GYORC.Y KOVACS

rără suilcr

E lâudabllă llbertatea desfivlrşltfi ce ml s-a dat In lagfitur* cu redactarea ncestul artlcol. Nu mf s-au cerut regull infallibile, Incremenlte In dogme, nlcl Indlcaţil profetice sau teorli savante şl grave. Ml s-a cerut, In schlmb, un lucru mal greu deelt toate acestea, şl anume : să spun „un cuvlnt adevârat", sâ fac o confesiune slnceră, să evoc amintirl scufundate aproape in negura ultârll. Sa torn de-a-ndoaselea filmul vieţil mele, oprindu-mfi la clte un popas pe cara-1 socotesc de hotarîtoare importanţfi pentru cariera mca, să arăt in ce mâsurâ el ml-a orientat gindirea. mi-a format viaţa, să scriu ce pfirere am despre teatru, despre rolurila pe care le-am interpretat, despre lumea noastra, a actorllor.

Să incepem decl recapltularea. Eram un pui de om de cinci ani şi rivneam la o minge de tanls cu o sete

atlt de nemărginltâ cum numai coplil ştiu sâ doreascâ un lucru care lnseamna pentru ei, fericirea, reallzarea speranţelor celor mai cutezfitoare. N-am sâ uit nlcl-odatâ după-amiaza In care aceastâ Intlle dorinţâ conştientâ a mea s-a Implinit. Cu o tartinfi, şi cu mult dorita mlnge la subsuoarâ, am plecat cu mlca ceata de prie-teni sfi ne jucfim pe alelle din parcul Clujului. Blnelnţoles cfi eram mindru peste mfisurfi. ŞI credeam, flreste, cfi nimenl pe hime nu are o astfel de comoara mlnunatâ. Cu egoismul, superloritatea şi rfiutatea copilulul, eram fudul de aceasta proprletate personalâ şi faptul cfi, izbită de pămlnt, mingea mea sârea mai sus decit oricarc alta, 11 consfderam drept un succes al meu, proprlu. In sfirşlt, Jocul ne-a oboslt, nervli nl s-au potolit, ne-am aşezat cu toţii pe unde am apucat, ca sa facem clnste merindei aduse de acasă. Mingea zâcea albâ pe bancâ, alfituri de mine ; n-o scăpam din ochl pentru nlmic In lume : doamne fereşte sâ punâ clneva mina pe aa, sâ se joace cu bunâtatea de minge !... Şi in aceasta cllpfi, o bioscuţâ, pornltă probabil la plim-barea-i obisnuitâ dinainte de masă, se opri in faţa pllcului de bâisţi. Sint zeci de ani de atunci şi n-aş mai putea spune cum se numea micul meu ortac care a prins brotâcelul, declarind ritos că e al lui. Mingea albă zăcea alâturi de mine, brotâcelul se opintea să sară, iar în inima mea Incolţi numaidecit dorinţa pe care mâ grâbii să i-o comunic proaspătulul proprietar : „Dă mi-I mie, să facem schimb !" Bâiatul mâ privi cu neincredere, intrebindu-se probabil dacâ vorbesc serios, apoi in citeva clipe tirgul se fâcu : al meu era brotăcelul care trăia, se mişca, sârea şi a lui mingea, albâ

dar fâră viaţă ; şi nu-mi mai aduceam aminte că, abia cu un ceas, douâ, in urmâ, ea fusese cel mai înalt sens al vieţii mele.

Au trecut ani mulţi de atunci ; furtuna istoriei ne-a imprâştiat po copiii de

35

www.cimec.ro

atunci In toata părţile, arborii subţlrei de pe aleile parcului s-au făcut stejari voinici cu coroană bogatfi, lebedele ce pluteau pe oglinda lacului au imbătrinit. După o viaţă cu nenumărate cotituri, plină de bucurii şi de suferinţe, acum ciţiva ani am cutreierat din nou aleiie parcului din Cluj. Imi căutam copilăria, amintirile copilăriei, mă opream la clte un copac, la cite un tufan, la cite o bancă unde am cunoscut cindva clipe de ferlcire sau de durere. m-am gindit la intregul curs al vieţii mele. Acolo m-am legat pe viatfl şi moarte cu tot ce e zvlcnire, mişcare şi acţiune şi acolo a munt pentru mlna tot ce este slmplâ Jucărie, dlstracţie goală, materie inertă.

*

Mfl trag dlntr-o famllie burgheza. Cinci ani a trcbuit să duc o luptfi de multe-orl dlsperBta Impotriva unei prejudecâţi care nu vedea in vocaţia actorulul decit hufonerle de circiumâ, prllej de distracţif vulgare, d pantă ce duce irezistibil spre decfldsrea siguru şl totala. Azi nu mai condamn pe oamenii care s-au amestecat In •ducaţla mea, cocl pnrerlle lor reprezentau oplnla unel soclatoţi şi el erau purtfl-torl de euvlnt al ordlnll sociale dln acea epocâ. Dar orlcum, am plerdut pentru totdcuuna cincl ani din viaţă şl n-am apucat sâ-mi incep ucenlcia in meşteşugul uctorlccsc decit la vlrsta de 23 de anl, clnd alţll stfiplnesc cel puţln Indemlnarea tchnlcfl sl formele elementBre de expresla. Dacfi, totuşi, li gfisesc o noimfi acestul rflstlmp, e cfl soarta ml-a hflrfizlt darul — blnecuvlntat sau blesttmat — de a obaerva sl mrcglstra tot ce tfllflzuleşte, ce se ogitfl furtunos sau se scurge domol in preajma tnea, de a reţlne tot ce am putut utlllza In cutare sau cutare rol interpretat plnfl ucum sau pe care II vol interpreta.de acum Inalnte.

In multe felurl şl in multe locurl mi-am agonlsit piinea da toate zilele. Am lost funcţionar Intr-un mare magazln de flerfirle, şi am Invflţat ce este betonul nrmat, ce dimcnslunl au felurltele tuburl, dar am invflţat şi altceva, şi anume : câ e mult mal grcu sfi porţl in spinare aceste tuburi, declt sfi ţil evldenţa lor Intr-un blrou. Am lucrat şi Intr-un magazin da textile, contabilizlnd depozltarea şl vinzarea valurilor orbltoare de mfltfisurl şl catifele şi Inţeleglnd cfi e infinlt mai uşor sfi lmbrac| o rochie frumousfi declt sfi ridlcl de pe raft, dupfi opt ore de muncfi, un halot de sloffi. Am condus administratia unui sanatoriu de boli nervoase, am fost luncţlonur la o intreprlndere a cfirel titulaturfi oficialfi era „Economli" (iatfl un cuvint pe care — ucum, la cumpana apelor, iml dau seama — nlclodatfi n-am reuşlt sfi-l lnvflt) şi tot zbatlndu-mfi pentru teatru, mi-am fficut şi serviclul milltar de un an. In sflrsit, dupo multe greu'.nţi, am izbutit sa ajung in faţa primului regizor al Taa-trulul Nutional din liudapesta. Horvâth Arpfld, cure venise la t'luj ca sfl organlzeze titeva spectacole. M-a ascultat şi m-a Indemnat sfi mfi opun prejudecfitilor familiei si sfi accept curlera, In care chiar cfiderea e mai frumoasă decit drumul „mai sigur", dur pcntru mine pustiu şi complet neinteresant. Bl m-a dus la directn leutrului Maghiar din Cluj. solicitindu-i să vadfl dacfi e ceva de capul meu.

Fuc un salt inapoi. Ce insemna pentru mine teatrul din Cluj ? Să tot fi avut suse. şapte ani, c.nd un scheci de cinema se juca la teatrul din Piaţa Huniade. Nu ştiu cine m-a dus şi cum m-a dus şi pe mine la această reprezentaţie, dar deodata m-am pomenit şi eu printre spectatorl. In loja de onoare. stfitea regele Curol al IV-lea cu regina Zita. Urmăream cu atenţie incordată jocul actorilor care mu interesu mult mui mult decit spectatorii regali. In urzeala vieţii mele de şcolar, tot aşa de agitntă, de febrilă şi de plină de ireversibile frumuseţi ca a tuturor şcolarilor, au intrat nenumarate fire de amintiri din acest teatru al Clujului de odinioara. Noi, şcolarii de pe vremea aceea, am inmagazinat pentru toată viaţa, tot ce ne-au daruit de pe scena teatrului actorii şi, nu mai puţin, actriţele.

36 www.cimec.ro

Cultură clasicâ ce ar putea să umple o bibliotecă IntreagA, experienţă literarâ vala-bilâ pentru toatâ viaţa: iată ce a In-semnat pentru noi activitatea teatrului de atunci ! Şi dacA azi inu-mi mai aduc aminte de atmosfera glaciala a orelor de algebrA si de «ouaţiUe *n veci nerezolvate. clt oi trâi şi oi trăi n-am sA pot uita vibran-tele, incandescentele dupâ-amiezi de simbAtA cu reprezentaţiUe pentru tlneret. Cu citA febrilitate mâ pregAteam o saptâminâ intreaga pentru aceste matineuri, cum mâ stropeam cu colonie doblndita nu mai ştiu de unde, cum mâ strecuram, cu faţa apriruA, cu lnima tremurlnd de emotie, In salA, cu cltA kvcor-dare aşteptam s& se ridlcc cortina ! Acesteu erau reprezentaţlile „oficiale".

