1

UNIVERSITATEA DIN ORADEA FACULTATEA DE LITERE

REZUMATUL TEZEI DE DOCTORAT Cu titlul

NAPOLEON ÎNTRE REALITATE ŞI FICłIUNE Conducător ştiinŃific, Prof. univ. dr. Paul Magheru

Doctorand,

Simona Camelia Gal (Fer)

ORADEA -2010-

2

CUPRINS

Argument......................................................................................................................3 1. Introducere..............................................................................................................10 2. NAPOLEON BONAPARTE-VIAłA CA UN ROMAN.....................................15 3. REALITATE ŞI FICłIUNE ÎN PRIMELE SCRIERI DESPRE NAPOLEON...............................................................................................................39 3.1 Personalitatea lui Napoleon, reliefată în scrierile primilor memorialişti ......................................................................................................................................39 3.2 Trăsăturile generale ale personajului Napoleon Bonaparte, portretizate de scriitoarele de la Curtea Imperială: Doamna de Staël, Doamna de Rémusat şi Ducesa d’Abrantès....................................................................................................................52 3.3 Atitudini pro şi contra biografiei lui Napoleon, expuse în primele cărŃi de literatură napoleoniană................................................................................................61 4. ASPECTE ISTORIOGRAFICE ASUPRA OMULUI ŞI COMANDANTULUI NAPOLEON BONAPARTE.....................................................................................75 4.1 ConsideraŃii isagogice cu privire la scrieri din istoriografia napoleoniană.........75 4.2 Puncte de vedere favorabile lui Napoleon, evidenŃiate în lucrările istoricilor: Adolphe Thiers, Jacques Bainville, Walter Scott şi Thomas Carlyle………………………………………………..................................................78 4.3 Atitudini nefavoraile lui Napoleon Bonaparte, în operele lui: Jules Michelet, Edgar Quinet şi Hippolyte Taine.................................................................................88 5. NAPOLEON CA PERSONAJ LITERAR........................................................104 5.1 Imaginea lui Napoleon în literatura franceză.....................................................104 5.1.1 Doi admiratori ai epocii glorioase napoleoniene: Balzac şi Stendhal......................................................................................................................104 5.1.2 Impactul legendei napoleoniene şi influenŃa sa asupra autorilor romantici post imperiali: Victor Hugo, Alfred de Musset şi Alfred de Vigny............................................................................................................................115 5.2. Imaginea lui Napoleon în literatura rusă............................................................129 5.2.1 Impactul războaielor napoleoniene, reliefat în celebrul roman, al lui Lev Tolstoi, „Război şi Pace”...........................................................................................129 5.2.2 Napoleon în gândirea altor scriitori de origine rusă.......................................145 6. PORTRETUL LUI NAPOLEON ÎN ARTĂ......................................................161 6.1 Reprezentarea lui Napoleon în pictură................................................................161

3

6.2 Monumente istorice celebre, ca reminiscenŃe ale legendei napoleoniene...........180 6.3 Ode şi oratorii dedicate memoriei lui Napoleon.................................................186 Concluzii.....................................................................................................................195 Bibliografie.............. ..................................................................................................202

4

Alegerea titlului Napoleon între realitate şi ficŃiune se motivează prin faptul că, un erou de o asemenea amploare reprezintă un reper important în transpunerea lui ca personaj de literatură, subiect în lucrările de pictură sau actor în ecranizările marilor regizori ai lumii, printr-o încercare de a sintetiza opere în care, în timp, au fost consemnate opinii „pro” sau „contra” vieŃii şi activităŃii Împăratului francez. Toate acestea le-am exemplificat prin personalitatea lui Napoleon, deoarece el reprezintă un adevăr istoric ca personalitate creatoare, ca exponent al unui fenomen social de epocă, dar şi o provocare în a porni pe urmele ficŃiunii. Scopul lucrării a fost acela de a realiza o expunere conjugată a părerilor favorabile sau, din contră, nefavorabile ale autorilor menŃionaŃi pe parcursul prezentei cercetări, prin care să ne familiarizăm cu prezentarea generală a epocii lui Napoleon, cu structura de clasă a societăŃii franceze din vremea sa şi totodată cu realizările care au rămas vizibile până în zilele noastre, dar şi pentru a face cunoscute cititorilor cât mai multe lucrări despre Napoleon, pe care, poate, le-au omis din anumite considerente, sau nu intraseră, încă, în posesia lor. Originalitatea temei porneşte de la supoziŃia că această lucrare ar putea deschide o perspectivă de ansamblu asupra elementelor care constituie tematica lucrărilor abordate, conferind, totodată, lucrării şi o serie de reflecŃii personale asupra personajului Napoleon, a cărui importanŃă am încercat să o surprindem, recurgând la un impresionant aparat critic existent de la Napoleon încoace. Desigur, despre Napoleon s-a scris o literatură impresionantă din punct de vedere numeric, însă, am considerat că ar fi ncesar, dar şi interesant, ca în această lucrare să selectăm cât mai multe opere şi câŃi mai mulŃi autori, care şi-au dedicat poate toată viaŃa, căutării marelui personaj literar, Napoleon, să le confruntăm şi să le dezbatem operele, elaborând atât opinii de dreapta cât şi de stânga, după cum o cere un personaj atât de complex.

Actualitatea temei constă în faptul că, personajul literar Napoleon, a suscitat interes contemporanilor săi, dar şi mai mult celor care au trăit după el, continuând şi în zilele noastre să prezinte un real interes, viaŃa lui, fiind un roman citit din toate timpurile, cu multă pasiune. ÎndreptăŃirea de a aborda o astfel de temă se bazează şi pe faptul că Napoleon a reprezentat pentru fiecare generaŃie, atât un idol şi un etalon demn de urmat, cât şi un personaj care a atras după sine o multitudine de critici.

Totodată actualitatea temei este una şi de natură cognitivă, prin faptul că s-ar cuveni ca fiecare dintre noi să deŃinem un minimum de informaŃii despre ceea ce a reprezentat în istorie, Împăratul FranŃei, prin ceea ce s-a făcut remarcat şi prin ceea ce a lăsat posterităŃii. Astfel, prin această lucrare, ne aducem şi noi contribuŃia la îmbogăŃirea orizontului cunoaşterii literare, istorice şi artistice asupra personajului pe care îl vom aborda şi prin punerea în lumină a unor fapte, care să suscite un real interes. În zilele noastre apar tot mai multe ecranizări despre Napoleon, urmărite cu mare interes de către publicul larg, precum şi numeroase edificii istorice care sunt vizitate de oameni din întreaga lume, iar cărŃile despre Napoleon continuă să fie lecturate cu o deosebită plăcere şi un real interes.

Aceste situaŃii evidenŃiază şi mai pregnant actualitatea temei, adică nu doar îndreptăŃirea de a o aborda, ci şi îndatorirea de a nu lăsa uitării şi desuetudinii pe cel care a fost Împăratul FranŃei, Napoleon Bonaparte. Nivelul cercetării bibliografice, beletristică, istorică, critică şi de artă, urmăreşte abordarea unor lucrări care conŃin date autentice despre ceea ce a fost Napoleon, dar şi lucrări de ficŃiune, cu scopul de a putea recurge la metoda comparativă a analizelor de text.

5

Am cercetat lucrările unor autori contemporani lui Napoleon sau ulterioare lui, în care am analizat iureşul de contradicŃii şi de opinii diametral opuse, care ne poate lăsa impresia incapacităŃii de a putea formula o imagine globală despre ceea ce a fost Napoleon. Pe parcursul lecturării acestor opere, am trăit sentimentul persistării fenomenului de mitizare şi de înclinaŃii pentru legendă, care ne-au permis să savurăm lecturi deosebit de agreabile, din punct de vedere al informaŃiei, al cadrului de desfăşurare, dar mai ales al acŃiunii. Documentarea ştiinŃifică a acestei lucrări a presuspus selectarea unor materiale bibliografice, mai mult sau mai puŃin celebre, din istoria şi literatura universală. Pornind de la cugetarea lui Cicero : „A nu spune nimic din ceea ce ştii că este fals, şi de a îndrăzni să spui totul din ceea ce crezi că este adevărat”, am considerat necesară abordarea caracterizărilor de orice natură, asupra vieŃii şi activităŃii lui Napoleon, provenite din opere ale literaturii franceze şi ruse, dar şi din critica literară a altor popoare, subliniind atât fapte care au stârnit imaginaŃia bogată a unora dintre autori, cât şi datele care justifică raŃiunea critică. Operele cu caracter beletristic au fost selectate, în vederea argumentării temei prezentei lucrări, prin abordarea unor scriitori, care şi-au focalizat atenŃia pe o vastă documentare informaŃională şi pe o naraŃiune amplu desfăşurată din punct de vedere al stilului scriitoricesc, limbajului selectiv şi puterii de transmitere a mesajului, fapt care ne-a determinat să le evocam în prezentarea studiului nostru. Lucrările cu caracter istoric, consacrate vieŃii lui Napoleon, pe cât de dezbătute ni se prezintă, pe atât de controversate sunt, ridicând în faŃa cercetării literar-istorice o serie de probleme, pe unele dintre ele încercând să le dezbatem în lucrarea de faŃă. Am făcut referire la aceste lucrări, pentru a ne putea opri asupra marilor momente istorice din viaŃa lui Napoleon: încoronarea sa, culmile gloriei sau suferinŃele eşecului în urma bătăliilor, zilele petrecute în insula Elba, toate acestea, rămânând cel mai viu document de ficŃiune şi de mitizare a lui Napoleon, pe care autorii menŃionaŃi în această lucrare au ştiut să îl redea în linii ample, relevând evenimente şi manifestări care ne-au folosit ca argumente solide ale explorării fenomenului napoleonian.

Pornind de la conceptul de personaj literar, încercăm să îi conturăm o definiŃie, menŃionând că, acesta poate fi orice persoană plasată şi implicată în acŃiunea unei opere literare, muzicale, cinematografice sau plastice. Napoleon Bonaparte este un personaj clasic (din clasicismul secolului XVII), dominat de raŃiune, simŃul onoarei şi al datoriei, remarcând concordanŃa caracterului său, pe toată evoluŃia sa, cu firea, mediul geografic şi epoca istorică, etalând o singură trăsătură morală.

