scriitura disoluției și regimul negației:un posibilmail.lit.uaic.ro/scoala_doctorala/documente/cv...
TRANSCRIPT
1
UNIVERSITATEA ,,ALEXANDRU IOAN CUZA” – IAŞI
FACULTATEA DE LITERE
ŞCOALA DOCTORALĂ DE STUDII FILOLOGICE
Scriitura disoluției și regimul negației:un posibil
model de structurare a imaginarului
TEZĂ DE DOCTORAT
REZUMAT
Conducător ştiinţific:
Prof. dr. Lăcrămioara Petrescu
Doctorand:
Doina-Emanuela Vieriu
2
La data de 9 decembrie 2016, ora 9:00, în Sala Al. Dima, drd. Vieriu
Doina-Emanuela va susține, în ședința publică, teza de doctorat cu titlul
„Scriitura disoluției și regimul negației:un posibil model de structurare a
imaginarului”, în vederea obținerii titlului științific de doctor în domeniul
Filologie.
Comisia de doctorat are următoarea componență:
Președinte:
Prof. univ. dr. Magda Jeanrenaud, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din
Iași
Conducător științific:
Prof. univ. dr. Lăcrămioara Petrescu, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”
din Iași
Referenți:
Prof. univ. dr. Mihai Zamfir, Universitatea din București
Prof. univ. dr. Pompiliu Crăciunescu, Universitatea de Vest din Timișoara
Prof. univ. dr. Antonio Patraș, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași
3
CUPRINS
Introducere
I. Imaginarul: formă și reprezentare
1.1. Lumea imaginilor la Jean-Jacques Wunenburger
1.1.1. Definiţie de lucru
1.1.2. Criterii de clasificare
1.1.2.1. Criteriul naturii sensibile
1.1.2.2. Criteriul producerii şi cel al formei
1.1.2.3. Criteriul gradului de conştiinţă
1.1.3. Metode de cercetare
1.1.3.1. Metoda antropologică
1.1.3.2. Metoda hermeneutică
1.1.3.3. Metoda fenomenologică
1.1.4. Statutul de fiinţă al imaginii
1.1.4.1. Mimesis
1.1.4.2. Mimetică şi filiaţie
1.1.5. Imaginea: funcţii şi valori
1.1.5.1. Funcţiile imaginii
1.1.5.2. Valorile imaginii
1.2. Carl Gustav Jung: Simbol. Imagine. Imaginar
1.2.1. Funcțiile creatoare de simbol
1.2.2. Imaginea personală
4
1.2.3. Rolul inconștientului. Funcția anticipativă
1.2.4. Compensarea
1.2.5. Inconștienul personal și inconștientul colectiv
1.3. Mircea Eliade. Manifestări mitice, onirice și imaginative
1.4. Ernst Cassirer. Cunoașterea imaginativă
1.4.1. Imaginația: perspectivă asupra ființei ca problemă
1.4.2. Gândirea mitică
1.5. Gaston Bachelard. Știința imaginarului
II. Paradigme antropologice în lectura imaginarului
2. Gilbert Durand. Perspectiva antropologică
2.1. Opțiuni terminologice. Evoluția conceptelor Simbol și
Imagine
2.2. Carl Gustav Jung. Raportul personalitate - simbol
2.3. Hermeneutica institutivă a lui Gaston Bachelard
2.4. Funcția echilibrantă a imaginarului
2.5. Direcții de interpretare
2.6. Funcțiile imaginii-simbol
2.7. Filozofia imaginii. Științele imaginarului
2.8. Abordarea mitului. Alogicul. Logica mitului
2.9. Gramatica imaginarului
2.10. Organizare sistemică
2.11. Mitul: instrument în cercetarea imaginarului
2.12. Imaginea simbolică
2.13. Antropologia imaginarului
5
2.13.1. Imaginaţie şi conştiinţă simbolică
2.13.2. Soluţia antropologică
2.13.3. Rădăcini psihologice
2.13.4. Imagine. Schemă. Regim
2.13.5. Bipartiția regimurilor imaginare
2.14. Modelul mitic
2.15. Concluzii
III. Poetica imaginarului
3. Poetica imaginarului. Jean Burgos
3.1. Abordarea lingvistică. Imaginea în libertate
3.2. Imaginarul: dimensiune originară
3.3. Fiinţa vie a textului şi cele trei chipuri ale sale
3.4. Ontologia arhaică în parametri burgosieni
3.4.1. Temporalitate
3.4.2. Scriitura vicleșugului
IV. Scriitura disoluției și regimul negației
4.1. Noul chip al imaginarului: disoluţia
4.1.1. Premise. Perspectiva freudiană. Instinctul de
distrugere
4.1.1.1. Perspectiva lui Carl Gustav Jung
4.1.1.2. Modelul caracteristic
4.1.1.3. Atitudinea estetică
4.1.1.4. Disimilare. Identificare
6
4.1.1.5. Enantiodromie
4.1.1.6. Proiecție
4.2. Sintaxa Imaginarului. Scriitura disoluției și regimul negației
4.2.1. Dimensiuni mitice ale manifestării în imaginar. Homo
religiosus, homo imaginalis
4.2.2. Specificitate temporală
4.2.3. Specificitate spațială
4.3. Spectralitatea, ipostază comunicațională
4.4. Spații ale simulacrelor
4.4.1. Cinematograful, reprezentarea
4.4.2. Clona
4.5. Obiectele în sistemul reflectărilor
4.5.1. Oglinda
4.5.2. Orologiul, pendula
4.6. Serialitate și ruptură
4.6.1. Materii specifice: Sticla
4.6.2. Forme. Colecția
4.7. Bâlciul. Atitudini existențiale
4.8. Spațiul semnificant al vidului
4.9. Punctul de fugă
4.10. Formă și materie, potențialitate și devenire
4.10.1. Materii formante: Apa
4.10.2. Materii formante: Pământul
4.10.3. Gesturi vindicative
4.11. Tiparul măștilor
7
4.11.1. Excurs în/la „știința” Golemului
4.11.1. 1. Materia golemică
4.11.1.2. Tora
4.11.2. „Un altul, aidoma”. Umbra
4.11.3. Autoproiecția fotografică
4.11.3.1. Fotografia. Relația Referentului cu Moartea
4.12. Moartea: definire în limbaj pozitiv
4.12.1. Moartea în noua structură imaginară
V. Scriitura disoluţiei şi regimul negaţiei în discursul
blecherian
5.1. Coordonate generale
5.2. Rememorare: formă de des-fiinţare
5.3. Spaţiul ca scenă a disoluţiei
5.3.1. Spațiul elipsoidal
5.4. Bâlciul
5.5. Gesturi și spații vindicative
5.5.1. Retragerea. Căderea
5.5.2. Casa, spațialitatea ideală
5.5.3. Timpul copilăriei
5.6. Materii constitutive: Apa
5.6.1. Ploaia
5.7. Semnificația blecheriană a dublului
5.7.1. Conflictul psihotic, premisă a eului dedublat
5.7.2. Funcțiile duplicatului
8
5.8. Corporalitatea speculară
5.8.1. Mecanismul
5.8.2. Corpul secvențial
5.9. Chipul de lut: ipostaza salvatoare a măştii
5.10. Ars poetica
5.10.1. Sintaxa negaţiei. Rostirea negatoare
5.10.2. Deficiența de similaritate
