retorica
DESCRIPTION
RETORICATRANSCRIPT
Tema 1: RETORICA – MEŞTEŞUGUL BUNEI CUVÂNTĂRI
« ARS PULCHRE LOQUENDI »
Bibliografie:
1. Retorică juridică / Brînduşa Gorea;. Editura „Zethus”, 2009. Bibliogr. ISBN 978-973-88936-1-0. Editor: Mugur Gorea. Coperta: Teodora Elena Carterazethus.ro/fileadmin/Pdf/retorica_juridica.pdf - Pagini similare
2. Marioara Petcu, ELEMENTE DE RETORICĂ JURIDICĂ,www.history-cluj.ro/SU/anuare/2009/.../07_1_Petcu.PDF - Pagini similare
3. www.scritube.com/.../RETORICA5261542.php - În cache - Pagini similare4. Silvia Săvulescu, Retorica şi teoria argumentării, Bucureşti, 2001
Obiective:
Concepte de bază/ conceptul de trivium
Termeni–cheie:elocinţă, elocvenţa, etimologia, întrebare retorică, magister dicendi, orator, retorica dintre x şi y, retorica disperării”, retorica lui x” (sau lui y), rhetor, rhetorică, retorica rediviva, macroretorica, microretorica, retorică generală sau generalizată, retorică restrânsă, noua retorică, microretorică, retorică lingvistică, retorica imaginii, retorica visului, retorica romanului, retorica titlului, retorica scriiturii, retorica poeziei, mesaj retoric, text retoric, retorică neagră, retorică albă etc.
Nume notorii:
Activitate:
Motto: „Retorica e intalnirea dintre om si limbaj in care se tine cont de identitatile si diferentele fiintei umane”(Michel Meyer)
“Nu socotim că discuţiile sunt o pagubă pentru fapte, ci lipsa de lămurire prin discuţie, făcută mai înainte de a porni la înfăptuirea a ceea ce trebuie”. (Tucidid)
DESFĂŞURAREA LECŢIEI:
1.1 RETORICA REPREZENTARE ŞI MOTIVARE.
a) Preliminarii
"Istoria oratoriei este unul dintre cele mai interesante capitole ale istoriei
omenirii. Oamenii înzestraţi cu darul vorbirii, fie ei regi, comandanţi de oşti sau
politicieni, creatorii de cultură, au jucat un rol de prim ordin în alcătuirea şi
progresul civilizaţiei.
Marii oratori ai antichităţii greceşti şi romane vorbeau în agorá, astăzi pieţelor
publice le-au luat locul micul ecran al televizorului şi cvadratul cotidienelor.
Strălucirea şi adâncimea ideii, glasul, ţinuta, nuanţarea, gesturile, energia
frazei, uşurinţa improvizaţiei, toate laolaltă şi fiecare în parte concură la gloria
oratorului.
Dar niciodată nu se va putea detecta cu exactitate ce anume determină forţa
magică a oratorului.
Istoria retoricii se confundă aproape cu istoria omenirii, fiind strâns legată de
devenirea omului în societate şi de dezvoltarea acesteia.
Retorica este arta sau ştiinţa comunicării plăcute şi frumoase. Ea trebuie să
convingă, să influenţeze auditoriul în aşa fel încât ideile, trăirile şi convingerile
noastre să fie însuşite de acesta, să devina indispensabile şi să ia caracterul unor
idei sau hotărâri proprii. De multe ori ea nu reprezinta doar transmiterea de idei şi
gânduri. Trebuie să ajute la combaterea ideiilor altor oratori. Arma retoricii în
aceasta luptă aprigă a persuasiunii este elocinţa (darul de a ne exprima frumos şi
convingător). Convingerea se face aşadar prin argumentaţie bogată, riguroasă şi
vorbire plăcută.
Termenii „retorică” şi „elocinţă” se pot confunda pentru că într-un anumit
sens ambii desemnează arta de a vorbi bine şi frumos. Dar, nu sunt sinonime. Pe
când elocinţa este talentul de a convinge, retorica este arta care dezvoltă acest
talent. Elocinţa s-a născut înaintea regulilor retoricii, precum limba s-a format
înaintea gramaticii.
Retorica se deosebeşte de elocvenţă, precum se deosebeşte teoria de practică.
Elocvenţa – talentul de a convinge – este un dar al naturii, spune Dimitrie Gusti,
iar retorica – arta de a conduce talentul – este un fruct al studiului. Tot Dimitrie
Gusti ne spune că în urma bărbaţilor care din instinct au fost elocvenţi, au venit
acei care prin studiu au ajuns de a fi elocvenţi şi aceştia se numesc oratori; după ei
au venit aceia care au adunat şi ordonat diferitele metode cu ajutorul cărora se
poate ajunge la elocvenţă şi aceştia se numesc retori, iar arta creată de ei s-a
numit retorică.
Celebrul Cicero (106-43) jurist, avocat şi orator roman, scrisese anterior (în
„De oratore”) că nu elocvenţa s-a născut din retorică, ci retorica a luat naştere din
elocvenţă.
Retorica se referă la un fenomen complex care a caracterizat timp de două
milenii reflecţiile şi practicile din sfera conceptuală a „retoricii”, cu evidentul său
caracter multi şi interdisciplinar.
În vorbirea curentă, termenul de retorică circulă, având, în principal, sensuri
peiorative sau neconforme cu esenţa sa. De exemplu, se foloseşte sintagma
„întrebare retorică”, cu semnificaţia unei întrebări căreia i se cunoaşte deja
răspunsul ori pusă doar de dragul de a fi auzită. Se mai foloseşte terminologia
„retorica lui x” (sau lui y), desemnând stilul de exprimare, de vorbire al acelei
persoane. Mai sunt întâlnite expresiile „retorica disperării” cu sensul de
nemulţumire acută, mâhnire profundă faţă de greutăţile vieţii sau cea din „retorica
dintre x şi y”, având semnificaţia unei dispute, neînţelegeri, certuri între x şi y.
Din punct de vedere etimologic, cuvântul „retorică” provine din latinescul
„rhetorica”, iar acesta din grecescul „rhitor”, care însemna, în antichitate,
„vorbitor”, orator ori cel ce învaţă arta elocvenţei (elocinţei).
La romani, rhitorul era denumit rhetor, sau magister dicendi, adică maestru în
elocinţă.
ACTIVITATE: Prezentaţi definiţia retoricii din munimum 5 surse.
SOLUŢIA: 1. Aristotel din Retorica, considerând-o ca „facultatea de a
descoperi prin procedee specifice (retorice) ceea ce în
fiecare caz este propriu pentru a convinge prin
intermediul vorbirii. Această vorbire convingătoare
cuprinde 1 un ansamblu de norme şi reguli1
2.
Analiza mai multor definiţii ale termenului va arăta, pe de o parte, lipsa unei
perspective unitare asupra sensului acestuia şi, pe de altă parte, faptul că adesea
asupra conceptului se proiectează o viziune proprie (unei epoci, unui cercetător,
unei şcoli etc.). Spre exemplu:
Dicţionarul explicativ al limbii române [DEX ’96, de aici înainte] defineşte
retorica prin trei sensuri principale:1) „arta de a vorbi frumos“; 2) „arta de a
convinge un auditoriu de justeţea ideilor expuse printr-o argumentaţie bogată,
riguroasă, pusă în valoare de un stil ales“;şi 3) „ansamblul regulilor care ajută la
însuşirea acestei arte“.
Dicţionarul de ştiinţe ale limbii [DSL, de aici înainte] propune următoarea
definiţie: „Artă ş iştiinţă a elaborării discursului în general, având funcţie
primordială persuasivă, dar şi funcţie justificativă, demonstrativă sau deliberativă.“
Aristotel a realizat o îmbinare între o definiţie substanţială – „retorica este
tehnica discursurilor“ –şi o definiţie relaţională – „retorica este reversul dialecticii,
căci amândouă se referă la chestiuni comune tuturor oamenilor, fără să presupună o
ştiinţă specială“.
-
-
-
-
Ceea ce pare însă că domină definiţiile actuale propuse pentru retorică este
trăsătura referitoare la implicarea profundă a acesteia în comunicare şi acţiune, în
cotidian: „retorica este întâlnirea dintre oameni şi limbaj în prezentarea
diferenţelor şi identităţilor lor“. Perioada actuală aflată sub semnul globalizării pare
să favorizeze perspectiva pragmatică asupra termenului definit iniţial ca „arta de a
vorbi bine“, prin recunoaşterea faptului că „de la prietenie la dragoste, de la
politică la economie, relaţiile se fac şi se desfac prin exces sau lipsă de retorică“.
Analiza mai multor definiţii confirmă ideea că „retorica“ reprezintă un
termen atribuit unui concept complex care este folosit cu mai multe sensuri
interdependente, nu întotdeauna delimitate cu precizie. Încercînd să facem o medie
semantică a acestor definiţi putem considera că cele mai importante valori atribuite
conceptului „retorică“ sunt următoarele:
– artă şi ştiinţă a elaborării discursului;
– tehnică a ornării discursului;
– disciplină, obiect de studiu;
– practică socială.
b) Obiectivul general al retoricii şi sarcinile ei:
“Dacă retorica însăşi este ştiinţa de a vorbi bine scopul ei suprem şi ultim este
de a vorbi bine şi de a convinge prin cuvînt.” (Quintilianus)
Retorica, în funcţie de perioada istorică de dezvoltare şi în dependenţă de
tipologia sa, s-a impus printr-un şir de sarcini: să persuadeze, adică, în sens
pascalian,să convingă (aspectul raţional) şi să placă (aspectul iraţional sau afectiv)
şi, într-un sens mai general, să comunice idei şi să producă emoţii.
Ca disciplina de studiu retorica are drept scop
prezentarea sistemului retoric dintr-o perspectivă istorică,
stimularea interesului pentru aplicaţii în domeniul retoricii juridice, politice, mediatice, publicitare
înţelegerea funcţionării discursului de orice tip (politic, mediatic, publicitar, didactic etc.); facilitarea unei „lecturi“ critice a textelor politice, publicitare, mediatice
conform unei grile de decodare care presupune instituirea unor mecanisme de apărare/imunizare în faţa manipulării;
producerea unor discursuri adecvate situaţiilor de comunicare într-o eră comunicaţională care a depăşit stadiul „informaţional” etc.
Funcţiile retoricii
Unii autori ………… consideră că retorica are patru funcţii esenţiale:
Funcţia persuasivă se axează pe diferite maniere de a convinge un auditor:
seducţia ca scop şi efect al retoricii;
demonstraţia, care ţine de domeniul ştiinţelor;
argumentaţia din perspectiva logicii, dar strâns legată de retorică;
manipularea ca zonă aflată la intersecţia psihologiei cu sociologia şi
lingvistica.
Funcţia hermeneutică este privită ca o interpretare continuă a retoricii
adversarului.
Funcţia euristică se referă la faptul că retorica propune soluţii în cazul
problemelor care nu permit încadrarea acestora în tiparul certitudinii.
Funcţia pedagogică, explicativă, critic priveşte retorica în calitatea sa de
disciplină al cărei studiu permite descifrarea şi elaborarea textelor literare sau a
discursurilor. Realizarea acestei funcţii presupune o activitate în două etape:
prima, cea a demontării discursului public (politic, publicitar, mediatic),
a doua, a remontării şi a generării din perspectivă retorică ş i argumentativă a
textelor.
S-ar mai putea adăuga şi funcţia revelatoare a idiolectului, precum şi funcţia
metalingvistică.
Funcţia revelatoare a idiolectului se referă atât la faptul că retorica reflectă
spiritul fiecăruia dintre noi, cât şi la aspectul întrepătrunderii dintre idiolecte
(modul particular de exprimare a propriilor idei nu poate fi înţeles fără a accepta
întrepătrunderea permanentă între idiolecte).
Funcţia metalingvistică: tratând codul, limbajul însuşi, se poate spune că retorica
este înainte de toate o reflecţie asupra cuvântului (scris sau vorbit), o disciplină
care studiază condiţiile unei comunicări mai eficace în cadrul unei limbi date.
Aceasta presupune posibilitatea efectuării unei „alegeri“ între infinitele posibilităţi
şi/sau subtilităţi ale limbajului
Funcţia cognitivă
c) Clasificarea retoricii
Retorica impregnează ansamblul relaţiilor sociale, transpare în procesul
comunicării, al interacţiunii umane, în cursul dezbaterilor politice, al discuţiilor
cotidiene sau mediatice, al justificărilor şi probatoriilor juridice sau în demonstraţii
ştiinţifice şi virtuozităţi oratorice. Aşa cum arată D. Rovenţa-Frumuşani: „A
argumenta nu este nicidecum un lux, ci o necesitate. A nu putea argumenta este o
altă cauză de inegalitate culturală care se suprapune tradiţionalei inegalităţi
economice. Or, sistemul democratic acordă tuturor cetăţenilor dreptul de a lua
cuvântul prin instituirea libertăţii de expresie ca drept constituţional de bază. De
aceea, în secolul al XX-lea, după căderea regimurilor totalitare, istoria retoricii se
va confunda cu istoria politică.“
Această extraordinară implicare a retoricii în comunicare este susţinuă şi de
apariţia şi circulaţia frecventă a unor sintagme specializate: retorica generalizată,
retorică restrânsă, noua retorică, macroretorica, microretorică, retorică
lingvistică, retorica imaginii, retorica visului, retorica romanului, retorica titlului,
retorica scriiturii, retorica poeziei, mesaj retoric, text retoric, retorică neagră,
retorică albă etc.
Retorica generalizată
Retorica clasica - „mestesugul bunei cuvântari”
Neoretorica - Noua retorica nu mai este arta vorbirii elegante, ci teoria
comunicarii persuasive: argumentarea devine o componenta esentiala a activitatii
discursive în general, a celei politice, publicitare în particular
Retorica rediviva ocupă un loc central în cadrul procesului de comunicare
actual, în care semnificaţia discursului se construieşte ca rezultantă a interacţiunii
partenerilor (locutor/interlocutor; autor/lector, orator/auditor). Retorica rediviva va
fi subsumata reflectiei comune a filozofilor, lingvistilor, analistilor comunicarii
preocupati de recuperarea (în etapa poststructurala) a locutorului si interlocutorului
ca parteneri activi în construirea semnificatiei discursului. Retorica rediviva
trebuie, prin urmare, corelata cu pragmatismul în filozofie si stiinta (de la W.
James la Tadeusz Kotarbinski), cu filozofia analitica a limbajului (J. Austin, J.
Searle) si cu pragmatica „de gradul trei” (a interactiunilor comunicative).
Macroretorica prin lucrările lui C. Perelman şi L. Olbrechts-Tyteca, vizând
reinterpretarea teoriei aristotelice a argumentării într-o lume guvernată de imperativul
comunicării, inclusiv în cadrul activităţii ştiinţifice
Microretorica sau teoria figurilor de stil, reteoretizate de Grupulµ în-Retorica
generală.
