reprezentarea în dosarele de azil

Chişinău, 2014

Reprezentarea în dosarele

de azil în Republica Moldova

Ghid pentru avocați

Acest ghid este realizat în cadrul proiectului „Asistență juridică

și promovarea dreptului refugiaților” implementat de Asociația

obștească „Centrul de Drept al Avocaților”, cu susținerea

financiară a Înaltului Comisariat al Națiunilor Unite pentru

Refugiați (UNHCR).

Opiniile expuse în acest ghid nu exprimă neapărat punctul de

vedere al Înaltului Comisariat al Națiunilor Unite pentru

Refugiați.

© Centrul de Drept al Avocaților, Chișinău, 2014.

Reprezentarea în dosarele de azil în Republica Moldova.

Ghid pentru avocați / Centrul de Drept al Avocaților. –

Chișinău: 2014. – 64 p.

CUPRINS

ABREVIERI ...................................................................... 4

INTRODUCERE ................................................................. 5

CAPITOLUL 1. AZILUL ÎN REPUBLICA MOLDOVA ............. 7

1.1. NOȚIUNEA DE AZIL ........................................................ 7

1.2. PRINCIPII GENERALE .................................................... 12

1.3. FORME DE PROTECȚIE ................................................... 16

CAPITOLUL 2. PROCEDURA DE AZIL .............................. 19

2.1. ETAPELE PROCEDURII DE AZIL ......................................... 19

2.1.1. Depunerea și înregistrarea cererii de azil.............. 20

2.1.2. Intervievarea ................................................... 22

2.1.3. Emiterea deciziei............................................... 25

2.2. TIPURI DE PROCEDURI .................................................. 33

2.2.1. Proceduri privind acordarea unei forme de protecţie

....................................................................................... 34

2.2.2. Procedura de încetare sau anulare a formei de

protecție ........................................................................... 39

CAPITOLUL 3. CONTESTAREA ACTELOR ÎN PROCEDURA

DE AZIL ................................................................................. 47

CAPITOLUL 4. ROLUL ASISTENȚEI JURIDICE ÎN

CAZURILE DE AZIL ................................................................ 52

TERMENII UTILIZAŢI ÎN SISTEMUL DE AZIL ................. 58

DATE DE CONTACT ......................................................... 63

Abrevieri

BMA - Biroul migraţie şi azil

CDC - Convenția ONU privind drepturile copilului

CEDO - Convenţia Europeană a Drepturilor Omului

CtEDO - Curtea Europeană a Drepturilor Omului

DR - Direcţia refugiaţi

IȚO - Informații din țara de origine

MAI - Ministerul Afacerilor Interne

UNHCR - Înaltul Comisariat al Naţiunilor Unite

pentru Refugiaţi

Introducere

Ghidul este adresat în special avocaților care acordă

asistență juridică în dosarele privind azilul, precum și tuturor

celor interesați de domeniul de azil. Reieşind din diversitatea

cazurilor, informaţiile şi materialele din prezentul ghid vor servi

ca linii directoare pentru facilitarea procesului de consiliere a

solicitanţilor de azil, persoanelor cu statut de refugiat,

beneficiarilor de protecţie umanitară.

Sistemul de azil şi cadrul legal privind acordarea unei

forme de protecţie au devenit complexe în ultimii ani. De

aceea, asistarea solicitanţilor de azil în acordarea unei forme de

protecție, în condițiile Legii privind azilul, este importantă în

identificarea corectă a necesitaţii protecţiei. De regulă,

solicitanţii de azil nu au cunoştinţe despre legislaţia ţării gazde,

nu vorbesc limba şi, în cele mai multe cazuri, ca rezultat al

experiențelor traumatizante din ţara lor de origine, nu au

încredere sau chiar au frică faţă de autorităţi. În lipsa unei

asistenţe juridice calitative, se poate ajunge la situația în care

solicitanţii de azil să omită elemente esențiale pentru evaluarea

cererilor de azil şi nevoii de protecţie. În acest context,

asistenţa legală joacă un rol important în procedura de azil şi

asigurarea garanţiilor procedurale atât la faza administrativă

cât şi la cea judiciară.

Capitolul 1. Azilul în Republica Moldova

1.1. Noțiunea de azil

Dreptul la azil este fixat în Constituţia Republicii Moldova

care prevede că „dreptul de azil se acordă şi se retrage în

condiţiile legii, cu respectarea tratatelor internaţionale la care

Republica Moldova este parte”. Dreptul de a solicita azil, ca

drept fundamental al omului, e consacrat şi la nivel

internaţional. Cu toate că nu există niciun document

internațional care să definească conceptul de azil, doctrina a

definit azilul ca fiind o măsură de protecție care se acordă

azilantului sau se poate acorda solicitantului de azil în cazul în

care, în țara sa de origine este supus la persecuții pentru

activități politice,

democratice sau

umanitare sau, în alți

termeni, este urmărit

ori persecutat pentru

activități desfășurate în

favoarea umanității,

progresului și păcii.

Reglementarea

dreptului de azil urmăreşte asigurarea protecţiei persoanelor

care din diverse motive ajung în situaţia de a se stabili pe

teritoriul altui stat şi a cărui cetăţenie nu o deţin.

Deşi, în Constituţia Republicii Moldova, dreptul la azil a

fost reglementat încă din anul 1994, implementarea acestei

instituţii a început odată cu adoptarea Legii pentru aderarea la

Convenţia privind statutul refugiaţilor și Protocolul privind

statutul refugiaţilor, în noiembrie 2001. Odată cu aderarea la

Convenţia de la Geneva din 1951 privind statutul refugiatului

(în continuare Convenţia din 1951) Republica Moldova şi-a

asumat obligaţia de acordare a protecţiei în corespundere cu

standardele internaţionale potrivit legislaţiei internaţionale şi

Ce este azilul?

Azilul este măsura de protecţia

acordată de către un stat unei

persoane care fuge din ţara de

origine din cauza persecuţiei sau

riscului serios.

Centrul de Drept al Avocaților

- 8 -

naţionale. Prima lege naţională în domeniul azilului a fost

Legea cu privire la statutul refugiaţilor, care a intrat în vigoare

în 2003. În 2005, legislatorul a introdus o introdus o nouă

formă de protecţie - protecţie umanitară.

Autoritatea centrală responsabilă de coordonarea tuturor

activităţilor Guvernului în domeniul azilului a fost creată în

martie 2001 în cadrul Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale

şi Familiei.

În august 2001, atribuţiile privind coordonarea şi monito-

rizarea problemelor solicitanţilor de azil şi a refugiaţilor a fost

transferată către Ministerul Justiţiei. În acest sens, a fost

instituită Direcţia Principală pentru Refugiaţi. Ulterior, în august

2003, Direcţia Principală pentru Refugiaţi trece în subordinea

Departamentului Migrațiune, redenumit în octombrie 2005 în

Biroul Naţional Migraţiune. În mai 2006, prin Hotărâre de Gu-

vern, a fost creat Biroul migraţie şi azil, subdiviziune a

Ministerului Afacerilor Interne. Ministerului Afacerilor Interne i-

au fost atribuite funcţiile de monitorizare şi coordonare a

proceselor migraţionale, analiză şi control a respectării

legislaţiei în domeniul migraţiunii şi azilului.

Un rol important în dezvoltarea sistemului de azil în

Republica Moldova îl are Înaltul Comisariat al Naţiunilor Unite

pentru Refugiaţi (UNHCR). În 1998 a fost semnat Acordul de

cooperare între UNHCR şi Guvernul Republicii Moldova. Biroul

UNHCR a fost deschis în Republica Moldova cu scopul de a

acorda asistenţă Guvernului pentru a crea cadrul legal şi

procedura națională de azil în conformitate cu standarde

internaţionale. Până la intrarea în vigoare a primei legi din

domeniul azilului, UNHCR, în baza mandatului său, a efectuat

procedura de determinare a statutului refugiat pe teritoriul

Republicii Moldova.

Atunci când vorbim despre autorităţile statului

responsabile de realizarea procedurii de azil, trebuie să facem

referire la competenţele şi atribuţiile acestora prevăzute de

Legea nr. 270 din 18.12.2008 privind azilul în Republica

Moldova (în continuare Legea privind azilul):

Reprezentarea în dosarele de azil în Republica Moldova | Ghid pentru avocați

- 9 -

- Ministerul Afacerilor Interne (MAI), prin intermediul

Biroului migraţie şi azil (BMA) are în sarcina sa ela-

borarea politicilor, reformelor şi strategiilor naţionale în

domeniul azilului;

- Direcţia Refugiaţi (DR), din cadrul BMA, este

autoritatea responsabilă de: primirea și examinarea

cererilor de azil; emiterea unei decizii privind acorda-

rea sau respingerea unei forme de protecţie;

administrarea şi soluţionarea problemelor solicitanţilor

de azil, ale refugiaţilor şi beneficiarilor de protecţie

umanitară sau temporară;

- Poliţia de Frontieră, organele de poliţie, structurile

Departamentului instituţiilor penitenciare ale

Ministerului Justiţiei și subdiviziunile de detenţie

provizorie din cadrul organelor de drept, în cazul în

care primesc o cerere de azil, au drept atribuții să

transmită cererea către DR;

- Instanțele de judecată sunt unicele autorități

competente să examineze contestaţiile împotriva

deciziilor DR.

Fig. 1: Autoritățile cu atribuții în domeniul azilului.

• Direcția Refugiați

• Poliția de Frontieră

• Organele de poliție

• Instituțiile penitenciare

Primirea cererii de azil

• Direcția Refugiați

Examinarea cererii de azil

(etapa administrativă)

• Judecătoriile

• Curțile de apel

• Curtea Supremă de Justiție

Examinarea cererii de azil

(etapa judiciară)


- 10 -

De notat că, unica autoritate responsabilă de

recunoașterea unei forme de protecție este DR din cadrul BMA,

subdiviziune a MAI.

Principalele norme naționale și internaționale în domeniul

azilului:

Instrumente universale şi regionale

- Declaraţia Universală a Drepturilor Omului din 10

decembrie 1948.

- Convenţia privind statutul refugiaţilor din 28 iulie

1951.

- Protocolul privind statutul refugiaţilor din 04 octombrie

1967.

- Convenţia referitor la statutul apatrizilor din 28

septembrie 1954.

- Convenţia referitor la reducerea cazurilor de apatridie

din 30 august 1961.

- Convenţia Internaţională privind drepturile Copilului

din 20 noiembrie 1989.

- Convenţia împotriva Torturii şi altor Pedepse ori

Tratamente cu Cruzime, Inumane sau Degradante din

10 decembrie 1984.

- Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor

Omului şi a Libertăţilor Fundamentale din 04 noiembrie

1950.

- Protocoalele nr. 4, nr. 6, nr. 7, nr. 12 și nr. 13 ale

Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor

Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.

Acte ale Înaltului Comisariat al Naţiunilor Unite pentru

Refugiaţi (UNHCR)

- Statutul Oficiului Înaltului Comisariat al Naţiunilor

Unite pentru Refugiaţi aprobat prin Rezoluţia 428 (V) a

Adunării Generale ONU din 14 decembrie 1950.

- Concluziile Comitetului Executiv al UNHCR.


- 11 -

- Principii Directoare privind Protecţia Internaţională nr.

1: Persecuţia pe Motive de Gen în contextul Articolului

1A(2) al Convenţiei din 1951 şi/sau al Protocolului din

1967 privind Statutul Refugiaţilor.


2: “Apartenenţa la un grup social” în contextul

Articolului 1A(2) al Convenţiei din 1951 şi/sau al

Protocolului din 1967 privind Statutul Refugiaţilor”.


3: Încetarea statutului de refugiat în conformitate cu

Articolului 1C(5) şi (6) a Convenţiei din 1951 privind

statutul refugiaţilor.


4: “Relocarea internă” sau “Alternativa Refugiului

Intern” în contextul Articolului 1A(2) al Convenţiei din

1951 şi/sau al Protocolului din 1967 privind Statutul

Refugiaţilor.


5: Aplicarea clauzelor de excludere: Articolul 1F din

Convenţiei din 1951 privind Statutul Refugiaţilor.


6: Solicitările de azil pe motiv de religie ce intră sub

incidenţa Articolului 1A(2) al Convenţiei din 1951

şi/sau al Protocolului din 1967 privind Statutul

Refugiaţilor.


7: Aplicarea Articolului 1A(2) al Convenţiei din 1951

şi/sau al Protocolului din 1967 privind Statutul

Refugiaţilor în raport cu victimele traficului de fiinţe

umane şi persoanele expuse riscului de a fi traficate.


8: Cereri de azil depuse de copii conform Articolelor

1A(2) şi 1(F) ale Convenţiei din 1951 şi/sau al

Protocolului din 1967 privind Statutul Refugiaţilor.


9: Cereri de azil pe orientare sexuală şi/sau identitate

de gen în contextul Articolului 1A(2) al Convenţiei din


- 12 -

1951 şi/sau al Protocolului din 1967 privind Statutul

Refugiaţilor.


10: Cereri pentru statutul de refugiat în legătură cu

satisfacerea stagiului militar în contextul Articolului

1A(2) al Convenţiei din 1951 şi/sau al Protocolului din

1967 privind Statutul Refugiaţilor.

