M Redacţia şi Administraţia

CLUJ Piaţa Cuza Vodă 7.

ANUL I. NUMĂRUL 1 2 - 1 3 . Sâmbătă 15 Innle 1935.

Apare săptămânal sub condu­cerea unui comitet

Abonament anual 50 Lei Numărul I Leu

Rugăciune de Rusalii, D o a m n e Isuse Hristoase, Dumnezeul nostru, cela ce ai dat pacea

ta oamenilor, şi darul preasfântului Spirit, încă fiind cu noi întru viaţa a-ceasta, l-ai dat pururea celor credincioşi, spre moştenire neînstrăinată, iară mai arătat ai trimis astăzi acest dar învăţăceilor şi Apostolilor tăi, şi buzele lor cu limbi de foc le-ai întărit, prin cari tot neamul omenesc, întru a sa limbă întru auzul urechii, luând cunoştinţa de Dumnezeu, cu lumina Spiri­tului ne-am luminat, şi dintru înşelăciune, ca dintru întunerec, ne-am mu­tat, şi cu împărţirea limbilor celor de foc înţălegătoare, şi cu lucrare mai pe sus de fire, ne-am învăţat a crede întru tine, şi pe tine Dumnezeu, îm­preună cu Tatăl, şi cu sfântul Spirit, întru o Dumnezeire, şi putere, şi tărie, a te cuvânta, ne-am luminat. Tu dară, cela ce eşti strălucirea Tatălui, chi­pul fiinţei, şi al firii lui, cel neschimbat şi nemutat, izvorule al înţelepciiiinii şi al darului, deschide-mi şi mie păcătosului buzele, şi mă învaţă, cum se cuvine, şi pentru ce se cade, să mă rog. Că tu eşti, cela ce ştii mulţimea cea multă a păcatelor mele, ci milostivirea ta va învinge fără-de-numărul acestora. Că iată, cu frică stau înaintea ta, aruncând desnădăjduirea sufle­tului mieu întru adâncul milii tale. Indreptează viaţa mea, cela ce îndrep-tezi toată făptura cu cuvântul, şi cu puterea cea negrăită a înţelepciunii, cela ce eşti liman lin celor înviforaţi, şi-mi arată calea, întru carea voiu merge. Dă gândurilor mele Spiritul înţelepciunii tale, Spiritul înţelegerii dărueşte-1 nepriceperii mele. Cu Spiritul temerii de tine umbreşte faptele mele; şi Spirit drept înoeşte întru cele din lăuntru ale mele; şi cu Spiri­tul tău cel stăpânitor întăreşte alunecarea cugetului meu; ca în toate zilele, fiind îndreptat spre cele de folos, cu Spiritul tău cel bun, să mă învredni­cesc a împlini poruncile tale, şi pururea să-mi aduc aminte de preamărită venirea ta, care va cerceta faptele noastre; şi să nu mă treci cu vederea, ca să mă înşel cu plăcerile cele stricăcioase ale lumii acesteia, ci mă întăreşte, să doresc îndulcirea din visteriile tale, ce vor să fie. Că tu ai zis, Stăpâne, că ori câte ar cere cineva întru numele tău, negreşit va lua, dela D u m n e ­zeu Părintele tău, cel împreună veşnic cu tine. Pentru aceasta, şi eu păcă­tosul, întru venirea sfântului tău Spiri t mă rog bunătăţii tale: câte am cerut,

să mi-le dai spre mântui re . Aşa, Doamne , cela ce eşti bogat dătă tor de toată facerea de bine, şi bun dărui tor ; că tu eşti, carele dai de prisosit , cele ce cerem, tu eşti, cei milostiv, carele te-ai făcut părtaş fără de păcat t rupului nostru, şi către cei ce-şi pleacă genunchii înaintea ta, te pleci cu iubire de milostivire, curăţ ire făcându-te păcatelor noastre. Dă dară, Doamne, poporu lu i tău îndurări le ta le ; auzi -ne pe noi, din cerul cel sfânt al t ă u ; sfinţeşte-i, cu puterea dreptei tale celei mântui toare ; acopere-i , cu acopere-mântul aripilor ta le ; nu trece cu vederea făptura manilor tale. Ţie unuia păcătuim, c i , ţ i e , u n u i a şi slujim; nu ştim, să ne închinăm Ia d u m n e z e u străin, nici să t indem manile noastre, Stăpâne, la alt dumnezeu. Iartă-ne noauă greşalele, şi pr imind rugăciuni le noastre cele cu plecare de genunchi , t inde ne. nouă tu turor mănă de ajutor; pr ime-te rugăciunea tuturor, ca nişte tămâe primită, ce se înalţă înaintea împărăţiei tale celei preabune. Amin .

