rolul familiei in educatia copilului

CUPRINS

ARGUMENT

CAPITOLUL I. FAMILIA – ASPECTE TEORETICE

CE ESTE FAMILIA?

TIPURI DE FAMILIE

FUNCŢIILE FAMILIEI

CAPITOLUL II. ASPECTE PRIVIND FUNCŢIA EDUCAŢIONALĂ A FAMILIEI

MODELE OFERITE DE FAMILIE

FAMILIA ŞI FORMAREA MORALĂ A COPILULUI

EDUCAŢIA RELIGIOASĂ ÎN FAMILIE ŞI ROLUL EI ÎN FORMAREA MORALĂ A

COPILULUI

FAMILIA ŞI DEZVOLTAREA INTELECTUALĂ A COPILULUI

ROLUL FAMILIEI ÎN CULTIVAREA GUSTULUI ESTETIC

ORIENTAREA ŞCOLARĂ ŞI PROFESIONALĂ A COPILULUI ÎN FAMILIE

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

ANEXE

ROLUL FAMILIEI ÎN EDUCAŢIA COPILULUI

Argument

“Cred că e mai bine să apreciem copiii prin respect si indulgenţă decât prin frică“. (Terentiu ) Cu cât se complică viaţa socială, şi provocările lumii moderne formulează întrebări şi cer

răspunsuri la care nu ne-am fi gândit acum douăzeci de ani. Astfel, devine tot mai clar că este nevoie de

un parteneriat educaţional în favoarea şi pentru asigurarea viitorului lumii, pentru creşterea adecvată a

copiilor. După cum îi vom creşte şi îi vom învăţa să se adapteze schimbărilor permanente din lumea

noastră de azi şi cea de mâine, aşa vom asigura şi contunuitatea culturii şi civilizaţiei umane .

Copilul îşi trăieşte primele experienţe de viaţă în familie. În mediul social restrâns, alături de

părinţi, fraţi şi rudele sale, copilul îşi apropie primele experienţe sociale. Căminul în care creşte, căldura

sau indiferenţa acestuia, îi vor modela puternic modul de viaţă, personalitatea şi integrarea sa socială.

Mulţi părinţi afirmă: "Ştiu ce am de facut ca să-mi cresc bine copii şi nu am nevoie de sprijin."

Părinţii din ziua de azi cred că pot fi parteneri egali în stabilirea şi aplicarea regulilor faţă de copii lor,

dar părinţii anilor 50 - 60 aveau o viziune diferită. De obicei mamele casnice stabileau regulile, iar taţii,

care lucrau, le aplicau. Ei nu se implicau în creşterea copiilor. Părinţii aveau conflicte mai puţine cu

copiii lor. Dar copii de multe ori sunt influenţaţi de lucrurile la care tu, ca părinte, nici nu te gândeşti.

De aceea, mulţi părinţi, luaţi prin surprindere de situaţiile de criză prin care trec copiii lor, recurg la

metode violente, ceea ce va afecta cu siguranţă personalitatea viitorului adult. Unui copil trebuie să îi

explicăm, trebuie să fie corectaţi când este cazul pentru a-şi însuşi comportamente acceptate.

Copii trebuie ocrotiţi şi spijiniţi să se dezvolte. Ei au dreptul de a creşte şi de a se dezvolta. Ei au

dreptul la o familie care să-i ocrotească şi au dreptul la o educaţie cât mai bună. Cu toate acestea,

adeseori, în familie se petrec drame care influenţează viaţa şi soarta unor copii. Părinţii care nu se

interesează de soarta şi educaţia copiilor, lăsându-i pe mâini străine, sunt întocmai ca acei proprietari

care îşi arendează moşiile oamenilor interesaţi, iar ei duc un trai de lux şi trândăvie prin ţările străine. La

reîntoarcere, vor găsi sufletele ruinate şi o îndreptare atunci va fi cu neputinţă.


Capitolul I

1. Familia – aspecte generale

Ce este familia?

Familia este unul din factorii care se preocupă de educaţia omului. De educaţia omului se ocupă şi

alte persoane, instituţii şi organizaţii sociale, dar influenţele educative exercitate de acestea nu au

impactul puternic asupra dezvoltării ca cele care provin din familie, şcoală şi grupurile de prieteni.

Familia exercită o influenţă deosebit de adâncă asupra copiilor. O mare parte dintre cunoştinţele

despre natură, societate, deprinderile igienice, obişnuinţele de comportament elevul le datorează

educaţiei primite în familie.

