Rolul femeii în BiblieAngel Manuel Rodríguez

 

I. Introducere

În unele zone ale bisericii mondiale există o preocupare serioasă cu privire la rolul femeii în biserică; unii dintre administratorii bisercii, pastori și chiar membri ai bisercii sunt preocupați de acest aspect. Ca biserică, nu am explorat la maxim în trecut potențialul și capacitățile femeilor care sunt membre ale acesteia. Se observă acum că o bună parte din conducătorii bisercii de la toate nivelurile încearcă să corecteze această lipsă. Departamentul Misiunea Femeii caută să integreze și să implice femeile în planul de misiune al bisercii, într-un mod cât mai practic și bine organizat. Nu este absolut nimic rău în această preocupare sinceră. Dacă sunt bine îndrumate, femeile, ca și orice alt membru al bisericii, pot aduce o contribuție semnificativă în viața bisericii, în proclamarea Evangheliei și în hrănirea noilor membri.

 

II. Înțelegeri greșite

Unele întrebări ce se ridică din partea unor membri adventiști sinceri în legătură cu implicarea la o scară mai largă a femeilor în viața bisercii, par să se bazeze pe câteva aspecte înțelese greșit. Desigur că cei care pun astfel de întrebări sunt tot frații noștri; ei țin la anumite convingeri pentru că vor să protejeze biserica pe care o iubesc. Dar acest subiect trebuie examinat așa cum este el de fapt: e vorba despre instruirea femeilor, membre ale bisercii, pentru a contribui în mod semnificativ la îndeplinirea misiunii bisericii.

 

A. Departamentul Misiunea Femeii și Hirotonirea femeilor pentru lucrarea de pastorație

Se discută faptul că extinderea rolului femeilor în bisercă ar conduce la hirotonirea lor pentru a sluji ca pastori. Se pare că acest argument se bazează pe teamă și această frică tinde să ne paralizeze și să ne orbească. Sarcina de lucru a Departamentului Misiunea Femeii de la nivelul Conferinței Generale nu include promovarea acestei poziții speciale pentru femei. Deci,

a considera că implicarea femeilor în mod organizat în misiunea bisercii va conduce automat la hirotonirea lor ca pastori, nu este o concluzie logică. Acestea sunt două aspecte diferite și biserica trebuie să abordeze fiecare dintre ele în mod separat.

Toți suntem de acord că Dumnezeu dorește să colaboreze cu fiecare dintre noi, copii, tineri, bărbați și femei, ca membri ai bisercii. Faptul că Dumnezeu vrea să-i folosească pe toți, în diverse moduri, nu înseamnă că toți trebuie să fie hirotoniți. El l-a folosit pe Faraon (pe timpul lui Iosif). Dar Faraon nu a devenit vreodată pastor sau profet al Domnului. Temerile noastre neîntemeiate pot împiedica planul lui Dumnezeu de a le folosi pe femei într-o mod mai eficient pentru îndeplinirea misiunii bisercii. Aspectul hirotonirii femeilor este încă discutat în cadrul bisercii și numai lucrarea Duhului Sfânt ne va putea conduce la un consens în această problemă dificilă.

 

B. Biserica – asemenea Templului din Vechiul Testament

Uneori este adus argumentul că biserica de azi corespunde cu templul din VT, de aceea femeile au acces limitat în interiorul clădirii bisericii. Se spune că în biserică este delimitată sfânta și sfânta sfintelor. Sfânta sfintelor este reprezentată de platforma care este cu câțiva centimetri mai sus (amvonul) decât restul sălii. Această concepție se bazează pe o înțelegere greșită. În VT templul era casa Domnului, nu un loc în care avea acces tot poporul. Nu doar accesul femeilor era limitat pentru interiorul templului, ci niciun Israelit nu avea voie să intre în sfânta sau în sfânta sfintelor. Doar preotul avea permisiunea să intre în sfânta și doar odată pe an marele preot intra în sfânta sfintelor. Israeliții se închinau în curtea templului sau în afara gardului care înconjura templul.

Biserica este locul în care credincioșii se adună laolaltă pentru a avea comuniune, a asculta Cuvântul lui Dumnezeu și a fi instruiți; celebrarea ceremoniilor din vechime se bazează pe practica sinagogilor iudaice. După distrugerea Templului lui Solomon, iudeii au fost exilați și atunci au încercat să construiască mici clădiri în care să se adune pentru a citi din Scripturi și a fi instruiți în ce privește Tora.

