scânteia as - scanteia.npcr.rocă o pensie medie în grecia este de 750 euro/lună, în spania este...

ASOCIAȚIA MILITANȚILOR PENTRU PACE,

EGALITATE ȘI PROGRES SOCIAL”SCÂNTEIA”

Scânteia As Nr. 8 iunie 2010

© C O P Y R I G H T A S . S C Â N T E I A - W W W . S C A N T E I A A S O C I A T I E . R O

CUPRINS

A.

1. Mergem înainte, spre socialism, sau vom recădea în

barbarie ………………………………………………………

3

2. Socialism sau barbarie. Comunicat al Partidului

Comunist Român ……………………………………………

5

3. Nationalizarea principalelor mijloace de productie la 11

iunie 1948..................................................................................

5

4. Atacul asupra Constitutiei ..………………………………. 11

5. Solidaritate ………………………………………………… 13

6. America Latină cultură, istorie și civilizatie……......... 16

7. O declarație ilegitimă a Partidului Popular European ….. 18

8. Vizíta în Cuba a lui Nicolae Ceusescu................................ 19

9. Conferință Europeană de Solidaritate cu Republica

Cuba............................................................................................

20

10. Academia Oamenilor de Ştiinta Romani - o gaură

neagră în buget...........................................................................

21

11. Scrisoare Se întâmplă ceva!................................................ 25

B. Stânga Internațională

a)Cuba

1) Declarația Festivalului internațional de Poezie de la Havana............ 26

2) Reflectiile lui Fidel Castro ………………………………………... 26

3) CUBA NU ESTE SINGURĂ Declarația Preșidenției Asociației

HERMANOS SAIZ……………………………………………………

36

b) Venezuela

1) Partidul Comunist Venezuelean solidar cu muncitorii români ……. 37

c) Filipine

1) Faptele impotriva intrigilor si razboiului psihologic ……………… 38

d) Italia

1) Declaratie a Comitetul fondator a Noului Partid Comunist din

Italia…………………………………………………………………….

39

ASOCIAȚIA

MILITANȚILOR

PENTRU PACE,

EGALITATE ȘI

PROGRES

SOCIAL”SCÂNTEIA”

Scânteia As Nr. 8 iunie 2010

© copyright As. Scânteia

www.scanteiaascociatie.ro

Scânteia As –Nr.8 iunie 2010 ASOCIAȚIA MILITANȚILOR PENTRU PACE, EGALITATE ȘI

PROGRES SOCIAL”SCÂNTEIA”

| © copyright As. Scânteia - www.scanteiaasociatie.ro 3

1. Mergem înainte, spre socialism, sau vom recădea în barbarie Solidaritate cu poporul grec

Gh Zbaganu

De la apariția crizei în Grecia Mass media se întrece în a

găsi explicații de tipul: grecii au prea mulțI funcționari,

săptămîna de lucru este prea scurtă, vîrsta de pensionare

este prea mică, pensiile sunt prea mari, grecii sunt leneșI șI

guvernele lor iresponsabile. Așa să fie oare?

În ultima vreme asistăm la o campanie nerușinată împotriva

clasei muncitoare din Grecia, întreprinsă în primul rind de

tabloide, dar nu numai. Scopul ei este de a demoraliza clasa

muncitoare din Europa șI de a o împiedica să își manifeste

solidaritatea cu grecii, împotriva capitalului speculative

internațional.

Primul mit este ―Grecii cei leneși fac degeaba greve, fără

nici un motiv și apoi umblă cu cerșitul pe le Europa să le

finanțeze lenea‖

Stînga nu trebuie să se lase manipulată de această minciună.

Conform cu Eurostat, grecii muncesc 42 de ore/săptămînă

iar media în UE este de 40.3 ore, cu o medie de 40 ore în

spațiul Shengen. Grecii sunt prea bine plătiți? În Grecia

salariul mediu net în economia privată este de 903 euro iar

în Franța salariul minim este de 1250 Euro în Franța, 1300

în Irlanda șI 1400 în Olanda.

Dacă nu ar fi pus UE șI FMI piciorul în prag, grecii ar fi

continuat să se înfrupte din lefuri și mai grase? Oare?

Conform datelor GSEE (federația sindicatelor grecești din

sectorul privat) programele de austeritate deja impuse de

guvernările precedente deja au adus salariul mediu real al

grecilor la nivelul din 1984!

Grecii ies prea devreme la pensie? Vîrsta medie de

pensionare în Grecia este de 61,4 ani iar în UE de 61,1 ani.

Faptele sunt încăpățînate.

Pensiile grecilor sunt prea mari? Tot datele GSEE ne spun

că o pensie medie în Grecia este de 750 euro/lună, în

Spania este de 950 euro, în Irlanda 1700 euro, in Belgia

2800 euro, în Olanda 3200! Cifrele sunt înainte de

implementarea noilor măsuri care prevăd creșterea vîrstei

de pensionare la 67 de ani odată cu micșorarea pensiilor în

proporții variind între 30% și 50%! Mai mult, din cele 4,5

milioane de oameni activi un million lucrează la negru, fără

nici o formă de protecție socială. În spațiul Schengen

proporția celor în această situație este între 5% șI 10%.

Cine este de vină pentru asta? Muncitorii greci? Patronii

greci preferă să angajeze la negru pentru că astfel nu le mai

plătesc asigurările medicale, plătes cimpozit mai mic șI

obțin profit. Preferă să angajeze la negru, pe slujbe precare

și fără contracte legale. Dacă patronii și-ar fi plătit taxele

situația nu ar fi fost așa ca acum. De criza aceasta au

profitat și profită capitaliștii greci și străini, care practică în

Grecia aceeașI evaziune fiscală. Și pe cine dau ei vina

acum? Pe muncitorii greci, pe sărăcime!

În plus, în Grecia mai există 300,000 ―autoangajați‖. În

realitate ei au fost forțați să facă aceasta ca să-șiI plătească

singuri asigurările sociale. Ei au patroni care le găsește de

lucru, dar care nu are nici un fel de obligații față de ei. În

plus, îi pot concedia cînd vor. Formal el este un

―colaborator‖. Patronii îi preferă pentru că nu au dreptul

legal la salariu, concediu, etc. Pot fi angajați și concediați

fără probleme. Mai există și 200,000 de angajațI cu

―jumătate de normă‖ care de fapt lucreaza program normal

dar sunt plătiți cu jumătate din salariu, în așa fel încît să fie

sub salariul minim care în 2004 era de 560 euro/lună.

In Grecia sunt prea mulți bugetari? Așa zice propaganda.

Conform datelor ILO (Asociația Internatională a Muncii),

bugetarii reprezintă 22.3% din forța totală de muncă, în

Franța sunt 30%, in Suedia 34%, in Olanda 27%, în Anglia

20% și în Germania 14%. Deci Grecia este sub medie –

doar Anglia (cu învățământul ei privat) și Germania au mai

puțini bugetari. Dar din aceștia 300,000 lucrează cu

jumătate de normă – evident cu bani mai puțini și drepturi

și mai puține.

Salariile bugetarilor au crescut? Dimpotrivă, conform unui

raport ADEDY salariul real a scăzut cu 30% față de 1990!

In ultimii ani guvernanții au preferat să dea prime

angajaților și nu sporuri de salarii. De ce? Pentru că primele

nu se trec în cartea de muncă și nu măresc pensia!

Muncitorii greci au 14 salarii? In realitate acestea sunt

prime de Crăciun și de Paște care nu afectează pensile,

nefiind trecute în cartea de muncă. Scopul lor era și de a

crește turismul în perioadele de vîrf, într-o țară a cărei

economie este bazată, din nefericire, pe comerț și turism.

Acum se vorbește că nu se vor maid a prime de Paști și

Crăciun. Să notăm că cei 903/lună euro la cvare se ridică

salariul mediu include și aceste prime.

Muncitorii greci sunt prea bogați? Dar costul vieții a crescut

în Grecia. Salariile sunt printer cele mai mici, dar prețurile

bunurilor de bază sunt peste medie. Hrana în Grecia este cu

26% mai sumpă ca media pe UE.

Sigur că există și greci bogați. Ei nu sunt de găsit în răndul

clasei muncitoare – nici la privat, nici la bugetari. In ultimii

10 ani capitaliștii greci raportau al treilea nivel de profit din

UE, iar bancherii greci practică și acum cele mai mari

dobânzi. Se corelează asta cu faptul că salariile grecilor

sunt printer cele mai mici din UE (fără țările din Est, recent

primate)? Se corelează. Profitul lor se bazează și pe piața

neagră a forței de muncă.

Concluzie: salariile reale sunt mici, ziua de lucru mai mare,

pensile mai mici și vîrsta de pensionare mai mare ca




mediile pe UE! Ceva depășește totuși media UE: rata

profitului capitalisștilor din Grecia.

Asta nu înseamnă că restul clasei muncitoare din UE o duce

pe roze, fie la privat, fie la stat. Ce se întîmplă azi

muncitorilor greci se poate întîmpla mine cu portughezii,

poimîine cu spaniolii, apoi cu italienii, irlandezii și cu

ceilalți. Grecia este un semnal doar pentru ceea ce poate

veni și în restul Europei. Iar mass media învrăjbește o clasă

muncitoare cu alta. Ei încearcă să arunce vina crizei

grecești pe spinarea maselor. Singur că vom auzi în curînd

(deja auzim) despre PIGS (portughezii, italienii, grecii,

spaniolii) cei leneși . Și nun e îndoim că va veni și ziua în

care capitaliștii germani vor decoperi că și muncitorii nemți

sunt niște leneși care își exploatează pe binefăcătorii lor,

patronii! De aceea clasa muncitoare din Europa are datoria

să își manifeste solidaritatea cu Grecia.

In ce ne privește pe noi, românii, atacul împotriva

bugetarilor durează de luni de zile. Profesorii au lefuri

exorbitante și lucrează prea puțin. Medicii sunt niște ticăloși

care infectează pacienții cu bacterii. Cum ar arăta o

Românie fără profesori și medici? Trebuie să ne

solidarizăm grecii, împotriva cărora se îndreaptă acum

atacul capitalului transnațional, mai ales că în curînd vom fi

poate și mai atacați. Datorită iresponsabilității

guvernanților, țara a fost îndatorată ca niciodată în istorie.

Și nu e clar deloc cum ne vom plăti datoriile. Căci acum

România este un stat capitalist. Logica statului capitalist

este să trăiască din taxe, logica statului socialist este să

trăiască din activitatea sa economică. Un stat socialist își

poate face un plan de achitare a datoriilor mărindu-și

activitatea economică. Un stat capitalist sărac, așa ca

România nu poate face altceva decât să mărească

impozitele. Aruncând astfel povara datoriei pe spinarea

săracilor care nu sunt de vină pentru îndatorare. Este imoral

să pretinzi de la cei mulți și oropsiți să îți plătească ție, stat

capitalist, datoriile pe care le-ai făcut ca să ajuți băncile

străine.

Aici nu este vorba de Grecia. Este vorba că atacul marelui

capital este îndreptat împotriva clasei muncitoare europene.

Riposta trebuie să vină de la toată clasa muncitoare

europeană. Culmea! Clasa parazitară a celor cu adevărat

leneși, a bancherilor și speculatorilor, aceia care într-adevăr

nu produc nimic îndrăznește să ne insulte pe noi, cei care

producem, și să ne ceară cu insolență să îi achităm nota de

plată! Dar nu s-ar putea rezolva criza prin exproprietea

expropriatorilor?

CE E DE FĂCUT?

Zi de zi suntem bombardați de mass media cu povești

despre cum criza a fost provocată de stilul de viață al

grecilor, care vor lefuri grase pe daiboj. Morala este clară:

dacă vreți să nu ajungeți ca grecii, acceptați curbele de

sacrificiu. Ar fi datoria profesorilor să accepte salarii mai

mici, spre binele țării. La fel, datoria medicilor ar fi să

trăiască cu salarii mici, să cumpere medicamente pentru

bolnavi din propriile buzunare și să suporte comentariile

răuvoitoare ale diverșilor ziariști care își dau cu părerea

despre spitalele noastre. Nu este prima oară cînd o mass-

media iresponsabilă și aservită mogulilor pro- și anti-

băseștieni face așa ceva, dar parcă, de când cu Grecia

tupeul lor a devenit mai sfidător.

Da, și în Grecia, și în România criza a fost provocată de

stilul de viață darn u al omului de rand, ci de al bogătanilor

care aruncă sute de mii de euro pe mașini de fițe, zeci demii

de euro pe haine și milioane de euro pe vile. Cu cît viața lor

este mai îmbelșugată, cu atît este viața omuluii de rind mai

insuportabilă. Cine este de vină pentru criză? Doar orbii nu

văd că este esența exploatatoare a capitalismului, fuga după

profit, după averi nemuncite (dacă muncești nu ai timp să

faci bani, spune o butadă).

Capitalismul grec a fost lovit acum mai greu de criză

fiindcă Grecia era veriga slabă în zona Euro. In ciuda unor

ani de boom economic, care au creat o clasă parazitară de

capitaliști greci, competitivitatea economiei grecești nu a

crescut. Iar clasa muncitoare grecească dimpotrivă, a

sărăcit. Statisticile GSEE chiar de dinaintea crizei arătau că

standardul de viață al grecului de rind a ajuns la nivelul lui

1984. Românii vor coborî din nou anul acesta sub nivelul

din 1989. Și asta pe fondul creării unei elite parazitare care

suge vlaga atît a grecilor, cît și a românilor.

Tabloidele ne arată zilnic VIP-uri, apologeți ai

capitalismului, indivizi din ―Top-300‖ care sfidează

poporul cu stilul lor de viață. Ei au acumulat averi, vile,

piscine, mașini scumpe, scutiri de taxe datorită serviciilor

pe care le fac „mogulilor‖. De aceea acești apologeți

încearcă să convingă omul lovit de sărăcie de binefacerile

capitalismului, eui sunt cei care practică diversiunea de a

ațîța o parte din clasa muncitoare contra celeilalte, ei sunt

cei care ne spun că noi suntem de vină opentru criză,

fiindcă am trăit prea bine și că singurul lucru decent și

patriotic pe care îl putem face este să devenim și mai săraci.

Pentru că – spun ei – nu există altă soluție. Ba există.

Soluția este socialismul!

Mass media încearcă să ne convingă că altfel nu se poate.

Că trebuie să ne închinăm în fața dorinței speculatorilor și

bancherilor. Că trebuie să acceptăm împrumuturile de la

FMI și să le plătim cu viața și single nostrum. Că altfel

prestigiul și ratingul țării se va prăbuși. Că altfel vor fugi

investitorii. Ca și cum i-ar fi chemat masele prostate de

acești apologeți. ba chiar că ar trebui să fim fericiți că a

venit FMI-ul să ne îndatoreze.

Trebuie să arătăm adevărul. Pe guvernanți nu îi interesează

țara, ci îi interesează salvarea capitalismului. Capitalismul

european, și nu numai, este în criză. Guvernanții Europei

vor să îl salveze pe spinarea maselor. Nu vedem o altă

ieșire decît prin socialism. Statele UE trebuie să înceteze să

trăiască numai din taxe. Să se creeze mari întreprinderi de

stat care să se ocupe de infrastructură și de domeniul

energetic. Profitul lor va intra în vistieria statelor - și nu în

buzunarele ―investitorilor‖. Să etatizeze marile bănci – așa

statele vor avea de unde să se împrumute fără a face apel la




marii speculatori. Titlurile de stat – așa nmumitele bonduri

– să nu mai fie scoase la licitație către diverși rechini, ci să

se emită pentru cetățeni. Criza actuală confirmă teza de

bază a lui Marx – nu există altă soluție la crizele ciclice ale

capitalismului decît socialismul. Fără socializarea băncilor

nu se vor putea găsi resurse pentru mersul înainte al

societății, pentru umanizarea sociatății în care trăim.

De asemenea, fără controlul democratic al statului și

economiei de către cetățeni nu s eva ajunge niciodată la

transparență și meritocrație, nu se poate lichida cancerul

corupției.

Adevărata dilemă istorică de azi este: mergem înainte,

spre socialism, sau vom recădea în barbarie. Socialism

sau barbarie – iată alternativa. Cînd capitalismul atacă tot

ce masele muncitoare au cîștigat într-o sută de ani de luptă

singura soluție este să lichidăm capitalismul.

Prima datorie: unitate și solidaritate!

Toate forțele anticapitaliste ar trebui să dea dovadă de

unitate și solidaritate cu sindicatele pentru a se putea opune

eficient legilor antipopulare care vin. Ar trebui un front

unit anticapitalist, în care să intre toate mișcările de stînga

și sindicatele. Altfel, cu greve locale, sindicate dezbinate și

cu mișcarea de stînga infiltrată de defetiști și lichidatoriști,

nu se va ajunge nicăieri. Grecii par să stea mai bine aici ca

noi, românii. Cele două partied comuniste, SYRIZA și

KKE au reușit să acționeze împreună, în ciuda greutăților

cauzate de istorii diferite. Cei care nu doresc unitatea

stîngii, iniferent de intențiiloe lor declarate, ei sunt sabotori

ai mișcării progresiste și au rolul de spărgători de grevă.

A doua datorie: planificarea luptei, tactică și strategie

Experiența ne arată că grevele sporadice nu pot duce

nicăieri. Dacă ceilalți cetățeni sunt manipulați de mass

media împotriva greviștilor (vezi greva de la metrou și

greva profesorilor!). Chiar și o grevă generală de 24 de ore

poate fi suportată de capitaliști și de guvernul lor de slugi,

dacă nu este doar un episode dintr-un plan minuțios

elaborate. Ei nu vor ceda din rațiuni psihologice - știu că

dacă cedează odată, ca trebui să cedeze și a doua oară. De

aceea trebuie o planificare pe termen lung.

2. Socialism sau barbarie. Comunicat al Partidului Comunist Român

Partidul Comunist Român

Comitetul de Reorganizare

Bdul

Ferdinand 73, Sector 2, Bucureşti

www.npcr.ro; mail: [email protected]; Tel 0745 980 663

Comunicat

20 06 2010

Partidul Comunist Român condamnă măsurile de o

sălbăticie fără precedent la adresa poporului român luate de

actualii guvernanţi. Să reduci salariile celor din domeniul

bugetar, pensiile şi ajutoarele de şomaj înseamnă să arunci

milioane de oameni în braţele disperării. Este o tentativă de

genocid împotriva nevoiaşilor României. Mai grav, este un

atac împotriva Constituţiei României care prevede în primul

articol că ‖România este un stat social‖. Şi acest atac este

făcut la instigarea unei entităţi străine, care s-a dovedit,

criminală şi antidemocratică- FMI. Sunt vinovaţi toţi cei

care au făcut ca România să ajungă să apeleze la această

organizaţie.

Amintim că ‖torturarea‖ bătrânilor nu va aduce la buget

decât în jur de o jumătate de miliard de euro, în condiţiile în

care Banca Naţională a României are rezerve de 35 miliarde

iar desfiinţarea unui minister inutil şi bugetofag – al

Turismului – ar aduce la buget peste un miliard de euro.

Facem apel la solidaritate. Cuţitul a ajuns la os. Apelăm la

toţi românii să fie solidari şi să măture această clasă

stăpînitoare de la putere. Lupta nu este între bugetari şi

sclavii patronilor privaţi. Ea este între masele oprimate şi

burghezia care s-a instalat cu neruşinare la putere. Acum

nu e momentul polemicilor ideologice. Trebuie format un

front unic al stîngii ca, împreună cu sindicatele să oprească

genocidul avut în vedere de guvernanţi!

Pretenţia cinică din partea celor îmbuibaţi ca masele

sărăcite să le plătească hoţiile lor este ultima dovadă a

faptului că drumul capitalist al României a fost, este şi va fi

un drum spre dezastru.

Socialism sau barbarie – acestea sunt alternativele!

Biroul executiv

Președinte

Petre Ignatencu

3. NAŢIONALIZAREA PRINCIPALELOR MIJLOACE DE PRODUCŢIE - (11 IUNIE 1948)

La începutul anului 1948, statul democrat-popular deţinea

un sector restrîns în economia ţării, care cuprindea circa

20% din industria siderurgică, 30% din industria

metalurgică, transporturile feroviare naţională şi un număr

limitat de ferme de stat în agricultură.

În aceste condiţii, burghezia, deşi limitată strict în

posibilităţile ei de exploatare, putea să-şi desfăşoare în

http://www.npcr.ro/

mailto:[email protected]




continuare lupta împotriva forţelor democrate pe calea

sabotajului şi dezorganizării producţiei, pe linia evaziunii

capitalurilor etc. Proprietatea burgheză — temelia relaţiilor

de producţie capitaliste — constituia o puternică piedică în

calea refacerii rapide a economiei naţionale şi a dezvoltării

forţelor de producţie ale ţării. Naţionalizarea mijloacelor de

producţie devenea astfel cea mai importantă sarcină

economică ce se punea după cucerirea puterii politice. Ea

reprezenta o cerinţă maturizată a dezvoltării sociale, sarcina

de actualitate de a cărei îndeplinire depindea crearea

condiţiilor necesare avîntului in dezvoltarea economică şi

socială.

Clasa muncitoare din ţara noastră nu-şi putea menţine şi

consolida puterea fără înlăturarea proprietăţii privat-

capitaliste şi o dată cu aceasta, a dominaţiei economice a

burgheziei. Totodată planificarea economiei naţionale nu

putea fi concepută atîta timp cît cele mai importante

mijloace de producţie erau în mâna capitalului.

Naţionalizarea mijloacelor de producţie a reprezentat astfel

o necesitate obiectivă în cadrul procesului revoluţionar

neîntrerupt ce se desfăşura în România, o condiţie vitală a

progresului ei economic şi social. Ea s-a impus ca un act

revoluţionar de cea mai mare însemnătate, cu adînci

implicaţii economice şi politice pentru dezvoltarea

ulterioară a ţării, confirmînd că lichidarea proprietăţii

capitaliste şi instaurarea proprietăţii obşteşti asupra

mijloacelor de producţie reprezintă o lege generală a re-

voluţiei şi construcţiei socialiste.

Fundamentînd necesitatea smulgerii mijloacelor de

producţie din mîinile burgheziei, Gh. Gheorghiu-Dej arăta

că, „lăsînd mai departe uneltele de producţie în aceste

mîini, ar însemna să permitem burgheziei înlăturarea

poporului de la conducerea politică, să permitem burgheziei

continuarea politicii ei de a dezorganiza viaţa noastră

economică pentru a compromite regimul în ochii poporului;

ar însemna să-i permitem să folosească mai departe aceste

unelte ca mijloace de manevră în scopul de a restaura

vechiul regim" 1.

Naţionalizarea principalelor întreprinderi industriale,

miniere, bancare, de asigurări, de transport şi

telecomunicaţii, hotărîtă de plenara C.C. al P.M.R. din 10—

11 iunie 1948 şi votată de Marea Adunare Naţională la 11

iunie 1948, a consemnat efectuarea unui pas hotărîtor pe

drumul înlăturării rămînerii în urmă a economiei faţă de

cuceririle politice 2.

1 Gh. Gtheorghiu-Dej, Articole şi cuvîntări, ed. a 4-a, p. 172. 2 Prin aplicarea Legii naţionalizării din 11 iunie 1948, au

trecut în proprietatea statului 28 de întreprinderi metalurgice, 115 întreprinderi ale metalurgiei prelucrătoare şi şantiere, 156 de întreprinderi de materiale de construcţii, 67 de întreprinderi chimice şi laboratoare farmaceutice, 32 de întreprinderi petrolifere şi de gaze naturale, 163 de întreprinderi textile, 68 de întreprinderi din industria alimentară, apoi întreprinderi de transport (căi ferate), societăţi de navigaţie, 15 societăţi de asigurare etc. („Monitorul oficial" nr. 133 bis din 11 iunie 1948) etc. Actul revoluţionar de la 11 iunie 1948 a fost întregit ulterior prin naţionalizarea spitalelor, farmaciilor, cinematografelor, parte din fondui de locuinţe de la oraşe aparţinînd capitaliştilor etc.

La sfârşitul anului 1948, sectorul socialist deţinea 85% din

întreaga industrie.

După naţionalizarea mijloacelor de producţie a avut loc

reorganizarea întregului sistem financiar şi de credit potrivit

intereselor construcţiei socialismului, s-a instituit treptat

monopolul de stat asupra comerţului exterior, spre a-1

subordona astfel luptei pentru construcţia socialistă şi a

apăra economia împotriva influenţei fluctuaţiilor stihinice

de pe piaţa mondială capitalistă.

Pregătirea minuţioasă a naţionalizării şi înfăptuirea acesteia

sub conducerea directă a Partidului Muncitoresc Român au

revenit clasei muncitoare şi aliatului ei de nădejde,

țărănimea muncitoare. Actul naționalizării a fost pregătit de

întreaga desfășurare anterioară a revoluţiei populare şi a

fost înlesnit de existenţa unei puternice intervenţii a statului

democrat-popular în economie, a controlului acestuia

asupra rînduielilor privat-capitaliste.

Măsurilor luate după preluarea Ministerului Industriei şi

Comerţului de către Gh. Gheorghiu-Dej li s-au adăugat la

începutul anului 1948 reorganizarea statisticii şi efectuarea

recensămîntului întreprinderilor industriale. Toate acestea

au înlesnit cunoaşterea exactă a situaţiei capacităţilor de

producţie din fiecare ramură industrială, au permis

stabilirea pe baze reale a lipsurilor şi posibilităţilor

diferitelor ramuri, analiza prealabilă a perspectivelor şi a

eficienţei acestora. Totodată, aplicarea în practică a acestor

măsuri multiple şi totuşi perfect unitare a constituit un

mijloc de verificare a capacităţii organizatorice a clasei

muncitoare, acumularea experienţei necesare în activitatea

de conducere a economiei de către statul democrat-popular.

Cunoaşterea situaţiei reale a industriei şi pregătirea

prealabilă, cu sarcini precise, a cadrelor care urmau să preia

conducerea întreprinderilor naţionalizate, au lipsit

burghezia de posibilitatea de a provoca stricăciuni

mijloacelor.de producţie cu prilejul naţionalizării.

