Scoala Beuca- file de monografie –

prof. Gh.Ang. Marinescu2001

I.PRECIZARI PRELIMINARII

In lupta indelungata, staruitoare si grea pe care a dus-o poporul nostru pentru a-sirealiza statul unitar, national si democrat, rolul invatamantului a fost insemnat. Ideilebinefacatoare ale Scolii Ardelene, aratand latinitatea si unitatea noastra pe intreaga fata apamantului carpato-dunarean, au fost raspandite in orasele si satele Transilvaniei,Munteniei, Moldovei si Dobrogei de o armata intreaga de dascali multi din ei slujitorimodesti, nestiuti ai unui ideal inalt.

Sa tagaduiasca cine poate. Dar realitatea a de netagaduit. Dascalul estepretutindeni, de-a lungul si de-a latul tarii.

Vrem sa-i stim pe savantii nostri, de ieri si de azi, vrem sa-i cunoastem pe acestisavanti ale caror descoperiri sunt uneori pretuite pana departe, dincolo de fruntariile tarii;vrem sa aflam numele acelor din sufletul carora a tasnit pentru intaia oara simfoniaarmoniilor arhitecturale de pe litoral sau din marile orase; ne intereseaza numele celorcare au acoperit zbuciumul raurilor cu salbe de hidrocentrale sau au impins spre tariilecerului gigantii altor constructii industriale.

Pe buna dreptate, mandria noastra pentru arta si geniul constructorilor; pe bunadreptate, admiratia si stima noastra pentru creatorii de idei, pentru savantii caretraverseaza cu mintea fantastica lume a chimiei si fizicii moderne, sau pentru cel cepreluind puterile legendarului demiurg, reface tainicele drumuri ale vietii, ajungand saadauge la vasta colectie a naturii un soi de planta pe care mileniile de istorie ale naturii nuau cunoscut-o niciodata.

Dar in toti acestia se afla ceva din altcineva.Savantului care a facut o extraordinara descoperire, cineva anume i-a indreptat

intaii pasi pe drumurile stiintei; pe arhitectii litoralului, cineva anume i-a invatat intai sainteleaga jocul fascinant al liniilor si curbelor ; energeticienii sau metalurgistii au aflat dela anume cineva taina focului ascuns in volbura apelor sau pe aceea din cuptorul

2

otelarului. Medicul de astazi, doctorul de altadata, nici el n-ar fi stiuit sa prescrie undiagnostic fara sa fi primit inavtatura acelui cineva.

In arta tuturor acestora, in indemanarea si sensibilitatea lor, exista undeva ofarama dintr-un “om”, pentru carre toti au, nu odata, clipe de nostalgica amintire. Sa neamintim de cuvintele marelui Sadoveanu supranumit “Ceahlaul” literaturii noastre, care,cu cuvinte de neegalat spunea despre invatatorul sau: “In locul acela a trait un om”! Euas fi scris cu majuscule ultimul cuvant - scriitorul, cu toata dragostea si admiratia ce le-aavut-o pentru dascalul sau n-a facut-o.

Vorbesc despre un cineva, un om linistit si modest, tacut si intelept, cu chipulbland, ramas undeva in urma; de care ne despart intotdeauna paginile grele ale anilor.Este omul acela, care se afla pretutindeni, de-a lungul si de-a latul tarii, cu care ne-amobisnuit si pe care, adesea, nu-l mai vedem.

Prezenta lui o simtim insa in toate - in fantezia scriitorului ca si in operativitateadispecerului de la pupitrul de comanda automata, in marile constructii citadine ca si inmetamorfoza pe care a cunoscut-o lumea satelor.

Cu atentie si caldura, se cade, dar sa cinstim (acum cand scriu aceste pagini),traditiile de munca si de lupta ale dascalilor din trecut, dar nu uitandu-ne inapoi spretimpurile in care ei au trait si au lucrat, ci lasand gandul nostru sa zboare liber spreculmile inalte ale viitorului, culmi spre care speram sa le atinga urmasii nostri.