5.10.3. Ipostazele blecheriene ale eului
5.11. Sistemul reflectărilor
5.11.1. Forma, poetică a oglinzii
5.11.2. Fotografia, formă de autoreprezentare
5.11.3. Imagini în disoluție, aparențe ale unei construcții
stabile
5. 12. Narativitate și temporalitate
5.12.1. Etapele analizei
Concluzii
Bibliografie
9
Prezentul studiu propune o nouă analiză asupra
imaginarului, pornind de la criteriile identitare ale clasificării
acestuia, aşa cum le propune Jean Burgos. La cele trei paradigme
burgosiene, care corespund unui tip de scriitură, respectiv unui
regim, ambiţionăm extinderea grilei interpretative, prin
introducerea unui al patrulea tip de imaginar, circumscris scriiturii
disoluţiei şi regimului negaţiei. Studiul imaginarului, a cărui
versatilitate conceptuală se află într-o intimă legătură cu discursul
ficţiunii, cât şi cu cel al istoriei mentalităţilor ori al ideologiilor,
cunoaşte o istorie relativ recentă, ce se revendică – în linii
generale – de la studiile antropologice, teoriile generate de
structuralism, psihanaliză, mitologie şi istorie a religiilor, cât şi de
la nivelul percepţiilor curente ale discursului socio-cultural. În
acest sens, s-au creat baze metodologice, un ansamblu
terminologic şi de cercetare plurivalent, al cărui polimorfism şi, în
manieră implicită, repertoriu definitoriu relativ reversibil, oferă o
imagine amplă, poliedrică, ce pare a se sustrage unei taxonomieri
definitive.
Modul de organizare a materialului prezentat a avut în
vedere o trecere curentă prin marile teorii despre imaginar,
urmărind concomitent ariile prin care ideile supuse examenului
critic şi terminologic stabilesc zone de similitudini cu
hermeneutica literară, respectiv teritorii ale discursului în care
10
acestea se suprapun, fiind, prin urmare, definitorii pentru intenţia
lucrării. Domeniul de studiu este unul mobil, cu numeroase
excursuri necesare înţelegirii structurale a acestui material cu un
vădit caracter eterogen, orientarea către hermenutică având ca
scop revizuirea noţiunii triadice de imaginar în concepţia
burgosiană şi propunerea unor noi pârghii analitice, definitorii
pentru un nou imaginar, scriitura disoluţiei şi regimul negaţiei.
Vom urmări, la nivelul primei părţi, modul în care
imaginarul apare din perspectiva unei ontologii a paradigmelor,
respectiv esenţa metamorfotică a acestuia, generată de ansamblul
divers de concepţii, care au statuat specificul imaginii, structura şi
modul de funcţionare a acesteia. Un prim aspect avut în vedere
este legat de crearea unor definiţii de lucru ale imaginii, care să-i
„recupereze” valenţele semantice, simbolice, respectiv cele
funcţionale. Aşa cum vom observa, conceptul de imagine are ca
specific analitic raportarea multiplă, de pe poziţii teoretice
polilaterale, la un întreg eşafodaj terminologic, vehiculat în
discursurile de specialitate (filosofie şi istorie a ideilor, psihologie,
antropologie, interpretare şi discurs hermeneutic, mitologie şi
istorie a religiilor, respectiv psihanaliză).
Criteriile de taxonomiere, cadrul metodologic, respectiv
statuarea conceptuală a imaginii ale prezentului studiu vor avea ca
punct de referinţă bibliografică, faţă de care va stabili o serie de
afinităţi terminologice, lucrările lui Jean-Jacques Wunenburger,
ce, înainte de a oferi soluţii axiologice, oferă un halou relativ
11
compact asupra dinamicii imaginii şi imaginarului, propunând
paradigme actuale în discursul curent, respectiv un model
diacronic al cercetărilor, fundamentat prin evaluare critică şi o
permanentă chestionare analitică. Analiza repertoarului
terminologic va avea, aşadar, o structură multifaţetă, din
perspectiva unui concept cu vădite particularităţi hiperonimice, a
unui „Oberbegriff”, ce reuneşte viziunile conştientului şi
inconştientului în raportarea ontologică la mediul social, ambient
etc. Astfel, vom aduce în vedere problema unor repere
constitutive, determinate de problema imaginii în pshihologie,
raportarea la teoriile bergsoniene, rolul inconştientului ca
„interfaţă” a perspectivei lui Jung, epistemologia imaginii,
sintagme recurente imagine-mit, simbol, paradigme ale scriiturii
tributare relaţiei acesteia cu limbajul.
Prima parte a studiului oferă, în această perspectivă, o
amplă examinare critică şi conceptuală a celor mai importante
teorii ale imaginarului, punctând elemente de ordin taxonomic,
care vor constitui cadrul general al discuţiei. Prin aceasta, dorim să
reliefăm paradigme specifice discursului imaginarului
(conceptualizări, lucrări semnificative etc.), extrapolând
prezentarea, prin augmentarea acesteia cu o posibilă clasă
subsecventă: imaginarul „impus” de registrul scriiturii care
contestă mijloace procedurale, sisteme de semne recognoscibile,
„titrate” la nivelul ficţiunii, respectiv izotopii tematice, ce intră sub
12
inerenţa clasificărilor deja clasice operate pe terenul obiectului de
studiu.
Cea de-a doua parte a studiului, cu un pronunţat caracter
aplicativ, propune o serie de analize ale noului tip de imaginar,
având ca suport romanul Întâmplări în irealitatea imediată.
Propunerea unui traseu hermeneutic este secondată de prezentarea
exemplificativă a acelor paradigme arondate scriiturii „negării”, de
la care se revendică trăsăturile acestui tip de imaginar: ca formă şi
reprezentare, acesta prezintă o arhitectură neobişnuită, reificarea
de tip fenomenologic - adesea invocată în descrierea algoritmului
ficţional de constituire a acestuia - fiind înlocuită de o „mepriză” a
obiectualului, prin desubstanţializarea acestuia, procesul de
generare tematică cunoscând, aşadar, un traseu inversat.
