revista "luminatorul", nr. 3 (114), mai-iunie 2011

8/6/2019 Revista "Luminatorul", Nr. 3 (114), mai-iunie 2011

http://slidepdf.com/reader/full/revista-luminatorul-nr-3-114-mai-iunie-2011 1/66



ICOANA SFINŢILOR ROMÂNI



LUMINĂTORUL Nr. 3 3

Un nou sfânt în sinaxarul Bisericii Ortodoxe Române

RESTAURAREA UNUI NEAM

ÎNCEPE CU RECUNOAŞTEREASFINŢILOR SĂI

R estaurarea unui neam se face prin re-

stabilirea axei de valori ce-l de nesc şiuna dintre valorile fundamentale este

evlavia faţă de „ stâlpii ” care-l susţin, eroi,

martiri, mucenici, arhierei şi toţi cei ce, prinverticalitatea şi bărbăţia slujirii lor pământeşti,l-au propulsat în universalitate, iar prin slujirealor cerească, îi deschid graniţele, făcând posi-

bilă vecinătatea sa cu Împărăţia Cerurilor.Marţi, 31 mai a.c., catedrala din Sibiu,

cetatea din inima Ardealului, şi-a reprimit

Arhiereul, pe Mitropolitul Andrei Şaguna.Osemintele sale îngropate în cripta din mauso-leul Bisericii „Sf. Treime ” din Răşinari, localitate în prelungirea Sibiului,în care Mitropolitul a ales să e înmormântat, au fost deshumate în prezenţa ÎPS Laurenţiu Streza, Mitropolitul Ardelaului, a ÎPS Irineu,Mitropolitul Olteniei, şi a Preas nţitului Andrei Făgărăşanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, precum şi a unui sobor de preoţi şi dia-

coni. La eveniment au mai participat autorităţi locale şi credincioşi.Deshumarea precede canonizarea marelui mitropolit al Ardealului.În acest sens a fost înaintat spre studiu Sfântului Sinod al BisericiiOrtodoxe Române. Dosarul de canonizare, urmând să e hotărâte dataserbării, slujba Sfântului, icoana şi celelalte lucruri privitoare la procla-

marea canonizării şi cinstirea sa ca sfânt în calendarul românesc.Andrei Şaguna s-a născut în 20 dec.1808/1 ianuarie 1809, în sâ-

nul unei familii de macedo-români, stabiliţi în Mişcolţ (Ungaria).

ÎPS Mitropolit

Andrei Şaguna



LUMINĂTORUL4 Nr. 3

Anastasie, după numele de botez, pierzându-şi tatăl, are parte de oeducaţie aleasă în mediul cosmopolit din Pesta, în casa unchiului săuAtanasie Grabovszky, un adevărat mecen pentru românii din Ardealcât şi de peste munţi1. Studiază la Gimnaziul superior al călugărilor piarişti, apoi la Facultăţile de Filozo e şi Drept ale Universităţii dinPesta. Urmează studii teologice la Vârşeţ, iar în 1833 se călugăreşte îmănăstirea Hopovo, cu numele de Andrei. Un an mai târziu este num profesor la Seminarul teologic din Carloviţ, apoi secretar (notar) a„Consistoriului arhidiecezan ” de acolo. Este hirotonit preot (1837),devine profesor la „ secţia română ” a Seminarului teologic din Vârşeţ(1842). Hirotesit arhimandrit, ajunge egumen al mănăstirii Hopovoapoi al mănăstirii Covil.

În 15/27 iunie, Arhimandritul Andrei Şaguna este chemat la slujirede „vicar general ” al eparhiei ortodoxe române a Ardealului, rămasăvacantă în urma morţii episcopului Vasile Moga. Numit de către îm-

păratul Ferdinand V al Austriei episcop ortodox al Ardealului la 18/3aprilie (Duminica Tomii) 1848, este hirotonit arhiereu al Ardealulu

în catedrala din Carloviţ. Pe 24 aprilie/6 mai soseşte la Sibiu, indîntâmpinat de cler şi credincioşi2.Trece în veşnicie în 1873, după o arhipăstorire rodnică şi curajoasă

dublată de o intensă şi e cientă activitate pe plan politic.Epoca Arhiereului Andrei Şaguna, reprezintă un punct esenţial în

existenţa istorică a românilor din Transilvania. La venirea sa, româniardeleni constituiau o naţiune tolerată. Principatul era o confederaţi

de naţiuni politice, în care confesiunea devenise criteriu politic, sociaşi indicator etnic, dreptul religios ind introdus în „ fortăreaţa” drep-turilor de stare. Biserica Ortodoxă Română fusese des inţată o cial la5 septembrie 1700, când s-a făcut unirea cu Roma catolică, de cătro parte a clerului ortodox, în schimbul unor avantaje materiale, mamult decât drepturi politice şi economice. Confesiunea Ortodoxă se a aîntr-un statut ce o situa mai degrabă „între toleranţă şi intoleranţă ” 3.

Accederea la ranguri nobiliare şi implicit la funcţii juridice era con-



LUMINĂTORUL Nr. 3 5diţionată de adoptarea confesiunilor celor trei naţiuni, prin demisiaromânilor din Ortodoxie.

Lucrarea Arhiereului Andrei Şaguna decurge din obiectivul principalal misiunii asumate în ziua hirotonirii sale întru episcop al Ardealului, laCarloviţ: „ pre românii transilvăneni din adâncul lor somn să-i deştept şi cu voie cătră tot ce e adevărat, plăcut şi bun să-i trag!” 4. Împlinireaacestui deziderat va deveni rul roşu al acţiunilor Ierarhului pe pământtransilvan, nu doar din dorinţa de a rmare identitară a românilor, caredacă nu era realizabilă pe plan politic, putea transferată măcar pe plan bisericesc, sau cultural. Mai mult, Arhiereul acţionează în virtutea cali-

tăţii, demnităţii şi conştiinţei pe care i-o conferea deţinerea episcopatuluiunei Biserici locale, înţeles nu atât ca funcţie publică, cum adesea a fostredusă interpretarea activităţii sale, ci ca purtător al plenitudinii harului,semn vizibil al existenţei Bisericii lui Hristos într-un spaţiu concret, înacest caz, Ardealul.

Misiunea, corect înţeleasă şi deplin asumată de către Andrei Şaguna,îi legitimează comportamentul atât pe plan bisericesc, cât şi politic, ră-

mânând puternic ancorat în spiritul Tradiţiei vii a Bisericii şi adăpându-se din ea, în încercarea de a răspunde realităţilor contextului istoric: „ secere de la mine, ca prin ocârmuirea mea să se pună în lucrare reînviereadiecesei noastre transilvane şi ca reînvierea aceasta să corespundă trebuinţei Bisericii, mântuirei poporului şi spiritului timpului” 5.

Pentru înfăptuirea acestora, episcopul Andrei Şaguna creează o strate-

gie, care vizează următoarele direcţii (cf. Conf. Dr. Paul Brusanowski6):

„obţinerea autonomiei şcolare şi crearea unei reţele de şcoli confesi-onale; dezvoltarea învăţământului pedagogic şi teologic; obţinereaautonomiei confesionale, în special sub aspect nanciar, anume a drep-tului de a prelua de la guvern administrarea fondurilor bisericeşti şide a crea fonduri noi; dobândirea autonomiei bisericeşti şi în ceeace priveşte dreptul de a legifera propriul statut şi de a crea organede conducere bisericeşti care să lucreze independent de autorităţile

guvernamentale; obţinerea egalităţii cu celelalte confesiuni, astfel ca



LUMINĂTORUL Nr. 3 7 prin dobândirea autonomiei şi egalităţii confesionale, precum şi prinreîn inţarea vechii Mitropolii ortodoxe a Transilvaniei (1864), cu sediulla Sibiu, având două episcopii sufragane la Arad şi Caransebeş.

Prin disponibilitatea paradigmatică pe care o oferă, epoca şagunianărămâne un adaos evenimenţial la memoria spirituală a neamului, indunul dintre cele mai importante re de relegare a României la Europaşi totodată un început valoric bun al drumului european. Mai mult decâtatât, Andrei Şaguna constituie un model, prin atitudinea şi ţinuta sa,de pe poziţia aristocraţiei spirituale. Toată lucrarea şaguniană, marcatăde luciditate, succes şi jertfelnicie, în spiritul Tradiţiei vii a BisericiiUniversale, rămâne fundament al memoriei Ortodoxiei din Ardeal şiimplicit al memoriei întregii Ortodoxii româneşti. Gândirea sa, univer -

sală – catolică – ca a oricărui sfânt, plină de sensuri şi deschidere, în-

trupată în actele sale întemeietoare, este verigă de aur între creştinismul primar, epoca modernă şi cea contemporană, devenind exemplu viu, înmăsura asumării ei lucide de către contemporani. Prezenţa Arhiereuluiîn catedrala Sibiului, mărturie că Dumnezeu îşi arată iubirea faţă de

oameni şi faţă de ecare neam prin s nţii care stau în mijlocul aceluineam, este şi semn al nevoii de repere într-o lume tot mai alienată şide reaşezare în normalitatea Împărăţiei cerurilor, prin redescoperireavocaţiei hristice a persoanei.

Maria CURTEAN

SIBIU

NOTE:

1. Nicolae Popea, Arhiepiscopul şi Mitropolitul Andrei Şaguna,Sibiu, 1879, pp. 20-21.2. Lupaş Ioan,Mitropolitul Andrei Şaguna. Scriere comemorativă la serbareacentenară a naşterii lui, Sibiu, Edit. „Consistorului Mitropolitan ”, 1909, p. 47.

3. Ludwig Binder,Und Formen der Toleranz in Siebenbürgen bis zur Mitte des17. Jahrhunderts , (Siebenbürgisches Archiv, Band 11), 1976, (apud Conf. Dr. PaulBrusanowski,Consideraţii cu privire la relaţia dintre Biserica Ortodoxă Română şiautorităţile de stat din Principatul autonom al Transilvaniei (1541-1690), în „ RevistaTeologică ”, XXVI (88), nr. 2, aprilie-iunie 2006, p. 5).

4. Lupaş Ioan,op. cit ., p. 50.

5. Nicolae Popea,op. cit ., pp. 37-38.



LUMINĂTORUL8 Nr. 3

6. Lect. Dr. Paul Brusanowski,Mitropolitul Andrei Baron de Şaguna. Importanţa sa în istoria Bisericii Ortodoxe din Transilvania, în „ Îndrumător bisericesc”, anul156/2008, p. 149.

7. Lucrarea de doctorat,Contribuţia Şcolii Ortodoxe teologice din Sibiu ladezvoltarea pedagogiei româneşti,a Pr. Conf. Dr. Constantin Necula, publicată laIaşi, Edit. „Tehnopress ”, 2006, consacră un capitol vast aportului şagunian la istoriaculturală şi pedagogică a teologiei sibiene şi oferă o informaţie bibliogra că.

8. Acum sub numele de Îndrumător bisericesc.9. De pildă, Fundaţia Gr. Pantazi, ori Fundaţia Francisc-Jose nă (1853).10. În 4 sept. 1851, Andrei Şaguna cere magistratului Sibiului să-i pună la dispoziţi

un loc comunal potrivit spre a zidi o catedrală. Abia în toamna lui 1857, împăratul aprobat cererea Arhiereului de a face o colectă în toate provinciile monarhiei austriecîn scopul zidirii catedralei, donând el însuşi 1000 de galbeni, la care s-a adăugacontribuţia Ierarhului însuşi de 2000 ., fond care apoi a crescut.

11. Între acestea, şase au un conţinut exclusiv canonic: 1. Cunoştinţe folositoadespre trebile căsătoriilor – „ prima carte de drept matrimonial ortodox în limbaromână şi prima carte de dreptul familiei la români”; 2. Elementele dreptului canonical Bisericii drept credincioase răsăritene spre întrebuinţarea preoţimei, a clerului tâşi a creştinilor (1854) – „ prim manual sistemic de drept canonic din literatura teologică românească ”; 3. Anthorismos sau Desluşire comparativă asupra broşiurii „ Dorinţeledrept credinciosului cler din Bucovina” (1861); 4. Compendiu de drept canonic al uneisântei sobornicesci şi apostolesci Biserici, tradusă în germană, rusă, sârbă şi grea(1868); 5. Enchiridion, adecă carte manuală de canoane ale unei sântei şi apostoleBiserici cu comentare (1871), prima colecţie de canoane la români; 6. Manual de stu pastoral compusu şi edatu de Andrei Baron de Şaguna (1872), Pr. Conf. Univ. Dr. IrimMarga, art. „Mitropolitul Andrei Şaguna, om providenţial în istoria dreptului Bisericii şi a naţiunii”, în „ Îndrumătorul bisericesc”, anul 156/2008, pp. 139-145.

12. Raţiunea de stat, concept emis pe „ piaţa ideilor diplomatice” de către cardinalulRichelieu, prim ministru francez din sec. al XVII-lea, va deveni teoria politică şdiplomatică potrivit căreia interesele de stat au prioritate asupra oricăror considerent

de morală şi drept (cf. Lect. Univ. Dr. Lionede Ochea, Diplomaţia secolului XX, p.1şi cf. Henry Kissinger, Diplomaţia, Bucureşti, Editura ALL, 2005, pp. 51-52).13. Henry Kissinger,op.cit. , p. 62.14. Maria Curtean, art. Andrei Saguna, reprezentant al românilor şi diplomat pe plan

politic , cap. „Context diplomatic continental: High Diplomacy - Low Diplomacy şicon gurarea Europei”, în volumul omagialMitropolitul Andrei Saguna - creator de epocaîn istoria Bisericii Ortodoxe Române, Sibiu, Edit. „ Andreiana ”, 2008, pp. 99-121.




Meditaţii

CINSTE EROILOR ROMÂNI!

D in nou buciu-mul frăţiei, buciumul de

jale a sunat şi am luatcalea de această datăspre Ţiganca, raionulCantemir, Republica

Moldova.În data de 2 iunie2011, cu prilejul ZileiEroilor şi sărbătoareaÎnălţării DomnuluiIisus Hristos la ce-

ruri, a fost oficiată

la Cimitirul de laŢiganca, o slujbăreligioasă oficiatăîn memoria celor 71.000 de ostaşi ro-

mâni căzuţi în lupte-

le pentru eliberarea

Basarabiei de subocupaţia sovietică,în timpul Campaniei de Est (iunie 1941 – august 1944).

Iniţiativa aparţine Bisericii Ortodoxe Române reprezentată dePărintele Vasile Burduja împreună cu enoriaşii localităţii Cania şiŢiganca, şcoala şi primăria.

Sărbătoarea Înălţării Domnului ne-a unit pentru rugăciune şi pomeni-

rea eroilor neamului în toată ţara şi în străinătate, acolo unde există lo-



LUMINĂTORUL10 Nr. 3

curi de veci ale ostaşilor români sau monumente închinate lor. Marcareacestui moment, pentru noi românii care încă ne căutăm morţii, are osemni caţie aparte.

Mărturisesc că nicăieri în lume sentimentul naţional românesc nu estmai pregnant, mai măreţ, mai plin de lacrimi şi simţire românească decâîn Basarabia, aici pe pământul românesc cu oameni frumoşi parcă…desprinşi dintr-o poveste cu Feţi Frumoşi şi Ilene Cosânzene.

Provincia românească pentru eliberarea căreia în vara anului 1941au căzut cei mai mulţi ostaşi români! Trecerea Prutului a costat armatromână câteva mii de vieţi, în special pe frontul Oancea - Vărzăreştiunde sovieticii aveau mascat un corp de armată, care dispunea de ame-najări întărite, pe dealurile din stânga Prutului. Peste două mii de ostaşromâni căzuţi în această parte a ţării au fost înmormântaţi în nouă gropcomune pe Dealul Epureni, la Ţiganca. După trecerea frontului aici fost amenajat un cimitir, după rigorile Armatei Române, dar acestaasemeni tuturor cimitirelor ostaşilor români căzuţi pentru eliberareaBasarabiei, a fost distrus de sovietici, în 1944, când Armata Roşie a

recucerit acest teritoriu.La Ţiganca, pe locul în care fusese amenajat cimitirul, comuniştii auaşezat o fermă de animale; în alte locuri s-au construit chiar şi cartiere dlocuinţe (cum este oraşul Floreşti, în nordul Basarabiei, unde a fost colo-

nizată populaţie rusească, adusă din estul imperiului sovietic), sau a foslăsată să crească iarba sălbatică, pentru a sugera dispreţul şi ura pe carsovieticii le nutreau pentru armata care reuşişe să elibereze Basarabia

În ultimii ani, O ciul Naţional pentru Cultul Eroilor de la Bucureşti areuşit să amenajeze câteva dintre ele, începând cu Ţiganca, locul inds nţit în urmă cu exact patru ani şi numit Cimitirul de Onoare de laŢiganca. Evenimentul a fost posibil după o amplă campanie susţinutde societatea civilă, în special de Consiliul Mondial Român, organizaţia românilor de pretutindeni, cu sediul în Los Angeles.

De atunci, de Ziua Eroilor vin în acest loc în pelerinaj sute de ro-

mâni, din Basarabia, din ţară şi chiar şi din alte părţi ale lumii. Cum




pe malul stâng al Prutului, poate trebuie să devină un loc de pelerina pentru români!

În încheierea acestui măreţ eveniment, Părintele Vasile Burduja cu so-

ţia şi enoriaşii bisericii Sf. Dumitru Izvorâtorul de Mir din Cania, au ofero masă S nţiţilor Părinţi, şi pentru toţi românii veniţi de pretutindeni.

Le mulţumesc şi sunt mândră de faptele lor măreţe!

