Rolul mass-mediei in educatie

Terminologie şi tipologie

Termenul de „mass-media” a rezultat prin asocierea cuvântului latinesc „media” (mijloace) cu cel englezesc „mass”(masă). Astfel, noţiunea de mass-media este folosită în literatură de specialitate pentru a desemna suportul de difuzare şi tehnică de transmitere a mesajelor, precum şi ansamblul instituţiilor care produc sau difuzează mesajele.

În general, mijloacele de comunicare în masă sau mass-media se constituie din: ziare, reviste, televiziune, radio, cinema, internet şi alte suporturi care servesc la transmiterea mesajelor către un număr mare de receptori (casete audio-video, CD-uri, DVD-uri etc.)

Funcţiile mass-media

Înainte de apariţia comunicării de masă, şcoala, biserica, familia deţineau poziţii cheie în domeniul transmiterii stocului de cunoaştere al unei comunităţi, al informării publice, al modelării unor atitudini şi comportamente. Mass-media este considerată de mulţi autori un cvasi-monopol în domeniul informării ce în timp, au preluat multe din funcţiile pe care, până nu de mult, le îndeplineau şcoala, biserica, familia. La început media au funcţionat “alături” de instituţiile respective în ceea ce priveşte transmiterea stocului cultural şi de cunoaştere al unei comunităţi; astăzi aceste instituţii funcţionează “alături de media”.

Problema funcţiilor mass-mediei este una din cele mai controversate chestiuni teoretice legate de existenţa acesteia întrucât funcţiile nu pot defini în toată complexitatea ei, relaţia pe care mass-media o întreţin cu întreg câmp social.

De-a lungul timpului, numeroşi cercetători au identificat şi propus un număr impresionant de diverse funcţii ale mass-mediei:

Însă în ansamblu acestea au fost dintotdeauna cinci la număr: informare, corelare, comunicare, educare şi divertisment1.

Funcţia de informare. Mass-media reprezintă, în societatea modernă, una dintre cele mai importante surse de informaţii. Prin spectrul larg de probleme şi emisiuni, indivizi aparţinând unor categorii sociale diferite reuşesc să-şi asigure informarea generală, înţelegerea realităţii înconjurătoare şi orientarea socio-profesională.

1

Funcţia de corelare. Mass-media se poate constitui într-o tribună de dezbatere a problemelor vieţii. În acest cadru, sunt evaluate evenimentele, sunt cristalizate opinii şi sunt emise judecăţi de valoare în legătură cu controversele apărute. În aceste condiţii, este semnificativ aportul adus de mass-media la formarea sau remodelarea opiniei publice, a atitudinilor şi comportamentelor.

Funcţia de comunicare. Transmiterea valorilor şi modelelor culturale a fost, timp îndelungat, controlată de familie, şcoală şi instituţiile religioase. În ultima vreme, mass-media a introdus valorile în circuitul destinat publicului larg, acţionând ca un adevărat „difuzor de cultură”. Ion Albulescu subliniază: „Se schimbă, în acest fel, condiţiile în care se realizează culturalizarea. Mass-media acţionează ca o «instituţie a democratizării culturale», care face posibilă creşterea consumului de bunuri culturale şi determină o anumită dinamică a cerinţelor, gusturilor, aspiraţiilor, atitudinilor şi opiniilor maselor. Apare cultura de masă, ca urmare a faptului că un număr mare de indivizi intră în contact cu valorile, fără intermedierea şcolii sau a altor instituţii abilitate.”

Funcţia de educare. Alături de şcoală şi de alte instituţii implicate, mass-media ocupă un rol important în sistemul factorilor educativi, adăugând noi dimensiuni eforturilor generale de formare şi dezvoltare a personalităţii umane. Ioan Cerghit menţionează că aportul educativ este adus în două moduri: implicit şi explicit. În esenţă, funcţiile mass-media prezentate anterior încorporează funcţia educativă prin realizarea informării, culturalizării, socializării individului. Mass-media oferă posibilităţi educative spontane şi eterogene, dar este utilizată şi pentru realizarea unor activităţi educative explicite.