Personajul literar Napoleon îşi are rădăcinile într-o existenŃă umană atestată istoric, existenŃă în care vom întâlni la un loc: titanul, demonul, dar şi geniul, titanul fiind caracterizat prin superioritate, sete de cunoaştere, putere de sacrificiu şi desăvârşire morală, demonul reprezentând revolta şi vărsarea de sânge, iar geniul-personalitatea excepŃională, fantezia extraordinară şi puterea de pătrundere pe măsură. Napoleon, ca personaj literar al acestei cercetări a inspirat mai multe cărŃi, din care am selectat câteva reprezentative pentru prezenta lucrare. Facem referire la aceste opere, fără a le conferi o ordine legată de anul apariŃiei sau de importanŃa lor, deoarece, dacă am recurge la această metodă, am putea fi acuzaŃi de subiectivism. Prezenta descriere a lui Napoleon, debutează cu cele două volume ale lui Las Cases, intitulate Memorialul din Sfânta Elena. Am ales să începem prezentarea operelor din cuprinsul materialului bibliografic, cu aceste două volume, deoarece, Las

6

Cases s-a dovedit a fi unul dintre cei mai fideli colaboratori ai lui Napoleon, căruia, Împăratul i s-a confesat cu sinceritate, iar memorialistul, dovedindu-se a fi plin de inspiraŃie, a aşternut în scris toate relatările pe care le-a auzit direct din gura acestuia, oferindu-ne, astfel, prin cele două volume, cele mai veridice informaŃii despre ceea ce a însemnat Napoleon. O altă carte care ne-a fost de folos datorită bogăŃiei informaŃionale dedicate celebrului personaj literar Napoleon, este cartea lui Pieter Geyl, Napoleon pro şi contra, lucrare structurată pe şase părŃi, în care autorul surprinde cu claritate şi cu o deosebită grijă de a nu omite nimic din ceea ce s-a scris mai important despre Napoleon în literatura istorică franceză, vastul fenomen al istoriei moderne. Cu toate că, încă din timpul vieŃii, Pieter Geyl a fost asaltat de admiratorii săi sau acuzat că ar fi avut păreri contrare, lucrarea realizată de autor este una plină de transparenŃă, despre ceea ce s-a spus privitor la principalele capitole din epopeea napoleoniană. O lucrare asupra căreia ne-am focalizat atenŃia aparŃine istoriografiei româneşti şi a fost realizată de către Gheorghe Eminescu. Datorită complexităŃii personalităŃii lui Napoleon şi pentru a putea evidenŃia cât mai multe aspecte ale vieŃii şi activităŃii Împăratului francez, autorul mai sus menŃionat, i-a dedicat două volume, intitulându-le Napoleon Bonaparte, şi aceasta, deoarece, toate cele 480 de pagini din cele două volume, îi sunt dedicate în întregime personajului literar Napoleon Bonaparte. Manole Neagoe este un alt autor român, cel dintâi, de altfel, care i-a dedicat lui Napoleon o istoriografie complexă, intitulată simplu, Napoleon, descriind evenimente legate de copilăria acestuia, tinereŃea, ascensiunea şi decăderea, până la părerile pro sau contradictorii, la adresa marelui Împărat. Pasiune şi suspans pentru iubitorii de carte oferă şi André Castelot, în romanul său Napoleon, structurat în două volume. În cel dintâi volum, intitulat sugestiv, Bonaparte, autorul pune accent, mai mult pe perioada care a premers gloriei lui Napoleon. Nu omite autorul să facă trimitere la originea corsicană a Împăratului, la ambiŃia acestuia sau la ungerea sa de către Papă. În cel de al doilea volum, căruia i-a dat numele, Napoleon, autorul prezintă ascensiunea acestuia, începând cu Bătălia de la Austerlitz, victoria de la Friedeland, drumul fatidic spre Moscova, dar şi clipele mai puŃin fericite, legate de exilul pe insula Sfânta Elena sau sfârşitul Imperiului. Stendhal este scriitorul de origine franceză, care l-a cunoscut, a lucrat şi a luptat alături de Napoleon aproape paisprezece ani, însoŃindu-l în toate campaniile militare şi, fascinat fiind de ascensiunea acestuia pe scena istoriei lumii, ne oferă lucrări de o certă complexitate şi profunzime, bazate pe mărturii minuŃioase. Jules Michelet este celebrul istoric francez, care, în cartea sa Istoria RevoluŃiei, în cel de al zecelea volum intitulat, FranŃa sub Napoleon-De la 18 Brumar la Waterloo, prezintă FranŃa şi pe Napoleon, mai precis, intervalul de timp dintre anii 1800 şi 1815, ani sângeroşi care au epuizat secolul, generând duşmănii îndelungate şi făcând ca FranŃa să fie împinsă în aventuri periculoase. Michelet este de apreciat pentru că a avut puterea să afirme că s-a născut şi a crescut într-o epocă funestă, depunând mărturie despre faptul că, FranŃa nu a fost dominată de Napoleon, decât pe jumătate, şi că, FranŃa era o naŃiune care, sub conducerea lui Napoleon, părea să îşi fi pierdut minŃile, însă, cu toate acestea, naŃiunea autentică franceză continua se existe, chiar dacă ea se afla sub obroc. Este, desigur, o carte în care se poate observa de departe, atitudinea nefavorabilă cu privire la acŃiunile lui Napoleon. Cât priveşte structurarea lucrării, ea a fost concepută pe şase capitole, încercând prin acestea, să prezentăm în sinteză, cât mai multe opere de referinŃă, de o

7

vastă recunoaştere internaŃională, pe care să le putem analiza, dar şi un aparat critic care să suscite interes şi să ilustreze cadrul cercetării noastre. CAPITOLUL I, introductiv, prezintă principalele noŃiuni legate de prezenŃa elementelor mitice care s-au creat pe seama personalităŃii lui Napoleon, şi care, inevitabil l-au transpus din sfera cadrului social în care s-a desfăşurat în toată măreŃia sa, în sfera ficŃiunii. Napoleon a activat într-un cadru istoric bine delimitat, rămânând evidente probe ale erei sale glorioase, prin lucrări care nu au putut veni cu exagerări ale realităŃii, decât în urma unor fapte concrete pe seama cărora au convenit autorii de literatură napoleoniană să croiască artificii. CAPITOLUL II În capitolul intitulat Napoleon Bonaparte-ViaŃa ca un roman, am încercat să realizez o sinteză a ceea ce a reprezentat Napoleon pentru lumea literară şi istorică, făcând o incursiune prin viaŃa şi activitatea sa, cu toate virtuŃile sau defectele care i-au fost atribuite de către scriitorii de literatură napoleoniană, de-a lungul secolelor. Parcurgând şi extrapolând scrierile legate de viaŃa şi activitatea lui Napoleon, însemnările, memoriile şi lucrările istorice, am încercat să pun în lumină, informaŃii despre ceea ce, în unanimitate, s-a spus a fi „legenda napoleoniană”. Este greu, dacă nu, chiar imposibil şi utopic să conturăm o imagine definitorie a celui care a fost Împăratul FranŃei, cel care a jucat un rol decisiv în istoria ei, cu mult timp înainte ca Hugo, Balzac, Heine sau Tolstoi să îi dedice pagini întregi, cu mult timp înainte ca legiunile întregi de poeŃi şi prozatori, istorici şi oameni politici, ale căror, sentimente, gânduri, dar mai ales imaginaŃie să rămână profund impresionate de personalitatea covârşitoare a celui care avea să devină, după cum spunea Hegel, „spiritul universal”, ca motor al istoriei umanităŃii1.

În ultimii ani s-a încercat plasarea lui Napoleon în epoca sa, epocă în care a trăit şi a guvernat, una plină de căutări, de disoluŃie a vechilor valori şi de reconstrucŃie a altora noi, în sens iluminist, modern, ceea ce incită şi mai mult istoricul în cercetarea acesteia. Prin analiza personalităŃii lui Napoleon, vom urmări atât ascensiunea cât şi decăderea sa, evidenŃiind efectele sociale, culturale, economice, militare şi politice asupra celor care au ajuns sub controlul său, în FranŃa dar şi în alte Ńări europene. Vom urmări, totodată bucuria succeselor dar şi drama eşecului său final în evoluŃia legendei napoleoniene. CAPITOLUL III În acest capitol - Realitate şi ficŃiune în primele scrieri literare despre Napoleon, în încercarea de a aduce diverse argumente, care să susŃină teza potrivit căreia scrierile napoleoniene avute în vedere, se încadrează studiului de faŃă, am abordat lucrări ale primilor memorialişti, care s-au dovedit a fi cei mai eficienŃi şi obiectivi în redarea adevărului istoric, aceştia trăind alături de Napoleon, la curtea sa, sau pe insula Sfânta Elena, înŃelegându-l şi consemnând cu fidelitate evenimentele şi împrejurările specifice epocii: Las Cases, Chateaubriand, Doamna de Staël, Doamna de Rémusat şi Ducesa d’Abrantès. Am considerat de bun augur, că în continuarea acestor lucrări, ar fi de datoria noastră să parcurgem consideraŃiile pro şi contra Napoleon, din lucrările celor dintâi istorici şi scriitori contemporani cuÎmpăratul FranŃei, cu toate aprecierile, dar şi cu dezaprobările pe care le-a generat el. În realizarea acestui capitol am făcut referire la opere ale scriitorilor: Arthur Lévy, Anatole France, lordul Rosebery, Pieter Geyl şi

1 E.V. Tarle, Napoleon, Editura Lider, Bucureşti, 1997, p.514.

8

André Castelot, aceştia dedicând pagini întregi personalităŃii lui Napoleon sau evocându-i numele în majoritatea operelor lor. Într-un studiu despre Napoleon, sursa cea mai bogată de documentare, cea mai interesantă şi cea mai variată, o constituie memoriile contemporanilor care au trăit în anturajul lui Napoleon, mai bine spus, în umbra lui, care au lucrat cu el şi au fost simpli actori sau simpli figuranŃi pe scena pe care s-a desfăşurat întreaga epopee. FascinaŃi de gloria lui, de personalitatea lui, şi fiind conştienŃi de rolul major şi de locul aparte pe care Napoleon îl va ocupa în istoria omenirii, toŃi cei din preajma lui au îndrăznit poate mult prea devreme să îşi scrie memoriile: „politicieni, foşti miniştri, înalŃi demnitari, mareşali, generali, scriitori, valeŃi de cameră, oameni simpli, femei cu o celebritate importantă sau mai puŃin importantă, precum Doamna de Staël, Doamna de Rémusat, Ducesa d’ Abrantès sau Ida Saint-Elme”2.