Din perspectiva sociologică, familia este instituţia fundamentală în toate societăţile. Familia este un

"grup social relativ permanent de indivizi legaţi între ei prin origine, căsătorii sau adopţie". Ea

reprezintă una dintre cele mai vechi forme de comunitate umană, o instituţie stabilă cu rosturi

fundamentale pentru indivizi şi pentru societate (M. Voinea, 1996). Pe măsură ce societatea umană s-a

dezvoltat, familia a devenit tot mai mult responsabilă faţă de următoarele aspecte care privesc creşterea

şi educaţia copiilor:

Menţinerea continuităţii biologice a individului şi societăţii (prin procreerea,

formarea şi educarea copiilor)

Menţinerea continuităţii culturale prin transmiterea moştenirii culturale în procesul

socializării

Satisfacerea nevoilor emoţionale, a trăirilor intime, asigurând sentimentul

siguranţei şi menţinerii personalităţii

Integrarea socială a membrilor ei prin procesele de orientare, educare şi socializare

.

Famlia oferă mediul în care copilul se naşte, trăieşte primii ani ai vieţii, se dezvoltă şi se formează

pentru viaţă. Ea reprezintă un prim instrument de reglare a interacţiunilor dintre copil şi mediul social.


Tipuri de familie

Familia tradiţională - în societatea tradiţional romanească, este alcatuit din două persoane, soţul şi

soţia, care întemeiaza, prin casatorie, o familie. Familia este grupul care ne influenţează cel mai

mult dezvoltarea personală. De la parinţi, bunici, fraţi sau de la alte persoane cu care ne

înrudim deprindem comportamente ,la ei găsim primele modele de viaţă, de la ei aşteptăm preţuire,

lor vrem să le aducem mulţumire.Aşadar, familia este grupul fundamental în orice societate, este

grupul unit prin relaţii de rudenie. În virtutea acestor relaţii, părinţii se îngrijesc de nevoile

copiilor, atât de cele materiale (hrană, odihnă, adăpost, igienă, îmbrăcăminte), căt şi de cele spirituale,

de securitate, afectivitate şi afirmare. Copiii, la rândul lor, au nevoie de dragostea părinţilor, de

energia şi răbdarea lor. Părinţii sunt cei de la care copii învaţă să folosească lucrurile din jur,

să vorbească, să se cunoască şi să se respecte pe ei înşişi.

Trăsătura esenţială a fiecărei familii trebuie să fie dragostea reciprocă între membrii ei.

Familia de tip despotic – în cadrul ei stabilitatea relaţiilor se menţine prin exteriorizarea emoţiilor

negative, aici prevalează stilul comunicării distante, de perscripţii. De obicei "conduce " tatăl, cerând de

la toţi ceilalţi supunere indiscutabilă. " În relaţii apar conflicte de disperare care trec în plan interior

latent şi care pot fi urmate de reacţii frustrante sau de izolare din partea adolescenţilor."

Familia bastion – la baza acestei familii stau reprezentările negative despre agresivitate şi intenţiile

periculoase ale tuturor (sau ale majorităţii) oamenilor dinafara ei. Aici emoţiile negative se revarsă

asupra persoanelor din exterior. Ambii soţi denotă un comportament egocentric faţă de cei din afara

familiei lor, actionând foarte unit şi coordonat "împotriva" mediului social exterior . Se întâlnesc familii

de acest tip în care un părinte e foarte autoritar iar altu, dimpotrivă este preindulgent sau tutelează

excesiv copiii.

Familia vulcan – relaţiile în acest tip de familie sunt foarte instabile; de la cele permisive, de

tutelare de alintare la cele cu un înalt grad de exigenţă, predominând spontaneitatea şi afectivitatea. La

prima vedere, acest tip de familie pare pozitiv, însa "erupţiile" de supărare, de ură, deşi slăbesc

încordarea, complică mult starea generală a climatului familial. Copii suportă mari încărcături

emoţionale devin vulnerabili, fricoşi, anxioşi şi nervoşi.


Familia liberală – se întălneşte extrem de rar. Aici predomină relaţiile de indiferenţă, stilul distant

liberal, lipsa de cordialitate şi ataşament. Deciziile se iau în dezacord, predomină egocentrismul. Fiecare

membru al familiei îşi are viaţa sa, nu-l interesează atmosfera din familie. Copii devin introvertiţi,

izolaţi, deseori egoişti, indiferenţi faţă de ceilalţi membri ai familiei

Familia romantică – este tipul de familie în care membrii ei păstreză relaţiile de dragoste şi

ataşament tandru până la adânci bătrâneţi. Se caracterizează prin relaţii de colaborare şi tutelare

îmbinate armonios, stil romantic centrat pe activitatea comună a membrilor familiei. Conflictele au un

caracter constructiv, comportamentul este bazat pe reprezentări sociocentrice. Copii se dezvoltă

armonios.

Funcţiile familiei

Funcţia de perpetuare a speciei. Familia are la bază, în primul rând atracţia biologică

dintre bărbat şi femeie determinată de diferenţierea sexuală. Dorinţa cuplului este de a avea

urmaşi dar această dorinţă este puternic influenţată de conjunctura economică, legislativă şi

gradul de cultură.