Dar, dupA atita vreme, azi pot sA vor-besc deschis şi despre anii de „ilegalitate", clnd, cu preţul unor minciuni mal micl sau O. Kovaca tn Blborach („Bank Ban") mai mari, izbuteam s-o şterg de acasâ (mi era lucru uşor, caci pe vremea aceea nu puteam invoca sedinţele) sl sA mA furişez la galerie. Ca n-am vAzut in anii aceia de scolar ! Pe toţi clţl au trecut prin Cluj, mici şi mari, cenusii sau de neuiUt : clovnl de clrc sl cln-tAreţi de operA, erol da drame si primadone de operete ; nu le mal ţin mlnte nici numele... Dar Invlrtind caleldoscopul amintirllor, abia acum Iml dau seama ce moştenire bogatA ml-a lAaat orasul meu natal. Pe multe meleagurl m-a purtat viaţa, am trAit in hoteluri de lux si am dormlt pe sclndurl goale, in barAci pline de ploşniţe, m-am incllnat, mulţumind pentru aplauze, In faţa publlculul In ţinutA de searA de la premlere sl am fâcut muncA obligatorle, lucrtnd la con-structla unui aerodrom, dar niciodatA oraşul natal n-a lncetat sA trAiascA in sufletul meu şi, astAzi, ştiu cu certitudine cA tebtrul din acest oras a avut o InfluenţA decisivA asupra vieţii mele de mai tlrziu.

Cu aceastA dulce povarA a amlntlrllor din copilArie sl dln vlaţa de scolar. am Intrat pe portiţa din dos a teatrului. Tramuram de emoţle, Iml dâdeam seamn de insuccesul ce mâ pindea, sl groaza cA as, putea fi sfAtuit sA mâ las pAgubaş mâ paraliza. Nici azi nu ştiu de unde am luat curajul sA gesticulez un ceas Intreg, sA spun versuri, sA declam, dlndu-mi silinţa sA par clt mai degajat pe scena pe care au jucat marii noştri inaintaşi. Reţin doar cuvintele ce mi s-au spus la urmA . „Incearcâ, dragul meu !"...

Şi de atunci, incerc.

InsemnArila acestea cu caracter de marturisire ar fi, poate. mai interesante, dacA ar Incepa cam asa : Greu, greu de tot e la inceput ! Ce o fi mai tirziu, vom vedea... Dar aş minţi dacă n-aş recunoaşte câ m-am nAscut intr-o zodie bunA. Am plecat la drum intr-un ceas cu noroc. DupA dibuieli de abia citeva luni de zile, am dat de o fiinţă căreia şi azi, dupA 23 de ani, ii datorez recunostinţâ şi dragoste, cAci numai cAldura sufletului ei m-a ajutat sA trec peste toate greutâţile care, in atmosfera inăbuşitoare, incărcatA de intrigi a unui teatru de provincie, uşor

37 www.cimec.ro

puteau să tragâ în moclrlă pe un artist incepător. Ea m-a Invăţat cuvintul pe care, atit de exigentfi faţfi de ea insăşi, şi-l repeta mereu, tot astfel cum, cu aceeaşi exigenţfi, mi-1 spun şi eu şi II spun, tot atlt de insistent, tuturor acelora ale căror soartâ şl viitor nu-ml sint indiferente : „Ridlcă-te !" A trecut aproape un sfert de veac de cind 1-am auzit pentru intiia dată, dar el iml răsună şi azi In urechi şf ln minte; nu 1-am uital, cum n-am uitat că el m-a lnvâţat cum trebuie să pâstrâm puritatea scenei, sfinţenia meşteşugului, unicitatea vocatiei noastre. A trecut o Jumâtate de viaţă de om de cind am Intilnit această flinţfl : răstlmp sufi-clent pentru a putea Insemna aici, -ffiră echivoc, cu deplin curaj, numele uneia dintre cele mai mari artiste ale teatrulul maghiar : Dayka Margit. In gazetele de teatru dln Dudapesta, In dfirile de seamă decpre premiere, actorul tinfir de azi li poate vedea adeseori numele, doar e laureatâ a premfulul Kossuth, mare artlstâ a Repu-blicll Populare Ungara. Clnd am Intilnft-o eu, zfle Intregi mi-a vorbit de copflfiria el, da sfirficlc, de cel clncl fraţi pe care-l avea şi de faptul cfi, inalnte de a devem artistfi, fusese vlnzfitoare de zlare la Oradea, de preţul amarnlc pe care a trebult sfl-1 pllteascfi pentru a putea ajunge la lumtna rampel, de luptele dlstrugfitoarc pe care a trebuit sl le susţinl, slngurfi, izolatfi pentru a putea deschlde drum talentului şl artel el. Artistele tinere, care primosc azl fflrfi luptă şi suferlnţfi, ca ceva de la sine inţsles, rflspiata acestel carlere, trebuie sfl se glndeascfi la dlnsa cu respectul cuvenit marllor aleşl.

Ce aş mal putea spune ? Teetrelo de provincie, succedlndu-şl In ritm febrll, piesele dln repertorlu, cfiu-

tlnd sfi mulţumeascA toate straturlle publlcului spectator !... Fost-am amonez şl dansator comlc, erou llrlc şl bufon, soţ lmbrficat In pljama In cbmedlile lul Vaszary, Romeo, Incurcfl-lume In trlunghlurlle amoroase dln plesele lul F6dor Lfiszl6, suferlnd suu fflclnd pe altll sA sufone, şi uneorl chlar Cyrano, prinţ glorlos In operete şl om mfirunt şi ncajutorat in vodevilurl. Mai mult de o sutfl de rolurl ; nu ml le mal amintesc nlcf eu, lo-au uitat şl spectatoril. Dar In suflet port — sl vof purta clt vol trfil — şl amlntlrca unor serl neuitate. eplsoade dln eforturlle teatrulul mfnorltar din acale vremurl : Trauedia omulul Jucatfl la CluJ, In curtea bisericii reformate din strada KogAlniceanu, In acr Uber, In faţa unul public extraordfnar — 4000 de ipectatorl - r« o ploale torenţlalA, dar Intr-o llnlşte plinfl de cucernic respect pentru operfl, sau reprezentaţla lul Hamlet In Braşovul dln acea epocfi. Şl vla con-şlllnţA cfl tot ce se petrece In mlne şl Imprejurul meu e o parte Integrantfl dln tnunca pe care mni rurlnd sau mal tlrzlu trebute s-o Indeplinesc. drept Justlflcare, drept dovada cA dacfl prlntre rulnele unei luml ce s-a prflbuşlt, şl In poflda lor. eu am rflmas In plcioare, şi slnt şi azi la postul meu, nu poate fl o Intlmplare oarba, fârfi sens.

Apoi. tlmp de c'lnci anl, am fost spectator, numal spectator, spectator con-ştient. aslstind la desffişurarea comediei pe care istoria a scris-o pentru gene-raţia noastrfi şi care n-o sA se mai intoarcA niciodată. Flreşte cfl anii aceia de bestialâ cruzime, care au adus suferinţe lnfernale pentru omenire, n-au fost un fotollu nlci pentru mlne. Dacfi am avut norocul sfi scap de soarta dei care sute de mii de oamenl au avut parte, tributul mi 1-am plătit şl eu. Am plătit prin nervii mei, prin lnima, slngele şi ficatul meu, prin iubirea şi ura, mea, prin intreaga pasiune rare m-a făcut om viu şl simţitor. Am plătit cu un mormint pierdut undeva prin Ucraina, am platit cu prietenii şi familia mea, cu faptul că, intorcindu-mă acasâ, abia am mai gfisit martori şi tovarfişi ai vieţii mele de odinioară. Totul trebuia redădit. Sint zece ani de atuncl. Şi cind privesc in urmă, la aceşti zece ani, la rolurile pe care le-am jucat, îmi vine sfi cred că suferinţa, chinul, neincetata câutare a propriei personalitâţi şi a lumii inconjurătoare sint intr-adevăr o necesitate pentru orice artist. Numai experienţa personalfi este materialul adevărat pe care actorul

38 www.cimec.ro

11 poate intrebuinţa in creaţia lui şi fâră de care el nu este decit un papagal, iar vorba lui un sunet gol. Acesta e adevâr valabil pentru mine, personal. Dar ce sâ (acă artistul tinăr pe care dorinţa de pace a lumii il scuteşte, sâ sperăm că pentru totdeauna, de obligaţia de a traversa infernul ? Oara numai experienţele dureroase, tragice au darul de a maturiza pe actor, de a face un adevărat artist din el ? Sint ferm convins că nu. Bucuria, voioşia, căutarea pasionatâ a frumuseţilor vieţii pot să crească oameni mai IndrAzneţi. gata să lupfro cu mai multă grijă pentru viaţa lor ■şi a semenilor. Dar pentru aceasta e neapăratâ nevoie de. dragostea de oameni.

Nu pot tâgadui, In accste rinduri cu intenţii de totalA slnceritate, că uneori slnt consternat vâzind pustiul sufletesc, cenuşia monotonie a unora din tovarăşli mei din generaţia tlnâră. Ştiu că lumea nouă nu se clâdeşte de po o zi pe alta «1 zece &nl nu ajung pentru ca o vlaţA nouă să răsarâ pe rulne. Dar dacă nol Inslne nu

• sintem in stare sâ râzbim prin aceastâ pasivltate şl indiferenţâ. de la clne să asteptAm minunea care va face mal frumoasa, mal plina de lnţeles, mal adevAratA şl mal nobila viata artistulul şi, prin ea, viaţa tuturor oamsnilor ?

