Ricinul – Ricinus communis

Importanţă Ricinul se cultivă pentru seminţele bogate în ulei (50-60 %),

nesicativ (indicele de iod 81-86), folosit în diferite industrii: pielărie, textilă, cauciucului sintetic, linoleumurilor, vopselelor, săpunurilor, lubrefianţilor, farmaceutică şi cosmetică.

Şroturile deoarece la unele soiuri sunt toxice nu se folosesc ca furaj, ci ca îngrăşăminte bogate în azot sau la prepararea unor cleiuri.

Sau creat forme lipsite de compuşi toxici, situaţie în care turtele pot fi folosite ca furaj concentrat bogat în proteină.

Tulpinile sunt folosite pentru fabricarea plăcilor aglomerate, la fabricarea hârtiei sau la extragerea fibrelor grosiere folosite la confecţionarea de funii, sfori etc.

Frunzele în anunite zone din India, Siria sunt folosite ca hrană pentru creşterea unor fluturilor de mătase -Phyllosamia ricini, care produc o mătase albă sau brun roşcată, cu luciu caracteristic.

Ricinul este şi o bună plantă meliferă. Compoziţia chimică Seminţele conţin 45-58 % ulei, proteine 15% , celuloză peste 18

%, hidraţi de carbon 13-20 5, cenuşă 3 %.Şroturile conţin peste 40 % proteine, însă ele sunt toxicice

datorită alcaloidului cu toxicitate moderată ricinină şi a unei proteine foarte toxice ricina.Ricina în cantitate de cca 20 mg poate fi letală, la om pentru 1 kg greutate corporală 0.18 g seminţe sunt letale, ceea ce înseamnă că 10-12 seminţe de ricin provoacă moartea unui om de greutate medie. Şroturile pot fi folosite în hrana animalelor numai după ce au fost supuse unor metode de înlăturare a compuşilor toxici.

La formele lipsite de compuşi toxici, şroturile se pot folosi în hrana animalelor fără nici un risc.

Răspândirea Pe glob suprafaţa cultivată cu ricin variază între 1.2-1.7 mil.ha,

cele mai mari suprafeţe cultivate sunt în India şi China. Producţia medie mondială variază între 700-1000 kg/ha.

La noi în ţară suprafaţa cultivată este de sub 100 ha, suprafeţele cultivate se situează în judeţele: Teleorman, Călăraşi, Giurgiu, Dolj şi Olt.

Sistematică, origine, soiuri Ricinul este originar din Africa (Etiopia) şi din partea de sud-vest

a Indiei.Ricinul face parte din familia Euphorbiaaceae, genul Ricinus,

specia Ricinus communis.Soiurile cultivate la noi în ţară sunt soiuri cu perioadă de

vegetaţie scurtă şi grad de ramificare cât mai redus.

Soiurile de ricin zonate sunt: Dragon, Cristian, Rivlas, Teleorman, Vlaşca.

Cerinţe faţă de climă şi sol Ricinul este o plantă termofilă, soiurile cultivate la noi având

nevoie de 2500-3000˚C. Temperatura minimă de germinaţie este de 10-11˚C, iar în

condiţii de câmp germinarea se face la 12-13˚C. Plantele de ricin sunt sensibile la ger în faza de răsărire (-0.8-

1˚C nu rezistă) şi maturitate (-2..-3˚C distrug plantele).Cerinţele faţă de apă sunt ridicate, producţii bune se obţin când

între răsărire şi formarea seminţelor pe racemul principal cad 200-300 mm precipitaţii, bine repartizate.

În zonele secetoase, producţii mari se obţin numai în condiţii de irigare.

Solurile recomandate pentru cultura ricinului sunt cele fertile, permeabile, cu pH=6-7.5. Nu se recomandă cultivarea pe soluri uşoare, dar nici pe cele prea grele sau cele mlăştinoase şi sărăturate.

Zonele de cultură Zona favorabilă culturii este câmpia din sud , cu judeţele

Teleorman, Ilfov, Ialomiţa, Olt, Brăila şi pe suprafeţe mai reduse în judeţele Buzău şi Dobrogea.

Factorul limitativ pentru cultura de ricin este temperatura. Tehnologia de cultură Rotaţia Cele mai bune plante premergătoare sunt prăşitoarele fertilizate

cu gunoi de grajd (porumbul şi sfecla pentru zahăr) şi cerealele păioase (grâu şi orz).

Ricinul nu se cultivă după plante mari consumatoare de apă cum sunt: floarea-soarelui, sorgul, iarba de Sudan, lucerna.

Monocultura nu este indicată din cauza atacului de boli specifice (fusarioze).

Ricinul este o bună premergătoare pentru culturile de primăvară. Fertilizarea Ricinul este o plantă cu cerinţe mari faţă de elementele nutritive,

însă reacţionează mai slab la fertilizare comparativ cu alte culturi datorită sistemului radicular puternic dezvoltat în profunzime.

