revistă a liceului waldorf cluj-napoca nr. 2 (serie … nr 2.pdf3 ddi iinnn cccr rre...
TRANSCRIPT
1
Revistă a Liceului Waldorf Cluj-Napoca Nr. 2 (serie nouă)
Decembrie 2011 - Februarie 2012
Preţ: numai 2 lei
400368 Cluj-Napoca, str. Sergiu Celibidache nr. 8-12
Tel./fax: +40 (0)264 455 560 | www.waldorfcluj.ro E-mail: [email protected], [email protected]
Revista ECHO: [email protected]
Voia bună peste tot
(Maria, clasa IV R)
Cu vânt rece și cu ploi
Vine iarna iar la noi.
Norii suri se-ntind pe cer,
Câmpu-i gol și vântul bate.
Frunza vestejită cade
Și s-așterne jos covor.
Vine iarna cu fulgi moi
Și ne-mbie în pas vioi
Să ne dăm pe derdeluș.
Oameni de zăpadă facem
Și cu bulgări, iar ne batem.
Voia bună peste tot,
Zarvă mare, chiot, joc.
Din istoria Waldorf în Cluj (de Dan Judith)
Poezii şi alte noi creaţii ale elevilor:
- munca în echipă
- ecouri de la Bazar
- the wild wind of Kilimaro
- ferestrele corpului uman
Vanille Kipferl
Glumiţe
Concurs
…
2
Din istoria şcolii Waldorf în Cluj…
Cum a început?
(profesoară Dan Judith)
Începuturile sunt cele mai frumoase. În momentul începerii idealul este încă pur: facem o şcoală, unde cresc copii, cum ţara asta încă nu a cunoscut! Copii – care ajung oameni liberi! Oameni responsabili care schimbă lumea. Oameni liberi, cu iniţiative libere, cu păreri proprii, curajoşi în fapte mari, devotaţi, care preiau misiuni pentru omenire, pentru Pământ!
Noi am crezut în acest ideal (eu cred şi astăzi). Ştiam ca pedagogia Waldorf oferă cadrul pentru acest ideal. Cu un grup – Asociaţia Waldorf – fondat în aprilie 1990, am studiat, am dezbătut o formă de realizare, o reprezentare a cadrului – bineînţeles idealist şi masiv, fără experienţa muncii practice în grup.
Ceea ce s-a întâmplat atunci era ameţitor. Am simţit că prin noi acţionează o voinţă care e mai puternică decât a noastră. Cumpărarea locului, cu bani mărunţi, construcţia, banii, oamenii, echipa de lucru – totul sosea în momentul potrivit: undă verde peste tot, cu o viteză a întâmplărilor cu care noi, după 40 de ani comunişti, în care am trăit o stagnare forţată, nu eram obişnuiţi. Ne-am simţit unelte pentru un destin mai important ca vieţile noastre. Tot ce s-a întâmplat a trebuit să se întâmple.
După doi ani euforici la Grădiniţa Waldorf de pe strada Anatole France am început şcoala împreună cu doamna Liliana Dumitriu în 15 septembrie 1992. Doar cu o zi înainte am aflat unde vom avea sălaş cele două clase cu 50 de copii. Totuşi, toţi aveam încredere: deschiderea festivă va fi în 15 septembrie la ora 17 – încă nu ştiam unde – nici o grijă, va fi bine, sunaţi-ne cu o zi înainte: şi acum mi se ridică părul cănd mă gândesc – şi a avut loc o deschidere superbă, solemnă, entuziastă şi caldă, cum n-a mai fost niciodată de atunci.
Ce a urmat – muncă zi şi noapte. Devotament total. Nici nu ştiam ce nu ştim. Ne-am confruntat cu probleme care trebuiau apucate mult înainte şi trebuiau rezolvate pe loc. Nimeni nu putea să ajute, căci nimeni nu avea experienţă. Greşelile le-au văzut toţi, rezolvarea lor – trei oameni în patru feluri.
Ajutorul cel mai mare ni l-au dat copiii. Căci ei percepeau dăruirea şi dragostea noastră şi răspundeau prompt, sincer. Erau încântători, ascultători, originali şi iubitori.
Aveam totuşi sfătuitori – poate cei mai importanţi – entuziasmul şi dragostea. Ei ne-au condus inspiraţia, imaginaţia. Ca-n poveşti: calul cu aripi te duce la stele şi în pridvorul soarelui.
