Revoluția industrială s-a declanșat la sfârșitul secolului al XVIII-lea și în primele decenii ale secolului al XIX-lea

mai întâi în Anglia, care a reușit să se mențină ca prima putere industrială a lumii până la sfârșitul secolului al XIX-

lea. În Franța, revoluția industrială a evoluat lent, începuturile ei datând din jurul anilor 1830. Cererea scăzută de

produse industriale în condițiile unei populații predominant agrare a făcut că adevărata eră industrială să înceapă

abia în 1890. Industrializarea Germaniei a fost marcată de fărâmițarea sa politică, condițiile favorabile declanșării

revoluției în acest domeniu fiind create prin anii 1840-1850. Dezvoltarea industrială a SUA a debutat la mijlocul

secolului al XIX-lea prin aplicarea unei multitudini de invenții și inovații. Sosirea masivă de emigranți după 1865 a

antrenat o puternică dezvoltare a economiei americane:astfel în jurul anului 1900 SUA au devenit prima țară

industrială din lume. Descoperirile din domeniul științific au impulsionat apariția unor tehnici și invenții moderne:

1698 Denis Pepin a inventat cazanul cu aburi sub presiune

1712 Thomas Newcomen a construit un motor cu aburi prevăzut cu piston și cilindru, însă în anul 1784

când James Watt inventează motorul cu aburi perfecționat se consideră că a început revoluția științifică.

Aceasta s-a manifestat cu precădere în domeniul textil, la început. Astfel John Kay inventează suveica

zburătoare care permitea realizarea de țesături mult mai late decât până la acel moment. Apoi la 1765 James

Hargreaves inventează mașina de tors și la 1789 Edmund Cartwright războiul de țesut. În acest moment Anglia

primește numele de "atelierul lumii".

Importante descoperiri se fac și în alte domenii precum în metalurgie : Abraham Darby inventează fonta pe

bază de cocs, Wilkinson laminarea oțelului.

Aceste progrese au impulsionat fenomenul de "revoluție industrială".

Revoluția industrială este procesul tehnic complex prin care munca manuală este înlocuită cu mașinismul. În

acest proces muncitorului îi revenea rolul de supraveghere, reglare și alimentare a mașinii. Apariția revoluției

industriale a avut ca efect creșterea producției, dezvoltarea orașelor și a științei.

Primul stat în care a avut loc revoluția industrială a fost Anglia.

Primul domeniu în care a fost utilizată mașina cu abur a fost industria textilă.

A doua revoluție industrială are loc la sfârșitul sec. al XIX-lea datorită descoperirii de noi surse de energie, fapt ce

a permis dezvoltarea unor ramuri industriale precum industria electrotehnică, chimică, a automobilelor.

Razboiul Civil in SUA

Războiul Civil American, deseori denumit Războiul de secesiune (în engleză War of Secession), Războiul dintre state(în engleză War Between the States), sau Războiul dintre Nord și Sud a fost un conflict politic și militar de patru ani (1861–1865) dintre Uniunea sau Statele din Nord ale Statelor Unite ale Americii (care și-a păstrat neschimbată denumirea sa oficială adoptată cu ocazia scrierii Constituției SUA, Statele Unite ale Americii) și Statele din Sud ale acesteia, și anume șapte, mai apoi unsprezece state, care au părăsit pe rând Uniunea în 1860–1861, alcătuind entitatea statală federală denumităStatele Confederate ale Americii (în engleză Confederate States of America).

În timpul alegerilor prezidențiale din anul 1860, Partidul Republican, în frunte cu Abraham Lincoln, a purtat o campanie politică împotriva expansiunii sclaviei în afara statelor în care aceasta exista deja. Victoria republicană în alegeri a avut ca rezultat declarația de secesiune din partea a șapte state din Sud, chiar înainte de învestitura lui Lincoln, care a avut loc la 4 martie 1861 . Atât administrația aflată la finalul mandatului, cea a președintelui James Buchanan, cât și cea nouă, a președintelui ales, Abraham Lincoln, au respins secesiunea, privind-o ca pe un act de rebeliune.