Actele juridice naționale

- Constituţia Republicii Moldova din 12 august 1994.

- Codul de procedură civilă al Republicii Moldova din 30

mai 2003.

- Codul Penal al Republicii Moldova din 18 aprilie 2002.

- Codul contravențional al Republicii Moldova din 24

octombrie 2008.

- Legea privind azilul în Republica Moldova din 18

decembrie 2008.

- Legea cu privire la statutul juridic al cetăţenilor străini

şi al apatrizilor în Republica Moldova din 10 noiembrie

1994.

- Legea contenciosului administrativ din 10 februarie

2000.

- Hotărârea pentru aprobarea Regulamentului cu privire

la procedurile de returnare, expulzare şi readmisie a

străinilor de pe teritoriul Republicii Moldova din 07 iulie

2011.

- Decretul pentru aprobarea Regulamentului privind

acordarea azilului politic de către Preşedintele

Republicii Moldova din 31 octombrie 2003.

1.2. Principii generale

La baza sistemului de azil stau un şir de norme naţionale

și internaționale, elaborate şi adoptate reieșind din principiile

fundamentale ale dreptului internațional. Aceste principii

reprezintă temelia raporturilor juridice dintre solicitanții de azil


- 13 -

și ţara gazdă. Azilul în Republica Moldova se acordă în

conformitate cu dispoziţiile Legii privind azilul, altor acte

normative naţionale, cu principiile şi normele unanim

recunoscute ale dreptului internaţional, respectându-se

prevederile tratatelor internaţionale la care Republica Moldova

este parte.

Principiile relevante în materie de azil sunt:

Accesul în teritoriu;

Confidenţialitatea;

Principiul nereturnării;

Protecţia minorilor;

Neaplicabilitatea sancţiunilor penale;

Nediscriminarea;

Unitatea familiei.

Accesul în teritoriu (art. 9 din Legea privind azilul) -

autorităţile competente ale statului sunt obligate să asigure

accesul pe teritoriul Republicii Moldova oricărui străin, aflat la

frontiera de stat, din momentul manifestării de voinţă.

Manifestarea de voință poate fi exprimată în scris sau verbal.

Nu este necesar ca persoana să pronunțe cuvântul „azil”, ci să

manifeste, prin acțiuni sau cuvinte, necesitatea sa de ajutor

sau existența unui pericol.

Confidenţialitatea (art. 13 din Legea privind azilul) -

datele şi informaţiile referitoare la cererea de azil sunt

confidenţiale. În primul rând, acest principiu se referă la

nedivulgarea informațiilor obţinute pe parcursul evaluării cererii

către presupuși agenţi de persecuţie, sau obţinerea de date

privind cererea de azil de la agenţii de persecuţie (de exemplu:

autorităţile din ţara de origine). Obligaţia privind respectarea

confidenţialităţii revine tuturor autorităţilor şi organizaţiilor care

desfăşoară activităţi în domeniul azilului, terţilor care sunt

implicaţi în procedura de azil sau care intră accidental în

posesia unor astfel de date. Aceasta vizează toţi actorii

implicaţi în procedura de azil, inclusiv avocaţii, traducătorii,

instanţele de judecată etc. În situația în care cererile de azil

sunt depuse în locurile de detenţie, autoritățile au obligația să


- 14 -

nu divulge date despre solicitanții de azil reprezentanțelor

diplomatice din țară. Informații despre acordarea accesului în

teritoriu ori accesului la procedura de azil a unei persoane nu

se fac publice deoarece acestea pot pune în pericol viaţa

solicitanţilor de azil.

Principiul nereturnării (art. 11 din Legea privind azilul)

- aplicarea acestui principiu este o obligaţie a Republicii

Moldova pe care şi-a asumat-o prin aderarea la Convenţia din

1951. Principiul mai este întâlnit și cu denumirea de principiul

non-refoulement sau interzicerea returnării.

Articolul 33

alineatul (1) al

Convenției din 1951

stipulează: „Niciun

stat contractant nu

va expulza sau

returna („refouler”),

în niciun fel un

refugiat peste

frontierele teritoriilor

unde viața sau

libertatea sa ar fi

amenințate pe motiv

de rasă, religie, naționalitate, apartenență la un anumit grup

social sau opinii politice”. Principiul nereturnării se aplică

tuturor refugiaţilor, inclusiv solicitanţilor de azil a căror statut

nu a fost încă recunoscut. Îndepărtarea unei persoane de la

frontieră sau de pe teritoriul Republicii Moldova, expunând-o

riscului la tortură, pedepselor sau tratamentelor inumane ori

degradante, va constitui o încălcare a prevederilor art. 3 al

CEDO. CEDO nu prescrie expres dreptul de azil. Totuşi,

îndepărtarea unei persoane de la frontieră sau dintr-un alt loc,

aflat în jurisdicţia unui stat-parte la Convenție, expunând-o

astfel riscului la tortură, pedepse sau tratamente inumane ori

degradante, este interzisă de art. 3 al Convenţiei. În cazuri

extreme, returnarea, strămutarea, extrădarea sau expulzarea

pot ridica, de asemenea, o problemă în ceea ce priveşte

Articolul 33 alineatul (1) din

Convenția de la Geneva din 1951

stipulează: „Niciun stat contractant

nu va expulza sau returna

(„refouler”), în niciun fel un refugiat

peste frontierele teritoriilor unde

viața sau libertatea sa ar fi

amenințate pe motiv de rasă, religie,

naționalitate, apartenență la un

anumit grup social sau opinii

politice.”


- 15 -

respectarea art. 2 din Convenţie, care protejează dreptul la

viaţă.

Protecţia minorilor (art. 14 din Legea privind azilul) -

deciziile cu privire la minori se emit cu respectarea interesului

superior al copilului, luându-se în considerare vârsta şi

dezvoltarea lui. Acest principiu nu se referă doar la procedura

de azil ci şi la obligaţia statului de a asigura unui minor toate

drepturile de care beneficiază copiii cetățeni ai Republicii

Moldova. Acest principiu, stă la baza garanţiilor procedurale

privind minorii neînsoţiţi. Procedura de azil în cazul minorilor

neînsoţiţi, solicitanți de azil, este una specială. Acest lucru este

determinat de vulnerabilitatea respectivelor persoane şi

necesitatea tratării lor într-un mod adecvat.

Neaplicabilitatea sancţiunilor penale (art. 9 alin. (2)

din Legea privind azilul şi art. 362 din Codul Penal al Republicii

Moldova) - solicitantului de azil nu-i pot fi aplicate sancţiuni

penale pentru intrare sau şedere ilegală. Principiul are un

caracter umanitar şi acordă posibilitatea exercitării efective a

dreptului la azil. Solicitanții de azil sunt persoane care au fost

nevoite să îşi părăsească ţara de origine din cauza temerii de

persecuţie ori a riscului serios. Deseori, ei nu au posibilitate să

îşi perfecteze sau să obţină documente necesare de călătorie

(autorizaţii pentru intrare în ţară, vize, documente de călătorie

etc.).

Nediscriminarea (art. 14 din Legea privind azilul) -

prevederile legislaţiei naţionale se aplică solicitanţilor de azil şi

beneficiarilor unei forme de protecţie fără discriminare,

indiferent de rasă, cetăţenie, etnie, limbă, religie, apartenenţă

politică, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală,

vârstă. Acest principiu garantează tratamentul egal pentru

toate categoriile de persoane - solicitanţi de azil, refugiaţi,

beneficiari de protecţie umanitară, persoane cu protecţie

temporară sau cu azil politic. Se aplică atât în cadrul procedurii

de azil cât și în vederea asigurării accesului la sistemul naţional

de sănătate, protecţie socială, servicii de educaţie etc.


- 16 -

Unitatea familiei (art. 12 din Legea privind azilul) -

principiul unităţii familiei este o garanție regăsită în mai multe

tratate internaţionale, fiind un element fundamental al

societății și are dreptul la ocrotire din partea statului. Conform

Legii privind azilul membrii de familie se referă la persoanele

care:

- însoţesc beneficiarul unei forme de protecţie;

- se află în întreţinerea acestuia şi domiciliază împreună

cu el;

- statutul lor personal nu este incompatibil cu statutul de

refugiat sau cu cel al beneficiarului de o altă formă de

protecţie, prevăzută de Legea privind azilul;

- căsătoria a fost încheiată înainte de intrare pe teritoriul

Republicii Moldova şi înainte de data solicitării azilului

de către beneficiar.

1.3. Forme de protecție

Republica Moldova prin legislaţia sa naţională

reglementează 4 forme de protecţie: statutul de refugiat,

protecţie umanitară, protecţie temporară și azil politic.

Fig. 2: Formele de protecție (art. 16 din Legea privind azilul).

Statutul de refugiat (art. 17 din Legea privind azilul) -

se acordă persoanei dacă întrunește cumulativ condițiile:

(1) Statut de refugiat

(2) Protecție umanitară

(3) Protecție temporară

(4) Azil politic


- 17 -

- persoana solicită azilul în virtutea unei temeri bine

întemeiate de a fi persecutată pe unul din motivele:

(1) rasă, (2) religie, (3) naţionalitate, (4) apartenenţă

la un anumit grup social sau (5) opinie politică;

- persoana se află în afara ţării a cărei cetăţenie o

deţine, iar în cazul în care nu are cetățenie - în afara

țării în care își avea anterior domiciliul legal și obișnuit;

- persoana nu poate sau, datorită acestei temeri, nu

doreşte să se pună sub protecţia acestei ţări.

Protecţia umanitară (art. 19 şi 45 alin. (3) din Legea

privind azilul) - se acordă străinului care:

- nu îndeplineşte condiţiile pentru recunoaşterea

statutului de refugiat;

- la întoarcere în ţara de origine, va fi expus unui risc

serios;

- din cauza riscului nu poate sau nu doreşte să obţină

protecţia țării de origine.

Protecţia temporară (art. 3 din Legea privind azilul) -

protecţie cu caracter excepţional, acordată prin Hotărâre de

Guvern, menită să asigure, în cazul unui aflux masiv şi spontan

de persoane strămutate care nu se pot întoarce în ţara de

origine, protecţie imediată şi temporară unor astfel de

persoane, dacă există riscul ca sistemul de azil să nu poată

procesa acest aflux fără efecte adverse pentru funcţionarea sa

eficientă, în interesul persoanelor care au nevoie de protecţie.

Azilul politic (art. 3 din Legea privind azilul) - protecţie

excepţională acordată persoanelor care au deţinut funcţii

politice, diplomatice sau de interes public în alte state sau în

organisme internaţionale, persoanelor care au demonstrat un

deosebit ataşament, respect şi interes pentru Republica

Moldova, altor personalităţi marcante, care sunt persecutate în

ţara de origine.


- 18 -

Statut de refugiat

Protecție umanitară

Protecție temporară

Azil politic

Cadrul legal

Legea privind azilul Legea privind

azilul

Regulamentul

privind

acordarea azilului politic

Autoritatea la care poate fi

depusă cererea de azil

Direcția Refugiați

Poliția de frontieră

Organele de poliție

Instituțiile penitenciare

Direcția Refugiați

Poliția de frontieră

Aparatul Preşedinţiei

Direcţia

Refugiaţi

Poliţia de

Frontieră

Organele de poliţie

Autoritatea

competentă în acordarea

formei de protecție

Direcția Refugiați Guvernul

Republicii Moldova

Președintele

Republicii Moldova

Perioada

examinării cererii

Până la 6 luni cu posibilitatea

de a extinde termenul pentru încă maxim 3 luni

Legislația nu

prevede expres un termen

90 de zile

Caracteristici

specifice formei de

protecție

Temerea bine-

întemeiată de persecuţie

Cel puţin una

din cele 5 motive din

definiţie

Lipsa protecţiei în ţara de

origine

Existenţa

riscului serios

Lipsa

protecţiei în ţara de

origine

Existenţa unui aflux

masiv şi spontan de

persoane care au

nevoie de protecţie

Imposibilitatea

întoarcerii acestora

în ţara de origine

Imposibilitatea

statului de a

procesa acest aflux

Riscul

persecuţiei

Persoane cu funcţii publice,

politice, diplomatice sau

de interes

pentru

Republica Moldova

Perioada pentru care se

acordă forma de protecție

Nedeterminată 1 an de zile

Maxim 2 ani de zile

Nedeterminată

Atacarea deciziilor

Contenciosul administrativ Contenciosul administrativ

Fig. 3 Particularitățile formelor de protecție

Capitolul 2. Procedura de azil

2.1. Etapele procedurii de azil

Procedura de azil constituie totalitatea actelor şi acţiunilor

realizate de autorităţile competente, în vederea soluționării

cererii de azil pe teritoriul Republicii Moldova.

Fig. 4: Procedura de azil

În procedura de azil totalitatea actelor și acţiunilor

autorităţilor de stat constituie etapele procedurii de azil, după

cum urmează: a) depunerea cererii de azil; b) înregistrarea

cererii; c) intervievarea; d) emiterea deciziei privind cererea de

azil; e) contestarea deciziei.