Grea era munca administrativă, răspunderea faţă de oficialităţi, îmbinarea celor două “feţe ale monedei”: partea Domnului cu partea Cezarului (dar nu-i aşa că şi astăzi aceasta e problema problemelor ?).
Au urmat trei ani în trei şcoli diferite, după care am ajuns în Dâmbul Rotund. An de an ne confruntam cu aceleaşi probleme: lipsa spaţiului, lipsa banilor, diplomele din străinătate neechivalate, cadre didactice cu calificare Waldorf puţine, copii din ce în ce mai dificili, părinţi care cred ca pedagogia Waldorf ia total răspunderea educaţiei de pe umerii lor. Discuţii, şedinţe interminabile. Directorii – adevăraţi eroi care te susţineau în faţa autorităţilor pentru atâtea probleme delicate care nu încăpeau în reguli rigide...O, ideal de început, mai eşti prin apropiere? mă întrebam de atătea ori...
Şi iată-ne astăzi într-o clădire cum n-aş fi îndrăznit să visez, plină de copii mici, plină de viitor şi prosperitate. Văd treptele realizării aşa cum văd cum a crescut un copac dintr-o sămânţă: l-am cam tuns, dar s-a făcut bine, iată că acum creşte, prinde viaţă! Şi poate da roade, alte seminţe, pentru alţi copaci...
- va urma ! -
3
DDDiiinnn cccrrreeeaaaţţţiiiiiillleee eeellleeevvviiilllooorrr.........
Fericirea
(Miroslava, clasa XI R)
Există mai multe crezuri despre fericire. Uneori ea este concepută cu o idee foarte înaltă, un ideal îndepărtat, deasupra puterilor noastre de a o dobândi. Unul dintre marii înţelepţi ai Antichităţii, Solon, consideră că nimeni nu este fericit cât timp trăiește, căci oricând se pot abate asupra lui nenorocirile și este adevărat că fericirile sunt atât de aproape de nenorociri și tot atât de adevărat este și faptul că pentru a-și pleda cauza, fericirea trebuie să închidă în spatele unei cortine întunecate suferinţe care ne fac viaţa grea. Dar dacă nu am suferi nu am putea fi fericiţi, pentru că necunoscând durerea, cum am putea afirma că știm ce este bucuria?... Dacă ne-am elibera de toate condiţiile durerii sufletești, pentru a nu mai suferi, ce bine ne-am făcut?
Reţeta fericirii este alta la fiecare. Sunt persoane fericite de averea pe care au acumulat-o în timp, alţii cred că a fi fericit înseamnă a avea prieteni, a fi sănătos, a fi iubit și stimat, alţii sunt fericiţi că persoana iubită trăiește și undeva respiră același aer. Noi ne fabricăm ,,paradisul,, pe pământ în care ne simţim fericiţi.
Negru
(Marcela, clasa XI R)
Negru e sufletul meu
Negru e și gândul meu,
Viaţa-mi e fără scăpare
Plâng și fug de disperare.
Ziua-i scurtă, noaptea-i lungă
Somnul dulce mi-l alungă
Sufletu-mi întunecă
Visele îmi spulberă.
Ce să fac și cum să scap?
Viaţa să-mi pun cap la cap,
Să-mi pun zâmbetul pe faţă
Să rup a tristeţii aţă?
Ecouri de la Bazar
(Răzvan, clasa V R)
Înainte de Bazar, clasa noastră a organizat un atelier de creaţie. Trebuia să confecţionăm ornamente pentru bradul de Crăciun.
La început am crezut că va fi ceva complicat de făcut dar m-am înşelat. Totul a fost uşor şi plăcut pentru că am fost o adevărată echipă. Ne-am ajutat unii pe alţii, ne-am împrumutat materialele necesare, am lucrat cu drag şi voie bună. Este foarte important ca echipa să fie unită, să ne înţelegem şi să muncim împreună la ceea ce avem de făcut.
După câteva ore de muncă am fost cu toţii mulţumiţi de ceea ce am realizat şi sper că vom colabora la fel de bine, ori de câte ori va fi nevoie.