În Noul Testament, creștinii sau adunat inițial împreună cu iudeii la sinagogă, pentru a se închina și a citi Scripturile. S-au adunat și în casele lor uneori (biserica din casa...) și mai târziu au avut propriile clădiri.

Argumentul că, datorită faptului că biserica de azi este echivalentul templului din VT, femeile nu au voie să predice de la amvon, nu are temelie biblică sau teologică. Templul creștinilor este cel din ceruri și Marele Preot este Isus; prin intermediul Său avem toți acces în locul prea sfânt, atât bărbați cât și femei. Apostolul Pavel a făcut și o aplicație spirituală, declarând că trupul credinciosului creștin ” bărbat sau femeie” este templul lui Dumnezeu, în care locuiește Duhul Sfânt (1 Cor. 6,19). El aplică această metaforă a templului chiar bisericii, ca și comunitate formată din bărbați și femei (Efeseni 2,21-22).

 

III. Rolul femeii în Vechiul Testament

Trebuie să punem și întrebarea aceasta: cum s-a raportat Dumnezeu la femei în perioada Vechiului Testament? A considerat El că sunt inferioare bărbaților? Aveau aceeași valoare ca și partenerii lor – înaintea lui Dumnezeu? A creat El femeia ca o ființă inteligentă inferioară, la un stadiu intermediar între Adam și celelalte viețuitoare ale pământului? Orice tentativă de diminuare a valorii unei persoane în funcție de sexul de care aparține trebuie să fie pusă sub semnul întrebăriiși respinsă de către biserică. Hristos a murit atât pentru bărbați, cât și pentru femei. Adevărata noastră valoare este determinată de jertfa de pe cruce a lui Hristos și în lumina acesteia toți suntem păcătoși și avem nevoie de iertare. Vom menționa în continuare doar câteva pasaje biblice care descriu rolul femeii în VT.

 

A. Femeile și Templul

Este clar faptul că Biblia nu menționează că femeia ar fi fost vreodată numită să slujească la templu în rolul de preot. Toți preoții erau bărbați din familia lui Aaron. Această restricție nu era aplicată doar în dreptul femeilor, ci tuturor celorlalți israeliți. În orice caz, femeile nu erau excluse de la serviciile ce aveu loc la sanctuar. Ele puteau aduce jertfe de mulțumire și de ispășire a vinei ca și orice alt israelit (Lev. 15,28-29).

Mai mult decât atât, ele aveau voie să lucreze în cadrul sanctuarului. În Exod 38,8 ni se spune că femeile slujeau la ușa cortului întâlnirii. Din nefericire, nu avem mai multe informații în legătură cu natura responsabilității lor, dar important este că desfășurau o anumită lucrare în serviciul sactuarului ( 1 Sam. 2,22; Luca 2, 36-37). Și ele puteau să facă o

juruință de nazireat. În acest mod aveau ocazia mai directă de a sluji Domnului în sanctuar. (Num. 6,1-2)

 

B. Femei profetese

Dumnezeu a ales nu doar bărbați, ci și femei ca să slujească drept profeți în Israel. Aceasta era cea mai importantă funcție desemnată de Dumnezeu pentru o ființă umană. Preoția era importantă, la fel era și privilegiul de a fi împărat al lui Israel. Dar nici una dintre acestea nu se compara cu marele privilegiu de a fi port-vocea Domnului. Acei bărbați și acele femei erau cei mai importanți lideri spirituali pentru poporul lui Dumnezeu.VT menționează cel puțin patru nume de profetese: Miriam (Exod 15:20), Debora (Jud. 4:4-16), Hulda (2 Regi 22:14-20), Noadia (Neemia 6:14; probabil era profet fals). Dumnezeu folosește acele persoane pe care vrea să le folosească și noi trebuie să-L lăudăm pur și simplu atunci când ne cheamă pe noi sau pe alții să slujim spre gloria Sa.

IV. Femeile în Noul Testament

În NT găsim un număr semnificativ de referințe pe tema rolului femeilor, dar ne vom limita acum doar la cele mai importante.