Procedura de azil

pentru

Totalitatea actelor și acțiunilor

autorităților

Soluționarea cererii de

azil

Depunerea cererii

Înregistrarea cererii

Intervievarea

Emiterea deciziei

Acordarea protecției Plecarea voluntară, forțată sau

legalizarea în alt mod a șederii pe

teritoriul RM

Neacordarea

accesului în

procedură

Neacordarea

protecției

Contesta-

rea în

instanță

Fig. 5: Etapele procedurii de azil


- 20 -

2.1.1. Depunerea și înregistrarea cererii de azil

Procedura de examinare a cererii de azil începe din

momentul manifestării voinţei de către străin privind acordarea

unei forme de protecţie în Republica Moldova. Manifestarea de

voinţă, poate fi exprimată atât în formă scrisă cât şi verbală,

fiind adresată autorităţilor competente (art. 52 din Legea

privind azilul):

- Poliţiei de Frontieră din subordinea Ministerului

Afacerilor Interne;

- organelor de poliţie;

- structurilor Departamentului Instituţiilor Penitenciare al

Ministerului Justiţiei sau subdiviziunile de detenţie

provizorie din cadrul organelor de drept;

- Direcției Refugiați.

Din momentul manifestării voinţei, străinul va fi conside-

rat solicitant de azil şi va beneficia de toate drepturile sale

procedurale garantate de legislaţia naţională din domeniul

azilului: de a nu fi returnat sau expulzat până la soluţionarea

cererii sale de azil; de a fi informat în scris, într-o limbă pe care

o cunoaşte sau pe care se presupune în mod rezonabil că o

cunoaşte, în momentul depunerii cererii, despre drepturile şi

obligaţiile pe care le are pe parcursul procedurii de azil; de a fi

intervievat, la solicitare, de o persoană de acelaşi sex; de a i se

asigura gratuit interpret (traducător) în orice etapă a procedurii

de azil; de a beneficia de asistenţă juridică în orice etapă a

procedurii de azil, în condiţiile legii; de a i se proteja datele

personale şi orice alte detalii în legătură cu cererea sa; de a fi

informat despre posibilitatea contactării reprezentanţilor

UNHCR; de a fi consiliat şi asistat de un reprezentant al organi-

zaţiei neguvernamentale în orice etapă a procedurii de azil; de

a i se elibera gratuit un document temporar de identitate; de a

fi informat despre posibilitatea şi termenele de atacare a deci-

ziei prin care i se respinge cererea etc.

Depunerea cererii de azil la frontieră. Poliţia de frontieră

din subordinea Ministerului Afacerilor Interne are obligaţia

legală să primească cererile de azil la frontieră sau în zonele de


- 21 -

competenţă. Cererile de azil pot fi depuse în formă scrisă sau

verbală şi înregistrate întru-un registru special preconizat; se

întocmeşte un Proces-verbal de constatare a faptului primirii

cererii de azil, care ulterior va fi transmis DR. Autoritatea de

frontieră are obligaţia de a asista solicitantul de azil la

completarea cererii de azil şi de a asigura prezenţa unui

interpret. Străinul poate fi asistat de un avocat, un

reprezentant al UNHCR/ONG din domeniu. Direcţia Refugiaţi

este obligată în decurs de 24 de ore să preia solicitantul de la

frontiera de stat.

Depunerea cererii de azil la organele de poliție este

similară procedurii la frontieră.

Specific pentru depunerea cererii de azil în locurile de

detenţie este că, pentru efectuarea interviului, consilierul de

eligibilitate se deplasează la instituția penitenciară.

Depunerea cererii de azil la DR. Cererea de azil se depune

individual. Nu se admit cereri de azil colective sau în afara

teritoriului Republicii Moldova. În cazul familiilor, cererile se

depun de ambii adulţi.

O dată cu înregistrarea

cererii de azil, solicitantului de

azil îi este eliberat document

temporar de identitate.

Documentul este valabil până

la emiterea unei decizii

definitive şi irevocabile fiind

prelungit în fiecare lună la

sediul DR. Persoanelor aflate

în locurile de detenţie nu li se eliberează un asemenea

document. Documentul temporar de identitate, confirmă

şederea legală în ţară şi nu este necesar să fie însoţit de nici un

alt act de identitate (de exemplu: paşaport naţional, permis de

şedere etc.). Minorii cu vârsta de până la 16 ani sunt înscrişi în

documentul de identitate pentru solicitantul de azil al fiecărui

părinte.

Indiferent de locul solicită-

rii azilului, unica autoritate,

la etapa administrativă,

competentă în examinarea

cererii şi emiterea unei

decizii este Direcţia Refu-

giaţi.


- 22 -

După înregistrarea cererii de azil la DR, solicitantul va

completa un chestionar în limba de stat a Republicii Moldova

sau în limba pe care o cunoaşte. DR va întocmi un dosar

personal, unde vor fi colectate toate datele privind persoana:

date referitoare la identitate, fotografii, amprente digitale,

răspunsuri la diferite interpelări, nota de interviu, informaţia

din ţara de origine, probele depuse la dosar de către solicitant,

decizia motivată privind acordarea sau respingerea unei forme

de protecţie, precum şi alte date relevante cazului.

2.1.2. Intervievarea

Importanţa interviului este destul de relevantă în

procedura de azil deoarece este momentul oportun pentru

solicitant de a-şi explica comprehensiv şi direct motivele pentru

care are nevoie de protecţie. Interviul constituie pentru

autoritatea statului o oportunitate determinantă în stabilirea

tuturor faptelor relevante în evaluarea credibilităţii. De regulă,

în cele mai multe cazuri, solicitantul de azil nu poate să aducă

probe care să confirme temeinicia cererii sale de azil. Astfel,

De reținut!

Depunerea cererii de azil:

1. cererea este individuală;

2. se înaintează personal de către solicitant sau prin

reprezentant legal în cazul persoanelor necesități

speciale.

Înregistrarea cererii la DR:

3. efectuează verificări dacă a mai depus anterior o altă

cerere de azil;

4. reţine actele de identitate, inclusiv cele de călătorie,

aflate în posesia solicitantului;

5. fotografiază şi documentează;

6. întocmeşte dosarul personal.


- 23 -

interviul devine o sursă importantă în analiza motivelor

invocate de solicitant. Interviul personal trebuie să fie o

componentă esenţială în procedura de azil.

În Legea privind azilul, nu avem o definiţie a ceea ce este

un interviu, însă avem inserate caracteristicile principale ale

unui interviu: funcționarul responsabil, condițiile de efectuare,

termenii legali, precum şi aspectele de formă. Interviul trebuie

să fie efectuat cât mai curând posibil, dar nu mai târziu de 21

de zile de la data depunerii cererii. Acest termen poate fi

prelungit, cu încă 21 de zile, în cazul în care este necesară o

cercetare suplimentară a informaţiilor din ţara de origine,

precum şi a altor circumstanţe pertinente referitoare la cererea

de azil.

Este important de reţinut faptul că interviul:

Este personal – solicitantul trebuie să răspundă

personal la întrebările care îi sunt adresate.

Are loc în condiţii de confidenţialitate (art. 55 alin.

(3) Legea privind azilul) - este important în crearea

unui climat sigur şi de încredere în cadrul interviului.

Toate persoanele care participă sau sunt prezente la

interviu trebuie să fie sub obligaţia confidenţialităţii

privind orice informaţie obţinută referitor la solicitant şi

la cererea acestuia.

Este realizat de Direcţia Refugiaţi, prin intermediul

funcţionarilor calificaţi pentru efectuarea interviului, şi

anume a consilierilor de eligibilitate (art. 6 din Legea

privind azilul).

Este desfăşurat în limba pe care o alege

solicitantul şi în prezenţa unui interpret care asigură

o comunicare adecvată între solicitant şi consilier (art.

55 alin. (4) lit. d) Legea privind azilul).

Nota de interviu, va cuprinde în mod obligatoriu:

datele de identificare ale solicitantului, numele

consilierului de eligibilitate care efectuează interviul,

numele interpretului, datele altor participanţi la

interviu (avocatului), limba în care se desfăşoară


- 24 -

De reținut!

Nota de interviu:

include datele de identifi-

care ale solicitantului, nu-

mele consilierului, al

interpretului, al reprezen-

tantului legal şi/sau al

avocatului care îl asistă,

limba în care se desfăşoară

interviul, întrebările și răs-

punsurile solicitantului;

solicitantul, interpretul,

avocatul, reprezentantul le-

gal, funcţionarul, după citi-

rea interviului, semnează pe

fiecare pagină;

solicitantul are dreptul să

ia cunoştinţă, la solicitare,

de nota de interviu după

comunicarea deciziei privind

respingerea cererii de azil.

interviul, declaraţiile solicitantului referitoare la

motivele de azil;

cuprinde întrebările care au fost puse la interviu şi

răspunsurile solicitantului;

fiecare pagină din notă este semnată de consilierul de

eligibilitate, de solicitant, de interpret şi, după caz, de

alți participanţi la interviu (de exemplu, avocat,

reprezentant legal al minorului etc.).

Solicitantul poate amâna efectuarea interviului din motive

întemeiate, însă termenul nu poate depăşi 5 zile. În cazul în

care solicitantul nu se prezintă consecutiv de trei ori la interviu

fără a prezenta motive întemeiate, autoritatea va lua o decizie

în baza materialelor cuprinse în dosar.

Rolul avocatului /

consilierului juridic în cadrul

unui interviu constă în

verificarea corectitudinii de

desfăşurare a interviului.

Prezența avocatului la

interviu joacă un rol

important în asigurarea unei

proceduri eficiente. Avocatul

poate interveni pe parcursul

interviului dacă observă că

solicitantul nu înţelege

întrebările sau acestea sunt

ofensive, acuzatorii sau cu

scop de intimidare. La

sfârşitul interviului, avocatul

poate să pună întrebări de

concretizare, fapt care este

consemnat în nota de

interviu. Avocatul trebuie să

atragă atenţia consilierului

asupra documentelor pe care

le prezintă solicitantul în

timpul interviului.


- 25 -

2.1.3. Emiterea deciziei

Prin emiterea deciziei vom înţelege totalitatea actelor

procedurale privind examinarea cererii de azil, conform

prevederilor legislației naționale și internaționale, inclusiv

recomandările UNHCR.

Examinarea cererii de azil trebuie realizată în mod

individual, obiectiv şi imparţial (art. 43 alin. (1) din Legea

privind azilul). Decizia este emisă în baza informaţiilor, cu

privire la situaţia generală din ţara de origine a solicitantului,

precise şi actualizate din diferite surse (art. 43 alin. (2) din

Legea privind azilul).

Obligaţia argumentării cererii de azil este una comună

atât pentru solicitantul de azil cât şi pentru autoritatea de stat

(consilierul de eligibilitate). Solicitantul are obligaţia de a

depune un efort real pentru a-şi susţine cererea prin furnizarea

informaţiilor şi depunere documentelor de care dispune.

Autoritatea guvernamentală are rolul activ să investigheze din

oficiu orice împrejurare de fapt şi de drept care ar putea

conduce la soluţionarea cauzei, chiar dacă împrejurarea nu a

fost invocată sau menţionată expres în cererea de azil (art. 42

din Legea privind azilul).

Decizia DR privind cererea de azil trebuie să cuprindă cel

puțin:

faptele materiale ale cererii de azil;

evaluarea credibilităţii faptelor materiale utilizând

indicatorii credibilităţii (vezi fig. 5);

analiza probelor, documentelor sau dovezilor, prezen-

tate de solicitant;

analiza informaţiilor din ţara de origine;

argumentarea aplicării beneficiului dubiului, în cazul în

care solicitantul nu îşi poate proba cu documente sau

alte dovezi, fiecare componentă a cererii sale.

Identificarea faptelor materiale pentru recunoaşterea

statutului de refugiat


- 26 -

Convenţia de la Geneva din 1951, Art. 1A (2) şi art. 17

alin. (1) din Legea privind azilul defineşte termenul de

„refugiat”. Potrivit acesteia, termenul de refugiat se va aplica

oricărei persoane care: „în virtutea unei temeri bine întemeiate

de a fi persecutată pe motive de rasă, religie, naţionalitate,

apartenenţă la un anumit grup social sau opinie politică, se află

în afara ţării a cărei cetăţenie o deţine şi care nu poate sau,

datorită acestei temeri, nu doreşte să se pună sub protecţia

acestei ţări; sau care, nedeţinând nici o cetăţenie şi găsindu-se

în afara ţării în care îşi avea domiciliul legal şi obişnuit, ca

urmare a unor astfel de evenimente, nu poate sau, datorită

respectivei temeri, nu doreşte să se reîntoarcă”.

La analiza statutului de refugiat decizia va reflecta

elementele definiției de refugiat (fapte materiale):

solicitantul se află în afara ţării de origine;

solicitantul are o temere bine întemeiată de

persecuţie;

persecuţia este legată de unul din cele 5 motive din

definiţie;

solicitantul nu poate sau, datorită temerii sale, nu

dorește să se pună sub protecţia ţării de origine.

