Sfinţii îngeri

1. Cultul Sfinţilor îngeri în antichitatea creştinăPrecum am văzut, unul dintre obiectivele cultului nostru de venerare

îl alcătuiesc Sfinţii îngeri, care sînt nu numai obiective ale cultului de venerare, adică primitori ai manifestărilor de cinstire pornite din partea credincioşilor, ci şi subiecte ale cultului de adoraţie, adică cinstitori ai lui Dumnezeu, împreună ou noi, oamenii, şi cu sfinţii. Motivele sau temeiurile cinstirii lor au fost expuse mai înainte (vezi la cap. Factorii sau termenii cultului).

Cultul îngerilor are un solid fundament vechi-testamentar (vezi, de ex., Facere XLVIII, 4 ; Jud. XIII, 15, 16 ; Ieşire XXIII, 20—23 ; III, 15 ; Iosua V, 13—16) şi chiar nou-testamentar (vezi Apoc. XXII, 8, 9). To-tuşi, în creştinismul primar constatăm o oarecare rezervă în ceea ce priveşte cinstirea îngerilor, din pricina denaturării sau practicării abuzive şi eronate a acestui cult, fapt la care contribuia o dublă influenţă : una venită din partea păgînilor — care asimilau pe îngeri cu numeroasele divinităţi adorate de ei — şi alta din partea gnosticilor, care asimilau pe îngeri cu eonii, pe care ei îi socoteau intermediari între Fiinţa supremă şi oamenii. împotriva unui asemenea cult păgîn sau superstiţios al îngerilor previne pe credincioşi chiar Sf. Apostol Pavel 2. De aceea, mărturiile despre existenţa unui cult creştin al îngerilor, care se întîlnesc încă din sec. II, sînt contrabalansate de altele, care par că interzic acest cult, sau caută să-l menţină în adevăratul lui spirit, atunci cînd el este conceput sau practicat greşit. Astfel, Sf. Iustin Martirul enumeră pe îngeri între fiinţele spirituale pe care le cinstesc creştinii ; acelaşi lucru face şi apologetul Atenagora 4. Sfîntul Irineu declară gnosticilor că Biserica nu invocă pe îngeri; în schimb, Origen afirmă că cinstirea (Gepaiceta ) pe care creştinii o acordă îngerilor nu trebuie confundată cu cea pe care o dăm lui Dumnezeu6- In sec. IV, distincţia aceasta între cultul dat îngerilor şi cel dat lui Dumnezeu apare formulată şi mai lămurit la Eusebiu al Cezareei7. Sf. Ambrozie recomandă, în termeni clari, invocarea îngerilor8. La începutul secolului V, Fericitul Augustin încă dezaproba teoretic ridicarea de biserici în cinstea îngerilor, ca şi a

martirilor9, deşi acestea existau în realitate pretutindeni în lumea creştină, încă mai dinainte (vezi mai departe). în schimb, el admite bucuros cinstirea relativă a îngerilor, deosebind-o de adorarea lui Dumnezeu, singurul Căruia putem aduce jertfă 10 11. Numeroase inscripţii din primele secole creştine cuprind, de asemenea, invocaţii li- tanice şi formule de rugăciuni adresate direct sau indirect îngerilor şi îndeosebi Sfîntului Arhanghel Mihail u.

Cultul Sfinţilor -îngeri a luat o mare dezvoltare în vechimea creştină, mai ales în Egipt, Italia şi Siria, unde întîlnim de timpuriu cele mai numeroase paraclise, oratorii şi biserici închinate îndeosebi sfinţilor arhangheli. Un focar în care cultul acesta luase probabil o direcţie greşită, idololatră, era Biserica Frigiei din Asia Mică, mai ales prin oraşele ei Colosse şi Laodiceea, unde urmele unui asemenea cult le în-tîlnim, precum am văzut încă din epoca apostolică (vezi Colos. II, 18). De aceea, Sinodul local din Laodiceea, ţinut în a doua jumătate a seco-lului IV, se vede nevoit să oprească cinstirea îngerilor prin hotărîrea sa din Canonul 35, a cărui interpretare a dat loc la o mulţime de dificultăţi, discuţii şi controverse12; despre această hotărîre aminteşte, puţin mai tîrziu, şi episcopul Teodoret al Cirului13 14. Asemenea măsuri restrictive împotriva cultului superstiţios al îngerilor s-au luat şi în Biserica de Apus, chiar mult mai tîrziu, prin sinoadele ţinute la Roma în anul 492 şi în anul 745. Toate acestea nu interzic şi nu osîndesc cultul corect al îngerilor, ci numai pe cel eretic u.

