SECOLUL XVII

Şcoala Italiană

Italia. Apogeul supremaţiei artistice BAROCUL

Cu toate că Italia îşi pierde rolul de mare putere comecială şi bancară, este divizată politic şi dominată de puteri străine, ea continuă să deţină întăietatea pe plan cultural şi artistic şi să influnţeze celelalţe ţări. Ca şi în secolul anterior, fenomenul de iradiere este favorizat de relaţiile între ţări şi mai ales de circulaţia mult mai intensă a artiştilor. Astfel, în toată Europa, la curţile regale sau princiare, în diverse oraşe, sunt chemaţi frecvent să lucreze artişti italieni. În acelaşi timp, pentru multi dintre artiştii străini, călătoriile de studii în Italia devin obligatorii, ca etape necesare desăvârşirii formaţiei lor artistice.

Barocul derivă de la cuvântul spaniol barrueco sau din cel portughez barocco, ambele indică o formă imperfectă, o bijuterie, o perlă asimetrică. Iniţial, termenul a avut o nuanţă peiorativă, care a disparut mai târziu. Astăzi el este folosit in mod curent cu referire la epocă şi stil.

Arhitectura

Regizarea spaţiului. Roma nu esţe singurul oraş care va îmbrăţişa cu enţuziasm barocul, alte oraşe italiene- Torino, Lecce, Milano, Veneţia- imbogăţindu-se cu noi edificii ce ofera soluţii arhitectonice şi decorative variate şi originale.

Piaţa Sf. Petru din Roma reprezintă una dintre cele mai mari realizari ale arhitecţilor italieni. Ea demonstrează interesul acestora pentru punerea în valoare a unui monument prin organizarea spaţiului arhitectonic din jurul său, astfel încat privitorul, spectatorul, să fie impresionat de măreţia şi monumentalitatea Bisericii Sf. Petru. Ansamblul esţe conceput de Giovanni Lorenzo Bernini (1598-1680), arhitect, sculptor şi scenograf. El imaginează două colonade uriaşe cu care inchide spaţiul urbanistic amplu din faţa bisericii, ţinând cont, aşa cum o făcuse mai înainte Michelangelo în Piaţa Capiţoliului, de raportul sapaţiu-privitor-monument. Ca un adevarat regizor, Bernini exploatează legile perpectivei arhiţectonice şi direcţionează privirea cu ajutorul celor doua arcuri în potcoavă spre faţada principală şi spre cupola Bisericii.

Faţada Bisericii Sf. Petru din Roma, realizată de Carol Maderna (1556-1629) ilustrează importanţa pe care o dau arhitecţii faţadelor pricipale. În linii mari, noul ţip de faţadă se conturează la sfarşitul secolului anţerior, dar pricipalele trăsături caracţeristice Barocului se definesc în acest secol. Faţadele (corpurile) principale ale construcţiilor, biserici sau palate, sunt evidenţiate, pentru a atrage privirea, printr-o suita de retrageri şi înaintări, goluri şi plinuri, linii curbe şi contracurbe sau prin decoraţie. În decorarea faţadelor, un rol important îl au elementele de arhitectură- ferestre, frontoane, pilaştri, coloane şi ghirlande de frunze şi flori, statui.

Ambele sunt combinaţe într-o maniera mai liberă şi mai exuberanţă (ex. Faţada Bisericii San Carlo alle Quattro Fontane, arhitect Francesco Borromini) sau mai reţinută şi mai severă (ex. Faţada Bisericii Sf. Petru, a Bisericii Santa Susanna, arhitect Carlo Maderna). Soluţiile decorative alese vor avea un impact asupra privitorului, dându-i senzaţia de vibraţie a suprafaţelor, de mişcare, prin distrugerea efectului de stabilitate. Pentru a obţine efecte plastice sporite, arhitectul inlocuieşte liniile drepte ale renaşterii cu cele curbe, sinuase, ondulate, simetria cu jocul asimetric de mase şi volume arhitectonice, simplitatea cu abundenţa, varietatea şi complicarea motivelor decorative.