Un alt aspect al grijii cu care Partidul Muncitoresc Român a

pregătit din timp şi a înfăptuit naţionalizarea îl constituie

asigurarea caracterului constituţional al acestui act prin

consemnarea anterioară a posibilităţii sale în Constituţia

R.P.R. din 13 aprilie 19483. Prin aceasta "burghezia a fost

pusă în imposibilitate de a ataca pe diferite căi juridice

măsura adoptată în revendicarea dreptului său de

proprietate.

înfăptuirea naţionalizării fără despăgubiri pentru proprietari

şi preluarea întreprinderilor libere de orice obligaţii au

întărit caracterul revoluţionar al acestui act, care a deschis

cale largă rezolvării problemelor fundamentale ale

construirii socialismului în ţara noastră.

Modul în care a decurs preluarea întreprinderilor

naţionalizate, asigurarea continuării normale a producţiei

fără vreo întrerupere dovedesc maturitatea revoluţionară a

clasei noastre muncitoare, capacitatea sa organizatorică în

rezolvarea sarcinilor puse de partid pentru înfăptuirea

revoluţiei socialiste. Stăpînă acum pe fabrici, mine, uzine




etc., clasa muncitoare a răspuns cu entuziasm la chemarea

partidului de a gospodări cu pricepere avutul obştesc, de a

conduce competent procesul de producţie mai bine decît

burghezia şi împotriva acesteia.

Naţionalizarea socialistă a pus capăt pentru totdeauna

dominaţiei economice a burgheziei în Eomînia, creînd

templia economică trainică a dictaturii proletariatului.

Burghezia industrială şi financiaiă a fost astfel lichidată ca

clasă, iar proletariatul s-a transformat într-o clasă nouă, stă-

pînă pe mijloacele de producţie ; s-au consolidat totodată

poziţiile economice ale statului democrat-popular romîn.

Prin naţionalizarea principalelor mijloace de producţie s-a

realizat în industrie, transporturi etc. concordanţa relaţiilor

de producţie cu caracterul forţelor de producţie, s-au

înlăturat cătuşele puse de medul de producţie capitalist în

calea dezvoltării necontenite a forţelor de producţie.

„Eliberarea de aceste cătuşe — aşa cum scrie F. Eng'els —

este singura condiţie a unei dezvoltări neîntrerupte şi din ce

în ce mai rapide a forţelor de producţie şi, o dată cu aceasta,

a creşterii practic nelimitate a producţiei însăşi" Ea a

constituit premisa fundamentală a înfăptuirii de către statul

democrat-popular a sarcinii de a organiza puternicul avînt

al forţelor de producţie şi de a crea baza economică a

socialismului.

Instaurarea proprietăţii socialiste a constituit totedată

temelia schimbării radicale a situaţiei şi naturii sociale a

clasei muncitoare. Naţionalizarea a schimbat fundamental

însăşi baza economică pe care se întemeia existenţa

proletariatului. S-a produs, aşa cum prevedea K. Marx,

dispariţia atît a stării de proletariat a clasei muncitoare, cît

şi a polului său opus care o condiţionează : proprietatea

privată. Noul raport al clasei muncitoare faţă de mijloacele

de producţie în urma naţionalizării a determinat schimbarea

radicală a rolului ei în organizarea sistemului producţiei

sociale.

Clasa muncitoare a devenit clasa conducătoare a producţiei

sociale : ea a încetat să mai fie o clasă exploatată şi jefuită,

devenind stăpînă pe roadele muncii sale.

Înfăptuirea cu succes a acestui act revoluţionar

demonstrează justeţea politicii P.M.R., care se călăuzeşte în

toată activitatea sa de cunoaşterea legilor obiective ale

dezvoltării societăţii şi stabileşte sarcinile în fiecare etapă

de dezvoltare potrivit necesităţilor concrete ale momentului

dat.

După naţionalizare, pornind de la necesităţile obiective ale

dezvoltării orinduirii democrat-populare spre socialism şi

ţinînd seama de existenţa celor trei sectoare social-

economice şi de legile proprii fiecăruia dintre acestea,

partidul nostru comunist a luat o serie de măsuri energice

menite să consolideze actul naţionalizării şi să asigure

dezvoltarea sectorului socialist. În stabilirea acestor măsuri,

P.M.R. a avut în vedere faptul că formarea proprietăţii

socialiste nu se reduce numai la „exproprierea expropriato-

rilor", ci presupune în mod necesar organizarea conducerii

planificate a economiei naţionale, crearea unui sistem

socialist de conducere muncitorească a acesteia pentru

continua dezvoltare asectorului socialist. „Numai

exproprierea, ca act juridic sau politic — arată V. I. Lenin

— nu rezolvă nici pe departe problema, deoarece moşierii

şi capitaliştii trebuie să fie efectiv înlăturaţi, efectiv

înlocuiţi cu o altă administraţie, muncitorească, a fabricilor

şi a moşiilor".

Dezvoltarea în continuare a proprietăţii obşteşti urma să

aibă loc pe calea reproducţiei socialiste lărgite. Pornind de

la condiţiile şi legile economice obiective ale perioadei de

trecere de la capitalism la socialism şi de la raportul real al

forţelor de clasă din ţară, partidul a promovat cu succes

politica sa consecventă de lărgire şi consolidare a relaţiilor

socialiste de producţie, de dezvoltare în ritm rapid a forţelor

de producţie.

Pentru edificare publicăm, mai jos, integral, legea.

Legea 119/ 11 iunie 1948

CAP. 1

Obiectul nationalizarii

ART. 1

Se nationalizeaza toate bogatiile subsolului care nu se

gaseau in proprietatea Statului la data intrarii in vigoare a

Constitutiei Republicii Populare Romane, precum si

intreprinderile individuale, societatile de orice fel si

asociatiunile particulare industriale, bancare, de asigurari,

miniere, de transporturi si telecomunicatii, enumerate mai

jos, dupa criteriile indicate pentru fiecare categorie:

1. Intreprinderile siderurgice, de metalurgie, neferoase si de

laminat, prevazute in lista anexa Nr. I.

2. Toate intreprinderile din domeniul metalurgiei

prelucratoare cu peste 100 de salariati.

3. Intreprinderile prelucratoare de metale, santierele navale,

intreprinderile producatoare de instrumente de precizie si de

material electrotehnic, garajele si atelierele de reparat auto,

enumerate in lista anexa Nr. II.

4. Toate intreprinderile care produc, transporta sau

distribuie energia electrica, cu exceptia uzinelor apartinand

organelor administratiei locale si acelea care apartin

intreprinderilor nenationalizate si servesc in cea mai mare

parte nevoilor proprii ale acestor uzine.

5. Toate intreprinderile de extractie si prelucrare a

minereurilor de fier, aur, argint si alte metale neferoase.

6. Intreprinderile din domeniul industriei carbonifere,

precum si carierele prevazute in lista anexa Nr. III.

7. Intreprinderile din domeniul industriei petrolifere si de

gaze naturale, enumerate in lista anexa Nr. IV.

8. Toate intreprinderile producatoare de ciment.

9. Intreprinderile producatoare de materiale de constructie

si anume: var, materiale ceramice, brute si fine, pietre de

constructie, produse din piatra, produse din ciment,

materiale pentru izolari termice, carton asfaltat, conform

listei anexe Nr. V.




10. Toate intreprinderile producatoare de materiale

refractare.

11. Toate intreprinderile producatoare de geamuri.

12. Intreprinderile producatoare de sticla, cristale pentru

oglinzi conform listei anexe Nr. VI.

13. Intreprinderile de constructie enumerate in lista anexa

Nr. VII.

14. Toate intreprinderile producatoare de cherestea, cu cel

putin un gater mecanic, avand o instalatie de forta de cel

putin 50 HP.

15. Toate intreprinderile producatoare de tamplarie de arta

si de binale, de unelte de tamplarie, cu o instalatie de forta

motrice de cel putin 50 HP., utilate cu cel putin 5 masini-

unelte, cum ar fi: bandseg, abricht, fierastrau circular,

frezmasina, masina de grosime, lant, masina, bormasina,

strung, nut si feder, sau masini de importanta apropiata.

16. Toate intreprinderile producatoare de placaje, panele,

furnire, parchete si frizuri, cu o instalatie de forta motrice

de cel putin 20 HP.

17. Toate intreprinderile producatoare de accesorii pentru

industria textila, de calapoade si cuie de lemn, cu o forta

motrice de cel putin 100 HP.

18. Toate intreprinderile producatoare de creioane, rechizite

scolare din lemn, metri de lemn cu o forta motrice de cel

putin 30 HP.

19. Toate intreprinderile producatoare de tevi si butoaie, cu

o forta motrice de cel putin 20 HP.

20. Toate intreprinderile producatoare de cherestea,

carucioare, jucarii, perii si pensule, rulouri si jaluzele,

racitoare si alte articole de lemn, enumerate in lista anexa

Nr. VIII.

21. Toate intreprinderile producatoare de celuloza, hartie,

carton si mucava.

22. Toate intreprinderile de arte grafice, confectiuni din

hartie, cartonaje, precum si sectiile arte grafice si cartonaje,

apartinand altor intreprinderi, avand cel putin o masina

rotativa sau o instalatie de forta motrice de cel putin 30 HP.

23. Toate intreprinderile producatoare de tevi din carton,

necesare industriei textile, intreprinderile producatoare de

hartie sticlata (emeri) sau de alte articole din hartie,

enumerate in lista anexa Nr. IX.

24. Toate filaturile de bumbac.

25. Toate tesatoriile de bumbac, avand cel putin 30 de

razboaie.

26. Intreprinderile prelucratoare de bumbac si anume:

tesatoriile, intreprinderile de tricotaje, intreprinderile

producatoare de ata, intreprinderile producatoare de vata,

precum si intreprinderile de egrenat bumbacul, enumerate

in lista anexa Nr. X.

27. Toate filaturile de matase.

28. Toate tesatoriile de matase avand cel putin 20 razboaie.

29. Intreprinderile prelucratoare de matase si anume:

tesatorii, intreprinderi de tricotaje, impletituri, panglici, ata,

ciorapi, enumerate in lista anexa Nr. XI.

30. Vopsitoriile, apreturile si intreprinderile de confectiuni

enumerate in lista anexa Nr. XII.

31. Toate filaturile si tesatoriile de lana avand cel putin 150

de fuse sau cel putin 4 razboaie cord.

32. Intreprinderile producatoare de lana si anume: de

tricotaje, vata de croitorie, pasla, palarii si articole tehnice,

enumerate in lista anexa Nr. XIII.

33. Intreprinderile producatoare de in, canepa si iuta,

enumerate in lista anexa Nr. XIV.

34. Toate intreprinderile de textile cu productie diversa

avand insa cel putin 30 razboaie.

35. Toate intreprinderile integrate si semiintegrate, din

domeniul industriei de pielarie, avand o instalatie de forta


36. Toate tabacariile avand o instalatie de forta motrice de

cel putin 20 HP.

37. Toate intreprinderile de incaltaminte avand o instalatie

de forta motrice de cel putin 10 HP.

38. Intreprinderile prelucratoare de blanuri, producatoare de

manusi si alte articole din piele, enumerate in lista anexa

Nr. XV.

39. Intreprinderile din industria chimica de baza, conform

listei anexa Nr. XVI.

40. Intreprinderile producatoare de articole de cauciuc, cu o

forta motrice de cel putin 80 HP.

41. Intreprinderile producatoare si prelucratoare de

materiale plastice, cu o forta motrice de cel putin 20 HP.

42. Toate intreprinderile prelucratoare de materiale grase:

sapun, stearina, oleina si lumanari, avand o forta motrice de

cel putin 50 HP., precum si toate fabricile care produc

glicerina.

43. Toate intreprinderile producatoare de lacuri si vopsele,

de culori, oxizi metalici, materii colorante, de ultramarin,

avand o instalatie de forta motrice de cel putin 40 HP.

44. Intreprinderile producatoare de panglici pentru masini

de scris, hartie carbon, indigo, paste si cerneluri pentru

sapirograf si cerneluri in general, avand o instalatie de forta


45. Intreprinderile producatoare de negru de fum, carbune

vegetal si animal, conform listei anexe Nr. XVII.

46. Intreprinderile producatoare de chimicale pentru

industriile textile si tabacarie, avand o instalatie de forta


47. Intreprinderile producatoare de oxigen, avand o forta


48. Intreprinderile producatoare de produse chimice

diverse, enumerate in lista anexa Nr. XVIII.

49. Intreprinderile producatoare de articole de parfumerie si

cosmetice, de solventi, esente si uleiuri eterice, precum si

laboratoarele farmaceutice, enumerate in lista anexa Nr.

XIX.

50. Toate morile sistematice avand cel putin un valt dublu

pentru grau sau porumb si o capacitate teoretica de macinis

de minimum 1 vag/24 ore de paioase sau de porumb.

51. Toate fabricile de bere cu o capacitate de productie de

cel putin 1.000.000 l/an.

52. Toate intreprinderile producatoare de spirt, cu o

capacitate de productie de cel putin 100 tone/an.

53. Intreprinderile producatoare de bauturi spirtoase,

enumerate in lista anexa Nr. XX.

54. Intreprinderile producatoare de glucoza, dextrina,

amidon, drojdie comprimata, enumerate in lista anexa Nr.

XXI.




55. Intreprinderile producatoare de ulei, enumerate in lista

anexa Nr. XXII.

56. Toate presele mecanice de ulei care apartin

proprietarilor de mori ce au fost nationalizate prin efectul

prezentei legi, acele care functioneaza impreuna cu o moara

nationalizata, indiferent de proprietar, precum si acelea a

caror capacitate de productie este de cel putin 500 kg ulei in

24 ore.

57. Toate intreprinderile producatoare de ghiata artificiala

si toate depozitele frigorifere.

58. Toate intreprinderile producatoare de zahar.

59. Toate intreprinderile producatoare de produse zaharoase

(bomboane, ciocolata, halva, marmelada etc.), cu o

capacitate de productie de cel putin 1 to/8 ore.

60. Toate intreprinderile producatoare de conserve de orice

fel, care poseda instalatii pentru fabricarea conservelor in

cutii de tabla sau borcane de sticla inchise ermetic, toate

intreprinderile producatoare de bulion sau marmelada, cu o

capacitate de cel putin 1 to/8 ore, precum si toate

intreprinderile producatoare de afumaturi sau preparate de

carne, cu o capacitate de productie de cel putin 500 tone

produse/an.

61. Intreprinderile de uscat fructe, enumerate in lista anexa

Nr. XXIII.

62. Toate intreprinderile de decorticat cereale (orez,

arpacas, fulgi de ovaz), cu o capacitate de productie de cel

putin 1,5 to/8 ore.

63. Toate intreprinderile producatoare de paste fainoase.

64. Toate brutariile ce poseda instalatii mecanice pentru

framantat aluatul.

65. Toate intreprinderile producatoare de unt, branzeturi si

lapte pasteurizat, cu o capacitate de prelucrare zilnica de cel

putin 2.000 litri lapte.

66. Toate intreprinderile producatoare de bulion sau

marmelada, cu o capacitate de productie de cel putin 1 to/8

ore.

67. Toate abatoarele particulare cu o capacitate de taiere

zilnica de cel putin 100 bovine sau 150 porcine.

68. Caile ferate enumerate in lista anexa Nr. XXIV.

69. Toate societatile particulare de exploatare a tramvaielor,

daca nu au fost nationalizate odata cu intreprinderile

industriale.

70. Intreprinderile exploatatoare de vagoane-cisterne,

enumerate in lista anexa Nr. XXV.

71. Toate conductele pentru transportul produselor lichide

si gazoase, care nu sunt nationalizate prin efectul prezentei

legi, concomitent cu societatile industriale respective.

72. Societatile de navigatie, enumerate in lista anexa Nr.

XXVI.

73. Toate vasele fluviale si maritime, enumerate in lista

anexa Nr. XXVII, precum si toate vasele sub pavilion

romanesc, scufundate in apele teritoriale romanesti sau

straine.

74. Societatile de asigurare, enumerate in lista anexa Nr.

XXVIII.

75. Societatea Anonima Romana de Telefoane.

76. Societatea Romana de Radio-Difuziune.

77. Societatea Nationala de Credit Industrial.

La intreprinderile infiintate printr-o conventiune speciala de

catre un Stat strain cu Statul Roman, se nationalizeaza tot

ce nu apartine celor doua state.

Listele anexe fac parte integranta din prezenta lege.

O intreprindere se considera intrand in prevederile legii de

fata daca conditiunile stabilite prin criteriile indicate pentru

fiecare categorie au existat intr-un moment oarecare in

decursul perioadei cuprinse intre 1 Ianuarie 1938 si data

publicarii prezentei legi.

Intreprinderile prevazute in listele anexa se considera

nationalizate, chiar daca denumirea sau adresa lor sunt

indicate in aceste liste partial sau inexact; de asemenea daca

si-au schimbat denumirea ori adresa.

De asemenea, intreprinderile se considera nationalizate

daca sunt indicate cu numele persoanei fizice sau juridice

care le-a detinut sub orice titlu (arenda etc.)

Pe data publicarii prezentei legi, trec in proprietatea Statului

ca bunuri comune ale poporului, administrate prin

Ministerul de Finante, libere de orice sarcini, actiunile si

partile sociale ale societatilor si asociatiunilor care intra in

prevederile acestui articol.

Bunurile nationalizate prin efectul prezentei legi vor fi

administrate de ministerele in al caror domeniu de

preocupare intra obiectul intreprinderilor nationalizate.

Brutariile, abatoarele, morile, presele mecanice de ulei, care

se incadreaza in criteriile legii de fata, art. 1, vor fi preluate

si administrate de organele primariilor locale, cu exceptia

acelora la care s-au numit sau se vor numi directori de catre

ministerele de resort. In termen de zece zile de la aparitia

prezentei legi, primariile vor comunica Consiliului de

Ministri, prin Comisiunea Judeteana de Nationalizare

respectiva, precum si Ministerului de Interne, lista acestor

unitati industriale pentru a se da decizia de trecerea lor in

administratia primariilor.

Consiliile de administratie ale intreprinderilor nationalizate

se dizolva pe data publicarii legii de fata.

ART. 2

Odata cu intreprinderile principale se nationalizeaza toate

intreprinderile anexe.

Se nationalizeaza de asemenea instalatiuni care servesc in

mod permanent activitatii unei intreprinderi nationalizate,

chiar daca aceste instalatiuni apartin altui proprietar decat

acel al intreprinderii nationalizate.

ART. 3

Societatile de orice fel care poseda mai multe unitati, se

nationalizeaza in intregime, daca vreuna din unitati se

incadreaza in prevederile legii de fata.

ART. 4

Incepand de la data publicarii prezentei legi, nici o

intreprindere nu va putea instraina, nici in total si nici in

parte, si nici muta utilajul sau sau instalatiunile sale, decat

cu autorizarea prealabila a ministerului de resort, chiar daca

nu se incadreaza in prevederile prezentei legi.

Instrainarile facute fara respectarea dispozitiunilor de mai




sus sunt nule de drept, nulitatea fiind de ordine publica si

putand fi invocata de oricine.

Proprietarii sau reprezentantii legali ori imputernicitii

acestora, ai intreprinderilor in constructie sau a acelora

care, din orice motiv, nu au fost puse in functiune, precum

si a acelora care si-au incetat sau intrerupt activitatea, sunt

obligati ca in termen de 15 zile de la publicarea legii de

fata, sa inainteze Directiunii Generale a Controlului

Economic, iar in provincie Serviciilor Judetene de Control

Economic, o declaratie intocmita conform formularului

constituind anexa Nr. XXIX din prezenta lege.

ART. 5

Nu intra in prevederile legii de fata si nu se nationalizeaza

intreprinderile sau partea din capitalul acestora, care se

gasesc in proprietatea unui Stat facand parte din Natiunile-

Unite, care a dobandit aceste bunuri ca urmare a executarii

Tratatului de Pace, sau prin achitarea unor obligatiuni de

despagubiri, izvorand din starea de razboi.

CAP. 2

Efectele nationalizarii

ART. 6

Prin efectul nationalizarii, intreprinderile trec in

proprietatea Statului cu fondul de comert si cu toate

obligatiunile contractate in vederea exploatarii lor;

intreprinderile sub forma de societate sau asociatiuni isi

pastreaza patrimoniul, asa precum el va reiesi din bilantul

incheiat in vederea predarii catre noua conducere

desemnata de Stat in urma nationalizarii; in activul si

pasivul intreprinderilor de orice fel, nationalizate, intrand:

a) La activ toate bunurile imobile si mobile, corporale si

incorporale, precum: terenuri, cladiri, instalatiuni, drepturi

patente, licente, contracte, autorizatii, marci de fabrica,

hartii de valoare, cambii, carti de depuneri, numerar, sume

datorate intreprinderii, accesorii, materii prime, marfuri

semifabricate sau finite si alte asemenea;

b) La pasiv totalitatea obligatiunilor intreprinderii.

Prin efectul prezentei legi intreprinderile nationalizate se

substituie in toate drepturile si obligatiunile vechilor

intreprinderi.

ART. 7

Noua conducere a intreprinderii nationalizate va putea cere,

in termen de sase luni de zile de la publicarea prezentei

legi, sa declare nule obligatiunile sau tranzactiunile

incheiate de intreprinderea respectiva inainte de

nationalizare, care au fost incheiate cu scopul vadit de a

pagubi intreprinderea, in folosul personal al contractului

sau al unei persoane fizice sau juridice straine.

Pentru judecarea acestor cereri va fi instituita pe langa Curti

cate o comisie compusa din trei magistrati numiti de

Ministerul de Justitie. Comisiunea va judeca la primul

termen, pe baza de memorii scrise depuse de partile

interesate cu 15 zile inainte de termenul de judecata.

Deciziunea comisiunii nu este supusa nici unei cai de atac

ordinara sau extraordinara.

CAP. 3

Procedura nationalizarii

ART. 8

La intrarea in vigoare a prezentei legi, ministerele de resort

vor numi directori care vor lua in primire conducerea

intreprinderilor nationalizate pe baza unor situatiuni

sumare, de la proprietarii sau reprezentantii ori

imputernicitii acestora.

Noii directori vor exercita toate atributiunile vechilor

organe de conducere.

In caz de lipsa a proprietarilor, reprezentantilor sau

imputernicitilor lor, intreprinderea va fi preluata in prezenta

autoritatilor politienesti, in comunele urbane, sau a

autoritatilor comunale in comunele rurale.

ART. 9

Pana in momentul preluarii intreprinderilor de catre noua

conducere, conform inventarului si bilantului pe care

intreprinderile sunt obligate sa le incheie in acest scop,

vechea conducere sta la dispozitia celei noi pentru orice

lamuriri, fiind responsabila pentru lipsurile constatate, afara

de lipsurile si pagubele provenite din actele de administratie

ale noii conduceri.

ART. 10

La predarea intreprinderii se va incheia un proces-verbal, in

triplu exemplar, la care se vor alatura copii de pe inventar si

bilant. Un exemplar al procesului-verbal se va inmana

vechiului proprietar, un altul se va pastra de intreprindere,

iar ultimul se va inainta Ministerului de resort.

CAP. 4

Despagubiri

ART. 11

Statul va acorda despagubiri proprietarilor si actionarilor

intreprinderilor nationalizate.

In acest scop se instituie "Fondul Industriei Nationalizate",

persoana juridica de drept public, autonoma, cu sediul in

Bucuresti.

Pentru sumele datorate, Fondul Industriei Nationalizate va

emite obligatiuni, pe care le va rascumpara din beneficiul

net al intreprinderii nationalizate.

ART. 12

Organizarea si modul de functionare al Fondului Industriei

Nationalizate, se va stabili printr-o deciziune a Consiliului

de Ministri.

Gestiunea Fondului Industriei Nationalizate este supusa

controlului Ministerului de Finante.

ART. 13

Despagubirile cuvenite proprietarilor se vor stabili de

comisiuni functionand pe langa Curti, formate din trei

magistrati numiti de Ministerul de Justitie.

Impotriva deciziunilor acestor comisiuni nu exista nici o

cale de atac.

ART. 14

Din drepturile de despagubire se vor scadea datoriile

intreprinderilor neprevazute in pasivul acestora, precum si

acele izvorand din evaziuni fiscale sau alte operatiuni

contrare legii, ca si pierderile provenite din reaua

administratie a acestor intreprinderi, inainte de

nationalizare.

ART. 15

Nu se acorda despagubiri:




a) Acelora care, fiind in serviciul Statului, judetelor sau

comunelor, s-au imbogatit in timpul cat erau in serviciu,

prin fapte ilicite constatate judecatoreste;

b) Acelora care, au plecat din tara in mod clandestin ori

fraudulos, precum si acelora care nu se intorc in tara dupa

expirarea termenului de valabilitate a actelor de calatorie

eliberate de autoritatile romane.

CAP. 5

Infiintari de noi intreprinderi si concesiuni

ART. 16

In ramurile in care intreprinderile au fost nationalizate,

dreptul de a crea intreprinderi noi apartine Statului.

ART. 17

Prin exceptie Statul va putea acorda concesiuni pentru

infiintarea de noi intreprinderi persoanelor fizice sau

juridice, prin jurnal al Consiliului de Ministri, la propunerea

Ministerului de resort.

CAP. 6

Sanctiuni

ART. 18

Se pedepsesc cu 5-10 ani munca silnica si cu confiscarea

intregii averi acei care, indiferent prin ce mijloace, cu

intentiune, vor zadarnici sau vor incerca sa zadarniceasca

nationalizarea prevazuta de prezenta lege, vor tainui parte

din patrimoniul intreprinderilor sau vor vatama, nimici,

instraina, muta, exporta sau micsora, prin orice mijloace,

bunuri sau instalatiuni supuse nationalizarii.

Cu aceeasi pedeapsa se vor sanctiona si acei care

intentionat vor prezenta organelor Statului date inexacte sau

incomplete asupra acestor bunuri.

ART. 19

Se pedepsesc cu inchisoare corectionala de la 4-10 ani si cu

amenda de la 50.000-500.000 lei, functionarii publici sau

persoanele imputernicite in temeiul prezentei legi, care nu

vor executa sau vor zadarnici executarea insarcinarilor ce le

revin potrivit prevederilor ei.

ART. 20

Infractiunile la prevederile prezentei legi se constata, se

urmaresc si se judeca, potrivit legii Nr. 351 din 3 Mai 1945,

pentru reprimarea speculei ilicite si a sabotajului economic

si a legii Nr. 252 din 15 Iulie 1947, pentru organizarea

controlului economic.

