rezumatul tezei de doctorat - unap.ro doctorat rezumate/2016 ianuarie... · zonă pivot sudică a...

1 din 33

MINISTERUL APĂRĂRII NAŢIONALE Neclasificat UNIVERSITATEA NAŢIONALĂ DE APĂRARE „Carol I” Exemplarul nr. __

DOCTORAND Alba Iulia Catrinel POPESCU

REZUMATUL TEZEI DE DOCTORAT

TEMA:

CARACTERUL PIVOTAL AL AFRICII SUBSAHARIENE ŞI IMPLICAŢIILE ACESTUIA ASUPRA SECURITĂŢII

EURO-ATLANTICE ŞI NAŢIONALE CONDUCĂTOR DE DOCTORAT Contra-amiral (r.) prof.univ.dr. Marius HANGANU

Teză elaborată în vederea obţinerii titlului de DOCTOR în INFORMAŢII şi SECURITATE NAŢIONALĂ

-BUCUREŞTI, 2015-

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT 2 din 33

CUPRINSUL TEZEI DE DOCTORAT

INTRODUCERE CAPITOLUL 1:

AFRICA SUBSAHARIANĂ, O ZONĂ GEOPOLITICĂ UNITARĂ 1.1. Împărţire politico-administrativă 1.2. Particularităţi comune de dezvoltare umană 1.3. Particularităţi economice comune spaţiului subsaharian 1.4. Aspecte demografice 1.5. Aspecte lingvistice 1.6. Principalele religii şi curente religioase 1.7. Aspecte de ordin socio-istoric 1.8. Dinamica graniţelor postcoloniale

CAPITOLUL 2: CARACTERUL DE „ZONĂ PIVOT SUDICĂ” AL AFRICII SUBSAHARIENE ŞI IMPACTUL ACESTUIA ASUPRA SECURITĂŢII EURO-ATLANTICE

2.1. Caracteristici geografice specifice zonei pivot 2.2. Bogăţia resurselor minerale si energetice 2.3. Valoarea geostrategică a Africii Subsahariene şi impactul

asupra securităţii globale 2.3.1. Impactul strategic al localizării geografice 2.3.2. Impactul strategic al resurselor de hidrocarburi.

Studiul de caz nr.1: Republica Sudan 2.3.3. Miza resurselor de uraniu 2.3.4. Impactul strategic al resurselor de minereuri strategice 2.3.5. Miza diamantelor

CAPITOLUL 3: SECURIZAREA PIVOTULUI GEOPOLITIC SUBSAHARIAN

3.1.Securizarea pivotului geopolitic subsaharian în perioada Războiului Rece 3.1.1. Cadrul general al mediului de securitate din perioada

Războiului Rece 3.1.2. Decolonizarea Africii Subsahariene şi schimbarea

jucătorilor geostrategici activi 3.1.3. Negritudinea şi Panafricanismul 3.1.4. Mişcarea de Nealiniere. Grupul celor 77 3.1.5. Africa Subsahariană - Teatrul confruntărilor dintre cele două

sisteme antagonice. Studiul de caz nr. 2: Republica Democrată Congo

3.2. Securizarea pivotului geopolitic subsaharian după încheierea Războiului Rece 3.2.1. Mediul de securitate după încheierea Războiului Rece 3.2.2. Noii jucători geostrategici activi şi noua cursă pentru Africa

NECLASIFICAT


3.2.3. Islamismul subsaharian

CAPITOLUL 4: MAREA CENTURĂ DE RUINE” - CRIZA GEOPOLITICĂ A ZONEI PIVOT SUBSAHARIENE ŞI IMPLICAŢIILE ACESTEIA ASUPRA SECURITĂŢII EURO-ATLANTICE

4.1. Criza pivotului geostrategic subsaharian 4.1.1. Criza politică

4.1.1.1. Conflictele din spaţiul subsaharian. Studiu de caz nr. 3: Republica Angola

4.1.1.2. Statele slabe şi statele eşuate din spaţiul subsaharian 4.1.2. Criza economică 4.1.3. Criza resurselor de hrană şi apă 4.1.4. Criza ecologică. Studiu de caz nr. 4:

Republica Federală Nigeria 4.1.5. Criza demografică şi umanitară 4.1.6. Criza socială. Studiu de caz nr.5: Republica Africa de Sud

4.2. Exportul de insecuritate şi impactul asupra securităţii euro-atlantice 4.2.1.Migraţia ilegală transfrontalieră

4.2.1.1. Migraţia ilegală transfrontalieră în relaţie cu reţelele de criminalitate organizată

4.2.1.2. Migraţia ilegală transfrontalieră şi terorismul 4.2.1.3. Creşterea bazinului electoral al partidelor şi mişcărilor

eurosceptice, extremiste, xenofobe europene 4.2.2. Pirateria maritimă şi jaful armat pe mare şi impactul

asupra securităţii globale. Studiul de caz nr.6: Republica Somalia

CAPITOLUL 5: IMPACTUL ÎNTĂRIRII DEZIRABILE A RELAŢIILOR ROMÂNO-AFRICANE ASUPRA SECURITĂŢII ŢĂRII NOASTRE

5.1. Evoluţia relaţiilor politico-diplomatice româno-africane şi implicaţiile acesteia asupra securităţii naţionale

5.1.1. Perioada Războiului Rece 5.1.2. După încheierea Războiului Rece

5.2. Evoluţia relaţiilor economice româno-africane şi implicaţiile acesteia asupra securităţii nationale 5.2.1. Perioada Războiului Rece 5.2.2. După încheierea Războiului Rece

5.3. Evoluţia relaţiilor militare româno-africane şi implicaţiile acesteia asupra securităţii naţionale 5.3.1. Perioada Războiului Rece 5.3.2. După încheierea Războiului Rece

5.4. Impactul potenţial al întăririi relaţiilor bilaterale româno-africane asupra securităţii naţionale a României

NECLASIFICAT


CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

LISTĂ DE HĂRŢI, TABELE, GRAFICE

TABEL DE ABREVIERI ŞI ACRONIME

ANEXE

Cuvinte cheie: Africa Subsahariană, Oceanul Indian, China, S.U.A., România, zona pivot sudică, valoare geostrategică, caracter pivotal, pivot geopolitic, „marea centură de ruine”, criza politică, criza socială, criza economică, criza umanitară, criza resurselor de apă, foamete, criza demografică, criza socială, piraterie maritimă, migraţie transfrontalieră ilegală, islamism subsahararian, terorism, criminalitate organizată, extremism, jucător geostrategic, neopatriarhat.

NECLASIFICAT


Profilul de zonă pivot sudică al Africii Subsahariene a fost schiţat în anul 1919 de

către autorul teoriei dominaţiei globale, Sir Halford John Mackinder, din perspectivă

strict geografică, fără a mai dezvolta impactul geostrategic al acestui statut în ecuaţia

globală de securitate. Procesele geopolitice care au marcat Eurasia pe toată perioada

secolului al XX-lea au canalizat atenţia globală asupra zonei pivot nordice şi asupra

strategiei de îndiguire a ţărmurilor Eurasiei, astfel că, Africa Subsahariană a fost trecută

într-un con de umbră şi de marginalitate. Eroarea strategică a unei astfel de abordări începe

astăzi să îşi facă simţite efectele în plan global, prin repoziţionarea Chinei în calitate de

aspirant la rolul de hegemon global afro-eurasiatic, în conjuncţie cu Federaţia Rusă. Dacă

obiectivele Chinei vor fi atinse şi aceasta va deveni hegemon în Africa Subsahariană şi în

Oceanul Indian atunci, cele două zone pivot ale masei continentale afro-eurasiatice vor fi

controlate de două dintre puterile cele mai incisive, mai autoritariste şi mai contestatare ale

ordinii mondiale actuale. Într-un astfel de context, Europa ar putea fi prinsă între două

fronturi globale, viitorul său democratic devenind incert.

Prin urmare, teza fundamentală a lucrării, centrată pe demonstrarea statutului de

zonă pivot sudică a Africii Subsahariene, a urmărit evidenţierea caracterului imperativ al

elaborării şi implementării unei strategii comune euro-atlantice în regiune, strategie în care

România poate juca un rol important, în virtutea istoricului pozitiv al relaţiilor bilaterale

româno-africane şi al capitalului local de simpatie câştigat în perioada bipolarităţii.

Elementele de noutate ale prezentei lucrări sunt reprezentate de:

1. demonstrarea calităţii de zona pivot sudică (Heartland sudic) a Africii

Subsahariene cu toate consecinţele în planul securităţii globale şi euro-atlantice precum

şi al stabilităţii ordinii mondiale, care decurg dintr-un astfel de statut;

2. demonstrarea caracterului pivotal al Africii Subsahariene utilizând

instrumentele de analiză oferite de teorii geostrategice proprii curentelor de gândire

afro-optimist, afro-neutru şi afro-pesimist, pentru a întări argumentaţia şi a oferi o

imagine cât mai lipsită de echivoc asupra importanţei geostrategice a zonei studiate;

3. demonstrarea caracterului de zonă pivot sudică a Africii Subsahariene în

raport cu o necesară regândire a relaţiilor bilaterale româno-africane şi descrierea

impactului reconsolidării prezenţei româneşti în Africa Subsahariană asupra securităţii

naţionale a României;

NECLASIFICAT


4. demonstrarea faptului că teoria ţărmurilor, care a dirijat politica externă

americană în ultimii 75 de ani şi implicit, prin consecinţe, politica globală, nu este

opozabilă teoriei zonei pivot ci este complementară acesteia, readucând în prim plan

valabilitatea şi aplicabilitatea strategică a teoriei zonei pivot.

Întrucât analiza a presupus abordarea subcontinentului în calitate de actant global,

conceptul general al tezei a fost centrat pe ideea unităţii evolutive a spaţiului analizat.

Variabilele geopolitice analizate au fost de ordin geografic, istoric, politico-

diplomatic, cultural-ideologic, economic, demografic, social şi militar, metoda analitică a

fost cea descriptivă integrală şi ambispectivă iar, modelul de organizare şi de realizare al

studiului, a fost unul liniar, care a parcurs o succesiune de etape de la definirea obiectivelor,

la încadrarea conceptuală, colectarea datelor, analiza şi sinteza datelor şi, în final,

formularea concluziilor.