Ne privesc semeţ eroiiDe pe-un deal de la ŢigancaZvâcnind din pământul ţăriiSfârtecat de ruşi, cu hapca...

Într-o zi de sărbătoare,Când Iisus se-nalţă-n ceruri,Au purces aici s-asculteRugă din adânc de piepturi

Veşnicind a lor iertarePentru mici greşeli, ca oameni,Căci o plată mult prea mareLe-au cerut atunci doar demoni

Clănţănind cu foc şi parăDin ţevi reci şi după planuriSă ciunţească-a noastră ţarăS-o despartă între maluri...

Şi-au lăsat zălog în groapăTrupuri schilodite-n lupte,Dor de mamă, şi de casă,Lacrimi şi dureri cernite

Pentru-a noastră libertate,Pentr-o viaţă mai ferice,Pentru dreptul de-a oameniScris eroic pe o cruce.

În genunchi aprindem torţePentru cei ce odihnescŞi-au plecat fără lumină...Luând dorul românesc.

Maria APETROAIEI 2 iunie 2011



LUMINĂTORUL Nr. 3 13 Studii

ROMÂNII Şl AŞEZĂMINTELEBISERICEŞTI DIN ŢARA SFÂNTĂ

R ecentele disensiuni care au apărutîntre Patriarhia Ierusalimului şiPatriarhia Ortodoxă Română ne

îndeamnă să punem în lumină, în paginilede faţă, câteva aspecte privind legăturilede veacuri pe care le-au avut românii cuŢara Sfântă, în mod deosebit ajutoarelede ordin material pe care le-au acordattimp de peste patru secole domnitorii dinŢara Românească şi Moldova Patriarhiei Ierusalimului. Aceste legăturicu locurile în care S-a născut şi a propovăduit Mântuitorul Iisus Hristosîşi au rădăcinile chiar din „veacul apostolic ”, pentru că de acolo a venitsă predice noua învăţătură strămoşilor noştri geto-daci Sfântul ApostolAndrei, originar din Betsaida Galileii (după o ipoteză mai nouă. ar predicat la noi şi Sfântul Apostol Filip, originar tot din Betsaida).

În secolul al IV-lea Sf. Ioan Casian şi Sf. Gherman, originari dinnoua provincie romană Scythia Minor, deci din Dobrogea de mai târ -

ziu, au trăit un timp într-o mănăstire din apropierea Betleemului. Fărăîndoială că între călugării din marile aşezări monahale din Ţara Sfântăşi Egipt vor fost şi unii de neam român, după cum vor fost înaceste ţinuturi şi unii episcopi, preoţi şi credincioşi de neam român. Înanul 634, Palestina a fost ocupată de arabii musulmani, fapt care a dusla cunoscutele cruciade organizate de către Biserica Apuseană pentru„eliberarea Locurilor S nte”.

Informaţii documentare sigure cu privire la legăturile românilor cuŢara Sfântă se cunosc abia din secolul al XVI-lea. Se ştie că dupăcăderea Imperiului Bizantin sau de Constantinopol sub turci (29 mai1453), Ţara Românească şi Moldova, a ate în plină ascensiune politică,




economică şi culturală, au preluat de la Imperiul Bizantin doxe greceş(ca şi ale celor slave sud-dunărene) căzute sub dominaţie otomanăŢările noastre au contribuit astfel la păstrarea limbii greceşti (şi a celeslave), ca şi a credinţei ortodoxe a acestora, la dezvoltarea culturii şartei tradiţionale ortodoxe, devenind astfel „ Bizanţul de după Bizanţ ”,cum le caracteriza Nicolae Iorga. Acelaşi lucru se poate spune şi cu privire la Patriarhia Ierusalimului, mai ales după anul 1517, când ŢarSfântă a fost cucerită şi anexată la Imperiul Otoman, situaţie care adurat până în anul 1917.

În acest context istorico-politic şi confesional, patriarhii de laIerusalim (ca şi colegii lor din Constantinopol, Alexandria şi Antiohiasau ca egumenii mănăstirilor din Muntele Athos de la Meteora dinGrecia sau de la Muntele Sinai din insulele greceşti au fost nevoiţi ssolicite ajutoare nanciare de la domnitorii români pentru aşezămintele pe care le conduceau. Primele ajutoare materiale româneşti cunoscutsunt cele acordate de Sf. Voievod Neagoe Basarab, după cum a ămdin „Viaţa Sfântului Nifon”, scrisă de Gavriil Protul („au dăruit şi au

îmbogăţit ... şi sfânta cetate a Ierusalimului, care este mama Bisericilor dimpreună cu toate bisericile dim-prejurul ei”). Câţiva ani mai târziu,în 1533, Mănăstirea Sf Sava, situată la vreo 30 de km de Ierusalimctitoria împăratului Iustinian, a fost refăcută „după stăruinţele domnilor Valahiei ” şi, desigur, cu cheltuiala lor, de egumenul Ioachim „Vlahul ”din Muntele Sinai. Aceeaşi mănăstire a fost ajutată apoi de domnimoldoveni Alexandru Lăpuşneanu şi soţia sa Ruxandra, dar mai ales d

Petru Şchiopul, care i-a dăruit mai multe sate (moşii), dar şi un teren î„târgul Iaşilor ”, pe care călugării de la Sf. Sava au ridicat, cu sprijinuldomnitorului, un „metoc”, care va deveni cu timpul cunoscuta MănăstireSf. Sava din Iaşi. Dania va apoi recon rmată de Mihai Viteazu (5iunie 1600) şi Ieremia Movilă.

Spre sfârşitul secolului al XVI-lea se cunosc primele „închinări” demănăstiri româneşti către mănăstirile de la Muntele Athos, Meteora

insulele greceşti, Ţara Sfântă, Muntele Sinai şi alte aşezăminte bise-



LUMINĂTORUL Nr. 3 15riceşti din Balcani şi Orientul Apropiat. Prin „închinare ” urma ca o parte din veniturile mănăstirilor româneşti respective să e trimise lamănăstirile de care vor depinde de acum înainte, pentru întreţinereaacelora. Timp de aproximativ trei secole au fost „închinate ” Locurilor S nte zeci de mănăstiri şi schituri româneşti, din veniturile cărora au putut să supravieţuiască atâtea mănăstiri greceşti, precum şi cele patruPatriarhii „apostolice ”. Dar, cu timpul, călugării greci trimişi să le câr -

muiască s-au făcut vinovaţi de numeroase abuzuri şi de însuşirea unor importante sume de bani, fapt care a dus la nemulţumirea clerului şi a patrioţilor români, mai ales după anul 1821.

Primele mănăstiri româneşti închinate Patriarhiei de Ierusalim aufost cea de la Gruiu (azi biserică de mir în jud. Ilfov) şi cea de la Căluiu(azi în jud. Olt), ambele ctitorii boiereşti de la sfârşitul secolului alXVI-lea. Un document din anul 1614 arată că era închinată PatriarhieiIerusalimului şi mănăstirea lui Stelea spătarul din Târgovişte.

Ajutoarele româneşti către Patriarhia Ierusalimului au fost multmai substanţiale în secolul al XVII-lea, când numeroşi patriarhi au

venit personal în ţările noastre ca să solicite ajutoare materiale. Aşa afost patriarhul Teofan I (1608-1644), care a venit în câteva rânduri înMoldova, unde i-au fost închinate câteva mănăstiri şi chiar biserici demir, iar cu banii primiţi de la noi a reuşit să răscumpere de la autori-

tăţile otomane Biserica Naşterii Domnului din Betleem. S-au închinatPatriarhiei şi alte mănăstiri româneşti, cum a fost cazul mănăstirilor Galata şi Barnovschi din Iaşi, Adormirea Maicii Domnului din Ismail

ş.a. Urmaşul său a fost Paisie, ales în 1645, pe când era egumen laMănăstirea Galata de lângă Iaşi, ind hirotonit arhiereu de mitropoli-

tul Varlaam şi episcopii săi sufragani. Vasile Lupu, marele ocrotitor al tuturor aşezămintelor bisericeşti din Răsăritul ortodox, a plătit toatedatoriile Patriarhiei de Ierusalim, care se ridicau la suma enormă de50.000 de orini. Datorită acestui ajutor substanţial, câteva decenii maitârziu, un alt patriarh al Ierusalimului, Dositei, a rma că „de la căderea

Constantinopolului nici un basileu sau domnitor nu a făcut atât de mult




bine scaunului patriarhal de Ierusalim”. Patriarhul Nectarie (1661-1669) a fost ales tot cu sprijinul lui Vasile Vodă Lupu, deşi acum numai era în scaun. Şi el a primit închinarea unor mănăstiri moldoven(Schitul Hadâmbu, Mănăstirea Bârnova de lângă Iaşi sau Biserica „Sf.Gheorghe ” din Galaţi).

Cel mai de seamă patriarh al Ierusalimului din secolul al XVII-leaa fost Dositei (1669-1707), care timp de aproape patru decenii a fosîndrumătorul întregii Ortodoxii greceşti în faţa prozelitismului catolişi protestant. A făcut lungi călătorii în ţările noastre, încât s-a spus, pdrept cuvânt, că adevăratele sale reşedinţe erau la Bucureşti şi la Iaşi şnicidecum în Ierusalim. S-au închinat acum Patriarhiei alte mănăstiri ş biserici moldovene (Cetăţuia din Iaşi sau Caşin). A reuşit să în inţezeo tipogra e grecească la Mănăstirea Cetăţuia, în care au fost editatemai multe lucrări polemice împotriva catolicilor. Sf. Constantin VodăBrâncoveanu i-a închinat alte mănăstiri (Plătăreşti, Negoeşti, Sf. Savdin Bucureşti şi altele). O serie de cărţi greceşti au fost tipărite acumla Bucureşti şi Snagov de meşterul tipograf Antim Ivireanul, viitoru

mitropolit martir. Soţia lui Constantin Brâncoveanu, doamna Măriaa lăsat prin testament zece pungi de galbeni pentru refacerea Biserici„ Naşterii Domnului” din Betleem. Mai adăugăm aici faptul că dărniciaromânească rezultă şi din faptul că în tezaurul Sfântului Mormânt diIerusalim se păstrează până azi numeroase piese liturgice şi manuscrisde provenienţă românească din secolele XVI-XVIII.

Alţi patriarhi ai Ierusalimului sunt întâlniţi în Ţările Române în se-

colul al XVIII-lea, solicitând şi ei ajutoare materiale, deşi mănăstiril„închinate ” le aduceau destule bene cii. Aşa au fost patriarhii Hrisant(1707-1731), Meletie (1731-1737), Partenie (1737-1766), Efrem (17661771), care a în inţat o tipogra e grecească în Bucureşti, în care s-auimprimat mai multe lucrări teologice, între care şi „Mărturisirea orto-doxă ” a mitropolitului Petru Movilă, Avramie (1775-1781) şi Antim(1788-1808). Numeroşi călugări şi credincioşi români au făcut pelerina-

je în Ţara Sfântă şi la Muntele Sinai (cum a fost cazul fostului mitropol



LUMINĂTORUL Nr. 3 17Varlaam al Ţării Româneşti, spătarul Mihai Cantacuzino şi mama saElena la sfârşitul secolului al XVII-lea, cunoscutul zugrav de bisericiPârvu Mutu, prin 1718, ieromonahul Visarion Sărai, viitorul martir alOrtodoxiei ardelene, egumenul Visarion de la Sâmbăta de Sus, ctitorialui Brâncoveanu, mai mulţi negustori aromâni stabiliţi la noi şi alţii.

După 1821, ierarhii şi patrioţii din ambele ţări româneşti (între careşi Sf. Mitropolit Grigorie Dascălu) au cerut mereu ca proprietăţile dateîn folosinţa călugărilor greci să redevină ale ţării, mai ales că ţăraniidin ambele Principate aveau nevoie de terenuri agricole, păduri şi pă-

şuni pentru propriile lor gospodării. Au fost însă multe state străinecare s-au opus, între care Anglia şi Rusia ţaristă. Acest lucru s-a pututrealiza abia în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, când AdunareaDeputaţilor a votat Legea secularizării tuturor averilor mănăstireşti, atâtînchinate, cât şi neînchinate (13/25 decembrie 1863). Datorită acestuiact, în anul următor s-a putut face şi împroprietărirea ţăranilor clăcaşi.Reprezentanţii „ Locurilor S nte” au refuzat propunerea GuvernuluiRomâniei de a li se acorda o „despăgubire” de 150 de milioane de pi-

aştrii turceşti pentru ceea ce pierduseră. Menţionăm că, la secularizare,Patriarhia Ierusalimului avea în ţările noastre 21 de mănăstiri, 9 schiturişi 3 biserici „închinate ”, cu 195 de proprietăţi sau moşii (terenuri arabileşi păduri), 365 pogoane de vie, 8 case, 4 hanuri, sute de prăvălii, doar în perioada 1848-1854 trimiţându-se la Ierusalim aproape şase milioaneşi jumătate de piaştrii turceşti. Alte proprietăţi au rămas în Basarabiadupă 1812, pe care Patriarhia le-a folosit şi după 1863.

În secolul al XlX-lea numărul pelerinilor români care au vizitat ŢaraSfântă a fost în creştere (ierarhi, profesori de teologie, călugări, preoţi, scri-itori şi credincioşi). Mai mulţi călugări de neam român s-au stabilit pentrutotdeauna acolo. între ei îi menţionăm pe călugării moldoveni Irinarh Rosetşi Nectarie Banu, care, cu ajutoare nanciare strânse la noi, au ridicat o bise-rică pe Muntele Tabor, s nţită în 1861 de patriarhul Chiril al Ierusalimului,care a luat-o sub oblăduirea sa canonică, ind singura biserică ortodoxă de

pe Muntele Tabor, alături de una romano-catolică, monumentală.




Legăturile tradiţionale ale românilor cu Patriarhia Ierusalimuluis-au reluat după realizarea unităţii noastre de stat în 1918 şi mai aledupă ridicarea Bisericii noastre la demnitatea de Patriarhie în 1925. Îacel an s-a organizat un pelerinaj în Ţara Sfântă din iniţiativa şi subconducerea mitropolitului Nicolae Bălan al Ardealului, cu 160 de în-

chinători (între ei şi câţiva profesori de teologie şi preoţi). În 1930 s-organizat un alt pelerinaj condus de mitropolitul Nectarie Cotlarciuc aBucovinei, cu 116 persoane. În 1924 ne-a vizitat ţara patriarhul Damiaal Ierusalimului (1897-1935), cu primiri la Bucureşti şi Iaşi, reluândastfel şirul călătoriilor făcute de predecesorii săi în ţările române. Înanul 1937 a avut loc prima vizită a unui patriarh român, Miron Cristeala Ierusalim. În anul 1935 s-a pus temelia aşezământului românesc dla Ierusalim şi a unei biserici la Iordan. Numeroşi monahi români autrăit şi acum în Ţara Sfântă, între ei numărându-se şi ieromonahul IoaIacob, iniţial în Biserica Sf. Sava şi la biserica noastră de la Iordan, apola Mănăstirea Sf. Gheorghe Hozevitul, unde a trecut la cele veşnice (august 1960), ind trecut apoi în rândul s nţilor.

După 1947, Biserica noastră a avut în permanenţă reprezentanţii e pe lângă Patriarhia Ierusalimului, toţi cu rangul de arhimandrit. În anu1968 ne-a vizitat ţara şi Biserica patriarhul Benedict al Ierusalimuluiiar patriarhul Justinian i-a întors vizita în mai 1975, în fruntea unei de-

legaţii sinodale. Acelaşi lucru l-a făcut şi patriarhul Diodor în 1985, ia patriarhul Teoctist, în fruntea unei delegaţii sinodale române, a vizitaPatriarhia Ierusalimului în ianuarie 2000, cu prilejul împlinirii a dou

mii de ani de la naşterea după trup a Mântuitorului Iisus Hristos.Aşadar, este vorba de legături frăţeşti care durează de aproapedouă milenii, dar şi de masive ajutoare materiale acordate de românPatriarhiei de Ierusalim şi datorită cărora a reuşit să supravieţuiască sudominaţia Otomano-islamică.

Pr. Prof. Dr. Mircea PĂCURARIU




Corespondenţă La 29 iunie 2011, parohia ortodoxă română „S nţii Apostoli Petru

şi Pavel” s-a învrednicit de un mare dar duhovnicesc. În ziua prăznuiriiS nţilor Apostoli Petru şi Pavel, pe stil nou, ica Preotului Avva Paul Mihail, Eugenia-Zam ra Mihail a donat din visteria duhovnicească a părintelui o Sfântă Cruce sculptată artistic în scoică de mare. Această Sfântă Cruce având o istorie separată a fost donată parohului bisericii, Prot. Petru Buburuz.

PREA CUCERNICULUI PĂRINTEPROTOIEREU MITROFOR PETRU

BUBURUZ

I niţiativa şi jertfelnicia vieţii Prea Cucerniciei Voastre o repre- zintă zidire a unui Locaş Domnului Dumnezeu,

a Catedralei „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” în municipiul Chişinău. Istoria va asemăna fapta S nţiei Voastre cu cea actitorilor, care pun altarul derugăciune – piatră unghiulară a identităţii neamului.

Complexul de aşezăminte biseri-ceşti culturale din preajma Sfântului Locaş l-aţi proiectat într-o viziunelargă, de integrare a Bisericii în

centru vieţii spirituale a Basarabiei şi făclie de românitate.Soborul Vechi al Chişinăului

şi vechea vatră de românitate aMitropolitului Gavriil Bănulescu- Bodoni reînviate la mijlocul seco-lului XX prin Muzeul Bisericesc,Şcoala de cântăreţi de preotul Paul




Mihail îşi a ă astfel continuitatea în programele ample de exstinsă colabo-rare ale Prea Cucerniciei Voastre.