Astfel, sub stricta supraveghere şi îndrumare a Bisericii, conceput şl practicat în spirit cu adevărat creştin — ca o venerare sau simplă cinstire, iar nu ca adorare, care se cuvine numai lui Dumnezeu — cul

6.Contra lui Cels, V, 5; VIII, 57 şi Omilia VII la Iezechiel (P.G., t. XI, col 1185 şi 1063, t. XIII, col. 675).

7.Pregătirea evanghelică, VII, 15 şi Demonstr. evangh., III, 3 (P.G, t. XXII col 553 şi 193).

8.Despre văduve, IX, 15 (P.L., t. XVI, col. 231): «...Obsecrandi et angeli pro- nobls qui nobis ad praesidium daţi sunt».9. Collat. cum Donatistis, XIV (P.L., t. XLII, col. 722).

10. De vera religione, CX; Contra Faustum, XX, 21 j De civitate Dei, cart. XIX, cap. XXIII, 4 (P.L., t. XXXIV, col. 170 ; t. XLII, col.

384—385 şi t. XLI, col. 654).11. Vezi exemple citate la H. Leclercq, Anges, în DACL, t. I,

col. 2102—2104, 2085, 2150.12.«(Hotărîm) că creştinii nu trebuie să părăsească biserica lui

Dumnezeu şi să meargă ca să invoce pe îngeri şi să facă adunări, care sînt oprite. Dacă deci cineva va fi aflat dedîndu-se la această idololatrie disimulată, să fie anatema, că a părăsit pe Domnul nostru Iisus Hristos şi a venit la idololatrie» ;CBO, II, 1, p. 107).

13. Comentat la Epistola către Coloseni, II, 18 şi III, 17 (P.G., t. LXXXII, col, 613 şi 620 D).

14. Despre cultul îngerilor în Biserica veche vezi şl F. E. Lurius, t.cs ortglncs du culte des Salnts dans l'Egllse chrillcnnc (trad. Ir. par E. Jenninoire), Puris, 1908, p. 103—107 (cu bibliografie).tul Sfinţilor îngeri a luat eu timpul o mare dezvoltare, atît în pietatea particulară cit şi în cultul liturgic al Bisericii, ceea ce se vede atît din mărturiile literare, care se înmulţesc treptat din sec. IV înainte, cît şi din numeroasele forme de exprimare pe care le-a îmbrăcat credinţa creştină în existenţa îngerilor şi evlavia faţă de ei, ea de ex. : invocarea puterii lor supranaturale în rugăciuni, consacrarea unei zile pe săp- tămînă (luni) deosebitei lor cinstiri, slujbele speciale de origine mai nouă, alcătuite în cinstea şi spre lauda lor (Acatistul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, Canonul de rugăciune către îngerul păzitor al vieţii omului şi Canonul de rugăciune către Puterile cereşti şi către toţi Sfinţii, în Ceaslov), rugăciunile şi imnele compuse în acelaşi scop de către marii imnografi creştini şi încadrate treptat în slujba zilei de luni din Octoih şi în rînduiala diferitelor servicii divine 15, dar mai ales bisericile, din ce în ce mai numeroase, închinate lor 16 şi sărbătorile orîn- duite în cinstea lor, despre care vom vorbi în continuare.2. Sărbătorile închinate Sfinţilor îngeri în cultul ortodox

în calendarul (Sinaxarul) ortodox se află cinci zile liturgice închinate pomenirii şi cinstirii Sfinţilor îngeri în cursul anului bisericesc, dintre care una singură este sărbătoare eu ţinere.

a) Aceasta este Soborul sau Adunarea (Suvaet?) mai-marilor arhi-strategi (căpetenii) Mihail şi Gavriil şi a tuturor Puterilor cereşti celor fără de trupuri, care se sărbătoreşte la 8 noiembrie. Vechimea ei se urcă

pînă în sec. V. La origine a fost simpla aniversare anuală a sfinţirii unei biserici a Sfîntului Arhanghel Mihail, ridicată la termele lui Arcadius din Constantinopol; de aceea, în cele mai vechi sinaxare apare ca o sărbătoare numai a Arhanghelului Mihail. Mai tîrziu şi-a lărgit obiectul la cele două căpetenii îngereşti (Mihail şi Gavriil) şi apoi a devenit o sărbătoare comună a tuturor Sfinţilor îngeri de toate categoriile, cum apare în Mineiele ortodoxe de azi (vezi Mineiul pe noiembrie, ziua 8, la Sinaxar)17.