Prima etapă s-a bazat pe cercetarea ştiinţifică din perspectivă geografică, istorică,

politică, economică, antropologică, socială, culturală, militară a spaţiului subsaharian. În

urma acestui parcurs ştiinţific au fost stabilite principalele obiective ştiinţifice ale

prezentei lucrări, respectiv:

1. demonstrarea caracterului unitar al zonei geopolitice subsahariene;

2. demonstrarea caracterului pivotal al Africii Subsahariene din triplă

perspectivă:

• afro-optimistă: demonstrarea valorii geostrategice a zonei pivot sudice

şi a impactului acesteia asupra ecuaţiei de putere globale,

• afro-neutră: demonstrarea importanţei securizării pivotului în ecuaţia

de putere globală,

• afro-pesimistă: identificarea tipurilor şi cauzelor stării de criză

prelungită din spaţiul subsaharian;

3. identificarea impactului transformărilor geopolitice subsahariene

asupra securităţii euro-atlantice;

4. descrierea evoluţiei relaţiilor politice, economice şi militare ale

României cu statele subsahariene, înainte şi după evenimentele din 1989;

NECLASIFICAT


5. identificarea impactului pe care o reorientare a politicii externe

româneşti spre statele subsahariene l-ar putea avea asupra securităţii naţionale

actuale şi viitoare a României.

Etapa a doua a parcursului ştiinţific a urmărit stabilirea cadrului conceptual de

analiză. Instrumentele de operare analitică utilizate în prezenta lucrare au fost oferite de

paradigmele şi teoriile din domeniul studiilor de securitate precum şi de teorii geopolitice.

Rezultatele acestei documentări sunt incluse în Anexele prezentei lucrări.

În etapa a treia a analizei a fost aplicată metoda cantitativă, bazată pe indicatori

de raportări curente aferenţi spaţiului analizat în abordare longitudinală pe perioada

anilor 1960 – prezent, cu focusare pe anii 2010-2014 dar şi transversală pe diferiţi ani

(2010, 2011, 2012, 2013, 2014).

În această etapă am colectat date din diverse surse: generale (legi, ordonanţe şi

hotărâri de guvern, lucrări scrise de autori români şi străini, tratate, convenţii, protocoale

şi acorduri internaţionale, rapoarte, documente şi declaraţii oficiale, documente oficiale

cu caracter istoric, dicţionare, statistici, cotidiene, reviste, agenţii de presă, bloguri) sau

personale, din discuţii cu factori politici şi economici din Africa de Vest, sau observaţii

personale de la faţa locului.

În cadrul etapei a patra a studiului, datele obţinute au fost analizate în raport cu

scopul şi cu obiectivele iniţiale.

Lucrarea de doctorat este structurată în cinci capitole.

Capitolul 1, intitulat: „AFRICA SUBSAHARIANĂ, O ZONĂ GEOPOLITICĂ

UNITARĂ”, a urmărit să răspundă primului obiectiv ştiinţific al prezentei lucrări

reprezentat de demonstrarea caracterului unitar al zonei geopolitice subsahariene.

Caracterul unitar şi distinct al zonei geopolitice subsahariene a fost argumentat

prin existenţa elementelor de convergenţă reprezentate de:

• delimitare spaţială netă la sud de deşertul Sahara;

• dominanţa rasială a populaţiei negroide;

• trecutul colonial comun (cu excepţia Etiopiei şi a Liberiei);

• prezenţa şi astăzi a frontierelor de tip colonial, administrative, care, pe de o

parte, au partajat populaţii răspândite în mai multe state iar, pe de altă parte, au adus

NECLASIFICAT


laolaltă grupuri etnice eterogene din punct de vedere religios şi lingvistic, deseori rivale.

Capitalele, cele mai multe de tip colonial, situate excentric, în porturi sau pe traseul

rutelor comerciale, nu au avut rol centripet;

• existenţa tensiunilor interne cu efect centrifug, de ordin etnic, lingvistic şi

confesional care au generat state cu coeziune socio-internă slabă;

• omogenitate şi rezistenţă culturală în faţa influenţelor externe, apariţia

fenomenelor de inculturaţie a religiilor de import (creştinism sau Islam) şi a societăţii

neopatriarhale, descrisă de profesorul Hisham Sharabi, ca fiind nici modernă, nici

tradiţională, subdezvoltată, măcinată de tensiuni şi de conflicte interne, dominată de

patriarhat şi de dependenţă1;

• fărămiţarea lingvistică;

• conflictualitate de natură confesională, etnică, economică, politică;

• sărăcie endemică şi subdezvoltare la nivelul întregului subcontinent;

• caracterul uniform pancontinental al precarităţii condiţiilor de dezvoltare

umană, cu precădere în privinţa accesului la educaţie al femeilor, al participării acestora

la viaţa publică şi la cea politică;

• performanţă economică scăzută, agricultura reprezintă sectorul economic

care asigură o pondere medie de 14% din P.I.B.2, şi un grad de ocupare al forţei de

muncă active de până la 90%3. Agricultura are caracter de subzistenţă, bazată pe

proprietăţi individuale şi puţin productivă;

• profilul demografic specific statelor sărace şi subdezvoltate caracterizat prin

combinaţia P.I.B. per capita scăzut, speranţă de viaţă la naştere scăzută, mortalitate

infantilă şi maternă crescute, mortalitate crescută prin boli infecto-contagioase,

natalitate crescută cu preponderenţa populaţiei sub vârsta nodală de 15 ani, acces la

educaţie şi cultură scăzut, acces la sanitaţie şi asistenţă medicală scăzut.

Capitolul 2 intitulat „CARACTERUL DE „ZONĂ PIVOT SUDICĂ” AL

AFRICII SUBSAHARIENE ŞI IMPACTUL ACESTUIA ASUPRA SECURITĂŢII

EUROATLANTICE” a urmărit demonstrarea caracterului pivotal al Africii

Subsahariene din perspectiva afro-optimistă oferită de cadrul conceptual al teoriei

1 Hisham Sharabi, Neopatriarchy: A Theory of Distorted Change in Arab Society, Oxford University Press, 1988, p. 3-8 2World Development Indicators, World DataBank, http://databank.worldbank.org/data/reports.aspx?source=2&country= SSA&series=&period, accesat la data de 12.07.2015 3J. Peter Pham, Strategic Interests: Climate Change and Security în Africa, 03.Nov. 2009, World Defense Review, http://worlddefensereview.com/pham110309.shtml, accesat la data de 12.07.2015.

NECLASIFICAT


dominaţiei globale4, punându-se accent pe valoarea geostrategică a zonei pivot sudice şi

pe impactul acesteia asupra ecuaţiei de putere globale.

Argumentaţia în favoarea caracterului de zonă pivot sudică al Africii

Subsahariene a respectat şi dezvoltat criteriile definitorii ale unui astfel de spaţiu

formulate de teoria dominaţiei globale şi reprezentate de:

� dimensiunile uriaşe ale teritoriului. Africa Subsahariană ocupă o arie

desfăşurată de 24,2 milioane km², reprezentând cinci şesimi din suprafaţa totală a

Africii. Este mai mare decât Europa, India, China, Argentina, Noua Zeelandă şi S.U.A.

la un loc şi reprezintă cea mai mare regiune de dezvoltare O.N.U. din lume;

� poziţia centrală, situată la intersecţia căilor de transport şi de

circulaţie maritime globale dintre Oceanul Atlantic de Nord, Marea Nordului, Marea

Baltică, Marea Neagră, Marea Mediterană pe de o parte şi Oceanul Indian şi Oceanul

Pacific de cealaltă parte; precum şi dintre Oceanul Atlantic de Sud şi Oceanul Indian,

ţărmurile sale având un rol fundamental în asigurarea permeabilităţii acestor căi maritime şi

continuităţii fluxurilor comerciale şi militare;

� bogăţia uriaşă a resurselor energetice şi minerale;

� capacitatea de a ataca şi de a fi atacată din toate direcţiile.

În plus faţă de profilul descris sumar şi centrat pe particularităţile geografice ale

zonei pivot sudice din cadrul teoriei dominaţiei globale, lucrarea de faţă a completat

argumentaţia prin descrierea şi demonstrarea valorii geostrategice a zonei pivot

sudice şi a impactului acesteia asupra ecuaţiei de putere globale şi euroatlantice.

Argumentaţia a fost structurată pe două categorii de informaţii, prima referitoare

la impactul strategic al localizării geografice, iar a doua, axată pe impactul strategic al

resurselor subsahariene.

Impactul strategic al localizării geografice a fost demonstrat prin următoarele

elemente:

• teritoriul Africii Subsahariene poate fi atacat sau se pot iniţia atacuri de la

nivelul sau din toate direcţiile de pe mare şi în direcţia nordică de pe uscat, putând fi

4Halford J. Mackinder, Democratic Ideals and Reality: A Study in the Politics of Reconstruction, National Defense University Press, Washington D.C., copyright© 1942, Constable Publishers, London., p.58, (traducere proprie din documentul original în limba engleză)

NECLASIFICAT


asimilată, precum remarca Mackinder, unui promontoriu al masei continentale afro-

eurasiatice5;

• securizarea militară a ţărmurilor Africii, conferă control asupra bazinelor

Atlanticului de Sud, Mării Roşii, Golfului Aden şi Canalului Suez precum şi asupra

Oceanului Indian, ultimul fiind parte integrantă a spaţiului de securitate al masei

continentale afro-eurasiatice;

• securizarea militară a Cornului Africii facilitează controlul ţărmurilor

Orientului Mijlociu şi Asiei de Sud (în conjuncţie cu bazele militare situate pe insulele

şi atolii din Oceanul Indian) cu impact asupra fluxurilor militare şi comerciale din

regiune.