Ostilitățile au început la 12 aprilie 1861, când forțele confederate au atacat postul militar federal de la Fort Sumter, din Carolina de Sud. Lincoln a răspuns chemând o armată de voluntari din fiecare stat și ordonând mobilizarea generală, ceea ce a condus la declararea secesiunii a încă patru state sclavagiste din Sud. Ambele părți

și-au constituit armate de război, iar Uniunea a preluat controlul statelor de graniță încă din prima perioadă a războiului și a efectuat o severă și eficientă blocadă navală de-a lungul întregului conflict.

În septembrie 1862, Proclamația de emancipare a lui Lincoln a transformat desființarea sclaviei din Sud într-un scop al războiului și i-a determinat pe britanici să nu intervină. Comandantul confederat Robert E. Lee a repurtat câteva victorii pe frontul estic, dar în 1863 înaintarea sa spre nord a fost oprită la Gettysburg, iar pe frontul vestic Uniunea a preluat controlulrâului Mississippi după Bătălia de la Vicksburg, separând Confederația în două. Avantajele materiale și numerice ale Nordului s-au concretizat în 1864 când Ulysses S. Grant a măcinat armata lui Lee în mai multe bătălii de uzură, iar generalul unionistWilliam Sherman a ocupat orașul Atlanta, capitala statului Georgia, pentru ca apoi să se deplaseze spre Oceanul Atlantic. Rezistența Confederației s-a prăbușit după ce Lee s-a predat lui Grant la Appomattox pe 9 aprilie 1865.

Războiul, care este conflagrația cu cele mai multe victime din istoria Statelor Unite, s-a soldat cu moartea a peste 620.000 de soldați, a unui număr de peste 325.000 de combatanți dați dispăruți și al unui număr nedeterminat de civili, a pus capăt sclavieiîn Statele Unite, a restaurat Uniunea și a întărit rolul guvernului federal în cadrul acesteia. Aspectele sociale, politice, economice și rasiale ale războiului au marcat perioada de reconstrucție care a durat până în 1877 și au continuat să se manifeste și de-a lungul secolului al XX-lea.

Revoluţia Industrială în Japonia

Revoluţia Industrială în Japonia, după două secole de închistare feudală şi izolare voluntară de restul lumii, cunoaşte, la jumătatea secolului al XlX-lea, începutul Erei Meiji, care se constituie într-un amplu proces de reforme şi transformări ce au înscris-o într-un accelerat proces de modernizare.

Reformele şi transformările au vizat atât domeniul politic, cât şi pe cel social şi economic

În domeniul politic au fost adoptate principiile şi formele organizatorice ale democraţiei moderne, concomitent cu restaurarea puterii imperiale, iar în cel social au fost desfiinţate relaţiile feudale.

În domeniul economic, se cuvine subliniat rolul deosebit pe care şi l-a asumat statul japonez în procesul de modernizare şi industrializare, prin apelul treptat, gradual, la iniţiativa particulară.

Revoluţia industrială în Rusia

Revoluţia industrială în Rusia, după cum se apreciază în literatura de specialitate, prezintă un caz aparte de dezvoltare economică. în privinţa ei, nu toţi autorii sunt de părere că ar fi cunoscut un proces de industrializare modern, în sens vest-european, până la Stratul primului război mondial.

Ţară de dimensiuni continentale, cu resurse naturale imense şi în mare parte necunoscute în acea vreme, Rusia cunoaşte în a doua jumătate a secolului al XIX-lea o serie de înnoiri.

Prin reforma agrară adoptată în 1861, ţărănimea este eliberată din iobagie şi împroprietărită, dar acestea nu se transformă într-o premisă a unei dezvoltari industriale moderne susţinute, întrucât împroprietărirea se face nu individual, ci la nivelul obştilor săteşti, fapt ce menţine în continuare forţa de muncă în agricultură.