Urmaresc cu deosebit interes felul cum se pregâtesc unli dlntre colegl pentru cite un rol nou. Aplicind o metodA bizarA, pe care in zadar am câutat-o in vreun manua! de speclalitate, vulgarlzlnd In modul cel mal grosolan Invâţâtura lui Stani-slavskl despre necesitatee experienţel personale, acesti coleqi se apropie de rol „descinzind" la faţa loculul ca sA inveţe. prin exercltli. cum se hibeşte o mamn, cum se palpeazA abdomenul unul bolnav, cum reacţloneazA un muncttor de fabrlcA la gesturile de drAgAlăsenie ale iubltef, sau, dacA din Intimplare el trebuie sA creeze un erou pozitiv, cum trebule sâ accentueze fraza, pcntru a convlnge pe actlvlstii din auditoriu de adevArul cA : „Pacaa e mni importantâ dedt orice, tovarAsl !"... lar eu ştiu că accorul in chestiuna nu-şi iubeste mama, cA nlclodatA nu s-a aplecat asupra unul bolnav şi nici prin glnd nu i-a trecut sA-1 ajute, cA In vlaţa lul nu s-a dus Intr-un cring ca sA culeagA vlorele cu iublta, lar c!t prlveşte problema pAcll. o lasA p e seama altora... Nu e un joc paradoxâl de cuvlnte dacA spun cA tlpul de pseudoartist, de care vorbesc, se caracterizaază printr-o extrem de „complexA" sârăcie de sentimente. Oamenii aceştia se miscă la suprafaţA. El nu educă sufletela oamenflor, penlru slmplul motiv câ nu cunosc dimensiunile sufletului. Oare cltesc oamenil aceştia şi. dacA da, ce citesc ? CAci nu este Indlferent cu ce se ocupâ in tlmpul liber actorul. Ca sâ nu mai vorbesc de faptul cA lectura nu este timp liber, cl adlncire, lârgire absolut necesara a fantezlei, a constiintel, a experlen',i;i pcrsonale. Pentru noi, nu este indiferent dacâ socletatea vlitorului va yăsi sau nu in actor o intellgentA Inzestrată. Teatrul viitorulul va ellmlna fArâ crutare a>a-zlsel»' talente native, ignorante, inculte, ce se bizuie numai pe instinct.

*

Vreau sA vorbesc In aceste clipe de mârturisiri sincere, de ceva ce se leagA In mod aproape inexorabil de nuinele meu. de mun'ia me^. E vorba de aşa-zisa mea rezervă, sau, cu alte cuvinte, de retragerea mea in turnul de fildeş. E incon-testabil — şi sint destul de sever faţA de mine insumi, pentru a nu o recunoaste — că, in contactul cu majoritatea semenilor mei, mi-am însuşit o aatf^l de manierâ, ?A cei ce nu cunosc mai de aproape împrejurArile vieţii mele, individualitatea mea, t re-cutul meu şi chiar din prezent nu cunosc dec.t faptele ştiute de toatâ lumea, pot sâ gâsească uneori jignitor tonul pe care-1 intrebuinţez. Aceştia inclinâ sâ judece

şi stilul jocului meu scenic tot prin prisma acestei maniere, condamnindu-1 foarte des. E indiscutabil cA nu se poate face o separaţie intre viafa particuiarâ şi cea de pe scenâ. Dar — şi o spun n^ pentru a mâ apâra — oare spectatoral care nu se «îulţumeşte să priveascâ pe actor numai prin prisma rolului, dar cautâ in el şi pe

39 www.cimec.ro

omul partlcular, Işi dâ osteneala de a cerceta mal indeaproape ce taină face pe cineva Bmabil sau morocănos, prietenos sau rece, atrăgător sau indiferent in aparenţă ? Clţl factori au contribuit, cite ofense nemaritate, cite palme, persecuţii şi surghiunuri au dolaborat la Ingroşarea stratului pe care-1 folosesc drept pavăză fireascâ, pentru ca ceea ce e mai sensibil In mine, „sufletul", să nu mal fie expus loviturilor şi lmpunsaturllor pe care n-aş mai avea vigoarea şi elasticltatea să le suport ca In trecut ?

Vreau să povastesc un episod dln trecut. Era dupfl dictatul de la Viena. Teatrul „Thalla" de la Cluj, al cârui membru eram de opt ani de zile, se pregfltea sfl re-prezlnte In seara „festlvfl" opereta lanoş Vi-teazul. Ţinlnd ca toţl membrii teatrului sfl ia parte la reprazentaţia de galfl, direcţia mi-a dat şl mie un rol mflrunt. A sosit ziua re-petlţlel generale; machlat. costumat, aştep-tam sflrşitul actului al Il-lea, clnd lml venea rindul sfl Intru fn scenfl. Cineva bfltu In uşfl. O delegaţie studenteascfl de opt membri apflru şi mfl invltfl foarte politicos sfl nu tulbur strflluclrea serii, prin cele cincl cu-vlnte ale rolului minuscul ce-mi fusese dis-trlbuit, deoarece ffşa mea personalfl nu este In regulfl. M-am demachiat, m-am dezbrăcat, constatlnd cu groazfl cfl o noufl epocfl de stupldltate şi cretlnlsm se anunţfl. Apoi tre-curfl clteva sflptflmlnl, jucam tragedia Bănk liăn sl, la sfirşitul actului al II-lea, o puter-nlcA salvA de aplauze chemA pe actori la

O. Kovâci ln Teterev („Micli burgheii-) rampA. Şi cind, nebAnuind nimic din ce se pre-gAteşte şi cuprlns de beţfa succesuluf de o

c!lpA, am leşlt sl eu — ln loja din avanscenA şedea Homan BAllnt, mlnlstrul culte-lor — un concert ameţltor de fluierAturl mA primi : la galerie, tlnerii membri ai organlzatlel „cruclle cu sAgeţi" IntraserA tn acţlune...

S-a deschis noul Teatru Naţional, unde nu ml s-a mal IngAdult sA pun plclorul. Am fost condamnat la o tflcere de clndi anl şl ml-a trebult multA tArle. multA rezistentA InterloarA şi multA credinţA In vlitor pentru a putea strflbate teafAr, cu fruntea ndlcatA, aceastA perioadâ de batjocurA. N-am stat izolat in acaastâ IjptA. Numeroşi prietenl m-au ajutat, ca oameni adevAraţl, ca artişti, ml-au dat incredere In vlitor, m-au InvAţat cA nu In faţa leagAnului, ci a sicriului se cintAreşte vnloarea muncii omeneşti, a eforturflor pentru blne şi frumos.

*

De cind am ajuns profesor la Institutul de artă dramaticA „Szentgyorgyi IstvAn". viaţa mea s-a imbogAţit, adAugindu-şi o culoare nouA. De cite ori nu m-a rasplAtit şi consolat acest cerc de activitate cind mA vedeam ameninţat de poticneli M eşecuri in alte domenii ale vieţii ! Ce experienţă deosebită este fiecare examen de admitere ! SA alegi din ceata tinerilor ce se pregătesc pentru viaţă, să-1 cintA-reşti pe fiecare in parte. sA vezi feţele aprinse de trac, de teamă. Să simţi cA fiecare tinâr primit in institut iţi devine intrucitva fiu in cei patru ani de invAţA-nunt, cA eşti răspunzâtor de dezvoltarea lui artisticA, răspunzAtor faţA de el, faţâ

40 www.cimec.ro

de tine insuţi, faţă de colectivitate ! Indoielile ce se ivesc In cursul educaţiei. al dcsfâşurării personalitâţii lui, nu sint deloc mai puţin chinuitoare decit acelea car» insoţesc in mod firesc cariera personalâ a actorului. Ce inflnit de greu e sâ cunoşti un singur om ! Dar mi-te o clasă Intreagă ! Ceea ce deosebeşte munca noastrâ, a profesorilor de conservator, de activitatea tuturor dascfllilor da altă specialitate. este că noi abia după terminarea celor patru anl incepem sâ ne dâm seama cu adevărat dacâ am utilizat bine timpui petrecut impreună, sau munca noastra n-a fost decit o simplă zădârnicie moartă. Caci, din momentul In care tinflrul primeste diploma, el devine partenerul meu, In culise el se agită impreună cu mine şi ne sint comune succesul şi insuccesul.

Ca actor şi educator de actori, mâ intreb adeseorl — şl Intrebarea aceasta Imi dâ multă bătaie de cap — cum s-ar putea lupta Impotrlva splritului care. rămăşiţfl dln trecut, mai dăinuieşte Incfi pe ici, pe colo, In teatrele noastre. Eu am tnvflţat respectul. dragostea şi cuvlinţa pentru scenfl de la nişte oameni cere au fost slujltorii cei mal credincioşi, cel mai smeriţl ai acestei vocaţii. Imi aduc aminte cfl aveam roluri mari şi chiar aşa-zise succesa, dar asta nu mfl Impie-dica sfl culeg cu profundfl evlavie fiecare cu-vint. fiecare Indrumare a Invflţfltorului «1 maestrului meu, marele actor ardelean Toth Elek. Era o sărbătoare1 pentru 'noi cind Mikldssy Margit sau nenea VAradi ne pri-meau la masa lor şi ne vorbeau de trecutul şi prezentul teatrului.

Exemplul propriei lor vieţi, simţul rflspunderil faţfi de scenfi şi faţfi de public, Inţelegerea pe care o aveau pentru importanţa muncii lor culturala şi educatlve şl conştllnţa cfi ceea ce fflceau şi modul cum lucrau se refereau nu numal la ziua de azl ci, pinâ la urmfi, serveau ridicarea culturala a poporului Intreg *i ţinteau sfi-i facă viaţa mai frumoasâ, mai bunâ, mai nobilfi : latfl ce ne lmpreslona, servindu-ne drept pildfl de urmat.