Valoarea geostrategică a Africii Subsahariene a fost susţinută de analiza

recentelor procese geopolitice aflate în desfăşurare în Oceanul Indian, declanşate de

publicarea de către guvernul chinez, în data de 28 martie 2015, a strategiei de

transformare hegemonică globală a Chinei intitulată Viziunea şi Acţiunile privind

Construcţia în Comun a Centurii Economice „Drumul Mătăsii” şi a „Drumului

Maritim al Mătăsii în Secolul 21” 6.

Principalele elemente definitorii ale acestei strategii sunt:

� aria de interes strategic extinsă la nivelul spaţiului maritim indo-pacific şi

la nivelul spaţiului terestru alcătuit din zona costalieră sudică a Eurasiei şi din

Africa Subsahariană;

� conceptul strategic de tip smart power;

� planul strategic dezvoltat pe două paliere de expansiune ale sferei de

influenţă şi de control chineze: terestru (noul pod terestru eurasiatic) şi maritim.

Aceste date trebuie coroborate cu informaţiile publicate în mass media

internaţională în noiembrie 2014 referitoare la un plan militar chinez de dominaţie a

spaţiului maritim indo-pacific şi atlantic, dezminţit de guvernul de la Beijing, dar

5Halford J. Mackinder, Democratic Ideals and Reality: A Study in the Politics of Reconstruction, National Defense University Press, Washington D.C., copyright© 1942, Constable Publishers, London., pp. 38-39 (traducere proprie din documentul original publicat în limba engleză). 6VISION AND ACTIONS ON JOINTLY BUILDING SILK ROAD ECONOMIC BELT AND 21ST-CENTURY MARITIME SILK ROAD, Issued by the National Development and Reform Commission, Ministry of Foreign Affairs, and Ministry of Commerce of the People's Republic of China, with State Council authorization, March 2015, Xinhuanet, http://news.xinhuanet.com/english/china/2015-03/28/c_134105858.htm, accesat ladata de 20.10.2015.

NECLASIFICAT


confirmat parţial de acţiunile Chinei din bazinul Oceanului Indian. Planul presupune

construcţia a 18 baze militare în porturi situate de-a lungul ţărmurilor Eurasiei şi

Africii Subsahariene, dispuse pe trei linii strategice7. La ora actuală, China a lansat

ofensiva diplomatică şi economică în Pakistan, Maldive, Seychelles, Djibouti, Namibia,

Sri Lanka în vederea obţinerii controlului asupra porturilor incluse în planul militar

amintit. Namibia şi Djibouti au confirmat intenţia Chinei de a construi baze militare pe

teritoriul lor naţional.

Ofensiva chineză în Asia şi în spaţiul maritim indo-pacific a declanşat mecanisme de

balansare regionale din partea jucătorilor geostrategici activi S.U.A. şi India.

• India a publicat, în mai 2015, noua strategie politică în regiune intitulată Act East

Policy8 - Legea Politicii Orientale care urmăreşte clădirea unui bloc politic al statelor din

spaţiul indo-pacific, vizate de expansionismul chinez: Vietnam, Thailanda, Malaezia,

Singapore, Indonezia, Australia, Coreea de Sud, Japonia, având ca partener strategic S.U.A.

• S.U.A. au instituit două programe militare şi militaro-civile care vor întări

prezenţa militară deja existentă în regiune, aflată sub comanda USAFRICOM:

Parteneriatul African de Răspuns Rapid pentru Menţinerea Păcii şi Iniţiativa de

Securitate a Guvernării9.

Miza controlului zonei pivot sudice coroborată cu aceste trei planuri strategice

(chinez, american şi indian) privind Africa Subsahariană şi Oceanul Indian, anunţă

accelerarea competiţiei geopolitice şi potenţiale confruntări viitoare în regiune.

Impactul strategic al resurselor subsahariene a fost demonstrat prin următoarele

elemente:

- Valoarea strategică a minereurilor strategice:

� grup de 14 minereuri vitale pentru dezvoltarea tehnologică viitoare şi

menţinerea competitivităţii economice europene alcătuit din grupul metalelor

7Adam Hartman, Chinese naval base for Walvis Bay, The Namibian, 19.11.2014, http://www.namibian.com.na/ index.php?id=130693&page=archive-read, accesat la data de 20.10.2015. 8 India’s Act East Policy balancing China in the region: Thinktank, India has begun to implement the 'Act East Policy' to bolster its ties with the region, 24.07.2015, http://indianexpress.com/article/india/india-others/indias-act-east-policy-balancing-china-in-the-region-thinktank/ , accesat la data de 20.10.2015 9Dane Erickson, Alice Friend, The U.S.-Africa Leaders Summit: Security Initiatives Are Critical to Cementing Africa’s Gains, BROOKINGS, 14.08.2014, http://www.brookings.edu/blogs/africa-in-focus/posts/2014/08/14-security-initiatives-africa-erickson-friend, accesat la data de 29.10.2015.

NECLASIFICAT


platinice, antimoniu, beriliu, cobalt, galiu, germaniu, indiu, magneziu, niobiu,

pământurile rare R.E.M., tantal, wolfram, fluorspar şi grafit nemetalic10;

� caracterul strategic al acestor minereuri rezidă din aplicaţiile lor industriale

în domeniul înaltelor tehnologii militare şi civile şi din controlul pe care puteri

competitoare, emergente, îl au asupra extracţiei şi prelucrării acestor minereuri;

� Miza resurselor strategice aflată la baza conflictului civil din R. D. Congo

a determinat includerea acestora pe lista „minereurilor de război”, supuse

reglementărilor internaţionale11.

- Valoarea strategică a resurselor de hidrocarburi este susţinută de

următoarele argumente:

� controlul zăcămintelor de hidrocarburi asigură necesarul energetic în

contextul dinamicii economice globale şi a competiţiei tehnologice şi militare actuale.

În aceste condiţii, competiţia pentru hidrocarburi devine acerbă, cel puţin până la

implementarea soluţiilor alternative, care să înlocuiască hidrocarburile ca principală

resursă energetică.

� În clasamentul statelor africane bogate în petrol, Nigeria ocupă locul al 2-lea

după Libia, urmată de Angola, Sudanul de Sud, Sudan şi Somalia.

� Miza petrolului are legături cu instabilitatea din perimetrul lacului Ciad12, cu

colapsarea Somaliei, cu procesul secesionist sudanez care a făcut obiectul studiului de caz

nr.1 fiind, totodată, catalizatorul conflictelor din R.D. Congo şi Angola.

- Valoarea strategică a resurselor de uraniu este susţinută de următoarele

argumente:

� Aplicaţiile industriale militare şi civile ale uraniului;

10Critical Raw Materials for EU, Report of the Ad-hoc Working Group on defining critical raw materials, https://ec.europa.eu/growth/tools-databases/eip-raw-materials/en/community/document/critical-raw-materials-eu-report-ad-hoc-working-group-defining-critical-raw, accesat la data de 20.10.2015 11REGULAMENTUL (CE) NR. 2368/2002 AL CONSILIULUI din 20 decembrie 2002 de punere în aplicare a sistemului de certificare pentru Procesul Kimberley privind comerţul internaţional cu diamante brute, http://www.anpc.gov.ro/anpcftp/legislatie/regulamente/Reg%202368_2002/Regulament%202368_2002%20versiune%20actualizata.pdf, accesat la data de 20.09.2015. 12Assessment of Undiscovered Oil and Gas Resources of the Chad Basin Province, North-Central Africa, World Petroleum Resources Project, USGS, http://pubs.usgs.gov/fs/2010/3096/pdf/FS10-3096.pdf, accesat la data de 26.05.2015.

NECLASIFICAT


� Există un nivel încă redus al exploatărilor industriale coroborat cu intensa

activitate de prospectare geologică a zăcămintelor, aspecte care anunţă o accelerare a

competiţiei geopolitice;

� Marea majoritate a companiilor care operează zăcămintele subsahariene sunt

australiene şi franceze, dominaţia acestora respectând geografia fostelor imperii

coloniale britanic şi francez. Australia, un jucător discret politic dar foarte important în

piaţa de uraniu subsahariană, poate deveni, în timp un jucător geostrategic activ pe

fondul expansiunii chineze din Oceanul Indian13.

� Întrucât 75% din necesarul de energie electrică al Franţei este

asigurat de centralele nucleare14, securizarea minelor de uraniu reprezintă un obiectiv

major de securitate naţională al acestei ţări.

- Miza diamantelor este susţinută de următoarele argumente:

� Valoarea mare de comercializare a acestor minereuri pe piaţa liberă care

poate servi la finanţarea violenţei la nivel global, motiv pentru care, în anul 2002,

O.N.U. a adoptat Sistemul de Certificare pentru Procesul Kimberley15 menit să prevină

pătrunderea pe piaţa liberă a „diamantelor de război” sau a „diamantelor însângerate”;

� Minele de diamante din R.D.Congo, Botswana şi Africa de Sud conţin

aproximativ 50% din rezervele de diamante industriale ale lumii.

Capitolul nr. 3, intitulat SECURIZAREA PIVOTULUI GEOPOLITIC

SUBSAHARIAN, a urmărit demonstrarea caracterului pivotal al Africii Subsahariene din

perspectiva neutră, oferită de cadrul de analiză al teoriei pivotului geopolitic, punându-

se accent pe procesele geopolitice care au marcat ultimii 75 de ani din istoria

subcontinentului subsaharian şi pe imperativul strategic al securizării acestuia de către

jucătorii geostrategici.

Geostrategul american Zbigniew K. Brzezinski a introdus în definiţia pivotului

geopolitic factorul reprezentat de interesul crucial al jucătorilor geostrategici activi în

13Uranium in Africa, Updated February 2015, WORLD NUCLEAR ASSOCIATION, http://www.world-nuclear.org/info/country-profiles/others/uranium-in-africa/, accesat la data de 20.10.2015 14Mining business group worldwide, http://www.areva.com/EN/maps-59/areva-worldwide-presence.html, accesat la data de 24.05.2015 15 REGULAMENTUL (CE) NR. 2368/2002 AL CONSILIULUI din 20 decembrie 2002 de punere în aplicare a sistemului de certificare pentru Procesul Kimberley privind comerţul internaţional cu diamante brute, http://www.anpc.gov.ro/anpcftp/legislatie/regulamente/Reg%202368_2002/Regulament%202368_2002%20versiune%20actualizata.pdf, accesat la data de 20.09.2015.