' | - - . - • (Din Pentecostar.)

Sărbătoarea • Spiritului Sfânt. Domnul Isus Ia puţine zile după înălţarea Sa la cer, a t r imis peste

apostoli pe Spiritul dumnezeesc în forma unor flăcări de foc ce se apro­pie cu sgomot de vifor năp fazn ic Aceasta formă de foc închipue minuna t lucrarea ce avea să o săvârşească atât în apostoli cât şi în urmaşii lor, şi în toată creştinătatea până la sfârşitul lumii.

Ce este Spiritul Sfânt? Este a treia persoană dumnezeească, Du­mnezeu sdevărat deopotr ivă cu Tatăl şi cu Fiul, purcezând din ambii ca d in t r 'un s ingur izvor, aşa cum ne învaţă credinţa noastră. El este Spiritul iubirii şi al puterii .dumnezeeş t i , prin care Dumnezeu a zidit toate făpturile.

Puţini ,îşi dau seama, ce lucrează acest Spirit în lume. El face două 'mari lucrări: . ridică sufletul omenesc din starea de făptură, stricată prin păcat, nu nmai la o desăvârşită". frumuseţe, sănătate şi fericire firească, ci la stare atât de înaltă şi= dumnezeească , încât sufletul pare mai mult Du­mnezeu decât on> Acesta e statul suprafiresc al graţiei sfinţitoare, în care ajunge orice suflet prin botez şi r ămâne în el pânăcând făptueşte un păcat de moarte . Se poate recâştiga acest stat ai graţiei prin mărturisire şi împăcare cu Dumnezeu . Prin orice faptă bună se înmulţeşte dacă se face fapta înainte d e - a l p i e r d e prin păcat greu. In această lume nu putem cunoaş te şi simţi măreţia , dumnezeească a acestei graţiii ce o săvârşeşte Spiritul Sfânt în sufletul celor drepţi, ci numai în fericirea de veci.

Sfinţii Părinţi aseamănă sufletul sfinţit prin graţie, cu o bucată de fer înroşită în foc. D u p ă cum ferul a primit însuşirile focului, de a încălzi şi a lumina, aşa şi sufletul în acest stat de graţ ie sfinţitoare primeşte î n ­suşirile sau mai bine zis desăvârşiri le Iui Dumnezeu . în ceriu sufletul mân­tuit este păr taşul gloriei fără margini a iui Dumnezeu . Toate desăvârşirile nemărgini te a lui Dumnezeu: bunătatea, puterea, iubirea, dreptatea, fericirea, îndurarea, etc. sunt comunicate şi sufletului în măsura vrednicilor câştigate în această viaţă de pregătire pentru veşnicia din ceriu. Această măreţie şi fericire dumnezeească, ce o gustă sufletul în ceriu, nu pote fi exprimată în cuvinte omeneşti . Sfinţii cărora Dumnezeu le-a descoperi t această taină> ne spun că în această lume sufletul nostru nu are capacitatea (puterea) de

lipsă pentru a simţi această fericire, şi că am muri numai decât îndată ce ne-ar inunda sufletul o astfel de bucurie negrăită.. într 'adevăr sufletul prin această lucrare a Spiritului îşi schmbă aşa zicând firea lui, pr imind modul de a fi şi caracterele Dumnezeiri i .