4
English page: The Wild Wind of Kilimaro
Kilimaro is a haunted imaginary place, a location where the mind travels freely and all the wonderments of nature may be seen. The stories below stand as proof for this description:
¿ A big green spitting fire dragon flew over the windmill. Well, maybe for you it is something very scary and dangerous but I’m used to it. Since my baby brother got a toy bunny he always cries when I take it away from him. That scares the dragon.
Whenever I get bored and I want to play with my sister she rushes away to her imaginary pony.
This summer vacation I went to stay with grandma and grandpa. They live in a lovely beach-house near the haunted lake of Kilimaro. I am never scared, because I like haunted places. Whenever I go there I play with my grandmother’s wizard-cat. She is really nice.
(Tania, clasa V R)
¿ The 2nd day of December, 2011. A big wind scared all people but the simple answer is that Kilimaro is a death-trap. The windmill broke and all the people left Kilimaro. The haunted lake of Kilimaro no longer had any water, the water was flying over the lake.
A wizard cat tried to stop the wind but she couldn’t. A toy-bunny sat near the cat, the cat transformed it into a wizard-bunny. They tried to stop the wind together, but the wind was too big and powerful. Then, the bunny disappeared and the cat fainted.
The cat had a dream, in her dream an imaginary pony said:
‘Don’t stop! You are strong, you can do this’
Finally the cat woke up and stopped the wind and the people came back to Kilimaro.
(Răzvan, clasa V R)
¿ In a city named Kilimaro the seasons are talking. I always invite home the air. But my best friend is the wind. When I’m hot I’m cooled by him, when I am cold he warms me. One day I played a game with him: Monopoly. If he loses he blows the counters and goes away. I like him, but I hate this thing. It doesn’t matter because he is my best friend.
Look what the wind does to the name of my city:
(Dennis, clasa V R)
5
La doctor
(Maria, clasa IV R)
Doamna Caracatiţă către dr. Sepie:
- Bună ziua, dragă soră, doctor Sepie, ce mai faceţi?
- Foarte bine, dar dumneavoastră?
- La fel şi eu, doar că am curăţat o aqua portocală (portocală acvatică) şi … mi-am tăiat corpul. Dar, din fericire, mi-a rămas capul.
- Dar, doamnă Caracatiţă, dumneavoastră nu aveţi un corp.
- Ştiu, pentru că l-am tăiat din greşeală!
- Şi cu ce v-aţi tratat?
- Păi, am venit la dumneavoastră ca să-mi scrieţi o reţetă pentru această boală.
- Dar dumneavoastră nu aveţi o boală şi nici nu o să aveţi una!
- Dar, doamnă doctor, mi-am tăiat corpul. Eu ştiam că atunci cănd păţeşti ceva, trebuie să mergi la doctor iar el îţi va da o reţetă (cu medicamente).
- O, bine, fie, vă dau o reţetă; „du-te acasă!”
- Bine, bine, mă duc, dar daţi-mi un tratament.
- OK. Vă dau; „Trebuie să staţi închisă în casă şi trebuie să nu mai puneţi întrebări!”
- Bine, dar mai am câteva întrebări înainte de a începe tratamentul.
- Spuneţi, doamnă caracatiţă.
- De câte ori trebuie să execut acest tratament pe zi?
- Cel puţin de 48 ori pe zi, iar fiecare tratament durează 15 minute.
- Bine, doamna doctor, dar...
- Gata! Tratamentul începe în clipa asta!
- La revedere, doamna doctor!
- Poţi să-mi spui doar „adio” pentru că, de acum, vei sta numai în casă şi n-o să mă mai revezi.
Ora de limba germană...la bucătărie: Vanille Kipferl
(profesoară Kun Reka)
Zutaten: 50g Mandeln, 50g Haselnüsse, 280g Mehl, 70g Zucker, 1 Prise Salz, 200g Butter, 2 Eigelb, 5 Pck. Vanillinzucker, 1/2 Tasse Puderzucker.
Rezept: Die Mandeln überbrühen, abziehen und fein reiben. Die Haselnüsse ebenfalls fein reiben. Das Mehl auf ein Backbrett sieben, Mandeln, Haselnüsse, den Zucker, das Salz, die kalte Butter in Flöckchen und die Eigelbe darübergeben und alles zu einem Mürbeteig verkneten. Den Teig in Alufolie gewickelt 2 Stunden im Kühlschrank ruhen lassen. Den Backofen auf 190°C vorheizen. Den Teig portionsweise zu bleistiftdicken Röllchen formen. Die Röllchen in 5 cm lange Stücke schneiden und zu Hörnchen (Kipferl) biegen. Auf der mittleren Schiebeleiste in 10 Min. goldgelb backen.
