repere teoretico-metodologice În abordarea stilului individual al scriitorului - limbaromana

8/17/2019 Repere Teoretico-metodologice În Abordarea Stilului Individual Al Scriitorului - LimbaRomana

1/4

01.12.2015 Repere teoretico-metodologice în abordarea stilului individual al scriitorului - LimbaRomana

http://limbaromana.md/index.php?go=articole&printversion=1&n=2438

Repere teoretico-metodologice în abordarea stilului individual al scriitorului

Lilia RĂCIULA Nr. 3, anul XXIV, 2014Prin

Stilul – o problemă de extremă complexitate – este considerat „definitoriu pentru condiţia umană” [7, p. 33-34], iar predarea stilului individual al scriitorului în învăţământul preuniversitar obligă la un parcurs didactic modern, marcatde pluridisciplinaritate.Paradigmele stilistice tradiţionale postulează integrarea autorilor în istorie, legându-i de tradiţiile literare, depreferinţa cu caracter sociologic, regional, naţional etc. Orientările moderne însă, ca, de pildă, studiul devierilor stilistice de la normă (Spitzer), cuplajele (Levin), cuvintele-cheie ale stilometriei şi cuvintele-temă (Terracini),caută, mai degrabă, definirea stilului individual [10, p. 144-145].

În literatura de specialitate se estimează, pe bună dreptate, că descrierea sistemului sti list ic este mult mai dificilădecât a altor sisteme [10, p. 145]. Dificultăţile, explică Segre, ar rezulta din faptul că „sistemul stilistic al fiecăreiopere constituie, în sine, un corpus lingvistic, retoric, metric etc., cu limite determinate, reprezentând, maidegrabă, o sumă de părţi de sisteme, decât o sumă de sisteme; elementele acestor părţi de sisteme, chiar dacăadesea pot fi definite in praesentia prin comparaţia cu alte elemente, se sustrag analizei in absentia, refuză probacomutaţiei stilistice” [10, p. 146].Reprezentând o structură reflexivă „etajată”, ce conjugă viziunea personalăasupra lumii cu o reacţie umană, stilul este, în ultimă instanţă, produsul unui proces ce se desfăşoară pe douăplanuri: alegerea elementelor de pe axa paradigmatică şi combinarea acestora pe axa sintagmatică.Repere teoretice

Actualmente se cunosc peste 200 de definiţii ale conceptului de s til. Acest număr impunător se datorează faptului

că noţiunea în cauză este înţeleasă şi definită în mod diferit în trei planuri: „1. în teoria generală a artei / însemiotică; 2. în teoria generală a limbii; 3. în domeniul beletristicii” [8, p. 69]. Fişa 1. Definiţii ale stilului

STILUL I. „ansamblul notaţiilor pe care el (scriitorul) le adaugă expresiilor sale tranzitive şi prin care comunicarea sa dobândeşte un fel dea fi subiectiv, împreună cu interesul ei propriu-zis artistic” [13, p.35];II. „organizare textuală rezultată din selecţia mijloacelor lingvistice aduse dintr-o stare semantică potenţială şi generală(nivelul paradigmatic) în stare de actualizare concretă şiindividuală (nivelul sintagmatic) şi devenită f ormă a expresiei,solidară ca modalitate de existenţă şi manifestare cu forma

conţinutului, conţinut exprimând o atitudine implicată în mesaj”[6, p. 38];III. „accentuare (expresivă, afectivă sau estetică) a informaţiilor prin structură lingvală, fără nicio modificare a înţelesului” sau „instrument prin care scriitorul sau «codatorul» de jargon lingvalse asigură că «mesajul» său este «decodat» în aşa fel, încâtcititorul nu numai că înţelege informaţiile redate, dar, în plus,este capabil să împărtăşească atitudinea scriitorului faţă deaceste informaţii” [4, p. 67];IV. „termen ce serveşte pentru a desemna atitudinea pe care o iascriitorul faţă de materia pe care viaţa i-o propune” [5, p. 10];V. „aspectul şi calitatea ce rezultă din alegerea între mijloacelede expresie” [ibidem];

http://limbaromana.md/index.phphttp://limbaromana.md/index.phphttp://limbaromana.md/index.phphttp://limbaromana.md/index.phphttp://limbaromana.md/index.phphttp://limbaromana.md/index.phphttp://limbaromana.md/index.phphttp://limbaromana.md/index.phphttp://limbaromana.md/index.phphttp://window.print%28%29/http://limbaromana.md/index.php


2/4



VI. „soluţie diversificată pe care o practică structurantă o acceptă în vederea obţinerii aceluiaşi rezultat sau obiect” [G. Granger,apud . 9, p. 15-16];VII. „totalitatea particularităţilor lexicale, morfologice, sintactice,topice şi fonetice sau textuale, precum şi a procedeelor caracteristice modului de exprimare – orală şi scrisă – al unuiindivid, al unei categorii sau colectivităţi de vorbitori” [1, p. 21]etc.