NECLASIFICAT


identificarea şi protejarea pivoţilor16. Pe cale de consecinţă, cheia demonstraţiei

caracterului pivotal al Africii Subsahariene din perspectiva teoriei pivotului geopolitic a

urmărit evidenţierea competiţiei geopolitice de la nivelul subcontinentului subsaharian din

ultimii 75 de ani. Analiza a fost structurată pe două perioade majore de timp: prima,

corespunzătoare bipolarităţii postbelice; a doua, corespunzătoare unipolarităţii consecutive

imploziei U.R.S.S. din anul 1991.

Principalele procese geopolitice subsahariene care confirmă caracterul pivotal al

subcontinentului şi importanţa securizării Africii Subsahariene în perioada cuprinsă

între anii 1945-1991 au fost:

• decolonializarea, crearea statelor independente africane şi redeşteptarea

mândriei de a fi african prin cele două curente ideologice dominante: panafricanismul şi

negritudinea;

• reîmpărţirea sferelor de influenţă subcontinentale între cele două blocuri

antagonice dominate de S.U.A. şi U.R.S.S.;

• transferarea conflictului ideologic, politic, instituţional, economic şi militar

dintre cei doi hegemoni pe teritoriul subsaharian şi transformarea pivotului într-un

spaţiu de conflictualitate, precum a fost descris, în studiul de caz nr. 2, conflictul civil

din R.D.Congo;

• apariţia proceselor de fragmentare internă a statelor subsahariene şi de

pendulare geopolitică între cele două blocuri de putere şi crearea zonei de compresie

subsahariene;

• transformarea zonei de compresie în „centură de ruine” – shatterbelt prin

acutizarea competiţiei geopolitice dintre cele două blocuri de putere;

• participarea statelor subsahariene la crearea celui de-al treilea pol, al

Mişcării de Nealiniere şi al Grupului celor 77, neafiliat nici unui bloc de putere, cu

scopul de a le proteja interesele în cadrul O.N.U. şi al altor organisme internaţionale şi a

le asigura un cadru de cooperare şi întrajutorare.

16Zbigniew Brzezinski,. The Grand Chessboard: American Primacy and its Geostrategic Imperatives, BasicBooks, 1997, http://www.takeoverworld.info/Grand_Chessboard.pdf, accesat la data de 29.07.2015, p. 53

NECLASIFICAT


Principalele procese geopolitice subsahariene care confirmă caracterul pivotal al

subcontinentului şi importanţa securizării Africii Subsahariene în perioada cuprinsă

între anii 1991 şi până în prezent au fost:

• vidul de putere regional generat de dispariţia unuia dintre jucătorii geostrategici

activi (U.R.S.S.) şi afropesimismul celuilalt jucător (S.U.A.) caracteristic anilor 1990;

• penetrarea economică, politică şi instituţională, în forţă, a Chinei şi apariţia

unui nou jucător geostrategic activ subsaharian;

• interferenţa misionarismului hanbalit în state cu procente importante de

etnici musulmani şi apariţia islamismului subsaharian;

• reconfigurarea sferelor de influenţă şi a alianţelor zonale între jucătorii

geostrategici activi la nivelul subcontinentului reprezentaţi de China şi Federaţia Rusă, pe

de o parte, şi S.U.A., Franţa, Marea Britanie, India şi Japonia, de cealaltă parte;

• iniţierea noii „curse pentru Africa Subsahariană” tradusă prin creşterea

instabilităţii, configurarea profilului de „centură de ruine” – shatterbelt şi apariţia crizelor

sistemice, multifactoriale, multifocale, cu impact major asupra securităţii euro-atlantice.

Al patrulea capitol, intitulat CRIZA GEOPOLITICĂ A ZONEI PIVOT

SUBSAHARIENE ŞI IMPLICAŢIILE ACESTEIA ASUPRA SECURITĂŢII EURO-

ATLANTICE a urmărit demonstrarea caracterului pivotal al Africii Subsahariene din

perspectiva afro-pesimistă proprie cadrului conceptual furnizat de teoria spaţiilor

globale punându-se accent pe identificarea tipurilor şi cauzelor stării de criză prelungită

din spaţiul subsaharian şi pe implicaţiile acesteia asupra securităţii euro-atlantice.

Din perspectiva teoriei spaţiilor globale, caracterul pivotal al Africii Subsahariene

a fost certificat de elementele definitorii ale statutului de „centură de ruine”. Acest statut

a fost definit de autorul teoriei, Saul Bernard Cohen, prin următoarele caracteristici17:

� instabilitate politică,

� fragmentare geopolitică,

� mare importanţă geostrategică,

� localizare la confluenţa spaţiilor globale, maritim şi continental,

17Saul Bernard Cohen, Geopolitics: The Geography of International Relations, Third Edition, Rowman&Littlefield Publishing Group Inc., USA, 2015, p.37

NECLASIFICAT


� pendulare între spaţiile geostrategice şi prin urmare, având apartenenţă

ambiguă, nici maritimă, nici continentală.

Aceste trăsături au fost deja demonstrate în cadrul parcursului analitic din

capitolele precedente, referitoare la caracterul pivotal al Africii Subsahariene din

perspectiva teoriei dominaţiei globale şi a teoriei pivotului geopolitic.

Elementele supra-adăugate în contextul acestui ultim cadru de analiză au fost cele

ale consecinţelor subsecvente statutului de zonă pivot sudică şi ale competiţiei

geopolitice pentru controlul acestui spaţiu, elemente concretizate prin instabilitate,

violenţă, conflictualitate şi episoade repetate şi prelungite de criză.

Deşi, pe fond, criza exprimă o disfuncţie majoră de sistem, ea poate dobândi

caracteristici diferite în funcţie de breşa sectorială la nivelul căreia s-a materializat:

politică, economică, demografică, al resurselor de apă şi hrană, ecologică, socială.

Criza politică subsahariană reprezintă consecinţa proceselor geopolitice locale

din ultimii 75 de ani. Tranziţia politică postcolonială a presupus tensiuni şi crize

exprimate prin conflictualitate, puciuri, slăbirea coeziunii interne, secesionism şi

apariţia statelor slabe, eşuate şi colapsate. Pe acest fond de coeziune socio-politică

internă slabă şi faliment statal, intervenţia jucătorilor geostrategici activi, generată de

miza controlului spaţiului pivotal, determină prelungirea crizelor şi transformarea

acestora în conflicte armate şi războaie civile, o astfel de situaţie fiind cea din Angola,

descrisă în studiul de caz nr. 3.

Criza politică subsahariană este indisolubil legată de criza economică, de sărăcia

şi subdezvoltarea care definesc acest spaţiu şi se traduce prin instabilitate politică,

insubordonare civică, lovituri de stat urmate de instalarea regimurilor represive.

Plasarea Africii în afara fluxurilor globalizante a adâncit discrepanţa dintre statele

bogate şi cele sărace, a acutizat tensiunile şi a transformat continentul într-o sursă de

insecuritate prin fenomenele de migraţie ilegală transfrontalieră, piraterie, terorism,

criminalitate organizată.

Crizele politice şi economice se răsfrâng asupra capacităţii populaţiei de a-şi

asigura hrana zilnică. Crizele alimentare subsahariene reprezintă rezultatul unui cumul

de factori climatici, economici, politici, administrativi. Fiind legate în mod direct de

capacitatea de supravieţuire a individului uman, crizele alimentare subsahariene se

NECLASIFICAT


transformă cu rapiditate în crize umanitare cu potenţial exploziv regional prin

fenomenul migraţiei transfrontaliere şi al propagării concentrice a instabilităţii în statele

sau regiunile învecinate.

Crizele alimentare sunt conjugate cu dezastrele ecologice, determinând

acutizarea tensiunilor, apariţia episoadelor de violenţă, de insubordonare civică,

terorism şi piraterie maritimă, situaţie descrisă în studiul de caz numărul 4, referitor la

criza din Delta fluviului Niger. Din perspectiva schimbărilor climatice, Africa este

continentul cel mai expus efectelor şi, totodată, cel mai puţin pregătit pentru gestionarea

consecinţelor acestora. Situaţia este explozivă din cel puţin două motive: populaţia

africană este predominant rurală şi are ca sursă primordială de venit agricultura, iar

previziunile demografice pentru anul 2050, anunţă o criză demografică de creştere a

populaţiei subsahariene până la valori de 1,2 - 1,3 miliarde de locuitori18. În aceste

condiţii, securitatea alimentară subsahariană devine critică pentru menţinerea stabilităţii

mediului internaţional de securitate.

Pe de altă parte, criza resurselor de apă se anunţă a fi una dintre cele mai

explozive şi mai greu de dezamorsat, mai ales în contextul încălzirii globale. Problema

devine spinoasă atunci când sursele de apă străbat zone preponderent deşertice, mai ales

în condiţiile exploziei demografice preconizate pentru următorii 40 de ani.

Hidropolitica19 subsahariană urmează parcursul celei din Orientul Mijlociu şi din

Orientul Apropiat, anunţând viitoare conflicte, mai ales în contextul încălzirii globale.

Toate aceste crize au rădăcini în eşecul formării statului modern african,

consecinţă a incongruenţei dintre modelul weberian al statului occidental şi

neopatriarhatul societăţii africane. Tribalismul, nepotismul şi tendinţa de a prezerva

avantajele în sânul propriei comunităţi s-au materializat prin discrepanţe majore în

planul dezvoltării durabile, atât la nivel interstatal cât şi la nivel intrastatal, generând

crize sociale cu potenţial exploziv, precum cea din Africa de Sud descrisă în studiul de

caz numărul 5.