6
Den Vanillinzucker mit dem Puderzucker mischen und die noch warmen Kipferl vorsichtig darin wenden.
Ferestrele corpului uman
(Iasmina, clasa IV R)
Este iarnă iar eu sunt la bunici. Acum ies afară alături de familie să ne dăm cu săniuţa pe dealul din apropiere.
Când cobor derdeluşul simt cum aerul îmi intră pe nări, apoi prin plămâni, răcorindu-i. Peisajele îmi bucură ochii, făcându-mă fericită. Vântul cutreieră printre ţepii pinilor şi în acelaşi timp îl aud vîjîind aspru. După ce m-am plicitisit de săniuş, mi-am scos limba afară. Un fulg de nea coboară din cerul argintiu drept pe limba mea.
E rece! spun cu voce tare. Dar apoi observ cum se topeşte încetişor.
Când am intrat în casă mi-am zis: “Nu mi-am dat seama până acum că iarna îmi poate bucura aşa trupul. Simţurile mele: ochii, nasul, urechile şi gura mi-au făcut cunoştinţă cu anotimpul alb.”
Sunt prea sărac ca să-mi permit lucruri ieftine
(Tatiana, clasa XI R)
Acest proverb poate fi echivalat cu enunţul „Banii nu aduc fericirea.”
Toţi suntem diferiţi, avem visuri şi nevoi diferite. Pentru mine a fi bogat nu înseamnă a trăi în lux şi a avea mulţi bani, iar a fi sărac nu înseamnă a nu avea o poziţie materială favorabilă.
O persoană care nu are suficienţi bani pentru a-şi permite lucruri scumpe se poate considera, totuşi, bogată, dacă are familie, copii, o casă şi-o masă. Aceasta e o bogăţie pentru care merită să trăieşti şi să
munceşti. Nu e nevoie de o grămadă de bani, e nevoie de dragoste, respect şi înţelegere iar restul vin de la sine. Familia şi iubirea nu pot fi cumpărate sau dăruite, pentru a le avea e nevoie de foarte multă muncă,
de mult suflet şi multă sinceritate.
Aşa cum am spus şi mai sus toţi suntem diferiţi, unici. Pentru unii
starea materială poate fi mai presus de toate; pentru ei fericirea constă în
lucruri care pot fi cumpărate: o maşină, o casă, lux.
Însă se mai spune:
Poţi cumpăra medicamente dar nu şi sănătatea;
Poţi cumpăra cărţi dar nu şi inteligenţa;
Poţi cumpăra un pat dar nu şi odihna;
Poţi cumpăra o casă dar nu şi familia.
Aceste lucruri care nu pot fi cumpărate sunt adevăratele bogăţii ale unui om, care sunt mult mai valoroase decât o viaţă şi pentru care merită să trăieşti.
7
Meciul
(Dennis, clasa V R)
Avem meci. Suntem la începutul primei reprize. Dar ceilali conduc fiindcă noi nu ne-am dat pase deloc pe tot parcursul meciului. Eu sunt rezervă, deci încă nu am intrat pe teren. Observ cum jucătorii din cealaltă echipă îşi dau pase unii altora cu foarte multă încredere.
Vine şi rândul meu. Primul pas pe teren, odată cu prima pasă. Dau mingea pe atac şi … coş! La pauză, le spun coechipierilor:
- Vedeţi, tot ce am făcut mai bun s-a întâmplat cu acea pasă minunată. Aşadar, trebuie să puneţi mai multe pase în joc.
- De cum reintrăm pe teren, pasă-pasă-pasă! Pas pe atac şi … coş!
- Daaa! se auzi sunetul vocilor echipei mele.
- Hai, Dynamic!
Aşa cum ne-am propus, pasă-pasă-pasă în atac şi … coş! Scorul este 55 la 49 numai datorită paselor miraculoase trimise spre aruncările de 3 puncte. Continuăm cu încă câtevga coşuri şi ajungem să conducem douăzeci de puncte. Câştigul e garantat datorită paselor. Văd cum nici doi metri nu se deplasează vreun jucător cu mingea la mână ci doar pase, pase, pase!