Nu se poate sâ nu te Intrebi nedumerit : cum se face cfl Intr-o vreme clnd cariera aceasta se caracteriza prin cea mai completfl neslguranţfl materialâ, cauza teatrului avea — şi nu puţini — luptâtori voluntarf, lar azi. clnd norii grijllor mate-riale s-au risipit, acelaşi teatru maghiar nu reuşeste incâ sâ se debaraseze de unli farsori culturali, de unii cavaleri râtflcitori, pe care cine ştie ce interese şi consl-deraţii carieriste ii aruncfi pe scenâ ? Cred câ nu sint departe de adevâr afirmlnd câ nu totdeauna e bine ca râspunderea materialâ şi moralâ sâ Inceteze a fi o problemâ. Şi ar fi foarte dăunâtor dacâ, profitind de drepturile ce le dâ constituţia reyimului nostru de democraţie popularâ, cadrele mai in virstâ s-ar mulţumi sâ se odihnească pe laurii imaginari, iar generaţia nouă de actori, cuprinzind şi pe cei ce abia acum părăsesc bănclle institutului, nu s-ar mai gindi la dificultâţi, la povara sarcinilor, la greutăţile procesului de creaţie, ci numai la titiuri, decoraţii, ranguri care vor trebui să marcheze intr-o zi da 1 Mai sau de 23 August munca lor. Cum să-mi explic altfel desconsiderarea tradiţiiior progresiste ale teatrului nostru din trecut ? Indiferenţa aproape totalâ faţâ de literaturâ, picturâ, muzicâ, faţâ

Q. Kovaca ln Oauleiterul Rogfe („Cul I »« aupune vremea")

41 www.cimec.ro

de toate ramurile artei ? Ei găsesc de-a gata totul, nu trebuie să se bată pentru contracte de angajament, statul le serveşte pe tavă poslbilităţile da trai, nu-i obllgă la eforturi intelectuale şi artistice. Situaţia aceasta ar putee avea consecinţe grave ; nu ne poate lâsa indiferenţi eventualitatea ca In decenlile viitoare, sarcina de a educa poporul prin puterea cuvintulul rostit pe scenă sâ ajungă pe mina unei ţjeneraţii de aciori care ea insăşl va fl lipsită de educaţie, va fi incultă şl ignorantă.

*

Slnt actor vechl şi ii cunosc pe to^I : pe tlnerl şl pe cel „mai puţin tlneri", far de şase anl, ca profesor, mi se face cinstea de a fl insărtfnat să Impărtăşesc experlenţa mea tinerel generaţli. Nu poate fi artlst adevărat cel care se căzneşte

sfi-şi oflrme autoritatea punlndu-şl Inalnte cu inslstenţă proprla-I persoană şi dispre-tulnd tlneretul. Vorbesc, poats, In termeni cam tari despre coplil noştrl, tlnerii

actori, dar o fac dln Indemnul dragostel celel mai dezlnteresate, cu c*le mal curate şl blnevoltoare intenţll. Lipsa de F r e 9 ă t i r e ■ u n o r e l e v l a i noştri — actorli de mllne —, dezorientarea lor In problemele lumii şi ale vleţli, sârficia bagajului lor de «xperlenţe, Ingustimea sferei de curlozltate. caracterul hlbrld al concepţiei lor de vlaţfi lau, an de an, forme tot mal ingrljorătoare. Dar tot atlt de Incontestabll e cfi, la rlndul nostru, nlcl nol inşlne, noii educatorl ai recentel generaţil de ectorl, nu le-am dat şl nu le dftm nlcl plnfi azl o Inzestrnre suficientfi, pentru ca ceea ce primesc de la nol sfi nu se rezume la slmpla stlrpire a pretenţiilor manifestate numal In aparento formale, a rel-elor moravurl din teatru, a Infumuraril şi obrfizniciei.

Meseria de profesor de conservator nu trebule să fie o ocupaţie secundarfi, ci o vocaţle. Şi simţul vooaţlei ne Impune să muncim in eşa fel ca, In viitor, dln «xemplul nostru personal, sfi se aleagă cu o Invfiţatura mal bogatfi, mai bunfi şi mai frumoasfi toţl acela pentru care, cel puţln deocamdatfi, vrind-nevrind, noi sintem pildft de urmnt In lumea teatrulul.

In decursul nnilor trecuţi. Institutul de artâ dramatică „Szentgyfirgyi Istvân", :i dat tentrelor dln ţara multi actori de valoare, capablli şl de sarcinl mal inalte decit acelea ce le-au fost incredintate. Dar aceste sarcl.nl nu Inseamnfi numal muncfi de teatru in sensul restnns al cuvintulul. Ele imp'licfi şi o activitate omenească. cetăţeneascâ, de transformare a societâţii, un rol de care nimenl nu s-ar putea nrhlta mal bine declt tocmal tineril artişti, care au primit lumea nouă la virsta de zece anl (decl, prln flrea lucrurilor, n-au de luptat cu atltea contradlctil interne ca gencraţia mal in virstă) şi cfirora li se dfi tot ce e mai bun dlntr-o orindulre sociala noua, sanatoasn, In plină dezvoltare.

Departe de mlne Intentia de a generaliza In mod supcrficial. Tocmai de aceea, trebuie sâ menţlonez numele citorva co'.egl tinerl a cfiror activitate o urmfiresc cu deosebitâ dragoste şi dincolo de atmosfera solemnă a producţiilor de sfirşit de an ţ.1 pe care nş vrc?a să-i dau drept exemplu pentru elevil de azi ai Instltutului nostru. Laszlo Cer6, Orosz Lujza, Horvâth Bela, Bisztrai Mârla, Bânyal Eva, la teatrele surori. Tonai Bella, Erdos Irma, Bănyai Mâria, Faluvegi Lajos, Gorba Andrâs, Lohinszky Lorânt, Tarr Lâszlfi, la Teatrul Secuiesc, sînt tot atitea promisiunl incurajatoare. Cu cei mai mulţi dintre ei, am trecut prin botezul de foc al jocului in devalmâşie şi munca ce am dus-o cot la cot m-a întărit in credinta că, cu toate neajunsurile generale de care am vorbit, dezvoltarea teatrului maghiar din ţara noastrâ e asigurata. Ramura generaţiei de actori ce s-au ridicat în ultimii zece ani reprezintă o forţa umana şi artistică la care putem privi nu numai cu incredere. ci, ţinind seamâ de rezultatele realizate pină azi, şi cu mîndrie.

42 www.cimec.ro

lar acum voi aminti cu deosebită dragoste scumpa, romantica şi lnsufleţita echipa, la care totdeauna mfi gindesc cu iubirea sporitfi ce i se cuvine copilului pleoat departe. E vorba de tinărul ansamblu al Teatrului de Stat Maghiar din Baia Mare. de foştii noştri elevi. S-a vorblt mult şi elogios despre activitatea lor. uneori in termeni aproape primejdios de exageraţi. Dacă nu i-aş cunoaşte de aproape (cel mai mulţi mi-au fost elevl timp de doi ani de zile), mi-ar fi fricfi, poate, ci gloria atit de timpurie li se va urca la cap şi va influenţa in sens dezastruos munca lor ln viitor.

Am trecut pe la dinşii acum un an, in turneu cu Făclla ds Ulyes Cyula şl am petrecut Impreunfi trei zile. Zllele au trecut cum trec de obicei Intr-un oraş strfiin. unde te ducl ca sfi participi la un spectacol. Bucuria revederii mi-a fost temperata — sl abia puteam ascunde acest lucru — de noroiul si de ceaţa dezolantfi din Baia Mare şi, drept sfi spun, dln acaastfi pricinfi, abia aşteptam sfi mfi Intorc cu avionul. Asta era ziua. Seara, m-am dus la teatru, iar dupfi reprezentaţie m-am culcat, frlnt de obosealfi, In odaia pe care unul dintre bfiieţi mi-a pus-o cu multfi gentileţe la dispoziţie. Mormfiiam In sinea mea, clnd unul cite unul s-au strecurat in odaie şl s-au adunat In jurul patului. Ne-am aşezat la sfat. După citeva minute. ma simţeam de o vlrstâ cu ei, şi capul ml sa „lncinsese" si mie, ca şi lor. Am discutat plnfi dimineaţa la şase, argumentlnd, fficind fel de fel de planuri. Dispfiruse raportul dintre profesorul şi elevii de odinloarfi ; vorbeam doar despre teatru la „cea mal Inaltfi tensiune". Am stat trel zlle cu ei şi m-am intors acasti voios, plin de incre-dere. Mă gindeam cfi, dacfi n-ar reallza dedt a zecea parte din ceoa ce si-au propus, tot ar face un lucru frumos şi de mare insemnfitate. De atunci, ei au jucat Ruy Blas. Din pficate, n-am putut asista la reprazentaţie. Dar faptul in sine câ, dintre toate trupele noastre de actori, numai eis-au glnditsfipunfi in scenâ aceastfi operâ romanticâ dovedeşte un curaj şi un splrit de iniţiativâ pentru care meritâ cele mai marl eloyii. Şi pe lingfi toate acestea, ei au gftsit timp sfi organizeze, In cadrul reprezentaţiilor pe care le^au dat la Cluj, şi o seratâ comemorativâ J6zsef Attila, luind-o inaintea altor teatre care, poate, abia pentru a 60-a aniversare a morţll maralui poet, vor reuşl sâ compunfi un program festiv.

Le doresc mult succes in munca ce-i aşteaptâ !

*

Noua polltică a teatrului din ţara noastrfi ne dfi toate posibilltâţile de a des-ffişura o actlvitate artistică largfi, cuprlnzătoare. Numai un orb sau un om de rea-voinţfi ar putea pune la Indoialâ rezultatele pe care teatrul le-a realizat in ultimii zece ani. Aceste rezultate se datoresc in primui rind masivului ajutor material .şi moral pe care ni 1-a dat regimul nostru de democraţie popularfi. Dar ia sâ vedem puţin, dacă teatrele noastre şi, inlăuntrul lor, artiştii au ştiut sâ se foloseascâ indea-juns de aceste posibilitfiţi, dacâ au ştiut să fructifice cum trebuie ajutorul primit. Am f&cut oare totul pentru ca rezultatele obţinute sâ nu oglindeascâ numal o medie sta-tistică, să nu reprezinte numai niste rezultate bune doar pentru a fi inregistrate de forurile bugetare ate administraţiei de stat ?

Cunoscind politica repertoriului din teatrele noastre şi nivelul ideologic şi politic al reprezentaţiilor, sâ avem curajul s-o spunem : nu ! Dar inainte de a trece la rezultatele şi lipsurile propriului nostru teatru, sâ-mi fie ingâduit a spune citeva cuvinte despre actor, elementul cel mai important al teatrului.