Identificarea faptelor materiale pentru acordarea

protecţiei umanitare

În conformitate cu art. 19 coroborat cu art. 45 alin. (3)

din Legea privind azilul, protecţia umanitară se aplică oricărei

persoane care: „nu îndeplineşte condiţiile pentru recunoaşterea

statutului de refugiat şi cu privire la care există motive

temeinice să se creadă că, în cazul returnării în ţara de origine,

respectiv în ţara în care îşi avea reşedinţa obişnuită, va fi

expus unui risc serios:

existenţa unei condamnări la pedeapsă capitală sau

existenţa pericolului execuţiei;

tortura, tratamentele sau pedepsele inumane ori

degradante aplicate solicitantului în ţara sa de origine;


- 27 -

De reținut!

Sarcina probei arată cine

trebuie să probeze în timp

ce standardul probei arată

în ce măsură trebuie să

probeze.

ameninţarea gravă şi individuală la viaţa sau la

integritatea corporală a unui civil din motive de

violenţă generalizată în situaţii de conflict armat

internaţional sau intern”.

La analiza protecției umanitare decizia va reflecta

elementele definiției din Legea privind azilul (fapte materiale):

solicitantul se află în afara ţării de origine;

solicitantul are motive temeinice de a fi supus unui risc

serios;

solicitantul nu poate sau, datorită acestor motive, nu

dorește să se pună sub protecţia ţării de origine.

Analizarea cererii de azil nu poate fi efectuată în abstract.

În procedura de azil se utilizează două concepte esențiale

privind probele: standardul probei şi sarcina probei.

Standardul probei - indică nivelul necesar al probei de a

convinge autoritatea de stat (consilierul de eligibilitate) sau

judecătorul că un anumit element al cazului sau o declaraţie

este adevărată. În contextul procedurii de azil, standardul

probei diferă în funcţie de ce urmează a fi probat (de exemplu

la clauzele de includere şi excludere).

Sarcina probei - Sarcina

probei în cazurile de azil la

etapa administrativă este

împărţită între solicitantul de

azil şi DR (art. 41 alin. (2) din

Legea privind azilul). Astfel,

sarcina aducerii de dovezi

aparţine solicitantului, iar

obligaţia de a stabili şi a analiza - sarcina investigării - revine

autorităţii. Acesta înseamnă că autoritatea competentă în

acordarea unei forme de protecţie are obligaţia să stabilească

valabilitatea oricărei dovezi şi credibilitatea declaraţiilor

solicitantului de azil. În procedura de azil „proba” poate fi atât

scrisă cât şi verbală – diferite tipuri de acte, înscrisuri,

declaraţii, informaţii din ţara de origine etc.


- 28 -

Caracteristici privind beneficiul dubiului:

* deşi solicitantul a depus eforturi reale pentru a-şi proba

relatarea, poate exista încă o lipsă de dovezi suficiente

pentru susţinerea unora din declaraţiile sale;

* este aproape imposibil ca un refugiat să dovedească

fiecare componentă a cazului său, iar dacă aceasta ar fi o

condiţie imperativă, majoritatea refugiaţilor nu ar mai

putea fi recunoscuţi ca atare, din această cauză consilierul

de eligibilitate aplică beneficiul dubiului;

* se aplică numai după obţinerea şi verificarea tuturor

dovezilor disponibile;

* declaraţiile solicitantului trebuie să fie coerente şi

plauzibile fără a fi contrare faptelor notorii.

De multe ori în cadrul analizei cererii de azil se va face

referire la evaluarea credibilităţii. Termenul de „evaluare a

credibilităţii” în procedura de azil este utilizat pentru a face

referire la confruntarea informaţiilor relevante de la solicitant

versus informaţiile disponibile de către autoritatea de stat. La

această etapă, autoritatea de stat va stabili care dintre

declaraţiile solicitantului de azil pot fi acceptate pentru

calificarea statutului de refugiat ori protecţiei umanitare. În

acest sens se vor aplica indicatorii credibilităţii.

CtEDO a recunoscut faptul că solicitanţii de azil se află

adesea într-o situaţie specială care de multe ori necesită

aplicarea principiului beneficiului-dubiului în favoarea lor, când

este evaluată credibilitatea declaraţiilor lor şi a documentelor

justificative prezentate. Totuşi, dacă informaţiile lipsesc sau

există un motiv serios de a pune sub semnul întrebării

veridicitatea declaraţiilor solicitantului, persoana trebuie să

prezinte o explicaţie satisfăcătoare. De exemplu: în cauza

Singh și alții vs. Belgia, CtEDO a constatat că autorităţile

belgiene au respins documentele prezentate în sprijinul unei

cereri de azil primite din partea unor resortisanţi afgani.

Autoritățile au considerat că documentele nu erau


- 29 -

convingătoare fără să fi efectuat o investigaţie suficientă cu

privire la chestiunea în cauză. În mod special, nu au reuşit să

verifice autenticitatea copiilor documentelor emise de biroul

UNHCR din New Delhi prin care reclamanţilor le fusese acordat

statutul de refugiat, deşi aceste verificări ar fi fost uşor de

efectuat. Prin urmare, autorităţile belgiene nu au realizat o

examinare atentă şi riguroasă a cererii de azil, în conformitate

cu art. 13 din CEDO, încălcând dispoziţiile acestuia, coroborate

cu cele ale art. 3.

Atât la etapa administrativă cât şi la cea judiciară este

important ca cererea de azil să fie fundamentată pe informaţiile

din ţara de origine. IȚO trebuie să fie relevante și să cuprindă

detalii despre motivele invocate în cererea de azil: teama de

persecuţie, riscul de a suferi vătămări grave, lipsa de protecţie

din partea autorităţilor etc.

CtEDO a oferit îndrumări cu privire la tipurile de

documente care pot fi luate în considerare la evaluarea

condiţiilor din ţara de origine, cum ar fi: rapoartele prezentate

de UNHCR şi cele prezentate de organizaţiile internaţionale din

domeniul drepturilor omului. Curtea a constatat că rapoartele

nu sunt fiabile dacă sursele de informaţii nu sunt cunoscute şi

concluziile nu sunt concordante cu alte rapoarte credibile. De

exemplu: în cauza Sufi și Elmi c. Regatul Unit, CtEDO a analizat

rapoartele organizaţiilor internaţionale privind condiţiile şi

gradul de violenţă din Somalia, precum şi abuzurile la adresa

drepturilor omului, comise de al-Shabaab, un grup somalez

islamist insurgent. Curtea nu a putut lua în considerare un

raport de informare guvernamental asupra Somaliei, primit de

la Nairobi, Kenya, deoarece acesta conţinea surse vagi şi

anonime care contraziceau alte informaţii accesibile public.

Judecând după probele disponibile, Curtea a considerat că era

puţin probabil ca situaţia din Somalia să se îmbunătăţească

prea curând). Când se face referire la un raport din ţara de

origine trebuie să se indice exact sursa (de exemplu: „Înaltul

Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi (UNHCR),

Informații privind protecția internațională a persoanelor din


- 30 -

Republica Arabă Siriană, Actualizarea nr. II, din 22 octombrie

2013, http://www.refworld.org/docid/50d457b12.html”).

Unde pot fi găsite informaţii relevante din ţara de origine?

RefWorld UNHCR (engleză) - http://www.refworld.org;

RefWorld UNHCR (rusă) - http://www.refworld.org.ru;

ecoi.net (versiunea engleză) - http://www.ecoi.net;

INDICIUM (România) - http://www.portal-ito.ro;

Reliefwe - http://reliefweb.int.

Acordarea unei forme de protecţie este realizată în două

etape:

Etapa întâi - colectarea informaţiilor relevante,

identificarea faptelor materiale ale cererii şi a

relevanței declaraţiilor solicitantului inclusiv alte dovezi

care pot fi acceptate.

Etapa a doua - analiza temerii fondate de persecuţie

şi a riscului serios.

ETAPA ÎNTÂI Evaluarea credibilității declarațiilor solicitanților și altor dovezi

Pasul 1: Colectarea tuturor informațiilor pentru susținerea cererii

Toate declaraţiile şi alte dovezi care susţin cererea trebuie colectate atât de solicitant, cât şi de autoritatea de stat / consilierul de eligibilitate. Dovezile referitoare la cerere pot fi prezentate de solicitant sau colectate de autoritate până la momentul luării deciziei.

Pasul 2: Determinarea faptelor materiale

Odată ce au fost colectat toate faptele, se va determina care dintre ele pot fi corelate cu motivele pentru acordarea protecţiei, deoarece nu toate faptele prezentate de către solicitant pot face obiectul cererii de azil. Deciziile cu privire la acordarea statutului vor fi luate pe baza unei evaluări a faptelor materiale ale cererii. Faptele materiale formează esenţa cererii şi trebuie determinate cu claritate.

Pasul 3: La evaluarea credibilităţii fiecare fapt material,

http://www.refworld.org/docid/50d457b12.html

http://www.refworld.org/

http://www.refworld.org.ru/

http://www.ecoi.net/

http://www.portal-ito.ro/

http://reliefweb.int/


- 31 -

Evaluarea credibilității fiecărui fapt material

va fi analizat în baza indicatorilor credibilităţii.

Pasul 4: Determinarea faptelor materiale

Fapte materiale acceptate

Faptele materiale acceptate sunt consecvente, suficient de detaliate şi plauzibile indiferent

dacă sunt sau nu susţinute de documente sau alte dovezi.

Fapte materiale respinse

Faptele respinse nu au suficiente detalii, sunt inconsecvente şi neplauzibile.

Fapte materiale incerte

Faptele incerte care nu sunt susţinute de documente sau alte dovezi sau fapte cu privire la care se păstrează un element de incertitudine.

Pasul 5:

Analiza aplicabilității prezumției de bună credință faptelor cu privire la care se păstrează un element de

incertitudine

Analiza aplicabilităţii prezumţiei de bună-

credinţă asupra fiecărui fapt material cu privire la care se păstrează un element de incertitudine atunci când declaraţiile sunt per ansamblu coerente, plauzibile şi consecvente cu IŢO, iar explicaţiile oferite de solicitant pentru aparentele contradicţii, inconsecvenţe,

omisiuni şi elemente neplauzibile sunt rezonabile.

În decizia autorității vor fi menţionate clar faptele care sunt acceptate şi care sunt respinse, indicarea motivelor solicitării azilului

ETAPA A DOUA Analiza temerii fondate și a vătămării grave

Capacitatea Capacitatea mentală / Persoanele cu tulburări psihice

Minorii / Victime ale torturii sau violenței

Identitatea Numele

Țara de origine

Temerea subiectivă Motivele plecării din țara de origine


- 32 -

Motivele solicitării azilului

Motivele persecuției Rasa

Religia

Naționalitatea

Opinia Politică

Grupul Social

Credibilitatea Neconcordanţe în dovezi sau documente prezentate de solicitant

Neconcordanţe în legătură cu informaţiile din ţara de origine

Protecția statului Statul nu doreşte sau este incapabil să ofere protecţie

Refugiul intern Sigur şi rezonabil

Protecția umanitară Art. 45 alin. (3) lit. a)

Art. 45 alin. (3) lit. b)

Art. 45 alin. (3) lit. c)

După analizarea tuturor circumstanţelor invocate, DR va

emite o decizie asupra cererii de azil. Conform art. 60 din Lege,

DR - emite una din următoarele decizii privind cererea de azil:

recunoaşte statutul de refugiat;

acordă protecţie umanitară;

respinge cererea de azil;

respinge acordarea protecţiei umanitare.

Decizia privind cererea de azil se comunică în scris

solicitantului de azil, în limba de stat a Republicii Moldova,

urmând să fie tradusă verbal în limba pe care solicitantul o

cunoaşte (art. 50 alin. (2) din Legea privind azilul). Aceasta se

referă atât pentru deciziile pozitive cât şi pentru cele de


- 33 -

respingere. În cazul deciziilor de respingere autoritatea de stat

este obligată să aducă la cunoştinţă solicitantului de azil,

motivele de respingere a cererii de azil. Decizia trebuie să fie

motivată şi să cuprindă în mod obligatoriu: situaţia de fapt şi

de drept; informaţii privind calea de atac a acesteia; termenul

de depunere a plângerii; organul la care se depune plângerea

împotriva deciziei de respingere (art. 50 din Lege privind

azilul). Decizia privind acordarea protecţiei umanitare va

cuprinde şi motivele neacordării statutului de refugiat (art. 60

alin. (2) din Legea privind azilul). DR nu comunică solicitantului

motivele acordării unei forme de protecţie pe teritoriul

Republicii Moldova.

În practică, comunicarea deciziei se face direct

solicitantului de azil, atunci când vine la prelungirea

documentului temporar de identitate. Conform art. 60 alin. (3)

din Lege, comunicarea poate fi făcută şi prin trimitere poştală

la ultima lui adresă declarată de către solicitant.

2.2. Tipuri de proceduri

Legea privind azilul dedică un întreg capitol (VI)

procedurilor de azil. Urmează a se face distincţie dintre:

procedura privind acordarea unei forme de

protecţie - procedură care se referă la examinarea

cererii de azil, prin acordarea sau respingerea unei

forme de protecţie (statut de refugiat, protecţie

umanitară).

procedura de încetare sau anulare a unei forme

de protecţie - procedura care se referă la examinarea

condiţiile legale în care această formă de protecţie

poate lua sfârşit.

Conform definiţiei date în Legea privind azilul, prin

procedura de azil înţelegem totalitatea actelor şi acţiunilor

îndeplinite, precum şi a activităţilor desfăşurate de autorităţile

competente, în vederea acordării unei forme de protecţie pe

teritoriul Republicii Moldova (art. 3 din Legea privind azilul).