Funcţia de divertisment. Această funcţie a mass-media a devenit din ce în ce mai importantă, pe măsură ce oamenii petrec din ce în ce mai des în faţa televizorului timpul destinat relaxării, recreării şi distracţiei. În opinia lui Ion Albulescu, mass-media creează şi o ambianţă compensatorie, care permite refacerea echilibrului psihic al omului. Aşa cum notează în volumul Educaţia şi mass-media/ comunicare şi învăţare în societatea informaţională, „Numeroşi autori (J. Stoetzel, E. Morin, J. Cazeneuve ş.a.) au vorbit chiar despre un rol psihoterapeutic (catarhic) al mass-media: provocarea unei reacţii de eliberare a individului, prin proiectarea şi trăirea simbolică a unor emoţii refulate sau a unor conflicte nerezolvate, care îi perturbă viaţa psihică. Receptiv la masiva ofertă de divertisment a mass-media, publicul larg are ocazia de a trăi prin procură, simbolic, ceea ce îi este refuzat în înlănţuirea obişnuită a vieţii cotidiene.”

Influenţa mass-media asupra individului

Mass-media afectează profund societatea pentru că ele constituie o prezenţă constantă în viaţa indivizilor; au o universalitate pe care nici o altă instituţie nu o are, de aceea analiza modului în care presa afectează societatea a constituit una dintre preocupările principale ale cercetătorilor mass-media.

Efectele mass-media se pot resimţi în diferite zone ale societăţii. Denis McQuail afirma că mass-media pot acţiona asupra indivizilor, a grupurilor, a instituţiilor, a întregii societăţi; şi că ea poate afecta personalitatea umană în dimensiunea cognitivă (schimbarea imaginii despre lume), dimenisunea afectivă (modificarea sau crearea unor sentimente sau atitudini) sau dimeniunea comportamentală (modificările ale felurilor în care acţionează indivizii şi fenomene de mobilizare socială). Din altă perspectivă, mass-media poate avea o influenţă pe termen scurt sau poate avea nevoie de un interval de timp mai amplu pentru a deveni operaţională. Deasemenea efectele presei pot crea schimbări dorite sau mai puţin dorite: pot fi rezultatul unui proces controlat, cum sunt campaniile de presă, sau ale unor întâmplări aşteptate sau neaşteptate..

Obiectivul intermediar al mass-mediei este crearea dependenţei faţă de produs, ea declanşându-se în momentul în care consumatorului i se inoculează senzaţia că ceea ce citeşte său vede pe micul ecran este aidoma cu ceea ce gândeşte el însuşi. Această dependenţă este nu numai responsabilă pentru consolidarea unor atitudini diferite de cele pe care le-ar dezvolta în mod normal subiectul, da mai mult produc o translaţie în sistemul de valori al indivizilor.

Selecţia informaţiei din afinitatea de oferte a realităţii şi transformarea ei în produs mediatic se produce cu unicul scop de a stârni o anume reacţie a individului.

De cele mai multe ori reacţia urmărită este obţinerea aderării la un sistem de idei şi opinii care să creeze şi consolideze în consumatorul de media un sistem de opţiuni care îl vor face pe acesta să adopte atitudinile şi comporamentele urmărite de sursa de influenţare.

Mass-media, factor educativ

Mass-media ca resursa a educaţiei permanente

Lumea contemporană s-a confruntat şi continuă să se confrunte cu o multitudine de schimbări la nivel global, în planul cunoaşterii, economicului dar şi al socio-organizarilor, ce au devenit spre sfârşitul mileniului tot mai rapide şi profunde. Caracterul de complexitate şi imprevizibilitate a făcut că uneori sensul schimbării să fie tot mai greu de controlat şi stăpânit.

Ele au indus mutaţii semnificative nu numai la nivelul indivizilor, a atitudinilor şi comportamentelor acestora, a valorilor şi practicilor curente dar, în plan mai larg, au pus în discuţie direcţiile de dezvoltare a le societăţii.