A doaua mare operă a Spiritului Sfânt e'sre graţ ia a ju tă toare : o putere spirituală ce lucrează î m p r e u n ă cu voinţa liberă a suf le tului pentru a învinge păcatul, a săvârşi binele, a forma aceea s tare suflatească sănă ­toasă şi fericită ce se cheamă vir tute. Această graţ ie esté atât de impor ­tantă incât fără ea e cu neputinţă mântuirea şi orice faptă bună vrednică de răsplata din ceriu. Ea face ca păcătosul să s e întoarcă la D u m n e z e u prin pocăinţă, ea ajuta pe cei drepţi să cont inue a trăi în statul graţiei

• sfinţitoare, înmulţ indu-şi vredniciile pentru ceriu prin fapte bune . Ea dă înţelepciunea subl imă şi curajul eroic al sfinţilor. >

Orice faptă se poate judeca după urmările ei, ca şi pomul din-fruc­tele ce produce . Viaţa sfinţilor mari-Biserica noastră to tdeauna a avut şi a r e şi azi astfel de sfinţi-este o capodoperă a Spiri tului Sfânt. Atâ de pu­ternic se manifestează în ei (lucrează prin ei) graţia ajutătoare încât ei sunt o minue vie. Dacă ar lipsi toate dovezile istorice în favorul creşt ini­smului (din fericire sunt din belşug), ar fi de ajuns mărtur ia sfinţeniei lor . O astfel de viaţă atât de deosebi tă de a celorlalţi muritori,- nu poa te fi nicicând numai rodul sforţării personale, ci acţ iunea focului sfânt c a r e arde în sufletul lor, a vieţii şi iubirii Spiri tului care s tăpâneşte cu bucur ie su­fletele lor. Sfântul August in a fost uimit ba chiar fermecat cu totul, tocmai de aceasta viaţă dumnezeească, de această graţ ie ce d is t ruge atât de frumos puternicii duşman i din lăuntrul nostru, cari duc sufletul nu odată în p ră ­pastia tu turor fărădelegilor, de acest divin ajutor ce luminează cu în ţe lep­ciune suprafirească, şi întăreşte sufletul făcând-ul cu adevărat liber şi s t ă ­pân, plin de pace şi fericire nespusă pe care n'o poate gusta niciodată bietul păcătos. Se spune despre Sfântul Ignaţiu de Loiola că avea o faţă atât de maestoasă încât simţia oricine în apropierea lui un farmec ceresc irezistibil. Sfâjtul Francise de Sales prin puterea virtuţilor lui eroice în cari lucra Spiritul Sfânt a readus în în sânul Bisericii zeci de : mii de ere­tici. Pi lde s ' ar putea înşira la nenumărate .

Spirirul Sfânt tr imis din ceriu a adus acest foc în sufletul Bisericii, E l . a lucrat în apostol i schmbându- i din fricoşi în cei mai curajoşi vest i­tori ai Evangheliei ce au pecet lui t -o cu jertfa vieţi lor. T o t El a lucrat şi va lucra în biserică până la sfârşitul lumii, a l toind 1 vieaţa divină a graţiei în sufletul o m e n e s c scăpătat şi ticăloşit de viţii (păcat). N u , este mântui re de­cât prin acest Spiri t într 'adevăr „de viaţă făcător*. T o t ce are bun şi frumos civilizaţia de astăzi se datoreşte Lui . • Ge i i n e ar fi dacă conducă­torii poporelor şi-ar pune nădejdea în aces t -Sp i r i t - i a r • nu în, neput incoasele rrrjloace curat omeneşti , atunci când voesc.-'să- deşiege,. spre fericirea supu­şilor, marele probleme ce se impun astăzi m a i mujţ ca oricând.

•-Fii cu răbdare şi iertare fată de alţii,-eă'nîm&'nu poate fi at&t de înţelept, căi să nu greşească niciodată Adâ-ţî-aminte, că. mei tu nu eşti lu­mină în biserică, şi ţie trebuè să-ţi ierte multe alţii- ' Chiar'- • şi Dumnezeu iartă, pentru ce să fim d a r a noi neiertători? Cum aştepţi£sâ-ţi-ierte Dumnezeu ţie, dacă tu nu ierţi allorn?

(din »100 SfaruriVr.de P.-LUCIAN I. POP.

Pe Pământul Sfânt. După cum am scris în foiţa noas­

tră, am fost un grup de creştini la locurile sfinte.

Ce fericire mai mare . poate fi pentru un creştin decât să păşească pe urmele Mântuitorului Hristos, să se roage în Grădina Ghetsemani, să plângă mergând pe drumul pe care isus ducea Crucea, să îngenunche pe Golgota sub Cruce unde stătea Mă­ria Mama lui Isus şi Ioan ucenicul iubit, sau cu fiori de credinţa să-şi lipească buzele sărutând piatra de pe adevăratul mormânt în care a fost pus trupul lui Isus? Şi bunul D-zeu ne-a învrednicit de acest mare dar.