- 34 -

De reținut!

Pe parcursul oricărei proceduri de azil, străinul trebuie

informat:

- într-o limbă pe care o înţelege, asupra procedurii care

trebuie urmată, a drepturilor şi obligaţiilor în timpul

procedurii, precum şi a eventualelor consecinţe ale

încălcării acestor obligaţii;

- privind dreptul de a fi consiliat şi reprezentat legal

(asistat de avocat) pe întreaga procedura de azil;

- privind dreptul de a avea un interpret la orice etapă a

procedurii de azil.

2.2.1. Proceduri privind acordarea unei forme de

protecţie

Accesul la procedura de azil este garantat pentru orice

străin, indiferent de faptul dacă a intrat legal sau ilegal în ţară,

deţine acte de identitate sau şederea sa în ţară este

nelegalizată. În cazul în care persoana se află la frontiera

statului, poliţia de frontieră trebuie să informeze imediat şi fără

excepţie autoritatea centrală competentă pentru toate

solicitările de azil. Iar în cazul în care se află în teritoriu,

autoritatea competentă în examinarea cererii de azil este

obligată să înregistreze cererea de azil.

Fiecare tip de procedură de azil este clar delimitat prin

lege, prin caracteristicile sale şi procedura de urmat. În toate 4

tipuri de proceduri se examinează manifestarea de voinţa a

străinului de a obţine o formă de protecţie în Republica

Moldova. Garanţiile procedurale menţionate în Capitolul VI,

Secţiunea 1 (art. 41-50) din Legea privind azilul sunt aplicabile

oricărui tip de procedură şi urmează a fi respectate de către

autorităţile competente în materie de azil.


- 35 -

Autorităţile statului nu pot

refuza primirea cererii de

azil (art. 51 alin. (3)).

Nu există nici o excepţie

de la această regulă.

La etapa administrativă, acordarea unei forme de

protecţie poate decurge prin una din următoarele proceduri:

Procedura ordinară

Procedura ordinară (Sec-

ţiunea a 2-a din Lege) este

procedura de bază în care un

străin sau apatrid solicită o

formă de protecţie în Republica

Moldova şi autorităţile compe-

tente îşi exercită obligaţia de a

examina cererea, în conformitate cu standarde naţionale şi

internaţionale aplicabile la emiterea unei decizie privind cererea

de azil.

Procedura rapidă

Procedura rapidă (Secţiunea a 3-a din Lege) poate începe

şi în cadrul unei proceduri ordinare, atunci când se constată că

o cerere de azil este: abuzivă, evident nefondată, sau înaintată

de către o persoană care, prin activitatea sau prin apartenenţa

sa la o anumită grupare, prezintă pericol pentru siguranţa

naţională ori pentru ordinea publică (art. 62 şi 63 din Legea

privind azilul). Diferenţa dintre procedura ordinară şi cea rapidă

constă în termenii de examinare a cererii de azil la etapa

administrativă şi anume, dacă în procedura ordinară termenul

este de la 1-6 luni, atunci în cadrul procedurii rapide,

autoritatea competentă este obligată să se pronunţe asupra

cazului în termen de 15 zile de la desfăşurarea interviului. În

Procedura

ordinară

Procedura

rapidă

Procedura

unei noi

cereri

Procedura de

reunificare a

familiei

Procedura în cazul persoanelor

cu necesități speciale

Fig. 6: Procedura de examinare a cererii de azil


- 36 -

ceea ce priveşte termenii de atacare a deciziei sunt aceiaşi ca

şi în procedura ordinară, fiind obiectul contenciosului

administrativ fără respectarea procedurii prealabile. Dacă în

cadrul procedurii ordinare, după o decizie definitivă şi

irevocabilă privind respingerea cererii de azil, solicitantul are

posibilitatea de a sta 15 zile pe teritoriul Moldovei, atunci în

cadrul procedurii rapide, după o decizie definitivă şi irevocabilă,

acest termen nu se mai aplică şi persoana este obligată să

plece de pe teritoriul Republicii Moldova în aceeaşi zi în care i

s-a comunicat decizia.

Procedura în cazul persoanelor cu necesități

speciale

Procedura în cazul persoanelor cu necesităţi speciale este

diferită de celelalte tipuri de proceduri, deoarece se ţine cont

de vulnerabilitatea acestor persoane, prin acordarea unor

garanţii speciale. Această situaţie specifică trebuie să fie luată

în considerare atât în cadrul examinării cererii de azil cât şi în

acordarea asistenţei sociale (condiţiile de primire, cazare,

acordare a asistenţei etc.).

Conform Legii privind azilul categoriile de persoane cu

necesităţi speciale sunt:

1. Minorii neînsoţiţi;

2. Victimele torturii;

3. Persoanele cu tulburări psihice (boli mintale sau

deficienţe mintale).

Cererile persoanelor cu necesităţi speciale sunt examinate

în procedură ordinară şi cu prioritate. Ele nu pot face obiectul

procedurii rapide, reieşind din gradul de vulnerabilitate ale

acestora. Funcţionarii care efectuează şi analizează cererile în

cazul persoanelor cu necesităţi speciale trebuie să aibă o

pregătire specială. În cazul minorilor neînsoţiţi, pe parcursul

examinării cererii de azil, aceştia trebuie să fie asistaţi de un

reprezentant legal. Reieşind din practica existentă la Direcţia

refugiaţi, pe parcursul procedurii de azil (interviu, consiliere,

comunicarea deciziei etc.) minorul este asistat de un


- 37 -

reprezentat al Direcţiei municipale pentru protecţia drepturilor

copilului.

Garanţiile procedurale specifice minorilor neînsoţiţi:

- orice decizie referitoare la un minor trebuie să fie

întemeiată pe respectarea drepturilor copilului, indiferent de

statutul aflării în ţară (CDC);

- aplicarea principiului „interesului superior al copilului”

atunci când iau măsuri ce vizează minorii;

- opinia minorului neînsoţit solicitant de azil este luată în

considerare, acordându-i-se importanţa cuvenită în raport cu

vârsta şi cu gradul lui de maturitate;

- se poate efectua examenul medical privind determinarea

vârstei minorului neînsoţit, însă aceasta se face doar în cazul în

care există dubii serioase privind vârsta (cu respectarea

prevederilor art. 68 din Legea privind azilul);

- până la numirea reprezentantului legal, procedura de

azil se suspendă.

Garanţii procedurale în examinarea cererilor de azil

depuse de către persoane cu tulburări psihice:

- în situaţia în care există dubii serioase cu privire la

discernământul solicitantului de azil, DR solicită efectuarea unei

expertize psihiatrice în condiţiile stabilite de legislaţia în

vigoare;

- până la numirea tutorelui sau curatorului, procedura de

soluţionare a cererii de azil este suspendată;

- cererea solicitantului de azil lipsit de discernământ este

depusă de tutore sau de curator după numire. Acesta va asista

solicitantul de azil pe parcursul întregii proceduri de azil.

D. Procedura de reunificare a familiei

Procedura de reunificare a familiei (Secţiunea a 5-a din

Lege) poate fi înaintată doar de către un refugiat sau beneficiar

de protecţie umanitară aflat pe teritoriul Republicii Moldova, iar

membrii familiei sale se află în afara Republicii Moldova. În


- 38 -

cazul dat, un refugiat sau beneficiar de protecţie umanitară va

depune o cerere de azil în numele membrilor săi de familie,

argumentând prin declaraţii, că aceştia nu cad sub incidența

clauzelor de excludere şi căsătoria a fost încheiată înainte de

intrarea pe teritoriul Republicii Moldova.

Conform art. 75 din Lege, în calitate de membri ai familiei

vor fi consideraţi: soţul (soţia) şi/sau copii, indiferent dacă sunt

din căsătorie, din afara căsătoriei sau adoptaţi conform legii

naţionale din ţara sa de origine. La depunerea cererii de azil se

vor depune toate actele care confirmă existenţa legăturii

familiale. DR poate efectua un interviu cu refugiatul sau

beneficiarul de protecţie umanitară. După examinarea cererii

de reunificare a familiei, care poate dura până la 9 luni, în

dependenţă de complexitatea cazului, şeful DR poate emite o

decizie privind acordarea permisiunii de reunificare a familiei,

în baza căreia Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării

Europene, misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale

Republicii Moldova acordă vize membrilor de familie ai

refugiatului sau ai beneficiarului de protecţie umanitară. În

cazul minorilor neînsoţiţi, DR va iniţia din oficiu procedura de

reunificare a familiei, cu acordul reprezentantului legal, sau

după caz, şi al minorului neînsoţit. În cazul respingerii cererii

de reunificare a familiei (cererea de azil), decizia poate fi

atacată pe calea contenciosului administrativ fără respectarea

procedurii prealabile. În temeiul art. 76 alin. (4) din Legea

privind azilul „respingerea cererii nu poate avea la bază

exclusiv lipsa documentelor care să ateste încheierea căsătoriei

sau legătura de rudenie”.

E. Procedura de soluționare a unei noi cereri

Un străin poate să depună o nouă cerere de acordare a

unei forme de protecţie. Pentru ca o nouă cerere să fie admisă,

aceasta trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

1. Să existe o decizie irevocabilă privind cererea

anterioară de azil sau o dispoziţie privind încetarea examinării

dosarului în cazul renunţării la cererea de azil.


- 39 -

2. Să existe circumstanţe noi, care nu au putut fi

prezentate în procedura anterioară de examinare a cererii din

motive independente de voinţa persoanei. Solicitantul este

obligat să facă dovada existenţei noilor motive invocate şi a

imposibilităţii prezentării lor până la data depunerii unei noi

cereri.

3. Să fi survenit transformări de ordin politic, militar,

legislativ sau social în ţara de origine, care pun în pericol viaţa

sau libertatea solicitantului de azil – sur place.

Este foarte important ca în noua cerere să se prezinte cât

mai complet circumstanţele noi şi să se anexeze toate

documentele care vin în sprijinul motivelor noi apărute.

Soluţionarea cererii de acordare a accesului la o nouă

procedură de azil, se analizează în mod prioritar în decurs de

10 zile. După care, se va emite o decizie:

privind admiterea la o nouă procedură de azil, sau

privind respingerea accesului la o nouă procedură

de azil.

2.2.2. Procedura de încetare sau anulare a

formei de protecție

În capitolul dat vom face referire la condiţiile privind

încetarea şi anularea protecţiei umanitare şi la procedura

privind examinarea şi contestarea acestor decizii. Dacă în

procedurile descrise în capitolul 2.2.1. se face referire la

condiţiile privind obţinerea unei forme de protecţie, atunci în

capitolul dat vom analiza condiţiile legale în care această formă

de protecţie poate lua sfârşit.

Trebuie să facem distincţia între clauzele de „încetare” şi

„anulare” a unei forme de protecţie:

Încetarea: se aplică în cazul în care protecţia nu se mai

justifică ca rezultat al unor acţiuni voluntare ale persoanei sau

schimbări fundamentale survenite în ţara de origine a

refugiatului sau a beneficiarului de protecţie umanitară.


- 40 -

Anularea: aplică în cazul în care protecţia a fost acordată

unei persoane, care nu îndeplinea condiţiile legale pentru

recunoaşterea statutului de refugiat sau acordarea protecţiei

umanitare la momentul acordării acestei forme de protecţie.

Procedura de încetarea şi anulare a unei forme de

protecţie atât din oficiu cât şi la cererea refugiatului sau

beneficiarului de protecţie umanitară. Iniţierea procedurii din

oficiu se face la dispoziţia şefului DR şi în mod obligatoriu

persoana trebuie să fie informată în scris privind reexaminarea

dosarului, dreptul de a beneficia de asistenţă juridică şi de a fi

asistat gratuit de un interpret.

Pe parcursul procedurii de încetare sau anulare a unei

forme de protecţie, persoanei trebuie să i se ofere posibilitatea

efectuării unui interviu, în cadrul căruia se va permite

clarificarea tuturor circumstanţelor relevante asupra cazului.

De aceea, la această etapă, este important ca refugiatul sau

beneficiarul de protecţie umanitară să obţină o consiliere

corectă asupra cazului.

Decizia DR, privind anularea sau încetarea statutului de

refugiat ori a protecţiei umanitare poate fi atacată pe calea

contenciosului administrativ fără respectarea unei proceduri

prealabile.

Efectele juridice

Încetarea sau anularea statutului de refugiat sau a

protecţiei umanitare nu produce automat efecte juridice asupra

membrilor familiei.

După o decizie irevocabilă pe caz, străinului i se vor aplica

dispoziţiile legale privind regimul juridic al străinilor.

A. Motivele privind încetarea sau anularea statutului

de refugiat

Încetarea statutului de refugiat

În temeiul art. 81 din Legea privind azilul, statutul de

refugiat încetează, dacă:


- 41 -

a) s-a repus în mod voluntar sub protecţia ţării a cărei

cetăţenie o are;

b) după ce şi-a pierdut cetăţenia, a redobândit-o în mod

voluntar;

c) a dobândit o nouă cetăţenie şi se bucură de protecţia

ţării a cărei cetăţenie a dobândit-o;

d) s-a restabilit în mod voluntar în ţara pe care a părăsit-o

sau în afara căreia s-a aflat datorită temerii de persecuţie;

e) nu mai poate continua să refuze protecţia ţării de

origine, deoarece împrejurările care au determinat acordarea

statutului de refugiat au încetat să existe;

f) a renunţat la statutul de refugiat, acordat în

conformitate cu prezenta lege.