18World Population Prospects The 2012 Revision Key Findings and Advance Tables, United Nations, New York, 2013, http://esa.un.org/wpp/Documentation/pdf/WPP2012_%20KEY%20FINDINGS.pdf, accesat la data de 27.02.2014. 19Harry Verhoeven, Africa’s Next Hegemon: Behind Ethiopia’s Power Plays, 12.04.2015, http://ogadentoday.com/?p=6991, accesat la data de 27.10.2015

NECLASIFICAT


Identificarea impactului transformărilor geopolitice subsahariene asupra

securităţii euro-atlantice

Criza sistemică, structurală, a zonei pivot sudice atinge etajele vitale, bazale ale

piramidei necesităţilor umane20, generând insubordonare civică, violenţă, migraţie

transfrontalieră ilegală, criminalitate organizată, terorism, tâlhărie maritimă.

Discrepanţa demografică dintre U.E. (scădere demografică şi îmbătrânire) şi

Africa Subsahariană şi Asia (creştere demografică şi dominanţa grupelor de vârstă

tinere) coroborată cu prăpastia dintre nivelul ridicat de dezvoltare al U.E. şi cel foarte

scăzut din celelalte două spaţii componente ale triunghiului afro-eurasiatic transformă

statele U.E., printre care şi România, în ţinte ale migraţiei ilegale transfrontaliere în

relaţie directă cu reţelele de crimă organizată şi terorism.

Impactul migraţiei transfrontaliere ilegale asupra statului receptor se resimte pe

mai multe planuri:

• economic: migranţii ilegali devin o povară economică la adresa statului

receptor ca urmare a cheltuielilor necesare combaterii reţelelor de trafic de persoane,

gestionării cazurilor depistate (adăpost temporar, hrană, asistenţă medicală şi juridică,

transport etc.), prin supraîncărcarea mecanismelor de protecţie socială şi a celor de

sănătate publică, situaţie care poate deveni explozivă în condiţiile unei migraţii ilegale

de amploare pe fondul unui buget naţional restricţionat;

• social: migranţii ilegali pot deveni surse de scindare socială ca urmare a

reacţiilor contradictorii generate de prezenţa acestora (reacţii în favoarea migranţilor

versus reacţii împotriva acestora) sau prin „inundarea” pieţei de forţă de muncă şi,

implicit, inducerea fenomenului de şomaj în rândul localnicilor etc. Pot duce la apariţia

mişcărilor şi organizaţiilor extremiste;

• demografic: valurile importante de migraţie ilegală pot determina

modificarea structurii etnice şi confesionale la nivelul statului receptor;

• cultural: diferenţele culturale dintre populaţia statului receptor şi migranţii

ilegali se pot solda fie cu fenomene de hibridizare între cele două profile culturale, fie

cu tensiuni şi crize cu caracter exploziv;

20 Abraham Maslow, ierarhia nevoilor. Piramida lui Maslow, http://www.stefamedia.com/abraham-maslow-ierarhia-nevoilor/#lightbox[995]/0/, accesat la data de 10.06.2015.

NECLASIFICAT


• politic: prezenţa importantă, vizibilă şi impropriu gestionată de autorităţi a

migranţilor ilegali, pe fondul tensiunilor culturale şi economice se repercutează în plan

politic prin creşterea instabilităţii politice şi pierderea puterii de către partidele aflate la

guvernare în statul receptor;

• al sănătăţii publice: migranţii ilegali purtători de boli infecţioase transmisibile

pot deveni vectori epidemici în statul receptor. Fenomenul migraţiei ilegale poate deveni

extrem de periculos în condiţiile interferenţei reţelelor de terorism, care pot transforma

migranţii ilegali în vectori de bioterorism la nivelul statului receptor;

• al siguranţei publice: fiind, în general, persoane cu profiluri de vârstă,

sănătate, educaţie, stare economică de cele mai multe ori scăzute, sunt pasibile de

săvârşirea de infracţiuni, prin aşa-numitul fenomen al „importului de criminalitate”,

pentru a-şi asigura supravieţuirea în statul receptor;

• al securităţii naţionale: fiind un fenomen conectat reţelelor de trafic de

persoane care, la rândul lor, pot avea legături cu reţelele de terorism şi de piraterie

maritimă, migraţia ilegală reprezintă o ameninţare la adresa securităţii naţionale a

statului receptor.

Migraţia ilegală provenită din Africa Subsahariană este favorizată de următorii

factori:

� existenţa unui bazin larg de recrutare a migranţilor ilegali generat de

caracteristicile mediului de securitate subsaharian;

� dezvoltarea reţelelor de criminalitate organizată ca urmare a sărăciei,

subdezvoltării şi falimentului statal;

� instabilitatea din nordul Africii;

� eşuarea statală a Libiei după căderea regimului Gaddafi, în octombrie 2011,

care a transformat porturile acestui stat în noduri de tranzit ale rutelor de migraţie

ilegală maritimă către ţărmurile europene.

Rutele migraţiei ilegale provenite din Africa Subsahariană sunt preponderent

maritime, provenite din porturile nord-africane, principalele porţi de intrare în U.E. fiind

ţărmurile mediteraneene ale Maltei, Italiei, Franţei, Spaniei, Greciei.

NECLASIFICAT


Rutele migraţiei ilegale spre UE21 sunt:

• maritime – destinate migranţilor ilegali africani;

• terestre – destinate migranţilor din Asia de Sud, Iran şi Peninsula Arabă, cu

rută de tranzit obligatorie prin Turcia;

• mixte – destinate migranţilor ilegali africani din Cornul Africii.

Reţelele de migraţie ilegală sunt conduse de reţelele de criminalitate organizată

care, prin extinderea fenomenului, au devenit ameninţări asimetrice la adresa securităţii

naţionale a statelor europene, fapt menţionat şi de raportul de activitate al S.R.I. pentru

anul 2014. Întrucât reţelele nigeriene de traficanţi de persoane şi migranţi controlează

migraţia ilegală din vestul şi centrul Africii, acestea au făcut obiectul unei atenţii

speciale din partea autorităţilor de profil din U.E. şi din Nigeria22. Reţelele de crimă

organizată nigeriene desfăşoară o activitate infracţională care cuprinde şi alte tipuri de

activităţi, de la traficul de droguri la contrabandă, trafic cu medicamente contrafăcute,

trafic de arme, piraterie şi tâlhărie maritimă.

Pe de altă parte, în nordul Africii, în Cornul Africii şi în Centura Saheliană este

tot mai greu de stabilit demarcaţia dintre crimă organizată şi terorism. Există situaţii în

care reţelele de crimă organizată reprezintă interfaţa organizaţiilor teroriste, sursele de

finanţare ale acestora (aşa numitele reţele de narco-terorism) şi furnizorii de logistică

pentru activităţile teroriste. Astfel, fenomenul migraţiei ilegale devine vectorul prin care

reţelele de terorism se diseminează în teritoriul ţintă. De altfel, conform datelor

furnizate de GlobalSecurity.org23 porturile libiene sunt controlate de organizaţii

islamiste afiliate Al Qaida A.Q. şi Statului Islamic S.I., ceea ce înseamnă că rutele

maritime de migraţie ilegală provenite din porturile libiene sunt controlate de organizaţii

teroriste.

În acest context, valul migraţionist din lunile august-octombrie 2015 care a vizat

U.E. a reprezentat o oportunitate pentru reţelele islamiste africane şi arabe de a pătrunde

21Europe's migration crisis, Thomsonreuters.com, 15.09.2015, http://graphics.thomsonreuters.com/15/migrants/, accesat la data de 24.05.2015 22EUROPOL SUPPORTS THE FIGHT AGAINST NIGERIAN HUMAN TRAFFICKING NETWORKS, EUROPOL, 05.10.2015, https://www.europol.europa.eu/latest_news/europol-supports-fight-against-nigerian-human-trafficking-networks, accesat la data de 19.09.2015 23Libyan Civil War – 2014, globalsecurity.org, http://www.globalsecurity.org/military/world/war/libya-civil-war-2.htm, accesat la data de 20.04.2015

NECLASIFICAT


nestingherit pe teritoriul U.E., iar rezultatele încep să fie vizibile prin atentatele din Franţa

din 13 noiembrie 2015, seria de atentate dejucate şi ameninţările cu bombă din Germania şi

Marea Britanie de la sfârşitul lunii noiembrie 2015, precum şi prin seria de atacuri asupra

femeilor din noaptea de Anul Nou 2016 din Germania. Fenomenul este cu atât mai grav cu

cât acest val migraţionist a permis pătrunderea microcelulelor teroriste pe tot cuprinsul

spaţiului central european, efectul destabilizator potenţial fiind unul de proporţii, mai ales

în contextul unor atacuri cu bombe murdare, arme chimice sau bacteriologice. De altfel,

transformarea migranţilor clandestini în vectori pandemici utilizaţi în scopuri teroriste a

suscitat îngrijorări în contextul epidemiei de febră hemoragică Ebola care a izbucnit în

vestul Africii24 (Guineea, Liberia, Sierra Leone) în luna februarie 2014.

Migraţia ilegală şi cortegiul de consecinţe în planul economic, al siguranţei şi

ordinii publice, al securităţii naţionale, a generat un fenomen de radicalizare a populaţiei

europene. Fenomenul este cu atât mai grav cu cât el se suprapune curentului euro-

sceptic25, tot mai solid la nivelul societăţii europene, riscând să determine implozia U.E.

Această stare de fapt poate deveni cu atât mai îngrijorătoare cu cât multe dintre statele

care furnizează jihadiştii şi migranţii ilegali sunt principale receptoare de ajutoare

financiare din partea U.E., situaţie care s-ar putea schimba în contextul radicalizării şi al

recrudescenţei mişcărilor şi partidelor extremiste. Toate aceste consecinţe sunt cu atât

mai grave cu cât extremismul politic are efecte devastatoare atât asupra solidităţii şi

perenităţii construcţiei europene, cât şi în privinţa viitorului democratic al Europei, din

care face parte şi România.