Revenind la lucrările care au consacrat personalitatea politică, istorică şi culturală a lui Napoleon, remarcăm că, cele mai interesante şi totodată autentice dintre scrieri, sunt amintirile, jurnalele şi însemnările, scrise de însoŃitorii săi pe insula Sfânta Elena, care înregistrează în detaliu conversaŃiile şi expunerile lui Napoleon, prezentate pe fundalul vieŃii de zi cu zi, de la Longwood, casa în care locuia pe insulă. După 1820 apar lucrări despre campaniile napoleoniene, redactate de specialişti cu un pronunŃat spirit analitic: Jomini3 şi Foy4. Unii dintre contemporanii lui Napoleon şi-au scris memoriile, fie din dorinŃa de a-şi vedea numele asociate cu cel al împăratului Napoleon, fie din consideraŃii materiale, puŃini fiind cei care au făcut-o din recunoştinŃă sau din alte considerente. Pe măsură ce legenda napoleoniană s-a amplificat şi imaginea martirului de la Sfânta Elena punea stăpânire pe spiritul maselor, aceste memorii, indiferent de valoarea lor istorică sau literară, erau pur şi simplu devorate de public şi aduceau autorilor importante câştiguri materiale. Indiferent câte lucrări legate de viaŃa şi activitatea lui Napoleon am fi tentaŃi să lecturăm, într-o viaŃă nu vom reuşi să cuprindem tot ce s-a scris despre el. Istoriograful elveŃian, Kircheisen a identificat peste 200 000 de lucrări de ansamblu, considerând că până în 1830, se crease, deja, o adevărată legendă napoleoniană5. CAPITOLUL IV În capitolul Aspecte istoriografice asupra omului şi conducătorului de oşti, Napoleon Bonaparte, am menŃionat şi dezbătut lucrările unor istorici de marcă precum: Jules Michelet, Arthur Lévy, Adolphe Thiers, Edgar Quinet, Jacques Bainville, Hippolyte Taine, Thomas Carlyle şi Walter Scott, urmărind unele polemici dintre aceştia, precum şi expunerile lor ferme, pro sau contra Napoleon. Dacă sub aspect literar şi artistic romantismul a cunoscut figuri ilustre în multe Ńări din Europa, nu ne este dificil să vorbim despre o isagogie a istoriografiei FranŃei lui Napoleon, care şi-ar putea revendica un loc de frunte. Rubricile de istorie şi literatură ar

2 Gheorghe Eminescu, Napoleon Bonaparte, vol. I, Editura Republicii Socialiste România, 1973, p. 27 3 Antoine Henri Jomini, şef al Serviciului Istoric al armatei franceze (1812), scrie în 1827 Vie politique et militaire de Napoleon racontée par lui-meme. Entuziasmat de gândirea, observaŃiile şi soluŃiile propuse de Jomini, Napoleon I recunoştea în 1805 că "acest comandant de batalion [...] mi-a făcut cunoscute lucruri despre care profesorii mei nu mi-au vorbit niciodată". 4 Maximilien Sébastien Foy a fost general al Primul Imperiu Francez, fiind ales şi comandant al Legiunii de Onoare. A scris Histoire de la guerre de la péninsule sous Napoléon. În Sfânta Elena, Napoleon a spus despre general: „Generalii care păreau destinaŃi să se ridice erau: Gérard, Clauzel, Foy şi Lamarque. Ar fi fost noii mei mareşali.” („Les généraux qui semblaient devoir s’élever, les destinées de l’avenir, étaient Gérard, Clauzel, Foy, et Lamarque. C’étaient mes nouveaux maréchaux”). 5 Gheorghe Eminescu, Op. cit., vol. I, p. 144

9

fi incomplete fără unul din cei mai mari oameni politici ai FranŃei, care nici azi nu lasă pe nimeni indiferent: Prometeu sau despot, responsabil de ireversibilul declin francez sau de apogeul glorios al naŃiunii, personalitate eminentă şi învingătoare, creatorul unei FranŃe centralizate şi strategul genial cu înfrângeri gigante, toate acestea regăsindu-se într-un singur personaj: Napoleon Bonaparte. Interesul pentru epoca napoleoniană persistă, fiecare generaŃie străduindu-se să înŃeleagă în felul său sensul acestei teme, niciodată învechită6. FaŃă de marile personalităŃi ale istoriei, suntem tentaŃi să ne apropiem cu un sentiment de veneraŃie, întrucât ele reprezintă şi cuprind sinteze ale unor mari eforturi, exemple de sacrificii şi de sublimă dăruire7. Napoleon însumează, în mod ilustru, o sinteză a marilor eforturi, el fiind, realmete, unul din fenomenele excepŃionale ale istoriei. Nu întâmplător i-au fost consacrate sute de lucrări şi studii, unele apărute chiar după moartea sa, acest lucru evidenŃiind faptul că Napoleon a continuat să intereseze, să fascineze şi să irite, iar din generaŃie în generaŃie, existenŃa lui a continuat să stârnească gândirea oamenilor şi să incite imaginaŃia lor. În producŃia istorică, fiecare epocă a îmbogăŃit imaginea noastră despre un personaj anume, în cazul de faŃă, Napoleon fiind un geniu care nu a avut nevoie de nici un aport din partea vreunui scriitor, deoarece, faptele Ńineau locul romanelor, el însuşi, mărturisind faptul că viaŃa sa a fost asemenea unui roman. Aceste cuvinte explică motivul pentru care s-a scris atât de mult despre Napoleon8. CAPITOLUL V Plasată între realitate şi ficŃiune, cercetarea noastră dedică, în continuare, două capitole speciale imaginii lui Napoleon în literatură şi alte arte. Un capitol l-am intitulat Napoleon ca personaj literar, considerându-l nucleul acestui studiu, deoarece analizează scrierile autorilor francezi şi pe cele ale autorilor ruşi, care îl au ca personaj principal pe Napoleon. În cazul nostru, ne-am raportat la literatura franceză, mai ales datorită multitudinii de lucrări, atribuite cu atâta nobleŃe şi spirit naŃional pur francez, celui care a fost Împăratul francezilor, creatorul celebrului Cod de legi, eliberatorul FranŃei de corvoada feudalismului, precum şi modelatorul unei lumi noi. Ne-am referit, în acest sens, la lucrări de o reală valoare literară, prozatorică şi poetică, dar şi de o mare importanŃă documentară, ale scriitorilor precum: Balzac, Stendhal, Hugo, Musset şi Vigny.

Îngrijorată de starea de sine, din perioada RestauraŃiei, o nouă generaŃie de scriitori s-a arătat interesată de o reînnoire a literaturii şi a iniŃiat o revoluŃie intelectuală, în paralel cu cea politică. Această generaŃie de scriitori, avându-l în frunte pe Victor Hugo, a pus accent pe formaŃia imaginaŃiei, în contradicŃie cu raŃiunea filosofilor secolului al XVIII-lea. Autori precum Stendhal şi Balzac au descris în mod critic rapacitatea şi snobismul concetăŃenilor lor, făcând din aceştia subiect de analiză detaliată cu privire la caracterul şi înfăŃişarea lor. În perioada monarhiei, schimbările sociale s-au

6 Jules Michelet, FranŃa sub Napoleon: de la 18 Brumar la Waterloo, Traducere, ediŃie îngrijită şi note de Bogdan Badulescu, Editura SAECULUM VIZUAL, Bucureşti, 2007, p. 24 7 Victor Isac, Napoleon şi problemele istoriei, Editura Romfel, Bucureşti, p. 41 8 Roger Dufraisse, Napoleon, traducere şi note de Constantin Ionescu Boeru, prefaŃă de Alexandru- Murad Mironov, Editura Corint, Bucureşti, 2003, p. 7

10

accentuat, iar burghezia şi-a consolidat poziŃia, lucrările autorilor din acea perioadă, devenind atractive, prin expunerea inovatoare a gândurii lor9. Odată cu ascensiunea burgheziei, sub sceptrul lui Napoleon, toate profesiile au primit drepturi egale, în romanele lui Balzac, odată cu oamenii obişnuiŃi, ideile obişnuite au pătruns şi ele în lume, iar fluxul gândirii devine un fluviu imens. Academiile, bibliotecile, ziarele, anturajul oamenilor de spirit, atrag după sine spiritele originale şi libere. Balzac a obŃinut primul succes literar, cu romanul Şuanii, unde Napoleon este privit ca o „imensă” personalitate istorică, un renovator al societăŃii, organizator al unei lumi şi Împăratul francezilor, evocându-se, totodată, luptele dintre republicani şi susŃinătorii monarhiei. Vom regăsi în această carte, evenimente sângeroase, precum şi personaje privite din faŃă sau din profil, în umbră sau în lumină, iar cele mai mărunte nenorociri se vor afla fie în acŃiune, fie în principii.

Alături de Napoleon, viitorul Ńării urma să se îmbogăŃească cu cele mai frumoase speranŃe, pâinea provinciei urma să se coacă, iar culturile de grâu să sporească. În urma parcurgerii acestui roman, s-ar putea degaja o concluzie prin care devine relevant faptul că Napoleon este privit de către Balzac prin prisma victoriilor asupra altora, decât prin prisma victoriilor asupra lui însuşi, după cum îl caracteriza Stendhal. Vom poposi, în cercetarea noastră, şi asupra romanului Medicul de Ńară, o carte edificatoare pentru gândirea socială şi morală a lui Balzac, caracterizată de autor drept „o scriere binefăcătoare, care ar merita un premiu de virtute”10. Este un roman tragic, plin de durere, fiind opera nu numai a unui observator, dar şi a unui vizionar şi voluntar înflăcărat, a unui gânditor în apogeul creaŃiei sale, marcat de spectacolul societăŃii napoleoniene. Adevărul realităŃii învinge, în paginile romanului realismul fiind triumfător în faŃa ordinii de stat şi a ierarhiilor sociale, a Bisericii şi a monarhiei lui Napoleon.

Stendhal ocupă un loc oarecum aparte, deoarece, după depăşirea fazei iniŃiale de aderare juvenilă la clasicism, a fost, în mod consecvent liberal, admirator al lui Napoleon, şi, totodată romantic. Punctul de cotitură în destinul lui Stendhal îl constitue întâlnirea cu Napoleon Bonaparte şi participarea la campaniile napoleoniene, şi fiind fascinat de apariŃia lui Napoleon pe scena istoriei, autorul francez îi dedică o lucrare, intitulată sugestiv, Napoleon.

Ceea ce l-a determinat pe autor să scrie o asemenea carte, o mărturiseşte el însuşi: „Nădăjduiam că, cineva dintre cei care l-au văzut pe Napoleon, se va însărcina să îi povestească viaŃa. Am aşteptat mai mult de douăzeci de ani, dar, în cele din urmă, văzând că acest mare om rămâne tot mai necunoscut, nu am vrut să mor fără a spune opinia pe care o aveam despre dânsul”11. Stendhal nu îşi ascunde admiraŃia pentru eroul său şi, încă din primele pagini ale romanului, pătruns de un puternic simŃământ religios, demonstrează necesitatea apariŃiei unei astfel de personalităŃi, faima sa şi entuziasmul maselor populare, în contextul istoric şi social al epocii.