Dacă în mod curent imaginarului îi sunt constitutive
elemente implicate activ în evoluţia acţiunii, repere în funcţie de
care se face observabilă schimbarea în dinamica constelaţiilor de
personaje, la Blecher acesta susţine în mod recurent o stare
nediferenţiată, lipsită de orice reacţie, care se extinde implacabil
asupra personajului, el însuşi depersonalizat şi captiv în masa
amorfă a ficţiunii.
La nivelul capitolului introductiv, ne-am propus o
sistematizare a conceptului de imaginar, pornind de la raportul de
inerenţă pe care acesta îl stabileşte cu cel de imagine. Punctul-
pivot al cercetării îl constituie zonele de recurenţă ale imaginii în
perspectiva unor cadre definitorii de lucru. Sub aspect noţional,
13
imaginea reprezintă punctul de generare a imaginarului, element
definibil din perspectivă interdisciplinară. O mare parte a
definiţiilor care au avut în vedere binomul conceptual imagine-
imaginar au pus accentul pe latura perceptivă a imaginii, de unde
şi suprapunerile terminologice ori ariile de congruenţă cu eikon,
eidolon, phantasma, arhetip etc.
Ceea ce, în schimb, atrage atenţia e faptul că modelul de
fiinţare a imaginii presupune un proces mult mai vast, inerent nu
numai factorilor perceptibili, ci şi celor care ţin de psihologia
umană, de raportul acesteia cu timpul, conştiinţa etc. Astfel,
imaginea ca formă, reprezentare ori impresie perceptivă, poate fi
taxonomiată din perspectiva unui vast repertoar de variabile: pe de
o parte, este vorba despre tipul de sensibilitate adus în discuţie, de
unde reprezentări vizuale, picturale, analogice, logice ori
lingvistice, aceasta apărând în lumina unor complexe operative; pe
de altă parte, producerea propriu-zisă a imaginii, deci mecanismul
per se, postulează raportul corporalitate-psihic; în fine, din
perspectiva conştiinţei, se poate vorbi despre imagini mentale
inconşiente ori matriciale, precum cea a arhetipului.
Texturile multiple ale imaginarului, în care imaginea excede
experienţa şi se apropie de simbolistică, pot fi analizate din
perspectivă hermeneutică, nişa metodologică ce orientează
discursul interpretativ în devoalarea sensurilor latente,
simbologice. Metoda se apropie riguros de perspectivele
hermeneutice ricoeuriene, în care semnul artistic şi/sau cultural nu
14
presupune o „livrare” directă receptorului, reprezentatul fiind in-
inteligibil şi reclamând o interpretare multiplă a nivelelor de
înţeles. Din punct de vedere fenomenologic, imaginea este supusă
unui proces de conştiinţă a eului interpretant, în relaţia acestuia cu
propriile reprezentări despre lume. Exemplificativ, în acest caz,
este studiul lui Corbin cu privire la fenomenologia teologiilor
vizionare, care, în mod vădit, propun o veritabilă arhitectură
simbolică a gâdirii figurative şi interpretative umane (omul are
acces la o lume inteligibilă, respectiv la una senzorială,
perspectiva realităţii divine presupunând o imaginaţie vizionară),
pliate pe dihotomia imaginar (semnificativ „mundan”) – imaginal
(totalmente „epifanic”).
Demersul teoretic întreprins la nivelul capitolului expozitiv
va fi aprofundat în cea de-a doua parte a studiului prin observaţii
de natură analitică, ce raportează filiaţia antropologică a
imaginarului la discursul literar şi, prin eminenţă, la poeticile
moderne. Avem în vedere trăsăturile indicative ale imaginarului
poetic, reprezentabil stilistic printr-o textură de imagini
fundamentale, pe care le împarte prin transcendenţă cu imaginarul
antropologic, care, în termeni convenţionali, reuneşte semnificativ
imaginea tuturor raportărilor şi reprezentărilor ontologice. Concept
activ, preluat de teoria literară modernă, imaginarul nu este doar
un concept proteic prin varietatea manifestărilor sale, ci şi prin
capacitatea semantică de a genera sensuri şi semnificaţii, care se
îndepărtează sensibil de schema duală a limbajului.
15
Analiza se va încadra în ramele unei lecturi, ce propune
zone-liant între discursul antropologic şi valenţele sale
trascendente la nivelul hermeneuticilor moderne; relaţiile de
recurenţă ale simbolului, mitului, precum şi dualismul regimului
imagistic constituie punctele de emergenţă în corolarul de lectură,
de la care se revendică deopotrivă interpretarea textului vechi,
sacral, dar şi cea a textului modern, care asumă, explicit – prin
recrudescenţe de tip hiper-/ intertextual - sau implicit – prin
structuri tematice ori motivice, întrupate latent. Aşa cum, de pildă,
schema lui Durand regrupează sintagmatic valoarea narativă a
imaginarului, vom observa că aceasta constituie un element
funcţional în ficţiune, care presupune tocmai un ansamblu de
viziuni şi forme combinatorice, care desemnează unităţile
imagistice de conţinut, generatoare de multiplicitate „sensuală”.
Statutul ontologic al imaginii este analizat din perspectiva
spectrului funcţional al acesteia: ca paradigmă adjuvantă,
imaginea constituie punctul de legătură dintre realitatea empirică
şi expresia ei intelectuală, ca funcţionalitate mediatoare, aceasta
esenţializează expresia intelectuală a sensibilului în scopul
orientării către o concentrare a senzaţiilor; ultima funcţie descrie
relaţia inalterabilă imagine-gândire. Din perspectiva fiinţării
imaginii, se poate observa un circuit direct stabilit cu ideea,
respectiv cu gândirea, care sunt, prin raportarea la discursul
imaginarului, leitmotive conceptuale.
16
Ultima parte a studiului restrânge semnificativ cadrul
discuţiei, propunând, în manieră semnificativă, o focalizare asupra
imaginarului în discursului romanesc. Punctul de plecare al
discuţiei îl reprezintă gestualitatea reflexologică expusă de Gilbert
Durand, idee-pivot în sedimentarea unui imaginar al creaţiei
estetice, aşa cum îl concepe Jean Burgos. Înscrierea concepţiei
burgosiene în linia tradiţiei reflexologice are ca bază un studiu
aplicativ pe textul poetic, imaginarul dramatic, respectiv pe arta
picturală; ceea ce atrage atenţia este lipsa unei sistematici la
nivelul textului narativ, cu toate că tripartiţia lui Burgos este
viabilă în perspectiva unui asemnea intenţii
Gestului reflexologic, propus de Durand, îi corespunde în
panoplia imaginarului propus de Burgos, un tip de scriitură, ce
funcţionează în acord cu un regim tematic corespondent şi care are
drept punct de referinţă raportul fiinţă – timp. „Scriitura revoltei”
decelează răzvrătirea împotriva timpului, organizându-se în
termeni imagistici în jurul zborului, atacului sau al cuceririi.