Personalitatea P.C. Voastre, Părinte Protoiereu Mitrofor Petru Buburuz,

se manifestă ca sinteză între activititatea slujitoare a lui Dumnezeu şi ceade luminare a poporului prin scrisul Magistrului în Teologie. Preotul dr. Paul Mihail a intuit puterile su eteşti ale P.C. Voastre

şi acum 30 de ani v-a căutat de departe de după ce citise studii de P.C.Voastră şi despre P.C. Voastră, v-a apreciat, v-aţi cunoscut şi v-aţiapropiat su eteşte. Legăturile prieteneşti s-au adâncit, ca şi preţuirea Prea Cucerniciei Voastre de către Preot Avva Paul Mihail. Această legătură se continuă prin transmiterea unei cruci care a aparţinut Preotului Paul Mihail.

Înmânarea de către mine pentru Biserica „S nţii Apostoli Petru şi Pavel”, prin Prea Cucernicul Părinte Protoiereu Mitrofor Petru Buburuz, a unei cruci de altar de liturghisire antică ce reprezintă Răstignirea, din lemn placat cu plăcuţe din sidef din scoică de mare, sculptată artistic, primită în 1931 de Paul Mihail, ca binecuvântare dela un Cuvios Schivnic de la Muntele Athos şi purtată de Preotul Paul Mihail la Liturghie de-a lungul vieţii, înseamnă şi reîntoarcerea acesteiS ntei Cruci la Chişinău, pe altarul lui Dumnezeu, după 80 de ani.

Să e de pomenire la S ntele Slujbe care se vor sluji cu Sfânta Cruce,a robilor lui Dumnezeu:

†Preot Pavel şi Eugenia presvitera, cu tot neamul lor.SĂ ADUCĂ ACEASTĂ SFÂNTĂ CRUCE BINECUVÂNAREA

CUVIOŞILOR PUSTNICI DE LA ATHOS, CARE SE ROAGĂ PENTRU NOI TOŢI, ŞI ASUPRA BISERICII „SFINŢII APOSTOLI PETRU ŞPAVEL”, A CLERICILOR ŞI A TUTUROR CREDINCIOŞILOR ŞICREDINCIOASELOR.

AŞA SĂ NE AJUTE ŞI SĂ NE OCROTEASCĂ DUMNEZEU! HRAMUL „SFINŢII APOSTOLI PETRU ŞI PAVEL”

29 iunie 2011Bucureşti-Chişinău

Cu smerenie, Prof. univ. dr. Eugenia-Zam ra MIHAIL



LUMINĂTORUL Nr. 3 21 Studii

SCURT ISTORIC AL PAROHIEI SFINŢII TREI IERARHI DIN CHIŞINĂU Parohia Ortodoxă

Română cu hramulSfinţii Trei Ierarhi

din oraşul Chişinău,aparţinând MitropolieiBasarabiei, a fost în inţatăîn anul 1998 şi înregistratăde Serviciul de Stat pen-

tru problemele cultelor pelângă Guvernul RepubliciiMoldova prin certi catulnr.1673 din 30.10.2002.

La 13 iunie 1998 ÎPS Petru Păduraru, Arhiepiscop al Chişinăului,Mitropolit al Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor, împreună cu un sobor de preoţi, a s nţit locul pe care urma să se înalţe un minunat locaş de cultortodox, închinat celor trei mari dascăli şi Ierarhi ai lumii: Sf. Vasilecel Mare, Sf. Grigorie Teologul şi Sf. Ioan Gură de Aur. Tot cu aceastăocazie a fost s nţit şi paraclisul S nţii Trei Ierarhi care a fost amenajatîn campusul universitar al Universităţii Tehnice din Chişinău, sectorulRâşcani. În felul acesta, prin binecuvântare arhierească şi cu contribuţiadirectă a rectorului universităţii, Ion Bostan, şi a prorectorului adminis-

trativ, Pavel Spânu, şi-a deschis larg uşile primul locaş de cult într-o

instituţie universitară din Basarabia. Preot pentru acest sfânt locaş a fostrânduit părintele Anatolie Goncear, licenţiat în teologie al Universităţii„ Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi.

Din soborul de preoţi care au o ciat slujba de s nţire alături de ÎPSMitropolit Petru Păduraru şi părintele paroh Anatolie Goncear au mai participat protoiereul mitrofor Petru Buburuz, preoţii Vlad Mihăilă,Gheorghe Ioniţă, Por rie Dobre, Victor Răstăşanu, Vasile Petrov şi alţi preoţi din cadrul Mitropoliei Basarabiei. În cuvântul său de binecuvân-

tare ÎPS Mitropolit Petru Păduraru a menţionat importanţa unui astfel




de locaş în spaţiul universitar, subliniind că tineretul studios trebuie saibă un loc special pentru a-şi satisface necesităţile duhovniceşti. ÎnaPrea S nţia Sa a mulţumit tuturor celor care s-au ostenit la amenajarea

acestui paraclis şi în mod deosebit academicianului Ion Bostan, rectoruuniversităţii, şi prorectorului Pavel Spânu. Gestul lor a fost asemuit cfaptele înaintaşilor noştri care au arătat credinţă statornică, dovedindaceasta prin fapte concrete.

Părintele paroh a mărturisit că a ales hramul S nţii Trei Ierarhi,deoarece S nţii Vasile cel Mare, Grigorie Cuvântătorul de Dumnezeuşi loan Gură de Aur au fost mari lozo ai timpului, cu studii aprofun-

date şi, „cum paraclisul se a ă în campusul studenţesc al UniversităţiiTehnice din R. Moldova, ne punem speranţa ca ei să-i ocrotească pe studenţi, să-i întărească şi să-i lumineze”.

La începutul anului 1999, cu purtarea de grijă a părintelui AnatoliGoncear, membrii ASCOR-Chişinău au în inţat pe lângă paraclis unatelier de icoane. În martie 1999 la Paraclisul S nţii Trei Ierarhi şi-adesfăşurat lucrările Adunarea Naţională Consultativă a AsociaţieStudenţilor Creştini Ortodocşi Români (ASCOR) şi a Ligii TineretuluCreştin Ortodox (LTCO).

Se ştie că o biserică nu este reprezintată doar de pereţi, dar mai întâi dtoate de o comunitate care se consolidează în timp şi este constituită dioameni de bună credinţă, cu frică de Dumnezeu şi cu dragoste de cele s n-

te. Dar precum se ştie din înţelepciunea poporului român că cine seamănse adună, aşa se face că şi datorită eforturilor şi străduinţelor deosebite a părintelui Anatolie Goncear, un mare număr de credincioşi- cadre didac-

tice, studenţi, elevi, părinţi etc- au îndrăgit acest loc şi slujbele care se să-

vârşesc aici, slujbe care abundă de trăire intensă a întâlnirii cu Dumnezeude o disciplină care îţi permite să-ţi înalţi mintea către Dumnezeu, d predici care îţi dau răspuns la multe întrebări su eteşti şi îţi oferă per -spective clare pentru un viitor mai curat, mai bun. Paraclisul a fost treptalărgit, datorită numărului în creştere a credincioşilor care au început săfrecventeze. Încă de la începuturile sale în parohia S nţii Trei Ierarhi s-auiniţiat pelerinaje la mănăstirile ortodoxe din cuprinsul Patriarhiei Româncât şi la cele din Ucraina şi Rusia. Cei care au avut ocazia să săvârşeascaceste pelerinaje au rămas profund impresionaţi şi îndrăgostiţi de viaţ bisericească şi de s ntele slujbe. Fiind o parohie arondată Universităţi

Tehnice din Moldova, mulţi dintre studenţii acestei universităţi au bene-



LUMINĂTORUL Nr. 3 23ciat şi bene ci-ză de întâlnirişi conferinţe

organizate deconducereaUTM cu părin-tele AnatolieGoncear, caresunt nişte mo-mente de su-et deosebite.Până în prezents-a săvârşit decâte ori s-a so-licitat s nţireacăminelor încare sunt cazaţistudenţii Universităţii Tehnice.

Parohia S nţii Trei Ierarhi, prin implicarea personală a preotului paroh Anatolie Goncear, a iniţiat predarea religiei în cadrul liceuluiTeoretic român-englez Ion Creangă, într-o perioadă în care religia nuera considerată nici măcar disciplină facultativă. Părintele Anatolie s-aîngrijit de dotarea cu cărţi de religie a liceului „ Ion Creangă ”, lucrândmulţi ani în şir, pentru a le insu a copiilor dragostea de Dumnezeu.Şi această lucrare s-a dovedit rodnică în timp. Acest parteneriat estecontinuat şi în prezent, deja de 12 ani. În momentul de faţă cel carese ocupă de predarea religiei în liceu este preotul Nicolae Creţu, careîn primăvara anului 2008 a fost hirotonit preot II slujitor al parohieiS nţii Trei Ierarhi. Preotul Nicolae Creţu este absolvent al Facultăţiide Teologie a Universităţii „Valahia ” din Târgovişte şi contribuie laactivitatea de slujire şi cea misionară a parohiei.

Prin grija preoţilor şi bunăvoinţa conducerii liceului şi dragostea deDumnezeu a profesorilor de la liceul „ Ion Creangă ”, elevii de aici auocazia să frecventeze slujbele bisericeşti, să e mărturisiţi, împărtăşiţi,ajutaţi pentru a avea rezultate bune la învăţătură.

În general activităţile pe care le-a derulat pe parcursul timpului pa-

rohia ortodoxă română S nţii Trei Ierahi ţin de a rmarea şi păstrarea




identităţii religioase, spirituale şi naţionale a poporului român, avâncaracter social, misionar, cultural etc.

O pagină grea în istoria parohiei S nţii Trei Ierarhi a reprezentat-o

perioada 1998-2002, în care Mitropolia Basarabiei nu era recunoscutde autorităţile statului, cât şi perioada următoare după recunoaştereMitropoliei Basarabiei, care ar trebuit să e o perioadă de avânt, dar derapajele de la norma legală şi impedimentele politice din timpul gu-

vernării comuniste au făcut ca înălţarea sfântului locaş să e anevoioasăMari di cultăţi au fost în privinţa eliberării autorizaţiei de construcţiecât şi a altor acte necesare, dar precum se ştie că nici porţile iadulunu pot birui Biserica, tot aşa parohia S nţii Trei Ierarahi a făcut faţăacestui examen greu.

Din donaţiile enoriaşilor Bisericii, până în anul 2007 s-au realizaurmătoarele lucrări: s-a întocmit pachetul de acte: autorizaţia de con-

strucţie, titlul de autenti care, planul geometric, certi catul de acordarea codului scal etc. S-au mai efectuat: studiul de fezabilitate al terenuluidemarcarea terenului, s-a turnat fundaţia gardului de 260 metri, s-auefectuat săpăturile fundaţiei. În anul 2008 din donaţiile şi împrumuturilobţinute de la persoane zice şi juridice s-a lucrat manual la restabili-

rea perimetrului şi a cotei fundaţiei, s-a lucrat la determinarea axelo bisericii conform planşelor de fundaţie, s-a început execuţia cofrajelotălpilor din fundaţie s-a turnat beton în cofrajele fundaţiei, s-a lucrala cofrarea elevaţiilor fundaţiei, s-a turnat betonul în elevaţii, s-au de-

cofrat elevaţiile pe interior s-a facut hidroizolaţia şi umplutura in juru bisericii, s-au turnat planseul şi coloanele ciclului 0. În anul 2008 îDuminica S ntelor Mironosiţe, în apropierea campusului studenţescal Politehnicii din Chişinău, a fost s nţită şi o troiţă din lemn de stejar,înaltă de patru metri. Troiţa a fost realizată în cadrul unui proiect, in-

titulat: „O Troiţă pentru Unitate”, început în luna august 2007. Troiţaaceasta este închinată unităţii de neam şi împlinirii, în acel an, a 90 dani de la votarea în Sfatul Ţării a Unirii Basarabiei cu Romania (la 2martie 1918), cât şi a 16 ani de la Drumul Crucii Chişinău-BucureştDin Piaţa Marii Adunări Naţionale până în Piaţa Universităţii, crucedonată de reprezentanţii ASCOR-ului din România a fost adusă de ugrup de tineri din România şi s nţită de preoţii din parohie. În anul 2009s-a construit clopotniţa. La sfârşitul anului 2009 a fost acordat de cătr

Mitropolitul Petru antimisul pentru a putea săvârşi slujbe la biserica di




culturale şi naţionale. Bisericile nu există în sine, ele trebuie înţelese ştrăite ca parte din identitatea noastră românească. Trebuie să le redes-

coperim utilitatea de odinioară în contextul actual, dar cu perspectiv

dezvoltării în viitor. Prin eforturile celor care au susţinut parohia s-arealizat o parte consistentă de lucrări la înălţarea bisericii, lucrări carau solicitat multe eforturi şi investiţii, având la bază munca, donaţiile jertfele şi împrumuturile făcute de membrii comunităţiii bisericii S nţiiTrei Ierarhi. Necesitatea de a avea o biserică românească la Chişinăusplendidă prin stilul ei arhitectural, preluat de la mănăstirea Neamţeste rească, atâta timp cât există prea puţine biserici româneşti caresă corespundă şi ca stil arhitectural şi sub alte aspecte bisericilor şmănăstirilor din România.

Biroul de presă al parohiei „Sf. Trei Ierarhi”, Chişinău




Cercetări 190 DE ANI DE LA ÎNSCRIEREA UNEI PAGINI ROŞII ÎN

ISTORIA MĂNĂSTIRII SECU

În anul 1821, asupra Moldoveis-a abătut o mare nenoroci-

re, provocată de lupta tur -

cilor cu eteriştii în Moldova, laMănăstirea Secu în acel timp indegumen Ieromonahul Benedict(1818-1821).

Căpitanul Gheorghe Iordacheera unul dintre cei mai impor -

tanţi o ţeri din armata condusăde Ipsilanti. În 1821 avea vâr -

sta cuprinsă între 45 şi 50 deani, ind originar din munteleOlimpului, de unde şi numelesău de Gheorghe Olimpianul sauIordache Olimpiotul.Se distinsese în mai multe lup-

te prin vitejia sa, în revoluţiuneasârbilor de la 1803 luptând pentruindependenţa lor sub conducereavestitului haiduc Velcu Petrovici,cum şi în războiul ruşilor contraturcilor de la 1811, luptând în rândurile armatei ruse conduse de ge-

neralul Cutuzov, când a şi fost decorat cu ordinul Sfânta Ana1

. Aveagradul de căpitan, căpătat pentru vitejia sa pe câmpul luptelor. Era micde statură, slab de constituţie, de-o aparenţă nulă şi cu o zionomiesimplă, dar brav soldat, a dat multe probe de-o rară vitejie în lupteledin Moldova.

Căpitanul Ioan (Nechita) Farmache este al doilea personaj princi-

pal din luptele eteriştilor împotriva turcilor. El fusese un vestit cap de bandiţi; crud cu turcii, pe care îi ura de moarte, însă brav ca soldat şi

ca eterist. Era de statură înaltă, faţa ameninţătoare şi numai răni, încât

Ierod. Hrisostom Filipescu Bibliotecarul mănăstirii Secu




nu se putea ţine pe picioare; alţii îl puneau pe cal, dar odată călare, erun diavol împeliţat, zice biograful său, bravând cele mai mari pericolegloanţele nu se lipeau de el, parcă ar fost dres, cum zice românul. De

la 1806-1812, el a comis în România tâlhării neauzite, mai mult contrturcilor. Cu toată silinţa ruşilor de a-l prinde, ei nu putură pune mâna pe dânsul2.

Salih Paşa este conducătorul oştilor otomane care au atacat mănăsireSecu. El a venit de la Iaşi pentru a înfrânge rezistenţa eteriştilor care s baricadaseră în Mănăstirea Secu.

Informaţii despre ce s-a întâmplat la Mănăstirea Secu în perioada19 august când eteriştii abia ajung în zonă şi până pe 14 septembriecând mănăstirea a capitulat, ne provin de la câţiva martori oculari carau scăpat cu viaţă.

Ieroschimonahul Andronic ne spune că în 1821, la ecare din mă-

năstirile din Moldova erau rânduiţi un anumit număr de soldaţi turc(minim 20) care aveau misiunea să păzească aşezămintele monahalde bandele de tâlhari care mişunau la acea vreme prin ţară. Mulţi din-

tre aceşti tâlhari erau soldaţi dezertori turci sau greci care umblau priMoldova şi atacau satele şi mănăstirile3.

Intrând eteriştii în Moldova şi anunţându-se vremuri tulburi pentruţară, stareţul Ilarie al Mănăstirii Neamţ împreună cu egumenul Benedicau adăpostit la Mănăstirea Secu în tainiţe o mare parte din odoarele, hr-

soavele şi argintăriile Mănăstirii Neamţ. Tot aici şi-au depozitat averilşi câţiva boieri moldoveni, cu blagoslovenia mitropolitului Veniamin

În mănăstire s-au adăpostit şi un mare număr de boieri, negustori, sătendin împrejurimi şi câteva maici de la Mănăstirile Agapia şi Văratic4.

Episcopul Gherasim al Romanului, având viziunea tulburărilor pri-

cinuite, în Moldova, de mişcarea eteristă şi, mai cu seamă, întrezărinmăsurile pe care trebuiau să le ia turcii împotriva acestor «răzvrătiţi»şi-a transportat propria sa avere, poate şi a episcopiei, la MănăstireaSecu, iar el a plecat spre Fălticeni iar de acolo în Bucovina. În luna iuni1821 el se a a la Fălticeni. La Roman a lăsat, în calitate de administra-

tor al eparhiei pe Ieromonahul Meletie care, presat de un paşă turces(cum va susţine el mai târziu), a plecat la Târnovo unde a fost hirotonarhiereu, de trei arhierei greci, dar fără ştirea patriarhului ecumenic5.