Daca pana in acest punct de vedere am zis numai depre dascal (indiferent decategoria si gradul lui),ca a fost omul intai, acum putem afirma cu capacitatea noastra dedascali urmasi, ca scoala noastra se dezvolta pe noi traiectorii, cerute de conditiileactuale.

Eu, cel ce scriu aceste pagini, cand slujesc scoala de 31 de ani, cinstesc peinaintasii mei care au fost chemati pe taram romanesc, unde s-ar afla roman, sa slujeascasi mai inflacarat poporul azi, cand el a sfaramat lanturile robiei,si, liber si constient isifaureste soarta pasind spre o noua viata.

Se cade sa spun ceva si despre scoala, la acest capitol, dupa ce am elogiatdascalul.

Scoala are o “poezie” a ei. O vom simti cu adevarat numai atunci cand vom fi inafara de fagasurile ei, cand amintirile zilelor duioase si senine, insirate ca trandafirii pe ocununa in caierul vremii, vor stoarce din ochi lacrimi fierbinti si amare dupa o viata plinade basme, de fericire si sperante.

Ramane in urma noastra atata frumusete si dor de viata, traita intre peretii uneiclase, ce vom regreta intotdeuna farmecul ei si neincetat, am vrea sa ne vedem iarasi inacea lume fara griji si necazuri, plina de entuziasm si voiosie.

Varsta poeziei scolii, a maturitatii noastre poate cu mult mai bine sa idealizezeaceasta amintire (fie nostalgica) a scolii, fiindca ea contempla scoala si dinauntru si dinafara ei.

Ce ar fi ajuns astazi omenirea, daca n-ar fi gustat din farmecul sfant al scolii?Sufletul omenesc nu s-ar fi putut inalta niciodata pe aripi de avant si ideal, daca scoala nui-ar fi vorbit din tinerete de aspiratiile unei lumi mai bune si mai intelegatoare. Nici ocasa nu cuprinde in ea atata tinerete si atata nadejde pentru lucrurile mari ca scoala.

In adevar, lumea ei cuprinde fagaduinte nespus de mari, pentru bine, adevar sifrumos si in special pentru triumful umanitatii.

3

Avea dreptate Horace Mann, sa spuna ca “...scoala este cea mai mare descoperirea omului pe pamant” iar italianul Edmondo de Amicis, cita “Scoala e propasirea,nadejdea, gloria lumii”.

Revenind la ceea ce cred despre scoala, scoala este drapelul in cutele caruia stauascunse progresul si civilizatia lumii.

Cultura gasita in scoala sustine forta si energia care lucreaza neincetat la invatareasi mobilitatea sufletului uman.Puterile care intaresc mai temeinic mintea si sufletul nusunt decat podoabe date de scoala ca sa poata reusi in ceea ce ea a intreprins. Ea (scoala)ne infrateste si ne pregateste pentru zilele de bucurie ale viitorului. Si toata aceasta grijacade in sarcina ei, grija pe care o duce fara sovaire spre biruintele ei, slujitorii ei.

Ce mari si minunate lucruri auzi, de cum te apropii de zidurile scolii in care aiinvatat! Auzi lume de oameni care au slujit-o, auzi oameni care au ilustrat epoci intregi,viata popoarelor, ducandu-le pe umerii lor spre Dumnezeire. Auzi versuri care te incanta,(chiar daca erau ele si nepoetice) de la Dosoftei incoace, Vacaresti, Alecsandri, si ca sa numai vorbim de Eminescu - care a turnat limba romana in forme noi. Si auzim in scoalaversuri si ale contemporanilor, dar toate ne incanta si ne intaresc inima. Auzim atateavorbe care ne invata virtutea, curajul, iubirea de patrie, cinstea si devotamentul, cuvintecare-ti arata originea neamului, fapte din trecutul lui, din care trebuie sa luam amintepentru a putea raspunde cum se cuvine viitorului.