La contestarea deciziei privind încetarea statutului de

Fig. 7: Cazurile de încetare a statutului de refugiat


- 42 -

refugiat trebuie să se atragă atenţia asupra următoarelor

elemente esenţiale:

I. S-a repus în mod voluntar sub protecţia ţării a cărei

cetăţenie o are - repunerea sub protecţie. La analiza acestui

motiv trebuie să se ţină cont de trei cerinţe:

1. Voinţa refugiatul - aceasta trebuie să fie voluntară;

2. Intenţia refugiatul - trebuie să realizeze cu intenţie

actul prin care s-a repus sub protecţia ţării a cărei cetăţenie o

are;

3. Repunerea sub protecţie - refugiatul trebuie să obţină,

în mod efectiv, astfel de protecţie.

De exemplu: simplul fapt de a solicita eliberarea unui

paşaport naţional, ori a unui certificat de stare civilă (divorţ,

căsătorie, naştere etc.) nu poate fi considerat ca o solicitare

voluntară de protecţie, şi prin urmare nu va conduce la

încetarea statutului de refugiat. Cele mai frecvente cazuri de

„repunerea sub protecţie” sunt cele în care refugiatul doreşte

să se reîntoarcă în ţara a cărei cetăţenie o are.

II. După ce şi-a pierdut cetăţenia, a redobândit-o în mod

voluntar - redobândirea cetăţeniei.

Această clauză se aplică cazurilor în care un refugiat, după

ce şi-a pierdut cetăţenia ţării de origine, o redobândeşte în

mod voluntar. Redobândirea cetăţeniei trebuie să fie voluntară

şi acceptată în mod expres sau tacit. Simpla prevedere legală

privind posibilitatea redobândirii cetăţeniei, nu constituie temei

pentru încetarea statutului de refugiat.

III. A dobândit o nouă cetăţenie şi se bucură de protecţia

ţării a cărei cetăţenie a dobândit-o - dobândirea unei noi

cetăţenii.

Cele mai dese cazuri sunt când un refugiat dobândeşte

cetăţenia ţării care i-a acordat o formă de protecţie. De

exemplu: dobândirea cetăţeniei Republicii Moldova, prin

naturalizare, în condiţiile Legii privind cetăţenia Republicii

Moldova (art. 17 din prezenta Lege). Dar, în această situație,


- 43 -

simplul fapt că persoanei i s-a acordat cetăţenia Republicii

Moldova nu este îndeajuns. Trebuie să existe şi protecţia

efectivă a statului (documentarea persoanei, accesul la

sistemul naţional de protecţie socială, sănătate, educaţie etc.).

IV. S-a restabilit în mod voluntar în ţara pe care a părăsit-

o sau în afara căreia s-a aflat datorită temerii de persecuţie -

restabilirea voluntară.

Această clauză se referă la refugiaţii care, reîntorcându-se

în ţara de origine, nu au încetat de a mai fi refugiaţi. În cazul

dat nu există o decizie sau un act administrativ de încetare a

statutului de refugiat. De exemplu: În perioada anilor 1998-

2002, recunoaşterea statutului de refugiat se face în baza

mandatului UNHCR. În acea perioadă, ca rezultat al conflictului

din Cecenia, erau mulţi refugiaţi de etnie cecenă, recunoscuţi

pe teritoriul Moldovei, recunoscuţi sub mandatul UNHCR. După

terminarea conflictului, mulţi refugiaţi ceceni s-au întors în ţara

de origine depunând cerere privind repatrierea voluntară (şi

atunci se aplică clauza - repunerea sub protecţie), iar alţii au

plecat fără a mai trece procedura privind încetarea statutului

de refugiat, şi respectiv, se vor încadra în clauza privind

restabilirea voluntară. Atunci când va exista o decizie privind

încetarea statutului în baza restabilirii voluntare trebuie să se

ţină cont de faptul că o vizită temporară a unui refugiat în ţara

de origine, fără paşaport naţional, ci în baza unui document de

călătorie eliberat de ţara unde i s-a recunoscut statutul de

refugiat, nu constituie „restabilire” şi nu va conduce la anularea

statutului.

V. Nu mai poate continua să refuze protecţia ţării de

origine, deoarece împrejurările care au determinat acordarea

statutului de refugiat au încetat să existe - încetarea

împrejurărilor.

Condiţia „împrejurările” au încetat să mai existe se referă

la schimbările fundamentale din ţara de origine care înlătură

motivele temerii de persecuţie, în baza cărora i-a fost

recunoscut statutul de refugiat. O simplă schimbare - posibil

tranzitorie - nu va constitui temei pentru încetarea statutului


- 44 -

de refugiat. Trebuie să se ţină cont de faptul că refugiatul

trebuie să fie în măsură de a se întoarce în ţara de origine (în

special în cazul refugiatului - apatrid).

VI. A renunţat la statutul de refugiat - renunţarea.

Cererea este înaintată de către refugiat. În cazul dat

refugiatul trebuie să acţioneze de bunăvoie şi să nu se exercite

nici un fel de presiune asupra persoanei. Este foarte important

ca persoana să fie informată referitor la consecinţele renunţării

la statutul de refugiat.

Anularea statutului de refugiat

În conformitate cu art. 82 din Legea privind azilul, statutul

de refugiat se anulează dacă:

a) acest statut a fost acordat în baza unor declaraţii false,

străinul a refuzat să prezinte anumite date ori s-a folosit de

documente false care au fost luate în considerare la

examinarea cererii sale de azil şi care au fost decisive pentru

recunoaşterea formei de protecţie, nu există alte motive care

să conducă la menţinerea statutului de refugiat;

b) după acordarea statutului de refugiat, străinul a

săvârșit una din faptele specificate la art. 18 din Legea privind

azilul ori s-a descoperit că a săvârșit o asemenea faptă înainte

de rămânerea irevocabilă a deciziei prin care i s-a acordat

acest statut.

La analiza deciziilor privind anularea statutului de refugiat,

este important să se analizeze cu prudenţă motivele pentru

care se invocă anularea statutului. Deoarece standardul probei

este destul de ridicat.

Dacă în procedura de examinarea a cererii de azil,

standardul probei este împărţit între solicitant şi autoritate,

atunci în cazul procedurii privind anularea statutului de

refugiat, DR trebuie să se bazeze pe dovezi care să indice:

1. Actele care fac proba că declaraţiile sau documentele

prezentate în cadrul procedurii de azil au fost false şi acestea


- 45 -

se referă la faptele materiale pentru care s-a recunoscut

statutul de refugiat. Trebuie să se analizeze: „legătura de

cauzalitate” între afirmaţiile incorecte ale solicitantului şi

determinarea statutului de refugiat; dacă solicitantul

intenţionat a dus în eroare autorităţile în vederea recunoaşterii

statutului de refugiat. Atunci când se stabileşte dacă a existat

“intenţia de a înşela”, trebuie să se i-a în calcul experienţele

traumatice, timpul trecut sau intensitatea evenimentelor

trecute pot împiedica solicitantul să se exprime în mod liber şi

să prezinte o relatare completă a cazului. De aceea este foarte

bine de ţine cont de factorii contextuali privind declaraţiile

solicitantului (tabelul din capitolul privind pregătirea cazului).

2. Comiterea faptelor care duc la aplicarea clauzelor de

excludere (art. 18 din Legea privind azilul) - fie au fost comise

după sau înaintea recunoaşterii statutului de refugiat (Art. 1D,

1E sau 1F din Convenţia din 1951).

Fig. 8: Motivele de anulare a statutului de refugiat

B. Motivele de încetarea sau anularea a protecției

umanitare

La analiza motivelor privind încetarea şi anularea

protecţiei umanitare se va ţine cont de aceleaşi garanţii ca şi în

cazul anulării sau încetării statutului de refugiat. În cazul

Anularea statutului de refugiat, art. 81

Săvârșirea faptelor care duc la excluderea

statutului, lit. b)

Declarații/documente false, lit. a)


- 46 -

protecţiei umanitare legislatorul a utilizat o formulare mai

structurată. În cazul anulării statutului de refugiat, prevederile

au fost expuse în lege precum se regăsește în Convenţia din

1951.

Protecţia umanitară încetează în cazul în care:

a) împrejurările care au dus la acordarea ei au încetat să

existe ori s-au schimbat în aşa măsură încât protecţia acordată

nu se mai justifică;

b) beneficiarul a redobândit în mod voluntar cetăţenia

pierdută sau a dobândit o nouă cetăţenie, având protecţia ţării

al cărei cetăţean a devenit;

c) şederea pe teritoriul Republicii Moldova este legalizată

în alt mod;

d) beneficiarul a renunţat la protecţia acordată în

conformitate cu prezenta lege.

Protecţia umanitară se anulează dacă:

- a fost acordată în baza unor declaraţii false, străinul a

refuzat să prezinte anumite date ori s-a folosit de documente

false care au fost luate în considerare la examinarea cererii

sale de azil şi care au fost decisive pentru recunoaşterea

protecţiei umanitare, nu există alte motive care să conducă la

menţinerea protecţiei umanitare;

- după acordarea protecţiei umanitare, străinul a săvârșit

una din faptele specificate la art. 20 ori s-a descoperit că a

săvârșit o asemenea faptă înainte de rămânerea irevocabilă a

deciziei prin care i s-a acordat această protecţie.

Capitolul 3. Contestarea actelor în

procedura de azil

Constituția Republicii Moldova consfințește în art. 20

dreptul fiecărei persoane la satisfacţie efectivă din partea

instanţelor judecătoreşti competente împotriva actelor care

violează drepturile, libertăţile şi interesele sale legitime. Legea

supremă în stat statuează că nici o lege nu poate îngrădi

accesul la justiție. Aceste reglementări sunt aplicabile și în

domeniul azilului. Fiecare persoană, indiferent de statutul

juridic (solicitant de azil, refugiat, beneficiar de protecție

umanitară, persoană cu protecție temporară sau azil politic),

are dreptul să conteste actele administrative emise de o

autoritate publică în cazul în care ea se consideră vătămată

într-un drept al său, recunoscut de lege.

Potrivit Legii privind azilul (art. 61), deciziile DR privind

cererile de azil pot fi atacate pe calea contenciosului

administrativ. Contrar regulii generale a contenciosului,

deciziile DR în privința cererilor de azil pot fi contestate direct

în instanța de judecată, fără a mai fi necesară adresarea cu

cerere prealabilă. Așadar, în cazul în care o persoană consideră

că un drept al său este încălcat prin decizia autorității

competente, aceasta este în drept să sesizeze instanța de

contencios administrativ competentă.

Dezideratul privind dreptul persoanei de a contesta actele

administrative legate de azil este susținut și de CtEDO. Aceasta

recunoaște necesitatea respectării garanțiilor procedurale,

stabilite de legislația națională, întru examinarea eficientă și

rapidă a cererilor de azil.

Art. 6 al CEDO garantează dreptul la un proces echitabil în

instanță, însă a fost considerat inaplicabil în procedurile de azil

și de imigrație, deoarece procedurile nu se referă la stabilirea

unui drept sau a unei obligaţii cu caracter civil sau a unei

acuzaţii penale (Maaouia c. Franţa, 5.10.2000, p. 38). În


- 48 -

respectiva situație se aplică art. 13 care prevede dreptul la o

cale de atac eficientă în fața unei autorități naționale.

Art. 13 din CEDO poate fi invocat în coroborare cu alte

articole din Convenție, de exemplu art. 3 (interzicerea torturii).

Este interesantă abordarea CtEDO în aprecierea prevederilor

art. 8 care conține garanții procedurale pentru a preveni

ingerința arbitrară asupra dreptului la viață privată și de

familie. Garanțiile procedurale ar putea fi invocate de o

persoană care se află de mai mult timp pe teritoriul statului

construindu-și o viață privată și de familie sau este implicată în

procese judiciare în acel stat. Deficiențele în ceea ce privește

aspectele procedurale ale luării deciziilor, în sensul art. 8, pot

conduce la o încălcare a alin. (2) din acel articol pe baza

faptului că decizia nu a fost conformă cu legea.

În decizia C.G. și alții c. Bulgaria din 24.04.2008, CtEDO

s-a expus asupra situației unui rezident pe termen lung care a

fost îndepărtat din motive de securitate națională, pe baza unui

raport de supraveghere clasificat ca fiind secret. CtEDO a

considerat că o procedură netransparentă precum cea utilizată

în cazul reclamantului nu reprezintă o evaluare completă și

semnificativă necesară în sensul articolului 8 din Convenție.

Curtea a stabilit că instanțele bulgare au refuzat să colecteze

probe pentru a confirma sau înlătura acuzațiile împotriva

reclamantului, iar hotărârile au fost formale. În consecință,

cauza reclamantului nu a fost judecată corect sau reexaminată,

astfel cum se prevede la art. 1 alin. (1) lit. (b) din Protocolul

nr. 7 la Convenție.