Care ar fi una dintre cele mai importanta datorii ale noastre ? Să adincim cunoaşterea reciprocă a geniului literar şi artistic naţional şi, prin

43 www.cimec.ro

aceasta, să contribuim la apropierea noastră. Care poate fi contribuţia cea mai firească şi mai eficace a actorului la acest obiectiv ? Răspunsul e foarte simplu. Să recunoaştem că nu numai noi facem teatru ci şi alţii, că nu numai noi inre-gistrăm rezultate, ci şi alţii şi, prin urmare, noua noastră artă dramatică nu incepe şi nu se isprăveşte cu Teatrul Secuiesc.

Oare clţi regizori, actori şi tehnicieni de ai noştri au jertfit timp, bani şi osteneală, ca să vadă reprezentaţiile teatrelor din Bucureşti ? E suficient oare că oamenii noştri de teatru (pentru a evita orice neinţelegere, voi adăuga că nu mă glndesc numai lo directori, ci şi la actori şi regizori) asistă din cind in cind, destul de pasiv de altfel, la cite o conferlnţâ organizată de minister pentru lâmurirea unei probleme de teatru, dar tot oe este viaţă vie, dinamică şi caracteristică de teatru Inseamnâ doar o distracţie serală pentru el şi nu serveşte la imbogăţirea şi dezvol-tarea conoştlntelor lor de specialitate. Şl chiar clnd iau parte la o premieră — ur» adevfirat evenl.nent — cu ce profită din asta ansamblul ? Se cunoaşte vreun caz — şl aş putea sfi trec In revistă toate teatrele noastre maghiare — In care să se f| discutat, In feţa ansamblului, In faţa colectivului de muncă, laturile pozitive şi negatlve ale u/iel reFrezentaţii din Capitală, impresiile clştlgate la această repre-zentaţle ? Desl, nu Incape discuţle, cu toate oplntirlle noastre, vom rfimlne incfi multfi. vreme tot „provincle", chiar dacfi cuvlntul nu şi-ar mai pfistra inţelesul şi rezo-nanVa suspectfi de altfidatfi. Cunoaştem oare pe marii, pe eminenţii artişti ai Capi-talel noastre ? Nu. Pe reglzoril el ? Nu. Am gfisit oare prilejul sfi vedem marile efor-turl ale teatrelor noastre din Capitalfi, eforturi ce au caracterlzat munca lor din anll trecuţl pentru insuşirea stllului realist-socialist şi l-am Indemnat sfi is vadă pe toţi aceia care prin profeslunea lor trebuie sfi le cunoascfi ? Nu. Am primlt cu ploconell rainase de demult Invitaţiile periodice ale Capitalel, dar nu ne-am apropiat unil de alţii cu sufletul deschis al artistulul nfizuind spre aceeaşi ţintă. Deşi, clne nu cruţfi osteneala de a cunoaşte pe colegii sfii de altfi Hmbfi şi e munclt de ace-leaşl probleme de artfi poate dobindl un ajutor şi un sprijin imens şi prin adincirea legflturllor personale.

Sfi llchidfim, in sfirşlt, provincialismul nostru cu orizont Ingust, Inchls in pro-priile-i limlte ! Nu putem privf teatrele din ţara noastrfi numai cu ochi de tirgumu-resan, de clujean, de piteştean, sau de reşiţean. Nimic nu ne impiedică sfi cunoa-ştem şi sfi studiem mai de aproaps teatrele de orlce limbfi din ţara noastrfi.

De zece ani, pe cheltuiala statului, artiştii noştri colindfi toatfi lumea. Ager-pres-ul ne informeazfi mereu de aceste călătorii. Dar niciodatfi nici un artist nu şl-a luat osteneala de a face o dare de seamfi pentru cei ce muncesc in teatru, despre aceste experienţe ale lui.

Am aflat, dln iecturi, din cfirţi, multe amfinunte despre rezultatele teatrului sovietic, recunoscute de intreaga lume. Dar nu incape indoialfi cfi sub forma vie de intrebfiri-rfispunsuri, am fi aflat mult mai multe lucruri, care ne-ar fi ajutat mai puternic, mai rodnic in munca noastrfi. Ce a Insemnat o convorbire de citeva cea-suri cu Bondarciuk, cu Ghiaţintova ! Cite indrumări practice ne-au dat, cu cită bunavoinţâ ne-au atras atenţia asupra unor neajunsuri pe care, in lipsa unui control dfnafară, de multe ori nu le observasem !

Inseilind aceste note, am zăbovit cam multişor, mi se pare, in faţa unor porţi străine. Dupâ o eăsnicte de zece ani pe care am dus-o, în bine şi in rău, cu Tea-trul Secuiesc, e timpul să mă ocup putin şi de casa noastră. Ca in orice căsnicie.

44 www.cimec.ro

după zece ani, a dispărut şi aici emoţia ce caracterizează prima perioadă a drago-stei. Pentru viaţa unei instituţii, zece ani nu inseamnă mare lucrru, dar pentru viaţa unui om, ei reprezintă un răstimp important. Şi fiindcă succesele şi eşecurile. realizările şi lipsurile din aceşti zece ani mă privesc foarte de aproape şi pe mine şi, fiindcâ, totuşi, o dragoste trainică mă leagâ de această instituţie, aş vrea să spun citeva cuvinte despre o serie de lucruri ce, nu pot fl indiferente unuia pe care viaţa teatrului il intereseazfi şi dincolo de ridicarea şi doborirea cortinel.

In acest teatru, mi-am regăsit credinţa, aici am aflat sprijinul şi forţa nece-sară pentru indeplinirea sarcinilor primite. Din multe locuri, din multe oraşe şi ţări s-a adunat şi s-a infiripat mica trupă, care de atunci — nu este, poate, o lipsâ de modestie s-o spun — şi-a ciştigat un nume preţuit in toată ţara. Ţeluri iden-tice, eforturi comune au caracterizat năzulnţele noastre spre bine şi frumos, si chlar dacă pe ici, pe colo s-au ivit şi dihonii, otrăvuri dizolvante, rămase din lumea veche, cu anli, toxinele aeastea s-au absorbit in mare parte, munca dusă umăr la umâr a sudat ansamblul şi acesta a reuşit sfi pornească pe drumul care a prefăcut vechea trupă intr-un teatru adevfirat. Nu vreau să inşir rezultatele ce au tnsemnat tot atitea pletre de hotar in viaţa Teatrulul Secuiesc din Tg. Mureş. Ar fi, poate, mai frumos sfi evoc numai ceea ce a fost frumos, adevfirat şi artistlc in viaţa lul.

Răsfoiesc, in gind, afişele micului nostru taatru şi mâ opresc cite o clipfi la un titlu, la o datâ de premlerfi. Nu scriu o monografle a teatrulul şi astfel n-o s& parfi, cred, ciudat şi lipsit de modestie cfi mfi opresc mai cu seamfi in faţa afişelor care oglindesc etapele dezvoltfirii mele actoriceşti. Unde au rfimas Liliomfi al lui Molnfir Ferenc, doctorul cu veleitfiţl culturale din Aventura ? Funcţionarul de bancfi cu gesturi agitate dln Loc tinerilor! şi multe alte roluri mai mlcl sau mal marl, ca au dispărut ffirfi urmă In adincurile amlntiril ! Am privit şi pinâ atuncl cu atenţie lumea, dar trebula sfi vinfi ceea ce a vanit, pentru a-mi transforma in mod ■decislv conştiinţa, care, ln sflrşit, s-a fixat la o condepţle de viaţa fermă şl ne-clintită.

A trebuit să pfitrund opera lui Gorkl, s-o studlez adlnc, pentru ca sfi Inţeleg Monologul despre Om al lui Satin din Azilul de noapte. Cite lucrurl au trebuit sâ se Intimple in mine pentru ca umanismul burghez, rezultat al trecutului, al educaţlal mele, al Imprejurarilor In care am trăit, sfi se transforme in umanism soclallst, ffirfi de care azi nici n-aş mai putea sfi incerc proiectarea pe scenâ a problemelor cpocii noastre, să judec cu măsură critică trecutul apropiat, să imbrac conţinutul operelor clasice într-o expresie care să facă accesibil omului de azl acest conţlnut valabil şl după sute de ani !

Şi iarăşi Gorki. Figura cea mai apropiată parcfi da inima mea e Teterev ■din Micii burghezi. Am vfizut vreodată omul acesta ? Am cunoscut ceva asemânâtor ? Cum, unde, s-au intipărit in mine trăsăturile acestei flguri cumplit incercate şl totuşi neastimpărate, renunţind la toate, dar indemnind cu fiecare cuvint al sfiu la revoltâ — figura intelectualului ce se zbate necontenit şi, cu toate bunele lul intenţii, se infundă pînă la urmă ? L-am cunoscut. N-am reprodus o fotografie, n-am copiat o singură persoană.

Dar in hoinărelile din nopţile anilor mei de incepător, de cite ori n-am văzut la Cluj, la Budapesta sau in altă parte, cîte un Teterev în haine ponosite, cu ultimii gologani in mină, oprindu-se in faţa unei barăci cu crenvirşti ? Intelectuali verita-bili şi pseudointelectuali cu gura amară de tutun, părăsind redacţiile in zorii zilei şi poposind intr-un fund de circiumă de cartier sau in ceaţa unei bodegi de garâ, poeţi eternizaţi la mesele de marmoră din cafenela, compunind versuri menite sâ salveze omenirea, eroi infrinţi in bătăliile jociilui de cărţi, cu fetele năpădite de

45 www.cimec.ro

(I. Kovaca In Catavnncu („<) acrlaoarft plarduU")

ţepi : toţf mi-au dat cite o culoare, cite o« amintire, cite un crimpei de atmosferâ, aju-tindu-mă să pătrund pe dinafarâ şi pe dinauntru, să trăiesc cu adevărat acest rol. La toate acestea se adaugă, fireşte, faptul că şf viaţa mea a avut clipe tetereviene. cind nici o razâ de nădejde nu mai licărea. Mirosul comi pact ds varză acră s-a aşternut de atitea ori şi peste sufletul meu, şl am avut şi eu de luptat cu Besemenovii vieţii mele.