In afară de această sărbătoare principală a Sfinţilor îngeri, în Mineiele ortodoxe mai găsim încă patru zile liturgice (sărbători fără ţinere)

15. Vezi mai ales Octoihul, la stihirile de la toate glasurile pentru luni (ziua săptămînală cunoscută pomenirii şi cinstirii Sfinţilor îngeri), rugăciunea a noua dintre Rugăciunile dimineţii din Ceaslov (adresată îngerului păzitor) ş.a.

16.Pentru epoca veche, vezi de ex.: marea biserică zidită de Constantin cel Mare la Constantinopol, în sec. IV, în cinstea Sfîntului Arhanghel Mihail (Mliialllon), amintită de Sozomen, Ist. Bis., II, 3; Biserica Sfîntului Mihail de pe muntele Gorguno (în Italia), Biserica mînăstirii Dochiariu din Sf. Munte (cu acelaşi hram) ş.a. CIÎovti biserici-monumente istorice mai importante — din România cu hramul Sfinţilor îngeri, sînt enumerate la Melchiscdec, Oratoriu, Bucureşti, 1869, p. 75—77.

17.In unele Tipice şi sinaxare locale mai vechi, sărbătoarea comună a Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil era fixată miercuri după Cincizccime (vezi A. Dmitrievski, Descrierea manuscriselor..., t. 1, p. 50). Vezi şl: K. Liibeck, Zur Uite sten Vcrehrunij des hetligen Mlcliael in Konstantlnoirol, în «Ilistor., Jnhrbuch», 26 (1905), 773—783.consacrate pomenirii sfinţilor arhangheli sau unor minuni făcute prin pu-terea lor, şi anume :

. b) La 6 septembrie, se săvîrşeşte pomenirea unei minuni făcute de Sf. Arhanghel Mihail, la Chones, în Colosse din Frigia, unde exista încă din vechime o vestită biserică a Sfîntului Arhanghel Mihail, devenită centru de pelerinaj (vezi Mineiul pe septembrie, ziua 6, la Sina- xar). Sărbătoare locală la început, ea a fost generalizată în toată Ortodoxia în timpul împăratului Manuel Comnenul, în sec. XI18.

c) La 26 martie, .adică a doua zi după praznicul Buneivestiri, prăz- nuim Soborul (Adunarea) mai-marelui voievod Gavriil, cel de al doilea personaj principal al evenimentului Buneivestiri. Sărbătoarea pare a fi destul de veche, fiind preluată de Bizanţ din tipicul Ierusalimului şi al mînâstirii Sf. Sava (vezi Sinaxarul din Mineiul pe martie, ziua 26). Ea exista probabil încă din sec. V, deoarece o găsim şi la sirienii monofiziţi, la aceeaşi dată ca la ortodocşi.

d) La 13 iulie, prăznuim iarăşi Soborul (al doilea) al marelui ar-hanghel Gavriil, care este, probabil, la origine ziua sfinţirii vreunei bi-serici vestite a Sfîntului Arhanghel Gavriil sau ziua arătării lui în vreo astfel de biserică (Sinaxarul respectiv din Minei nu dă nici un fel de explicaţii asupra originii sau obiectului sărbătorii).

e) La aceasta, am mai putea adăuga o altă serbare a arhanghelului Gavriil din Adin, în ziua de 11 iunie (fără slujbă), cînd se comemorează apariţia acestui sfînt arhanghel la o chilie din Sf. Munte (Adin), unde el ar fi învăţat pe un călugăr să cînte pentru prima oară partea de la început a Axionului Sfintei Fecioare : Axion eşti, adică : Cuvine-se cu adevărat... (vezi Sinaxarul din Mineiul pe iunie, ziua 11) ; faptul s-ar fi întîmplat prin sec. X 19, iar serbarea a rămas pînă azi limitată la mî- năstirile atonite.