A. Ucenici ai lui Isus

Isus a străbătut localitățile alături de cei doisprezece ucenici și câteva femei care fuseseră vindecate de El și se hotărâseră să-l urmeze. (Luca 8, 1-3). Nu doar că erau în rândul ucenicilor, dar ele Îl și susțineau financiar din resursele lor. Erau femei bogate. Cazul Mariei, sora lui Lazăr, care stătea la picioarele lui Isus ca să învețe de la El, este o dovadă clară că este vorba de ucenicul care ascultă lecțiile predate de învățător (Luca 10, 38-42). Isus nu le-a exclus pe femei din sfera de influență a lucrării Sale de învățare. Și este evident că dacă le-a învățat, El a avut intenția ca să le folosească apoi pentru a învăța pe alții.

 

B. Identificarea lui Mesia

            Este interesant faptul că înainte și imediat după nașterea lui Isus, Dumnezeu le-a folosit pe femei pentru a identifica acel Copil ca fiind Mesia cel făgăduit. Când Maria a vizitat-o pe Elisabeta, aceasta din urmă a

exclamat: ”Binecuvântată ești tu între femei și binecuvântat este rodul pântecelui tău!” Apoi a numit copilul din pântecele Mariei – ”Domnul meu” (Luca 1,42 – 43).

Când Isus a fost adus la templu, Dumnezeu a folosit-o pe Ana, profeteasa, pentru a-l prezenta pe Copil ca fiind Răscumpărătorul (Luca 2,36 -38)

 

            C. Vestitoare ale mântuirii

            În cursul lucrării Sale pe pământ, Isus a încredințat unor femei misiunea de a transmite bărbaților adevărul, vestea cea bună a mântuirii. Cel mai bun exemplu este femeia samariteancă. Ea L-a ascultat pe Isus, a învățat de la El și apoi, ca o bună ucenică, s-a dus la bărbații care locuiau în satul ei și le-a predicat mesajul mântuirii prin Isus. Aceștia au acceptat cu bucurie vestea cea bună. (Ioan 4,39)

Probabil că evenimentul cel mai semnificativ asociat cu participarea femeilor la proclamarea evangheliei este cel al învierii lui Isus. Evangheliile prezintă foarte clar faptul că Isus s-a arătat mai întâi femeilor. Trei dintre ele s-au dus duminică dimineața la mormânt (Maria Magdalena, Ioana, Maria – mama lui Iacov) și au primit vestea măreață că Isus a înviat (Luca 24,3-10). Primele persoane care au proclamat această veste au fost femeile. Ele au fost trimise de mesagerul ceresc să-i informeze pe ucenici cu privire la acest eveniment glorios; când au auzit, ucenicilor nu le venea să creadă. Aceasta nu se întâmpla din cauză că mesajul fusese adus de femei, ci pentru că ei considerau că este incredibil; le lipsea credința (Luca 24,11).

Ioan descrie conversația pe care Isus a avut-o după înviere cu Maria Magdalena și porunca pe care i-a dat-o: ”Du-te la frații mei și spune-le că Mă sui la Tatăl Meu și la Tatăl vostru, la Dumnezeul Meu și la Dumnezeul vostru” (Ioan 20,17). Aceste cuvinte reprezintă mesajul mântuirii care a fost încredințat unei femei, pentru ca ea să-l transmită ucenicilor lui Isus. În cazul femeii din Samaria, aceasta s-a dus la cei care nu-l cunoșteau pe Isus; dar în acest caz, Maria a predicat celor care-l cunoșteau deja pe Isus.

 

D. Diaconese și profetese

În conformitate cu cele scrise în 1 Timotei 3,12, diaconul trebuie ”să fie bărbatul unei singure neveste”, lăsând impresia că doar bărbații puteau sluji ca diaconi în biserică. În mod surprinzător, Pavel vorbește despre o ”diaconiță” a bisericii din Chencrea (Romani 16,1). Ea era o femeie care

exercita rolul de diacon într-o anumită biserică.Sarcina de lucru a unui diacon din NT includea predicarea cuvântului și lucrarea de binefacere (1 Tim. 3,8-13).

Femeile erau împreună cu ucenicii în camera de sus atunci când Duhul Sfânt s-a revărsat și toți au fost umpluți (Fapte 1,14; 2,17) Bărbații și femeile deopotrivă au fost împuterniciți de Duhul Sfânt pentru îndeplinirea misiunii încredințate de Domnul. Unele femei din biserica apostolică au fost înzestrate de Duhul Sfânt cu darul profetic, așa cum s-a întâmplat și în VT (Fapte 2,17; 21,9). Deschiderea pe care Isus a avut-o față de femei, permițându-le să ia parte la lucrarea Sa și libertatea de care s-au bucurat în cadrul activităților bisericii, ar trebui să ne încurajeze și pe noi astăzi să le implicăm mai mult în îndeplinirea planului de misiune al bisercii.