Apoi au venit alte sarcini. olţi autori, alte roluri. Cehov. Ce ştlam noi despre el pinâ atunci ? Atlt cit predâm azi unul student de conservator In anul I. Câ a fost prielen cu Gorki, cu Nemirovici-Dancenko, cu Stani-slavski, ca pe cortina Teatrulul de Arta se oflă ca emblemă un pescâruş. Am pus In repe-hţle Pescăruţul. Am avut norocul de a avea la dlspoziţle si exemplarul de lucru al luf Stanislavskl. Şi pe măsurâ ce Inaintam cu repetiliile, indfcaţlile lui Stanislavski se trans-formau In realitaţl vii. Am Inceput sâ prlndem

eeeu ce el numeşte „murmurul subniarin". Am inceput sa sapam pe sub text, prlntre rlndurf, si, dupâ o muncâ de mai multe sâptăminl, am inţeles câ ceea ce ştium plna atunci despre Cehov nu este adevarat, că omul nu s-a limltat la descrlerea unei lumi de dulci melancolii, de tristeţl mârunte, de pesimism şi daznfldejde. ci a rostlt şi cuvintele : „Domnllor, trălţl prost !" Deci trebuie sa trnim altfel, sfl-i învAţdin la o altfel de vlaţa pe oamenil in fat,a cârora il jucăm pe Cehov. Clte lucruri n-au trebult să se intlmple in ultimele decenil, pentnX ca femeile noastre de tlpul Ninei Zurecinaia sfl nu mai fie nevoite sa plece Intr-un com-purtirnent de clusa u III-u spre un viitor necunoscut sau, dimpotrlvă, prea blne cunuscut, pentru ca Trlgorinil noştri să nu mal aibă impresla că tot ce fac e zfldumlc, pcntru ca nol sn nu mal trebuiuscâ sâ-1 compâtlmim pe Trepliovli care işi trng un glonte In cap.

Cauleiterul. Clnd l-am intilnlt intiia data ? In iunie 1944. la Bergen-Belsen. Intr-un lagăr de concentrare german. In dosul unul trlplu gard de sirmâ ghim-patn Incnrcatfl cu electricltate, gardienii S.S., Inurmuţl cu reflectoare şl mitraliere, veyheau ca paşii j:e care-1 filceam fnră ţintâ In sus şl In jos sâ nu Ie zguduie credlnţu in eternitatea celui de al treilea Relch. Bătâtoream, flămlnd, zdrenţăros, curtea umedâ. phnă de noroi dln LilnebQrgar Heide, care Iml sfişia nervil şl inima. Am trâit acolo cltevn luni deznâdăjduite, farâ nici o perspectivă. Undeva, pe deasupra Hnnovrei, se dădeau lupte aericne. Le urmâream, căcl se vedeau cu ochiul liber. Mulţl au Incercat sa descrie această j)erioadă singeroasă, infemală, care a răsturnat orice logicâ omeneascâ. Ştiu câ exilul meu n-a fost decit o deportare de operetă, In comparaţie cu ceea ce li s-a intîmplat altora, in alte părţl. Nici nu prea am obiceiul sa vorbesc de el. Şi dacă il amintesc oici, o fac pentru că trebuie să vorbesc despre rolul pe care I-am jucat mai tirziu, cu pumnii strinşi, seară de seară. Pe gauleiterul Ludwig von Rogge, pe care !-am craat pe soenâ, aş fi vrut să-1 sfişii cu toate cele zece degete, cu yura spumegind de ură. Omul după care 1-am modelat avea o funcţie militară mai modestă. In lagăr. intre noi, II numeam „Unterober aber fUhrer". N-am să-i uit faţa brăzdată de cicatrice, ochii albaştri, apătoşi. cu monoclu, scirţiitul

46 www.cimec.ro

cizmelor. Ce figuri tremurătoare, umilite, de paria, moarte de frică, deveneam, cind apărea dimineaţa in barăci ca să ne numere, sa oontroteze dacfi nu lipseşte nici unul din aceia a căror nimicire sistematică i-a fost Incredinţatfl din partea providenţef wotaniene ! Purta cravaşă şl vocea lui cu accente nervoase de homosexual imt sunâ şi azi in urechi. Nfci nu vreau să-1 uit vreodatfi... Cind mâ ocupam de rolul de gauleiter, am avut oarecare lndoieli : oare ticfllosul acela cu mânuşi in mina a fost reprezentantul cel mai tipic al „Ubermensch"-ului din acea epocă ? Am fost judecat şi acuzat câ n-am creat tipul cel mai caracteristlc de ofiţer hitlerist, aşa cum traleşte-el in generai in conştiinţa majorităţii oamenilor. Nu puteem sfl-l expllc fleoarula in parte, In timp ce interpretam rolul, cfl funcţia de gauleller Insemna un rang foarte-Inalt, cfl un astfel de grangur era stflpln pe viaţfl şi moarte In teritoril de intin-derea unei ţflri şi acest titlu nu se acorda decit bestlilor cclor mal mari... Clnd am stat Intlla datâ in faţa lui, am cflutat sfl aflu ce se poate ascunde In dosul acestel netezimi de reptllfl. Cum isi mascheazfl ticăloşla aceasta fiarfl ? Ce asounde unlform» neagrfl şi acel „Kltterkreuz mlt Eichenlaube" Inflpt pe plept ? Intr-o zl, am prlmlt raspunsul. Nevastâ-sa cu trel copil şl cu toatfl lumea dln casâ au murlt intr-un bombardament. A pierdut pe toţl al sfli, tot ce avea. Şl chlar In acele momente, a putut să ramlnă un şarpe veninos, fflrfl mllfl. Nici un muşchi nu arfita ca mlzeria, dureraa usor de presupus, 1-ar fi zguduit mflcar pentru o cllpfi M'ni tlrzlu, dupâ ce Eosisem acasfi, am auzit cfl, la eliberarea lagfirului, scheletelo supravleţultoare, care-abia se mai mlscau, 1-au sfirtecat In bucâţi. De viu. Oare atuncl o fl slmţit ceva ?

In ultimfl analizfl, el a fost modelul meu pentru rolul de gaulelter. Au Jucat şi alţll acest rol. Ştiu cfl şi-au retezat pflrul dupfi moda prusacă, urlau şl sforâiau cumpllt şi ştiu de asemenea cfi dupfi pârerea multora — asa socotea ţi o parte dlr> presfi — aceasta era interpretarea autenticâ, „tlplcfi". Nu Intru In explicaţli, dar m-am luat dupfi intima mea credlnţa de actor, cind am modeiat un duşman mal periculos, mai feroes. mai de moarte. Cfici pentru reglmul de teroare hltlerlstâ, aceista era figura caracteristicfi.

Pfistrez multe figuri ln cămara cu vechiturl dln acele tlmpurl. Erau, flreste, şi aitfel de oameni. Ca. de pildfi, ofiţerul german care. in tlmpul unei inspecţii de noaote, m-a O. Kovâc in Llgurlo (^atrâguno surprins recitind pe intunaric versuri pentru locatarii barăcilor — sute de oamenl smulşi din ţfirile de baştina. Printre ascultători erau slovaci, polonezi, unguri, evrei, comunistl şi necomu-ni.ştl. Niciodatfl plnfl atunci şi nici d« atunci şi pină azl, recunoştinţa şi gratitudinea unui public n-au insemnat pentru mine atlt de mult. Şi cind am terminat repertoriul, in usâ a apflrut un neamţ. m-a chemat la el şi m-a intrebat de cine erau versurile pe care le spusesem şi mi-a intins două ţigări : cel mai mare onorariu din viaţa mea. A doua zi, am primit ordin sfi mă prezint la el. Ml-a dat poema Wenn wir den Krieg gewonnen hătten de Erich Kăstner, ru-gindu-mă să o invăţ şi să o recit intr-o zi. Am recitat-o de multe ori şi, chiar dacâ voi uita vreodatâ aceste versuri, intîlnirea ciudatâ cu acest om, ca şi zilele de azi, mâ averti-zeazâ că a fost şi atunci, este şi astâzi şi va fi totdeauna şi o „altâ" Germanie.

47 www.cimec.ro

La lntrebarea „Care e rolul dumitale preferat ?", cei mai mulţi actori rAspund : „Ultimul". Nici eu nu fac excepţie. Rolul meu cel mai drag imi este, o declar aici. Kossuth al lui Illyes Cyula. Aş vrea sA-mi exprim in cuvinte clt mai simple bucuria. gratitudlnea pentru cA mi s-a dat posibilitatea de a întilni aceastA piesa. A trecut prea puţin timp de la lunile de pregfitire, de la ziua premierei şi de la reprazentaţiile ce i-au urmat p«ntru a fi In stare sA scriu la rece, ffirfi trac, oblectiv, despre aceastâ experien^A neultatA. A fost nevoie de colaborarea desAvlrşitA a regizorului şi ansam-blului, de o cunoaştere ffirfi greş a textului, de armonlzarea costumelor şi machiajului, pentru a putea Juca acaastA cea mai valoroasă capodoperA a literaturii maghiare mal nol, ln aşa fel incit sA mulvumim pe deplln şi pe autor. şi opera lui, şi publicul, şl pe nol inşlne. Vorbesc intenţlonat la plural. Niciodatfi, poate, ln lstorla tea-(rulul nostru, n-am avut o ocazie mai bunA de a dovedi cfi, ffirfi un stil realist unitar, nu se mai poute reallza ceva durabll şi artistic. Nu era vorba numaf de a jucja pe Kossuth, ci de a Inffiţisa, ai anume prin el, şl forţa revoluţionarfi, care in 1848 a lficut dln luptfitorll pentru llbertate, principalli purtfitori ai Ideii de llbertate. C6rgey nu e numai adversarul politic al lui Kossuth, cl reprezintA şi intreaga reac-(lune a epocll. J6zsa nu este numai ţfiranul credinclos şl bun de dincolo de Dunfire, cl Insuşl poporul ce Isl aşteaptA eliberarea.