După trecerea lui Ipsilanti în Austria, căpitanul Iordache se îndreptă spr

Curtea de Argeş, unde se uni cu Farmache, formând un corp ca de vre



LUMINĂTORUL Nr. 3 29800 arnăuţi, toţi călări. Ei se îndreptară apoi spre Moldova ca de acolo să poată trece în Basarabia şi de aici în Grecia. Căpitanul Iordache ajunse cutrupa sa, peste dealuri şi munţi, până în Vrancea. Informându-se apoi că în

Mănăstirea Slatina se a ă o ceată de turci, Iordache trimise pe polcovniculManta cu 200 de arnăuţi care înfrânseră pe turci la 20 iunie 1821. În lunileiulie şi august, Căpitanul Iordache avu mai multe ciocniri parţiale cu turcii,în părţile muntoase, unde se a a retras. În septembrie, văzând imposibilita-

tea de a se apăra iarna cu ostaşii săi călări în locurile muntoase din Vrancea,după o lungă şi obositoare călătorie, se îndreptă spre hotarele Austriei,sosind la Mănăstirea Neamţu numai cu 350 de arnăuţi, deli şi bravi, căciceilalţi îl părăsiră. Silit de nemţi a se depărta de la hotarele Austriei, el seîndreptă spre Mănăstirea Secu, aşezată într-o vale strâmtă şi înconjuratădin toate părţile de munţi şi de păduri.

În acel timp, Iordache a primit o scrisoare de la episcopul de RomanMeletie, care, lăudându-1 pentru vitejia sa, îl ruga să alerge în ajutorulIaşilor, ca să-l scape de mica garnizoană turcă ce se a a acolo. Îndată el plecă la Iaşi, dar la mică distanţă de fosta capitală a Moldovei, se văzuînconjurat de un corp de mai multe mii de turci. El înţelese, deşi târziu,că scrisoarea episcopului de Roman fusese o cursă infamă; după o luptădisperată de mai multe ore, în care căzură mulţi din bravii săi soţi de arme,reuşi a scăpa şi se întoarse le Mănăstirea Secu, unde se închise înăuntru6.Un călugăr bulgar de la Mănăstirea Peştera, fost camarad de arme cuCăpitanul Iordache şi supravieţuitor al masacrului de la Secu, a povestitcă înainte cu câteva zile de a veni la Secu, Iordachi era grav bolnav,şi mai rămăsese cu 300 de soldaţi, urmărit ind de o armată de 3000de turci, în timp ce se retrăgeau spre frontiera austriacă a Moldovei7.Probabil că această retragere survenea în urma înfrângerii de la Iaşi.

Deşi instalat necanonic, Meletie a încercat să pună mâna pe avereaEpiscopiei Roamnului şi a episcopului Gherasim refugiat. Dar cumaceste averi se a au depuse spre păstrare la Mănăstirea Secu, a trimiscâţiva turci să prade mănăstirea. Aceştia nu au reuşit întrucât în zonă erao cetă de eterişti care prăda zona Târgului Neamţ. Într-adevăr, luptătoriieterişti conduşi de Iordache Olimpiotul, înainte de a veni la Secu au prădat Târgul Neamţului.

Egumenul Benedict de la Secu, a ând că noul episcop de la Roman, Meletie,doreşte să pună mâna pe averea episcopului, a trimis scrisoare în ţara nemţească

la episcopul Gherasim să îl înştiinţeze. Dar cum episcopul nu a fost găsit, scri-




soarea a ajuns la fratele aces-

tuia, care a trimis rugăminteCăpitanului Iordache care era

aproape de graniţa imperiuluiaustro-ungar, să meargă laSecu, să ia averea episcopu-

lui şi să o aducă în ţara nem-

ţească. Dar Iordachi, venindla Secu, văzând zidurile tari,a crezut că se poate apăra deturci şi a rămas aici8.

Stareţul Ilarie de la Neamţ a trimis o delegaţiede călugări care i-au cerut

Căpitanului Iordache să părăsească Mănăstirea Secu, de frică să nu edistrusă în con ictul cu turcii, dar grecii au refuzat9.

În momentul în care grecii s-au năpustit în Mănăstirea Secu, EgumenuBenedict s-a opus, motivând că nu este mâncare îndeajuns pentru ce peste 100 de călugări, 100 de mireni care deja erau adăpostiţi în cetate plus cei aproape 500 de greci şi caii lor 10.

Eteristul Hriste Anastasi, care a supravieţuit asediului, spune că în timp ceteriştii se a au la Slatina, au fost chemaţi de egumenul de la Secu Benedic pentru a apăra mănăstirea şi averile depozitate aici de o bandă de aproximatde 200 de turci care prădau în zonă. Hriste Anastasi a povestit cele întâmplala Secu în faţa Tribunalului Kesaro-Crăiesc din Cernăuţi, în luna octomnr1821, întrucât câţiva boieri moldoveni refugiaţi, în frunte cu Dragachi Rosese interesau de soarta averilor lor depuse în Mănăstirea Secu spre păstrare11.

Egumenul Benedict auzind că Paşa a trimis 6000 de turci să eliberezmănăstirea, a fugit cu câţi părinţi a putut, fără ştirea grecilor. Benedica trecut prin Bucovina în Basarabia la moşiile mănăstirii.

Prima luptă s-a dat mai la vale de mănăstire, aproximativ la patrukilometri distanţă, între un detaşament de 180 de eterişti şi armata tur-

cească al cărei număr nu este precizat. În urma acestei lupte grecii aufost înfrânţi, ei retrăgându-se spre graniţa austriacă12. Alte surse ne spuncă s-au retras în mănăstire.

De pe o însemnare făcută pe o carte grecească cu numărul de inventa

1256 în biblioteca Mănăstirii Secu, a ăm că prima zi de asediu a fost 10

Sfânta mănăstirea Secu, judeţul Neamţ



LUMINĂTORUL Nr. 3 31septembrie 1821, la ora 12 turcii atacând mănăstirea, grecii ind dejaînăuntru13. Alte însemnări ne spun că bătălia a început la 19 august, saudupă alţii, la 30 august14.

Luptătorii greci, aproape 500 la număr, împreună cu aproximativ 300de cai15 şi o cantitate însemnată de furaje, s-au baricadat în mănăstireşi au rezistat timp de 11 zile şi 11 nopţi atacurilor turceşti. După douăasalturi la ziduri ce au fost respinse, turcii au încercat să spargă poartacu tunurile dar nu au reuşit. Au început apoi a trage asupra mănăstirii cu3 tunuri la început, iar după ce între timp turcii au primit întăriri, alăturide ei venind o armată mai numeroasă condusă de Paşa Salih, armatăce avea încă 3 tunuri, mănăstirea a fost supusă tirului a 6 tunuri, fără a putea însă cucerită. Văzând acest lucru, Paşa a ordonat incendiereamănăstirii, arzând astfel tot ce era din lemn, acoperişurile prăbuşindu-se,unii dintre cei din interiorul cetăţii scăpând cu viaţă adăpostindu-se în biserică şi în beciuri. Dar în cele din urmă şi biserica a ars în interior,datorită faptului că s-a prăbuşit acoperişul turlei, luând foc mobilieruldin lemn, strănile şi catapeteasma. În acel incendiu s-a distrus aproapeîn întregime pictura în frescă ce data din 1602.

În timpul acestui incendiu, Căpitanul Iordache, împreună cu 10 lup-

tători greci, s-au adăpostit în turnul înalt din colţul de sud-vest al cetăţii,dar din cauza focului ce a cuprins scările din lemn ale acestuia, toţi cei11 greci au pierit16. Iordache, care pe atunci avea vârsta de 49 de ani, afost găsit cu capul, partea stângă a pieptului şi un picior arse17.

Lupta a fost condusă în continuare de Căpitanul Farmache timp de 14 zile,reuşind să ţină piept tirului celor 6 tunuri şi atacurilor neîntrerupte ale turcilor.

Văzând turcii că grecii nu mai isprăvesc praful de puşcă, au recurs la unvicleşug prin Ispravnicul din Târgul Neamţ şi Viceconsulul austriac, Wolf de la Bacău (Hriste Anastasi ne spune că era Şeful Agenţiei Austriece dinTârgu Neamţ

18

), care au negociat un armistiţiu, promiţând cruţarea vieţiidacă vor preda armele, având dreptul de a se refugia în Austria.C.D. Aricescu ne spune că cel care l-a însoţit pe Paşă în negocieri a

fost Cancelarul Consulatului Austriac Udriski, în mare uniformă, carea garantat în numele guvernului său executarea delă a condiţiilor de pace impuse de greci19.

Un număr de 33 de greci nu s-au încrezut în turci şi cuvântul lui Udriskişi fugiră spre hotarele Austriei în noaptea de 22 spre 23 septembrie20, iar

Farmache şi restul soldaţilor săi au predat armele şi au deschis porţile cetăţii




Unii dintre volintiri însă mai aveau un rând de arme ascunse sub haine, în momentul în care au văzut că turcii au năvălit în cetate şi au început aomorî, au încercat să-şi croiască drum cu armele ce le aveau ascunse, un

dintre ei reuşind să scape. Andronic spune că au fost 20 de greci care avearme ascunse, dintre care doar 2 au murit, restul de 18 reuşind să scape21. Numărul celor care au murit în acel masacru diferă în relatările marto-

rilor. Arhimandritul Dionisie Udişteanu spune că ar murit 330 de greciîmpreună cu toţi cei din mănăstire, mireni şi călugări, afară de câtevcălugăriţe care au scăpat întrucât cu câteva zile mai înainte au aruncao scrisoare peste zid către conducătorul turcilor în care îl implorau să lcruţe viaţa. Astfel că în momentul deschiderii porţilor de către greci, Paşa rânduit 20 de turci voinici care intrând în cetate le-au scăpat22.

Câţiva căpitani au fost prinşi şi duşi la Silistra unde au fost omorâţi, iaFarmache a fost dus în lanţuri la Constantinopol, unde fu tăiat, după ce-l chinumai întâi cu cele mai barbare torturi23. Hriste Anastasi ne spune despre Farmache,că a făcut parte din delegaţia de 15 greci care a ieşit din cetate să negociecondiţiile armistiţiului cu turcii, dar imediat au fost imobilizaţi şi dezarmaţi24.

Ierodiaconul Manuil, martor ocular al acelor evenimente, spune căturcii au tăiat peste 200 de greci volintiri, 30 de călugări şi pe toţi mirende parte bărbătească, iar femeilor şi copiilor le-au dat drumul25.

Vornicul Alexandru Beldiman, în a sa „Tragedie ”, sau „ JalnicaMoldovei întâmplare ”, inserată de Mihail Kogălniceanu în „ Letopiseţul Moldovei ”, arată că Iordache Olimpiotul a dat foc pulberii de puşcă înturnul unde se suise, murind pe loc. Când s-au deschis porţile, turcii-au omorât pe toţi eteriştii, 37 de călugări şi pe toţi mirenii, iar pe femele-au luat roabe, după care au fost răscumpărate26.

Hriste Anastasi ne spune că turcii au măcelărit pe toţi eteriştii a aţiîn cetate, au omorât şi 5 călugări, pe negustorul Vasilică, ginerele pro-

topopului din Târgu Neamţ şi pe 2 maici27

.Arhiereul Narcis Creţulescu, mărturiseşte în „ Istoria s ntelor mă-năstiri Agapia şi Văratic”, manuscris românesc a at în BibliotecaMănăstirii Neamţ cu numărul 163, că la Secu în 1821, „ca la 30 decălugări au căzut de ascuţişul sabiei” 28.

O altă variantă a desfăşurării evenimentelor este prezentată de că-

lugărul bulgar care a fost camarad de arme cu căpitanul Iordache laSecu şi care a fost întâlnit de călătorul rus Covalevsky în anul 1840 î

Mănăstirea Peştera.




Câteva călugăriţe au supravieţuit acestui masacru, întrucât, cu câte-

va zile mai înainte, au aruncat o scrisoare peste zid către conducătoruturcilor în care îl implorau să le cruţe viaţa.

Ieroschimonahul Andronic ne spune că după ce au plecat turciidupă câteva zile, Stareţul Ilarie de la Neamţ a trimis scrisoare la Iaşla Paşă ca să ceară voie să îngroape toţi morţii şi cadavrele cailor dinMănăstirea Secu. Şi primindu-se încuviinţare, au venit oamenii dinsatele din împrejurimi şi au curăţat mănăstirea, făcând nişte şanţuraproape de mănăstire, aruncând acolo toate trupurile33.

Constantin D. Gheorghiu ne spune că turcii căzuţi la Secu sunt în-

gropaţi la câteva sute de paşi de mănăstire, în vale, iar grecii sunt în-

mormântaţi în cimitir, după mărturia Monahului Zosima, prezentatîn revista „ Buciumul Român” din 1877, numărul 1.34

Ieroschimonahul Andronic consemnează într-un alt manuscris faptucă în spatele mănăstirii înspre munte, sunt astupate şanţurile unde sunîngropaţi eteriştii de la 1821 şi alţi oameni şi cai ce au murit atunci35.

Narcis Creţulescu spune că a a at că şanţul unde sunt îngropaţi ceimorţi la 1821 este făcut sub zidul mănăstirii în partea dinspre nord, îspatele mănăstirii36.

Turcii, după ce au înfrânt rezistenţa eteristă, au început a căuta averilascunse în tainiţe, dar nu le-au găsit pe toate, „ pentru că luând turciialte odoare de alăture, numai o lespede să luat, le găsia şi pre aces-tea, dar prin iconomia lui Dumnezeu, li s-au luat mintea şi au scăpat nejefuite, prăpădindu-să numai acelea ce au ars de foc în Pârgul cel mare unde au perit şi volintirii mulţi” 37. Astfel a scăpat printr-o minu-

ne dumnezeiască tezaurul Mănăstirilor Neamţ şi Secu, căci turcii încăutările lor, au fost foate aproape de a descoperi şi tainiţa în care eradepuse averile celor două mănăstiri.

Urgia acelor vremuri s-a abătut şi asupra schiturilor din împrejurimilSecului, care au fost de asemenea incendiate şi distruse.Egumenul Mănăstirii Secu, Ieromonahul Benedict, a fost făcut răspu-

zător de către unii boieri ce-şi adăpostiseră averile aici. Dragachi Roseti bvel vornic, Dimitrache Sturza vistiernicul şi Scarlat Miclescu consul şi- pierdut averile la Secu, ele ind furate de turci. Aceştia cereau ca MănăstirSecu să răspundă de pierderea acestor averi, întrucât ele au fost depuacolo cu ştirea Mitropolitului Veniamin şi cu voia stareţului de la Neam

Arhimandritul Ilarie şi a egumenului de la Secu, Ieromonahul Benedict38

.



LUMINĂTORUL Nr. 3 35Doctorul Cozărescu Epifanie din Roman a extras din Arhiva

Bucovinei, din dosarul nr. 1821/792, o reclamaţie din care a ăm căDragachi Roset vornicul ar depus în mâinile Egumenului Benedict de

la Secu spre păstrare suma de 200.000 lei, iar în data de 23 octombrie1821, a ându-se ambii refugiaţi în Cernăuţi, vornicul cerea din mâinileegumenului banii înapoi, bănuind că nu turcii ar furat toate averile, cişi egumenul ar luat o parte din averi şi din bani în momentul în carea fugit, mai înainte de venirea turcilor 39.

Ieromonahul Benedict, din Bucovina s-a refugiat în Basarabia pemoşiile Mănăstirii Neamţ, după care revine în ţară, astfel că, la 1 mai1840, devine stareţ al ambelor mănăstiri, Neamţ şi Secu40. – p. 688.

Ieromonahul Benedict, spre sfârşitul vieţii, s-a retras la Sihăstria şis-a schimnicit sub numele Vasian Ieroschimonahul. În cele din urmă avenit la Secu, unde s-a sfârşit din viaţă la data de 17 august 1853 la vârstade 100 de ani şi a fost îngropat lângă altarul bisericii41. Mormântul săuse a ă în exteriorul peretelui de sud al bisericii, între icoana „ Deisis”şi mormântul Sfântului Ierarh Varlaam, sub fereastra corespunzătoarecamerei mormintelor, având deasupra următoarea inscripţie cu literechirilice: „ Benedict, ieroschimonah şi stareţ, 1853”.

Ierodiacon Hrisostom FILIPESCU Mănăstirea Secu NOTE:

1. C.D. Aricescu, Istoria Revoluţiunii Române de la 1821, Ediţie îngrijită, cuvântînainte, note, indice şi bibliogra e de dr. Vl. Osiac, dr. Ion Pătroiu şi Dinică Ciobotea,Editura Scrisul Românesc, 1996, p. 59.

2. Ibidem, p. 64.3. Istoria s ntelor Mănăstiri Neamţu şi Secul . Tom IV, partea a IV-a, scrisă de

părintele Andronic duhovnicul din acest sobor, la anul 1863, iară acum copietă întocmade preotul George Epure de la bolniţa bătrânilor, cu zisa şi cu plata arhiereului Narcis

Creţulescu, tot din acest sobor, pentru biblioteca sa, 1888, manuscrisul nr. 5694 a atîn Biblioteca Academiei Române, f. 44r.4. Arhimandrit Dionisie Udişteanu,Comori de artă şi cultură , vol. II, p. 20.5. Preot Scarlat Porcescu, Episcopia Romanului, Editată de Episcopia Romanului

şi Huşilor , 1984, p. 267.6. C.D. Aricescu,op. cit ., pp. 241-242.7. Augustin Scriban,Căpitanul Iordache la Mănăstirea Secul. După un martur

ocular , în „ Arhiva ”, Organul Societăţii Ştiinţi ce şi Literare, Anul III (1892), Iunie-Iulie, nr. 6-7, Iaşi, p. 425.