 

            E. Colaboratoare ale lui Pavel

Pavel menționează câteva femei care ”au lucrat împreună cu mine pentru Evanghelie” și le include în categoria ”tovarășilor de lucru” ai săi (Filipeni 4,3). În Romani, el trimite salutări pentru două familii: ”Priscila și Acuila, tovarășii mei de lucru în Hristos” (Romani 16,3; Fapte 18,26) și lui ”Andronic și Iunia” pe care îi descrie ca fiind ”cu vază între apostoli” (Romani 16,7). El menționează alte câteva femei care ”se ostenesc mult pentru Domnul” (Romani 16,12)

Imaginea ce se conturează din referințele lui Pavel este aceea a unui grup de femei care au fost direct implicate în proclamarea Evangheliei și în activitățile bisercii.

 

V. 1 Corinteni 14:34-35

In 1 Cor. 14:34-35 Pavel declară că femeia trebuie să tacă în biserică. Dacă interpretăm acest pasaj în mod absolut, așa cum se pare că procedează unii, înseamnă că femeile sunt de fapt inexistente în biserică. Ar însemna că ele pot fi implicate în lucrarea misionară, proclamând Evanghelia pentru prieteni și rude, dar oridecâteori ar merge in biserică, libertatea lor de a vesti bunătatea lui Dumnezeu ar fi îngrădită. Această interpretare restrictivă a rolului femeii în biserică nu este susținută de Scriptură. Am amintit deja faptul că în toată perioada Vechiului Testament, Dumnezeu a încredințat diverse roluri femeilor. Profetesele au vestit mesajul pentru copiii lui Dumnezeu în public. Însuși Pavel declară că femeia poate să se roage și să profetizeze în biserică; deci nu este interzis femeilor să vorbească în

biserică. Prin intermediul darului profetic, Dumnezeu le-a acordat drepturi și privilegii.

Întrebarea este – ce a vrut să spună Pavel atunci când a declarat că femeia trebuie să tacă în biserică? Trebuie să aducem în atenție câteva aspecte.

 

A. Tensiuni în serviciile de închinare

Biserica din Corint s-a confruntat cu mai multe probleme și una dintre ele era cea a comportamentului din timpul închinării. Erau diferite grupuri care promovau idei diferite, creînd confuzie și tensiuni. Aceasta ne sugerează că vorbirea femeilor pe care Pavel o restrânge ar fi contribuit într-un fel la acea stare de confuzie. Probabil că nu se stăpâneau pe ele însele și deranjau serviciul de închinare prin intervențiile lor verbale.

 

B. Femeile și închinarea

Se pare că vorbirea femeilor în acest se referă la întrebări sau posibile comentarii pe care acestea le făceau, care nu contribuia la păstrarea ordinii în cadrul serviciului de închinare. Este sugerat acest aspect prin faptul că Pavel le spune că dacă au de pus întrebări, să le pună acasă soților lor, nu în biserică.

 

C. Femeile trebuiau să fie instruite

Sfatul lui Pavel nu le privează pe femei de la dreptul de a învăța, ci stabilește modul de desfășurare a procesului de învățare. În biserică, ele trebuie să învețe în tăcere, fără vorbă, încercând să-și însușească învățăturile primite. Învățarea putea avea loc și acasă, împreună cu soțul, care îi putea răspunde la unele întrebări.

 

D. Nu este vorba despre predicare

Discuția nu se referă la predicarea femeilor în biserică, ci, așa cum am menționat, la o atitudine corespunzătoare pe parcusul instruirii lor. Acest pasaj este folosit în mod greșit atunci când se aplică pentru a interzice femeilor să predice în biserică. Pavel se referă la o situație specifică și-i

sfătuiește pe liderii bisericii respective. Astfel, este foarte probabil ca Pavel să lanseze restricția doar pentru motivul specificat în verset: adresarea întrebărilor... Se obișnuia pe timpul acela ca ascultătorii să-i întrerupă discursul învățătorilor cu întrebări, dar era cu totul nepoliticos ca prin acestea să fie dată pe față ignoranță față de subiectul prezentat... Cum pe atunci se considera că femeile erau mai puțin educate decât bărbații, Pavel propune o soluție de moment și una pe termen lung. Cea de moment presupunea ca femeile să nu mai întrerupă prezentatorul cu întrebări; soluția pe termen lung recomanda ca femeile să fie educate în mod individual, acasă, de către soții lor. Cei mai mulți dintre soții de pe vremea aceea puneau la îndoială capacitatea intelectuală a soțiilor lor, dar Pavel este scriitoriul care a scris cel mai mult pe această temă. El confirmă abilitatea femeilor de a învăța și le așază pe picior de egalitate cu bărbații. (C. S. Keener, "Man and Woman," in Dictionary of Paul and His Letters, edited by G. F. Hawthorne[Downers Grove, IL: InterVarsity, 1993], p. 590).