„Doamne, când îţi vom putea mulţumii de câte ne-ai dat şi arătat nouă".

Multe şi mari lucruri se pot spune creştinilor din aceste locuri sfinte. De data aceasta, când sărbăto­rim pogorârea Spiritului Sfânt peste Apostoli, amintim atât, că în ziua. plecări noastre din Ierusalim spe Na-zaret, dimineaţa la orele 5 , am suit pe Muntele Sion, şi cu sfială trecem pragul Bisericii Adormirii Maicii Do­mnului. Părinţii Călugări Benedictini, în grija cărora este această Biserică, ne primesc cu multă bucurie. După ce ne închinăm la altarul făcut pe locul Adormirii Maicii Domnului, mergem şi ne pregătim de a celebra

Sfânta Li tu rgh ie în l imba românească la altarul ridicat pe locul u n d e Sp i ­ritul Sfânt s'a coborâ t peste Sfinţii Apos to l i în z iua de Rusalii. La altar invocând Spiritul Sfânt M â n g ă -ilorul, ca s ă vină peste noi spre a săvârşi cu vrednicie sfânfa jertfă li­turgică, am simţit s t răbă tându-ne su­fletul multă mângâiere. La Sf. Altar slujesc preoţii Gheorghe Şomiea şi • Vasi le Chindr i ş , iar cântările le con­duce dl. Ioan Ciuleanu dir. înv. pen­sionar. Călugăr i mulţi vin şi ascultă Sfânta l i turghie în l imba românească. Cei mai mulţi acum aud pr imadată cum sună vorba românească . Deşi nu cunosc l imba noastră, ei înţeleg totul ce se săvârşeşte la sfântul altar.

La cuminecare, mai mulţi călu­gări, deşi ei sunt rom. catolici, se apropie de sfânta taină spre a se împărtăşii din Sfântul potir cu am­bele specii, după rânduiala Bisericii noastre, ştiind că şi în această formă a tainei, este de faţă acelaş Hris tos Domnul nostru, care a petrecut cu noi pe pământ 3 3 de ani, şi în acest oraş Ierusalim a păt imit şi s'a îngro­pat şi a înviat a treia zi şi apoi s'a înălţat în cer, la Tatăl , de unde la 1 0 zile a tr imis pe Spiritul Sfânt peste sfinţii Apostol i în acest loc, pe care fericiţi am fost că l-am putut vedea. —

Vi|a şi mlădiţele. Eu sunt viţa cea adevărată, şi

Tatăl meu lucrătorul este. — Toată mlădiţa, carea nu aduce întru mine roadă, o lapădă; şi toată, carea aduce roadă, o curăţeşte, ca mai multă roa­dă să aducă. — Iară voi curaţi sun­teţi pentru cuvântul, care l'am grăit vouă. — Rămâneţi întru mine, şi eu rămân întru voi. Precum mlădiţa nu poate să aducă roadă dela sine, de nu va fi în viţă; aşa nici voi, de nu

veţi fi în mine. — Eu sunt viţa, voi mlădiţele. Cel ce locueşte întru mine, şi eu îutru el, acela aduce roadă multă, căci fără de mine nu puteţi face nimica. — De nu va rămânea cineva întru mine, se va scoate afară ca mlădiţa, şi se va usca şi o vor aduna, şi o vor băga în foc, şi va arde. — De veţi rămânea întru mine, şi cuvintele mele de vor rămânea întru voi: Orice veţi vrea, veţi cere şi va fi vouă. —

Evanghelia Sf. Ioan Cap. 15 v. 1—7.

4

Onvântare la moartea lui Constantin Rusu preot pensionar, ţinută î n biserica Bob din Cluj

de Revsm I Agârbiceanu „Doamne, la cine ne vom duce pentrucă

la Tine sunt cuvintele vieţii de veci". Ev. Ioati.

Prea Sfinţia Voastră, întristată adunate.