Funcţia educativă. Teoretic familia are şi o funcţie educativă, în ultimul timp familia

trebuie să lupte împotriva influenţelor negative venite din mediul exterior, a lipsei de

discernământ a responsabililor politici, a celor din mass-media, a liderilor de opinie.

Întoarcerea la normalitate va avea loc atunci când familia îşi va recăpăta funcţia educativă.

Funcţia economică. Familia tradiţională – pe care o putem fixa în timp între perioada matriarhatului şi

sfârşitul primului război mondial – avea ca principală caracteristică faptul că bărbatul era cel care

contribuia în cea mai mare măsură la întreţinerea familiei – femeia ocupându-se cu creşterea copiilor şi

foarte important din punct de vedere economic, cu asa numita "industrie casnică" .

Capitolul II. Aspecte privind funcţia educaţională a familiei


Modele oferite de familie

Căsătoria. Într-un secol în care rata divorţurilor a crescut covărşitor te întrebi căt de valoros mai este

acest legamânt. Părinţii au o influenţă foarte mare asupra alegerii noastre, nu pentru ca ar trebui să

ţinem cont de părerea lor ci pentru că alegerea noastră va fi dependentă de modul în care ei, părinţii

noştri, au răspuns nevoilor noastre, de felu in care ne-au îngrijit şi ne-au purtat de grijă. Astfel vom

alege pe cineva care să le semene. De asemenea, cu toţii ne dorim să fim fericiţi şi împliniţi, sa avem o

familie frumoasă, iar societatea, de cele mai multe ori prin mass-media, ne prezintă modele pe care unii

dintre noi ajung să le doreasca şi să facă „alegerea” în funcţie de aceste modele.

Familia este grupul social în care ne naştem şi pe care nu avem posibilitatea de a o alege. Un

model foarte bun pentru preşcolar este mama. Acesta în mama sa vede un model bun de urmat . Ea îl

învaţă de mic cum să se comporte, să respecte, să înţeleagă şi pe lângă faptul că îi este mama îi este şi o

foarte bună prietenă. Mama este cea care îi creşte, îi educă, este înţelegătoare şi face sacrificii pentru a-l

creşte.

Profesorul poate fi un alt model pentru elevul preşcolar. Acesta întâlneşte diferite cadre

didactice la şcoală pe care cred că pot fi un model bun de urmat în viaţă. Un profesor trebuie să ştie să

vorbească, să asculte, să înţeleagă şi să ştie să-şi atraga de partea lui elevi. El este cel care îşi îndeamnă

elevi spre o profesie să urmeze o facultate pe lângă părinţi care şi ei fac acelaşi lucru.

Fraţii mai mari pot fi un bun exemplu sau un model de urmat pentru fraţii mai mici. Aceştia de

obicei vor să-şi urmeze fraţii mai mari. Ei trebuie să fie un exemplu pentru cei mai mici, să meargă la

şcoală, să vorbească frumos, să ştie să respecte. Aceştia au fost educaţi sa le dea un exemplu bun celor

mici pentru că părinţii spun de fiecare dată:”Trebuie să fii un exemplu pentru fraţii tăi mai mici”.

Familia şi formarea morală a copilului

Familia constituie un factor esenţial în procesul formării conştiinţei morale a omului şi a

conduitei sale. În dezvoltarea moral – intelectuală a fiinţei umane, din primul an şi până la însuşirea

graiului, acest proces de iniţiere are limite şi poate duce în anumite situaţii, la rezultate negative. Se

poate naşte condiţia în care "gradul de percepere al celuilalt " să rămână limitat la relaţiile din sânul

familiei. Optica "puiului de om ", în acest caz , se cantonează la cunoaşterea "celuilalt" numai ca


persoană din propria familie. "Sfera morală " a relaţiilor dintre membrii familiei devine o limită, un

cerc închis şi o problemă de rezolvat, destul de dificilă în procesele educative de integrare a copilului în

viaţa şcolară. Copilul se dezvoltă în limita " parametrilor familiale " asemeni unei flori de seră sau a

unui animal neîmblânzit, incapabil de a ieşi din cercul ecolgic restrâns, singurul în care se simte în

largul său .

În familie se formează cele mai importante deprinderi de comportament: respectul, politeţea,

cinstea, sinceritatea, decenţa în vorbire şi atitudini, oridinea, cumpătarea, grija faţă de lucrurile

încredinţate. În realizarea acestor sarcini, modelul parental ajută cel mai mult. Părintele este un exemplu

pentru copil. Părinţii le spun copiilor ce e bine şi ce e rău, ce e drept şi ce e nedrept, ce e frumos şi ce e

urât în comportament. Aceste noţiuni îl ajută pe copil să se orienteze în evaluarea comportamentului

său şi a celor din jur. Tot în sens moral, familia îl îndrumă să fie sociabil, să fie un bun coleg şi prieten.