Repere metodologiceStudierea stilului individual va urmări mai multe obiective:• înţelegerea stilului individual ca „fapt global”1 [10, p. 145];• relevarea faptului că elementele marcate stilistic colaborează în egală măsură cu elementele slab marcate saunemarcate la crearea stilului;• evitarea „erorilor de adaos” şi a celor de „omisiune” în reconstituirea valorilor stilistice 2, cu referinţă la autorii dinalte epoci;• relevarea faptului că opţiunile stilistice ale autorilor se manifestă pe 3 niveluri [3, p. 193]:nivelul extern – individualitatea stilistică a scriitorului (mărcile stilistice ale identităţii auctoriale în opoziţie cu alecelorlalţi scriitori);nivelul intern de suprafaţă al operei – individualitatea stilistică a textului (mărcile stilistice determinate de gen,specie, curent literar, coordonate spaţio-temporale etc.) în opoziţie cu alte texte ale autorului: de exemplu,comediile lui I. L. Caragiale versus drama Năpasta etc.;

nivelul intern de adâncime al operei – individualitatea stilistică a personajelor (stilurile interne / alostiluri) înopoziţie cu altele şi cu planul naratorului [ibidem].Descrierea eficientă a stilului individual este asigurată de cunoaşterea şi aplicarea principiilor şi metodelor decercetare a stilului. Profesorii îşi vor propune, în cadrul unităţilor de studiu axate pe studierea stilului individual, caelevii să înţeleagă / să cunoască şi să aplice aceste principii şi metode. În acest sens, profesorul va familiarizaelevii şi cu principiile cercetării stilului elaborate de T. Vianu – fondatorul stilisticii literare în arealul ştiinţificromânesc: Fişa 2. Principiile cercetării stilului după T. Vianu

• necesitatea identificării şi intuirii valorilor expresive, pornind de la ideeacă particularităţile de expresie sunt fapte de apreciere, valori;

• înţelegerea raporturilor scriitorului cu alte stiluri, cu limba, în general;

• determinarea modului în care valorile de stil ca sunete, lexic, morfologie,sintaxă grefează pe nucleul comunicării;

• studierea, în ordine, a faptelor de stilistică fonetică (distribuireasunetelor, vecinătăţi, accent, intonaţie, simbolism fonetic, armoniiimitative, grafie), a lexicului, a flexiunii, mai ales a substantivului şiverbului, a sintaxei (topică, structuri), a figurilor de stil;

• identificarea faptelor particulare de stil, cu ecou în propria sensibilitate,ce revin cu oarecare frecvenţă şi care presupun o anumită unitate;

• raportarea stilului scriitorului la premergători şi la urmaşi;

• raportarea şi integrarea operei literare în istoria literară [1, p. 100].

Ne vom limita în acest demers doar la analiza stilului la nivel lexico-semantic, deoarece comportă un grad înalt decomplexitate şi, respectiv, dificultate pentru elevi. Este ştiut faptul că nivelul lexico-semantic constituie unsegment de manifestare, prin excelenţă, a individualităţii creatoare a scriitorului, capabil să ofere rarisime „delicii”interpretative.

La analiza lexicului elevii vor fi ghidaţi de un algoritm de analiză bazat, preponderent, pe metoda statistică 3 ce vaurmări: Fişa 3. Posibile repere pentru cercetarea stilistică la nivel lexico-semantic

• frecvenţa cuvintelor / construcţiilor dintr-o anumită categorie lexicală(neologisme, arhaisme, regionalisme etc.) – identificarea constantelor şivariabilelor;


3/4



• câmpurile lexico-semantice – relaţionarea lexicului folosit cu semnificaţiatextuală globală;

• etimologia cuvintelor – relevanţa în planul efectelor stilistice la niveltextual;

• apartenenţa cuvintelor la fondul principal lexical sau la masavocabularului;

• derivatele (diminutive, augmentative, peiorative etc.) – interpretareavalenţelor stilist ice;

• schimbarea valorii gramaticale – relevarea efectului în plan semantico-stilistic.

La nivel semantic, predomină metodele analizei structurale şi globale, urmărindu-se astfel:

• polisemia cuvintelor utilizate – interpretarea sensurilor contextuale;

• sinonimia – analiza acumulărilor de sinonime, seriilor sinonimice etc.;

• antonimia – descrierea rolului relaţiilor semantice de opoziţie în obţinereaantitezei;

• omonimia şi paronimia – evidenţierea rolului acestora în crearea efectelor comice;

• figurile de stil – identificarea figurilor semantice şi decodarea lor. AplicaţiiPentru formarea competenţelor de analiză stilistică la nivel lexico-semantic, cadrul didactic va propune exerciţiiaxate pe reperele de mai sus. Mostră: Fişa 4. Figurile de stil

Explicaţi semnificaţia oximoronului eretic papă din textul dat:„O mână rade licărul şi floareaPe-al depărtării spart iconostas.Eretic papă, soarele-a rămasSărac în mir, să drămuie culoarea” (Şt. Aug. Doinaş, Toamna).