Ne-am ostehlt dln toate puterlle sA Indeplinlm, printr-o interpretare clt se (•oate de credincioasA lntenţlel autorulul, adeastA sarclnA extrerg de grea. Voi incerca poate sfi scrfu clndva un alt articol, tn care sA spun tot ce am de spus In leaătură cu acest rol al meu, despre zbuclumul meu. despre tortura chlnuitor de frumoasA a atltor nopţl de Insomnle. despre experlenţele pe care le-am clstlgat la repre-/enta{llle piesel.

Şi sper sfi mfi Invrednlcesc sa scrlu, odatfi şi odatA, mai adlnc, mal ştlinţlfic, $1 despre celelalte rolurl ce compun vlaţa mea de artist, ImbrAtişlnd şi exprimind mai bine o serle de probleme si de secrete de ateller.

*

Dar n-am dreptul sfi-ml atrlbul numal laurl. sfi mfi conslder pfirtaş doar la Incasarea laudelor ce ni s-au adus. Avem la actlvul nostru o serie de omlsluni ln cure imi am şi eu parlea de vinfi şl aş vrea sA contribui, in calitate de complice, la descopsrirea sincerfi a acestor lipsuri.

Am vorblt mai sus despre ceea ce a insemnat pentru mine teatrul din Cluj sl (ln sfi aslgur pe cititor cfi ceea oe am scris acolo nu e o simplfi preocupare personalfi, o amlntire romanticA. Pentru sute şi mii de oameni, teatrul din Cluj a Insemnat acelaşl lucru. De pe la 1792, el si-a asumat, uneorl in ImprejurArlle cele mal vltrege. rolul de educator şi transformator al societfiţii. Astfel, instituţia a devenit o tradiţie, cApAtind o patinA nobilA, şi a putut imbraca o hainfi atlt de trainicfi, Incit nici cetele de diletanti ce s-au perindat in viaţa lui n-au putut sfi i-o sfişie.

Ni s-a dat şi noufi o posibilitate istoricA priincioasA. Dar am ales oare cU destulfi grijfi cfirfimizlle din care vrem sA clAdim viitorul Teatrului Secuiesc ? Este oare destul de durabil mortarul, pentru a lega puternic cArAmizile, dind zidului o trAinicie capabilA sA reziste timpului ? Oare, in dosul vitrinei sclipitoare, magazinul e destul de imbelşugat, pentru a ne permite sA organizfim nu numai vinzfiri oca-zionale, ci şi aprovizionarea sistematică a publicului, satisfăcindu-i pe timp indelungat exlgenţele culturale ? Vreau da viitorul să dezmintă indoielile mele, dar deocamdată tabloul nu este aşa de trandafiriu cum adeseori ne place sfi credem. Ar fi un act d« defetism să punem la indoialfi rezultatele obţinute, dar ar insemna o adevărată frinA pentru progresul nostru in viitor sfi nu recunoaştem gravele omisiuni de care.

48 www.cimec.ro

in dauna artei, ne-am ficut vinovaţi In exerciţiul profesional al vocaţiei noastre. Am •cedat de multe ori unor influenţe ce nu se acordau nlci cu politica culturali a partidului, nici cu tradiţiile progresiste ale teatrului nostru.

Publicul din Tg.-Mureş n-a avut in trecut un teatru statornic. Prin repertoriile noaştre. noi trebuia si creim o bazi culturali adevirati. Trebuia si luim de mlni publicul şi si-1 introducem ln vistieria literaturii universale. Trebuia si-I atragem ■atenţia asupra fazelor prlncipale ale evoluţiei spiritului omenesc. Trebuia si injectăm. cu grija unor doctori pricepuţi. „serul" culturii in organismul tmbolnivlt de prostul gust burghez. Popularizind operele clasice şi tradiţiile noastre progresiste, aleglnd <cu griji din literatura sovietici, din cea naţionali, ca şi din literatura dramatici clasică şi progresisti din Apus, noi trebuia si facem publlcul mai exigent, mal matur ln judeciţile lui asupra artei. Trebuia si-l stirnim exigenţele, nu si-i sprljinim lipsa de exigenţe. Nu e o sarcină uşoară, recunosc. Dar teatrul işi va face pa deplln datoria numai cind nici o consideraţie de confort nu-1 va putea determlna si coboare -nici micar cu un oentimetru de la nivelul cel mai inalt pe care a izbutit sâ-l atlngi. -Cea mai mici concesie lnseamni slăbiciune şi nlmic nu e mal uşor declt si dlstrugl pentru multi vreme, printr-o singuri salvi de aplauze la sceni deschisi. rezultate realizate cu trudi.

Trebule si recunoaşten? ci, Iii unele cazuri, am cedat pituril puţin numeroase care şi-a ficut educaţia la „Szinhizl £let" ', piturii care prln llpsa el de exigenţi -influenţeazi uneori şi oamenl cu reali sete de frumos. Am Inventat fel de fel de lozinci pentru a ne justifica lnconsecvenţa de a fi aruncat lada cu gunoi pe poarta principali şi de a fi readus pe usa din dos, In ambalaj schimbat. dar tot atlt de putred, acelaşi gunol. Am spus di masele vor si se distreze. Dar oare la Chef boieretc sau la Egor Bulîoiov, la Tartuffe sau la Amurgul înviforat, la Petcăruşul sau la Revizorul nu s-au dlstrat ? N-au petrecut ? N-au gustat splrltul ce iradia dln aceste piese ? Au dormit ? Au plecat cumva o doua zi mahmurl la munci ? Piese •ca acestea au sporit oare rebuturlle noastre ? Glumele burgheze de varfeteu şi sla-girele de mlna a trela din barurl de provincie au contribult ele la construirea spcia-tismului ?

Recunosc 'ci e nevoie şi de genul muzical. Mle Insuml Iml place. Şl aş fl Inclntat si ştiu ci vom avea şi un teetru de operi şi opereti In oraşul nostru. Dar nu slnt dispus si recunosc ci voci dogite si duhnlnd a vln, lmltaţil rigusite de „dlseuse",

•dansatori cu doui picioare stingi ar putea educa cu succes publlcul nostru. Şt dacă acest gen educi pe artistul care chiar daci, din slli, le facea toate acestea, acum 20 de ani, azi, conştient de pozlţia' pe care şi-a cucerit-o In societate, se mai poete soll-•dariza cu astfel de riticlri din trecut ? E plicut si trileşte bine si e şi mal plicut s i triieştl mal bine. Dar nu existâ primi si onorariu special care si justifice o astfel de scrinteali In arta noastri. Valoarea unel producţil nu e determlnati de looul, ci de modul cum e executati. N-aş vrea ca aceste rinduri si jlgneasci, mai mult dectt

•c nevoie, anumite suflete sensibile. Am apirut şi eu ln circ. Dar am avut impresia ci recitind versuri (pentru onorariu, fireste), şi acolo, pe areni, tot pe poet 1-am servit şi n-am ştirbit renumele teatrului al cirul membru eram. MI s-a pirut tnsi extrem •de regretabil şi nedemn si vid artisti de valoare şi de vazi apirind in producţil proaste şi fări gust, renunţlnd pentru cîtava sute de lei la Inaltul nivel artistic la care au ajuns printr-o munci grea de ani indelungaţi. Oare astfel de producţii nu se răsfring, in ultimi analizi, asupra teatrului nou ? Nu oglindesc ele lipsa <de unitate ideologică şi artisticâ a teatrului ? Mai avem dreptul, dupi astfel de spectacole, si ne asumăm sarcina de onoare de «ducatori al unei generaţii de actori ?

< „Viata teatrului", o revistfl mondena, frivola, de cancanuri teatrale, ce aparea la Budapesta, n. red.

4. — Teatrul 49 www.cimec.ro

Sâ nu râspundem imediat, dar să medităm asupra problemelor. Avem destul timp şî destule ocazii să reparăm greşelile.

Puţinele noastre teatre nu vor fi viabile in viitor decit dacă vom şti să ridicăm alături de noi o astfel de generaţie care, cind ii va veni sorocul, să ştie să preia şi să ducă mai departe munca noastră. Avem mulţi actori tineri oapabili şi cu suflet. Dar regizorii şi actorii formaţi nu fac tot ce le stă in putinţă pentru a promova dezvoltarea şl inchegarea structurii lor artistice. E lung drumul pe care actorul trebuie sâ-1 strâbată ca să ajungă artist. Drumul acesta trebuie pardosit cu roluri. Şi cu cit seria rolurilor jucate e mai interesantă, mai varlată, cu atit şi actorul va fi mal colorat. mai emoţlonant. Nu ne putem permfte luxul să virim pe tinerii clocotlnd de ambit,fe in ţarcul unul singur gen de roluri. Oricit ds frumos ar fi junele amorez de 25 de anl, tot va veni un timp clnd pe sub ochii lui vor apărea zbircituri, cind in dantura lui „materia străină" va spon ; şi dacă nu-1 vom Inzestra cu tot t-3-i trebule pentru a putea infrunta năvala anilor, el va rămine pe loc, obosit. ignorant, deznadajdult şl bătrin. Şl fetiţa cea mai frumoasă va imbătrlni cu timpul tl nu existâ tlnereţe care In clţlva anl de zile să nu fie ncvoltâ a oeda locul unei generaţll si mal tinere. Şl pentru ca această trecere a tinereţii să nu fie prea dure-roasâ, actorului trebulc sâ i se dea in schimb ceva mai de preţ dsclt tot ce plerde, ceva ce II compenseaza din belşug : o puternică cuirasă artistlcă, atitudine bărbă-teuscâ, sete de Q se cultlva necontenit. Şi ocazii de a juca mult. Roluri cit mal varlate. Azl, dt> copll ; rnllne. de baba ; azl. de băieţoi ; miine, de moşneag. Ocazii de u-şi deschide ochll, plaminlf, Inlma.