Totul se invata aici, in scoala: mila, blandetea, respectul si datoria. Numai prinmunca grea si necurmata s-a cucerit mandria victoriei eterne. Si poetul Al. Vlahuta nespunea:

“Sfanta munca e aceea,Ce rasplata-n ea-si gaseste...”

Scoala cand propovaduieste rosturile adanci ale credintei in Dumnezeu, e ca si Sf.Evanghelie, si cuprinde in ea o poezie a “Fericirilor” Mantuitorului, predicate multimii cas-o mantuie de grele pacate.

Scoala ne da o poezie, aparte, pe care alte opere si institutii nu pot s-o aiba.Dupa aceasta apologie a dascalului (slujitor al scolii) si a scolii, se cuvine sa

motivez redactarea acestei istorioare, care in titlul ei se vrea “Incercare de monografie aSCOLII BEUCA”.

Este incercare, pentru ca, autorul neavand la dispozitie spre cercetare, arhiva sianalele acestei scoli, s-a informat de la subiecti in viata, de la povestirile si amintirileacestora, acte de stare civila, existente in primarie, din documentele actuale, existente inscoala si din experienta autorului asa-zisei monografii si a colaboratorilor sai care acumtraiesc.

As vrea s-o doresc aceasta lucrare “Incercare...”, pentru a avea si motivul ca nutoate datele care urmeaza sunt potrivite vremii, respectiv perioadei scolare la care marefer, dar, fara echivoc acele date corespund, in mare masura autenticitatii lor.

Spre motivatie, aceasta lucrare isi are izvorul in mai multe motive, din care unuleste respect si consideratie pentru cei ce au facut pentru cultura satului (comunei)BEUCA, iar altul ar fi din necesitate didactica, pentru ca urmasii nostri sa cunoasca cevadin istoricul acestei scoli.

Ma gandesc, ca, dupa ce am facut si aceste motivatii, se vor gasi slujitori ai scoliimele ( unde am descifrat taina literelor) sa duca mai departe cuvantul.

4

***

II. SCOALA BEUCAINCEPUTURI - CONDITII -

PERIOADE -PRINCIPALII SLUJITORI AI EI

Problema inceputurilor scolii in localitatea Beuca este una dintre cele maispinoase si da multa bataie de cap in stabilirea cu exactitate a anului de origine.

Este greu de presupus ca s-a inceput invatarea de carte odata cu Reformainvatamantului din 1864 a lui Alexandru Ioan Cuza. Oricum, in anii care au urmatReeformei au aparut primele incercari de intemeiere ale unei scoli primare. Spun aceastapentru ca nascutii, se intelege ca nu toti (din motive materiale), de dupa 1875 stiau sascrie si sa citeasca, asa cum reiese din registrele de casatorie dupa anul 1895.

Daca luam de baza anul 1855 cand a fost construita biserica cu hramul “Sf.Nicolae” in comuna Beuca, este lucru cert ca preotul ctitor de atunci n-a fost si dascal descoala, deoarece descendentii primului preot Carstea Oprea, si-au transcris din generatiein generatie ca respectivul paroh incepuse sa invete carte cu dascali particulari din altelocalitati.

Dupa 1875, deci in timpul ultimului sfert de veac al XIX-lea slujba religioasa afost incredintata parohului Iancu Colteanu, fiu de carturari din Ungheni, jud. Arges.Acesta s-a stabilit deefinitiv in localitatea Beuca, dand nastere la trei fii: Grigore, Dumitrusi Ilie Colteanu.