Model: Mecanismul oximoronului dat se bazează pe negarea semuluinuclear al lexemului eretic [+ susţinător al unei doctrine sau credinţereligioase, care se abate de la dogmele consacrate] de către semulceluilalt lexem papă [+ susţinător şi supraveghetor al cultului religiosconsacrat], adică primul exprimă opoziţia faţă de biserică, iar ultimuladeziunea şi propovăduirea valorilor bisericii. Să nu uităm însă că soareleeste cel investit de poet cu funcţia de eretic papă, rămas sărac în mir .Elementele se intersectează metaforic la nivel conceptual: soarele, prinimportanţa sa în sistemul planetar, evocă importanţa pontifului în lumeacreştinătăţii. Echivalenţa lexemelor pe axa sintagmatică este mediată decide semul comun [+ importanţă capitală într-un segment al realităţii]. Prinsintagma oximoronică eretic papă se realizează transferul sememului

soare din registrul inanimatului în cel al animatului, al umanului. Soarele,simbol primordial al vieţii (sursă a vieţii), aflat într-un anotimp crepuscular

– toamna, nu mai are aceeaşi intensitate, nu mai „susţine atât de ardentcultul luminii” (sărac în mir ), prin aceasta comiţând, în viziunea poetului, oerezie. În structura de adâncime a textului, această erezie echivalează cudeclinul (toamna) vieţii umane, care angajează, în mod firesc, prinsentimentul morţii, conştiinţa individului la un nivel spiritual superior.

Analizând şi cercetând stilul individual al scriitorilor, elevii vor conştientiză că particularităţile stilist ice suntdeterminate de caracteristicile psihoindividuale ale Eului creator al scriitorului (percepţia, sensibilitatea estetică,imaginaţia şi intuiţia artistică, structura cognitivă şi afectiv-socială, libertatea totală a opţiunii stilistice, posibilitateainovaţiei etc.). De asemenea, elevii vor înţelege că preocupată de relaţia subiectivă în limbaj, stilistica rămâne a fi


4/4



o „ştiinţă a creativităţii, prin excelenţă” [8, p. 25]. Note1 Precizând că stilul reprezintă un fapt global, Cesar Segre arată că „o trăsătură stilistică luată separat nu eaproape niciodată univocă: funcţia ei precisă nu rezultă decât din comparaţia cu celelalte trăsături stilistice,concomitente sau concurente deci din identificarea unei serii de constante” [10, p. 145].2 Stephen Ulmann insistă asupra dificultăţilor legate de reconstituirea valorilor stilistice în studierea literaturiitrecutului, prin „erorile de adaos” având în vedere greşeala de a proiecta în text propriile noastre reacţii moderne şide a descoperi în cuprinsul textului efecte stilistice care nu existau încă în perioadele respective” [Ulmann, p. 105-

110, Lexic, gramatica]; „erorile de omisiune” ar rezulta din necunoaşterea unor valori stilistice care au existat întrecut, dar, ulterior, au dispărut [idem, p. 110-119].3 Pentru detalii în ceea ce priveşte reperele analizei lexicului a se vedea [1, p. 124-125]. Referinţe bibliografice1. Georgeta Corniţă, Manual de stilistică, Editura Umbria, Baia Mare, 1995.2. Ştefan Augustin Doinaş, Voluptatea limitelor , Editura Litera, Chişinău, 1997.3. Dumitru Irimia, Introducere în stilistică, Editura Polirom, Iaşi, 1999.4. David Lodge, Limbajul romanului , Editura Univers, Bucureşti, 1998.5. Jules Marouzeau, Delimitation de quelques notions stylistiques de base // Stylistique française. Recueil detextes, Изд-во Просвещение, Mocква, 1986.6. Ştefan Munteanu, Introducere în stilistica operei literare, Editura de Vest, Timişoara, 1995.7. Ileana Oancea, Semiostilistica, Editura Excelsior, Timişoara, 1998.

8. Emilia Parpală, Introducere în stilistică, ed. a 2-a, revizuită şi adăugită, Editura Paralela 45, Piteşti, 2005.9. Iulian Popescu, Stil şi mentalităţi , Editura Pontica, Constanţa, 1991.10. Cesar Segre, Sinteza stilistică // Poetică şi stilistică. Orientări moderne, Editura Univers, Bucureşti, 1970.11. Benvenuto Terracini, Metodele stilisticii şi teoria criticii. Istoricitatea semnului. Poetică şi stilistică. Orientări moderne, Editura Univers, Bucureşti, 1970.12. Tzvetan Todorov, Style // Stylistique française. Recueil de textes , Изд-во Просвещение, Mocква, 1986.13. Tudor Vianu, Studii de stilistică, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1968.

repere teoretico-metodologice În abordarea stilului individual al scriitorului - limbaromana

Documents