Sintaxa unei asemenea scriituri se organizează pe construcţii
antitetice, pentru a pune în valoare împotrivirea, confruntarea.
„Scriitura refuzului” avansează un imaginar retractil, subterfugial,
simbolizând denegarea asumării timpului, imaginarul
structurându-se în spaţiile alveolare „atemporale”. „Scriitura
ciclicităţii”, asociată unui regim sintactic dialectic, aduce la rampă
conştiinţa finitudinii şi acceptarea dramei, sustragerea din faţa
17
inexorabilităţii timpului fiind regrupată imagistic sub forma
spaţiului profan, în care gestul este ritualizat.
Modelul taxonomic propus de Jean Burgos, deşi neaplicat în
planul prozei, rămâne un demers viabil, un „instrument”
hermeneutic ce poate fi raportat concret la poetica imaginarului
narativ. O serie de observaţii liminale pe care le putem face la
acest nivel au menirea de a evidenţia trăsăturile imaginarului
poetic aşa cum reies din partea expozitivă prezentată anterior:
aspectul de conţinut al „scriiturii” reprezintă o clasă relativ vastă,
omogenă din punct de vedere tematic, sustenabilă printr-un sistem
de organizare sintactică şi imagistică. Scriitura ia, aşadar, un
aspect figural prin concreteţea exemplificărilor, repertoriul
terminologic al „regimurilor” amplificând metatextual trăsăturile
definitorii de raportare la o prezumtivă grilă de lectură şi analiză.
Particularităţile imaginarului poetic ca „spaţialitate” funciară în
economia discursului ficţional probează o relaţie de inerenţă între
cei doi poli antrenaţi în lectura hermeneutică a textului literar. De
aceea, premisele unei poetici a imaginarului sunt necesare, în
sensul determinării particularităţilor ce impun universul ficţional:
retorica imaginii din perspectiva structurării limbajului poetic,
zonele intensive de structurare a acesteia în universuri tematice,
respectiv „randamentul” acesteia în poeticitatea textului.
Specificitatea unui tip particular de imaginar, care se
deosebeşte sensibil de suita trihotomică burgosiană, reiese din
poeticitatea unei scriituri ce deneagă izomorfismele narative,
18
avansând, în ultimă instanţă, ca o „minus-scriitură”. Avem în faţă
o hartă imagistică structurată „au rebours”: timpul devine structură
diseminată, spaţialităţii îi sunt refuzate contururile, resorturile
proxematice fiind, în consecinţă, fracturate, simbolistica – diversă,
de altfel - este generată de simulacrul obiectual, procedeele
alterităţii suferă o serie de rupturi definitive, reflectate în de-
tipologizarea personajului şi dez-articularea oricărui raport de
recurenţă, ce se poate stabili între acesta şi constelaţia de
personaje, ea însăşi destructurată. Regimul disoluţiei propune un
nou tip discursiv, care se revendică de la o nouă viziune asupra
lumii şi a limbajului: epicitatea nu presupune numai o evoluţie, în
sensul structurării tramei narative, ci şi o ,,întoarcere’’ a
vectorului, prin efasarea conturilor „progresive” şi o stagnare a
acestora până la neantizare.
Modelul taxonomic propus de Jean Burgos, deşi neaplicat în
planul prozei, rămâne un demers viabil, un ,,instrument’’
hermeneutic ce poate fi raportat concret la poetica imaginarului
narativ. O serie de observaţii liminale pe care le putem face la
acest nivel au menirea de a evidenţia trăsăturile imaginarului
poetic aşa cum reies din partea expozitivă prezentată anterior:
aspectul de conţinut al ,,scriiturii’’ reprezintă o clasă relativ vastă,
omogenă din punct de vedere tematic, sustenabilă printr-un sistem
de organizare sintactică şi imagistică. Scriitura ia, aşadar, un
aspect figural prin concreteţea exemplicărilor, repertoriul
19
terminologic al ,,regimurilor’’amplificând metatextual trăsăturile
definitorii de raportare la o prezumtivă grilă de lectură şi analiză.
Cu toate acestea, la o cercetare mai atentă a acestui model,
putem observa faptul că acesta este susceptibil de a fi augumentat
prin adăugarea unui nou model de organizare al ,,scriiturii’’ care
să funcţioneze într-un regim cu totul aparte prin raportarea la
trihotomia lui Burgos. Această ,,amplificare’’ constituie, de altfel,
miza studiului nostru: observaţii analitice şi hermeneutice asupra
uni nou imaginar, care se revendică de la alte modele de
organizare, cu structure identitare categoric delimitate şi, în
consecinţă, diferite de restul analizelor. Este vorba despre scriitura
disoluţiei şi regimul negaţiei, care se particularizează vizibil la
lectura romanului ,,Întâmplări în realitatea imediată’’: în grila
imaginarului romanesc nu este propusă nici o relaţie cu timpul, ba
mai mult decât atât, relaţiile temporale sunt suspendate. În tandem,
spatial, consonant timpului, suferă acelaşi proces imuabil de
scurtcircuitare a datelor topografice, lăsând receptorului senzaţia
unui ,,duplicat’’, unei spaţialităţi neconfigurate, des-centrate,
intermediare. Datele sensibil diferite ale cronotopului nu se
bazează pe incongruenţele pe care le presupun celelate trei tipuri
de scriituri, în care sintaxa imaginarului implică peremptoriu
stratagemele prin raportarea la timp (antiteza, retractilul ori
ciclicitatea sunt, în ultimă instanţă ,,paliative’’), scriitura devine
rezistentă la metamorfoză, imaginarul este definitiv unul amorf.
20
Scriitura disoluţiei nu înseamnă, aşa cum am fi tentaţi să
credem, discursul „dezorganizării”, ci, presupune avansarea unei
lumi egale cu sine însăşi, care nu este supusă niciunui proces
evolutiv (alterare, augumentare etc.). Dacă cele trei tipuri de
scriituri au un fundament „reflexologic”, scriitura disoluţiei este
lipsită de orice „manifestare” gestuală, avansând frust un imaginar
în care stagnarea are un pregnant relief imagistic. Această retorică
a negării poate fi observabilă, totodată, din perspectiva
experienţei: trihotomia imaginarului presupune existenţa unor
personaje raportate la problematica timpului, scriitura disoluţiei
cheamă la rampă însăşi instanţa auctorială, soluţie estetică
previzibilă, de altfel, în condiţiile în care personajul este estropiat,
fiind o - mai mult sau mai puţin - prelungire convenţională a unei
figuralităţi imagistico-obiectuale (fotografie, afiş, tablou, statuetă
etc.).