9 Mihaiela Blaga, Sanda Ilieş, Brigitta Pop, Ghid complet, FranŃa, Editura Aquila, Oradea, 1993, ediŃie revăzută în 2003, p. 41 10 Scrisoare din 23 septembrie, 1832, către Zulma Carraud, în Honoré de Balzac, Correspondance, Garnier, Paris, 1962, tome II, p. 129. (Vezi Honoré de Balzac, Medicul de Ńară, p. 7). 11 Stendhal, Napoelon, traducere de Albin Popescu, Editura Ideea Europeană, Bucureşti, 2008, pp.153-154

11

Despre romanul Roşu şi Negru am putea afirma că este o meditaŃie asupra condiŃiei umane în perioada apariŃiei ideii de emancipare socială prin calităŃi excepŃionale individuale şi nu doar prin avere şi titluri nobiliare, exemplul cel mai reprezentativ fiind însuşi Napoleon, model pentru tinerii vremii respective.

Destinul lui Julien Sorel ilustrează o tulburătoare şi dramatică ascensiune socială, încheiată prin recunoaşterea, înaintea morŃii sale, a valorilor fundamentale ale vieŃii: iubirea şi sacrificiul. O interpreare a titlului, oferită chiar de scriitor, o reprezintă cariera militară, referindu-se, în acest context, la culoarea roşie a uniformei militare napoleoniene şi cariera ecleziastică, evidenŃiind culoarea neagră a hainei monahale. Cultul lui Napoleon, pe care Stendhal îl exprimă prin Julien Sorel, era împărtăşit şi de alte spirite avansate, ale vremii, despe care Stendhal vorbeşte în cartea sa. De aici provine şi admiraŃia lui Balzac, pe care a reliefat-o faŃă de personalitatea şi opera stendhaliană. Victor Hugo, prin convingerile sale democratice, prin prezenŃa sa în iureşul RevoluŃiei de la 1848 şi în luptele politice pentru Republică, ale epocii, rămâne, în viziunea poporului francez, simbolul poetului militant pentru ideea de libertate. Copilăria lui Victor Hugo a fost marcată de o serie de evenimente deosebite, precum: căderea şi revenirea Primei Republici şi apariŃia primului Imperiu sub Napoleon Bonaparte, acesta proclamându-se împărat la doar doi ani după ce Victor Hugo se născuse, iar până ca el să împlinească 18 ani, monarhia burbonă fusese deja restaurată12. Toate acestea sunt amintiri pe care Hugo nu le va putea şterge din memoria sa, mai mult, le va evoca în fiecare creaţie literară a sa, aproape fiecare pas pe care îl va face de-a lungul carierei literare, fiind încărcat de istoria napoleoniană. Om de litere şi romantic sentimental, a cărui virtute cardinală a fost imaginaŃia, Victor Hugo, dă o lecŃie istoricilor spunându-le: „Legea istorică a secolului al XIX-lea nu a mai permis victoria lui Napoleon la Waterloo. Această valoroasă apreciere, de o autentică valabilitate, consideră revenirea lui Napoleon o abatere de la cursul normal şi cuvenit al istoriei”13. Ideile generale care rezultă din operele sale, sunt: patria, religia, libertatea, onoarea, gloria, sentimentele de mânie, toate fiind reminiscenŃele inevitabile ale epocii lui Napoleon, impresionant redate prin versuri precum: „secerătorii culcaŃi formând grupuri întunecate” sau „roşii lăncieri agitându-şi suliŃele”, „groaza care pluteşte pe tavanul temniŃelor”14. Moştenitor al dramelor napoleoniene, al vieţii cotidiene zdruncinate de persecuţii şi cenzuri, Hugo urmărea în arta sa poetică să redea dezvoltarea fiinţei umane din veac în veac, prin omul care urca din tenebre spre ideal, să transfigureze ideea paradisiacă a infernului terestru, şi să evidenţieze apariţia lentă şi supremă a libertăţii, precum şi dreptul la această viaţă. Literatura rusă se impune a fi menŃionată în cadrul acestui capitol, deoarece, după cum se ştie, în nici unul din războiaiele napoleoniene nu s-au săvârşit atât de multe atrocităŃi precum cele din Rusia łarului Alexandru I, deoarece nimeni, până la Tolstoi sau Dostoievski, nu a jucat un rol atât de important în abordarea literară a

12 Victor Hugo, Legenda secolelor, prefaŃă de Ion Bălu, antologie, traducere şi note de Ionel Marinescu, Editura pentru Literatură, Bucureşti, 1969, p. 28 13 Victor Isac, Op. cit., p.30 14 Émile Faguet, Studii literare, prefaŃă de Al. Tudorică, în româneşte de Sanda Mihăescu-Boroianu, Editura Univers, Bucureşti, 1975, p. 428

12

războaielor napoleoniene, evenimente istorice care au lăsat urme adânci în conştiinŃa poporului rus, dar şi a literaturii ruse, unde predomină cu desăvârşire legenda napoleoniană, până în zilele noastre. În urma avântului patriotic şi social prin care a trecut Rusia în anii războiului împotriva lui Napoleon, iar mai târziu, ca urmare a apariŃiei mişcării de eliberare, literatura rusă începe să joace un rol tot mai însemnat, în dezvoltarea spirituală şi morală a societăŃii. Lev Nikolaevici Tolstoi este cel care a creat în capodopera sa Război şi pace, un model de naraŃiune amplă, care se desfăşoară grandios şi liber, în cadrul căreia, vieŃile nenumăratelor sale personaje sunt incluse într-un torent uriaş de evenimente istorice, aceste evenimente servind drept fundament pentru evoluŃia spirituală şi ideologică a celor pe care Tolstoi i-a prezentat ca pe nişte eroi. ConstrucŃie complexă şi densă, în care se reconstruieşte o epocă trecută, ca model existenŃial pentru cea prezentă şi, în care se înalŃă o epopee de dimensiuni impresionante, romanul se structurează pe mai multe planuri, urmărind dialectica păcii şi a războiului15. În Război şi pace, Tolstoi descrie situaŃia Rusiei Ńariste, aflate în pragul invaziei franceze conduse, în 1812, de Napoleon Bonaparte, nedreptăŃile artistocraŃilor faŃă de Ńărani şi, totodată, rolul moralităŃii în viaŃa de familie.

Problematica relaŃiilor cu FranŃa condusă de Napoleon, operaŃiunile militare împotriva francezilor, care se desfăşoară pe o perioadă îndelungată de timp, importanŃa vitală a armatei ruse, pentru popor, precum şi poziŃia însemnată a comandanŃilor militari în conducerea Ńării, fac ca acest personaj colectiv, Napoleon, să fie urmărit şi descris în detaliu de către autor.

Destinul personajelor lui Tolstoi, unele de ficŃiune, se amestecă cu realitatea istorică, din timp ce traversează importante bătălii militare şi creionează celebre figuri ale istoriei, cu precădere cea a lui Napoleon16. Capodoperă a realismului, Război şi pace, străluceşte atât prin adevărul evenimentelor istorice, cât şi prin portretul fizic şi psihologic al protagoniştilor. În pofida ororilor războiului dus de Napoleon, şi a încercărilor pe care le traversează cele două naŃiuni şi care sunt descrise în roman, acŃiunea emană o dragoste entuziastă pentru viaŃă, în toate manifestările ei. Dintre scriitorii ruşi care îi acordă pagini întregi lui Napoleon, şi Fiodor Mihailovici Dostoievski face trimiteri la personalitatea celui care a fost, cuceritorul Europei.

Autorul romanului Crimă şi pedeapsă simŃea aproape fiziologic, iar uneori ca un ireductibil antipod, prezenŃa monarhului francez. Si, pe cât îl accepta, în egală măsură îl combătea, dihotomie elucidată de dramaticul destin al personajului Raskolnikov. Cu siguranŃă, Raskolnikov, un eminent student cunoştea trecutul glorios al lui Napoleon, şi, de aceea, etalând unele simptome de grandomanie, se considera o persoană înzestrată cu calităŃi deosebite, asemenea Împăratului.

În lunga şi zguduitoarea sa confesiune făcută Soniei Marmeladova, Raskolnikov nu întârzie să evoce memoria împăratului francez, neadmiŃând faptul că a comis o crimă în adevăratul sens al cuvântului, ci asociindu-se cu Napoleon, despre care spune: „Napoleon a omorât mii de oameni şi a devenit erou, iar atunci, eu, dacă am omorât un păduche, un vierme, şi am scăpat omenirea de un parazit, sunt

15 Ion Ianoşi, Op. cit.,...p. 266 16 V. P. Adrianova-PereŃ, D. S. Lihaciov, V. D. Kuzmina, Istoria Literaturii Ruse, vol. I, , Editura ŞtiinŃifică, Bucureşti, 1963, p. 388

13

considerat un criminal? Uite, zise el, aşa a fost: am vrut să fiu un Napoleon şi de aceea am ucis...”17. Pentru Raskolnikov, Napoleon era un model, un idol, o persoană căreia îi este permis să înşele, să răstoarne sisteme care guvernaseră lumea secole de-a rândul, chiar să ucidă pentru a-şi atinge idealurile. În viziunea lui Raskolnikov, Napoleon este un bărbat cu trăsături excepŃionale, iar oamenii care nu i se supuneau şi care îndrăzneau să îi opună rezistenŃă, erau condamnaŃi la moarte fără drept la replică sau la judecată.

Napoleon reprezenta pentru Raskolnikov, nu doar simbolul reuşitei sociale, ci şi o cheie miraculoasă în accederea oricui spre orice, spre dărâmarea tuturor barierelor care închideau rigid calea meritului pentru cei care nu au avut norocul de a se naşte în clasa înaltă a societăŃii. CAPITOLUL VI

În ultimul capitol, pe care l-am intitulat Portretul lui Napoleon în Artă, am apreciat ca fiind indispensabilă portretizarea Împăratului francez, în operele artiştilor plastici, precum pictorii David, Ingrès şi Gros, de la Curtea lui Napoleon, sau ale compozitorilor, menŃionându-l pe Beethoven, cu simfonia „Eroica”, dar totodată şi în prezentarea lui Napoleon, în reminiscenŃele arhitecturale, rămase celebre şi râvnitoare de iubitorii de frumos.

Arta imperială din vremea lui Napoleon, pe atunci, stăpânul Europei, se impunea pregnant în arhitectură, sculptură, dar mai ales în pictură, atât în FranŃa, cât şi în restul Ńărilor cucerite. În 1815, Împăratul este definitv învins, acest fapt constituind un eveniment politic memorabil, din istoria lumii, având repercursiuni şi asupra artei, care nu este total independentă de politică.