În deciziile Anayo c. Germania din 21.12.2010 și Saleck

Bardi c. Spania din 24.05.2011, CtEDO s-a expus asupra

returnării unor cetățeni ai țărilor terțe, în care au fost implicați

și copii. Curtea a observat o încălcare a articolului 8 din CEDO,

prin faptul că au existat deficiențe în procesul de luare a

deciziei, cum ar fi neluarea în considerare a interesului superior

al copilului sau lipsa de coordonare între autorități în stabilirea

acestui interes.


- 49 -

Exemplu: În cauza M.S.S. c. Belgia și Grecia, din 21

ianuarie 2011, p. 319, CEDO a stabilit că reclamantul a fost

lipsit de mijloacele practice necesare pentru a plăti un avocat în

Grecia, unde fusese returnat. Acesta nu a primit informații cu

privire la accesul la organizaţii care oferă consiliere juridică și

îndrumare. Datorită lipsei de avocaţi care să ofere asistenţă

juridică, s-a observat că sistemul de asistenţă juridică din

Grecia este, în ansamblu, ineficient în practică. CtEDO a

constatat că a existat o încălcare a articolului 13, coroborat cu

articolul 3, din CEDO.

În Republica Moldova solicitanţilor de azil le este

garantată prin Legea privind azilul asistența din partea unui

avocat, garantat de stat sau din cadrul unei organizaţii

naționale/internaţionale (specializate pe domeniul azilului).

Persoana poate solicita prin cerere de chemare în judecată

anularea, integrală sau parțială, a actului administrativ și

repararea prejudiciului cauzat. Mai mult decât atât, cererea de

chemare în judecată poate fi formulată şi împotriva

funcţionarului public al DR care a elaborat actul administrativ

contestat sau care a refuzat să soluţioneze cererea în cazul în

care se solicită despăgubiri. Funcționarul public atras în

procesul de judecată ar putea fi obligat de către instanță să

achite despăgubirile în mod solidar cu autoritatea pârâtă.

În principiu, o persoană care solicită azilul pe teritoriul

Republicii Moldova, nu poate fi obligat să părăsească țara.

Există însă, în practică, situații în care pentru solicitanții de azil,

autoritățile emit decizii de returnare. În acest caz, solicitantul

de azil poate cerere instanței, direct în cererea de chemare în

judecată sau printr-un demers separat, suspendarea executării

deciziei de returnare până când decizia privind neacordarea

unei forme de protecție va deveni definitivă și irevocabilă.

Cererea de chemare în judecată prin care se solicită

anularea actului administrativ emis de DR poate fi înaintată în

termen de 30 de zile. Termenul începe să curgă de la:


- 50 -

- data comunicării actului administrativ; sau,

- data expirării termenului prevăzut de lege pentru

soluționarea cererii adresate către DR.

Persoana care, din motive temeinic justificate, a omis

termenul de prescripţie poate fi repusă în termen în condiţiile

Codului de procedură civilă.

Este imperioasă menționarea faptului că, înregistrarea

cererii în instanța de judecată, constituie temeiul juridic pentru

prelungirea valabilității documentului temporar de identitate al

solicitantului de azil. În acest sens, persoana care adresează o

cerere de chemare în judecată trebuie să prezinte către DR, în

vederea prelungirea valabilității documentului, o copie a cererii

de chemare în judecată cu ștampila instanței.

Cererea de chemare în judecată se depune, corespunzător

prevederilor Codului de procedură civilă, în instanța de la

domiciliul pârâtului. În cazul dosarelor de azil, cererile

împotriva actelor administrative ale DR, se înregistrează la

Judecătoria Centru, Chișinău.

Hotărârea primei instanțe poate fi atacată cu apel la

Curtea de Apel Chișinău, cererea urmând a fi înregistrată în

instanța de fond în termen de 30 de zile din momentul

pronunțării hotărârii sau recepționării.

Jurisprudența CEDO obligă statul-parte să realizeze o

examinare independentă și complexă a fiecărei solicitări în

cazul unui risc real de tortură, pedepse sau tratamente

inumane ori degradante la returnare în țara de origine.

Solicitanții de azil și persoanele aflate la întreținerea

acestora trebuie să aibă acces la procedurile de azil, în

conformitate cu art. 9 din Legea privind azilul. Ei au dreptul să

rămână pe teritoriul țării până la luarea unei decizii referitoare

la cererea lor de azil.

CtEDO consideră că persoanele au dreptul la o procedură

de azil și la informații adecvate privind pașii care trebuie urmați

în vederea realizării acesteia. Autoritățile sunt obligate să evite

tergiversările nefondate în luarea deciziilor asupra solicitărilor


- 51 -

de azil. În acest context, CtEDO s-a expus detaliat în deciziile

M.S.S. c. Belgiei și Greciei din 21.01.2011 și Abdolkhani și

Karimnia c. Turcia 22.09.2009.

Cât privește evaluarea eficacității examinării în primă

instanță a solicitărilor de azil, CtEDO a considerat importanți și

alți factori, precum disponibilitatea interpreților, accesul la

asistență juridică și existența unui sistem eficient de

comunicare între autorități și solicitanții de azil (M.S.S. c.

Belgiei și Greciei din 21.01.2011, p. 301).

La examinarea riscurilor, articolul 13 CEDO impune

examinarea independentă și în complex, de către autoritatea

națională, a fiecărei solicitări în care există motive evidente de

teamă legată de un risc real de tratament contrar articolului 3

(sau articolului 2) în cazul întoarcerii solicitantului în țara de

origine (M.S.S. c. Belgiei și Greciei din 21.01.2011, p. 293)

Capitolul 4. Rolul asistenței juridice în

cazurile de azil

Asistenţa juridică reprezintă unul din elementele cheie ale

accesului la justiţie. Asistenţa juridică este deosebit de

importantă în procedurile de azil, unde barierele lingvistice și

culturale pot face dificilă înţelegerea procedurilor legale din

ţara gazdă.

Pentru a asigura o asistenţă juridică calitativă este

important de a stabili o relaţie de încredere cu beneficiarul. De

asemenea, pe parcursul discuţiilor este bine să se ţină cont de

barierele interculturale şi cele lingvistice precum şi de faptul că

solicitanţii de azil pot manifesta bariere psihologice, care pot să

facă mai dificil pregătirea cazului. De exemplu: atunci când

discutam cu un solicitant de azil este bine să se ţină cont de

circumstanţele personale şi contextuale ale solicitantului. Aici

sunt incluse contextul personal (vârsta, naţionalitatea, originea

etnică, genul, orientarea sexuală şi/sau identitatea de gen,

educaţia, statutul social, religia, cultura, provenienţa din

mediul rural/urban, precum şi starea de sănătate mentală şi

fizică); experienţele trecute şi prezente de rele tratamente,

tortură, persecuţie, vătămare sau alte încălcări grave ale

drepturilor omului, precum şi contextul legal, instituţional,

politic, social, religios şi cultural şi ţara de origine sau locul

reşedinţei obişnuite, situaţia drepturilor omului, nivelul de

violenţă şi disponibilitatea protecţiei din partea statului. În

discuţie cu persoanele în cauză, trebuie să depăşească

barierele geografice, culturale, socio-economice, educaţionale

şi religioase şi să se ia în considerare experienţele individuale

diferite. În tabelul de mai jos, se explică şi analizează barierele

care pot apărea pe parcursul discuţiilor cu solicitanţii de azil,

refugiaţii sau beneficiarii de protecţie umanitară.

Este foarte important ca, pe parcursul discuţiilor cu

solicitanţii de azil, să se asigure un interpret, care trebuie să fie


- 53 -

de încredere şi să i se aducă la cunoştinţă obligaţia

confidenţialităţii şi asigurării protecției datelor cu caracter

personal. Atunci când vorbim de translator este bine de ținut

cont şi de faptul că, chiar dacă persoanele vorbesc aceeaşi

limba, poate exista diferenţa în dialectele vorbite. Este bine ca

la începutul discuției să se asigure faptul că solicitantul se

înțelege cu translatorul. Ca recomandare, interpretul poate

semna un act de confidenţialitate, prin care să fie atenţionat

privind obligaţia respectării art. 13 din Legea privind azilul.

Un aspect foarte important în evaluarea deciziei, este de a

se face cunoştinţă cu interviul care a avut loc la DR. După

emiterea deciziei solicitantul de azil poate face cunoştinţă cu

interviul susţinut în cadrul procedurii de azil.

Prin coroborarea deciziei DR, interviul DR, probele sau

documentele prezentate la DR, discuţiile cu solicitantul de azil,

trebuie să se ţină cont de:

1. Documentele personale prezentate de solicitant, şi

anume actele care probează apartenenţa sa la rasă, etnie,

religie, naţionalitate, opinie politică sau grup social.

2. Scrisori oficiale, articole de presă, ordonanțe de arest,

sau alte înscrisuri din parte autorităţilor de stat din ţara de

origine, certificate medicale, rapoarte ale organizațiilor privind

drepturile omului care vorbesc despre situații similare ca şi cele

relatate de solicitantul de azil.

3. Dacă faptele materiale se regăsesc în decizie –

elementele definiției refugiatului / protecției umanitare.

5. Dacă a fost aplicată corect evaluarea credibilității.

6. Dacă în decizie au fost analizate probele / documentele

prezentate de către solicitant.

7. Dacă informaţiile din ţara de origine sunt în

conformitate cu standardele legale.


- 54 -

Factorii circumstanţiali şi contextuali privind evaluarea declaraţiilor solicitantului de azil

Limitările şi variaţiile memoriei umane

Explicaţie

Reconstituirea Aici trebuie să fim conștienți de faptul că intervalul mare de timp denaturează recuperarea amintirilor.

Nu există două reformulări care să fie identice, iar unele inconsecvenţe sunt inevitabile. Amintirile se modifică în timp, uneori considerabil şi se vor altera în mod natural pe măsură ce detaliile sunt uitate. Odată cu repetiţia (vorbind despre eveniment) unele amintiri pot să dispară, unele pot fi

distorsionate, în timp ce altele pot să devină chiar mai vii.

Amintiri despre fapte, date și obiecte

Memoria datelor, orelor, frecvenţei, duratei şi succesiunii; numelor proprii; schimburilor verbale; informaţiilor periferice şi aspectul obiectelor uzuale este nesigură, iar elementele stocate acolo sunt dificil sau chiar imposibil de amintit. Amintirile sunt aproape întotdeauna reconstituite prin presupuneri, estimări şi bănuieli şi sunt rareori corecte.

Emoții și procesul de

aducere aminte

Nivelurile ridicate ale emoţiilor pot să afecteze în mod negativ codificarea oricărei amintiri. Aducerea

aminte a chestiunilor autobiografice este influenţată de perspectivă.

Relatarea Contextul în care ne amintim este cel care ghidează reconstituirea amintirilor. Memoria este influenţată de întrebările care scot la iveală informaţii (întrebări

închise sau deschise) şi de modul în care o anumită întrebare este adresată. Amintirile sunt sensibile la sugestii, cu atât cât o persoană resimte mai mult stres, are o părerea proastă despre sine sau percepe intervievatorul ca având o atitudine critică sau negativă. Diferenţe între informaţii apar şi

atunci când sunt scoase la iveală în situaţii diferite, cum ar fi în discuţii faţă în faţă sau prin completarea unor formulare.

Impactul traumelor

asupra

Cei care au suferit evenimente traumatice manifestă deseori simptome de evitare; aceste

persoane evită să se gândească la eveniment. Ei


- 55 -

memoriei și comportamentului

pot să manifeste o stare de disociere, la momentul evenimentului traumatic sau la reamintirea acestuia; nu pot să îşi amintească anumite sau

toate aspectele traumei. Ei pot manifesta o stare de amorţeală emoţională şi să se detaşeze emoţional de faptele pe care le relatează. Îşi pot aminti doar impresii senzoriale (emoţii, senzaţii, sunete, mirosuri); pot relata doar fragmente sau impresii despre o anumită experienţă. Au tendinţa de a-şi

aminti anumite detalii centrale pe care s-au concentrat în detrimentul detaliilor periferice. Detenţia poate avea un impact asupra capacităţii de a înregistra şi extrage anumite detalii specifice ale evenimentelor. Preferă să se bazeze pe cunoştinţe generale (memoria schematică) cu privire la situaţii

decât să îşi amintească anumite evenimente dureroase.

Teama și lipsa de încredere

Se poate ca solicitanţii să nu aibă încredere în autorităţi sau interpreţi. Unii pot crede cu adevărat că persecutorii au ample reţele şi în alte ţări,

inclusiv în ţara de azil. Mai mult, ei pot ajunge să nu mai dorească să dezvăluie anumite fapte relevante din teama de a nu pune în pericol vieţile rudelor, prietenilor sau asociaţilor. Solicitanţii a căror temere se referă la gen, orientare sexuală şi identitate de gen ori traficul de persoane, se pot teme de represalii din partea familiei, comunităţii

şi/sau traficanţilor. Solicitanţii se pot teme de represalii din partea agenţilor care au făcut demersurile de călătorie şi intrare.