Putem vorbi, în acest sens despre o „minus scriitură” al
cărei imaginar, odată radiografiat, oferă imaginea unui univers cât
se poate de schematic, care stă sub semnul unui anonimat absolut:
imaginarul ipostaziat ca topos este un spaţiu al inflexiunilor, lipsit
de orice formă de transcendere, a cărui recuzită poate fi
comutabilă fără a aduce schimbări semnificative. Discontinuitatea
acestuia este amplu sugerată de pierderea centrului, de osmoza
materiei şi aceasta de o proverbială banalitate, dar și
elementaritate (ceară, praf, noroi, ghips). Aparenta mişcare pe care
o imprimă această entropie a materiei nu este decât un proces
21
firesc al disoluţei, al neantizării lumii ficţunii. Obiectualitatea are
stricta funcţionalitate a unei recuzite lipsite de orice valoare
proteic-simbolică.
Aparentul flux narativ al romanului apare din perspectiva
unui discurs-mozaic, cu o epicitate puternic diluată, o fractalie per
se poliformă, în care tramei îi sunt amalgamate secvenţe confesiv-
monologale, dozate, aşadar, biografic, trăiri şi observaţii „estete”
inserate într-un discurs expozitiv, augumentate sub raport
descriptiv. Se poate vorbi despre o schemă narativă la nivelul
discursului de interferenţă, totuşi aceasta joacă un rol secundar :
acţiunea, ca element de coalescenţă al temporalităţii, este
subordonată fie întâmplării, fie montajului imagistic, a cărui
„developare” instituie o aparentă şi totuşi nesemnificativă
proiecţie a timpului. Din perspectiva lipsei de substanţialitate a
timpului romanesc, toate părţile romanului apar în lumina unor
„fişe” peritextuale, întrucât nu dezvoltă semnificativ trama.
Aceasta constituie, de altfel, una din premisele scriiturii disoluţiei:
diseminarea structurală în poetica genului, inversarea raporturilor
timp – spaţiu, prin statuarea unei spaţialităţi ubicue, hipertrofiante,
ce-şi subordonează durata, valoarea temporală etc., întâmplarea nu
constituie un nod narativ, nu duce către un punct pivot în
structurarea acţiunii, ci ia, mai degrabă, aspectul unei trăiri
palimpsestice, grefate pe imaginarul scriiturii. Privite în ansamblu,
temporalitatea şi natura narativă a romanului blecherian sunt
procedee de disimulare epică, ce (re)deschid viziuni de evaluare a
22
poeticii narative: structură şi reprezentare cu puternice implicaţii
stilistico-poetice, specifice prozei artistice, re-evaluarea tipologică
a scriiturii, mutaţii majore în paradigma personajului, schimbarea
vectorilor cronotopici, re-vizitarea modelelor titrate şi statuarea
unor noi forme interpretative.
Privind retrospectiv materialul teoretic şi hermeneutic, noul
imaginar propune o nouă viziune asupra lumii ficţionale, care
include raportarea critică, disjunctă a lectorului la noile forme de
constituţie a imaginii, respectiv la noile paradigme narative.
23
Bibliografie
Blecher, M., Întâmplări în irealitatea imediată, Inimi cicatrizante,
antologie şi prefaţă de Dinu Pillat, Bucureşti, Editura Minerva,
1970.
Blecher, M., Vizuina luminată, Corp transparent, Proze,
Publicistică, Arhivă, ediție întocmită și cuvânt introductiv de Sașa
Pană, București, Editura Cartea românească, 1971.
Blecher, M., M. Blecher, mai puţin cunoscut. Corespondenţă şi
recceptare critică, ediţie îngrijită de Mădălina Lascu, Prefaţă de
Ion Pop, Bucureşti, Editura Hasefer, 2000.
Schulz, Bruno, Manechinele, traducere de Ion Petrică, Prefață de
Nicolae Manolescu, Iași, Editura Polirrom, 2004.
Ailenei, Sergiu, Introducere în opera lui M. Blecher, Iași, Editura
Alfa, 2003.
Auerbach, Erich, Mimesis, traducere de Ion Negoiţescu, Iaşi,
Editura Polirom, 2000.
Aumont, Jacques, L’image, Paris, Nathan, 2003.
Bachelard, Gaston, Apa şi visele. Eseu despre imaginaţia materiei,
traducere de Irina Mavrodin, Bucureşti, Editura Univers, 1997.
Bachelard, Gaston, Pământul şi reveriile voinţei traducere de
Costică Brădăţan, Bucureşti, Editura Univers, 1998.
24
Bachelard, Gaston, Aerul şi visele. Eseu despre imaginaţia
mişcării, traducere de Irina Mavrodin, Bucureşti, Editura Univers,
1998.
Bachelard, Gaston, Pământul şi reveriile odihnei. Eseu asupra
imaginilor intimităţii, traducere, note şi postfaţă de Irina
Mavrodin, Bucureşti, Editura Univers 1999
Bachelard, Gaston, Psihanaliza focului, traducere de Lucia
Ruxandra Munteanu, Prefaţă de Romul Munteanu, Bucureşti,
Editura Univers, 2000.
Bachelard, Gaston, Poetica spaţiului, traducere de Irina Bădescu,
Prefaţă de Mircea Martin, Piteşti, Editura Paralela 45, 2003.
Bachelard, Gaston, Poetica reveriei, traducere de Luminiţa
Brăileanu, Prefaţă de Mircea Martin, Piteşti, Editura Paralela 45,
2005.
Bachelard, Gaston, Dreptul de a visa, traducere de Irinel Antoniu,
Bucureşti, Editura Univers, 2009.
Bachelard, Gaston, Filosofia lui nu, traducere de Vasile Tonoiu,
Bucureşti, Editura Univers, 2010.
Balotă, Ion, De la Ion la Ioanide. Prozatori români ai secolului
XX, București, Editura Eminescu, 1974.
Baltrušaitis, Jurgis, Aberații. Patru eseuri privind legenda
formelor, traducere de Paul Teodorescu, Prefață de Dan
Grigorescu, București, Editura Meridiane, 1972.
25
Baltrušaitis, Jurgis, Anamorfoze sau magia artificială a efectelor
miraculoase, traducere de Paul Teodorescu, Cuvânt înainte de Dan
Grigorescu, Bucureşti, Editura Meridiane, 1975.
Baltrušaitis, Jurgis, Metamorfozele goticului, traducere de Paul
Teodorescu, Dan Grigorescu, Bucureşti, Editura Meridiane, 1978.
Baltrušaitis, Jurgis, Oglinda: eseu privind o legendă ştiinţifică.
Revelaţii, science-fiction şi înşelăciuni, Cuvânt înainte şi traducere
de Marcel Petrişor, Bucureşti, Editura Meridiane, 1981.
Baltrušaitis, Jurgis, Formări, deformări. Stilistica ornamentală în
sculptura romanică, traducere de Constanţa Tănăsescu, Bucureşti,
Editura Meridiane, 1989.