De mentionat toti acestia au invatat carte si au fost slujitori ai scolii Beuca cuexceptia lui Ilie Colteanu care a facut pe suplinitorul in alte localitati. Dintre ceilalti doifrati, unul, Grigore Colteanu era invatator calificat, iar celalalt - Dumitru Colteanu fost sicapitan in armata, a suplinit pana peste anul 1921. Au fost dascali severi, dar cu multadaruire pentru scoala.

Primele localuri de scoala erau improvizate, neexistand un local propriu.In aceste conditii copiii cetatenilor mai instariti invatau intr-o casa parasita fosta a

lui Vasile Varsa si asezata pe niste rape in asa zisa mahala “Varsari” dupa numelefamiliilor Varsa, aglomerate aici.

Concomitent, se mai invata carte in casa lui Nicolae Manea, aproximativ pe loculunde isi are acum gospodaria Vasile Avram.

Religia era predata in scoala de parohul Iancu Colteanu, dar si de parohul DumitruConstantinescu, caruia i se incredintase jumatate din parohie, dar asta pentru o perioadascurta, deoarece i s-a dat parohia din comuna Dracsani.

In acea perioada se punea accent pe citit, socotit si scris. Ca se acorda mare atentiecaligrafiei o dovedesc registrele de stare civila, caligrafiate cu penita si cerneala violeta,de notari localnici.

5

In jurul anului 1900 si chiar dupa acesta cativa ani buni se mai improvizase unlocal de scoala, pentru o clasa, in primaria veche, langa o brutarie, pe malul stang alraului Burdea, cam pe locul unde se afla acum remiza de pompieri.

Isi mai dau staruinta pe vremea aceea invatatorii: Stan Berechet, care eraprovizoriu si dl.Potlogeanu, al carui prenume informatorii nu-l mai retin si nici din ceparte venea.

In anul 1904 se pune temelia unui local propriu de scoala - curs primar prindonatia generalului Anton Berindei, apartinand unei mari si traditionale familii de boieri.Constructia a fost asezata in centrul comunei pe terenul ce apartinea primariei, langaprimarie si biserica. Localul cuprindea doar o sala de clasa, incapatoare si anexe:cancelarie, hol si magazie de lemne. Caramida necesara constructiei a fost cumparata dela numitul Ion B. Badica, dar platita de amintitul general. Scoala a primit numeledonatorului si ctitorului. Isi mai desfasura activitatea de dascali in vremea ceea ceiamintiti mai sus, la care s-a mai adaugat din anul 1916, pentru doi ani, invatatorul Marinal lui Florea Biolas din comuna Ciurari - Teleorman. In anul 1913 urmau cursurile clasei Icca. 12 -13 elevi. Religia o facea tot preotul Iancu Colteanu.

In anii primului razboi mondial scoala a functionat cu intermitente, deoarece inlocalul propriu construit nemtii si-au adapostit caii.

Imediat dupa terminarea razboioului si incheierea pacii, cum si-a dat munitia derazboi in primire, invatatorimea s-a socotit din nou mobilizata. De asta data, contra unordusmani launtrici, nu mai putin periculosi ca cei din afara: analfabetismul si scaderilemorale. Analfabetismul, cu tot cortegiul sau de rele, trebuia silit sa iasa din transee.Scaderile morale de tot felul produsul atator veacuri de robie, ca si ale razboiului, in carenici-o arma, cat de perfida, n-a fost economisita, trebuiau combatute. In acelasi timptrebuia declarat razboi nou “saracirii economice”, urmasa unei consumatii excesive fatade o productie neproportionala si mai ales fata de pradaciunile sistematice ale unuidusman jurat sa lase in urma “doar ochii pentru plans”.

Trebuie mentionat ca in perioada antebelica primului razboi mondial, aparuse inanul 1900 “Revista Invatatorimii Romane” care era un indrumar benefic al acestordascali, revista ce cuprindea articole de pedagogie, psiho-pedagogie, de practicapedagogica si indrumari privind desfasurarea invatamantului rural. Pentru ca trebuie,saspun, ca revista se adresa mai ales invatatoruimii de la sate, care era categorisita astfel:invatatori de gr.I, invatatori de gr. al II-lea, invatatori definitivi, invatatori provizorii,invatatori ajutatori, conducatori de gradini de copii, invatatori in scoli eteroglote, maistrila sate si orase, pentru meserii si secretari de scoli.