La sfârşitul meciului avem o zicere în limba engleză pentru ce am făcut azi:
- Teamwork!
Adică muncă în echipă. Acesta e cel mai bun îndemn pentru orice echipă. După cum ştiţi, jucătorii nu se bat după un meci de baschet, ci îşi dau mâna în semn de respect, învinşi şi învingători.
Poezia
(Miroslava, clasa XI R)
Una din cele mai importante arte este poezia - simplă, sensibilă, plină de
simboluri şi mister. Un poet îşi pune toate sentimentele, trările şi stările sale
lăuntrice în ceea ce scrie. Printr-o poezie poţi comunica orice sentiment:
ură, dragoste, fericire, tristeţe, împlinire. Poezia e vocea interioară,
strigătul sufletului aşezat pe foaie.
Poezia e sprijinul celor ce aleargă pentru că nu ştiu să meargă. Câteodată
eşti sătul de lumea asta care discută prea mult iar poezia e lumea care e
dispusă să tacă pe vecie. Aşa ajungi să simţi trăiri sau sentimente pe care poate nu le-ai cunoscut vreodată căci poezia e arta de a vorbi pentru a nu spune nimic,
dar pentru a sugera totul.
8
Dor...
(Miroslava, clasa XI R)
Gânduri, pe aripi de dor,
Tristeţe, pe aripi de amor,
Speranţe, pe aripi de vis,
Rugăciuni, ridicate-n abis.
Lacrimi, șiroaie pe faţă
Gânduri, continuu spre casă
Dor de fraţi și părinţi,
Dor de bunei și iubit.
De n-ar fi soarta crudă cu mine,
Să-i aud pe toţi numai de bine,
Să-i văd măcar odată pe an,
Zâmbind și când visează coșmar...
₪ ₪ ₪ ₪ ₪ ₪ ₪ ₪ ₪ ₪ ₪ ₪ ₪ ₪ ₪ ₪ ₪ ₪ ₪ ₪
* Ce observaţi în cele 2 texte de mai jos? *
Tanti Safta
(Alexandru, clasa VII R)
Tanti Safta fuse vecina mătuşii mele. Ea era o femeie în vârstă şi singură. Era mereu tristă şi dusă pe gânduri. Cândva a avut şi ea o familie dar apoi a pierdut-o într-un accident. Necazurile au copleşit-o şi s-a îmbolnăvit. Pentru ea prezentul nu mai însemna nimic. Mereu era tristă şi visa la trecut. Uneori o vizitau sora şi nepoţelul ei; ochii îi lăcrimau şi cu glasul stins începea a depăna amintiri despre vremurile de demult. Viaţa o încercase din greu pe această femeie.
Năzdrăvănie copilărească
(Ioana, clasa V R)
Era odată într-un sat un băiat tare năzdrăvan. Îi făcea pe toţi cu ou şi cu oţet, iar mamei sale îi făcea zile fripte. Când tatăl său lucra şi el îl scotea din fire, îi spunea astfel:
- Nu mai tăia frunza la câini, procopsitule, şi dă-ţi seama cum e în lume.
Apoi, când se plictisea, mai făcea şi el câte ceva,
dar imediat se dădea pe brazdă. Îşi aducea aminte
de câte un joc frumos şi le lăsa pe toate la pământ.
Biata mamă, bietul tată. Însă aşa sunt copiii. Cu
timpul şi acest băieţel va uita tot şi va asculta de
îndemnurile bietului tată.
9
₪ ₪ ₪ ₪ ₪ ₪ ₪ ₪ ₪
Întâmplări reale din viaţa personalităţilor...
Un linguşitor îi atrase atenţia lui Oliver Cromwell, care intra biruitor în Londra, ce multă lume se strânsese să-l vadă. "Tot atâţia ar fi fost şi dacă m-ar fi dus la eşafod", fu răspunsul.
Cunoscutul compozitor Hans von Bulow, plimbându-se într-o seară prin Berlin , îngândurat, s-a lovit de un trecător. Acesta s-a oprit iritat şi se răsti la muzician:
- Dobitoc!