Pe de altă parte, anual, pierderile provocate de pirateria maritimă (în marea

liberă) şi de jaful armat pe mare (în apele interne, apele arhipelagice sau în marea

teritorială a unui stat) depăşesc 24,8 de miliarde $. La nivel global, U.E. se situează pe

primul loc în clasamentul statelor afectate de tâlhărie maritimă, cu pierderi anuale de

aproximativ 11 miliarde $, reprezentând 44% din valoarea pagubelor globale. 70% din

24Bruce Dorminey, Ebola As ISIS Bio-Weapon?, Forbes, 05.10.2014, http://www.forbes.com/sites/brucedorminey/ 2014/10/05/ebola-as-isis-bio-weapon/, accesat la data de 26.09.2015 25Soeren Kern, European Elections: "No to Europe, Yes to Europe", GATESTONE INSTITUTE: INTERNATIONAL POLICY COUNCIL, 30.05.2014, http://www.gatestoneinstitute.org/4333/european-elections, accesat la data de 20.10.2015

NECLASIFICAT


totalul pierderilor produse de pirateria maritimă din Golful Aden sunt decontate tot de

economiile europene26.

În baza principiilor de drept internaţional care au declarat pirateria maritimă o

crimă de drept internaţional au fost iniţiate operaţiuni militare care au vizat deopotrivă

reţelele de piraterie maritimă şi pe cele de terorism din Golful Aden, Marea Roşie,

Oceanul Indian şi Marea Mediterană.

Efectele acestor intervenţii în intervalul 2010-2014, la nivelul Africii

Subsahariene, au constat în27:

� descreşterea în intensitate a fenomenului tâlhăriei maritime, cu excepţia R.

D. Congo şi a Ghanei;

� deşi fenomenul este răspândit relativ uniform la scara întregului continent,

numărul atacurilor a rămas redus, cu excepţia regiunilor din dreptul Golfului Aden,

Mării Roşii şi Golfului Guineea, unde fenomenul a dobândit un caracter endemic, semn

că operaţiunile militare au avut efect descurajant.

La nivelul Africii Subsahariene, pirateria maritimă, crima organizată şi terorismul

sunt separate prin demarcaţii foarte fine. Porturile somaleze, spre exemplu, de unde se

execută atacurile piratereşti în Golful Aden, Oceanul Indian şi Marea Roşie sunt

controlate de grupări islamiste afiliate Al Shabaab, precum a fost descris în studiul de

caz nr. 6 privitor la Somalia. Reţelele de trafic de fiinţe umane originare din estul Africii

şi din Peninsula Arabă se află în legătură cu reţelele de piraţi care asigură transportul

maritim între Yemen şi Somalia. Din acest motiv, operaţiunile de contraterorism din

Golful Aden au avut drept rezultat scăderea masivă a tâlhăriilor maritime în regiune.

Ultimul capitol, intitulat IMPACTUL ÎNTĂRIRII DEZIRABILE A RELAŢIILOR

ROMÂNO-AFRICANE ASUPRA SECURITĂŢII ŢĂRII NOASTRE a fost destinat

descrierii evoluţiei relaţiilor politice, economice şi militare ale României cu statele

subsahariene, înainte şi după evenimentele din 1989 şi identificării impactului pe care

reorientarea politicii externe româneşti către statele subsahariene l-ar putea avea asupra

securităţi naţionale actuale şi viitoare a României.

26Alfredo Burlando, Anca Cristea, Logan M. Lee, The Trade Consequences of Maritime Insecurity: Evidence from Somali Piracy, University of Oregon, 09.04.2015, http://pages.uoregon.edu/cristea/Research_files/PiracyTrade.pdf, accesat la data de 29.10.2015, p.4 27ICC IMB Piracy and Armed Robbery Against Ships – 2014 Annual Report, Idem.op.cit., REPORT FOR THE PERIOD 1 January – 31 December 2014, ICC International Maritime Bureau, January 2015, http://www.hellenicshippingnews.com/wp-content/uploads/2015/01/2014-Annual-IMB-Piracy-Report-ABRIDGED.pdf#page=5&zoom=auto,-107,513, accesat la data de 29.10.2015, p.5

NECLASIFICAT


Putem structura cronologic relaţiile efective ale României cu spaţiul subsaharian

în două mari etape:

• perioada Războiului Rece, divizată în două subetape: cea premergătoare şi

cea ulterioară invaziei sovietice în Cehoslovacia;

• perioada de la încheierea Războiului Rece şi până în prezent.

În tot acest interval de timp, relaţiile bilaterale ale României cu statele subsahariene au

comportat trei categorii de aspecte: politico-diplomatice, economice şi militare.

Ameninţată de „doctrina suveranităţii limitate” Brejnev28 şi căutându-şi propriul

drum, independent, în politica internaţională, conducerea politică a României comuniste

a înţeles oportunitatea în plan politic şi economic oferită de decolonizare şi a devenit

unul dintre cei mai vocali şi mai fervenţi susţinători ai dreptului la autodeterminare al

popoarelor. În perioada cuprinsă între 1968, anul înăbuşirii „primăverii de la Praga”, şi

1989, anul evenimentelor care au dus la dispariţia sistemului comunist, România a

deschis relaţii diplomatice la nivel de ambasadă cu 28 de state subsahariene, a şcolarizat

mii de tineri africani în sistemul de învăţământ românesc, a întreţinut relaţii economice

cu majoritatea statelor africane şi a fost unul dintre furnizorii predilecţi de echipamente

şi dispozitive militare, armament şi muniţie în spaţiul subsaharian. Rolul de mare

sprijinitor al statelor lumii a treia i-a oferit statului român avantaje economice, militare

dar şi politico-diplomatice, România fiind singurul stat al blocului estic acceptat în

Grupul celor 77 şi unul dintre puţinele state europene comuniste având statut de

observator în cadrul Mişcării de Nealiniere.

În etapa imediat ulterioară evenimentelor din decembrie 1989, decidenţii politici

au hotărât retragerea României din „cărţile africane”. Pierderile suferite de România au

fost majore, atât din punct de vedere politico-diplomatic, unde s-a pierdut un capital de

influenţă important, cât şi la nivel economic şi militar, România pierzând parteneri

economici tradiţionali, care au fost rapid preluaţi de alţi parteneri comerciali. Deciziile

politice bizare din perioada anilor 1990 au accelerat prăbuşirea industriei de apărare

care, a atins nivelul minim al producţiei industriale militare la începutul anilor 2000.

Aderarea României la N.A.T.O. în anul 2004 şi la U.E. în anul 2007 au marcat revenirea

întrucâtva a interesului politic pentru foştii parteneri subsaharieni dar, din păcate,

28Tiberiu Tănase, 1968 - „Primăvara de la Praga” şi intervenţia din Cehoslovacia, Revista ART-EMIS ACADEMY, 19.08.2014, http://www.art-emis.ro/istorie/2422-1968-primavara-de-la-praga-si-interventia-din-cehoslovacia.html, accesat la data de 11.11.2014.

NECLASIFICAT


eforturile diplomaţilor români din cadrul Direcţiei Orient Mijlociu şi Africa a M.A.E.29

de a susţine necesitatea adoptării unui plan de măsuri vizând refacerea sferei de

influenţă româneşti în Africa Subsahariană, s-au lovit de inerţia decidenţilor politici din

ultimii 10 ani.

Reconfigurarea paradigmatică a relaţiilor Est-Vest pe fondul crizei din Ucraina,

necesitatea combaterii dependenţei vest-europene de gazul rusesc, precum şi impactul

controlului şi exploatării surselor de metale strategice asupra înaltelor tehnologii

militare şi civile, transformă Africa într-un spaţiu de importanţă strategică pentru

menţinerea actualului status quo. În acest context, capitalul uriaş de influenţă şi de

imagine pozitivă deţinut de România în rândul statelor subsahariene poate reprezenta un

atu politic şi economic, în ultimă instanţă, extrem de profitabil atât pentru statul român,

cât şi pentru aliaţii săi. Redeschiderea reprezentanţelor diplomatice în statele

considerate de către strategii M.A.E. „capete de pod” şi planificarea unor vizite ale

înalţilor oficiali români în statele subsahariene sunt primii paşi pentru atingerea unor

obiective strategice pe termen lung.

Ultima etapă a parcursului ştiinţific s-a încheiat cu un capitol de concluzii. Am

identificat, în cadrul fiecărui capitol al tezei câteva concluzii principale din care derivă o

serie de concluzii secundare.

Prima concluzie principală a prezentei lucrări, rezultată din analiza inclusă în primul

capitol, este aceea că Africa Subsahariană reprezintă o zonă geopolitică distinctă şi

unitară, un spaţiu dominat de sărăcie, subdezvoltare, cu oportunităţi minime de dezvoltare

umană, măcinată de conflictualitate şi secesionism intern. Pe de altă parte, cultura extrem

de puternică a Africii Subsahariene obligă ajustarea, în acord cu specificul acesteia, a

oricăror strategii, politici, programe de dezvoltare şi cooperare bilaterală dintre entităţile non-

africane şi cele africane, pentru a putea fi încununate de succes.

A doua concluzie principală a prezentei lucrări, derivată din parcursul analitic al

Capitolului nr. 2, este aceea că Africa Subsahariană reprezintă zona pivot sudică a

masei continentale afro-eurasiatice, profil anticipat, dar nedezvoltat ulterior, de către

geostrategul britanic Sir Halford J. Mackinder în anul 1919.

29Programul de măsuri pentru dezvoltarea relaţiilor României cu ţările din Africa Subsahariană în perioada 2007-2009, MAE; Locul statelor africane în politica externă a României, 2009, M.A.E.

NECLASIFICAT


Din acest statut se deduc următoarele concluzii secundare:

• controlul ţărmurilor Africii Subsahariene va reprezenta un imperativ

strategic euro-atlantic în contextul actualei ofensive militare chineze din Oceanul

Indian şi din Africa Subsahariană;

• prin strategia de construire a centurii economice „Drumul Mătăsii” şi a

„Drumului Maritim al Mătăsii în Secolul 21” de extindere a sferei de influenţă şi de

control asupra zonei costaliere sudice a Eurasiei, Oceanului Indian şi a Africii

Subsahariene, China şi-a făcut publice aspiraţiile de hegemon afro-eurasiatic;

• caracteristicile actuale de putere ale Chinei (putere demografică în

expansiune (în acest sens, politica demografică a copilului unic a fost anulată30), putere

financiară, resurse de minereuri strategice, ieşire la Oceanul Planetar, rigoare societală

de tip confucianist şi ideologie naţionalistă) o recomandă ca pe o mare putere cu

potenţial de transformare în superputere. Dacă strategia „Drumului Mătăsii” va fi un

succes şi China va prelua controlul Africii Subsahariene, atunci va beneficia de resurse

uriaşe energetice, minerale şi de hrană, precum şi de teritoriu pentru expansiunea sa

demografică, putând deveni un hegemon global cu aspiraţii de dominaţie asupra masei

continentale afro-eurasiatice.