8. Constantin D. Gheorghiu,Monastiri, staţiuni balneare şi climaterice din judeţul

Neamţ , vol. I-îi, Edit. „Mathilde ”, Piatra Neamţ, 1904, p. 66.



LUMINĂTORUL Nr. 3 37 Social

DOBROGEA – LEAGĂNUL CREŞTINISMULUI ROMÂNESC„Viaţa nu este aceia pe care a-i trăit-o, ce

aceia pe care ţi-o aminteşti spre a o povesti ”-a rma Gabriel Garcia Marquez.

C u adevărat memorabil şi plin de amintiri spre a povestiterămâne a pelerinajul înfăptuit în perioada 7-9 mai 2011 înlocurile pline de s nţenie şi încărcate de istorie ale Dobrogei,

leagănul creştinismului românesc.Teritoriul dintre Dunăre şi Mare ind primul pământ românesc care a luat contact cu Evanghelia lui Hristoseste deseori numit şi „ Bethleemul românesc”.

Această călătorie a fost realizată la invitaţia arhimandritului Andrei, sta-

reţul mănăstirii Dervent, jud. Constanţa, prin intermediul Fundaţiei creştine„Vasiliada ”, ce activează în cadrul bisericii „S nţii Apostoli Petru şi Pavel ”din Chişinău a Mitropoliei Basarabiei, preot-paroh Petru Buburuz.

Primul popas al itenerarului nostru a constituit Mănăstirea SAON,

cu hramul „ Acoperemântul Maicii Domnului” - mănăstire de maici, cea luat inţă sub stăpânire otomană în anul 1848, aşezată pe malurilerezervaţiei naturale Delta Dunărei. După un mic popas cu închinareaîn Sfîntul lăcaş am pornit spre localitatea Niculiţel pentru vizitareaunui original şi important monument paleocreştin. Acest monument s-adescoperit în urma unor ploi torenţiale care, în primăvara anului 1971au provocat dezvelirea unei porţiuni din cupola criptei. Cercetările şi

săpăturile arheologice care au demarat au descoperit o bazilică pa-leocreştină construită deasupra unor morminte martirice din secole-

le IV-VI. Numele martirilor creştini: Zotikos, Attalos, Kamasios şiPhilippos erau înscrise pe tencuiala pereţilor criptei, ei ind cunoscuţiîn actele martirice ca ind martirizaţi la Noviodunum (Isaccea), la 4iunie. S ntele moaşte ale acestor martiri actualmente sunt depuse laMănăstirea Cocoş din apropiere, iar anual, la 4 iunie când sunt serbaţi,

moaşteşe aceştor s nţi martiri sunt aduse în cadrul unei procesiuni




religioase deosebite şi depuse timp de o zi în cripta în care au fost des-

coperite. Martyrion-ul (Ansamblul) de la Niculiţel este un monumenunic în Europa şi construcţia cea mai veche de acest gen din RomâniaDupă ce am vizitat aceste importante relicve de istorie şi credinţă am pornit spre mănăstirea Cocoş, aşezată la poalele unui deal învăluit dmireasma pădurilor de tei. Mai întăi, ca oaspeţi am fost poftiţi la trapezămai apoi am participat la slujba de vecernie, ne-am închinat s ntelormoaşte ale S nţilor martiri de la Niculiţel şi aici am rămas să înoptămA doua zi de dimineaţă ne-am îndreptat spre mănăstirea Celic Dereunde am şi participat la Sfânta Liturghe de duminică. Acest aşezămânde spirutualitate ortodoxă, moştenitor al unei vechi tradiţii monahaleşi-a luat numele de la pârâul ce curge în apropiere („celic ” – de oţel,„dere ”-apă, pârâu). Ne-a impresionat amplasarea acestei mănăstiri,marea de verdeaţă şi ori, armonia ce domneşte peste tot, dar în modspecial odoarele de preţ: Icoana Mântuitorului Iisus Hristos „Care securăţă singură ”, Icoana „Maicii Domnului Eleusa, Îndurătoarea sauGrabnic Ajutătoarea”. Am asistat la Sfânta şi dumnezeiasca Liturghie,

am mulţumit Domnului că ne-a îndreptat paşii spre aceste cărări şi dinou am pornit la drum, de data acesta obiectivul ind Mănăstirea şi peştera Sf. Ioan Casian. Ascunsă privirii, peştera se deschide într-un perete stâncos, de-asupra văii Casimcea. O potecă îngustă, cu treptsăpate în calcar, ajunge sub gura peşterii. A urca însă în peşteră este mare provocare pe care, din start, nu o acceptă toţi pelerinii. Este extremde di cil ca să urci în peşteră chiar şi acum după 16 secole de existenţă

dar, ne întrebam noi pelerinii, oare cum veţuiau şi se nevoiau în ea ma-rii sahaştri? Ajungând în grotă, traversând o galerie îngustă, se ajungîntr-o încăpere mică, cunoscută de localnici, de veacuri, sub numeleChilia Sfântului. Aici s-a nevoit şi a trăit un timp ca sihastru în peştercare-i poartă numele Sf. Ioan Casian, pe la jum. sec. IV. Pe la vârstade 20 ani Sf. Ioan Casian a părăsit de nitiv locurile natale, a cutreieratŢara Sfântă, Pustiul Egiptului, a mers la Roma şi Constantinopol und

a fost hirotonit preot, a studiat teologia, a participat la marile dezbater



LUMINĂTORUL Nr. 3 39ale epocii şi a devenit un teolog recunoscut. S-a retras la Marsilia undea întemeiat două mănăstiri, Sf. Ioan Casian este considerat unul dinîntemeietorii monahismului vest-europen.

Tot aici în 2001 a început şi construcţia unei mănăstiri ce poartănumele sfântului. În prezent mănăstirea este la un stadiu de construcţiedestul de avnsat.

Apoi a urmat renumita peşteră a Sf. Apostol Andrei, primul ucenica lui Iisus, „cel dintâi chemat ” care a propovăduit pe aceste meleaguricuvântul Evangheliei Mântuitorului. În biserica din peşteră se a ă unfel de pat, scobit în piatră, despre care tradiţia spune că pe el s-a odihnitapostolul Andrei. Astăzi, cei a aţi în suferinţe vin pentru a-şi redobândisănătate, priveghind câteva zile în post şi rugăciuni. Actualmente această peşteră este încadrată într-un impunător complex monahal în construcţie.Am trăit şi aici sentimente deosebite de împlinire şi înălţare pentru căne-am învrednicit să călcăm pe urmele sfântului apostol care a creşti-

nizat ţara noastră. Deşi „mândria ” este catalogată ca un grav păcat aicine permitem să-i modi căm puţin semni caţia şi să a rmăm că ne-am

simţit cu adevărat mândri de strămoşii noştri care s-au adăpat din izvoa-rele creştinismului chiar de la începuturi, spre deosebire de alte popoareşi semeţii ce pretend că sunt creatori de „mari civilizaţii”, dar care aucunoscut lumina crestinismului abia spre sfârşitul mileniului I.

În lunga noastră cale pe care o ţineam spre mănăstirea Dervent a ieşitsă ne întâmpine arhimandritul Andrei, stareţul mănăstirii şi gazda noastrăcare ne-a binecuvântat şi ne-a urat „ Bun venit în Dobrogea, străvechi

pământ geto-dacic”. Pe lângă diversele activităţi şi programul supraaglo-merat pe care-l are s nţia sa pentru delegaţia noastră, ea jertvit din timpulsău preţios ca să-şi asume şi calitatea de ghid. Ne-a prezentat Trofeul luiTraian, cetatea Adamclisi, un adevărat muzeu în aer liber, care mai poartăamprenta unei dezvoltate civilizaţii greco-romane, preţioase dovezi aleformării poporului nostru. Apoi arhimandritul Andrei ne-a îndemnat laun popas turistic ca să prindem la puteri din merindele pe care le-a adus

pentru noi: ouă erte încă cădluţe, caş de oi şi ceapă verde, pâîne, miere




şi câte un păhar de vin, toate servite la iarbă verde şi oferite cu deosebitospitalitate şi bunăvoinţă. N-i sau părut nemaipomenit de gustoase.

După puţină odihnă, ne-am închinat la mănăstirea Adamclisi, unde sadăpostesc moaştele S nţilor Martiri necunoscuţi găsiti în cetatea Adamclisam trecut prin localitatea Lipniţa la mănăstirea Sf. Ioan Botezătorul. Deşi edeja tărziu maica stareţă ne-a întâmpinat cu multă căldură şi dragoste, ca mapoi să mergem să ne închinăm la S ntele moaşte ale Sf. Ioan Botezătoruşi Sf. Mucenic Dasie, care a trăit în sec III-IV d. H. Fiind soldat în armatromană ce staţiona la Dunăre, a mărturisit cu toată tăria că este creştin î plină perioadă a persecuţiilor pentru care a fost supus la mai multe chinuapoi i s-a tăiat capul. Acest mare mucenic al Dobrogei este foarte cinstit se serbează pe data de 20 noiembrie.

Era deja destul de târziu cand am ajuns la Mănăstirea Dervent îngrijitşi condusă de arhimandritul Andrei. Cu toate că parcursesem un drum de-

tul de lung, încărcătura duhovnicească depăşea oboseala zică, am merssă ne închinăm la S ntele Cruci Tămăduitoare, la icoana maicii DomnuluFăcătoare de

minuni, verita- bile s nţenii deînchinare.

Abia a douazi dimineaţa amrealizat splen-doarea mănăs-

tirii dobroge-ne Dervent,cunoscută caloc de tămădu-ire trupeascăşi sufletească.Biserica mă-

năstirii este Popas la Trofeul lui Traian, cetatea Adamclisi împreună cu

Arhim. Andrei



LUMINĂTORUL Nr. 3 41construită în timpul prigoanei creştinilor în primele secole şi pe loculunde au fost martirizaţi 4 creştini – un preot şi trei fecioare - al căroranume nu sunt cunoscute. Pe locul martirajului lor au apărut patru crucide piatră care s-au dovedit a vindecătoare de neputinţele trupeşti şisu eteşti. Zilnic, oamenii în suferinţă se tămăduiesc aici prin rugăciunesau chiar prin simpla atingere, realitate care nu poate tăgăduită nicide cele mai sceptice persoane.

O alesă podoabă a mănăstirii o constituie Icoana Maicii DomnuluiFăcătoare de Minuni, care a fost transmisă din generaţie în generaţie încadrul unei familii româneşti din Cadrilater. Sfânta Icoană este înălţată pe un iconostas ce permite credincioşilor să treacă pe sub ea cerând dela Maica Domnului ajutor cu mijlocire către Bunul Dumnezeu.

La 250 m spre răsărit, lângă mănăstire, se a ă „ Izvorul Sf. Apostol Andrei, cu apă Tămăduitoare”. Tradiţia spune că Sfântul trecând pe aicicu ucenicii săi erau însetaţi şi a lovit cu toiagul său în pământ, făcând săizvorască apă, loc pe care mai apoi l-a folosit drept cristelniţă. Această apăcurge şi azi vândecând şi binecuvântând pe cei care o gustă, iar în anul

2002 s-a construit un paraclis în stil tradiţional dobrogean.Fiind luni, ziua pomenirii Sf. Ierarh Nicolae, am asistat la Sfânta Lturghie,o slujbă încărcată de multă simţire şi trăire, o ciată de un cor magni c alcălugărilor în ascultare, o ciată în comuniune cu preotul nostru ViorelCojocaru. Am fost plăcut surprinşi să a ăm că unul din monahii MănăstiriiDervent este originar din s. Sărăteni, Teleneşti, sculptor de meserie şi că-

lugărit acum 5 ani.

La despărţire arhimandritul Andrei ne-a mărturisit că şi-ar dori din totsu etul ca să găzduiască câţi mai mulţi basarabeni dornici de a cunoaşteaceste alese pagini de istorie şi ortodoxie românescă.

Cu greu ne-am despărţit de această oază de trăire duhovniceasă şi ne-am îndreptat spre următorul obiectiv - mănăstirea „Sfânta Maria ” de laTechirghiol, în speranţa să ne întâlnim şi să luăm binecuvântare de la unuldin marii duhovnici ai ţării, arhimandritul Arsenie Papacioc. Fiind la o

vârstă venerabilă de 97 ani, starea sănătăţii măcinată inclusiv şi în închi-




sorile comuniste unde a suferit 20 ani, s-a înrăutăţit în ultimul timp şi nmai primeşte în audienţă. A ând că venim din Basarabia, ca excepţie, l-a primit şi l-a binecuvântat pe preotul Viorel Cojocaru şi prin s nţia sa petot grupul. Tot aici am trăit un moment de aleasă trăire românească cânam cunoscut-o pe fosta stareţă a mănăstirii maica Semfora, originară diBasarabia. Ne-a îmbrăţişat cu atâta blândeţe şi dor, şi-a amintit de baştină Chişinăul drag, iar când împreună am interpretat „ Hristos a înviat din morţi,cu moartea pre moarte călcând …” ochii înlăcrimaţi ai tuturor s-au unit înacelaşi cuget şi simţire şi am rămas penetraţi până în adâncuri de ideia unmare gânditor creştin, că suferinţa nu are ultimul cuvânt de spus în acestviaţă şi ceia ce a unit Dumnezeu oamenii nu au dreptul să despartă.La întoarcere am intrat în Constanţa, vechea cetate Tomis, am vizitacatedrala episcopală, ne-am rugat la s ntele moaşte de aici şi împliniţisu eteşte am pornit „de acasă ” spre casă.

Am rămas adânc impresionaţi de această salbă de mănăstiri dobro-

gene care întruchipează în egală măsură atât tradiţiile ordtodoxe, cât şidentitatea noastră naţională. Liniştea, jertfa zilnică de credinţă întru

Hristos a fraţilor călugări, modestia traiului şi profunzimea simţirii, vomai vibra încă mult timp în inimile noastre.Chiar dacă timpurile pe care le trăim sunt din ce în ce mai tulbur

speranţa noastră de mântuire râmâne a mănăstirile şi marii duhovnicce se roagă neâncetat întru salvarea noastră şi glasul cărora cu certitu-

dine este ascultat de Bunul şi milostivul Dumnezeu.Ţinem să mulţumim stareţului mănăstirii Dervent arhimandritulu

Andrei Tudor pentru acest pelerinaj ziditor de su ete, pentru sinceritatea bunăvoinţa cu care am fost trataţi şi pe care am simţit-o cu desăvărşire. Îegală măsură, rămânem recunoscători neobositului preot Viorel Cojocaruorganizatorul şi mentorul spiritual al grupului nostru de pelerini, care ab-

solut dezinteresat, prin multiplele activităţi de catehizare ce le desfăşoarzilnic în parohie, prezintă pentru credincoşi un exemplu elocvent de păstoce-şi oferă din plin harul întru slujirea şi mântuirea turmei.

Maria BRÂNZĂ




Meditaţii

IMPORTANŢA RELIGIEI ÎN COAGULAREA SOCIETĂŢII

R eligia este unul dintre factorii cei mai importanţi din istoriaomenirii. Se poate a rma faptul că omul nu ar existat fărăreligie. Religia mai poate interpretată ca o realitate a vieţii

umane, fără de care nu putem exista.Rolul religiei în viaţa diferitor persoane, societăţi şi state variază.

Este su cient să comparam doi oameni: unul - care trăieşte în confor -

mitate cu legile stricte ale unei secte şi altul - care duce un mod de viaţăobişnuit, total indiferent faţă de religie. Acelaşi lucru este valabil cusocietăţi şi naţiuni diferite: unele trăiesc după reguli stricte ale religiei(să zicem, Islam), altele oferă cetăţenilor săi libertatea religiei şi, îngeneral, nu intervin în sfera religioasă. Mai există state care interziccategoric religia. De-a lungul istoriei, poziţia religiei se poate schimbaîntr-o ţară sau alta.Un exemplu deosebit este - Rusia. La rândul lor,confesiunile nu sunt aceleaşi în ceea ce priveşte cerinţele pe care le

impun, normele lor de conduită şi codurile de moralitate. Religia poateuni oamenii sau îi poate diviza, poate să inspire munca de creaţie, să-

vârşirea unor fapte demne de laudă din punct de vedere moral. Religia poate genera inacţiune, odihnă şi contemplare sau poate să promovezedezvoltarea literaturii şi a artei, şi în acelaşi timp, poate limita dezvol-

tarea anumitor aspecte ale culturii, punând interdicţii pentru anumiteactivităţi culturale, ştiinţi ce, etc.