Bulow îşi scoase pălăria şi spuse:
- Încântat de cunoştinţă, numele meu este Bulow!
Un amic al lui Caragiale i s-a plâns acestuia într-o zi: - Auzi, nene Iancule, neruşinatul ăla de Georgescu, nepricopsitul, coate-goale ăla, a îndrăznit să mă facă
tâmpit şi idiot. - Când, stimabile? l-a intrebat Caragiale cu un aer scandalizat.
- Acum o oră. - Ce măgar! a exclamat Caragiale. Apoi, luându-l gura pe dinainte:
- Totdeauna a fost în întârziere neisprăvitul ăsta!
Zâmbeşte ... pentru a-ţi însenina inima şi faţa !
Vid
Se întâlnesc doi poliţiști: - Salut, Ghiţă! Ce inţelegi tu prin vid, frate? Stă Ghiţă, se gândește și după o bucată de vreme spune: - Am în cap, dar nu pot să-ţi spun…
Copil inteligent
- Mamă, cum e să ai un copil extraordinar de inteligent? - Nu ştiu ... întreab-o pe bunică-ta.
Accident
- Ce-ai păţit, dragă, de mergi în cârje? - Am avut un accident de automobil. - Și nu poţi să mergi fără cârje? - Ba da. Doctorul zice că pot să merg, dar avocatul meu nu.
Singur
Un copil către altul: - Eu la cinci luni mergeam singur. - Bravo ţie, fraiere. Eu m-am lăsat cărat până la cinci ani.
Porcii
La şcoală, la ora de fizică, îi întreabă profesoara pe elevi de unde vine curentul. Toată lumea rămâne liniştită, numai Bulă e cu mâna pe sus. Profesoara îl întreabă: - Spune, Bulă, ştii de unde vine curentul? - Da, din cocină. - Cum aşa, Bulă, din cocină? - Păi, de fiecare dată cînd ni se ia curentul, tata spune: “Iar ne-au oprit porcii ăia curentul!”
Dorești un măr ?!
Zboară doi parașutiști. Unul spune: - Dorești un măr? - Desigur! Peste 1 minut: - Mai dorești un măr? - Da! Peste încă 1 minut: - Mai dorești încă un măr? - Dar de unde le iei? - Am un sac întreg în spate!!!
10
Ne scriu cititorii…
M-am delectat citind revista. Mi-am amintit şi vremea când şedeam eu în băncile şcolii, chiar dacă
în altă clădire decât cea de acum.
Personal doresc să citesc şi vocea maghiara de sub acelaşi acoperiş. Am aflat şi lucruri noi despre
Liviu Rebreanu, pe care în liceu fiind nu le văzusem.
Acum la bazar am găsit cu bucurie şi noi spaţii ale şcolii încălzite de lucru şi sărbătoare.
Tare aş reîntâlni jucăriile inedite făcute de mâna unui meşter maghiar întâlnit la bazarul şcolii, când
era pe strada Corneliu Coposu, cât şi ţesăturile şi lucruşoarele d-nei Barbara Engelmayr de la
Centrul din Simeria Veche. Mulţumesc mâinilor harnice care au pregătit această frumoasă zi!
Felicitări pentru acest nou început al revistei!
Gabriela H.
CCCooonnncccuuurrrsss!!!
Scrieţi o compunere, o poezie sau faceţi un desen despre importanţa
îndeplinirii îndatoririlor
pornind de la reflecţia lui Vladimir Ghika:
˝ Este oare munca obligatorie pentru toţi ?˝
Creaţiile voastre înmânaţi-le domnului profesor Mircea Oltean
sau doamnelor învăţătoare până pe data de 10.03.2012.
Premiul cel mare: surpriză!
Poşta redacţiei:
Vă rugăm să ne transmiteţi opiniile voastre despre revistă.
Cu mare interes așteptăm poezii, eseuri și desene pe diferite tematici interesante pentru voi.
Aceste creaţii și opinii vă rugăm să ni le comunicaţi prin persoanele menţionate mai sus sau pe adresa:
Desenele aparţin elevilor din clasele I R, II R şi V R, iar lucrările de modelaj sunt de la cursul Leonardo.
Colectiv redacţional: Marcela Dârvaru, Sergiu Leahu, Elena Mândrean, Miroslava Oprea, Tatiana Otean
şi profesor Mircea Oltean.