• în cazul unui scenariu de tip „lebăda neagră” al unui plan strategic ruso-chinez

de împărţire a sferelor de influenţă la nivelul masei continentale, Peninsula Arabă

îndeplineşte rolul de spaţiu interpivotal care asigură joncţiunea dintre cele două zone pivot

nordică şi sudică, Siria având importanţă geostrategică majoră în calitate de stat pivot care

asigură controlul asupra bazinului levantin al Mării Mediterane şi accesul interpivotal. Prin

urmare, este imperios necesar ca prezenţa occidentală în Peninsula Arabă să fie întărită şi

aliaţii Occidentului din regiune sprijiniţi;

• securizarea masivelor zăcăminte subsahariene de minereuri strategice,

devine imperativ strategic euro-atlantic întrucât asigură menţinerea supremaţiei şi

competitivităţii în domenii de referinţă, aparţinând înaltelor tehnologii militare şi civile;

30 China to end one-child policy and allow two, BBC NEWS, 29.10.2015, http://www.bbc.com/news/world-asia-34665539, accesat la data de 10.11.2015.

NECLASIFICAT


• în contextul celei de-a treia revoluţii industriale31, miza controlului

minereurilor strategice excede ca importanţă strategică miza petrolului, iar miza

uraniului creşte;

• întrucât dependenţa vulnerabilizează iar, vulnerabilitatea hegemonului este

întotdeauna urmată de contestarea ordinii mondiale, dependenţa puterilor occidentale

de resursele strategice aflate sub controlul puterilor emergente riscă să destabilizeze ordinea

mondială actuală şi să genereze o viitoare confruntare hegemonică. Prin urmare, controlul

zăcămintelor de minereuri strategice africane este matriceal legat de menţinerea

stabilităţii şi ordinii mondiale actuale.

Aceste concluzii secundare, derivate din statutul de zonă pivot sudică al Africii

Subsahariene, conduc la a treia concluzie principală a lucrării şi anume: securizarea

zonei pivot sudice are implicaţii directe asupra capacităţii de prezervare sau de

schimbare a ordinii mondiale curente, impactul asupra ecuaţiei de putere globale

fiind unul major. Aceste atribute de zonă pivot sudică, conform teoriei dominaţiei

globale, conferă statului sau coaliţiei de state care vor controla Africa Subsahariană

capacitatea de a-şi consolida puterea şi, mai apoi, de a controla lumea.

Succesiunea de procese şi de transformări geopolitice subsahariene din ultimii 75 de

ani, prezentată în Capitolul nr. 3, confirmă imperativul strategic al jucătorilor activi de a

securiza pivotul subsaharian. Astfel, se confirmă caracterul pivotal al Africii

Subsahariene şi din perspectiva afro-neutră a teoriei pivotului geopolitic, mai recentă

decât teoria zonei pivot, aceasta fiind, totodată, a patra concluzie principală a prezentei

lucrări.

Din succesiunea evenimentelor prezentate în acest cadru de analiză rezultă

următoarele concluzii secundare:

• retragerea sau dispariţia unuia sau a mai multor jucători geostrategici

activi la nivelul spaţiului subsaharian a fost urmată de pătrunderea imediată a altuia

sau a altora, cu risc de transformare a acestora din urmă în puteri dominante la nivelul

subcontinentului, cu aspiraţii hegemonice globale („căderea” puterilor coloniale a fost

urmată de pătrunderea în Africa Subsahariană a S.U.A. şi U.R.S.S.; dispariţia U.R.S.S.

31Jeremy Rifkin, THE THIRD INDUSTRIAL REVOLUTION How lateral power is transforming energy, the economy and the world, http://www.thethirdindustrialrevolution.com/ , accesat la data de 20.12.2014

NECLASIFICAT


şi comutarea atenţiei S.U.A. spre alte zone geopolitice au fost urmate de pătrunderea

regională a Chinei);

• marginalizarea strategică a Africii Subsahariene a reprezentat o gravă

eroare strategică;

• decolonizarea Africii Subsahariene nu a însemnat dispariţia sferelor de

influenţă locale aparţinând fostelor puteri coloniale;

• neocolonizarea Africii Subsahariene de către China s-a bazat pe o

strategie de tip soft power, aplicată ulterior şi de ceilalţi jucători geostrategici activi:

S.U.A., India, Federaţia Rusă, Japonia;

• în ultimii 15 ani se constată o translatare a strategiei de securizare a pivotului

către formule de tip smart power;

• în contextul globalizării, competiţia geopolitică, soldată cu slăbirea, eşuarea

şi colapsarea statului ţintă, este urmată şi complicată de apariţia actorilor nonstatali

care intervin activ în ecuaţia de putere locală şi regională;

• vastitatea teritoriului subsaharian, tribalismul, sărăcia şi subdezvoltarea,

coroborate cu pierderea sau slăbirea controlului administrativ teritorial de către guverne

creează condiţii pentru proliferarea terorismului;

• există o tendinţă de unificare trans-continentală a mişcărilor şi

organizaţiilor islamiste pe axa Somalia - R. Centrafricană - Nigeria în conjuncţie cu

islamismul din Centura Saheliană, nord-african şi cel din Peninsula Arabă;

• în condiţiile actualei ofensive occidentale în Siria şi Irak, este posibil să

asistăm la o retragere a islamiştilor către zonele sigure din Africa Subsahariană

urmată de recrudescenţa şi proliferarea terorismului la nivel african;

• competiţia geopolitică subsahariană urmăreşte dominaţia pivotului în scopul

securizării resurselor minerale şi energetice şi a poziţiei geostrategice.

A cincea concluzie principală a prezentei lucrări, derivată din analiza care a

făcut obiectul Capitolului nr. 4, este că Africa Subsahariană reprezintă un spaţiu

măcinat de instabilitate politică, crize prelungite şi conflicte, generate de competiţia

geopolitică pentru controlul său, aspecte care confirmă profilul de „mare centură de

ruine”, consecinţă a caracterului pivotal al spaţiului respectiv.

NECLASIFICAT


Acest cadru de analiză a generat o serie de concluzii secundare precum urmează:

• crizele Africii Subsahariene se transformă rapid în crize umanitare pe fondul

sărăciei, subdezvoltării, corupţiei şi impotenţei administrative a guvernelor

subsahariene;

• crizele subsahariene se potenţează reciproc şi escaladează în conflicte,

războaie civile şi crize umanitare;

• între criza politică şi criza economică subsahariană există o relaţie biunivocă,

de potenţare reciprocă;

• întrucât peste 90% din populaţia subsahariană este angrenată în activităţi

agricole de subzistenţă, crizele ecologice se transformă rapid în crize economice şi

alimentare;

• crizele alimentare subsahariene sunt generate de schimbările climatice,

coroborate cu sărăcie, subdezvoltare, creşterea preţului alimentelor, corupţie, impotenţă

guvernamentală, conflicte civile;

• explozia demografică subsahariană preconizată pentru următorii 40 de ani

(de 1,2 - 1,3 miliarde locuitori) anticipează crize explozive alimentare şi de

aprovizionare cu apă în condiţiile actualului nivel de dezvoltare subsaharian;

• criza surselor de apă se anunţă una explozivă în contextul încălzirii globale

şi a creşterii demografice subsahariene;

• criza socială subsahariană este structurală, generată de caracterul

neopatriarhal al societăţii africane.

Prin urmare, caracterul de zona pivot sudică al Africii Subsahariene

reprezintă o certitudine, confirmată prin:

• identificarea perfectă dintre definiţia conceptului de zonă pivot şi

particularităţile subsahariene;

• competiţia acerbă dintre jucătorii geostrategici activi pentru securizarea şi

atragerea în sfera proprie de influenţă a zonei pivot;

• consecinţele acestei competiţii geopolitice asupra mediului intern de

securitate al zonei pivot sudice, reprezentate de instabilitate, conflictualitate şi

frecvenţa crescută a crizelor.

NECLASIFICAT


Această ultimă observaţie reprezintă cea de-a şasea concluzie principală a

acestei lucrări.

Din acest cadru de analiză mai rezultă următoarele concluzii:

• criza sistemică a zonei pivot sudice se află la baza sărăciei şi subdezvoltării

pancontinentale, generând violenţă, migraţie transfrontalieră ilegală, criminalitate

organizată, terorism, tâlhărie maritimă;

• discrepanţa dintre tabloul demografic european pe de o parte şi cel

subsaharian şi sud-asiatic de cealaltă parte coroborată cu prăpastia dintre nivelele de

dezvoltare ale celor trei spaţii componente ale triunghiului afro-eurasiatic transformă

statele U.E., printre care şi România, în ţinte ale migraţiei ilegale transfrontaliere, în

relaţie directă cu reţelele de crimă organizată şi terorism;

• migraţia ilegală provenită din Africa Subsahariană este favorizată de

instabilitatea mediului de securitate pancontinental, de eşuarea Libiei, de proliferarea

reţelelor de crimă organizată şi terorism şi de existenţa unui bazin larg de recrutare a

migranţilor ilegali în rândul populaţiei subsahariene;

• migraţia ilegală subsahariană la nivelul U.E. se realizează preponderent pe

rute maritime transmediteraneene şi într-o mai mică măsură pe rute mixte care

traversează Golful Aden, Peninsula Arabă, Turcia, Grecia sau Albania;

• migraţia ilegală subsahariană în U.E. este coordonată de reţele de

criminalitate organizată, terorism şi piraterie maritimă;

• prin extinderea, impactul destabilizant şi prin conexiunile cu reţelele de

criminalitate organizată, terorism şi piraterie maritimă, fenomenul migraţiei ilegale a

devenit una dintre cele mai grave ameninţări asimetrice la adresa securităţii naţionale a

statelor europene.