Primul obiectiv de conţinut al acţiunii cu părinţii este cel al cunoaşterii sferei morale familiale.

Nucleul moral familial are valenţe formative nepreţuite. Dar dacă viaţa de familie este cultivată ca un

bun în sine, ea duce la negarea propriei substanţe pozitive şi se transformă în contrariul ei şi anume în

spirit de castă familială prin izolarea faţă de tot ce nu aparţine familiei, în atitudine de neîncredere şi

suspiciunile faţă de "ceilalţi" din afara familiei .

Excesul iubirii părinteşti se exprimă sub aspect educaţional printr-un minus , printr-o educaţie

familială deficitară. De asemenea, de la invidia puternică profilată în familie, faţă de părinţi şi fraţi, de la

revolta şi sentimentul de victimă în familie, nu mai este mult, în unele cazuri, până la acţiunile

antisociale.

Sarcina cadrelor didactice este de a discuta cu părinţii problemele familiei ca punct de plecare în

ucenicia morală a tineretului unei ţări, de a pune în lumină faprul că în familie se formează nucleul

cultural al "personalităţii de bază" ( Ralph Linton), că însăşi comunicarea prin vorbire, calea principală

de exteriorizare a omului, poate şi trebuie să însemne o depăşire a egocentrismului familial, o

deschidere spre viaţa socială mai larga a primelor întâlniri cu alţi copii. Copilul învaţă respectarea

regulilor de joc, se deprinde să fie echitabil şi să-şi asume o răspundere în situaţia de partener egal.

Educaţia religioasă în familie şi importanţa ei în formarea morală a copilului


Percepţia religioasă a lumii poziţionează prin ea însăşi omul şi umanitatea pe traiectul reactitudinii

morale.

"Credinciosul – consideră Laszek Kolokowski – nu primeşte învăţătura religioasă sub forma de

povestiri mitice sau enunţuri teoretice, de la care plecând, el va trece spre concluzii morale. Conţinutul

moral este dat direct în actul însuşi de a percepe şi de a înţelege căci acest act se combină cu un

angajament moral".

Alături de valenţele morale ale religiei şi capacităţile ei în formarea unei imagini globale asupra

existenţei "o atitudine religioasă cu privire la existenţă nu este nimic altceva decât un ansamblu de

judecăţi sistematice asupra semnificaţiei acestuia" (Kolokowski, 1985). "Nu există copil care va crede în

ceva mai înainte de a se încrede în cineva” (Robinson, 1963). "Dacă nu veţi crede, nu veţi înţelege "

credem ceea ce înţelegem, dar nu tot ce credem trebuie să şi înţelegem, chiar dacă noi credem ceea ce

înţelegem ( Augustin ).

Credinţa este o treaptă necesară pe drumul cunoaşterii şi autocunoaşterii. Prin religie, copilul nu

numai că este pus în relaţie cu zonele perfecţiunii transcendente, dar totodată la nivelul persoanei se

creează o predispoziţie de inserţie a eului într-o regiune de valori profunde, unde viaţa se concentrează,

devine mai ardentă, mai personală, mai autentică .Copilul are nevoie de credinţă, dar nu prin minciună,

frică, inoculare, ci prin încrederea că ceea ce face este bun, corect, deziderabil. Trebuie să se încreadă în

omul de lângă el. Trebuie să consimtă că modelul ce-l are în faţă, părintele, este unul ce merită să fie

urmat.

În familie educaţia religioasă are şi ea un rol foarte important,copilul trebuie învăţat de mic să

se roage, să creadă în Dumnezeu, să meargă la biserică, să fie mai bun cu ceilalţi din jur,să nu fure, să

nu mintă, să nu fie desfrânat, să aibă respect faţă de viaţă, faţă de muncă, faţă de sine şi ceilalţi.

Familia şi dezvoltarea intelectuală a copilului

În cadrul familiei, copilul îşi însuşeşte limbajul.Volumul, precizia vocabularului şi corectitudinea

exprimării copilului depind de munca depusă de părinţi în această direcţie. Ca prim factor de

educaţie, familia oferă copilului aproximativ 90% din cunoştinţele uzuale (ex. Despre plante, animale,

ocupaţiile oamenilor, obiecte casnice). Familia se preocupă şi de dezvoltarea proceselor intelectuale ale

copiilor. Ea le dezvoltă spiritul de observaţii, memoria şi gândirea. Părinţii încearcă să explice copiilor


sensul unor fenomene şi obiecte pentru a le putea înţelege. Copii pun cele mai multe întrebări în jurul

vârstei de 3-6 ani, iar părinţii îi ajută să-şi însuşească un număr mare de cunoştinţe, răspunzând cât se

poate de corect şi exact, încurajând astfel curiozitatea lor epistemică.