Retorica albă (raţională) - presupune o analiză critică, lucidă a procedeelor
discursive.
Retorica neagră (manipulatoare) - Roland Barthes utilizeaza conceptul de
retorica neagra pentru aceasta strategie falsificatoare, manipulatoare a discursului.
Incursiuni în diacronia retoricii
Cea mai bună introducere în studiul retoricii şi al teoriei argumentaţiei este
poate istoria însăşi a domeniului, relevarea momentelor importante, de la „miturile
fondatoare“ până la impactul său în „era comunicaţională“ a secolului al XX-lea,
fără a uita momentele de eclipsă sau de apoteoză.
Aparuta in Grecia antica retorica a cunoscut o dezvoltare sinuoasa si cu
multe urcusuri si coborasuri.
Retorica în Grecia antică
Momentul apariţiei retoricii este fixat în secolele al V-lea şi al IV-lea î. Chr.
în Sicilia. După o legendă, Hieron, tiranul Siracuzei, a interzis supuşilor săi
folosirea limbajului. Tiranii introduseseră în Sicilia (colonie greacă) un regim de
violenţă, de deportări şi de exilări. Căderea tiranilor, în special, cea a lui Trasibul
din Siracuza1 în 465 î. Chr., a fost punctul de plecare al unei insurecţii generale,
care a cuprins întreg teritoriul Siciliei şi a fost însoţită de revendicări (sub formă de
procese) ale proprietăţilor private pe care le luaseră prin abuz conducătorii oraşelor
siciliene.
În acest context social-politic, marcat de frământări puternice, cauzele erau
pledate de părţile interesate în faţa juriilor populare. Cu această ocazie, unii
pledanţi au avut inspiraţia să recurgă la anumite procedee retorice care să le asigure
victoria. Istoria îi menţionează pe Empedocle din Agrigent, pe Corax şi pe
discipolul său Tisias ca cei dintâi care au codificat şi difuzat învăţătura retorică
(prin sistematizarea şi transmiterea modului de elaborare a acestor procedee). Ei au
redactat formulare-ghid pentru uzul părţilor în litigiu. O datare relativă plasează în
anul 460 î. Chr. redactarea de către Corax a manualului Technè rhétorikè, care
constituia un ansamblu de precepte practice însoţite de exemple edificatoare. După
mărturia lui Aristotel, reluată de Cicero, discursurile oratorice ar fi existat şi înainte
de atestările atribuite lui Corax şi Tisias, dar nu sub forma discursului supus unor
reguli stricte de elaborare.
În acel moment devenea clar faptul că limbajul nu este doar „limbă“, ci este,
de asemenea, „discurs“.
Primii retori se mândreau cu măiestria de a transforma cel mai slab argument
în argumentul cel mai puternic. În acest context „Corax“ devine un termen tehnic,
preluat şi consacrat de terminologia retorică, care însemna să spui despre un lucru
că este neverosimil pentru că, într-adevăr, el este foarte posibil, cu alte cuvinte era
vorba despre „producerea verosimilului“ ca armă a persuasiunii.
Sofistul Protagoras din Abdera (c. 486–c. 410 î. Chr.), autorul celebrei
maxime „omul este măsura tuturor lucrurilor“, afirma dintr-o perspectivă
relativistă şi sceptică faptul că orice subiect poate fi tratat după două teze opuse.
Un moment important îl reprezintă contextul istoric al disputelelor politice
generate de abolirea regimurilor aristocratice. Se înregistrează un nou imbold în
dezvoltarea retoricii judiciare în Grecia continentală, unde cel mai important
reprezentant al epocii a fost Antiphon (480–411 î. Chr.), considerat primul orator
judiciar al Greciei.
În anul 427 î. Chr., retorul Gorgias părăseşte Sicilia şi vine la Atena, unde
rosteşte un discurs în faţa adunării poporului. Acest moment este considerat cel al
naşterii discursului epidictic şi al prozei artistice. Această perspectivă estetică şi
literară va îmbogăţi proza, până atunci doar funcţională, cu figuri de cuvânt
(asonanţă, rimă, paronomază, ritm, paralelisme între părţile frazei) şi cu figuri de
gândire şi semantice (perifraze, metafore, antiteze).
Epoca în care a trăit oratorul atenian Lisias (440/ 445–360 î. Chr.) este cea în
care apar experţii în practicile judiciare şi se impun meserii noi ca cele de
logograf şi de synegoros. Opera lui Lisias reprezintă un foarte bogat izvor de
informaţii cu privire la perioada de la sfârşitul războiului peloponesiac, precum şi
la cea imediat următoare înfrângerii Atenei.
Perioada de maximă înflorire a elocinţei politice este marcată de activitatea
lui Demostene (384–322 î. Chr.)12, Licurg (390–324 î. Chr.) – Împotriva lui
Leocrate –, Hiperide (390–322 î. Chr.) – Discursul funebru (325 î. Chr.) –şi de
fondatorul celebrei şcoli de retorică din Rodos – Eschine (390–315 î. Chr.).
Retorica va fi apoi un domeniu privilegiat de sofişti. Noile concepţii asupra
discursuluişi elocinţei marchează începutul unei epoci care va acorda o importanţă
covârşitoare cuvântului. Învăţământul sofistic se baza în principal pe retorică,
dublată de folosirea unor scheme argumentative (în mare parte, falacioase).
Platon (428–347 î. Chr.), în a cărui viziune retorica este „arta care produce
convingeri“, îi va condamna pe sofişti pentru dispreţul la adresa adevărului şi a
justiţiei şi se va orienta spre analiza problemelor privitoare la structura
propoziţiilor, la legătura dintre expresiile complexe şi cele simple şi la posibilitatea
negaţiei şi a falsului.
Începând cu Aristotel (384–322 î. Chr.), retorica se prezintă ca o metodă de
compunere/compoziţie a discursului fixată în tipare clare. Aristotel va reconsidera
şi va recentra într-o viziune cuprinzătoare toate componentele retoricii, le va
completa, situându- le între dialectic şi politică, dar legându-le de poetică.
Isocrate (Isokrates)16 (436–338 î. Chr.), scriitor şi orator atenian, a fost cel
mai cunoscut şi cel mai influent retor al epocii sale. Profesor de elocinţă, Isocrate a
eliberat retorica de afilierea sofistică.
Retorica reprezenta în acea epocă un mijloc de a răspunde multiplelor
provocări ale societăţii greceşti venite din partea domeniului educaţional, judiciar,
filosofic şi artistic. În opinia lui Isocrate, pentru a deveni orator trebuia să
îndeplineşti trei condiţii majore: aptitudini naturale, o practică susţinută, o
învăţare sistematică.
Retorica în Roma antică
Cato cel Bătrân (234–149 î. Chr.), om de stat şi scriitor roman, s-a ridicat în
discursurile sale cu succes împotriva Cartaginei, cerând distrugerea ei. Opera sa
cuprinde Origines şi De agricultura, care este considerată cea mai veche scriere
latină în proză.
Marcus Tullius Cicero, (106–43 î. Chr.), om politic şi unul dintre cei mai
mari oratori romani, a redactat numeroase lucrări despre retorică (Despre
invenţiune, Despre orator), lucrări filosofice (Despre natura zeilor, Despre
îndatoriri, Despre supremul bine şi supremul rău), discursuri (Catilinarele,
Filipicele). În anul 63 î. Chr., în calitate de consul, a demascat conjuraţia lui
Catilina împotriva Senatului. Este considerat cel mai mare orator roman şi una
dintre figurile importante ale lumii antice.
În contextul politic al începutului de mileniu, la Roma, Quintilian (30–98),
Seneca, Pliniu cel Bătrân, Pliniu cel Tânăr vor fi continuatorii şi susţinătorii
sistemului retoric ciceronian şi autori ai unor tratate de oratorie devenite celebre.
Retorica în Evul Mediu
Evul Mediu a fost marcat de predicile Sfântului Toma d’Aquino, de
denunţările vehemente ale călugărului Savonarola (1452–1498) din Florenţa lui
Pietro de Medici sau de cele ale misticului francez Gerson, animatorul Conciliului
de la Constanz (1363–1429).
Didacticismul retoricii din perioada Renaşterii.
Spaţiul anglo-saxon îşi aduce contribuţia la îmbogăţirea teoretizărilor prin
operele lui Leonard Cox (The Arte or Crafte of Rhethoryke –1530?) şi ale
scriitorului Thomas Wilson (The Arte of RhetoWrique –1553) şi tratatele semnate
de Pierre de Courcelles şi de André de Tonquelin
O istorie a retoricii (oratoriei) acestei perioade ar trebui să înregistreze
predicile misticului panteist Meister Eckart (1260–1327) şi ale discipolului său,
călugărul dominican Jean Tauler (1297–1361), ale lui Luther (1483–1546) şi ale
apărătorului regalităţii Etienne Pasquier (1529–1615), autor al Încurajării pentru
prinţi şi domni.
Rigorile retoricii din perioada clasicismului
Clasicismul francez al secolului al XVII-lea s-a caracterizat prin imitarea
modelelor greco-romane şi a promovat ordinea, claritatea, echilibrul, obţinute prin
respectarea regulilor care guvernează diversele genuri. Oratoria înregistrează
progrese remarcabile prin Cuvântările funebre ale lui Bossuet (1627–1704):
Panegiricul Sfântului Paul, Panegiricul Sfântului Francisc din Assisi.
Secolul al XVIII-lea
Istoria Franţei secolului al XVIII-lea este jalonată de discursurile
revoluţionare ale lui Danton, ale lui Robespierre (1758–1794) – Discurs asupra
libertăţii presei, Discurs asupra Fiinţei supreme, Discurs asupra pedepsei cu
moartea sau ale lui Mirabeau (1749– 1791), şi, începînd cu anul 1796, de
proclamaţiile lui Napoleon şi elocinţa lui Benjamin Constant (1767–1830).
Pe celălalt mal al Canalului Mânecii, istoria oratoriei consemnează
discursurile (şi disputele politice) celebre ale primilor miniştri Bolingbroke (tory),
ale lui Robert Walpole sau ale lui William Pitt. Abordările teoretice se datorează
prelatului scoţian Hugh Blair (Lectures on Rhetoric –1783), precum şi teologului
George Campbell (Elements of Rhetoric –1828).
Secolul al XIX-lea
Retorica franceză înregistrează realizările oratorilor religioşi şi universitari
(discursurile lui Frayssinous şi, mai ales, celebrele Conferinţe de la Notre-Dame
de Paris ale lui Lacordaire). În aceeaşi perioadă, scriitorul Edgar Quinet (1803–
1875) va încânta auditoriul de la Collège de France cu expunerea rafinată a
concepţiilor sale filosofice şi istorice.Elocinţa politică în epoca modernă este
marcată de discursurile lui Giuseppe Garibaldi în Italia aflată în pragul
reunificării sau ale liderului burgheziei republicane din Franţa sfârşitului de secol,
Léon Gambetta.
Epoca romantică
În ciuda avântului pe care îl cunoaşte genul oratoric, secolul al XIX-lea este
cel care consemnează declinul retoricii clasice. Deşi anumite specii discursive
rămân fidele tradiţiei (discursurile de tribunal, de barou, de cameră), epoca
romantică va promova un sistem de valori în care aprecierea pozitivă va merge în
direcţia simplităţii, a conciziei şi a naturaleţei. Acest recul al retoricii va fi
accentuat de adversitatea programelor romantice (pentru a-l cita numai pe Victor
Hugo: „Paix à la syntaxe/ Guerre à la rhétorique“) şi va fi urmat, în plan
pedagogic, de dispariţia retoricii din programele de învăţământ după o tradiţie de
sute de ani.
Tzvetan Todorov consideră că retorica clasică îşi încheie existenţa la
începutul secolului al XIX-lea, ca urmare a antiretorismului epocii, îndreptat, în
special, împotriva caracterului normativ-prescriptiv al disciplinei în sistemul
pedagogic şi a proliferării necontrolate a clasificărilor domeniului.
Secolul al XX-lea
Istoria frământată a secolului al XX-lea consemnează discursurile politice ale
lui Clémenceau, Jaurès, Mussolini, Hitler, Goebbels, Charles de Gaulle, Nicolae
Titulescu, F.D. Roosevelt, John F. Kennedy, Martin Luther King.
În jurul anilor -70 retorica renaşte, beneficiind de progresele înregistrate în
domeniul lingvisticii („ştiinţă-pilot“, în special prin lucrările lui Roman
Jakobson), al semioticii, al stilisticii, al teoriei argumentării.
Spaţiul cultural francez este cadrul în care iau fiinţă centre de studiu care
oferă o perspectivă nouă asupra retoricii şi a relaţiei directe cu „producerea“
textelor literare (cum ar fi de exemplu Oulipo – Ouvroir de Littérature Potentielle
–, care cuprindea, în anii 1960–1973, printre membri pe Raymond Queneau,
Georges Perec, Luc Etienne, François Le Lionnais, Jacques Bens şi chiar pe
Jean Tardieu, Marcel Duchamp şi Italo Calvino).
Şcoala franceză contemporană (T. Todorov, R. Barthes, G. Genette) repune
în discuţie retorica din perspectiva figurilor, fără a recurge la constrângeri
normative sau încorsetări în clasificări rigide.
Grupul μ propune prin lucrările sale fundamentale – Rhétorique générale şi
Rhétorique de la poésie – o reinterpretare a figurilor bazată pe concepţia clasică a
lui Quintilian asupra modalităţilor de realizare a figurilor.
Neoretorica, redefinită din perspectiva teoriei argumentării, îi numără
printre fondatori şi teoreticieni pe Chaim Perelman, Tzvetan Todorov, Nicolas
Ruwet, Gérard Genette, Lausberg. „Logicile non-formale“ au contribuit decisiv la
schimbarea perspectivei asupra retoricii şi teoriei argumentării.
Fondatorii neoretoricii, Chaïm Perelman şi Lucie Olbrechts-Tyteca, au
corelat aspectele logice ale teoriei lor cu „logicile non-formale“ şi au repus în
discuţie termenul de „evidenţă“ prin reconsiderarea plauzibilului şi a perechii
consens/conflict.
Particularităţile neoretoricii
RETORICA ÎN SPAŢIUL ROMÂNESC
Augustin Bunea a fost unul dintre cei mai mari oratori ai timpului, dar şi
din istoria elocinţei româneşti, al cărui cuvânt se impunea prin sinceritatea din
gând şi simţire, cuvânt rostit cu luciditate şi putere de convingere.
TITULESCU, NICOLAE (1882-1941)
Cel mai important diplomat roman al secolului al XX-lea, una dintre marile
personalitati ale diplomatiei europene in perioada dintre cele doua razboaie
mondiale s-a nascut pe 4 martie, la Craiova. Tatal sau,
Cercetările actuale asupra argumentării încearcă să asigure un echilibru şi o
armonizare între tendinţele neoretoricii, ale logicii natural şi ale teoriei discursului.