În cazul faţadei Bisericii Sf. Petru, Maderna obţine, fară să exagereze, un joc de umbre şi lumini prin alternanţa dintre gol (uşi, ferestre) şi plin (zid), sau dat de ritmul coloanelor pentru a crea un efect dinamic. El foloseşte coloane colosale pentru a uni faţada pe verticală şi pentru a spori astfel senzaţia de măreţie şi monumetalitate a ediciului.

Uneori, arhitectul nu dispune de un spaţiu generos în jurul construcţiei pentru ca privitorul să poată cuprinde de la depărtare, dintr-o singură privire, întreaga faţadă. În astfel de cazuri Biserica San Carlo alle Quattro Fontane- arhitectul Borromini, dispune decoraţia în trepte, în aşa fel incat privitorul să descopere cu uimire ingeniozitatea aşezării coloanelor, ritmul alternaţiei dintre acestea şi nişele cu sapţui sau ferestre, precum şi jocul de curbe şi contracurbe, pentru a se lasa impresionatde originaliatea plasticii faţadei.

Varietatea soluţiilor decorative este foarte mare şi în interiorul construţiilor. Aici, complicarea decoraţiei, abundenţa motivelor, şi amestecul de ornamente subliniază aceeaşi preferinţa penţru bogaţie si fasţ. Uneori acesţ amesţec esţe arbiţrar si poaţe duce la supra încărcare. La această exuberanţă decorativă se adaugă şi preferinţa pentru marmură de diverse culori, bronz, aur şi pictura murală. Aceasta din urmă se extinde pe cupole, plafoane şi bolţi, spărgând cadrul care i-a fost alocat, şi creeaza iluzii optice ( trompe l’oeil). La interior, Barocul unşte arhitectura cu sculptura şi pictura intr-un ansamblu unitar.

Baldachinul lui Bernini. În aceaşi dorinţă de a regiza spaţiul arhitectural şi de a-i impune privitorului sa parcurgă cu privirea o anumită direcţie, Bernini plasează în centrul bisericii Sf. Petru, Roma, un imens baldachin din bronz, baldachinul nu impiedica privirea să cuprindă în lungul axului principal (dinspre intrare) masa altarului. Dimpotrivă, el obliga, prin

intermediul celor patru coloane in torsada, să se ridice şi spre inaltul cupolei lui Michelangelo.

Scara este un element arhitectonic folosit foarte mult de aritectura barocă, atat la exteriorul monumentului, pentru a spori senzaţia de supraînalţare, cat şi la interior. Maestru al iluziilor optice, Bernini concepe şi realizează celebra Scala Regia de la Intrarea de Onoare in Palatul Vaticanului unde, printr-un joc spectaculos de umbre şi lumini, provoacă spectatorului iluzia mişcării şi transformă scara într-o intrare monumentală.

Exemplificari

Roma: Carlo Maderna- Biserica Santa Susanna, Palatul Barberini, Faţada Bisericii Sf. Peţru. Pietro da Cortona- Biserica Santa Maria della Pace. Lorenzo Bernini- Biserica San Andrea al Quirinale, Palatul Monte Citorio, Palatul Odescachi, Colonada, Scala Regia Vaţican ş.a. Francesco Borromini- Biserica San Carlo alle Quattro Fontane, Biserica Sant’Agnesse, Biserica Sant’Ivo, Oratorio dei Filippini, Scara din Palatul Spada ş.a.

Torino: Guarino Guarini- Capela Sf. Giulgiu la biserica San Lorenzo, Palatul Carignano ş.a.

Veneţia: Baldassare Longhena- Biserica Santa Maria della Salute, Palatul Pesaro ş.a.

BIBLIOGRAFIE

1. Buliga Mihaela, Panţu Bogdan-Istoria artelor şi a arhitecturii, editura Art, Bucureşti, 2005.

2. Botez Crainic Adriana, Istoria Artelor Plastice, editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1997, volumul 2.

Speranţa-Georgiana Sand UNIVERSITATEA CRESTINA-DIMITRIE CANTEMIR

FACULTATEA DE ISTORIE

AN II ZI

ŞEF DE AN

Şcoala Italiană Barocul-Arhitectura