• reţelele de criminalitate organizată implicate în traficul cu migranţi ilegali şi

fiinţe umane desfăşoară şi alte tipuri de activităţi infracţionale pe teritoriul U.E. precum:

trafic de droguri, de arme, de medicamente contrafăcute, contrabandă etc.;

• migraţia ilegală provenită din vestul şi centrul Africii este coordonată în cea mai

mare măsură de reţelele de criminalitate organizată nigeriene. Migraţia din estul Africii este

controlată de reţele de terorism, piraterie maritimă şi criminalitate organizată somaleze;

NECLASIFICAT


• în Cornul Africii, nordul Africii şi Centura Saheliană este foarte greu de

delimitat criminalitatea organizată de terorism şi de reţelele de piraterie maritimă;

• migraţia ilegală devine vector de diseminare a reţelelor teroriste la nivelul

teritoriului ţintă, în cazul nostru state U.E., porturile libiene şi cele somaleze, prin care

se realizează mare parte din migraţia ilegală din spaţiul subsaharian către Europa fiind

controlate de organizaţii islamiste;

• ameninţarea la adresa securităţii naţionale a statelor membre U.E. este

extrem de gravă întrucât există tentative de obţinere a armelor chimice, bacteriologice şi

a bombelor „murdare” de către organizaţiile islamiste;

• migraţia ilegală provenită din statele arabe şi subsahariene a determinat un nivel

alarmant de radicalizare a populaţiei statelor receptoare europene care se suprapune

curentului euro-sceptic anti-migraţionist. Fenomenul radicalizării populaţiei europene poate

deveni exploziv în contextul unei noi crize economico-financiare globale;

• recrudescenţa mişcărilor extremiste europene dublată de câştigarea

alegerilor interne europene de către lideri euro-sceptici ar putea determina implozia

U.E. pe modelul imploziei U.R.S.S., cu consecinţe explozive la nivelul construcţiei

de securitate europene şi euro-atlantice;

• statele U.E. sunt cele mai afectate de fenomenul pirateriei maritime şi al

jafului armat pe mare din spaţiul Golfului Aden;

• fenomenul pirateriei maritime subsahariene îşi are sorgintea în sărăcia şi

subdezvoltarea pancontinentală asociate cu incapacitatea guvernelor subsahariene (cu

excepţia Africii de Sud) de a controla spaţiile naţionale maritime, de aceea, el este

relativ uniform reprezentat la nivelul ţărmurilor africane;

• la nivelul Golfului Aden, Mării Roşii şi Golfului Guineea fenomenul a

dobândit un caracter endemic, favorizat de structura ţărmurilor, de falimentul statal şi de

corupţia endemică;

• instituirea operaţiunilor militare de contracarare a pirateriei maritime şi

terorismului din Golful Aden şi Marea Roşie a determinat scăderea importantă în

intensitate a fenomenului pirateriei maritime din regiunile amintite.

Prin urmare, impactul proceselor geopolitice subsahariene asupra securităţii

euroatlantice poate avea caracter exploziv, soldat cu implozia U.E. şi afectarea gravă a

unităţii transatlantice în absenţa unor măsuri urgente, coerente, ferme, de stopare a

migraţiei ilegale transfrontaliere, a islamismului subsaharian şi arab şi a radicalizării

NECLASIFICAT


populaţiei europene, concomitent cu ajustarea cauzelor care au generat aceste fenomene,

aceasta fiind cea de-a şaptea concluzie principală a lucrării.

În aceste condiţii, este imperios necesară formularea unei strategii coerente,

comune, euro-atlantice, de securizare a ţărmurilor subsahariene în paralel cu

programe de dezvoltare economică şi socială a statelor africane, în acord cu specificul

şi cu particularităţile culturale locale, cu asigurarea condiţiilor de educaţie a tinerilor

africani în universităţi occidentale şi formarea noilor generaţii de lideri subsaharieni, pentru

a evita riscul acaparării zonei pivot sudice de către China şi de aliaţii săi prezumtivi.

Principalele concluzii rezultate din cadrul de analiză al Capitolului nr. 5 sunt:

• apropierea de Africa Subsahariană a politicii externe româneşti în perioada

bipolarităţii a fost accelerată de doctrina sovietică intervenţionistă Brejnev care a dus

la invadarea Cehoslovaciei în anul 1968;

• raţiunile care au stat la baza acestei decizii strategice de politică externă a

României au fost: extinderea capitalului de influenţă politico-diplomatică la nivelul

Adunării Generale a O.N.U. prin capacitarea voturilor statelor subsahariene şi

transformarea României într-un mediator diplomatic între statele subsahariene şi

terţe puteri, extinderea pieţei de desfacere a produselor industriale româneşti în

paralel cu securizarea surselor ieftine de materii prime, aspecte esenţiale în planul

competitivităţii economice, dezvoltarea pieţei de desfacere a armamentului şi

tehnicii de luptă produsă de industria românească de apărare şi includerea

României în rândul principalelor state producătoare de armament din lume;

• în perioada bipolarităţii, România a fost singurul stat al blocului estic

acceptat în Grupul celor 77 şi unul dintre puţinele state europene comuniste având

statut de observator în Mişcarea de Nealiniere. A fost singura perioadă din istoria

sa când România şi-a depăşit statutul de putere minoră, devenind jucător geostrategic

activ în Africa Subsahariană;

• în perioada bipolarităţii, schimburile culturale bilaterale dintre România şi

statele subsahariene au urmărit creşterea capitalului de influenţă politică, economică şi

diplomatică a României prin educarea gratuită a tinerilor studenţi africani în universităţi

româneşti. Aceşti foşti studenţi africani în România au devenit ulterior lideri politici,

ofiţeri superiori, antreprenori locali, lideri de opinie în ţările lor de origine, formând o

reţea de prieteni ai României care mai este activă şi astăzi;

NECLASIFICAT


• datorită implicării active a României în susţinerea diplomatică şi economică a

tranziţiei postcoloniale a statelor subsahariene în baza principiului diplomatic al

echidistanţei şi al neimplicării deschise de partea nici unei grupări, capitalul de imagine

al României în Africa Subsahariană este unul foarte pozitiv şi la ora actuală;

• statele subsahariene cu care România a dezvoltat relaţii diplomatice strânse la

nivel de ambasadă şi cu care a avut puternice relaţii economice sunt deţinătoarele unor

poziţii strategice de excepţie la nivelul Oceanelor Indian şi Atlantic, precum şi a unora

dintre zăcămintele de minereuri strategice vizate de imperativele europene de securizare

în viitor a surselor de materii prime subsahariene;

• decizia politică de retragere a prezenţei româneşti în Africa Subsahariană în

perioada imediat următoare evenimentelor din 1989 a reprezentat o gravă eroare de

strategie politică;

• pierderile româneşti consecutive acestei decizii politice de retragere a

României din Africa Subsahariană au avut impact negativ direct, major, asupra:

o economiei naţionale prin pierderea pieţei de desfacere a produselor

româneşti şi a surselor de materii prime ieftine,

o industriei de apărare prin pierderea partenerilor tradiţionali africani,

o influenţei diplomatice prin diminuarea reprezentării româneşti la nivel

de ambasadă şi înlocuirea acesteia cu un sistem de consulate onorifice;

• retragerea României din Africa Subsahariană a fost urmată de preluarea

partenerilor săi subsaharieni de către China şi Federaţia Rusă, iar mai apoi şi de către

alţi jucători geostrategici activi, demonstrând că piaţa subsahariană a continuat să fie

extrem de importantă şi de ofertantă pentru economiile acestor state;

• reorientarea politicii externe româneşti către spaţiul subsaharian ar aduce

României mari beneficii în plan politic, diplomatic, economic, militar;

• succesul potenţial al unui reveniri a României pe „tabla de şah” subsahariană

este susţinut de istoricul foarte bun al relaţiilor bilaterale româno-africane, de imaginea

pozitivă a ţării noastre în Africa şi de capitalul de influenţă al africanilor care au studiat

în România.

NECLASIFICAT


Lucrarea beneficiază de anexe, tabel de abrevieri, lista de hărţi şi de tabele

precum şi de bibliografia aferentă.

În contextul vastităţii informaţionale actuale este imposibil de pretins că o

cercetare ştiinţifică ar putea acoperi în integralitate, toate aspectele comportate de o

temă precum cea abordată în această lucrare. Judecata umană, oricât de riguroasă ar fi,

depinde de calitatea informaţiilor iar, caracterul obligatoriu neclasificat al datelor

utilizate într-un astfel de demers poate aduce limitări în privinţa calităţii concluziilor.

Acest parcurs ştiinţific în problematica de securitate a Africii Subsahariene a

reprezentat o pledoarie în favoarea statutului de zonă pivot sudică al Africii

Subsahariene, anticipat de Halford J. Mackinder acum aproximativ 100 de ani şi trecut

cu vederea de geostrategii afro-sceptici. A fost, de asemenea, o pledoarie în favoarea

unei strategii comune euro-atlantice în privinţa Africii Subsahariene, menită să

contracareze atât ameninţarea la adresa stabilităţii ordinii mondiale actuale pe care ar

putea-o induce o hegemonie chineză asupra zonei pivot sudice, cât şi vulnerabilităţile

interne subsahariene care ameninţă să distrugă, prin exportul de insecuritate la nivelul

U.E., unitatea europeană şi transatlantică. Şi, mai presus de orice, a fost o pledoarie în

favoarea unei decizii politice de reclădire a relaţiilor bilaterale dintre România şi

statele subsahariene, în vederea sporirii puterii statale a României, a capacităţii

sale de apărare, pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii românilor de azi şi, mai ales, a

celor de mâine.

rezumatul tezei de doctorat - unap.ro doctorat rezumate/2016 ianuarie... · zonă pivot sudică a...

Documents