Genul judiciar şi cel deliberativ supravieţuiesc sub forma declaraţiei, a
pledoariei, a apologiei, a rechizitoriului, a declaraţiei politice, a admonestării, a
conferinţei, a expunerii etc.
Genul epidictic se regăseşte în forma alocuţiunii, a elogiului, a
complimentului, a
oraţiei funebre, a panegiricului, a discursului (ca speech).
Ceea ce pare să caracterizeze discursul oratoric al zilelor noastre este tendinţa
spre
simplitate, adecvare, pragmatism, improvizaţie, stereotipie.
Perioada actuală redescoperă şi pune în valoare diverse procedee (locuri
comune, naraţiune, figuri, acţiune) în discursuri persuasive noi care au o retorică
proprie (de ex. discursul publicitar). Sistemul retoric al antichităţii se adaptează
noilor împrejurări în cadrul mai larg al pragmaticii discursului.
1.2 Locul şi rolul retoricii pentru comunicarea profesională a juristului.
Retorica rediviva ocupă un loc central în cadrul procesului de comunicare
actual, în care semnificaţia discursului se construieşte ca rezultantă a interacţiunii
partenerilor (locutor/interlocutor; autor/lector, orator/auditor). Această perspectivă
nouă susţine ideea conform căreia retorica nu mai este privită astăzi ca o „artă a
ornamentării “discursului, ci mai degrabă ca un mod firesc, „organic“ al producerii
acestuia: „fie că vrem, fie că nu vrem, retorica s-a insinuat în cotidian cu multiplele
sale formeşi construcţii, modificând modul nostru de gândire“.
1.3
Curriculum historiae
Căci au existat oratori elevaţi, ca să spun aşa, cu o strălucită profunzime a
ideilor şi măreţie a cuvintelor, impetuoşi, variaţi, bogaţi în idei şi mijloace de
exprimare, demni de respect, cultivaţi şi decişi să mişte sufletele şi să le atragă –
lucru pe care unii l-au făcut chiar printr-o cuvântare severă, sumbră,
neprelucrată, nici perfect structurată şi nici frumos încheiată, alţii printr-una
sprintenă, ordonată, finisată.
Şi, dimpotrivă, au existat oratorii simpli, penetranţi, care probau toate
faptele şi le făceau mai limpezi, nu mai complicate, eleganţi printr-un discurs
simplu, oarecum,şi concis; în cadrul aceluiaşi stil unii au fost ingenioşi, dar
neşlefuiţi, şi cu intenţie asemănători inculţilor şi nepricepuţilor, alţii, în pofida
aceleiaşi sărăcii a mijloacelor de expresie, au fost mai plăcuţi, adică spirituali,
strălucitori, deşi slab împodobiţi.
Dar există, în plus, oratorul de mijloc, interpus între aceştia şi, ca să zic aşa,
moderat, care (fiindcă) nu se foloseşte nici de subtilitatea ultimilor, nici de
torentul verbal al celor de mai înainte, care se apropie de ambele stiluri, dar nu se
distinge în nici unul, care este părtaş al unuia sau al celuilalt, dacă vrem adevărul,
mai degrabă exclus; şi acesta este fluent în vorbire, cum se spune, deşi nu aduce
nimic în afară de capacitate oratorică ş i onotonie, sau adaugă, ca într-o
cunună, nişte şuviţe, şi nuanţează fiecare uvântare prin intermediul unor podoabe
modeste de cuvinte şi cugetări. Cicero, De oratore
Teste de autoevaluare
apud Neculai Bobică, Retorică, Note de curs Anul II, semestrul I 2009 Universitatea Danubius.
1. Retorica este: a. ştiinţă; b. artă; c. ştiinţă şi artă. 2. Retorica se constituie pentru prima oară în: a. Antichitate; b. Evul Mediu; c. Grecia; d. Italia. 3. Izvoarele retoricii sunt: a. logica; b. gramatica; c. opera marilor oratori; d. psihologia; e. stilistica; f. biografiile oamenilor celebri; g. geografia; h. jurisprudenţa. 4. În interpretarea lui Aristotel, retorica avea următoarele genuri: a. judiciar; b. epidictic; c. demonstrativ; d. deliberativ; e. publicistic; f. academic. 5. Primii filosofi greci care au promovat sistematic retorica au fost: a. ionienii; b. eleaţii; c. sofiştii. 6. În viziunea lui Cicero, retorica trebuia să fie: a. teoria vorbirii; b. arta convingerii; c. sinteza dintre înţelepciune şi elocvenţă. 7. Importanţa retoricii în viaţa publică este redusă în: a. Antichitate; b. Evul Mediu;
c. epoca modernă; d. regimurile autoritare;e. regimurile democratice.
Temă de control: Contribuţiile Evului Mediu şi ale epocii moderne la dezvoltarea retoricii.
RETORICA SI COMUNICARE1. Dupa Aristotel, retorica are ca obiect domeniul adevarurilor
a. necesareb. probabilec. stiintificed. logiceANS: B
2. Retorica, in viziunea lui Aristotel, este facultatea de a cercetaa. legile generale ale gandiriib. regulile de actiunec. mijloacele prin care se poate obtine convingeread. stilul limbajuluiANS: C
3. La Aristotel, dovezile extratehnicea. sunt produse de oratorb. sunt identificabile cu ethos, pathos si logosc. exista inaintea discursuluid. nu sunt reprezentate, de exemplu, de martori ANS: C
4. La Arsitotel, dovezile tehnice au urmatoarele caracteristici:1. sunt inventate de orator2. sunt identificabile cu ethos, pathos si logos3. exista inaintea discursului4. sunt reprezentate de caracterul vorbitoruluia. 1,2b. 2,3c. 3,4d. 2,4ANS: A
5. Ethos-ul, in cazul retoricii aristotelice, constituie:1. dispozitia afectiva a auditoriului2. caracterul vorbitorului3. o dovada tehnica4. o dovada extratehnica5. discursul oratorului6. sentimentele oratoruluia. 1,3b. 2,3c. 3,6d. 4,5ANS: B
6. Pathos-ul, in cazul retoricii aristotelice, constituie:1. dispozitia afectiva a auditoriului2. o dovada extratehnica3. caracterul oratorului4. o dovada tehnica5. discursul oratorului
6. caracterul auditoriuluia. 1,2b. 4,5c. 2,6d. 1,4e. 3,4ANS: D
7. Logos-ul, in cazul retoricii aristotelice, constituie:1. caracterul auditoriului2. sentimentele oratorului3. o dovada tehnica4. o dovada extratehnica5. discursul oratorului6. caracterul oratoruluia. 3,6b. 4,5c. 3,5d. 1,4e. 2,3ANS: C
8. Dupa Aristotel, demonstratia in cadrul discursului oratorului se obtine prin:1. entimema2. exemplu3. stil4. corectitudine gramaticala5. adecvare la contexta. 3,5b. 1,2c. 3,4d. 4,5ANS: B
9. Entimema, in retorica aristotelica, reprezinta:1. o inductie2. o deductie3. un silogism4. un paralogism5. un rationament deductiva. 2,3b. 1,4c. 2,3,5d. 3,4,5ANS: C
10. Exemplul, in retorica aristotelica, reprezinta:1. o inductie2. o deductie3. un paralogism4. o dovada tehnica5. o entimema6. o dovada extratehnicaa. 2,6b. 3,6c. 4,5d. 1,4ANS: D
11. Genurile retoricii, dupa Aristotel, sunt:
1. poietic2. practic3. demonstrativ4. comunicativ5. deliberativ6. judiciar7. semantica. 1,2,4b. 3,5,6c. 2,5,6d. 2,3,5ANS: B
12. In cadrul retoricii aristotelice, genul demonstrativ are in vederea. faptele trecutuluib. faptele prezentului c. faptele viitoruluiANS: B
13. In cadrul retoricii aristotelice, genul judiciar are in vederea. faptele viitoruluib. faptele trecutuluic. faptele prezentului ANS: B
14. In cadrul retoricii aristotelice, genul deliberativ are in vederea. faptele trecutuluib. faptele prezentului c. faptele viitoruluiANS: C
15. In cadrul retoricii aristotelice, genului demonstrativ ii sunt propriia. lauda sau blamulb. apararea sau acuzareac. sustinerea sau combatereaANS: A
16. In cadrul retoricii aristotelice, genului juridic ii sunt proprii a. sustinerea sau combatereab. apararea sau acuzarea c. lauda sau blamulANS: B
17. In cadrul retoricii aristotelice, genului deliberativ ii sunt proprii a. sustinerea sau combatereab. lauda sau blamulc. apararea sau acuzareaANS: A
18. Partile necesare ale discursului, conform retoricii aristotelice, sunt 1.exordiu 2.afirmatia 3.naratiunea 4.confirmatia 5.peroratia 6.epiloga. 1,3,5b. 1,2,3,6c. 1,3,4,5d. 2,4ANS: D
19. Potrivit retoricii aristotelice, naratiunea
a. este o parte necesara a oricarui discurs b. este necesara doar genului judiciarc. este necesara doar genului demonstrativd. este necesara doar genului deliberativANS: B
20. Potrivit retoricii aristotelice, utilizarea corecta a limbajului din punct de vedere gramatical este un criteriu ala. ritmului discursuluib. stilului discursuluic. compozitiei discursuluid. armoniei discursuluiANS: B
21. Inceputurile retoricii judiciare se leaga de a. dezbaterile politiceb. procesele de proprietatec. procesele de succesiuned. judecarea unor criminaliANS: B
22. Primii profesori de retorica in Atena au fosta. Corax si Tisiasb. Protagoras, Gorgias si Prodicosc. Socrate si Platond. Demostene si IsocrateANS: B
23. Acceptiunea negativa a termenului de sofist este proprie lui1. Aristotel2. Platon3. Protagoras4. Socrate5. Isocratea. 1,2,3b. 1,2,4c. 2,3,5d. 3,4,5ANS: B
24. Printre acuzele aduse sofistilor in antichitatea greaca se numarau:1. sofistica este o stiinta aparenta2. sofistica este profesata cu plata3. sofistica este un pericol pentru democratie4. sofistica a contribuit la pierderea puterii de catre aristocrati5. sofistica sprijina traditia religioasaa. 1,3,5b. 2,4,5c. 2,3,4d. 1,2,4ANS: D
25. Maxima “omul este masura tuturor lucrurilor, a celor care exista, in ce fel exista, si a celor care nu exista, in ce fel nu exista”, apartine lui:a. Prodicosb. Ptotagorasc. Gorgiasd. Antiphon sofistulANS: B
26. Metoda argumentativa proprie lui Protagoras se sprijina pe urmatoarele teze:1. sa pornesti intotdeauna argumentatia de la premise necesare2. orice enunt trebuie sa se intemeieze pe date ale simturilor
3. cu privire la fiecare lucru exista doua rationamente, unul opus celuilalt4. sa faci mai puternic argumentul mai slab in detrimentul celui mai puternica. 1,3b. 2,4c. 3,4d. 1,2ANS: C
27. Tehnica antilogiei, specifica sofistilor, consta ina. impunerea oricarui punct de vedere asupra celui opusb. obtinerea unei concluzii din premise necesarec. a arata ca orice enunt este contradictoriud. obtinerea unei concluzii din premise probabileANS: A
28. Dupa Prodicos forta persuasiva a retoricii tine de a. constructia silogisticab. puterea magica a cuvantuluic. caracterul oratoruluid. inspiratia divinaANS: B
29. Dintre sofisti, cel care s-a ocupat cu studiul sensurilor cuvintelor si al sinonimiei a fosta. Protagorasb. Prodicosc. Gorgiasd. Antiphon sofistulANS: B
30. Situarea retoricii, alaturi de politica, etica, limbaj sau educatie, printre temele dominante ale speculatiei sofiste se datoreaza in speciala. criticii sustinute a filosofiei lui Socrateb. importantei pe care au dat-o studiului logiciic. situarii omului si a creatiilor spirituale ale acestuia in centrul reflectieid. opozitiei fata de regimul democratic si al spijinului pentru regimul aristocraticANS: C
31. Tetralogiile lui Antiphon oratorul cuprind urmatoarele momente:a. exordiu, naratiune, demonstratie, epilogb. inventio, dispositio, elocutio, memoria, actioc. acuzarea, apararea, replica acuzarii, replica aparariid. afirmatia, confirmatiaANS: C
32. Partile discurdului, dupa Antiphon oratorul, sunt:1. exordiu2. digresiunea3. pregatirea auditoriului4. naratiunea5. demonstratia6. probele7. epilogul8. peroratiaa. 1,2,5,7,8b. 1,3,4,5,7c. 1,3,4,6,7d. 1,2,4,5,8ANS: C
33. Oratorul grec, ce este acuzat de impietate si este achitat in urma rostirii discursului “Despre Misterii”, estea. Lysias
b. Hiperidec. Demostened. AndocideANS: D
34. Singurul discurs judiciar rostit de Lysias in fata tribunalelor ateniene se numeste:a. Impotriva lui Eratosteneb. Impotriva lui Agoratosc. Impotriva lui Filond. Impotriva lui EvandrosANS: A
35. Discursul “Despre mostenirea lui Kiron”, privitor la o afacere de succesiune, reprezinta capodopera oratorului greca. Isocrateb. Andocidec. Isaiosd. AlcidamasANS: C
36. Urmatoarele discursuri apartin oratorului Isocrate:1. Filipicele2. Panatenaicul3. Impotriva lui Eratostene4. Areopagiticul5. Olinticele6. Panegiricula. 2,4,6b. 3,4,6c. 1,2,4d. 2,4,5ANS: A
37. Discursurile prin care Isocrate urmareste critica sofistilor sunt urmatoarele:1. Panatenaicul2. Elena3. Busiris4. Areopagiticul5. Panegiricula. 1,2b. 2,3c. 2,5d. 1,4ANS: B
38. Discursul lui Isocrate intitulat Panegiricul are ca temaa. critica sofistilorb. sustinerea misiunii civilizatoare a Ateneic. indemnul revenirii atenienilor la moravurile strabuned. justificarea propriei activitati de oratorANS: B
39. Discursul Filipicele, indreptat impotriva regelui Filip al II-lea al Macedoniei, apartine oratorului greca. Licurgb. Isdocratec. Socrated. DemosteneANS: D
40. Discursurile grupate sub titulatura de Olinticele, avand ca subiect cetatea cu locuitori de neam grecesc, Olynthos, ce cazuse sub dominatia regelui Filip al II-lea al Macedoniei, apartin oratorului grec:a. Hiperide
b. Lysiasc. Demostened. IsocrateANS: C
41. Discursul prin care Eschine, riposteaza la invinuirea ca ar fi tradat interesele Atenei cu prilejul activitatii ca ambasador la curtea regelui Filip al II-lea al Macedoniei se numestea. Impotriva lui Eratosteneb. Panegiriculc. Filipiceled. Impotriva lui TimarhosANS: D
42. Discursurile prin care Demostene acuza iar Eschine se apara cu privire la partizanatul celui de-al doilea cu regele Filip al II-lea al Macedoniei, se intituleaza identic, numindu-sea. Despre paceb. Despre ambasada necredincioasac. Despre coroanad. Despre consiliul navalANS: B
43. Cel mai important discurs ramas de la oratorul grec Hiperide se numestea. Discursul funebrub. Despre pacec. Despre Misteriid. Despre ambasada necredincioasaANS: A