Barthes, Roland, Mitologii, traducere de Maria Carpov, Iaşi,
Editura Institutul European, 1997
Barthes, Roland, Camera luminoasă. Însemnări despre fotografie,
traducere de Virgil Mleșniță, București, Editura Idea
Design&Print, 2009.
Baudrillard, Jean, Celălalt prin sine însuşi, traducere de Ciprian
Mihali, Cluj-Napoca, Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, 1997.
Baudrillard, Jean, Figuri ale alterităţii, traducere de Ciprian
Mihali, Piteşti, Paralela 45, 2002.
Baudrillard, Jean, Sistemul obiectelor, traducere de Horia Lazăr,
Cluj, Editura Echinox, 1996.
Baudrillard, Jean, L'Echange symbolique et la mort, Paris,
Gallimard, 1976.
26
Baudrillard, Jean, Simulacre şi simulare, traducere de Sebastian
Big, Cluj-Napoca, Editura Idea Design&Print, 2008.
Baudrillard, Jean, Jean Nouvel, Obiecte singulare, Arhitectură și
filozofie, traducere de Ciprian Mihali, București, Editura Paideia,
2005.
Baudelaire, Charles, Curiozităţi estetice, traducere de Rodica
Lipatti, Prefaţă de Ludwig Grünberg, Bucureşti, Editura
Meridiane, 1971.
Bataille, Georges, Literatura şi răul, traducere de Vasile
Zincenco, Bucureşti, Editura Univers, 2000.
Băicuș Iulian, Micromonografie critică: Max Blecher – Un
arlechin pe marginea neantului, București, Editura Universității,
2004.
Bellemin-Noel, Psychanalyse et littérature, PUF, Quadrige, 2002.
Benoist, Luc, Semne, simboluri şi mituri, traducere de Smaranda
Bădiliţă, Bucureşti, Editura Humanitas, 1995.
Bergson, Henri, Materie şi memorie, traducere de Cora Chiriac,
Iaşi, Editura Polirom, 1996.
Bergson, Henri, Cele două surse ale moralei şi religiei, traducere
de Diana Morăraşu, ediţia a II-a, Iași, Editura Institutul European,
1998.
Bion, Wilfred, Gânduri secunde. Lucrări selectate de psihanaliză,
traducere de Carmen Bujdei,t Antologie de Corin Braga,
Bimghamton, 1993.,şBion
27
Blanchot, Maurice, Cartea care va să fie, traducere din franceză
de Andreea Vlădescu, București, Editura Est, 2005.
Blanchot, Maurice, Spaţiul literar, traducere de Irina Mavrodin,
Bucureşti, Editura Minerva, 2007.
Boia, Lucian, Pentru o istorie a imaginarului, Bucureşti, Editura
Humanitas, 2000.
Braga, Corin, De la arhetip la anarhetip. Concepte şi metode în
cercetarea imaginarului, Iaşi, Editura Polirom, 2006.
Braga, Corin (coord.), Concepte şi metode în cercetarea
imaginarului. Dezbaterile Phatasma, Iaşi, Editura Polirom, 2007.
Braga, Corin, 10 studii de arhetipologie, Cluj-Napoca, Editura
Dacia, 2007.
Braga, Corin, Geografii instabile, Sibiu, Editura Imago, 2010.
Brook, Peter, Spaţiul gol, traducere de Georges Banu, Marian
Popescu, Bucureşti, Editura Unitext, 1997.
Burgos, Jean, Pentru o poetică a imaginarului, traducere de
Gabriela Duda şi Micaela Gulea, Prefaţă de Gabriela Duda,
Bucureşti, Editura Univers, 1988.
Burgos, Jean, Imaginar şi creaţie, volum tradus în cadrul Cercului
traducătorilor din Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava,
Prefaţă de Muguraş Constantinescu, Bucureşti, Editura Univers,
2003.
Caillois, Roger, Eseuri despre imaginaţie, traducere de Viorel
Grecu, Prefaţă de Cornea Paul, Bucureşti, Editura Univers, 1975.
28
Caillois, Roger, Abordări ale imaginarului, traducere de Nicolae
Baltă, Bucureşti, Editura Nemira, 2001.
Caillois, Roger, Omul şi sacrul, traducere de Dan Petrescu,
Bucureşti, Editura Nemira, 2006.
Cassirer, Ernst, Filosofia formelor simbolice, Volumul I, Limbajul,
Volumul II, Gândirea mitică, traducere de Adriana Cînţa, Piteşti,
Editura Paralela 45, 2008.
Cassirer, Ernst, Eseu despre om. O introducere în filozofia
culturii, traducere de Constantin Coșman, București, Editura
Humanitas, 1997.
Călinescu, Matei, Cinci fețe ale modernității. Modernism,
avangardă, decadență, kitsch, postmodernism, Iași, Editura
Polirom, 2005.
Constantinescu, Pompiliu, Scrieri I, București, Editura pentru
literatură, 1967.
Corbin, Alain, Courtine, Jean-Jacques, Vigarello, Georges
(coord.), Istoria corpului, București, Grupul Editorial Art, 2003.
Culianu, I. P., Jocurile minţii, Iaşi, Editura Polirom, 2002.
De Micheli, Mario, Avangarda artistică a sec. XX, traducere de
Ilie Constantin, București, Editura Meridiane, 1968.
Deliège, Robert, O istorie a antropologiei. Şcoli, autori, teorii,
Chişinău, Editura Cartier Istoric, 2007.
Deleuze, Gilles, Cinema 1. Imaginea-mişcare, traducere de
Ştefania şi Ioana Pop-Curşeu Cluj-Napoca, Editura Tact, 2012.
29
Deleuze, Gilles, Cinema 2. Imaginea-timp, traducere de Ştefania şi
Ioana Pop-Curşeu, Cluj-Napoca, Editura Tact, 2013.
Dagognet, François, Philosophie de l’image, Parin, Vrin, 1986.
Dubois, Claude Gilbert, Le Baroque, profondeur de l'apparence,
Presses Universitaires de Bordeaux, 1995.
Durand, Gilbert, Champs de l’imaginaire. Textes réunis par
Danièle Chauvin, Grenoble, Ellug, 1996.
Durand, Gilbert, Structurile antropologice ale Imaginarului.
Introducere în arhetipologia generală, traducere de Marcel
Aderca, Postfaţă de Cornel Mihai Ionescu, Bucureşti, Editura
Univers Enciclopedic, 1998.
Durand, Gilbert, Figuri mitice şi chipuri ale operei: De la
mitocritică la mitanaliză, traducere de Irina Bădescu, Bucureşti,
Editura Nemira, 1998.
Durand, Gilbert, Aventurile imaginii. Imaginaţia simbolică.
Imaginarul, traducere de Muguraş Constantinescu şi Anişoara
Bobocea, Bucureşti, Editura Nemira, 1999.