In cultul creştinilor răsăriteni neortodocşi (monofiziţi şi nestorieni). Sfinţii îngeri se bucură de aceeaşi cinstire ca şi la ortodocşi. îndeosebi la monofiziţii din Egipt (copţi) şi din Abisinia (Etiopia), cultul îngerilor este foarte dezvoltat; aşa de ex., în calendarul monofiziţilor abisinieni Sfîntul Arhanghel Mihail are nu mai puţin de 12 sărbători pe an (cîte una pe fiecare lună).

La Romano-Catolici, de asemenea, cultul Sfinţilor îngeri este în mare cinste, în calendarul catolic de azi, există cinci sărbători, de diferite grade, închinate Sfinţilor îngeri : 8 mai şi 29 septembrie pentru Sf. Arhanghel Mihail, 24 martie pentru Sf. Arhanghel Gavriil, 24 octombrie pentru Sf. Arhanghel Rafail şi 2 octombrie pentru îngerul păzitor 20,

18. H. Kellner, op. cit., p. 224.19. Vezi Pr. P. Vintilescu, Despre poezia imnogralică din cărţile

de ritual şi cîntărea bisericească, Bucureşti, 1937, p. 178—179.20. Vezi H. Kellner, op. cit., p. 246—247 ; Enc. lit„ p. 636 ; Pius

Parsch, Le guide dans l'annie liturgique, t. V, p. 266—269, 323—324 j t. III, p. 360—361 i t. 11, p. 381—382 ş.a.TIMPURILE LITURGICEB. Sfînta Cruce1. Cultul Sfintei Cruci în creştinism Istoria şi formele lui de manifestare

Precum am spus (la cap. despre Factorii sau terme tre cele dinţii şi mai importante obiective ale cui tu (de veneraţie) se află Sfînta Cruce, instrumentul bli cumpărării obşteşti şi individuale a oamenilor. Obicei groază pentru păgîni, ca şi pentru evrei («Blestemul, zură pe lemn...», Deut. XXI, 23 şi Gal. III, 13), Crucea sîngele dumnezeiesc scurs pe dînsa şi a devenit instru obiect de cinstire, semn distinctiv şi pricină de mii pentru creştini. «Cuvîntul de cruce este sminteală pt nie pentru păgîni, dar pentru noi (creştinii) mintulre» toi Pavel (1 Cor. I, 18, 23). De aceea, spune el în a nu-mi fie a mă lăuda decît numai în Crucea Domnului tos...» (Gal. VI, 14. Comp. şi Col. I, 20 şi II, 14 ; Efesenl

încă de la început s-a acordat deci un cult relli ca oricărora dintre sfintele relicve care aduceau amil tuitoare a Domnului. Crucea este, într-adevăr, cel dli religiei noastre, pe care istoria ni-1 înfăţişează clar e un cult relativ 21bls. Este adevărat că Crucea originară s-a răstignit Domnul — din pricina împrejurărilor Ist caracterizează istoria creştinismului primar, va rămîr dată uitării şi îngropată sub temeliile templului păgîn, dire împăratul Adrian căuta să acopere urmele mator tului Crucificării şi învierii lui Hristos. Dar cinsti rea Crucii era aşa de generală în primele trei secole, inc versari decît pe păgîni. Intr-adevăr, unul dintre obl păgîne împotriva religiei celei noi era «adorarea» truc care scandaliza mentalitatea păgînă şi pe care păgîniI răstălmăceau şi o denaturau, numind în derîdere pe ai Crucii ( axaopoXâtpai, crucicolae). Dar tocmai utacu tuie astăzi dovezi indirecte despre existenţa unui cult acea vreme. Apologeţii creştini din secolele II şl III t pundă şi să restabilească adevărul, justificînd cinstirea exemplu, Tertulian 22, Minucius Felix 23

f

Origen ş (sec. IV), printre ultimii şi cei mai înverşunaţi adversar pe împăratul Iulian Apostatul, care reproşa creştini lemnul gol al Crucii, făcînd semnul ei pe frunte şl îns< caselor voastre...» 2'1.

Lunea este închinată cinstirii sfinților îngeri, care au fost creați înaintea oamenilor și au slujit mântuirii acestora, ca trimiși ai lui Dumnezeu, ca vestitori ai voii Lui și ca mijlocitori între Dumnezeu și oameni. (Ibidem, p.131.)