Consumul specific pentru o tonă de seminţe şi producţia secundară aferentă este de 60-70 kg azot, 17-30 kg P2O5 şi 59-70 kg K2O.

Dozele de îngrăşăminte aplicate la cultura ricinului sunt de 50-70kg/ha azot, 60-80 kg/ha P2O5 şi 40-60 kg/ha K2O. Raportul dintre azot şi fosfor să fie de 1:1.5.

Ricinul valorifică bine gunoiul de grajd, în special pe solurile sărace în humus, aplicate în doze de 20-30 t/ha şi încorporate odată cu arătura.

Lucrările solului

Arătura se face la adâncimea de 25-30 cm, imediat după eliberarea terenului de planta premergătoare.

În cazul solurilor cu textură grea, compacte, cu exces de umiditate, se va face scarificarea pentru îmbunătăţirea regimului aerohidric.

Patul germinativ se pregăteşte primăvara, cu câteva zile înainte de semănat, folosind grapa cu discuri, apoi o lucrare cu grapa cu colţi reglabili sau o lucrare cu combinatorul la adâncimea de încorporare a seminţei.

Sămânţa şi semănatul Sămânţa destinată semănatului trebuie să aibă o puritate

minimă de 97 % şi o germinaţie minimă de 85 %. Înainte de semănat sămânţa se tratează cu fungicide pentru prevenirea atacului de fusarioză, bacterioză şi putregai cenuşiu.

Semănatul începe când în sol la adâncimea de 10 cm, temperatura ajunge la 10 ˚C, calendaristic semănatul poate începe după 15 aprilie.

Densitatea la semănat este de 80-90 mii boabe germinabile/ha, ceea ce asigură 70-80 mii plante/ha.

Adâncimea de semănat între 6-10 cm în funcţie de textură şi umiditatea solului.

Schema de semănat este în rânduri la distanţa de 70 cm.Norma de sămânţă este cuprinsă între 30-40 kg/ha.Lucrări de îngrijire Combaterea buruienilor – ricinul este o plantă foarte sensibilă la

îmburuienare în primele faze de vegetaţie, deoarece seminţele răsar greu într-un timp de 20-30 de zile de la semănat.

Combaterea cea mai bună a buruienilor la ricin se face prin folosirea erbicidului Treflan 1.5-2 l/ha asociat cu praşile mecanice şi manuale dacă este cazul.De asemeni buruienile mai pot fi combătute prin aplicarea erbicidelor Guardian 2 l/ha şi Frontier 1.4 l/ha, imediat după semănat.

Pentru combaterea costreiului din rizomi de folosesc erbicidele aticostreice.

Prima praşilă mecanică se face când plantele au răsărit în totalitate, cu viteză mică de lucru şi cu zona de protecţie de 12-15 cm, pentru a evita rănirea plantelor şi acoperirea lor cu pământ, la adâncimea de 6 cm, iar cea de a doua praşilă mecanică se execută când plantele au înălţimea de 15-20 cm, la adâncimea de 8 cm.

Combaterea bolilor – dintre bolile întâlnite la cultura ricinului cele mai păgubitoare sunt fusarioza – Fusarium sp. şi putregaiul cenuşiu (Botrytis cinerea).

Atacul de fusarioza se previne prin respectarea unui asolament în care cultura de ricin să revină pe aceeaşi suprafaţă după o perioadă de 7-8 ani şi prin tratament la sămânţă.

Atacul de putregai cenuşiu apare în anii cu umiditate şi la soiurile tardive în perioada maturării capsulelor. Pentru combatere se fac tratamente cu Benlate, Topsin 2 kg/ha.

Irigarea culturii – desi este o plantă rezistentă la secetă ricinul reacţionează bine la irigare în anii secetoşi, consumul maxim de apă al plantelor începe cu faza de apariţie a racemului principal şi rămâne ridicat până la umplerea boabelor.

Prima udare se aplică la apariţia racemului principal cu 600 m³ /ha şi următoarea cu aceeaşi normă la cca 14-18 zile .

Umiditatea solului se menţine la 70-80 % din capacitatea de câmp a solului pentru apă pe adâncimea de cca 70 cm.

Recoltarea Recoltarea se face în momentul în care seminţele sunt

brunificate şi au 13-15 % umiditate. Recoltarea manuală se face prin desprinderea capsulelor, care

apoi se adună şi sunt transportate la batoze pentru decapsulare. Pentru o mai bună decapsulare, capsulele se usucă 2-3 zile la soare.

Recoltarea mecanizată se face cu combina de recoltat ricin KKC -6, după ce s-a făcut o prealabilă defoliere, folosind desicanţi – Reglone 4-6 l/ha, aplicarea se face când cca 75 % din capsule au ajuns la maturitate.

Recoltarea cu combina se face la 8-10 zile de la tratamentul cu desicanţi, atunci când frunzele s-au uscat şi a scăzut umiditatea capsulelor la 8-12 %.

Producţiile obţinute au variat în ultimii ani între 500-1200 kg/ha.