Când sunt în şcoala primară, familia vine în sprijinul ei, susţinând "gustul de citit" al elevilor. Cel

mai important este stimularea curiozităţii copilului de a citi prin cumpărarea unor cărţi care să pună

bazele unei mici biblioteci. În preadolescenţă este posibilă o deviere de la subiectele strict legate de

şcoală sau indicate vârstei fragede; astfel datoria părinţilor este de a îndruma copilul să citească ceea ce

corespunde vârstei sale. Dorinţa de lectură poate deveni excesivă, copilul sacrificând astfel orele de

somn.

Copilul obţine rezultatele la şcoală în funcţie de modul în care părinţii se implică în procesul de

învăţare. Părinţii trebuie să-i asigure copilului cele necesare studiului: rechizite şcolare, cărţi de lectură,

manuale şcolare, cât şi nişte condiţii bune de muncă: un birou, un computer şi nu în ultimul rând linişte

pentru a se putea concentra. Părinţii trebuie să-şi ajute copii la învăţătură; ajutorul trebuie limitat la o

îndrumare sau sprijin, nefiind indicat să efectueze temele copiilor. Cu timpul, părinţii se vor limita la

controlarea temelor de casă şi a carnetului de note. Deci, atitudinea părinţilor trebuie să fie una de

mijloc, să nu-l ajute prea mult pe copil, dar nici să nu se intereseze deloc de rezultatele acestuia.

Din punct de vedere al părinţilor, definire rolului şcolii este foarte diferit. Aceasta cu atât mai

mult cu cât fiecare părinte a avut o experienţă personală (plăcută sau neplăcută) în postura de elev. De

exemplu, unii părinţi vad şcoala ca un laborator in care copilul, odată introdus este supus unor

operaţuni ştiinţifice. În urma acestora, se presupune că, după câţiva ani, el va deveni mai deştept, mai

învăţat, mai luminat. Prin urmare, părinţii de acest tip manifestă încredere deplină în instituţia de

învăţământ, fără să se implice în mod deosebit în activităţile care se desfăşoară în ea (“De aia te trimit

eu la şcoală: să înveţi!”). Ei consideră că doar şcolii îi revine în exclusivitate rolul de a educa şi instrui

copilul (“Aşa te învaţă la şcoala, să vorbeşti urât?”). O alta categorie de parinti se implica deosebit de mult

în activitatea scolara, uneori exagerând fara sa îsi dea seama. Ei sunt în stare sa faca aproape orice, încât

copilul lor sa primeasca cea mai buna educatie. Uneori, din exces de zel, ajung chiar sa le impuna cadrelor

didactice sa foloseasca metode pe care ei le considera eficiente, sa le spuna cum sa realizeze activitatile etc.

Din aceasta cauza, uneori se poate ajunge la reprosuri, mai ales când performantele elevilor sunt mai

scazute decât s-ar fi asteptat parintii. Atitudinile parintilor fata de scoala sunt doar câteva din multe altele

care apar în viata de zi cu zi.


Şcoala este instituţia care organizează trăirea unor experienţe de învaţare. Ea urmăreşte atingerea

unor obiective, cu ajutorul unor metode şi mijloace ştiintifice, şcoala informează şi formează elevii ţinând

cont de anumite principii, având grijă să evalueze modul în care obiectivele au fost atinse. Prin urmare,

şcoala nu este singurul „laborator" în care copilul învaţa, ci doar unul dintre ele, mai specializat şi mai

competent în domeniul educaţiei decât altele. E bine că părintele să aibă încredere în şcoală, dar pentru ca

educaţia copilului să se ridice la nivelul aşteptat, el trebuie să se implice, să colaboreze cu personalul didactic,

pentru ca metodele şi obiectivele propuse să fie convergente.

Un rol elementar in dezvoltarea şi educatia copiilor il au, in aceeasi masura, familia şi profesorii .

Progresul este mai rapid în momentul în care părinţii şi profesorii colaboreaza în favoarea copiilor. Cu

toate astea, majoritatea părinţilor nu reuşesc să creeze o bună comunicare între părinte – profesor este

esenţială pentru buna dezvoltare a elevilor. Există profesori care nu ştiu cum să comunice cu parinţii,

cum să păstreze legătura cu aceştia, la fel cum există şi părinţi care în momentul în care află că trebuie

să meargă la o întrunire şcolară preferă să absenteze, considerând acest lucru fără importanţă. Pentru a

te apropia de profesorul sau dirigintele copilului tău trebuie să-l suni şi să încerci să planifici cu el o zi

în care vă puteţi întâlni. In momentul întalnirii cu profesorul trebuie să-i subliniezi aşteptările tale

referitoare la ceea ce-ţi doreşti să înveţe copilul tau. De cele mai multe ori părinţii şi profesorii provin

din medii de viaţă diferite, de aceea profesorul nu ştie ce atitudine să aibă faţă de aceştia. In acest caz

cel mai potrivit este să-l laşi profesorul să-ţi cunoască situaţia familiară, mediul de acasa în care

copilul tău îşi desfăşoară activitatea şi de asemenea, să-l întrebi ce aşteptari are de la tine şi de la

copilul tau. De asemenea, chiar daca „şcoala vietii" are un rol însemnat în viata fiecarei persoane,

aceasta s-a dovedit a fi de multe ori insuficienta. De aceea, o educatie dobândita în mediul scolar a

reprezentat întotdeauna o baza foarte buna peste care s-a cladit experienta de viata.