Mântui torul vorbea înaintea învă­ţăceilor Săi şi a une i mari mul ţ imi de o i m e n i , despre pânea care s'a coborât din cer, anun ţând îna in te insti tuirea Tainei sf. Eucharis t i i . S t rămoşi i j ido­vilor, cari îl ascul tau, au fost hrăniţi c u m a n ă şi au muri t . Cine va m â n c a din adevărata pâne pogorâtă din cer, n u va muri niciodată. Dintre noroa­dele ce ascul tau , unii cerură să le dea aceasta pâine. Atunci Mântui torul le-a arătat, că pânea cea cerească este t rupul şi sângele Său . C i n e v a mânca t rupul şi va bea sângele Său, va trăi în veci. Sf. Evangel i s t loan scrie, că din ziua aceea mulţ i dintre ucenicii Săi l-au părăsi t s p u n â n d : Greu este acest cuvân t ! Mân tu i to ru l i-a întrebat pe cei do isprezece : dar voi nu vă duceţi dela mine ? In numele tu tu ro ra r ă s p u n d e sf. P e t r u : „ D o a m n e , la cine ne vom duce , pent rucă la T ine sun t cuvintele vieţii de veci" .

Ca şi când ar fi z i s : Nici noi , oameni fiind, n u putem înţelege m i ­n u n e a mâncăr i i celei cereşti , dar nu ne depăr t ăm dela 'Tine, pen rucă T u vesteşt i numa i adevărul , la T ine sun t cuyintele vieţii de veci, pentrucă noi a m cunoscu t , că Tu eşti Hr i s tosu l" .

Pa r ' că sf. Pe t ru a vorbit n u numa i • în n u m e l e celor doisprezece ci şi a în t regulu i şir de u rmaş i slujitori ai D o m n u l u i .

Pen t rucă , întristată aduna re , dacă în valurile cele grele de purtat mul ţ i se pot icnesc de piatra din capul un­ghiu lu i , care este Hr is tos , dacă mulţ i n u pot pune în concordan ţă aspra realitate a vieţii cu învăţă tura Evan-

geliei şi îl părăsesc pe Hr is tos , s au devin indiferenţi pent ru Evangelie, preotul s'a înjugat în adevărul lui I sus Hr is tos şi nu-1 mai părăseşte nic iodată . Nu n u m a i prin educaţ ia în familie ci mai ales prin învă ţă tura şi educaţia din Seminar , în sufletul preotului se înrădăc inează convingerea şi credinţa, că adevărul , cuvintele vieţii de veci, sun t la Hr i s tos .

Ş i de când s'a vestit Evangel ia , nu există caz ca u n preot, din uşile împără tsş t i , să fi vestit alt adevăr d e ­cât al lui Hr i s tos . Alţi slujbaşi se în­tâmplă să se mai- abată dela adevă­rurile că re ra le s lugesc , să dea o sen­tinţă greşită, să fie înrâuri t de motive laterale. Preotul între orice împrejurăr i şt ori în ce stare sufletească perso­nală s 'ar afla, nu poate vesti decât adevăru l Evangeiiei . E o adevărată mi­n u n e a lumii ca o m muri tor , s u p u s t u t u n . r slăbiciunilor omeneş t i , fie în­văţat sau neînvăţa t , fie vesel sau trist, să nu se abată în învă ţă tura lui dela Evange ' i e , dela cuvintele vieţii de veci. Aşa a rându i t Hr is tos taina preoţiei , să fse în Biserică păst ră toarea şi în­văţă toarea adevăru lu i , pent ru a se păstra Evangel ia nealterată şi doctr ina mora lă nepătată Un om dintr 'o mare lovi tură a sorţii, din o moar t e ne ­aşteptată în tamilie , poate părăsi pe Hris tos , nemai pre ţuind învăţă tura Sa, care e înfrântă de realitatea vieţii.

Preotu l izbit de soar tă ca şi alţii, cu răni grele în suflet, cu inima şi ochii în lacrămi , vorbeşte m e r e u ade­vărul vecinie, idealismul Evangeiiei, când vieaţa şi reali tatea răs toarnă cre­dinţă, încredere, nădejde în j u ru l său .

Gr ind ina zdrobeş te sămână tu r i l e cre-

dincioşilor odată cu ale preotului , n ă ­dejdea de-un an e dusă , el s â n g e ­rează a lă turea de ei. Dar pe când unii blastemă, alţii nădăjduesc; preotul , predică bună ta t ea şi îndura rea lui D u m n e z e u .