Durand, Gilbert, Arte şi arhetipuri, traducere de Andrei Niculescu,
Bucureşti, Editura Meridiane, 2003.
Durand, Gilbert, Introducere în mitodologie, traducere de Corin
Braga, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 2004.
Eliade, Mircea, Aspecte ale mitului, Bucureşti, Editura Univers,
1978.
Eliade, Mircea, Imagini şi simboluri. Eseu despre simbolismul
magico-religios, Bucureşti, Editura Humanitas, 1994.
30
Eliade, Mircea, Sacrul şi profanul, Bucureşti, Editura Humanitas,
1995.
Eliade, Mircea, Mitul eternei reîntoarceri: arhetipuri şi repetare,
traducere de Maria Ivănescu, Bucureşti, Editura Univers
Enciclopedic, 1999.
Focillon, Henri, Viaţa formelor şi elogiul mâinii, traducere de
Laura Irodoiu-Aslan, Bucureşti, Editura Meridiane, 1995.
Fordham, Frieda, Introducere în psihologia lui Jung, traducere de
Leonard Gavriliu, Bucureşti, Editura Iri, 1998.
Freud, Sigmund, Scrieri despre literatură şi artă, traducere de
Vasile Dem. Zamfirescu, prefaţă de Romul Munteanu, Bucureşti,
Editura Univers, 1980.
Freud, Sigmund, Totem si tabu, Bucureşti, Editura Ştiinţifică,
1991.
Freud, Sigmund, Eseuri de psihanaliză aplicată, traducere de
Vasile Dem. Zamfirescu, Bucureşti, Editura Trei, 1994.
Freud, Sigmund, Opere, vol. 9, Interpretarea viselor, traducere de
Melnicu Roxana, Bucureşti, Editura Trei, 2003.
Freud, Sigmund, Opere, vol. 10, Introducere în psihanaliză,
traducere de Melnicu Roxana, Dăscăliţa Ondine, Wilhelm Reiner,
Bucureşti, Editura Trei, 2004.
Freud, Sigmund, Psihologia inconştientului, traducere de Vasile
Dem. Zamfirescu, Gilbert Lepădatu, George Purdea, Bucureşti,
Editura Trei, 2010.
31
Galopenția–Eretescu, Sanda, Vasiliu, Emanuel, Sintaxa
transformațională a limbii române. Dubla negație în gramatica
generativ-transformațională, București, 1969.
Genette, Gérard, Introducere în arhitext. Ficţiune si dicţiune,
Traducere de Ion Pop, Bucureşti, Editura Univers, 1994.
Genette, Gérard, Metalepse – de la figure á la fiction, Edition du
Seuil, Paris, 2004.
Glodeanu, Gheorghe, M. Blecher și noua estetică a romanului
românesc interbelic, Cluj-Napoca, Editura Limes, 2005.
Green, André, Pourquoi les pulsions de destruction ou de mort ?,
Editions du Panama, 2007.
Grell, Isabelle, L’autofiction, Paris, Edition Armand Colin, 2014.
Idel, Moshe, Golem, traducere de Rola Mahler-Bilis, Bucureşti,
Editura Hasefer, 2003.
Idel, Moshe, Perfecţiuni care absorb, traducere de Horia Popescu,
Prefaţă de Harold Bloom, Iaşi, Editura Polirom, 2004.
Idel, Moshe, Răul primordial în Cabala, traducere de Maria-
Magdalena Anghelescu, Iaşi, Editura Polirom, 2015.
Ionescu, Eugen, Război cu toată lumea. Pagini de publicistică
românească, vol. I, București, Editura Humanitas, 1992.
Irimia, Dumitru, Introducere în stilistică, Iași, Editura Polirom,
1999.
Jeannelle, Jean-Louis et Viollet, Catherine (dir.), Genèse et
autofiction, Louvain-la-Neuve, Editions Academia-Bruylant,
2007.
32
Jung, Carl Gustav, În lumea arhetipurilor, traducere, Prefaţă,
comentarii şi note de Vasile Dem. Zamfirescu Bucureşti, Editura
Jurnalul literar, 1994.
Jung, Carl Gustav, Psihologie și alchimie, Bucureşti, Editura
Teora, 1998.
Jung, Carl Gustav, Tipuri psihologice, traducere de Viorica
Nişcov, Bucureşti, Editura Humanitas, 2004.
Jung, Carl Gustav, Despre fenomenul spiritului în artă şi ştiinţă,
traducere de Gabriela Danţiş, Bucureşti, Editura Trei, 2007.
Jung, Carl Gustav, Opere complete. Vol. 4, Freud şi psihanaliza,
traducere de Daniela Ştefănescu, Cuvânt-înainte de Vasile Dem.
Zamfirescu, Bucureşti, Editura Trei, 2008.
Jung, Carl Gustav, Analiza viselor, traducere de Sofia Manuela
Nicolae, Bucureşti, Editura Trei, 2014.
Jung, Carl Gustav, Opere complete. Vol. 18/1, Viaţa simbolică.
Diverse scrieri, traducere de Adela Moţoc, Bucureşti, Editura
Trei, 2014.
Jung, Carl Gustav, Opere complete. Vol. 9/1, Arhetipurile şi
inconştientul colectiv, traducere de Vasile Dem. Zamfirescu şi
Daniela Ştefănescu, Bucureşti, Editura Trei, 2014.
Hocke, Gustav René, Lumea ca labirint: manieră şi manie în arta
europeană de la 1520 până la 1650 şi în prezent, traducere de
Victor H. Adrian, Nicolae Balotă, Prefață de Andrei Pleşu,
Bucureşti, Editura Meridiane, 1973.
33
Laplantine, François, Anthropologie de la maladie, Paris, Payot,
1993.
Lascu, Nicolae, Funcţiune şi formă, Bucureşti, Editura Meridiane,
1995.
Laurent, Jenny, Rostirea singulară, traducere de Ioana Both,
Prefaţă de Jean Starobinsky, Bucureşti, Editura Univers, 1999.
Le Breton, David, Antropologia corpului şi modernitatea,
traducere de Doina Lica, Timişoara, Amarcord, 2002.
Lejeune, Philippe, Pactul autobiografic, traducere de Irina
Margareta Nistor, Bucureşti, Editura Univers, 2000.
Lévinas, Emmanuel, Moartea şi timpul, traducere de Anca
Maniuţiu, Cluj-Napoca, Editura Biblioteca Apostrof, 1996.
Manea, Norman, Plicuri și portrete, Iași, Editura Polirom, 2004.
Manolescu, Nicolae, Arca lui Noe, București, Editura Gramar,
2006.
Martin, John Rupert, Barocul, traducere de Ana Otel Şurianu,
Bucureşti, Editura Meridiane, 1982.