În concluzie, textul sugerează faptul că în anumite biserici femeile deveniseră insistente cu întrebările lor, în timp ce erau învățate. Pavel încearcă să țină sub control acea situație de abuz, dar prin aceasta nu a dat deoparte privilegiile femeilor de a se ruga și a prooroci în public, depsre care el a vorbit în epistola sa. De fapt, în limba greacă, verbul sigao – ”a păstra tăcerea” – poate fi tradus și cu ”a fi liniștit” în sensul de ”a-ți stăpâni limba”. Nu trebuie să folosim această afirmație a lui Pavel pentru a interzice femeilor să vorbească în biserică. Sensul acestui sfat este acela că biserica nu este locul în care să se creeze discuții controversate cu acele persoane care au rolul de a-i învăța pe membri.

 

VI. 1 Tim 2:11-12

Pentru a înțelege acest pasaj, trebuie să examinăm mai întâi termenul grecesc din Noul Testament pe care Pavel îl folosește aici. În acest caz nu este prea dificil, deoarece verbul acesta (hesuchazo), care înseamnă să fii tăcut, calm, este folosit doar de cinci ori; substantivul (hesuchia), care înseamnă liniște, odihnă, este folosit de 4 ori; adjectivul (hesuchios), tăcut, liniștit, este folosit doar de două ori. Este clar că rădăcina acestui termen conține ideea de liniște, tăcere.

Un studiu asupra verbului arată că acesta este folosit pentru a exprima trei idei principale. În primul rând, se referă la a păstra tăcerea pentru a evita o confruntare directă (Luca 14,4). În al doilea rând, a păstra tăcerea pentru a conduce spre final sau a ține sub control o discuție sau o confruntare (Fapte 11,18; 21,14) În al treilea rând, exprimă ideea de

inactivitate, odihnă. Aceasta este ilustrată în Luca 23,56, unde citim despre femeile care ”au păstrat tăcerea” în ziua de Sabat, în conformitate cu porunca divină. Aceasta este odihna sau tăcerea păstrată pentru a nu-L ofensa pe Dumnezeu; este vorba de aspectul etic. Acest tip de tăcere devine o virtute creștină pentru Pavel și ar trebui să reprezinte o aspirație pentru toți credincioșii (1 Tes. 4,11). Creștinul trebuie să trăiască o viață liniștită, tăcută, fără ofense față de Dumnezeu sau controverse.

În urma studiului diverselor modalități de folosire a verbului, putem trage următoarea concluzie. Verbul este folosit de cele mai multe ori în contextul unor tensiuni sau controverse. În alte câteva contexte este clar faptul că prin păstrarea tăcerii sunt evitate anumite comportamente ofensive. Verbul se referă la un mod de vorbire care perturbă interacțiunea socială. În alte cuvinte, verbul descrie un anumit tip de tăcere, și nu neaparat absența totală a vorbirii. Biserica din Ierusalim a ascultat vorbirea lui Petru și ca rezultat au rămas în tăcere (nu s-au mai certat cu el) și l-au lăudat pe Dumnezeu (Fapte 11,18). Acest fel de tăcere face posibilă comunicarea. Verbul nu este folosit aici în sensul de absență a cuvintelor, ci mai degrabă referindu-se la absența vorbirii controversate; exprimă ideea unei stări de calm, de liniște, care ar trebui să caracterizeze conduita unui creștin care nu perturbă ordinea socială și spirituală.