44. Discursul intitulat “Impotriva lui Leocrate”, prin care sunt criticate moravurile decazute si sunt aparate legile, apartine oratorului greca. Lysiasb. Andocidec. Antiphond. LicurgANS: D
45. Stilul oratoric asianist este:a. sobru, elegant si fara figuri de stilb. sobru, elegant si impodobitc. rafinat, emfatic si impodobitd. rafinat, emfatic si fara figuri de stilANS: C
46. Stilul oratoric asianist este: a. sobru, elegant si impodobitb. rafinat, emfatic si fara figuri de stilc. rafinat, emfatic si impodobitd. sobru, elegant si fara figuri de stilANS: D
47. Denumirea directiei oratorice elborate de Cicero, ca sinteza a asianismului si a aticismului, este:a. micenianab. rhodianac. minoicad. cretanaANS: B
48. Dupa Cicero partile elocintei sunt:1. exordium2. inventio3. dispositio4. argumentatio5. elocutio
6. memoria7. pronuntiatio8. peroratioa. 1,2,4,7,8b. 1,3,4,5,6c. 2,3,5,6,7d. 2,5,6,7,8ANS: C
49. Discursurile intitulate Filipicele, indreptate impotriva lui Marcus Antonius, apartin luia. Quintilianb. Demostenec. Isocrated. CiceroANS: D
50. Urmatoarea lucrare retorica nu apartine lui Ciceroa. De Oratoreb. Institutio oratoriac. Brutusd. OratorANS: B
51. In dialogul De oratore, Cicero accentueaza necesitatea corelarii oratorieia. cu principiile logiceb. cu o pregatire culturala de ansambluc. cu literatura si poeziad. cu cunostintele de dreptANS: B
52. In tratatul Brutus Cicero polemizeaza cu stilul oratorica. aticistb. aristotelicc. platonicd. sofisticANS: A
53. Tratatul lui Cicero intitulat Orator evidentiaza:1. modelul ideal al oratorului2. importanta filosofiei in formarea oratorului3. critica asupra asianistilor si neoaticistilor4. importanta dovezilor tehnice in discursa. 1,2,3,4b. 1,2,3c. 2,3,4d. 3,4ANS: B
54. Cele trei stiluri de elocinta evidentiate de Cicero in tratatul Orator sunt:1. epideictic2. inalt sau sublim3. mediu sau temperat4. simplu5. demonstrativ6. deliberativ7. juridica. 1,6,7b. 5,6,7c. 2,3,4d. 4,6,7ANS: C
55. Conform tratatului Orator al lui Cicero, functia tripartita a discursului oratorului se refera la:
a. dovedire, obtinerea simpatiei, convingereb. caracterul oratorului, forma discursului, pasiunile auditoriuluic. inductie, deductie, analogied. captarea atentiei auditoriului, naratiunea, demonstratiaANS: A
56. Lucrarea Institutio oratoria apartine lui a. Tacitusb. Quintilianc. Cicerod. AristotelANS: B
57. In lucrarea ce nu s-a pastrat, De causis corruptiae eloquentiae, Quintilian incearca sa explice a. problema opozitiei dintre filosofie si retoricab. caracteristicile oratorului idealc. decadenta elocintei contemporaneANS: C
58. In cartea I a lucrarii Institutio oratoria Quintilian evidentiazaa. natura oratorului idealb. importanta educatiei in formarea oratoruluic. decadenta elocintei contemporaneANS: B
59. Motivele decadentei oratorice relevate de Tacitus in Dialogul despre oratori sunt:1. opozitia dintre filosofie si retorica2. lipsa unei culturi adevarte3. depravarea sociala4. existenta unui regim politic autoritara. 1,2,3,4b. 2,3c. 2,3,4d. 1,3,4ANS: C
60. Vizand vechiul ideal retoric, intruchipat de Cicero in primul rand, Tacitus propune in Dialogul despre oratoria. adaptarea acestuia la realitatile politice contemporaneb. abandonarea sac. revigorarea sa ca atared. inlocuirea sa cu stilul oratoric aticistANS: A
61. Considerarea sofistilor ca falsi educatori este facuta dea. Cicerob. Platonc. Protagorasd. IsocrateANS: B
62. In dialogul Euthydemos, Platon incearca sa demonstreze cu privire la contradictie, caracteristica metodei sofistilor,a. imposibilitatea acesteiab. posibilitatea acesteiac. necesitatea acesteiaANS: A
63. In dialogul Gorgias, retorica este considerata de catre Platon ca fiinda. superioara cunoasteriib. inferioara cunoasterii c. egala cunoasteriid. independenta de cunoastere
ANS: B64. In dialogul Gorgias, Platon considera ca, spre deosebire de filosofie care apeleaza la ratiune, retorica
apeleaza laa. vointab. imaginatiec. limbajd. emotiiANS: D
65. In dialogul Phaidros, Platon apreciaza ca fundamentul adevaratei retorici trebuie sa fiea. artab. stiintac. filosofiad. religiaANS: C
66. In dialogul Phaidros, Platon considera ca pentru a obtine persuasiunea, retorica trebuie sa se bazeze pe a. legi logiceb. arta imitatieic. cunoasterea sufletuluid. imaginatieANS: C
67. Dupa Platon, sofistica si retorica se ocupa dea. adevaruri necesareb. adevaruri probabilec. adevaruri improbabiled. adevarurin aparenteANS: D
68. Definirea sofistului, de catre Platon ca “negutator cu privire la invataturile sufletului”, apare in dialogula. Phaidrosb. Gorgiasc. Euthydemosd. SofistulANS: D
69. Definirea sofistului, de catre Platon, ca “traficant de invataturi”, apare in dialogula. Sofistulb. Gorgiasc. Euthydemosd. PhaidrosANS: A
70. Singurul dialog in care Platon considera ca retorica poate ajunge la adevar, dar numai prin intermediul filosofiei, estea. Euthydemosb. Sofistulc. Gorgiasd. PhaidrosANS: D
71. Conceptul de situatie retorica se refera laa. contextul in care se organizeaza si produce discursulb. limbajul in care se structureaza discursulc. tonul cu care este rostit discursuld. caracterul celui care rosteste discursulANS: A
72. Discursul politic corespunde a. discursului demonstrativb. discursului epideicticc. discursului deliberativ
d. discursului judiciarANS: C
73. Discursul epideictic este sinonim cua. discursul judiciarb. discursul juridicc. discursul demonstrativd. discursul deliberativANS: C
74. Dispositio se refera la a. structura auditoriuluib. modalitatea de organizare a unui discurs sau textc. cercetarea mijloacelor de persuasiune referitoare la tema discursuluid. stilul discursuluiANS: B
75. Inventio se refera la a. stilul discursuluib. structura auditoriuluic. modalitatea de organizare a unui discurs sau text d. cercetarea mijloacelor de persuasiune referitoare la tema discursuluiANS: D
76. Narratio reprezinta partea discursului care se refera laa. slabirea, respingerea sau destramarea argumentului adversaruluib. expunerea faptelorc. prezentarea dovezilor pe baza carora se asigura convingerea auditoriuluid. stilul discursuluiANS: B
77. Confirmatio reprezinta partea discursului care se refera la a. expunerea faptelorb. stilul discursuluic. prezentarea dovezilor pe baza carora se asigura convingerea auditoriuluid. slabirea, respingerea sau destramarea argumentului adversarului ANS: C
78. Reprehensio reprezinta partea discursului care se refera la a. stilul discursului b. slabirea, respingerea sau destramarea argumentului adversarului c. prezentarea dovezilor pe baza carora se asigura convingerea auditoriuluid. expunerea faptelorANS: B
79. Elocutio se refera laa. rostirea discursuluib. capacitatea de improvizatie a oratoruluic. organizarea discursuluid. redactarea si stilizarea discursuluiANS: D
80. Partitio reprezinta partea discursului ce se refera la a. diviziunea argumentariib. expunerea faptelorc. demonstrarea faptelord. respingerea argumentului adversaruluiANS: A
81. Genurile retorice ilustrate de activitatea lui Antim Ivireanul sunt:1. genul demonstrativ2. genul deliberativ3. genul judiciara. 1,2
b. 1,3c. 2,3ANS: B
82. Prima lucrare de retorica romaneasca apartine luia. Ioan Molnar-Piuariub. Dimitrie Cantemirc. Simeon Marcovicid. Antim IvireanulANS: A
83. In lucrarea lui Ioan Molnar Piuariu, retorica este considerataa. stiintab. logicac. artaANS: C
84. In lucrarea sa Ioan Molnar Piuariu, fixeaza terminologia retoricii utilizand procedeele:1. deductiei2. adaptarii3. imprumutului4. inductieia. 1,4b. 2,3c. 2,4d. 3,4ANS: B
85. Principalul autor din care Ioan Molnar Piuariu s-a inspirat in scrierea lucrarii sale de retorica estea. Platonb. Tacitusc. Cicerod. AristotelANS: D
86. Termenul lui Ioan Molnar Piuariu pentru inventio estea. aflareab. intocmireac. talcuiread. graireaANS: A
87. Termenul lui Ioan Molnar Piuariu pentru dispositio estea. aflareab. intocmireac. talcuiread. graireaANS: B
88. Termenul lui Ioan Molnar Piuariu pentru elocutio estea. graireab. talcuireac. intocmiread. aflareaANS: B
89. Cea de-a doua lucrare de retorica romaneasca apartine luia. Simeon Marcovicib. Dimitrie Cantemirc. Antim Ivireanuld. Ioan Molnar PiuariuANS: A
90. Principalii autori pe care Simeon Marcovici ii citeaza in lucrarea sa de retorica sunt:1. Cicero
2. Tacitus3. Quintilian4. Platon5. Socratea. 2,3b. 4,5c. 1,3d. 1,2ANS: C
91. Termenul utilizat de Simeon Marcovici in lucrarea sa de retorica pentru a desemna genul demonstrativ estea. felul judecatorescb. felul chibzuitor sau sfatuitorc. felul doveditorANS: C
92. Termenul utilizat de Simeon Marcovici in lucrarea sa de retorica pentru a desemna genul deliberativ este a. felul doveditorb. felul judecatorescc. felul chibzuitor sau sfatuitorANS: C
93. Lucrarea “Ritorica romana pentru tinerime” apartine luia. Ion Heliade Radulescub. Dimitrie Gustic. Simeon Marcovicid. Ioan Molnar PiuariuANS: B
94. Figurile de stil sunt definite de cei mai multi dintre autorii moderni caa. procedee logico-plasticeb. relationari dintre ritmul si armonia frazelorc. exprimari elipticed. abateri de la ordinea naturala a limbajuluiANS: D
95. Sursele expresiei sau cuvantului figurat sunt:1. insistenta2. simetria3. entimema4. ambiguitatea5. plasticitatea6. deductiaa. 1,2,3,6b. 1,2,4,5c. 2,4,5,6d. 3,4,5,6ANS: B
96. Insistenta si simetria in cadrul figurilor retorice sunt realizate prin:1. economie a expresiei2. repetitie3. substitutie4. amplificarea. 2,4b. 1,3c. 1,2d. 1,4ANS: A
97. Ambiguitatea in cadrul figurilor retorice este realizata prin:
1. economie a expresiei2. repetitie3. substitutie4. amplificarea. 2,3b. 3,4c. 1,3d. 1,4ANS: C
98. Plecand de la reperele tehnice la care se rezuma esenta vorbirii si scrierii figurate, figurile de stil sunt clasificate in patru grupe, trei dintre ele fiind reprerzentate de figurile repetitiei, figurile ambiguitatii si figurile plasticitatii, iar cea de-a patra dea. figurile de gandireb. figurile sintacticec. figurile de elocintad. figurile insistenteiANS: D
99. Conform clasificarii figurilor de stil in figuri de sunet, figuri sintactice, figuri semantice si figuri de gandire, permutarea sau inversiunea apartinea. figurilor de sunetb. figurilor sintacticec. figurilor semanticed. figurilor de gandireANS: B
100. Conform clasificarii figurilor de stil in figuri de sunet, figuri sintactice, figuri semantice si figuri de gandire, tropii de un singur cuvant sau de mai multe cuvinte apartina. figurilor de sunetb. figurilor sintacticec. figurilor semanticed. figurilor de gandireANS: C
RETORICA SI COMUNICARE
1. Dupa Aristotel, retorica are ca obiect domeniul adevarurilor
a. necesareb. probabilec. stiintificed. logice
2. Retorica, in viziunea lui Aristotel, este facultatea de a cerceta
a. legile generale ale gandiriib. regulile de actiunec. mijloacele prin care se poate obtine convingeread. stilul limbajului
3. La Aristotel, dovezile extratehnice
a. sunt produse de oratorb. sunt identificabile cu ethos, pathos si logosc. exista inaintea discursuluid. nu sunt reprezentate, de exemplu, de martori
4. La Arsitotel, dovezile tehnice au urmatoarele caracteristici:
1. sunt inventate de orator
2. sunt identificabile cu ethos, pathos si logos
3. exista inaintea discursului
4. sunt reprezentate de caracterul vorbitorului
a. 1,2b. 2,3c. 3,4d. 2,4
5. Ethos-ul, in cazul retoricii aristotelice, constituie:
1. dispozitia afectiva a auditoriului
2. caracterul vorbitorului
3. o dovada tehnica
4. o dovada extratehnica
5. discursul oratorului
6. sentimentele oratorului
a. 1,3b. 2,3c. 3,6d. 4,5
6. Pathos-ul, in cazul retoricii aristotelice, constituie:
1. dispozitia afectiva a auditoriului
2. o dovada extratehnica
3. caracterul oratorului
4. o dovada tehnica
5. discursul oratorului
6. caracterul auditoriului
a. 1,2b. 4,5c. 2,6d. 1,4
e. 3,4
7. Logos-ul, in cazul retoricii aristotelice, constituie:
1. caracterul auditoriului
2. sentimentele oratorului
3. o dovada tehnica
4. o dovada extratehnica
5. discursul oratorului
6. caracterul oratorului
a. 3,6b. 4,5c. 3,5d. 1,4e. 2,3
8. Dupa Aristotel, demonstratia in cadrul discursului oratorului se obtine prin:
1. entimema
2. exemplu
3. stil
4. corectitudine gramaticala
5. adecvare la context
a. 3,5b. 1,2c. 3,4d. 4,5
ANS: B
9. Entimema, in retorica aristotelica, reprezinta:
1. o inductie
2. o deductie
3. un silogism
4. un paralogism
5. un rationament deductiv
a. 2,3b. 1,4c. 2,3,5d. 3,4,5
10. Exemplul, in retorica aristotelica, reprezinta:
1. o inductie
2. o deductie
3. un paralogism
4. o dovada tehnica
5. o entimema
6. o dovada extratehnica
a. 2,6b. 3,6c. 4,5d. 1,4
11. Genurile retoricii, dupa Aristotel, sunt:
1. poietic
2. practic
3. demonstrativ
4. comunicativ
5. deliberativ
6. judiciar
7. semantic
a. 1,2,4b. 3,5,6c. 2,5,6d. 2,3,5
12. In cadrul retoricii aristotelice, genul demonstrativ are in vedere
a. faptele trecutuluib. faptele prezentului c. faptele viitorului
13. In cadrul retoricii aristotelice, genul judiciar are in vedere
a. faptele viitoruluib. faptele trecutuluic. faptele prezentului
14. In cadrul retoricii aristotelice, genul deliberativ are in vedere