Napoleon Bonaparte poseda marea ştiinŃă şi, poate instinctul de a se face popular printre marii pictori sau compozitori ai lumii, având conştiinŃa superiorităŃii care s-a deformat într-un orgoliu sălbatic. Pictori conformişti, care îşi permiteau de bună voie o mare doză de licenŃă artistică, s-au dovedit extremi de utili lui Napoleon, dedicându- i portrete oficiale şi înregistrând evenimentele oficiale în maniera cea mai aleasă, pentru a le folosi ca mijloace de propagandă.

Personalitatea sa, campaniile şi măreŃia primului Imperiu francez au servit ca sursă de inspiraŃie pentru un numar mare de tablouri, în secolul al XIX-lea, fie ele portrete, scene de luptă sau scene de la Curte. Unele erau oficiale şi, totodată, eroice, cu scopul de a-l glorifica pe Împărat, realizate mai ales de pictori francezi şi italieni, iar altele-critice sau neutre. Pictori oficiali, contemporani cu Împăratul, au fost recrutaŃi pentru a-i portretiza pe Napoleon şi regimul său, în cea mai măgulitoare lumină. Dintre pictorii care i-au consacrat lui Napoleon lucrări celebre, îi menŃionăm pe: David, Ingrès, Gros, Isabey, Gérard, Ducis, Gautherot, Horace Vernet, Gosse, Bouchot, Delaroche şi Raul18. Într-o perioadă de tranziŃie, când regimul politic se dorea a fi schimbat pe calea RevoluŃiei, în FranŃa sfârşitului de secol XVIII şi început de secol XIX, Jacques-Louis David era recunoscut pentru contribuŃia sa impresionantă la trecerea spre un nou stil artistic: neoclasicismul.

Tematica preferată a pictorului David, era cea istorică: antică şi contemporană, elogiind atât imaginea lui Napoleon, cât şi RevoluŃia Franceză, realizând, astfel o epopee napoleoniană, prin portrete care evocă curaj, încredere, voinŃă echilibru,

17 F.M. Dostoievski, Crimă şi pedeapsă, versiune românească de Ion Covaci, prefaŃă de Albert Kovács, Editura LEDA, Bucureşti, 2006, p. 347 18 Les Grands maîtres de la peinture, Paris, Librairies Hachette, 1989, p. 165

14

armonie, dar mai ales inteligenŃă, artistul rămânând indifferent la realitatea înconjurătoare, comună şi banală.

Una din lucrările lui David, impresionante ca şi complexitate, şi mărime (610 x 970 cm – expusă la Muzeul Louvre), este Încoronarea Împăratului Napoleon I şi a Împărătesei Josephine, o pânză de vaste dimensiuni, pe măsura măreŃiei momentului, am putea spune. Pânza cea mai mare din muzeul parizian, după Nuntaşii din Cana, de Veronese, descrie fastul şi miturile după care noul Împărat al francezilor a vrut să îşi confirme venirea la putere. ImportanŃa deosebită pe care Napoleon a acordat-o acestei lucrări, este dovedită şi de modul în care a fost concepută, pictorul trebuind să cunoască personal marea majoritate a participanŃilor la ceremonie, pentru a le imortaliza fără greş, fizionomiile, desigur, în aceste circumstanŃe, realizarea picturii luându-i artistului aproape doi ani de muncă asiduă19.

Pe parcursul prezentei lucrări, am menŃionat şi lucrările altor pictori, care şi-au consacrat cariera, în slujba lui Napoleon, muncind la Curtea imperială, participând la campaniile iniŃiate de Împărat şi portretizând cu fidelitate toate momentele de maximă importanŃă din viaŃa lui Napoleon.

La începutul secolului al XIX-lea, în Paris, străvechea capitală franceză, s-au înalŃat monumente istorice, cu caracter triumfal, vizitate şi îndelung admirate de către iubitorii de civilizaŃie istorică şi de tot ceea ce reprezintă frumosul în artă.

Istoria Arcului de Triumf este strâns legată de năzuinŃele lui Napoleon, care a dorit ridicarea acestui edificiu în amintirea victoriei cucerite la Austerlitz, simbol al curajului dovedit de armata franceză.

Amprenta gloriei lui Napoleon o cunoaşte şi istoria celebrului Muzeu Louvre, cel mai mare muzeu de istorie şi artă din FranŃa, care în perioada napoleoniană, şi-a mărit foarte mult colecŃia, schimbându-şi numele în Muzeul Napoleon. După înfrângerea Împăratului, multe dintre operele confiscate de acesta au fost returnate proprietarilor lor de drept, însă, colecŃia muzeului continua să se extindă, în timpul celui de al doilea Imperiu, cîştigând peste 20 000 de piese.

Un alt obiectv arhitectural, de al cărui istoric se leagă numele lui Napoleon, este Domul Invalizilor, construit în anul 1671, la decizia lui Ludovic al XIV-lea, cu intenŃia de a găzdui veteranii de război, astăzi, adăpostind muzeul militar cu impresionantele sale colecŃii de arme, armuri, uniforme şi suveniruri istorice, precum şi biserica Domului invalizilor, capodoperă a arhitecturii pariziene. Azi, alături de mormântul lui Napoleon, se află şi mormintele membrilor familiei Bonaparte, precum şi ale câtorva ofiŃeri care l-au servit, dar şi ale unor eroi militari francezi, printre care: Vauban, Turenne şi Foch.

Personalitatea lui Napoleon s-a lăsat conturată nu doar în pictură şi arhitectură, ci şi în creaŃiile marilor compozitori ai lumii, care şi-au găsit inspiraŃia în victoriile sau insuccesele Împăratului francez. Moştenirea lăsată de Napoleon trece dincolo de tezaurul adunat în artefacte precum: arme, giuvaeruri, obiecte personale şi reprezentări picturale care întregesc uimitorul portret al Împăratului, dar şi impresionantul tablou al epocii sale.

În registrul artei muzicale, lucrările inspirate de Napoleon trăiesc, poate mai intens decât în alte domenii. Astfel, în lumea sunetelor din Simfonia Eroica a lui Beethoven, inspirată din acelaşi climat de revoluŃie, războaie şi răsturnari, purtând

19 David et la peinture napoléonienne, Éditions, Celiv, Paris, 1989, p. 84

15

pecetea lui Napoleon sau din tumultuoasa Uvertură 1812, de Ceaikovski, epoca lui Napoleon pare mai palpitantă şi mai rezonantă20.

Simfonia Eroica deschide o nouă eră în muzica simfonică a secolului XIX, ea deosebindu-se de celelalte lucrări prin proporŃiile sale. Această creaŃie grandioasă, închinată lui Napoleon, întrece toate operele de până atunci, nu numai prin dimensiunile ei, ci şi prin numărul temelor, varietatea episoadelor, legăturile complexe, dar mai ales prin măreŃia ideilor exprimate. Lucrarea te cucereşte prin bogăŃia sentimentelor, elanurilor puternice şi impulsurile volitive.

ConŃinutul muzical expresiv al Uverturii 1812 lui Ceaikovski urmează, pe cât posibil, caracterul norocos al ruşilor, în timpul şi după decizia din 7 septembrie, 1812, când armatele FranŃei se înfruntau înverşunate la Borodino, cu ruşii. Această zi a marcat retragerea dezastruoasă a Rusiei, care a subminat onoarea Marii Armate.

CONCLUZII

Parcurgând multitudinea de scrieri despre Împăratul FranŃei, ajungem la concluzia indubitabilă că se creează o ficŃiune mitică, în spatele realităŃii istorice obiective. Şi nu este inexplicabil interesul acestor personalităŃi artistice, deoarece geniul lui Napoleon nu s-a limitat doar la arta militară, ci a fost pregnantă şi în alte domenii şi situaŃii, o parte dintre biografii săi afirmând, cu o oarecare exagerare, că, dacă Napoleon s-ar fi dedicat literaturii sau ştiinŃei, ar fi dovedit şi în aceste direcŃii aceeaşi genialitate.

Despre Napoleon, geniul iubit, dispreŃuit, admirat, dar şi temut de contemporanii săi, cel care a schimbat cursul istoriei Europei şi al lumii, s-au scris nenumărate pagini. CărŃile şi studiile dedicate lui de către istorici, politologi şi scriitori de literatură, se regăsesc pretutindeni, ele făcând parte din tezaurul indispensabil, al fiecări biblioteci de prestigiu.

Indiferent de valoarea sau reputaŃia autorilor studiaŃi, am pornit de la convingerea că în acest labirint de contradicŃii, în această confruntare de opinii şi în această dezlănŃuire de pasiuni care caracterizează epoca napoleoniană, totul este o problemă de discernământ şi de o profundă confruntare a ideilor, fără a porni de la prejudecăŃi, pentru a ajunge la o tratare cât mai obiectivă.

Multe dintre opiniile pe care le-am exprimat pe parcursul acestei lucrări sunt întâlnite la diferiŃi autori, acestea impunându-se prin logica argumentării şi seriozitatea documentării, încercând şi noi să aducem interpretări inedite asupra unor întrebări care s-au ridicat în decursul istoriei. Aşa după cum am constatat, autorii care s-au ocupat de personalitatea lui Napoleon se împart în două categorii: pro şi contra, între ei rămânând un spaŃiu vid imens, pentru a ajunge la o prezentare obiectivă a faptelor. Acest gol tinde, însă, să fie umplut prin intervenŃia tot mai activă în literatura şi istoriografia napoleoniană, a istoricilor realişti, precum Evgheni Tarlé, Albert Soboul sau Georges Lefebvre. ApariŃia lucrărilor de statistică, care lipseau complet în trecut, vine la momentul oportun, pentru a pune capăt exagerărilor folosite de către scriitori ostili lui Napoleon. Au apărut documente noi, toate acestea ducând la o revizuire a judecăŃilor secolului al XIX-lea, dar nu şi la atenuarea pasiunilor de a scrie, care, în ciuda anilor, şi-au păstrat virulenŃa.

Desigur, ne vom pune întrebări, la care, poate nu vom găsi răspunsuri pe măsura aşteptărilor, însă ne-am străduit să oferim o cercetare realistă, iar prin această

20 Andrei Brezianu, Cele două feŃe ale Împăratului, articol publicat în „Agenda de Washington”, Washington, 2007

16

cercetare, în măsura posibilităŃilor, să răspundem la câteva din misterele care gravitează în jurul fenomenului napoleonian.

Nu ne putem apropia de adevărata imagine a lui Napoleon, dacă nu raportăm fiecare etapă a carierei lui, la împrejurări, la epocă şi la vârsta lui. Jean Burnat ne sfătuia să nu disociem destinul lui Napoleon, de noŃiunea de timp, deoarece la vârsta de 26 de ani era general, la 30 de ani reuşea prima şi singura lovitură de stat, pur militară, din întreaga istorie, la 36 de ani era împărat, la 40-stăpânul lumii, iar la 44 de ani cunoştea decăderea. O asemenea existenŃă nu poate fi explicată decât printr-un caracter excepŃional şi o şansă unică.

