rolul mijloacelor de realizare a obiectivelor

30
ROLUL MIJLOACELOR DE REALIZARE A OBIECTIVELOR ACTIVITATILOR LA PRESCOLARI Grădiniţa de copii, ca parte integrantă a învăţământului preuniversitar, are scopul de a oferi copiilor de vârstă preşcolară condiţiile necesare pentru o dezvoltare normală şi deplină. Ea are în vedere asigurarea acelor experienţe care să ţină seama de ritmul propriu al copiilor, de nevoile sale afective şi de activitatea sa fundamentală – jocul. Pentru învăţământul preşcolar, ca o primă verigă a sistemului nostru de învăţământ, rămâne esenţială dezvoltarea armonioasă a personalităţii fiecărui copil în totalitatea potenţialităţilor sale fizice şi psihice, a aspectelor etice şi estetice, potrivit particularităţilor personale şi culturale. În grădiniţa de copii, procesul instructiv-educativ îmbracă mai multe forme: jocul, activitatea comună, munca. Jocul – este folosit ca formă de organizare a procesului instructiv- educativ, ca mijloc de realizare a unor sarcini didactice , ca procedeu în diferite momente ale altor activităţi. Are pondere mai mare în programul zilei. În joc se dezvoltă procesele de cunoaştere, sentimentele, trăsăturile de voinţă, întreaga personalitate a copiilor. Activitatea comună este o formă importantă de organizare a procesului instructiv-educativ, dat fiind caracterul ei sistematic. Prin activitate, care are totuşi rolul conducător în desfăşurarea procesului instructiv-educativ din grădiniţă, se dobândesc în mod organizat şi sistematic cunoştinţe, se formează capacităţi de cunoaştere ca şi deprinderi de muncă intelectuală şi practică utile copiilor. Munca – este acea formă de organizare a procesului instructiv-educativ în care copiii sunt deprinşi cu efectuarea unor acţiuni elementare privind autoservirea, activitatea gospodărească din grădiniţă, ca şi familiarizarea cu unele tehnici simple de muncă specifice unor meserii ca: pictor, croitor, gospodină, etc. Programa activităţilor instructiv-educative din grădiniţă cuprinde următoarele categorii de activităţi: Ø ACTIVITĂŢI COMUNE · Activităţi de educarea limbajului · Activităţi matematice · Cunoaşterea mediului · Educaţie pentru societate · Activităţi practice şi elemente de activitate casnică · Educaţie muzicală · Educaţie plastică · Educaţie fizică Ø ACTIVITĂŢI ALESE, JOCURI ŞI ALTE ACTIVITĂŢI DESFĂŞURATE CU COPIII Ø EXTINDERI Ø ACTIVITĂŢI OPŢIONALE

Upload: iulia-anghel

Post on 16-Dec-2015

192 views

Category:

Documents


23 download

TRANSCRIPT

ROLUL MIJLOACELOR DE REALIZARE A OBIECTIVELOR

ACTIVITATILOR LA PRESCOLARI

Grdinia de copii, ca parte integrant a nvmntului preuniversitar, are scopul de a oferi copiilor de vrst precolar condiiile necesare pentru o dezvoltare normal i deplin. Ea are n vedere asigurarea acelor experiene care s in seama de ritmul propriu al copiilor, de nevoile sale afective i de activitatea sa fundamental jocul.

Pentru nvmntul precolar, ca o prim verig a sistemului nostru de nvmnt, rmne esenial dezvoltarea armonioas a personalitii fiecrui copil n totalitatea potenialitilor sale fizice i psihice, a aspectelor etice i estetice, potrivit particularitilor personale i culturale.

n grdinia de copii, procesul instructiv-educativ mbrac mai multe forme: jocul, activitatea comun, munca.

Jocul este folosit ca form de organizare a procesului instructiv-educativ, ca mijloc de realizare a unor sarcini didactice , ca procedeu n diferite momente ale altor activiti. Are pondere mai mare n programul zilei. n joc se dezvolt procesele de cunoatere, sentimentele, trsturile de voin, ntreaga personalitate a copiilor.

Activitatea comun este o form important de organizare a procesului instructiv-educativ,dat fiind caracterul ei sistematic. Prin activitate, care are totui rolul conductor n desfurarea procesului instructiv-educativ din grdini, se dobndesc n mod organizat i sistematic cunotine, se formeaz capaciti de cunoatere ca i deprinderi de munc intelectual i practic utile copiilor.

Munca este acea form de organizare a procesului instructiv-educativ n care copiii sunt deprini cu efectuareaunor aciuni elementare privind autoservirea, activitatea gospodreasc din grdini, ca i familiarizarea cu unele tehnici simple de munc specifice unor meserii ca: pictor, croitor, gospodin, etc.

Programa activitilor instructiv-educative din grdini cuprinde urmtoarele categorii de activiti:

ACTIVITI COMUNE

Activiti de educarea limbajului

Activiti matematice

Cunoaterea mediului

Educaie pentru societate

Activiti practice i elemente de activitate casnic

Educaie muzical

Educaie plastic

Educaie fizic

ACTIVITI ALESE, JOCURI I ALTE ACTIVITI DESFURATE CU COPIII

EXTINDERI

ACTIVITI OPIONALE

Numrul activitilor, n decursul unei sptmni, difer de la un nivel de vrst la altul. n cazul grupelor de vrst cuprinse n nivelul 3-5 ani, n timpul jocurilor i activitilor desfurate cu copiii se va pune un accent deosebit pe formarea deprinderilor de socializare, iar n cazul grupelor de vrst cuprinse n nivelul 5-7 ani, accentul se va deplasa treptat spre pregtirea pentru coal.

Activitile comune pot fidesfurate fie ca activiti cu toat grupa, fie ca activiti cu grupuri mici de copii.

n formarea personalitii copilului rolul conductor l are limbajul, de aceea activitile de educarea limbajului ocup o pondere nsemnat n activitile sptmnale. Limbajul se dezvolt i progreseaz n permanen la copil, iar educatoarea are sarcina de a organiza i planifica experienele de limbaj ale fiecruia, n funcie de ritmul propriu de dezvoltare.

n activitile de educarea limbajului, dintre obiectivele care se au n vedere, se pot enumera:

-dezvoltarea exprimrii orale, nelegerea i utilizarea corect a semnificaiei structurilor verbale orale;

-educarea unei exprimri verbale corecte din punct de vedere gramatical;

-dezvoltarea creativitii i expresivitii limbajului oral.

Limbajul include, pe lng vorbire i ascultare, citirea i scrierea , iar n grdini se pot pune bazele citit-scrisului prin formarea deprinderii de coordonare ochi-mn realizat prin mai multe tipuri de activiti.

Msura n care precolarul i-a nsuit o exprimare corect, reguli gramaticale corecte, elementele de citit scris determin ansele de reuit sau nereuit n activitatea colar.

Pentru eficiena activitilor de educarea limbajului, educatoarea va pune la dispoziia copiilor materiale specifice, stimulative: cri, caiete, unelte de scris, ziare, reviste, jocuri cu imagini, televizor, etc. i va folosi metode adecvate.

O pondere semnificativ n activitatea din grdini o au i activitile cu coninut matematic. Indiferent de domeniul n care acioneaz, omul modern trebuie s posede o bun pregtire matematic pentru a putea soluiona multiplele i variatele probleme ale vieii.

Obiectivele cadru avute n vedere de educatoare sunt: dezvoltarea operaiilor intelectuale prematematice, a capacitii de a nelege i utiliza numerele i cifrele, de a recunoate, denumi, construi i utiliza formele geometrice, etc. Pentru realizarea acestor obiectivesunt deosebit de utile urmtoarele forme de activitate: calculul oral, rezolvarea de probleme, nvarea unitilor de msur, noiunile de geometrie intuitiv, exerciii practice de cumprare, vnzare, msurtori, etc.

Activitile matematice desfurate n grdini trebuie s foloseasc structurile matematice pentru a organiza nvarea modern n vederea pregtirii pentru coal.

n viziunea noii programe, activitile matematice din grdini vizeaz stimularea dezvoltrii limbajului, a capacitilor intelectuale, a deprinderilor de munc intelectual i independent, contribuie la trecerea treptat de la gndirea concret intuitiv la gndirea simbolic, abstract, pregtind copiii pentru nelegerea i nsuirea matematicii n clasa nti.

Dac precolarul este atras de matematic sau nu depinde n mare msur de educatoare, de modul cum proiecteaz activitile, de multiplele procedee folosite, de noutatea pe care o transmite prin fiecare exerciiu, de modul cum tie s activeze gndirea, s-l atrag pe copils participe direct i activ la activitate.

Programa activitilor matematice vizeaz urmtorul coninut: operaii intelectuale, forme geometrice, numere i cifre, uniti de msur.