a. faptele trecutuluib. faptele prezentuluic. faptele viitorului
15. In cadrul retoricii aristotelice, genului demonstrativ ii sunt proprii
a. lauda sau blamulb. apararea sau acuzareac. sustinerea sau combaterea
16. In cadrul retoricii aristotelice, genului juridic ii sunt proprii
a. sustinerea sau combatereab. apararea sau acuzarea c. lauda sau blamul
17. In cadrul retoricii aristotelice, genului deliberativ ii sunt proprii
a. sustinerea sau combatereab. lauda sau blamulc. apararea sau acuzarea
18. Partile necesare ale discursului, conform retoricii aristotelice, sunt
1.exordiu
2.afirmatia
3.naratiunea
4.confirmatia
5.peroratia
6.epilog
a. 1,3,5b. 1,2,3,6c. 1,3,4,5d. 2,4
19. Potrivit retoricii aristotelice, naratiunea
a. este o parte necesara a oricarui discursb. este necesara doar genului judiciarc. este necesara doar genului demonstrativ
d. este necesara doar genului deliberativ
20. Potrivit retoricii aristotelice, utilizarea corecta a limbajului din punct de vedere gramatical este un criteriu al
a. ritmului discursuluib. stilului discursuluic. compozitiei discursuluid. armoniei discursului
21. Inceputurile retoricii judiciare se leaga de
a. dezbaterile politiceb. procesele de proprietatec. procesele de succesiuned. judecarea unor criminali
22. Primii profesori de retorica in Atena au fost
a. Corax si Tisiasb. Protagoras, Gorgias si Prodicosc. Socrate si Platond. Demostene si Isocrate
ANS: B
23. Acceptiunea negativa a termenului de sofist este proprie lui
1. Aristotel
2. Platon
3. Protagoras
4. Socrate
5. Isocrate
a. 1,2,3b. 1,2,4c. 2,3,5d. 3,4,5
24. Printre acuzele aduse sofistilor in antichitatea greaca se numarau:
1. sofistica este o stiinta aparenta
2. sofistica este profesata cu plata
3. sofistica este un pericol pentru democratie
4. sofistica a contribuit la pierderea puterii de catre aristocrati
5. sofistica sprijina traditia religioasa
a. 1,3,5b. 2,4,5c. 2,3,4d. 1,2,4
25. Maxima “omul este masura tuturor lucrurilor, a celor care exista, in ce fel exista, si a celor care nu exista, in ce fel nu exista”, apartine lui:
a. Prodicosb. Protagorasc. Gorgiasd. Antiphon sofistul
26. Metoda argumentativa proprie lui Protagoras se sprijina pe urmatoarele teze:
1. sa pornesti intotdeauna argumentatia de la premise necesare
2. orice enunt trebuie sa se intemeieze pe date ale simturilor
3. cu privire la fiecare lucru exista doua rationamente, unul opus celuilalt
4. sa faci mai puternic argumentul mai slab in detrimentul celui mai puternic
a. 1,3b. 2,4c. 3,4d. 1,2
27. Tehnica antilogiei, specifica sofistilor, consta in
a. impunerea oricarui punct de vedere asupra celui opusb. obtinerea unei concluzii din premise necesarec. a arata ca orice enunt este contradictoriud. obtinerea unei concluzii din premise probabile
28. Dupa Prodicos forta persuasiva a retoricii tine de
a. constructia silogisticab. puterea magica a cuvantuluic. caracterul oratoruluid. inspiratia divina
29. Dintre sofisti, cel care s-a ocupat cu studiul sensurilor cuvintelor si al sinonimiei a fost
a. Protagorasb. Prodicosc. Gorgiasd. Antiphon sofistul
30. Situarea retoricii, alaturi de politica, etica, limbaj sau educatie, printre temele dominante ale speculatiei sofiste se datoreaza in special
a. criticii sustinute a filosofiei lui Socrateb. importantei pe care au dat-o studiului logiciic. situarii omului si a creatiilor spirituale ale acestuia in centrul reflectieid. opozitiei fata de regimul democratic si al spijinului pentru regimul aristocratic
31. Tetralogiile lui Antiphon oratorul cuprind urmatoarele momente:
a. exordiu, naratiune, demonstratie, epilogb. inventio, dispositio, elocutio, memoria, actioc. acuzarea, apararea, replica acuzarii, replica aparariid. afirmatia, confirmatia
32. Partile discurdului, dupa Antiphon oratorul, sunt:
1. exordiu
2. digresiunea
3. pregatirea auditoriului
4. naratiunea
5. demonstratia
6. probele
7. epilogul
8. peroratia
a. 1,2,5,7,8b. 1,3,4,5,7c. 1,3,4,6,7d. 1,2,4,5,8
33. Oratorul grec, ce este acuzat de impietate si este achitat in urma rostirii discursului “Despre Misterii”, este
a. Lysiasb. Hiperidec. Demostened. Andocide
34. Singurul discurs judiciar rostit de Lysias in fata tribunalelor ateniene se numeste:
a. Impotriva lui Eratosteneb. Impotriva lui Agoratosc. Impotriva lui Filond. Impotriva lui Evandros
35. Discursul “Despre mostenirea lui Kiron”, privitor la o afacere de succesiune, reprezinta capodopera oratorului grec
a. Isocrateb. Andocidec. Isaiosd. Alcidamas
36. Urmatoarele discursuri apartin oratorului Isocrate:
1. Filipicele
2. Panatenaicul
3. Impotriva lui Eratostene
4. Areopagiticul
5. Olinticele
6. Panegiricul
a. 2,4,6b. 3,4,6c. 1,2,4d. 2,4,5
37. Discursurile prin care Isocrate urmareste critica sofistilor sunt urmatoarele:
1. Panatenaicul
2. Elena
3. Busiris
4. Areopagiticul
5. Panegiricul
a. 1,2b. 2,3c. 2,5d. 1,4
38. Discursul lui Isocrate intitulat Panegiricul are ca tema
a. critica sofistilorb. sustinerea misiunii civilizatoare a Ateneic. indemnul revenirii atenienilor la moravurile strabuned. justificarea propriei activitati de orator
39. Discursul Filipicele, indreptat impotriva regelui Filip al II-lea al Macedoniei, apartine oratorului grec
a. Licurgb. Isdocratec. Socrated. Demostene
40. Discursurile grupate sub titulatura de Olinticele, avand ca subiect cetatea cu locuitori de neam grecesc, Olynthos, ce cazuse sub dominatia regelui Filip al II-lea al Macedoniei, apartin oratorului grec:
a. Hiperideb. Lysiasc. Demostened. Isocrate
41. Discursul prin care Eschine, riposteaza la invinuirea ca ar fi tradat interesele Atenei cu prilejul activitatii ca ambasador la curtea regelui Filip al II-lea al Macedoniei se numeste
a. Impotriva lui Eratosteneb. Panegiriculc. Filipiceled. Impotriva lui Timarhos
42. Discursurile prin care Demostene acuza iar Eschine se apara cu privire la partizanatul celui de-al doilea cu regele Filip al II-lea al Macedoniei, se intituleaza identic, numindu-se
a. Despre paceb. Despre ambasada necredincioasac. Despre coroanad. Despre consiliul naval
43. Cel mai important discurs ramas de la oratorul grec Hiperide se numeste
a. Discursul funebrub. Despre pacec. Despre Misteriid. Despre ambasada necredincioasa
44. Discursul intitulat “Impotriva lui Leocrate”, prin care sunt criticate moravurile decazute si sunt aparate legile, apartine oratorului grec
a. Lysiasb. Andocidec. Antiphond. Licurg
45. Stilul oratoric asianist este:
a. sobru, elegant si fara figuri de stilb. sobru, elegant si impodobitc. rafinat, emfatic si impodobitd. rafinat, emfatic si fara figuri de stil
46. Stilul oratoric asianist (aticist) este:
a. sobru, elegant si impodobitb. rafinat, emfatic si fara figuri de stilc. rafinat, emfatic si impodobitd. sobru, elegant si fara figuri de stil
47. Denumirea directiei oratorice elborate de Cicero, ca sinteza a asianismului si a aticismului, este:
a. micenianab. rhodianac. minoicad. cretana
48. Dupa Cicero partile elocintei sunt:
1. exordium
2. inventio
3. dispositio
4. argumentatio
5. elocutio
6. memoria
7. pronuntiatio
8. peroratio
a. 1,2,4,7,8b. 1,3,4,5,6c. 2,3,5,6,7d. 2,5,6,7,8
49. Discursurile intitulate Filipicele, indreptate impotriva lui Marcus Antonius, apartin lui
a. Quintilianb. Demostenec. Isocrated. Cicero
50. Urmatoarea lucrare retorica nu apartine lui Cicero
a. De Oratoreb. Institutio oratoriac. Brutusd. Orator
51. In dialogul De oratore, Cicero accentueaza necesitatea corelarii oratoriei
a. cu principiile logice
b. cu o pregatire culturala de ansambluc. cu literatura si poeziad. cu cunostintele de drept
52. In tratatul Brutus Cicero polemizeaza cu stilul oratoric
a. aticistb. aristotelicc. platonicd. sofistic
53. Tratatul lui Cicero intitulat Orator evidentiaza:
1. modelul ideal al oratorului
2. importanta filosofiei in formarea oratorului
3. critica asupra asianistilor si neoaticistilor
4. importanta dovezilor tehnice in discurs
a. 1,2,3,4b. 1,2,3c. 2,3,4d. 3,4
54. Cele trei stiluri de elocinta evidentiate de Cicero in tratatul Orator sunt:
1. epideictic
2. inalt sau sublim
3. mediu sau temperat
4. simplu
5. demonstrativ
6. deliberativ
7. juridic
a. 1,6,7b. 5,6,7c. 2,3,4d. 4,6,7
55. Conform tratatului Orator al lui Cicero, functia tripartita a discursului oratorului se refera la:
a. dovedire, obtinerea simpatiei, convingereb. caracterul oratorului, forma discursului, pasiunile auditoriuluic. inductie, deductie, analogie
d. captarea atentiei auditoriului, naratiunea, demonstratia
56. Lucrarea Institutio oratoria apartine lui
a. Tacitusb. Quintilianc. Cicerod. Aristotel
57. In lucrarea ce nu s-a pastrat, De causis corruptiae eloquentiae, Quintilian incearca sa explice
a. problema opozitiei dintre filosofie si retoricab. caracteristicile oratorului idealc. decadenta elocintei contemporane
58. In cartea I a lucrarii Institutio oratoria Quintilian evidentiaza
a. natura oratorului idealb. importanta educatiei in formarea oratoruluic. decadenta elocintei contemporane
59. Motivele decadentei oratorice relevate de Tacitus in Dialogul despre oratori sunt:
1. opozitia dintre filosofie si retorica
2. lipsa unei culturi adevarte
3. depravarea sociala
4. existenta unui regim politic autoritar
a. 1,2,3,4b. 2,3c. 2,3,4d. 1,3,4
60. Vizand vechiul ideal retoric, intruchipat de Cicero in primul rand, Tacitus propune in Dialogul despre oratori
a. adaptarea acestuia la realitatile politice contemporaneb. abandonarea sac. revigorarea sa ca atared. inlocuirea sa cu stilul oratoric aticist
61. Considerarea sofistilor ca falsi educatori este facuta de
a. Cicerob. Platonc. Protagorasd. Isocrate
62. In dialogul Euthydemos, Platon incearca sa demonstreze cu privire la contradictie, caracteristica metodei sofistilor,
a. imposibilitatea acesteiab. posibilitatea acesteiac. necesitatea acesteia
63. In dialogul Gorgias, retorica este considerata de catre Platon ca fiind
a. superioara cunoasteriib. inferioara cunoasterii c. egala cunoasteriid. independenta de cunoastere
64. In dialogul Gorgias, Platon considera ca, spre deosebire de filosofie care apeleaza la ratiune, retorica apeleaza la
a. vointab. imaginatiec. limbajd. emotii
65. In dialogul Phaidros, Platon apreciaza ca fundamentul adevaratei retorici trebuie sa fie
a. artab. stiintac. filosofiad. religia
66. In dialogul Phaidros, Platon considera ca pentru a obtine persuasiunea, retorica trebuie sa se bazeze pe
a. legi logiceb. arta imitatieic. cunoasterea sufletuluid. imaginatie
67. Dupa Platon, sofistica si retorica se ocupa de
a. adevaruri necesareb. adevaruri probabilec. adevaruri improbabiled. adevaruri aparente
68. Definirea sofistului, de catre Platon ca “negutator cu privire la invataturile sufletului”, apare in dialogul
a. Phaidrosb. Gorgiasc. Euthydemosd. Sofistul
69. Definirea sofistului, de catre Platon, ca “traficant de invataturi”, apare in dialogul
a. Sofistulb. Gorgiasc. Euthydemosd. Phaidros
70. Singurul dialog in care Platon considera ca retorica poate ajunge la adevar, dar numai prin intermediul filosofiei, este
a. Euthydemosb. Sofistulc. Gorgiasd. Phaidros
71. Conceptul de situatie retorica se refera la
a. contextul in care se organizeaza si produce discursulb. limbajul in care se structureaza discursulc. tonul cu care este rostit discursuld. caracterul celui care rosteste discursul
72. Discursul politic corespunde
a. discursului demonstrativb. discursului epideicticc. discursului deliberativd. discursului judiciar
73. Discursul epideictic este sinonim cu
a. discursul judiciarb. discursul juridicc. discursul demonstrativd. discursul deliberativ
74. Dispositio se refera la
a. structura auditoriuluib. modalitatea de organizare a unui discurs sau textc. cercetarea mijloacelor de persuasiune referitoare la tema discursuluid. stilul discursului
75. Inventio se refera la
a. stilul discursuluib. structura auditoriuluic. modalitatea de organizare a unui discurs sau textd. cercetarea mijloacelor de persuasiune referitoare la tema discursului
76. Narratio reprezinta partea discursului care se refera la
a. slabirea, respingerea sau destramarea argumentului adversaruluib. expunerea faptelorc. prezentarea dovezilor pe baza carora se asigura convingerea auditoriuluid. stilul discursului
77. Confirmatio reprezinta partea discursului care se refera la
a. expunerea faptelorb. stilul discursuluic. prezentarea dovezilor pe baza carora se asigura convingerea auditoriuluid. slabirea, respingerea sau destramarea argumentului adversarului
78. Reprehensio reprezinta partea discursului care se refera la
a. stilul discursuluib. slabirea, respingerea sau destramarea argumentului adversarului c. prezentarea dovezilor pe baza carora se asigura convingerea auditoriuluid. expunerea faptelor
79. Elocutio se refera la
a. rostirea discursuluib. capacitatea de improvizatie a oratoruluic. organizarea discursuluid. redactarea si stilizarea discursului
80. Partitio reprezinta partea discursului ce se refera la
a. diviziunea argumentariib. expunerea faptelorc. demonstrarea faptelord. respingerea argumentului adversarului