De remarcat ca in perioada interbelica, limpede in date de monografie, colaboraula aceasta revista si revizorii scolari: Anton Popescu, ilustru dascal, tatal inimosuluiAnton Popescu-fiul, muzeograf si monografist al satului, el insusi un dascal de suflet, incomuna Dracsani, dar si Ilie Popescu din Scrioastea si C.Pasarica din Merisani -Teleorman.

Cu alte cuvinte, dupa primul razboi mondial a inceput un reviriment alinvatamantului in localitatea Beuca. Cine erau invatatorii? O parte din ei erau tot aceiacare se aflasera la pupitru inainte de razboi, altii au venit si, fie ca le-au luat locul, fie cas-au asezat alaturi de ei. Asa se face ca amintim numele altor inaintasi, demni de

6

pragatirea lor ca : sotii Ion si Linica Popescu, veniti de undeva din Arges,MotoiescuMarin din Dobrotesti, Ion Iubitu din Rachitele, jud. Olt.

Cand acestia slujeau Scoala Beuca, frecventau la o clasa cca. 30 de elevi.Sa nu neglijam faptul ca, desi se construise un local propriu, cel amintit, caruia i s-

a mai adaugat o clasa, construita din paianta, in partea de vest, totusi spatiul erainsuficient si invatamantul se mai desfasura in case particulare.

In anul 1923, in conditiile de lipsa excesiva de cadre calificate, descinde la Beucaun tanar invatator, ce nu implinise nici 19 ani, desi nu primise diploma, fiu al lui FloreaVisan din localitatea de care ma ocup - Dumitru Visan. Odata cu aparitia acestuia pefirmamentul scolii locale, invatamantul a luat o alta turnura in comuna Beuca.

Cateva date biografice, privitoare la acest inzestrat dascal se cuvin.Absolvise in 1923 Scoala Normala din Alexandria, dupa terminarea gimnaziului

“Grigore Ghica” din aceeaasi localitate. Erau anii ce urmau primului razboi mondial. Eralipsa de cadre in sat avand in vedere ca si “ilustrul” sau dascal din clasele primare,Grigore Colteanu, pierise in razboi. A gasit aici o scoala in paragina, cu invatatoriprovizorii, unii pomeniti mai inainte: Dumitru Colteanu, Stan Berechet,care seramolisera, Dumitru Mares si altii straini.

Curand a fost incorporat si dupa satisfacerea serviciului militar, prin Ord.Ministerului Invatamantului, conform Legii Dr. Angelescu in timpul reformeiinvatamantului din 1924, ocupa postul de invatator titular la Scoala Beuca unde a ramaspana la pensionare, in anul 1964, cu perioade intermitente de directorat. Fusese alaturi cainvatator si sot de invatatoarea Stanca Giuguleanu, din Mirosi - Arges, intre anii 1930 -1935, dupa care se desparte definitiv, casatorindu-se cu o oarecare nemtoaica, modesta instiinta de carte, Martha.

Cu entuziasmul ce-l caracteriza, a stiut sa antreneze la travaliul invatamantului sipe ceilalti colegi ce-i avea imprejur. Se invatau pe vremea aceea, mai intai 4 - 5, apoi 7clase. Cursurile se faceau cu aceeasi invatatori, in schimburi sau in clase simultane. Inanul 1934 frecventau in clasa a V-a peste 20 de elevi; inscrisi erau mai multi.