Exploatările de fier şi de cărbune din bazinele Krivoirog şi Doneţ, precum şi cele de petrol din jurul Mării Caspice sunt folosite fie pentru industria metalurgică, legată, în principal, de cerinţele armatei imperiale, fie pentru export, cum este cazul petrolului.

Industria textilă cunoaşte, de asemenea, unele creşteri, prin dezvoltarea de mari fabrici, la Petersburg, Moscova ş.a., care prelucrează bumbacul din zonele sudice. Statisticile epocii consemnează, pentru anul 1900, un număr de două milioane de muncitori salariaţi.

Desigur, mult în cifră.,absolută, dar foarte puţin raportat la populaţia Rusiei, care era de circa 170 milioane.

Căile ferate cunosc şi ele o dezvoltare însemnată, în a doua jumătate a secolului al XlX-lea, lungimea liniilor lor însumând, în pragul primului război mondial, peste 60.000 km, în care este inclusă şi o linie transcontinentală, în lungime de 8.267 km, inaugurată în 1904.

Basarabia

Reforma agrară

În 1861, la şapte ani după reforma agrară din Imperiul austriac şi cu trei ani înainte de reforma lui Cuza, ţarul reformator Alexandru II a dat ucazul de emancipare şi împroprietărire a clăcaşilor (iobagilor) din Rusia. El va fi aplicat în Basarabia începând din 1868 familiile de ţărani primind loturi de pământ între 8 şi 10 hectare pentru care aceştia aveau de plătit o despăgubire. În Rusia pământul de împroprietărire urma să rămână în proprietatea colectivă a „obştii săteşti”, pentru a se preveni înstrăinarea acestuia, iar moştenitorii îl puteau parcela între ei doar până la cota de ¼ % din întinderea lotului iniţial. Deşi în Basarabia au fost aplicate într-un mod puţin diferit, dispoziţiile respective, menite să protejeze proprietatea ţărănească de fărâmiţare şi înstrăinare, au reuşit să atingă acest obiectiv într-o măsură mai mare decât legislaţia agrară din România în condiţiile prisosului de teren arabil din Basarabia. În schimb, nici ele nu au reuşit să asigure o eficienţă mai bună a exploatării agricole prin aşezarea acesteia pe un făgaş de dezvoltare capitalistă. Abia la 1906-1911, reformele prim-ministrului Stolâpin vor permite ţăranilor să iasă din indiviziunea obştii săteşti şi să stăpânească în proprietate individuală pământul pe care îl deţineau.

Modernizare şi integrare

Reforma agrară din 1861-1868 a fost o componentă a unui pachet mai vast de măsuri reformatoare adoptate sub impresia înfrângerii suferite în războiul Crimeii (1853-1856). Războiul dovedise înapoierea Rusiei şi necesitatea reformării instituţiilor sale; concluzie care se va repeta încă o dată după războiul ruso-japonez în urma căruia se va înregistra un nou val reformist.

Reformele introduse în Basarabia au avut un caracter paradoxal, asemănător, la o altă scară situaţiei din Transilvania sub regimul dualist. Ele au răspuns unor acute nevoi de modernizare a societăţii având, din acest punct de vedere, un rol absolut benefic dar în acelaşi timp au contribuit la o integrare mai strânsa a provinciei în structurile administrative, sociale, culturale şi mentale ale Imperiului rus.

Între reformele aplicate şi în Basarabia, în afara celei agrare, sunt de menţionat : reforma judecătorească – a introdus judecătorii de pace, curţile cu juri, curtea de casaţie (Senatul), instituţia avocaturii; reforma dreptului penal şi desfiinţarea pedepsei corporale, simbol al despotismului rusesc tradiţional, introducerea serviciului militar obligatoriu (1874), care pentru Basarabia are efectul pierderii unui important privilegiu fiindcă din 1812 şi până atunci locuitorii au fost scutiţi de recrutare. Tot în acest context al uniformizării administrative, Basarabia este transformată în gubernie (1871-1873), dobândind un statut similar cu al oricărei alte provincii din Imperiul rus.