Intr 'o famtlie m o a r e capul , ori un fiu. Păs toru l sufletesc, care abea de-o s ă p t ă m â n ă ori o lună şi-a îngropat u n fiu, vorbeş te despre drepta tea , iu­birea şi milostivirea lui D u m n e z e u . Cu inima sângerând el ştie, că nu se poate abate dela Evangel ie , că la D o m n u l căruia i-a j u r a t credinţă ca sf. Pe t ru , sun t cuvintele vieţii de veci, că adevărul Lui rămâne . Şi n u - L pă­răseşte şi luptă, să n u - L părăsească nici alţii.

î \ u e aceasta o sarc ină grea şi pen t ru in.geri, cum a s p u s sf. Ioan G u r ă de Aur? Nu e o con t inuă mi­n u n e aceasta Preoţie lăsată de D o m n u l în Biser ica Sa?

Dar ce v o m spune , întristată adu­nare , de povara ce apasă pe soar ta preotului român, din veacuri până azi ?

Pen t rucă el nu a fos t p u s nici odată în t r 'o s ingură slujbă, de ca re s ingur să se îngrigească. Să se înde­letnicească n u m a i cu ea, ca alţi preoţi, cari după ce părăsesc seminarul , au t imp sâ citească, să se ins t rueze mereu . N ' au greutăţ i le sărăciei şi a familiei, pe care le are preotul român.

Preo tu l nos t ru sătesc devine în curând agricultor, în rând cu credin­cioşii, a l ea rgă toată ziua pent ru traiul zilnic al lui şi al familiei. Mulţi n u mai au mijloace să c u m p e r e o carte, să a b o n e z e o revistă . Mulţi obosiţi de m u n c a de peste zi nu mai pot citi nici ch iar ceea ce ar avea la înde­mână. Nu pot lucra o zi sau d o u ă în s ă p t ă m â n a să-şi pregătească predica da Duminecă . Lup tând din g reu cu să­răcia, cu năcazur i şi greută ţ i în casă , în creşterea copiilor, cu necazur i cu poporul când t rebuie ridicată biserică

în locul celei vechi ce se p răbuşeş te , sau casa parohială care n u este. T r e ­bu ind să fie vecinie ga ta cu sfatul, cu îndrumarea , cu a jutorul pent ru alţii, preotul r o m â n sătesc a r ă m a s to tuş i în cursul veacuri lor păs t ră torul credin­ţei neal terate , p ropovădui to ru l morale i celei vecinice, şi a c o n d u s poporul nos t ru pe d r u m u l drept spre Hris tos . la care ştia, că sun t cuvintele vieţii de veci.

Copleşit de necazur i , neajutorat de stăpânirile de pe v r emur i , în mijlocul u n u i popor fără lumină , el n ' a p ro ­povăduit nici o erezie nici duhovni ­cească, nici naţ ională din uşa al tarului . Oricât a câşt igat el, a ş t iu t că adevă­rul de veci este la I su s .

Ş i în toate încercările a s p u s cu sf. Pe t ru : „ D o a m n e , unde mă voiu duce dela Tine , pen t rucă la T i n e s u n t cuvintele vieţii de v e c i ? 8

Şi dacă preoţia ar da cel puţin tărie preotului ma i mare decât s lăbi­ciunile lui o m e n e ş t i ! Dar, acestea toate îi r ă m â n , aici nu e apăra t să nu g r e ­şească p recum în propovăduirea ade­vărului .

Şi a tunc i răni t şi de propririle lui s lăbiciuni , el tot va vesti numa i adevărul .

Nu e aceas ta o cont inuă m i n u n e ce se petrece sub t ochii noştri, în t r is ­tată a d u n a r e ?

Şi iată, că din rândur i le preoţilor săteşti, aceia cari a u luptă aşa de avea de purta t , ne-a părăsi t azi încă unul , oc togenarul Cons tan t in R u s u , t recut abia de câţiva an i la pens iune . Ador­mi tu l Frate, în j u r u l s icr iului cărpia n e - a m adunat , a plecat a c u m să-şi pr imească odihna binemeri ta tă , d u p ă patruzeoi şi cinci de ani d e slujbă preoţească, îngreuna tă cu multe în­cercări şi mare luptă.

