Rolul afectivitatii in activitate

Codescu DianaGrupa 4,seria 1

• 1.Definitie

• Afectivitatea este acea componenta a vietii psihice care reflecta , in forma unei trairi subiective de un anumit semn, de o anumita intensitate si de o anumita durata, raportul dintre dinamica evenimentelor motivationale sau a starilor proprii de necesitate si dinamica evenimentelor din plan obiectiv extern.

2.Procesele afective

• Procesele afective constituie armonizarea sau conflictul individului, interpretat ca un tot, cu lumea şi cu sine, cu ambianţa exterioară dar şi cu cea ce se produce în propriul său organism, cu evenimente prezente dar şi cu cele rea-mintite sau imaginate. Dacă în procesele cognitive subiectul se subordonează obiectului, pe care încearcă să-l epuizeze cognitiv, de data aceasta el se subordonează relaţiei, într-un fel, sieşit pentru că el este cel care "introduce" o anumită valoare sau semnificaţie emoţională în obiectul reflectat. Apoi, deşi procesele afective sunt declanşate prin fapte cognitive cum ar fi vederea unei cărţi, audiţia unei bucăţi muzi-cale, reamintirea unei întâmplăr etc., ele nu sunt reductibile la acestea. Ceea ce contează nu sunt potentele şi organizarea cognitivă a indivizilor ci organizarea lor motivaţională, raportul obiectului (perceput, gândit sau imaginat) cu necesităţile, cu gradul lor de satisfacere. Procesele afective, deşi diferite de procesele cognitive, sunt într-o strânsă interacţiune cu ele. Atunci când conflictul afectiv produs de ciocnirea dintre emoţii, sentimente, pasiuni este solidar cu conflictul cognitiv, cu ciocnirea ideilor, concepţiilor, modalităţior de rezolvare stc., randamentul activităţii intelectuale este mai mare.

Practic, nu există fenomen psihic cu care procesele afective să nu se afle în relaţii de

interacţiune şi interdependenţă. Afectivitatea se regăseşte în faza "ciocnirii motivelor" sau în afaza

deliberării*1 din actul voluntar, ea este transfigurată în temperament, unele trăsături ale acesteia, cum ar fi gradul de impresionabilitate,

fiind chiar de ordin afectiv, altele (impulsivitatea, calmul, destinderea) având o mare încărcătură

afectivă. Tocmai de aceea ea este considerată ca fiind componenta bazală, infrastructurală a psihi-

cului, dar şi nota lui definitorie, deoarece prin afectivitate omul se diferenţiază profund de roboţi şi calculatoare, de aşa zisa inteligenţă

artificială. Dacă raţiunea omului poate fi reprodusă de calculator, stările şi trăirile afective

vor rămâne apanajul lor specific.

3.Proprietăţile proceselor afective

a) Polaritatea proceselor afective constă în tendinţa acestora de a gravita fie în jurul polului pozitiv, fie în jurul celui negativ, şi apare ca urmare a satisfacerii sau nesatisfacerii diferenţiate a trebuinţelor. De obicei, procesele afective sunt cuplate două câte două în perechi cu elemente contrare: bucurie-tristeţe, simpatie-antipatie, entuziasm, deprimare, iubire-ură etc. Polaritatea se exprimă în caracterul plăcut sau neplăcut al stărilor afective, stenic sau astenic al acestora (unele mobilizând, "împingând" spre activitate, altele dimpotrivă, demobili-zând, întârziind sau inhibând activitatea), în fine, în caracterul lor încordat sau destins (unele fiind tensionale, altele relaxante).

b) Intensitatea proceselor afective indică forţa, tăria, profun zimea de care dispune la un moment dat trăirea afectivă. Creşterea intensităţii stărilor afective se obţine nu prin repetarea stimulului (ca la memorie), care ar duce la tocirea afectivităţii, ci prin schimbarea (amplificarea) semnificaţiilor afectogene ale obiectului sau persoanei cu care suntem în relaţie

c)Durata proceselor afective constă în întinderea, persistenţa în timp a acestora, indiferent dacă persoana sau obiectul care le-a provocat sunt sau nu prezente. Un sentiment poate dura un an, doi sau toată viaţa, o emoţie poate dura câteva ore sau câteva clipe; frica şi groaza în faţa unui accident persistă şi după ce pericolul a trecut; dragostea se păstrează chiar dacă fiinţa iubită nu mai este. Aceastăproprietate are o foarte mare importanţă deoarece alimentând permanent semnificaţia afectogenă a unui stimul (obiect sau persoană) putem ţine mereu trează starea afectivă faţă de el.

.

d) Mobilitatea proceselor afective exprimă fie trecerea rapidă ţn interiorul aceleiaşi trăiri emoţionale de la o fază la alta, fie trecerea de la o stare afectivă la alta. e) .Expresivitatea proceselor afective constă în capacitatea acestora de a se exterioriza, de a putea fi"văzute", "citite", "simţite. Cele mai cunoscute expresii emoţionale sunt: Mimica,pantomimica,modificarile de natura vegetative. Expresiile emoţionale nu sunt izolate unele de altele, ci se corelează şi se subordonează stărilor afective, dând naştere la ceea ce se numeşte conduita emoţional-expresivă.