Subiectul este folosit în Noul Testament cu același sens ca și verbul. În primul rând, se referă la tăcerea care conduce la final o controversă (Fapte 22,2). În al doilea rând, este vorba despre tăcerea care evită controversa, perturbarea vorbirii (1 Tim. 2,11-12). În final, se referă la acea tăcere/liniște a vieții creștine care evită perturbarea comunității de credincioși. Acest ultim sens este folosit și în cazul adjectivului – tăcut/liniștit. Petru spune că femeile trebuie să se împodobească cu un duh blând și liniștit (1 Petru 3,4). Dar în 1 Timotei 2,2 se spune că acest tip de viață pașnică și liniștită trebuie să fie o caracteristică a tuturor credincioșilor. Ei trebuie să trăiască cu toată evlavia și cinstea.

După ce am examinat aspectul termenului din Noul Testament, putem pătrunde mai profund acum în pasajul din 1 Timotei 2,11-12. Contextul este foarte important aici. Fără îndoială, Pavel este preocupat de controversele din biserică. În versetul 8, el îi îndeamnă pe bărbați să se roage fără mânie și fără îndoieli. În cazul femeilor, în versetele pe care le avem acum în atenție, observăm că apostolul este preocupat de asemenea de comportamentul și atitudinea femeilor care ar putea perturba programul bisericii. Pentru a evita această problemă, el le îndeamnă să învețe în tăcere cu toată supunerea față de învățături și față de învățător.(2,11) Manifestarea acestui respect era de așteptat în secolul întâi din partea oricărui ucenic (bărbat sau femeie) față

de un învățător. În acest caz femeile sunt în postura de persoane care învață și li se reamintește care este atitudinea potrivită

Când Pavel spune că ele ”nu trebuie să se ridice mai presus de bărbat”, contextul indică faptul că el se referă la unele tentative de a obține controlul asupra vorbitorului. Termenul grecesc tradus cu ” a se ridica mai pe sus” (authenteo), înseamnă ” a controla, a domina”. Pavel interzice acel mod de vorbire al învățăcelului care perturbă procesul de învățare și creează conflicte între femei si învățător. Astfel sunt protejate drepturile altora. Exprimarea ”să stea în tăcere” (v.12) nu înseamnă că nu are voie să spună vreun cuvânt, ci să evite controversele verbale care ar crea neliniște. Acest sens este în deplin acord cu folosirea substantivului și a verbului în restul Noului Testament.

De ce s-a adresat Pavel doar femeilor? Este posibil ca unele dintre ele să fi reprezentat o țintă pentru învățătorii falși și ele să ia aminte la ideile lor (2 Tim. 3,6). Ca și Eva, ele au fost înșelate (1 Tim. 2,14). Ca urmare, ele aduceau controverse în biserică. Acest gen de controverse sunt interzise de Pavel atunci când spune că femeia... să stea în tăcere. Este important să înțelegem că pasajul clarifică modul de învățare pentru femei, dar nu definește ce anume ar trebui să facă ele în biserică după ce au fost învățate în mod corespunzător.

VII. Concluzie

Nu există vreun motiv biblic care să excludă femeile de la proclamarea Cuvântului în biserică, de la amvon. Și ele au fost răscumpărate prin sângele lui Isus Hristos și sunt prețioase în ochii Lui. El dorește să ne folosească pe toți în predicarea Cuvântului; nimeni nu are dreptul să limiteze lucrarea pe care El dorește să o facă prin intermediul copiilor sau femeilor. În acord cu Vechiul și Noul Testament, Dumnezeu le-a folosit pe femei într-un mod plin de putere și le-a așezat în poziții de mare răspundere. El le-a folosit și în cadrul bisericii și dorește să continue a face aceasta, spre slava Lui. Trebuie să colaborăm cu Dumnezeu, instruindu-le pentru acest fel de lucrare. Trebuie să se înțeleagă în mod clar că nu promovăm hirotonirea femeilor pentru pastorație, ci folosirea la capacitate maximă a cunoștințelor, talanților și dedicării lor față de Isus ca Mântuitor și Domn în proclamarea evangheliei către lume. Timpul este scurt și biserica trebuie să pună la lucru toate resursele ei pentru a încheia misiunea ce i-a fost încredințată de Dumnezeu.

Addenda:

Cateva observatii utile:

1. Situatia bisericii din Corint, la data la care Pavel scria cele doua epistole, nu era de invidiat. Din lectura lor, putem lesne intelege ca in biserica din Corint erau o multime de probleme:

- Credinciosii bisericii erau impartiti in partide ( 1 Corinteni cap. 1 ).

- Unii membrii traiau in pacate fatise, fara ca biserica sa ia masuri ( 1 Corinteni cap.5 ).