Activitile de cunoaterea mediului constituie mijloace eficiente de formare i informare a copiilor, deoarece prin ele se transmite un mare volum de cunotine, iar calea de nsuire a acestora influeneaz pozitiv formarea personalitii copilului.

Obiectivele cadru urmrite n activitile de cunoaterea mediului sunt: dezvoltarea capacitii de cunoatere i nelegere a mediului nconjurtor;

utilizarea unui limbaj adecvat n prezentarea unor fenomene din natur i din mediul nconjurtor;

formarea i exersarea unor deprinderi de ngrijire i ocrotire a mediului nconjurtor, n vederea educrii unei atitudini pozitive fa de acesta.

Pentru realizarea cu succes a obiectivelor acestei categorii de activiti trebuie urmrite permanent manifestrile copiilor n contactul nemijlocit cu natura, reacia lor la anumii stimuli i mai ales impresiile lor n legtur cu anumite fenomene observate.

Mijloacele de realizare folosite cu preponderen pentru atingerea obiectivelor propuse sunt: observrile, jocul didactic, lecturile dup imagini, convorbirile, povestirile i mai rar lecturile educatoarei.

Reuita activitilor de cunoaterea mediului depinde de modul n care metodele i procedeele stimuleaz depunerea unui efort, participarea activ a copiilor prin investigaie proprie.

Fiecare contact cu mediul nconjurtor contribuie la mbogirea i actualizarea vocabularului precolarilor, la formarea unor sentimente de dragoste i respect fa de natur, fa de munc, de om i realizrile sale, toate acestea avnd continuitate n activitatea colar.

Pe lng aceste activiti specifice al cror coninut vizeaz prin ele nsi dezvoltarea intelectual a copiilor, multe din celelalte activiti prevzute n programa activitilor instructiv-educative din grdini sunt menite s contribuie la realizarea unor sarcini ale educaiei intelectuale.

Activitile de educaie pentru societate au ca obiective cadru:

cunoaterea i respectarea normelor de comportare n societate;

educarea abilitii de a intra n relaie cu ceilali;

educarea trsturilor de voin i caracter i formarea unei atitudini pozitive fa de sine i fa de ceilali;

cunoaterea unor elemente de istorie, geografie, religie care definesc portretul spiritual al poporului romn.

Planul de nvmnt la grupa mare i pregtitoare la capitolul Educaie pentru societate cuprinde o activitate sptmnal i vizeaz succesiunea permanent a celor dou componente i anume:

-educaia moral-civic, ce cuprinde elemente de conduit moral-civic, de istorie, de geografie, de educaie religioas;

-educaia practic i elemente de activitate casnic, componente pe care le-am alternat sptmnal.

Datorit flexibilitii procesului instructiv-educativ, planificarea activitilor de educaie pentru societate se poate realiza innd cont de semnificaia unor zile din sptmna respectiv, eficiena activitilor desfurate fiind astfel mai mare.

Formarea conduitei moral-civice la precolari se realizeaz folosind metode variate i adecvate coninutului propus (exemplu: convorbirea, memorizri, lectura unor povestiri, cntecul, etc.).

Prin obiectivele propuse la aceast categorie de activiti se are n vedere integrarea cu uurin a precolarului n activitatea colar, ntr-o nou colectivitate.

Educaia practic i elemente de activitate casnic se realizeaz prin activiti de rupere i tiere, lipire, ndoituri, nuruire, mpletire, custur, etc. i are ca obiective cadru:

mbogirea cunotinelor despre materiale i caracteristicile lor, precum i despre utilizarea de tehnici de lucru necesare prelucrrii acestora;

dezvoltarea simului practic i estetic;

formarea deprinderilorpractic-gospodreti, folosirea cuvintelor i expresiilor specifice acestora.

Activitile desfurate n cadruleducaiei pentru societate contribuie la sprijinirea copiilor precolari pentru a dobndi cunotine, priceperi, capaciti i atitudini necesare activitii viitoare de tip colar.

Activitile de educaie muzical reprezint principalul mijloc de sensibilizare i modelare a personalitii n devenire a precolarilor. Principalele mijloace de realizare a obiectivelor sale sunt: cntecele, jocurile muzicale, exerciiile muzicale, audiiile i ele trebuie s fie adaptate nivelului grupei astfel nct s se respecte criteriul valorii estetice, educative, didactice i mai ales cel al accesibilitii.

Dintre obiectivele cadru urmrite putem aminti:

formarea, perfecionarea auzului muzical, a deprinderilor de interpretare nuanat, expresiv, a deprinderilor de a audia cntece, fragmente, muzic cult.

Activitile de educaie fizic ocup un loc important n ierarhia valoric a activitilor specifice grdiniei. Sarcinile importante care le revin pot fi amintite:

dezvoltarea fizic general, creterea capacitii de rezisten a organismului;

formarea i perfecionarea unor deprinderi motrice de baz;

dezvoltarea calitilor motrice, etc.

Realizarea acestor sarcini este dependent de o serie de condiii, dintre care cele mai importante sunt respectarea particularitilorpsihologice ale precolarului i folosirea unei metodologii specifice.

Jocurile i activitile alese i ajut pe copii s se socializeze, n mod progresiv, iar reuita desfurrii acestora depinde de buna organizare a spaiului slii de grup n zone ca: Biblioteca, Colul clasei, Construcii i altele, care se va face innd cont de resursele materiale i de spaiu. Aceste activiti se pot desfura pe grupuri mici i chiar individual.

Activitile opionale sunt alese de ctre educatoare, n urma consultrii prinilor, pot fi realizate pe parcursul unui semestru, al unui an colar, sau chiar n uniti de timp mai mici. Aceast categorie de activiti poate fi realizat de educatoare sau n echip cu profesorul care desfoar opionalul la grup.

Extinderile depesc prevederile programei activitilor instructiv-educative n grdinia de copii i nu sunt obligatorii.

JOCURILE SI IMPORTANTA LOR IN DEZVOLTAREA COPIILOR

Jocul este singura atmosfera in care fiinta psihologica poate sa respire si in consecinta sa actioneze. A ne intreba de ce se joaca copilul, inseamna a ne intreba de ce este copil. Nu ne putem imagina copilaria fara rasetele si jocurile sale. ( Eduard Claparede)

Jocul este un mijloc foarte important de dezvoltare fizica si psihica a copilului, devenind pe parcurs o forma de activitate tot mai complexa. La copii si, in special la cei foarte mici, rolul jocului este esential in detrimentul altor activitati , iar orice impunere din exterior in sensul suspendarii jocului genereaza rezistenta si neplacere. Copiii se implica afectiv in joc, astfel ca, reusitele sunt mereu insotite de manifestari de bucurie, in timp ce esecurile pot produce suferinte veritabile.

Prin joc copiii isi satisfac dorinta fireasca de manifestare si independenta. Jocul nu constituie pentru copil o simpla distractie. Jucandu-se, cunoaste si descopera lumea si viata intr-o forma accesibila si atractiva pentru el. Pe masura ce inainteaza in varsta si se dezvolta, continutul jocurilor se extinde cuprinzand si relatiile sociale dintre oameni.

Inca de timpuriu copilul simte nevoia unei comunicari active cu cei din jur, in special cu parintii care sunt, sau ar trebui sa fie persoanele cele mai apropiate de copil. Incepand cu varste foarte mici, copilul imita in jocurile sale viata si activitatile adultilor din jurul sau.

Dezvoltarea intelectuala este puternic influentata de joc, in sensul dobandirii de noi cunostinte si diversificarii actiunilor mintale. Jocul favorizeaza dezvoltarea atitudinilor imaginative, a capacitatilor de creare a unor sisteme de imagini generalizate despre obiecte si fenomene, posibilitatea de a opera mintal cu reprezentari dupa modelul actiunilor concrete cu obiectele in timpul jocului.

Jocul este prilejul realizarii educatiei estetice a prescolarului, care se initiaza in tainele frumosului si invata sa-l creeze. Interventia adultului in jocurile copilului determina transformarea jocurilor simple in jocuri mai bogate, mai complete, cu informatii complexe si elemente simbolice numeroase. Importanta este transformarea jocului in munca fara a altera placerea distractiei, insa pregatindu-l pe copil pentru invatatura .

Jocul satisface in cel mai inalt grad nevoia de activitate a copilului fiind printre cele mai importante forme de activitate din perioada prescolara. A interzice copilului sa se joace este echivalent cu a-i bloca dezvoltarea fizica si psihica.