Contextul cultural și

obiceiurile

Diversitatea contextelor culturale influenţează comunicarea. Înţelegerea şi interpretarea

informaţiilor este influenţată cultural. Contextele culturale individuale influenţează modul în care informaţiile sunt livrate şi interpretate. Nerecunoaşterea relativităţii culturale a cuvintelor, noţiunilor şi conceptelor poate duce la înţelegere greşită şi evaluări defectuoase ale credibilităţii.

Conceptele de timp, distanţă şi locaţie pot fi relative din punct de vedere cultural. Conceptele referitoare la timp diferă de cele utilizate în societatea occidentală; evenimentele pot fi amintite făcând referire la anotimpuri, sărbători religioase, festivaluri etc.; iar datele de naştere şi aniversările

pot să nu fie la fel de importante în anumite culturi.


- 56 -

Contextul şi normele culturale ale unui solicitant pot afecta modul în care acesta îşi relatează povestea, ex. o femeie poate să fi trăit o viaţă izolată fără a

intra prea mult în contact sau a comunica cu străini ori autorităţi, sau să fie obişnuită ca o rudă de sex masculin să vorbească în numele ei.

Educația Nivelul de educaţie formală al solicitantului poate afecta capacitatea acestuia de articula motivele

cererii, de a răspunde la întrebări, inclusiv la întrebări de cultură generală despre istorie, geografie, condiţii politice şi socio-economice şi de a înţelege contextul anumitor evenimente pe care le-a trăit.

Genul Genul defineşte identităţile, statutul, rolurile, responsabilităţile şi raporturile de putere între membrii unei societăţi. Rolurile de gen sunt construite social; acestea diferă de la societate la societate şi de la cultură la cultură şi în funcţie de vârstă, religie, origine etnică şi socială; ele

evoluează pentru a răspunde schimbărilor. Rolurile de gen influenţează atitudinile, comportamentul, rolurile şi activităţile bărbaţilor şi femeilor; ele implică de regulă inegalitate şi un dezechilibru de putere între bărbaţi şi femei. Rolurile de gen afectează modul în care bărbaţii şi femeile resimt persecuţia şi vătămarea gravă şi cererile lor de azil.

Autoritatea de stat trebuie să evalueze o relatare în contextul genului solicitantului, corelat cu vârsta, cultura, religia, familia şi statutul socio-economic al acestuia şi să se abţină de la a trage concluzii bazate pe stereotipuri şi percepţii superficiale, eronate sau necorespunzătoare asupra genului.

Orientarea sexuală și/sau identitatea de gen

Unii solicitanţi din categoria LGBTI au fost poate nevoiţi să îşi ascundă orientarea sexuală/identitatea de gen pentru a evita relele tratamente care generează sentimente de negare personală, teamă, ruşine, izolare, ura propriei persoane şi vătămare

psihologică; se poate ca ei să nu fi dezvăluit iniţial motivele reale ale cererii. Este posibil să fi suferit rele tratamente, discriminare, hărţuire şi marginalizare; normele de gen pot face orice discuţie despre acestea foarte dificilă. Solicitanţii din categoria LGBTI care sunt în proces de

acceptare a statutului lor, pot să îşi modifice


- 57 -

cererea în timpul procesului. Experienţele lor sunt influenţate de contextul cultural, economic, familial, politic, religios şi social al acestora; acest fapt

influenţează modul în care îşi exprimă orientarea sexuală sau identitatea de gen. Autoritatea de stat nu trebuie să bazeze evaluarea credibilităţii pe o înţelegere superficială a experienţelor solicitanţilor din categoria LGBTI sau pe presupuneri eronate / stereotipice.

Stigmatizarea și rușinea

Stigmatizarea, ruşinea, teama de respingere de către familie şi comunitate pot acţiona ca şi inhibator al dezvăluirilor. Supravieţuitorii violenţei pe bază de gen sunt deseori consideraţi vinovaţi morali pentru actele lor, care sunt considerate

inacceptabile şi ruşinoase din punct de vedere cultural. Ei pot să sufere de pe urma traumelor, ruşinii, pierderii de memorie şi denaturării. Stigmatizarea poate explica şi lipsa documentelor sau a altor dovezi, de exemplu rapoarte ale incidentelor, IŢO.

Alți factori Vârsta, statutul social, profesia, religia şi crezurile, contextul urban sau rural etc.

Termenii utilizaţi în sistemul de azil

Noțiunea Cadrul legal național și internațional, practica judiciară

Comentarii

Asistență juridică

CEDO, art. 13 (dreptul la o cale de atac eficientă). Legea privind azilul, art. 28 lit. f) şi art. 83 alin. (3) lit. b). Hotărârea CtEDO, M.S.S. vs. Belgia şi Grecia, 2011 (sistem ineficient de asistenţă juridică).

Accesul în teritoriu

Legea privind azilul, art. 9.

Autorităţile competente asigură accesul în teritoriu, pentru oricare străin aflat la frontiera de stat, din momentul solicitării azilului.

Azil


Instituţie juridică prin al cărei intermediu statul oferă străinului protecţie, acordându-i statutul de refugiat, protecţie umanitară, protecţie temporară sau azil politic.

Beneficiul dubiului

Legea privind azilul, art. 6 alin. (2), lit. e) şi art. 44.

Hotărârea CtEDO, Salah Sheekh vs. Olanda, nr. 1948/04, 2007. Hotărârea CtEDO, R.C.

vs. Suedia,

Principiul procedural aplicat unui solicitant, atunci când, motivele

invocate în cererea de azil, justifică acordarea unei forme de protecţie însă nu sunt probe sau dovezi care ar confirma declaraţiile solicitantului.


- 59 -

nr. 41827/07, 2010.

Cale de atac

CEDO, art. 13 (dreptul la o cale de atac eficientă). Legea privind azilul, art. 61, art. 65, art. 77 alin. (3), art. 84 alin. (2), art.

88 alin (2).

Cererile de azil pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ fără respectarea vreunei proceduri prealabile.

Confidenţia-litatea

Legea privind azilul, art. 13, art. 54 alin. (2), art. 55 alin. (3), art. 57, art. 61, art. 66 alin. (6).

Datele şi informaţiile referitoare la cererea de azil sunt confidenţiale şi acestea nu pot fi divulgate presupușilor agenţi de persecuţie.

Credibilitate

Lege privind azilul, art. 44 lit. e) şi art. 6 alin. (2) lit. e).

Credibilitatea implică o evaluare a declaraţiilor solicitantului şi a dovezilor

prezentate pe parcursul examinării cererii de azil.

Formă de protecţie


Tipul de protecţie acordat pe teritoriul Moldovei unui străin sau apatrid.

Interzicerea expulzării colective

CEDO, art. 4 din Protocolul nr. 4 (interzicerea expulzării străinilor).

Hotărârea CtEDO, Čonka vs. Belgia, 2002 (expulzarea fără o evaluare individuală). Hotărârea CtEDO, Hirsi

Jamaa şi alţii vs. Italia, 2012 (expulzarea colectivă pe mare).

Informaţie din ţara de origine

Legea privind azilul, art. 43 alin. (2), art. 44, art. 56 şi art. 57.

Informaţia specializată care este strâns legată de motivele invocate în


- 60 -

cererea de azil (teama de persecuţie, riscul de a

suferi vătămări grave, lipsa de protecţie din partea autorităţilor etc.) şi care trebuie să reflecte, în mod obiectiv, contextul specific menţionat.

Minor neînsoţit

Legea privind azilul, art. 24, art. 51, art. 66-70, art. 77. Hotărârea CtEDO, Rahimi vs. Grecia, 2011 (minor neînsoțit, solicitant de

azil, reținut într-un centru pentru adulți).

Străinul cu vârstă de până la 18 ani care a venit în Republica Moldova neînsoţit de părinţi sau de un reprezentant legal ori care nu se află în îngrijirea unei alte persoane,

potrivit legii, precum şi minorul care a rămas neînsoţit după ce a intrat pe teritoriul Republicii Moldova.

Neaplicarea pedepselor penale

Hotărârea CtEDO, Saadi vs. Regatul Unit, 2008. Hotărârea CtEDO, Susa Musa vs. Malta 2013 (intrările considerate iregulare până la autorizarea oficială). Legea privind azilul, art. 9 alin. (2). art. 362 Codul Penal al RM.

Solicitanţii de azil nu vor fi sancţionaţi pentru intrare sau şedere ilegală pe teritoriul Republicii Moldova.

Nereturnare

CEDO, art. 3, art. 2 (dreptul la viaţă), art. 13,

Protocolul 7, articolul 1 (garanţii procedurale privind expulzarea străinilor). Hotărârea CtEDO,

Soering vs. Regatul Unit,

Nici un stat nu va expulza, returna sau extrăda o persoană în

alt stat atunci când există motive substanţiale pentru a crede că există o ameninţare a vieţii sau a libertăţii lui sau în care ar putea fi supus torturii,

tratamentelor inumane


- 61 -

1989 (extrădarea atrage expunerea la rele

tratamente). Hotărârea CtEDO, Saadi vs. Italia, 2008 (caracterul absolut al interdicţiei returnării la tortură). Hotărârea CtEDO, C.G. şi alţii vs. Bulgaria, 2008 (lipsa garanţiilor procedurale în procesul de extrădare). Legea privind azilul, art. 11, art. 26 alin. (1).

sau degradante.

Persecuţie

Legea privind azilul, art. 45, art. 46.

O ameninţare asupra vieţii sau libertăţii pe motive

de rasă, naţionalitate, religie, opinie politică sau apartenenţă la un anumit grup social.

Procedură rapidă

Secţiunea 3-a, articolele 62 - 65 din Legea privind azilul. CEDO, I.M./Franța, 2012 (garanţii procedurale pentru procedurile de azil accelerate).

Obiect al procedurii rapide constituie cererile abuzive, evident nefondate sau înaintate de persoane care, prin activitatea sau prin apartenenţa lor la o anumită grupare, prezintă pericol pentru siguranţa naţională ori pentru ordinea publică.

Probă, dovadă

Probe - art. 5 lit. a); art. 55 alin. (15) lit. a),

dovezi - art. 6 alin. (2); art. 31 lit. c); art. 44, art. 75 alin. (4).

Probe pot fi atât scrise cât şi verbale – diferite tipuri

de acte, înscrisuri, declaraţii, informaţii din ţara de origine etc.

Risc serios

Legea privind azilul, art.

45 alin. (3), art. 47, art.

Prezenţa uneia din

următoarele situaţii:


- 62 -

48.

a) existenţa unei condamnări la pedeapsă

capitală sau existenţa pericolului execuţiei; b) tortura sau tratamentele ori pedepsele inumane sau degradante aplicate solicitantului în ţara sa de origine; c) ameninţarea gravă şi individuală la viaţa sau la integritatea corporală a unui civil din motive de violenţă generalizată în situaţii de conflict armat internaţional sau intern.

Sur place (refugiat)

Art. 51 alin. (1) lit. c) şi art. 78 alin. (2) lit. b) din Legea privind azilul.

Persoana care nu a fost refugiat în momentul părăsirii țării de origine, dar care, ulterior, a început sa se teamă de

persecuție pentru unul din motivele menționate în Convenția din 1951.

Ţara de origine


Țară al cărei cetăţean este străinul sau, dacă acesta deţine multiple cetăţenii, fiecare ţară al cărei cetăţean este, iar în cazul apatridului, ţara în care acesta îşi avea domiciliul legal şi obişnuit.

Zonă de tranzit

Art. 8 alin. (3) din Legea privind azilul în Republica Moldova. Cazul Amur vs. Franta, 1996 (Detentia în zona de transit considerate

privare de libertate).

Date de contact

Oficiul UNHCR în Republica Moldova, str. Mateevici

68, MD-2009, mun. Chişinău, tel: (+373) 022 271-853, Fax:

(+373) 022 271-953, e-mail: [email protected];

http://md.unhcr.org.ua/index.php?lang=ro.

ONG Centrul de Drept al Avocaţilor, str. Vlaicu

Pârcălab 8, MD-2009, mun. Chişinău, tel: (373) 022 240-899,

fax : (373) 022 240-898, e-mail: [email protected];

http://cda.md/en/.

Direcţia refugiaţi, BMA, MAI, str. Ştefan cel Mare 124,

mun. Chişinău, Tel/fax: (+373) 022 20 71 96,

http://www.bma.gov.md/.

Consiliul Naţional pentru Asistenţa Juridică

Garantată de Stat, str. Alecu Russo nr. 1 bl. „1A”, bir. 36,

35, MD–2068, mun. Chişinău, tel./fax: (+373) 022 496-953,

022 49-63-39, (+373) 022 310-065, e-mail:

[email protected]; http://www.cnajgs.md/ro/.

mailto:[email protected]

http://md.unhcr.org.ua/index.php?lang=ro


http://cda.md/en/

http://www.bma.gov.md/

http://www.cnajgs.md/ro/

Reprezentarea în dosarele de azil în Republica Moldova.

Ghid pentru avocați

2014 – 64 p. – 18,2 cm x 25,7 cm

Chișinău, str. Vlaicu Pârcălab 8,

MD-2009 Republica Moldova

Tel.: (+373-22) 240-899

Fax: (+373-22) 240-898

www.cda.md | [email protected]

© Centrul de Drept al Avocaților, Chișinău, 2014

http://www.cda.mdd/


reprezentarea în dosarele de azil

Documents