CAP. 7

Dispozitiuni finale

ART. 21

Cu efectuarea nationalizarii si cu rezolvarea problemelor si

litigiilor izvorand din aplicarea ei, se insarcineaza Consiliul

de Ministri. Consiliul de Ministri va putea delega o

comisiune restransa din sanul sau pentru conducerea

operativa a operatiunilor care va avea ca organe exterioare,

in fiecare judet, cate o Comisiune Judeteana de

Nationalizare.

ART. 22

Intreprinderile nationalizate pot fi date in proprietate sau in

simpla folosinta administratiunilor locale, pe baza hotaririi

Consiliului de Ministri.

ART. 23

In cazul dizolvarii unei intreprinderi nationalizate, activul

net ramas dupa lichidare trece in proprietatea Statului.

ART. 24

Conturile creditoare ale proprietarilor intreprinderilor

nationalizate, la aceste intreprinderi, fie ca aceste conturi au

fost deschise pe numele acestora sau pe numele de

interpusi, dupa o constatare judecatoreasca se considera

aport de capital la intreprinderea respectiva, neconstituind o

creanta impotriva intreprinderii.

ART. 25

Membrii societatilor cooperative industriale existente la

data intrarii in vigoare a prezentei legi, la iesirea lor din

societate, vor putea retrage din partea lor sociala maximum

50.000 lei numerar, restul profitand societatea.

Dispozitiunile alineatului precedent nu vor fi aplicate

societatilor cooperative ce se vor instiinta dupa intrarea in

vigoare a legii de fata.

ART. 26

Timp de trei luni de la nationalizare, personalul

administrativ de la sef de sectie in sus, precum si personalul

tehnic (ingineri, subingineri, desenatori, constructori,

maistri etc.), al intreprinderilor nationalizate, nu va putea

parasi intreprinderea si nu va putea fi licentiat din aceasta,

fara aprobarea ministerului de resort.

ART. 27

Politele intreprinderilor nationalizate scadente in decursul

unei luni de la ziua nationalizarii, nu vor putea fi protestate,

acordandu-li-se o prelungire de treizeci de zile de la data

scadentei.

ART. 28

Delegatiile de numire a noilor directori le dau drept de

semnatura valabila chiar si pana la indeplinirea formelor

legale de publicare in Monitorul Oficial.

ART. 29

Intreprinderile nenationalizate vor continua activitatea lor

in cadrul legilor in vigoare.

ART. 30

Legea de fata intra in vigoare pe data publicarii ei in

Monitorul Oficial.

ART. 31

Orice dispozitiuni contrare prezentei legi, se abroga.

4. ATACUL ASUPRA CONSTITUȚIEI

Prof.univ. Gh. Zbăganu

Primul articol al Constituției României se referă la statul

social.

(Art 1. 3) România este stat de drept, democratic si social,

in care demnitatea omului, drepturile si libertătile

cetătenilor, libera dezvoltare a personalitătii umane,

dreptatea si pluralismul politic reprezintă valori supreme, in




spiritul tradiţiilor democratice ale poporului roman si

idealurilor Revolutiei din decembrie 1989, si sunt garantate.

Un stat social este unul în care

Art 32.1) Dreptul la invătătură este asigurat prin

invătămantul general obligatoriu, prin invătămantul liceal si

prin cel profesional, prin invătămantul superior, precum si

prin alte forme de instructie si de perfectionare

Și

Art 47.1 Statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare

economică si de protectie socială, de natură să asigure

cetătenilor un nivel de trai decent.

Prin măsurile anunțate de guvern și președinte se atacă

statul social, așadar se atacă constituția. Criza nu a fost

generată de poporul român, ci de guvernanții săi. Criza este

un rezultat ‖necesar‖(?) al demantelării statului socialist și

înlocuirii lui cu un stat capitalist. Statul socialist trăiește în

primul rînd din activitatea sa economică, statul capitalist

trăiește din taxe. Dacă populația este săracă, statul va fi și el

sărac. Un stat capitalist sărac nu are resurse de dezvoltare,

dacă insistă să trăiască numai din taxe.

Cine este de vină că s-a ajuns aici?

Ceaușescu lăsese o țară fără datorii. Primul guvern care a

deschis cutia Pandorei și ne-a îndatorat la FMI ( o anexă a

trezoreriei americane) a fost guvernul Roman. El a lansat

ideea criminală a privatizării. Adică industriile care

aduceau profit țării să treacă în mîinile diverșilor

―investitori‖, de preferință străini, urmînd ca aceștia,

oameni cinstiți, să verse o parte din profit statului. Ca și

cum un om ar renunța să mai muncească și ar începe să își

vîndă la talcioc obiectele și, mai ales, mijloacele de

producție. Ca şi cum un om ar avea o găină care produce

ouă de aur şi o vinde ca să bea o ţuică.

Ce s-a întîmplat, am văzut: investitorii au demolat

întreprinderile, au dat salariații afară și au speculat terenul.

Milioane de români, aruncați în șomaj și-au căutat norocul

pe alte meleaguri. Mare parte din terenul arabil al ţării stă

nelucrat, altă parte este deja acaparată de diverse companii

străine.

Pămîntul pentru vecie ţăranilor?

Guvernul Văcăroiu a încercat să stopeze descreșterea

economică. A încercat destul de stîngaci - presiunea de a

„privatiza‖ era enormă, efectuată nu numai de cei direct

interesaţi (băieţii „deştepţi‖ din ţară şi rechinii din Vest)

dar, din nefericire, şi de o parte iresponsabilă a

intelectualităţii româneşti care ura „economia

hipercentralizată‖ din mimetism şi lipsă de creier. Partea

iresponsabilă a societăţii româneşti a ajuns însă la putere în

1996. Lui Văcăroiu i-au urmat guvernele țarăniste Ciorbea

– Vasile – Isărescu , care au continuat în forță politica

criminală a lui Roman. privatizarea. Pentru a distruge

opoziția previzibilă a clasei muncitoare au provocat

închiderea unor mine rentabile și au decapitat mișcarea

muncitorească din valea Jiului, aruncîndu-l pe liderul

acesteia, Miron Cozma, la închisoare.

Presiunea externă şi a părţii iresponsabile din societate a

făcut ca şi guvernul Năstase să procedeze la fel – lui i se

poate imputa că o mare parte din bogățiile țării (acumulate

în zeci de ani de poporul român) au fost aruncate în mîinile

nesățioase ale investitorilor străini . Dar cei ce au încununat

opera de distrugere a statului social au fost liberalii lui

Tăriceanu (taxa unică de impozitare) și, mai ales, pedeliștii

lui Băsescu. După ce ni s-a vîrît pe gît un împrumut de la

FMI (coșmar de care credeam că am scăpat după aderarea

la UE) acum guvernanții au descoperit că trebuie să plătim

datoriile.

Lupta de clasă a lui Băsescu

Se știe acum soluția guvernanților: aruncarea poverii

datoriilor pe spinarea bugetarilor (25% reducere

nediferenţiată a salariilor), a pensionarilor şi a şomerilor.

Pe ce se bazează ei?

Pe asmuţirea unei părţi a clasei muncitoare contra

celeilalte!

Există, chipurile, o economie reală şi bugetari. Medicii şi

profesorii, aşadar, nu ar face parte din economia reală. Ca şi

cum ai putea avea o economie performantă cu analfabeţi şi

oameni bolnavi! Ţinta guvernanţilor (susţinută de o

campanie de presă ticăloasă împotriva profesorilor –

incompentenţi şi amedicilor – care dau 40% diagnostice

greşite) este destul de clară: privatizarea învăţământului şi a

sănătăţii.

Pericolul este mare: exodul creierelor. Vom fi aruncaţi într-

o subdezvoltare cronică. Şcoala se va deprofesionaliza şi

mai mult, iar sănătatea va deveni un lux pe care majoritatea

nu şi-l va putea permite. Noii aristocraţii nu îi pasă: îşi vor

trimite progeniturile la studii în străinătate şi tot acolo se

vor duce să îşi trateze bolile.

Ceva mă face să cred că măsurile acestea nu vor fi aplicate

forţelor de represiune – poliţia, serviciile secrete şi

jandarmeria. Nu cred ca guvernanţii să îşi taie singuri craca

de sub picioare.

Este afectat tot poporul

Probabil că Băsescu va da înapoi în faţa pensionarilor –

aceştia sunt şi „din economia reală‖ şi bugetari. Se va

renunţa, probabil, şi la ideea de a nu mai subvenţiona

încălzirea: în apartamente nu locuiesc numai bugetari. O

întreţinere de 800 lei/lună în perioada de iarnă nu va putea

fi suportată de populaţie şi se va ajunge la desfiinţarea

centralelor termice, condamnînd populaţia la frig şi mizerie.

Ceauşescu a fost executat pentru mult mai puţin!

Este adevărat că nu sunt afectaţi milionarii, băieţii deştepţi

care s-au îmbogăţit din privatizări şi clientelă politică, din

afaceri oneroase cu statul. Mă întreb însă dacă ei fac parte

din popor.

Apel la solidaritate




Preşedintele României a făcut apel la solidaritate. Masele

afectate (bugetarii, şomerii, pensionarii) să fie solidare cu

aceia care au făcut datoriile şi au aruncat ţara în criză –

adică să fie solidare cu guvernanţii şi cu clientela lor. Să

înţeleagă că a venit momentul să strîngă cureaua pentru a

nu afecta profiturile capitaliştilor români şi străini.

Solidaritate între bugetari şi Bercea Mondialu! Să luăm din

puţinul lor pentru a întregi multul lor!

Şi noi facem apel la solidaritate. Cuţitul a ajuns la os.

Apelăm la toţi românii să fie solidari şi să măture această

clasă stăpînitoare de la putere. Lupta nu este între bugetari

şi sclavii patronilor privaţi. Ea este între masele oprimate şi

burghezia care s-a instalat cu neruşinare la putere. Acum

nu e momentul polemicilor ideologice. Trebuie format un

front unic al stîngii ca, împreună cu sindicatele să oprească

genocidul avut în vedere de guvernanţi! PSD-ul (aproape la

fel de vinovat pentru ce s-a întîmplat ca şi ceilalţi) are şansa

de a-şi mai spăla onoarea dacă reuşeşte să adune în jurul lui

un asemenea front.

Şi totuşi, ce e de făcut?

Reducerea cheltuielilor

Să ni se explice unde s-au dus banii. Cine a făcut datoria la

FMI (un împrumut de care se ştia dinainte că este toxic) să

răspundă pentru asta – să răspundă penal. Dacă e să ne

plătim datoriile, să plătească în primul rînd cei ce s-au

bucurat de ele. Să plătească în primul rînd bogaţii. Să se

reducă din bugetele nesimţite acordate clientelei politice –

de exemplu cele 25000 de case ale Elenei Udrea.

Creşterea veniturilor

Statul să preia controlul asupra ramurilor strategice.

Profiturile lor să nu mai fie private, ci să intre în vistieria

statului. Statul să îşi facă propria companie de drumuri şi

şosele, să fie reziliate contractele oneroase cu firme care

construiesc autostrăzi şi d efapt nu le construiesc. Statul şi

comunităţile locale ar putea înfiinţa întreprinderi care să fie

scutite de plata taxelor, deoarece profitul lor ar ajunge

direct la buget. Astfel vor putea concura cu succes cu

întreprinderile private de acelaşi tip.

Apărarea statului social

În definitiv al cui este statul? Apără el interesele majorităţii

cetăţenilor? Dacă da, el nu poate fi numai al patronilor şi

interlopilor. Datoria guvernanţilor este în primul rînd faţă

de cetăţeanul obişnuit, şi nu faţă de burghezie. Datoria

statului este în primul rînd faţă de salariaţii lui, şi nu faţă de

interlopi şi FMI.

Viitorul nu poate fi capitalist

Este evident că un stat sărac, care se bazează numai pe taxe

şi impozite nu poate fi un stat social. Un stat capitalist sărac

nu are cum să fie social. Dar Constituţia României prevede

că statul român este social. Ne trebuie un stat „jucător‖, nu

un arbitru. Un stat care să îşi poată aloca resursele spre

dezvoltarea ţării, nu unul care aşteaptă pasiv ca „piaţa‖ să

acţioneze iar el să ia taxe. Ne trebuie un stat care să fie în

stare să producă prin întreprinderile sale dezvoltare,

eradicarea sărăciei, educaţie, apărarea sănătăţii. Avem de

optat între socialism sau barbarie. Apologeţii capitalismului

– cei autointitulaţi „societatea civilă‖ aleg a doua variantă –

ei aleg statul liberal. Oare asta vrea poporul?

5. Solidaritate

Moto: Socialism sau barbarie

Prof.univ Gheorghiță Zbăganu

1. Ce scriam înainte de grevă

Pe 31 mai 2010 va avea loc o grevă generală, împotriva

măsurilor de o sălbăticie nemaiîntîlnită în istoria României:

tăierea cu 25% a salariilor bugetarilor, cu 15% a pensiilor şi

ajutoarelor de şomaj. Profesorii vor intra şi ei în grevă. Dar

pe 31 mai este programată şi o probă de bacalaureat, cea de

la limba engleză (în galimatiasul celor ce tot fac reforme în

învăţămînt s-ar numi ―proba de competenţă într-o limbă

străină‖).

Băsescu ne cheamă la solidaritate. Să înţelegem că tăierea

salariilor, pensiilor şi ajutoarelor de şomaj este „răul cel

mai mic‖. Altfel nu am mai putea să ne împrumutăm cu

girul FMI, ar trebui să apelăm la „piaţa liberă de capital‖,

unde sunt dobânzi mai mari.

Cheamă bugetarii, pensionarii şi şomerii să fie solidari cu

„economia reală‖. Să strângă cureaua ca să ne putem

împrumuta mai departe la instituţii mondiale. Mai pe

înţeles, cheamă aceste categorii sociale (cam 6 milioane de

cetăţeni, cam 10 împreună cu familiile lor) să îi salveze pe

colegii lor care lucrează în economia privată. Colegi a căror

majoritate lucrează cu salariul minim pe economie. De ce?

Pentru că în 2009 ei au fost cei care au dus greul crizei. Ei

au fost afectaţi de şomaj şi de scăderi de salarii. La ei s-au

produs 700 000 de şomeri anul trecut. Iar bugetarilor nici

că le-a păsat.

De ce nu au protestat cei daţi afară? De ce nu au făcut

grevă? Pentru că nivelul lor de sindicalizare este foarte

scăzut. Patronilor nu le plac sindicatele. Chiar aşa fiind,

Băsescu are pe undeva dreptate: sindicatele puternice din

sectorul de stat ar fi trebuit să îi protejeze şi pe aceşti

dezmoşteniţi, majoritatea fiind plătiţi (oficial) cu salariul

minim pe economie – vreo 150 de euro. Nu au dat dovadă

de solidaritate atunci? Băsescu speră ca apatia trecută să se

întoarcă împotriva lor: voi nu aţi fost de partea noastră, nici

nouă nu ne pasă că Băsescu vă atacă la jugulară.

Băsescu cheamă pe săraci să fie solidari cu bogaţii. Să

rabde ei de foame ca să nu le afecteze patronilor nivelul de




trai. Populaţiei i se inoculează ideea că aşa ceva este

justificat, deoarece bugetarii trăiec pe spinarea „economiei

reale‖. Apelul lui, preluat cu încîntare de apologeţii

capitalismului portocaliu, este la „ascuţirea luptei de clasă‖

între cei „slabi‖ (amărâţii din economia privată) şi cei

„graşi‖ (bugetarii). Pentru aceasta se amestecă crâmpeie de

adevăr cu minciuni. Da, este adevărat că după venirea la

putere a portocaliilor aparatul administrativ s-a umflat cu

aproape jumătate de milion de oameni, clientelă politică;

este foarte plauzibil că jumătate din ei au sinecuri datorate

sprijinului în alegeri, că mulţi au salarii neruşinate. Dar tot

bugetari sunt şi profesorii (un profesor de liceu cu toate

gradele şi maximum de vechime nu poate ajunge decât la 2

salarii medii pe economie, iar un începător are trei sferturi

din el); mai sunt şi medicii (un medic începător este plătit la

fel de prost ca un profesor începător, iar un medic obişnuit

de spital nu cîştigă mai mult de două salarii medii pe

economie; e mult?).

Lupta de clasă a Băsescului este împotriva profesorilor şi a

medicilor!

Am auzit la televizor un medic (chirurg) care îi mustra pe

profesori pentru greva generală de pe 31 mai: ce ar fi dacă

şi el ar face grevă pe 31 mai şi printre pacienţii lui ar fi

vreun profesor sau mama vreunui profesor?

Faptul că există asemenea oameni este periculos. Ei sunt

folosiţi pentru demoralizarea salariaţilor. Mentalitatea lor

este una de puşcăriaş: nu ieşiţi din rînd, că ne pedepseşte pe

toţi! Dacă noi putem răbda să fim umiliţi, voi de ce să nu

faceţi la fel? Frustrarea, în loc să se îndrepte împotriva

torţionarilor, se îndreaptă împotriva aproapelui tău.

Psihiatrii sunt familiari cu acest gen de comportament, care

se numeşte „ură de sine‖. Aşa a şi rezistat regimul

Ceauşescu în anii ’80, cînd populaţia era chemată la

sacrificii asemănătoare. Presiunea împotriva celor ce ar fi

vrut să protesteze era infernală şi provenea tocmai de la cei

apropiaţi: colegi, familie, rude. Era o solidaritate în

resentiment şi în laşitate.

Băsescu speră să fie mai norocos: atunci sufereau toţi, acum

speră să atragă de partea lui pe cei care nu sunt afectaţi.

Medicul în cauză spunea profesorilor: dacă eu, care sunt

mai prost plătit ca voi pot să rabd, voi de ce să nu răbdaţi?

Uitaţi, domnule preşedinte, că nu toţi suntem iresponsabili

ca aceste elemente duşmănoase (profesorii care nu pricep

înaltul umanism al guvernanţilor), mai suntem şi unii

conştienţi, vă rugăm să ne aveţi în vedere.

Dar, vin şi eu şi întreb: Banca Naţională a României oare

nu ar trebui să fie solidară cu poporul? Ale cui interese le

apără? Al cui este statul numit România? E doar statul

patronilor şi acţionarilor? În interesul cui s-au făcut

împrumuturile?

Şi ce dacă intrăm în incapacitate de plată?

Ni se dă exemplu Polonia care deşi e îndatorată (pe poziţia

15 în UE, vezi mai jos), nu simte, chipurile, criza. În

definitiv, în 1989 România era ea cea dată exemplu

Poloniei că şi-a achitat datoriile prin ‖teroare şi înfometarea

populaţiei‖. Magnaţii polonezi şi-au înfometat şi ei

populaţia în anii ’90 (terapia de şoc a lui Mazowiecki) şi

uite ce bine o duc. Da, dar polonezii erau în stare de şoc

atunci, erau primii ani de după socialism, prostimea

poloneză visa la capitalismul cel bun care să înlocuiască

socialismul cel rău şi pentru asta era dispusă la sacrificii.

Temporar. Cît timp ni se vor cere aceste sacrificii de

Băsescu?

Mă tem că mereu. El nu vede altă posibilitate decît să trăim

din împrumuturi. Vorbeşte de împrumuturi pe piaţa liberă

de capital ca şi cum aşa ar şi trebui să meargă statul.

Dar de ce să ne împrumutăm? Şi pînă cînd?

Păi, cică fiindcă e statul prea generos, are programe de

protecţie socială. Are, fiindcă aşa prevede Constituţia,

fiindcă România e definită ca stat social.

Nu e bine, să îl facem stat liberal, stat minimal. Statul să

plătească doar zapcii şi dorobanţii (ba nu, mai bine

subcontractează şi asta şi plăteşte doar firme de recuperatori

şi de bodyguarzi). De ce să mai plătim impozite? Fireşte că

trebuie să le plătim să avem bani pt firmele astea, şi pentru

guvernanţi.

Solidaritate...

Cică în 1997 femeile coreene şi-au dat la stat bijuteriile să

scoată ţara din criză.

Statul trebuie să se implice în economie. Trebuie să aibă un

plan de venituri şi cheltuieli în aşa fel încît deficitul bugetar

să fie 0.

Dar pînă atunci ce am putea face?

Evident, în primul rînd trebuie demis acest guvern şi lansată

procedura de suspendare a preşedintelui vinovat de

duşmănie pentru poporul român şi rele tratamente (batrânii

care nu îşi vor plăti gazele şi vor îngheţa în apartamente.

(Vadim Tudor trebuie felicitat pentru că l-a dat în judecată

pe Băsescu pe acete motive)

În paralel, se va putea proceda ca în vreme de război:

rechiziţii.

Rechiziţia este un împrumut forţat pe care statul îl face la

cetăţenii lui.

Ei bine, am calculat că se poate ajunge la acelaşi rezultat ca

acela propus de guvern prin următorul algoritm: din toate

salariile, indiferent dacă sunt în privat sau la stat se

rechiziţionează jumătate din ce depăşeşte salariul mediu

net pe economie (adică 1500 RON). Exemplu de calcul




Salariul este 4000 RON. Se plateşte CAS, şomaj, impozit şi

rămîn 2500. Asupra acestor 3000 se aplică rechiziţia de (

2500 – 1500 ) 50% = 500. Salariul net va fi deci de 2000.

Pe schema Băsescu, salariul brut va fi 3000 ( = 4000

0,75) din care se va extrage impozitul de 16% (500,

asigurările sociale, pensii, contribuţia la fondul de şomaj) şi

se va ajunge cam tot la aceeaşi sumă. Doar că în schema

propusă de mine salariul va ramîne acelaşi pe cartea de

muncă şi se va ţine seama de sumele rechiziţionate urmînd

ca în viitor, cînd situaţia o va permite, salariatul să îşi

primească banii înapoi ori să fie investiţi în acţiuni, de

exemplu la SIF-uri.

Avantajul este evident: în loc să fie conceput ca o tăiere de

cheltuieli, acest algoritm este unul de creştere al veniturilor.

El nu va afecta decît pe cei (cam 30%) care au salarii peste

medie. În plus, statul ar putea lansa şi o campanie de

emitere de bonduri (dar NU prin licitaţie pentru rechinii

financiari), poate şi în România se vor găsi femei ca acelea

din Coreea de Sud.

În acelaşi timp, noul guvern va lansa urmărirea penală

împotriva tuturor celor vinovaţi de situaţia la care s-a ajuns.

Iar societatea civilă (oamenii care gîndesc) vor trebui să îşi

pună nişte întrebări:

De ce a trebuit să ne împrumutăm? Pînă cînd? De ce a

trebuit să apelăm la FMI?

Cui sunt datoare statele UE? De ce au deficite? Este o lege

a capitalismului?

Ce este „piaţa liberă de capital‖? Rechinii financiari? Bănci

private? Dar de ce există asemenea bănci? De ce UE nu ar

interzice statelor membre să apeleze la asemenea bănci?

Eu nu înţeleg de ce tocmai noi a trebuit să apelăm la

asemenea măsuri sălbatice. Iată situaţia datoriei publice

(adică internă şi externă) a celor 27 de ţări din UE. Ţările

sunt listate în ordinea procentului din PIB al datoriei

publice. La statele care nu au aderat la zona euro, este dată

şi suma brută, în moneda naţională.

1. Italia 115,8 % (1.795 miliarde de euro)

2. Grecia 115,1 % (300 miliarde de euro)

3. Belgia 96,7 % (326,6 miliarde euro)

4. Ungaria 78,3 % (15075 de miliarde de HUF)

5. Franta 77,6 % (1.489,025 de miliarde euro)

6. Portugalia 76,8 % (125 910 miliarde de euro)

7. Germania 73,2 % (1.700 mld. Euro)

8. Malta 69,1 % (3,948 miliarde de euro)

9. Marea Britanie 68,1 % (950,3 miliarde lire)

10. Austria 66,5 % (184,1 miliarde de euro)

11. Irlanda 64 % (104,6 miliarde eur)

12. Olanda 60,9 % (347 miliarde euro)

13. Cipru 56,2 % (9,5 miliarde euro)

14. Spania 53,2 % (559,65 miliarde eur)

15. Polonia 51 % (684,3 mld PLN)

16. Finlanda 44 % (75 miliarde eur)

17. Suedia 42,3 % (1.293,753 miliarde SEK)

18. Danemarca 41,6 % (689,036 miliarde Dkk)

19. Letonia 36,1 % (4,7 miliarde LVL)

20. Slovenia 35,9 % (12,5 miliarde euro)

21. Slovacia 35,7 % (22,5 mld eur)

22. Cehia 35,4 % (1.282,29 miliarde coroane cehe)

23. Lituania 29,3 % (27,1 miliarde LTL)

24. Romania 23,7 % (116,526 miliarde lei)

25. Bulgaria 14,8 % (9,79 miliarde de leva)

26. Luxemburg 14,5 % (5,4 miliarde euro)

27. Estonia 7,2 % (15,5 miliarde EEK)

Uniunea Europeana 73,6 % ( 8.690,3 miliarde de euro)

Observăm că România este pe poziţia 24. de ce să se

înceapă cu noi experimental lui Băsescu_

2. Și după moţiune

Solidaritatea a funcţionat cam rău. Greva generală a fost

înfrîntă repede. Primii spărgători de grevă au fost

profesorii, mai ales cei de engleză. Au cedat psihic în faţa

peroraţiilor de genul : ―ce vină au copiii? Vreţi să îi

nenorociţi, să nu mai intre la facultate?‖. De mirare că

sindicatele nu au putu să dea un răspuns de bun simţ: dacă

se amînă bacalaureatul, atunci se vor amîna şi examenele de

intrare în facultăţi, era evident. Singurii afectaţi ar fi fost o

mînă de elevi care ar fi vrut să îşi continue studiile în

străinătate – deşi mă îndoiesc. Apoi, profesorii nu au vrut să

rămînă cu situaţia neîncheiată la finele anului şcolar .

Sindicatele ameninţaseră cu blocarea anului şcolar. Dar de

mult se ştie că o ameniţare nepusă în practică devine

ridicolă. La fel, funcţionarii nu s-au ţinut de cuvînt şi nu au

participat toţi la grevă. La fel şi transportul în comun: pe 31

mai se putea circula în Bucureşti. Patriotism? Înţelegerea

înaltului umanism al Băsescului, cel care, vorba ceea se

gîndeşte la viitor, să nu ajungem în situaţia Greciei, ajutat şi

de rugăciunile doamnei Udrea?