Nu trebuie sa privim jocul ce pe ceva neserios, ci ca pe o activitate care are o adanca semnificatie. Jocurile copiilor sunt mugurii intregii vieti a omului, caci acestea dezvoltandu-se, prin ele dezvaluie si insusirile cele mai ascunse ale finite sale. Intreaga viata a omului isi are izvorul in aceasta epoca a existentei si daca aceasta viata este senina sau trista, linistita sau zbuciumata, rodnica sau zadarnica, asta depinde de ingrijirile mai mult sau mai putin intelepte, date la inceputul vietii.(Ursula Schiopu, 1970)

Jocul este o activitate care indeplineste mai multe functii:

Functia formativ- educativa. Este o functie cu caracter predominant de cunoastere asimilare practica si mentala atat a insusirilor lumii inconjuratoare cat si a experientei de viata, in care sunt antrenate si exersate toate procesele psihice.

Functia de echilibru si tonifiere. Este o functie de exersare a psihomotricitatii in vederea formarii unor deprinderi .

Functia psihoterapeutica. Este o functie care evidentiaza importanta psihologica a jocurilor si jucariilor pentru copii.

Jocul duce la dezvoltarea capacitatilor psihomotorii, la formarea relatiilor psihosociale si asimilarea valorilor sociale , fapt care ii usureaza copilului integrarea in societate.

Activitatea de joc prezinta mai multe forme care se modifica odata cu dezvoltarea vietii psihice a copilului.

In primul an de viataexista trei forme principale de joc:jocuri de miscare- copilul se joaca cu mainile si cu picioarele;jocuri de manipulare a obiectelor- copilul se acomodeaza cu obiectele, cu asezarea lor in spatiu si apoi incepe sa intinda mainile dupa ele;jocuri de vocalizare- copilul incepe sa gungureasca, descopera treptat ca lumea sonora este interesanta si ca el o poate influenta, apare premisa dialogului verbal intre parinte si copil. Spre sfarsitul primului an apar primele simboluri in joc.

In perioada 1-3 anijocul de manipulare este inca foarte activ, insa jocul simbolic are rolul cel mai important. Apare tendinta de finalizare in joc, ceea ce inseamna fixarea unui obiectiv, alegerea unor mijloace si atingerea obiectivului. Jocul cu adultul devine interesant in aceasta perioada de varsta, deoarece este de tip interactiv. O jucarie banala nu reactioneaza pe cand adultul structureaza situatia ludica, ii da o anumita coerenta, vine cu ceva nou.

La 3-7 anijocul cunoaste cea mai mare dezvoltare dar nu si cea mai mare complexitate. Este considerate perioada de aur in care jocul este predominant si orice tentativa de invatare trebuie sa se faca sub forma ludica pentru a avea succes. Jocul simbolic se preschimba in jocul cu subiect, iar subiectele alese sunt atat din experienta reala a copilului cat si din imaginatia lui. Se remarca capacitatea copilului de a imita evenimente, conduite, interactiuni umane observate cotidian. Treptat, odata cu formularea scopului jocului incepe sa se elaboreze si planul de joc.

Cu cat copiii evolueaza in plan fizic si psihic, ponderea elementului de joc scade. Procesul de dezvoltare psihomotrica se realizeaza printr-o forma intermediara-jocul didactic- care face trecerea de la joc la lectii.

Jocul didactic este o valoroasa metoda de instruire si educare , poate fi utilizat ca procedeu insotind alte metode educative si poate constitui si o forma de organizare a activitatii si vietii cotidiene a copiilor.

Jocul trebuie privit ca o activitate ce formeaza si modeleaza inteligenta. El prilejuieste o refacere energetica, o relaxare, o odihna activa evidenta. Jocul poate constitui o modalitate importanta de identificare a capacitatilor psihologice, intelectuale, a trasaturilor de personalitate precum si a capacitatilor copilului de socializare si relationare cu cei de varsta lui si cu adultii.

LASATI COPIII SA SE JOACE SI CHIAR JUCATI-VA CU EI PENTRU A AVEA SATISFACTIA CRESTERII UNUI COPIL CU O DEZVOLTARE FIZICA SI PSIHICA ARMONIOASA.

SPECIFICUL PROCESULUI INSTRUCTIV EDUCATIV N GRDINI

Ca prim etap a sistemului de nvmnt, Grdinia de copii are o importan covritoare n formarea personalitii copiilor. Ea, mpreun cu familia i cu societatea civil i conecteaz eforturile pentru asigurarea unui nvmnt precolar de calitate, cu valene formative, centrat pe trebuinele copilului.

Educaia precolar contribuie alturi de familie, la sedimentarea primei trepte a personalitii, ea fiind urmat de educaia colar i influenat n permanen de mediul social.

Grdinia, ca prim treapt de nvmnt, este implicat activ n aceast aciune de formare a individului, avnd menire de a-l socializa, de a-l forma sub aspect psiho intelectual, fizic i socio afectiv, pentru integrarea colar i social. Ea constituie un mic laborator n care fantezia copilului i toate imboldurile sale naturale sunt stimulate i satisfcute: imboldul de a afla, de a experimenta n mod discret, este lsat s caute i s gseasc dup mintea lui modaliti de aciune. n lumea grdiniei nva s respecte unele reguli, norme de convieuire social civilizat, devine contient de posibilitile sale, de autonomia sa.

Sarcina de modelare a copiilor n grdini, revine educatoarei. De personalitatea, pregtirea profesional, creativitatea, experiena, intenia i tactul pedagogic ale ei depinde n mare msur educaia precolarilor.

Pentru o desfurare optim a procesului educativ, grdinia trebuie s aib n vedere colaborarea cu: familia, administraia i comunitatea local, cu instituiile de cultur.

Gruparea copiilor se face n grupele: mic, mijlocie, mare i pregtitoare, dup criteriul vrstei sau dup nivelul de dezvoltare global al acestora. n situaii speciale, regulamentul permite nfiinarea de grupe combinate, curinznd copii de niveluri diferite de vrst i dezvoltare.

De asemenea, pot fi nfiinate grupe cu profil artistic, sportiv, de limbi moderne.

Pentru cei mai muli copii grdinia reprezint prima experien de via n afara familiei, ntr-un spaiu lrgit. Aici copilul gsete un mediu bogat n stimuli i experiene de nvare diverse.

Organizarea zilei petrecute n grdini impune stabilirea unui regim zilnic n conformitate cu principiile igienei i recomandrile psihologiei dezvoltrii.

n regimul zilnic al grdiniei se disting cteva etape principale: primirea copiilor, splarea, masa, activitile i jocurile libere, activitile comune, somnul, plecarea. Aceasta reprezint un factor de stabilitate, permanen, ce asigur copilului sentimentul de securitate emoional att de necesar.

Formele de organizare a activitii sunt corelate cu tipurile de activiti derulate cu precolarii.

La activitile i jocurile libere sau la activitile pe zone / sectoare / arii de stimulare predomin lucrul n grupuri mici sau indvidual, iar grupul mare se reunete doar pentru aprecierea produselor activitii.

La activitile obligatorii, comune se lucreaz de cele mai multe ori cu tot grupul, dar uneori aceast form se combin cu rezolvarea unor sarcini individuale, n scris sau oral.

Metodele utilizate n activitile didactice din grdini sunt:

- jocul ca activitate de baz;

- nvarea prin cooperare;

- conversia euristic, de reactualizare, de fixare, de verificare;

- explicaia odat cu demonstraia;

- explicaia;

- demonstraia;

- modelarea;

- exerciiul;

- observaia dirijat;

- lucrri practice .a.

Prin toate metodele se urmrete eficiena n cunoatere, participarea activ, creatoare a copilului, ntreinerea curiozitii.

Pentru desfurarea optim a activitilor didactice e necesar asigurarea materialelor didactice i a mijloacelor de nvmnt, adecvate programei, coninuturilor, care s permit individualizarea instruirii. Trebuie utlilizate: jocuri, truse, plane, materiale audio video, aparate, calculatoare, precum i materiale mrunte pentru jocul de mas.

n cadrul procesului instructiv educativ, cadrele didactice trebuie s realizeze individualizarea instruirii / tratarea difereniat a copiilor.

Tipurile de evaluare folosite sunt: iniial, continu i sumativ. ntre metodele de evaluare utilizate n nvmntul precolar, predomin cele alternative, fr a fi excluse cele clasice.

Caracteristicile procesului educaional din grdinia de copii se pot sintetiza urmtoarele aspecte:

- Educaia precolar este multidimensional, ea viznd att obiectivele instruirii, ct i finaliti ale formrii, modelrii personalitii n toate laturile sale;

- Programele de educaie precolar sunt flexibile, asigurnd tratarea difereniat;

- Respect cerinele viznd adaptarea colii la nivelul educabililor.

Frecventarea grdiniei are o importan fundamental, deoarece ultimele studii indic faptul c intervenia educaional la vrste timpurii, determin achiziii cruciale din laturile personalitii precolarului.