Materiile de invatamant erau grupate dupa sistemul sau specificul educatiei:a mintii: geografia, st. naturale, fizico-chimice, matematica, limba romana, istorie, etc.;artistice: cantul, desenul, caligrafia;morale si religioase: Datoriile omului si cetateanului, religia, purtarea, frecventarea.

Se urmareau, in paralel cu materiile de invatamant, comportamentul si profilulpsihologic al elevului, consemnate prin curbe de nivel.

In perioada dintre cele doua razboaie, la dispozitia cadrelor didactice se mai afla”Revista Invatatorimii Romane” si “Campul” (1908), ultima, o foaie pentru sateni, carespicuia si da pretioase sfaturi practice pentru scoli.

Asa se face ca in acea perioada Scoala Beuca a primit din partea primariei localeun lot scolar, in imediata apropiere a scolii, unde elevii, alaturi si sub supravegherea lor, adascalilor, plantau si pomi fructiferi, ii coronau si gustau si din roadele lor. Aveau un cultpentru pomi, astazi... a disparut si lotul scolar, dar si cultul pentru ocrotirea pomilor.

Dupa al doilea razboi mondial, invatamantul a continuat sa se desfasoare inlocalitatea Beuca tot cu invatatori calificati si provizorii, unii dintre ei amintiti mai sus.Dupa reforma invatamantului din 1948, a aparut o noua pleiada de “asa-zisi dascali” careimplantau in sufletele tinerilor invatacei ideile staliniste. Asa se face ca dupa 1948 si pana

7

in 1954 functionau la scoala aceasta, care avea numai cursuri primare: Badea Emilia,Badea Ileana, Macau Marin, Stanescu Aneta, etc.,avand studii doar 7 clase.

In 1948, toamna, a descins in comuna invatatorul Filipovici Eugen, nascut inBasarabia, care - in regimul totalitar - si-a ascuns mult originea si locul nasterii. Si-a facutcu dragoste datoria de invatator, de indrumator cultural si director, oferind multi eleviscolilor cu cursuri de 7 - 8 clase. Tinea mult la comportamentul, vestimentatia sipregatirea elevilor sai. Era meticulos in tot ce facea si impunea aceasta trasaturadiscipolilor sai. Era foarte gospodaros, ii placeau lucrarile practice si ca urmare a acesteipasiuni, a reusit ca in perioada sa de directorat sa recastige lotul scolar si sa-l foloseascain scopul scolii. In aceasta perioada scoala a inceput sa fie dotata cu ceva materialdidactic.

In anul 1958 se producea o schimbare radicala in istoria scolii noastre.Fusesera indepartati din invatamant suplinitorii amintiti mai inainte, locul lor fiind

luat de dascali calificati. De altfel fenomenul se intamplase cu 4 - 5 ani mai devreme,cand clasele din ciclul primar fiind mai numeroase, functionau acum invatatori cudiploma ca: Penescu Emanoil din Arges, Manea (Lixandra) Anica, Varsa (Dirimea)Constantina, Perniu Petre si altii, pentru ca unii au functionat in perioade mai scurte.

Dar, cum spuneam, in 1958 Scoala Beuca obtine aprobarea sa functioneze cuclasele I - VII.

Conditiile de spatiu erau inca precare. Asa ca unele clase functionau in localulpropriu, altele in fostele carciumi sau pravalii ale catatenilor Florea Petrescu si MarinAvram din localitate.

Era destul de greu nu numai pentru invatatorul sau profesorul care se deplasa cucatalogul sub brat, pe vreme rea, dintr-un loc in altul, dar si pentru ingrijitorul scolii, caretrebuia sa asigure caldura si curatenia necesare. Oricum incaperile in care seimprovizasera sali de clasa erau neincapatoare, insalubre, cu lumina putina, fara a maiaminti de deranjul proprietarilor.

Primul director al Scolii elementare de 7 ani a fost profesoara de limba siliteratura romana Grigorita (Georgescu) Mioara. Ceilalti profesori, la celelalte obiecte,erau suplinitori absolventi ai liceului teoretic, cu exceptia profesoarei de biologie, AlexiuIleana.