81. Genurile retorice ilustrate de activitatea lui Antim Ivireanul sunt:
1. genul demonstrativ
2. genul deliberativ
3. genul judiciar
a. 1,2b. 1,3c. 2,3
82. Prima lucrare de retorica romaneasca apartine lui
a. Ioan Molnar-Piuariub. Dimitrie Cantemirc. Simeon Marcovicid. Antim Ivireanul
83. In lucrarea lui Ioan Molnar Piuariu, retorica este considerata
a. stiintab. logicac. arta
84. In lucrarea sa Ioan Molnar Piuariu, fixeaza terminologia retoricii utilizand procedeele:
1. deductiei
2. adaptarii
3. imprumutului
4. inductiei
a. 1,4b. 2,3c. 2,4d. 3,4
85. Principalul autor din care Ioan Molnar Piuariu s-a inspirat in scrierea lucrarii sale de retorica este
a. Platonb. Tacitusc. Cicerod. Aristotel
86. Termenul lui Ioan Molnar Piuariu pentru inventio este
a. aflareab. intocmireac. talcuiread. grairea
87. Termenul lui Ioan Molnar Piuariu pentru dispositio este
a. aflareab. intocmireac. talcuiread. grairea
88. Termenul lui Ioan Molnar Piuariu pentru elocutio este
a. graireab. talcuireac. intocmiread. aflarea
89. Cea de-a doua lucrare de retorica romaneasca apartine lui
a. Simeon Marcovici
b. Dimitrie Cantemirc. Antim Ivireanuld. Ioan Molnar Piuariu
90. Principalii autori pe care Simeon Marcovici ii citeaza in lucrarea sa de retorica sunt:
1. Cicero
2. Tacitus
3. Quintilian
4. Platon
5. Socrate
a. 2,3b. 4,5c. 1,3d. 1,2
91. Termenul utilizat de Simeon Marcovici in lucrarea sa de retorica pentru a desemna genul demonstrativ este
a. felul judecatorescb. felul chibzuitor sau sfatuitorc. felul doveditor
92. Termenul utilizat de Simeon Marcovici in lucrarea sa de retorica pentru a desemna genul deliberativ este
a. felul doveditorb. felul judecatorescc. felul chibzuitor sau sfatuitor
93. Lucrarea “Ritorica romana pentru tinerime” apartine lui
a. Ion Heliade Radulescub. Dimitrie Gustic. Simeon Marcovicid. Ioan Molnar Piuariu
94. Figurile de stil sunt definite de cei mai multi dintre autorii moderni ca
a. procedee logico-plasticeb. relationari dintre ritmul si armonia frazelorc. exprimari elipticed. abateri de la ordinea naturala a limbajului
95. Sursele expresiei sau cuvantului figurat sunt:
1. insistenta
2. simetria
3. entimema
4. ambiguitatea
5. plasticitatea
6. deductia
a. 1,2,3,6b. 1,2,4,5c. 2,4,5,6d. 3,4,5,6
96. Insistenta si simetria in cadrul figurilor retorice sunt realizate prin:
1. economie a expresiei
2. repetitie
3. substitutie
4. amplificare
a. 2,4b. 1,3c. 1,2d. 1,4
97. Ambiguitatea in cadrul figurilor retorice este realizata prin:
1. economie a expresiei
2. repetitie
3. substitutie
4. amplificare
a. 2,3b. 3,4c. 1,3d. 1,4
98. Plecand de la reperele tehnice la care se rezuma esenta vorbirii si scrierii figurate, figurile de stil sunt clasificate in patru grupe, trei dintre ele fiind reprerzentate de figurile repetitiei, figurile ambiguitatii si figurile plasticitatii, iar cea de-a patra de
a. figurile de gandireb. figurile sintacticec. figurile de elocinta
d. figurile insistentei
99. Conform clasificarii figurilor de stil in figuri de sunet, figuri sintactice, figuri semantice si figuri de gandire, permutarea sau inversiunea apartine
a. figurilor de sunetb. figurilor sintacticec. figurilor semanticed. figurilor de gandire
100. Conform clasificarii figurilor de stil in figuri de sunet, figuri sintactice, figuri semantice si figuri de gandire, tropii de un singur cuvant sau de mai multe cuvinte apartin
a. figurilor de sunetb. figurilor sintacticec. figurilor semanticed. figurilor de gandire
Bafta!
Care dintre urmatoarele enunturi reprezinta reguli formale ale silogismului?
- silogismul are trei si numai trei termeni
- termenul mediu trebuie sa fie distribuit in cel putin o premisa
- toti termenii care apar distribuiti in concluzie trebuie sa fie distribuiti si in premise
- concluzia urmeaza partea cea mai slaba: daca una dintre premise e negativa, atunci concluzia va fi negativa, daca una din premise e particulara, atunci conlcuzia va fi particulara
Care dintre urmatoarele afirmatii despre relatiile intre argumentul ad verecundiam si argumentul autoritatii sunt adevarate?
- ambele se bazeaza pe o instanta externa argumentarii, care garanteaza pentru acceptabilitatea concluziei
- cele doua argumente se diferenteaza prin faptul ca in argumentul autoritatii se invoca o autoritate relevanta pentru problema in chestiune, in timp ce in argumentul ad verecundiam se invoca o autoritate nerelevanta
- niciunul dintre cele doua argumente nu aduce temeiuri propriu-zise pentru concluzie
Care dintre urmatoarele afirmatii despre relatiile dintre adevar si validitate sunt adevarate ?
- adevarul este o proprietate a propozitiilor (fie ele premise sau concluzii), pe cand validitatea este o proprietate a argumentului pe ansamblu
- validitatea este sinonima cu corectitudinea argumentarii, pe cand adevarul desemneaza acceptabilitatea premiselor sau a concluziei
- validitatea se testeaza prin verificarea regulilor de deductie, dar aceste reguli nu garanteaza adevarul premiselor
- daca argumentul este valid, atunci nu se poate ca premisele sa fie adevarate si concluzia falsa
- validitatea nu garanteaza adevarul concluziei decat daca premisele sunt adevarate
Care din urmatorii sunt autori latini care au scris tratate de retorica (lucrari teoretice, manuale sau culegeri) ?
- Lucius Annaeus Seneca
- Pliniu cel Batran
Canonul numit elocutio se preocupa cu adecvarea dintre stilul discursului si situatia de comunicare in care intervine. Pentru aceasta, acest canon studiaza in principal figurile retorice.
Actul de limbaj (sau actul de vorbire) locutionar se constituie din care din urmatoarele acte ?
- acte retice
- acte fonetice
- acte fatice
Care dintre urmatoarele nu sunt figuri de sunet ?
- perifraza
- zeguma
- anacolutul
Care dintre figurile retorice de mai jos apar in urmatorul promo de televiziune : « Chestiunea zilei : o sarbatoare in fiecare zi de munca « ?
- oximoronul
- paradoxul
Care dintre urmatoarele afirmatii despre relatiile dintre argumentul « ad hominem » si argumentul « ad personam » sunt adevarate?
- ambele vizeaza persoana interlocutorului si nu problema in discutie
- argumentul ad personam este o forma de ad hominem
- in timp ce argumentul ad hominem poate fi relevant pentru problema in discutie si, in consecinta, legitim, argumentul ad personam nu este niciodata legitim
Maxima conversationala care cere ca o interventie sa se coreleze cu celalalte si cu tema pusa in discutie este :
- maxima relevantei
« Desi unii politicieni nu sunt cinstiti, unii parlamentari sunt cinstiti pentru ca nu unii politicieni nu sunt parlamentari « Acest silogism nu este valid pentru ca :
- ambele premise sunt particulare, or din doua particulare nu decurge nimic
- ambele premise sunt negative, or din doua negative nu decurge nimic
Fie urmatorul argument:
Tot in Cotidianul descopar o declaratie a lui D.S., care e convins ca « presa terfeleste valorile culturii ». Rezulta logic ca daca D.S. va fi terfelit de presa, inseamna ca el reprezinta o valoare a culturii romanesti. Eu n-o sa-i dau satisfactie omului care si-a luat Bacalaureatul in 1972, la 40 de ani, si n-o sa-l terfelesc. Nu de alta, dar nu se face sa terfelesti numele unui fost membru supleant al C.C. al PCR.
- Silogismul din prima parte a argumentului nu este valid : pentru a rezulta logic ca D.S. reprezinta o valoare a culturii romane, trebuie ca premisa de la care se pleaca sa fie : presa terfeleste numai valorile culturii
- Argumentul, in loc sa vizeze problema supusa dezbaterii (si anume daca presa terfeleste sau nu valorile culturii) ataca persoana care ridica problema.
Care din urmatoarele reprezinta functii ale retoricii?
- functia persuasiva
- functia hermeneutica
- functia euristica
- functia pedagogica
- functia metalingvistica
- functia revelatoare a idiolectului
In retorica clasica, persuasiunea este rezultatul carora dintre urmatoarele?
- movere
- docere
- delectare
Termenul de ethos desemneaza in retorica clasica:
- autoritatea morala a oratorului
- autoritatea morala a cauzei pusa in discutie
- pozitie a oratorului, construita prin discurs, prin care acesta isi legitimeaza interventia
Cui apartine si in ce lucrare intervine urmatoarea definitie a figurii retorice : O schimbare rationala de sens sau de limbaj in raport cu modul obisnuit sau simplu de a se exprima ?
- Marcus Fabius Quintilianus – Institutio oratorica
Argumentarea poate fi definita ca :
- studio al tehnicilor discursive ale rationamentului practic, prin care un individ urmareste sa determine sau sa sporeasca adeziunea celorlalti la anumite idei sau teze prezentate spre consimtamantul lor
- proces de justificare logica a unei pozitii printr-o relatie ce se instituie intre premise si concluzie
- o activitate verbala, de natura intelectuala si sociala, prin care se poate realiza justificarea sau respingerea unei optiuni
Topicele reprezinta :
- argumente prefabricate pe care autorul le poate folosi pentru a-si construi discursul
- categorii de baza ale relatiei dintre idei ce pot servi ca tipar pentru a gasi intotdeauna un lucru de spus despre un subiect
- puncte de vedere generale, comune mai multor subiecte asupra carora se rationeaza
Maxima conversationala care reglementeaza formularea interventiilor, ce trebuie sa fie clare si logice (sa se evite expresiile obscure, ambigui sau prolixe, iar enunturile sa aiba o structurare logica) este :
- maxima manierei
Care dintre urmatoarele enunturi despre idiolect sunt adevarate ?
- reprezinta ansamblul deprinderilor lingvistice ale unui individ, specifice unei anumite perioade
- are un grad mare de mobilitate
- una dintre functiile retoricii este cea de-a reliefa caracteristicile idiolectului
Importanta lui Cicero pentru istoria retoricii consta in :
- lucrarile lui teoretice despre retorica
- discursurile lui in calitate de consul sau de avocat in numeroase procese faimoase ale epocii
Canonul retoricii numit memoria are in vedere nu doar ansamblul procedeelor menite a-l ajuta pe orator sa retina discursul, ci si pregatirea comunicarii si capacitatea de improvizatie bazata pe locuri comune.
Tipologia actelor ilocutionare, conform lui J.R. Searle, include urmatoarele acte de limbaj (sau de vorbire) :
- acte expresive
- acte comisive
- acte reprezentative
- acte declarative
- acte directive
Care dintre urmatoarele nu sunt figuri de constructie ?
- antifraza
- asonanta
- perifraza
Care din urmatoarele figuri retorice sunt folosite in urmatorul enunt: “Examenul la retorica nu e tocmai floare la ureche”?
- perifraza
- litota
Care dintre urmatoarele afirmatii despre relatiile dintre argumentul “a fortiori” si argumentul “a tuto” sunt adevarate?
- ambele argumente se bazeaza pe transferul de certitudine de la un caz la altul
- cele doua strategii de argumentare sunt opuse
- in timp ce argumentul “a fortiori” transfera certitudinea de ceea ce este sigur la un caz si mai puternic, argumentul “a tuto” transfera certitudinea de la ceea ce este sigur la ceea ce nu are acelasi grad de certitudine
Fie urmatorul silogism:
“Tocmai pentru ca sunt nepopulare, deciziile guvernului sunt riscante din punct de vedere electoral. Toata lumea stie ca unele decizii nepopulare sunt riscante din punct de vedere electoral.”
Acest silogism nu este valid pentru ca:
- concluzia nu urmeaza partea cea mai slaba
- pentru a fi valid, premisa majora ar trebuie sa fie “tiate deciziile nepopulare sunt riscante din punct de vedere electoral”
Fie urmatoarea declaratie a lui Ion Iliescu in cazul mineriadelor : “Nu pot fi inculpat. Ar fi o rusine nationala blablablablabla”
Care din urmatoarele enunturi reprezinta vulnerabilitati ale discursului lui Iliescu?
- argumentul face apel la un argumentum ad consequentiam cu o puternica incarcatura emotionala
- premisele invocate pentru a sustine concluzia ca Iliescu nu poate fi inculpat sunt irelevante pentru aceasta concluzie
Termenul de pathis desemneaza in retorica:
- apelul la emotiile audientei
- indicatorul relevant pentru relatia stabilita cu audienta
- corespondentul actului de vorbire perlocutionar si al functiei conative a limbajului
Oratoria epidictica mai poarta numele de:
- oratorie ceremoniala
- oratorie demonstrativa
Actul de limbaj (sau actul de vorbire) ilocutionar reprezinta actul de folosire a limbii in situatiiconcrete de comunicare prin care emitatorul isi exprima intentiile comunicative (de ex. promisiunea, felicitarea, exprimarea indoielii etc.)
Cui apartine si in ce lucrare intervine urmatoarea definitie a figurii retorice:
“deviere de la uzul lingvistic normal, schimbare intr-un anumit fel al limbii, care faciliteaza expresia poetica sau pe cea oratorica, diferita ca grad de exprimare sau persuasiune fata de maniera comunca de exprimare. Figura nu este un simplu ornament al artei poetice: destructurarea pe care o presupune devierea de la uzul normal al limbii este insotida de o restructurare a limbajului dupa un cod propriu, cel al retoricii, bazat pe uzajul figurat al termenilor si pe structuri sintactice specifice”?