Mauron, Charles, De la metaforele obsedante la mitul personal,
traducere de Ioana Both, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 2001.
Melchior-Bonnet, Sabine, Istoria oglinzii, traducere de Luminița
Brăileanu, Prefață de Jean Delumeau, București, Editura Univers,
2000.
Michaux, Henri, Mişcări ale fiinţei interioare, traducere de
Gabriela Duda, Bucureşti, Editura Univers, 2000.
34
Mironescu, Doris, Viața lui M. Blecher. Împotriva biografiei, Iași,
Editura Timpul, 2011.
Negoițescu, I., Engrame, București, Editura Albatros, 1975.
Pamfil, Alina, Spațialitate și temporalitate. Eseuri despre romanul
românesc interbelic, Cluj-Napoca, Editura Daco Press, 1993.
Papu, Edgar, Barocul ca tip de existenţă, Bucureşti, Editura
Minerva, 1977.
Papu, Edgar, Despre stiluri, Bucureşti, Editura Eminescu, 1986.
Picard, Michel, La littérature et la mort, Paris, Presses
Universitaires de France, 1995.
Pillat, Dinu, Mozaic istorico-literar. Sec. XX, București, Editura
Eminescu, 1981.
Pop, Mihaela, Imaginarul, Bucureşti, Editura Univers, 2011.
Poulet, Georges, Etudes sur le temps humain, Paris, Plon, 1964.
Rank, Otto, Dublul. Don Juan, traducere de Maria Vicol şi Prefaţă
de Petru Ursache, Iaşi, Editura Institutul European, 1997.
Rank, Otto, Mitul naşterii eroului: o interpretare psihologică a
mitologiei, traducere și îngrijire ediție de Monica Medeleanu,
Bucureşti, Editura Herald, 2012.
Rank, Otto, Sachs Hanns, Psihanaliza şi ştiinţele umaniste,
traducere și îngrijire ediție de Brânduşa Popa, Bucureşti, Editura
Herald, 2012.
Robert, Marthe, Romanul începuturilor și începuturile romanului,
traducere de Paula Voicu-Dohotaru, Prefață de Angela Ion,
București, Editura Univers, 1983.
35
Richard, Jean-Pierre, Literatură şi senzaţie, traducere de George
Alexandru, Bucureşti, Editura Univers, 1980.
Ricoeur, Paul, Despre interpretare: Eseu asupra lui Freud,
traducere de Magdalena Marin Popescu şi Valentin Protopopescu,
Bucureşti, Editura Trei, 1998.
Ricoeur, Paul, De la text la actiune. Eseuri de hermeneutică II,
traducere de Ion Pop, Cluj-Napoca, Editura Echinox, 1999.
Ricoeur, Paul, Memoria, istoria, uitarea, traducere de, Timişoara,
Editura Amacord, 2001.
Roudinesco, Elisabeth, De la Sigmund Freud la Jacques Lacan,
traducere de G. Brătescu, Bucureşti, Humanitas, 1995.
Rousset, Jean, Literatura barocului în Franţa. Circe şi păunul,
traducere de Constantin Teacă, Prefaţă de Adrian Marino,
Bucureşti, Editura Univers, 1976.
Rousset, Jean, Dernier regard sur le baroque, Paris, José Corti,
1997.
Rovenţa-Frumuşani, Daniela, Argumentarea, Bucureşti, Editura
Bic All, 2000.
Rovenţa-Frumuşani, Daniela, Analiza discursului, Bucureşti,
Editura Triton, 2004.
Sartre, Jean-Paul, Imaginaţia, Traducere de Narcisa Şerbănescu,
Oradea, Editura Aion, 1997.
Scholem, Gersham, Cabala şi simbolistica ei, traducere de Nora
Iuga, Bucureşti, Editura Humanitas, 1996.
36
Scholem, Gersham, Despre chipul mistic al divinităţii, traducere
de Viorica Niscov, Bucureşti, Editura Hasefer, 2001.
Scholem, Gersham, Studii de mistică iudaică, traducere de Inna
Adescenco, Bucureşti, Editura Humanitas, 2000.
Schultz, Bruno, Manechinele, traducere de Nicolae Manolescu şi
Ion Petrică, Iaşi, Editura Polirom, 2004.
Sebastian, Mihail, Jurnal 1935-1944, Bucureşti, Editura
Humanitas, 1996.
Starobinski, Jean, Melancolie, nostalgie, ironie, traducere de
Angela Martin, prefaţă de Mircea Martin, Editura Paralela 45,
Piteşti, 2002.
Stoichiță, Victor Ieronim, Creatorul și umbra lui, București,
Editura Humanitas, 2007.
Stoichiță, Victor Ieronim, Coderch, Anna Maria, Ultimul
carnaval. Goya, Sade și lumea răsturnată, traducere din engleză
de Delia Răzdolescu, București, Editura Humanitas, 2007.
Stoichiță, Victor Ieronim, Scurtă istorie a umbrei, traducere din
engleză de Delia Răzdolescu, București, Editura Humanitas, 2008.
Șuluțiu, Octav, Scriitori și cărți, București, Editura Minerva,
1974.
Tapié, Victor Lucien, Barocul, traducere de Alexandru Duţu,
Editura Ştiinţifică, 1969.
Țeposu, Radu, Suferințele tânărului Blecher, București, Editura
Minerva, 1996.
37
Valette, Bernard, Romanul. Introducere în metodele și tehnicile
moderne de analiză litarară, traducere de Gabriela Abăluță,
București, Editura Cartea românească, 1997.
Van Gennep, Arnold, Riturile de trecere, traducere de Nora
Vasilescu, Prefaţă de Nicolae Vasilescu, Iaşi, Editura Polirom,
1996.
Villari, Rosario, Omul baroc, traducere de Dragoş Cojocaru, Iaşi,
Editura Polirom, 2000.
Worringer, Wilhelm, Abstracţie şi intropatie, traducere de Bucur
Stănescu şi Ion Ianoşi, Bucureşti, Editura Univers 1970.
Wunenburger, Jean-Jacques, L’imagination, Paris, Presses
Universitaires de France, 1991.
Wunenburger, Jean-Jacques, La vie des images, Strasbourg,
Presses Universitaires de Strasbourg, 1995.
Wunenburger, Jean-Jacques, Utopia sau criza imaginarului,
traducere de Tudor Ionescu, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 2001.
Wunenburger, Jean-Jacques, L’imaginaire, Paris, Presses
Universitaires de France, 2003.
Wunenburger, Jean-Jacques, Filozofia Imaginilor, traducere de
Muguraş Constantinescu, Ediţie îngrijită şi postfaţă de Sorin
Alexandrescu, Iaşi, Editura Polirom, 2004.
Zamfir, Mihai, Cealaltă față a prozei, București, Editura Cartea
Românească, 2006.