In anul 1962 s-a dat in folosinta un nou local de scoala, construit dupa liniile noiiarhitecturi, cuprinzand 3 sali de clasa, cancelarie, cabinet pentru director, holuri, scari sialte anexe pentru organizatiile de tineret. Si in aceste conditii spatiul era insuficient.Efectivele de elevi se marisera incat s-au format clase paralele la ambele cicluri. Pana in1964 s-a continuat functionarea in clasele improvizate in casele particulare amintite. Inanii 1964 - 1965 s-a dat in folosinta o alta anexa a scolii noi, cuprinzand alte doua sali declasa.

In sfarsit localul vechi si cel nou, totalizand acum 7 sali de clasa, asiguraudesfasurarea invatamantului in conditii satisfacatoare. Prin grija primariei, a conducerilorscolii si cu sprijinul parintilor elevilor s-au asigurat combustibilii necesari, materialdidactic modern, s-a marit fondul de carti al bibliotecii, s-a facut imprejmuirea scolii, s-aforat si o fantana proprie si s-au creat alte si alte conditii noi, necesare unei bunedesfasurari a procesului instructiv-educativ.

8

Dupa 1963 a urmat la conducerea scolii invatatorul Perniu Marin, din Surdulesti -Arges. Scoala avea o incadrare, in general, corespunzatoare, cu toti invatatorii calificati siprofesori calificati sau in curs de calificare la cursuri f.f.

In 1963 a luat fiinta pe langa Scoala Beuca si o gradinita de copii, care ulterior si-a desfasurat activitatea in vechiul local al scolii, cel fondat de generalul Anton Berindei,unde functioneza si astazi.

Dupa 1975, efectivele de elevi au continuat sa creasca, mai ales ca incepusera saia fiinta treptele de liceu pe langa gimnazii, asa ca s-a inceput o noua etapa de construirela aceasta scoala, etapa in care s-au mai adaugat inca doua sali de clasa, coridoare, scari.S-a amenajat intr-una din aceste sali si o sala de sport, iar in celelalte sali construite inetapele anterioare s-au amenajat laboratoare si cabinete pe specialitati, dotate cu mobiliersi material didactic corespunzator.

Au fost pe rand directori ai scolii profesorii: Cirjan (Badauta) Elena, MarinescuGheorghe, Cozac (Naon) Florica, Iacob Alexandrina, Lixandra Silvia, Manea Nicusor siactualmente - Iacob-Milos Marin.

Dupa 1979, scoala a functionat cca 8 ani si cu treapta I de liceu, avand rezultatefoarte bune in pregatirea elevilor. Mai inainte, cativa ani de-a randul a organizat cursurifara frecventa pentru completarea a opt clase a celor adulti.

Pana la darea in folosinta a noului local de scoala iluminatul se facea cu lampi depetrol, iar incalzirea cu godine. Noul local este prevazut in toate incaperile cu sobe deteracota, incalzirea se face cu combustibil solid, iar iluminatul este electric.

***

III.CUM SE FACEAINVATAMANTUL DUPA PRIMUL

RAZBOI

Avand in vedere scaderile economice si scumpetea excesiva, urmari alerazboiului, manualele scolare erau putine si greu de procurat. Programele scolare nusoseau in scoala. Invatatorii luau cunostiinta de principiile “programului”, cum I sespunea atunci, prin intermediul “Revistei Invatatorimii Romane”, organ al MinisteruluiInstructiunii Publice si al revistei “Lamura” (1919), revista de cultura generala. Invatatoriinostri le procurau atunci prin abonament sau prin comanda la “Fundatia culturala<<Principele Carol>>“, Bucuresti, strada Paris, nr.20. Programele scolare eraudiferentiate pentru sate si orase.

