RETELE DE COMUNICARE

O analiză structurală a sistemului de comunicare dintr-o organizaţie pune în evidenţă

existenţa de grupuri de persoane ce comunică între ele. Reţelele de comunicaţii implică fluxuri

de informaţii sau de date existente între două sau mai multe persoane1.

Un manager trebuie să stabilească legături de comunicare cu o varietate de persoane din

interiorul organizaţiei cât şi din exteriorul acesteia. Caracterul dinamic al reţelelor de comunicare în care

managerul este implicat pune în evidenţă tendinţele de extindere laterală şi verticală a lor. Mărimea

grupului limitează posibilităţile de comunicare prin reţelele configurate în cadrul lui.

În principiu, mărimea grupului poate creşte aritmetic, însă numărul relaţiilor de comunicare

ce pot să apară creşte exponenţial. Reţelele de comunicare sunt diferite şi complexe într-un grup

format din douăzeci de persoane faţă de un grup compus din trei persoane. Teoretic, fiecare membru

din grup poate comunica cu ceilalţi. Practic, numărul canalelor de comunicare este limitat.

Reţelele de comunicare ce se pot configura, de exemplu, într-un grup compus din cinci membri,

cum ar fi o echipă de lucru, sunt:

1 I. Stăncioiu, G. Militaru – „Management. Elemente fundamentale”, Ed. Teora, Bucureşti, 1998, pg. 391;

Reţea în cerc Reţea în lanţ

reţeaua „în cerc" - în acest tip de reţea, fiecare comunică cu alte două persoane. Un nivel

sensibil al descentralizării este asociat cu stilul participativ de management:

reţeaua „în lanţ” – nu există restricţii, toţi membrii putând comunica între ei simultan;

reţeaua în „Y" - un membru al reţelei, nu comunică direct cu şeful, ci prin intermediul altui

salariat. Astfel, se remarcă primul pas al descentralizării în ce priveşte comunicarea, în

ansamblu, sistemul centralizat şi stilul predominant autocratic se menţin.

reţeaua „în stea" - este cea mai restrictivă, toate fluxurile sunt controlate de persoana de la

centru, în reţeaua stea, satisfacţia medie a membrilor grupului este, probabil, cea mai redusă în

comparaţie cu celelalte reţele, dar nivelul de satisfacţie al fiecărui membru variază de la un

individ la altul, astfel încât fluctuaţia este cea mai ridicată în raport cu celelalte reţele.

După cum am mai arătat, după relaţiile dintre participanţii la procesul de comunicare,

reţelele de comunicare pot fi descentralizate (participanţii sunt egali în procesul de comunicare),

centralizate (participanţii se află în relaţie de subordonare, mijloc care se regăseşte în cazul stilului

autoritar de conducere) sau multiple (fiecare comunică cu toţi ceilalţi, existând astfel riscul

întârzierii luării deciziilor).

Reţelele descentralizate pot fi, la rândul lor, în cerc (apare în cazul stilului de conducere

democratic participativ, în cadrul lucrului în echipă, când părerea fiecărui membru contează în mod

egal) sau în lanţ (corespunde stilului de conducere laissez-faire, când activităţile se desfăşoară de la

sine). Şi reţelele centralizate pot fi, la rândul lor, de două feluri: în Y (apare atunci când stilul de

conducere este slab centralizat) şi în stea (când stilul de conducere este puternic centralizat).

Reţea în Y Reţea în stea

Sintetizând, reţinem că tipurile de reţele ce se pot forma într-un grup la nivel organizaţional

configurează diverse uniuni în raport cu structura firmei (departamentul), pe de o parte, şi în raport

cu interesele indivizilor (grupurile informale), pe de altă parte.