Rolul religiei întotdeauna trebuie privit ca rolul unei religii speci ceîntr-o societate anumită şi într-o perioadă de timp speci că. Rolul ei pentru întreaga societate, pentru un grup de oameni sau pentru o per -

soană anumită poate să e diferit de la caz la caz.Cu toate acestea că putem spune este substanţial ca religia să e

trăită în raport cu societatea şi funcţiile individuale, speci c umane.În primul rând, religia, ind o viziune asupra lumii, explică oamenilor

construcţia lumii, determină locul ecărei persoane în această lume şi




arată oamenilor care este sensul vieţii. În al doilea rând, religia oferoamenilor confort, speranţă, satisfacţie spirituală, susţinere. De aceeaîn momentele grele ale vieţii oamenii apelează la credinţă după ajutoşi susţinere morală. În al treilea rând, persoana, având în faţă un anumideal religios, suferă schimbări radicale de comportament şi gândireşi devine capabil să susţină ideile religiei sale, să accepte neajunsurilşi umilinţele. În al patrulea rând, religia controlează comportamentuuman, prin sistemul său de valori, atitudini morale şi interdicţii. Ea poate afecta în mod semni cativ o comunitate sau chiar un stat, care seconduce după principiile acelei religii. Totuşi, nu ar trebui să idealizămsituaţia: apartenenţa la o religie sau alta, chiar şi cea mai riguroasă dintrtoate, nu întotdeauna opreşte adepţii săi de la săvârşirea fărădelegiloiar societatea de la imoralitate şi încălcarea legilor. Această situaţie tristeste o consecinţă a slăbiciunii şi imperfecţiunii naturii umane sau, cumspun adepţii multor religii, „contribuţia Satanei” în viaţa oamenilor.

În al cincilea rând, religiile favorizează unirea oamenilor, duce la co-

agularea societăţilor, ajută la formarea popoarelor, se implică în procesu

de educaţie, precum şi în procesul de consolidare a statului . Cu toatacestea, factorul religios poate conduce la destrămarea şi dezintegrarestatelor şi a societăţilor, atunci când mai multe grupuri de oameni încesă se contrazică din cauza principiilor religioase. Tensiunile şi confrun-

tările apar atunci când din anumite biserici ia naştere o nouă direcţiePrintre adepţii diferitor religii periodic apar situaţii extreme, atunci cân

membrii acelei religii cred că numai ei trăiesc după legile divine şi practic

credinţa lor în mod corespunzător. Adesea, aceşti oameni îşi dovedesc co-rectitudinea prin metode violente, chiar şi prin acte teroriste. Extremismureligios (din lat. expetiz - extremă), din păcate, rămâne în secolul al XX-leun fenomen larg răspândit şi foarte periculos, o sursă a tensiunilor socialReligia salvează patrimoniul naţional cultural, uneori literalmente blocheazorice manifestare de vandalism. Deşi este greşit să interpretăm biserica c pe un exponat de muzeu sau sală de concert, totuşi, atunci când vizităm

ţară străină, în primul rând vrem să vedem locaşele de cult din acea ţară




Trebuie luat în consideraţie faptul că termenul cultură provine de latermenul cult. Nu vom analiza în această lucrare dacă cultura face partedin religie sau religia face parte din cultură, dar este evident faptul căreligia este sursă de inspiraţie pentru multe opere de artă, în special în pictură. Desigur, în lume există artă în afara Bisericii. Uneori artiştiisusţin că canoanele bisericii împiedicau artiştii să se exprime în ope-

rele lor. Formal acest lucru este adevărat, dar, dacă analizăm această problemă, vom descoperi că aceste canoane nu fac decât să lărgeascădomeniul de aplicare al expresiei sale artistice.

Filoso i propun o distincţie clară între două concepte: cultură şi civi-

lizaţie, atribuind celei din urmă toate realizările ştiinţi ce, tehnologice.Ei susţin că civilizaţia oferă oamenilor mai multe posibilităţi, oferindu-le un stil de viaţă contemporan şi o viaţă confortabilă. Civilizaţia esteca un instrument puternic, care poate utilizat în bene ciul oamenilor sau poate transformată într-o armă, în funcţie de cel care o stăpâneşte,la fel ca un râu lent, dar puternic, care decurge dintr-un izvor antic. Iar religia este baza culturii - unul din principalii factori care menţine buna

funcţionare a umanităţii, ocrotind drepturile umane şi ferind umanitateade la degradare şi chiar de la moartea morală şi zică.În ultimul rând, religia contribuie la facilitarea şi consolidarea anu-

mitor reguli sociale, tradiţii şi legi ale vieţii. Deoarece religia este maiconservatoare decât orice altă instituţie publică, ea tinde să menţinăstabilitatea şi pacea, să păstreze tradiţiile culturale şi spirituale. Unexemplu elocvent este mişcarea politică conservatismul din Europa, la

bazele căruia au stat clericii, reprezentanţii bisericii.Deci, religia, ca parte componentă a societăţii, contribuie la coagu-

larea acesteia şi la menţinerea ei ca un tot întreg, ceea ce duce la buna-funcţionare a oricărui stat din lume. Ea serveşte ca mijloc de unitateîntre popoare. Religia contribuie la menţinerea relaţiilor de prietenie şicooperare între statele de diferite credinţe.

Drd. Ioan GOREANU




Cercetări BISERICA ORTODOXĂ DIN BASARABIA SUB

REGIMUL COMUNIST ÎN ARHIVELE REPUBLICIIMOLDOVA – O FILĂ A ISTORIEI ÎNCĂNEEXPLORATĂ

U na dintre temele dominante de la noi din ultimele aproape douădecenii, a fost fără îndoială cea a relaţiei dintre Stat şi Biserică(dacă mai putem vorbi de o relaţie propriu-zisă!) în timpul

regimului comunist. O temă ca atâtea altele, pe cât de importantă, patât de rău înţeleasă şi, prin urmare, prezentată. Au fost descoperitedesigur, anumite lucruri care aruncă lumină asupra măsurilor represivla care a recurs regimul, dar o bună parte dintre aspectele sale cele masecrete, rămân încă inaccesibile, nedezvăluite. Astfel încât, astăzi, lapoape două decenii de la prăbuşirea imperiului sovietic, putem vorbîn continuare de o adevărată „terra missionis ”, un pământ neexplorat pe deplin, o ţelină a cecetărilor istorice contemporane. Or, a scoate liveală faptele abominabile, întâmplările şi suferinţele ce le-au înduracredincioşii în cei peste patruzeci de ani de opresiuni, rămâne a acumşi aici, mai mult ca oricând, un imperativ, un strigăt de durere a sute şmii, poate că zeci de mii, de su ete nevinovate…

Odată cu reinstaurarea, în august 1994, a regimului sovietic înBasarabia, este readus în scaun şi funcţionarul responsabil pentru problemele cultelor, o clonă a ober-procurorului din Rusia ţaristă„împuternicitul Consiliului pentru treburile Bisericii Ortodoxe Ruse şi ale cultelor religiose de pe lângă Sovietul Miniştrilor al U.R.S.S.în R.S.S. Moldovenească ”. Formal, el avea datoria de „a efectua con -trolul asupra corectei aplicări şi respectări a legislaţiei cu privirela culte de către organizaţiile locale şi de către slujitorii cultelor,(…) persoanele o ciale şi de către toţi cetăţenii”. Dar, de fapt, eleurmăreau scopul ascuns de a exercita multiple presiuni şi de a mascdiversiunile programate de „instanţe”.1



LUMINĂTORUL Nr. 3 47Mii şi mii de materiale, mărturii grăitoare a unor astfel de evni-

mente, îşi aşteaptă, oarecum molcum, rândul lor de a descoperite perafturile arhivelor naţionale. Donoase, plângeri, declaraţii, dosare, cecurmau viaţa aşezămintelor de sute de ani ale neamului nostru. Cum estede altfel şi protocolul adunării Sovietului de deputaţi din satul Recea,r-n Rezina, din 8 iunie, 1959. Document prin care cei 19 membri aiSovietului şi alţi 20 de invitaţi, hotărau „edinoglasno ” să adreseze o„rugăminte” Sovietului de Miniştri al R.S.S.M. cu privire la închidereamănăstirii Dobruşa. Argumentele aduse erau pe cât de bizare şi naive, peatât de obişnuite şi încetăţenite la acea vreme: mănăstirea era un focar de infecţie, de exploatare socială; un local de adăpostire al culacilor,criminalelor; al lenei, beţiei, desfrâului şi bolilor venerice, etc.2

Şirul unor astfel de cazuri, anecdotice uneori, poate continua cu omultitudine de alte exemple, cu certitudine însă că în dosarele de arhi-

vă au intrat doar o parte in mă din acestea. Consultându-le cu atenţiene putem da seama destul de exact despre starea de spirit generală aoamenilor din acei ani. Elocventă în acest sens ni se pare şi cazul când

învăţătorii şi lucrătorii medicali din satul Măşcăuţi, r-n Criuleni, seadresează cu o plângere preşedintelui Sovietului de Miniştri, tovarăşuluiDiordiţă (personaj macabru în istoria închiderii mai multor biserici şimănăstiri din Basarabia), precum şi împuternicitului Bisericii Ortodoxe,tovarăşului Oleişkov, (de o notorietate la fel de sinistră), într-un adevărat proces acuzatoriu, intentat, culmea ironiei, unui clopot de biserică, carese făcea vinovat, doar în acel an, de cauzarea a 450 de lecţii „neproduc -

tive”, precum şi de tulburarea liniştii a 50-60 de pacienţi din spitalullocalităţii… Reacţia autorităţilor va una clară, promtă, dar în spiritul„legii ” – de a interzice sunetul de clopot…3

Îndată după anul 1947, statul a început o amplă campanie de închiderea locaşurilor de cult. Din cele peste 1000 de biserici basarabene4 au fostînchise aproximativ 500, între care şi catedrala (soborul) din Chişinău, prin hotărârea nr. 415 a Sovietului de Miniştri al R.S.S.M. din 7 septem-

brie 1959.5

Prin respectiva era aprobară mai întâi propunerea Ministerului




culturii R.S.S.M. de excludere a clădirii soborului vechi din lista monu-

mentelor de arhitectură (inclusă în ea prin hotărârea nr. 454, din 31 ma1947); se preciza printre altele şi dreptul municipalităţii de a distrugclădirea întrucât aceasta încurca planului de reconstrucţie a oraşului…6

O parte din aceste locaşuri erau „dibaci” repro late şi reutilizate înnoua sistemă socialistă. Titlurile unor asemenea acte sunt grăitoare dla sine. În denumirea unei hotărâri a aceluiaşi Soviet de Miniştri, nr869, din 11 august, 1949, putem citi: „O peredace zdaniya bîvşej ţerkviv gorode Kişineve po Pavlovskoj uliţe pod sportivnîj zal ”.7 Într-o alta,de factură mai târzie (iunie 23, 1960) şi care aparţine de data aceastsovietului orăşănesc, găsim: „O pereoborudovanii zdaniya bîvşej ţerkviv predmestye Buiukanî po klub” ş.a.8

După 1957-1958 a urmat o nouă etapă în lupta contra religiei, indînchise alte 300 de Biserici Ortodoxe, încât la sfâşitul anului 1959au mai rămas să funcţioneze, conform datelor de arhivă, doar 200 ds nte locaşuri. La fel au fost închise, rând pe rând, şi cele peste 20de aşezări monahale: Suruceni (1957), Căpriana (1961), Noul Neam

(1962), Curchi, Răciula, Vărzăreşti, Coşelăuca ş.a.; a rămas deschisdoar mănăstirea de maici de la Japca.9

Bunurile Bisericii (reşedinţele eparhiale, alte clădiri, terenuri ş,a.) autrecut în proprietatea statului, începând să e con scate încă din 1940,găsim: „O zakreplenii imuşcestva bîvşego monastîrea „Frumosî” za Prostahkassoj MSSR dlja organizaţii doma otdîha”.10Prin hotărârea nr.69, a Sovietului de Miniştri, semnată de acelaşi Diordiţa, condiţiile ş

modul de existenţă a mănăstirilor erau serios îngreunate. Practic, oricaşezământ monahal terbuia să-şi înceteze existenţa, din neputinţa de ţine piept tuturor acestor condiţii.11

File de istorie încă neexploatate… Desigur, scurtul material prezentaaici nu are menirea nicidecum să aducă lucruri de „absolută noutate”.El se vrea mai curând o invitaţie adresată, în primul rând, generaţiioactuale de istorici, cercetătorilor avizaţi, dar şi tuturor celor cointeresat

oameni de bună credinţă, pentru a readuce în vizorul discuţiilor public



LUMINĂTORUL Nr. 3 49interesul pentru un subiect rău cunoscut şi prost înşeles în continuare până şi de unii slujitori ai altarelor; şi în măsura obiectivităţii (posibile)să scoată la iveală adevărurile prigoanei Bisericii în timpul regimuluisovietic de la noi, precum şi să dezvolte unele aspecte legate de distorsi-onata problemă a relaţiei dintre Biserică şi stat, dovezi în care Arhivelenoastre Naţionale, repetăm, abundă…

Mihai COSTANDACHE NOTE:

1. Vezi: Vladimir Beşleagă, Bisericile şi mănăstirile sub regimul totalitar comunist în R.S.S.Moldovenească 1950-1960(I), în „ Destin Românesc”, nr. 2/1996, p. 122.

2. Arhiva Naţională a Republicii Moldova (A.N.R.M.), fond R-2848, inv. 2, u.p.363, pp. 76-79.

3. Vezi: Ibidem, u.p. 314, pp. 49-51.4. Conform datelor xate încă înainte de război în studiul lui Şt. Ciobanu în,

„ Basarabia. Populaţia. Istoria. Cultura”, Chişinău, 1992, p. 84, a ăm că: „în 1925numărul total al bisericilor şi capelelor din Basarabia se ridica la 1090, cu 1104 preoţi. Existau de asemenea, 20 mănăstiri şi 9 sihăstrii cu 2414 călugări”.

5. A.N.R.M., fond R- 2848, inv. 22, u.r. 221, p. 78.6. Ibidem.7. Ibidem, u.p. 79, p. 74.8. Ibidem, fond. R-8016, inv. 1, u.p. 419, p. 22.9. Cf. Mircea Păcurariu, Prigoana Bisericii din Basarabia, în „ Luminătorul ”, nr.

3/1996, pp. 44-50; vezi:idem , Basarabia, aspecte din istoria Bisercii şi a neamuluiromânesc , Edit. „Trinitas ”, Iaşi, 1993, p. 125.

10. A.N.R.M., fond. R-2848, inv. 11, dosar nr. 5, p. 23.11. Ibidem, inv. 22, u.p. 214, p. 189.




Studii

FORMAREA TEOLOGICĂ ŞI CONŞTIINŢA DOGMATICĂ A

ARHIMANDRITULUI SOFRONIE (SAHAROV)

Ate apleca asupra vieţii şi operei unui om,înseamnă să intri în contact cu conţinutulduhovnicesc al vieţii acestuia. Şi pe bună

dreptate omul este o taină aşa cum mărturisescde veacuri S nţii Părinţi ai Bisericii, o taină caredevine înţeleasă pe măsura înţelegerii fundamen-

tului său veşnic, Dumnezeu.Cu atât mai mult e impresionant şi uimitor,când ai ocazia să te apleci asupra vieţii şi a opereiunui teolog al Bisericii lui Hristos, deoarece încontact cu astfel de oameni poate simţită şi înţe-

leasă lucrarea vie şi personală a lui Dumnezeu.Părintele Sofronie (Saharov) devine pe zi

ce trece o prezenţă uimitoare şi strălucitoare a teologiei ortodoxe, unteolog-ascet, un teolog-profet care asemeni unui magnet atrage prinscrierile sale pe omul modern, măcinat de problema existenţei sprecunoaşterea lui Dumnezeu, la cunoaşterea valorii omului aşa cum fost gândit acesta în sfatul cel din veac al S ntei Treimi.

Persoană complexă ca experienţă, dar simplă în relaţie cu ceicare l-au cunoscut părintele Sofronie vine să îmbrăţişeze în sine

experienţa omenirii unui secol întreg, atât pe verticala cât şi peorizontala existenţei. Născut în Rusia, încercat în Franţa, călit în muntele Athos şi în ne

rodind în Anglia, el îmbrăţişează în experienţa sa tot ce nu este străinomului, dar mai mult ca atât el aminteşte omului menirea sa veşnică şdă omului o perspectivă cunoscută şi mărturisită de teologia ortodoxă perspectiva de a persoană-ipostas, fapt ce echivalează cu asemănarea

omului cu Dumnezeu sau cu îndumnezeirea acestuia.

Arhim. Sofronie



LUMINĂTORUL Nr. 3 51Teologia părintelui Sofronie nu este o teologie inovatoare, pentru

că tot cuprinsul operei sale îşi are baza în Revelaţia lui Dumnezeu, înscrierile S nţilor Părinţi, în învăţătura marilor teologi ai timpului, dar ea este o valori care autentică, vie, o repunere în prim plan a dogmeitrinitare prin intermediul hristologiei, cu implicaţii asupra antropolo-

giei, şi cel mai important este o mărturie venită din experienţa haruluilui Dumnezeu.

Din acest motiv consider că este extrem de important ca înainte de a păşi în conţinutul propriu zis al temei alese, să dezvăluim acele etape alformării teologice a părintelui Sofronie şi modul în care experienţele saleşi căutările sale au dobândit aspect teologic, în conştiinţa sa dogmatică.Pentru a înţelege mai bine mediul în care s-a născut şi a crescut părintele Sofronie Saharov se impune să avem o reprezentare a socie-

tăţii din Rusia, la sfârşitul secolului XIX şi la începutul secolului XX,într-o perioadă de mari încercări, de urcuşuri şi căderi în realaţia om-Dumnezeu, după care vom trece la persoana propriu zisă a părinteluiSofronie (Saharov).

***Rusia a cunoscut încă de la începutul secolului XIX un avânt al

curentelor loso ce, care pe rând au cuprins o mare parte a intelectua-

lităţii ruse: idealismul german, kantianismul, marxismul, simbolismul,decadenţa etc.

