se Înţelege astfel

3
Se înţelege astfel, că harul Sfântului Duh, care vine de la Tatal prin Fiul, este aceasta putere dumnezeiasca renăscătoare, care întăreşte şi desăvârşeşte pe om în actul sfinţirii şi mântuirii sale "îndreptându-l" spre "viaţa cea nouă" în Hristos (Gal. III, 27 ; Rom. III, 24). Dar cu toate că mântuirea adusă de Fiul lui Dumnezeu întrupat este în acest sens un dar al lui Dumnezeu, omul nefiind lipsit de libertatea proprie voinţei sale în urma căderii primordiale, poate să primească sau să indeparteze "mâna" întinsă lui spre ridicare. In acelaşi timp, omul nefiind în stare de a se mântui numai prin propria voinţă şi putere, nu poate deci să înceapă singur opera de mântuire, aşa cum a înţeles şi Nicodim, "dacă nu este Dumnezeu cu el" (Ioan III, 2), adică fără harul îndreptător, sfinţitor şi mantuitor al Sfântului Duh, care continuă lucrarea mântuitoare a Fiului lui Dumnezeu întrupat şi îl face prezent în Biserică prin Sfintele Taine. Potrivit învăţăturii noastre ortodoxe, puterea naturală umană e capabilă să primească harul necreat al lui Dumnezeu şi să colaboreze cu el; aceasta pentru că Mântuitorul Hristos, prin întruparea, Jertfa şi învierea Sa a restaurat ontologic natura umană făcând-o iarăşi capabilă de a-şi realiza menirea ei prin participare la har. În Iisus Hristos, natura omenească este desăvârşită la maximum prin unirea ipostatică cu natura divină devenind puntea prin care se revarsă bogăţia harului divin în lume; iar Sfântul Duh din ziua Rusaliilor împărtăşeşte personal

Upload: nichole-williams

Post on 10-Nov-2015

2 views

Category:

Documents


0 download

DESCRIPTION

dvfdb

TRANSCRIPT

Se nelege astfel, charul SfntuluiDuh, care vine de la Tatal prin Fiul, este aceasta putere dumnezeiasca rensctoare, care ntrete i desvrete pe om n actul sfinirii i mntuirii sale "ndreptndu-l" spre "viaa cea nou" n Hristos (Gal. III, 27 ; Rom. III, 24).Dar cu toate c mntuirea adus de Fiul lui Dumnezeu ntrupat este n acest sens un dar al lui Dumnezeu, omul nefiind lipsit de libertatea proprie voinei sale n urma cderii primordiale, poate s primeasc sau s indeparteze "mna" ntins lui spre ridicare. In acelai timp, omul nefiind n stare de a se mntui numai prin propria voin i putere, nu poate deci s nceap singur opera de mntuire, aa cum a neles i Nicodim, "dac nu este Dumnezeu cu el" (Ioan III, 2), adic fr harul ndrepttor, sfinitor imantuitor al SfntuluiDuh, care continu lucrarea mntuitoare a Fiului lui Dumnezeu ntrupat i l face prezent n Biseric prinSfintele Taine.Potrivit nvturii noastre ortodoxe, puterea natural uman e capabil s primeasc harul necreatal lui Dumnezeu i s colaboreze cu el; aceasta pentru c Mntuitorul Hristos, prin ntruparea, Jertfa i nvierea Sa a restaurat ontologic natura uman fcnd-o iari capabil de a-i realiza menirea ei prin participare la har. nIisus Hristos, natura omeneasc este desvrit la maximum prinunirea ipostaticcu natura divin devenind puntea prin care se revars bogiaharului divinn lume; iar Sfntul Duh din ziua Rusaliilor mprtete personal n Biseric, prin Sfintele Taine, tuturor celor ce cred ntreaga bogie a vieii harice.Lucrarea mntuirii este deci o lucrare teandric, divino-uman, iar colaborarea omului cu harul divin este o lucrare sinergic. Dac Rscumprareaneamului omenescdin robia pacatului i a morii i mpcarea cuDumnezeu este lucrarea exclusiv a Domnului nostruIisus Hristos dar pentrunoi i n unire cu noi prin firea uman asumat, ndreptarea n "viaa cea nou" sau mntuirea subiectiv este lucrarea lui Dumnezeu i a omului cci omul i nsuete roadele Rscumprrii (mntuirea obiectiv) cu ajutorulharului lui Dumnezeu(Rom. III, 24) prin credin i fapte bune (Iac. II, 17 ; Gal. V, 6 ; Efes. II, 8-10) n Biseric.Potrivit lui Simion Noul Teolog: dac a vedea pe Fiul nsemneaz a vedea pe Tatl, despre ce fel de vedere e oare vorba aici? Despre vederea fizic a omului din Iisus? Atunci clii care l-au scuipat i l-au rstignit, ar nsemna c i ei l-au vzut pe Dumnezeu n mrirea Sa tainic i transcendent. i cum vederea lui Dumnezeu e rezervat numai celor desvrii, ar nsemna c nu exist nici o distincie ntre ei i necredincioi de vreme ce l vd la fel i unii i alii. Aici nu e ns vorba de vederea cu ochiul fizic, ci de vederea prin revelaia divinitii". De unde tim noi acest lucru? Din nsui cuvintele Mntuitorului care se adreseaz astfel iudeilor: Dac voi M-ai fi cunoscut pe mine, ai fi cunoscut i pe Tatl Meu". Pe cnd le vorbea astfel, iudeii l priveau cu ochiul fizic, dar nu-1 vedeau n divinitatea Sa. Pentru a-L vedea n slava dumnezeirii Sale, e nevoie de o renatere total a omului, de o creaie din nou a lui. Dac n Iisus e o creaie nou, atunci lucrurile vechi au trecut i totul a devenit nou" zice Pavel (2 Cor. V, 17). Prin urmare, numai printr-o nou zidire din ap i din duh", se poate vedea Dumnezeu. Nu omul trupesc, ci omul duhovnicesc se poate ridica pn la contemplaie: Fericii cei cu inima curat, c aceia vor vedea pe Dumnezeu"[footnoteRef:1]. [1: Ibidem, p. 72.]

Sf. Simion prentmpin urmtoarea obiecie: e foarte adevrat c inima curat va vedea pe Dumnezeu, dar nu aici pe pmnt, ci n viaa viitoare. De ce numai n viaa viitoare zice sfntul, dac Iisus ne asigur c inima curat poate vedea pe Dumnezeu, odat ndeplinit aceast porunc, fr ndoial contemplaia nu va ntrzia s-i urmeze, Cci dac purificarea e din aceast via, din aceast via e i vederea". Iisus a zis: Cine M iubete, pzete poruncile Mele i Eu l voi iubi i M voi arta lui"(Ioan XIV,21). Iubirea