Cerine n organizarea spaiuluieducaional

n organizarea spaiului educaional se va ine seama de urmtoarele cerine :

mprirea slii de grup n zone, n funcie de diferitele tipuri de activiti

( Existena a cel puin dou zone delimitate n sala de grup :BibliotecaiColul ppuii

( Stabilirea locului i a materialelor necesare pentru realizarea centrului tematic

( Realizarea unui centru (a unei zone) pentrutiinar putea rezolva problema centrului tematic. n fond, tiina este tot ce ne nconjoar!

( Aezarea materialelor la vedere, n rafturi plasate la nivelul copilului

( Asigurarea accesului liber al copilului la aceste materiale

( Alegerea materialelor n funcie de vrsta i interesele copiilor din grup

( Sortarea periodic a materialelor

( Introducerea treptat a materialelor noi

(Cum se poate face mprirea slii de grup n zone :

O zon liber i linitit, marcat printr-un covor, unde s se poat desfura ntlnirile de grup, activitile de micare i jocul liber (accesorii utile :calendar, stativ cu plane mari de carton sau hrtie pentru mesaje, scaunul povestitorului, tabla, etc.)

O zon a biblioteciicu un aranjament atractiv i confortabil (accesorii utile:rafturi pentru cri, imagini, ppui, stativ pentru agarea lucrrilor colective, aparatur audio, calculator sau main de scris, etc.) Colul Bibliotec

O zon a creativitiifr covor i, eventual, cu o mas acoperit cu un material plastic (accesorii utile :cutii sau rafturi pentru depozitarea ustensilelor i materialelor specifice, deeuri de materiale, ziare vechi, dar bine conservate)

O zon cu mese i scaunepentru servirea mesei i pentru activitile desfurate cu grupuri mici de copii

O zon pentru activitile de scriere(accesorii utile :mas i scaune precum i o gam larg de ustensile i suporturi pentru scris)

O zon pentru jocatribuit jocului liber, construciilor sau sociodramei. Unele zone sunt definite prin coninut : cabinetul doctorului, casa, etc. (accesorii utile :truse de joc, costumaii, mobilier i ustensile adaptate diferitelor contexte i roluri asumate de copii n jocul lor); Colul Ppuii

O zon pentru depozitarea materialelor i jucriilor care nu sunt de folosin curent(de obicei ncuiat)

O zon pentru expunerea lucrrilor copiilor

O zon pentru construciicu cuburi sau alte materiale de construcie, plasat ntr-un loc ndeprtat de o zon linitit. Materialele vor fi dispuse n cutii sau rafturi pe categorii Colul Construcii

Not

Multe colege, din lipsa spaiului, recurg la organizarea ariilor / zonelor / centrelor n afara spaiului clasei, respectiv pe holuri, unde pot fi folosite de copiii de la dou sau chiar trei grupe. De asemenea, se mai practic i organizarea i utilizarea n comun a ariilor / zonelor / centrelor de ctre dou grupe fiecare grup i organizeaz cel puin o arie / zon, diferit de ale celeilalte i, atunci cnd copiii i desfoar activitile pe grupuri mici, uile de la clase se deschid i ei au libertatea de a-i alege aria la care vor lucra, n funcie de interesul manifestat.

Centrul tematic

Centrul tematic este locul unde expunem materiale legate de tema proiectului n aa fel nct copiii s le poat privi i mnui, s se poat juca cu ele, s vorbeasc i s citeasc, s li se citeasc despre ele, s poat aduga altele noi, produse sau procurate de ei. Acesta poate fi un dulpior, un raft, o cutie de carton, unde vom expune titlul temei i materialele legate de acesta.

Procurarea materialelor necesare pentru acest centru tematic se va face n urma studierii cu atenie a temei de ctre educatoare. Materialele vor fi aduse, de regul, de ctre copii pentru a fi artate i pentru a discuta despre ele, pentru a le studia. Adesea, educatoarea va apela la biblioteca public sau biblioteca colii, la un muzeu, la persoane fizice sau la instituii ale comunitii pentru procurarea unor materiale interesante, stimulative, n acord cu tema proiectului.

Exist multe metode prin care copiii pot nva ori exersa concepte sau deprinderi. Printre ele se numr i folosirea imaginilor i a altor mijloace vizuale care sprijin i nlesnesc contactul copilului cu realitatea. De aceea, tot ce se constituie n mediu educaional activ n sala de grup (imagistic vorbind) trebuie trecut printr-un filtru sever al specialistului, n acest caz educatoarea. n concluzie, educatoarea va acorda o atenie deosebit :

(modului n care decoreaz sala de grup, urmrind ca fiecare obiect, fiecare imagine s transmit ceva copilului sau s-l pun n situaia de a cerceta, de a face predicii n legtur cu o tem de interes. O aglomerare de materiale, fr nici un mesaj legat de interesul de moment al copilului, va crea disconfort i agitaie n sufletul lui i o situaie conflictualk n clas, ntre copii sau chiar ntre copii i educatoare

(dotrii bibliotecii i a altoz zone din clas cu materiale adecvate vrstei i obiectivelor propuse.Crile, ziarele, revistele, jocurile cu imagini i imaginile pe care copiii le vor gsi aici i vor ajuta s descopere diferenele de detaliu dintre anumite obiecte i s selecteze caracteristicile acestora. Acest lucru le va stimula comunicarea oral i le va deschide calea spre diferenierile pe care le vor face mai trziu ntre litere i cuvinte.

(caracteristicilor estetice i metodice ale mijloacelor vizuale expuse sau prezentate copiilor.Acestea vor avea o dimensiune adecvat momentului i obiectivului propus; culorile, forma i realizarea artistic se vor armoniza, oferind copilului ncntarea pe care o provoac orice lucru despre care se poate spune c este frumos. Frumosul modeleaz sufletul i mintea copilului, i d linite interioar de care are nevoie pentru a evolua.

(regulile de folosire a materialelor puse la dispoziia copiilor n zonele sau colurile clasei,ndeosebi a crilor, jocurilor, imaginilor pe care acetia le mnuiesc mai des. Respectul pentru carte, pentru munca altora este o form a respectului de sine.

IMPORTANA STRATEGIILOR DIDACTICE DE NVARE

INTERACTIV-CREATIV N GRDINIA-NIV.II

nvarea interactiv-creativ este un proces evolutiv,care are la baz receptivitatea fa de experienele noi cutate i rezolvate prin explorare, deducie, analiza, sintez, generalizare, abstractizare, concretizare punnd accentul pe realizarea conexiunilor ntre sensuri i solicitand o profund implicare intelectual, psihomotorie, afectiv i voliional.

n cadrul nvrii interactiv-creative copilul descoper,imagineaz,construiete i redefinete sensurile,filtrndu-le prin prisma propriei personaliti i solicitnd procesele psihice superioare de gndire i creaie.Ea apare ca urmare a eforturilor individuale i colective,al interaciunii copilului cu ceilali,bazndu-se pe schimburile sociale n dobndirea noului.Copilul care nva activ este propriul iniiator i organizatoral experienelor de nvare,capabil s-i reorganizeze i s-i restructureze n permanen achzitiile proprii,n viziune sistemic.

Dezvoltnd acest tip de nvare am cutat s simulm copiii s devin capabili s elaboreze proiecte personalizate de nvare,s-i asume responsabilitatea desfurrii nvrii,contientiznd,aplicnd,(auto)evalund,gestionnd i dobndind progresiv autonomie n propria formare.(proiecte tematice propuse de ei).nvarea activ este un mediu de nvare care permite copilului s discute,s asculte,s citeasc,s scrie i s reflecteze asupra propriilor modaliti de cunoatere prin intermediul exercitiilor de rezolvare de probleme,prin participri n cadrul micro-grupurilor informale,prin simulri i studiu de caz,prin jocuri de rol,toate menite s-i solicite s aplice tot ce nva.nvarea e eficient cnd copiii sunt implicai n acest proces.

Strategiile care i angajeaz n procesul de nvare stimuleaza gndirea critic,sporesc gradul de contientizare i de responsabilitate din partea lor.

Interactivitatea se refer la procesul de nvare activ ,n cadrul creia,cel care nva acioneaz asupra informaiei pentru a o transforma ntr-una nou,personal i interiorizat.Cel ce nva reconstruiete sensuri prin explorarea mediului nconjurtor,rezolvnd probleme sau aplicnd informaia dobndit n situaii noi.

La baza strategiilor didactice interactive stau urmtoarele principii:

-scopurile sunt discutate,nu impuse;

-sunt promovate alternativele metodologice de predare nvare-evaluare;

-sarcinile de nvare vor solicita informaii transdisciplinare i analize multidimensionale ale realitii;

-evaluarea va fi mai puin criterial i mai puin reflexiv,integrnd metode alternative de evaluare;

-sunt promovate nvarea prin descoperire i rezolvarea de probleme.

Interactivitatea presupune interrelaionarea direct sau imediat,cu ceilali,cu cadrul didactic i colegii i procese de aciune transformativ asupra materialului de studiu.