Nu. Lipsă de solidaritate. Lipsă de organizare. Populaţia nu

a realizat încă ce se va întîpla. Lipsă de compasiune pentru

milioane de concetăţeni. Atomizare. Neîncredere că o

asemenea obscenitate se va putea întîmpla: nu o fi dracul

chiar aşa de negru. Neîncredere în forţele proprii.

Neîncredere în sindicate. Supunere în faţa cezarismului

unui psihopat – Băsescu: o fi ştiind el ce face. Doar se ştie

că Vodă este bun şi ne apără de boierii cei răi.

Numai că Vodă vrea să ia de la săraci şi să dea la boierii cei

răi. Căci aceştia – nu aşa? – ei sunt forţele productive în

România. Ei dau o bucată de pîine la muncitorii cei leneşi.

Ei trebuie protejaţi dacă vrem să scăpăm de criza în care ne-

au aruncat tot ei.

După greva generală care nu a fost generală populaţia şi-a

pus speranţele în moţiunea de cenzură înaintată de PSD şi

sprijinită de PC. Ideea era că deputaţii sunt fiii poporului,

nu aşa? Mai ales că au fost aleşi prin vot uninominal.

Teoretic, ar fi însemnat ca ei să ţină seama mai mult de ce

doreşte electoratul decât de ce le zice PDL-ul şi Băsescu.




Deputaţii ar trebui, deci, să fie solidari cu electoratul.

Cetăţenii au fost încurajaţi de către opoziţie să facă presiuni

asupra deputaţilor din circumscripţiile lor ca să voteze

moţiunea. O idee a fost ca numele celor ce votează

împotriva moţiunii să fie trecute într-o listă a ruşinii.

Situaţia era destul de proastă, dar exista posibilitatea ca

moţiunea să treacă. În definitiv şi deputaţii sunt oameni, au

vecini, părinţi, neamuri. Dacă 10% din cei din coaliţia de la

putere ar fi votat împotrivă, moţiunea ar fi trecut. Trebuiau

236 voturi iar opoziţia avea 212.

Sindicatele au ameninţat că vor face un lanţ viu în faţa

Parlamentului între orele 930

şi 1830

monitorizînd tot ce

intră şi iese din Parlament. Se bazau pe 20 000 de oameni,

în trei schimburi a trei ore. Numai că natura a ţinut cu Boc.

Ziua de marţi, 15 iunie 2010, cînd s-a discutat moţiunea a

fost caniculară. În jurul casei Poporului nu este umbră. Nu

se putea sta trei ore pe o asemenea căldură toridă.

Apoi, lanţul uman a fost un semieşec. Din cele 7 intrări la

Casa Poporului, trei au rămas nesupravegheate (pe una din

ele a intrat şi a ieşit Boc). Oamenii au rezistat numai pînă la

ora 14. Unii au ajuns la spital, cu insolaţie. Pentru cei ce au

fost acolo am numai admiraţie – da, ei au dat dovadă de

solidaritate. Li se vedea disperarea în priviri. Printre lozinci,

cele mai benigne erau de genul ―Băsescu pentru România/

E ca ciuma şi ca râia‖. Unii lideri sindicali (de exemplu

Dumitru Costin) erau însă demoralizaţi: contaseră pe mai

mulţi oameni şi, în special pe bucureşteni. Bucureştenii însă

au avut o mobilizare slabă – de ordinal a 3-4000 de

participanţi. Din provincie au venit vreo 5000. În loc de 20

de mii de protestatari au fost vreo zece mii. Asta e.

Eram destul de pesimist. Camerele reunite au 334+137 =

471 deputaţi. Estimam că din cei 259 de parlamentari

asociaţi Puterii s-ar putea trezi oarece semne de omenie în

5% - adică 13. Adăugaţi la cei 212 (în ipoteza că toţi s-ar

prezenta la vot) ar fi rezultat 225 voturi pentru moţiune şi

246 contra. Mai trebuiau 12.

Rezultatul se ştie: pentru moţiune au votat 228 iar 197 au

votat împotrivă. Lista lor (lista ruşinii! se poate vedea la

http://www.listarusinii.ro/) . împreună cu cei care au fost

absenţi sau care nu au votat. Deosebit de jenant este cazul

foştilor social democraţi (!) Marian Sârbu, Cristian

Diaconescu şi al colegului meu matematiciIian Varujan

Pambuccian.

Interesant este faptul că tocmai aceia care s-au solidarizat

cu poporul român sunt acuzaţi de partidele asociate puterii

de lipsă de loialitate şi de solidaritate!

Este clar: nu înţelegem acelaşi lucru prin acelaşi cuvînt.

Pentru putere solidaritate înseamnă să fii de partea celor ce

îşi vor înfometat poporul. Pentru noi, solidaritate înseamnă

ce au făcut cei 16 care au fost de partea celor oropsiţi.

Ce va urma?

Măsurile se vor pune în aplicare.Deocamdată singura

solidaritate ar fi ca societatea românească să reuşească să

scape de actualii guvernanţi, căpuşe care ne-au parazitat de

aproape douăzeci de ani.Asta da, solidaritate.

Şi ultima întrebare, şi cea mai importantă este

Ce facem ca aşa ceva să nu se mai întîmple niciodată?

Este posibil în actualul sistem în care se vrea ca statul să

trăiască numai din taxe?

Noi nu credem.

Trebuie să alegem între socialism sau barbarie.

Noi, comuniștii, suntem pentru socialism

Voi, poporul, ce alegeti?

6. America Latină-cultură, istorie și civilizatie

În perioada 17 mai - 12 iunie s-a desfășurat în municipiul

reședință de județ Bacău, manifestarea expozițională

internațională sub genericul ‖ America Latină-cultură,

istorie și civilizație‖. Manifestarea a fost organizată la

inițiativa Asociației de prietenie româno-venezueleană

‖Simon Bolivar‖- președinte fondator Petre Ignatencu, prin

sucursala Bacău condusă de prof. Aurel Acatincăi, cu

sprijinul Consiliului județean Bacău și găzduită de Muzeul

Iulian Antonescu. Și-au mai adus aportul la organizarea

acestei ample manifestări culturale: Asociația de prietenie

româno-cubaneză‖Che Guevara‖-președinte Emilia

Goldhagen; ambasada Republicii Bolivariene a Venezuelei

și ambasada Republicii Cuba în România.

În cadrul expoziției au fost prezentate exponate care scot în

evidență aspecte ale culturii, istoriei și ofertele turistice

reprezentative din șapte țări latino-americane: Venezuela,

Cuba, Argentina, Peru, Mexic, Uruguay și Brazilia.

http://www.listarusinii.ro/




Cele mai ample spații au fost rezervate Venzuelei a cărei

expoziție a stat sub semnul bicentenarului independenței

sale. La deschiderea expoziției au participat domnii Silviu

Bondor și Nicolae Brănenu-vicepreședinți ai Consiliului

județean Bacău, Marta Palet ambasadoarea Cubei și Margot

Garcia- însărcinată cu Afaceri a.i. a Ambasadei Republicii

Bolivariene Venezuela la Bucureşti, președinții celor doua

asociații organizatoare, alte oficialități locale, personalități

ale culturii locale și vizitatori.

Excelenta sa MARGOT MÁRQUEZ GARCÍA însărcinată

cu Afaceri a.i. a Ambasadei Republicii Bolivariene

Venezuela la Bucureşti a prezentat un discurs axat pe titlul

expozitiei tarii sale ‖1819-2010 BICENTENARUL

PROCLAMĂRII INDEPENDENŢEI REPUBLICII

BOLIVARIENE VENEZUELA‖.

Prezentăm textul acestui discurs rostit în limba română

Domnilor și doamnelor

2010 reprezintă pentru Venezuela o dată festivă de mare

însemnătate, care marchează împlinirea a 200 de ani de la

cel mai important eveniment din istoria ţării: declararea, la

19 Aprilie 2010, a Independeţei faţă de dominaţia spaniolă

ce dăinuise pe continentul sud-american mai bine de 300 de

ani.

Revoluţiile de Independenţă din America noastră au

constituit un fapt cu aceeaşi transcendenţă din punct de

vedere istoric ca şi Revoluţia Franceză, dacă nu chiar mai

mare. Dacă aceasta din urmă a reprezentat sfârşitul

Absolutismului, naşterea Republicii moderne şi

recunoaşterea drepturilor cetăţenilor, Revoluţiile noastre de

Independenţă sunt expresia triumfului popoarelor asupra

imperiilor şi deschiderea drumului unui întreg continent

spre libertate, în scopul revendicării propriei suveranităţi. Şi

cea dintâi şi celelalte, aşadar, şi-au dobândit o valoare

universală ce se cere a fi cunoscută şi recunoascută de

restul lumii.

Cu toate acestea, tendinţa eurocentrică dominantă în cadrul

istoriei mondiale a privilegiat Revoluţia Franceză,

considerând-o evenimentul central al acestei schimbări de

epocă petrecute între ultimele decade ale secolului XVIII şi

primele din cel de al XIX-lea; în pofida faptului că

revoluţiile americane au produs consecinţe asupra unui sfert

din umanitatea globului şi au dat naştere la mai mult de 30

de republici. Ca să nu mai vorbim despre inegalabila

contribuţie adusă gândirii universale în ceea ce priveşte

fenomenul eliberării de către eroii neamuilor noastre,

precum Simón Bolívar, Francisco de Miranda, José de San

Martín, José Artigas, Bernardo O´Higgins, Francisco

Morazán şi mulţi alţii.




Toate acestea demonstrează necesitatea şi responsabilitatea

noastră, a venezuelenilor, ca popor al unei ţări de avangardă

în aceste lupte, de a depune eforturile necesare pentru ca

procesul de independenţă iniţiat cu 200 de ani în urmă să fie

cunoscut şi înţeles de restul lumii nu ca un eveniment

istoric în plus, ci – aşa cum sublinia Preşedintele nostru,

Comandantul Hugo Chavez – în înţelesurile sale profunde,

în cadrul îndelungatei lupte a popoarelor noastre pentru

dobândirea respectului faţă de demnitatea proprie şi

autodeterminare. Semnificaţie cu atât mai relevantă în clipa

de faţă, a celebrării Bicentenarului independeţei noastre, ce

coincide cu noul moment istoric de eliberare prin care

continentul sud-american îşi intensifică acţiunile în scopul

creării climatului optim exerciţiului de definitivare a

suveranităţii şi de independenţă faţă de orice putere de tip

imperialist.

Sărbătorind anul acesta împlinirea a 200 de ani de la

declararea independenţei, Republica Bolivariană Venezuela

revendică momentul istoric elogiat nu ca pe un simplu

eveniment din trecutul său, ci ca pe un proces revoluţionar

de eliberare pe care poporul îl continuă, în scopul

desăvârşirii lui.

7. O Declarație ilegitimă a Partidului Popular European

Elson Concepcion Perez

14 05 2010

În mod nerușinat, Conferința la nivel înalt a Partidului

Popular european a adoptat o Declarație anticubaneză prin

care vrea să dea continuitate grosolanei campanii politice și

mediatice contra Cubei.

De data aceasta, dreapta europeană, cu Partidul Popular din

spania în frunte ca principal promotor și executant încă de

la început a acestei ofensive fasciste, vrea să pună în

discuție și să pretindă de la țara noastră respectarea

Drepturilor Omului. Pretextul, de data aceasta, este

moartea unui deținut de drept comun, împins să facă o

grevă a foamei prin manipulări criminale ale celor care azi,

cu cele mai murdare minciuni, scot un profit politic din

moartea lui.

Ar fi naiv să nu-ți dai seama că, în spatele acestei noi

lucrături contra națiunii cubaneze, se ascunde mereu

prezenta complicitate a Washington-ului și a extremei

drepte de la Miami, contînd din nou pe sprijinul dreptei

europene, care în perfectă sincronizare ideologică vrea să

asedieze Cuba cu scopul deliberat de a-i distruge sistemul

politic și social pe care-l edifică poporul nostru prin decizia

lui suverană.

Este rușinos să vezi cum partide și personalități de alte

culori politice din europa s-au lăsat manipulate și au căzut

orbește în logica unei drepte bolnave, aceeași care cu ani în

urmă le-a reprimat, torturat și asasinat chiar pe același

continent și care încearcă, cu o nouă față, să perpetueze o

politică de amestec, militaristă și neocolonialistă,

moștenitoare a gîndirii fasciste care a avut în Hitler,

Mussolini și Franco exponenții maximi.

Lipsesc principiile, ideile, etica și morala în rîndurile

acelora care azi ne condamnă și-și arogă dreptul de a cere

să fie folosite resursele nii europene pentru a distruge

Revoluția cubaneză, denumind asta ‖asigurarea tranziției

politice în Cuba‖.

Este clar că, date fiind intențiile declarate, este aproape

imperceptibilă linia de separație dintre interesele lor și

obiectivele și politica criminală de blocadă și agresiuni a

imperialismului nordaamerican contra Cubei.

Este absolut imoral din partea liderilor populari europeni să

condamne presupusa încălcare a drepturilor omului în




Cuba, cînd nici azi n-au fost în stare să ducă în fața

tribunalelor nici măcar un singur responsabil de zborurile

secrete ale CIA, sau de agresiunea ilegală a Irakului.

Merită osteneala să mai întrebăm odată:

Cine-l va judeca pe Jose Maria Aznar pentru că a sprijinit

un război ilegal în Irak împotriva voinței imensei majorități

a poporului spaniol și jusstificat cu minciuni deja

descoperite care au costat poporul irakian peste un milion

de victime?

Cine îi va aduce în fața tribunalelor pe primii miniștri ai

țărilor europene pentru că au permis ca CIA să le

folosească teritoriul pentru a sechestra prizonieri, unii

dintre ei cetățeni europeni, care ulterior au fost torturați în

carcere secrete situate pe teritorii din chiar Uniunea

Europeană sau la baza navală de la Guantanamo, enclavă pe

teritoriul ilegal ocupat de Statele Unite în Cuba?

Atacă acum Cuba cu ipocrizia unui fals umanism cei mai

mari răspunzători de o criză economică, financiară,

ecologică, alimentară, energetică și politică la nivel

internațional, generată de capitalism și care pune în pericol

existența însăși a vieții umane pe planetă. Ne condamnă cei

care exacerbează ura, xenofobia, excluderea socială,

instabilitatea locurilor de muncă, inegalitățile sociale,

marginalizarea și sărăcia.

Noi cubanezii suntem conștienți că cei care au adoptat

această ilegitimă condamnare, prin natura lor, sunt capabili

să genereze numai nedreptăți, discriminare și dispreț față

de Lumea a Treia, față de diversitatea noastră culturală

bogată și față de experiențele politice diferite, ca cea a

Cubei, mișcată de înalte valori umaniste și de solidaritate.

De aceea, sperăm ca cultura politică care este atît de

p0rețuită în Europa să prevaleze și să fie în stare să se

impună în fața acestei noi cruciade contra unui popor demn

și eroic, care de-a lungul a jumătate de secol a știut să

reziste la toate încercătile de a-l îngenunchia și care azi, cu

fruntea sus, își apără dreptul de a-și păstra independența și

suveranitatea cucerite la acel 1 Ianuarie 1959.

Pentru acest drept uman inalienabil de-a lungul și de-a

latul Insulei, imensa majoritate a cubanezilor am reiterat cu

toată fermitatea că nu există forță în lume capabilă să ne

înfrîngă ideile, convingerile profunde și principiile noastre.

8. Vizíta în Cuba a lui Nicolae Ceusescu

La 29 august 1973, Nicolae Ceușescu și Elena Ceaușescu

pleaca în vizită oficială într-o serie de țări din America

Latina, sub semnul pacii si al prieteniei. Prima vizită a avut

loc în Republica Cuba unde este întămpinat de Fidel Castro,

conducătorul Revoluției cubaneze și șeful statului.

De-a lungul anilor, relatiile lui Nicolae Ceaușescu cu Fidel

Castro au căpătat valențe constante, dincolo de raporturile

oficiale. Ele au avut o pronunțată încărcătură afectivă.

Simpatia și încrederea de care se bucurau presedintele Fidel

Castro si ceilalți veterani ai revolutiei cubaneze era si

consecinta directa a apropierii dintre Romania si Cuba.

În cinstea oaspeților români a avut loc un mare miting al

prieteniei romano-cubaneze la care au participat peste

50.000 de cetateni ai orasului Santiago de Cuba.

La 2 septembrie 1973, in cadrul acestei vizite in Cuba,

Nicolae si Elena Ceausescu s-au întălnit cu cetațenii români

care își desfașurau activitatea în Cuba. Între Fidel Castro si

Nicolae Ceausescu au avut loc mai multe întălniri de-a

lungul anilor. De una din ele își amintește prof. Ion Scurtu

în memoriile sale care are un puternic iz anecdotic: "As

aminti ca un fapt divers vizita in Romania a lui Fidel

Castro, pentru ca are un element inedit, cel putin asa retin

eu. Dupa cum era obiceiul, cei doi veneau intr-o masina

deschisa de la aeroport. Fidel Castro, un om foarte inalt,

doi metri si ceva, iar Ceausescu era foarte scund.

Ceausescu a fost instalat pe o ladita ca sa para diferenta

cat mai mica. Si iarasi interesant este faptul ca s-a

organizat o vanatoare in munti si Fidel Castro venea dintr-

un periplu prin tarile africane, unde temperatura era alta,

dar si fusul orar era diferit. Ajuns la locul de vanatoare, s-a

culcat si s-a mai trezit abia a doua zi. Vanatoarea n-a mai

avut loc. Sigur, acestea sunt aspecte anecdotice pe care cei

din preajma lui Ceausescu le cunosc mai bine, cu

exactitate, eu spun doar ceea ce s-a auzit ca un fapt

divers".

La fiecare vizita pe care conducătorii români o efectuau în

străinătate protocolul era acelasi. Ziarele din România

descriau primirea întotdeauna calduroasa, entuziastă facută

de președinții țărilor pe care Nicolae Ceausescu le vizita.

Întotdeauna se dădea un banchet in onoarea inalților

oaspeti. Într-un cadru solemn se decernau titluri de "doctor

honoris causa" presedintelui român, iar distinsei sale soții,

Elena Ceaușescu i se conferea câte un titlu de membru de

onoare al unei universități. Se vizitau fabrici, aveau loc

întălniri cu grupuri de reprezentanți ai vieții economice și ai

cercurilor de afaceri.

În același an, 1973, în cursul lunii septembrie, Nicolae

Ceaușescu a mai vizitat și alte țări din zona Americii Latine




precum Republica Costa Rica, Republica Ecuador si

Columbia.

La vremea respectiva nu exista teama excesiva de terorism.

Se luau masuri de protectie si atunci, dar nu in proportiile

celor de astazi.

9. Conferință Europeană de Solidaritate cu Republica Cuba

În zilele de 15 și 16 mai s-a desfășurat la Sofia Conferință

Europeană de Solidaritate cu Cuba la care au participat

delegații ale asociațiilor și grupurilor de solidaritate cu

Republica Cuba, poporul său și revoluția acestuia, de pe

întreg cuprinsul Europei. Din partea României a fost

prezentă o delegație condusă de tovarășul Ion Hotinceanu,

președintele Comitetului de coordonare a asociațiilor și

grupurilor de prietenie și solidaritate cu Cuba.

La Conferință au fost aprobate, printre altele, Declarația

finală și un program de măsuri care prevede obiectivele pe

care și le-au propus participanții pentru viitor. Pentru o mai

bună cunoaștere și apreciere prezentăm integral aceste două

documente:

1. Declarația finală

Cei 87 de delegați, reprezentanții a 24 de țări, prezenți la a

XV-a Conferință Europeană de Solidaritate cu Cuba,

declarăm:

În 51 de ani Revoluția Cubaneză a atins un nivel înalt de

dezvoltare a valorilor umane, cuceriri notabile și adevărata

independență a Cubei de imperiul nordamerican.

O țară săracă, cu resurse puține, cu o blocadă economică,

politică și socială și nenumărate agresiuni de tot felul din

partea Statelor Unite, a știut să mențină aceste cuceriri și să

le împărtășească cu multe alte țări din lumea a treia. Cazul

Haiti este cel mai recent. Cu peste 1200 de medici, Cuba

devine țara care acordă cel mai mare ajutor medical

poporului haitian. Nu trebuie să uităm cei peste 50 000 de

cooperanți cubanezi în 77 de țări, cei 27 000 de tineri din

țările lumii a treia care studiază gratuit în Cuba, cei 4 700

000 de persoane alfabetizate prin metoda cubaneză ‖Eu, da,

pot‖, cele 1 600 000 de persoane operate gratuit pentru a-și

recăpăta vederea, și cei 12 milioane de copii imunizați în

țările sărace, printre multe alte exemple.

Din aceste motive, a fi solidar și a sprijini Revoluția

Cubaneză, este un act de dreptate, de apărare a umanității și

de luptă pentru o lume mai bună.

Astăzi, guvernul lui Obama continuă să aplice aceeași

politică agresivă contra Cubei, a ratificat Legea de comerț

cu inamicul, finanțează pe mercenarii dinăuntrul și din afara

Insulei, îi protejează pe teroriști dovediți ca Posada

Carriles, Orlando Bosch și alții, finanțează agresiunea

mediatică contra Insulei caraibiene, le interzice cetățenilor

americani să călătorească în Cuba, amendează companiile

care fac comerț cu ea, ține în închisoare pe cei 5 luptători

antiteroriști cubanezi nevinovați, adică aceeași politică de

agresiune dusă de care administrațiile anterioare, dar ‖cu o

schimbare de imagine‖.

Uniunea Europeană, cu o atitudine arbitrară și ipocrită, a

impus sancțiuni Cubei, cu așa numita Poziție comună

Europeană, cedînd astfel presiunilor SUA, și demonstrînd

cu aceasta slăbiciunea și subordonarea la dictatul și

interesele guvernului nordamerican.

La 11 martie 2010, Parlamentul European a condamnat

Cuba luînd ca pretext moartea unui deținut de drept

comun, transformat în ‖dizident‖, pentru violarea

drepturilor omului, și printr-un act de amestec, a pretins

Cubei o schimbare a sistemului politic, ca și cum ar fi fost

o colonie.

Uniunea Europeană privește în altă parte cînd este vorba de

zeci de execuții anuale în Statele Unite, printre care de

minori și handicapați mentali, trece sub o tăcere complice

genocidul poporului palestinian din partea Israelului,

anexarea Saharei de Maroc, gropile comune ale guvernului

Columbiei, lovitura de stat din Honduras și asasinatele ce

au urmat, tace cînd este vorba de blocadă și acte de

terorism ale Statelor Unite contra Cubei.

Uniunea Europeană s-a simțit acum îndreptățită să

dezlănțuite o campanie mediatică contra Cubei, bazată pe

minciuni, ascunzînd și manipulînd informația, cu falsități

repetate zi de zi în mediile de comunicare pentru ca să pară

realitate. Aceeași Europă, ale cărei popoare plătesc

consecințele crizei capitaliste, în timp ce în America Latină

ALBA reprezintă o alternativă umană.

Pentru aceste motive, noi, prietenii Cubei, de la tribuna

acesstei Conferințe de Solidaritate a popoarelor europene cu

această mică și vitează Insulă din Caraibe, confruntată de

51 de ani cu cea mai mare putere războinică mondială,

declarăm că Uniunea Europeană nu are legitimitatea morală

pentru a condamna Cuba și cerem:




1. Ridicarea blocadei criminale a SUA impusă Cubei

și condamnată de 18 ori de ONU;

2. Cerem Guvernelor europene, derogarea de la

Poziția Comună a UE față de Cuba și încetarea

campaniei feroce de defăimare și agresiune

mediatică, precum și restabilirea relațiilor bazate

pe respectul reciproc între țări suverane.

3. Imediata eliberare a celor 5 luptători antiteroriști

cubanezi, deținuți pe nedrept în închisori

americane, și acordarea de vize pentru Olga

Salanueva și Adriana Perez, soțiile lui Rene și

respectiv Gerardo, care nu au putut să-i viziteze.

4. Restituirea de către SUA a teritoriului ocupat

ilegal de Baza Navală de la Guantanamo, și

închiderea închisorii care, în ciuda promisiunilor

lui Obama, încă nu a fost închisă.

5. Încetarea finanțării de către SUA a mercenarilor și

teroriștilor dinăuntrul și din afara Insulei.

6. 6. Extrădarea și judecarea teroriștilor dovediți și

rezidenți în SUA, ca Luis Posada Carriles și

Orlando Bosch.

Reafirmăm sprijinul nostru pentru Revoluția Cubaneză ca

exemplu de demnitate, suveranitate, justiție socială,

dezvoltare susținută, solidaritate internaționalistă și pentru

guvernul cubanez ca reprezentant legitim al poporului

cubanez. Sprijinim lupta popoarelor Americii Latine pentru

suveranitate, procesele bolivariene și de schimbare care

edifică adevărata independență și ALBA, ca proiect de

schimburi economice, sociale și culturale, just și respectuos

între țări.

Aprobată la Sofia, Bulgaria, 16 mai 2010.

2. Pe baza propunerilor delegațiilor prezente la această

reuniune considerăm că trebuie să lucrăm în

următoarele direcții:

Să conferim continuitate campaniei de combatere a

manipulărilor mediatice contra Cubei. Pentru aceasta

trebuie să trecem la ofensivă. Este necesar să se facă

cunoscute prin toate mijloacele, rezultatele acestei țări în

domenii sensibile ale grijii față de om, pozițiile ei

internaționale ferme în vederea protejării mediului,

progresele în acest domeniu la nivel național, ajutorul

acordat celor mai săraci din lume și tradiția umanistă și

internaționalistă a Revoluției Cubaneze.

Să continuăm bătălia pentru eliminarea Poziției

Comune Europene față de Cuba.

Să intensificăm lupta pentru eliberarea celor 5 Eroi

cubanezi, prizonieri în carcerele americane și

campania politică îndreptată spre Guvernul

american, pentru a cere dreptul Olgăi Salanueva și

Adrianei Perez de a-și vizita soții în închisoare

prin organizarea de manifestații de protest în fața

Ambasadelor SUA din țările europene.

Să continuăm să organizăm acțiuni de denunțare a

blocadei ianchee contra Cubei, prin toate

mijloacele posibile, mediile parlamentare și euro-

parlamentare.