Cea mai importantă modalitatea de a diminua impactul crizelor economice şi nu numai asupra indivizilor s-a considerat a fi implicarea conştientă a acestora în schimbările care se produc la nivel social, investirea acestora cu rolul de agenţi ai schimbării. Acest deziderat impunea o nouă viziunea şi asupra educaţiei.

În acest context, a devenit din ce în ce mai clar că sistemul tradiţional de învăţământ, caracterizat în primul rând printr-un acces limitat, formalism durată fixă şi insuficienta în raport cu volumul de cunoştinţe, nu mai corespunde exigentelor dezvoltării umane. Astfel, s-a conturat tot mai evident necesitatea de a face apel la educaţia permanenta, ca o posibilă soluţie la problemele educaţiei viitorului.

Educaţia permanentă nu este însă o formă de educaţie - ca cea formală, nonformală sau informală, şi nici un nou tip de educaţie (precum cea intelectuală, estetică etc.), ci este un principiu de proiectare şi organizare a educaţiei în perspectiva desfăşurării sale în diferite forme pe toată durata vieţii2.

Educaţia permanenta înseamnă un proces integrator al tuturor influenţelor educaţionale, într-un sistem coerent şi convergent, exercitate asupra individului - în modalităţi variate şi specifice - pe toată durata vieţii sale.

Într-o astfel de perspectivă, responsabilităţile de formare iniţială ce-i revin şcolii nu asigură o cunoaştere încheiată definitivă, suficientă individului pentru tot restul vieţii. Prin urmare, în afara mediului şcolar, educogen prin excelenţă, influenţe educative de necontestat are mediul social extraşcolar, un adevărat câmp formativ constituit de instituţiile sociale.

Pentru a se putea autoeduca pe tot parcursul vieţii, omul trebuie să se folosească cu iscusinţă de mijloacele de socializare şi culturalizare pe care societatea i le pune la dispoziţie. Dintre acestea, mijloacele de comunicare de masă se disting ca importanţă, pentru că oferă posibilităţi incontestabile de realizare a educaţiei permanente. Mass-media pot reprezenta instrumente utile pentru individ în realizarea educaţiei permanente, deoarece au capacitatea de a sprijini, cu rezultate semnificative, îmbogăţirea orizontului de cunoaştere, contactul cu valorile culturii, adaptarea la tendinţele manifeste în societate3.

În legătură cu acest subiect, Ioan Cerghit opina ca : „...mass-media formează al patrulea mediu constant de viaţă al copilului, alături de cel familial, de cel şcolar şi de anturajul obişnuit de relaţii”. Mass-media nu se substituie şcolii, iar influenţa sa este complexă, reprezentând un element fundamental în relaţia dintre om şi mediul înconjurător.

Mass-media şi scoala

Cum comunicarea de masă face parte din multiplele dimensiuni ale contextului socio-cultural în care cresc şi formează copii, timpul afectat consumului de mesaje mediatice, îndeosebi audio-vizuale, este mare, cu numeroase implicaţii imediate sau latente, directe sau indirecte, previzibile sau imprevizibile asupra dezvoltării personalităţii

23

lor aflate în plin proces de formare. Ca urmare, modificări substanţiale se produc la nivelul personalităţii lor, prin generarea de opinii, atitudini şi

comportamente noi. Creşterea influenţei mass-media în viaţa socială a provocat importante transformări în ansamblul condiţiilor în care se desfăşoară acţiunea educativă. O educaţie modernă, adaptată realităţii sociale nu poate face abstracţie de noile caracteristici ale vieţii socio-culturale.

Curiozitatea şi dorinţa de cunoaştere a copilului nu mai sunt satifacute doar în cadrul restrâns al clasei sau al experienţelor cotidiene extraşcolare. Mai mult decât un mijloc de divertisment, mass-media sunt o fereastră larg deschisă spre lume, adesea fiind denumite „ochiul lumiii.

