei la modul voluntar, pentru a eficientiza procesarea informaţiei.

Atenţia are două caracteristici esențiale:

caracter selectiv

caracter distributiv

Selectivitatea atenţiei Caracterul selectiv constă în capacitatea de centrare (focalizare) pe

anumiţi stimuli cu ignorarea altora. Factori care influenţează selectivitatea atenţiei

caracteristicie fizice ale stimulilor (exemplu clipurile publicitare) o dimensiune crescută (a produsului) o intensitate crescută (a sunetului) o muliple contraste (culori vii)

noutate

motivaţia şi expectanţa stimulilor

interesul personal faţă de anumiţi stimuli (exemplu întorci imediat capul când ești strigat pe nume)

Distributivitatea atenţiei Caracterul distributiv constă în capacitatea de prelucrare simultană a doi

sau mai mulţi stimuli Uneori persoanele au dificultăţi în a-şi centra atenţia pe o singură sarciInă

Exemplu: Testul Stroop ROŞU ALBASTRU GALBEN

PORTOCALIU VERDE MARO Distributivitatea atenţiei este influenţată de:

Caracterul automat al unei sarcini: sarcinile automate necesită puţine resurse, restul putând fi alocat altor sarcini

o Exemplu: scrisul (sarcină automată) îți permite să urmărești cursul

Adresabilittea stimulilor unor analizatori diferiţi o Exemplu: este ușor să conduci un autoturism și să asculți muzică

(vizual / auditiv), dar este practic imposibil să conduci autoturismul și să vizionezi un film la televizor (vizual / vizual)

Memoria

5

Definiţie: Memoria este procesul mental care asigură: fixarea (codarea), stocarea (conservarea), evocarea (reactualizarea) informaţiei.

Tipurile memoriei în funcţie de informaţiile implicate

Conform acestui criteriu s-au descries trei tipuri ale memoriei:

Memoria episodică – informaţiile legate de un context specific şi bine precizat (spaţial şi temporal) în care acestea au fost achiziţionate

o Exemplu: ultima petrecere de Crăciun (locul, timpul și evenimentele)

Memoria semantică – conţine cunoştinţe generale despre lumea înconjurătoare, nelegate de contextul în care ele au fost achiziţionate

o Exemple: continentele globului, teorema lui Pitagora

Memoria procedurală – informaţii despre modul de executare a unor sarcini

o Exemple: mersul pe bicicletă, orientarea cu ajutorul unei harți

Procese de bază ale memoriei:

Memora implică trei procese de bază: codarea, stocarea și reactualizarea.

Codarea (fixare, codificare) Constă în “introducerea” informaţiilor în memorie. Informaţiile sunt

transformate în coduri la nivelul memoriei – reprezentări mentale ale informaţiei.

Există trei tipuri de coduri

coduri acustice: reprezintă informaţiile sub forma secvenţelor de sunete

coduri vizuale: reprezintă informaţiile sub formă de imagini

codurile semantice: reprezintă informaţiile după sensul lor.

Stocarea (conservare) Constă în menţinerea informaţiilor în timp.

Reactualizarea (actualizare, evocare) Reactualizarea constă în accesarea informaţiilor stocate în memorie şi

aducerea acestora în câmpul conştiinţei. Există două modalităţi de reactualizare a informaţiilor:

reactualizare în serie: informaţiile ajung în câmpul conştiinţei una câte una (pe rând)

6

o Exemplu: reactualizarea unui cuvânt – literele ajung una după alta în câmpul conștiinței

reactualizarea în paralel: informaţiile ajung în câmpul conştiinţei toate odată (simultan)

o Exemplu: reactualizarea unei definiții din cursul de Științele comportamentului

Stadiile memoriei

Memoria senzorială ↓

Memoria de scurtă durată – MSD (memorie de fixare, memorie de lucru)

↕ Memoria de lungă durată – MLD (memorie de evocare)

Memoria senzorială Memoria senziorală asigură persistenţa stimulilor la nivelul receptorilor

pentru un interval foarte scurt de timp, necesar pentru analizarea caracteristicilor fizice ale acestora (obligatorie pentru codarea senzorială).

Exemple: o Imaginile sunt reprezentate în memoria iconică; au o persistenţă

de aproximativ 1 secundă o Sunetele sunt reprezentate în memoria ecoică; au o persistenţă de

până la câteva secunde

Memoria de scurtă durată

O parte din informaţiile din memoria senzorială sunt transferate în memoria de scurtă durată.

Codificarea informaţiei în memoria de scurtă durată: Memoria de scurtă durată apelează la mai multe tipuri de coduri

mnestice. În majoritatea stimulilor verbali codarea acustică este dominantă

Stocarea informaţiei în memoria de scurtă durată: Capacitatea memoriei de scurtă durată s-a determinat experimental a fi

de 7 ± 2 itemi de informaţie Capacitatea memoriei de scurtă durată poate fi crescută prin organizarea itemilor de informaţie în unităţi cu sens – chunks. Ca urmare, capacitatea memoriei de scurtă durată este: limitată dar variabilă.

Exemplu: reducerea numărului de itemi de informație (9 perechi de litere) prin gruparea lor în unitați cu sens (6 chunks)

7

IB MB MW FB IC IA KG BU SA

IBM BMW FBI CIA KGB USA

Păstrarea informaţiilor în memoria de scurtă durată este de 18 secunde. Exemplu: reținerea unui număr de telefon pentru intervalul de timp

dintre citirea lui de pe un bilet până la formarea lui.

Reactualizarea informaţiei din memoria de scurtă durată: Constă într-o reactualizare în serie. Reactualizarea este extrem de rapidă. Exemplu: Este nevoie de 1/25 secunde pentru aducerea unei litere în

câmpul conştiinţei.

Memoria de lungă durată

În cazul în care informaţia din memoria de scurtă durată este procesată în continuare, ea poate fi codificată în memoria de lungă durată, unde poate rămâne pentru o perioadă nedefinită.

Codarea în memoria de lungă durată: În general codarea în memoria de lungă durată este o codare semantică,

informaţiile fiind reprezentate în funcţie de sensul lor. Există însă şi posibilitatea unei codări vizuale la nivelul memoriei de lungă durată. Memoria fotografică s-a evidenţiat la aproximativ 5% dintre copiii şcolari, în vreme ce la persoanele adulte ea este mult mai rar întâlnită.

Stocarea informaţiei în memoria de lungă durată: Capacitatea şi durata memoriei de lungă durată par a fi nelimitate. Rata uitării informaţiilor din memoria de lungă durată este crescută în

primele ore după învăţare, după care ea scade semnificativ.

Reactualizarea informaţiilor din memoria de lungă durată: Reactualizarea informaţiilor din memoria se realizează în paralel. Reactualizarea este facilitată de mai mulţi factori de reactualizare, în

absenţa cărora uneori oamenii ar fi incapabili să-şi amintească unele informaţii. Exemple:

Memoria dependentă de context – reactualizarea este maximă în același context spațio-temporal în care informațiile au fost fixate.

o Exemplu: În timpul hipnozei amintirea unor evenimente care nu pot fi reamintite în condiţii obişnuite este explicată prin crearea unui context imaginar spaţio-temporal similar cu acela în care evenimentele respective s-au derulat.

8

Memoria dependentă de stare – reactualizarea este maximă în același context psihologic în care informațiile au fost fixate.

o Exemplu: Şoarecii care învaţă un labirint după administrarea unei doze de morfină îşi amintesc mai uşor labirintul după administrarea unei noi doze de morfină.