Este adevărat că o dată cu taina acestei înălţătoare rugăciuni, părintele Arsenie Boca v-a dezvăluit şi o taină a respiraţiei,care este obligatorie pentru reuşita rugăciunii?

                                                                                          ( foto: serafim Vic) Părintele Teofil: Dragă, această rugăciune are o rânduială aparte şi se recomandă a fi făcută în ritmul respiraţiei, dar nu oricum. Mai întâi, împărţim rugaciunea în trei: între respiraţii, deci fără să inspirăm şi fără să expirăm, spunem  cu mintea cuvântul "Doamne".  Apoi, trăgând aerul în piept spunem, tot în minte, nu cu cuvântul rostit : "Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu". În timp ce dăm  aerul afară din piept, tot cu mintea, zicem: "Miluieşte-mă pe mine, păcătosul". Procedând astfel, cu multă stăruinţă şi cu deasă şi atentă repetare, se statorniceşte în minte dar şi în câmpul interior al sufletului un gând de căpetenie, un fel de gând al gândurilor, care ne ajută să înlăturăm toate gândurile cele rele şi să primim cu seninătate gândurile cele bune, care sunt spre slava lui Dumnezeu. Eu aşa am învăţat de la Părintele Arsenie Boca şi cu metodele pe care vi le-am expus, exact  aşa am practicat şi practic, şi de mare folos mi-a fost întotdeauna. Din aceste motive şi eu, la rândul meu, îi învăţ pe alţii la fel, având nădejdea folosului sufletesc. Părintele Arsenie nu mi-a dat indicaţii mai speciale decât ceea ce v-am spus, dar nici nu i-a fost teamă cum că voi ajunge la inconveniente, la ispite, la devieri comportamentale sau de execuţie. Având în vedere toate îndemnurile părintelui dar şi experienţa pe care o am vis-a-vis de această rugăciune, eu ii previn întotdeauna pe cei interesaţi că implicarea în rugăciunea stăruitoare poate dezlănţui furtuni interioare, datorită mizeriei pe care o purtam în suflet, atâta vreme cât patimile n-au fost încă dezrădăcinate din fiinţa noastră. Şi le mai spun doritorilor practicării acestei înalţătoare rugăciuni, că nu trebuie să se inspăimânte nimeni, ci dimpotrivă, să stăruie în lucrarea care îl aduce pe Dumnezeu în fiinţa noastră şi ne ridică pe toţi cei care practicăm cu temeinicie Rugăciunea Inimii, spre Dumnezeu, care ne iubeşte şi ne iartă.

Pe mine m-a invatat Parintele Arsenie Boca, Dumnezeu sa-l odihneasca, in 1942, cum sa fac aceasta rugaciune, lipind-o de respiratie. Si anume a zis asa: sa spun cu mintea - deci cu cuvantul gandit -

"Doamne" intre respiratii; concomitent cu inspirarea, deci tragand aerul in piept, sa zic: "Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu", si expirind, dind afara aerul din piept, sa zic: "miluieste-ma pe mine pacatosul". Aceasta nu e o conditie necesara pentru mintuire, adica acela care zice pe respiratie se mintuieste si cel care zice altfel nu se mintuieste. Important e sa fi angajat in rugaciunea aceasta, in metoda aceasta de curatire a sufletului. Bineinteles ca lucrul acesta nu trebuie sa-l faca cineva care este angajat in alte lucrari in care e solicitata mintea.

Cind zicem rugaciunea: "Doamne, Iisue Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul" intins, adica nu de doua, trei ori, ci vreme mai indelungata, de pilda o jumatate de ora, incepem sa rascolim inauntru niste negative care sunt realitati necunoscute pentru noi. Apar din subconstient si inconstient in constientul nostru. Lucrul acesta s-a intimplat si cu mine. Insa norocul meu de la Dumnezeu a fost ca nu l-am pus in legatura cu rugaciunea, ca poate daca procedam asa renuntam la ea.

Părintele Cleopa, părintele Arsenie Boca, precum mulţi alţi sihaşti au folosit „Rugăciunea Inimii”, numită şi Rugăciunea Minţii sau Rugăciunea Minţii în Inimă. „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul”; aceasta-i Rugăciunea Inimii. Acesta-i conţinutul „scurt”, dar puternic al tainicei rugăciuni, poate singura dintre toate rugăciunile ortodoxe, care implică respiraţia. „Fiindcă noi nu putem fi contemporani cu Iisus, este Iisus contemporanul nostru pe veacuri. Inspirăm atotprezenţa Sa în Prea Sfânt Numele Său şi expirăm aerul stricat al păcatelor noastre. Inspiri Duhul Sfânt şi Duhul lui Dumnezeu şi expiri duhul rău din tine”, explică părintele Arsenie Boca, dezvăluind astfel rostul minunatei rugăciuni.

Numele ei – adică Rugăciunea Inimii sau a Minţii – îi exprimă puterea de a crea legătura minţii noastre cu inima. Cheia este chiar Numele sfânt al lui Iisus, care – repetat fără oprire – întrerupe fluxul minţii negative, frânge duhul minţii lumeşti şi restabileşte comuniunea interioară cu Dumnezeu. Mulţi călugări o spun neîncetat, indiferent ce ar face. Dacă se plimbă, dacă gătesc, curăţă cartofi, sapă grădina sau privesc răsăritul de soare, ei rostesc rugăciunea, şi asta pentru ca inima şi mintea să nu rătăcească prin lume. Un film rusesc excepţional, „Ostrovul”, are ca subiect principal tocmai „Rugăciunea Inimii”, care – spusă neîncetat – transformă un om de rând într-un sfânt. Printre darurile tainicei rugăciuni se numără vederea în Duh sau clarviziunea, dar aceasta-i doar o consecinţă firească a rugăciunii, ca şi sfinţenia, şi nu scopul ei.

Această minunată şi puternică rugăciune, rostită fără încetare, poate fi de folos oricărui om de rând, în toate împrejurările vieţii sale. Fie în suferinţă, în durere, în bucurie, în joacă, pe vreme de restrişte sau pe vreme de răgaz, în tramvai, pe stradă, la petrecere sau în momente mai nefericite putem rosti neîncetat Rugăciunea Inimii. Putem face un mic altar de rugăciune în noi înşine, chiar dacă ne aflăm în împrejurări omeneşti obişnuite sau tocmai pentru că ne aflăm în ele. Tocmai pentru că mintea şi inima omenească sfârşesc prin a fi prinse în capcana de nestăvilit a gândurilor omeneşti, tocmai pentru că acestea-s pricinile reale ale suferinţelor, tocmai pentru că „răul” izvorăşte din ele şi se înmulţeşte în ele avem nevoie de un răgaz prin rugăciune.