Să sprijinim Cubainformacion, mediu informativ

alternativ al prietenilor din Spania asupra realității

cubaneze cu încorporarea, în calitate de

colaboratori, a membrilor din diferite organizații

de prietenie cu Insula.

Să reușim să se integreze un număr mai mare de

organizații de solidaritate cu Cuba în proiectul

Medicuba-Europa, care de 13 ani a reușit să facă o

breșă în blocada SUA contra Cubei.

Să întărim Comitetul Coordonator European

înființat la această Conferință și compus din

reprezentanți din Italia, Bulgaria, Germania și

Suedia, Suedia fiind coordonatorul principal.

Sofia, 16 mai 2010.

10. Academia Oamenilor de Ştiinta Romani - o gaură neagră în buget

Motto: „Cei mari nu sunt mari decît pentru că noi suntem

în genunchi. Să ne ridicăm!―

Maxim Pale

Colonel (r.) Vasile Zărnescu

Zilele trecute, aproape toate mass media au făcut mare tapaj

de faptul că „la M.A.I., S.R.I. şi S.I.E. se angajează bucătari

şi cameriste pentru casele de protocol şi căminele de

garnizoană cu un milion de euro―. În articolul din 28 aprilie

2010, ziarul PUTEREA detaliază citînd din proiectul

Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului pe care se bazează

angajarea personalului respectiv, explicîndu-se că este




vorba de „excepţia unui procent de 15% din totalul

posturilor care urmează să devină vacante―. Această

exprimare idioată – „un procent de 15 procente―, deşi într-

un procent nu pot încăpea mai multe procente! – se repetată

în toate articolele şi este preluată, probabil, din chiar

proiectul O.U.G., ceea ce nu ne miră, dat fiind că este un

guvern de incompetenţi.

Dar, dincolo de exprimarea agramată, respectivele

publicaţii, printre care şi România liberă, relevă că, astfel,

se ajunge la „peste 1,1 milion de euro― şi se insinuează că

această sumă ar însemna, evident, foarte mult!

„Ce bani primesc academicienii care l-au curtat pe

Băsescu“

Iată, însă, ce dezvăluia, în 14 martie 2010, ziarul Adevărul:

„Potrivit propunerilor de finanţări înaintate Ministerului de

Finanţe, în 2010, AOSR ar urma să primească de la bugetul

de stat peste 8,2 milioane de lei (peste 2 milioane de euro),

din care 1,3 milioane de lei (317.000 de euro) numai pentru

salariile membrilor―. Or, să remarcăm că, pentru trei

instituţii esenţiale ale statului – M.A.I., S.R.I. şi S.I.E., care

au, împreună, zeci de mii de salariaţi – se preconizează să

se aloce 1,1 milioane euro pentru o jumătate de an. Dar

pretinsa instituţie „de utilitate publică― numită Academia

Oamenilor de Ştiinţă din România (A.O.Ş.R.) – care are

doar vreo treizeci de salariaţi şi vreo 230 de membri-

„academicieni―, care iau indemnizaţii grase degeaba –

primeşte peste două milioane de euro anual. Publicaţiile

respective, care, acum, dezavuează, clamînd în cor, suma

alocată pentru bucătarii şi cameristele sezoniere de la

instituţiile care prezervă securitatea naţională, în acele zile

nu se arătaseră interesate de risipa făcută cu subvenţionarea

A.O.Ş.R.!

Trebuie, totuşi, să încercăm să determinăm care sunt

cheltuielile salariale cu cei din conducerea A.O.Ş.R.: putem

deduce, conform Legii nr. 31/2007 privind reorganizarea şi

funcţionarea A.O.Ş.R. (modificată ulterior prin Legea nr.

296/2007 şi Legea nr. 241/2009), că au aceste lefuri

prezumtive – dar doar pentru că stau la taclale.

Salariile şi indemnizaţiile din A.O.Ş.R. – o pleaşcă

nemeritată

Preşedintele A.O.S.R., „g-ral (r.) prof. univ. dr. Vasile

Cândea―, are un salariu „de membru al guvernului― – deci,

de ministru, de minimum 6.500 lei, la care se adaugă sporul

de 25 la sută pentru vechime în muncă din salariul de

ministru, adică încă 1.625 lei, apoi, sporul de conducere de

20 la sută din indemnizaţie, adică încă 400 lei: un total

minim de 8.125 lei. La aceasta se adaugă indemnizaţia de

membru titular de 2.000 lei. În final: 10.125 lei sau, ca să

sune mai impresionant, dar tot banii ăia sunt, 101.250.000

lei vechi! Plus alte sporuri, diurne etc. Adică un salariu

realmente nesimţit, fiindcă vine 2-3 ore pe zi, cîteva zile

pe săptamînă, ca să stea, efectiv, la palavre cu alţi

octogenari, în biroul său somptuos, unde-l aduce maşina cu

şofer, pe banii, evident, ai A.O.Ş.R. – adică, de fapt, ai

noştri! (În paranteză fie zis, pînă în decembrie 2009, mai

primea şi pensia de general în retragere, de circa 5.000 lei.

Deci, în total, băga la teşcherea 15.125 lei, adică peste

151de milioane de lei!).

Calculul este la fel şi pentru ceilalţi membri din conducere

– Prezidiu, Consiliu de Onoare (A.O.Ş.R. are şi aşa

ceva!!!), Consiliu director (vreo 20 de indivizi) –, care

pornesc de la nivelul de secretar de stat, adică minimum

4.500 lei, cu sporurile aferente. Şi toţi fac acelaşi lucru:

discută palavre şi-şi împart, între ei, diplome, organizează,

cu mari cheltuieli, diferite „simpozioane―, fără nici o

consecinţă ştiinţifică, dar prin care să lase impresia că fac

ceva. Un alt exemplu elocvent, în acest sens, este secretarul

ştiinţific al A.O.Ş.R., „Prof. Univ. Dr. Doru-Sabin Delion―,

care vine o zi pe săptămînă la birou, în rest este plecat în

diverse locuri din ţară şi, mai ales, din străinătate, dar

exclusiv pe banii A.O.Ş.R., căci, conform legi sus-amintite,

membrii A.O.Ş.R. au dreptul la diurnă pentru deplasări. Ce

face acest Doru Delion în ţară şi în afara ţării pentru

A.O.Ş.R.?! Un mare nimic, pentru care ia o traistă de bani

degeaba: circa 8.025 lei, adică peste 80 de milioane de lei

vechi, la care se adaugă sumele încasate de la alte instituţii

de stat la care „lucrează―!

O primă concluzie: trebuie interzis cumulul de funcţii

bugetare!

Ion Basgan – mason filantrop sau calic?!

La fel este situaţia salarială pentru vicepreşedintele Ion

Basgan, pe care Academia Caţavencu îl numeşte „Ioan

Bâzgan―, fiindcă voise, probabil, să-l poreclească Mâzgan.

Într-adevăr, acesta a fost numit de către Vasile Cândea, în

decembrie 2009, vicepreşedinte interimar, din 15 decembrie

2009 pînă în 11 martie 2010 – cînd avea să aibă loc

Adunarea generală a A.O.Ş.R., care trebuia să-l autentifice

pe funcţie. Dar A.O.Ş.R. nu a publicat, pe site-ul său,

procesul verbal al respectivei adunări generale, care l-a

declarat şi pe preşedintele Traian Băsescu membru de

onoare al A.O.Ş.R.! Iată ce se scria despre Ion Basgan în

articolul „Ion Basgan - senator necunoscut in Teleorman,

dar prezent printre miliardari―: „Pentru teleormăneni,

pentru liberali, Ion Basgan nu reprezintă prea mult.

Pentru naţiune, însă, DA! Parlamentar de Teleorman,

senatorul Ion Basgan, cu numai 25-26 milioane euro,

este, totuşi, şi el prins în topul celor 500 de miliardari,

chiar dacă pe la pagina 302. Lansat în afaceri în ’91, Ion

Basgan a fost propulsat în 2004 şi în politica




teleormăneană, dar cam degeaba. Senatorul a riscat

răspunsul la cîteva întrebări, spre deliciul celor care l-au

votat, dar nu l-au cunoscut. (cf. Gazeta de Teleorman din

17 octombrie 2008, Alexandria). Din păcate, site-ul

respectiv a fost suspendat, aşa că apelăm la conducerea

revistei să posteze, aici, la comentarii, ştirea integrală, ca să

putem avea imaginea completă a „deliciului―

teleormănenilor, care s-au adăpat la înţelepciunea liberală şi

masonică bâzgană, după modelul rezultat din acest panseu

profund, prin care Basgan echivalează – nici mai mult, nici

mai puţin! – refuzul preşedintelui Traian Băsescu de a fi

primit în A.O.Ş.R. cu refuzarea, de către unii, a Premiului

Nobel: «„Faptul că preşedintele a refuzat poate fi considerat

ca un gest făcut de alţii în cazul premiului Nobel. Şi

premiul Nobel a fost refuzat―, susţine Ion Basgan, unul

dintre vicepreşedinţii AOSR.». Acest panseu esoteric este

prezentat, în Adevărul din 14 martie 2010, după subtitlul

sarcastic, supra-subliniat de redacţia ziarului: «Ion Basgan:

Băsescu a refuzat „Nobelul“ AOSR». Acesta este nivelul

gîndirii „ştiinţifice― a lui Ion Basgan-Mâzgan, a cărui operă

de „om de ştiinţă― este etalată în biografia sa, întinsă pe ½

de pagină, pe site-ul A.O.Ş.R.!

Ei, bine, ca multimilionar în euro trecut, din greşeală, în

topul miliardarilor şi, mai ales, ca liberal mason „filantrop―

şi debordînd de „moralitate―, te-ai fi aşteptat ca Ion Basgan

să renunţe la traista cu bani plătiţi de A.O.Ş.R. şi să o

doneze, eventual, tot A.O.Ş.R., pe altarul ştiinţei. Dar, ca

unul care cere încă 100 de miliarde de dolari de la S.U.A.,

precum şi alte peste 600 de milioane de euro de la

PETROM, pentru drepturile de autor de pe urma invenţiei

ilustrului său tată, nu poate să renunţe la cele peste şapte

mii de lei de la statul român, via A.O.Ş.R. Dar nu pentru că

ar fi calic: nu, ci pentru că, dacă nu-şi va primi verzişorii

americani sau euroii austrieci de la PETROM-OMV – şi nu

şi-i va primi, căci, se ştie, pe ce pun ăştia mîna nu mai

restituie –, barem să rămână cu simbria de la A.O.Ş.R.

primită pe de-a moaca şi plătită din banii noştri!

A.O.Ş.R. – instituţie de „nivel naţional“

Această titulatură pompoasă şi nereală serveşte la mărirea

artificială şi ilegală a nivelului de salarizare din A.O.Ş.R.

Astfel, A.O.Ş.R. are şi o ditamai „directoare economică―,

Maria Saşalovici, care are, în sediul central (din Splaiul

Independenţei nr. 54), în subordine doar vreo 10 salariate –

dintre care 6 (şase) sunt contabile – pentru care primeşte un

salariu de instituţie „de nivel naţional―, cum îi place ei să

se împăuneze, ca să îşi justifice salariul necuvenit. Spre

comparaţie, trebuie ştiut că Tribunalul Bucureşti are circa o

sută de salariaţi, dar numai trei contabili! Este de reţinut şi

faptul – foarte important – că această Maria Saşalovici a

fost director administrativ la Spitalul Fundeni, cînd g-ralul

(r.) Vasile Cândea conducea Clinica de cardiologie. Şi,

conform unor informaţii incomplete, Maria Saşalovici a

fost concediată pentru nereguli în activitatea ei. Apelăm la

celelalte organe de presă preocupate de grija pentru banii

publici – Academia Caţavencu, Adevărul, Gândul, România

liberă ş.a. –, precum şi la instituţiile abilitate ale statului –

Curtea de Conturi, Parchetul, D.N.A. etc. – să-i cerceteze

activitatea de la Spitalul Fundeni şi, apoi, pensionarea ei

urgentă pe caz de boală – dar, în realitate, ca să nu-i apară

în carnetul de muncă faptul că fusese concediată

disciplinar! –, apoi cum de s-a însănătoşit subit şi s-a

angajat director administrativ la Primăria Sectorului 2, ca,

în sfîrşit, protectorul ei de la Spitalul Fundeni, g-ral (r.)

Vasile Cândea, să o „pescuiască― şi să o aducă la A.O.Ş.R.,

unde „face legea― – aşa cum am mai relevat în articolul

„Cine conduce A.O.Ş.R.: o agramată sau un papă-lapte?!―

Acum, Maria Saşalovici pierde vremea la Paris – unii spun

că pentru a-şi face concediul acolo. Dar, chiar cu leafa ei

barosană, nu cred că îşi poate permite să stea o lună de zile

la Paris. Care o fi, oare, şmecheria acestei plimbări în

Capitala Luminilor?! Vrea să-şi „lumineze― mintea-i

îmbîcsită? Preşedintele A.O.Ş.R. Vasile Cândea a fost de

mai multe ori, inclusiv anul trecut, la Paris, în misiunea

ştiinţifică de împărţire a unor diplome. Oare i-a netezit

drumul „pupilei― sale, chiar dacă „pupila― e cam băbătie?!

Vom cerceta situaţia, căci, după cum v-aţi convins pînă

acum, şi aceasta este dubioasă – ca tot ce ţine de A.O.Ş.R.!

După cum v-amintiţi din episodul întîi, „De cine-i este frică

preşedintelui A.O.Ş.R.?!―, mîna a doua care-l acompania pe

g-ralul (r.) Vasile Cândea la lansarea circularelor imbecile

şi ilegale, analizate acolo, este ec. Maria Botezatu. Ea este

şefa Serviciului Personal şi are doar patru subordonate. Dar

şi ea este plătită ca şefă de serviciu „de nivel naţional―! La

A.O.Ş.R. există şi un director de editură, Liviu-Mihai Sima,

care are în subordine doar doi oameni, dar are salariul de

director al „unei instituţii de nivel naţional―! El a fost

încadrat prin concurs ca redactor, dar a fost promovat „pe

linie internă― ca director, pentru a i se recompensa gras

obedienţa faţă de conducere.

La toate acestea adăugaţi indemnizaţiile celor circa 230 de

membri ai A.O.Ş.R., dotările de lux, regia sediilor şi încă

multe altele, toate constituind o risipă insuportabilă, imorală

şi inadmisibilă, ca orice „gaură neagră― în buget, mai ales

în această etapă de crah iminent al statului.

Cine controlează activitatea A.O.Ş.R.?! NIMENI!

A.O.Ş.R. – „instituţia-căpuşă―, cum o denumise, întemeiat,

forumistul MAAT, înainte ca Academia Caţavencu să

difuzeze clipurile publicitare cu „academiile căpuşă― pe

unele posturi TV! – cere bani de la buget ca să le dea nişte

lefuri şi indemnizaţii babane unor indivizi care debordează

de ştiinţă şi de „moralitate―. De fapt, bugetul cerut de




A.O.Ş.R. de la Ministerul Finanţelor, relevat mai sus de

Adevărul, este minimal, căci, din greşeală, doctoranda în

economie Maria Saşalovici, în prostia ei patentă, a cerut la

Ministerul Finanţelor bugetul pe 2010 dînd copy-paste pe

bugetul din anul 2009 – dar întocmit şi cerut în 2008 –, fără

să se gîndească la modificările bugetare implicate de Legea

nr. 241/2009, care mărea cuantumul indemnizaţiilor şi

extindea numărul membrilor A.O.Ş.R. cărora li se acordau

acele indemnizaţii. De aceea, bugetul pe 2010 trebuia

rectificat şi mărit cu mult. Dar a venit criza economico-

financiară, iar sinecuriştii A.O.Ş.R. au fluierat a pagubă…

Şi aşa a apărut în mintea gerontocraţilor de la conducerea

A.O.Ş.R. ideea creaţă să-l momească pe Traian Băsescu cu

titlul „prestigios― de membru de onoare al A.O.Ş.R.,

„alături de Louis de Broglie, Werner-Karl Heisenberg― ş.a.

– care fuseseră membri de onoare ai Academiei de Ştiinţe

din România, existentă în etapa interbelică şi pe care clica

din A.O.Ş.R. pretinde în mod fals că o reprezintă, ca să îşi

confecţioneze o origine ilustră. Din această cauză,

Academia Caţavencu îi numeşte, în articolul „Vivat

Academia, vivat impostores― – franc şi academic, adică pe

latineşte –, „impostori―, ca să înţeleagă tot românul

intelectual şi imparţial!

După puseul de critici aduse de presă conducerii A.O.Ş.R.,

în urma scandalului A.O.Ş.R.-Băsescu din 11-12 martie

2010, totuşi, presa, cu două-trei excepţii, nu a mai zis

nimic, Guvernul – altfel foarte vocal contra salariilor

nesimţite – „a pus batista pe ţambal―, iar Parlamentul a

tăcut ca mortu-n păpuşoi, căci mulţi parlamentari sunt

membri ai A.O.Ş.R. De aceea, pe membrii A.O.Ş.R. îi

doare-n pixul cu care semnează la primirea salariilor şi

indemnizaţiilor „curat― nesimţite, fiindcă ştiu că au proptele

la „împărăţie―. Dar pînă cînd?!

Pupăncurismul din A.O.Ş.R. – sursă de risipă

Risipa banului public în A.O.Ş.R. face casă bună cu

pupăncurismul, aşa cum am demonstrat în episoadele

anterioare ale acestui serial, îndeosebi în articolul

„Imaginea A.O.Ş.R. sluţită în mass media―.

În primul episod arătasem, încă din 25 februarie 2010, că

preşedintele A.O.Ş.R., g-ralul (r.) Vasile Cândea, îl va face

membru de onoare pe preşedintele Traian Băsescu ca să îl

capaciteze să mai dea A.O.Ş.R. alţi bani de la buget –

mizînd pe faptul că A.O.Ş.R. are, printre membrii săi „grei―

sub aspectul traficului de influenţă, mulţi apropiaţi de-ai

şefului statului sau parlamentari, unii membri ai P.D.-L. În

pregătirea acestui eveniment, ca urmare a pupăncurismului

de care dau dovadă membrii A.O.Ş.R. şi g-ralul (r.) Vasile

Cândea personal, au confecţionat nişte plăci de marmură pe

care au inscripţionat – ghiciţi ce?!, nu, nu ghiciţi! –

Decretul din 1940 al generalului Ion Antonescu prin care s-

a aprobat revenirea la titulatura „Academia de Ştiinţă din

România― şi, evident, Decretul preşedintelui Traian

Băsescu, prin care promulga Legea nr. 31/2007, sus-

amintită. Alăturat, vedeţi pozele plăcilor de marmură,

montate pe holul etajului întîi din sediul central.

Dacă ar fi venit la A.O.Ş.R. în 11 martie a.c., ca să-şi ia

diploma de „academician de mâna a doua― – cum o

depreciază, întemeiat, caţavencii –, trebuia să taie panglica

inaugurării sediului A.O.Ş.R., inclusiv a „dezvelirii― celor

două plăci-pupăncuriste. E-adevărat că, astfel, cele două

plăci îi dau holului mai degrabă un aer de cavou decît de

sediu academic – trimiţînd cu ideea la un cimitir, dar,

oricum, se potriveşte cu fizionomia octogenarilor din

A.OŞ.R., chiar dacă aerul de opulenţă dat de calculatoarele,

mobilierul, covoarele scumpe şi design-ul modern te-ar

duce cu gîndul la vigoarea creatoare! Opulenţa denotă doar

risipa banului public – în rest, hormonis pausa, vorba

„academicienilor― de la Caţavencu!

Traian Băsescu trebuie să abroge Legea 31/2007

În cadrul politicii sale dedicate luptei contra corupţiei,

preşedintele Traian Băsescu a considerat că trebuie să

subsumeze şi eradicarea „salariilor şi pensiilor nesimţite―

şi, ca atare, l-a determinat pe premierul Emil Boc să

întreprindă măsurile arhicunoscute: legislaţia privind

interzicerea cumulului pensiei cu salariul, salarizarea

unitară, legea pensiilor etc.

Dar, fatalitate: preşedintele Traian Băsescu a anunţat

micşorarea iminentă a salariilor cu 25 la sută şi a pensiilor

cu 15 la sută, cu scopul reducerii necesare a cheltuielilor

bugetare, fiindcă reducerea pensiilor militarilor rezervişti

nu fusese suficientă! Ca atare, am putea crede că

sinecuriştii de la A.O.Ş.R. „au cacarisit-o― – ca să folosim

exprimarea academică a marelui culturist, „eseist, diplomat

şi om politic― Th. Paleologu, ex-ministru al Culturii şi fiu al

masonului Al. Paleologu, ex-ambasador, ex-scriitor şi ex-

informator al Securităţii. Totuşi, la indemnizaţiile şi

salariile lor nesimţite, această reducere nu îi afectează, căci

şi-aşa sunt luate pe de-a moaca, iar diminuarea cu un sfert

este neglijabilă, fiindcă nu sunt singurele lor venituri: au şi

pensii barosane, colaborări bănoase la alte instituţii de stat

sau private etc.

Numai că preşedintele Traian Băsescu – care fusese,

realmente, o „pleaşcă― (tot Theodor Paleologu dixit)

inclusiv pentru clica de la conducerea A.O.Ş.R. –, a

acceptat presiunea făcută asupra lui ca să promulge Legea

nr. 31/2007 prin care a acordat A.O.Ş.R. calitatea de

instituţie de utilitate publică.

Concluzia finală. Acum, pentru a nu fi demagog, trebuie

să-şi corecteze greşeala şi să-şi aplice politica de austeritate

şi aici: să ia măsurile discrete necesare ca să anuleze




Legea nr. 31/2007, fiindcă A.O.Ş.R. este doar de mare

risipă publică, este o instituţie-căpuşă.

9 mai 2010, Duminica Orbului

11. Se întâmplă ceva!

Timp de 20 de ani, reducerile salariale s-au facut mult mai

drastic si mult mai dureros decat incearca acum guvernul sa

le faca . Incepand din 1990, pensiile s-au indexat anual cu

2-3% in timp ce alimentele si serviciile cresteau cu 20%.

Da? Da! Salariile bugetarilor la fel, asa incat din 1989

decembrie, luna in care regimul Ceausescu asigura un salar

minim pe economie de 2000 lei/luna (net),am ajuns azi cu

un salar minim de aprox. 700 lei/luna (brut). Cu alte cuvinte

timp de 20 de ani am fost pacaliti cum ca salariile noastre

cresc…de ce pacaliti?, simplu, pentru ca salarile si pensiile

cresteau, dar mult mai incet decat preturile la produse si

servicii!

De 20 de ani: pensionarii, bugetarii si noi alaturi de ei

suportam reduceri semnificative de venituri, reduceri ce

pana azi ne-am mintit singuri ca ar fi de fapt indexari la

inflatie. De 20 de ani ―cineva‖ ne ajuta sa ne mintim

singuri, reducandu-ne an de an nivelul de trai, pe o melodie

tiganeasca cu versuri de Ion Iliescu. Acum insa, se intampla

ceva, melodia s-a schimbat si ca atare si versurile.

Celor ce prefera in continuare sa li se spuna ca salarile si

pensile se vor indexa, pe fondul unor cresteri de pret la

produsele si serviciile de baza la pot spune ca nu-i nici o

diferenta fata de ceea ce a ‖propus‖ Basescu.

Diferita consta in exprimare, efectul e aproximativ aceelasi

cu precizarea ca s-ar putea sa fie mai bine…

De 20 de ani suntem mintiti de catre guvernanti. De 20 de

ani ne mintim singuri! Acum in sfarsit vine cineva si ne

spune verde in fata adevarul. Credeti ca era mai bine sa se

lase liber la scumpiri…pentru ca apoi sa fim amagiti din

nou cu o indexare?

De 20 de ani risipim ceea ce am strans si agonisit sub

conducerea lui Ceausescu. Cumparam apa plata zi de zi,

fara a face un calcul economic simplu: 2 lei/zi=730

lei/an=43.800 lei/viata. Da fratilor atata cheltuim intr-o

viata sa bem apa cat de cat curata! 43.800, adica peste 10

mii de euro pentru apa! Stramosii nostri ar muri de rusine a

doua oara!

Daca guvernul sau de ce nu viitorul ‖dictator‖ ar face ca

apa de la robinet sa fie curata si baubila, Romania ar

economisi anual o suma semnificativa din apa de baut!

Ipotetic vorbind 10 milioane de sticle de apa plata sau

mineralizata/zi= 4,9 milioane de euro/zi. Intr-un an 1,8

miliarde de euro din apa…in 50 de ani am returna datoria

externa din consumul rational de apa!

La fel se poate pune problema si la produsele destinate

sanatatii (distrugerii ei) gen cola, produse mult mai scumpe

decat laptele de vaca …sau de ce nu produse gen cipsuri.

Cat de prosti putem fi sa cumparam cartofi prajiti cu 25

lei/kg doar pentru ca-s taiati feli subtiri si gata sarati?!

De 20 de ani traim in Romania fara sa fim romani! De 20

de ani ne imaginam ca suntem o natiune si nu mai avem

sentimente nationale! De 20 de ani am renuntat la puterea

imaginatiei!

Imaginati-va! 23 august se apropie…

Radu Roncea

Scânteia As – Nr. 8 iunie 2010

B. Stânga internațională


B. Stânga Internaționlă a) Cuba

B.a.1. Declarația Festivalului internațional de Poezie de la Havana 13 05 2010

Noi, poeții care am organizat Festivalul Internațional de

Poezie de la Havana, nu putem rămîne tăcuți în fața

manifestului așa numitei ”Platforme de spanioli pentru

democratizarea Cubei”.

Cuba a construit o democrație proprie și legitimă, sprijinită

de imensa majoritate a poporului.

Alături de cunoscuți purtători de cuvînt ai campaniei

anticubaneze, persoane oneste, poate fără să dispună de

informații și cunoștințele necesare, influențate de ”ferocea și

dureroasa campanie mediatică contra Cubei, ne acuză, și

făcînd acest lucru își asumă o postură care vrea să lezeze

suveranitatea țării noastre și fac jocul eternilor inamici ai

Insulei care nu au încetat în ultimii 20 de ani să se mîngîie

cu visul anexării și colonialist.

Vor să țină Cuba pe banca acuzaților. Cuvintele democrație,

libertate și drepturi ale omului au fost sechestrate. Vin cu

argumente goale cu scopul de a scoate în prim plan viziunea

țării noastre care vrea să se vîndă.