Idealismul lui Schelling, apoi in uenţa lui Fichte, Hegel, urmate deloso a lui Kant şi Schopenhauer au marcat în secolul XIX societatea

intelectuală a Rusiei1

. Criza anilor ’90 ai secolului XIX a fost o crizăde conştiinţă a intelectualităţii ruse. La in uenţele loso ei germanese adaugă ideile lui Nietzsche, ale simbolismului francez şi ale marxis-

mului la începutul secolului XX, în preajma primului război mondial.Se revine la Schopenhauer într-o nouă cheie mistică şi la Dostoievski.Dacă mai înainte de acest moment reprezentanţi de vază ai poporuluirus se întorceau la credinţă, prin intermediul loso ei (la dogmatică),

şi a moralei (la Evanghelie), apare o nouă cale de întoarcere la credinţă,




prin artă. Pe acest fundal se evidenţiază Vl. Soloviov, care pune baze-

le curentului so ologic, la care au aderat ulterior pr. S. Bulgakov, P.Florensky etc., un proiect ocult care preamăreşte veşnica feminitate.2

Două mari personalităţi ale acestor timpuri S. Bulgakov, N. Berdeaevau parcurs calea de la marxism la idealism.

Problema renaşterii loso ce la începutul secolului XX, interese-

le meta zice, care suscitau curiozitatea teologică, crede părintele Gh.Florovsky, n-au permis deşteptarea gustului pentru teologie prin şcoalistorică strictă, prin utilizarea asceticii şi a patristicii3. Setea duhov-nicească a oamenilor din societate, însoţită de lipsa ascetismului şi aexperienţei a dus la îmbrăţişarea ocultismului, a antroposo ei şi a altorcurente ezoterice. Chiar şi N. Berdeaev manifesta o lipsă de aprecier pentru ascetism şi scrierile patristice, dând preferinţă izvoarelor misticşi loso ce germane, căzând în ezoterismul speculativ al lui J. Boemeşi Paracelsus.4

În formarea sa duhovnicească părintele S. Bulgakov a fost decisivin uenţat de Vl. Soloviov, de la care a moştenit sistemul so ologic, dar

şi in uenţele loso ei lui Schelling, ale lui Kant etc. Totuşi el va face pasul de la loso a religioasă la teologie.În istoria teologiei ruse, consideră părintele Gh. Florovski se simte o

confuzie creativă. Şi cea mai dureroasă ruptură este cea dintre teologişi evlavie, între studiul teologic şi cugetarea lui Dumnezeu în rugăciuneîntre şcoala teologică şi viaţa bisericească.5 Şi acest fapt a avut implicaţiiîn „tulburarea din Athos” dintre anii 1912-1913 cu privire la numele di-

vine, pe care părintele Sofronie o compară ca analogie cu disputa dintrisihaşti în frunte cu Sf. Grigorie Palama şi nominaliştii raţionalişti.Criza bizantinismului din secolul XVI a dus în Rusia la ruptura teo-

logiei de tradiţia patristică. Chiar dacă în duhovnicie această ruptură ns-a produs, totuşi s-a pierdut stilul şi metoda patristică în teologie.

Dogmatica şi dogmele în loc să e privite în duhul de veacuri alOrtodoxiei, au început să e privite prin prisma lui Hegel, Schilling,

Baader etc.



LUMINĂTORUL Nr. 3 53Odată cu revoluţia din Rusia s-a descoperit toată această beznă a

necredinţei şi a decăderii, punându-se începutul unei perioade grele înistoria poporului rus şi a creştinismului rus.

PĂRINTELE SOFRONIE (SAHAROV). VIAŢA ŞI OPERA.Pentru a înţelege mai bine modul în care arhimandritul Sofronie (în

lume Serghei Semionovici Saharov) şi-a format convingerile sale teologiceşi conştiinţa sa dogmatică trebuie să cunoaştem felul cum şi-a trăit viaţa,ţinând cont de împrejurările istorice, loso ce, teologice şi artistice.

Născut la Moscova pe data de 22 septembrie 1896 într-o familie decreştini ortodocşi (părinţii săi, Semion şi Ecaterina Saharov) cu o trăireautentică, a fost educat în spiritul tradiţiei ortodoxe indu-i insu atădragostea pentru rugăciune. Rugăciunea devenise pentru el încă dincopilărie o „necesitate vitală ” 6. Încă de mic Serghei Saharov, aşa dupăcum mărturiseşte singur a însuşit cu su etul său gândul la veşnicie, acestgând l-a avut pe parcursul întregii sale vieţi. „Crescând eu – a rma părintele Sofronie -, tot mai des mă întorceam la cugetarea la nesfârşit,la ceea ce rămâne întotdeauna; în deosebi în discuţiile cu fratele meu puţin mai mic Nicolae (1898-1979). El era mai înţelept decât mine şieu am învăţat multe de la dânsul .”7

Tot din mărturisirile lui a ăm că atunci când încă era copil, în braţelemamei, la ieşirea din biserică vedea două lumini: lumina soarelui şi oaltă lumină, pe care avea s-o conştientizeze mai târziu: lumina nezidi-

tă. Lumina necreată ce i s-a arătat în copilărie nu a uitat-o nici până înultimii ani de viaţă.8

Aşa cum remarca părintele Gh. Florovski, la sfârşitul secolului XIX-începutul secolului XX, gustul pentru artă devine un mod de apropierede Dumnezeu. Acest fapt a devenit un laitmotiv în societate, gustul pentru artă cuprinzând şi pe micul Seghei.

Serghei îşi împletea viaţa de rugăciune cu dragostea pentru pictură, pentru care dovedea un talent excepţional. Pasiunea pentru pictură l-afăcut să se dedice artei, ca un mod de depăşire al relativului şi de cu-

noaştere a absolutului veşnic.




Peste toate bucuriile şi împlinirile sale de copil avea se abată însăca un tunet, momentul începerii primului război mondial. Contactul crealitatea dură a războiului, care coincide cu trecerea lui de la copilărila vârsta adolescenţei, a provocat o zdruncinare a idealurilor sale şa acelei linişti interioare: „ De la începutul Primului Război mondial (1914) ştirea despre mii de morţi pe front în conştiinţa mea au cufundat toată existenţa cosmică într-un întuneric nepătruns al absurdului. Nicimoartea, nici absurdul eu nu puteam să-l primesc. Atunci în interiorul meu a intrat un gând-duh: tot ce eu am cunoscut, tot ce eu am iubit şice trăieşte şi mă inspiră, - tot ce este pozitiv şi chiar însuşi Dumnezeu –

moare în mine şi pentru mine, dacă eu dispar deplin... A fost puternică această retrăire: ea a luat formă: Eul omenesc poate deveni centru-încăpător al întregii lumi zidite”.9

Între anii 1915-1917 a studiat la Academia de Arte, iar între 19201921 la Atelierele de Pictură, Sculptură şi Arhitectură din MoscovaPentru el pictura reprezenta un mijloc puternic de a transcende realita-

tea văzută, de a depăşi cadrele înguste ale timpului şi spaţiului şi de

cunoaşte ceea ce este cu adevărat Veşnic si Absolut.Foarte curând avea să conştientizeze caracterul tragic al existenţeumane, prin intermediul marii literaturi ruse şi, de asemenea, prin inter-

mediul istoriei care îmbrăca formele absurde ale Războiului şi ale esha-

tologiei sângeroase a Revoluţiei din Octombrie. Filoso a lui Nietzschea cuprins societatea rusă în întregime. Pe fundalul de sfâşiere a acesteiîn diferite curente loso ce şi morale, pătrund în societatea rusă scrierile

mistice ale orientului Extrem, pline de capcane duhovniceşti.Peste toate trăirile sale şi căutările sale interioare s-a aşternut un gânapăsător, gândul la moarte, un gând pe care Dumnezeu i l-a dăruit şcare constituie un dar al lui Dumnezeu, dar lipsa sa de experienţă dviaţă şi lipsa unor cunoştinţe patristice a acestor aspecte din educaţia sanu i-au putut oferi un echilibru necesar pentru a depăşi unele încercărduhovniceşti. Educaţia şcolară din acea perioadă stătea sub semnu

curentelor loso ce. Biserica rusă în transformările ei interne, nu reu-



LUMINĂTORUL Nr. 3 55şea se reînnoade tradiţia de veacuri cu scrierile s nţilor părinţi şi să letransmită în cadrul procesului de educaţie al tinerilor, deşi avea la acelmoment avantajul de a prezentă în şcoli şi de a in uenţa formareaduhovnicească a societăţii.

Începând de la 18 ani tânărul Seghei va cunoaşte vreme de 7-8 ani o perioadă de criză interioară. După o îndelungată perioadă în care îşi punemereu întrebarea de ce a fost posibil un astfel de cataclism, cum este războiuşi gândind de ce Dumnezeu n-a preîntimpinat acest moment, într-o diminea-ţă, i-a venit ideea că absolutul nu poate „ personal ”, că veşnicia cuprinsăîn „ psihismul iubirii evanghelice” nu este decât sentimentalism demn dedispreţ10: „ În acel timp eu încă nu aveam nicio cunoştinţă despre învăţătu-ra Părinţilor Bisericii, despre experienţele lor. Drept urmare a acestui gol substanţial în cunoştinţele mele eu m-am pasionat de mistica loso că aOrientului necreştin.” Peste ani părintele avea să recunoască că doar nepăsa-rea duhovnicească şi neştiinţa l-au făcut să confunde harul pomenirii morţi pe care îl preţuiesc foarte mult s nţii părinţi, ducându-l pe o pistă greşită,cea a misticii impersonale. Abandonându-L pe Dumnezeul cel Viu încă din

copilărie, îşi îndreaptă atenţia către misticismul Orientului ne-creştin.Practică o formă de meditaţie orientală şi se străduieşte să-şi goleascămintea de toate „ formele relative ”. Confundând individul cu persoana,el servea – cum avea să o spună mai târziu – pe „ Dumnezeul lozo lor care, în realitate, nu există ”. În acea perioadă de întuneric al necunoaşte-

rii lui Dumnezeu, avea să facă o nouă experienţă, aceea a vederii luminii,însă nu lumina pe care o văzuse în copilărie, cea a lumii necreate, dar

o lumină a minţii sale, a intelectului său, separată de inimă.Mistica extrem-orientală i se părea atunci superioară viziunii biblice a unuDumnezeu personal. Gândul la Absolutul Supra-Personal şi modul în care om poate depăşi relativitatea existenţei sale pământeşti continuau să-l dominae îtot acest timp: „ Duhul meu avea nevoie de veşnicie, şi VEŞNICIA, cum amînţeles eu mai târziu stătea în faţa, într-adevăr renăscându-mă.” Ideea morţiii-a marcat profund viaţa mistică, stimulându-i setea de veşnicie. Experienţel

mistice l-au făcut să se raporteze la lucrurile din jur mai negativist.




În toată această perioadă a vieţii sale, în su etul lui totuşi nu s-a stinsun lucru, convingerea că „Cel Atotputernic nu poate să e altfel decât BUN. Dacă nu este aşa, atunci de unde am ideea unei Fiinţe Bune?” 11

Dumnezeu i-a oferit se pare această încercare pentru a-i oferi unînţeles mai înalt asupra vieţii, iar această experienţă îngăduită de pro-

nia lui Dumnezeu avea să-l facă ulterior să îmbrăţişeze cu toată inţasa interioară, conţinutul personal al Revelaţiei lui Dumnezeu, aşa cumodinioară de acest fapt se învrednicise sfântul Apostol Pavel pe drumuDamascului, drum pe care l-a parcurs şi tânărul Serghei Saharov, dru-

mul de la lumina amăgitoare a minţii la lumina neînserată a harului luDumnezeu, dar şi drumul lui Adam de după căderea din Rai şi experienţde veacuri a neamului omenesc către întâlnirea cu Iisus Hristos Fiul luDumnezeu şi Absolutul personal al omului: „ Dar Tatăl, să e Numele Lui binecuvântat în toate veacurile, mi l-a arătat pe Fiul Său în luminaneînserată, şi prin aceasta mi-a dat ocazia să simt păcatul meu cu o aşa putere, că eu decenii de-a rândul plângeam, căzând cu faţa la pământ în disperarea mea, din cauza urâţeniei mele. Actul îndepărtării mele

de Dumnezeu mi-a apărut în dezgustul său infernal şi eu am simţit oruşine acută pentru mine... Nu ştiu, m-a iertat oare Domnul păcatul meu, dar eu singur nu-mi pot ierta ceea ce am făcut.” 12

Deşi era o ţer în trupele de geniu, părintele Sofronie nu a mers pefront. A at în vâltoarea evenimentelor sociale şi politice din Rusiaavea să e persecutat de autorităţile bolşevice. A fost închis chiar dedouă ori la închisoarea moscovită Liubianka şi interogat de poliţia

bolşevică – CEKA. Căutările sale spirituale şi viaţa sa artistică l-aufăcut să emigreze în anul 1921 în Occident, aşa cum au făcut o mul -ţime de reprezentanţi ai societăţii de vază ruse. Rusia se transforma

pe zi ce trece într-un câmp de răfuială internă, iar cei indezirabili pentru noul regim au fost consideraţi o piedică serioasă în faţa noilor autorităţi bolşevice, în scopul edi cării unui „ om nou ”. Au trebuit să

părăsească Rusia mari reprezentanţă ai teologiei, artei etc, găsindu-şi

adăpost în ţările europene.



LUMINĂTORUL Nr. 3 57Serghei Saharov, o va face şi el. După o scurtă şedere în Italia şi la

Berlin se stabileşte în Franţa.Va ajunge repede în atenţia mediilor franceze prin tablourile sale,

care s-au bucurat de un real succes, ind expuse la „Salon d`Automne ”şi la celebrul „Salon des Tuileries ”.

Puţini însă bănuiau ce luptă de proporţii se dădea în su etul lui. Gândulla moarte, la relativitatea existenţei nu-i permitea ca nici măcar în mo-

mentul de celebritate pe care-l avea, să constate că atât arta cât şi ştiinţasunt relative şi incapabile să exprime realul în dimensiunea lui pură, sausă ofere cunoaşterea ultimă a realitaţii, în stare să învingă moartea. Oîntrebare care l-a măcinat mult în peroada meditaţiei transcedentale careîi apăruse şi la care nu găsea atunci răspuns era: „dacă eu am provenit din principiul fără de început, atunci cum putea să aibă loc o atât de profundă degradaţie a existenţei mele? De ce eu acum cu atâta di cultatecaut despărţirea de trup, ca din nou să devin ceea ce am fost mereu şi înordinea vederii minţii abstracte – nu încetez să u?” 13

Această nemulţumire interioară, avea să atingă apogeul în anul 1924,

la trei ani de la momentul emigrării în Franţa. Obosit să lupte pe două planuri de existenţă: veşnicia şi prezentul, nemulţumit de răspunsurile pecare le avea de la mistică extrem orientală el va face pasul de împăcarecu Dumnezeul copilăriei sale.

Este important să remarcăm că în toată această perioadă de 7-8 aniSeghei Saharov nu abandonase deplin şi rugăciunea către Dumnezeu. Elde fapt avea să înţeleagă că nu prin artă se poate apropia de veşnicie, ci

prin rugăciunea creştină: „Veşnicia... se apropie cu rugăciunea, cu ne- garea bogăţiei intelectului şi în special cu vederea lui Dumnezeu” 14.Într-o zi, Cel pe Care părintele Sofronie Îl părăsise, se arată lui.

Experienţă tulburătoare căreia un text din Scriptură îi va revela ade-

văratul sens: „ Eu sunt Cel ce sunt ” (Ieş. 3,14). Dumnezeu Cel fără deînceput, Creator şi Stăpân al întregului univers, să spună „ Eu sunt ”?Acest moment de întorsătură în istoria umanităţii, această revelaţie

făcută lui Moise de către Fiinţa Absolută ca „ persoană ”, ca „ipostas ” a




fost pentru părintele Sofronie un adevărat drum al Damascului. «Mareeste cuvântul „Eu”, spunea s nţia sa. El desemnează persoana. Numai persoana trăieşte cu adevărat. Dumnezeu este viu pentru că este ipos-tatic. Miezul acestei vieţi este iubirea. Întrucât Dumnezeu spune „Eu”,omul poate spune „tu”. În „eu”-l meu şi în „tu” al Său se a ă întreaga Fiinţă: şi această lume şi Dumnezeu. În afară şi dincolo de acesta nuexistă nimic. Dacă sunt în El, pot spune că „eu sunt”; dar dacă sunt în afara lui pot spune că „eu mor”».

„ Fapt suprem şi primordial al Fiinţei”, acest principiu ipostaticare un nume şi o înfăţişare, înfricoşător prin putere şi s nţenie: IisusHristos. „ Fără El nu l-aş cunoscut nici pe Dumnezeu şi nici pe om”,scria părintele Sofronie. În anul 1924 revelându-i-se aşa cum este ElDumnezeu i-a îngăduit părintelui Sofronie să se poată vedea pe sinîn adâncimea cea mai intimă a inţei sale, moment în care criza sainterioară a luat sfârşit. Aşa cum odinioară prorocul Moise a primi pe muntele Sinai revelaţia „ Eu sunt Cel ce sunt ”, tot aşa şi părinteleSofronie a trăit această revelaţie, care i-a marcat cursul vieţii ulterioar

şi a stat la baza teologiei sale şi a devenirii sale teologice. „ Eu am înviat şi în mine a înviat toată lumea.”15 Părintele numeşte această lumină aharului „lumină a învierii”. Dumnezeu Cel, pe Care îl părăsise oarecum„ pentru inutilitate ”, nu s-a întors de la dânsul până în sfârşit şi Singur a căutat o situaţie să i se arate.