Avem creativitate cnd copilul dobndete o experien nou prin propriile puteri,descoperind-o i exersnd-o n cadre problematice divergente.Interactivitatea presupune creativitate,n timp ce creativitatea poate fi individual.

n cadrul acestei nvri copilul i asum rolul de subiect,de agent al propriei formri,iar noi,cadrele didactice vom fi ghidul n demersurile intreprinse.nvarea interactiv-creativ este necesar pentru a crea omul creativ,un constructor de idei.Acest tip de nvare pune accent pe nvarea prin cercetare-descoperire,pe nvarea prin efort propriu,independent sau dirijat;pune accent pe echipamentul intelectual operatoriu,pe gndire i imginaie creatoare.

Atitudinea activ i creatoare a copiilor este o consecina att a stilului de predare al nostru ct i al obinuinei copilului de a se raporta la sarcin.

Prin felul n care solicitam rspunsuri la o problem,prin felul n care organizm activitile de informare i formare a copiilor,prin accentul pe care l punem pe dezvoltarea proceselor cognitiv-aplicative,reuim s influenm comportamentul activ i creativ al micuilor.

Stimularea activismului i a creativitii n grdini presupune favorizarea unui mediu de nvare interactiv,dinamic.

nvarea prin cooperare asigur un cmp de relaii optime manifestrii creatoare i active a copilului n clas.Favorizeaz implicarea activ n sarcin i contribuiile creative,originale ale copiilor.

Condiiile care duc la dezvoltarea spiritului investigativ,a atitudinii creative i active n grdinia sunt:

-ncurajarea copiilor s pun ct mai multe ntrebri;

-limitarea factorilor care produc frustrare;

-stimularea comunicrii prin organizarea de discuii;

-activizarea copiilor prin solicitarea lor de a opera cu idei,concepte,obiecte;

-cultivarea independenei cognitive,a spontaneitii,a autonomiei n nvare;

-stimularea spiritului critic constructiv,a capacitii de argumentare i de cutare a alternativelor;

-favorizarea accesului la cunoatere prin fore proprii.

Cadrul didactic trebuie s gaseasc cele mai bune modaliti prin care s stimuleze potenialul creativ al fiecrui copil n parte.

Activitile pe care le-am propus au avut n vedere:

-stimularea gndirii critice;

-libertatea de exprimare a cunotinelor,a gndurilor,a faptelor(adecvate sunt activitile spontane care contribuie la dezvoltarea independenei n gndire i aciune);

-incitarea interesului ctre nou;

-oferirea satisfaciei gsirii soluiei dup depunerea unui efort de cutare;

-ntocmirea de portofolii;

Astfel activitatea de predare-nvare este o lume a cunoaterii n care copilul particip activ,dup puterile sale,ntlnete probleme i situaii dificile,le examineaz i descoper soluii noi.

Rolul nostru este acela de a stimula i de a dirija,motivaia activitii reieind din participarea entuziast a cadrului didactic.Conduita creativ a cadrului didactic este ,de asemenea,un factor care asigur dezvoltarea potenialului creativ al copilului.Predarea,ca proces creativ presupune ca educatoarea s medieze ntre copil i lumea nconjurtoare.Trebuie s organizm spaiul i activitatea ,s participm alturi de copil la elaborarea cunotinelor,s servim model n legturile interpersonale i s ncurajm interaciunile cooperante,s-i ndrumm cum s-i foloseasc timpul,materialele,etc.

Proiectarea activitii didactice presupune o problem de strategie,de optimizare,de valorificare a resurselor la maxim i condiiile date.n proiectarea nvrii active i creative trebuie s anticipm unele strategii manageriale deschise,aplicabile n timp i spaiu prin:clarificarea scopului nvrii creative la nivelul interaciunii existente ntre operativitatea intelectual i restructurarea permanent a activitii de predare-nvare-evaluare;stabilirea sarcinilor noastre ,ca i cadre didactice,n condiiile nvrii creative(individualizarea fiecrei secvene didactice prin diferite procedee de aprobare,ncurajare a spontaneitii,amendare a superficialitii);crearea unei atmosfere afective optime prin eliminarea factorilor de blocaj(teama,imitaie,fric,criticism);valorificarea psihologic deplin a corelaiei cadru-didactic-copil la nivelul tuturor coninuturilor educaiei:intelectuale,morale,tehnologice,estetice,fizice.

Deci:Activizarea nvrii este intensificarea muncii noastre n a oferi copiilor oportuniti de nvare.

Orice activitate eficient devine o activitate nou care asigur adaptarea proiectului didactic la situaiile concrete ale clasei i ale cmpului psihosocial,aflate ntr-o continu schimbare i transformare.Cadrul didactic creativ ofer posibilitatea copiilor de a-i spune prerea ntr-o atmosfer neautoritar,promoveaz o atitudine deschis,prietenoas,pozitiv i receptiv,apreciaz ideile bune ale copiilor.ngduie copiilor s-i manifeste curiozitatea,indecizia,interesul pentru schimbul de informaii,trateaza de fiecare dat ntrebrile copiilor cu interes,respect opniile celorlali.

Pentru stimularea activismului i creativitatea copilului cadrul didactic trebuie s fie un tip creativ i activ,s manifeste un comportament i o atitudine pozitiv n acest sens.Aspiraiile copiilor,valorile morale i intelectuale preuite de educatoare acioneaz asupra personalitii aflate n formare.Ceea ce preuiete i promoveaz cadrul didactic va preui i va dezvolta i copilul n mod mai mult sau mai puin contient.Cadrele creative determin avntul creativitii copiilor fr eforturi deosebite.Cadrul didactic bun permite copilului s-i asume riscuri intelectuale,s speculeze,s fac asocieri nebnuite,oferindu-i ns sprijin n situaii de frustrare,eec,nesiguran.

Copilul este participant activ i creativ la propria formare.Culege informaii din tot mai multe surse i ct mai variate.Grdinia trebuie s ina pasul,actualiznd att cunotinele ct i metodele.Una din cile cele mai sigure de stimulare i generale de idei noi este organizarea de microgrupuri i promovarea interaciunilor ntre membrii acestora.Creativitatea de grup rspunde mai bine nevoilor de rezolvare a problemelor nerezolvabile individual n timp util.

De interactivitate d dovada copilul care devine coparticipant alturi de cadrul didactic al propriei formri i coresponsabil de realizarea i efectele procesului de nvare. Copilul activ-creativ realizeaz demersuri critice i creative,depune eforturi proprii n scopul accederii la noua cunoatere.D dovad de multa ndrzneal,de independen n abordarea i analiza problemelor.

n sala de grup,adesea,copilul creativ apare ca o ameninare pentru disciplin i ordine.O ameninare pentru cursul cadrului didactic.Comportamentul nonconformist ce se exprim puternic n activitatea creatoare nu trebuie interpretat drept o atitudine indisciplinat sau o lips de respect.

Copilul activ i creativ se caracterizeaz prin spirit de independen n munc,o gndire fr bariere de ordin cognitiv.Specificul stategiilor interactive de grup este faptul c ele promoveaz interaciunea dintre minile participanilor,dintre personalitile lor,ducand la o nvare mai activ.Interactivitatea presupune att competiia ct i cooperarea.

nvmntul modern preconizeaz o metodologie axat pe aciune,operatorie,deci pe promovarea metodelor interactive care s solicite mecanismele gndirii,ale inteligenei,ale imaginaiei i creativitii.Dintre metodele i tehnicile interactive de grup folosite de noi ,cu succes, sunt :metoda Mozaicul,met.Cascada,met.piramidei,nvarea dramatizat,conversaia euristic,problematizarea de grup,jocul didactic,harta cognitiv,portofoliul individual/i de grup,brainstormingul,explozia stelar,met.plriilor gnditoare.

Avantajele acestor metode sunt:ajut copiii n nvarea metodelor i tehnicilor de lucru cu textul;dezvolt capacitatea de exprimare,atenia,gndirea i capacitatea de ascultare activ;dezvolt capacitatea de ascultare,vorbire,cooperare,reflectare,gndire creativ i rezolvare de probleme;sporete ncrederea n forele proprii;dezvolt capacitatea de a emite soluii imediate la problemele i sarcinile aprute;dezvolt creativitatea,spontaneitatea,ncrederea n sine.

MIJLOACE I MATERIALE DIDACTICE

Procesul de nvmnt ca un act de comunicare, devine mai receptat, mai atractiv, mai de substan i mai eficient dac folosete mijloace de comunicare, denumite mijloace didactice( mijloace de nvmnt).

Conceptul de mijloace de nvmnt

n pedagogie se folosesc conceptele de materiale didactice i de mijloace didactice( de nvmnt).

Materiale didactice

Materialele didactice reprezint ansamblul de obiecte, produse documente i instrumente naturale i de substituie folosite n actul predrii-nvrii, pentru ndeplinirea unor obiective instructiv- formativ-educative.