Cuba nu este numai un nume sub degetul acuzator. Cuba

este o cultură, o etică, o istorie, o identitate rezistentă, o

mistică născută din poezie și imaginație.

Aceasta pe care unii vor să ne atace, nu este Spania pe care

am iubit-o și admirat-o întotdeauna: Spania lui Juan Ramon

Jimenez, a lui Antonio Machado și Leon Felipe; a lui

Federico Garcia Lorca, Rafael alberti și Miguel Hernandez,

a Mariei Teresa Leon și Maria Zambrano, a lui Pablo

Casals și Pablo Picasso, este Spania intelectualilor și

artiștilor contemporani mereu fraterni, ce a nenumăraților

prieteni care ne însoțesc zi de zi cu solidaritatea lor.

Spania de la care a ajuns la noi o cultură puternică nu poate

nici să ne judece, nici să ne condamne pentru că ne apărăm

propria noastră noțiune de cultură, frumusețe și justiție.

Președinția Festivalului

Aitana Alberti Miguel Barnet Víctor Casaus Pablo

Armando Fernández Eusebio Leal

B.a.2. Reflectiile lui Fidel Castro

Reflecțiile lui Fidel Castro

01. 07 mai 2010 TIRANIA ODIOASĂ IMPUSĂ LUMII

02. 18 mai 2010 ÎNSEMNĂTATEA ISTORICĂ A

MORȚII LUI MARTI

03. 01 iunie 2010 IMPERIUL ȘI RĂZBOIUL

04. 03 iunie 2010 IMPERIUL ȘI MINCIUNA

05. 08 iunie 2010 ÎN PRAGUL TRAGEDIEI

06. 10 iunie 2010 LOVITURA STĂ LA PÂNDĂ

------------------------------------------------------------------------

01. 7 mai 2010 TIRANIA ODIOASĂ IMPUSĂ LUMII

Epoca noastră se caracterizează printr-un fapt care nu are

precedente: amenințarea supraviețuirii speciei umane

impusă de imperialism lumii.

Dureroasa realitate n-ar trebui să surprindă pe nimeni. Se

vedea cum vine cu pași accelerați în ultimele decenii, într-

un ritm greu de imaginat.

Înseamnă oare că Obama este responsabil sau promotor al

acestei amenințări? Nu! Demonstrează pur și simplu că

ignoră realitatea și nu vrea și nici nu o poate depăși. Mai

degrabă visează lucruri ireale într-o lume ireală. ”Idei fără

cuvinte, cuvinte fără sens”, cum a spus un strălucit poet.

Deși scriitorul nordmaerican Gay Talese, considerat unul

dintre principalii reprezentanți ai noului jurnalism, a

declarat la 5 mai – după cum informează o agenție de știri

europeană – că Barack Obama încarnează ceamai bună

istorie a Statelor Unite din ultimul secol, ceea ce ar putea fi

așa în anumite aspecte, nu schimbă cu nimic realitatea

obiectivă a destinului uman.

Se întîmplă lucruri ca dezastrul ecologic care tocmai s-a

produs în Golful Mexic, care demonstrează cît de punține

pot face guvernele împotriva celor care controlează

capitalul, care sunt, atît în Statele Unite cît și în Europa, din

cauza economiei globalizate a planetei noastre, cele care

decid destinul popoarelor. Să luăm ca exemplu măsurile

care pleacă chiar de la Congresul Statelor Unite, publicate

de mediile cele mai influente din această țară și din europa,

așa cum au fost răspîndite pe Internet, fără să schimb nici

un cuvînt.




”Radio și TV Marti mint cînd difuzează informații lipsite de

fundament, recunoaște un raport al Comisiei de Relații

Externe a Senatului american care recomandă ca ambele

stații să fie retrase definitiv de la Miami și să fie raeinstalate

la Washington pentru a se integra pe ”deplin” în aparatul

propagandistic al vocii Americii.

”Pe lîngă faptul că-și înșeală publicul” (...) ”ambele

emițătoare folosesc ”un limbaj ofensiv și incendiar” care le

descalifică.

”După 18 ani, Radio și TV Marti au eșuat în încercarea de

”a pătrunde în mod sensibil în societatea cubaneză sau să

exercite o influență asupra guvernului cubanez”...”

”Raportul dat publicității în această luni recomandă

fuzionarea Oficiului de Transmisii pentru Cuba (OCB) –

după siglele în engleză – cu Vocea Americii, radioul oficial

de propagandă al guvernului Statelor Unite.

”Probleme cu respectarea normelor jurnalistice tradiționale,

o audiență minusculă, interferențe radio din partea

Guvernului cubanez, și suspiciuni de nepotism și cîrdășie au

afectat programul încă de la început”, recunoaște Comisia

prezidată de Senatorul democrat John Kerry.”

”Comitetul recomandă scoaterea urgentă a celor două stații

din Miami, subliniind necesitatea de a contracta într-un mod

mai echilibrat personalul pentru a obține ”un produs”

depolitizat și profesionist, apreciază senatorii.

”Raportul Kerry face referire la Alberto Mascaro, vărul

soției lui Pedro Roig, Director General al Radio și TV

Marti, care a fost angajat – grație rudeniei sale – cu

directorul serviciului latinoamerican al vocii americii.

”Documentul detaliază cum în februarie 2007, ex directorul

de programe al TV Marti, ”împreună cu ruda unui membru

al Congresului” și-au mărturisit vina la o curte federală

pentru că au primit aproape 112 000 de dolari comisioane

ilegale din partea unui funcționar al OCB. Ex funcționarul

OCB a fost condamnat la 27 luni de închisoare și la plata

unei amenzi de 5 000 dolari pentru că a a acaparat ”50% din

toți banii plătiți pentru TV Marti pentru producția de

programe de către firma Perfect Image.”

Pînă aici articolul lui Jean Allard apărut pe site web al

Telesur.

Alt articol, al profesorilor americani Paul Drain și Michele

Barry, de la Universitatea Stanford (California), publicat pe

site Internet Rebelion, informează: ”Blocada comercială

americană contra Cubei, promulgată după ce revoluția lui

fidel Castro răsturnase regimul lui Batista, a împlinit 50 de

ani în 2010. Obiectivul ei explicit a constat în ajutarea

poporului cubanez să obțină democrația, dar un raport din

2009 a Senatului SUA trage concluzia că ”blocada

unilaterală contra Cubei a eșuat”.

”...În ciuda blocadei, Cuba a obținut rezultate sanitare mai

bune decît majoritatea țărilor latinoaamericane,

comparabile cu cele din majoritatea țărilor dezvoltate. Cuba

are speranța medie de viață cea mai înaltă (78,6 ani) și cea

mai mare densitate de medici pe cap de locuitor, 59 de

medici la 10 000 de locuitori, precum și ratele cele mai

scăzute de mortalitate la minorii de un an (5,0 la fiecare

1000 de născuți vii), și de mortalitate infantilă (7,0 la fiecare

1000 de născuyți vii) dintre cele 33 de țări latinoamericane

și din Caraibe.

”În 2006, guvernul cubanez a alocat circa 355 de dolari pe

cap de locuitor pentru sănătate” (...). ”Costul sanitar anual

destinat unui cetățean din SUA a fost în același an de 6 714

dolari (...). Și Cuba a destinat mai puține fonduri sănătătății

decît majoritatea țărilor europene. Dar costurile scăzute

sanitare nu explică succesele Cubei, care ar putea fi atribuite

accentului mai puternic pus pe prevenirea îmbolnăvirii și

îngrijirile sanitare primare pe care Insula le-a cultivat în

timpul blocadei comerciale americane.

”Cuba posedă unul din sistemele sanitare primare

preventive dintre cele mai avansate din lume. Prin educarea

populației în prevenirea bolilor și promovarea sănătății,

cubanezii depind mai puțin de produsele medicale pentru a

menține sănătoasă populația. În SUA se întîmplă

contrariul, adică se depinde enorm de proviziile medicale

și de tehnologii pentru a menține sănătoasă populația, dar cu

un cost economic foarte ridicat.”

”Cuba are ratele cele mai înalte din lume la vaccinări și

nașteri asistate de lucrători sanitari experți. Îngrijirile

acordate în cabinete, policlinici și cele mai mari spitale

regionale și naționale sunt gratuite pentru pacienți...”

”În martie 2010, Congresul SUA a prezentat un proiect de

lege pentru a întări sistemul sanitar și a amplifica

trimiterea de lucrători sanitari experți în țările în curs de

dezvoltare” (...) ”De asemenea, Cuba continuă să trimită

medici să lucreze în unele dintre țările cele mai sărace de pe

planetă, o practică inițiată în anul 1961.”

”Pe frontul american interior, dat fiind recentul impuls dat

unei reforme sanitare, există posibilități pentru a învăța de

la Cuba lecții valabile despre cum să dezvolți un sistem

sanitar într-adevăr unviersal, care să pună accentul pe

medicina primară. Adoptarea unor politici sanitare mai de

succes de la Cuba ar putea fi primul pas spre o normalizare




a relațiilor. Congresul ar putea însărcina Institutul de

Medicină să studieze succesele sistemului sanitar cubanez și

cum să inițieze o nouă eră de cooperare între oamenii de

știință americani și cubanezi.”

La rîndul său, portalul de știri Tribuna Latina a publicat

recent un articol despre noua Lege de Imigrare din Arizona:

”Conform unui sondaj pe care-l dă publicității canalul CBS

și ziarul ”The New York Times”, 51% consideră că legea

este abordarea adecvată a imigrației, în timp ce 9%

consideră că ar trebui să se meargă și mai departe în această

materie. Față de aceștia, 36% consideră că Arizona a mers

”prea departe”.

”...doi din trei republicani sprijină măsura” (...), ”iar că

numai 38% din democrați se declară în favoarea legii...”

”Pe de altă parte, unul din două persoane recunoaște că este

”foarte probabil” ca urmare a acestei norme să fie reținute

”persoane din anumite grupuri rasiale sau etnici mai des

decît altele” și 78% recunoaște că va însemna o muncă mai

mare pentru Poliție.

”De asemenea, 70% dintre cei intervievați consideră

probabil ca urmare a acestei măsuri ca numărul rezidenților

ilegali și a intrării de noi imigranți în țară să sse reducă...”

Joi, 6 mai 2010, sub titlul ”Arizona: un mort de foame cu

ifose”, este publicat un articol al ziaristului Vicky Pelaez în

Argenpress, care începe prin a aminti o frază a lui Franklin

D. Roosevelt: ” amintește-ți, amintește-ți întotdeauna că noi

toți suntem descendenți de imigranți și revoluționari.”

Este un document atît de bine elaborat încît nu vreau să

închei această Reflecție fără a-l include.

”Marșurile mulțimilor la acest 1 mai, de respingere a

nefastei legi antiimigrație aprobată în Arizona, au

cutremurat toată America de Nord. În același timp, mii de

americani, politicieni, juriști, artiști, organizații civice, au

cerut guvernului federal să declare neconstituțională legea

SB1070 care seamănă cu legile din Germania nazistă sau

din Africa de Sud în timpul apartheidului.

”Totuși, în ciuda puternicei presiuni contra nefastei legi,

nici guvernul, nici 70% din locuitorii acestei țări nu vor să

accdepte gravitatea situației care s-a creat de a-i folosi pe

cei fără acte de identitate ca vinovați de severa criză

economică pe care o traversează lumea. În timp ce cer bani

de la Barack Obama pentru a plăti 15 000 de polițiști, este

radicalizată politica rasistă. Guvernatoarea Jan Brewer a

declarat că ”imigrația ilegală implică o creștere a

criminalității și apariția terorismului în stat.”

”A-i asimila pe imigranții ilegali cu teroriștii, autorizează

poliția să tragă în orice persoană numai pentru culoarea

pielii, îmbrăcăminte, pentru ce duce în mînă sau chiar pînă

la felul de a merge. Fără nici o îndoială, îi va afecta și pe

cei 280 000 de americani nativi care trăiesc marginalizați și

în sărăcie extremă ca și alte minorități, pe lîngă hispanici,

care și-au găsit refugiul și de lucru în această zonă aridă a

SUA.

”Urmîndu-l pe republican, Pat Buchanan spune: ”Statele

Unite trebuie să poarte cea mai puternică cruciadă pentru

eliberarea Americii de Nord de hoardele barbare de

înfometați străini purtători de boli exotice”, guvernatoarea

Brewer, după ce tună și fulgeră contra imigranților ilegali

muncitori cu ziua, muncitori în construcții, lucrători în

serviciile casnice, grădinari, lucrători în salubritate,

abordează campania sa contra profesorilor de origină

hispanică.

”conform noului său decret, profesorii cu un accent

pronunțat nu vor putea să predea în școli. Dar nu se termină

aici cruciada pentru că ”epurarea etnică” în toate timpurile

istorice a fost întotdeauna însoțită de ideologie. De acum

înainte ”studiile și proiectele etnice” vor fi abolite din școli.

De asemenea se interzice predarea de teme care pot

provoca resentimente pentru o rasă sau clasă socială.

Aceasta implică politizarea cunoștințelor, transformînd

miturile create de sistemul american în realitate. De

asemenea, înseamnă să-i dezgropi pe gînditorii cei mai

respectați din SUA ca Alexis de Tocqueville care spunea în

1835 că ”locul unde un anglo-american pune piciorul

rămîne pentru totdeauna al lui. Provincia Texas aparține

încă mexicanilor, dar curînd nu va mai fi nici un mexican

acolo. Și așa se va întîmpla în orice parte.”

”Singura conștiință a rasiștilor este ura și singura armă

pentru a o învinge este solidaritatea dintre oameni. Acest

stat a fost deja învins cînd a refuzat să declare zi festivă

ziua lui Martin Luther King, boicotul a fost solid și

contondent...”

FIDEL CASTRO RUZ

7 mai 2010

Ora 6:15 pm

------------------------------------------------------------------------

02. 18 mai 2010 ÎNSEMNĂTATEA ISTORICĂ A

MORȚII LUI MARTI

Făcînd abstracție de problemele care azi neliniștesc specia

umană, Patria noastră a avut privilegiul să fie leagănul




unuia dintre cei mai extraordinari gînditori care s-au născut

în această emisferă: Jose Marti.

Mîine, 19 mai, se vor împlini 115 ani de la glorioasa lui

moarte.

Măreția lui n-ar putea fi apreciată fără să ținem seama că

aceia cu care a scris drama vieții sale au fost de asemenea

personalități extraordinare ca Antonio Maceo, simbol peren

al fermității revoluționare care a condus Protestul de la

Baragua, și Maximo Gomez, internaționalist dominican,

învățător al combatanților cubanezi din cele două războaie

de independență la care a participat. Revoluția Cubaneză,

care de-a lungul a peste jumătate de secol a rezistat

atacurilor venite din partea celui mai puternic imperiu care a

existat vreodată, a fost rodul învățăturilor acestor

predecesori.

În ciuda faptului că patru pagini din jurnalul lui Marti au

lipsit din materialele la îndemîna istoricilor, restul scris în

acel jurnal personal minuțios și în alte documente ale sale

din acele zile este de-ajuns pentru a cunoaște în detaliu cele

întîmplate. Ca în tragediile grecești, a fost o luptă între

giganți.

În ajunul morții sale în bătălie i-a scris prietenului său

apropiat Manuel Mercado: ”Deja sunt în fiecare zi în pericol

de a-mi da viața pentru țara mea și pentru datoria mea –

pentru că o înțeleg și am curajul de a o face – de a împiedica

la timp cu independența Cubei ca Statele Unite să se extindă

peste Antile și să se repeadă, cu o și mai mare forță, peste

pămînturile noastre din America. Cît am făcut pînă azi, și

voi mai face, pentru asta am făcut. A trebuit să fie în liniște,

pentru că sunt lucruri care pentru a le reuși trebuie să fie

ascunse, pentru că dacă sunt arătate cum sunt s-ar ivi

greutăți prea mari pentru a mai atinge ținta.”

Cînd Marti a scris aceste cuvinte lapidare, Marx deja

scrisese ”Manifetul Comunist” din 1848, cu 47 de ani

înainte de moartea lui Marti, iar Darwin publicase ”Origina

speciilor” în 1859, ca să citez numai două din operele care,

după judecata mea, au influențat cel mai mult istoria

omenirii.

Marx era un om atît de extraordinar de dezinteresat încît

lucrarea sa științifică cea mai improtantă, ”Capitalul”, poate

că nu s-ar fi publicat niciodată dacă F. Engels nu s-ar fi

preocupat să strîngă și să ordoneze materialele cărora

autorul lor le-a consacrat întreaga viață. Engels nu numai că

s-a ocupat de această treabă, dar a fost și autorul unei opere

intitulate ”Introducere în dialectica naturii”, în care vorbește

de momentul în care energia soarelui nostru se va epuiza.

Omul nu știa încă în ce fel să elibereze energia conținută în

materie, descrisă de Einstein în faimoasa sa formulă, nici

nu dispunea de computere care să poată face mii și milioane

de operații pe secundă, capabile să culeagă și să transmită,

la rîndul lor, miliarde de reacții pe secundă care au loc în

celulele zecilor de cromozomi pe care-i aduc mama și tatăl

în părți egale, un fenomen genetic și reproductiv despre care

am avut noțiuni după triumful Revoluției, căutînd cele mai

bune caracteristici pentru producția de alimente de origină

animală în condițiile climei noastre, care se extinde prin

legii proprii ereditare la plante.

Cu educația incompletă pe care cetățenii cu mai multe

resurse le porimeam în școli, în general private, care erau

considerate cele mai bune centre de învățămînt, deveneam

niște analfabeți, cu ceva mai mult nivel decît cei care nu

știau să scrie și să citească sau mergeau la școli publice.

Pe de altă parte, prima țară din lume unde s-a încercat

aplicarea ideilor lui Marx a fost Rusia, care era cel mai

puțin industrializată dintre țările din Europa.

Lenin, creastorul celei de-a III-a Internaționale, considera că

nu exista în lume o organizație mai filelă ideilor lui Marx

decît facțiunea Bolșevică a Partidului Mulcitoresc Social-

democrat din rusia. Deși o bună parte din această țară

imensă trăia în condiții semi-feudale, clasa muncitoare era

foarte activă și extrem de combativă.

În cărțile pe care le-a scris Lenin după 1915, a fost neobosit

critic al șovinismului. În opera sa ”Imperialismul, faza

superioară a capitalismului”, scrisă în aprilie 1917, cu cîteva

luni de la luarea puterii ca lider a aripii bolșevice din acel

Partid opusă aripii menșevice, a demonstrat la fel că a fost

primul care a înțeles rolul pe care erau chemați să-l joace

țările supuse colonialismului, ca China și altele cu mare

pondere în diverse regiuni ale lumii.

La rîndul său, curajul și îndrăzneala de care Lenin era

capabil s-au dovedit cînd a acceptat trenul blindat pe care

armata germană, din motive tactice, i l-a dat pentru a

călători din Elveția pînă în apropiere de Petrograd, pentru

care inamicii dinăuntru și din afara aripii menșevice a

Partidului Muncitoresc Social-democrat din rusia n-au

întîrziat să-l acuze că este spion german. Dacă nu ar fi

folosit faimosul tren, sfîrșitul războiului l-ar fi surprins în

îndepărtata și neutra Elveție, și minutul optim și potrivit s-ar

fi pierdut.

Într-un fel, din pură întîmplare, doi fii ai Spaniei, grație

calităților personale, au început să joace un rol relevant în

Războiul Hispano-nordamerican: șeful trupelor spaniole de

la fortificația El Viso, care apăra accesul spre Santiago de




pe înălțimile El Caney, un ofițer care a luptat pînă a fost

rănit mortal, provocîndu-le faimoșilor Rough Riders –

călăreții duri, americani organizați de pe atunci lt. Col.

Theodore Roosevelt, care au trebuit să debarce fără focoșii

lor cai – peste trei sute de morți, și Amiralul care,

îndeplinind ordinul stupid a Guvernului spaniol, a minat

golful din Santiago de Cuba cu infanteria de marină la

bord, o forță selectă, și a ieșit cu escadra în singurul mod

posibil, adică defilînd cu fiecare vas, unul cîte unul, ieșind

prin canalul strîmt prin fața puternicei flote ianchee care cu

cuirasatele în linie trăgea cu tunurile asupra vaselor

spaniole de mult mai mică viteză și fără blindaj. Cum era

logic, vasele spaniole, dotările lor de luptă și infanteria

marină au fost scufundate în adîncurile gropii Bartlett.

Numai nul a ajuns la cîțiva metri de gura abisului.

Supraviețuitorii acelei forțe au fost făcuți prizonieri de

escadrila Statelor Unite.

Conduita lui Martinez Campos a fost arogantă și

răzbunătoare. Plin de ranchiună pentru eșecul în încercarea

de a pacifica Insula ca în 1871, a sprijinit politica ticăloasă

și ranchiunoasă a Guvernului spaniol. Valeriano Weyler l-a

înlocuit la comanda Cubei; acesta, cu sprijinul celor care i-

au trimis cuirasatul Maine să caute justificări pentru o

intervenție în Cuba, a decretat concentrarea populației, care

a cauzat enorme suferințe poporului Cubei și a servit de

pretext Statelor Unite pentru a stabili prima blocadă

economică, care a a dus la o enormă penurie de alimente și

a provocat moartea a nenumărate persoane.

Astfel au devenit viabile negocierile de la Paris, în care

Spania renunță la orice drept de suveranitate și proprietate

asupra Cubei, după peste 400 de ani de ocupație în numele

Regelui Spaniei , la jumătatea lunii octombrie 1492, după ce

Cristofor Columb a afirmat: ”Acesta este pămîntul cel mai

frumos pe care ochi omenești l-a văzut vreodată”.

Versiunea spaniolă a bătăliei care a decis soarta orașului

Santiago de Cuba este mai cunoscută și fără îndoială a fost

vorba de eroism dacă se analizează numărul și gradele

ofițerilor și soldaților, care în cele mai dezavantajoase

situații au apărat orașul, făcînd cinste tradiției de luptă a

spaniolilor careși-au apărat țara de soldații căliți ai lui

Napolen Bonaparte în 1808, sau Republica spaniolă contra

atacurilor nazisto-fasciste din 1936.

O rușine în plus a căzut pe comiteul norvegian care acordă

premiile Nobel, în căutarea ridicolă de pretexte pentru a

acorda această onoare în anul 1906 lui Theodore Roosevelt,

care a fost ales de două ori Președinte al Statelor Unite în

1901 și 1905. Nici măcar nu a fost clară adevărata lui

participare la luptele de la Santiago de Cuba în fruntea

rough Riders, și este multă legendă în publicitatea care i s-a

făcut ulterior.

Eu pot depune mărturie numai de felul în care orașul erou

a căzut în mîna forțelor Armatei Insurecționale la 1 Ianuarie

1959.

Atunci ideile lui Marti au triumfat în Patria noastră!

FIDEL CASTRO RUZ

18 mai 2010

Ora 6:12 pm

------------------------------------------------------------------------

03. IMPERIUL ȘI RĂZBOIUL

Acum două zile, în cîteva cuvinte am semnalat faptul că

imperialismul nu putea rezolva problema extrem de gravă a

consumului de stupefiante care devastează populația lumii.

Astăzi vreau să abordez altă temă, după judecata mea, de

mare importanță.

Pericolul actual ca Coreea de Nord să fie atacată de Statele

Unite, plecînd de la recentul incident care a avut loc în apele

teritoriale ale acestei țări, care poate s-ar putea evita dacă

Președintele Republicii Populare Chineze decide să

folosească dreptul de veto, prerogativă pe care nu-i place

de loc s-o exercite în acordurile care se discută în Consiliul

de Securitate al Națiunilor Unite.

Există o a doua problemă și mai gravă la care Statele Unite

nu au un răspuns posibil: conflictul creat în jurul Iranului.

Este ceva care se vedea clar de cînd Președintele Barack

Obama a rostit discursul său din 4 iunie 2009 la

Universitatea Islamică Al-Azhar de la Cairo.

Într-o Reflecție pe care am scris-o atunci, patru zile mai

tîrziu, cînd am dispus de o copie oficială a discursului, am

folosit numeroase citate pentru a analiza importanța lui.

Voi semnala cîteva.

”Ne-am întrunit într-un moment de tensiune între Statele

Unite și musulmanii din lume...”

”...colonialismul le-a negat drepturile și posibilitățile multor

musulmani,...Războiul Rece utiliza frrecvent țările cu

majoritate musulmană ca agenți, fără să țină seama de

aspirațiile lor.” Făceau impresie într-adevăr acestea și alte

raționamente în gura unui Președinte afro-american, care




păreau adevăruri evidente ca cele conținute de Declarația de

la Philadelphia din 4 iulie 1776.

”Am venit aici în căutarea unui nou început pentru Statele

Unite și musulmanii din lume, care să se bazeze pe interese

reciproce și respect mutual...”

”Așa cum ne spune Sacrul Coran, ”să aveți conștiința lui

Dumnezeu și să spuneți întotdeauna adevărul”.

”...este o parte din responsabilitatea mea ca Președinte al

Statelor Unite să lupt contra stereotipurilor negative ale

Islamului oriunde ar apărea.”

A continuat astfel revelînd teme pline de neregularități din

universul de contradicții insolubile pe care le cuprinde

politica Statelor Unite.

”În toiul Războiului Rece, Statele Unite a deținut un rol în

răsturnarea unui guvern iranian ales în mod democratic.”

”De la Revoluția Islamică, Iran a avut un rol în

sechestrările și actele de violență contra militarilor și

civililor americani.”

”Legăturile strînse ale Statelor Unite cu Israel sunt foarte

cunoscute. Această relație este de nezdruncinat.”

”Mulți așteaptă, în tabere de refugiați din Malul Occidental,

Gaza și teritoriile ocupate, o viață în pace și siguranță pe

care nu au avut-o niciodată.”

Astăzi știm că asupra populației din Gaza cade frecvent o

ploaie de fosfor viu și alte componente inumane și cude,

lansate asupra Fîșiei, cu o furie de-a dreptul nazisto-fascistă.

Totuși, afirmațiile lui Obama par vibrante și uneori sincere,

atît de mult le-a repetat în alergătura febrilă prin lume,

oriunde la ora programată aterizează avionul numărul 1 al

Forțelor Aeriene ale Statelor Unite.