AcŃinile sale militare uimesc toŃi scriitorii care au îndrăznit să îi transpună viaŃa şi activitatea în paginile lor, mai mult, maturitatea în gândire a generalului Napoleon, seriozitatea, supleŃea în adaptare la circumstanŃe, abilitatea politică, menŃionând şi geniul militar şi organizator, care reprezintă o bogată sursă de meditaŃie şi profundă inspiraŃie pentru acei scriitori care au făcut din Napoleon un personaj literar.

Desigur, atunci când vine vorba despre viaŃa oamenilor celebri, numărul scrierilor creşte în raport direct cu celebritatea personajului şi cu cât acesta cunoaşte o popularitate mai mare, cu atât fantezia şi legenda se amestecă, făcând ca versiunile cele mai absurde să capete o însemnătate neaşteptată.

Dacă în trecut s-a scris mult despre Napoleon, pentru farmecul lecturii, azi trebuie să se scrie în mod deosebit pentru exigenŃa ştiinŃifică, neîmplinită încă, în aspiraŃiile sale legitime, evitând practica de până acum a gravitării excesive asupra actualităŃii sau intereselor politice.

ŞtiinŃa literaturii napoleoniene trăieşte coşmarul unor contradicŃii sau păreri diametral opuse, lăsând impresia incapacităŃii de a formula interpretări obiective. Caracterizarea lui Napoleon păstrează ceaŃa confuziilor, atâta timp cât va exista fenomenul ficŃiunii şi preferinŃele pentru legendă.

Iluştrii scriitori care l-au prezentat pe Napoleon ca personaj literar, preocupaŃi, dar mai ales cuceriŃi de măreŃia vieŃii lui Napoleon, nu au intenŃionat să creeze ceea ce înŃelegem noi prin legendă şi nu au creat intenŃionat un erou legendar, ci au conturat în aşa termeni personalitatea lui Napoleon, încât au transpus-o din sfera realului, în sfera ficŃiunii, în care Napoleon omul s-a trasformat în mit.

Am întâlnit lucrări din care reiese o autentică valoare documentară şi care ne-au servit drept reper pe tot parcursul prezentei lucrări. Am lecturat, de asemenea, descrieri faptice, foarte amănunŃite, ale bătăliilor date de Napoleon şi le-am considerat de un real interes. Am remarcat cum documentaŃia napoleoniană creştea, cu fiecare eveniment legat de viaŃa Împăratului FranŃei şi cum se înmulŃeau monografiile asupra campaniilor, legislaŃiei, diplomaŃiei şi administraŃiei lui Napoleon.

Astfel, având crezul că prin intermediul acestei lucrări vom reuşi să sensibilizăm spiritul interpretativ al cititorului, vom concluziona spunând, că a fost o mare împlinire să avem posibilitatea de a cunoaşte un erou precum Napoleon Bonaparte, să îl descoperim între realitatea faptelor şi ficŃiunea lor, să îl integrăm printre personajele literare şi să îi dedicăm câteva pagini inspirate din sufletul şi gândirea noastră.

17

BIBLIOGRAFIE

A. Beletristică

►Balcombe, Betsy, Souvenirs d’une petite amie de Napoléon, Éditions Flammarion, Paris ►Balzac, Honoré, Medicul de Ńară, traducere, prefaŃă şi note de G. Marcuson, Editura Dacia, Cluj, 1972 ►Balzac, Honoré, Şuanii, traducere de H. Grămescu, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1981 ►Balzac, Honoré O afacere tenebroasă, Editura Polirom, Iaşi, 2001 ►Bonaparte, Napoleon, Memorii, vol. I şi II, traducere din limba franceză de Nicolae Popescu-Tudor şi general în rezervă, dr. Ion Cupşa, Editura Militară, Bucureşti, 1981 ►Byron, George Gordon, Poeme, Editura Minerva, Bucureşti, 1983 ►Castelot, André, Napoleon, vol. I şi II, traducere din limba franceză de P. Năvodaru, V.T. Spânu şi S.Stancu, Editura Politică, Bucureşti, 1970 ►Chateaubriand, François-René, Memorii de dincolo de mormânt, traducere, ediŃie îngrijită şi note de Bogdan Bădulescu, Editura Gramar, Bucureşti, 1983 ►Correspondance générale de Napoléon, Paris, Éditions Fayard, Paris, 2004 ►Dostoievski, Fiodor Mihailovici, Opere, vol. 11, traducere şi aparat critic de Leonida Teodorescu, studiu introductiv de Ion Ianoşi, Editura Univers, Bucureşti, 1974 ►Dostoievski, Fiodor Mihailovici, Jurnal de scriitor, vol. II, traducere de Adriana Nicoară, Editura Polirom, Iaşi, 1998 ►Dostoievski, Fiodor Mihailovici, Scrieri politice-Evenimente internaŃionale, traducere de Ilie Danilov, prefaŃă şi note de Emil Iordache, Editura Polirom, Iaşi, 1998 ►Dostoievski, Fiodor Mihailovici, Crimă şi pedeapsă, versiune românească de Ion Covaci, prefaŃă de Albert Kovács, Editura LEDA, Bucureşti, 2006 ►Duchesse d’ Abrantès, Mémoires historiques sur Napoleon, vol. I, Éditions J. de Bonnot, Paris, 1968 ► Eminescu, Gheorghe, Napoleon Bonaparte, vol. I şi II, Bucureşti, Editura Republicii Socialiste Romania,1973 ►France, Anatole, Revolta îngerilor, Editura Dacia, Bucureşti, 1978 ►France, Anatole, Insula Pinguinilor, traducere de Aurel Tita, Editura Leda, Bucureşti, 2005 ►Goethe, Johann Wolfgang, SuferinŃele tânărului Werther, traducere de Al. Philippide, ediŃia a 2-a, Editura Univers, Bucureşti, 1978 ►Gorki, M., Opere, vol. 24, traducere de Tatiana Nicolescu, Editura pentru Literatură Universală, Bucureşti, 1962 ►Heine, Heinrich, Poezii, Editura Minerva, Bucureşti, 2000 ►Hugo, Victor, Versuri, Editura Tineretului, Bucureşti, 1963 ►Hugo, Victor, Le retour de l'Empereur, 1840, Œuvres complètes, Édition chronologique publiée sous la direction de Jean Massin, Paris, 1968 ►Hugo, Victor, Legenda secolelor, prefaŃă de Ion Bălu, antologie, traducere şi note de Ionel Marinescu, Editura pentru Literatură, Bucureşti, 1969

18

►Las Cases, Memorialul din Sfânta Elena, traducere de Mihai Murgu şi Vasile Covaci, Editura Cartea Romănească, Bucureşti, 1987 ►Lermontov, Mihail, Poeme, în româneşte de George Lesnea, Editura Cartea Rusă, Bucureşti, 1956 ►Lermontov, Mihail, Un erou al vremii noastre, Editura Litera International, Bucureşti, 2003 ►Madame de Rémusat, Mémoires, Éditions Ancienne Maison Michel Lévy Frères, Paris, 1880 ►Madame de Staël, De l’Allemagne, Librairie de Firmin Didot Frères, Imprimerie de l’Institut, Rue Jacob 56, Paris, 1860 ►Madame de Staël, Considerations on the Principal Events of the French Revolution, Edition Liberty Fund, U.S.A., Santa Fe, 2006 ►Maiakovski, Vladimir, Eu şi Napoleon, traducere, prefaŃă şi note de Leo Butnaru Editura Ideea Europeană, Bucureşti, 2008 ►Masson, Frédéric, Napoleon şi iubirea, traducere de D. Izverna, P. Izverna, Editura arcadia, Bucureşti, 1990. ►Musset, Alfred, Confesiunea unui copil al secolului, traducere de Valentina Grigorescu, Editura Minerva, Bucureşti, 1972 ►Puşkin, Alexandr, Versuri, în româneşte de George Lesnea, Editura Miracol, 1999 ►Puşkin, Alexandr, Prorocul, traducere de Ştefan Augustin Doinaş, referinŃe istorico-literare, Boris Bursov, Tatiana Nicolescu, Editura Litera InternaŃional, Bucureşti-Chişinău, 2002 ►Rabin, Staton, Betsy şi Napoleon, Editura Rao, Bucureşti, 2006 ►Radzinski, Edouard, Napoleon-ViaŃa după moarte, traducere din liba rusă de Ana şi Leonid Zaporojan, Editura Aquila, Oradea, 2004 ►Raguse, Marmont, Mémoires, Paris, 1856 ►Scrisoare din 23 septembrie, 1832, către Zulma Carraud, în Honoré de Balzac, Correspondance, , tome II, Garnier, Paris, 1962 ►Stendhal, Roşu şi Negru, Editura Leda, Bucureşti, 2006 ►Stendhal, Napoleon, traducere de Albin Popescu, Editura Ideea Europeană, Bucureşti, 2008 ►Tolstoi, Lev, Război şi pace, vol. I-IV, traducere de Ion Frunzetti şi N. Parocescu, Editura Venus, Bucureşti, 1993 ►Tolstoi, Lev, Jurnal, vol. I, în româneşte de Janina Ianoşi, prefaŃă, tabel cronologic, note şi comentarii de Ion Ianoşi, Editura Univers, 1976 ►Vigny, Alfred, Servitute şi grandoare de ostaş, traducere şi prefaŃă de Radu Albala, Editura Univers, Bucureşti ►Vigny, Alferd, Correspondance générale, 1816-1835, vol. I, Éditions Louis Conard, Paris, 1933 B. Istorică ►Almaş, Dumitru, Căderea Bastiliei: RevoluŃia burgheză din FranŃa 1789 - 1794, cuvânt înainte de Mihai Ralea, Editura Tineretului, Bucureşti, 1959

