România și-a negociat cu grijă condițiile pentru intrarea în război de partea Aliaților. Astfel, Bucureștiul cerea recunoașterea drepturilor României asupra teritoriului Transilvaniei, care fusese încorporat în Regatul Ungariei în 1867, (Vedeți și: Istoria Transilvaniei ).Aliații au acceptat condițiile românilor în vara anului 1916. Dacă România s-ar fi alăturat efortului aliat de război mai devreme în acel an, mai înainte de declanșarea Ofensivei Brusilov, era foarte posibil ca rușii să fi reușit să obțină o mare victorie. Anumiți istorici militari apreciază că Rusia a întârziat aprobarea cererilor României, deoarece se temea că va fi pusă în discuție și situația teritoriului smuls din trupul Moldovei în 1812, Basarabia.Istoricul militar britanic John Keegan afirmă că, mai înainte de intrarea în război a României, Aliații căzuseră de acord în secret să nu-și onoreze după război angajamentele cu privire la expansiunea teritorială românească.Guvernul român a semnat un tratat cu Aliații pe 17 august 1916, după care a declarat război Puterilor Centrale pe 27 august același an. Armata română era destul de mare – 500.000 de militari, organizați în 23 divizii. Din păcate, armata era încadrată cu puțini ofițeri profesioniști, era slab pregătită, iar dotarea era insuficientă. Șeful Statului Major German, generalul Erich von Falkenhayn, a apreciat în mod corect că România este atrasă de o alianță cu Antanta și a făcut planuri pentru atragerea țării de partea Putrerilor Centrale.

In cei 2 ani de neutralitate(1914-1916), Romania se afla sub presiunea celor doua tabere beligerante care au facut numeroase demersuri la Bucuresti, fie pentru atragerea Romaniei in razboi, fie pentru mentinerea ei in starea de neutralitate. Daca la inceput Puterile Centrale au reclamat imperios alaturarea Romaniei de partea lor , pe parcurs,in fata unei opinii publice tot mai doritoare de o interventie militara alaturi de Antanta in vederea eliberarii teritoriilor romanesti de sub dominatie austro-ungara, Germania si Austro-Ungaria s-au pronuntat pentru o neutralitate definitiva.

Puterile Antantei au considerat la inceput neutralitatea ca o solutie avantajoasa pentru ele dar o data cu prelungire razboiului constientizand interesele majore ale Romaniei privind intregirea sa, a militat pentru atragerea ai in razboi impotriva Puterilor Centrale.

Pe parcursul neutralitatii, presedintele Consiliului de ministrii, Ion I. C. Bratianu care si-a asumat cu o responsabilitate deosebita, conducerea politicii externe romanesti, a initiat si a condus tratativele de angajare a Romaniei in razboi numai cu si alatur de Antanta. El a amanat intrarea Romaniei in razboi timp de doi ani, urmand sa asigure pentru Romania conditii optime din punc de vedere politic si militar.