Născut din familie preoţească, crescut în l iceele din Năsăud şi Blaj , făcându-şi educaţ ia preoţească în se-

minaru i teologic de acolo, paroh în Sân tu , P a z m u ş şi G ă h u d , în pr ima parohie r idicând casă parohială, în a doua biserică nouă , v ă d u v d e 2 6 an i , r ămas cu pa t ru copii de crescut , cine nu vede în viaţa lui o pagină din isto­ria preoţ imei noas t re deja sate, cu toate greutăţ i le pomeni te , a d ă u g â n d sarc ina văduviei, pe care o ş t im c u m apasă asupra slujitorilor al tarului , ră ­maş i cu familie?

D a r adormi tu l în D o m n u l a luptat , a îndura t , a sperat , cu nădejdea m e ­reu în ' D o m n u l , la care şt ie , că sun t cuvintele vieţii de veci. N u Ua părăsi t , n u s ' a depăr ta t dela El

Ba până cu câteva zile a fost cer­cetătorul .regulat al acestei biserici, unde venea ă a d u c să sf. Jertfă, să ajute la spovedanie , cu m u l t ă b u n ă v o i n ţ ă , ne luând în s e a m ă greută ţ i le vrâstei şi u rmăr i l e une i operaţii , la care s'a s u ­pus îna in te cu câţiva ani.

Trecea cu paşi mărun ţ i prin .curtea

f D r . G r i g o r i e G h C o m ş a Sâmbătă , în 2 5 Maiu a. c. la orele

10 dim. a încetat din viaţă, în etate de 4 6 a n i , . P . S. Sa Dr. Gfrţgorie Gh. Comşa, Episcopul o r todox al Aradului , unul dintre cei mai destoinici mânu i ­tori ai condeiului românesc şi d int re cei mai distinşi literaţi ai Bisericii ro­mâne or todoxe, prin moar tea căruia Eparhia Aradului , Neamul şi Biserica-soră a îndura t o foarte grea pierdere.

bisericii şi in tra la Acela, dela care tui s 'a depăr ta t . Căci aici es te o n o u ă m i n u n e a preoţiei creşt ine, că până când alţi slujbaşi pensionaţ i nu ma i pot depr inde funcţiunea lor, preotul poate l i turgisi , spovedi , deşi în p e n ­s iune, vo ind o a r e c u m Mântu i to ru l , prin însuşir i le ce le- a dat Tainei preoţiei să ne a ra te , că e slujbă pen t ru e terni ta te . Adormi tu l a avu t dela D u m n e z e u cea mai caldă b inecuvânta i e, copii bun i şi ascultători , doi feciori azi în fru­m o a s e condiţii sociale şi d o u ă iubite -fe fe, cari i-au fost sprijinul şi m â n ­gâierea bălrâneţelor . D u p ă ce-şi iea r ă m a s b u n dela copii, C. R u s u prin mine aduce că lduroase mul ţumi r i Prea Sfinţiei Sale Episcopulu i Iuliu Hossu care i-a tos t spijinitor în orice năcaz s 'a îndrepta t la Arh ie reu cu anii de boală, şi care a venit să-i dea deslegare arhierească pent ru d r u m u l lui în v e ­ci nicie.

Odihnească în pace!

Funerar i i le au avut loc Marţ i , în 2 8 Maiu a. c. când rămăşiţele pământeş t i ale defunctului episcop au fost t ran­sportate d in k catedrala din Arad şi aşe­zate spre od ihna vecinică la Mânăt i rea din H o d o ş - B o d r o g , în prezenţa unui n u m e r o s public de preoţi , în frunte cu P . S. Sa Mitropol i tul Bălan şi laici, în frunte cu dl. Minis t ru Al. Lapedatu.

Odihnească în pace !

Când vorbeşte lumea de tine, ea ori spune adevărul, ori minţeşte. Dacă spune adevărul, nu ai pentruce să te superi, iar dacă spune neadevăr pară-ţi bine, că nu eşti aşa, rău, precum se zice. Nu-ţi pierde cumpătul, nu sări îndată pantru vorbele, pe cari le-ai auzit, ci rămâi în tăcere, ca şi când nu s ' a r fi întâmplat nimic. Gura lumii n'o poţi astupa cu gura. Cânii, cu cât te aperi mai tare, cu atât mai mult te latră.

