- Satul - univers natural

ŞI ECONOMIC

Natura este cu mult mai mult decât tot ceea ce percepem noi cu simţurile obişnuite de zi cu zi. Constrânşi de nevoile existenţiale, omul s-a îndepărtat tot mai mult de cunoaşterea spirituală care presupune o conexiune a fiecăruia dintre noi, cu universul şi cu tot ceea ce ne înconjoară.

Exista într-un sat, un bătrân care adesea povestea sătenilor când se adunau în preajma lui, ca să le vorbească despre Dumnezeu, pentru că el ştia cel mai bine să îmbine cuvintele şi să explice lucrurile divine pe înţelesul fiecăruia.

Oamenii satului prinseseră dragul de acest om şi în practicile agricole îl consultau pe el pentru că avea priceperea tuturor lucrurilor despre care spunea că i sunt insuflate prin Duhul Sfânt a Lui Dumnezeu.

Se adunaseră în preajma lui nea Vasile pentru că pământul începuse să nu îşi mai dea rodul ca altă dată şi oamenii satului se temeau că vor ajunge muritori de foame, că nu vor mai avea cu ce îşi creşte copiii şi vitele, animalele de prin ogradă.

Nea Vasile le-a explicat oamenilor că viaţa satului cu toate cele care implică lucrul pământului, constituie un ecosistem la fel de preţios ca oricare altul şi de care oamenii trebuie să ia la cunoştiinţă pentru a nu ajunge să trăiască grijile că nu vor avea într-o zi ce pune pe masă.

Domnul s-a îngrijit întotdeauna ca oamenii să nu sufere de anomaliile şi intemperiile naturii, însă depărtarea lor faţă cele Sfiinte i-au făcut în zilele noastre incapabili să recepteze învăţăturile divine, care consfiinţesc o ordine divină în univers şi natură.

Încă din vremurile imemoriale în anul jubileului, pământurile nu se munceau pentru că aşa oamenii consfinţeau şi respectau un jurământ agricol faţă de Dumnezeu, afişând totodată credinţa că aşa se poate atinge abundenţa şi rodnicirea recoltelor viitoare.

Semnificaţia unor asemenea obiceiuri certifică credinţa lăsată de Însuşi Dumnezeu, invitând astfel oamenii la o relaxare a treburilor câmpeneşti mai ales că niciodată Dumnezeu nu lăsa oamenii cu recolte slabe în preajma unei asemenea sărbători, doar neghiobia unora şi neascultarea celor sfiinte i face pe oameni să ia decizii de capul lor şi neconforme cu voinţa divină.

Nea Vasile povestea toate acestea oamenilor satului şi el le făcea cunoscute ca şi când prin gura lui ar fi vorbit Însuşi Dumnezeu.

Oare cum aducea nea Vasile sporul tuturor culturilor ? Prin puterea credinţei nea Vasile imprima satului convingerea puternică de respect şi ascultare faţă de cele divine. Astfel se crease ideea în sânul colectivităţii, că natura devenea prielnică la timpul lucrărilor cuvenite iar învăţătorii sfătuiau corespunzător treburile agricole ale satului.

Totul se leagă, nimic nu este fără legătură şi atunci când oamenii dau crezare învăţătorilor satelor, în mentalul colectiv se imprimă acceptarea inconştientă a binelui ce trebuie să apară. Oamenii pur şi simplu îşi imprimă prin ascultarea orânduielilor, rezultatele benefice ale lucrărilor agricole.

Nea Vasile a sfătuit ca în câmpurile din preajma satului, lucrările să respecte cu stricteţe un calendar al activităţilor, care aveau menirea de a afişa un conglomerat de lucrări, ce priveau toate practicile agricole în conformitate cu luminozitatea şi nebulozitatea care erau atent consemnate de conducerea satelelor pentru a anticipa culturile viitoare corespunzătoare.

Nebulozitatea, caracteristică ce evidenţiază cantitatea de nori în decursul unei zile într-o anumită localitate fiind frecventă, impune practici agricole care necesită apă multă din sol ce îmbunătăţeşte fotosinteza din plante sau asimilarea unei cantităţi benefice din caracteristicile nutritive ale solurilor.

În alte împrejurări oamenii erau sfătuiţi cum să are sau să discuie pământul ca să pună în mişcare centri energetici ai pământului. Lucrătorii agricoli sesizau aspectele sub forma unor fenomene care se desfăşurau ca aurore deasupra pământurilor arate. Ca să atingi această performanţă, spunea moş Vasile trebuia să cunoşti datele empirice ale terenului ca: poziţia sa altitudională şi longitudinală în ansamblul reliefului comunei, forma şi situarea acestuia faţă de terenurile învecinate, consfiinţeau lucrătorului agricol, trasarea unui mod de arătură ce trebuia realizată în planul în care se situa terenul. Fiecare teren îşi are secretul arăturii lui. Descifrarea cheii fenomenului ţinea de un fel de geometrie agricolă iar cei care înţeleageau aceasta reuşeau să facă terenul să degaje rezidurile magnetice ce se ascundeau în lăuntrul acestuia şi apăreau, ca aurore la suprafaţa terenului.

Aceste fenomene imprimau proprietarului că s-a întreprins o arătură corespunzătoare şi dădeau nădejdea că v-a întreprinde culturi rodnice şi prospere. În principiu, se credea că pâmântul îşi aruncă rezidurile interioare iar seminţile urmau să germineze în sol de cea mai bună calitate.

Aflate în imediata vecinătate a pădurilor, pământurile mai puteau capta aerosolii emanaţi de păduri şi favorizau creşterea într-un timp record a culturilor de toamnă sau culturi târzi. De multe ori oamenii improvizau bălţi în mijlocul câmpurilor pentru punerea în mişcare a vânturilor slabe care se făceau simţite mai des în câmpuri. Şi în câmp spunea mos Vasile, există o profundă matematică agricolă şi totodată o cartografie ce imprimă o simetrie perfectă cu anumite puncte spaţiale imaginare luate ca drept reper în efectuarea diverselor lucrări agricole.

De unde le ştia mos Vasile pe toate acestea!! că uimise pe săteni cu priceperea lui agricolă, iar câmpurile aduceau acum de când nea Vasile le

luase în supraveghere roadele cuvenite şi vitele umpleau căldările cu lapte în aproape toate casele din sat. Găinile erau cât curcile, câinii cât armăsarii că nimeni nu trecea de frică lor pe acolo, se dusese zvonul că în vâlcea, există un sat fermecat cu de toate.

Albinele făceau să curgă mierea ca izvoarele iar păsările curţilor dădeau ouă de nu le mai ştiau numărul. Aşa arăta acum satul lui Nea Vasile mulţi de prin alte părţi doreau să se stabileasca în cadrul acestuia dar nu erau decat la îndemâna doar a unora.

Satele prosperă doar atunci când oamenii au credinţă şi respect faţă de orânduiala divină, când aceasta este dată de o parte, peste ele se aşterne molima şi toate cele rele căci Domnul nu vede cu ochi buni, oamenii care nesocotesc legile şi orânduirile sale. Câmpurile îşi pierd sporul iar recoltele sunt compromise, animalele zbiară de foame iar oamenii încep să dispară.