19

►Almaş, Dumitru, Politica lui Napoleon I faŃă de łările Române până la pacea de la Tilsit, în Analele UniversităŃii Bucureşti, nr. 16, seria istorie, IX, 1961 ►Bainville, Jacques, Napoleon, vol. I şi II, versiunea românească de LaurenŃia Zeuleanu, Editura Şcoalelor, Craiova, 1943 ►Bainville, Jacques, Istoria FranŃei, vol. I şi II, traducere în limba română de Petru Manoliu, Editura NaŃionala-Ciornei, Bucureşti ►Bergeron, L., FranŃa sub Napoleon, traducere engleză, Princeton, Paris, 1982 ►Boudon, Jacques-Olivier, Histoire du Consulat et de l’Empire (1799-1815), Tempus, Paris, 2003 ►Boudon, Jacques-Olivier, Napoléon Ier et son temps , Vuibert, Paris, 2004 ►Boudon, Jacques-Olivier, Passion Napoléon. Par l’épée et par la plume, Textuel, Paris, 2004 ►Burnat, Jean, Le Dossier Napoleon, Marabout Université, Paris, 1962 ►Burnat, Jean, Napoléon par ceux qui l’ ont connu, Collection Marabout Université, Paris, 1968 ►Carlyle, Thomas, Eroii şi cultul eroilor în istorie, traducere în limba română de Constantin Antoniade, Editura Noua Tipografie Profesională Dimitrie C. Ionescu, Bucureşti, 1910 ►Ellis, Geoffrey, Imperiul lui Napoleon, traducere în limba română de Andrei Răileanu, Editura Artemis, Bucureşti, 2008 ►Gallo, Max, Napoleon, 4 volume, Éditions Robert Laffont, Paris, 1997 ►Gallo, Max, RevoluŃia Franceză, vol. I, traducere de Rodica FrăŃilă, Editura All, Bucureşti, 2010 ►Histoire du Consulat et de l’Empire (1799-1815), Tempus, Paris, 2003, ►Lachouque, Henry, Napoléon, 20 ans de campagnes, Éditions Arthaud, Paris, 1964 ►Lefebvre, G., Napoleon, Librairies F. Alcan, Paris, 1935 ►Lentz, Thiery, Napoléon et l’Europe. Regards sur une politique, Paris, Fayard, 2005 ►Lévy, Arthur, Napoléon intime, Editions Nelson, Paris, 1936 ►Ludwig, Emil, Napoleon, traducere din limba germană de Emanuel Cerbu, Editura VESTALA, Bucureşti, 1999 ►Madelin, Louis, La Révolution, Librairies Hachette, Paris, 1920 ►Malet, Albert, Histoire de France, Librairie Achette, Paris, 1920 ►Michelet, Jules, Istoria FranŃei. Scrieri alese, vol. I, Editura Minerva, Bucureşti, 1973 ►Michelet, Jules, Istoria RevoluŃiei. Scrieri alese, vol. II, traducere de Angela Cismaş, Editura Minerva, Bucureşti, 1973 ►Michelet, Jules, FranŃa sub Napoleon: de la 18 Brumar la Waterloo, traducere, ediŃie îngrijită şi note de Bogdan Badulescu, Editura SAECULUM VIZUAL, Bucureşti, 2007 ►Napoléon et les cultes. Les religions en Europe à l’aube du XIXe siècle (1800-1815), Fayard, Paris, 2002 ►Napoléon Ier et son temps , Paris, Vuibert, 2004, ►Neagoe, Manole, Napoleon, Editura Meridiane, Bucureşti, 1970 ►Quinet, Edgar, Opere alese, traducere, prefaŃă, tabel cronologic de Angela Cismaş vol. II, Editura Minerva, Bucureşti, 1983 ►Rosebery, A.P., Napoleon: The Last Phase, Boughton Press, London , 2007 ►Rosenzweig, D., Napoleon, cuvânt înainte de Dumitru Almaş, Editura Enciclopedică Română, Bucureşti, 1969

20

►Soboul, Albert, RevoluŃia Franceză, traducere de C. Borănescu, Editura ŞtiinŃifică, Bucureşti, 1962 ►Styles, Andrina, Napoleon, FranŃa şi Europa, traducere de Iuliu Popescu şi Mihai Popescu, Editura BIC ALL, Bucureşti 2001 ►Taine, Hyppolite, Les Origines de la France Contemporaine, vol. II, Éditions Hachette, Paris, 1907 ►Tarle, E.V., Napoleon, traducere de Nicolae Parocescu, Editura Lider, Bucureşti, 1997 ►Thiers, Adolphe, Histoire du Consulat et de l’Empire, vol. I, Éditions Paulin, Paris, 1845 ►Tulard, Jean, Napoleon, traducere de Janina Ianoşi, Editura Compania, Bucureşti, 2000 ►Vandal, Albert, L’Avènement de Bonaparte: La génèse du Consulat, Brumaire, Paris, 1903 C. Istorie, estetică şi critică literară ►Almaş, Dumitru, Studiile introductive la Napoleon pro şi contra a lui Pieter Geyl şi la Napoleon, a lui R. Rosenzweig, editate la noi, cu prilejul a 200 de ani de la naşterea lui Napoleon ►Alşvang, A., Beethoven, traducere din limba rusă de Liviu Rusu şi Paul Donici, Editura Muzicală a Uniunii Compozitorilor din R.P.R., 1960 ►Angelescu, Silviu, Mitul şi literatura, Editura Univers, Bucureşti, 1999 ►Armée, guerre et société à l'époque napoléonienne, Collection de l'Institut Napoléon, n° 3, Paris, 2004 ►Bătrânu, N. D., De la sublim la ridicol nu e decât un pas: Napoleon Bonaparte, Curierul de seară, 1994. ►Bătrânu, N. D., Uriaşul de pe Sfânta Elena: Napoleon I, Curierul de seară, 20 sept., 1994 ►Berget, Claude, Napoléon pour tous les français, M. Vermont-Éditeur Paris, 1912 ►Beuve, Sainte, Vie, Poésies et Pensées de Joseph Delorme, Éditions Delangle, Paris, 1829 ►Boia, Lucian, Istorie şi mit în conştiinŃa românească, Editura Humanitas, Bucureşti, 1997 ►Bordes, Philippe, David, Éditions Hazan, Paris, 1988 ►Boxall, Peter, coordonator - 1001 de cărŃi de citit într-o viaŃă, traducere de Carmen Ion şi Gabriela Tănase, Editura Rao, Bucureşti, 2007 ►Cabanez, Augustin, Napoleon: omul mai puŃin cunoscut, Editura Prietenii CărŃii, Bucureşti, 1998. ►Claudel, Paul, Réflections sur la poésie, Collection Idées, N.R.F., Gallimard, Paris, 1963 ►Crainic, A. Botez, Istoria artelor plastice, vol. I, reeditată cu titlul Vremea catedralelor, Bucureşti, 1994

21

►Cristea, Valeriu, Tânărul Dostoievski, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1971 ►Caillois, Roger, Mitul şi omul, traducere din limba franceză de Lidia Simion, cu o prefaŃă a autorului, Editura Nemira, Bucureşti, 2000 ►Dimitri Serghei Merejkovski, Napoleon, omul necunoscut, Editura Tehnopress, Iaşi, 1999 ►Drimba, Ovidiu, Istoria literaturii universale, Editura Saeculum I.O. şi Vestala, Bucureşti, 2004 ►Duby, G., Arta şi societatea, Bucureşti, 1987 ►Dufraise, Roger, L'Allemagne à l'époque napoléonienne. Questions d'histoire politique, économique et sociale, Bonn-Berlín, 1992 ►Dufraisse, Roger, Napoleon, traducere şi note de Constantin Ionescu Boeru, prefaŃă de Alexandru- Murad Mironov, Editura Corint, Bucureşti, 2003 ►Dumont, G.H., Napoléon en civil, Collection Marrabout Université, Paris, 1968 ►Duquesne, Jacques, recenzie la lucrarea lui Henri Guillemin, Napoléon tel quel, publicată în „L’ Exprès”, Paris, august, 1969 ►E.H. Gombrich, Istoria artei, traducere de Nicolae Constantinescu, Editura Pro Editură şi Tipografie, Bucureşti, 2007 ►Eliade, Mircea, Mituri, vise şi mistere, traducere de Maria Ivănescu şi Cezar Ivănescu, Editura Univers Encicopedic, Bucureşti, 1998 ►Faguet, Émile, Studii literare, prefaŃă de Al. Tudorică, în româneşte de Sanda Mihăescu-Boroianu, Editura Univers, Bucureşti, 1975 ►Faure, Elia, Istoria artei. Spiritul formelor, Editura Meridiane, Bucureşti, 1990 ►Funérailles de Balzac, în Avant l’exil, Paris, Librairie de l’Édition Nationale, 1894 ►Gaëtan Picon, Balzac par lui-même, Seuil, Paris, 1956. ►Gane, Tamara, Lermontov, Combinatul Poligrafic „Casa Scânteii”, Bucureşti, 1963 ►Gautier, Theophile, Istoria romantismului, vol. I şi II, traducere de Mioara şi Pan Izverna, prefaŃă şi tabel cronologic de Irina Mavrodin, Editura Allfa, Bucureşti, 1998 ►Girard, Renée, Minciună romantică şi adevăr romanesc, traducere de Alexandru Baciu, prefaŃă de Paul Cornea, Editura Univers, Bucuresti, 1972 ►Geyl, Pieter, Napoleon pro şi contra, traducere în limba română de Georgeta şi Mircea Pădureleanu, Editura ŞtiinŃifică, Bucureşti, 1968 ►Gheorghe, Marinela, recenzie la romanul lui Stendhal, Roşu şi Negru ►Gulian, C.I., Mit şi cultură, Editura Politică, Bucureşti, 1968 ►Hanga, Vladimir, Mari legiuitori ai lumii, Editura ŞtiinŃifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1977 ►Hart, Michael H., 100 de personalităŃi din toate timpurile care au influenŃat evoluŃia omenirii , traducere de Constantin Dumitru, Bucureşti, 1992 ►Hegel, Friedrich, Prelegeri de filozofie a istoriei, traducere din limba germană de Petru Drăghici şi Radu StoichiŃă, Editura Paralelea 45, Bucureşti, , 2006 ►Heine, Heinrich, ContribuŃii la istoria religiei şi filosofiei în Germania, Editura Humanitas, Bucureşti, 1996 ►Henriot, Emile, Romanesques et Romantiques, Éditeur Plon, Paris, 1930 ►Herriot, Edouard, Arta lui Beethoven, traducere de Lucian Voiculescu, prefaŃă de Gheciu, Radu, Editura Eminescu, Bucureşti, 1979 ►Hugo, Victor, Assemlée législative, discours du 19 oct. L Expedition de Rome. Actes et Paroles, vol. I: Avant l’exil, 1849 ►Ianoşi, Ion, Romanul monumental şi secolul XX, Editura pentru Literatură, Bucureşti, 1963