Rolul familiei în cultivarea gustului estetic

Educaţia estetică presupune o pregătire a individului pentru a rezona cu teritoriile aflate sub semnul

inefabilului şi individualităţii estetice, o sensibilitate faţă de o regiune ontică ce însufleţeşte, stimulează

şi întemeiază prin excelenţă comportamentul autentic uman .

Sentimentele artistice au darul de a uni oamenii pe fondul unor valori înalte, sugerate de artiştii

făuritori de frumos. (Cucoş, C., 1998)


Familia contribuie şi la educaţia estetică a copilului. Părinţii sunt cei care realizează contactul

copilului cu frumuseţile naturii (culorile şi mirosul florilor, cântecul păsărilor, verdele câmpului), cu

viaţa socială (tradiţii, obiceiuri străvechi)

Mass – media, în mod special televiziunea, exercită o influenţă puternică asupra educaţiei estetice.

Nu se poate vorbi despre o influenţă strict pozitivă sau strict negativă; pe de o parte există numeroase

emisiuni culturale, de îmbogăţire a cunoştinţelor, dar pe de altă parte sunt difuzate numeroase programe

care pot deforma imaginaţia inocentă a copiilor într-un sens negativ.

Părinţii trebuie să controleze atât timpul pe care copilul îl petrece în faţa televizorului cât şi

emisiunile pe care le urmăreşte. În unele familii preocuparea pentru cultura estetică a copilului lipseşte

cu desăvârşire, iar în altele aceasta este exagerată. Dacă copilul nu are aptitudini şi nici plăcere pntru

diferite arte (balet, muzică, teatru) părinţii trebuie să respecte alegerea copilului.

Principiile educaţiei estetice sunt :

principiul educaţiei estetice pe baza valoriloe autentice;

principiul receptării creatoare a valorilor estetice;

principiul perceperii globale , unitar a conţinutului şi a formei obiectului estetic;

principiul înţelegerii şi situării contextuale a fenomenului estetic .

Orientarea şcolară şi profesională a copilului în familie

Eficienţa activităţii de consiliere şi orientare şcolară şi profesională depinde de existenţa unei

strânse interacţiuni şi permanente colaborări între şcoală, familie,cercuri specializate dar şi agenţi

economici, mass – media, organizaţii prefoseioniste.

Conceperea şcolii ca o instituţie socială cu multiple funcţii, aptă să răspundă eficient nevoilor

psihologice şi sociale ale elevului, să asigure cadrul optim pentru starea sa de bine, pentru diminuarea şi

prevenirea tulburărilor de adaptare este vital în societatea contemporană, mai ales în condiţiile în care se

înregistrează o creştere alarmantă a numărului de eşecuri şi abandonuri şcolare, a comportamentelor

delicvente, a tulburărilor emoţionale .

Se pot identifica diferite niveluri de consiliere care se pot desfăşura în şcoală :


un prim nivel este cel al sfatului / sprijinului continuu pe care orice profesor îl acordă

elevilor prin însăşi exercitarea profesiei didactice, care presupune o comunicare

continuă directă;

un al doilea nivel îl constituie consilierea şcolară pe care o poate acorda orice cadru

didactic care s-a format suplimentar pentru studii apofundate sau cursuri de formare

continuă şi practica pentru asemenea activităţi;

cel de-al treilea nivel de consiliere din şcoală este cel desfăşurat de specialişti :

psihologi, pedagogi, psihopedagogi, psihosociologi, fiind vorba despre asistenşă

psihopedagogică calificată acordată elevilor prin centrele judeţene şi cabinetele

interşcolare.

În ceea ce priveşte procesul de orientare a carierei, se au în vedere anumite categorii de

competenţe pe care şcoala trebuie să le dezvolte la un nivel performant şi care sunt cerute de piaţa

muncii. Practica modernă a consilierii şi orientării nu poate lăsa în afară acţiunilor sale şi implicarea

părinţilor, a familiei.