Exemple de materiale didactice: roci, plante, animale, piese, dispozitive, unelte, maini-unelte, instalaii tehnice, reprezentri grafice, reprezentri audio-vizuale, instrumente logico-matematice i informatice.

Mijloacele de nvmnt reprezint ansamblul de aparate, sisteme tehnice, iconice, audio-vizuale ideatice, informatice, virtuale care mijlocesc( mediaz) comunicarea( transmiterea) coninuturilor n scopuri instructiv-educative. Se pot meniona n acest sens: aparatele care valorific unele date audio, cum sunt nregistrrile sau emisiunile sonore prin intermediul magnetofonului, radioului, precum i al aparatelor care valorific datele video( materiale didactice proiectabile) aa cum sunt: epidiascopul, retroproiectorul, televizorul, simulatoarele, calculatoarele, precum i uneltele, instalaiile, sistemele tehnice considerate prin extindere, mijloace de nvmnt. n practic, folosirea mijloacelor didactice se face prin mbinarea mijloacelor intuitive cu instrumentul logico-matematic i aciunea. n contextul acestui demers didactic, ele au calitatea de a evidenia date i informaii variate i specifice, privind aspectele fizice i ideatice, structura, funcionalitatea obiectelor, fenomenelor i proceselor studiate, uurnd n acelai timp, nelegerea, asimilarea i aplicarea cunotinelor.

Unele considerente privind conceptele de materiale i mijloace de nvmnt- n activitatea didactic tradiional s-a operat mult timp( se mai opereaz i azi) cu conceptul de material didactic. Conceptul se refer ndeosebi la materiale didactice, intuitiv, care alctuiesc, n principal, ceea ce se numete baz didactic tehnico-material, obiectual. Conceptul de mijloace de nvmnt este relativ nou, avnd o sfer de semnificaii mai mare. Pe lng materialele didactice intuitive, el cuprinde i elemente acionale, experimental-aplicative, precum i instrumentul logico-matematic, de media i cel informatic. Astfel, conceptul de mijloace de nvmnt a nlocuit n mare msur conceptul de materiale didactice intuitive. Desigur, ntre materialele i mijloacele didactice( de nvmnt) exist interrelaii i interaciuni.

Fundamentarea psihopedagogic a mijloacelor de nvmnt

Mijloacele de nvmnt integreaz n ele un valoros potenial informaional, acional i psihopedagogic. n acest context, se pot evidenia unele direcii i unele funcii ce le realizeaz mijloacele de nvmnt.

II.1 Direcii importante la care i aduc contribuia mijloacele de nvmnt

Printre direciile importante la care i aduc contribuia mijloacele de nvmnt, menionm:

Perfecionarea procesului de predare-nvare prin intermediul ilustrrii i explicrii intuitive i logico-matematice

Perfecionarea metodologiei didactice, prin intermediul implicrii bazei materiale, a instrumentului logico-matematic i informatic

Perfecionarea formelor i tehnicilor de evaluare, prin intermediul mijloacelor tehnice( cibernetica) i a procedeelor folosite( teste diverse) care totodat pot stimula conexiunea invers( feedbackul)

Perfecionarea ergonomic a predrii- nvrii prin raionalizarea, optimizarea i eficientizarea eforturilor profesorilor i elevilor

Perfecionarea aciunilor de orientare i selecie colar i profesional.

II.2 Funciile mijloacelor de nvmnt

Mijloacele de nvmnt, n strns legtur cu contribuia lor la realizarea direciilor didactice menionate, ndeplinesc i o serie de funcii psihopedagogice, printre care menionm:

Funcia cognitiv-formativ- mijloacele de nvmnt ofer date, informaii asupra realitii studiate i ajut, n acelai timp, la uurarea actului de cunoatere, ca urmare a mbinrii realitii i imaginii acesteia cu cuvntul, a scrisului cu aciunea, dup caz, sau cu alte cuvinte, a mbinrii cunoaterii senzoriale cu cunoaterea noiunilor i cu practica, ajutndu-i pe tineri s evidenieze i s neleag aspectele fizice i cele ideatice, s le aplice rapid, mai uor i mai temeinic.

Funcia de legare a procesului de nvmnt cu realitatea socio-profesional- Mijloacele de nvmnt, ndeosebi cele audio-vizuale( filmele didactice i transmisiunile directe), dar i mijloacele practic-aplicative creeaz triri complexe de natur cognitiv, estetic, profesional, afectiv i comportamental i dup caz, managerial, contribuind la dezvoltarea interesului, dragostei i ataamentului pentru profesie, pentru activitatea social-util de nalt productivitate, competen,creativitate i responsabilitate socio-profesional i moral.

Funcia de dezvoltare multidimensional i integral a personalitii-Mass-media, n general, cea dedicat culturii, tiinei, nvmntului, educaiei moral-civice trebuie s reprezinte un mijloc de influenare n direcia dezvoltrii multidimensionale i integrale a personalitii. Ele nu vor putea nlocui profesorul i nici nu-i vor putea diminua rolul su de conductor n procesul de nvmnt. Ele capt valoare i eficien deosebite prin spiritul de creaie i miestrie al profesorului care le d via i for instructiv-educativ. n condiiile societii i tehnologiei informaionale, comunicarea i informare prin intermediul calculatorului, mpreun cu CD Rom-urile conectate la Internet dezvolt o nou socializare bazat pe relaii dintre real( activitatea de acas, din laborator, ntreprinderi) i virtual, fcnd pe muli oameni( i tineri studioi) tot mai dependeni de Internet.

Clasificarea mijloacelor de nvmnt

Aceasta are un caracter relativ convenional. Desigur c poate fi determinat de anumite criterii, cum ar fi: caracterul lor natural( sau de substituie) i caracterul lor obiectual( fizic), imagistic, practic sau ideal. n lumina acestor criterii, se pot distinge urmtoarele categorii de mijloace de nvmnt.

Mijloace de nvmnt naturale- ele pot fi de dou tipuri:

a) Natural propriu-zise colecii de roci i minerale, colecii de plante, ierbare, colecii de insecte( insectarele), colecii de schelete de animale, stative de substane chimice naturale.

b) Naturale, confecionate pentru nevoile activitii social-utile obiecte, piese, dispozitive, mecanisme, aparate, unelte, utilaje, instalaii, sisteme tehnice, sisteme informatice( calculatorul)

Mijloace de nvmnt de substituie- aceste mijloace sunt confecionate la o scar redus, evideniind datele i notele caracteristice obiectelor, proceselor, fenomenelor reale pe care le reprezint. Printre acestea se pot evidenia urmtoarele tipuri de mijloace de nvmnt: A)obiectuale(fizice): mulajele, corpurile geometrice, modelele sau machetele fixe, secionate sau funcionale specifice diverselor domenii, cum ar fi: biologice, mecanice, chimice, energetice, electronice, nucleare, simulatoarele i altele B) iconice sau figurative( imagistice) grecescul eikon- imagine sau figur, iconic. Ele pot fi clasificate n dou subgrupe: reprezentri imagistice( grafice): fotografii, desene didactice, care pot cuprinde ntreaga gam de elemente ale desenului tehnic: schie, scheme, diagrame i simboluri intuitive, precum i reprezentri grafice complexe: plane, hri, globul pmntesc, panouri, tabele tematice, stass-uri; C) reprezentri audio-vizuale. Ele sunt de mai multe tipuri, astfel: reprezentri audio- nregistrri pe discuri, pe benzi magnetice, emisiuni colare de radio-amplificare, emisiuni colare de radio la nivel naional sau local; reprezentri video ce se pot proiecta pe ecran- foliile transparente, imaginile i desenele din cri pentru retroproiecii, diapozitivele, diafilmele, filmele fr sonor, video-benzile, imaginile stereoscopice, imaginile transmise de calculatoare pe display; reprezentri audio-vizuale ce se pot proiecta pe ecran-filmele didactice transmise cu aparatele de filmare, emisiunile didactice directe de televiziune, nregistrrile pe video-casete, videofoanele, videodiscurile, videoconferinele, televiziunea prin cablu, multimedia.

Mijloacele de nvmnt logico-matematice( ideale)- Avnd n vedere necesitatea unitii dintre senzorial i raional, procesul de predare- nvare folosete i mijloacele logico-matematice( modele ideale), printre care evideniem: conceptele, judecile i raionamentele- ca forme ale cunoaterii, mpreun cu operaiile logice: analiza, sinteza, comparaia, abstractizarea i generalizarea; formulele i simbolurile matematice diverse; algoritmi speciali de recunoatere, de rezolvare, optimali.