22

►Ianoşi Ion, Dostoievski-tragedia subteranei, Editura pentru Literatură Universală, Bucureşti, 1968 ►Ianoşi, Ion, Tolstoi – romanul unei drame, Editura Teora, Bucureşti, 1998 ►Ianoşi, Ion, Dostoievski şi Tolstoi. Poveste cu doi necunoscuŃi, ediŃia a III-a, Bucureşti, Editura Ideea Europeană, 2004 ►Ianoşi, Ion, Autori şi opere. Cultura rusă, Editura Ideea Europeană, Bucureşti, 2009 ►Ion, Angela-coordonator, Arte poetice. Romantismul, studiu introductiv de Romul Munteanu, Editura Univers, Bucureşti, 1982 ►Iorga, Nicolae, Evocări din Literatura Universală, ediŃie îngrijită de Liliana Iorga-Pippidi, cu o prefaŃă de Alexandru DuŃu, Editura Univers, Bucureşti, 1972 ►Isac, Victor, Napoleon şi problemele istoriei, Editura Romfel, Bucureşti ►Kant, Imanuel, Ideea unei istorii universale, Editura Casa Şcoalelor, Bucureşti, 1943 ►Krieger, Murray, Teoria criticii, traducere şi prefaŃă de Radu Surdulescu, Editura Univers, Bucureşti, 1982 ►Laneyrie-Dagen, Nadeije, Pictura-din tainele atelierelor, traducător Denia Mateescu, Grupul Editorial RAO, Bucureşti, 2005 ►Lascu-Pop, Rodica, De la istorie la ficŃiune, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1995 ►Les Grands maîtres de la peinture, Paris, Librairies Hachette, 1989 ►Levaillant, Maurice, La Tristesse d’ Olympio, Champion, Paris, 1928 ►Liiceanu, Gabriel, 322 de vorbe memorabile ale lui Petre ȚuŃea, Editura Humanitas, Bucureşti, 2006 ►Lischke, André, Piotr Ilyitch Tchaïkovski, Éditions Fayard, Paris, 1993 ►Lischke, André, Tchaïkovski au miroir de ses écrits, Éditions Fayard, Paris, 1996 ►Literatura clasică rusă, Editura Cartea Rusă, Bucureşti, 1956 ►Magheru, Paul, NoŃiuni de stil şi compoziŃie, cu modele de compuneri şcolare, Editura CORESI, Bucureşti, 1991 ►Marx, Karl şi Engels, Friedrich, Opere, vol. II, Editura politică, Bucureşti, 1960 ►Marx, Karl, Optsprezece Brumar al lui Ludovic Bonaparte în Opere, vol. 8, Editura politică, Bucureşti, 1960 ►Marx, Karl şi Engels Friedrich, Despre artă şi literatură, Editura E.S.P.L.P., Bucureşti, 1953 ►Maurois, André, Olympio sau ViaŃa lui Victor Hugo, Editura Univers, Bucureşti, 1983 ►Monneret, Sophie, David et le néoclassicisme, Terrail, Paris (1998) ►Motîliova, Tamara, Lev Tolstoi şi Literatura Universală, traducere de Tatiana Nicolescu, Editura pentru Literatura Universală, Bucureşti, 1963 ►Oprescu, George, Manual de Istoria Artei, Editura Meridiane, ColecŃia Biblioteca de Artă, Bucureşti, 1986 ►Papu, Edgar, ExistenŃa romantică. SchiŃă morfologică a romantismului, Editura Minerva, Bucureşti, 1980 ►Paraire, Philippe, Mari lideri ai istoriei mondiale, traducere de Dorina Bodea, Chişinău, 1999 ►PereŃ, V. P. Adrianova, Lihaciov, D. S., Kuzmina, V. D., Istoria Literaturii Ruse, vol. I, , Editura ŞtiinŃifică, Bucureşti, 1963 ►Petrescu, Gheorghe Al., Waterloo 1815, Bucureşti, Editura Militară, 1991 ►Plon, Henri et Dumâine, J., Correspondance de Napoléon Ier, Paris, 1870

23

►Prod’ homme, Jacques Gabriel, Beethoven văzut de contemporani, traducere din franceză şi prefaŃă de Theodor Bălan, Editura Humanitas, Bucureşti, 2007 ►Radian, Sanda, recenzie la Insula Pinguinilor, de Anatole France, în De berlinrehberger Blog (sursă bibliografică electronică) ►Regenbogen, Lucian, Napoleon a spus, (aforisme, citate, opinii), traducere de Margareta Chetreanu şi Cecilia Tomescu, Editura Universalia, Bucureşti, 1999 ►Religion et culture en Europe au XIXe siècle (1800-1914), Paris, Armand Colin, collection "U", 2001, 288 p. (en collaboration). ►Saulnier, V. L., Literatura franceză, traducere de Sorin Mărculescu, Editura Albatros, Bucureşti, 1973 ►Taine, Hippolyte, Studii literare, traducere şi note de Any Florea şi Virgil Florea, , Editura Minerva, Bucureşti, 1988 ►Texte, Joseph, Jean Jacques Rousseau et les origines du cosmopolitisme littéraire, Paris, 1895 ►Thibaudet, Albert, Fiziologia criticii, Pagini de critică şi de istorie literară, Studiu introductiv, selecŃie, traducere şi note de Savin Bratu, Editura pentru Literatură Universală, Bucureşti, 1966 ►Thiesse, Anne-Marie, Crearea identităŃilor naŃionale în Europa, Editura Polirom, Iaşi, 2000 ►Thorez, Maurice, Fils du Peuple, Éditions Sociales, Paris, 1970 ►Vătăşianu, Virgil, Istoria artei europene, vol. I, Editura Istoria artelor plastice, Bucureşti, 1968 ►Vera, Călin, Romantismul, Editura Univers, Bucuresti, 1975, pp. 79-81 ►Vianu, Tudor, Studii pentru literatura universală şi comparată, Editura pentru Literatură, Bucureşti, 1966 ►Vighi, Daniel, Personajul istoric în literatura paşoptistă, Braşov, Editura Aula, 2003. ►Voitec, Mira, Renaştere, clasicism, baroc şi rococo în arhitectura universală, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1994 ►Weider, Ben, Asasinarea lui Napoleon, traducere de Cristina Demetrescu, Editura Invesco press, Braşov, 1996 ►Wellek, René, Istoria Criticii Literare Moderne, prefaŃă de Romul Munteanu, în româneşte de Rodica Tiniş, Editura Univers, Bucureşti, 1974 D. DicŃionare, Enciclopedii, Manuale şi Reviste ►Banc, Jean-Claude, Dictionnaire des Maréchaux de Napoléon, Éditions Pygmalion, Paris, ►Barbu, Marian, Întortocheate sunt căile…biografului, în revista „Nord literar”, nr. 2 (81), 21 februarie, Baia Mare, 2010 ►Blaga, Mihaiela, Ilieş, Sanda, Pop, Brigitta, Ghid complet, FranŃa, Editura Aquila, Oradea, 1993, ediŃie revăzută în 2003

24

►Braunstain, Florence, Ghid de cultură generală, traducere Roxana Dobrescu, Editura Lider, Bucureşti, 1991 ►Breban, Nicolae, VinovaŃi fără vină, articol publicat în revista „România Literară”, nr. 42, 2009 ►Brezianu, Andrei, Cele două feŃe ale Împăratului, articol publicat în „Agenda de Washington”, Washington, 2007 ►Chateaubriand, René Biographie nouvelle des contemporains, în revista „Mércure de France”, Journal Historique, Littériare et Politique, 7 iulie, De L’ Imprimérie de le Normant, Paris, 1807 ►Coppée, François, Étude sur « Napoléon intime », de Arthur Lévy, apărut în „Le Journal”, din 9 Martie, Paris, 1893 ►Coşbuc, George, La Arcole, Napoleon s-a luptat cu românii din Năsăud, în revista „Universul literar”, 1 aprilie, 1908 ►Datcu, Ioan Anton, Pagini româneşti, Montréal, 30 iulie, 2010 ►DicŃionar enciclopedic român, vol. 3, Bucureşti, 1965 ►DicŃionar de terminologie literară, Editura Academiei, Bucureşti, 1976 ►DicŃionar Larousse, Clasicismul Francez, EdiŃia 1993 ►DicŃionar de artă, Forme, tehnici, stiluri artistice, vol. I, Editura Meridiane, Bucuresti, 1995 ►Dictionnaire Enciclopedique Le Petit Larousse en couleurs, Editions Larousse, Paris, 1995 ►Dubla istorie a unui tablou , articol în revista „Curierul NaŃional” , anul 9, nr. 4158, 23 Octombrie, 2004 ►Enciclopedie, Istoria Lumii în date, Editura Aquila, Oradea, 1993 ►Enciclopedie de Istorie Universală, traducere de Alexandru Balaci, Mădălina Chelemen, Radu Gâdei, Sorina Venier, Editura ALL EDUCATIONAL, Bucureşti, 2003 ►Florea, Vasile, Szekely, Gheorghe, Mică enciclopedie de artă universală, Editura Litera, Bucureşti- Chişinau, 2001 ►Fragmente despre Julien şi Rodin, articol în revista „România Literară”, nr. 27, Bucureşti, 2006 ►Ilieş, Sanda, David, Mihaiela, Şaptezeci de minuni arhitecturale ale lumii-edificii uimitoare şi istoricul lor, Editura Aquila, Oradea, 2004 ►Ion, Angela, DicŃionar istoric-critic. Literatura franceză, Editura ŞtiinŃifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1982 ►Magazin Istoric, citate după Karl Marx şi Friedrich Engels, Opere, noiembrie 2002 ►Magazin istoric, De la Bonaparte la Napoleon: cum a devenit republicanul monarhist, nr. 12, 2002 ►Marino, Adrian, DicŃionar de idei literare, vol.1-3, Editura Eminescu , Bucureşti, 1973 ►Mic dicŃionar enciclopedic , EdiŃia a II-a, revăzută şi adăugită, Editura ŞtiinŃifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1978 ►Napoleon Bonaparte, articol în „Revue des Deux Mondes”, 15 februarie, Paris, 1937 ►Napoleon Bonaparte, Manualul comandantului, traducere şi note de Lizuca Popescu-Ciobanu, Editura Helicon, Timişoara, 1996 ►Olteanu, Cristina, Toată lumea m-a iubit şi m-a urât, Magazin istoric, nr. 9, 2000 ►Soulié, Daniel, Paris : Musée du Louvre, publications pédagogiques, Paris, 2003, p. 22

25

►The New Enciclopaedia Britannica, volume 4, 15th Edition, 1993 ► Tulard, Jean, Dictionnaire du Second Empire, Editura Fayard, Paris, 1995 ►Vârgolici, Teodor, Pagini inedite din Jurnalul lui Gala Galaction, în revista „România literară”, nr. 21 / 26 mai, 2006. E. Bibliografie electronică http://www.archi-web.com www.literature.org www.scribd.com F. Suport iconografic Louis David - Încoronarea lui Napoleon ca Împărat Louis David – Napoleon Bonaparte traversând Alpii Jean Auguste Dominique Ingres - Napoleon pe tronul său imperial Jean Gros - Bonaparte vizitând bolnavii de ciumă, la Jaffa