DIALOG INTRE DACI SI ROMANI (scenetă)

Povestitorul: În zorii secolelor noastre „post Christum”, pe o pajişte scăldată de soare, la poalele muntelui „care se ascunde privirilor”, au coborât din Kogainon-ul sacru Deceneus - înţeleptul neamului get, Scorilo – rege dac şi Zamolxe - zeul suprem al acestora, să se întâlnească cu reprezentanţii neamului roman: Iupiter – marele zeu, Iunona – soţia marelui zeu şi ocrotitoarea căsniciilor, Ceres – cea care rodeşte pământul, Vesta – care ne ocroteşte casele şi familiile, Bacchus – plin de voie bună, Minerva – înţeleaptă şi prevăzătoare oricând, Venus – căreia-i datorăm toate iubirile noastre, Clio – muza păzitoare a istoriei, Neptunus – cel veşnic statornic în valurile mişcătoare, Parcele – urzitoarele iţelor vieţilor noastre, Pluto – cel neîngăduitor şi frumoasa sa soţie Proserpina ce încântă lumea umbrelor.

(În timp ce povestitorul prezintă tema şi personajele, acestea din urmă vor intra pe rând în scenă, în ordinea prezentării, fiecare asumându-şi alura şi gestica personajului, purtând simbolul adecvat şi ţinuta. Printre aceştia se plimbă Deceneus, care tace şi judecă, face semne.)

Toţi aceşti măreţi reprezentanţi vor încerca să ne convingă că susţin interesul pentru îmbunătăţirea pământului şi a neamului dacic.Să-i urmărim!

Zamolxe: Cine sunteţi? Ce doriţi?(hotărât şi impunător) Auzit-am că sosiţi!

Că veniţi ca să cerşiţi!Bacii noştri brânză poartă,Însă nu pot să ne-o-mpartă Fiindcă voi aduceţi ceartă!

Deceneus îl priveşte zâmbind.

Iupiter: Nu cerşim pământ şi apă(puţin iritat şi cu voce tunătoare, Căci avem în lumea toată!lovind pământul cu un fulger) Doar să ne primiţi „in sinu”

Fiindcă-aşa vi-i scris destinu’!

Deceneus se întunecă la faţă.

Iunona: Să-l slăvim pe Iupiter(împăciuitoare) „pater noster” cel din cer!

Dacă ne primiţi deschisVă dăm tot ce v-am promisŞi vă urăm „pax vobis!”

Ceres: Vă voi da grâu şi secară(oferind spectatorilor Veţi avea roade-n cămară!spice din coş) „Panem et circenses” vine

Când doriţi, când se cuvine!

Deceneus priveşte mirat.

Vesta: Soba voastră din familii(blândă şi îngăduitoare) Nume „Vesta” va primi!

Vă voi încălzi copiii-nIernile ce vor veni.

Se pare că această ofertă este pe placul lui Deceneus, care îi zâmbeşte îngăduitor Vestei.

Scorilo: Eu slujesc patria-mumă(cu multă stăpânire de sine) Ce mi-a dat trupu-mi de humă.

Sunt dator să mă opun,Vă resping oferta-acum!

Deceneus rămâne gînditor.

Bacchus: Vă rog nu vorbiţi pe nas!(ameţit şi clătinându-se, „In vino est veritas!”cu un pahar de vin în mână Berea voastră-i „aqua” chioarăşi o sticlă de bere în cealaltă, Vinul nostru-i o comoară!comparând mereu băuturile)

Deceneus îl priveşte dezgustat.

Minerva: Înţelept să fii Zamolxe!(serioasă) Dar la voi sunt multe noxe!

Noi dorim purificare:Munţi, păduri, aur şi mare!

Deceneus rămâne perplex.

Venus: Daciana, fată-n sat(complice şi Deja s-a înamoratprefăcută) De-un roman. Frumos bărbat!

„Amor leges ignorat!”

Deceneus priveşte încruntat, dă din mâini a dezaprobare, refuzând consimţământul unei astfel de relaţii.

Clio: Ia priveşte la urmaşii(cu voce gravă) Ce-nvaţă de noi în şcoală!

Cum ne numără ei paşiiSăvârşiţi de-astă tocmeală!

Deceneus ascultă cu atenţie. Gândeşte.

Minerva: Nu te-mpotrivi, Scorilo!(cu un ton ridicat şi impunător) Vrea să-ţi spună, astăzi, Clio!

La noi „dura lex, sed lex!”Chiar dacă rămâi perplex!

Neptunus: Din valuri azi am apărut(împrăştiind în jur Şi m-oi întoarce-n valuri,spumă) Dar vreau să ştiţi că v-am cerut

Să stau pe-a voastre maluri!Neptun va fi ispita –O staţiune-aleasă!Turiştii mă vor vizitaŞi îşi vor face casă!

Scorilo: Nu puteţi să-mi luaţi locul(bătând cu toiagul Chiar de vă-ncercaţi norocul!în pământ) Eu rămân pe-acest pământ

Legat sunt prin legământ.Îmi vor sta munţii alături.Parcelor daţi bune voturi!

Deceneus aprobă cuvintele lui Scorilo, apoi îşi îndreaptă atenţia spre Parce.

Parcele: Depăna-vom firul vieţii(în cor, Deopotrivă pentru toţi.depănând) Ne respectă înţelepţii. (arătând spre Deceneus. Deceneus aprobă, supus)

Voi de ce să fiţi netoţi?Vă împotriviţi degeaba,Dar vedeţi cum este treaba:Istoria-i deja scrisăCu schimbarea cea promisă.

Pluto: În Infern ajungeţi toţi:(agitat, aproape violent) Regi, copii şi chiar nepoţi!

Daci, romani atât am spus:„fugit irreparabile tempus!”

Deceneus îşi acoperă faţa cu mâinile, apoi îşi împreunează mâinile a rugă, cade în genunchi şi rămâne nemişcat în rugăciune.

Proserpina: Vă primesc cum se cuvine,(cu voce caldă, cu braţele Nu voi pizmui pe nime’.deschise spre toţi) „Gaudeamus igitur!”

Încă este timp destul!

Zamolxe: Îmi retrag acum solia.(resemnat şi privindu-l pe Deceneus) Voi rămâne aşteptând

Să văd ţara RomâniaCe se va naşte curând.Îmi doresc s-aud că-n veacuriGraiul nostru va răzbate:Varză, barză, brânză, viezuriNu vor fi vorbe deşarte!

(personajele se retrag din scenă)Povestitorul: Acestea au fost discuţiile la care am asistat cu toţii. Concluziile le puteţi extrage singuri. Acum, mai-marii acestor două neamuri s-au retras în cerurile lor înalte, rămânând de veghe. Şi-au vegheat… şi-au vegheat… să tot fie vreo 2000 de ani de-atunci … şi încă mai veghează.(personajele revin în scenă, ţinându-se de mâini şi fac plecăciune publicului)Celor care ne-aţi urmărit vă mulţumim şi, pentru că piesa s-a sfârşit, vă invit, precum în comediile lui Plaut: „plaudite, spectatores!” – aplaudaţi spectatori!

Autor: Mihaela Dobromir