Era perioada zilelor pascale când su etul i-a fost scăldat în luminaharului învierii, har care „acţionează asupra minţii, a inimii şi chiar a

trupului .”16

A conştientizat atunci adâncul de taină al poruncii lui Hristos- de „a iubi pe Dumnezeu din toată inima, din tot cugetul, din toată virtutea ”. Era ca şi cum Dumnezeu l-a recreat din nou, „chemându-l din „ne- inţă ” la lumina vieţii.” 17

Iubirea devine pentru el din acest moment, modul autentic de cu-

noaştere, iar Absolutul divin cunoscut doar prin iubire, este din acesmoment o Fiinţă Personală. Cunoaşterea devine „împărtăşire în inţă ”

şi mai ales în iubire.



LUMINĂTORUL Nr. 3 59Peste ani avea să regrete acel moment de rătăcire al tinereţii, consi-

derând-o „ sinucidere duhovnicească ”, o recapitulare a căderii lui Adam:„Consider un mare păcat în viaţa mea faptul că am eşuat la un moment dat în yoga şi în meditaţie, în vremea în care am cochetat cu religiiorientale, şi l-am negat prin fapta mea pe Hristos” 18.

Principiul personal care-i străbate opera de la un capăt la celălalt este aşadatriumful convingerilor sale creştine asupra misticii extrem-orientale impersona-le. Plânsul pentru păcatul lui19, care i s-a arătat în inţa lui meta zică depăşindtoate fărădelegile văzute, a devenit o lucrare nesfârşită a vieţii lui, un cuptode foc în care s-au topit toate păcatele trecutului său. Revelându-i-se aşa cumeste El, Dumnezeu i-a îngăduit părintelui Sofronie să se poată vedea aşa cumeste el în adâncimea cea mai intimă a inţei sale. I-a oferit ocazia să câştigeharisma de a distinge lumina necreată a lui Dumnezeu de lumina zidită şi cedemonică, iar acest fapt este un atribut indispensabil al unui adevărat teolog

Tot în această perioadă face cunoştinţă cu scrierile cuviosului Simeon Noul Teolog în versuri, în care găseşte analogii ale stărilor duhovniceşti pe care le simţea, dar lipsa de experienţă duhovnicească pe care o avea

nu i-a permis să stăpânesacă acest ux al harului din el: „ Atunci s-audeschis ochii mei; dar mai bine ar fost, dacă ei nu s-ar deschis...după aceea acel har nu m-a vizitat cu aceeaşi putere minunată.” 20

Începe o nouă viaţă, în care rugăciunea către Hristos îi va cuceriîntreaga făptură cu o putere deosebită. Renunţă la pictură, de care eraatât de strâns legat încă din copilărie, indcă era conştient că picturaca şi orice gen de artă, este mare atunci când îl „cucereşte” pe om în

întregime, iar dacă o face doar parţial, ea devine amatorism şi nimic maimult. A păstrat totuşi un respect deosebit pentru artă, necontenind să eartist, însă unul al duhovniciei. „ Până atunci nu trăiam decât pentruartă. Doream ca arta să redevină ceea ce a fost în epoca Renaşterii. Am înţeles că aceasta era cu neputinţă şi, încet, încet, mi-am schimbat direcţia prin citirea cărţilor religioase” 21.

În dorinţa de a aprofunda teologia, Seghei Saharov se înscrie în 1924 la

Institutul Teologic Ortodox „Saint-Serge” din Paris, proaspăt în inţat de




intelectualitatea rusă din emigraţie. Serghei este printre cei dintâi studenţi. are aici ca profesori pe pe renumiţii teologi ruşi: A. Kartaşov, S. Bulgakoepiscopul Veniamin (Fedcenkov), S. Frank, G. Florovski etc.

În ce îi priveşte pe Serghei Bulgakov şi Nikolai Berdiaev, deşi amân-doi l-au in uenţat pe Serghei, problemele ecăruia (so ologia şi respec-

tiv anti-ascetismul) au limitat in uenţa avută asupra lui Serghei. Chiarşi mai târziu în scrierile sale, deşi utilizează idei valoroase ale opereacestora, se arată foarte atent cu privire la concepţia so ologică a luiBulgakov şi la anti-ascetismul lui Berdiaev. De la Berdiaev a prelua perspectiva maximalistă a teologiei, trecută însă prin proba ascetică experienţei duhovniceşti.În afară de studiul patristic, părintele Sofronie primeşte şi o bogată cu-

noaştere loso că, studiindu-i pe Kant, Fichte, Fauerbach, Hegel, Schilling,Soloviov, Florensky22. Găsind nemulţumitor studiul formal al teologieiacademice, şi a at ind într-o stare continuă de rugăciune, Serghei pără-

seşte Institutul şi Parisul, îndreptându-se spre muntele Athos, loc care îi vmarca în mod major existenţa: „Când a biruit în mine rugăciunea eu am

abandonat profesia mea (de pictor) şi am intrat la Institutul Teologic din Paris... Dar pe mine mă sufoca rugăciunea zi şi noapte şi eu am abandonat Institutul, ca să mă îndrept la Athos, unde toată viaţa este concentrată înmod principal pe liturghisire şi pe rugăciune. A asculta cursurile la ştiinţelebisericeşti era în acel timp pentru mine imposibil, dat ind că dând atenţieminţii mele pentru însuşirea disciplinelor predate, eu nu găseam apoi în sineacea deplinătate a aspiraţiei către Dumnezeu, cu care deja m-am înrudit în

perioada anterioară.”23

Părintele Sofronie recunoştea mai târziu: „ puterearugăciunii mele nu era a mea: ea provenea de la Dumnezeu.” 24

În su etul părintelui Sofronie la Paris se dădea o luptă acerbă întreatracţia pentru pictură şi cea pentru rugăciune. În cele din urmă a învinrugăciunea. Rugăciunea însă nu-l ajuta să-şi concentreze atenţia asuprdisciplinelor predate. ... Şi totuşi cu tot interesul lui pentru ştiinţele bisericeşti nevoia duhovnicească de a se a a în rugăciune suferea eşec

şi el a plecat în Athos.25



LUMINĂTORUL Nr. 3 61Serghei Saharov intră în obştea mănăstirii Sfântul Pantelimon (Russikon),

primind numele de monah, Sofronie. Episcopul sârb Nicolae Velimirovicicare era un bun prieten al sfântului Siluan îl va hirotoni diacon.

Cu puţin timp înainte de venirea părintelui în muntele Athos, înanii 1912-1913 aici avusese loc dispute aprinse referitoare la Numelelui Dumnezeu, asemănătoare cu polemica din secolul XIV dintre Sf.Grigorie Palama şi Varlaam de Calabria, analogică cu disputele dintrenominalişti şi raţionalişti.26

În primăvara anului 1930 îl cunoaşte pe „ stareţul ” Siluan (1866-1938), care deşi era necărturar, a reuşit să-i răspundă la întrebărilecele mai importante, împărtăşindu-i experienţa vieţii lui în Dumnezeuşi însemnări asupra luptelor sale duhovniceşti. Însă toate suferinţelesale interioare, luptele sale duhovniceşti, gândul la moarte, pocîinţa,durerea şi învierea sa su etească au fost nişte trepte ale urcuşului săuduhovnicesc şi nişte adevăraţi piloni care i-au permis să primească şisă înţeleagă în toată profunzimea cuvântul Sf. Siluan, dăruit acestuiade Dumnezeu „ ţine-ţi mintea în iad şi nu deznădăjdui” 27.

Arătarea lui Hristos „ stareţului” Siluan şi îndemnul „ ţine-ţi mintea-niad şi nu deznădăjdui!”, l-au marcat şi pe Părintele Sofronie, care vaavea în persoana Sf. Siluan, primul şi cel mai important sprijin pentruviaţa sa duhovnicească. Cuviosul Siluan era plin de puterea cuvântuluiveşnic după ce a avut revelaţia lui Hristos Cel viu.28 Deşi Sf. Siluannu avea o teologie sistematizată formal, teologia sa trăită l-a învăţat pe părintele Sofronie volume întregi, care vor mai apoi sistematizate de

părintele Sofronie. „Ceea ce auzeam de la Siluan la mine se preschimbaîn gândire dogmatică. Dar bineînţeles, eu nu am ajuns nici la măsuralui Maxim, nici a lui Siluan”.29

Faţă de Sf. Siluan a arătat o ascultare deplină şi necondiţionată, faptcare l-a ajutat să sesizeze adânca smerenie a acestuia, dar şi să poată urca laînţelegerea adâncă a smereniei lui Hristos. Sf. Siluan practic l-a încredinţatde experienţa harului pe care îl trăia.30 De la Sf. Siluan, a învăţat părinte-

le Sofronie trei principii fundamentale: rugăciunea pentru întreaga lume,




smerenia lui Hristos şi iubirea vrăjmaşilor 31, iar „iubirea pentru cei păcătoşi şi pentru vrăjmaşi...- remarcă mitropolitul Ioannis Zizoulas -, constituieîn mod egal două axe fundamentale ale învăţăturii părintelui Sofronie”.32

Între anii 1932-46: părintele Sofronie poartă o corespondenţă cu preotul David Balfour, un romano-catolic ce se convertise la Ortodoxiîn Belgia la Chevtogne şi care venise în sfântul munte pentru a lua le-

gătura cu monahismul ortodox. Impresionat de profunzimea învăţăturSf. Siluan, Balfour a fost încredinţat de acesta ucenicului său, părintelSofronie, n cunoscător al învăţăturii Sf. Siluan din experienţă, între eilegându-se o strânsă prietenie care a durat până la sfârşitul vieţii.

Aceste scrisori dezvăluie cunoştinţele părintelui Sofronie în învăţătu-ra multor Părinţi ai Bisericii şi îl silesc să îşi articuleze gândirea teolo-

gică, dovedind deosebirile dintre gândirea Apuseană şi cea RăsăriteanăGândirea ulterioară a părintelui Sofronie va dezvolta aceleaşi subiectabordate în această corespondenţă. Părintele s-a implicat cu toată inţasa în a-l ajuta pe Balfour să cunoască profunzimea Ortodoxiei, a suferfoarte mult încercările acestuia pe calea credinţei. Recunoscător pentr

acest fapt, peste ani de zile D. Balfour remarca: „eu ca un măgăruş fără minte, m-am gândit să alerg după cei doi cai mari: părintele Siluan şi părintele Sofronie”.33

În anul 1935 ind grav bolnav părintele Sofronie îi mărturisea luiDavid Balfour: „Toţi îmi prorocesc însănătoşire şi viaţă lungă, dar eu,învins de puterea bolii, nu cred foarte tare în aceste prorocii. Dacă voi muri, atunci Vă rog să nu încetaţi să vă rugaţi pentru mine.” 34 Cu

referire la Cuviosul Siluan părintele Sofronie spunea într-o scrisoareadresată lui David Balfour următoarele: „ Datorită permanentei a ări înrugăciune (păzirea minţii sale curate în Dumnezeu), el este un om careuită foarte repede. Se întâmplă că el uită despre cele spuse lui atât de fundamental că chiar şi când i se reaminteşte nu-şi poate aminti, dacă a avut loc discuţia respectivă sau nu. De asemenea şi în scrierile saleel uită ce a scris şi ce n-a scris şi de aceea nu de rare ori se repetă.” 35

Şi tot în acelaşi răvaş recunoştea cu smerenie. „Un singur lucru nu-mi



LUMINĂTORUL Nr. 3 63 place: el îi sfătuie pe unii să discute cu mine, ştiind, că eu pot să tâlcu-iesc cuvântările şi sfaturile lui mult mai amănunţit şi în consecutivitate. Eu am protestat, dar între timp fără rezultat.” 36. Din aceste referinţeeste evidentă atât ascultarea profundă a părintelui Sofronie, smereniasa adâncă, dar şi nivelul spiritual înalt la care se găsea deja atunci.

După mutarea la cele veşnice a „ stareţului” Siluan, părintele Sofronieavea să a rme ulterior: „Când eram la mănăstirea Sfântul Pantelimondin Sf. Munte şi Cuviosul Siluan trăia încă, sărutam în minte şi pământul pe care călca. Aşa o adâncă evlavie am avut faţă de omul acesta” 37.

Părintele s-a retras imediat în pustia Karuliei, ducând o viaţă de ru-

găciune şi asceză. Al Doilea Război Mondial a fost pentru el o dramăumană de proporţii universale, aşa cum fusese şi primul război mondialdoar că de data aceasta, nu mai era tânărul de odinioară, lipsit de experi-

enţă şi de cunoştinţele s nţilor părinţi. Acum îl avea pe Dumnezeu, dar dorea din tot su etul ca şi întreaga omenire să-l aibă, căci înţelesese căfără de Dumnezeu nu se poate face nimic. Rugăciunea sa pentru pacealumii şi pentru mântuirea tuturor era singura sa armă cu care lupta şi

cu care s-a luptat toată viaţa.(Va urma) Pr. Drd. Nicolae CREŢU

NOTE:1. Prot. Gh. Florovsky, Пути русского богословия, Edit. „ Exarhatului Belarus”,

Minsk, 2006, pp. 232-326.2. Ibidem, pp. 453-460.3. Ibidem, p. 465.4. Ibidem, p. 482.5. Ibidem, p. 492.6. Arhim. Sofronie, Письма в Россию, Moscova, 1997, p. 18.7. Idem, Видеть Бога как Он Есть, p. 9.8. Arhimandritul Sofronie, Видеть Бога как Он Есть, p. 41.9. Idem, О молитве, Ediţia a III-a, Serghiev Posad, 2003, p. 46.10. Idem, Видеть Бога как Он Есть, p. 36.11. Ibidem. 14.12. Idem, О молитве, pp. 32-33.13. Idem, Видеть Бога как Он Есть, p. 29.14. Mitr. Hierotheos Vlachos,op. cit ., p. 341.15. Arhimandritul Sofronie, Видеть Бога как Он Есть, p. 210.




16. Ibidem, p. 36.17. Ibidem, p. 38.18. Mitr. Hierotheos Vlachos,op.cit ., p. 230.19. Relatând evenimentul reîntoarcerii la Dumnezeul copilăriei, părintele Sofroni

spune „ Nu ştiu, dar poate şi ştiu până la un anumit nivel, cum a plâns Petru după lepădarea sa de Hristos şi cum, conform tradiţiei, el nu uita despre acesat toată viaţa sa, de aceea şi a cerut să-l răstignească cu capul în jos.” Arhimandritul Sofronie, Видеть Бога как Он Есть, p. 42.

20. Arhimandritul Sofronie, Подвиг богопознания, p. 1.21. Mitr. Hierotheos Vlachos,op. cit ., p. 205.22. Ibidem, p. 25.23. Arhimandritul Sofronie,О молитве, p. 124.24. Arhimandritul Sofronie, Видеть Бога как Он Есть, p. 32.25. Arhimandritul Sofronie,О молитве, p. 45.

26. Ibidem,p. 143.27. Mitr. Hierotheos Vlachos,op.cit ., p. 301; apud Arhimandritul Sofronie, Видеть Бога как Он Есть, 2006, p. 19.

28. Arhimandrit Sofronie,Cuvântări duhovniceşti, Vol. II, trad. din limba rusă deierom. Rafail (Noica), Edit. „ Reîntregirea”, Alba Iulia, p. 26.

29. Arhimandrit Sofronie,Cuvântări duhovniceşti, p. 178.30. Mitr. Hierotheos Vlachos,op.cit ., p. 246.31. Ierom. Nicolae Saharov, Pregătirea teologică a părintelui Saharov, vol. 76, pp.

45-46; apud Mitr. Hierotheos Vlachos,Cunosc un om în Hristos: Părintele Sofroniede la Essex, Edit. „Sophia ”, Bucureşti, 2011, p. 27.

32. Mitr. Ioannis Zizioulas,Celui care i se iartă puţin, puţin iubeşte, în „ Buisson Ardent ”, nr. 10, 2004, p. 7.33. Arhimandritul Sofronie, Подвиг богопознания, Edit. „ Palomnik ”, Moscova, 2003, p. 24.

34. Ibidem, p. 227.35. Ibidem, p. 149.36. Ibidem.37. Mitr. Hierotheos Vlachos,op.cit ., p. 256.



SUMAR

Maria CURTEAN,Restaurarea unui neam începe cu recu-noaşterea s nţilor ei...................................................................3 Maria APETROAIEI , Cinste eroilor români.............................9 Pr. Prof. Dr. Mircea PĂCURARIU,Românii şi aşezămintele bisericeşti din Ţara Sfântă.........................................................13Corespondenţă.............................................................................1

Scurt istoric al parohiei S nţii Trei Ierarhi din Chişinău............21 Ierod. Hrisostom FILIPESCU,190 de ani de la înscrierea unei paginiroşii în istoria mănăstirii Secu.........................................................27 Maria BRÂNZĂ,Dobrogea - leagănul creştinismului românesc........37 Drd. Ioan GOREANU,Importanţa religiei în coagularea societăţii......43 Mihai COSTANDACHE , Biserica Ortodoxă din Basarabiasub regimul comunist în arhivele Republicii Moldova - o lă aistoriei încă neexplorată............................................................47

Pr. Drd. Nicolae CREŢU, Formarea teologică şi conştiinţadogmatică a arhimandritului Sofronie (Saharov)..........................50

Coordonator: pr. Viorel CojocaruAdresa redacţiei: Chişinău, 2051, str. Vişinilor, 32.

Tel.: 75-37-37; e-mail: [email protected] „PRINT-CARO”

str. Mirceşti, 22Tel.: 93-16-53s

Orice articol publicat în această revistă re ectă punctul de vedere al autorului

revista "luminatorul", nr. 3 (114), mai-iunie 2011

Documents