Ieri, 31 mai, comunitatea internațională a fost cutremurată

de asaltul, în ape internaționale, la zeci de mile de coastele

Gazei, a aproape o sută de soldați ai forțelor speciale ale

Israelului, care au descins din elicoptere în zori, trăgînd

frenetic asupra sutelor de persoane pașnice de diverse

naționalități, provocîndu-le – conform informațiilor presei –

nu mai puțin de 20 de morți și zeci de răniți. Printre

persoanele atacate, care transportau mărfuri pentru

palestinienii asediați în propria Patrie, se aflau și cetățeni

americani.

Cînd Obama a vorbit la Universitatea Islamică Al-Azhar de

”răsturnarea unui guvern iranian ales democratic” și imediat

a adăugat că ”de la Revoluția Islamică, Iran a avut un rol în

sechestrarea și acte de violență contra militarilor și

civililor...”, se referea la mișcarea revoluționară promovată

de Ayatollahul Ruhollah Jomeini, care de la Paris, fără nici

o armă, a zdrobit Forțele Armate ale celui mai puternic

jandarm pe care Statele Unite îl aveau în sudul Asiei. Era

foarte greu ca cea mai mare putere a lumii să reziste

tentației de a-și instala acolo una din bazele sale militare, la

sud de URSS.

Acum peste cinci decenii, Statele Unite zdrobiseră altă

Revoluție absolut democratică, cînd a răsturnat guvernul

iranian al lui Mohammad Mossadegh. Acesta a fost ales

prim ministru al Iranului la 24 aprilie 1951. Senatul a

aprobat naționalizarea petrolului, care fusese steagul de

luptă, la 1 mai același an. ”Anii îndelungați de negocieri cu

țările străine – a declarat el – nu au dat rezultat pînă acum.”

Este evident că se referea la marile puteri capitaliste, care

controlau economia mondială. Iran a pus stăpînire pe

instalații cînd a văzut intransigența British Petroleum, care

pe atunci se numea Anglo-Iranian Oil Company.

Țara nu avea posibilitatea de a forma cadre tehnice. Marea

Britanie își retrăsese personalul calificat și a ripostat cu

blocarea pieselor de schimb și a piețelor. A trimis flota de

război să lupte în țară. Ca rezultat, producția de petrol a

Iranului a scăzut de la 241,4 milioane de barili în 1952, la

10,6 în 1953. În aceste condiții favorabile, CIA a organizat

lovitura de stat care l-a răsturnat pe Mossadegh, pînă la

moartea sa care a avut loc trei ani mai tîrziu. Monarhia a

fost reinstaurată și un puternic aliat al Statelor Unite a

venit la putere în Iran.

Statele Unite nu au făcut altceva cu celelalte țări; de cînd

s-a creat această națiune pe pămînturile cele mai bogate ale

planetei, n-a respectat niciodată drepturile populațiilor

indigene care trăiau acolo de milenii și ale negrilor care au

fost importați ca sclavi de colonizatorii englezi.

Sunt sigur, totuși, că milioane de americani inteligenți și

onești înțeleg aceste adevăruri.

Președintele Obama poate rosti sute de discursuri, încercînd

să concilieze contradicțiile care sunt ireconciliabile în

detrimentul adevărului, să viseze cu magi frazelor sale bine

articulate, în timp ce face concesii unor persoane și grupuri

lipsite total de etică, și să deseneze lumi de fantezie care

încap numai în capul său și consilieri fără scrupule,

cunoscîndu-i tendințele, să i le planteze în minte.

Două întrebări obligatorii: Va reuși Obama să se bucure de

emoțiile unei a doua alegeri prezidențiale fără ca

Pentagonul sau statul Israel, care în comportamentul lui nu

dă ascultare absolut deloc deciziilor luate de Statele Unite,




să utilizeze armele nucleare în Iran? Cum va fi viața pe

planeta noastră după asta?

FIDEL CASTRO RUZ

1 iunie 2010

Ora 11:35 am

------------------------------------------------------------------------

04. IMPERIUL ȘI MINCIUNA

Nu mi-a rămas alternativă decât să scriu două reflecții

despre Iran și Coreea, care explică pericolul iminent al unui

război cu folosirea armei nucleare. De asemenea, am

exprimat deja părerea că una putea să se rezolve dacă

China decidea să opună veto la rezoluția pe care Statele

Unite o promovează în Consiliul de Securitate al Națiunilor

Unite. Cealaltă depinde de factori care scapă oricărui

control, din cauza comportamentului fanatic al statului

Israel, transformat de Statele Unite într-o mare putere

nucleară care nu acceptă nici un control din partea

superputerii.

Când s-a produs prima intervenție a Statelor Unite pentru a

zdrobi Revoluția Islamică în iunie 1953, în apărarea

propriilor interese și cele ale aliatului foarte apropiat,

Regatul Unit, care l-a adus la putere pe Mohammad Reza

Pahlavi, Israel era un mic stat care nu pusese încă stăpânire

pe aproape tot teritoriul palestinian, parte din Siria și nu

puțin de la vecina Iordania, aparținând până atunci Legiunii

Arabe, din care n-a mai rămas nici umbra.

Astăzi sutele de rachete cu ogive nucleare, sprijinite de

avioanele cele mai moderne pe care i le furnizează Statele

Unite, amenință securitatea tuturor statelor din regiune,

arabe și ne arabe, musulmane și ne musulmane, care se află

în raza de acțiune a proiectilelor sale, care pot să cadă la

câțiva metri de ținte.

Duminica trecută, 30 mai, când am scris reflecția ”Imperiul

și drogurile”, încă nu se întâmplase atacul brutal contra

flotilei care transporta provizii, medicamente și articole

pentru un milion și jumătate de palestinieni asediați pe un

mic fragment din ceea ce le-a fost Patrie timp de mii de ani.

Imensa majoritate a persoanelor își investesc timpul și luptă

pentru a face față greutăților pe care le impune traiul -

alimente, dreptul la recreere și la studiu, și alte probleme

vitale ale familiei și rudelor apropiate - și nu mai au timp să

caute informații despre ceea ce se întâmplă pe planetă. Sunt

văzuți în orice parte a lumii cu expresia de noblețe pe față și

încrezători să alții se vor ocupa să caute soluții la

problemele care-i copleșesc. Sunt capabili să se bucure și să

surâdă. În felul acesta ne bucură pe cei care avem

privilegiul de a observa cu prisosință realitățile care ne

amenință pe toți.

Extrem de ciudata invenție că Coreea de Nord a scufundat

o corvetă sud-coreană Cheonan – proiectată cu tehnologie

de vârf, dotată cu un sistem de sonar și senzori acustici

submarini -, în apele din fața coastelor sale, o acuza de un

fapt atroce care a costat viața a 40 de marinari sudcoreeni și

zeci de răniți.

Nu era ușor pentru mine să disec problema. Nu aveam, pe

de o parte, modalitatea de a–mi explica faptul că ar fi

posibil pentru un guvern, oricât de multă autoritate ar fi

avut, să folosească mecanismele de putere pentru a da ordin

să fie torpilată o navă drapel. Pe de altă parte, n-am crezut

nici o secundă versiunea că Kim Jong Il ar fi dat acest ordin.

Îmi lipseau elemente de judecată pentru a ajunge la o

concluzie, dar aveam siguranța că China ar opune veto unui

proiect de rezoluție a Consiliului de Securitate care să

sancționeze Coreea de Nord. Pe de altă parte, nu aveam nici

o îndoială că Statele Unite nu pot evita folosirea armei

nucleare de către guvernul incontrolabil al Israelului.

În cursul zilei de 1 iunie a început să se ridice vălul de pe

ceea ce s-a întâmplat în realitate.

Am ascultat la ora 10:30 pm conținutul unei analize

ascuțite a ziaristului Walter Martinez, care elaborează

Dossier, emisiune centrală a televiziunii venezueliene. El a

ajuns la concluzia că Statele Unite au făcut să creadă una

și cealaltă parte a Coreei ceea ce fiecare afirma despre

cealaltă, cu scopul de a rezolva problema retrocedării

teritoriului ocupat de baza de la Okinawa pe care noul lider

al Japoniei, făcându-se ecoul aspirațiilor țării, cerea.

Partidul lui a obținut un sprijin enorm la alegeri datorită

acestei promisiuni a sa de a reuși retragerea bazei militare

instalate acolo, care este un pumnal înfipt de peste 65 de ani

în inima Japoniei, azi o țară dezvoltată și bogată.

Prin ”Global Research” se cunosc detaliile într-adevăr

uimitoare a ceea ce s-a întâmplat, grație articolului lui

Wayne Madsen, ziarist de investigații care lucrează la

Washington DC, care a divulgat informația unor surse de

spionaj pe site web Wayne Madsen Report.

Asceste surse – a afirmat el – ”...suspectează faptul că

atacul contra corvetei de război antisubmarin a Flotei

sudcoreene Cheonan a fost un atac sub pavilion fals ca să

pară că vine dinspre Coreea de Nord.”




”Unul din scopurile principale pentru a mări tensiunea în

peninsula coreeană era să se facă presiuni asupra primului

ministru japonez Yukio Hatoyama ca să-și schimbe politica

în legătură cu retragerea de la Okinawa a bazei Corpului de

Marină al SUA. Hatoyama a admis că tensiunile create de

scufundarea lui Cheonan au avut o influență importantă în

decizia de a permite ca soldații SUA să rămână la Okinawa.

Decizia lui Hatoyama a dus la o divizare în guvernul

coaliției de centru-stânga, un lucru salutat la Washington, cu

amenințarea liderului Partidului Social-democrat, Mizuko

Fukushima, că părăssește coaliția din cauza schimbării

atitudinii în problema Okinawa.

”Cheonan a fost scufundat aproape de insula Baengnyeong,

un loc din extremitatea occidentală îndepărtat de coasta

sud-coreană, dar în fața coastelor nord-coreene. Insula este

puternic militarizată și în raza de foc a artileriei de apărare

de coastă nord-coreene, care este pe partea cealaltă a

strâmtorii.

”Cheonan, o corvetă de război antisubmarin, avea sonar cu

o tehnologie de vârf și mai și opera în ape cu sisteme vaste

de sonar hidrofon și senzori acustici submarini. Nu există

dovezi sudcoreene de sonar sau de audio a vreunei torpile,

submarine sau mini-submarine în zonă. Pentru că aproape

nu se navighează în acest canal, marea era liniștită în

momentul scufundării.

”Totuși, insula Baengnyeong adăposteste o bază de spionaj

militar americano-sudcoreeană și SEALS (forțele speciale)

ale Flotei SUA operează de pe această bază. De asemenea,

erau patru nave ale Flotei SUA în sector, parte din

Exercițiul ”Foal Eagle SUA-Coreea de Sud”, în timpul

scufundării corvetei Cheonan. O investigație a urmelor

metalice și chimice ale torpilei suspecte arată că este de

fabricație germană.

”Există suspiciuni că cei de la SEALS a Flotei SUA dețin o

mostră de torpile europene cu scopul de a acoperi cu probe

plauzibile un atac sub pavilion fals. În plus, Berlinul nu

vinde torpile Coreii de Nord, totuși, Germania menține un

program de cooperare strânsă în dezvoltarea în comun de

submarine și arme submarine cu Israel.

”Prezența USNS Salvor, unul dintre participanții la

exercițiul Foal Eagle, atât de aproape de insula

Baengnyeong în timpul scufundării corvetei sudcoreene,

trezește și ea întrebări.

”Salvor, o navă civilă de salvare a Flotei, care a participat

la acțiunile de minare de către soldații tailandezi în Golful

Thailandei în 2006, a fost prezentă în apropierea

momentului exploziei, cu un echipaj de 12 scafandri de apă

adâncă.

”Pekin, satisfăcut cu afirmația de nevinovăție a lui Kim

Jong Il al Coreii de Nord după o călătorie urgentă cu trenul

de la Phenian la Pekin, suspectează rolul Flotei SUA în

scufundarea lui Cheonan, asociată cu suspiciuni deosebite

în legătură cu rolul jucat de Salvor. Suspiciunile sunt

următoarele:

”1. Salvor participa la o operație de instalare de mine în

albia marină; cu alte cuvinte, punea mine antisubmarin

răspândite orizontal pe fundul marin.

2. Salvor tocmai făcea ispecția de rutină și de întreținere a

minelor pe fundul marin, și instalîndu-le într-o formă

electronică activă – a apăsat pe percutorul sensibil – ca parte

din programul de inspecție.

3. Un scafandru de la SEALS a instalat o mină magnetică pe

Cheonan, ca parte dintr-un program clandestin cu intenția

de a influența opinia publică din Coreea de Sud, Japonia și

China.

4. Tensiunile în peninsula coreeană au eclipsat convenabil

toate celelalte puncte de pe agenda vizitei secretarului de

stat Hillary Clinton la Pekin și Seul.”

Și astfel, într-un mod uimitor de facil, Statele Unite au

reușit să rezolve o problemă importantă: să lichideze

guvernul de Unitate Națională a Partidului Democrat a lui

Yukio Hatoyama, dar cu un preț foarte mare:

1. Au ofensat profund pe aliații săi ai Coreii de Sud

2. Au pus în evidență abilitatea și rapiditatea cu care a

acționat adversarul lor Kim Jong Il.

3. Au pus în evidență pretigiul de mare putere al

Chinei, al cărei Președinte, cu deplină autoritate

morală a acționat personal și a trimis pe principalii

lideri ai Chinei să stea de vorbă cu Împăratul

Akihito, cu primul ministru și alte personalități

eminente ale Japoniei.

Liderii politici și opinia mondială au o dovadă a cinismului

și lipsei totale de scrupule care caracterizează politica

imperială a Statelor Unite.

FIDEL CASTRO RUZ

3 iunie 2010 Ora 11:16 am

------------------------------------------------------------------------




05. 08 iunie 2010 ÎN PRAGUL TRAGEDIEI

Din ziua de 26 martie, nici Obama, nici Președintele Coreii

de Sud nu au reușit să explice ce s-a întâmplat în realitate cu

vasul amiral al Flotei de Război sud-coreene, foarte

modernul submarin de vânătoare Cheonan care participa la

unj exercițiu cu Flota Statelor Unite la vest de Peninsula

Coreea, în apropiere de frontierele celor două Republici,

provocând 46 de morți și zeci de răniți.

Ce este mai jenant pentru imperiu este că aliatul său știe din

surse demne de încredere că vasul a fost scufundat de

Statele Unite. Nu există modalitate de a eluda acest fapt

care-i urmărește ca o umbră.

În altă parte a lumii împrejurările provoacă de asemenea

fapte mult mai periculoase decât în Estul Asiei și nu se

poate să nu se întâmple fără ca superputernicul imperiu să

poată să le evite.

Israel nu se va abține să acționeze și să folosească, cu totală

independență, considerabila putere nucleară creată de

Statele Unite în această țară. Să te gândești la altceva ar

însemna să ignori realitatea.

Un alt lucru foarte grav este că Națiunile Unite nu au nici o

posibilitate să schimbe cursul evenimentelor și foarte

curând arhireacționarii care guvernează în Israel se vor izbi

de rezistența de nezdruncinat a Iranului, o națiune de peste

70 de milioane de locuitori și recunoscute tradiții religioase

care nu va accepta amenințările insolente ale vreunui

adversar.

În două cuvinte: Iran nu se va înclina în fața amenințărilor

Israelului.

Locuitorii lumii, cum este logic, se bucură tot mai mult de

marile evenimente sportive, de cele legate de recreere,

cultură și altele care ocupă spațiile limitate de odihnă pe

lângă îndatoririle care le ocupă cea mai mare parte a

timpului destinat treburilor cotidiene.

În zilele următoare, Campionatul Mondial de Fotbal care va

avea loc în Africa de Sud le va ocupa toate orele libere din

timpul lor. Cu o emoție crescândă vor continua

vicisitudinile personajelor celor mai cunoscute. Vor urmări

fiecare pas al lui Maradona și nu vor uita să amintească

momentul golului spectaculos care a decis victoria

Argentinei într-unul dintre cele clasice. Din nou, alt

argentinian răsare în mod spectaculos, mic de statură, dar

rapid, care apare ca o rază și cu picioarele sau capul lovește

mingea cu o viteză neobișnuită. Numele lui: Messi, de

origină italiană, deja este cunoscut și repetat de toți

fanaticii.

Imaginația acestora este dusă până la delir când sosesc

imaginile numeroaselor stadioane unde au loc meciurile.

Proiectanții și arhitecții au creat opere nicicând visate de

public.

Guvernelor, care trăiesc din ședință în ședință pentru a-și

îndeplini obligațiile pe care noua epocă le-a pus pe umerii

lor, nu le poate ajunge timpul pentru a cunoaște muntele de

știri pe care televiziunea, radioul și presa scrisă le transmit

în permanență.

Aproape totul depinde exclusiv de informațiile care le sunt

transmise de asesorii lor. Unii dintre cei mai puternici și

improtanți șefi de stat care iau deciziile fundamentale,

obișnuiesc să folosească telefoanele celulare pentru a se

comunica între ei de câteva ori pe zi. Un număr crescând de

milioane de persoane din lume trăiesc lipiți de aceste

miniaturi fără ca nimeni să știe ce efect vor avea asupra

sănătății umane. Se diluează invidia pe care ar trebui s-o

simțim pentru că nu ne-am bucurat de aceste posibilități la

timpul nostru care se depărtează cu o viteză în foarte puțini

ani și aproape fără să ne dăm seama.

Ieri s-a publicat, în toiul vârtejului, că posibil azi, Consiliul

de Securitate al Națiunilor Unite ar putea vota o rezoluție

pentru a decide dacă se impune o a patra rundă de sancțiuni

contra Iranului pentru că a refuzat să oprească îmbogățirea

uraniului.

Ironia acestei situații este că dacă ar fi vorba de Israel,

Statele Unite și aliații lor cei mai apropiați ar spune imediat

că Israel nu a semnat Tratatul de Neproliferare Nucleară și

ar opune veto rezoluției.

În schimb este acuzat Iranul că pur și simplu produce

uraniu îmbogățit până la 20% și imediat se cere aplicarea de

sancțiuni economice pentru a-l strangula și este evident că

Israel ar acționa ca întotdeauna, cu fanatism fascist, la fel

cum au făcut soldații din trupele de elită lansați din

helicoptere în zori de zi asupra celor care navigau în flotila

solitară care transporta alimente pentru populația asediată

din Gaza, omorând câteva persoane și rănind zeci care apoi

au fost arestate împreună cu echipajul ambarcațiunilor.

Este evident că vor încerca să distrugă instalațiile unde

Iranul îmbogățește o parte din uraniul pe care-l produce. De

asemenea, este evident că Iran nu se va resemna în fața

acestui tratament inegal.

Consecințele încurcăturilor imperiale ale Statelor Unite ar

putea fi catastrofale și ar afecta pe toți locuitorii planetei,

mult mai mult decât toate crizele economice la un loc.

FIDEL CASTRO RUZ




8 iunie 2010

Ora 12:33 pm

------------------------------------------------------------------------

06. 10 iunie 2010 LOVITURA STĂ LA PÂNDĂ

Marți, 8 iunie, am scris Reflecția ”În pragul tragediei” la

orele prânzului, mai târziu am văzut programul TV ”Masa

Rotundă” a lui Randy Alonso, care sse transmite de obicei

la ora 6:30 pm.În ziua aceea, distinși și prestigioși

intelectuali cubanezi care participau la Masă, la întrebările

ascuțite ale directorului, au răspuns în cuvinte elocvente

care respectau în mare opiniile mele, dar că ei nu creadeau

că există motiv pentru ca Iranul să respingă posibila decizie

– deja cunoscută – pe care o va adopta Consiliul de

Swecuritate în dimineața zilei de 9 iunie la New York – fără

nici o îndoială convfenită între liderii celor cinci puteri cu

drept de veto: Statele Unite, Anglia și Franța cu cei ai

Rusiei și Chinei.

În acel moment, am spus persoanelor apropiate care

obișnuiesc să mă acompanieze: ”Ce rău îmi pare că nu am

terminat Reflecția spunând că nimeni nu dorea mai mult ca

mine să greșesc!”, dar era deja târziu, nu mai puteam să

amân trimiterea la site CubaDebate și la ziarul Granma.

În ziua următoare, la 10 am, știind că la ora aceea era

reuniunea, ma trecut pe CNN în spaniolă, cu siguranța că

vor da știri de la dezbaterea Consiliului de Securitate. Astfel

am putut auzi cuvintele cu care Președintele Consiliului

prezenta un Proiect de Rezoluție, promovat în zilele

anterioare de Statele Unite, spijinit de Franța, Marea

Britanie și Germania.

Au mai vorbit, de asemenea, câțiva reprezentanți ai

principalilor membri implicați în proiect. Reprezentanta

Statelor Unite a explicat de ce țara sa îl aproba, cu

binecunoscutul pretext de a sancționa Iranul pentru că a

încălcat principiile Tratatului de Neproliferare Nucleară. La

rândul său, reprezentantul Turciei, una dintre navele sale a

fost victima unui atac brutal din partea forțelor de elită ale

Israelului, transportate de helicoptere, au asaltat în zorii

zilei de 31 mai flotila care ducea alimente pentru un milion

și jumătate de palestinieni asediați în teritoriul din propria

Patrie, a exprimat intenția guvernului său de a se opune

unor noi sancțiuni contra Iranului.

Prezența calmă a membrilor Consiliului de Securitate cau au

votat contra Rezoluției a fost exprimată cu mâna dreaptă

fermă a femeii, reprezentanta Braziliei, care mai înainte

expusese cu un ton sigur rațiunile pentru care Patria sa se

opunea acordului.

Mai lipsea o lume de știri despre această temă; am trecut pe

Telesur, care timp de ore mi-a satisfăcut nevoia

incomensurabilă de informare.

Președintele Lula da Silva a rostit în orașul Natal, în nord-

estul țării, două fraze lapidare: că sancțiunile aprobate erau

impuse de ”cei care cred în forță și nu în dialog”, și că

reuniunea consiliului de Securitate ”ar fi putut servi pentru a

discuta dezarmarea celor care au arme atomice”.

N-ar fi de mirare ca atât Israelul, cât și Statele Unite și

aliații lor cu drept de veto în Consiliul de Securitate, Franța

și Marea Britanie, să vrea să profite de enormul interes pe

care-l trezește Mondialul de fotbal pentru a liniști opinia

internațională, indignată de comportarea criminală a

trupelor de elită israeliene în fața Fâșiei Gaza.

De aceea este foarte probabil ca lovitura să se mai amâne

câteva săptămâni, și chiar să fie uitată de majoritatea

persoanelor în zilele cele mai călduroase ale verii boreale.

Ar trebui observat cinismul cu care liderii israelieni răspund

la interviuri de presă în următoarele zile, când vor fi

bombardați cu întrebări. La momentul potrivit, ei vor ridica

rigoarea pretențiilor înainte de a apăsa pe trăgaci. Sunt

dornici să repete istoria lui Mossadegh din 1953, sau să

trimită Iranul în epoca pietrei, o amenințare care place

puternicului imperiu în comportamentul lui față de

Pakistan.

Ura statului Israel contra palestinienilor este atât de mare

încât n-ar ezita să trimită un milion și jumătate de bărbați,

femei și copii din această țară la crematoriile în care au

fost exterminați de naziști milioane de evrei de toate

vârstele.

Crucea îmbârligată a Fuhrerului se pare că este steagul de

azi al Israelului. Aceată părere n-a apărut din ură, ci din

sentimentul unei țări care s-a solidarizat și a dat adăpost

evreilor când în zilele grele ale celui de-al doilea război

mondial, guvernul pro-iancheu al lui Batista a încercat să

trimită înapoi din Cuba un vapor încărcat cu cei care fugeau

din Franța, Belgia și Olanda din cauza persecuției naziste.

Am cunoscut mulți membri ai numeroasei comunități

evreiești stabilită în Cuba, când a triumfat Revoluția; i-am

vizitat și am vorbit cu ei în câteva ocazii. Nu i-am expulzat

niciodată din țara noastră. Neînțelegerile cu ei au apărut pe

motivul legilor revoluționare care le-au afectat interesele

economice și, pe de altă parte, societatea de consum îi

atrăgea pe mulți, față de sacrificiile pe care le implica

Revoluția. Alții au rămas în Patria noastră și au adus servicii

valoroase Cubei.




Ieri, la 12:44 pm a vorbit Obama despre acordul Consiliului

de Securitate.

Iată câteva notițe despre ce a spus Președintele, luate de pe

CNN în spaniolă.

”Astăzi, Consiliul de Securitate al ONU a votat în

majoritate în favoarea unei sancțiuni contra Iranului pentru

repetatele încălcări...”

”Această rezoluție este sancțiunea cea mai mare cu care se

confruntă guvernul iranian și trimite un mesaj fără echivoc

despre angajamentul comunității internaționale de a stopa

expansiunea armelor nucleare.”

”Timp de ani de zile, guvernul nu și-a îndeplinit obligațiile

cuprinse în Tratatul de Neproliferare Nucleară.”

”În timp ce liderii iranieni se ascund în spatele retoricii,

acțiunile lor i-au compromis.”

”De fapt, când am asumat funcția acum 16 luni,

intransigența iraniană era puternică.”

”Îi oferim perspectivele unui viitor mai bun dacă își

îndeplinește obligațiile internaționale.”

”Aici nu există dublu sandard.”

”Iran și-a încălcat obligațiile prevăzute de rezoluțiile

Consiliului de Securitate de a suspenda îmbogățirea

uraniului.”

”De aceea aceste măsuri atât de severe.”

”Sunt cele mai riguroase din cele cu care s-a confruntat

Iranul”.

”Asta demonstrează viziunea împărtășită că în Orientul

Mijlociu nu este bine pentru nimeni să dezvolte asemenea

arme.”

Aceste fraze le-am selectat din scurtul său discurs și sunt

mai mult decât suficiente pentru a demonstra cât de slabă și

nejustificată este politica puternicului imperiu.

Obama însuși a admis în discursul său de la Universitatea

islamică Al-Azhar de la Cairo că ”În toiul războiului Rece,

Stastele Unite au jucat un rol în răsturnarea unui guvern

iranian ales democratic”, deși nu a spus când și nici în ce

scop. Este posibil nici măcar să nu-și aducă aminte cum au

făcut contra lui Mossadegh în 1953, pentru a-l aduce la

guvernare pe Reza Pahlevi, Șahul Iranului, pe care l-au

înarmat până în dinți, ca pe principalul lor jandarm în

această regiune a Orinetului Mijlociu, unde satrapul a

acumulat o imensă avere pe seama bogățiilor petrolifere ale

acestei țări.