Familia joacă un rol esenţial alături de şcoală în dezvoltarea şi menţinerea stării de bine. În

majoritatea situaţiilor famlia reprezintă reperul major în conturarea opţiunii pentru o anumită carieră a

copiilor. Părinţii sunt pentru copii sursa primară şi cea mai puternică de învăţare, de sprijin afectiv şi

securitate. Copilul îşi schiţează în familie jaloanele importante ale personalităţii sale şi se poate defini pe

sine prin valorile promovate de aceasta.

Familia poate fi sau deveni pentru copil un factor al dezvoltării personalităţii, un model de

imitat, un refugiu permisiv sau un câmp de confruntări, o zonă a dogmatismului agresiv, a inflexibilităţii

şi autoritarismului (M. Jigaz, 2001, p174).

Astfel, un rol deosebit de important revine consilierii familiei. Aceasta debutează de regulă cu

evidenţierea şi înţelegerea relaţiilor interpersonale dintre membri: poziţia în grup, liderul, tipuri de

medaje utilizate, coeziunea grupului, modul de rezolvare a conflictelor interne. În general, criteriile pe

care părinţii le au în vedere în acţiunea de alegere a carierii copiilor se referă la: siguranţă şi viitorul

profesiei pe piaţa forţei de muncă, durata studiilor, costuri financiare, avantaje materiale asteptate,

poziţia socială conferită de profesie, potenţiale riscuri în exerciterea profesiei.


Concluzii

Educaţia familială reprezintă o modalitate esenţială de realizare a educaţiei informale şi

manifestă principalele caracteristici ale acesteia: se realizează în mod nesistematic, prin experienţe de

viaţă trăite în mod concret, direct; se manifestă difuz în conduita indivizilor şi a grupurilor, impregnează

personalitatea cu specificul sau prin influenţarea implicită, integrală şi continuă.

În abordarile contemporane ale fenomenului educaţiei se discută despre eroziunea funcţtiilor

familiei şi mai ales a funcţiei de socializare şi, implicit, despre limitele educaţiei familiale, educaţia fiind

atribuită în principal şcolii. Totodată se discută despre de-şcolarizarea educaţiei, despre necesitatea

întoarcerii prioritatilor educatiei la familie, scoala având ca sarcina doar instruirea.

Tendinţe contradictorii se manifestă şi în spaţiul educaţiei, reflectate şi în cercetarea acesteia şi

mai ales în promovarea unor politici educaţionale. Sunt pe de-o parte tendinţe de concentrare a educaţiei

într-un singur focar, şcoala sau familia, pe de alta parte sunt tendinţe de difuziune a acesteia în

comunitate, datorită globalizării, informatizării, mass-media. Infuzia în conţinuturile educaţiei a

virtualului, a informaţiilor punctuale despre realitate, viteza schimbărilor în toate planurile vieţii şi

reformarea educaţiei pentru a fi adecvată acestora, relativizarea valorilor, au produs efecte care deseori

conduc spre interogaţia: “educaţia încotro?”

În acelaşi timp, familia din România ca instituţie socială se află în faţă unor provocări de ordin

socio-economic care au condus la apariţia unor fenomene sociale cu impact direct asupra educaţiei

copilului în familie: rata crescută a divorţturilor, creşterea numărului familiilor monoparentale, creşterea

numărului cuplurilor consensuale, creşterea fenomenului violenţei domestice, creşterea numărului de

familii dezavantajate socio-economic, creşterea numărului de părinţi care pleacă în străinătate pentru a

munci etc.

Tinând seama de aceste realităţi de ordin social, cunoaşterea tendinţelor educaţiei în ansamblu şi

realizarea unei reforme autentice în acest domeniu, cu consecinţe benefice pentru ansamblul societăţii,

nu se pot realiza fără abordarea educaţiei familiale pentru a răspunde acestor noi provocări şi fără

corelarea schimbărilor care se produc în interiorul acesteia şi a efectelor pe care le provoacă, cu

ansamblul proceselor din societate, cu schimbările din educaţie. Reforma educaţiei presupune nu numai

reforma învatamântului. Şcoala, în consonanţa cu familia, poate să realizeze propria ei contribuţie

coerentă la educarea tinerei generaţii.


Priorităţilor politice actuale vizează în mare parte obiective care privesc implicit educaţia în

familie şi şcoală: abordarea educaţtiei ca forţă principală a schimbării tehnologiei, economiei,

administraţiei şi a promovării de valori în societate; acces egal şi sporit la educaţie; calitatea ridicată a

educaţtiei şi pregatirea societăţii bazate pe cunoaştere; transformarea educaţiei în resursa de baza a

modernizarii României; considerarea investiţiei în capitalul uman ca investiţia cea mai profitabilă pe

termen lung; reducerea sărăciei şi a marginalizării sociale; îmbunătăţirea standardului de viaţă s.a.

“Întărirea libertăţilor individuale, sporirea siguranţei cetăţeanului şi a familiei” nu pot să devină o

realitate dacă familia nu-şi realizează funcţiile, în principal, funcţia de socializare/educativă.