Mijloace de nvmnt acionale- Ele servesc aplicrii cunotinelor, formrii priceperilor i deprinderilor intelectuale i profesionale. Printre acestea se pot meniona: modele experimentale( experiene) didactice: n clas, cabinete, laboratoare, ateliere sau producie; modele acionale realizate prin folosirea simulatoarelor; modele acionale informatice, efectuate cu ajutorul calculatorului, cum ar fi n sistemul nvrii sau proiectrii asistate de calculator.

Mijloace de nvmnt mixte-Pentru studiul individual la diferite categorii de vrst se elaboreaz mijloace de nvmnt mixte, care, concomitent cu coninuturile de specialitate, integreaz i mijloace imagistice( fotografii), reprezentri grafice, logico-matematice. Din aceast categorie de mijloace de nvmnt se pot meniona: crile( manualele, cursurile i tratatele; ndrumarele, culegerile de probleme, exerciii i texte.

Mijloace de nvmnt informatice- Calculatoarele de nvare, n contextul nvmntului asistat de calculator, au nceput i vor constitui n viitor mijloacele de baz pentru instruire. n condiiile societii informaionale, nvmntul, ca act de informare i comunicare informaional, poate deveni mai valoros, mai de calitate, mai inteligibil, activ, atractiv i creativ, mai eficient dac se folosesc tehnologiile informaionale moderne, n primul rnd calculatoarele, CD Rom-urile, conectate la Internet.

Mijloace de nvmnt de evaluare a cunotinelor- Printre acestea se pot enumera: modele de evaluare oral, modele de evaluare scris( extemporale, probe de control, teze, teste-grile docimologice); modele de evaluare practic; modele i mijloace de evaluare imformatice integrate n sistemul nvmntului asistat de calculator, care au la baz dispozitive electronice, limbaje i programe informatice adaptate scopului evalurii.

IV Sistemul materialelor didactice utilizate n lecia de chimie i funciile lor pedagogice

Dup funciile pedagogice dominante pe care le ndeplinesc n cadrul activitii de predare i nvare, materialele didactice se pot grupa dup cum urmeaz:

Materiale informative-demonstrative avnd aceast funcie pedagogic informativ i demonstrativ; n aceast categorie se includ: a) Materiale intuitive naturale: colecii de minerale, aparate; b) Obiecte elaborate sau construite special avnd scop didactic; c) Materiale sau reprezentri figurative-ele ndeplinesc i o funcie de motivare a nvrii, alturi de cea intuitiv, ilustrativ i demonstrativ; d) Reprezentri simbolice-rolul lor este de a facilita trecerea de la concret la abstract

Metodele didactice/de invatamant

Metodele didactice/de invatamant reprezinta un ansamblu de procedee si mijloace integrate la nivelul unor actiuni implicate in realizarea obiectivelor pedagogice concrete ale activitatii de instruire/educatie proiectata de educatoare, invatator, profesor.Conceptul pedagogic de metoda didactica/de invatamant defineste o actiune cu functie (auto)reglatorie proiectata conform "unui program care anticipeaza o suita de o-peratii care trebuie indeplinite in vederea atingerii unui rezultat determinat" ( De Landsheere, Gilbert, , . ).Etimologia cuvantului delimiteaza semnificatia termenului: metoda, in limba greaca, inseamna cale spre (odos=cale; metha=spre).in stiinta, in general, metoda este definita ca "o cale de cunoastere" care produce informatii, strategii, principii, legi, paradigme.in pedagogie, metoda devine "o cale" necesara pentru dobandirea cunostintelor si capacitatilor proiectate la nivelul obiectivelor procesului de invatamant, prin valorificarea principiilor specifice de proiectare si de realizare a activitatii didactice, in termeni de comunicare-cunoastere-creativitate.Calitatea pedagogica a metodei didactice presupune transformarea acesteia dintr-o cale de cunoastere propusa de profesor intr-o cale de invatare realizata efectiv de prescolar, elev, student, in cadrul instruirii formale si nonfonnale, cu deschideri spre educatia permanenta.Relatia dintre metodele didactice-procedeele didactice-mijloacele didactice implica "un plan de actiune care permite atingerea unor obiective" prin valorificarea u-nor tehnici din ce in ce mai diverse si mai diversificate. Evolutia tehnicilor de invatare poate genera chiar aparitia unor noi metode didactice ( instruirea programata, instruirea asistata pe calculator). Ele pot fi integrate insa. in structura de functionare a oricarei metode didactice, in calitate de mijloace didactice, actionand in asemenea circumstante "doar ca un procedeu sau un ansamblu de procedee particulare" (De Landsheere, Gilbert, , . )Functiile pedagogice ale metodei didactice vizeaza interdependenta actiunilor de comunicare-cunoastere-creativitate pedagogica necesare la nivelul oricarei activitati de instruire/educatie eficienta. Ele asigura unitatea informativ-formativ a acesteia, care reflecta corespondentele curriculare (auto)perfectibiie continuu la nivelul raportului dintre obiectivele pedagogice - continuturile instruirii - metodologia activitatii de pre-dare-invatare-evaluare.Functiile metodelor didactice evidentiaza valoarea acestora de "modele pedagogice", situate la diferite "poluri" de referinta ( Dictionnaire encyclopedique de l'edu-cation et de la formation, , .-; si Cerghit, Ioan. . . -). a) Functia normativa a metodelor didactice corespunde "polului axiologic" al activitatii de predare-invatare-evaluare.Aceasta functie evidentiaza resursele generale ale metodelor didactice, interne (calitatile definitorii) si externe (calitatile rezultate din relatiile micro si macrostructurale) care asigura premisa optimizarii permanente a activitatii didactice prin: respectarea principiilor de proiectare si de realizare a procesului de invatamant; adoptarea valorilor curriculare, dependente de pozitia centrala a obiectivelor si de flexibilitatea articulatiilor pedagogice proiectate la nivelul corelatiilor dintre elementele componente ale activitatii didactice; corelarea strategica a metodelor, in concordanta cu evolutiile inregistrate sau pe cale de realizare ia nivelul metodologiei procesului de invatamant. b) Functia cognitiva a metodelor didactice corespunde "polului stiintific al activitatii de predare-invatare-evaluare".Aceasta functie evidentiaza rolul specific al metodelor didactice angajate in activitatea de predare-invatare-evaluare prin: raportarea la obiectivele specifice si concrete proiectate in termeni de continut (informatii logice-deprindeh intelectuale si psihomo-torii-strategii cognitive-atitudini cognitive); transformarea actiunii externe (metoda -cale de predare a profesorului) intr-o actiune interna (metoda - cale de invatare a elevului); dirijarea proceselor cognitive de la stadiul dobandirii de "cunostinte-pricepen-deprinderi" la etapa elaborarii de noi "unitati de continut", prin valorificarea acumularilor anterioare: atitudini cognitive-strategii cognitive-informatii logice /savoir etre-savoir faire-savoir. c) Functia formativa a metodelor didactice, corespunde "polului psihologic" al activitatii de predare-invatare-evaluare.Aceasta functie evidentiaza contributia metodelor didactice la dezvoltarea capacitatilor de invatare ale elevului. Calitatea sa rezulta din faptul ca, in mod obiectiv, "calea pe care se face transmiterea cunostintelor este totodata si un proces educativ" (Geissler, Erich, , .).Realizarea efectiva a functiei formative a metodelor didactice implica: raportarea la obiectivele specifice si concrete de ordin psihologic ( obiectivele: cognitive-afective-psihomotorii/actionale); mobilizarea energiilor motivafionale superioare, necesare pentru eficientizarea invatarii, in sens calitativ si pe termen mediu si lung; modelarea obiectivelor cognitive din perspectiva efectelor socio-morale imediate si de termen lung: convingeri morale-atitudini morale-conduita morala: valorificarea metodelor in directia individualizarii activitatii de predare-invatare-evaluare. d) Funcpa operationala a metodelor didactice corespunde "polului praxiologic" al activitatii de predare-invatare-evaluare.Aceasta functie evidentiaza valoarea instrumentala a metodelor didactice care sunt proiectate ca"intermediar" intre subiectul si obiectul procesului de invatamant, intre obiectivele initiale si rezultatele finale. Realizarea sa implica valorificarea integrala a oricarei metode ca "tehnica de executie", care "mijloceste atingerea obiectivelor, obtinerea transformarilor dorite" (Cerghit, Ioan, , . ).Structura metodei didactice reflecta functiile pedagogice evocate, angajate la nivelul unor actiuni organizate conform obiectivelor activitatii de instruire/educatie.In calitatea sa de actiune, metoda didactica propune "un plan care permite atingerea acestor obiective prin valorificarea unor tehnici operationale - cu valoare de "procedee particulare" - si a unor mijloace de stimulare a invatarii - cu valoare instrumentala.Relatia activitate didactica-metoda didactica-procedeu didactic-mijloc didactic probeaza coerenta psihologica a procesului de instruire, in general, a proiectarii pedagogice in mod special. in cadrul acesteia, metoda reprezinta o actiune flexibila subordonata functional activitatii didactice, obiectivelor pedagogice asumate in mod explicit. Pe de alta parte, ea include "un ansamblu organizat de operatii", respectiv de procedee didactice, sustinut de mijloace instrumentele, respectiv de mijloace didactice, care faciliteaza desfasurarea procesului de instruire.Relatia dintre metodele didactice si celelealte elemente ale activitatii de instruire/educatie permite educatoarei, invatatorului, profesorului adaptari creative multiple - strategice, tactice, operationale - la obiectivele, continutul si evaluarea procesului de invatamant.Metoda didactica stimuleaza realizarea cat mai deplina a obiectivelor pedagogice propuse in contextul interventiei teleologice a acestora la nivelul procesului de invatamant. Semnificative sunt corelatiile posibile dintre obiectivele de continut - tipurile de actiuni realizate de elev - metodele disponibile, sugerate in tabelul alaturat ( Cerghit, Ioan, , .).Obiective de continut Tipuri de actiuni/verbe realizate de elev Metode didactice adecvate, disponibile invatarea conceptelor a defini, a distinge, a asimila, a recunoaste Lectura, Observatia directa, Expunerea, Instruirea programata invatarea regulilor a sintetiza, a deduce, a formula, a modifica, a demonstra, a defini, a clasifica Convorbirea euristica; Dezbaterea; Studiul de caz; Exercitiul.Formarea de deprinderi a exersa, a executa, a efectua, a rezolva, a construi Exercitiul, Experimentul de laborator; Exercitii aplicative; Elaborarea de proiecte; Practica in productieMetoda didactica stabileste "o relatie biunivoca", de "interactiune continua" cu continutul instruirii, care impune "un tratament special materialului de studiu". La randul sau, continutul instruirii solicita anumite metode de invatare, apte sa stimuleze capacitatea de interiorizare a actiunii realizata de elev (idem, .-).Metoda didactica depinde de evaluarea activitatii de instruire, care o poate confirma sau infirma, pe diferite circuite de conexiune inversa externa si interna. in acest cadru structural, metoda contribuie la perfectionarea continua a corelatiei subiect-o-biect, in termenii unor resurse de creativitate care vizeaza ameliorarea ajustarea sau chiar reformarea proiectului pedagogic angajat de educatoare, invatator, profesor.Clasificarea metodelor didactice devine o necesitate primordiala in conditiile multiplicarii "cailor de invatare", urmare a progreselor inregistrate la nivelul proiectarii pedagogice de tip curricular si in planul tehnologiilor (post)moderne de instruire.Problema criteriului de clasificare a metodelor didactice presupune intelegerea caracterului de sistem al acestora, angajat in plan operational, la nivelul activitatilor de predare-invatare-evaluare proiectate si realizate in cadrul procesului de invatamant.Avansarea unui criteriu de clasificare implica, pe de alta parte, angajarea unui e-fort conceptual indispensabil pentru eliminarea confuziilor intretinute prin interferenta metodelor cu: principiile didactice ("metoda intuitiva"); formele alternative de organizare a procesului de invatamant ("metoda Montessori", "metoda Dalton", "metoda De-croly"...); formele specifice de activitate didactica ("metoda muncii independente", "metoda muncii in grup"...); tipurile de invatare ("metoda invatarii euristice", "metoda invatarii prin cercetare"...) - Palmade, Guy, ; Mialaret. Gaston, , .Sistemul metodelor didactice solicita un criteriu de clasificare, semnificativ din punct de vedere pedagogic. Unele variante avansate nu au insa consistenta specifica domeniului, operand la nivelul unor aprecieri comune sau exterioare:- criteriul vechimii: metode traditionale/clasice - metode moderne/noi;- criteriul gradului de generalitate exprimat: metode generale/aplicabile la toate disciplinele si treptele de invatamant; metode particulare/aplicabile doar la unele discipline si trepte de invatamant;- criteriul formei de organizare: metode individuale-metode de microgrup - metode frontale;- criteriul psihologic: metode de rationament (inductiv-deductiv-analogic). metode de: analiza, sinteza, abstractizare, generalizare, comparatie, concretizare logica; metode algoritmice-euristice (...).in alte situatii, criteriile specifice propuse destrama structura unitara a actiunii didactice, avansand ideea existentei disparate a unor: metode de predare, metode de invatare, metode de evaluare; metode de transmitere a cunostintelor, metode de formare a priceperilor si deprinderilor, metode de consolidare a cunostintelor, metode de aplicare a cunostintelor etc. Aceasta modalitate de clasificare nu respecta cerintele abordarii sistemice a activitatii de predare-invapre-evaluare, tipice didacticii postmoder-ne/curriculare.Elaborarea unei taxonomii a metodelor didactice solicita avansarea unui criteriu specific pedagogic, care vizeaza simultan:- unitatea dintre dimensiunea teoretica si dimensiunea practica a metodologiei didactice;- unitatea activitatii de instruire, in calitatea sa de activitate de predare-invatare-evaluare:- unitatea existenta la nivelul relatiilor dintre metodele de instruire, care trebuie raportata la activitatea didactica in ansamblul sau si "nu la orice actiune concreta, manuala, exterioara" ( Palmade, Guy, , .lll).Criteriul care poate fi degajat, are in vedere varianta de clasificare propusa in termenii invatamantului programat: metode bazate pe observare; metode bazate pe cuvant; metode bazate pe activitate practica, metode bazate pe instruire programata ( Okon. Vicenty, , . -).Aceasta varianta a fost valorificata si in didactica noastra moderna care, plecand de la "principalul izvor al invatarii", distinge trei mari grupe de metode: metode de comunicare si dobandire a valorilor social-culturale; metode de explorare sistemica a realitatii obiective; metode fundamentate pe actiunea practica (la care se adauga si "instruirea programata") - Cerghit, Ioan, , .-; -.\