Dau spre exemplificare cuprinsul “programului” de istorie, pentru sate, la clasa aIII-a.

Scolarii invatau despre:- Intemeierea si carmuirea satelor;- Plugaria, pamantul, vitele si alte indeletniciri taranesti de altadata;- Mosnenii si boierii;- Cum s-au format mosiile;

9

- Soarta satenilor fara pamant: serbia, iobagia, bejenarii, robii manastirilor;- Biruri, dijme, claci, corvezi;- Orasele, originea schimbului, banii, masuratorile;- Locuintele,hrana, portul, unelte vechi;- Cele dintai legi; judecatile;- Jafurile, robirile, talhariile de altadata;- Intocmirea armatelor si recrutarile; arme vechi; felul de lupta;- Cetatile, curtile domnesti, castelele;- Fratia de cruce;- Invatatura, scrisul, bisericile, manastirile;- Foametele, secetele, lacustele;- Superstitiile;- Ciuma si holera;- Negustorii straini la noi;- Descoperirea metalelor, carbunilor, petrolului;- Hartia; tiparul;- Principalii carmuitori si marile evenimente istorice grupate in jurul personajelor

de seama si in mediul timpului;- Lecturi din scrierile vechi in legatura cu figura istorica si epoca respectiva;- Legaturile istorice cu vecinii.La sfarsitul unui ciclu primar de 4, 5 sau 7 clase se sustinea examen la scoala

respectiva sau pe grupuri de scoli, in prezenta unui revizor scolar.Absolventii Scolii primare din Beuca au sustinut aemenea examene si la Scoala

Dracsani, asistati de revizorii Anton Popescu sau C. Pasarica.Este limpede de inteles de ce multi scolari ramaneau repetenti si de ce erau

blestemati sa ramana calificati “buni pentru agricultura”.

***

IV. IN LOC DE CONCLUZII

In anul 1926, marele lingvist si filolog Sextil Puscariu, pe atunci profesor la Cluj,autor al apreciatului “Dictionar al limbii romane”, lansa un apel calduros catre totiinvatatorii din tara, apel care a fost gazduit si de Scoala Beuca.

Printre altele in apel se spunea:“Domnule,

Tara noastra intregita e una dintre cele mai frumoase si mai bogate tari din lume.Mai mare insa decat frumusetea locurilor si decat bogatia lanurilor de grau si acomorilor ascunse in subsol, este frumusetea si bogatia sufletului romanesc si a limbii incare el se oglindeste.

Nu cunosc alta limba pe lume in cae sa se poata exprima gandirea omeneascaatat de armonios, atat de limpede si cu mladieri atat de fine, ca in limba noastra. Cu oconditie insa; sa cunoastem comoara de cuvinte, de expresii si de imperecheri fericite de

10

vorbe, pe care stramosii nostri ne-au lasat-o si pe carre parintii nostri au desavarsit-o, intoate regiunile locuite de Romani.

Pentru ca gandurile noastre sa poata deveni fapte, avem nevoie de sprijinultuturor oamenilor de bine, care pastreaza in inima lor iubire pentru limba romaneasca.Ne adresam deci, Domniei Voastre cu rugarea de a va inscrie intre membriicorespondenti ai “Muzeului limbei romane”, raspunzand la intrebarile “chestionarelor”pe care am inceput sa le trimitem in toate colturile locuite de Romani.”

Urmeaza intrebarile si incheie:“Cu expresia celei mai inalte stime,Cluj in 30 Maiu 1926.”

Ce poate fi mai frumos decat acest mod de incheiere.Asadar apelul meu catre toate cadrele didactice de toate categoriile, catre toti

elevii sa-si insuseasca cu credinta limba noastra nationala, sa o pazeasca si sa oimbogateasca, pentru ca numai asa vom fi uniti intr-un timp si intr-un suflet si vom invatasa ne iubim in vecii vecilor.

Tehnored.comp. prof.N.Manea