Nu eu am descope'lt că rolul Julletel nu poate fi jucat de o actriţă mai tfnâra de 40 si ucoia al lui Romeo de un actor mai tinăr de 50 de ani. Ce pantă a dureril. a zbuclumuluf, trebule sâ urce actorul pină să ajungă la aceste culmi ! Un lucru e clur : nu le facem un serviciu actorilor scutindu-i, dintr-un spirit de ODrotire rau inteleasa, de incercări soldate din clnd In cind cu Infringeri ; trebuie, dlmpotrivâ, să le dâm insărcinărl cars implică pericolul eşeculuf. Pentru ca să ştie să aprecieze dln toata inlma momentele cind se va apropia de ceea ce numim succes.

*

Nu pol trece sub tâcere grava omisiune prln care păcatuim de ani de zile, in mod consecvent. cu vinovatn neglijenţă. E vorba de neglijenţa noastră in legâturâ cu versul, cu recltalurile publice de poazie. Cuvintul viu este arma cea mai importantâ a actorului. El trebuie sâ-şi procure această armă, s-o ascută mereu, s-o ţină gata in permanenta, căci cu ajutorul ei el ciştigă sau pierde bătăliile de pe scenă. Dar independent de faptul neindoios că versul, poezia lirică este aparatul de gimnastică prin care ne putem câli indeminarea interpretativa, independent de folosul imens. pe care insuşirea acestei indeminări il aduce actorului, noi avem datoria de a servi pc poeţii din trecut şi de azi, răspindind versurile lor prin forţa mobilizatoare a cuvintului viu In masele largi ale poporului. Nu cred că, in trecut, actorii şi artiştii înterpretârii n-ar fi simţit nevoia acestui lucru, căci altfel nu s-ar inţelege cum de Petofi, Arany Janos, Ady şi J6zsef Attila au fost cunoscuţi şi iubiţi de atita lume. N-am de gind sa vorbesc de recitatorii de meserie (Tessitori, Brassai Victor, Ascher Oscar, Palotay Erzsi, Horvâth Ferenc, pentru a nu aminti decit pe cei mai de frunte), dar trebuie să citez pe mai marii scenei maghiare : pe Kovâcs Gyula şi Jâszai Mari, pe Bajor Gizi şi Somlay Artur, pentru a da o idee de măsura în care nesocotim. această elementarâ datorie a actorului. De zece ani de zile. abia am organizat două-trei recitaluri. Şi acestea mai mult improvizat, pe apucate, fără o pregătire ingrijită.

50 www.cimec.ro

şi aş putea inşira pe degete pe aotorii care şi-au dat contribuţia la ele. Poate nu iubim versurile ? Sau nu le indrăgim decit atunci ciiid teatrele iau In program o piesă clasică in versuri ? Căci in asemenea ocazii, actorul care toată viaţa lui a ignorat poezia, nu cunoaşte oboseala, se ţina scai de director, de regizori, dovedln-du-le negru pe alb că rolul a fost scris anume pentru el ! Nu ne dăm seama tndeajuns că nu ne putem Insuşi In măsura necesară frumuseţea limbii materr>3 dacâ nu studiem bogata moştenire a poeziei noastre naţionale. Fără interpretarea marilor poeţi din trecut, nu putem ajunge la una din obligaţiile actuale : aceea de a ajuta, de a sprijini noua liricâ maghiară din ţara noastră.

Multă vreme a fost obiect de discuţie dacă versul sl recitatorul mai pot atrage ceva public. Voi aminti un singur caz: turneul de acum un an al revistei „Tgaz Szo', pentru a arăta care este adevărul. Niciodatâ In trecut n-am recitat versurl In faţa unul public atlt de numeros, nlciodată versul n-a fost atlt de popular ca In zllele noastre. Noi, actorii trebuie sâ partlcipâm mai puţln Improvlzat şi cu o mai temeinlcă pregătire la aceste serate Inchinate poeziei şi nu e nici o indoială că şi poeţllor le vor creste aripl, le va creşte elanul creator clnd vor vedea ca versurlle lor nu vor dorml, prăfuite, pe rafturile blbllotecll, nu vor trăl o viaţâ efemerâ de 24 de ore In coloane de ziare, ci că şi noi, actorli, ne vom Ingriji ca ele, prin muzica şi sugestivltatea cuvintului rostit, sâ-şl poatâ face drum spre Inimile omeneşti. Fireşte că e vorba de versurl scrise pentru inimă, nu numal pentru minte, câci acestea din urmă, chiar In gura oelul mal bun actor, tot n-ar fi altceva decit comentarii rimate.

Nol, actorii am examinat nu o dată şl cu toată sinceritatea importanţa pro-blemel. Dar oare poeţli simt nevola răspindiril versurilor prln gralul viu al actorului ? Nu fac nici o indiscreţie spunind că nlclodată, nicii un poet n-a tracut pe la mlne pantru a-şi exprima legitima dorinţă să-i invăţ şl sâ-i recit versurile. Cu toate câ, pentru a interpreta just şi verldlc o poezie, eu, recltatorul, trebule sâ cunosc imprejurările in care a trăit poetul, luptele lul. bucurlile şi durerlle ce 1-au frâ-mintat, solul din care au răsărit versurile lul, tot aşa de bine cum trebuie sâ cunosc antededentele rolului pe care 11 joc. In timp ce recitâ versurl, actorul trebule sâ trsacâ pe planul al doilea şi mal mult decit la interpretarea unel opere dramatlce. Actorul trebuie sâ servească poezia şl nlcldecum pe slne Insuşl. Formulind aceastâ idee, vreau să fac un pas spre vlltor, clnd sper câ poet şl actor se vor sprljlni rtciproc. Nădăjduiesc să am chiar In viitorul apropiat răgazul necesar de a realiza planul ce ma preoc*upa de mult, şi anume : organizarea unei serl inchlnate in intreglme poeziei din ţara noastră. Impreunâ cu tinerii mei colegi Lâszl6 Gero şi E r̂drts Irma, am şi incsput să pregătim programul, cu toată dragostea cuvenitâ cauzel.

Aicl e cazul să vorbesc de o altă veche durere a mea. Sper câ Intr-o formă oarecare, voi primi un răspuns de la cineva. Se spune de multe ori că meşteşugul actorului are un caracter sintetic, cuprinzlnd toate ramurile artel. Fraza, desi cam academică, sună frumos. In realitate insâ, slntem izolaţi, cunoaştem putin pe muzicienii, pe scriitorii şi artiştii noştri plastici.

Să ne inţelegem : nu nostalgia trecutului şi nu regretul pentru tinereţea apusâ mă fac să vorbesc astfel. Dar imi aduc aminte ce legâturi vii, febrlle, pllne de indemnuri ţineau laolaltâ, pînă prin 1940, lumea noastră de gazetari, actori, scriitori şi alte „haimanale". Discuţii prelungite pină In zorii zilei, bătălii neincetate, dorinta de a pătrunde in sacretele de atelier ale prietenilor, curiozitatea pentru o specia-litate inrudită, toate contribuiau să ne facă viaţa mai bogată, mai colorată, mai variată. Cum s-ar putea curma exclusivismul sectar din viaţa noastrâ artistlcă de azi ? Dacă vorbim de necesitatea de a intensifica legăturile noastre cu masele

51 www.cimec.ro

populare, să nu trecem sub tăcere nici nevoia de a ne stringe propriile rinduri, de a ne apropia mai mult şi noi intre noi. Nu vreau să reeditez dictonul „iubiţi-vă unii pe alţii", dar aş dori să ne răscolim unii pe alţii, să schimbăm opinii, pâreri, sâ trezim in noi elanul de luptă, fărfi de care viaţa noastrfi artistică s-ar putea ineca intr-o monotonie cenuşie şi plictisitoare.

*

Pe cit de fărfi chef şi in silă am pus mlna pe tirnficop şi am inceput sfi sap prfn dfirlmaturile trecutului şl prezentului meu, pe atit aş dori acum, dacfi timpul şf talentul ml-ar Ing&dul, sfi scot la lumină şi sfi aştern pe hîrtie tot ce am petrecut Intr-o vlat,a de om. Clte de toate nu se Ingrfimfidesc In om In cursul unel vlaţi şl ce greu este sfi faci ctirfiţenle generalfi, sfi selecţionezi In aşa fel Inclt sfi arunci tot ce este Inutll, dar sfi pfislrezl ceea ce Iţ.1 va putea fi de folos clndva, oriclt de tirzlu ! Sfi-ll mfirturlseştl nu numal izblnzlle, dar şl multele eşecurl care te-au Insoţlt o vlaţfi Intreagfi ! Sfi vorbeşti despra planurl, dorinţe, roluri, sarcinl nol pc care trebule sfi le ducl la Indepllnlre !

Am prea mult respect faţfi de Htera scrlsă, pertfru a nu slmţi rfispunderea scrlsulul. Ceea ce ml-am propus sfi lnffiţlşez In aceste insemnfirl este o chestiune strlct personalfi. A vorbl Insfi despre o astfel de chestiune este un lucru gingaş, neplficut, putind sfi aibfi aerul unel Infumurfiri necuviincioase. Iar in ceea ce priveşte rezultatul, Intreprlnderea poate susclta toate Indoiellle, dat filnd cfi forma mea de expresle nu este formularea unuJ text, cl tfilmficlrea pe scenfi a glndulul scris de altclneva. Dacfi, totuşl, m-am Incumletat sfi Incerc, jără suţler, dar cu cea mai bună lntentie, o mfirturlslre clt se poate de slncerfi despre cltava etape ale vleţll şl vocaţlel mele, despre Izbinzlle şi eşecurile mele, am fficut-o filndca prietenll mef, scrfftorli, m-au convlns cfi acesta e un lucru firesc, de la sine inţeles, pe care publlcul are dreptul sfi ml-1 caarfi.

(In romlneşte de A, Atbu)

www.cimec.ro