- Unii membrii apelau la instantele judecatoresti laice, in cazul unor neintelegeri, in loc sa apeleze la autoritatea bisericii ( 1 Corinteni cap. 6 ).

- In timpul serviciului divin al Sfintei Cine, cei bogati mancau si beau , in timp ce membrii saraci sufereau de foame ( 1 Corinteni cap. 11 ).

- Exista neoranduiala si dezordine in timpul desfasurarii serviciilor divine ( 1 Corinteni cap. 14 ).

Atunci cand vrem sa intelegem sensul indemnului lui Pavel ca” femeia sa taca in adunari” , trebuia sa tinem cont de situatia existenta la acea data in biserica din Corint.

Atunci de ce a afirmat Pavel: “femeia sa taca in adunari” ? Sau “femeii nu-i dau voie sa invete pe altii” ? Se contrazice Pavel pe sine ?

Pentru a gasi un raspuns la aceasta intrebare, ne este de mare folos sa intelegem contextul istoric si cultural in care el a facut aceste afirmatii. Care era conditia femeii in societatea din timpul lui Pavel ?

Lumea in care lucra si predica apostolul era dominata de elenism. In Grecia, dar si in tarile in care a patruns influenta greceasca prin cuceririle lui Alexandru Macedon, statutul femeii era deplorabil:

- Femeia nu avea voie sa iasa din casa neinsotita. Daca trebuia sa iasa din casa, era obligata sa fie insotita de o doica.

- Era umilitor pentru un barbat sa-si insoteasca sotia la iesirea din casa.

- Barbatul mergea inainte, sotia ramanea in urma, iar cei doi nu comunicau.

- Femeia nu avea nicio educatie intelectuala.

- Filozofii greci invatatu ca e o pierdere de vreme sa stai de vorba cu o femeie. Doar la inmormantari se permitea barbatilor sa stea de vorba in public cu sotiile lor.

- Inchinarea se facea in temple separate.

- Aristotel- profesorul lui Alexandru Macedon- invata ca barbatul este mintea, iar femeia este trupul. Mintea comanda, iar trupul executa. Tot el invata ca femeia este un accident al naturii.

Acestea erau conceptiile grecilor pe care Alexandru Macedon le-a raspnadit in toate teritoriile cucerite. Din nefericire, multe din aceste mentalitati s-au pastrat pana in zilele noastre.

Declaratii oficialeAdventistii de ziua a saptea cred ca toti oamenii, barbati si femei, au fost creati egali, dupa chipul unui Dumnezeu iubitor. Noi credem ca atat barbatii, cat si femeile sunt chemati sa indeplineasca un rol important in implirea misiunii fundamentale a Bisericii Adventiste: aceea de a lucra impreuna in folosul omenirii. Din pacate insa, recunoastem cu durere ca in lume, in tari dezvoltate sau in curs de dezvoltare, conditiile sociale nefavorabile sunt adesea inhibatoare pentru dezvoltarea deplina a potentialului pe care Dumnezeu l-a oferit femeilor.Biserica Adventista de Ziua a Saptea a identificat cateva probleme majore, dovedite prin cercetari solide, care le impiedica pe femei sa aduca o contributie valoroasa la dezvoltarea societatii. Stresul, conditiile de mediu, pretentiile crescute supun femeile unor riscuri majore in privinta problemelor de sanatate. Saracia si conditiile grele de munca, nu numai ca priveaza femeile de bucuria de a trai, ci chiar diminueaza bunastarea fizica si spirituala. De asemenea, violenta in familie face multe victime.Femeile au dreptul sa aiba acces la privilegiile si oportunitatile oferite de Dumnezeu pentru toate fiintele umane - dreptul la alfabetizare, la educatie, la ingrijire medicala adecvata, dreptul de a lua decizii, precum si dreptul de a fi aparate de abuzuri fizice, psihice sau sexuale. De asemenea noi consideram ca femeile ar trebui sa joace un rol mai important in conducere si in luarea de decizii in Biserica si societate.In ultimul rand, noi credem ca Biserica isi va indeplini misiunea numai atunci cand femeile vor fi capabile sa-si atinga pe deplin potentialul cu care au fost inzestrate.Aceasta declaratie a fost votata de catre Comitetul Administrativ al Conferintei Generale si a fost autorizata de Biroul presedintelui, Robert S. Folkenberg, la Sesiunea Conferintei Generale de la Utrecht, Olanda, 29 iunie-8 iulie 1995.