- DSL – Dictionarul de stiinte ale limbii
Maxima conversationala care cere ca interlocutorii sa spuna numai ceea ce cred ca este adevarat (sa furnizeze numai informatii veridice, pentru care au argument sau dovezi adecvate si accesibile celorlalti participanti) este:
- maxima calitatii
Care este concluzia urmatorului text al lui Emil Cioran din cartea Silogismele amaraciunii? “Singura cale de mantuire ar fi imitarea tacerii. Dar limbutia noastra este prenatala. Neam de flecari, de spermatozoizi guralivi, suntem in mod chimic legati de cuvat”
- Concluzia e ca nu ne putem mantui
Canonul retoricii numit declamare are in vedere dimensiunea performativa a retoricii, care are in vedere in principal abilitatile de comunicare nonverbala si paraverbala necesara pentru sustinerea publica a discursului.
Care dintre urmatoarele figuri nu sunt tropi:
- repetitia
- zeguma
- tautologie
Care dintre urmatoarele figuri retorice apar in urmatorul panseu al lui Emil Cioran:
“Insomnia este singura forma de eroism compatibila cu patul”
- butada
- metafora
Care dintre urmatoarele afirmatii despre relatiile dintre argumentul “ad verecundiam” si argumentul “ad misericordiam” sunt adevarate?
- in cazul ambelor argumente poate interveni suspiciunea de uz sofistic sau de manipulare
- ambele argumente incalca conditia relevantei
- in timp ce ad verecundiam apeleaza la prestigiul public al unei persoane pentru a garanta acceptabilitatea concluziei, argumentul ad misericordiam recurge la presiunea psihilogica exercitata asupra emotiilor audientei
Fie urmatorul enunt:
“Criminalitatea din acest an este una normala, deci nu ar trebui sa luptam impotriva ei, deoarece nu trebuie sa luptam impotriva normalitatii”.
Care dintre urmatoarele enunturi reprezinta motive pentru care argumentul nu este valid?
- desi in aparenta argumentul are 3 termeni, el are de fapt mai multi, pentru ca intervin termeni echivoci
- in prima premisa termenul de normalitate are acceptiunea de conformitate cu media statistica , in timp ce in a doua premisa termenul are acceptiunea de social acceptabil
Retorica poate fi descrisa ca:
- un studiu sistematic al resurselor limbajului
- un revers al dialecticii, ambele ocupandu-se de lucruri comune tuturor oamenilor, fara a presupune o stiinta speciala
- facultatea de a cerceta, pentru fiecare caz in parte, ceea ce e capabil de a convinge
- arta si stiinta elaborarii discursului in general, avand functie primordial persuasiva, dar si functie justificativa, demonstrativa sau deliberativa
- intalnirea intre oameni si limbaj in prezentarea diferentelor si identitatii lor
Care din urmatoarele enunturi despre inceputurile retoricii ca disciplina teoretica sunt adevarate?
- apare la sfarsitul secolului V – inceputul secolului IN i.Chr. in Sicilia
- apare ca disciplina conexa domeniului juridic
- este in directa legatura cu disparitia tiraniilor grecesti si aparitia polis-urilor democratice
- apare ca o disciplina al carei scop este crearea plauzibilului si a verosimilului prin discurs
- primul manual de retorica ii apartine lui Corax si e plasat in jurul anului 460 i. Chr.
Asociati genurilor oratorice caracteristicile specifice:
- judiciar- corect/incorect
- epidictic – virtute/viciu
- deliberativ – ne-/avantajos
Functiile celor cinci canoane ale retoricii clasice sunt:
- generativa
- analitica
- pedagogica
Asociati partilor discursului modurile persuasive recomandate de Cicero:
- exordium – ethos
- naratio – logos
- confirmatio – logos+pathos
- peroratio – pathos
Actul de limbaj (sau actul de vorbire) locutionar reprezinta actul de folosire a limbii in situatii concrete de comunicare prin care se realizeaza transmiterea unor anumite semnificatii lexicale si gramaticale prin rostirea enunt si care este independent de context.
Asociati elementelor din clasificarea standard a figurilor retorice elementele corespunzatoare din clasificarea Grupului q:
- figuri de sunet – metaplasme
- figuri de constructie – metataxe
- figuri de semantice (tropi) – metasememe
- figuri de gandire – metalogisme
Care din urmatoarele sunt figuri de sunet?
- anagrama
- aliteratia
- paronomaza
- rima
In sloganul publicitar “Domestos: si harnici si darnici” apar care din urmatoarele figuri retorice?
- paronomaza
- rima
Care dintre urmatoarele propozitii despre raportul dintre analogie si inductie sunt adevarate?
- analogia este o specie a inductiei
- ambele sunt strategii de argumentare care pleaca de la particular, spre deosebire de deductie, care pleaca de la general
- in timp ce inductia ajunge la o propozitie generala, analogia ajunge tot la o particulara
- cu exceptia inductiei complete, niciuna nu aduce proba definitiva pentru concluzie
Care dintre urmatoarele afirmatii despre relatiile dintre “petitio principii” si “ignoratio entelechi” sunt adevarate?
- ambele sunt sofisme (sau paralogisme, sau argumente falacioase)
- ambele ajung la concluzie fara a trece printr-un proces de argumentare pertinenta
- in timp ce petitio principii se bazeaza pe asumarea a ceea ce trebuie demonstrat, ignoratio entelechi se bazeaza pe argumentarea care nu este la obiect
Care dintre argumentele de mai jos atrag atentia asupra motivelor pentru care concluzia nu decurge din premise in urmatorul argument: “Din moment ce toti se zbat sa obtina puterea, inseamna ca ea e cel mai de pret bun pentru oameni. Dar bunul cel mai de pret trebuie sa fie accesibil oricui. Deci puterea trebuie sa fie a poporului.”
- argumentul comite in mod tacit un salt nelegitim de la oricui (adica orice persoana) la popor (despre care nu se stie daca este luat in sens colectiv sau diviziv)
- sensul termenului “putere” se modifica pe parcursul argumentarii: in prima premisa el inseamna capacitate de decizie asupra propriei tale vieti, iar in concluzie inseamna putere politica
Persuasiunea se deosebeste de demonstraie prin:
- folosirea autoritatii morale a autorului si a cauzei sale
- folosirea aluziei sau a insinuarii
- apelul la emotie
Care dintre urmatoarele enunturi despre gradul zero al scriitorii sunt adevarate?
- e un concept formulat de Roland Barthes
- e un etalon ideal pentru limbajul lipsit de figuri retorice
- fiind un etalon ideal, nu existainstante concrete ale gradului zero al scriiturii
- cel mai apropiat de gradul zero al scriiturii este limbajul stiintific
Platon era un dusman al retoricii pentru ca:
- retorica era promovata de sofisti ca arta de a produce convingerea si nu adevarul
- sofistii, cei care promovau retorica, deseori comiteau rationamente inselatoare si manipulatoare
Termenul de pathos desemneaza in retorica:
- apelul la emotiile audientei
- indicatorul relevant pentru relatia stabilita cu audienta
- corespondentul actului de vorbire perlocutionar si al functiei conative a limbajului
Asociati genurilor oratorice clasice caracteristicile lor specifice:
- judiciar – acuzare/aparare
- epidictic – lauda/blam
- deliberativ – sfat/avertizare
Canonul numit inventio este cel care se afla in directa legatura cu dialectica si al carui scop
consta in a gasi argumente disponibile pentru a persuada.
Care dintre urmatoarele sunt figuri de constructie:
- zeugma
- anafora
- inversiunea
- epifora
Care din urmatoarele figuri retorice apar in acest text al unui cersetor: “Ajutati un veteran ranit de doua ori: o data la 23 August si o data la picior”:
- zeugma
- enumeratia
Care dintre urmatoarele afirmatii despre relatiile dintre “petitio principii” si “post hoc ergo propter hoc” sunt adevarate?
- ambele sunt sofisme (sau paralogisme, sau argumente falacioase)
- ambele ajung la concluzie fara a trece printr-un proces de argumentare pertinenta
- in timp ce petitio principii se bazeaza pe asumarea in premise a ceea ce trebuie demonstrat in concluzie, post hoc ergo propter hoc se bazeaza pe asimilarea consecutiei cu cauzalitatea
Care dintre urmatoarele afirmatii despre relatiile dintre ipostaziere si argumentul autoritatii sunt adevarate:
- ipostazierea este intotdeauna sofism, pe cand argumentul autoritatii nu este intotdeauna sofism
- ipostazierea reprezinta o forma de argument al autoritatii
- pentru a fi acceptabile in argumentare, ambele trebuie sa asume ca exista un consens intre experti asupra problemei pentru care se aduce argumentul
Maxima conversationala care reglementeaza volumul de informatie emis de fiecare participant, in functie de scopul schimbului verbal (informatia sa nu fie nici insuficienta, nici excesiva) este:
- maxima cantitatii
Distinctia dintre sofism si paralogism vizeaza:
- caracterul intentionat sau nu: sofismul este rationamentul inselator creat deliberat pentru a induce in eroare, pe cand paralogismul este un argument care ajunge la eroare in mod neintentionat
- sursa erorii: paralogismele au ca principala sursa a erorii echivocatia termenilor sau ambiguitatile enunturilor, pe cand sofismele au o gama mult mai larga de surse ale erorii, printre care apelul la emotie, argumentarea irelevanta…
Care dintre urmatoarele afirmatii desemneaza merite ce-i apartin lui Aristotel in configurarea teoretica a domeniului retoricii:
- retorica este conceputa de Aristotel ca o disciplina de elaborare a discursului fixata in tipare clare
- Aristotel repozitioneaza folosirea publica a retoricii din domeniul juridic in cel politic
- Aristotel asociaza retorica cu dialectica – pentru ca ambele se ocupa cu chestiuni comune tuturor oamenilor, fara a presupune o stiinta speciala
- Aristotel abordeaza tipologia discursului oratoric in functie de topice comune si topice speciale de inventie
- Aristotel pune in evidenta cele 3 moduri ale persuasiunii si asociaza fiecarui mod al persuasiunii un tip de discurs
Termenul “logos” desemneaza in retorica clasica:
- vorbire
- limba, limbaj
- apel la ratiune
Asociati genurilor oratorice clasice caracteristicile lor specifice:
- judiciar – trecut
- epidictic – prezent
- deliberativ – viitor
Canonul numit dispositio este cel care are in vedere organizarea discursului, structurarea lui in momente logice, cronologice sau retorice.
Actul de limbaj (sau actul de vorbire) perlocutionar reprezinta actul de folosire a limbii in situatii concrete de comunicare prin care sunt vizate anumite efecte asupra interlocutorului. Ele pot fi desemnate de verbe ca: a consola, a maguli, a irita etc.
Care dintre urmatoarele sunt figuri semanatice?
- metafora
- oximoronul
- litota
- catacreza
Care din urmatoarele figuri retorice de mai jos apar in urmatorul titlu de presa:
Ministerul sanatatii sufera de boala favoritismului
- personificarea
- antiteza
- metafora
Fie urmatorul silogism: “Unele telefoane mobile nu sunt nocive, deci merita cumparate, pentru ca ce e nociv nu merita cumparat”.
Acest silogism nu este valid pentru ca:
- premisele sunt ambele negative, or din doua premise negative nu decurge niciodata nimic
- concluzia este afirmativa, iar cel putin una dintre premise este este negativa, deci concluzia nu urmeaza partea cea mai slaba
Fie urmatorul silogism: “Niciun dezertor nu este demn de mila pentru ca doar greselile comise fara stiinta sunt pardonabil, or a dezerta nu poate fi o greseala comisa fara stiinta”. Acest
silogism nu este valid pentru ca:
- silogismul are mai mult de 3 termeni si astfel se incacla o lege a silogismelor
- singura conlcuzie care poate decurge din premisele date este ca a dezerta nu este o greseala pardonabila
Care dintre enunturile de mai jos atrag atentia asupra motivelor pentru care concluzia nu decurge din premise in urmatorul argument: “Presa ne da multa libertate. Or, libertatea o avem din nastere. Daca nu o stim, este pentru ca suntem ignoranti. Deci presa se adreseaza ignorantilor”:
- termenul “ignorant” este ambiguu si nu se stie daca este folosit in aceeasi acceptiune in premisa si in concluzie
- termenul “libertate” isi schimba acceptiunea pe parcursul argumentului; in a doua premisa ea desemneaza un drept fundamental, pe cand in prima premisa desemneaza capacitate de decizie in cunostinta de cauza
Semiotica
1. Modelul de analiza a comunicarii creat de Shannon si Weaver este unu:
linear
2. Indicati varianta de raspuns ce corespunde valorilor de adevar ale urmatoarelor propozitii:
A. scoala procesului de comunicare tinde sa tinteasca spre stiintele sociale, in special psihologia si sociologia.
B. Scoala procesului de comunicare tinde sa se concentreze asupra actelor de comunicare
C. Scoala semiotica se contureaza in jurul lingvisticii si al subiectelor de arta
D. Scoala semiotica defineste interactiunea sociala drept procesul prin care o persoana este in legatura cu celelalte, afectandu-le comportamentul, starea intelectuala sau raspunsul emotional.
Abc adevarate, c fals
3. completati lacunele din urmatorul text cu varianta corecta:
In modelul elaborat de Shannon si Weaver SURSA reprezinta locul luarii deciziei, ea decide ce mesaj sa fie trimis sau, mai degraba, selecteaza unul dintre mesajele posibile.
Mesajl selectat este transformat apoi de TRANSMITATOR in SEMNAL trimis prin CANAL la RECEPTOR.
4. potrivit modelului de comunicare elabrat de George Gerbner, relatia dintre forma si continut este:
interactiva
dinamica
5. indicati varianta de raspuns ce corespunde valorilor de adevar ale urmatoarelor propozitii:
A. modelul de comunicare propus de T. Newcomb reprezinta un component de drept al scolii proces.
B. Modelul de comunicare al lui T. Newcomb poate fi considerat o forma de trecere de la scoala proces la scoala semiotica.
C. T. Newcomb introduce, prin modelul sau, o forma lineara a procesului de comunicare.
Ab adevarate, c fals
6. Completati lacunele din textul urmator:
Modelele de comunicare ale scolii semiotice difera de cele ale scolii proces. Cele ale scolii semiotice sunt STRUCTURALE iar cele ale scolii proces sunt LINEARE.
7. Completati lacunele din textul urmator:
In dimensiunea verticala a modelului Gerbner apare conceptul de ACCES la mediu si la canalele de comunicare. In dimesiunea orizontala apare conceptul de DISPONIBILITATE (echivalentul conceptului de ACCES din dimensiunea verticala).
8. Completati lacunele din textul urmator:
Diponibilitatea (concept de baza al modelului Gerbner) este un alt fel de selectivitate numai ca selectia nu e facuta de RECEPTOR ci de EMITATOR.