.

Bibliografie


POURTOIS, J.P. Desmet, în Pourtois, J.P. , Les thematiques en education familiale, Ed.

Universitaire de Boeck , Paris , 1996

LARISA CUZNEŢOV – psiholog, Centrul Educaţional PRO DIDACTICA, Toate drepturile

rezervate

ANTONESCU, G.G., Educaţia morală şi religioasă în şcoala românească, Ed. Cultura

Românească S.A. Bucureşti 1937

BOUTROUX, EMILE, Chestiuni de morală şi educaţie, Institutul de arte grafice, Viaţa

românească S.A. , Iaşi

NORMAN, GOODMAN, Introducere în sociologie, Bucureşti , Editura Lidur,1992

VICTOR, TARCOVNICU, Pedagogie generală, Bucureşti, Editura Facla, 1975

NICOLAE, MĂRGINEANU, Condiţia umană, Bucureşti , Editura Ştiinţifică, 1973

ANTHONY, GIDDENS, Sociologie, Bucureşti, Editura Bic All, 1997

BOUTIN, C. DURING, Les Interventions aupres des parents, Editura Privat, Paris, 1994

DIMITRIU, C., Constelaţia familială, Bucureşti , Ed. D. P., 1973

HEDGES, P., Personalitate şi temperament, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1999

PĂUN, EMIL, Sociopedagogie şcolară, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,1982

TOMŞA, G., Consilierea şi orientarea în şcoală, Ed. Credis, Bucureşti,2001

VINCENTE, R., Cunoaşterea copilului, E.D.P., Bucureşti,1972.

Anexe


Căi eficiente de implicare a părinţilor în educaţia copilului

Oferiţi feedback pozitiv şi manifestaţi apreciere pentru activitatea profesorilor şi a echipei de

conducere a şcolii

În comunicarea cu personalul şcolii, adoptaţi o atitudine pozitivă, deschisă, fiţi dispus să

acceptaţi noul şi schimbarea.

Luaţi în considerare şi punctele de vedere ale altora

Împreună cu profesorii, stabiliţi aşteptările şi formulaţi obiective educative, care privesc viitorul

copilului dumneavoastră.

Discutaţi cu profesorii despre talentele, interesele şi pasiunile acestuia.

Frecventaţi în mod regulat întâlnirile cu părinţii.

Colaboraţi cu personalul şcolii pentru a îmbunătăţi comunicarea părinţi – profesori şi atmosfera

şcolară

Acordaţi încurajare şi apreciere pentru eforul şi munca depuse la şcoală.

Cereţi profesorului sau învăţătorului să vă recomande activităţi şi jocuri care pot constitui

oportunităţi plăcute de învăţare acasă.

Discutaţi zilnic cu copilul dumneavoastră despre activitatea de la şcoală şi despre teme.

Frecventaţi seminarii pe teme cum ar fi: rezolvarea problemelor, luarea deciziilor, atenuarea

conflictelor, arta discursului public etc.

Încurajaţi şi facilitaţi participarea copilului dumneavoastră la prestarea de servicii comunitare.

Fiţi un model de urmat. Fiţi dumneavoastră înşivă, alături de copilul dumneavoastră, membru

activ în serviciul comunităţii.

Străduiţi-vă să înţelegeţi şi să aplicaţi şi acasă regulile şi aşteptările şcolare.


Exprimaţi-vă la timp preocupările şi adresaţi întrebări într-un mod cinstit şi deschis.

Asiguraţi copilului un mediu de studiu adecvat.

Colaboraţi interactiv cu copilul în vederea realizării temelor şi proiectelor.

ANEXA 2


CHESTIONAR PENTRU PĂRINŢI

SCOP: CUNOAŞTEREA CALITĂŢII RELAŢIEI ŞCOALĂ - FAMILIE

1. În comunicarea cu personalul şcolii, găsiţi sprijin şi înţelegere?DA NU

2. Împreună cu profesorii, stabiliţi aşteptările, care privesc viitorul copilului dumneavoastră?DA NU

3. Discutaţi cu profesorii despre talentele, interesele şi pasiunile acestuia?DA NU

4. Discutaţi zilnic cu copilul dumneavoastră despre activitatea de la şcoală şi despre teme?DA NU

5. Încurajaţi şi facilitaţi participarea copilului dumneavoastră la prestarea de servicii comunitare?DA NU

6. Copilul dumneavoastră are un mediu de studiu adecvat?DA NU

7. Luaţi în considerare şi punctele de vedere ale altora?DA NU

8. Cereţi profesorului sau învăţătorului să vă recomande activităţi şi jocuri pentru acasă? DA NU

9. Manifestaţi apreciere pentru activitatea profesorilor şi a echipei de conducere a şcolii? DA NU

rolul familiei in educatia copilului

Documents