Taxonomia pe care o avansam este orientata pedagogic in functie de principala modalitate de structurare a metodei, evidenta la nivelul actiunii didactice. Din aceasta perspectiva avem in vedere urmatoarele patru categorii de metode, integrate/integrabile la nivel de sistem:A) Metode didactice in care predomina actiunea de comunicare: orala expozitiva (expunerea, naratiunea, explicatia, prelegerea); orala interogativa (conversatia euristica, dezbaterea, problematizarea, asaltul de idei/"brainstorming"). scrisa (lectura explicativa, dirijata; activitatea cu manualul); la nivelul limbajului intern (reflectia personala, introspectia).B) Metode didactice in care predomina actiunea de cercetare a realitatii in mod direct (observatia sistematica si independenta; experimentul, cercetarea documentelor istorice); indirect (demonstratia, modelarea).C) Metode didactice in care predomina actiunea practica, operationala: reala (exercitiul, algoritmizarea, lucrarile practice, studiul de caz); simulata (jocul didactic, jocul de roluri /dramatizarea).D) Metode didactice in care predomina actiunea de programare speciala a instruirii initial comunicare initial comunicare (instruirea programata; instruirea asistata pe calculator).Fiecare categorie de metode, prin capacitatea sa integratoare si sinergica, poate dezvolta un anumit tip de strategie didactica superioara ca sfera de aplicabilitate si de eficacitate pedagogica: strategia instruirii prin comunicare problematizata; strategia instruirii prin cercetare; strategia instruirii prin activitatea practica, strategia instruirii prin tehnologii de programare speciala.Calitatile fundamentale ale metodelor didactice sunt evidente Ia nivelul proiectarii pedagogice. Ele marcheaza coerenta metodelor, rezultata din concordanta acestora cu obiectivele generale-specifice-operationaJe ale activitatii didactice si eficienta metodelor, rezultata din capacitatea acestora de raportare la conditiile concrete ale mediului (extra)scolar si ale clasei de elevi.Perfectionarea metodelor didactice/de invatamant presupune abordarea urmatoarelor probleme, rezolvabile din perspectiva proiectarii curriculare prin:) integrarea metodelor la nivelul unor strategii pedagogice bazate prioritar pe actiuni didactice de comunicare-cercetare-aplicare, apte sa asigure diferentierea si autoreglarea instruirii;) valorificarea tehnologiilor de varf ( instruirea asistata pe calculator: softul pedagogic) la nivelul structurii de functionare a tuturor strategiilor pedagogice/didactice;) angajarea problematizarii la nivelul oricarei strategii pedagogice/didactice (in calitate de metoda didactica) si la nivelul oricarei metode didactice (in calitate de procedeu didactic);) adaptarea strategiilor/metodelor didactice la specificul fiecarui nivel de invatamant (primar-secundar-superior) si domeniu de cunoastere (stiinte, socio-uman, tehnologic) si al fiecarei trepte si discipline de invatamant. www.referat.ro