9. Asociati urmatoarelor functii ale limbajului din modelul Jakobson caracteristicile lor:
- functia expresiva / exprima tentativele facute pentru a-l informa pe celalalt de personalitatea celui care transmite mesajul
- functia poetica / aduce un surplus, o completare de sens la un mesaj
- functia referentiala / exprima continutul mesajului fara a-l angaja pe cel care-l produce sau primeste
10. Pentru t. Newcomb rolul comunicarii consta in:
mentinerea echilibrului in sistemul social
11. Completati lacunele din textul urmator:
Semnele sunt acte sau fapte de arta care se refera la altceva decat ele insele; prin acesteam ele sunt structuri care SEMNIFICA (adica transmit informatii despre o realitate). Sistemele in care sunt organizate aceste semne, precum si modalitatile de corelare dintre semne in cadrul sistemelor se numesc CODURI.
12. Comunicarea poate fi inteleasa ca:
transmitere de mesaj
transmitere si schimb de sensuri
activitate de decupare, distorsiune si creare de sensuri, intelesuri
13. Completati lacunele din urmatorul text cu varianta corecta pusa la dispozitie in meniu:
dupa John Fiske in studiu comunicarii exista doua scoli: scoala „proces” care se caracterizeaza prin a) CONSIDERAREA MESAJULUI DREPT CEEA CE SE TRANSMITE PRIN PROCESUL DE COMUNICARE, b) PREOCUPAREA PENTRU MODUL IN CARE EMITATORUL SI RECEPTORUL CODIFICA SI DECODIFICA, c) PREOCUPAREA PENTRU FELUL IN CARE TRANSMITATORII FOLOSESC CANALELE SI MEDIA si scoala semiotica care se caracterizeaza prin a) ABORDAREA COMUNICARII CA PRODUCERE SI SCHIMB DE INTELESURI, b) PREOCUPAREA FATA DE ROLUL TEXTULUI IN CULTURA NOASTRA.
14. indicati varianta de raspuns ce corespunde valorilor de adevar ale urmatoarelor propozitii:
A. Modelele semiotice de analiza a comunicarii fac o distinctie principala intre codificator si decodificator.
B. In cadrul modelelor semiotice de analiza a comnicarii, decodificarea este le fel de activa si creativa ca si codificarea.
C. Scolii proces ii sunt specifice modelele liniare de analiza a comunicarii.
A fals, bc adevarate
15. completati lacunele din urmatorul text cu varianta corecta pusa la dispozitie in meniu:
Analiza semnului in maniera lui F. De Saussure trimite intr-un plan secund problema semnificatiei, a relatiei dintre SEMNIFICAT si REALITATE.
16. indicati varianta de raspuns ce corespunde valorilor de adevar ale urmatoarelor propozitii:
A. Shannon si Weaver au considerat ca informatia trebuie inteleasa ca o masura a predictibilitatii semnalului.
B. Redundanta este rezultatul unei predictibilitati inalte, potrivit lui Shannon si Weaver.
C. Entropoa, sustin Shannon si Weaver, poate fi cel mai cine inteleasa ca maximum de impredictibilitate.
Abc adevarate
17. completati lacunele din urmatorul text:
Geroge Gerbner a incercat sa elaboreze un model general de comunicare, mai avansat prin doua aspecte. In primul rand, el relationeaza MESAJUL cu REALITATEA despre care relateaza, ceea ce faciliteaza discutarea problemelor de perceptie si de inteles; in al doilea rand, concepe comunicarea ca proces care consta in doua dimensiuni ce alterneaza: cea PERCEPTUALA (sau de receptie) si cea de COMUNICARE (dimensiunea modalitatii de transmitere si control).
18. completati lacunele din urmatorul text:
Newcomb introduce, prin modelul sau, o forma de tip TRIUNGHI a procesului de comunicare. Importanta sa majora consta in faptul ca introduce studiul comunicarii in context SOCIETAL . in modelul sau, A si B sunt cel ce COMUNICA si, respectiv, RECEPTORUL este parte a MEDIULUI lor social. AXB este un SISTEM , ceea ce inseamna ca relatiile sale interne sunt interdependente.
19. completati lacunele din urmatorul text:
In modelul lui Ch. Peirce intre SEMN si OBIECT intervine INTERPRETANTUL care se afla sub presiunea contextului social, materializat in norme si conventii ce difera de la o cultura la alta.
20. Completati lacunele din urmatorul text cu varianta corecta pusa la dispozitie in meniu:
Potrivit lui F. de Saussure, SEMNIFICANTUL este imaginea semnului asa cum il percepem – urma pe hartie sau sunetele in aer; SEMNIFICATUL este conceptul mental la care se refera.
21. Potrivit luiOgden si Richards, semnificatia are trei componente:
referent, referinta, simbol
22. Completati lacunele din textul urmator:
Conceptia mitica despre limbaj considera cuvantul drept CREATOR de realitate si nu doar un INSTRUMENT de instapanire a acesteia asa cum se intampla in conceptia magica.
23. Indicati varianta de rapsuns ce corespunde valorilor de adevar ale urmatoarelor propozitii:
A. Conceptia instrumentalistica in varianta „cuvantul-semnal” implica o reactie dinamica din partea receptorului.
B. In cadrul conceptiei „cuvantului-semnal”, semnalul este pretios in masura in care indeplineste doua functii vitale: indica o realitae si impune o reactie de raspuns.
C. Conceptia „cuvantului-semnal” ii atribuie limbajului un rol supra-uman.
Ab adevarat, c fals.
24. codificata ca paradigma culturala, conceptia „cuvantului-simbol” poate fi sintetizata astfel:
„Realul” este prim si independent; discursul este secund si dependent
Discursul reflecta „lumea-in-sine”, ce poate exista si in tacere fara ajutorul limbajului, pentru ea, prezenta discursului este aleatoare.
„Cuvantul simbol” este principalul instrument al cunoasterii realitatii
Cunoasterea obtinuta poate aspira la obiectivitate deplina
Obiectivitatea devine criteriul adevarului, iar rolul subiectului este exterior, reducandu-se la cel de „agent”
25. Completati lacunele din urmatorul text:
Detasarea de realitate (spre deosebire de „cuvantul-semnal’) determina „cuvantul-simbol” sa se multumeasca cu construirea discursului- OGLINDA . conceptia „cuvantului-simbol” permite, legitimeaza si reproduce iluzia posibilitatii unei OBIECTIVITATI depline (instrumentalizata la maximum de pozitivism). In aceasta conceptie principala garantie a adevarului este considerata OBIECTIVITATEA discursului, iar adevarul este conceput ca o corespondenta intre o REALITATE prima si un DISCURS intotdeauna secund.
26. Conceptia demiurgica despre limbaj comporta urmatoarele variante:
conceptia magica
conceptia mitica
27. Alegeti asocierea corecta a conceptiei magice si celei mitice cu elementele care le caracterizeaza:
- conceptia magica / se inrudeste cu prima varianta a conceptiei instrumentaliste insa, deosebirea consta in faptul ca aici cuvantul nu se mai adreseaza unui om, ci unor forte supraindividiale (fie naturale, fie supra-naturale)
- conceptie mitica / va considera cuvantul drept creator de realitate, nu doar un instrument de instapanire al acesuia.
28. Completati lacunele din urmatorul text:
Cunoscuta in literatura si sub denumirea de „conceptie umanista”, ea poate fi defnita conceptie „sincretica” asupra limbajului deoarece presupune concordanta (sincretismul) LIMBAJULUI, REALITATII si fiintei UMANE sub auspiciile unei geneye continue si fara sfarsit.
29. Conceptia sincretica ii ofera limbajului:
o masura umana
30. Manifestarea cotiturii lingvistice in literatura a insemnat inlocuirea descrierii universului interior cu:
experimentul verbal pur
31. Noua paradigma culturala fizata in istoria culturala a secolului XX sub numele de „cotitura lingvistica” propune:
o reducere generalizata la discurs
o reorientare a culturii contemporane catre semiotic
32. Completati lacunele din textul urmator:
Abordarile riguroase ale limbajului se caracterizeaza printr-un triplu neutralism: neutralitatea limbajului OBSERVATIONAL in raport cu angajamentele teoretice (care sunt subiective), neutralitatea limbajului STIINTIFIC in raport cu orientarile de valoare, neutralitatea ORICARUI limbaj in raport cu contextul social-istoric.
33. Printre reprezentantii traditiei de cercetare nerguroase se numara:
M. Heiddeger
H. Putnam
E. Cassirer
34. Traditia de cercetare „riguroasa” se caracterizeaza prin A. Trasatura definitorie a abordarii „riguroase” este B. A.P. Iliescu vorbeste despre un anumit ideal cognitiv al acestei traditii pe care-l numeste C.
A. atasamentul fata de „paradigmele formaliste”
B. optimismul nelimitat in privinta perfectionarii s regularizarii limbajului
C. idealul hilbertian
35. Traditiei de cercetare riguroasa ii corespunde o conceptie despre limbaj:
instrumentalista
36. Completati lacunele din text:
Printre presupozitiile ce stau la baza abordarilor riguroase se afla D. care considera lumea un ansamblu de lucruri cu anumite proprietati si care sufera anumite schimbari, E. potrivit careia limbajul este o harta a lumii, C. ce presupune ca limbajul este supra-istoric, trans-localist, A. conform careia realitatea este ordine, necesitate, B. ce presupune ca limbajul e pe deplin obiectiv daca este un corespondent structural al realitatii.
A. Ordinea universala
B. Posibilitatea obiectivitatii deplina
C. Universalitatea limbajului
D. Chosismul
E. Izomorfismul structural intre limbaj si lume
37. In esenta, abordarile neriguroase ale limbajului considera ca rationalitatea manifestarilor lingvistice este legata de:
contextualitatea acestora
partialitatea acestora
subiectivitatea acestora
istoricitatea acestora
38. Indicati varianta de raspuns ce corespunde valorilor de adevar ale urmatoarelor propozitii:
A. Abordarile neriguroase ale limbajului inlocuiesc paradigma limbajului-oglinda cu paradigma limbajului activitate respingand in acelasi timp presupozitia esentialista in favoarea idei ca lucrurile nu au o esenta unica.
B. Din moment ce ambiguitatea limbajului reflecta o lume incomplet determinata, presupozitia ordinii universale e complet abandonata in abordarile neriguroase.
C. Presupozitia universalitatii limbajului cade si ea din moment ce in abordarile neriguroase substanta sa provine din reguli abstracte si stipulatii logice.
Ab adevarat, c fals
39. Joc social / Wittgenstein
Sistem de reactii sociale / Quine
Traditie sociala / Kripke
40. Printre reprezentantii traditiei de cercetare riguroase se numara:
Ch. Peirce
F. de Saussure
Carnap
41. Intelectualismul, presupozitie a abordarilor riguroase, se manifesta sub urmatoarele forme:
Autonomia sensului
Autonomia semanticii
42. Abordarile riguroase:
construiesc limbaje ideale
construiesc, reguralizeaza, sistematizeaza
deduc in structuri riguroase
prescriu norme
43. Abordarile neriguroase:
urmaresc intelegerea naturii limbajelor reale
analizeaza, critica, descriu fapte relevante
se refera doar la contexte locale (situatie pre-paradigmatica)
descriu fapte lingvistice
arata (sau doar sugereaza)
44. Potrivit conceptiei Susanei Langer, „tehnica”de formulare a intrebarilor caracterizeaza:
o anumita epoca
45. Indicati varianta de raspuns ce corespunde valorilor de adevar ale urmatoarelor propozitii:
A. „Tehnica” de formulare a intrebarilor, potrivit Susanei Langer, limiteaza si hotaraste caile prin care se ofera raspunsurile.
B. Conform Susanei Langer, „tehnica” de formulare a intrebarilor este analizata atat de specialisti cat si de interlocutorii obisnuiti.
C. „Tehnica” de formulare a intrebarlor, potrivit Susanei Langer, predetermina modul de productie a ideilor, a ideologiilor, a conceptiilor despre lume.
Ac adevarat, B fals
46. Completati lacunele din textul urmator:
Potrivit Susanei Langer, conceptiile despre lume sunt tributare unor ORGANIZARI MENTALE si unor TEHNICI DE PROBLEMATIZARE.
47. Este evident ca intre interlocutorii ce nu impartasesc aceeasi organizare mentala, o comunicare ca transfer de idei constientizat nu este posibila, deoarece:
orice raspuns formulat de unul dintre interlocutori va insemna, pentru cel de-al doilea, respingerea intrebarilor sale
nu exista un limbaj comun
48. Indicati varianta de raspuns ce corespunde valorilor de adevar ale urmatoarelor propozitii:
A. pentru pozitivisti, in caracterizarea naturii si dinamicii stiintei, conceptul central este cel de „teorie stiintifica”
B. Pentru Th. Khun, criteriul de departajare stiinta/nonstiinta este testabilitatea
C. Pentru Th. Khun, in caracterizarea naturii si dinamicii stiintei conceptul central este cel de paradigma.
AC adevarat, B fals
49. Paradigmele sunt, potrivit lui Th. Khun:
modele de practica stiintifica ce pot fi intalnite in lucrarile stiintifice clasice si, mai ales, in manuale si tratate
realizari stiintifice exemplare care, pentru o perioada, ofera probleme si solutii model unei comunitati de practicieni.
50. Potrivit lui Th. Khun incomensurabilitatea paradigmelor provine din urmatoarele:
ele implica presupozitii incompatibile cu provire la entitatile de baza ale domeniului studiat si la comportarea acestora
ele presupun perceptii diferite datorita cunoasterii explicite cuprinse in paradigme
observatiile pe care cercetatorii le efectueaza asupra aceleiasi realitati sunt si ele incomensurabile
51. Completati lacuna din textul urmator
Potrivi lui Th. Khun, adeptii unei paradigme nu-i pot convinge pe adeptii paradigmei concurente de superioritatea punctului lor de vedere si nici nu vor putea intelege punctul de vedere al celorlalti. Argumentele celor doua partide vor fi CIRCULARE.
52. Potrivit lui Khun, trecerea de la o paradigma la alta se face prin:
convertire
53. Din caracterul quasi-constient al paradigmelor rezulta caracterul lor:
colectiv
54. Completati lacunele din urmatorul text:
Spre deosebire de cunoasterea de tip EXPLICIT cuprinsa in enunturile abstracte ale teoriei si in regulile metodologice generale, cunoasterea cuprinsa in paradigme este o cunoastere TACITA.
55. Consecintele incomensurabilitatii paradigmelor sunt:
apare ruptura de comunicatie intre cei care impartasesc paradigme diferite
argumentele celor doua partide vor fi ciculare (ele pot fi intelese si acceptate doar de cercetatorii care lucreaza deja la aceeasi paradigma)
compararea si evaluarea a doua paradigme rivale pe baza unor crterii logice sau a unui stoc de date observationale invariante nu este posibila
56. Asociati autorilor urmatori lucrarile corespunzatoare:
Th. Kuhn / Structura revolutiilor stiintifice
F. de Saussure / Curs de lingvistica generala
E. Morin / paradigma pierduta: natura umana