Trebuie reţinut faptul că expresiile şi conduitele emoţionale se învaţă, se însuşesc în timpul vieţii, fie prin imitaţie, fie prin efort voluntar. Expresiile emoţionale îndeplinesc roluri importante în comporta-mentul omului, dintre care mai semnificative sunt:

• rol de comunicare (se face cunoscută în exterior starea afectivă trăită de o persoană pe care ea o doreşte ca ceilalţi s-o perceapă; citind expresiile emoţionale imprimate pe chipul elevilor săi, profesorul îşi poate da seama dacă aceştia au înţeles sau nu; prin propriile sale expresii emoţionale profesorul poate întări forţa.)

rol de influenţare a conduitei altora în vederea săvârşirii unor acte (o persoană poate plânge pentru a impresiona, a obţine mângâierea, acordul sau a ceea ce şi-a propus; o alta manifestă temeri pen tru a se asigura de ajutorul cuiva; în acest sens, vorbim de utilizarea socială a expresiilor emoţionale cu scop, pentru a obţine ceva);

• rol de autoreglare în vederea adaptării mai bune la situaţiile cu care ne confruntăm (plângem în situaţii triste, râdem în cele vesele; comportamentul invers ar fi un exemplu tipic de dezadaptare expresiv- emoţională); • rol de contagiune (de a se transmite şi de a trezi reacţii similare şi la alte persoane, de a da naştere la stări afective colective- pozitive sau negative - prin aceasta întărindu-se forţa lor de coeziune sau de dezbinare a membrilor grupurilor); • rol de accentuare sau de diminuare a însăşi stării afective (plângând ne putem "descărca", elibera sau dimpotrivă, "încărca"

Rolul afectivităţii

Componenta afectivă a personalităţii nu se epuizează în emoţiile de moment, dimpotrivă, ea are o consistenţă şi durabilitatea în timp, fapt care permite constituirea unor adevărate profiluri emo-ţionale (echilibrat, hiperemotiv, hipoemotiv). Wallon (1945), din perspectiva psihologiei şi psihiatriei infantile, arată că emoţiile apar în urma acumulării unei cantităţi de tonus muscular, care dacă nu se consumă în activităţi adecvate, pentru a se epuiza gradat, degenerează în spasme, râs, plâns.

Primul care a sesizat valoarea adaptativă a emoţiilor a fost Darwin care, încă din 1872, arăta că originea emoţiilor se află în tiparele vechi comportamentale desfăşurate de-a lungul evoluţiei, tipare ce s-au comprimat şi păstrat deoarece s-au dovedit a fi utile acţiunilor actuale. O poziţie contradictorie întâlnim la V. Pavelcu care arată pe de o parte, că emoţia are rolul de a preveni psihicul de tulburări şi de dezagregare durabilă, de a restabili echilibrul, prin derivare, prin risipirea forţelor pe căi vegetative, prin reacţii inutile sub raportul conduitei, dar foarte utile prin efectul lor de liniştire, la lichidare a conflictului dintre tendinţe, de rezolvare a înaltei tensiuni psihice, pe de altă parte, emoţia este un proces de degradare a psihicului spre fiziologie, de dezintegrare atât pe planul de adaptare individ-mediu, cât şi pe planul intrapsihic. în realitate, afectivitatea îndeplineşte ambele roluri, dar în condiţii diferite.

Tipuri de procese afective

Procesele afective primare au un rol caracter elementar, spontan, sunt slab organizate, mai aproape de biologic si mai putin elaborate cultural, ele tind sa scape constient, rational, in categoria lor se includ: tonul afectiv al proceselor cognitive (emotia produsa de vizionarea unui film, lectura unei carti, rezolvarea unei probleme de matematica), care se refera la reactiile emotionale ce insotesc si coloreaza afectiv orice act de cunoastere o senzatie, o amintire. trairile afective de provenienta organica (starea de boala sau de sanatate) sunt cauzate de buna sau proasta functionare a organelor interne.

afectele (furia, entuziasmul) sunt forme afective simple, primitive si impulsive, puternice, foarte intense si violente, de scurta durata, cu aparitie brusca si desfasurare impetuoasa.

Procesele afective complexe beneficiaza de un grad mai mare de constientizare si intelectualizare. Cuprind: emotiile curente care sunt forme afective de scurta durata, active, intense, provocate de insusirile separate ale obiectelor. emotiile superioare, legate nu atit de obiecte, cit de o activitate pe care o desfasoara individual. dispozitiile afective sunt stari difuze, cu intensitate variabila si durabilitate relativa.

Procesele afective superioare se caracterizeaza printr-o mare structurare si raportare valorica, situata nu la nivel de obiect, ci la nivel de personalitate depasind prin continutul si structura lor starile emotionale disparate si tranzitorii. sentimentele sunt trairi afective intense, de lunga durata, relativ stabile, specific umane, conditionate social - istoric. pasiunile sunt sentimente cu o orientare, intensitate de gradul de stabilitate si generalitate foarte mare, antrenind intreaga personalitate. Trebuie distinse doua mari forme de afectivitate, si anume afectivitatea individuala care este generata si traita de individ in functie de particularitatile sale psihoindividuale, fara ca ea sa influenteze starile afective ale altor personae, si afectivitatea de grup sau intragrupala, care viseaza combinarea spontana a emotiilor si sentimentelor individuale, soldata cu aparitia unor stari afective comune, ce este traita si impartasita de toti membrii grupului.

Bibliografie:

• Fundamentele Psihologiei –Mielu Zlate• http://facultate.regielive.ro/referate/psihologie/afectivitate-56493.html• http://grsiu.3x.ro/afectivitatea.html