Sunt oferite, pe acesta cale, posibilităţi de informare şi de instruire extrem de ample. Transmiterea unei mari cantităţi de infoirmatie, printr-o prezentare accesibilă, plăcută, captivantă, atrage tineretul, atâta intelectual cât şi afectiv. Exercitându-şi influenţă, alături de factorii tradiţionali, acestea au adăugat noi dimensiuni fenomenului educaţional.

Prin asumarea frunctiei educative, mass-media nu se substituie şcolii, cum s-a aclamat adeseori, ci se alătura acesteia în efortul de educare a tinerei generaţii.Acţionând convergent şcoală şi mass-media se constituie într-un sistem de educaţie cuprinzător şi eficace, apt să satisfacă înaltele formative pe care societatea contemporană le impune membrilor săi.

Dacă este folosită cum trebuie şi în suficientă măsură, comunicarea de masă poate conduce la rezultate educaţionale semnificative. În urma studiilor de caz realizate în numeroase ţări, Wilbur Shramm (1979) a ajuns la concluzia că mass-media pot face faţă cu succes unei mari trebuinţe educaţionale, în cadrul şcolii şi în afara ei, contribuind la îmbunătăţirea cantităţii şi calităţii învăţământului.Astfel acestea pot servi ca suporturi tehnice în predare şi învăţare sau ca simple mijoace de informare pentru pregătirea şi specializarea cadreor didactice, alfabetizare şi educaţie elementare, educarea adulţilor, lărgirea sferei de acţiune a şcolii, promovarea acţiunilor de dezvoltare acomunitatilor în rândul tinerilor.

Aspecte pozitive şi aspecte negative ale mass-mediei în educaţie

Evaluarea influenţei mijloacelor de comunicare în masă asupra indivizilor constituie de mai multe decenii o preocupare majoră a cercetătorilor din diverse domenii.

Cu toate că există deopotrivă şi păreri pozitive şi păreri negative asupra efectelor pe care mass media le are asupra personalităţii indivizilor, cele negative tind să aibă o pondere mai mare, în principal, datorită mediatizării în ultima vreme a personajelor mediocrice, a evenimentelor mondene şi nu promovarea culturii, a informaţiei şi a bunului simţ.

În ceea ce-i priveşte pe cei care au apreciat pozitiv comunicarea mediatică, efectele mass-mediei se concretizează în fenomene cu o semnificaţie profund umanista: apropierea

dintre oameni, optimizarea relaţiilor interumane, democratizarea culturii, consolidarea democraţiei etc. Sunt aparate şi promovate e această cale valori cu adevărat umane: demnitatea, echitatea, generozitatea, ordinea libertatea.

Aceştia considera că consecinţele dăunătoare s-ar datora, de fapt, manierelor greşite de utilizare. Nu mass-media, ca mijloace de comunicare de masă sunt vinovate de toate efectele negative ce li se reproşează, ci conţinuturile mesajelor transmise şi instituţiilor care le propaga. O parte din vina le revine şi membrilor publicului, care nu valorifica la nivelul unui act de cultură, de cunoaştere autentică, receptarea mesajelor comunicării de masă.

În opinia lui H. Culea, mass-media ajuta la integrarea social-culturala a auditoriului, mai cu seama prin înlesnirea capacităţii sale de deprindere a unor roluri civice, familiale, culturale, întăreşte sentimental responsabilităţii sociale, sentimentul dăruirii, trebuinţă comunicării, cultiva aspiraţii, idealuri.

Alte aspecte considerate pozitive sunt accesul facil şi ieftin la informare, sursa de relaxare şi divertisment, mijloc de dezvoltare a comunicării interumane și înțelegere a situaților sociale, dezvolta spiritul de competiție, de concentrare, de organizare şi ajuta la îndeplinirea sarcinilor școlare și dezvoltarea spiritului moral și a conduitei școlare precum şi dezvoltarea de aptitudini de orientare în alegerea informațiilor necesare.