* Irebue să-ţi cunoşti şi drepturile, dar mai întâi te gândeşte la datorinţele

tale. Lumea de acum cere tot drepturi, iar datorinţele prea puţini şi le fac. Dacă toţi şiar face datorinţa, pământul ar fi un cuib de fericire.

(din „100 Sfaturi") de P. LUCIAN I. POP.

Criza d e a i i f i spiritul Sfântului Francisc.

Leacul relelor din această lume nu este în bogaţi i — nici în altceva de­cât într'o lepădare sistematică şi înţe­leaptă a bogăţiilor — în întoarcerea la spiritul Sfântuiui Francisc, adecă, la sim­plicitatea vieţii, la cult varea valorilor adevărate, la natură, la dragoste fată de aproapele, la prietenie, la ştiinţă şi artă cine e capabil, la generozitate, în sfârşit la buciria de a căuta scopurile dezinte­resate şi supreme ale vieţii.

Creştinilor activi. Pentru lupta lui Dumnezeu, ca şi

pentru lupta popoarelor trebuiesc co­mandanţi, oameni cu voinţă, îndrăsneţi şi capabili de răspundere; comandanţi cari iau în considerare mai puţin numă­rul soldaţilor decât curajul şi voinţa lor de a învinge.

Comandanţi îndrăsneţi! Iată ce ne trebue! De ce să fie ei mai rari în ar­mata binelui decât în a răului? Pentru-ce îndrăsneala, unde este, să fie taxată drept trufie şi temeritate (îndrăzneală ne socotită) ?

lndrăsneţul se va înşela uneori, fricosul totdeauna; îndrăsneţul va putea da greş, fricosul nu va reuşi niciodată; nu întreprinde nimic, nu riscă nimic, nu va câştiga nimic, nici chiar pacea, căci viaţa este o iuptă între bine şi rău, în care vrând nevrând toţi suntem târâţi.

Creştinii, ca ostaşi a Iui Hristos, luptă din toate puterile împotriva răului.

Jkmm&Z s f i n t e i Mnhnie

Doamne Cristoase. Inimii Tale Noi, păcătoşi 1, ne închinăm, Şi din această jalnică vale 5 u s , către ceriuri, rugi înălţăm. Ne-aDcc? mc'ie c'*i"i' ?! ch'ryj'î,

Frânţi de năcazuri, Doamne, vom merge, Capul pe sânu-ţi ne vom pleca; Lacrima noastră Tu o vei şterge, Bune Isuse, cu miia Ta, Tu eşti a noastră dulce scăpare Dintr'a v ie ţ i i lupte amare.

Inimă s fântă . . .

Cu mari păcate Inlma-Ji bună, Blânde Isuse, noi am rănit. Dar de acuma, toţi împreună, vom face totul să fii iubit! L'a Tale chinuri înfricoşate Noi am răspuns cu mii de păcate.

Inimă s fântă . . .

Tu eşti a noastră dulce scăpare, Toţi întru Tine nădăjduim. Doamne ascultă a noastră strigare, Şi vezi căinţa ce-ţi oferim, lartă-ne Doamnne, cu îndurare, Nu ne lăsa pe noi ia pierzare.

Inimă s f â n t ă . . .

Prin mijocirea Neprihănitei, Astăzi îţi cerem mii de'ndurări. Stinge, |suse, focul ispitei, Dă-ne tărie în încercări. Fă-ne statornici pururea'n bine, \ar după moarte ia-ne la Tine.

Inimă s f â n t ă . . ,

Despre milostenie. Luaţi a m i n t e , m i l o s t e n i a voas t ră să

nu o faceţi îna in tea o a m e n i l o r , ca să v a d ă ei, a l tminter i plată nu veţ i a v e a d e l a Tatăl vos tru , care le e s t e în cerur i . — D e c i c â n d faci m i l o s t e n i e , nu t r â m ­bi ţa îna intea ta, p r e c u m fac ce i făţarnici în adunăr i şi uliţi , ca să se m ă r e a s c ă d e o a m e n i : A d e v ă r z i b v o u ă , că ş i -au luat piaţa sa. — Iar tu câd h e i m i l o s t e n i e , să nu ştie s t â n g a ta ce face dreapta ta. — Să fie m i l o s t e n i a ta întru a scuns , şi Tatăl tău ce i c e v e d e întru a s c u n s , a-ce la va da ţie î s arătare. —