Pe atunci statul Israel nu poseda nici o armă nucleară.

Imperiul deținea o enormă și incontestabilă putere nucleară.

Atunci Statelor Unite le-a venit ideea aventuroasă de a crea

din Israel un jandarm în Orientul Mijlociu care azi amenință

o parte considerabilă a populației mondiale și este capabil să

acționeze cu independența și fanatismul care-l

caracterizează.

FIDEL CASTRO RUZ

10 iunie 2010

Ora 11:59 a.m.

B.a.3. Declarația Preșidenției Asociației HERMANOS SAIZ: ”CUBA NU ESTE SINGURĂ”

Acum cîteva zile, în orașul Holguin, peste 300 de tineri

intelectuali și artiști din 20 de țări, participanți la ediția a

XVII a Sărbătorilor de Mai, au proclamat, în Declarația

Finală a reuniunii, că resping ”campania mediatică

internațională care a vrut să distorsioneze realitatea Cubei,

ocultînd realizările poporului său și dimensiunea

exemplului” și au revendicat dreptul țării noastre la

”existență ca țară liberă și suverană”.

Astăzi ne vedem obligați să ne pronunțăm față de insolita

Platformă a spaniolilor pentru democratizarea Cubei care,

compusă din personalități ale literaturii, jurnalismului și

spectacolului din țara iberică, a făcut cunoscut de curînd,

într-o conferință de presă, un ”Manifest” care vrea ”să ajute

poporul cubanez să ajungă la democrație cît mai curînd

posibil”. Este vorba de o încercare clară să resusciteze

campania anticubaneză care se articulează contra țării

noastre din partea celor mai puternice mijloace de

comunicare.

Într-un act de ingerință care amintește de cei mai răi ani din

istoria colonială, promotorii acestui ”Manifest” descalifică

și califică drept ”totalitar” modelul nostru social și politic.

Ignoră faptul că ceea ce denumesc o ”feroce și dureroasă

dictatură” a primit de curînd sprijinul politic și majoritar al

tuturor generațiilor de cubanezi la alegerile delegaților

Puterii Populare și în masive demonstrații cu ocazia zilei de

1 Mai, acte de legimită democrație pe care nu vor s-o

înțeleagă.




Ca parte a unui show mediatic, o știre a EFE, datată ieri la

Madrid, se aventurează să intituleze știrea în felul următor:

”Marii culturii spaniole denunță ferocea dictatură castristă”.

De asemenea, publică o imagine, reprodusă de alte medii,

în care, pe un fond enorm cu logotipul oficial al

Președinției spaniole a Uniunii europene, pozează cu

frivolitate cîțiva dintre cei care semnează documentul.

Scopurile imediate ale acestui show devin explicite în

declarațiile puținilor semnatari care au asistat la

manfiestare. Au făcut aluzie cu insistență la a VI-a

Conferință Uniunea Europeană-America Latină și Caraibe

care va avea loc săptămîna viitoare la Madrid: ”Nu se poate

permite – spune unul dintre ei – folosirea acestei conferințe

la nivel înalt pentru a ușura relațiile cu frații Castro.

Trebuie denunțat, făcut presiuni și obligat, atît din partea

liderilor Uniunii Europene cît și ai Americii Latine, pentru

ca ei să se implice în această luptă pentru libertate.”

În fața acestei mărturisiri, cum să nu înțelegi că

”Manifestul” este o acțiune disperată cu care vor să evite

prin toate mijloacele să se înmulțească simpatiile față de

Cuba, într-un context latinoamerican și caraibian ostil

politicii colonialiste a țărilor din blocul european.

În acest fel, dintr-o Europă zguduită de o profundă criză

economică și un șomaj dramatic, unii ”celebri” din Spania,

poate unul sau doi ”mari” și mulți evident ”mici”, se aliază

nici mai mult nici mai puțin decît cu Aznar pentru a ”nu ne

lăsa singuri”. Îi neliniștește în mod evident solidaritatea

față de Cuba pe care frații noștri din America Latină și

Caraibe în mod sigur o vor pune în evidență la Conferință. Îi

disperă că la Summitt va fi condamnată blocada Statelor

Unite și se va denunța agresiunea la adresa țării noastre.

Tinerii scriitori și artiști cubanezi recunoaștem contribuția

esențială a culturii popoarelor din Spania și nu odată am

adus omagiu marilor artelor și literelor din această țară.

Etica Spaniei republicane și antifasciste este și a noastră. În

același timp, respingem orice manevră colonială și ne

repugnă în mod deosebit faptul că această așa numită

”Platformă” se prezintă lumii într-un mod atît de necivilizat

și sub o acoperire în aparență culturală.

Noi cubanezii nu ne-am simțit niciodată singuri.

Împărtășim realizările și speranțele noastre cu milioane de

oameni de pe toată planeta. Ei sunt conștienți de umanismul

pe care-l conțin ideile și principiile pe care le-a proclamat

jumătate de secol Revoluția Cubaneză.

10 05 2010

PREȘEDINȚIA AHS

Waldo Leyva César López Virgilio López Lemus Omar

Felipe Mauri Edel Morales Nancy Morejón Carilda

Oliver Labra Juan Ramón de la Portilla

b) Venezuela

B.b.1. Partidul Comunist Venezuelean solidar cu muncitorii români

Rafael Gonzalez

Organizaţia Internaţională Miranda Centro del Partido

Comunista de Venezuela îşi exprimă solidaritatea cu clasa

muncitoare şi cu poporul român care îşi extinde lupta

împotriva impunerilor imperialismului, ale UE şi ale FMI,

dar şi ale supusului guvern român.

În general se cunosc puţine lucruri despre lupta ţărilor din

Europa de Est. Presa capitalistă se încăpăţânează să prezinte

această parte de lume – cea care a format în secolul XX

grupul de ţări democratice și populare în drumul lor spre

Socialism – ca pe o lume moartă şi conformistă, unde se

întâmplă puţine lucruri ce au legătură cu lupta clasei

muncitoare.

În această lume a Europei Orientale se dau lupte, subterane

adesea.. În toate aceste ţări ale căror guverne doresc să

rescrie istoria pentru a face pierdut din ea comunismul şi

comuniştii, să nege şi să şteargă amintirea marilor realizări

sociale obţinute în educaţie, sănătate, avans economic în

general, solidaritate mondială cu ţările aflate în lupta pentru

obţinerea suveranităţii şi alte realizăti.

Guvernanţii acestor ţări şi aliaţii lor, colonialiştii Europei

Occidentale, au impresia că şi-au atins obiectivul. Dar în

realitate stau pe un butoi de pulbere cărora chiar ei îi aprind

fitilul. Asta se întâmplă acum cu clasa muncitoare română,

cu tovarăşii comunişti români integraţi în aceste mişcări,

care au ieşit în stradă şi au mişcat nu doar Bucureştiul ci şi

România, Europa şi întreaga lume.

Într-un soi de Blitzkrieg social, politic, revendicativ, 40.000

de persoane, cu pancarte revendicative, afişe şi materiale de

propagandă, au respins măsurile impuse prin pachetul

neoliberal pe care guvernul vrea să le impună. Dar dincolo

de asta există un important conţinut politic în mobilizarea

din România.

Este un fapt important comparaţia pe care o prezintă în

stradă poporul român. Prin propaganda sa îşi manifestă

respingerea faţă de impunerea măsurilor, dar în acelaşi timp,

semnalează faptul că „înainte, cu comuniştii se trăia mai

bine” şi nu doar atât, ci şi faptul că au existat în mulţime

multe portrete cu tovarăşul Nicolae Ceauşescu, ultimul

preşedinte comunist. În acelaşi timp s-a cerut declanşarea

grevei generale acum.

Semnalez în încheiere în numele Organizaţiei Miranda

Centro del Partido Comunista de Venezuela importanţa




protestului din punct de vedere revendicativ, iar printre

solicitări se află alegerile anticipate pentru crearea unui nou

spaţiu de putere care să ofere soluţia crizei în termenii

ridicaţi de popor.

În ultimul rând, Organizaţia Miranda Centro del Partido

Comunista de Venezuela îşi exprimă solidaritatea cu

poporul român în aceste zile de luptă, urmărind şi reflectând

în presa digitală toate mobilizările acestuia.

28 mai 2010

c) Filipine

B.c.1. Faptele impotriva intrigilor si razboiului psihologic

Prof. Jose Maria Sison - Filipine

În calitate de consultant politic șef al Comitetului de

Negociere al Frontului National Democratic al Filipinelor

(NDFP), sunt bine informat in legatura cu pozitia

revolutionara a Partidului Comunist al Filipinelor (CPP),

Noii Armate Populare si NDFP ca si a altor forte politice

majore in legatura cu alegerile din 2010 organizate de

guvernul reactionar.

Pozitia revolutionara consistenta a CPP, NPA si NDFP,

exprimata in comunicate aniversare recente ale CPP si

NPA, este aceea ca alegerile din 2010 sunt pe de-a intregul

si in esenta un proces putred organizat de un sistem putred

dominat de agentii politici ai imperialismului SUA si

claselor exploatatoare locale.

Comitetul de negociere al NDFP a primit recent informatii

de la fortele revolutionare ale CPP, NPA si NDFP conform

carora ele sunt foarte bucuroase de faptul ca cele mai rele

caracteristici ale unui sistem semicolonial si semifeudal

manifestate în aceste alegeri nu fac decat sa creeze conditii

favorabile ducerii cu succes a revolutiei.

Ele sunt amuzate de faptul ca sondajele de opinie si

rapoartele din mass-media au facut dintr-un tip instabil si

inclinat spre masacre ca Noynoy Aquino si un jefuitor

condamnat si tip huliganic ca Erap Estrada favoritii

competitiei prezidentiale si ca regimul Arroyo incearca cu

disperare sa manevreze fie pentru a ramane la putere fie

pentru a alege noul presedinte prin manipularea votului.

Prin aceasta manipulare regimul Arroyo poate instala ca nou

presedinte fie pe favoritul sau Gibo Teodoro fie pe favoritul

americanilor si al clubului de afaceri Makati, Noynoy

Aquino. Inca un presedinte prost va compromite si mai mult

regimul si va incita si mai mult poporul la revolutie armata.

In privinta unor forte patriotice ca Makabayan si altor

grupuri, toata lumea stie ca CPP, NPA si NDFP le privesc

ca pe niste forte legale independente care incearca cu

eroism si sustina drepturile nationale si democratice si

interesele poporului filipinez prin modalitatea electorala de

lupta. Fortele revolutionare si masele largi ale poporului le

apreciaza ca fiind exceptionale si diferite de politicienii

traditionali ai regimului.

Sunt constient de faptul ca alianta bilaterala intre

Makabayan si partidul ”Nacionalista” continua pe baza

platformei de reforma agrara si dezvoltare rurala, dezvoltare

industriala si creare de locuri de munca, respect pentru

drepturile omului, compensare a victimelor violarilor

drepturilor omului comise de regimul Marcos, protectie a

mediului, negocieri pentru o pace justa, pentru reviziuirea

acordului pentru stationarea fortelor straine si altor

asemenea acorduri si o politica externa independenta.

Generalul de brigada Francisco Cruz, sef al serviciului de

relatii civile al AFP si generalul de politie in rezerva

Rodolfo Boogie Mendoza raspandesc intrigi demne de un

razboi psihologic si minciuni ori de cate ori ei si stapanii lor

inventeaza povesti pentru a pune fortele revolutionare in

conflict cu fortele progresiste legale si sa ma contrapuna pe

mine, un simplu refugiat politic si profesor

somer, conducerii centrale a fortelor revolutionare. In zilele

urmatoare se asteapta ca fortele contrarevolutionare sa vina

cu noi minciuni si intrigi destinate a favoriza anumiti

candidati si a ataca pe altii.

Ii asigur pe cei doi intriganti si pe stapanii lor ca am cel mai

adanc respect pentru conducerea centrala a CPP,

comandamentul national al NPA si consiliul national al

NDFP, ce isi au, toate, baza in Filipine. Este cunoscut

publicului faptul ca ma bucur de increderea fortelor

revolutionare care continua sa ma lase sa slujesc poporul

filipinez ca sef consultant politic al NDFP in negocierile

sale de pace cu guvernul reactionar de la Manila.

Masele largi ale poporului filipinez condamna incercarile

celor mai reactionari politicieni si marionetelor lor militare

pentru a discredita Makabayan si lista grupurilor progresiste

prin apelurile la "spaima rosie" si vanatoarea de vrajitoare la

adresa comunistilor si insinuarilor ca nu este posibila o

alianta tactica intre aceste forte progresiste. Dimpotriva,

aceste tactici de front unit le permit sa-si pastreze

identitatea, indenpendenta si initiativa ca forte patriotice si

progresiste si le fac mai cunoscute maselor largi.

Propaganda anticomunista este calculata in asa fel incat sa

insele fortele progresiste si aliatii lor si sa le faca sa piarda

voturi. Frauda electorala nu va face decat sa discrediteze

regimul si sa dea noi justificati hotararii poporului de a-si

intensifica lupta armata. In mod clar, alegerile din 2010 nu

vor putea deschide drumul unor schimbari benefice. Ele




sunt un mecanism al sistemului pentru inselarea poporului si

inabusirea vocii si vointei lui.

CPP, NPA si NDFP si-au exprimat intotdeauna deschis

dispretul pentru intregul sistem mosieresc si comprador

precum si hotararea de a duce mai departe razboiul popular

pentru eliberare nationala si democratie. Ele sunt

increzatoare ca orice inrautatire a crizei nu va face decat sa

dauneze regimului. Criza ii va provoca necazuri serioase

viitorului presedinte si il va obliga fie sa negocieze pacea cu

fortele revolutionare fie sa escaladeze contrarevolutia

armata intr-un mod monstruos si autodistructiv

d) Italia

B.d.1. Declaratie a comitetul fondator a Noului Partid Comunist (maoist) din Italia

http://www.nuovopci.it

Sa imbratisam maoismul ca faza superioara a mostenirii

teoretice comuniste!

Declaratie redactata de delegatia Comitetului Provizoriu la

intalnirea desfasurata la Paris pe 30-31 ianuarie 2010 de

Partidul Comunist Maoist al Italiei (Proletarii Comunisti),

Partidul Comunist Maoist al Frantei si Partidul Comunist

Maoist al Turciei si Kurdistanului de Nord

Iata criza. Milioane de proletari sunt concediati sau impinsi

spre marginile societatii si fortati sa traiasca din asistenta

sociala si expediente. Revolte si tulburari izbucnesc ici si

colo. Conditiile au devenit mai favorabile pentru revolutie.

Este esential sa se faureasca un partid comunist marxist-

leninist-maoist in fiecare tara. Este aceasta corect sau

gresit? Este corect, dar este in acelasi timp gresit!

Cei care cred ca este posibil sa se faca o revolutie in tarile

imperialiste doar azi din cauza crizei, din cauza inrautatirii

situatiei maselor, cred gresit. Partidele care cred asta nu vor

reusi sa faca o revolutie chiar daca isi spun maoiste si cred

sincer ca sunt maoiste deoarece nici o revolutie socialista nu

va izbucni, asa cum nu a izbucnit nici in trecut.

Este posibil ca o revolutie socialista sa aiba loc in tarile

imperialiste, ca Italia, Franta, Germania, Marea Britanie,

SUA? Este posibil, dupa cum a fost posibil in secolul trecut,

in timpul primului val de revolutii proletare.

In ciuda acestui fapt mai exista azi printre maoisti oameni

care spun ca pentru a face revolutii socialiste in tarile

imperialiste este nevoie de un progres masiv al revolutiilor

antiimperialiste in tarile asuprite. Aceasta teza este gresita.

Ea este rezultatul unei conceptii deterministe asupra istoriei,

o caricatura a materialismului dialectic. Lenin a avut

dreptate, Stalin a avut dreptate, deja la inceputul ultimului

secol, cand amandoi au afirmat ca revolutia socialista este

posibila in tarile imperialiste si in mod corect au denuntat pe

social-democratii care nu doreau sa faca revolutie, care

considerau ca asa ceva este imposibil. De fapt, miscarea

maselor nu se poate dezvolta peste un anumit nivel daca ea

nu este condusa de un partid comunist. Revolutia socialista

nu este posibila decat daca avangarda muncitorilor este

organizata de un partid care doreste sa o faca.

Revolutia socialista in tarile imperialiste a fost posibila, dar

atunci de ce nu a fost nici un partid comunist in stare sa o

realizeze? Partidele care nu pot raspunde la aceasta

intrebare in mod clar si corect nu vor reusi sa faca azi ce nu

s-a reusit in trecut, chiar daca aceste partide se numesc

maoiste si cred sincer ca sunt maoiste. Infaptuirea unei

revolutii socialiste nu este doar, si nici macar in primul

rand, o problema de buna-vointa, de daruire in folosul

cauzei. Vechile partide comuniste ale Italiei, Frantei,

Spaniei si altor tari europene au dus lupte eroice impotriva

nazismului si fascismului, au fost forta principala a

rezistentei, dar nu au infaptuit revolutii socialiste.

De ce?

Ele nu au reusit sa le infaptuiasca pentru ca nu au avut o

intelegere destul de clara a conditiilor in care luptau, nu au

avut o strategie pentru preluarea puterii si intaurarea

socialismului. Ele nu STIAU cum sa infaptuiasca o

revolutie socialista intr-o tara imperialista. Maoismul ne-a

dat uneltele teoretice pentru intelegerea la un nivel inalt a

situatiei in care luptam si faurirea unei strategii pe care s-o

urmam, el constituie o metoda superioara pentru a sti si a

actiona. Glorioasele si eroicele partide comuniste care ne-au

precedat nu aveau aceasta metoda sau nu o pusesera la

punct ele insele. De aceea nu au reusit ele sa infaptuiasca

revolutii.

Dar care sunt principalele contributii ale maoismului la

dezvoltarea ideologiei comuniste?

Revolutia socialista nu e ceva ce izbucneste pentru ca

sistemul e in criza si masele o duc prost, astfel ca partidele

comuniste sa fie doar gata de a profita de ocazie. Revolutia

socialista este un razboi revolutionar popular pe care

partidul trebuie sa-l organizeze stadiu cu stadiu. Partidul

trebuie sa adune forte pe fiecare front al luptei de clasa

pentru a-l face sa progreseze, el trebuie sa identifice,

organizeze si conduca miile de fire si episoade ale luptei de

clasa. Acestea se dezvolta spontan si cateodata se

neutralizeaza reciproc: partidul le combina pentru ca ele sa

se intareasca unul pe altul, dand nastere unor ciocniri la un

nivel superior pana la constituirea unei forte invincibile,

care face viata burgheiziei imposibila.

Daca partidul nu se organizeaza si conduce lupta de clasa in

acest fel atunci nu va fi nici o revolutie socialista, indiferent

cat de mult criza s-ar adanci, burghezia tot va gasi o portita

de scapare.

Tovarasii care spun ca sistemul actual din Italia este fascism

modern nu inteleg ca cele mai reactionare si mai criminale

grupari ale burgheziei si ale clerului incearca sa mobilizeze

masele sub steagul propriu, sa dezbine masele si sa le faca

sa sustina jefuirea altor tari, asta chiar daca acesti tovarasi




se numesc maoisti sau cred sincer ca sunt maoisti. Ei nu

inteleg ca partidul comunist trebuie sa mobilizeze masele in

jurul lui insusi si inca si mai putin inteleg cum sa faca acest

lucru.. Ei nu vad competitia intre mobilizarile reactionare si

cele revolutionare. Ei declara pierdut un razboi care de-abia

incepe. Ei iau de buna victoria celor mai reactionare grupari

ale burgheziei si clerului. Nu este o intamplare faptul ca ei

imprumuta aceasta teza a victoriei fascismului modern de la

stanga burgheza (Asor Rosa & co.) care intr-adevar a

pierdut partida si a fost exclusa din lupta maselor populare.

Tovarasii care nu vad lupta pe care trebuie sa o duca nici nu

vor reusi sa o duca, si cu atat mai putin sa o duca in mod

eficient.

Ei ne fac pe noi electoralisti pentru ca luam parte la

alegerile burgheze, ori unde putem sa luptam in felul acesta.

Ei ne fac centristi pentru ca participam alaturi de burghezie

la sindicatele regimului. S-ar mai putea spune ca am fi

politisti pentru ca ducem lupta in piete, pe strazi si in

corpurile de politie, ca suntem magistrati pentru ca

promovam lupta in curtile de justitie si de asemenea in

randul magistratilor, ca suntem temnicieri pentru ca ducem

lupta in inchisori si in randul gardienilor. Si asa mai departe,

pentru ca noi promovam lupta oriunde putem intelege si

exploata contradictiile dintre mase si clasele conducatoare

precum si contradictiile dintre diferitele grupari ale claselor

conducatoare.

Tovarasii care spun ca actuala criza este o criza ciclica nu

sunt deasupra nivelului de intelegere al partidelor din fosta

Internationala Comunista, insuficient pentru a face o

revolutie, chiar daca ei se declara maoisti si cred sincer ca

sunt maoisti. Prin natura sa, o criza ciclica este una in care

prabusirea economiei creaza conditiile pentru reluarea

activitatii economice. Autoritatile ar putea sa atenueze

efectele colapsului economic prin reforme si masuri de

asistenta sociala si reformistii ar fi atunci competitorii

nostri, ai comunistilor (argumentul ca "reformistii sunt cei

mai rai dusmani ai nostri" se bazeaza pe asta, dar, daca

avem o linie corecta, ii putem folosi ca forte auxiliare ale

revolutiei). Dar noi NU trecem acum printr-o criza ciclica,

noi ne aflam in stadiul final al celei de-a doua crize generale

a capitalismului, cauzate de superproductia absoluta a

capitalului.

Ce este Razboiul Popular Revolutionar Prelungit din tarile

imperialiste conform acelor tovarasi care cred sincer ca sunt

maoisti? Pe langa caracterul sau universal, RPRP are legi si

caracteristici proprii in fiecare tara, pe care fiecare partid

comunist trebuie sa le descopere si sa le foloseasca daca

doreste sa conduca cu succes RPRP. Noi trebuie sa

experimentam, sa incercam, sa verificam si sa corectam ori

de cate ori e necesar. Este necesar sa intelegem natura

regimului politic in fiecare tara. Italia este o Republica

Papala iar organizatiile criminale au un rol politic pe care

partidul nostru il indica in programul sau-manifest.

Tovarasi, trebuie sa faurim partide marxist-leninist-maoiste!

De aceea noi trebuie sa punem capat dogmatismului, care ne

face sa repetam fraze goale, poate chiar frumoase si

rasunatoare, dar goale. In fiecare tara trebuie sa intelegem

conditiile concrete in care traim, natura crizei actuale,

conditiile, formele si rezultatele luptei de clasa purtate la

nivel national si international, deducand linii politice din

ele, pe care trebuie sa le punem in practica. Nu este

suficient sa inlocuim termenul marxism-leninism cu cel de

marxism-leninism-maoism, asa cum a facut RIM in 1998 cu

declaratia sa fondatoare din 1984. Cuvantul a fost schimbat,

dar substanta a ramas aceeasi: care sunt principalele

contributii ale lui Mao la ideologia comunista? Nu este

suficient sa ne deghizam in maoisti, trebuie sa ne schimbam

modul de gandire.

De aceea trebuie sa punem capat si economismului, care

pune pe primul plan revendicarile economice si neglijeaza

scoala comunismului, conceptia comunista despre lume,

lupta politica, partidul clandestin, organizatiile de masa,

faurirea noii puteri, instaurarea socialismului. Un partid

comunist care nu se faureste pornind din clandestinitate si

nu considera razboiul civil drept a doua faza a actualului

razboi popular revolutionar nu isi poate indeplini sarcinile,

nici azi nici in viitor. Faza terminala a crizei in care ne

gasim face tot mai grea apararea, si inca si mai grea

imbunatatirea conditiilor de viata fara desfasurarea unei

revolutii socialiste. Daca ne limitam la revendicari imediate

mobilizarea reactionara a maselor va prelua initiativa. Cele

mai reactionare si mai criminale grupari ale burgheziei si

clerului pot oferi ceva unei parti a maselor populare pentru a

le ridica impotriva altor parti si impotriva altor tari, asa cum

au facut Hitler in Germania si Mussolini in Italia. Daca nu

implicam masele in lupta pentru instaurarea socialismului,

ele se vor mobiliza sub steagul reactiunii- ele vor trece de la

burghezia de stanga, cum ar fi Liga Nordului, la rasisti si

fascisti, la organizatii criminale. Rosarno ne invata. Dar

muncitorul metalurgist care acum face parte din FIOM

(Federatia Italiana a Metalurgistilor, aripa stanga a CGIL,

cel mai mare sindicat italian) si Ligii Nordului va merge la

stanga daca noi comunistii conducem cu succes razboiul

popular revolutionar si cream conditiile pentru constituirea

unui guvern al Blocului Popular, impingand FIOM spre

stanga prin aplicarea liniei de masa. Altfel FIOM se va duce

spre dreapta.

Pentru a fauri partide marxist-leninist-maoiste autentice in

tarile noastre este nevoie sa dam tuturor intrebarilor

raspunsuri clare si bazate pe experienta noastra. Maoismul

ne-a invatat de asemeneea cum sa intelegem pe deplin lupta

de clasa care a avut loc in primele tari socialiste. Chiar daca

ele au sfarsit fara glorie, prin lungi perioade de declin pana

s-au prabusit sau au trecut in tabara opusa, noi putem trage

invataminte pretioase din glorioasa lor experienta. Ele au

aratat omenirii ca socialismul este singura alternativa la

capitalism si prezentul barbarism.

Intariti de exemplul Uniunii Sovietice, al Republicii

Populare Chineze, al primelor tari socialiste, inarmati cu

marxism-leninism-maoism noi putem desfasura revolutii

socialiste in tarile imperialiste, conducand razboiul popular

revolutionar prelungit.

Inainte cu curaj tovarasi!

Putem invinge! Viitorul este al nostru! Traiasca maoismul!

scânteia as - scanteia.npcr.rocă o pensie medie în grecia este de 750 euro/lună, în spania este...

Documents