Pe de altă parte, s-a manifestat cu virulenta o atitudine critică faţă de consumul de mesaje mediatice, care ar avea o serie de efecte nocive asupra individului şi societăţii. Utilizarea exceiva a mijloacelor de utilizare de masă, îndeosebi la o anumită vârstă, aceea de formare a personalităţii, ar conduce la pasivitate şi comoditate în gândire, la căutarea unor forme facile , superficiale de informaţie culturală, la anihilarea spiritului critic şi independenţei în gandirem la mediocritate estetică şi morală.

Edgar Morin, H. Blumer, Hanser, susţin ideea că mass-media, şi în mod special filmul, pledează în favoarea erotismului. Primele anchete statistice de sociologie a cinematografului efectuate în 1930 de H. Blumer au relevat că love-making-ul (felul de a face curte) al adolescenţilor era mimat după comportamentele respective din filme. Pe de altă parte, vedetele însele întreţin asemenea modele nu numai prin rolurile jucate în filme, ci şi prin modul lor de viaţă. De la promovarea erotismului şi până la accentuarea sexualismului nu este decât un pas.

Astfel de imagini provoacă la copii supraexcitare puternică, îi incita la violenţă, la brutalitate. Violenţa în ficţiune se transpune cu uşurinţă în acte reale de violenţă.

J. Cazeneuve spune că răul cel mai mare nu constă în aceea că se arata scene de violenţă, ci că se creează acel amestec între fictiv şi real care duce la confuzie mentală şi morală pentru copil, la dificultatea de a separa fictivul de real. Adevărata semnificaţie a indiferentei faţă de violenţă, atât violenţa în fapt, cât şi violenţa în ficţiune, este devalorizarea ideii de umanitate.

Majoritatea cercetărilor au concluzionat că originea violenţei, agresivităţii, şi a imoralităţii la copii, trebuie căutată mai întâi de toate în raporturile lor personale cu părinţii, cu familia, cu grupurile din care fac parte, cu şcoala, cu societatea. Aceştia ar fi factorii principali, mass-media venind doar să întărească. Astfel, incitaţia mass-media la acte reprobabile ar devenii eficace numai atunci când ar găsi un teren propice la subiecţii supuşi şi altor influenţe care le pot crea stări de dezechilibru. R.Blehei, cercetător psihiatru din Columbia, afirma că pentru tinerii şi adolescenţii care prezintă tulburări, televiziunea este o şcoală pregătitoare pentru delincventă.

În general, mass-media sunt acuzate că răspândesc mesaje pseudo-culturale, neexigente şi standardizate, subminând capacitatea indivizilor de a gândi independent şi critic, ceea ce are ca efecte apaltizarea spirituală, uniformizarea judecaţilor, opiniilor şi aspiraţiilor şi depersonalizarea. De asemenea, se consideră că mass-media provoacă dependenta ceea ce duce la oboseală, stress și depresii, scăderea rezultatelor școlare şi influenţează vocabularul tinerilor prin folosirea unor cuvinte nepotrivite, în emisiuni dedicate acestora şi nu numai. O altă caracteristică negativă a mass-mediei este formarea eronată a caracterului unui individ (în pricipal televiziunea). Datorită faptului că individul se uită exagerat de mult la televizor, îi pot fi întipărite idei sau opinii subiective transmise de programul vizionat.

Nu trebuie neglijat nici faptul că impactul mass-media cuprinde atât elevul cât şi profesorul. El are numeroase posibilităţi să facă din informaţiile primite prin intermediul mass-media motive de incitare a elevului la noi forme de acţiune şi comportament.

Bibliografie :

Mumford, Lewis, Cultura oraşelor, 1953 Cerghit,Ioan, Mass-media şi educaţia tineretului şcolar, Ed. Didactică Pedagogică, 1972Crăciun, Cătălina, Mass-media ca factor educativ, www.c-cultural.roCucu, George, Educaţia şi mass media , Ed. Licorna, Bucureşti, 2000